Friday, August 22nd, 2014

Despre actul de la 23 august 1944 din România, s-a scris foarte mult, dar s-au ascuns, cu destula abilitate, poporului român, unele adevaruri ale acestui act si implicatiile lui, în majoritate nefaste pentru România. S-a trecut cu vederea în mod deliberat situatia militara a României în primavara si vara anului 1944, nu s-a spus nimic poporului român despre marea tradare de la Iasi, din 20 august 1944, a comandantului Armatei a 4-a, general de Corp Armata Mihai Racovita, savârsita în strânsa legatura cu Casa Regala si cu Partidul Comunist; au fost prezentate în mod denaturat situatia militara a României de dinainte de 23 august 1944, precum si tratativele diplomatice ale guvernului Antonescu de la Cairo si Stockholm, initiate înca de la sfârsitul anului 1943, ca si despre rezultatele acestora. Nu s-a suflat o vorba despre manevrele cercurilor palatului de sabotare a acestor tratative si nu s-a spus pâna acum nimic despre conspiratia Casei Regale si a P.C.R. pentru arestarea lui Ion Antonescu si a guvernului sau s.a

13 iunie 1944

1. Bodnaras unelteste, la Palat, deschiderea frontului prin “Poarta Iasiului”

Anul 1942 aduce schimbari importante în situatia de pe front. Este smulsa initiativa strategica din mâna Germaniei de catre coalitia Natiunilor Unite. Între 23 octombrie si 3 noiembrie 1942, este înfrânta armata germana din nordul Africii în batalia de la El Alemain; între 12 si 18 ianuarie 1943, armatele sovietice strapung blocada Leningradului, iar la 2 februarie, acelasi an,
capituleaza armatele germano-române la Stalingrad. Înfrângerile acestea i-au dat certitudine Maresalului Antonescu ca Germania a pierdut razboiul. Înca din noiembrie 1942, în trenul ce-l aducea spre Bucuresti de la o întrevedere cu Hitler, Antonescu a facut o declaratie senzationala: “Germania a pierdut razboiul, trebuie acum sa ne concentram sa nu îl pierdem pe al nostru”. Demersurile facute de Antonescu vin sa confirme aceasta îngrijorare si preocupare.

Barbu Stirbei, trimis la Cairo sub numele de Bond

Înca din februarie 1943, Maresalul Antonescu îi propune lui Mussolini iesirea comuna din razboi, iar în septembrie 1943 încep negocieri secrete pentru încheierea unui armistitiu cu anglo-americanii; mai au loc în octombrie, acelasi an, la Lisabona, încercari de armistitiu cu englezii; este abordat în acest scop inclusiv Suveranul Pontif. Dupa întrevederea serviciilor secrete aliate la Cairo, s-a decis trimiterea misiunii colonelului De Castelaine în România, împreuna cu alti doi ofiteri, pentru a lucra ca intermediari între aliati si Bucuresti. Acesta este prins la parasutare si instalat, în Bucuresti, într-un apartament al Jandarmeriei la ultimul etaj.

Ca urmare a parasutarii colonelului De Castelaine în România, principele Barbu Stirbei este trimis în cel mai mare secret la Cairo, sub numele de BOND, cu un pasaport dat de Antonescu, dar la Istanbul este demascat nemtilor de catre englezi, care nu erau pentru iesirea României din Axa. Churchill miza pe faptul ca germanii si românii vor temporiza înaintarea rusilor spre Europa, iar o debarcare anglo-americana în Balcani ar taia drumul rusilor spre Europa. La acest plan s-a opus presedintele american Roosevelt.

La sprijinirea razboiului antisovietic au contribuit si cererile americane, din ianuarie 1943, reluate în ianuarie 1944, adresate tarilor Axei, inclusiv României, de capitulare neconditionata, cereri prezentate si în negocierile de armistitiu de la Cairo, din martie 1944, respinse atât de catre guvernul Antonescu, cât si de opozitia Maniu-Bratianu, fapt ce a dus la prelungirea razboiului cu peste un an. Churchill urmarea o politica în doi cu SUA, iar Roosevelt voia o politica în patru si lichidarea Imperiului Britanic. O problema ridicata de catre partea româna la negocierile de la Cairo si respinsa de catre anglo-americani a constituit-o problema Transilvaniei de Nord, rapita de catre Ungaria prin Dictatul de la Viena. Anglo-americanii au declarat ca aceasta problema va face obiectul negocierilor la Conferinta de Pace, dupa terminarea razboiului. Deoarece partea româna nu avea nici o garantie ca anglo-americanii vor retroceda acest teritoriu, a respins propunerea.

Rusii îsi urmareau, si ei, cu destula abilitate interesele. Înca din octombrie 1943, la Conferinta ministrilor de externe de la Moscova si apoi la Conferinta de la Teheran a sefilor de state din URSS, SUA si Anglia, Molotov, ministrul de externe al URSS, a afirmat ca “singurul om ce poate face o atare schimbare de front în România este Maresalul Antonescu”. Pe la mijlocul lunii septembrie 1943, Mihai Antonescu aducea la cunostinta lui Dulles ca “participarea României la razboi nu mai e decât simbolica. A rupe cu acest simbol, înseamna a expune România celor mai grave represalii. Asta nu e cu putinta decât în cazul unei debarcari aliate”. Cu acest prilej, el insista asupra inoportunitatii schimbarii regimului Antonescu, care dispunea de 45 de vagoane de aur, de mari cantitati de cereale si de un milion de soldati înarmati. “Numai guvernul de azi poate refuza nemtilor aceste rezerve pretioase. În ziua când Maresalul ar disparea, nemtii ar lua totul pentru nevoile lor, iar la guvern ar aseza slugi politice, probabil chiar pe fostii legionari, care ar suprima pe toti antonistii si pe toti rezistentii, adica toata elita româneasca”. Temerile lui Mihai Antonescu s-au adeverit, rezervele de aur si de cereale nu au fost luate de catre nemti, ci de rusi, iar milionul de ostasi, din cauza complotului Palatului Regal si a grupului de complotisti – Bodnaras, Damaceanu, Aldea, Racovita – a fost dezarmat, circa 175 de mii dintre ei au luat drumul lagarelor sovietice, iar “Poarta Iasiului” a fost deschisa fara lupte trupelor sovietice.

Roosevelt sustine capitularea neconditionata

În negocierile de armistitiu de la Cairo, a iesit în evidenta faptul ca între Departamentul de Stat al SUA, reprezentatii militari si presedintele american Roosevelt existau serioase divergente de opinie. Departamentul de Stat, prin secretarul sau, Cordell Hull, sprijinit de reprezentantii militari, a salutat propunerile românesti de armistitiu aratând ca “noi credem ca ei singuri (românii) trebuie sa decida daca vor o lovitura de stat a lui Maniu sau iesirea din Axa o va face guvernul Antonescu. Dar, pentru o schimbare de front, recunoastem ca, daca el, Maresalul Antonescu, vrea si este hotarât sa o faca, numai el are mijloacele necesare si cele mai mari sanse de succes. Autoritatile americane considera actiunea României de o importanta exceptionala. Ea (România) trebuie sa aiba statut de cobeligeranta si trebuie sa actioneze cât mai repede”. Dar Roosevelt ramânea neclintit în actiunea de capitulare neconditionata.
Sunt multe întrebari care s-ar putea pune acum, dupa mai bine de o jumatate de secol de la eveniment:
De ce acest armistitiu nu a fost facut?

Cum s-a putut pierde acest atu militar extraordinar, scurtarea considerabila a razboiului, cu cel putin un an si chiar câstigarea lui atunci?
De ce a fost arestat seful suprem al armatei care putea obtine schimbarea de front si acordarea statutului de cobeligeranta României?
Cum de s-a putut ordona de catre regele Mihai dezarmarea armatei si încetarea focului înaintea semnarii oricarui document de armistitiu? s.a.

Opozitia din România – Maniu si Bratianu – au colaborat strâns cu Antonescu la toate negocierile de armistitiu în vederea iesirii României din razboi alaturi de Axa, se informau si se consultau reciproc cu regularitate. Ceva mai mult, Antonescu a propus chiar sa abandoneze puterea daca aliatii prefera sa negocieze cu opozitia româna. Guvernul sovietic a raspuns, prin consilierul Semionov, categoric la discutiile dintre putere si opozitie: “Noi, rusii, preferam sa negociem cu actualul Guvern al României si suntem gata sa-l ajutam sa elibereze tara de germani”, iar la Cairo, ambasadorul rus Novikov, ca si ceilalti doi aliati, s-a pronuntat categoric: “El prefera negocieri cu Maresalul Antonescu si nu cu trimisii Regelui”.

Stockholm: primele negocieri cu URSS si unele avantaje

Deoarece negocierile de la Cairo trenau din cauza pozitiei rigide a SUA (care cereau capitularea neconditionata), cât si din cauza unor tratate încheiate anterior cu URSS pentru crearea de zone de influenta sovietica din Balcani, inclusiv în România, guvernul Antonescu începe negocierile de armistitiu la Stockholm cu guvernul sovietic, prin ambasadorul acestuia, doamna Alexandra Kolontay, în decembrie 1943. În vederea asigurarii succesului acestei actiuni, guvernul Antonescu a facut o serie de schimbari diplomatice în capitalele susceptibile de a oferi posibilitati de contacte si de negocieri. Astfel, este numit Cretzeanu la Ankara, George Caranfil – la Helsinki si Fred Nanu – la Stockholm, ca ministrii plenipotentiali.
La Stockholm, F. Nanu este contactat de catre rusi în vederea negocierilor de armistitiu.

Contactul, discutiile si negocierile din capitala suedeza se concretizeaza prin formularea unor conditii precise de armistitiu si nu de capitulare neconditionata, cum ceruse Roosevelt la Cairo. Privind problema Transilvaniei de Nord, URSS considera Dictatul de la Viena nul si neavenit, iar Transilvania va reveni în întregime României. În forma sa finala, proiectul de armistitiu cu URSS de la Stockholm continea urmatoarele conditii:

1. Trupele române de pe front, fie se predau rusilor, fie vor ataca trupele germane. Rusii se obligau sa le aprovizioneze cu armament si alte materiale necesare si sa ramâna la dispozitia lui Antonescu si Maniu pentru a restabili independenta si suveranitatea României;2. Rusii accepta ca România sa dea un ultimatum de 15 zile Germaniei, pentru a-i parasi teritoriul înainte de a-i declara razboi. În cazul retragerii trupelor germane, România poate ramâne neutra;

3. Arbitrajul de la Viena este nul si neavenit. Transilvania revine la patria-mama în totalitate;
4. Rusii se multumesc numai cu o fâsie de trecere în nordul tarii, iar guvernul român poate sa-si exercite functiile într-o parte a tarii neocupata de armatele sovietice.

Conditiile de armistitiu negociate la Stockholm cu rusii, desi mai mult avantajoase pentru România, fata de cele de la Cairo, implicau recunoasterea anexarii Basarabiei si Bucovinei de Nord de catre Rusia.
În paralel cu nogocierile de armistitiu de la Stockholm si Cairo si cu urzicarea complotului regal, privitor la tratativele de armistitiu de la Stockholm, prin trimisii regelui, se duceau tratative si de catre Partidul Comunist de scoatere a României din razboiul antisovietic. Oricât s-ar nega sau subestima azi, PCR a jucat un rol important în complotul de la Palatul Regal si în tradarea de la Iasi, dar si în desfasurarea ulterioara a evenimentelor declansate la 23 august 1944.

Barbu Stirbei îl gazduieste pe Bodnaras

Dupa parasutarea lui Emil Bodnaras în România, în primavara anului 1944, au avut loc frecvente întâlniri între cercurile Palatului si delegatii PCR. Printul Stirbei i-a acordat chiar gazduire lui Emil Bodnaras dupa  parasutare. În noaptea de 13/14 iunie 1944, are loc o întâlnire conspirativa (ultima) a reprezentantilor PCR, Emil Bodnaras si Lucretiu Patrascanu, cu reprezentantii Palatului Regal si ai armatei: generalii Constantin Sanatescu, Aurel Aldea si Gheorghe Mihail, colonelul Dumitru Damaceanu, Ioan Mocsony Stârcea, Mircea Ioanitiu si Grigore Niculescu-Buzesti, cifrator în Ministerul Afacerilor Externe român. Cu acest prilej, Emil Bodnaras a criticat orientarea cercurilor palatului de a reduce actiunea de rasturnare a lui Antonescu la o simpla lovitura de palat înfaptuita de un grup de persoane si de a evita o participare mai larga a maselor la lupta. Emil Bodnaras a prezentat în final planul Partidului Comunist care prevedea:

a) rasturnarea prin forta a dictaturii militaro-fasciste;
b) scoaterea tarii din razboiul hitlerist;
c) întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste.

Dupa vii discutii, cei prezenti au aprobat planul elaborat de catre PCR. Un fapt care spune multe: la 15 iunie, deci a doua zi, Regele a aprobat acest plan. Pentru pregatirea actiunii armate, a fost creat si un comitet militar din care au facut parte: generalii Gheorghe Mihail, C. Vasiliu Rascanu si colonelul Dumitru Damaceanu.

Regele se împotrivea armistitiului negociat de guvern cu rusii. Pozitia lui fata de armistitiu rezulta clar dintr-o declaratie facuta lui Gheorghe Bratianu: “Daca îl lasam pe Antonescu sa faca singur armistitiul, ne va tine sub papuc”. Cu acest prilej, l-a sfatuit pe Bratianu sa se retraga de la orice actiune cu Antonescu. În acest spirit a actionat si Gheorghe Duca, trimisul regelui la Stockholm, care, si la vârsta de 80 de ani, îsi facea un titlu de “glorie” din misiunea ce i-a dat-o Regele de a sabota tratativele de armistitiu româno-sovietice.

Consfatuire tainica la Palat, pentru Planul “Poarta Iasiului”

O problema ignorata pâna acum de istorici priveste deschiderea frontului de la Iasi la 20 august 1944. Dupa plecarea participantilor de la consfatuirea cu comunistii din 13/14 iunie 1944, au mai ramas în incinta pentru o “consfatuire de rutina” Emil Bodnaras si Dumitru Damaceanu care au stabilit în strict secret ca, în scopul înlaturarii lui Antonescu si pentru a grabi iesirea României din razboi, un segment de front de la Iasi, denumit conspirativ “Poarta Iasiului” sa fie deschis din punct de vedere militar la o anumita data. Acest segment de front, în caz de retragere, venea pe linia de fortificatii Focsani-Namaloasa-Galati. Segmentul de front stabilit avea o largime de 25 km între Erbiceni si Rediu Mitropoliei, la nord de Iasi, aparat de C. 5 A. român din A. IV-a, comandant generalul Nicolescu Constantin, iar Uniunea Sovietica sa fie anuntata. Pe lânga cei stabiliti sa faca parte din comitetul militar, au mai fost cooptati în conjuratie generalul Aldea, maresal al Palatului si generalul Mihai Racovita, comandantul A. IV-a pe frontul din Moldova, P.C. la Piatra Neamt.

