Calitatea apei potabile din sursa subterană a încins spiritele pe scena politică locală. Consilierul PNL Radu Paros a organizat miercuri o conferință de presă în care a anunțat inițierea procedurilor pentru organizarea unui referendum în vederea demiterii primarului Gabi Ionașcu. Președintele PD-L,Cazacu Marinică, a inițiat niște demersuri de natură penală la adresa primarului, pe care-l acuză că a risipit mulți bani pentru o investiție ineficientă. Internetul este plin de reacții de la cetățeni care acuză calitatea apei, gustul și culoarea. Unii cunoscători susțin chiar că doar din două puțuri s-ar extrage apă potabilă, care în amestec cu apa din celelalte puțuri ar da lichidul livrat cetățenilor din Slobozia. În toată această isterie, justificată cumva, presa amplifică fenomenul găzduind opinii amestecate cu fapte din care nimeni nu mai înțelege nimic. Febra electorală în care au intrat adversarii politici ai primarului Gabi Ionașcu demonstrează că politicienii locali nu sunt dispuși să caute soluții și să pună umărul la rezolvarea unei probleme de interes public, ci doar să câștige capital electoral din asta. Rămas cumva singur și cu spatele la zid, primarul explică în detaliu problema și expune o soluție pentru rezolvarea ei.
-Domnule primar, ați reușit să găsiți o explicație pentru calitatea apei livrată consumatorilor din Slobozia?
- Cauzele le-am stabilit împreună cu experții mai de mult, numai că sunt puțini cei dispuși să asculte și să înțeleagă. Este vorba despre conținutul de compuși de fier datorați coroziunii țevilor de transport pe care o provoacă clorul. Apa din sursa subterană degajă clorul introdus în ea pentru dezinfectare. Prin circulația apei el se degajă și formează pungi în conducte. Aceste acumulări cărora eu le spun pungi generează corodarea accentuată a conductelor. De aici și încărcătura de oxizi de fier și culoarea gălbuie a apei. Această situație se va menține, spun chimiștii, până la crearea unui nou echilibru dinamic între compușii din apă și depunerile de pe conducte. Se creează în timp o peliculă care diminuează fenomenul de coroziune și colorarea apei. Explicația aceasta este: rețelele de distribuție deteriorează calitatea apei.
- Adică să înțelegem că până la apariția acestui echilibru trebuie să înghițim mizeria de pe țevi pe care ne-o vindeți la preț de apă potabilă?
- Sigur, problema se poate pune și așa. Dar dacă așezați în balanță faptul că, chiar și cu aceste inconveniente, avem în sfârșit independență față de Amonil și că nu mai există riscul să rămânem în toiul verii fără apă, s-ar putea să constatați că judecata dumneavoastră este superficială. De la politicieni nu am așteptări să înțeleagă importanța proiectului și nici nu mă aștept să sprijine ideea. Ei vor voturi și pentru asta calcă în picioare orice. Nu le pasă de problemele locuitorilor și nu vin cu soluții. Vin cu niște critici absurde și bazate pe experiența lor precară. Haideți să vedem cine critică. Domnul Paros și domnul Cazacu! Investițiile de anvergură nu prea au tangență nici cu pompele funebre, nici cu agricultura de tip rentier. Este un domeniu mai de grabă ingineresc, greu accesibil unor domni specializați în gestionarea unor adaosuri comerciale la chifle și sicrie. Nu vreau să jignesc pe nimeni, dar asta este realitatea. Mă aștept în schimb de la cetățeni și de la presă să înțeleagă că ceea ce am început acum este o investiție care va rezolva problema alimentării cu apă a orașului și a comunelor din jur pentru câteva decenii. Primul pas a fost făcut și el a însemnat construirea frontului de captare. Următoarea etapă este reabilitarea rețelei de distribuție, care ne creează acum această problemă.
-Adică 150 de miliarde de lei nu au ajuns? Mai trebuie resurse pentru a putea avea apă bună la robinete?
- Încă de la proiectare am avut în atenție schimbarea rețelelor de distribuție. Singura chestiune care m-a surprins a fost aceea că măsura se impune a fi luată mai curând decât credeam. Slobozia are la ora aceasta o rețea de distribuție formată din 39 de kilometri de conductă din oțel cu diametrul cuprins între 100 și 600 de milimetri, la care se adaugă și 3,5 kilometri de conductă de azbociment. Ambele tipuri sunt interzise în acest moment de legislație pentru că materialele din care sunt realizate afectează calitatea apei. Rețelele au fost modernizate astfel în 1994, când nu se anticipa nici modificarea de legislație și nici apariția unei alte surse de apă cu altă compoziție. Mai mult decât atât, proiectul a fost executat defectuos. Pentru conductele de oțel nu s-a executat și protecția catodică. Așa se face că la conductele care trec prin preajma rețelei de energie electrică se înregistrează apariția curenților vagabonzi care favorizează corodarea țevilor. Până acum fenomenul nu a fost sesizabil pentru că apa de suprafață are altă compoziție chimică decât cea de subteran. Schimbarea rețelei de distribuție se impunea oricum, pentru că este nevoie și de o reechilibrare a presiunii. Rețeaua actuală nu a fost dimensionată să suporte extinderea la care s-a ajuns în prezent. Pentru mine era clar că pasul următor era schimbarea rețelei și asta o sa fac.
- Ce presupune asta? Iar șanțuri, apă oprită, asfalt stricat?
