Saturday, July 26th, 2014

Un fapt fără precedent în ultimii ani de atentat la liberatatea presei, ordonat de guvernul Ponta, s-a produs pe 11 iulie a.c., când ziarului nostru i-a fost reziliat un contract de distribuție încheiat cu o societate subordonata guvernului, fiind acuzați, exact ca pe vremea stalinismului, că facem ”propagandă de natură politică” în ziar folosind ”mesaje indecente și instigatoare la adresa instituțiilor statului român”. Un document oficial primit la redacție din partea SNTFC CFR Călători SA, în care sunt consemnate – în termeni sinucigași pentru orice guvern democratic din Europa – motivele stupefiante ale rezilierii unui contract comercial pe motive politice, devine o dovadă concretă a unui abuz politic incalificabil la adresa presei. Deși este pentru prima dată când puterea lasă o dovadă concretă a persecuției politice directe asupra presei (vezi facsimil) incidentul nu este, din păcate, unic. Recent, două jurnaliste românce – Carmen Valică și Liliana Ciobanu – au fost târâte într-un scandal regizat de USL în scop de victimizare, incident ce nu se dorește a fi unul izolat, ci face parte dintr-o campanie bine orchestrată în Kiseleff. După ce lideri ai USL, de genul lui Antonescu-Ponta, cărora li se adaugă, mai nou, și cățelușul Mihai Voicu, întrebau sfidător și amenințător în conferințe de presă dacă „mai apare Evenimentul Zilei? (…), dacă „B1 mai emite?” sau dacă „mai apare România libera?”, alatăieri s-a desfășurat o tentativă patetică de a pune botniță unuia dintre puținii ”câini ai democrației” rămași „în viață” după razia condusă de procurorul plagiator cu apucături autocrate, Victor Ponta. În mod stalinist, acesta și-a propus să elimine treptat, dar constant, orice urmă de presă liberă care îi critică apucăturile golănești deprinse din copilăria petrecută pe lângă Gara de Nord. Și dacă tot veni vorba de aceasta, Ponta i-a ordonat subalternului său, Ovidiu Silaghi, uns peste Transporturi, să înceapă o campanie de persecutare a presei care are contracte cu CFR.
Și cum ziarul „Curentul“ îi stă lui Ponta ca un ghimpe în coastă deoarece nu suntem de acord cu lipsa sa de viziune politică și cu abuzurile împotriva prerogativelor instituțiilor care reprezintă statul de drept, publicația noastră a intrat inevitabil în colimatorul pesedist doar pentru că ne menținem pe o poziție de bun-simț care vine în slujba apărării democrației, stare de fapt aflată în calea ambițiilor sale politicianiste. Tocmai din aceste considerente, Ponta a ordonat ca ziarul „Curentul“ să fie încă o victimă în campania USL de intimidare a presei care nu se aliniază politicii sale, precum Antenele de la Grivco sau site-ul lui Nistorescu, cotidianul.ro, devenit între timp o flașnetă dezgustătoare de dezinformare. Fapt dovedit în cazul jurnalistei Carmen Valică de la RRA, care a fost chemată de la Bruxelles pentru a da explicații și care riscă să-și piardă slujba din cauza mizeriilor mincinoase ale lui Șova și Ivan (PSD) și Noricăi Nicolai (PNL). Continuarea aici

Condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu suspendare este o frecţie la un picior de lemn. Motivul pentru care un puşcăriaş de drept comun nu ajunge după gratii este unul singur: corupţia statului. Când te cheamă Adrian Năstase iar la putere este PSD, orice sentinţă care te-ar trimite după gratii este o glumă. Dacă eşti prieten cu Ministrul de Interne căruia, ca prim ministru, i-ai dat voie să vândă guvernului nişte automobile Mercedes, parcă nici forţa de ordine nu mai este aşa desisă să pună în aplicare o sentință judecătorească definitivă. Dacă eşti prieten la toartă cu toată ştăbărimea cu halat şi conturi în  zone offshore, din bărbat sănătos tun care acum câteva săptămâni se scuza la instanță că nu poate sta la proces deoarece are un guvern de făcut, ajungi peste noapte o legumă diabetică şi cardiacă, musai de pus la murat pe un pat de spital. Păi, cum să nu dea nea doctorul un asemenea diagnostic, când el, nea doctorul, are în spate un ditamai dosăroiul de corupție în care este acuzat că şi-a pus la teşcherea vreo 4,5 milioane de euro, şpagă din achiziţia de aparatură pentru spitalele pușcăriei. Păi, dacă Năstase nu poate fi tratat în spitalul penitenciar, nu înseamnă că şi Brănişteanu ar trebui trimis la răcoare pentru că în loc să doteze aceste spitale a dosit bănetul? Amănunte. De asemenea, când ai fost tatăl celui mai corupt partid din lume şi, de pe patul de spital, iţi pui bezadeaua să anunţe că vei citi un testament politic iar apoi te sucești, cum dracului să mai ajungi în celulă? Ce amenințare poate fi mai eficientă decât cea făcut de tatăl hoţilor la adresa fiilor lui de doctrină? Acum înțelegeți de ce Dragnea a declarat brusc, fără să-l întrebe nimeni, că PSD şi-l asumă pe Năstase, deşi nimeni nu avea nici un dubiu şi de ce gașca de puşcăriabili a PSD şi-a dat întâlnire la capul marelui rănit? Dacă vă întrebați de ce scrisorelele sau testamentul plin de dezvăluiri al lui Năstase nu au ajuns în dosarul deschis, la mișto, de Parchet în legătură cu tentativa de sinucidere cu unghiera din strada Zambaccian, atunci vă recomand să revedeți pasajul cu Mercedesurile vândute de Rus la stat. Cum să faci, mă, anchetă şi să ridici probe când anchetatul ţi-a dat o pâine? Cât despre cei care se văicăresc umanitar la TV despre destinul crud al uni mega om de stat ce nu poate fi încarcerat deoarece este plin de fapte bune ca broasca de păr, ar trebui adus în atenție evenimentul petrecut în 2002, când Bombonel pusese ochii pe clădirea Bibliotecii Naționale în care dorea să facă sediul guvernului. Dan Erceanu, directorul de atunci, s-a opus. Urmarea?  A fost arestat sub acuzația aberantă că prin scanarea unui pergament din arhivă ar fi adus statului un prejudiciu de 1 milion de euro. Deși era supraponderal, cardiac şi diabetic, a fost băgat în celulă, iar ca formă supremă de umilință i-a fost repartizat un pat la etaj… . Dosarul n-a ținut iar omul a fost eliberat. Dar trauma a rămas. Şi frica. Porcul care a coordonat această golănie este acum cu gâtul pe butuc. Cu gâtul întreg, deși asupra grumazului lui s-a tras, cică, de la câțiva centimetri cu o armă de calibrul 9 mm care ar fi trebuit să-i rupă capul. Din păcate pentru statul de drept, călăul se preface că ascute securea.