În legatura cu situatia frontului din Moldova, trebuie facuta urmatoarea precizare: pe frontul de est, începând cu anul 1944, Armata Româna a fost încadrata în Grupul de Armate german “Ucraina Sud”, comandant general-colonel Hans Friesner. Dupa marea confruntare de tancuri sovieto-germana de la UMAN (5 martie 1944), din zona mijlocie a râului Bug, pierduta de armata germana, s-a deschis drumul armatelor sovietice care au atins granita de nord-est a României, pe Nistru. Treptat, prin ample replieri, frontul român, întarit cu trupe germane, s-a stabilizat la 17 aprilie 1944, pe linia est Carpati, pe râul Siret, pâna la Pascani, apoi pe la nord de Târgul Frumos, nord Iasi, trece peste Prut si ajunge la Nistru, la sud de Dubosari, apoi pe Nistru, Limanul Nistrului, Marea Neagra.

Armata a IV-a româna, comandant General de C.A. Mihai Racovita, se apara pe linia est Carpati pe râul Siret si, pâna la sud de Dubosari, pe Nistru. Armata a IV-a româna avea în compunere C. 1, 5, 6, 7 A. si C. 57 A. german si împreuna cu Armata a 8-a germana facea parte din Grupul de Armate “General Wohler”.

Bodnaras îl anunta pe Stalin sa se pregateasca pentru 20 august

La flancul drept, pe Nistru, se apara Armata a III-a româna cu C. 2 si 3 A. române, C. 29 si 72 A. germane si Cdm. 110. Împreuna cu Armata a 6-a germana constituiau Grupul de Armate “General Dumitrescu”. Pe acest aliniament, trupele româno-germane au respins numeroase atacuri sovietice, inclusiv ofensivele din mai si iunie 1944 ale trupelor sovietice.

La începutul lunii iulie 1944, o vizita discreta la Iasi a generalului Aurel Aldea, pentru a se întâlni cu generalul Racovita, a prilejuit întocmirea unui plan strategic, în sensul preconizat de Bodnaras-Damaceanu pentru deschiderea frontului în “Poarta Iasiului”, iar la sfârsitul lunii iulie 1944, Bodnaras i-a comunicat lui Stalin toate detaliile necesare: deschiderea programata a frontului; zona deschiderii; data prevazuta – 20 august. Pentru materializarea planului, Stalin a ordonat încetinirea ritmului ofensivei sovietice pe frontul din Polonia si transferarea de trupe pe frontul din Moldova în sectorul stabilit.

Ofensiva sovietica a început în dimineata zilei de 20 august, iar trupele române din “Poarta Iasiului” s-au retras în cursul noptii. La ora 13.00, trupele sovietice au intrat în Iasi, depasind trupele Armatei a IV-a, aflata în retragere dezordonata. Maresalul Antonescu a facut o scurta vizita de inspectie pe front în perioada 20-21 august 1944 si a constatat dezorganizarea frontului si începutul retragerii disperate, dar s-a întors repede la Bucuresti, mai hotarât ca oricând sa semneze armistitiul cu rusii.

Antonescu – arestat chiar în Palatul Regal

În dimineata zilei de 23 august 1944, Antonescu astepta raspunsul de la Stockholm,  pentru a semna armistitiul cu URSS. În asteptarea raspunsului, el a cerut scrisori de la Maniu si Bratianu, pentru sustinerea armistitiului. Între timp, de la Stockholm a sosit la Ministerul Afacerilor Externe acceptarea sovietica la propunerile românesti de armistitiu. Telegrama în loc sa-i fie înmânata lui Antonescu, Grigore Niculescu-Buzesti, participant la conjuratie, o înmâneaza Regelui. În situatia data, Regele, fara sa vorbeasca despre telegrama si implicat în complot alaturi de comunisti, le comunica lui Maniu si Bratianu ca va intra în actiune si va face singur armistitiul, fiind satul de tutela lui Antonescu. Desi Maresalul Antonescu nu a primit telegrama asteptata, a mers totusi la Palat si acolo… a fost arestat. Ca Antonescu era hotarât sa încheie armistitiul cu URSS rezulta si din faptul ca în seara de 22 august l-a convocat pe ministrul german la Bucuresti, Clodius, si în prezenta generalului Pantazi, ministru de razboi, i-a adus la cunostinta ca România a cerut armistitiul.

Armistitiul sovietic cu România era o necesitate si pentru Rusia. Pozitiile întarite româno-germane din Moldova, care au rezistat la numeroase atacuri sovietice (începând cu 17 aprilie 1944) si pe care trupele se aflau si la data de 20 august, ca si existenta în spatele frontului, la nici 200 km  a unui aliniament puternic fortificat – linia Focsani-Namoloasa-Galati – prezenta pericolul transformarii României într-un teatru de razboi. De aceea, toti factorii interesati în destinul României, inclusiv Rusia, careia o rezistenta pe linia de fortificatii i-ar fi afectat interesele în Balcani, au considerat ca necesara iesirea tarii din razboi prin încheierea unui armistitiu. Prin tradarea de la Iasi, de la 20 august 1944, frontul româno-german din Moldova a cazut fulgerator, zadarnicindu-se si organizarea unei rezistente pe linii de fortificatii. La 23 august 1944, ora 13.00, trupele sovietice, aflate în mars prin Moldova, deoarece nu au întîmpinat nici o rezistenta, se aflau la 60 km de Focsani, iar la ora 18.00, avangarzile sovietice au ajuns la linia de fortificatii.

Regele ordona încetarea focului înaintea semnarii Armistitiului

La ora 22.00, în ziua de 23 august, prin Comunicatul Regelui Mihai, s-a ordonat încetarea focului între trupele române si cele sovietice, dar, pentru ca armistitiul cu sovieticii nu era semnat, rusii au continuat sa captureze militarii români. Asa au luat drumul Siberiei circa 175.000 de militari români, 40.000 dintre acestia au fost internati în lagarul de la Balti din Basarabia, unde au murit de foame sau de frig, de boli sau au fost executati de comisari basarabeni din Armata sovietica, între ei numarându-se si maiorul Alexandru Bârladeanu.

Armistitiul se semneaza abia pe 12 septembrie

Criticii actului de la 23 august 1944 (si nu sunt putini) îl considera unii ca “act de înalta tradare”, iar altii ca “grava eroare politica”. Si unii si altii au dreptate, el este atât act de înalta tradare, cât si o grava eroare politica cu multiple implicatii si consecinte nefaste pentru România. Acestia sustin, si le dam dreptate, ca Maresalul Antonescu trebuia lasat sa încheie si sa semneze armistitiul, deoarece el îl negociase si putea sa impuna rusilor, prin puternica sa armata de un milion de oameni, un alt mod de actiune decât capitularea. Prin arestarea lui Antonescu si capitularea întregii armate, din ordinul Regelui Mihai, înaintea semnarii armistitiului cu rusii, România a pierdut baza juridica si morala a apararii drepturilor sale, s-a dezonorat singura.

Capitularea neconditionata a însemnat un dezastru national, un mare calvar pentru România, ce îl va purta o lunga perioada de timp. Alaturi de cei circa 175.000 de militari români care au luat drumul lagarelor sovietice de prizonieri dupa 23 august 1944, au mai fost deportati în URSS peste 20.000 de alti români si 72.000 de români de etnie germana. Prin nesemnarea armistitiului si capitularea neconditionata, România si-a pierdut definitiv libertatea, i s-a refuzat statutul de tara cobeligeranta, desi a fost a patra putere militara participanta la înfrângerea Germaniei fasciste.

În decurs de un deceniu si jumatate, dupa 23 august 1944, România a fost furata de catre rusi de cel putin trei miliarde de dolari, în locul celor 300 de milioane impuse prin “armistitiu” dictat de Moscova.
Semnarea armistitiului cu URSS, care continea destule conditii împovaratoare pentru România, fata de armistitiul negociat cu Antonescu, a fost taraganata pâna la 12 septembrie 1944, iar protocolul privind raporturile dintre Armata româna si Armata sovietica a fost semnat abia pe 25 septembrie, ceea ce a facut ca Armata româna sa se angajeze singura în luptele pentru eliberarea Transilvaniei, reusind ca, pâna catre jumatatea lunii septembrie, sa fie respinse de pe teritoriul României, pâna la frontiera vremelnic impusa, trupele hitleristo-hortiste.

“Antonescu reprezinta România, voi – pe nimeni”

Semnificativ pentru prestigiul de care se bucura la Moscova Maresalul Antonescu este si raspunsul dat de Molotov lui Lucretiu Patrascanu, la 12 septembrie 1944, prezent la Moscova cu delegatia româna pentru semnarea armistitiului. Când Patrascanu a întrebat de ce conditiile de armistitiu impuse de catre URSS României sunt mai grele decât cele oferite lui Antonescu, Molotov i-a raspuns: “Antonescu reprezenta România, iar voi nu reprezentati pe nimeni”.

Dar orice tradare se plateste scump, iar pretul tradarii a venit destul de repede. Primii care l-au simtit au fost generalii M. Racovita si Gh. Mihail, primul ajunsese ministru de razboi, iar al doilea – sef al Marelui Stat Major si ambii facusera parte din comitetul militar care raspundea de implementarea deschiderii “Portii Iasilor”.

Catre începutul lunii septembrie 1944, s-au intensificat presiunile comandamentelor sovietice de subordonare a Armatei române, iar începând cu ziua de 7 septembrie, Armata româna a intrat în subordinea Armatei sovietice, fiind împartita la diferite grupuri de armate sovietice, iar Marinei române i-au fost debarcate echipajele la 3 septembrie si înlocuite cu echipaje sovietice. Astfel, atributiile celor doi militari au fost serios stirbite. Rasplata tradarii continua. Dupa razboi, atât generalul Racovita, cât si generalul Aldea, sunt întemnitati, primul la închisoarea din Sighet, unde moare în 1954, iar al doilea în închisoarea din Aiud, unde moare în 1949.

20 august 1944

2. Gheorghe Gheorghiu-Dej, ajutat de acelasi Bodnaras, evadeaza de la Tîrgu-Jiu

Sorin Oane

Între 1-19 august 1944, Ion Antonescu s-a odihnit la Olanesti-Vîlcea. Sederea aceasta îndelungata a fost interpretata de oamenii politici ai vremii ca un fel de… abdicare, caci, în timp ce evenimente foarte importante se petreceau pe front, Antonescu îsi permitea sa fie departe de acestea si de problemele acestuia. Sederea aceasta, de aproape trei saptamîni, a fost întrerupta doar pentru doua zile, caci, la 5 august 1944, maresalul s-a întîlnit pentru ultima oara cu Hitler, la Rastenburg. Dar, în timp ce Ion Antonescu se odihnea în statiunea vîlceana, din lagarul de la Tîrgu Jiu evadau Gheorghe Gheorghiu-Dej, împreuna cu Ion Vidrascu, iar din lagarul de la Tîrgu Carbunesti evadau alte 15 persoane, printre care Gheorghe Apostol si Alexandru Draghici.

Bodnaras netezeste terenul, eliminându-l pe Foris

Dej fusese condamnat la 15 ani de închisoare pentru participarea sa la actiunile de la Grivita din 1933; desi slab pregatit în teoria stalinist-comunista, era un bun organizator si se bucura de mare autoritate si influenta printre comunistii români. El era, practic, seful comunistilor români în 1944. Tocmai scapase de grija anihilarii secretarului P.C.R. în functie, Stefan Foris. Acest lucru fusese realizat de Emil Bodnaras la 4 aprilie 1944, de unul singur, Foris, ca si ajutoarele lui imediate acceptînd, ca hipnotizati, mazilirea.

A fost apoi “autonumita” o conducere provizorie, formata din Emil Bodnaras, Iosif Ranghet si Constantin Pîrvulescu, ultimul fiind formal si secretar general. Evadarea lui Dej, departe de a fi o piesa din angrenajul loviturii de stat la care participau si comunistii, era mai curînd punctul final al luptei dintre “gruparea din închisori” si “gruparea interna, dar ramasa în libertate”, din cadrul Partidului Comunist. Comunistii din lagarul de la Tîrgu Jiu erau la curent cu evenimentele politice si militare care se petreceau atunci, datorita unui sistem de corespondenta cifrata si întîlniri secrete. Sub dusumeaua uneia din camerele lagarului, era tinut un aparat de radio, ale carui piese fusesera introduse în lagar ascunse în bucati de sapun.

Doua persoane au jucat un rol esential în aceasta actiune: Mihail Rosianu si Ion Gheorghe Maurer. Mihail Rosianu era secretarul Comitetului regional P.C.R. Oltenia. El a fost si cel care a lansat versiunea oficiala a întîmplarii, într-un articol din “Scînteia”, în august 1964, la aniversarea a 20 de ani de la eveniment. El sustinea ca evadarea activului de partid aflat în lagarul de la Tîrgu Jiu devenise o conditie esentiala a desavîrsirii actiunilor politice, în vederea declansarii loviturii de stat de la 23 august 1944.

O data iesiti din lagare, ei urmau sa preia conducerea organizatiilor de partid din principalele centre ale tarii si sa organizeze grupe de partizani si formatiuni patriotice de lupta. Evident ca articolul lui Rosianu avea scop propagandistic, el încercînd sa întareasca astfel opinia dupa care comunistii au fost realizatorii actului de la 23 august 1944. Si asta cu atît mai mult cu cît ne aflam în climatul de dupa “Declaratia din aprilie 1964″ si eliberarea detinutilor politici, dintre care unii cunoscusera îndeaproape “contributia” comunistilor la realizarea loviturii de stat din 23 august 1944.

Maurer – însarcinat sa conduca operatiunea evadarii

În articol, Rosianu mai sustinea si ideea ca lui i-au încredintat Bodnaras, Ranghet si Pîrvulescu misiunea organizarii evadarii lui Gheorghiu-Dej din lagarul de la Tîrgu Jiu si apoi, pe grupe, a altor tovarasi. De fapt, Rosianu spune un neadevar. Nu el a fost “vioara întîi” în acest plan, ci Ion Gheorghe Maurer.