- Nu se pune problema, soluția tehnică la care m-am oprit este de tip “tub în tub” și presupune un fel de căptușire a țevilor existente. Am în vedere două aspecte. Primul este cel legat de infrastructura rutieră care va fi puțin afectată, iar cel de-al doilea se referă la costuri, care vor fi cu 40% mai mici decât cele ale soluției clasice de schimbare prin săpătură deschisă. În circa două săptămâni voi avea o proiecție privitoare la costuri și vom putea demara studiul de fezabilitate. Cât despre timpul de execuție acesta va fi de 6 luni, ceea ce mi se pare un interval de timp rezonabil pentru o asemenea operațiune. Trebuie să vă spun că în localitățile limitrofe Sloboziei, unde livrăm aceeași apă și unde rețelele sunt construite din polietilenă nu s-a constatat nici un fel de problemă de calitate. Apa nu are colorit și este foarte bună. Este clar că și la noi apa va fi la fel după ce vom reabilita sistemul de distribuție. Iar după estimările mele asta se va întâmpla în vara anului viitor.
Ieșită cu greu de sub dictatura lui Ceaușescu, România se pregătește să intre sub o altă dictatură: cea a Justiției. Dar nu despre o dictatură a legii este vorba, căci asta ar fi chiar necesară, ci despre bunul plac al judecătorilor. Orbiți de puterea nelimitată care li s-a conferit, judecătorii par a nu vedea criza prin care trece țărișoara aflată în imposibilitatea de a le plăti lefurile babane. Și prin vocea unei doamne din fruntea Asociației Magistraților, întâmplător aceeași care voia să ne convingă că judecătoarea beată cui dată jos de la volan de polițiști era trează și nemâncată, ne anunță că va depune plângere penală împotriva ministrului justiției. De ce nu-l arestează direct, asta nu înțelegem? Ce mai consumăm banii contribuabililor și neuronii ne-indemnizați ai judecătorilor cu o astfel de acțiune care nu poate avea decât un singur deznodământ? Că doar nu își închipuie cineva că o decizie luată de un for larg de reprezentare al judecătorilor va avea alt final decât cel stabilit de judecătorii nervoși din cadrul asociației. Că se judecă între ei și își stabilesc drepturi salariale retroactive de mii de euro pentru performanțe egale cu zero, se știe. Nu se știa că tupeul poate merge atât de departe încât cei care îndrăznesc să le spună că nu li se pot plăti momentan sporurile nesimțite pe care le cer ca cerșetorii la colțul bisericii în zi de duminică riscă să fie judecați și sigur condamnați de această haită de lupi flămânzi. Sporul de 50% din salariul judecătorului plătit pentru suprasolicitare neuro și tulburări psiho este cea mai mare aberație de care am auzit în ultima vreme. Pentru că solicitarea vine de la oameni care prin incompetență și corupție au scos din buzunarele statului milioane de euro plătite drept despăgubiri pentru hotărâri date după ureche. În instanțele din România se moare cu dreptatea în mână în vreme de infractorii periculoși sunt făcuți scăpați sau sunt cercetați până se prescriu faptele. Micul Dumnezeu care este judecătorul nu dă socoteală nimănui. Nu am auzit de cazuri de judecători puși să plătească sumele stabilite de CEDO în sarcina statului român pentru decizii proaste și vădit ilegale. Nu am auzit cazuri în care magistrați dovediți corupți să înfunde pușcăria sau măcar să fie excluși din magistratură. Justiția a devenit stat în stat, o putere necenzurată de nimeni și care, dacă are chef, poate schimba ordinea constituțională doar dintr-o trăsătură de condei. CSM-ul, așa zisa organizație care controlează abaterile magistraților este mai de grabă un puroi pe obrazul statului de drept decât un organ destinat controlului și sancționării magistraților aflați în culpă. O mașină de spălat robe care scote chiar și cele mai dificile pete. În aceste condiții, corpul judecătorilor și procurorilor are calea liberă spre dictatura bunului plac. Poate ajunge ministrul justiției în pușcărie pentru că nu le poate plăti magistraților sporurile? Evident că da. Pentru că ei sunt cei care decid. Ei, nemulțumiții, parte în proces și judecători în același timp. Cât ar mai fi până la o dictatură luminată în care judecătorii să devină clasa politică conducătoare în România? Eu cred că deja am ajuns acolo
Calitatea apei din sursa subterană a fost subiectul unei conferințe de presă organizate vineri de directorul SC Urban SA, Valentin Cilibeanu. În calitate de invitat extraordinar, primarul Gabi Ionașcu a încercat să dea asigurări că apa din sursă subterană are parametri de potabilitate în ciuda culorii gălbui pe care au sesizat-o consumatorii. Dacă la capitolul calitate, directorul de la Urban a putut oferi o explicație plauzibilă, domnul primar nu a putut să ne precizeze care sunt variantele de rezervă ale municipalității în cazul în care are loc o avarie pe traseul instalației de transport a apei de la puțuri către bazine.
[flashvideo file=video/apa.flv /]
Apa puternic mineralizată atacă conducta
Panica s-a instalat la Slobozia după ce Urban SA a trecut la furnizarea apei din sursa subterană. Deși buletinele de analiză arată că apa îndeplinește parametrii de potabilitate, culoare galbenă estompată în ultimele zile a atras reclamații din partea consumatorilor. Înarmați cu buletine de analiză oferite cu generozitate presei, oficialii au încercat să explice problemele sistemului de alimentare cu apă. Directorul Urban SA, Valentin Cilibeanu, a făcut o scurtă prezentare a investiției: “Lucrările sunt gata de peste 1 an de zile. Pentru că puțurile sunt situate pe teritoriul județului Călărași, competența pentru autorizarea puțurilor revenea Institutului pentru Sănătate Publică. Acolo, în decurs de circa 6 luni am pus la dispoziția specialiștilor toată documentația solicitată, am făcut toate analizele, toate temele de cercetare și, într-un final, am ajuns să satisfacem toate cerințele Institutului de Sănătate Publică și al Direcției de Sănătate Publică Ialomița și am obținut autorizația pentru captarea și distribuirea apei din sursa subterană. Furnizarea efectivă în rețea s-a făcut după igienizarea celor două bazine de 6000 și respectiv 10.000 de mc. Au existat și schimbări ale parametrilor apei, dar trebuie să menționăm că este apă din subteran cu o altă compoziție chimică. Datorită manevrelor care s-au făcut la punerea în funcțiune au existat schimbări ale sensurilor de curgere pe conductele de distribuție care sete posibil să fi antrenat depunerile existente pe coloană. Vreau să fac mențiunea că am monitorizat în permanență calitatea apei, atât la captare cât și la stocare și nu am constatat depășiri ale nici unui parametru. În acest moment facem spălări ale rețelelor după un grafic. Apa are o tentă ușor gălbuie. Asta se datorează compoziției chimice care antrenează depunerile de pe țevi. În momentul de față, la toți parametri calitativi nu avem depășiri la nici un indicator. Apa de aici pleacă la parametrii buni de calitate.”
