Thursday, July 31st, 2014

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Ialomiţa, sub coordonarea procurorilor Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Ialomiţa au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a unui ialomiţean pentru trafic de minori şi pornografie infantilă, trafic de persoane şi proxenetism. Bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv la sfârşitul lunii martie a.c., pentru trafic de minori şi trafic de persoane şi trimis în judecată la data de 25 mai , după ce a exploatat din punct de vedere sexual trei tinere, două minore şi una majoră, pe raza municipiului Slobozia şi a altor localităţi din judeţele Ialomiţa şi Călăraşi.

În fapt, la începutul lunii februarie a.c., după ce a fost de mai multe ori identificată şi sancţionată contravenţional întrucât atrăgea, în locuri publice, persoane cu care să întreţină acte sexuale, de orice natură, în scopul obţinerii unor foloase materiale, poliţiştii au constatat existenţa unor indicii temeinice de săvârşire asupra unei minore în vârstă de 17 ani, din judeţul Prahova a infracţiunii de trafic de minori. La acea dată, tânăra a declarat poliţiştilor că de aproximativ două luni locuieşte în apartamentul unei femei din municipiul Slobozia, sora unui bărbat în vârstă de 44 de ani, ce o trimite pe DN 2A, varianta Sloboziei, să întreţină acte sexuale cu diferite persoane, în schimbul unor sume de bani. A afirmat, de asemenea, că banii obţinuţi din practicarea prostituţiei sunt predaţi celor doi pentru plata chiriei şi pentru a cumpăra cele necesare traiului. În aceeaşi zi, tânăra a fost internată în Centrul de Primire Minori din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa.

Poliţiştii ialomiţeni, specializaţi în combaterea traficului de persoane, din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate şi procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Ialomiţa au demarat investigaţiile în acest caz, fiind identificat Virgil A., de 44 ani, din municipiul Slobozia. Bărbatul care nu are ocupaţie, este cunoscut cu antecedente penale, iar prin administrarea probelor, la finalizarea cercetărilor, în sarcina sa s-a reţinut că în perioada 2008 – 2009, împreună cu alte două persoane, ambele din judeţul Călăraşi, au recrutat, transportat, cazat şi exploatat din punct de vedere sexual trei tinere, două în vârstă de 17 ani, iar cea de-a treia în vârstă de 22 de ani. Totodată, anchetatorii au stabilit că în scopul exploatării sexuale (determinarea la practicarea prostituţiei şi la practicarea cu el a unor acte sexuale) bărbatul a abuzat de autoritatea sa şi mai ales de starea de vulnerabilitate a victimelor. Acesta a racolat tinerele din familii dezorganizate, cu posibilităţi materiale reduse, cărora le câştiga încrederea printr-un comportament protector. Ulterior, le-a convins să locuiască în casa sa sau a surorii sale, iar după o perioadă, profitând de vulnerabilitatea acestora, nu numai de ordin social, economic, educaţional, dar mai ales de ordin psihic (un discernământ diminuat) le-a determinat să practice prostituţia – să accepte să întreţină acte sexuale cu diferiţi bărbaţi, în schimbul unor sume de bani. Conform declaraţiilor victimelor, acestea obţineau din practicarea prostituţiei sume cuprinse între 150 şi 200 de lei zilnic, iar banii astfel câştigaţi erau predaţi în mare parte inculpatului, acestea oprindu-şi sau primind sume relativ mici, suficiente pentru a-şi achiziţiona dulciuri, băuturi răcoritoare, ţigări şi uneori îmbrăcăminte. În toată această perioadă, sub protecţia lui Virgil A., victimele au întreţinut raporturi sexuale, aproape zilnic, cu mai mulţi bărbaţi în locuinţele acestora (temporare – camere de hotel sau permanente – domiciliul stabil), parcuri sau în autovehiculele cu care se deplasau atunci când practicau prostituţia în parcarea de pe varianta Sloboziei. Tinerele îşi găseau singure clienţii sau le erau indicaţi de inculpat, cel care negocia şi preţul pentru „serviciile” prestate. De cele mai multe ori, bărbatul le însoţea, le supraveghea, le furniza prezervative şi le ţinea banii câştigaţi. Tratamentul dur suportat din partea unor clienţi, le-a deterninat pe unele dintre tinere să renunţe temporar la practicarea prostituţiei, revenind însă asupra acestei decizii, urmare ameninţărilor primite din partea bărbatului. La data de 25 mai a.c., în urma unui complex de activităţi desfăşurate, au fost finalizate cercetările, fiind dispusă trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Virgil A, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de minori şi pornografie infantilă, trafic de persoane şi proxenetism. Urmare prezentării prevederilor legale privind unele măsuri pentru asigurarea protecţiei victimelor infracţiunilor, cele două victime minore s-au constituit părţi civile în procesul penal.”

COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE al IJP

 

 

 

Prim ministru al României în 1862, moşier de Bărăgan din tată-n fiu şi posesor al unui conac fabulos în epocă, Barbu Catargiu rămâne una dintre personalităţile care au marcat epoca şi istoria uitată a prefacerii Ţării Româneşti. Puţini mai ştiu însă că, printre proprietăţile sale de pe Bărăgan se numără şi moara de la Andrăşeşti, una dintre puţinele mori din judeţ în care timpul pare să nu fi schimbat nimic. De la motorul nemţesc vechi de peste 70 de ani şi până la făina albă pe care ţăranii „n-o dau nici pe aia scumpă, de trei nule de la supermarketul din comună”

 

 

Moara Andrăşeşti

Moara e veche de tot şi e peste linie, într-o curte mare, nici pe jumătate cât aia din curtea boierului. De departe, pare mai degrabă pustie, cu arhitectura ei desuetă şi pereţii goi… dar dacă ai curiozitatea, ţi se răspunde!

Oamenii nu mai ştiu a cui a fost, ştiu a cui e. Iar morarul, Moşu Paraschiv e venetic de sat, povesteşte frânturi uitate din poveştile auzite la şosea: „da, parcă al lui e. Barbu Catargiu, el trebuie să fie….Eu nu prea ştiu, că vin de la Slobozia.”

Ştie în schimb totul despre mori şi, se vede treaba, îi place ce face şi face bine ce ştie: „Eu sunt morar de la 18 ani. Şi acum am 60. Aici sunt morar din 2002, d-aia nu ştiu ce şi cum. Dar ştiu să vă spui ce e în moară. Am lucrat la Galaţi, la Constanţa, şcoala am făcut-o la Craiova…Am fost şi la rizerie!

Întrebăm de ţevuşca prin care se fură din făina măcinată. Râde! „Nu e, dom’le, e poveste. Şi chiar de-ar mai fi, la cât se macină acuma la moară, vai de uiumul nostru. Să fi venit mata pe vremea comuniştilor, când aveai ce vedea, nu acuma când abia ne mai ţinem zilele. Păi asta-i moară cu trei valţuri, macină o tonă jumate pe oră. Da’ acum de unde, de unde….” Îl rugăm să ne lase înăuntru, să facem poze. O face cu sufletul îndoit, moara e casa lui….