Avocat al cauzei comuniste în cîteva procese interbelice (inclusiv al Anei Pauker din 1936), Maurer aderase la comunism din motive intelectuale, se pare, înca din 1936. Maurer a lasat si el un referat despre eveniment, nedatat însa, în care povesteste versiunea lui despre evadarea lui Dej. El se întîlnise cu acesta în 1942, în lagarul de la Tîrgu Jiu. Dar în 1943, Maurer este eliberat si, mobilizat în armata, pleaca pe front în Crimeea. S-a întors în luna mai 1944. Primeste doua luni de concediu. Acum practic se ia hotarîrea evadarii lui Dej. Lui Maurer, partidul i-a pus la dispozitie o masina Packard, o casa la Craiova (la Manole Bodnaras), de unde trebuia sa conduca operatiunea, si o suma de bani. A primit si un ajutor, anume pe vîlceanul Mihail Rosianu care cunostea foarte bine zona.

De fapt au fost alcatuite mai multe planuri de evadare. Bodnaras ar fi încercat chiar eliberarea lui Dej pe cale legala, dar nu s-a putut. Initial s-a planuit evadarea lui Dej de la manastirea Tismana, unde Dej trebuia sa fie trimis la lucru, împreuna cu alti detinuti politici. Dar Tismana era întesata de politisti si jandarmi, caci manastirea servea drept adapost tezaurului Bancii Nationale. În final, Dej nu a mai fost inclus în lotul trimis la Tismana. S-a încercat si varianta evadarii de la Tîrgu Carbunesti. Dar acolo a fost trimisa o grupa de 15 oameni, în frunte cu Gheorghe Apostol. A fost luata apoi decizia organizarii evadarii lui Gheorghiu-Dej, chiar din lagarul de la Tîrgu Jiu. Dej a fost înstiintat de plan prin “tovarasul Krug”, care lucra la atelierul de tîmplarie al lagarului si care avea posibilitatea de a iesi în oras. Ultimele detalii le afla pe 31 iulie 1944, la Tîrgu Jiu, chiar de la Rosianu, cu care s-a întîlnit pe un santier de constructii, unde Dej, adus sub paza, era pus sa faca o instalatie electrica.

Maurer si Rosianu – în uniforme militare, spre Tîrgu Jiu

Rosianu stabileste mai întîi o serie de case conspirative, în locuri cît mai retrase, departe de soselele principale. Asemenea adaposturi au fost gasite în unele sate din nordul judetelor Gorj si Vîlcea. Vor fi folosite, ulterior, doar casele conspirative din Vîlcea. Au fost instruite calauze, astfel ca sa cunoasca amanuntit drumul de la Tîrgu Jiu pîna la fiecare dintre case, mergînd cît mai ferit, numai pe drumuri marginase si poteci de padure. În lagarul de la Tîrgu Jiu, Gheorghiu-Dej a pregatit un grup de 38 de detinuti pentru evadare, împartit în sapte loturi. Sarcina de a-i conduce pe tovarasi de la iesirea din lagar pîna la locul unde urma sa-i astepte masina care trebuia sa-i duca la prima casa conspirativa a fost încredintata lui Ion Pripasu. Acesta era gardian public si pazea un depozit militar aflat în dispersare la Tîrgu Jiu. Putea deci trece, fara a trezi banuieli, pe lînga obiectivele pazite de militari în jurul lagarului. Pripasu si Rosianu au ales cel mai bun loc pentru realizarea planului de evadare: acesta era în dreptul cimitirului care era despartit de gardul de sîrma ghimpata al lagarului printr-un teren semanat cu porumb. Locul de întîlnire dintre evadati si Pripasu trebuia sa fie mormîntul lui Grigore Iunian.

Dar partidul nu a mai putut sa-i dea lui Maurer masina promisa. De la Craiova, acesta nu putea nici închiria si nici cumpara una, pentru a nu atrage atentia autoritatilor. Solutia a fost cea a “reconstituirii” unei masini, din Citroenul vechi, dat la reforma, care avea însa multe piese lipsa, a unui comunist craiovean, Mihai Dugaesescu.

12 august – evadarea

Evadarea a fost fixata pentru data de 12 august, între orele 21-23. În dupa-amiaza acelei zile, Maurer si Rosianu, în uniforme militare, au pornit din Craiova spre Tîrgu Jiu, în Citroenul vechi al lui Dugaesescu, dar care fusese reparat pe ascuns de cîtiva mecanici de la Flotila 3 de aviatie Craiova (Victor Tudosiu, Mihai Muscalu), sub supravegherea lui Manole Bodnaras, concentrat aici ca subofiter, dar care raspundea de adunarea armamentului necesar formatiunilor patriotice din oras. Pe drum, masina a avut cinci pene de cauciuc! Soferul masinii, chiar proprietarul ei, Mihai Dugaesescu, a schimbat cauciucurile, dar cei trei au ajuns la locul de întîlnire de la Tîrgu Jiu abia la ora 1,30 (noaptea), unde n-au mai gasit pe nimeni.

Între timp, evadarea avusese loc, conform planului stabilit. Înainte de despartire, Gheorghiu-Dej a dat îndrumari lui Chivu Stoica, ramas în fruntea organizatiei de partid din lagar. La ora fixata, 21,00, cînd stiau ca se schimba santinelele, pe sub gardul de sîrma s-au strecurat doi oameni. Primul a iesit Ion Vidrascu, caruia organizatia de partid din lagar îi încredintase misiunea de a veghea asupra vietii lui Gheorghiu-Dej. Apoi a iesit Gheorghiu-Dej. Pripasu îi astepta. Dupa schimbul de parole, au iesit prin poarta de fier din fundul cimitirului si au trecut si de santinelele din fata cimitirului si a manutantei. Traversînd drumul, au ajuns în parc, lînga “Coloana fara sfîrsit” a lui Brîncusi, unde trebuia sa vina masina. Dupa circa doua ore de asteptare, au mers la depozitul lui Pripasu, unde, în jurul orei 2 noaptea, s-au întîlnit cu Rosianu, Maurer si Dugaesescu. Dej si Vidrascu au primit haine militare si acte de identitate fabricate de partid.

Un membru PNT îl gazduieste pe Dej

Prima casa conspirativa folosita de fugari a fost la Milostea, comuna Slatioara (Vîlcea), la Constantin Tundrea (membru P.N.T.), aflata într-un zavoi pe malul rîului Tarîia. Fugarii au ajuns aici în jurul orei 9,30. De aici, pe la ora 21,30, cu ajutorul învatatorului Ionita Barbulescu, evadatii au ajuns noaptea, pe poteci nu prea umblate, în comuna Vaideeni.

20 de ani mai tîrziu, Barbulescu a evocat acest moment: “L-am întîmpinat în comuna Milostea. Trupul sau era istovit de anii petrecuti în temnita crîncena. Din prima clipa însa, am simtit, ceea ce m-a impresionat puternic, taria neobisnuita a acestui om, curajul si hotarîrea sa. Chipul palid era dominat de ochii negri, atît de expresivi care îsi dezvaluiau clarviziunea si optimismul conducatorului. Din Milostea am plecat în miez de noapte.Un drum anevoios peste vai si dealuri. Plouase toata ziua. Pamîntul era clisos, îndaratnic. Am strabatut, nu fara peripetii, paduri de stejari si mestecanisuri, traversînd cu greu Cerna, Recea si Luncavatul, ape revarsate peste albia lor. Ne strecuram în tacere, încordati, adapostiti de întuneric. Astazi ma gîndesc ca era un drum simbolic, prin hatisuri, de la întuneric la lumina. Doar cîteva ceasuri am fost alaturi de tovarasul Gheorghiu-Dej. Destul însa pentru a fi simtit din plin, într-un episod hotarîtor ca acesta, neînfricarea si dîrzenia în atingerea tintei propuse, acea atentie si dragoste fata de tovarasi, care au facut din el conducatorul cel mai iubit al clasei muncitoare”. Este clar ca ne aflam, mai curînd decît în fata unei rememorari, în cea a unei evocari “mitologice” în care persoana lui Dej apare ca exemplu moral de lupta si de viata pentru noile generatii. Este simpatic modul în care Barbulescu a “intuit” imediat pe noul conducator al tarii. Evocarea lui Barbulescu era mai curînd o formula de “eroizare” si de “nemurire” a conducatorului decît o aducere aminte.

În cimitirul comunei Vaideeni, îi astepta o alta calauza, Ion Simionescu, cu care fugarii au mers tot pe un drum ferit, în comuna Rîmesti. Aici, cu spatele spre padurea Magurilor, într-o livada, era casa învatatoarei Maria Ionescu. Aceasta femeie i-a gazduit pe evadati 10 zile. Sotul învatatoarei, Dumitru Ionescu, la rîndul lui tot învatator, lipsea, fiind concentrat în armata. Între timp, a fost organizata evadarea de la Tîrgu Carbunesti a 15 internati politici, în frunte cu Gheorghe Apostol si Alexandru Draghici – trei grupe de cîte 5, dinainte organizate. Rosianu îmbatase santinela si cei 15 au reusit sa fuga, continuînd apoi drumul spre libertate pe cont propriu.

Abia la 17 august, deci dupa patru zile, comandantul lagarului Tîrgu Jiu, Siguranta, si Jandarmeria, si-au dat seama de evadarea lui Gheorghiu-Dej. S-a dat alarma, dar era prea tîrziu. Pe 17 august, la Rîmesti, a sosit si Rosianu, iar pe 22 august s-a pornit apoi spre Bucuresti. S-au mai facut însa cîteva popasuri: mai întîi la Barbatesti, la locuinta avocatului Petrisor Iliescu (care le-a pus la dispozitie si masina lui personala), si apoi la casa parohiala din Rîmnicu Vîlcea, strada Emil Avramescu nr. 1, a preotului Ion Marina. Ziua de 23 august l-a gasit pe Dej în casa parohiala a acestuia din Rîmnicu Vîlcea. Apoi, pe 24 august 1944, tovarasii au pornit spre Bucuresti. Erau în pregatire evenimentele care urmau sa schimbe destinele tarii. Drumul pîna la Bucuresti a fost facut cu masina lui Petrisor Iliescu. Acesta i-a dus pe Dej, Rosianu si Maurer pîna la locuinta lui Bodnaras, din cartierul Vatra Luminoasa.

Am prezentat mai sus versiunea evadarii lui Dej scrisa de persoane din anturajul lui Dej, respectiv Maurer si Rosianu, autorii si executantii planului. Mai multa lumina în privinta evadarii lui Dej a adus Eduard Mezincescu, vechi comunist si fost functionar superior în Ministerul român de Externe în 1948, care a marturisit ulterior faptul ca, desi Bodnaras, Pîrvulescu si Ranghet erau toti în favoarea evadarii lui Dej din lagar, Dej însusi sovaia, deoarece se simtea mai în siguranta înauntru decît afara. A acceptat sa fie eliberat doar cu conditia ca Maurer sa faca aranjamentele necesare, ca sa nu fie ranit în timpul evadarii.

In consecinta, Maurer l-a contactat pe avocatul Grigore Geamanu, varul unui oficial superior din Inspectoratul pentru jandarmi din Bucuresti, care a platit o anumita suma respectivului oficial, pentru ca acesta sa-l convinga pe colonelul Serban Lioveanu, directorul lagarului din Tîrgu Jiu, sa slabeasca, în ziua planificata pentru evadare, masurile de securitate în zona gardului.

Antonescu – la originea evadarii?

Marturia aceasta este, într-un fel, întarita de Gheorghe Magherescu, aghiotant al maresalului în 1944, potrivit caruia, chiar Antonescu este la originea evadarii lui Dej, acesta dorind sa creeze astfel un “climat de întelegere cu Uniunea Sovietica”. Versiunea aceasta stirbea însa aura “eroica” a evadarii, transformînd-o într-un aranjament facut chiar sub obladuirea diriguitorilor, în speranta, nemarturisita de acestia, gasirii unui partener “ideologic” de discutie, în cazul – foarte posibil în acel moment – al ocuparii tarii de catre Armata Rosie. Probabil, gîndeau unii conducatori ai serviciilor secrete din tara, era preferabila “gruparea interna” unei “grupari moscovite” impusa de ocupant la conducerea statului.

Cum si-a recompensat Dej oamenii de baza

Din ceea ce cunoastem în momentul de fata, “recompensele” lui Dej pentru ajutorul dat în problema evadarii lui din lagarul de la Tîrgu Jiu au fost:

- Ion Gheorghe Maurer a fost principalul beneficiar al evenimentului, însa ceva mai tîrziu, de prin 1957-1958, cînd “steaua” lui începe sa urce vertiginos. I s-a reprosat mult timp ca ar fi plecat voluntar în razboiul antisovietic.Va deveni ministru al afacerilor externe (1957-1958), apoi presedintele Prezidiului Marii Adunarii Nationale (1958-1961) si presedinte al Consiliului de Ministri (1961-1974).

- Mihail Rosianu devine din simplu învatator, profesor universitar, membru al C.C. al P.C.R. (1945-1948 si 1960-1973), adjunct al ministrului învatamîntului (1948-1949), presedinte al Comitetului Radio (1952-1953), ambasador în Bulgaria (1956-1961) si Ungaria (1961-1966), de mai multe ori deputat în perioada 1946-1973.

- Ion Vidrascu va fi recompensat prin functiile de presedinte al Comitetului de control al statului (1950-1951), adjunct al ministrului agriculturii (1951) si ministru al gospodariilor agricole ale statului (1952-1953). A fost si deputat de Suceava din 1952.

- Ion Marina va deveni, la recomandarea lui Dej, primul patriarh comunist al României (1948-1977). Ascensiunea lui rapida în ierarhia bisericeasca s-a datorat, în mod evident, simpatiei pe care i-o purta Dej, dupa gazduirea acestuia la 23 august 1944, în casa sa de la Rîmnicu Vîlcea.

- Constantin Tundrea va fi timp de 14 ani presedintele Comitetului Executiv al Sfatului Raional Horezu (1950-1964). A fost cel mai cunoscut si mai influent comunist din zona Horezu în tot timpul regimului Dej.
- Ionita Barbulescu – calauza lui Dej de la Milostea la Vaideeni, devine deputat de Vîlcea în 1946 si, în ciuda colectivizarii, si-a pastrat mult timp averea de circa 18 ha de pamînt la Racovita.