Primarul Gabi Ionașcu îl acuză pe Cazacu
Primarul Ionașcu a fost vehement în a acuza obstrucțiile venite din partea președintelui PD-L Ialomița, Cazacu Marinică. Deși inițial nu l-a nominalizat, Ionașcu a precizat pentru GSE că fostul prefect se află la originea unor acțiuni subversive care au avut ca rezultat creșterea costurilor analizelor cu circa 1,4 miliarde de lei. Suma reprezintă contravaloarea analizelor suplimentare pe care municipalitatea a fost obligată se le facă ca urmare a denunțurilor și reclamațiilor făcute de șeful PD-L. Primarul a admis totuși că sunt probleme pe care le ridică rețeaua de țevi de oțel care reacționează diferit la apa de subteran: “Nu există în acest moment cazuri medicale la spital datorate consumului apei din sursa subterană. În plus, consumul este la aceeași cotă ca atunci când distribuiam apă de la Amonil. De fapt și atunci când foloseam sursa de suprafață existau perioade când turbiditatea apei era apreciabilă din punct de vedere vizual. Conform unor studii se pare că noi beam apa din Dunăre la a cincea sau a șasea mână. Este posibil ca încărcătura cu fier să fie mai mare decât cea din apa de suprafață. Buletinele de analiză confirmă că nu sunt depășiri ale încărcăturii de fier prevăzute de lege. Există personaje care nu au avut încredere în acest proiect și care au încercat să scoată doar dezavantajele în evidență și care au încercat să pună tot felul de obstrucții la materializarea lui. Aceste încercări de blocare a proiectului din partea unor binevoitori ne-au costat circa 1, 4 miliarde de lei, bani cheltuiți pe probe care au confirmat și reconfirmat analizele anterioare. Apa putea fi dată în rețea încă de anul trecut, după ce am pus în funcțiune stația de clorinare cu ajutorul căreia am dus concentrația de amoniu sub limita prevăzută de lege. Dacă există acum probleme acestea sunt datorate rețelei de distribuție, care este construită pe bază de conducte din oțel și care aduce o cantitate suplimentară de oxizi de fier în apă”.
Apa subterană se ține într-un fir!
Dacă probleme de calitate a apei sunt rezolvabile și, după cum ne asigură oficialitățile, minore, riscul vine de la faptul că proiectantul a prevăzut un sigur fir de aducțiune de la puțuri către bazinele de stocare. Asta înseamnă că în cazul unei avarii orașul și comunele din jur vor rămâne fără apă. Deși valoarea inițială, cifrată la 92,3 miliarde a fost suplimentată și urcată până la 125 de miliarde, nu s-a prevăzut nici o soluție alternativă pentru aducțiune. În acest moment municipalitatea nu are decât două alternative posibile, din păcate ambele irealizabile. Prima vizează un posibil parteneriat cu Amonil SA prin care părțile să-și asigure reciproc servicii în caz de avarie. Varianta este greu de realizat având în vedere conflictul de natură financiară dintre Urban și Amonil. Mai mult, Amonil digeră greu faptul că pierde o afacere cu venituri de circa 3 milioane de euro pe an și profituri consistente. Negocierile purtate zilele acestea de primărie pentru reeșalonarea debitelor vor eșua mai mult ca sigur dat fiind situația financiară a SC Amonil SA, amenințată la rândul său cu executarea de către creditori. Cea de-a doua soluție expusă de domnul primar este alimentarea orașului cu apă din puțurile de la Ulcom. Nici această variantă nu este fezabilă deoarece apa din acele puțuri nu este potabilă. Situația pare fără ieșire pentru moment, mai ales că investiția la firul doi de aducțiune de la Dunăre care a înghițit circa 5 milioane de euro a fost abandonată datorită deteriorării țevilor îngropate în pământ și nefolosite o lungă perioadă de timp.
Cotizația la medic are efecte perverse și generează atacuri de nesimțire porcină celor care își burdușesc cu nesimțire buzunarele pe seama pacienților. Aceasta este concluzia la care a ajuns un grup de cercetători de la GSE care au efectuat un studiu asupra comportamentului unor ginecologi cu șoriciul gros din spitalul județean.
Primul caz este al unui vaginolog care a supravegheat o gravidă luni bune. Pentru a-i încasa șpăguța, porcul i-a promis ca o va asista la naștere și luni de zile a încasat periodic câteva sute de mii de lei cu bătaie spre milion. Când s-a apropiat termenul, pacienta l-a sunat din spital să-l cheme pentru a presta serviciul. Dar era cam devreme, că sarcina nu așteptase să se trezească dobitocul din somn.
Iar reacția lui a fost una care te lasă fără replică: pentru că a fost trezit din somn a renunțat la pacientă! Ok, dobitocul s-a considerat jignit în orgoliul lui de mic Dumnezeu! Dar dacă a renunțat la pacient, nu era normal să-i dea și șpaga înapoi? Că oricum de banii ăia nu făcuse nimic.