 

100 de ani de măcinat

 

În moară e cald ca-n zi de Cuptor şi prin lumina filtrată de geamuri dansează dâre lungi de făină mirositoare. Te simţi brusc ca în podul copilăriei, căutând după lada de zestre. Zestrea morii sunt motoarele! Mari, nemţeşti, diesel, unele neschimbate de la facerea morii încoace. Dacă stai să socoteşti, moara are patru nivele, cu scări din lemn scârţâind şi cotloane pe unde soarele n-a biruit niciodată. Moşu’ Paraschiv se lansează în disertaţii lungi despre procesul tehnologic: „Aici se descărca căruţele, aici se cântărea, apoi vedeai graficul, câtă făină, câtă tărâţă, apoi la nişte elevatoare, la decojitor, apoi precurăţirea, curăţătoria albă, curăţătoria neagră… şi apoi ajunge în celula de odihnă. Înainte, era, nu era, preconizat cu aparat de umectat, acuma se mai umectează, pentru că în momentul când se umectează coaja tărâţei e mai flexibilă la decojire şi în momentul când o băgăm la prelucrare se aplatizează şi nu se mai toacă…Aţi înţeles, nu?!

Nu înţelegem o iotă, dar dăm din cap cu un aer care mimează inteligenţa. Moara e unică în partea asta de câmpie, mai c-ar fi bună de muzeu. Vizităm cele 4 etaje înghesuite pe înălţimea a două şi jumătate, fotografiem tot ce mişcă, de la motanul morarului şi până la inscripţia pe care scrie „Intreprinderea de utilaje de morărit Topleţ 1975” Pare aproape ireal, dar vă puteţi convinge, e la mai puţin de 20 de minute de Slobozia.

Poveste cu ministrul Catargiu

În ciuda evidenţei, nimeni din Andrăşeşti nu pare să ştie nimic despre vechimea morii şi primul ei stăpân. Viceprimarul e prea tânăr şi ce priveşte cu condescendenţa administrativă de rigoare, contabila e prea plictisită ca să se gândească la asta, vineri către prânz birourile sunt pustii, nici pe stradă nu se înghesuie nimeni : „Încercaţi la nea Sandu! ” Suntem alungaţi politicos: „El e monografia noastră!”

Nea Sandu Drăgan ştie, dar nu-şi mai aduce aminte. Da, boierul a făcut moara, la 1921, dar n-a ţinut-o mult, a lăsat-o lui Paul Strobah, băiatul menajerei. El a fost, de fapt, stăpânul de drept al morii, şi a trăit pana în 62’, când l-au scos comuniştii la pensie. Dar moara a fost mare mare, socotită, însă fără fundaţie, dar întărită, mai încoace, cu trei centuri de fier”. Ne hotărâm să închidem reportofonul, dezamăgiţi de puţinătatea amintirilor despre primul stăpân al morii…când dintr-o dată, din senin, Sandu Drăgan ne dovedeşte că nu degeaba e socotit monografie: „Să vă mai spun una despre Barbu Catargiu, povestită de la părinţi. Ieşea de-aici de la pădure, de unde era în vizită, ştia ora când venea trenul….înainte era trecere la fiecare 500 de metri. Şi el ieşea aici, la cantonul lui Zamfir, îi spunem noi, şi ridica bastonul, un ăla frumos colorat aşa… oprea trenul, dom’le. Îl cunoştea conductorul, îl saluta, el urca în tren…

 

 

 

 

Departamentul de Stat al SUA a dat publicităţii raportul cu privire la respectarea drepturilor omului în 2008. La secţiunea privind libertatea de exprimare şi libertatea presei este amintit procesul intentat GSE de către fostul ministru de interne Liviu Dragnea. În aprilie 2008, acesta a cerut Judecătoriei Alexandria interzicerea difuzării ziarului în judeţul Teleorman pe perioada campaniei electorale. În motivarea acţiunii sale, Dragnea a arătat că anchetele jurnalistice publicate de ziar în care erau dezvăluite inginerii cu bani publici în care acesta era implicat îi afectează imaginea şi îi îngrădesc dreptul de a alege şi a fi ales! Solicitarea aberantă a lui Dragnea a fost respinsă de instanţă. Versiunea în limba engleză a raportului este disponibilă aici: http://bucharest.usembassy.gov/US_Policy/2008_HRR_En.html

În acte îl cheamă Tudor Nicolae şi este pădurar la Groasa. Localnicii îl alintă Nicu Pădurarul şi îl ştiu de frică. Se spune despre el că este tare-n relaţii şi că în ciorba lui de paznic de pădure nu suflă nimeni. Dumnezeul cerbilor şi mistreţilor din cea mai braconată pădure ialomiţeană, Nicu este şi Dumnezeul sătenilor din Horia. Gurile rele spun că trei sferturi din populaţia satului a lucrat la el pe moşie. Şi că nici unul nu a scăpat nebătut. Stăpân absolut peste fostul CAP situat strategic la intrarea în sat, Nicu îşi împarte existenţa de vătaf local între camuflarea cioatelor din pădure de ochii controalelor şi împărţirea dreptăţii printre iobagii din Horia. Cu parul! Ambele manevre îi ies de minune, dovadă că în ciuda grozăviilor care se spun despre el Statul a tăcut! De la şeful de post din Axintele la procurorul blond de la Urziceni alintat “ domnişoara Margareta” toată lumea pare să lucreze, într-un fel sau altul, la Nicu la moşie. Nici şefii lui de la Regia Naţională a Pădurilor nu prea pot să-l dovedească, deşi localnicii vorbesc despre sute de metri cubi de lemne dispăruţi, despre cerbi şi mistreţi împuşcaţi între ochi, făcuţi pachet şi livraţi înspre destinaţii necunoscute. Ori de câte ori prin pădurea lui Nicu bate vântul schimbării, pe la birourile din Slobozia ale RNP sună în draci telefoanele. Ba un secretar de stat, ba un prefect, ba un general, toţi îl vor pe Nicu în funcţie, viu şi liber. Secretul pare să zacă prin găurile de vulpi de pe lângă pădurea Groasa, care sunt doldora de piei de animale, ori prin râpele din zonă în care găseşti cranii de mistreţi găurite de puştile unor oameni de calibru. Ar fi fost tare bune nişte mărturii din frigiderele ştabilor care au trecut prin pădurea Groasa sau nişte dezvăluiri de prin camerele mari ale conacului lui Nicu. Dar nu avem pentru că secretele pădurarului sunt bine păzite de un păienjeniş de interese care a cedat abia anul trecut. Sătui să-i tot îndure apucăturile de vătaf, nişte argaţi” de pe moşia de la Groasa s-au luat cu Jupânul. Şi l-au dat în gât la RNP cum că fură lemne ca-n codru. Informaţia s-a confirmat dar pădurarul abia s-a ales cu diminuarea salariului şi mutarea din canton. A urmat concediul medical de rigoare şi acţiunea în instanţă. Cum nu pleacă ei câinii de lângă abator tot aşa nici Nicu se dă dus de la Groasa. Mai ales acum când la Horia, pe vastele domenii, tocmai se pune de o răscoală. Mişcarea de eliberare a plecat de la patru flăcăi decişi să rupă jugul şi tăcerea. I-am ascultat şi ne-am minunat. Nu ştim cât de adevărate sunt poveştile lor, dar un lucru e clar. Şi telefoanele noastre au sunat în draci în ultimele zile, după numai două vizite pe moşia de la Horia!