- Maria Ionescu va deveni, în 1952, dupa mutarea ei la Craiova, deputat al acestei regiuni si chiar membru al Prezidiului M.A.N. (1953-1957). În 1957 devine directoare la Scoala Medie din Caracal.
- Grigore Geamanu – avocat din Gorj – a fost “plantat”, în 1945, de comunisti, în Biroul Politic al Comitetului Executiv al Frontului Plugarilor cu functia de casier. A fost ales deputat în 1946 si tot acum secretar general la Ministerul de Interne. Reales deputat în 1952 si 1961. Secretar al Consiliului de Stat între 1961-1965.

- Petrisor Iliescu a fost singurul care nu a fost rasplatit în nici un fel. El era însa seful organizatiei maniste din Barbatesti si era mosier, avînd peste 100 ha de pamînt în satul mai înainte pomenit. În 1946, a candidat pentru parlament pe listele P.N.T – Maniu. Cel putin, el nu a fost persecutat de comunisti. A fost nevoit sa se mute, pentru a fi rupt de vechile lui legaturi politice, din Rîmnic tocmai la Corabia, casa lui de acolo fiind amplasata chiar lînga sediul Partidului Comunist din localitate.

3. Lucretiu Patrascanu – negociatorul de elita din Partidul Comunist

Oana Ilie

Nascut la 4 noiembrie 1900 în Bacau, fiul lui D.D. Patrascanu, profesor, prozator, autor de manuale de istorie în perioada interbelica si promotor al revistei “Viata româneasca” (alaturi de G. Ibraileanu si C. Stere). Mama, la rândul ei, provenea dintr-o veche familie boiereasca. Studii: Licentiat în drept, doctor în stiinte economice, statistica si filozofie în Germania. Starea civila: casatorit cu arhitecta Herta Schwamern (botezata ortodox de catre Gala Galaction, pentru ca în perioada în care s-au cunoscut erau interzise mariajele mixte, români-evrei).

Întîlnirea cu Lenin

În anul 1945, la mai putin de un an de la momentul 23 august 1944, apare un volum cu interviuri, realizate de Ion Biberi, cu personalitatile zilei, printre care îl regasim si pe Lucretiu Patrascanu. În cele 13 pagini, noul ministru al justitiei îsi povesteste viata, din care selectam o serie de informatii, interesante din perspectiva evolutiei sale ulterioare.
Copilaria, petrecuta în mare parte în zona Neamtului, i-a nascut simpatii istorice pentru Stefan cel Mare: “Hotarâsem chiar ca <atunci când voi fi mare> sa-mi schimb numele în Stefan”.

Adolescenta i-a fost marcata de scrierile lui Sadoveanu, Caragiale, Bratescu-Voinesti, de literatura semanatorista, dar mai ales de cea rusa, si în mod deosebit de Dostoievski si Turgheniev.
Revolutia din februarie l-a facut sa înteleaga (dupa cum marturiseste) ca o noua epoca începe în istorie, iar cea din octombrie l-a entuziasmat la maxim. Singurul regret al tânarului de 16 ani era ca nu avea vârsta pentru a fi partas activ la acea miscare. “Întorcându-ma, cu 27 ani în urma, am oarecare îngaduinta pentru aceste regrete si pot spune ca viata m-a tinut departe de o lupta apriga si desigur dramatica pentru idealurile primei mele tinereti. Toate aceste framântari si luari de pozitie erau atitudinea unui copil singuratec”.

Atractia exercitata de revolutii si fenomenul social a fost extrem de puternica asupra tânarului Patrascanu, chiar daca între timp tatal sau trecuse la liberali.

“Daca privesc înapoi sa-mi refac mintal viata, înteleg ca a trebuit sa devin luptator, si înca de timpuriu”. Episodul la care face aluzie Patrascanu se petrecuse la Bacau, la sfârsitul primului razboi mondial, când a asistat la manifestarile antisemite ale colegilor sai: “Am reactionat violent. Nu puteam accepta aceasta ticalosie care ne degrada pe toti”.

Încadrarea în miscarea muncitoreasca a avut loc în anul 1919 când se înscrie în P.S.D., aripa maximalista, si a fost grabita de evenimentele din 13 decembrie 1918 (manifestatia din Piata Palatului dispersata prin forta).

În 1921 devine colaborator al ziarului Tineretul socialist. “În jurul acestei gazete tineresti s-au grupat primele cadre comuniste si de fapt s-a format P.C. legal, câteva luni mai târziu”.

Un an mai târziu îl regasim ca redactor al ziarului Socialistul, organul de presa al P.C. Tot în aceasta perioada, constient de importanta pregatirii profesionale, opteaza pentru continuarea studiilor în Germania, unde va obtine doctoratul în economie politica, filozofie si statistica. Ulterior va motiva plecare în Germania prin sintagma “un bun marxist trebuie sa cunoasca bine limba germana”. Aici va intra în contact cu miscarea muncitoreasca, activând un an în P.M. German, adâncindu-si doctrina.Un alt moment rememorat cu placere este întâlnirea cu Lenin, în 1922, la prima sa calatorie în U.R.S.S., cu prilejul celui de-al IV-lea Congres al Cominternului.

“Închisorile mele”

Sub sintagma “închisorile mele”, Patrascanu aduce în atentia interlocutorului, si implicit a viitorilor cititori ai lucrarii lui Biberi, câteva amanunte despre detentia sa, mentionând în treacat închisorile prin care a trecut, fara a da amanunte despre motivul arestarii si durata detentiei.

Pentru elucidarea acestor aspecte, am apelat la lucrarea Laviniei Betea, Moartea unui lider comunist.
În 1924, o data cu intrarea în vigoare a “legii Mârzescu”, prin care P.C.dR. este scos în afara legii, Lucretiu Patrascanu este arestat prima oara. Cea de-a doua arestare a avut loc în 1928, pentru o “jumatate de ora”, pentru ca, profitând de neatentia celor de la Siguranta, fuge si face publica urmarirea lui.
Din acest moment, steaua lui este într-o permanenta urcare în cadrul ierarhiei P.C.R. (1928 – participa la Congresul de la Harkov, 1930 si 1931 merge la Moscova pentru a prezenta Cominternului raportul asupra României, 1931 – membru în C.C. al P.C.dR.). Evenimentul cel mai însemnat din aceasta perioada a fost însa succesul din alegerile din 1931, când Lucretiu Patrascanu a fost ales primul deputat comunist din Parlamentul României, prin participarea la alegeri pe listele Blocului Muncitoresc Taranesc.
În 1932, în timpul campaniei electorale, survine cea de-a treia arestare, de aceasta data fiind încarcerat la Vacaresti. În 1933, se judeca procesul, iar Lucretiu Patrascanu alaturi de alte 13 persoane este eliberat. La putin timp, pe fondul miscarilor greviste ale ceferistilor, Patrascanu este rearestat (pentru ca a instigat la greva), trimis la Jilava si dupa 2 luni pus în libertate. Petre Pandrea, cumnatul lui Patrascanu, punea eliberarea acestuia pe relatiile de familie. Aceasta ipoteza, a relatiilor, o vom regasi si la momentul tratativelor cu Regele pentru iesirea din razboi.

O noua arestare survine în 1940, fiind internat în lagarul de la Miercurea Ciuc. În urma unei crize de ficat este mutat la Bucuresti si ulterior eliberat. Libertatea dureaza putin, pentru ca în februarie este din nou încarcerat si, la interventiile mamei sale, la noul director al Sigurantei, gen. Emanoil Leoveanu, i se fixeaza domiciliul obligatoriu la Poiana Tapului. La 2 ianuarie 1943, este internat în lagarul de la Târgu Jiu, de unde va fi readus la Poiana Tapului, unde îl regasim în perioada premergatoare lui 23 august 1944.

Desemnat pentru negocierile de la Palat

Esecul evident al Germaniei în campania din Est a determinat fortele politice din România sa încerce iesirea din razboi. Discutiile au fost purtate atât de reprezentantii guvernului Antonescu, cât si de persoane mandatate de opozitie.

Prin intermediul lui Barbu Stirbey, aflat la Cairo pentru tratarea armistitiului, Aliatii sugereaza atragerea comunistilor la tratative, chiar daca este un partid aflat în ilegalitate si are o slaba reprezentare la nivelul populatiei.

Întrebarea fireasca, ce apare în acest moment, este de ce a fost preferat Lucretiu Patrascanu, când el cazuse oarecum în dizgratia partidului din care facea parte (prin eliminarea din Comitetul Central) si nici nu îndeplinise vreodata functii de conducere în ierarhia partidului?

Cornelui Coposu declara, dupa 1990, ca Lucretiu Patrascanu a fost desemnat de Novikov (ambasadorul U.R.S.S. la Cairo). Dintre comunistii care au activat în ilegalitate: Foris, Constantinescu-Iasi, Petre Iosif, C. Agiu, Patrascanu, sovieticii l-au preferat pe cel din urma (varianta Coposu).

O alta ipoteza este cea conform careia, rudenia cu Octav Ulea (maestrul de ceremonii al palatului) si legaturile interpersonale l-ar fi propulsat la tratativele cu Maniu si Bratianu si i-ar fi deschis larg usile Palatului. De altfel este un lucru cunoscut, ca, în întreaga perioada interbelica, în posturile înalte s-au aflat cunoscuti de-ai familiei Patrascanu.

Cea de-a treia ipoteza îl consemneaza pe Lucretiu Patrascanu ca ales al fortelor democratice, datorita calitatilor intelectuale si umane.

O data cu sfârsitul anului 1943 încep întrevederile cu Maniu. Mijlocite de secretara sa, întâlnirile s-au petrecut, în marea lor majoritate, în locuinta din Dr. Marcovici nr. 9, la etajul al saselea, unde se afla apartamentul lui Corneliu Coposu, sau în strada Ion Ghica nr. 4, la etajul cinci, unde locuia Emil Ghilezan. Prima dintre ele s-a desfasurat la 28 noiembrie 1943, pâna la sfârsitul anului mai având loc înca doua, iar la începutul anului 1944 tot doua. Discutiile erau axate pe rasturnarea regimului Antonescu si reinstaurarea institutiilor democratice din România.

La prima dintre ele, “Dl. Maniu a voit sa stie – declara Nicolae Penescu, în 1953 (în timpul anchetarii lui Lucretiu Patrascanu) de ce forte dispune P.C.R., în special în capitala, la care dl. Patrascanu a raspuns vag, evitând precizatiuni. Maniu a pus ca conditiune a colaborarii cu P.C.R. o declaratie în favoarea Basarabiei. Dl. Patrascanu nu a acceptat aceasta conditiune. Atunci dl. Maniu a cerut ca cel putin P.C.R. sa intervina pe lânga P.C. al U.R.S.S. în favoarea Basarabiei (…) De aceea conversatiunea nu a avut rezultat”.

Urmatoarele întruniri au intrat pe un fagas normal, Partidul Comunist clarificându-si pozitia fata de monarhie si institutiile democratice ale României. “Dl. Patrascanu a asigurat ca, desi principial, P.C. pastreaza o atitudine republicana socoteste problema monarhie sau republica, o chestiune neactuala, iar în cazul în care regele va actiona pentru scoaterea României din razboiul lui Hitler, P.C., prin C.C., întelege sa-l sprijine cu toata vigoarea”.

Propus sa conduca noul guvern democratic, Maniu refuza

În ceea ce priveste legatura cu Palatul, Ioan Mocsony-Styrcea, maresal al Palatului, povesteste ca prima întâlnire a lui Lucretiu Patrascanu cu Regele a avut loc în aprilie 1944, la ferma din Pantelimon a colonelului Ulea, iar discutiile s-au axat în jurul constituirii F.N.D. În toata aceasta perioada, omul de legatura între Lucretiu Patrascanu si Palat a fost Mocsony-Stârcea.

Legaturile cu P.S.D., cel de-al patrulea membru al B.N.D., au fost ca si inexistente pâna în 1943, însa, dupa semnarea conventiei B.N.D., Lucretiu Patrascanu i-a cerut lui Constantin Titel Petrescu o întrevedere în doi (prin intermediul lui B. Zilber) pentru a discuta atitudinea pe care trebuie s-o adopte fata de Maniu pentru a grabi deznodamântul.

Ultima discutie dintre cei doi are loc în dupa-amiaza zilei de 23 august, acasa la Sabin Manuila, unde vor primi si vestea arestarii maresalului, în timp ce ultima întrevedere cu Maniu avusese loc cu putine zile înainte de 23 august, în scopul de a-l convinge pe acesta din urma sa accepte prezidarea unui guvern democratic, dupa înlaturarea lui Antonescu.

La presiunile lui Lucretiu Patrascanu, Maniu avea sa remarce: “Draguta, eu nu sunt obisnuit sa lucreze cu revolverul la tâmpla”. Patrascanu însa i-a raspuns: “Este revolverul constiintei si al datoriei, domnule Maniu”. Efectul discutiei n-a fost cel scontat, Maniu legându-si raspunsul de consultarile cu Bratianu.
Despre 23 august si pregatirea iesirii României din razboi s-au scris mii de pagini. Nu mai putin de 30 de persoane au fost angrenate direct în desfasurarea evenimentelor si majoritatea si-au consemnat memoriile si amintirile referitoare la acea zi.

Este si cazul lui Lucretiu Patrascanu, care publica, la 23 august 1945, în România Libera, un articol despre rolul lui în actul de la 23 august.

“A existat o pregatire, si înca foarte intensa, cu o mobilizare de oameni si de forte, legata de mari primejdii (…) Pregatirile loviturii de la 23 august erau terminate înca de la sfârsitul lunii iunie. Se mai discuta formula politica si în gasirea ei întâmpinam rezistente (…) S-a luat hotarârea de a pregati proclamatia guvernului si toate documentele menite sa apara din primul moment. Am pasit imediat la redactarea proclamatiei (…) Textul pe care-l pregatisem a fost acceptat în întregime, dupa o oarecare discutie”.

Trei întîlniri la Palat

În pregatirea lui 23 august s-au tinut trei sedinte la Palat, sub presedintia Regelui. Problema spinoasa era cum sa intru la Palat, sustragându-ma nu numai pazei exterioare, ci si eventualilor spioni, recrutati de Ghestapo si de Siguranta, în chiar interiorul palatului”.

Este lesne de observat aparitia tendintei Partidului Comunist de a acapara actul de la 23 august si de a o transforma într-un bun propriu. Conform acestui articol, P.C. a fost principalul artizan al momentului 23 august, în timp ce Regele si celelalte forte democratice implicate au avut rol decorativ.