Un alt nesimțit a urmat aceeași filieră cu o gravidă pe care a muls-o la capul gol vreo 9 luni. De data aceasta șpaga se încasa la cabinet sub formă de tarif. Consultația costa 350.000 de lei iar idiotul încasa 500.000 fără se dea rest sau chitanță. Vizetele se consumau în regim de minim două pe lună iar dobitocul era foarte mulțumit. Când femeia a sunat la cabinet pentru că urma să nască a aflat că șpăgarul plecase în concediu și nu era de găsit. Șpaga nu a fost returnată nici în acest caz.
Poate băieții ăia cinstiți de la Colegiul Medicilor, în frunte cu tanti aia cercetată la un moment dat pentru șpaga încasată ca șefă la școala de asistente, vor avea timp să facă o anchetă la ginecologie unde șpaga este oficializată. Și să le explice țeparilor în halate gri că dacă tot cer bani de la obraz măcar să-și facă dracului treaba până la capăt. Dar cum dracului să facă Colegiul asta când și acolo colcăie de șpăgari și nesimțiți?
Agentul 007,62
Pocnind în cap doi maimuțoi!
Numărul total de şomeri înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ialomiţa, la sfârşitul lunii iunie 2009 este de 9.073, din care 3.523 sunt şomeri indemnizaţi şi 5.550 şomeri neindemnizaţi.
Din numărul total de şomeri aflaţi în baza de date a agenţiei la 30 iunie 2009, 2.402 sunt femei.
La finele lunii iunie rata şomajului înregistrată la nivelul judeţului Ialomiţa este de 8,4%, mai mare decat cea inregistrata la finele lunii mai 2009, cand rata somajului a fost de 8,1%.
Parlamentul României. O adunătură de primate de toate profesiile, pricepute la toate dar bune de nimic, alese prin vot uninominal pe bază de mici, bere și mălai care toacă anual o căruță de bani fără nici un rezultat concret. Deși menirea instituției este să elaboreze legi, Parlamentul a devenit un soi de organ de justiție colectivă. De la începutul anului și până acum, gloata de uninominali a adoptat fix 3 legi, dintre care doar una a ajuns la Monitorul Oficial. În rest, găștile politice din “forul legislativ” s-au ocupat să-și dea la țurloaie pe bază de comisii de anchetă. Una dintre ele, prezidată de amanta blondă și inteligentă a mutantului liberal Bogdan Olteanu, o anchetează pe madam Ridzi. Dobitocii care compun această comisie vin seară de seară la tembelizor să analizeze câți bani a tocat pupila președintelui Băsescu. Fraierii sunt aliniați de alte minți luminate, realizatorii TV, ies la tablă și scriu niște cifre pe care nu le înțeleg. Că primata guvernamentală a PD-L a comis inginerii finaciare, nu e nici un dubiu. Cum nu e nici un dubiu că turma de epsiloni cu imunitate care își închipuie că o anchetează nu vor demonstra nimic. Pentru că dobitocii, în frunte cu semidocta femelă a deputatului Olteanu, care-i prezidează, nu au nicio competență să ducă ancheta unde trebuie. Adică să ancheteze traseul banilor care au plecat din firmele agreate de pițipoanca pedelistă. Dar cum să priceapă o mutantă școlită la privata de drept pe bază de mălai că ea nu poate chema la audieri administratori de firme private? Păi, dacă înțelegea chestia asta simplă, se mai făcea parlamentar și se agăța de chelia lui Olteanu? Sub nicio formă! Imuni la infracțiuni, parlamentarii sunt imuni și la logică. Ei știu una și bună: să se facă de rahat reproc la tv. Restul nu contează. La fel procedeazăși comisia care-l anchetează pe ministrul mafiei de Constanța, acuzat ca mătrășit fără licitație vreun milion de euroi. Acești maimuțoi cu pedale își închipiue că sunt mici Dumnezei. Nu lipsește decât o comisie de judecată parlamentară, ca să trimitem acasă judecătorii hămeșiți de foame care fac ghem bugetul judecându-se între ei pentru lefuri astronomice și nemeritate. Încercând să se substituie instituțiilor abilitate, primatele parlamentare își crează aura de care au nevoie ca să justifice grămezile de bani negrii cheltuite în campaniile electorale. În realitate, maimuțele cu imunitate nu au nici un fel de rol în actul de justiție. Ei trebuie să-și vadă de ciorba lor legislativă de care habar nu au, că e plin de d-alde Dorel pe acolo, și să lase anchetele pe aseama cui este delegat prin lege să le facă. Închipuindu-și ca fac de toate, parlamentarii nu fac nimic. Sunt niște simplii ridicători de mâini,unii dintre ei plătiți regește pentru prostia lor, care se complac în postura de anexa decorativă a unui guvern de idioți. În interiorul relației Guvern-Parlament se află rădăcina crizei care ne-a lovit. Care înainte de a fi o criză financiară și economică este, totuși, o criză a excesului de prostie de la vârful statului.
Stimaţi colegi,
Vă anunţ din start că între titlul declaraţiei politice şi textul pe care eu îl voi citi în continuare nu există decât o legătură colaterală între un fost rector al Universităţii Agronomice Bucureşti şi operaţiunea de recoltare a lânii de pe cele două animale, oaia şi berbecul, ceea ce involuntar ne duce cu gândul la o problemă a agriculturii româneşti.
În ultimele două săptămâni, România se află sub psihoza scenariilor, scenariştilor şi a tuturor acelora care nu mai prididesc cu acuzaţiile la adresa preşedintelui Traian Băsescu. Fără să am pretenţia că mă pot transforma, fie şi numai pentru numai o clipă, în avocatul domnului preşedinte, trebuie, totuşi, să pun unele întrebări ca simplu parlamentar şi membru al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaţilor.