E groasă în pădurea Groasa!

Creţu Stelian şi Iancu Mugurel sunt oameni din Horia. Amândoi au lucrat pentru pădurarul Nicolae Tudor şi spun că au văzut multe la viaţa lor. Unele dintre fapte le-au pus pe hârtie sub forma unei sesizări adresate Regiei Naţionale a Pădurilor. Controlul , spun ei, s-a făcut ca-n România. Adică mai uşor, să nu iasă chiar tot la lumină. Şi când informaţiile vin de la oamenii care au tăiat lemne pentru Nicu Pădurarul, îndoiala ţi se strecoară în suflet şi te umflă râsul când controlul scoate un prejudiciu de doar 19 metri cubi de lemne. Creţu Stelian, mânuitor de drujbă, zice: „Am lucrat patru ani la pădurarul Tudor Nicolae. Nu am avut contract de muncă iar bani îmi dădea din când în când. Făceam tot felul de activităţi pentru el, mă duceam cu vacile, le mulgeam şi alte chestii. M-am certat cu el de la nişte bani pe care avea să mi-i dea. Ne-am certat, s-a dat el de mai multe ori la mine dar nu m-a bătut încă. M-am dus şi eu undeva mai sus, la Regia Pădurilor, şi l-am reclamat că taie lemne din pădure. Şi eu am tăiat pentru el. Au venit cei de la regie şi i-am dus să le arăt cioatele de la pomii tăiaţi. S-au bătut vreo câteva iar a doua zi ne-am dus noi să vedem ce au controlat cei de la Bucureşti, să vedem dacă s-au bătut toate cioatele. Am văzut că nu erau bătute toate cioatele pe care le arătasem eu şi care erau de la pomii tăiaţi direct de el. I-am dus şi în alte locuri şi au luat o probă dintr-o buturugă şi au spus că e mai veche şi că trebuia să facem reclamaţie mai demult (n.r Tudor Nicolae e pădurar de peste 10 ani la Groasa). Numai din locurile pe care le ştiu eu s-au tăiat din toamnă peste 100 de metri cubi de lemn. El mă punea să tai. Lemnele le căra cu tractorul lui personal. Degeaba am reclamat că nu s-a făcut nimic”. Iancu Mugurel este liderul insurgenţilor. Îl cunoaşte pe Nicu mai bine decât îşi ştie buzunarele. Nicu l-a dezamăgit însă, iar Mugurel n-a stat cu mâinile în sân: Reclamaţia i-am făcut-o eu anul trecut în martie. Şi am primit o hârtie acasă din care rezultă că i-au dat diminuarea salariului cu 30% şi îl schimbă la alt canton. El, când i-a venit hârtia a intrat în concediu medical 3 luni de zile. Dar el în perioada aia făcea campanie electorală pentru PD-L. Când a venit inspecţia de la Bucureşti să vedeţi şmecherie la ei. Începe şi bate prima zi şi am aflat că nu bătuseră vreo 34 de bucăţi. Am plecat în pădure şi am găsit cioate nebătute. Am sunat la Regia Pădurilor şi le-am spus că s-a muşamalizat inspecţia. A venit ăla a doua zi şi s-a confirmat. Au mai găsit 20 de cioate cum le-am zis noi. Din cei patru inşi care au fost la marcat doar cel de la Regie vedea cioatele. Păi, norma, ce Nicu era prost să zică stai mă că mai avem un ciot aici? În tufa aia unde i-am dus noi trebuie să fie 100 de metri cubi tăiaţi. Au luat probă dintr-o buturugă veche şi au scos ei la un laborator că e mai veche de doi ani. Păi, ce el e pădurar de doi ani? Are 13 ani de când e la pădure. A jumulit doi tufani mari. Unul e punct de reper, e şi pe hartă. Sunt nişte stejari mari care sunt pe hartă ca puncte de reper ale armatei. Aveau diametru de 1 metru.

Blestemul pământului

Nicu Pădurarul n-a înţeles una dintre regulile nescrise ale mafiei: niciodată nu tragi ţeapă celor care te au la mână. În cazul de faţă, eroul de la Horia se afla în mâna lui Iancu Mugurel, băiat bun la toate pe moşia pădurarului. Pentru două hectare amărâte de teren şi un titlul de proprietate luat cu japca, Nicu Pădurarul şi-a câştigat un inamic pe cinste. Care are memorie şi un chef de vorbă ieşit din comun: “Eu am două hectare de pământ la el. După vreo 6 sau 7 ani de zile timp în care i-am lăsat lui pământul, mi-a dat o dată două milioane şi mie. Acum un an mi-a cerut titlul de proprietate ca să îşi ia subvenţia pentru grâu. Nici nu i-am zis mamei, am luat titlul de proprietate în original şi i l-am dat. I l-am dat în noiembrie sau decembrie şi în martie m-am certat cu el. L-am sunat şi i-am cerut titlul de proprietate şi mi-a spus că sunt şmecher. L-a pus martor pe Popa Carmen că în 2002 mi-a dat 2000 de euro şi a venit cu o chitanţă. Mama i-a făcut plângere, că ea era titular pe titlul de proprietate. Ce a făcut, ce n-a făcut că i-a dat neînceperea urmăririi penale. A luat-o pe o soră a mamei, care avea şi ea dreptul la teren şi a făcut o hârtie în nume privat. Zice că a pierdut chitanţa făcută chipurile cu mine şi a încheiat un alt înscris în nume privat cu un alt proprietar al terenului. Şi nu mi-a mai dat terenul care şi acum e la el”. Popa Carmen, un alt fost tovarăş de arme al Pădurarului confirmă povestea lui Iancu Mugurel. Din motive pe care le veţi afla mai încolo: A venit la mine să mă pun martor că i-a dat lui Mugurel 2000 de euro. I-am spus că nu mă pun, că am un copil şi nu vreau. Şi de acolo a început conflictul meu cu el. Intraţi în Horia şi întrebaţi pe oricine a muncit la el. Dacă a scăpat unul nebătut de el”.