Pentru amatorii de senzaţii retro, o vizită la sediul societăţii de distribuţie a apei este echivalentul unei călătorii în timp. O curte delimitată de un gard antic, dotată cu post de portar de întreprindere acum abandonat, este primul indiciu ca ai păşit în anii ’70. Ograda Urban SA Slobozia este un muzeu în aer liber. Clădirile cu tâmplăria scorojită dar înconjurată de verdeaţă arată mai de grabă a sediu de CAP. În interior, pe culoarele strâmte mişună o lume încremenită şi ea în proiect, care se mişcă doar între avans şi lichidare, singurele repere fixe ale unor oameni rămaşi în urma vremurilor. Am ajuns în tunelul timpului pentru un contract de branşament la reţeaua de apă la care visez de cînd cu pauşalul pervers inventat de administratorul asociaţiei, care îmi umflă factura lunar ca să-i dea lui socoteala cu apometrele. Pe una dintre uşile de la parter citesc o etichetă scoasă la o imprimantă cu ace, pe care scrie foarte clar : „Serviciul Tehnic”. Bat la uşă timid şi, pentru că nu primesc nici un răspuns, apăs clanţa. Un birou mare, luminos şi dotat ca în anii ’70 găzduieşte compartimentul de avangardă al firmei. Două monitoare antice şi o tonă de dosare îngălbenite de vreme şi înghesuite pe 3 mese dau impresia că am nimerit unde trebuie. O doamnă între două vârste îmi confirmă că am nimerit bine dar într-un moment prost. Colega care avea ca sarcină să îmi colecteze cererea şi să îmi întocmească documentaţia era “puţin ieşită”. Aşa că mă pofteşte să aştept, deşi domnia sa şi colegul de la masa alăturată se băteau de muscă. Mă asigur că am înţeles corect invitaţia de a aştepta pe culoar şi ies. Doi paşi la stînga, doi la dreapta şi minunea se produce. Doamna între două vârste crapă uşa şi mă pofteşte în birou. “Haideţi că vă iau eu cererea până vine colega”. Îi mulţumesc umil şi-i întind actele despre care aflasem că trebuie să le am la mine, prin telefon, de la colega absentă. Mi se vâră sub nas o cerere tip încadrată economicos pe un sfert de A4. Îm trec adresa de domiciliu de două ori, aşa cum cerea formularul, şi primesc la schimb un petic de hârtie pe care erau trecute nişte cifre. Sunt îndrumat la casierie şi apoi, “la ultima pe dreapta”, pentru factură. Ies din clădire şi penetrez locaţia casieriei plin de speranţă. Fusesemm devansat de un singur consumator, care ajunsese la ghişeu cu banii pentru factură pregătiţi. La casierie, surpriză mare! Un perete de dosare în care erau arhivaţi sub formă de tabele consumatorii de la blocurile din oraş şi o doamnă dotată cu un chitanţier şi un pix, başca nelipsitul aparat de radio pus în surdină pe România Actualităţi, erau singurele dotări. Nu tu computer sau vreun instrument de evidenţă rapid, un ABAC ceva! Nu am timp să mă întreb cam cât durează o încasare în aceste condiţii arhaice că mă trezesc în faţa funcţionarei ce scăpase repede de clientul din faţa mea. Îi dau notiţa de la serviciul tehnic şi primesc chitanţa. Cu ea mă îndrept către “ultima pe dreapta”, de unde ridic o factură editată pe un calculator şi listată de o imprimantă suprinzător de silenţioasă în raport cu vîrsta sa. Cu factura revin la serviciul tehnic, unde mă aştepta o supriză de proporţii. Doamna însărcinată cu preluarea documentelor revenise la ghişeu. Contactul a fost brutal: „Aveţi datorii”? Întrebarea directă m-a descumpănit pentru moment. Dar îmi revin repede şi ies la contraatac: “Păi, dacă aveam, eram tâmpit să mă branşez individual ca să mă controlaţi dvs la plăţi”? Argumentul meu o blochează pentru moment. Dar după ce consemnează manual nişte specificaţii misterioase într-un registru trasat cu pixul reia ofensiva.”Reveniţi miercuri cu încă un set de copii de la contractul de casă şi cartea de identitate. Şi să aveţi 120 de lei la dvs. Dar să nu veniţi în pauza de masă, la 12, da?! Atunci vă dau şi contractul. Să aveţi la dvs ce v-am spus, da?” În birou s-a lăsat tăcere. Doamna de la contracte îşi recâştigase supremaţia ameninţată cumva de răspunsul meu impertinent, recunosc, cu privire la eventualele datorii. Am dat din cap în semn că înţeleg, am bânguit un salut şi m-am strecurat discret afară. Brusc, administratorul de la asociaţia mea care îşi dicta singur conţinutul chitanţei şi care îmi umfla factura cu pauşalul devenise uman. Îmi era deja dor de el şi de inscripţia din biroul modest al asociaţiei care decreta:    ”Cu prostul neşcolarizat/Te lupti puţin şi ai scăpat;/Dar lupta este colosală/Cu prostul care are şcoală.” Oare unde mă îndreptam eu, domnule? Răspunsul îl voi afla abia săptămîna viitoare.

Surse apropiate anchetei, au confirmat pentru românialiberă.ro că printre cei reţinuţi se află şi şeful Serviciului de Investigaţii Criminale de la Poliţia Urziceni, fostul şef al Poliţiei Municipiului Urziceni. Procurorii au decis, luni după-amiază, reţinerea mai multor persoane, pentru infracţiuni grave, comise cu violenţă, în perioada 2007-20011. Printre faptele de care sunt acuzaţi se numără violare de domiciliu, lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj, distrugere, tentativă de omor, favorizarea infractorului, mărturie mincinoasă, fals în înscrisuri oficiale, furt calificat, atât în forma autoratului, cât şi a complicităţii şi instigării. Aceştia aveau ca principlală preocupare cordarea de ,,împrumuturi cămătăreşti” urmate de acţiuni de extorcare, prin manifestări violente de natură fizică şi psihică asupra părţilor vătămate, susţin procurorii. Celor cărora le erau acordate împrumuturile, li se pretindea şi de peste 10 ori suma împrumutată, fiind puse în imposibilitatea de a achita sumele cămătăreşti, cifrate la zeci de mii de euro. De asemenea, din ansamblul probelor administrate a rezultat că inculpaţii foloseau şi alte metode de extorcare a părţilor vătămate şi solicitau sub ameninţare şi violenţă pretinse datorii, iar când aceste persoane depuneau plângeri la organele de poliţie, pentru a le determina să-şi retragă plângerile le şantajau cu un rău asupra familiilor şi rudelor. Astfel, pătrunderea în locuinţele părţilor vătămate, cu forţa şi cu arme, precum şi ameninţarea că în cazul în care nu se va da satisfacţie solicitărilor lor nelegitime vor recurge la viol sau ucidere a copiilor constituiau acţiuni infracţionale ale inculpaţilor care deveneau, astfel, de temut în faţa localnicilor. Potrivit procurorilor, inculpaţii, între care există relaţii de rudenie, afinitate, acţionau ca „gruparea DRABI” prin acte de violenţă succesive şi alternau intervenţiile asupra părţilor vătămate şi membrilor familiilor acestora (majori sau minori) cu săbii, bâte ori prin blocarea în trafic a acestora şi provocarea intenţionată a unor accidente rutiere şi distrugerea maşinilor. Conform unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, membriii reţelei au fost cercetaţi în numeroase dosare penale, dar pentru că faptele au fost încadrate în infracţiuni unice, deşi reprezentau acte materiale ale unor infracţiuni de şantaj, în formă continuată au fost soluţionate prin neurmărire penală. În acest context, asupra părţilor vătămate se exercitau în continuare presiuni şi ameninţări, acestea fiind descurajate să mai formuleze plângeri penale împotriva agresorilor. Această situaţie a fost posibilă şi prin implicarea unui ofiţer de poliţie judiciară care nu a îndeplinit atribuţiile profesionale. Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor faptelor şi implicaţilor judiciare. sursa: www.romanialibera.ro