Astfel, faţă de scandalul din Băneasa, în care este implicată şi firma S.C. Băneasa Investment, mă înteb de ce media şi opinia publică nu s-au întrebat la rândul lor cine a aprobat scoatera din circuitul agricol a celor 226 ha aparţinând Universităţii Agronomice Bucureşti şi anul când s-a realizat aceasta. Pun această întrebare deoarece cred eu, cu tărie, că dacă nu s-ar fi efectuat scoaterea din circuitul agricol de către instituţiile abilitate, conform prevederilor Legii nr.18/1991, “afacerea” nu s-ar fi putut derula în continuare.
De asemenea, mă întreb, iarăşi, de ce media şi opinia publică “nu se întreabă”, la rândul lor, de ce nu s-a realizat trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului (în speţă al Universităţii Agronomice Bucureşti) a celor 226 ha de teren agricol, printr-o hotărâre de Guvern, şi asta încă din prima parte a anului 2001. Pun şi această întrebare pentru că dacă s-ar fi întocmit şi aprobat hotărârea de Guvern, atunci asocierea dintre Universitatea Agronomică Bucureşti şi S.C. Băneasa Investment nu s-ar mai fi putut realiza în condiţiile în care aceasta s-a realizat.
Sunt două întrebări retorice, la care nu aştept răspuns de la nimeni, poate doar de la D.N.A., pentru că sunt ferm convins că această declaraţie politică a fost auzită de cine trebuie. În rest, cred că noi, cei din Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice a celui mai important for de dezbatere al democraţiei româneşti – Parlamentul României, ar fi trebuit să gestionăm corespunzător prevederilor legale, de-a lungul timpului, aceste afaceri şi să impunem aplicarea legilor. Nu de alta, dar cred că tacit s-a pus umărul, prin neimplicare, la dezastrul existent astăzi în agricultura românească.
Vă mulţumesc.
E aproape stabilit că din toamnă orice vizită la medic va fi taxată. Băgând mâna în buzunarul contribuabilului, ministrul Bazac speră să închidă gura medicilor care se plâng că sistemul este subfinanţat şi că au salarii mici. Profund imoral, actul normativ inventat de capete pătrate din Ministerul Sănătăţii nu va rezolva nimic. Deşi oficial se spune că acest sistem clocit cu girul Băncii Mondiale va aduce circa 150 de milioane de euro în conturile statului şi că va elimina şpaga din spitale, în mod real măsura nu va rezolva nimic. Singurul efect va fi acela că va scoate câteva sute de mii de lei din buzunarele celor pentru care suma chiar contează şi că aparatul infernal care căpuşează banii sănătăţii va mai avea ceva de ronţăit. Cârpeala preluată din alte sisteme de sănătate nu va reuşi să facă uitată şpaga, pentru simplu motiv că nici un doctor nu se uită la o atenţie de câteva sute de mii pentru o intervenţie care presupune mai mult de 5 minute de atenţie. Taxa lui Bazac nu face decât să mai pună un cap acestei struţo-cămile care este sistemul de asigurări de sănătate românesc. Este profund imoral să ceri coplată unui cetăţean care a plătit lunar timp de zeci de ani 5,5% din veniturile sale fără să beneficieze de 5 bani din sistem şi care are ghinionul să aibă nevoie de o vizita la medic. Este ilogic să menţii un sistem chipurile gratuit de care nu beneficiază cu adevărat nimeni în loc să laşi asiguratului libertatea să decidă unde să plătească pentru servicii medicale. Câtă vreme Casa de Sănătate a devenit din instituţie financiară independentă care trebuia să gestioneze banii asiguraţilor un soi de anexă scumpă a Ministerului Sănătăţii de la care primeşte ordine, despre ce tip de sistem vorbim? Cât va acoperi peticul lui Bazac din găurile unui sistem putred şi corupt la rădăcina lui? Nimic. Pentru că dacă socotim numai banii aferenţi programelor naţionale pentru cancer, diabet sau SIDA constatăm că de la 50 de milioane în 2003 s-a ajuns la un buget de 400 de milioane de euro în 2008 fără ca numărul beneficiarilor să crească semnificativ. Au crescut doar beneficiile firmelor din domeniu şi şpăgile gestionarilor sistemului. Doar din stoparea acestor hoţii şi din diminuarea cheltuielilor de administrare a banilor sănătăţii s-ar scoate suficiente fonduri cât să nu fie nevoie de introducerea acestui bir inutil şi imoral. Încercând să ajute pe toată lumea, statul nu ajută, de fapt, pe nimeni. Până nu se va admite faptul că asistenţa statului trebuie să se limiteze la o injecţie pentru defavorizaţi iar cei care au bani să fie lăsaţi să şi-i administreze singuri pe baza sistemului de asigurări privat nu se va putea urni căruţa din loc. De fapt, nu de grija defavorizaţilor sistemul sanitar este ţinut sub controlul statului. Ci pentru că astfel controlat, sistemul generează profituri infernale şi şpăgi colosale. Restul este gargară populistă.