Toyota versus Logan

Cum spuneam, Popa Carmen a refuzat să fie martorul mincinos al Pădurarului. Om cu frica lui Dumnezeu şi un copil de crescut, Popa s-a trezit din somnul raţiunii şi şi-a adus aminte de toate datoriile după ce Loganul lui de patron de magazin a fost hăituit de jeepul de pădurar pricopsit al lui Nicu: Făcea braconaj. El singur cu puşca trăgea. Indiferent ce-i ieşea în faţă în tot trăgea, nu conta că era mistreţ sau cerb. Mă punea pe mine sau pe cine era pe la canton, le jupuiam şi carnea şi pieile plecau. Multe piei s-au băgat pe găuri la vulpi. Acum degeaba mergem că nu se mai găsesc. Şi dacă a avut vreo reclamaţie cu braconajul au zis că nu se pot lua probe după o pile sau după o căpăţână. La el veneau multe maşini, dar cine venea nu ştiu. Mă chema când făcea ceva, jupuiam, marfa pleca şi nu mai ştiu nimic. Sâmbătă seara mă aflam cu maşina la discotecă şi a venit fiul lui cu o maşină Toyota. Nu ştiu ce l-a deranjat pe el, a început să mă înjure. Nu i-am spus nimic, decât să nu mă mai înjure. A plecat şi a venit cu taică-su şi cu încă două persoane în maşină. Eu am plecat spre casă şi m-am trezit că mă urmăresc prin sat. Am ajuns acasă acasă, am încercat să deschid porţile şi când el (n.r pădurarul Tudor Nicolae) s-a dat jos din maşină i s-a aprins lumina şi am văzut că i-a dat arma lui fi-su s-o ţină. S-a dus la poliţie şi a declarat că eram cu o persoană în maşină undeva pe izlaz cu o fată şi el a venit la maşină că a crezut că sunt la braconaj. Am martori că m-a alergat cu puşca în maşină. Mă aflam odată în maşină cu el şi am mers la Urziceni. Eram prieten bun cu el. A oprit la un puţ, pe câmp, a luat doi saci şi i-a aruncat în puţul acela. Ce era acolo, nu ştiu. Asta se întâmpla cam acum un an şi jumătate”.

Mortul din cisternă

În urmă cu patru ani şi jumătate, în curtea cantonului silvic 24 Groasa a murit un om. A murit într-o vineri, pe la trei şi era unul dintre argaţii fără acte ai lui Nicu Pădurarul. Vineri seara, pe la 6, a aflat şi soţia lui de grozăvie. Pădurarul i-a cerut buletinul şi i-a spus că bărbatul ei e grav bolnav şi trebuie dus la spital. A doua zi, sâmbătă, certificatul de deces era scos iar hârţoagele mortului într-o regulă mai mult decât suspectă. Maestru de ceremonii, Nicu Păduraru a făcut rost şi de vin pentru parastas, ajutat de domnişoara Margareta, procuror la Urziceni. Procurorul de caz, spun cei care au cărat vinul şi mortul pe drumul de întoarcere spre Horia. Cei 6 copii rămaşi în urmă şi mama lor au tăcut ani de zile, cu speranţa că stăpânul va avea grijă de ei. După nici un an, Nicu şi-a văzut de ale lui. Mortul putrezise deja şi nu mai putea dovedi nimeni nimic. Soţia victimei explică: S-a întâmplat toată treaba pe 4 august 2004. L-a pus să scoată boasca afară din cisternă că îi curgea pe la robinet şi a murit acolo. Soţul meu lucra la el de vreo 4 luni dar nu avea nici un contract de muncă. Nu ne-a chemat nimeni nici pe mine nici pe copii mei care lucrau acolo. A anunţat poliţia şi procuratura sau ce o fi anunţat. Soţul a murit pe la ora 3. Seara, pe la 6 a venit la mine Tudor Nicolae ca să-i dau buletinul că soţul e grav bolnav şi e dus la spital. Nu mi-a dat nimic, m-a minţit că mă ajută că îmi dă de toate. M-a ajutat să fac 7 pomeni. Restul le-am făcut singură. Mi-a promis că mă ajută să-l duc pe băiatul cel mic la spital că e bolnav dar n-a făcut nimic. Am rămas singură cu şase copii. Primesc o pensie de urmaş de la soţ pentru că el a avut 10 ani lucraţi la SMA. În rest, el nu mi-a dat nimic. Ne-a fost frică să vorbim. Punea pe unul şi pe altul să-mi bată copiii. Nici actele toate ale soţului nu le am. Certificatul de deces este la mine dar actele făcute la spital la Urziceni la autopsie nu mi-a dat nimic. Când le-am cerut mi-a spus că la ce îmi foloseşte mie aşa ceva. Soţul a avut ceva la plămâni. A fost la spital, s-a făcut bine. Dacă nu îl băga în cisternă să scoată boasca nu murea acolo. Când a fost să îi facă autopsia am crezut că mă ia şi pe mine. Dar pe mine şi pe soţia lui ne-a trimis la cumpărături pentru parastas iar el s-a dus la spital cu poliţia de i-a făcut autopsia. L-am îngropat duminică şi el a murit vineri. Trebuia să-l mai ţinem în casă măcar până luni dar a zis Nicu că-l îngropăm duminică. De ce a ţinut morţiş să-l îngroape? S-a fălit că mi-a adus 7 preoţi la înmormântare. La ce mi-a folosit mie? A zis în gura mare că a cheltuit 50 de milioane când l-a îngropat. Ce, l-am pus eu să facă fală şi să cheme tot satul? Vineri seara l-a dus la spital şi sâmbătă dimineaţă l-a adus acasă. După ce s-a împlinit anul nici nu m-a mai băgat în seamă. Când soţul era mort pe masă mi-a zis că începând din ziua aia el e familia noastră, el răspunde de noi. Când i-am spus că mai trebuie să facem pomeni mi-a spus că mi-ajunge cât mi-a dat. De atunci am terminat toată legătura cu el. Nu putem să mergem la Urziceni să spunem pentru că acolo au oameni”. Creţu Stelian este unul dintre fiii victimei. Care deşi lucra în aceeaşi curte cu tatăl său, a fost lăsat să plece cu vacile pădurarului în pădure fără să i se spună că tatăl său murise: În ziua aceea eu eram la vaci, la pădurar. Abia am plecat cu vacile la pădure. L-a băgat pe tata să scoată nişte boască dintr-o cisternă. Tata era cu plămânii, s-a sufocat şi a murit. Doi ani de zile i-a muncit degeaba, nici banii nu i-a dat. I-a făcut două, trei pomeni? Păi din banii lui i-a făcut, din banii pe care trebuia să-i dea lui tata. Noi l-am îmbrăcat şi pe urmă am fost cu domnişoara procuror Iancu Margareta să luăm vinul acolo, în capătul străzii la Parchet unde era o bodegă”. Iancu Mugurel confirmă şi el că procurorul de la Urziceni s-a preocupat, creştineşte de altfel, de vinul pentru parastas, caz care numai în România se poate întâmpla: ”Eu am fost acolo când procuroarea Margareta i-a aranjat de am luat vinul pentru înmormântare. Am ieşit de la Parchet din curte şi în dreapta e o d-asta unde se vinde vinuri. A vorbit ce-a vorbit acolo şi s-a aranjat.

Iar Margareta?