În anul 1950, în închisoarea de la Piteşti, comuniştii au inventat cea mai cumplită formă de tortură. Deţinuţii schingiuiţi de alţi deţinuţi cu o cruzime inimaginabilă se autodemascau pentru fapte imaginare. Sub pretextul reeducării, deţinuţii politici încarceraţi la Piteşti au fost forţaţi să îşi mănânce excrementele, să se pupe în fund reciproc sau să afirme despre ei şi părinţii lor că s-au născut şi au trăit în incest. Teroarea inimaginabilă a durat aproape patru ani. În urma unor anchete făcute de ochii lumii, ţapul ispăşitor a fost găsit în persoana unui scelerat pe nume Eugen Ţurcanu, student legionar. A fost singurul care a plătit pentru crimele ordonate şi organizate de comuniştii lui Dej. Unul dintre iniţiatorii sistemului criminal de represiune de la Piteşti a fost generalul de securitate bolşevic Alexandru Nicolschi, care a murit în 1992 la Bucureşti încasînd pensie grasă de la statul român, probabil pe baza principiului contributivităţii, pentru meritul de a fi trimis la moarte prin schingiuire mii de români.

În noiembrie 1985, se stinge în închisoare dizidentul Gheorghe Ursu. Arestat pentru răspîndirea unor materiale duşmănoase prin intermediul postului de radio Europa Liberă, Gheorghe Ursu a avut parte de un tratament similar cu cel aplicat în anii 1950 la închisoarea Piteşti deţinuţilor politici. În celula sa din arestul DSS au fost introduşi doi deţinuţi de drept comun care aveau misiunea să smulgă de la Ursu declaraţii complete cu privire la persoanele pe care le-a întâlnit în excursiile sale şi despre cei care l-au ajutat să scoată din ţară materialele difuzate la Europa Liberă. Metodologia aplicată de anchetatori este similară cu cea patentată de Nicolschi în anii ’50. Bătut crunt la anchetă de călăii săi Mihai Creangă şi Tudor Stănică şi “frăgezit” în celulă de cei doi golani ai securităţii, Gheorghe Ursu se stinge din viaţă în noiembrie 1985. Diagnosticul oficial al morţii a fost atac de cord. În realitate, Ursu a decedat ca urmare a multiplelor leziuni interne cauzate de bătăile crunte ce i-au fost administrate. Jurnalul dizidentului ţinut vreme de 40 ani nu a fost recuperat de familie nici pînă ân ziua de astăzi.

În 1990, regimul lui Ion Iliescu permite redeschiderea dosarului Ursu. În urma unei plângeri a urmaşilor, cazul este preluat de procurorul militar Dan Voinea, care în câteva săptămâni inifirmă soluţia dată în 1985 şi începere cercetările pentru infracţiunea de crimă cu premeditare. Printre suspecţi se află şi cele două lichele bolşevice Stănică şi Creangă. După 13 ani de anchete, timp în care ca şi în dosarul revoluţiei procurorul Voinea a fost dat de-o parte din achetă de regimul Iliescu şi repus în drepturi de regimul Constantinescu, s-a ajuns la un verdict. Cum s-a materializat el explică într-un interviu acordat revistei Acum Andrei Ursu, fiul dizidentului:

A avut vreunul din prieteni de suferit de pe urma arestarii lui Babu ?

Nu. Citiva s-au speriat insa, lucru firesc. Nina Cassian a ramas din cauza asta in Statele Unite.  Dar nici unul n-a fost intrebat, si nicidecum anchetat, din cite stiu eu, in legatura cu jurnalul tatei.  Uite ce s-a-ntimplat: in viziunea securistilor, e clar ca Babu era un personaj periculos. Printre altele, ii interesa episodul “pusca cu luneta” din jurnal. Tata discutase si cu mine posibilitatea procurarii pieselor pentru o arma, si aducerea lor, una cite una, cu ocazia diverselor excursii in strainatate (avusesem si eu ocazia sa calatoresc, cu lotul de inot). In fine, a fost mai mult o idee abstracta decit un plan; dar cred ca tata ar fi facut-o, daca ar fi avut posibilitatea; imi spusese: “chiar daca sint prins, ar merita: mor eu, dar poate scapa 20 de milioane de paranoicul asta”…  Asa ca in jurul lui, securistii incercau sa descopere un intreg lant clandestin de rezistenta; prea avea multi prieteni; si unii – destul de cunoscuti.  Dar tot ce era scris in jurnal, dupa lege, nu putea fi un cap de acuzare impotriva altora.  Securistii aveau nevoie de declaratii semnate.  Asta ii cereau inca din timpul anchetei in stare de libertate, din ianuarie – iunie 1985.  Si fiindca tata nu a cooperat, l-au arestat, ca sa obtina acele declaratii “cu alte mijloace”. Iulian Vlad scria pe o fila din dosar, in iunie ‘85: “ce ramine pentru instanta, daca paginile de jurnal, prin natura lor, nu pot fi folosite?”  Tata stiuse ce se va putea intimpla. Il amenintasera cu bataia, cu moartea; cu repercusiuni asupra noastra, a familiei.  Asta din urma l-a durut cel mai tare.  A venit intr-o seara de la ancheta mai abatut ca oricind; ne-a cerut sfatul, punindu-ne in garda. I-am spus ca sintem in intregime alaturi de el. Ne-a spus ca orice-ar fi, nu putea sa-si toarne prietenii: “asta nu pot s-o fac; n-as mai fi eu insumi”.  Chiar daca ii cereau sa scrie doar citate din jurnal, a refuzat sa dea declaratii despre prieteni, stiind ca astfel i-ar pune in pericol. N-a facut-o nici in timpul arestului, sub tortura.  Martorii de la procese – fosti colegi de celula, gardieni, infirmieri – au declarat ca “Ursu nu recunostea la ancheta ce vroiau ei” si de aceea securistii au instituit “regimul de teroare” asupra lui. De fapt, cred ca momentul arestarii a insemnat intr-un fel si condamnarea la moarte.  Nu mai aveau cum sa-l lase liber; oricum el nu se lasa reeducat.  Stiau ca ar fi vorbit cind ar fi iesit.  In cele doua luni cit l-au tinut inchis au intervenit pentru el, pe linga Amnesty International, congresmeni si senatori din SUA.  Le-au comunicat, prin ministrul de externe, Stefan Andrei, ca Ursu e arestat pentru detinere de valuta (cei 17 dolari gasiti la perchezitie). Am gasit scrisorile lui Andrei, ale ambasadorului Gavrilescu, si raspunsul ministrului de interne Homostean, in dosar.  Au incercat totul ca sa evite scandalul unui caz politic. Cu atit mai mult Gheorghe Ursu nu mai putea iesi viu – ar fi aflat si americanii de adevaratul motiv al arestarii, de tortura.