Concubinajul păgubos dintre furnizorul de apă al municipiului Slobozia şi municipalitate reprezintă o afacere cu peste 50.000 de păgubiţi. Este vorba despre cetăţenii Sloboziei cărora Urban SA, societatea patronată de Consiliul Local Slobozia le-au umflat ani întregi facturile de apă şi le-a facturat frigul din apartamente la preţ subvenţionat dar stabilit din burtă. La celălat capăt al ţepii formidabile încasate de locuitorii municipiului regăsim o afacere soldat cu pierderea unei instalaţii de alimenatre cu apă oferită cadou de guvern, instalaţie înregistrată în evidenţele contabile ale Amonil drept materiale consumabile şi vândută pe bucaţi în beneficiul unor băieţi deştepţi veniţi cu privatizarea din tenebrele UTC-ului. Din 1995, când Amonil a fost cumpărată de fantomaticul grup Eurocolumna, care avea sediul într-o căsuţă poştală, şi până în zilele noastre atât oamenii micului utecist Marius Ţărlea, cât şi politicienii care au călărit administraţia publică locală au tras cât au putut pe buzunarul public şi pe cel al bietului contribuabil. Amonil s-a făcut că furnizează servicii fără se ceară plata promptă a facturilor şi a câştigat la două capete. Pănă prin 1998 a obţinut gaz de la stat fără să îşi plătească datoriile la furnizor. În plus, gazul pentru populaţie era plătit la jumătate de preţ, chit că pentru a furniza căldură populaţiei, oamenii de la Amonil nu ardeau nici un metru cub de gaz. Pentru generezotitatea extraordinară de a păsui Urban la plata facturilor, bişniţarii din spatele Amonil şi-au câştigat bunăvoinţa politicienilor. În primul rând că o populaţie care nu era presată să-şi achite facturile vota cu politrucul care îi asigura iluzia acestui serviciu gratuit. In al doilea rând, băeţii de la Amonil ştiau tabla impărţirii foarte bine. De exemplu, în anul 2000, când în urma unui scandal cu primăria s-a descoperit escrocheria cu gazul metan subvenţionat, unul dintre oamenii de frunte ai PSD a devenit brusc distribuitor de otrăvuri de la Amonil. La schimb, numicipalitatea nu a mai sesizat niociodată Parchetul cu privirea la o ţeapă de 2 milioane de dolari pe care firma lui Ţîrlea ne-o trăsese cu nesimţire. Cam aşa au mers lucrurile aproape un deceniu. Între timp Amonil a trecut în labele altor investitori de portofoliu, dosiţi în paradisuri fiscale. Iar între primăria condusă de un alt primar fără datorii la sitemul ticăloşit şi micul cartel al şmecherilor de la Amonil s-a pornit un război în toată regula. La care nu putem să nu contribuim şi noi, măcar cu nişte informaţii. În primul episod ne vom referi la două afaceri importante care s-au soldat cu prejudicii interesante în portofelul nostru de contribuabili.
Tun cu instalaţia de alimentare cu apă
Societate comercială de referinţă în domeniul industriei chimice, Amonil SA Slobozia a fost privatizata in primul semestru al anului 1995. FPS-ul condus atunci de Emil Dima a executat o vinzare ca la carte, oferind pe tava societatea grupului Eurocolumna patronat de catre omul de afaceri Marius Tirlea. La acea vreme, imperiul Eurocolumna cuprindea Banca Columna, creatie a fostului sef al SRI Virgil Magureanu, precum si o serie de societati din domeniul industriei chimice, cumparate de la FPS prin intermediul SC Eurotrading Chemical, componenta si ea a imperiului Columna. Este vorba despre combinatele chimice de la Tirgu-Mures, Slobozia si Turnu Magurele, intrate in marea familie a obscurei societati. La un moment dat, s-a considerat ca achizitiile respective au adus Eurotrading monopol asupra industriei chimice. Din acest motiv, dar si pentru ca Tirlea & co. nu au reusit sa-si achite datoriile catre FPS, Eurotrading a ramas doar cu Amonil SA Slobozia.
La Slobozia, cadourile costa
In luna aprilie 1990, Ministerul Economiei Nationale emite Ordinul 25 prin care, si in conformitate cu Legea 28/1990 privind desfasurarea investitiilor, face un cadou municipiului Slobozia. Prin respectivul act, ministerul trecea in proprietatea comunitatii lucrarile de investitii si utilajele aferente obiectivului “alimentare cu apa”. Aceasta instalatie era parte componenta din proiectul de dezvoltare al Combinatului Chimic Slobozia, proiect care a fost abandonat din lipsa de fonduri. Costurile estimate ale retelei de captare si transport a apei de la Dunare se ridicau la vremea respectiva la suma de 114,5 milioane de lei, iar lucrarile erau deja demarate.Investitia a trecut gratuit in proprietatea comunitatii, fiind preluata in calitate de antreprenor general de catre Intreprinderea de Gospodarire Locativa Ialomita, botezata ulterior RAGCL, actualmente SC Urban SA. Noul beneficiar al lucrarii a”uitat” insa sa intocmeasca documente de predare-primire. Timp de trei ani s-a lucrat fara nici un fel de evidenta. In anul 1993, Primaria Slobozia preia acest obiectiv in proprietate. Un an mai tirziu, cind s-a ajuns la construirea statiei de captare, primaria a solicitat conducerii Amonil utilajele necesare, care-i apartineau de drept si care ramasesera in “custodia” respectivei societati. Amonil refuza sa cedeze gratuit utilajele, mizind pe lipsa actelor de proprietate. Legata de miini, primaria accepta sa cumpere ceea ce ii apartinea de drept. Investitia se derula cu bani de la bugetul central, iar necheltuirea fondurilor pina la sfirsitul anului aducea cu sine pierderea acestora.