Iar. De data aceasta, numele domnişoarei procuror apare invocat de un alt şerb fără contract de muncă de pe moşiile lui Nicu. Trezit într-o zi fără chef de muncă, şerbul s-a gândit să tragă un chiul. La câteva zile s-a trezit cu invitaţie la Parchetul din Urziceni. Unde domnişoara Iancu Margareta i-a explicat că va fi judecat la urgenţă şi arestat pentru că a furat nişte fiare de pe moşia lui Nicu Pădurarul. Gogoaşa a ţinut, şerbul a pupat inelul şi s-a întors la muncă iar dosarul s-a soluţionat cu NUP: „Acum vreo 2 ani lucram la el cu ziua. Şi într-o zi nu m-am dus la muncă că am avut altă treabă. M-a chemat la Tribunal că i-am furat eu nişte blocuri de motoare de la nişte tractoare, nişte fiare. A găsit doi martori mincinoşi şi m-a chemat la Parchet la domnişoara procuror Margareta. M-am dus şi mi-a zis că în două zile mă judecă la urgenţă şi mă arestează. M-am dus la el acasă, că m-a învăţat cineva şi l-am întrebat de ce mă bagă cu chestii d-astea după ce l-am ajutat atâta timp. Nu ştiu ce a făcut, a vorbit sau s-a dat telefon, dar mi-a venit o hârtie acasă că mă scoate de sub urmărire”.

 El e Dobândă, îl ştiţi, individul acela nesuferit care a vrut să ajungă primar la Urziceni. Dobândă are aspiraţii mari în materie de administraţie aşa că băieţii, adică băiatul din capu la PD-L, s-au gândit să-l urce în schemă. Deci, nea Dobândă va fi uns subprefect pe motiv că Teculescu, primarul de la Sfântul Gheorghe n-are faţă.

Păi, n-are nici faţă şi nici mălai, că el nu dă bani cu camătă. Şi nu e nici la toartă cu Marinel şi nu ştie să dea şpăgi. Aşa că s-a găsit şi motivul oficial: NU ÎNDEPLINEŞTE CONDIŢIILE! Haideţi sictir, măi portocaliilor! Ce, Caramitru le-a îndeplinit cumva şi noi nu ştim? Dar Marinică? Dar Mocănescu? Aşa că terminaţi cu prostiile şi spuneţi cât e preţul. Că poate găsim noi unul care să dea mai mult ca Dobândă. Adică BUBIR plus BUBOR să pricepeţi şi voi ceva din şpaga asta.

Auzim tot pe surse că o garnitură de competenţi este gata pregătită să preia funcţiile administrative de la descentralizate. Printre competenţi se regăseşte şi un flăcău scăpat de la dezalcoolizare, fost primar de Căzăneşti. Acest mic pesedist dezertat la PD-L ar vrea la AJOFM(n-am găsit altă rimă iar băieţii nu i+au găsit altă funcţie). Dar ce, bă, AJOFM e distilerie ambulantă şi nu ştim noi? Ce să caute autistul ăla director la stat? Să înţelegem că în afară de beţivi, cămătari şi băieţi cu mintea odihnită alte resurse umane nu mai aveţi?

Răzmeriţa de la PSD este în floare. Miza este scaunul de prefect iar oamenii muncii din organizaţii anunţă că profesorul Ştiucă a fost blocat la mantinelă. Adică nu va fi prefect pe motiv că desemnarea sa s-a făcut fraudulos. Nu mă înnebuni? Adică la PSD se fură? Adică discipolii lui Iliescu cel sărac şi cinstit se fură între ei? Asta chiar nu o credem. Baronaşii din teritoriu însă sunt gata să jure că Ciupercă i-a furat la vot şi promit că va curge sânge de pesedist nevinovat. Staţi pe aproape dar atenţie la buzunare!

Agentul 007,60

Pregătind un loc e veci!

Suntem o ţara a proiectelor. Ne proiectăm până şi viaţa până în cele mai mici detalii. Liberul arbitru, de fapt, nici nu mai există. Pentru că nu are ce cauta într-o lume atat de controlată. Concentraţi pe toate aceste detalii, de cele mai multe ori, uităm de lucruri dintre cele mai importante. Cum ar fi: Uităm să privim în jur şi nu reuşim să avem nicicum o imagine de ansamblu asupra vieţii. Uităm să  ne oprim din cand în cand din mers şi să respirăm, să trăim. Uităm să ne descoperim pe sine aşa cum suntem, nu prelucraţi ca o bucata de carne în mâna măcelarului. Uităm să ne găsim menirea şi să fim împăcaţi cu noi înşine. Uităm să ne alintăm copiii cu un zâmbet şi nu cu un colet de bancnote reci şi urât mirositoare. Uităm să iubim şi considerăm iubirea o banalitate. Ramâne ruşinată în urmă, vinovată. Iubirea a devenit o caracteristică a celor slabi, celor care se lasă purtaţi de adieri romantice, inutile şi aducătoare de probleme.

Aşa se face că suntem pe zi ce trece mai pragmatici, mai convinşi de natura pur teoretică a omenirii, mai încrâncenaţi să descoperim reţeta perfectă a succesului, fără a vedea cu adevarat ce înseamnă succesul pentru fiecare suflet în parte.

Dezbinare, ură, dorinţa de putere, adoraţie unică a verbului a avea, control şi ambiţii fără sens.

Aşa a fost condusă România către o destinaţie pe care începem cu toţii să o întrezărim. Şi tindem să spunem că suntem o naţie de toată jena. Greşit! Plaga a cuprins de mult mai multă vreme decât ne putem imagina întreaga lume. Şi în faţă ni se deschide un singur şi sumbru viitor: al celor ce au de plătit o factură imensă pentru propriile acte.

Încredere în credinţă, în Biserică. Nu pretindem că am fi fost apropiaţi de Biserică în orişice moment al istoriei. Dar acum, parcă mai mult ca oricând, am fi avut nevoie să simţim, să ştim că există şi suflete curate. Or, acest mit pare să fie tot mai greu de întâlnit. Feţele bisericeşti ne surprind tot mai des, spre deliciul diavolilor care ne îmbrăţişează pe tot mai mulţi, tot mai des. E mai uşor să vedem greşelile altora, decât să încercăm să le contracaram, să luptăm împotriva lor, evitând să ne oprim la nivelul unei simple incriminări.

Nu mai avem unde lucra în adevaratul sens al cuvântului. Depunem eforturi supraomeneşti pentru un job ce ne asigură hrana cea de toate zilele, nu şi hrana sufletului. Căci de suflet am uitam cu mult timp în urmă.

Copiii noştri se întreabă de multe ori cum arătăm, căci abia dacă ne zăresc într-o zi obişnuită. Suntem musafiri în propria casă şi luptăm pentru cine ştie ce scopuri, mai puţin pentru a trăi cu adevarat.

Încercăm disperaţi să ne votăm conducătorii cei mai nimeriţi şi nimerim, invariabil, cu nuca în perete.

Devenim încet şi sigur simpli robeţei în marele conglomerat metalic, rece şi neiertător.

La celalalt capăt al poveştii, viaţa, aşa cum era ea până nu demult, abia dacă mai poate fi zărită. Locurile calde se transformă în sloiuri de gheaţă, cele reci în cuptoare încinse, apele în pustiuri şi desertul în oaza de lumină. Şi ne tot întrebăm cât va fi fi până acolo? Cât va mai rezista planeta noastră şi când vom vedea cu adevarat dezastrele încălzirii globale? Ciudat! Ne tot întrebam şi nu vedem că, dacă va fi să trăim toate acestea, le vom trăi. Însă, fără a prinde seama, deja le trăim. Locul căldurii din suflete e preluat de gheaţă. Liniştea şi plăcerea sunt acoperite de pârjolul propriilor noastre vieţi. Apele sunt secate de propria noastră inconştienţă. Iar desertul rămâne singura lumină după care să ne ghidăm.