Stiu ca doi dintre ofiterii de militie care au participat la omor au fost condamnati. Mai sint in inchisoare ?

E vorba de fostii colonei Tudor Stanica si Creanga Mihail. Au fost condamnati prima data in iulie 2003, la Curtea de Apel Bucuresti, de un judecator de un mare curaj – Viorel Podar. A fost o dovada rara in toti acesti ani ca in Romania se mai poate face dreptate. Pedeapsa, initial de 22 de ani, a fost redusa la 20 la Curtea Suprema, apoi s-a injumatatit la 10, in virtutea unui decret de amnistiere al lui Ceausescu, din 1988.  M-am consultat cu multi juristi si consider ca e o masura, de fapt, ilegala. Prin Decretul 547/29 din iulie 1969, Romania ratificase conventia Natiunilor Unite din 26 noiembrie 1968, care definea crimele impotriva umanitatii. Ori uciderea tatalui meu, esentialmente politica, a fost rezultatul unei politici de stat, prin care regimul de atunci incerca sa reduca la tacere o categorie de oameni – disidentii; deci o crima impotriva umanitatii, care nu poate fi amnistiata; cu atit mai putin de dictatorul in slujba caruia a fost comisa !  Ma intrebai insa daca cei doi mai sint in inchisoare: nu mai sint, de mult. Creanga a stat, dupa cite stiu, vreo 4 ani; Stanica – nici macar un an. A fost eliberat “temporar”, pe motive de boala, an de an. Sint convins ca certificatele medicale respective sint false; unii din medicii care le-au eliberat au fost implicati si in “scaparea” altor condamnati notorii – Hayssam, Stanculescu. Iar medicul legist care-a dat avizul – Iftenie Valentin – mai incercase o data sa-l scoata basma curata pe Stanica; acea incercare fusese calificata ca neprofesionista si ilegala de chiar Inalta Curte de Casatie si Justitie. Stanica a facut avere dupa revolutie, ca multi de teapa lui; a fost vicepresendinte la citeva banci falimentate (printre care Credit Bank, si Banca Populara); si-a facut vile la Snagov, la Zarnesti – acolo are o intreaga statiune. Omul a fost vazut perfect sanatos de vecini si jurnalisti, intr-o perioada cind din actele medicale rezulta ca ar fi fost pe moarte…  Am facut plingere penala impotriva acestor medici; judecatorii insa le-au tinut, pina acum, partea.

Vad aici in dosar ca a fost implicat si Vasile Gheorghe, un satrap cunoscut, seful Directiei Cercetari Penale din DSS. Spuneai ceva si de Iulian Vlad. Ce s-a-ntimplat cu ofiterii de securitate ? Cum de n-au fost si ei condamnati ?

Existau in dosar destule dovezi ca si Vasile Gheorghe, si anchetatorul tatei, Parvulescu Marin, au fost direct implicati in tortura si omor; mai mult, ca intreaga operatiune a fost condusa de ei. Insa ancheta impotriva lor a durat excesiv de mult. Vasile a murit acum citiva ani. Pina la urma dosarul impotriva lui Parvulescu i-a fost luat procurorului Dan Voinea (cel care i-a trimis in instanta pe Stanica si Creanga). Acum exista de citiva ani un dosar impotriva aceluiasi Parvulescu, la Institutul de cercetare a crimelor comunismului. Sper sa fie trimis la procuratura si in instanta cit mai curind”.

Similitudinea aproape perfectă dintre dosarul Ursu şi fenomenul Piteşti arată foarte clar că regimul comunist de teroare instaurat de tancurile sovietice în 1945 a fost pepetuat de Ceauşescu şi protejat de Iliescu. Este cea mai elocventă dovadă că Ion Iliescu nu diferă cu nimic de predecesorii săi ideologici Dej şi Ceauşescu. Esenţa bolşevică a regimului Iliescu este întărită de protecţia totală acordată marilor criminali comunişti de tipul lui Pleşiţă, Nicolschi şi alţii ca ei, precum şi protecţia criminalilor de tipul lui Militaru, care au mîinile pătate de sângele curs la revoluţie. La fel de vinovaţi ca Iliescu sunt şi ceilalţi doi preşedinţi ai României, respectiv Constantinescu şi Băsescu, care deşi se revendică anticomunişti n-au mişcat un deget pentru ca torţionarii regimului bolşevic să fie aduşi în faţa legii pentru crimele comise împotriva umanităţii. Strapii trăiesc liniştiţii pe banii statului în vreme ce victimele comunismului sunt oprimate şi astăzi. Cazierele lor sunt pătate de condamnările pronunţate de regimul bolşevic, averile lor au fost furate a doua oară când regimul Iliescu le-a oferit cu titlul de împroprietărire ciracilor care l-au ajutat să ajungă la putere în 1990 prin crimă şi teroare. O reconciliere paşnică a victimelor cu călăii nu este posibilă şi nici nu trebuie să se întâmple. Iar până ca justiţia divină să-şi facă treaba aşa cum s-a întâmplat cu Pleşiţă şi Nicolschi, e cazul ca justiţia privată să îşi spună cuvântul. Ochi pentru ochi este de preferat întoarcerii obrazului. Pentru că bolşevicii nu se vor opri să lovească din nou şi celălat obraz, atata cat a mai ramas din el.