Directorul Ion Hanaru vinde blana ursului din padure pe bani buni
La vremea respectiva ca si acum, directorul Amonil era Ion Hanaru politician de prim rang al PSD, om care a ocupat inclusiv funcţia de vuicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi care a condus combinatul chimic în perioada comunistă.. Pentru utilajele necesare instalatiei de captare a apei, respectiv niste motoare electrice si citeva celule, Ion Hanaru a pretins bani. Primarul de atunci, Ioan Pinter, sustinea ca, sub presiune, a lansat comanda Amonil-ului pentru utilajele respective, sperind ca atunci cind va gasi hirtiile care atestau dreptul de proprietate al comunitatii problemele se vor rezolva. Numai ca lucrurile n-au decurs asa. Amonil a emis catre primarie facturi in valoare de 468 milioane lei. Primaria a refuzat sa achite, partile ajungind in instanta. Instantele au dat cistig de cauza Amonil, luind in considerare comanda lansata de primarie drept un contract comercial neonorat. In acest fel aproape o jumatate de miliard de lei a intrat din buzunarul public in buzunarul SC Amonil SA. Ajunsa la fundul sacului, Amonil nu a mai avut ce preda. Primaria a solicitat judecatoriei sa execute silit Amonil in baza ordinului 25/25.04.1990 al Ministerului Economiei Nationale, hirtie descoperita de functionarii primariei undeva in arhiva BRD, banca prin care se finantase investitia respectiva. Amonil s-a opus la executare, cele doua parti ajungind din nou in instanta. Desi Primaria Slobozia a cistigat, finalizarea investitiei nu s-a realizat. Alimentarea cu apa a orasului nu se poate face in ciuda sumelor mari investite, iar Amonil SA nu justifica utilaje in valoare de 3,8 miliarde lei, suma actualizata la nivelul anului 2000.
Utilaje in valoare de 3,8 miliarde de lei s-au evaporat din ograda Amonil
La data de 23 iunie 1999, Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia civila nr. 1400 respinge contestatia la executare silita formulata de Amonil la data de 18 martie 1998. In luna august a acestui an, o comisie formata din reprezentanti ai primariei si Amonil inventariaza situatia obiectivului de investitii pentru a se stabili cu exactitate ce utilaje s-au predat si ce urmeaza sa mai primeasca primaria. Conform inventarului comisiei, utilajele pe care Amonil trebuia sa le predea valorau, in 1990, 14,4 milioane de lei. Pina la data efectuarii inventarului fusesera predate utilaje in valoare de 9,5 milioane de lei. Pentru ceea ce nu s-a mai putut restitui, primaria solicita despagubirea in bani. Utilajele disparute valorau 3,89 miliarde de lei.
Utilaje inregistrate ca materiale consumabile
La data de 8.05.1998, Directia Controlului Financiar de Stat a verificat modul in care Amonil a inregistrat in evidentele contabile investitia “Dezvoltare si Alimentare cu Apa a Municipiului Slobozia”. S-a stabilit ca in perioada 1990-1993 utilajele respective au fost inregistrate in conturile “Utilaje in depozit” respectiv “Materiale si utilaje pentru investitii”. Incepind cu 1.01.1994 utilajele au trecut in mod inexplicabil in contul “Materiale consumabile”. Mai exact spus, utilaje in valoare de citeva miliarde au fost asimilate cu pixuri, coli de scris, garnituri sau suruburi. S-a mai constatat ca societatea nu a inregistrat in actele contabile decizia 25/1990 a Ministerului Economiei Nationale si nu a putut prezenta la control documentele de predare-primire a investitiei respective. In ciuda faptului ca s-au constatat mari nereguli, organul de control nu ia nici un fel de masura si nici nu se sesizeaza organele de cercetare penala.
Afacerea GAZUL
Vinerea iernii în anul 2001 a reprezentat pentru mai bine de jumatate din locuitorii municipiului Slobozia un cosmar. Mai bine de 8.000 de apartamente din oras, racordate la vremea respectivă la reteaua de termoficare alimentata cu agent termic de la SC Amonil SA Slobozia, nu au avut caldura.Ca in fiecare iarna de citiva ani incoace, producatorul de energie termica invoca lipsa gazului metan si datoriile mari pe care le are de incasat de la SC Urban SA. Razboiul surd dintre Amonil si Urban (fosta regie comunala) a dat la iveala un scandal de proportii. Primaria Sloboziei si Urban acuza Amonil ca nu justifica 48,6 milioane metri cubi de gaz metan achizitionat la pret pentru populatie care nu a mai ajuns in caloriferele oamenilor. Valoarea prejudiciului creat astfel slobozenilor si statului de catre societatea grupului Eurocolumna se ridica, in numai patru ani si jumatate, la peste doua milioane de dolari.
Lungul drum al gazului catre calorifere
Pina în 1999, societatile de gospodarire comunala solicitau Inspectoratului National de Gaze cota necesara pentru incalzirea pe timp de iarna. Acolo unde agentul termic este produs de combinate sau alti agenti economici, gazul metan este livrat direct acestora, urmind ca respectivele cantitati folosite pentru producerea agentului termic sa fie facturate de Distrigaz la pret special pentru populatie. Producatorul achita contravaloarea si isi incasa pretul pe gigacaloria livrata de la societatile de gospodarire comunala.La sfirsitul anului trecut, procedura s-a modificat. Producatorii de agent termic isi cereau cota de gaz metan, inclusiv cantitatea necesara pentru incalzirea locuintelor populatiei. Societatile de gospodarire comunala contabilizau cantitatea de energie termica primita si confirmau societatii Distrigaz cantitatile de gaz folosite de producatori pentru acest scop, cantitati ce urmau sa fie facturate la pret pentru populatie. De mentionat este faptul ca in cazul cotelor de gaz folosite pentru populatie Distrigaz nu percepe plati anticipate, asa cum se intimpla pentru cotele agentilor economici.