Am uitat drumul. Şi oricâtă filosofie ne-am imagina, tot nu putem inventa un discurs care să ne trezească la realitate, să ne readucă la viaţă.

Vegetăm, pretinzând că suntem genii.

Scrisoare deschisa,

Citind dreptul la replica emis de conducerea CSS Slobozia in ziarul Ialomita din 25.11.2008,incerc sa ma conving ca nu este un cosmar ,dar din pacate totul este adevarat:un copil de 10 ani,care munceste de la virsta de 6 ani jumatate ,zi de zi,fara intrerupere,minim 3 ore pe zi,pe timpul vacantei chiar si 5 ore,care este anul acesta cel mai bun tenismen din tara la categoria sa de virsta ocupind pina la sfirsitul anului 2008  locul 1 in clasamentul FRT,care este vicecampion national pe echipe 10,11 ani ,care a cistigat anul acesta 75 de meciuri din 81 disputate,care nu a primit de la clubul la care este legitimat nimic decit un teren pe care s-a antrenat ,este rasplatit la acest sfirsit de an cu EXCLUDEREA-cea mai mare sanctiune posibila,si pentru care vina? -” Pentru neparticiparea la antrenamentele grupei profesorului Savu Ion, sportivul Iordache Sorin nu a mai fost trecut in registrul matricol al scolii, legitimatia pe C.S.S. Slobozia fiind valabila pana la sfarsitul anului 2008.” Toate aceste rezultate au fost obtinute tocmai prin neparticiparea lui Sorin la antrenamentele profesorului Savu,de ce sa fim obligati sa o facem de acum inainte?Ca fiul meu sa fie batut cu 6-0 ,6-0 ca majoritatea copiilor din club la ultimul turneu din Bucuresti?

De ce nu a fost exclus Sorin acum 3 ani,sau acum 2 ani ,sau acum un an,ca el nu mai face antrenament cu acest profesor de multi ani?De ce nu sint exclusi o gramada de alti copii care vin la citeva antrenamente pe luna,si atunci chemati ,fiind doar niste sportivi contabilizati ,fara nici un rezultat?Nu a fost exclus pentru ca atunci acest profesor mintea cu nerusinare pe toata lumea,laudindu-se in dreapta si in stinga cu rezultatele baiatului meu, cu tenisul pe care il joaca,la care nu avea nici o contributie!Nu a fost exclus pentru ca atunci profesorul Savu facea copii dupa toate diplomele lui Sorin pe care le-a folosit sa obtina pe 4 ani 15 -20 % in plus la salariu -ca gradatie de merit!Nu a fost exclus pentru ca era si el in sfirsit bagat in seama de radio si televiziune ,aparea prin articole de ziar ,avea cu ce se mindri pe la sedintele clubului si a federatiei de tenis,avea si el un copil care cistiga turnee dupa turnee in tara.Nu a fost exclus si pentru ca eram singurul parinte care il ajuta zi de zi la intretinerea bazei de tenis.

„ Pana in momentul primirii memoriului dumneavoastra conducerea unitatii a considerat ca sportivul Iordache Sorin a fost si este pregatit de profesoral Savu Ion angajat al unitatii noastre.”- Si daca aceasta „considerare”este o minciuna sfruntata a acestui profesor,stiuta de toata lumea care joaca tenis in acest oras, de ce cel pedepsit este copilul meu?Profesorul mincinos este premiat ,iar copilul exclus?Unde este logica si dreptatea aici?

Recunosc acum deschis ca si  eu sint  vinovat,ca am avut incredere intr-un om pe care il credeam dedicat tenisului,desi cunostintele sale in acest domeniu ,in ciuda diplomei sale de care este atit de mindru, las sa fie apreciate de parintii celorlalti copii care au nesansa si obligatia sa fie antrenati de dinsul.

Mai sint vinovat ca in focul  pasiunii mele pentru tenis am cheltuit enorm din bugetul unei familii normale ,de salariati,ca sa ii asigur copilului meu tot ce ii trebuie:rachete,mingi,echipament,cu deplasarea si cazarea la turnee in tara-ca sa il duc vara trecuta la o mare academie de tenis din Paris platesc rata si acum la banca-(in acesti 4 ani am cheltuit peste 300 de milioane lei ) ,mai sint vinovat ca am crezut in mine si in copilul meu si am pierdut in acesti 4 ani mii de ore pe terenul de tenis,ca sa ce?Ca sa fim izgoniti ca niste infractori dintr-un club sportiv,pentru vina ca am facut si vrem sa facem  mare performanta si nu sport de masa??

Vorbeste d-nul Basarab de bani si deconturi ,in discutiile dintre noi acest subiect nefiind deloc abordat in aceasta maniera,dimpotriva eu manifestindu-mi deschis dorinta sa nu primesc nici un ban de la club,doar sa fim lasati sa ne antrenam in continuare ca si pina acum.Raspunsul dumnealui a fost :”Nu ma intereseaza citi bani ati cheltuit ,sint banii dv,faceti ce vreti cu ei!” Dar ca sa obtii performanta trebuie sa cheltui,si cum clubul nu a cheltuit cu Sorin mai nimic,nu trebuia sa o fac eu?Si in loc sa fim macar respectati pentru asta ,sintem dati afara?

Poate ne spune conducerea clubului cum poate face un profesor ,oricit de competent ar fi el,mare performanta in tenis,in 18 ore pe saptamina,cu 20 de copii(las la o parte faptul ca nu au fost niciodata 20 de copii la tenis)?Sorin face uneori mai mult de 18 ore de antrenament pe saptamina  cu mine ,individual,si cu parteneri de antrenament mai mari ca el cu multi ani,multi dintre ei fiind adulti ,doar asa putind face fata cerintelor unei pregatiri de mare performanta,ce ar trebui acum ,sa stea la coada sa primeasca cite o minge aruncata de acest profesor sau sa schimbe mingi cu copii care abia stiu sa tina racheta in mina?

Poate se va intreba cineva ,firesc, de unde atitea discutii?De ce nu mai sint lasat sa fac ceea ce am facut in toti acesti ani? Raspunsul este ca am indraznit sa imi declar public calitatea reala de „antrenor” al baiatului meu (chiar daca deocamdata fara diploma), fiind in acelasi timp ca o oglinda in care acest profesor isi vedea adevarata competenta.Veneau parintii copiilor de la club si se uitau cu jind si mirare la ceea ce face Sorin pe teren la antrenament,in timp ce ei joaca „bambilici”-asa numind cei mai multi dintre ei tenisul jucat de proprii copii.

In iarna trecuta,in timp ce profesorul Savu era in concediu,(performanta nu are vacanta in tenis), 5 copii legitimati la club s-au antrenat cu mine si Sorin,la rugamintea parintilor acestora.Nu le dau numele ,ca nu am dreptul sa-i amestec in acest scandal,insa ei au continuat sa se antreneze cu noi si cind profesorul Savu a reusit sa isi gaseasca o sala de antrenament.Acesta  a fost momentul in care acest profesor si-a vazut pusa competenta,indirect ,la indoiala,desi intentia mea a fost doar aceea de a ajuta niste copii sa joace tenis alaturi de baiatul meu care le era si este un adevarat model.Si ,dupa ce si-a obtinut fraudulos in opinia mea ,gradatia de merit,in acest an,a cautat sa ne dea afara din club,fapt reusit acum ,cu largul concurs al d-nului Basarab care isi trece in cont probabil cea mai mare realizare a mandatului sau de director de pina acum.