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a intrat pe lista ‘celor mai căutaţi’ de Interpol pentru presupuse delicte sexuale de care este acuzat în Suedia şi care îl obligă să se refugieze într-un loc necunoscut pentru a evita extrădarea din această ţară. În curând mandatele de arestare s-ar putea înmulţi având în vedere că SUA studiază cum să prezinte şi alte acuzaţii penale împotriva sa, iar acelaşi lucru ar putea face inclusiv ţara lui natală, Australia, notează joi ABC. Cu o mare parte a opiniei publice şi Congresului cerând ‘să se facă ceva’ împotriva lui Assange, Ministerele Justiţiei şi Apărării lucrează pentru a pune la punct un dosar împotriva lui. Sugestia cea mai evidentă este de a face apel la Legea Spionajului, însă această lege este oarecum depăşită în SUA deoarece este gândită pentru alte situaţi, mai potrivite pentru perioada Războiului Rece. Mai există şi o serie de noi iniţiative elaborate pentru combaterea terorismului modern, dar nu este clar dacă şi acestea sunt adecvate. Deocamdată corespondenţa dintre Departamentul de Stat şi Assange din orele premergătoare dezvăluirii a un sfert de milion de cablograme diplomatice secrete ar putea să pregătească terenul, nu atât pentru aceste scurgeri, cât pentru a pregăti terenul pentru urmărirea sa legală. Dând clar de înţeles că documentele sunt furate şi că au făcut obiectul unei dezvăluiri ilicite.
Totuşi SUA le-ar putea veni bine ajutorul altor ţări, precum Australia, care s-a arătat dispusă să colaboreze la investigaţie. În timp ce lui Assange i-a sărit în ajutor un aliat neaşteptat, Ecuadorul, care i-a oferit necondiţionat azil şi refugiu pentru ‘a scoate la lumină cât mai multe informaţii pe care le deţine’. Desigur, oferta sugerează un moment deloc idilic în relaţiile dintre Ecuador şi SUA. Deşi ar putea exista şi alte motive. Acum câteva luni era Suedia cea care se prezenta ca posibil refugiu. Ziarul suedez Aftonbladet s-a oferit să-l angajeze pe Assange ca editorialist pentru a beneficia de aceeaşi protecţie legală ca ceilalţi ziarişti /ceea ce nu este adevărat/ şi s-a vorbit chiar de modificarea cadrului legislativ în favoarea Wikileaks. Era ca şi cum Stockholm-ul se grăbea să devină capitala transparenţei informative mondiale. Câteva luni mai târziu totul se năruia, iar Assange este considerat acum un fugar al justiţiei suedeze, căreia refuză să i se supună cu argumentul că acuzaţiile de viol sunt o invenţie a duşmanilor săi, o fabricaţie a Pentagonului. S-ar putea repeta povestea pe termen mediu şi în Ecuador? Deocamdată pare că Assange s-a săturat să-şi lanseze săgeţile doar asupra guvernului SUA. Într-un neaşteptat interviu acordat revistei Forbes, dintr-unul din refugiile sale din Londra fondatorul Wikileaks asigură că ţinta viitoarelor dezvăluiri va fi Wall Street, subliniind că are suficient material pentru ‘a doborî vreo bancă sau două’.  Se pare este vorba de comunicaţii interne din sectorul bancar care relevă practici corupte, precum ‘e-mailuri de la Enron’, a căror divulgare le-a justificat prin necestitatea de ‘a promova reforme în sectorul bancar’. El nu a precizat care este banca sau cele două care ar fi nevoite să-şi închidă porţile după dezvăluirile făcute de Wikileaks. De la declanşarea crizei economice au existat bănuieli de proastă gestionare în aproape întreg sectorul financiar deşi Goldman Sachs este cea mai suspectată de neregulile care s-au acumulat, devenind chiar ţinta unei anchete a SEC (Securities Exchange Commission – autoritatea care se ocupă de supravegherea pieţei de capital din SUA.Între timp, Assange insistă că, pe măsură ce creşte importanţa Wikileaks în lume, cresc ‘exponenţial’ şi sumele de bani primite. Compania se finanţează prin donaţii, ‘în general primeşte sume mici de 20 de euro, dar şi aporturi considerabile de peste 50.000 de euro’. În contul său ar fi intrat 750.000 de euro din donaţii, majoritatea după dezvăluiri importante. Julian are nevoie de 200.000 de dolari pe an pentru a-şi menţine site-ul, dar dacă ar fi nevoit să plătească ‘un salariu rezonabil puţinilor angajaţi’ ar avea nevoie de 600.000 de dolari pe an. Deocamdată el asigură că este în măsură să facă dezvăluiri semnificative ce vor afecta sectorul privat, nu doar financiar, ci şi energetic şi farmaceutic.(AGERPRES)

Se aude prin targ ca nea Tatoi a fost ejectat de la conducerea Directiei Silvice la dorinta expresa a deputatului (cre)Tinel Gheorghe. Nea Marinica Cazacu, convertit la meseria de postas din cauze de recesiune si pe principiul „bun ce-o fi numai la bugetari sa fie”, a aprobat mutarea pozitiv. Se vede din avion ca intre cei doi mari barbati de stat a avut loc un targ. Nea Marinica a dorit sa fie presedintele PD-L Ialomita cu acte in regula. creTinel a zis ca vrea si el, la o adica, sa candideze la misto, desi era evident ca-l alegea dracu’! Dar Marinica s-a temut de impetuosul rozator de padure si a iesit la interval pentru negocieri. Oare de ce? Sa se fi speriat el de micul geniu din Fierbinti scos pe ecrane la produs de tanti Ada Mesesan prin metode specifice? Pentru cei care au uitat precizam ca un deputat PD-L a vorbit in gura mare despre faptul ca femeia nominalizata mai sus cerea stimulente de la deputatii pe care-i programa sa apara la televiziuni din partea partidului. Sa fi intrat creTinelul in gratiile conducerii superioare a imbecililor din Modrogan iar Marinica sa fi fost avertizat despre asta? Nu se stie, caci Marinica tace malc. Iar patricienii au scos pe piata informatia conform careia creTinel si-a retras candidatura la schimb cu mazilirea lui Tatoi de la conducerea Romsilva. Adica creTinel si-a tras mosie de la stat pe care o s-o dea in arenda grupului infractional de la Groasa si gastii de betivi din Urziceni pe care nea Tatoi i-a lasat sa isi faca de cap si sa fure ca-n codru. Marinica n-are ce face si confirma pentru colegii de la Indepedent ca PD-L i-a retras sprijinul lui Tatoi! Ca si cum i l-ar fi acordat vreodata! Adicatelea, prezidentul confirma teoria patricienilor cu basca si da apa la moara celor care sustin ca la PD-L totul se cumpara si se vinde, mai cu seama functiile de conducere din institutiile publice. Acum un lucru este clar. Marinica a cedat la santajul lui Tinel care a amenintat cu demisia fix in preajma motiunii de cenzura. Dar are el vreo garantie ca valetul lui Flutur se va multumi cu aceasta plata in natura si nu va atentat la scaunul de prezident al PD-L Ialomita? Mizeria este totala! Golania este la vedere si a ajuns titlu de glorie. Nu se numeste trafic cu functii publice, ci negociere! Compromis politic! Javrele o fac la vedere, in vazul lumii. N-au nici un fel de jena sau de frica. Pentru ca ele, javrele de la putere, stiu ca dupa ele vin alte javre care vor face la fel. In lumina manifestarilor de grota ale PD-L anticipez urmatoarele miscari:

-         Gigi Manea va fi numit prefect in maxim doua luni.

-         Radu Paros va fi numit sef la Casa de Sanatate.

-         Marinica Cazacu va fi numit ministru de interne.

-         Tinel, logic, va ajunge secretar de stat la Agricultura, ca daca nu va vota motiunea de cenzura si va trece la PNL, ca el e de dreapta mai ales la baie.

V-am pupat pe gingii golanasilor mici! Mars la Cotroceni cu batista ca va asteapta Basescu sa v-o dea cu hidrantul!