Ar fi împotriva firii sa negam rolul lui Patrascanu în actul de la 23 august, dar de aici si pâna la a i se conferi rolul principal, si prin extensie Partidului Comunist, este o cale foarte lunga.
Activitatea lui Patrascanu în tratativele pregatitoare lui 23 august s-a concretizat în redactarea manifestului F.U.M. (aprilie 1944), a “Proclamatiei pentru Tara” si a altor documente cu caracter programatic care au stat la baza negocierilor cu P.N.T. si P.N.L.

Ca un ultim aspect, dar în nici un caz ca un element subsidiar, trebuie luata în calcul personalitatea lui Lucretiu Patrascanu. Intelectual fin, încrezator în dogmele marxiste, se impune în memoria generatiilor care i-au succedat ca o pata de culoare în cadrul Partidului Comunist.

Sacrificarea lui de catre Dej, în 1954, când atât Stalin, cât si Beria, nu mai reprezentau nimic pentru Kremlin, ramâne un mare semn de întrebare. Toti cei care au trait momentul sau l-au studiat îndeaproape, considera asasinarea lui Patrascanu ca un act gratuit de care Dej se face (în principal) vinovat. Chiar si prietenii si sustinatorii lui Dej (cazul lui Maurer) considera asasinatul ca marea greseala politica a lui Dej.

Cu toate acestea nu trebuie uitat faptul ca, pâna la arestare, Lucretiu Patrascanu s-a aflat în fruntea Ministerului de Justitie, de unde “a patronat” activitatea Tribunalului Poporului si a gestionat aplicarea legii criminalilor de razboi.

Ba chiar mai mult de atât, cumnatul sau, avocatul Petre Pandrea, în lucrarea autobiografica Memoriile mandarinului valah, ni-l prezinta pe Lucretiu Patrascanu ca pe o persoana lipsita de vointa, condus în toate actiunile sale de Herta si Belu Zilber.

Si peste toate aceste frânturi de amintire vine imaginea pe care Patrascanu a avut-o în ochii lui Corneliu Coposu: “Am fost prieteni” (Corneliu Coposu a fost anchetat si aruncat pentru 17 ani în temnitele comuniste, chiar în timpul în care Lucretiu Patrascanu era ministru la Justitie).

O carte care n-a avut zile

prof. univ. Gh. Buzatu

Cititorul va desprinde, fara dificultate, motivele pentru care, în cele ce urmeaza, ne-am propus sa staruim asupra unui reputat istoric al generatiei mele si asupra loviturii de stat de la 23 august 1944: 20 de ani de la moartea lui Aurica Simion si 60 de ani de la rasturnarea regimului Maresalului Ion Antonescu, eveniment caruia regretatul meu coleg i-a consacrat, în 1979, o carte stralucita, care a provocat furtuna în rîndurile securitatii de la Bucuresti.

În vara anului 1979, era prin august, a aparut o carte care avea sa stârneasca intense dezbateri în rândurile istoricilor si cititorilor, în genere, iar – dupa cum se va vedea – si la nivelul oficialitatilor, al Securitatii si Ministerului de Interne. Era vorba de lucrarea unui istoric deja consacrat, Aurica Simion, dar caruia volumul Preliminarii politico-diplomatice ale insurectiei române din august 1944 (Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1979, 510 pagini) i-a adus un spor de prestigiu greu de imaginat în epoca. Si asta pentru ca, de-abia aparut si difuzat numai în câteva judete ale tarii, volumul mentionat a fost retras de pe piata si, imediat apoi, “topit”… Lucru neobisnuit si, mai cu seama, nepermis, autorul, cu toate ca era angajat la Institutul de Istorie al Partidului din Capitala, publicase o carte în care era sintetizata istoria actului de la 23 august 1944. Nimic neobisnuit, se va spune, numai ca Aurica Simion realizase… un alt 23 august, în care PCR nu mai avea un rol precumpanitor, partidele “istorice” apareau în alta lumina, iar personajele-cheie ale loviturii de stat (regele Mihai, Lucretiu Patrascanu, C.I.C. Bratianu, dar, mai cu seama, Maresalul Antonescu si Iuliu Maniu) erau surprinse, în temeiul unei analize atente si obiective, relevându-se exclusiv actiunile lor, în contextul evenimentelor prezentate, care au fost. Iata de ce, oricine apucase sa cumpere cartea, realizase o achizitie pretioasa, se dotase cu o carte “scumpa”, oricum extrem de solicitata! Cum, la Iasi fiind, am avut sansa sa-mi procur un volum din Preliminarii…, pe care aveam ulterior sa obtin si un autograf al autorului, m-am preocupat sa-l recenzez. Am notat, despre autor si carte, cele ce trebuiau si ce credeam, indiferent de ceea ce se petrecuse cu cartea, povestea ei fiind binecunoscuta de-acum opiniei publice, istoricilor îndeosebi. Astfel, în prestigiosul “Anuar al Institutului de Istorie si Arheologie A. D. Xenopol” din Iasi (t. XVIII/1981, p. 798) am examinat cartea, retinând între altele ca “…autorul realizeaza o adevarata istorie a anilor 1940-1944, în care sinteza se lasa – si nu întâmplator – dominata de analiza, de o analiza atenta si necesara, mai ales ca numeroase si controversate aspecte sunt elucidate pentru prima data acum. Nu putem intra în detaliile demonstratiilor autorului…, însa nu putem omite ca A. Simion contribuie decisiv la precizarea caracterului regimului antonescian, a naturii si evolutiei raporturilor româno-germane între 1940 si 1944, a participarii tarii la razboiul mondial. De asemenea, surprind prin noutate capitolele referitoare la tentativele României de a se desprinde de Axa fascista si la cauzele esecului lor… Per ansamblu, lucrarea lui A. Simion este o reusita deplina. Ea constituie o contributie decisiva spre realizarea necesarei istorii complete si veridice a României în epoca celui de-al doilea razboi mondial. A. Simion a dovedit în chip stralucit, în ultima instanta, ca istoriografia noastra dispune de excelente resurse, care pot si trebuie sa fie folosite pentru împlinirea conditiei esentiale a studiilor istorice – aflarea si afirmarea adevarului istoric integral asupra faptelor trecutului. Din toate punctele de vedere, lucrarea  a marcat un eveniment pentru istoriografia epocii contemporane românesti, motiv pentru care, atât autorul, cât si Editura Dacia din Cluj-Napoca, merita cele mai sincere felicitari” (ibidem). Destinul, necrutator, peste putini ani, în 1984, l-a rapit pe Aurica Simion, în plina putere creatoare, obstei istoricilor români. În necrologul pe care l-am încredintat, de asemenea, Anuarului Institutului de Istorie si Arheologie A. D. Xenopol din Iasi (t. XXII, partea a II-a, 1985, p. 1011-1012), am revenit asupra meritelor si semnificatiilor istoriografice ale Preliminariilor… din 1979; citez sub acest raport: “Preliminariile…, pe care le-am recenzat în momentul în care era nevoie, se constituie un model, impunându-se de la început între operele de referinta ale istoriografiei nationale contemporane, abordând probleme controversate si dovedindu-se ele însele controversabile, din chiar clipa aparitiei lor… Astazi [1985], în perspectiva timpului, lucrarea ne apare si temeinic documentata. Cititorul cunoaste aceasta si Preliminariile… lui Aurica Simion, aidoma cartilor lui N. Iorga sau Constantin C. Giurescu, s-au citit si se citesc cu interes nu numai în centrele stiintifice din tara sau din strainatate, ci si în catune…” (ibidem). Cât priveste Omul, am consemnat în final: “L-am cunoscut pe Aurica Simion si ne-am împrietenit pe data. Nu ne-am declarat-o niciodata. O facusem prin consens. Am participat împreuna la diverse manifestari stiintifice interne si internationale. Autorul Preliminariilor… nu s-a dezmintit nicicând. M-au surprins retinerea si timiditatea lui. Sa fi banuit oare, înca de prin 1980, tainele destinului sau, sa fi fost manifestarile bolii necrutatoare care l-a rapit familiei, breslei istoricilor si cititorilor admiratori în plina putere creatoare? Pentru mine a fost si a ramas Domnu’ Aurica. În luna mai 1984, la Bucuresti fiind, l-am invitat la Iasi pentru un simpozion; m-a refuzat elegant. Îmi dau seama ca stia. Mi-a încredintat diverse contributii pentru Anuarul Institutului de Istorie si Arheologie din Iasi, ca si pentru volumul colectiv Actul de la 23 august 1944 în context international, volum aparut în august 1984 si cuprinzând un larg studiu realizat în colaborare. Astazi, acest volum, ca si toate cartile lui Aurica Simion, îsi urmeaza drumul lor, în lipsa autorului lor, plecat nedrept de repede si brutal dintre noi” (ibidem, p. 1.012).

În Anexa am inclus doua note privind “ecourile” Preliminariilor… în rândurile opiniei publice nationale, la nivelul anului 1979, surprinse în materiale ale Securitatii si Ministerului de Interne din Bucuresti.

MINISTERUL DE INTERNE STRICT SECRET
Departamentul Securitatii Statului Ex. unic
Directia I
130/DI/0066932 din 6 septembrie 1979
NOTA
Premergator celei de-a 35-a aniversari a insurectiei nationale de la 23 August 1944, din România, a aparut în librarii cartea scriitorului A. SIMION – “Preliminarii politico-diplomatice ale insurectiei române din august 1944″, în Editura “Dacia” din Cluj.

Cartea prezinta starea politica, economica si militara a României, înainte si imediat dupa 23 August 1944, cât si luptele social-politice din timpul dictaturii antonesciene si fortele care au luat atitudine împotriva lui ANTONESCU.
Într-unul din capitolele cartii, este prezentata atitudinea ce au avut-o IULIU MANIU – fost sef al PNT-ului – si [C.] I. C. BRATIANU – fost sef al PNL-ului – împotriva lui ANTONESCU, care i-au adresat memorii, cerându-i sa iasa din razboiul antisovietic si sa se desolidarizeze de Germania fascista.
La sfârsitul cartii, se afla fotografiile lui IULIU MANIU, [C.] I. C. BRATIANU si TITEL PETRESCU, cu adnotarea: “Semnatari ai Declaratiei de constituire a Blocului National Democrat”.
Din supravegherea informativa a persoanelor cu apartenenta la fostele partide burgheze si în special a celor care au detinut functii de conducere, rezulta ca acestea fac aprecieri interpretative asupra aparitiei si continutului cartii respective.
Astfel, CORNELIU COPOSU – fost secretar general adjunct al PNT si condamnat -  care apare ca personaj pozitiv în carte, a afirmat: “Înainte de trimiterea cartii la tipar, am avut doua întrevederi cu autorul, dar nu am reusit sa lamuresc toate chestiunile; totusi, acesta si-a rectificat mult din tezele initiale cu care pornise”. Sustine ca l-a sfatuit pe autor “sa nu se ghideze dupa declaratiile facute si nici dupa prezentarile unor agenti, care si pe vremea aceea, precum si acum, spun neadevaruri pentru a justifica încasarile”.
JOVIN ION – fost medic curant al lui IULIU MANIU – a afirmat: “Cartea lui A. (sic!) SIMION este nemaipomenita si lucrurile au început sa iasa la iveala, fir cu fir, cum iese iarba primavara”.
Într-o discutie cu un fugar român venit temporar în tara noastra, JOVIN ION afirma: “MANIU e personajul central al cartii. Se merge spre o rectificare a istoriei, ca pâna acum istoria a fost o falsa minciuna”.
Printre persoanele care fac comentarii cu privire la aparitia cartii lui A. SIMION sunt si RADOCEA CORNEL – fost sef judetean PNT si condamnat; VISA AUGUSTIN si MAMULEA STEFAN – membri PNT si fosti condamnati, semnalati cu manifestari ostile orânduirii sociale si de stat din tara noastra si cu preocupari de a scrie memorii si lucrari despre activitatea PNT si a fostului sef IULIU MANIU.
Precizam faptul ca, cei nominalizati în discutiile anterioare, neaga rolul PCR în înfaptuirea actului de la 23 August 1944, afirmând ca totul a fost înfaptuit de PNT sub conducerea lui MANIU.
Vom urmari în continuare reactia fostilor membri ai partidelor burgheze, în legatura cu aparitia cartii.

r.d.00178/3/1239
red. lt.col. DI
dact. p.c. RG
ex. unic

Preluare din revista Historia

Este catalogat drept un paradox faptul ca stanga este condusa invariabil, cel putin in Romania, de bogati. Este cazul lui Adrian Nastase, Dan Iaon Popescu, Negoita, ca sa dau numai cateva exemple de stangisti putrezi de bogati care plang pe umarul saracilor. Cum este posibil ca oameni care ar trebui sa sustina principiile dreptei, bazate pe impozite rezonabile colectate de la cat mai multi oameni, despre suprematia idividului si incurajarea initiativei private care sa faca din cetatean un contributor si nu un consumator? Cred ca raspunsul este destul de simplu. Acesti indivizi nu si-au facut banii in regim concurential, fara ajutorul statului si prin mijloace oneste si legale. Acesti indivizi, si ma refer aici si la atarnatorii stangii, gen Voiculescu, au facut bani din afacerile cu statul cata vreme ei s-au aflat la conducerea statului. Accesul la conducerea statului se face prin vot. Ca atare votantul trebuie convins nu prin platforme care vizeaza egalitatea de sanse si accesul facil pe piata muncii sau pe impozitarea rezonabila a veniturilor, ci pe incurajarea statutului de asistat, de om care sta si caruia statul ii datoreaza, potrivit Constitutiei, bunastare, indiferent de actiunea lui. Cine nu vrea ceva de pomana? Cine nu vrea sa stea si sa incaseze o suma de bani doar pentru simplul motiv ca s-a nascut, respira si, odata la patru ani, are drept de vot? Tehnica KGB, cu mesaj subliminal, tinta siguta si subiecti sensibili. Tehnica aduce voturi, deci acces la resurse. De aceea bogatii imbogatiti prin furt si jaf in dauna statului sunt de stanga. Stanga si principiile ei populiste si nesustenabile reprezinta pentru ei plan de afaceri. Iar cea mai buna dovada este faptul ca dupa ce au iesit din viata politica si nu au mai avut acces la resurse, miliardarii de carton s-au topit in decor iar averile lor s-au dus pe apa Sambetei. Uite un posibil motiv pentru care averile trebuie prezumate a fi licite. Dovada ca si in justitie, planul de afaceri tine tot de principiile stangii. Adica ale USL.