Protocolul in baza caruia eu mi-am antrenat „ilegal „copilul in acest an a fost semnat si stampilat de conducerea de atunci a clubului si profesor,ce vina am eu ca nu a fost inregistrat ?Dar atunci cind exista rea-vointa si dorinta de a face rau,orice argument logic si de bun simt nu este luat in considerare.

Pentru ca am si eu intrebarea:ce rau am facut pina acum si ce rezultat extraordinar managerial se obtine prin excluderea celui mai bun copil din tara la tenis din clubul scolar ?Acesta este modul in care sint stimulati si incurajati copii sa faca sport de performanta,fiind dati afara daca reusesc sa faca acest lucru fara ajutorul profesorului angajat ?Peste 70 % din copiii legitimati la cluburile din tara nu fac antrenamente cu profesorii din cluburile respective,din diferite motive.La noi de ce este o obligatie asta?Ca sa-si justifice salariul un incompetent?

Sint dezgustat si revoltat,nu am puterea sa ma lupt cu paragrafe de legi si regulamente scolare,am doar puterea sa sper ca voi gasi un club si niste oameni cu suflet care sa ne ajute sa mergem mai departe.De altfel deja am 2 oferte de la cluburi mari din tara unde Sorin este  invitat sa se legitimeze,dar dorinta noastra e sa ne reprezentam orasul ,nu pe altii. Mai am puterea sa le spun doar atit acestor 2 profesori :sa va fie rusine !Nu faceti deloc cinste acestei onorabile bresle,purtindu-va in acest mod cu un copil care nu are alta vina decit ca stie sa viseze si munceste sa isi implineasca visul !

Adresez un apel autoritatilor locale,d-nului Primar Gabi Ionascu,sa  ne ajute,in baza prevederilor Legii Sportului ,sa putem continua pregatirea si participarea la competitii in continuare in orasul nostru ,pentru orasul nostru,iar presei sportive sa reflecteze la cum se face performanta in Clubul Sportiv Scolar Slobozia.

Cu speranta si tristete,un parinte ranit,dar nu invins,Ionel Iordache

Politicienii sunt nişte papagali ţinuţi de nas pe bază de dosare de către o mafie pestriţă formată din foşti securişti şi miliţiei. Această teorie este demonstrată din plin de recentul scandal declanşat de generalul de miliţie Paul Abraham. Scos în şuturi din postul călduţ şi remunerat regeşte din fruntea Agenţiei Naţionale Antidrog, profesorul” miliţienilor de la Băneasa şi-a adus brusc aminte că ministrul David a tras pe nas niscaiva prafuri în urmă cu vreo 18 ani. De cercetarea cazului în care banalul ministru de interne apărea doar ca martor s-a ocupat chiar miliţianul Abraham, căruia memoria i-a revenit brusc deodată cu a treia cizmă primită în dos ca urmare a unui scandal de presă monstruos. Cu dezvăluirea în dinţi, miliţianul a informat poporul în direct şi la o oră de vârf despre fapte în legătură cu care a tăcut atâta amar de vreme. Comportamentul acestui dinozaur din rastelele miliţiei demonstrează fără echivoc teoria conform căreia o mafie a generalilor din structurile represive ale statului controlează personaje de la vârful vieţii politice româneşti pe baza unor dosare stocate la sertar. Muniţia huntei militare provine din arhiva fostei securităţi, triată la timp, dar şi din fişetele păzite de troica Ardelean- Berechet-Abraham, vârful de lance al miliţiilor de sorginte PSD. Consolidată la adăpostul acestor dosare, mafia generalilor caralii şi-a tras priveligii şi a ţinut de nas întreaga clasă politică. Şantajul mizerabil al lui Abraham este doar un palid exemplu care dă valoare teoriei conform căreia selecţia politicienilor se face pe bază de dosare. Cu cât mai pătate cu atât mai bine. Din păcate, şantajul nu se rezumă doar la privilegii pentru plutonierii mafiei cu vipuşcă şi pulan. Grav este că decizii majore pentru România se iau sub presiunea unor astfel de şantaje executate de la cel mai înalt nivel. Ştim care este obiectul şantajului şi că subiecţii sunt selectaţi în funcţie de grosimea acestor dosare compromiţătoare. Nu ştim însă cine este păpuşarul şef şi cine umflă potul. Cu certitudine însă, această haită de miliţieni şi securişti au transformat statul într-o simplă marionetă. Iar ceea ce ne oferă acum este o piesă de teatru, cu alegeri, parlametari şi tot tacâmul. Numai că instituţiile pe care le vedem sunt precum caşcavalul pe vremea lui Ceauşescu. Se găsea peste tot dar era un biet mulaj.

 Deşi a fost catalogată drept o iniţiativă perdantă, renta viageră continuă să câştige teren şi să preocupe tot mai mult populaţia care ar putea beneficia de această facilitate. Din păcate însă, în Ialomiţa, eforturile autorităţilor pentru popularizarea acestei măsuri sunt insuficiente, iar potenţialii beneficiari ai rentei viagere continuă să bată drumul Biroului Judetean de Renta Viagera Agricola Ialomita. Reluăm deci, pentru uzul celor interesaţi, principalele informaţii legate de obţinerea rentei viagere şi importanţa acesteia

 