Momentul adevarului
La data de 5 mai 2000, in urma unor negocieri intre Urban, Amonil si Distrigaz Sud Bucuresti, se gaseste o solutie pentru compensarea datoriilor mari care se inregistrau la plata gazului metan.Amonil avea de achitat catre Distrigaz suma de 92,2 miliarde si avea de incasat de la Urban 29,8 miliarde. S-a stabilit astfel ca Urban sa isi asume fata de Distrigaz plata sumei datorate catre Amonil, astfel incit producatorul sa isi poata diminua restantele si sa poata primi gazul necesar procesului de productie. Cele doua societati incheie acorduri separate de reesalonare a datoriilor restante si penalitatilor, luindu-si angajamentul sa achite facturile curente. Lucrurile intra cit de cit in normal pina in luna septembrie cind, din cauza unor neintelegeri intre Amonil si Urban, Slobozia ramine aproape doua saptamini fara apa calda. Cum incidentul se petrece in plina campanie electorala, se ajunge in cele din urma la o solutie de compromis. Numai ca tensiunile reapar in luna noiembrie, cind Urban SA si Primaria Slobozia a refuzat sa achite contravaloarea energiei termice livrate orasului de Amonil, invocind lipsa parametrilor ceruti de consumatori pentru sezonul rece. In loc sa asigure 30-31 Gcal/ora, Amonil a livrat populatiei numai 10-11 Gcal/ora, cantitate insuficienta pentru incalzire. Amonil sustine ca nu a putut livra mai mult din cauza lipsei gazului metan, acuzind Urban ca nu si-a respectat angajamentele de plata catre Distrigaz, fapt ce a condus la nealocarea cotei de gaz pentru populatie.Primaria Slobozia si Urban sustineau ca, dimpotriva, datoriile sint achitate, dar ca Amonil nu are inca un grafic de plata a penalitatilor de peste 115 miliarde de lei catre Distrigaz. Municipalitatea spune ca, la data de 16.11.2000, Distrigaz a aprobat cota de 4,5 milioane metri cubi de gaz pentru incalzirea locuintelor.
Doua milioane de dolari evaporate din conductele AMONIL
In urma unor calcule facute de specialistii din cadrul SC Urban SA, s-a ajuns la concluzia ca Amonil nu poate justifica o cantitate mare de gaz sebventionat facturata, chipurile, pentru producerea de energie termica ce nu a ajuns in caloriferele cetatenilor. Calculul a avut la baza faptul ca pentru producerea unei Gcal. sint necesari 140 metri cubi de gaz conform normelor aprobate de Oficiul Concurentei. In perioada iulie 1995 – decembrie 1999, Amonil a facturat un consum de gaz pentru incalzire de 137.873.000 metri cubi. Pentru energia termica livrata efectiv populatiei s-au consumat doar 89.217.840 metri cubi de gaz.Asa cum rezulta din acest calcul, o cantitate de 48.655.160 metri cubi de gaz subventionat a fost facturata in plus. Luindu-se in considerare ca diferenta de pret dintre gazul pentru industrie si gazul pentru populatie este de aproape 50 USD la 1.000 metri cubi, rezulta ca, in perioada luata ca referinta, bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 2,4 milioane de dolari. Specialistii sustin ca la aceasta situatie s-a ajuns pentru ca in aceasta perioada nu s-au facut niciodata verificari cu privire la cantitatea de gaz folosita efectiv pentru incalzire de catre producatori, care au raportat consumuri de gaz umflate.
Un parastas cu dar
Scandalurile despre care am amintit au apărut în presă în iarna anului 2001. Acum 7 ani publicarea lor nu a lăsat nici un fel de urmări. Cei care erau blogaţi să vadă s-au întors cu spatele. Politiciernii din PSD, proaspăt reveniţi la putere au transformat aceste subiecte în bani, preferând şantajul grosolan şi umflarea conturilor. Relaţia incorectă dintre municipalitate şi Amonil s-a perpetuat. Sigurul care a avut tupeul să rupă tăcerea a fost primarul Gabi Ionaşcu, un om pe care băieţii nu-l agăţaseră cu nimic. Inflexibilitatea primarului a atras multe reacţii de la Amonil. Stresaţi de faptul că fostul primar a încercat să dizolve datornicul Urban, cei de la Amonil au introdus în istanţă o acţiune prin care solicită ca datoria de peste 150 de miliarde de lei pe care o au de recuperat de la Urban să le fie plătită de Consiliul Local Slobozia. Cum s-a obţinut această aberantă hotărâre judecătoarească nu se ştie. Nici Ionaşcu nu a stat cu mîinile în sân, solicitănd tot în instanţă recuperarea cobntravalorii utilajelor de la istalaţie de alimentare cu apă pe care primăria le-a plătit deşi îi aparţineau, plus contravaloarea utilajelor topite în decor sub domnia lui Hanaru. Teoretic, la 7 ani de la îngroparea scandalurilor ar trebui să le organizăm un parastas. Nu înainte însă de a le aduce în actualitate, pe fondul relaţiilor tensionate dintre primărie şi furnizorul de servicii.
PSD, partidul marilor tunuri financiare s-a ramolit rău. De la jafuri de miliarde a ajuns să se bucure la nişte contracte de service pentru computerele din instituţiile publice şi la vânzarea de consumabile la preţuri umflate către aceleaşi instituţii de stat.
Şmecheria se derulează prin firma XPO, al cărei patron a ajuns director la ANIF Ialomiţa. Şi care şi-a vândut firma la derută soacrei unui angajat. Iar firma a primit contracte frumoase, unul dintre ele fiind cu Spitalul Judeţean Ialomiţa. Cică şi pe la ITM s-ar fi pus de un contract iar afacerea se extinde peste tot unde instituţiile bugetare sunt conduse de rozătorii din PSD.
Cât despre Spital, managerul Olaru a raşchetat firma Intel Service care deţinea un contract de service pe linie de IT în valoare de 500 de euro, plasat de doctorul Thron. Care doctor Thron raşchetase şi el o firmă din afacere şi care făcea acelaşi lucru ca şi Intel Service dar pe 7 milioane de lei! Şi ne mai întrebăm de ce nu au spitalele bani.
Agentul 007,31
Priceput la tras cu tunul!