Situată la doar câţiva kilometri de Slobozia, comuna Perieţi este o oază de anormalitate. Legea este călărită de reprezentanţii administraţiei aleşi pe sprânceană iar vieţile oamenilor sunt guvernate de haos. Singura lege care domneşte la Perieţi este legea bunului plac. Pînă şi instituţiile fundamentale ale democraţiei, respectiv puterea şi opoziţia, sunt amestecate într-un amalgam imposibil de pătruns cu mintea. De la alegerile din 2008 comuna este un câmp de război pe care se înfruntă orbeşte două tabere. Majoritarii, conduşi de primăriţa Elena Cristea, se bat cu minoritarii conduşi de consilierul Nicolae Pârvu. Războiul, unul normal dacă s-ar juca după reguli, are un singur efect vizibil. Autorităţile judeţene în frunte cu Prefectura au abandonat complet comuna, lăsând taberele să îşi regleze conturile după posibilităţi. Este greu să vorbim de tabere politice. Căci primăriţa înmatriculată la PSD joacă cu şefii de la PD-L ai lui Pîrvu, iar social democraţii lui Ciupercă se fac că plouă din dorinţa de a nu pierde, cel puţin statistic, un primar. Scos pe tuşă de propriul partid, Pîrvu se încăpăţânează să îşi facă treaba de consilier şi să ţipe la stele, în vreme ce şefii lui politici clocesc o candidatură supriză pentru alegerile din 2012, mizând pe primăriţa Cristea pe care nici PSD-ul nu pare a mai pune bază. Cel mult ceva acid. Pe acest fond, la Perieţi s-a instaurat haosul. Un haos care generează anomalii incredibile pentru o societate normală.

Pîrvu vs puterea

De mai bine de doi ani de când se implică în viaţa comunităţii, consilierul Nicolae Pîrvu este departe de a-şi epuiza resursele de răbdare. Războiul surd pe care-l poartă cu primăria are drept cauză respectarea legii. Unde-i patrimoniul public, care este lista de investiţii, de ce se aruncă banii pe fereastră sunt doar câteva dintre dilemele pe care consilierul le-a expus în epistole către primărie. Cerea date şi documente pe care fie nu le-a primit niciodată, fie a primit doar ce a vrut primăriţa să-i dea. Insistenţa i-a atras ura unor funcţionari din primărie, puşi în faţa unei dileme fără ieşire. Răspunsurile la adresele lui Pîrvu i-ar fi adus în postura de inculpaţi pe mulţi dintre ei. Au ales să tacă şi să urmeze indicaţiile primăriţei de a nu răspunde la nimic. Cu fosta secretară a consiliului local s-au războit Pârvu şi grupul lui de consilieri vreme de mai bine de un an. Bugetul, păşunea, locurile de casă pentru tineri, toate au rămas secrete de stat, căci la Perieţi legea privind accesul la informaţiile de interes public practic nu există. Secretara a ieşit la pensie şi în locul ei a venit un tinerel de la Prefectură. Care a înţeles repede mersul şi a intrat în joc. Numai că de data aceasta Pîrvu s-a trezit în faţa unui adversar de calibru. Plicuri cu scrisori de ameninţare primte acasă, SMS-uri injurioase primite de consilierul PD-L Ştefan Stoica direct de pe telefonul secretarului Ghica Ionuţ sau manifeste despre un presupus viol comis de Pîrvu au fost evenimente care au apărut imediat după ce secretarul cel nou a apărut în decor şi s-a izbit de cererile deranjate ale consilierilor PD-L. Plângerile la poliţie au curs iar meciul lui Pîrvu s-a mutat împotriva secretarului, vajnic apărător al secretelor penale din primăria Perieţi. Inclusiv un raport al Camerei de Conturi care dezvăluia o groază de încălcări de lege comise de conducerea administrativă a comunei a devenit secret de stat cu girul secretarului, care a refuzat să le pună la dispoziţia consilierilor documentul. Dosare penale închise din condei, blat pe faţă al prefectului cu administraţia din Perieţi şi memorii rămase fără răspuns au fost singurele rezultate vizibile ale acestui război care durează de mai bine de doi ani.

Ameninţări, intimidare şi anchete blocate

Simplul fapt de a cere documente de la primărie l-a transformat pe Pîrvu în inamicul public numărul 1 al secretarului Ionuţ Ghica. Situaţia tensionată dintre cei doi a culminat cu plângeri penale reciproce de care poliţia se ocupă printre picături. Consilierul Stoica a primit ameninţări prin intermediul unor SMS-uri, iar Pîrvu nişte plicuri cu prafuri în ele. Ambii au sesizat poliţia, bănuindu-l de agresiune pe secretar. După luni de anchetă asiduă poliţia a identificat telefonul de pe care au fost expediate mesajele ca fiind al secretarului, după cum susţine Stoica. Efectele anchetei au fost nule. De curând, prin comună au fost răspândite nişte manifeste subversive care reproduceau un aşa zis articol al unui ziar local în care Pârvu era acuzat de viol! Făcătura grosolană a fost urmată de o alta care anunţa dezvăluiri despre mărturiile pe care fiica consilierului Pîrvu şi-ar acuza tatăl de viol. Mizeriile tipărite au fost împrăştiate dintr-o maşină. Consilierul PD-L susţine că poliţia ar fi identificat maşina ca fiind înmatriculată pe numele soţiei lui Ghica. Ziarul a cărui ediţie electronică a fost piratată grosolan este Ialomiţa. Şeful publicaţiei, domnul Nicolae Tache, a făcut plângere pentru furt de identitate iar Parchetul a început urmărirea penală împotriva secretarului Ghica Ionuţ. În ciuda acestor demersuri timide ale organelor statului, la Perieţi legea continuă să fie călcată în picioare, sub nasul Prefecturii.

Piaţă fantomă pentru fraieri

În iulie 2010, producătorii agricoli care comercializau pepeni pe marginea DN2A au primit vizita oamenilor de la primărie. Li s-a explicat că trebuie să plătească o taxă de 3 milioane de lei pentru a putea vinde. Li s-au tăiat chiar nişte chitanţe pentru închirierea unor suprafeţe în piaţa comunei. Care piaţă este sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire. Ulterior oamenii au aflat că n-au voie să comercializeze produse pe marginea drumului şi că piaţa pentru care au plătit chirie nu este autorizată. Şi nici nu avea cum să fie din moment ce ea nu reprezintă decît un teren plin de buruieni şi împrejmuit cu un gard. Iar asta pare o glumă pe lângă golănia de la ultima şedinţă a CL, când doamna primar a propus casarea tribunelor şi gardului de la stadion, obiective aparţinând domeniului public care au fost măritate de mult. Singurul care a ţipat pe această temă a fost Pîrvu. Evident, nu l-a auzit nimeni.