Medicul Ştefan Stoica, preşedintele filialei Ialomiţa a Patronatului Naţional al Medicilor de Familie consideră că situaţia tensionată apărută între medici şi Casa de Sănătate are drept cauză atitudine inflexibilă a guvernului şi lipsa oricărăi preocupări a executivului de a produce o reformă reală a sistemului de sănătate. Într-un comunicat de presă pe care-l reproducem integral, medicul Ştefan Stoica, unul dintre cei mai apreciaţi medici de familie, analizează situaţia existentă în acest moment:

„ Situaţia existentă în sistemul de asigurări de sănătate are următoarele cauze:

-Subfinanţarea cronică a serviciilor medicale, în special a medicinii de familie în ultimii ani

-Paradoxul imposibilităţii de administrare juridică a unui conflict între  pacientul care este direct viciat în condiţiile stopajului la sursă pentru FNUASS în segmentul bugetar şi în absenţa unui contract clar şi stabil între părţile contractante.

-Lipsa dreptului de negociere în legea 95 pe 2006 a prestatorilor de servicii medicale private în contract cu casele de asigurări locale.

-Managementul defectuos al FNUASS, în condiţiile celei mai bine colectate taxe la buget şi în condiţiile lipsei unui control al calităţii serviciilor medicale bazat pe criterii clare asumate public de Ministerului Sănătăţii.

-Condiţiile de contractare prin COCA instabile prin normele ce pot fi modificate oricand prin OG.

-Lipsa coerenţei şi constantei politicii privind sănătatea publică  a Ministerului Sănătăţii.

Responsabili:

1-Guvernul României, Ministerul Sănătăţii şi CNAS.

2-Lipsa de reacţie a opiniei publice.

3-Reacţia inconstantă şi neunitară a medicilor faţă de sistemul din care fac parte.

4-Menţinerea monopolului decizional de către stat asupra furnizării de servicii medicale în condiţiile unei anunţate pieţe libere de servicii medicale.

Concluzii:

Într-un sistem în care medicul de familie primeşte efectiv sub 4 lei/consultaţie sau serviciu medical prestat în schimb răspunderea lui este egală cu cea a colegilor din alte ţări, este de aşteptat ca în absenţa intervenţiei ferme a autorităţilor medicii de familie să continue să plece din ţară

Lipsa de respect şi neacordarea de condiţii minime de viaţă (locuinţe de serviciu) manifestată de autorităţile locale faţă de medicii de familie va afecta grav atât calitatea cât şi existenţa serviciilor medicale, mai ales în mediul rural.

În condiţiile unei reforme anunţate public de MS se încearcă menţinerea monopolului decizional şi al controlului asupra pieţei serviciilor de sănătate, în special prin nesusţinerea printr-un cadru legislativ şi financiar adecvat al dezvoltării pieţei de servicii medicale private.

Criza financiară şi insuficienţa fondurilor fac ca sistemul public de sănătate să fie în agonie iar decidenţii nu vor să transparentizeze cheltuirea fondurilor şi nici să impună un sistem de asigurare în 2 poli public-prin contribuţie la FNUASS în cuantum de maxim 3%, şi privat, impus prin lege în valoare de max 2% din venitul fiecărui cetăţean român.

Atâta timp cât în spaţiul public apar persoane oficiale care dezinformează, învrăjbesc şi folosesc manipulări, senzaţia mea este că se ascunde gunoiul sub preş şi ne putem lua adio de la orice reformă în sănătatea publică din România”.

Megastructura politică intitulată USL îşi va stabili candidaţii pentru alegerile locale în urma unui sondaj de opinie care va măsura şansele pretendenţilor la nivel local. Casele de sondaj selectate cu grijă de Dragnea vor încasa bănetul de la fraierii din teritoriu, dar vor vărsa rezultatele vrac la centru. Acolo, triada formată din Felix, Antonescu şi Ponta va analiza cu maxim interes cifrele şi va decide. În acest timp, prostimea din teritoriile ocupate va aştepta cu dinţii la gard rezultatele deliberării, căci rezultatele sondajelor nu vor apuca să le miroasă măcar. Decizia căpeteniilor va fi literă de lege. Şi, mai mult, va fi evident rezultatul unei negocieri menite să minimizeze pierderile colaterale generate de dezertările candidaţilor rămaşi fără loc pe liste decât să maximizeze şansele de câştig prin selectarea corectă a candidaţilor. Inevitabil, măcar 50% dintre fanii înregimentaţi la opoziţie vor rămâne cu ochii în soare. O parte dintre ei ar putea fi convinşi de o perspectivă mai roz la alegerile generale şi de tentaţia unui post călduţ cu leafă mare să îşi sacrifice viitorul lor şi al famiilor de dragul viitorului ţărişoarei. Dar câţi patrioţi idealişti şi complet idioţi or fi printre cadrele USL? Probabil că nu mulţi şi probabil că cei care nu se vor lăsa duşi cu zăhărelul vor migra. Cum UNPR sau trotineta politică a OTV nu sunt vehicule suficient de atractive, mulţi dintre ejectaţi vor avea o singură opţiune. Aceasta este PD-L-ul, partid sfîşiat şi el de conflicte ideologice în materie de resurse şi ciolan. Sfîşiat zilnic de propriile-i prostii şi de grupurile propagandistice de presă ale opoziţiei, PD-L se va afla în postura de a câştiga nişte alegeri pe care ar trebui, în mod normal, să le piardă. Asta pentru că surpraevaluându-şi adversarul, PNL şi PSD au făcut prostia de a se uni într-un conglomerat mamut, fără identitate şi fără prea multe de oferit. Având în vedere că alegerile nu se câştigă cu doctrine şi programe, ci cu oameni şi influenţă cumpărată de la lideri informali locali care ştiu unde şi cui să plaseze micul şi berea, este evident că USL, prin scurgerile de personal generate de diminuarea ofertei de locuri eligibile se află în dificultate. La o primă scanare, PD-L are toate şansele să câştige, tocmai pentru că îşi poate permite să ofere mai multe avantaje adepţilor săi. Nu are nevoie decât de un gram de minte. Numai că privind spre filiala Ialomiţa, se pare că exact resursa de minimă inteligenţă le lipseşte. Competiţia rămîne deschisă. Din păcate, ea se bazează pe crietriul care dă câştig de cauză celui mai puţin idiot şi nu a celui mai valoros.

Principalele instrumente de finanţare europeană nerambursabilă, Programul Operaţional Regional (POR), Programul Operaţional Sectorial Mediu (POSM), Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), se dovedesc a fi nişte ţinte prea îndepărtate pentru administraţia publică din judeţul Ialomiţa.

Deşi fondurile europene nerambursabile puse la dispoziţia României în perioada 2007-2013 sunt în valoare de peste 30 miliarde de euro, iar administraţiile publice sunt beneficiari eligibili pentru majoritatea Axelor prioritare şi domeniilor de intervenţie, autorităţile judeţului Ialomiţa, în special Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, CIUPERCĂ SILVIAN, nu par interesate de întocmirea şi depunerea unor cereri de finanţare (şi a proiectelor aferente)       în scopul obţinerii acestor fonduri.

În ceea ce priveşte accesarea finanţărilor disponibile de către autorităţile locale, pentru fiecare din principalele instrumente de finanţare menţionate mai sus, la nivelul judeţului Ialomiţa situaţia se prezintă după cum urmează:

- POR: patru proiecte aprobate pentru finanţare, din care unul singur depus de Consiliul Judeţean Ialomiţa, unul de către Consiliul Local Slobozia, iar două proiecte depuse de Primăria Amara;

- POSM: niciun proiect depus de entităţi din judeţul Ialomiţa. Primăria municipiului Urziceni, după derularea unor eforturi susţinute pentru constituirea unei asociaţii la nivelul judeţului Ialomiţa în vederea accesării unor fonduri nerambursabile prin POSM, eforturi contracarate în mod constant de conducerea Consiliului Judeţean Ialomiţa, a abandonat acest proiect şi s-a asociat cu mai multe localităţi din judeţul Călăraşi, formând Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECOAQUA. Această asociaţie a accesat deja finanţări de cca. 100 milioane euro prin POSM, Axa prioritară 1 (prin intermediul cărora vor extinde şi vor moderniza frontul de captare a apei, staţia de tratare, staţia de epurare, reţelele de apă şi apă uzată din respectivele comunităţi). În mod similar, din cauza incapacităţii şi a dezinteresului  preşedintelui CIUPERCĂ SILVIAN de a coordona asocierea localităţilor din judeţul Ialomiţa în vederea formării unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară şi desemnării unui operator regional, consiliile locale din municipiul Feteşti, oraşele Ţăndărei, Fierbinţi-Tărg, Căzăneşti, comunele Dridu şi Albeşti au decis să se alăture Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Apă Canal Constanţa (finanţare tot pe Axa prioritară 1 a POSM);

- POSDRU – au fost depuse de către entităţi locale 2 proiecte, de valori mici (cumulat 2.120.000 lei), care au drept titulari Inspectoratul Şcolar Judeţean şi Grupul Şcolar de Industrie Alimentară Feteşti, existând alte 10 derulate de instituţii precum A.J.O.F.M. şi Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Ialomiţa, în asociere cu diferite structuri similare din alte judeţe (valoare cumulată de circa 7.000.000 lei).

- PNDR – au fost aprobate spre finanţare 3 proiecte, depuse de comunele Reviga, Fãcãieni şi Asociaþia de  Dezvoltare Intracomunitarã “Lunca Dunãrii”.

În concluzie, radiografia proiectelor iniţiate şi depuse de către unităţi administrativ-teritoriale de pe raza judeţului (prin forţe proprii, fără implicarea altor entităţi asociative), relevă că s-a aprobat finanţarea pentru doar 9 aplicaţii, cu o valoare cumulată de 30 de milioane de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 0,001 din totalul fondurilor europene alocate României.

Important de reţinut este faptul că niciunul dintre titularii proiectelor menţionate nu a beneficiat de sprijinul lui CIUPERCĂ SILVIAN sau al Consiliului Judeţean Ialomiţa, proiectele în cauză fiind întocmite în mod individual.

Cu excepţia celor finanţate prin POSDRU, proiectele au ca obiectiv modernizarea infrastructurii (rutieră, apă, apă uzată) şi se adresează unui număr de 6 comunităţi din totalul de 66 de localităţi ale judeţului.

Nivelul redus de absorbţie a fondurilor comunitare va determina menţinerea unei situaţii economico-sociale precare întrucât:

- 100.000 de locuitori ai judeţului – circa o treime din total (din care aproximativ 60.000 în Slobozia, municipiul reşedinţă de judeţ) nu au asigurată apa potabilă, aceasta fiind disponibilă doar persoanelor care o pot achiziţiona din magazine (apa furnizată de operatorul local S.C. URBAN S.A. Slobozia este declarată menajeră), iar localităţile în cauză - Slobozia, Scânteia, Iazu, Perieţi  nu sunt incluse în niciun proiect prin intermediul căruia să fie îmbunătăţită calitatea apei. Precizăm faptul că şi în această situaţie proiectul depus de oraşul Amara (foraje, reţea aducţiune, staţie tratare) nu a beneficiat de niciun sprijin din partea Consiliului Judeţean Ialomiţa;

- 5% din locuitorii din mediul urban şi 95% din locuitorii din mediul rural nu au acces la un sistem de apă uzată;

- reţeaua de drumuri judeţene (ex. centura ocolitoare a municipiului Urziceni, DJ201 sectoarele Coşereni-Axintele, Borduşelu-Buieşti, Mărculeşti-Săveni, DJ203B, DJ203F), comunale (ex. DC18) necesită reabilitare.

Evidenţiem faptul că proiectele referitoare la reţelele de apă şi apă uzată pot fi finanţate prin POSM, Axa prioritară 1 – „Extinderea şi modernizarea sistemelor de apă şi apă uzată”, axa fiind încă deschisă pentru depunerea de proiecte.

Tot într-un registru negativ se înscrie şi faptul că deşi administraţia publică judeţeană (Consiliul Judeţean Ialomiţa) a avut la dispoziţie toate instrumentele de finanţare mai sus-menţionate, a reuşit realizarea unui singur proiect, finanţat prin POR, acesta constând în “Ranforsarea şi modernizarea drumului judeţean DJ201B, km 0+000 – km 19+000, Ciochina-Orezu-Raşi,” (în valoare totală de 34.081.337,42 RON, contribuţia proprie a beneficiarului fiind de 561.488,16 lei).

În contextul în care Axa 2 – „Îmbunătăţirea infrastructurii de transport regionale şi locale”, Domeniul Major de Intervenţie 2.1 „Reabilitarea şi modernizarea reţelei de drumuri judeţene, străzi urbane, inclusiv construcţia şi reabilitarea şoselelor de centură”, din cadrul POR, este deja închisă pentru regiunea Sud-Est Muntenia (din care face parte şi judeţul Ialomiţa), neimplicarea factorilor de decizie locali, în special a lui CIUPERCĂ SILVIAN, a condus la pierderea oportunităţii de a reabilita infrastructura de drumuri din fonduri nerambursabile.

Dezinteresul constant manifestat de conducerea Consiliului Judeţean Ialomiţa, reprezentată de Preşedintele CIUPERCĂ SILVIAN, în problema accesării fondurilor comunitare a determinat un număr de circa 50 de unităţi administrative locale (comune), din totalul de 59 de localităţi rurale, să întocmească şi să depună proiecte individuale pentru reabilitarea şi modernizarea infrastructurii locale. Având ca punct de plecare propriile caracteristici ca unităţi administrative şi particularităţile instrumentelor de finanţare, fiecare dintre consiliile locale aferente localităţilor în discuţie a decis să depună proiecte pentru accesarea de fonduri prin PNDR, măsura 322, „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”, care sprijină dezvoltarea localităţilor cu mai puţin de 10.000 de locuitori.

Ca urmare a nivelului redus de expertiză a potenţialilor beneficiari şi a lipsei de sprijin din partea conducerii Consiliului Judeţean Ialomiţa în pregătirea acestor proiecte, din numărul aplicaţiilor depuse, 9 au fost respinse, iar cele 34 declarate eligibile au obţinut punctaje mici, fiind incluse pe lista de rezervă a Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit.

Conform evaluărilor făcute de Autoritatea de Management a PNDR, sesiunea de selecţie 2011 va fi ultima pentru măsura 322, fondurile rămase disponibile urmând să fie alocate reconstruirii infrastructurii rutiere afectate de inundaţii. În consecinţă, în situaţia în care nu vor fi efectuate redistribuiri de fonduri către această măsură, toate cele 1100 de proiecte declarate ca eligibile (inclusiv cele 34 aferente judeţului Ialomiţa), dar reportate din sesiunile 2008 şi 2009, vor fi respinse.