Vor putea beneficia de rentă viageră agricolă şi persoanele fizice în
vârstă de peste 62 de ani, cărora li s-a validat cererea de reconstituire a
dreptului de proprietate conform legilor fondului funciar şi care optează
irevocabil pentru despăgubirile plătite de către investitor, a decis Guvernul,
printr-o Ordonanţă de urgenţă adoptată în şedinţa de guvern de joi. Prin
modificarea Titlului XI „Renta viageră agricolă” din Legea nr. 247/2005 privind
reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri
adiacente, a fost extinsă categoria persoanelor care pot beneficia de rentă
viageră agricolă. Potrivit legislaţiei actuale, respectiv Titlul XI „Renta
viageră agricolă”, rentierul agricol este definit ca persoana fizică în vârstă
de peste 62 de ani care, de la data intrării în vigoare a Titlului, nu are şi
nu va deţine în proprietate, cumulativ în timp, mai mult de 10 hectare de teren
agricol extravilan, pe care le înstrăinează prin acte între vii sau le
arendează, total sau parţial, primind de la Oficiul Naţional de Rentă Viageră
Agricolă carnetul de rentier agricol. De asemenea, este rentier şi persoana
pensionată pe caz de boală, gradele I si II, care, chiar dacă nu a împlinit
vârsta de 62 de ani, îşi dovedeşte incapacitatea de a munci cu decizie de la
comisia de expertiză medicală, pe care o va prezenta în fiecare an la vizarea
carnetului de rentier, cu excepţia celei ce aparţine categoriei persoanelor
care nu mai sunt supuse examenului anual, iar în decizie se consemnează
“nerevizuibil”, şi care înstrăinează prin acte între vii, arendează
terenuri agricole extravilane aflate în proprietate sau încheie acord cu
investitorul. Renta viageră agricolă reprezintă suma de bani plătită
rentierului agricol care înstrăinează sau arendează terenurile agricole
extravilane aflate în proprietatea sa sau încheie acord cu investitorul,
conform prevederilor Legii nr. 1/2000, având siguranţa unei surse viagere de
venituri garantate de stat.Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul
în lei a 100 euro/an pentru fiecare hectar de teren agricol situat în
extravilan, pentru care rentierul a încheiat acordul cu investitorul. Pentru
suprafeţele mai mici de 1 ha suma plătită va fi proporţională cu suprafaţa
înstrăinată sau arendată, respectiv pentru care s-a încheiat acord cu
investitorul. O altă prevedere a ordonanţei de urgenţă stabileşte că renta
viageră agricolă se plăteşte într-o singură rată anuală, până la data de 31
august a anului următor celui pentru care aceasta este datorată. Renta viageră
agricolă plătită de către Agenţia Domeniilor Statului, care nu a fost încasată
de beneficiari, va fi utilizată pentru reluarea procesului de plată către
aceştia, sau, în caz de deces, către moştenitorii acestora, şi după termenul de
31 august al anului următor celui pentru care aceasta este datorată. Renta
viageră agricolă este personală, netransmisibilă şi încetează la data decesului
rentierului agricol.Totodată, prin acest act normativ se elimină condiţia
referitoare la suprafaţa de teren extravilan de maximum 0,5 ha pe care
rentierul o poate păstra în folosinţă proprie. Aceasta este motivată de faptul
că obligaţia nu poate fi îndeplinită de către persoanele care sunt proprietare
pe suprafeţe de teren aflate în zonele de deal sau de munte, suprafeţe în mare
parte improprii exploatării agricole. Din această cauză programul de rentă
viageră agricolă nu era aplicabil în mod unitar la nivelul întregii ţări. De
asemenea, prin acest act normativ este eliminată condiţia prezentării unei
dovezi materiale privind încheierea unui nou contract de arendare într-un
termen limită, pentru a da continuitate în acordarea rentei viagere.Astfel, în
cazul arendării, renta viageră agricolă se plăteşte dacă terenul ce face
obiectul rentei este arendat continuu, întreg anul calendaristic. În cazul în
care contractul de arendare încetează, renta viageră agricolă se va plăti în
anul următor, doar dacă rentierul încheie, în maximum 30 de zile de la
încetare, un nou contract, considerându-se astfel continuitate în arendare.În
cazul decesului rentierului, moştenitorii vor încasa renta până la data de 31
august a anului următor celui pentru care aceasta se datorează, pe baza actelor
doveditoare privind calitatea de moştenitor, a certificatului de deces în
original, precum şi a carnetului de rentier agricol al defunctului. Plata
rentei viagere agricole se efectuează de către Agenţia Domeniilor Statului,
prin mandat.

 

Dosarul de rentă viageră trebuie să cuprindă o cerere tip, o copie de pe actul de identitate, o copie dupa actul de instrainare autentificat sau contractul de arenda, o copie dupa titlul de proprietate al arendatorului, o declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte ca in proprietatea solicitantului nu ramin mai mult de 0,5 hectare, o declaratie pe proprie raspundere din care sa rezulte ca solicitantul nu a avut in proprietate o suprafata de teren agricol mai mare de 10 hectare.

 

 

 

 

Ajungand in apropiere de Dornesti pe timpul noptii, nu am patruns in localitate intrucat intunericul nu ne dadea posibilitatea sa vedem ce se intampla acolo. Domnul maior a considerat ca ar fi mai bine sa ne oprim putin pana vom afla daca intrarea in Dornesti este lipsita de orice pericol, mai ales ca, mai devreme, vazuseram masinile regimentului 3 Calarasi ( regiment motorizat) indreptandu-se spre Dornesti si ne-am dus cu gandul ca ar fi tancuri inamice. Imediat, a trimis o echipa in misiune de recunoastere a zonei, pana la podul de pe Suceava. La scurt timp a venit agentul de legatura si ne-a informat ca podul era liber, iar in Dornesti nu erau trupe inamice.

Primind aceste informatii, am reluat imediat inaintarea spre Dornesti si, numai ce am trecut podul, un motociclist ne-a taiat calea. Era capitanul Nicolae de la comanda diviziei. Cum l-a zarit pe domnul maior s-a si repezit cu gura la el, vrand sa afle cine i-a dat ordinul de retragere. Domnul maior nu astiut ce sa mai spuna. De fapt nici n-a mai avut timp sa spuna ceva ca ordinul capitanului a fost foarte clar:  ”Sa va prezentati urgent la comanda diviziei pentru raport!”. Dupa care a demarat in tromba, astfel incat nisipul dislocat de rotile motocicletei a ajuns pana la picioarele soldatilor din primele randuri.  Acestia, surprinsi, n-au mai avut timp sa se fereasca din fata capitanului furios. Domnul maior s-a conformat ordinului primit, iar pe noi ne-au trimis intr-o sura cu fan si ni s-a ordonat repaus pana a doua zi, cand, trebuia sa facem cale-ntoarsa pentru recuperarea efectelor militare. Pe la ora 9:00, insa, a venit ordinul ca intregul efectiv sa se adune pe malul Sucevei. Comnadantul diviziei, colonelul Ion Danescu, era atat de suparat, incat nu a primit rapoartele ofiterilor si a trecut direct la sanctionarea acelora care inca nu stiau ce inseamna disciplina in razboi si executarea corecta a ordinelor primite. Acuzandu-l pe maiorul pentru greseala grava pe care o comisese retragand trupele fara ordin, i-a ordonat sa iasa in fata frontului si i-a taiat galoanele cu sabia, drept pilda pentru toti aceia care ar mai fi indraznit sa nu-si faca datoria asa cum trebuie.

Nici noi nu am scapat de mania colonelului,  care a ordonat unui ofiter cu mai multa experienta in ale razboiului sa instruiasca intreaga trupa chiar pe plaja, unde stratul de nisip masura peste 30 cm grosime. La randul lor, sergentii si plutonierii si-au varsat focul pe noi si ne-au instruit atat de bine pe arsita cumplita, incat ne facusem numai apa. Norocul nostru a fost ca, dupa instructie ne-au lasat in pace vreo cateva ore, timp in care ne-am racorit in apa Sucevei si am tras si cate un pui de somn.

Pe la ora 15:00, ne-am incolonat si am plecat inapoi spre Musenita. Pana la canton erau aproximativ 12 km. Inaintam incet, cu atentie. Inamicul sesizase coloana noastra si cand i-a venit bine a deschis foc de artilerie, aducand apoi si aviatia in ajutor. N-au facut mare branza, fiindca noi am ocupat, totusi, teren in partea de sud a cantonului si, in acelasi timp, am cucerit si orasul Livezi.

Malasorte