Domnul deputat Marian Neacşu este profund prreocupat de criza din sistemul de sănătate ialomiţean. Emoţionat! Dar şi inutil, căci potrivit fişei postului, domnul deputat nu poate decât sa facă ceva gargară inutilă sub formă de interpelări. Asta în fapt. Căci, teoretic, pentru bizonul electoral de stânga, un discurs populist în care politicianul, oricare ar fi el, afirmă că-i pasă, că nu doarme noaptea şi că se întâlneşte cu “factorii responsabili” face mult. Nu ajută la nimic, dar lasă o impresie care ar putea emoţiona lemnul din ştampila de vot sau din capul bizonului electoral. Iar domnul Neacşu ştie foarte bine asta şi cunoaşte virtuţile unor găini oferite în Campania electorală sau al unei ciorbe de rumeguş servită pe post de leac contra sărăciei. Vineri, 13 august, domnul deputat ne-a oferit o mostră de populism. Într-un comunicat de presă emoţionant, domnul deputat vorbeşte despre situaţia dramatică din spital. Cică de vina ar fi criza. Iată de ce ne umflă râsul şi plânsul simultan şi de ce plafonul de răbdare în ceea ce-l priveşte pe domnul deputat Neacşu ni se cam epuizează mai ceva ca cel al farmaciilor la Casa de Sănătate.

Neacşu vs Halatul!

Comunicatul domnului deputat vorbeşte despre eforturi, preocupări şi demersuri. Să curgă rumeguşul:   “Una dintre principalele preocupări ale acestei perioade a fost determinată de problemele extrem de grave cu care se confruntă sistemul medical ialomițean datorită subfinanțării acute a sistemului sanitar naţional – starea de lucruri afectând categorii ample de cetățeni puși în imposibilitate de a beneficia de servicii medicale ori de a-şi achiziționa medicamente – motiv pentru care, în a doua jumătate a lunii iulie şi începutul lunii august a.c., domnul Deputat Marian Neacşu a avut întâlniri cu reprezentanţii Colegiului Farmaciştilor din judeţul Ialomiţa, cu conducerea Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Ialomiţa, precum şi cu administrația Spitalului de Urgenţe Slobozia. În cursul acestor întâlniri, domnul Deputat Marian Neacşu a solicitat şi a primit informaţii detaliate privind criza financiară gravă care afectează atât pe cetăţenii care au nevoie de medicamente şi servicii medicale, cât şi farmaciile care sunt ameninţate de pericolul blocajului financiar, din cauza restanţelor de plată neachitate şi sincopelor în decontarea facturilor pentru medicamentele compensate livrate populaţiei. Colegiul Farmaciştilor din judeţul Ialomiţa şi-a exprimat nemulţumirea în ceea ce priveşte raporturile financiare cu Casa de Asigurări de Sănătate, cauzate de reducerea drastică a finanţării şi întârzierea decontării medicamentelor compensate. Ca urmare a celor sesizate, domnul Marian Neacşu a purtat discuții punctuale cu conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Ialomița şi preşedintele Casei  Naționale de Asigurări de Sănătate, depunând totodată la C.N.A.S. un memoriu la care s-a anexat petiţia Colegiului Farmaciştilor şi solicitând rezolvarea aspectelor extrem de grave semnalate de Colegiul Farmaciştilor şi respectiv de către C.J.A.S. Ialomiţa, printr-un material scris obiectiv şi foarte bine documentat, alcătuit împreună cu aceștia. Totodată, la întâlnirea cu domnul Deputat Marian Neacşu, reprezentanţii administraţiei Spitalului de Urgenţă Slobozia au prezentat detaliat necesitatea suplimentării imediate a finanțării, în caz contrar Spitalul fiind pus în imposibilitatea de mai oferi asistenţă medicală. În principal, se solicită renegocierea contractului de furnizare servicii medicale în conformitate cu cifrele reale după cum urmează:

- creșterea cifrei medii lunare a pacienților acceptați şi decontați la spitalizare de la 1500 la 2000 pacienți, cât reprezintă şi media ultimilor ani.

-  în ceea ce privește asistenţa medicală de specialitate de recuperare-reabilitare în ambulatoriu – creşterea sumei anuale de la 126.880 lei la 565.000 lei, plafonul acordat fiind deja epuizat.

- suplimentarea numărului de spitalizări de zi, până la 800 de spitalizări/zi, aceasta fiind cifra reală înregistrată de la începutul anului.

- creşterea sumei anuale destinate şi pentru alte servicii (programe de sănătate, dializă etc. )

Necesităţile reale ale Spitalului de Urgenţă din Slobozia au fost calculate obiectiv prin evaluarea serviciilor medicale acordate în ultimii ani. Problemele sesizate urmează să fie concretizate într-o solicitare scrisă a Spitalului adresată C.J.A.S. Ialomiţa, prin care se cere ajustarea contractului-cadru şi redimensionarea finanţării acordate. Pe lângă îngrijorarea legitimă cauzată de criza fără precedent în care a fost adus sistemul de sănătate din România, domnul Deputat Marian Neacşu şi-a exprimat, în acelaşi timp, permanenta disponibilitate de a sprijini organizaţiile şi instituţiile implicate, atât la nivelul Parlamentului, precum şi prin intervenţii publice adresate Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate. Totodată, domnia sa a explicat că se va implica efectiv în convingerea  reprezentanţilor Casei Naționale de Asigurări de Sănătate şi ai Guvernului ca, la proxima rectificare a bugetului, să se suplimenteze corespunzător sumele destinate pentru sănătatea publică din judeţul Ialomiţa”.

Ce ştie tot satul şi nu ştie deputatul

este faptul că venirea unui administrator cu pretenţii de manager de producţie PSD în fruntea spitalului a lăsat găuri dureroase. Concret, este vorba despre faptul că doctorii Panţuru şi Tron au lăsat lăsat în conturile spitalului nişte zeci dde miliarde. Care bănet s-a topit ca îngheţata la soare sub bisturiul necruţător al activistului PSD Vasile Olaru. Schema de personal s-a umflat cu pompa, achiziţiile de materiale, hrană, medicamente şi alte mărunţişuri au devenit secret de stat, etc. Iată ce scrie un cititor pe site-ul nostru:

DE ZANFIR JURISTUL NU SE OCUPA NIMENI?

1.TRANSPORT DIALIZAT -SPITALUL A PLATIT 5000LEI AMENDA -DIN VINA LUI ZAMFIR

2.LIPSA DIN MAGAZIA SPITALULUI -INCEARCA SA O ACOPERE!!!! ATENTIE D-LE ENCIU!!!