Aceeaşi situaţie deficitară în accesarea fondurilor comunitare se întâlneşte şi în cazul Axei IV LEADER a PNDR, una dintre puţinele surse de finanţare nerambursabilă încă deschisă. La modul concret, în vederea remedierii acestei stări de fapt, CIUPERCĂ SILVIAN ar putea, graţiei funcţiei pe care o deţine, să impulsioneze crearea unor Grupuri de Acţiune Locală (GAL, în sensul celor prevăzute de PNDR), prin intermediul cărora s-ar putea finanţa, în limita a 2.850.000 euro pentru fiecare GAL, proiecte de interes local pe oricare dintre cele trei axe ale PNDR.

Din păcate, însă, la fel ca şi în cazul POSM, POR, PNDR – măsura 322, implicarea lui CIUPERCĂ SILVIAN în sprijinirea formării GAL-urilor este una deficitară, în condiţiile în care, conform precizărilor Autorităţii de Management a PNDR, Consiliile Judeţene pot face parte din mai multe Grupuri de Acţiune Locală.

Dezinteresul manifestat de CIUPERCĂ SILVIAN în accesarea fondurilor comunitare este vizibil chiar şi prin prisma numărului redus de funcţionari publici, din cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa, cu atribuţii în gestionarea fondurilor comunitare şi coordonarea proiectelor derulate de unităţile administrativ-teritoriale beneficiare ale unor astfel de finanţări.

În speţă, în cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa, există “Serviciul Management de proiect” – subordonat direct lui CIUPERCĂ SILVIAN. Deşi conform organigramei instituţiei compartimentul în discuţie dispune de un număr de 8 posturi, sub motivaţia faptului că ocuparea locurilor vacante este blocată prin măsuri guvernamentale, CIUPERCĂ SILVIAN refuză organizarea şi desfăşurarea de concursuri pentru completarea schemei. Situaţia trenează de multă vreme, astfel încât la începutul lunii martie 2011 Consiliul Judeţean Ialomiţa avea prevăzute în organigramă 126 de posturi, 34 fiind vacante. Acest fapt ar permite, în situaţia în care s-ar dori, încadrarea unora dintre funcţiile neocupate de la nivelul Compartimentului „Management de proiect”, ceea ce ar contribui la o mai bună coordonare a activităţilor de accesare a fondurilor europene, realizată prin intermediul Compartimentului de Integrare Europeană, Dezvoltare Regională şi Parteneriate Interne şi Externe, din cadrul Direcţiei Coordonare Organizare,  compartiment care are în prezent un singur salariat, angajat pe perioadă determinată.

Luând în calcul considerentele anterior formulate, ceea i se poate imputa lui CIUPERCĂ SILVIAN, în calitatea sa de Preşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi de membru al Consiliului pentru Dezvoltare Regională (CpDR) al Agenţiei de Dezvoltare Regională 3 Sud Muntenia (fost  Preşedinte al acestui for) este dezinteresul în promovarea unor proiecte de dezvoltare a judeţului, în special prin Programul Operaţional Regional (POR), CpDR având, conform propriului Regulament de Organizare şi Funcţionare, atribuţii de analiză şi aprobare a strategiei şi programelor de dezvoltare regională şi  aprobare a proiectelor de dezvoltare regională.

Lipsa de implicare a lui CIUPERCĂ SILVIAN în promovarea intereselor judeţului a condus la absorbţia, prin POR, doar a sumei de 73.874.000 lei, reprezentând 4,66% din totalul de 1.584 milioane lei atraşi la nivelul Regiunii 3 Sud Muntenia, judeţul Ialomiţa ocupând locul 6 din cele 7 judeţe ale regiunii.

Degradarea mediului economic, coroborată cu inexistenţa unor investiţii private, precum şi cu interesul redus al factorilor de decizie din administraţia judeţeană pentru promovarea unor proiecte de dezvoltare regională sau antreprenorială, cu finanţare comunitară, a condus la diminuarea activităţilor economice productive, aspect ce a influenţat ponderea veniturilor şi a cheltuielilor înregistrate la nivelul judeţului Ialomiţa.

Pe acest fond, încasările Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Ialomiţa s-au redus la 550 milioane lei în anul 2010, iar ponderea judeţului Ialomiţa în PIB naţional a coborât la doar 0,03% (de la 0,04%), judeţul fiind un consumator al resurselor financiare generate la nivelul ţării.

În prezent, în judeţul Ialomiţa, populaţia activă este de 108.000 persoane, fiind înregistraţi 44.173 de salariaţi şi circa  90.000 de pensionari. Dintre persoanele ce deţin un loc de muncă, 33.882 lucrează în mediul privat, iar diferenţa în sistemul de stat. Contribuţia acestora la sistemul de asigurări sociale pe anul 2010 a fost de numai 176.699.562 de lei, în timp ce cheltuielile aferente bugetului asigurărilor sociale au depăşit 430.650.000 de lei. La acestea se mai adaugă încă 171.133.526 de lei, de la bugetul de stat, pentru plata pensiilor.

Între veniturile şi cheltuielile de la bugetul asigurărilor sociale din Ialomiţa, se înregistrează un deficit de aproximativ 60%, care este suportat anual de bugetul de stat.

La sfârşitul lunii ianuarie 2011, în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ialomiţa erau înregistrate 10.878 persoane, 50% dintre acestea nefiind indemnizate. În aceeaşi perioadă a anului, rata şomajului înregistrată la nivelul judeţului Ialomiţa a fost de 9,9%, în creştere faţă de cea de la sfârşitul lunii decembrie 2010, când s-a situat la valoarea de 9,6%. La nivel naţional media şomajului este de 6,74% (valoare înregistrată la sfârşitul lunii ianuarie 2011), judeţul ocupând poziţia a 4-a în statistica privind judeţele cu cea mai mare rată a şomajului.

Situaţia financiară precară a tuturor entităţilor de pe raza judeţului nu permite susţinerea din surse proprii a unor proiecte de dezvoltare regională / locală, context în care autorităţile locale ar trebui să intervină în vederea susţinerii derulării unor astfel de proiecte, inclusiv prin accesarea unor instrumente de finanţare nerambursabilă.

Fundaţia Renaşterea, condusă de Mihaela “dragostea mea” Geoană  derulează în această săptămână un program de prestări de servicii pentru femeile din Ialomiţa. Utilizînd un laborator mobil de analize, fundaţia de partid a nevestei şefului Senatului României va presta analize mocca pentru femeile de pe malurile Ialomiţei pentru ca aceste potenţiale alegătoare să poată verifica dacă au cancer la sân sau  cancer de col uterin. Ideea, generoasă fără discuţie, a fost infectată cu o campanie electorală mizerabilă iniţiată de PSD şi acceptată de fundaţia de partid. Pe pliantele şi afişele tipărite pentru informarea populaţiei tronează la loc de cinste sigla PSD şi denumirea unei alte fundaţii de partid, Ialomiţa 2000, o căpuşă strecurată în afacere pe uşa din dos.

Renaşterea- fundaţie de utilitate publică şi nu numai

Nu este prima dată când fundaţia patronată de Mihaela Geoană şi înţesată cu pesediste se implică în campaniile electorale ale PSD. Asta deşi fundaţia gestionează resurse financiare provenite din programe de finanţare europene şi, potrivit statutului, şi resurse publice ale statului român. În anul 2008  Fundaţia “Renaşterea pentru Educaţie, Sănătate şi Cultură”, condusă de Mihaela Geoană, soţia liderului PSD, a fost recunoscută, prin hotărâre aprobată de Guvern, ca fiind de utilitate publică, statut care conferă, printre altele, drept preferenţial la bunuri proprietate publică şi fonduri bugetare. Cîteva luni mai tărziu, adică exact în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2008, fundaţia Renaşterea a deplasat laboratorul mobil finanţat din bani europeni fix în colegiul în care a candidat Mircea Geoană. Scopul nobil declarat de fundaţie a fost acela de a oferi alegătoarelor din zona Dăbuleni analize gratuite pentru depistarea cancerului de col şi de sân. Numai din pură coincidenţă, acţiunea doamnei Geoană s-a suprapus fericit cu activităţile electorale ale soţului domniei sale. La 3 ani de la coincidenţa din Dăbuleni, minunea se repetă şi la Slobozia.

PSD Ialomiţa în zodia cancerului

Afişele şi pliantele colorate în roşu PSD anunţă prezenţa la Slobozia a fundaţiei Renaşterea în săptămâna 11-17 aprilie 2011. Implicată pănă în gît cu fonduri, primăria Slobozia, cea care a iniţiat acţiunea cu un scop vădit electoral, nu apare nicăieri. Apare in schimb, mare cât toate zilele, sigla PSD Ialomia, care nu are nicio contribuţie la această afacere caritabilă. Oamenii lui Ciupercă au băgat la înaintare şi fundaţia Ialomiţa 2000, o altă structură de crimă organizată a PSD prin care oamenii lui Savu devalizau în anii 2002-2003 patrimoniul public al Urban SA şi bugetul Direcţiei Silvice. Pentru cei care au uitat, fundaţia Ialomiţa 2000 a fost cumpărătoarea unui spaţiu subevaluat vândut de Urban SA, dar şi a cabanei Misleanu cumpărată de aceeaşi fundaţie de la Consiliul Judeţean Ialomiţa şi revândută apoi la preţ dublu Direcţiei Silvice Ialomiţa. În această companie selectă va evolua fundaţia familiei Geoană la Slobozia, pe stadionul municipal, unde va presta gratis analize evaluate circa 300 de lei per pacient. Din ce bani va fi suportată acţiunea?

Sponsori şi sponsorizări

O descriere foarte mişto, cum ar veni, a programului este făcută în presa noastră liberă şi indepedentă. Într-un articol generat de acordarea unui premiu acestei fundaţii de către Parlamentul European se arată următoarele:

Lansat pe 6 martie 2008, acest proiect este rezultatul a 7 ani de activitate şi constituie o investiţie de peste 300.000 euro, iar costurile legate de operarea lunară se ridică la peste 12.000 euro, sume provenite exclusiv din campaniile de strângere de fonduri ale fundaţiei. Prin acest program se oferă mamografii şi Teste Babeş Papanicolau în regim de gratuitate femeilor din comunităţile cu acces limitat la aceste tipuri de investigaţii medicale. În urma a 2 ani de activitate, datorită Unităţii Mobile de Diagnostic Renaşterea, peste 9.000 de femei, din 23 de localităţi, au beneficiat de servicii medicale, fiind efectuate 7.821 de Teste Babeş Papanicolau şi 4.435 de mamografii. Fundaţia Renaşterea a adus în ţară primul centru mobil pentru investigaţii de sân şi de col uterin, pentru diagnosticarea precoce a cancerului. În Centrul mobil pentru investigaţii de sân şi de col uterin sunt amenajate: un cabinet de ginecologie şi un cabinet cu mamograf. Acest vehicul se deplaseză prin ţară, în comunităţile care au acces limitat la investigaţii medicale, pentru a oferi femeilor posibilitatea de a efectua gratuit, mamografii şi teste Babeş Papanicolau. Programul ”Renaşterea – Diagnostic Mobil Sân şi Col Uterin” respectă directivele europene privind calitatea serviciilor medicale, fiind dotat cu aparatură medicală nouă, de ultima generaţie.Proiecte similare au fost implementate şi în alte ţări din Uniunea Europeană şi s-au dovedit a fi extrem de eficiente în depistarea precoce a maladiilor şi în creşterea ratei de supravieţuire a pacientelor. Fundaţia Renaşterea multumeşte şi dedică acest premiu partenerilor şi sponsorilor care au făcut posibil acest proiect: Avon, Galeriile Nemţoi, McCann Erickson, Acasa, TVR, Class Living, Carrefour, Roche, Actavis, Sanofi Aventis, Petrom, Novartis, SDV-SCAC, Sofmedica”. Băieţii de la presa de trust sunt foarte scrupuloşi dar nu spun tot adevărul. Pentru că printre sponsorii amintiţi în articol se regăsesc şi producătorii de vaccin împotriva cancerului de col uterin, adică exact cei care au intersul ca boala să fie cât mai răspândită iar vînzările lor să crească. Iată ce găsim la o simplă scanare pe site-ul producătorului GlaxoSmithKline (GSK): GlaxoSmithKline este un susţinător al Fundaţiei “Renaşterea” din anul 2002. În 2009 am continuat să susţinem programul naţional “Diagnostic mobil – sân şi col uterin”. Proiectul se desfăşoară pentru al treilea an consecutiv, în perioada octombrie 2009 – septembrie 2010 şi are ca scop oferirea de servicii medicale pentru prevenirea cancerului de sân şi de col uterin, prin intermediul unei unităţi mobile de diagnostic capabile să ajungă în comunitati mai retrase, unde astfel de servicii sunt greu accesibile femeilor. Pentru al treilea an al proiectului, GSK a contribuit cu suma de 50 000 de euro. Finanţarea GSK a reprezentat 12,46% din totalul finanţărilor primite de Fundaţia “Renaşterea” în 2009. GSK este unul dintre producătorii de vaccin anti HPV de la care statul român a cumpărat circa 150.000 de doze pentru o campanie de vaccinare care a dat chix. Vaccinul a expirat iar statul a rămas cu marfa în galantar. Costurile acestei golănii de partid şi de stat în care sunt implicaţi mafioţi din toate partidele politice se ridică la circa 23 de milioane de euro.

Unde este Primăria Slobozia?

Laboratorul mobil al fundaţiei Renaşterea va staţiona în incinta stadionului. Primăria Slobozia va plăti de la buget costurile legate de asigurarea utilităţilor, cazarea şi masa personalului care deserveşte laboratorul. Faptul că aceste costuri se achită din buget nu este de incriminat. Revoltător este faptul că deşi face posibilă operaţiunea, primăria lasă impresia că gratuitatea este oferită de PSD. Iar doamna Geoană iroseşte fondurile fundaţiei de utilitate publică pe acţiuni derulate în oraşe conduse de PSD, unde populaţia are acces la servicii medicale, şi nu în localităţile izolate şi lipsite de infrastructură medicală aşa cum se laudă în descrierea proiectului. Probabil pentru că de acolo nu ies voturi prea multe.

Foarte vocal când este vorba despre morala publică, preşedintele Ciupercă devine mut când pune de câte-o golănie ca cea de săptămâna asta. Folosind ca paravan fundaţia Renaşterea şi ca finanţare  fondurile publice ale Primăriei Slobozia, domnul Ciupercă încearcă să trombonească alegătoarele din municipul reşedinţă de judeţ cum că PSD le-ar oferi analize moca. Ideea este bestială mai ales în contextul în care directorul Spitalului Judeţean instigă în subteran la revolte de stradă împotriva reformei pricăjite în domeniul sănătăţii iniţiată de Boc, iar populaţia vede la televiziunile lui Vîntu şi Voiculescu cum mor oamenii cu zile pe străzi. Înţelept peste limita legală, Ciupercă se lipeşte de Renaşterea şi, pe banii Primăriei Slobozia şi ai sponsorilor interesaţi se face că oferă gratis ceea ce Boc nu dă nici pe bani. Mizerabilă pînă la dezgust, campania electorală pe bază de cancer iniţiată de Ciupercă ne arată foarte exact cu cine avem de-a face. Dacă mai era nevoie. Este vorba de un grup de oameni fără Dumnezeu, cinici pănă la cruzime, rapaci şi dornici de a ajunge la putere prin orice mijloace. Dacă există vreo diferenţă între partidele politice din România, cam aceasta ar fi. PSD calcă pe cadavre ca să câştige câteva voturi în plus. Campania electorală pe baza cancerului pare a fi o marcă înregistrată a familiei Geoană. În 2008 Renaşterea, fundaţie declarată de utilitate publică, a scanat electoral sânii alegătoarelor din Dăbuleni vremei de mai bine de o lună. Aşa procedează acum şi Ciupercă, care pune sigla PSD pe un pliant în care femeile sunt informate cine le oferă gratis analize de circa 300 de lei bucata. Că Ciupercă minte este un fapt banal. Că o face speculând teama oamenilor de o boală incurabilă este o mizerie. Pe care, până acum n-am văzut-o decât la PSD. Deh, ce nu face omul (Ciupercă) pentru o pensie babană! Căci toată strădania marelui om politic provenit din mahalalele  de la Ţăndărei au ca ţintă o biată pensie  de baştan. Jalnic.

Puţin înainte de pelerinajul în Ţara Sfântă, primarul Gabi Ionaşcu a fost încondeiat în presă pe tema stării de sănătate. Oamenii de litere s-au întrecut în a publica diagnostice şi informaţii atribuite, firesc, unor surse medicale, din care reieşea că alesul urbei este pe cale de a-şi da obştescul sfîrşit. Întors din Israel unde a participat alături de pelerini civili sau în rezervă la o excursie tematică, domnul primar pune lucrurile la punct într-un comunicat de presă plin de har, pe care-l publicăm integral:

“Urmare unor articole publicate în mass-media locală privind starea de sănătate a Primarului Municipiului Slobozia, acesta doreşte să clarifice informaţiile furnizate.

Pentru început trebuie să precizez că sunt surprins neplăcut de maniera în care anumiţi medici din cadrul Spitalului Judeţean Slobozia înţeleg să respecte deontologia profesională şi să asigure confidenţialitatea relaţiei medic-pacient. Fondul chestiunii este de cu totul altă natură decât cea relevată de redactorii ziarului Independent, care citând surse medicale au strecurat în text informaţii distorsionate, voit sau inconştient.

La data de 25 Martie orele 12.00 am mers la Spitalul Judeţean Slobozia  pentru a-mi verifica tensiunea arterială, aşa cum fac regulat şi bineînţeles cum este normal  înainte de a pleca într-o călătorie. Aici doctorul Dochiu a constatat că tensiunea arterială este relativ scăzută, administrându-mi un medicament perfuzabil, neputând însă concluziona asupra cauzei deoarece aprofundarea investigaţiilor nu a putut fi posibilă. În aceste condiţii am luat decizia de a merge la Spitalul Militar Central pentru investigaţii complete, care s-au finalizat în data de 26 martie, orele 12.00. Aceste investigaţii nu au confirmat vreo afecţiune vasculară sau de alt gen, astfel încât la orele 15.00 m-am externat plecând la Aeroportul Otopeni pentru a merge într-un pelerinaj la locurile sfinde din Israel. Precizez că nici un moment viaţa nu mi-a fost pusă în pericol  şi că starea sănătăţii mele este foarte bună, mai ales că pelerinajul în ţara unde s-a născut, a făcut minuni şi s-a răstignit pentru mântuirea noastră Domnul Iisus Hristos mi-a dat forţa pentru a-mi duce la bun sfârşit toate întreprinderile în folosul comunităţii pe care o reprezint.

Mulţumesc pentru grija pe care o manifestă unii reprezentanţi media faţă de persoana mea. Adresez pe această cale rugămintea ca pe viitor să aducă în atenţia publică informaţii reale confirmate de mine şi nu de „surse” specifice unor canale media. Aş fi apreciat şi mai mult dacă anterior publicării informaţiilor s-ar fi făcut simplul gest de a mi se da un telefon, ştiut fiind faptul că întotdeauna răspund la telefonul de serviciu.

Mulţumesc în egală măsură tuturor celor care au manifestat diverse opinii pe unele site-uri de informare şi le doresc cel puţin aceeaşi sănătate pe care mi-o doresc mie, chiar dacă alţii au manifestat alte opinii.

Încredinţez pe toţi cetăţenii Municipiului că nu am nimic de ascuns nici măcar referitor la sănătatea mea, interesul meu fiind acela de slujire a comunităţii care m-a aşezat în fruntea sa şi de a face bine la cât mai mulţi semeni”.

Amin, am spune noi!

Judecatoarea Elena Burlan de la Tribunalul Bucuresti a decis schimbarea magistratului Camelia Bogdan din dosarul lui S.O.Vantu, pe motiv ca procesul se desfasura prea repede. Ea isi bate astfel joc de mica reforma din Justitie, al carui scop era tocmai grabirea proceselor. Parchetul General a reclamat-o, luni, pe Elena Burlan la CSM, pentru nerespectarea normelor de procedura cu grava neglijenta. Printre succesele inregistrate de Elena Burlan in cariera de magistrat se numara achitarea medicului Serban Bradisteanu, acuzat de o mita de 4 milioane de euro, sau a medicului Tranca, cel care a violat o fata de 17 ani. Elena Burlan ofera o motivare halucinanta pentru schimbarea Cameliei Bogdan: “administrarea probatoriului s-a facut cu o celeritate nejustificata”, astfel incat inculpatul nu are timpul necesar pregatirii apararii. Elena Burlan o critica pe colega sa Camelia Bogdan ca a cerut de pe o zi pe alta dosarul de la Inalta Curte de Casatie si Justitie, dosar ce a fost trimis acolo la cererea avocatilor lui Vantu. “Ori, ceea ce trebuie asigurat in cadrul unui proces penal este increderea pe care, intr-o societate democratica, instantele trebuie sa inspire publicului si, in primul rand acuzatului, intr-un proces penal. Ori, in acesta cauza, atitudinea atipica a judecatorului in solutionarea acestei cauze, justificata de prevederile legale ale Legii nr. 202/2010, dar si dorinta de a face astfel incat sa nu planeze niciun dubiu asupra impartialitatii sale, poate crea inculpatului tocmai o stare de neincredere fata de modalitatea in care instantele de judecata isi exercita atributiile, poate crea inculpatului impresia ca nu beneficiaza de un proces echitabil in raport de cele retinute anterior”, se arata in incheierea semnata de judecatoarea Elena Burlan de la Tribunalul Bucuresti, obtinuta de Ancheteonline.ro. Acuzatia principala adusa judecatoarei Camelia Bogdan a fost aceea ca s-ar fi antepronuntat asupra vinovatiei lui Ovidiu Turcan, partener de afaceri cu S.O. Vantu, in momentul cand i-a respins acestuia cererea de a parasi temporar tara.

Antepronuntare inventata

Avocatii lui Vantu sustin in cererea de recuzare ca, la penultimul termen, judecatoarea  Bogdan ar fi conditionat incuviintarea parasirii Romaniei pentru Turcan de recunoasterea vocii din inregistrarile de la dosar. Magistratul Burlan a imbratisat aceasta sustinere, aratand urmatoarele: “Conditionarea admiterii sau respingerii cererii formulate de inculpat, de furnizarea unor informatii necesare administrarii probatoriului in cauza, in conditiile in care inculpatul a precizat de mai multe ori pozitia sa in sensul ca isi rezerva dreptul la tacere, poate conduce la concluzia ca judecatorul nu este impartial, ca si-a format deja o parere cu privire la vinovatia acestuia, iar inculpatul nu are parte de un proces echitabil, in sensul ca judecatorul forteaza partea pentru obtinerea probatoriilor dorite”, continua Burlan. Magistratul isi continua explicarea motivelor pentru care si-a “sanctionat” colega de instanta, subliniind ca nici un act procedural nu trebuie “grabit”, altfel avem de-a face cu incalcarea dreptului la aparare al inculpatilor si, de aici, neincrederea publicului in justitie. “Instanta retine astfel si faptul ca administrarea probatoriului cu o celeritate nejustificata, “plimbarea” dosarelor intre instante de grade jurisdictionale diferite pentru diverse motive, dar mai ales mentionarea “NECESITATII” inaintarii dosarului intr-un termen rezonabil, de regula de pe o zi pe alta catre instantele respective, deci mentionarea acestor lucruri ca temei pentru respingerea cererii formulate de inculpat la termenul din 15.03.2011, alaturi de conditionarea furnizarii informatiilor necesare efectuarii expertizei, in conditiile mentionate deja, poate crea de asemenea confuzii in randul justitiabililor, atat cu privire la impartialitatea judecatorului, dar si la dreptul sau la un process echitabil, si o perioada prea scurta de timp putand compromite echitatea procedurii prin neacordarea persoanei in cauza a timpului si a facilitatilor necesare pregatirii apararii, cu atat mai mult cu cat acesta necesitate este mentionata ca temei al cererii formulate de inculpat, putand conduce la parerea, pe care si-a exprimat-o deja inculpatul, ca judecatorul recuzat si-a creat deja opinia vinovatiei inculpatului si de aceea doreste sa solutioneze cauza in regim de urgenta, fara a preciza ca temei al cererilor formulate de inculpat, motive de fapt si de drept temeinice, in litera si spiritual legii”, spune, in concluzie, Elena Burlan.

Prietena medicilor Bradisteanu si Tranca

Burlan este acelasi magistrat de la Tribunalul Bucuresti care l-a achitat, la data de 2 decembrie 2009, pe medicul Serban Bradisteanu acuzat de DNA ca ar fi primit o mita record pentru Romania de 4 milioane de euro. Aceeasi judecatoare l-a achitat pe medicul Razvan Tranca, acuzat de violarea unei minore. Intr-un final, Tranca a fost condamnat de instanta superioara la patru ani de inchisoare cu suspendare si la plata unor despagubiri, dupa ce a aruncat o tanara de la etajul sase la care locuia medicul. Elena Burlan a considerat la momentul respectiv ca actul sexual a fost liber consimtit de catre cei doi. In acelasi timp, Procurorul General, Laura Kovesi, a sesizat CSM “in vederea efectuarii de verificari cu privire la judecatorul Elena Burlan, sub aspectul nerespectarii normelor de procedura cu grava neglijenta. Cu ocazia solutionarii cererii de recuzare a judecatorului investit cu solutionarea pe fond a dosarului numarul 49702/3/2010 al Tribunalului Bucuresti, Sectia a-II-a Penala, magistratul a retinut un caz de incompatibilitate neprevazut de dispozitiile Codului de procedura penala.(sursa: ancheteonline.ro)

Magistratul care judeca dosarul lui Vîntu a fost schimbat deoarece procesul mergea prea rapid. Nu e nicio greşeală. Aberanta deciziei aparţine judecătoarei Elena Burlan, de la Tribunalul Bucureşti. Madam Burlan consideră că refuzul magistratului grăbit de a accepta tragerile de timp şi îmbolnăvirile frecvente ale inculpatului este de natură a-i afecta acestuia dreptul la apărare. Adică banditul FNI nu are timp să îşi producă probe şi asta i-ar putea induce ideea că nu este judecat corect. Chiar aşa sună motivarea magistratului Burlan:  “Ori, ceea ce trebuie asigurat în cadrul unui proces penal este încrederea pe care, într-o societate democratică, instanţele trebuie să inspire publicului şi, în primul rând acuzatului, într-un proces penal. Ori, în acesta cauză, atitudinea atipică a judecătorului în soluţionarea acestei cauze, justificată de prevederile legale ale Legii nr. 202/2010, dar şi dorinţa de a face astfel încât să nu planeze niciun dubiu asupra imparţialităţii sale, poate crea inculpatului tocmai o stare de neîncredere faţă de modalitatea în care instanţele de judecată îşi exercita atribuţiile, poate crea inculpatului impresia că nu beneficiază de un proces echitabil în raport de cele reţinute anterior”. Lăsăm la o parte limba română cu îmbunătăţiri folosită de Burlan în redactarea motivării. Dar nu putem lăsa la o parte logica strâmbă a acestei femei. Cauza care îl poate duce pe SOV după gratii este foarte simplă. Procurorii îl acuză că l-a ajutat pe Nicolae Popa să fugă şi să supravieţuiască în Indonezia. Acuzaţia are la bază înregistrări ale unor convorbiri şi documente bancare din care reies transferuri regulate de bani. Cu ce să contracareze Vîntu aceste acuzaţii­? Ce probe nu are timp să producă? Evident că nu are cu ce să combată ceea ce se vede din avion. Tot ceea ce încearcă este să tragă de timp pe ideea simplă că poate cade regimul şi vine la putere opoziţia, căreia el i-a pus la picioare haznaua numită Realitatea TV. Iar cavalerii dreptăţii sociale Felix, Ponta şi Porumbacu ar putea să-şi arate recunoştinţa ajutându-l cumva să scape de proces. Din păcate pentru el, magistratul care-i judeca dosarul n-a acceptat tradiţia românească şi, profitănd de legea micii reforme în justiţie, a accelerat procedurile. Iar SOV, ca şi Năstase, se plimbă săptămânal la tribunal să dea cu subsemnatul. Culmea este că ceea ce nu credea nimeni ca este posbil s-a întîmplat. Burlan a decis că nu e bine ca un proces să se judece în luni şi nu în ani. N-a făcut-o pentru un amărît, ci pentru un guzgan cu multe conexiuni. Probabil că precedentul, odată creat, va putea fi folosit şi de Năstase. Şi nu numai de el. Adică mica reformă în justiţie e doar pentru oameni mici. Oamenii mari pot veni cu judecătorii de acasă iar procesele lor pot dura oricât e nevoie. Eventual până ce inculpaţii vor decide că au fost judecaţi şi achitaţi corect.