3.DEFINITIVARI PE POST A PERSOANELOR ANGAJATE ILEGAL TEMPORAR PE POSTURI VACANTE DEFINITIV

4.I-A DUBLAT SALARIUL LU” NEVASTA-SA -ANGAJATA ILEGAL ATENTIE

Pare o glumă, nu? De Zamfir s-au ocupat procurorii, care l-au trimis în judecată după ce GSE a dezvăluit ingineria imobiliară din curtea spitalului făcută pe sabia şi pixul lui Olaru. Managerul pesedist a fost făcut scăpat de procurori din motive care ne scapă şi pe care le mai aşteptăm în scris de la conducerea Parchetului, aşa cum scrie la lege. Cât despre jaf şi furt, colegii de la Indepedent fac o dezvăluire senzaţională. Care vorbeşte despre volatizarea unor materiale sanitare din magazia spitalului. Găuroiul? O bagatelă de vreun miliard de lei vechi. Pe site-ul ziarului Indepedent un cititor confirmă ipoteza conform căreia managerul reinventat Olaru, abia scăpat din ghearele tăiate ale procurorilor incoruptibili de la Slobozia, face presiuni pentru a forţa angajaţii să semneze bonuri de consum fictive care să acopere găuroiul. Iată cum descriu cazul colegii de la Independent: “Nu, nu vorbim despre vreo farmacie spartă de un hoţ de ocazie, ci fix despre magazia de medicamente a Spitalului Judeţean de Urgenţă. Şi nu vorbim nici despre o aspirină ajunsă voluntar în buzunarul vreunui magazioner pentru a trata o răceală a soţiei, ci despre medicamente şi aparatură medicală de peste 85 mii de lei. Adică 850 milioane de lei vechi. Cum a fost posibilă o asemenea grosolănie într-un sistem sanitar şi aşa aflat în comă financiară ne vor lămuri poliţiştii ce actual instrumentează un dosar penal de toată frumuseţea.
«Suspectul» dosarului nu este altul decît magazionerul, un anomin cu numele de Ionel Petre, acuzat de delapidare. Şi pentru ca povestea furtului de medicamente din branula bolnavilor să fie şi mai conturată trebuie să precizăm că dosarul penal s-a constituit la autosesizarea poliţiştilor în urmă cu aproximativ o lună de zile. Recent însă, teoria anchetatorilor a fost confirmată de directorul compartimentului Financiar-Contabil, Carmen Ţenea, dar şi de directorul medical, Horia Pîrgă. La puţin timp de la autosezisarea poliţiştilor, Ţenea şi Pîrgă au depus, la rîndu-le, o sesizare ce reclamă dispariţia unei cantităţi de medicamente şi aparatură medicală de peste 85 mii de lei, furt descoperit în urma unui audit financiar intern…
Întrucît dosarul privind furtul calificat din magazia Spitalului se află în plină anchetă, poliţiştii ialomiţenii au refuzat să se pronunţe cu privire la amănunte. În schimb, surse din cadrul Spitalului Judeţean susţin că cel mai probabil ancheta va muri înainte de a se produce verificarea propiu-zisă, întrucît actuala conducere s-ar «strădui» din greu la acoperirea găurii din medicaţia bolnavilor.
Nişte unii aflaţi pe holurile instituţiei sanitare aduc însă pe tapet o altă teorie. Potrivit acesteia, medicamentele nu ar fi ajuns niciodată în magazia Spitalului, ci doar documentele pentru respectivele medicamente…
”.

Afaceri pe filiera Beraru-PSD

O cercetare sumară pe filiera hoţiei de la spital care i-ar fi fost accesibilă şi domnului deputat Neacşu relevă nişte amănunte interesante. Firma care a aprovizionat spitalul cu materiale sanitare este Pansiprod Medical SRL cu sediul social în Filipeştii de Pădure din judeţul Prahova. Cum a ajuns această firmă la spital şi ce anume materiale a livrat efectiv faţă de ce a facturat este treaba anchetatorilor să afle. Cert este faptul că surse autorizate din spital bagă mâna cu tot cu mânuşa chrugicală în foc şi suţin că firma s-a aciuat la banii spitatului Slobozia pe mandatul lui Olaru. Firmuliţa din Filipeştii de Pădure este deţinută de compania off-shore Wichita B.V din Olanda. Această companie mai deţine alte două firme româneşti abonate la contracte de achiziţii cu spitalele. Este vorba despre Paraprodfarm Industries SRL şi Phoenixmed 2000 SRL. Tot acest conglomerat de firme este controlat de puşcăriabilul româno-israelian Sorin Beraru. În anul 2000, în urma unor anchete penale firma controlată la vedere de Beraru, Phoenixmed, care era abonată la contracte ilegale cu spitalele a fost înghiţită cu tot cu patrimoniu şi clienţi de nou înfiinţata Phoenixmed 2000 SRL, controlată la rândul ei de off-shor-ul olandez. Adică de Beraru. Iar când spui Beraru gândul te duce fix la PSD.

Puşcăriabilul, la masă cu Năstase!

Când spui Beraru spui o condamnare de 7 ani de închisoare încasată în scandalul CI-CO, în care Beraru a încercat să cumpere o sentinţă favorabilă cu 1,5 milioane de dolari. Şi mai spui o serie de privatizări ilegale făcute fostul FPS în favoarea mogului de partid. Deşi e căutat de ani de zile pentru a fi băgat în puşcărie, Beraru nu este de găsit. În anul 2001, în cadrul unei întâlniri a fostului premier Adrian Năstase cu oamenii de afaceri israelieni a apărut şi Beraru, care a stat nas în nas cu Năstase şi cu şeful poliţiei de atunci, generalul Toma Zaharia. Iar afacerile lui Beraru care vizează bani publici se derulează nestingherite şi, iată, ajutate de camarazii din PSD la adăpostul off-shor-urilor din Olanda. Revenind la firma care a aprovizionat spitalul de la Slobozia cu materiale sanitare, ea a fost implicată în mai multe scandaluri legate de calitatea mărfurilor livrate. În 2005 s-a ajuns la concluzia că acele medicale vândute de Pansiprod au fost infectate  cu stafilococ. În august 2008, o femeie a decedat în urma unei operaţii de cezariană la care s-a folosit aţă chirurgicală contaminată cu Bacillus Cereus, importantă de firma Pansiprod din China.

Domnul Neacşu, cât e halatul?

Cerem scuze domnului deputat că  de la o realitate crudă, care-l preocupă, am dus discuţia în off-shoruri olandeze unde zac banii contribuabilului român la sistemul sanitar. Dar realitatea crudă este aceea că dincolo de subfinanţarea cruntă pe care PSD şi celelate partide o trâmbiţează ca să explice prostimii de ce nu-s bani de aspirine, cauza reală este hoţia şi corupţia de care dau dovadă cei puşi să administreze banii fraierilor. Am demonstrat-o şi noi şi alte câteva ziare în dezvăluirile despre scandaloase tunuri cu vaccinul anti HPV sau cel al gripei porcine, unde politicienii din toate partidele au furat de-au rupt. Acestea fiin spuse, comunicatul de presă al domnului Neacşu nu poate fi tratat altfel decât ca gargară politicianistă. De care suntem sătui până-n gât!

Taximetristul se numeşte Mihalcea Alexandru. Este din Amara şi practică taximetria de peste 12 ani. Necazurile lui cu poliţia datează din 2008 şi coincid spectaculos cu intrarea firmei Nick Turing pe traseele de transport în comun pe ruta Slobozia- Amara. La data de 26 mai 2008, Mihalcea a fost deposedat de documentele maşinii şi de autorizaţia de taximetru de către Nicu Pericli, administratorul Nick Turing. Acuzat de faptul că practică pirateria în materie de transport, Mihalcea a intenţionat să-i demonstreze lui Pericli că lucrează legal. Acesta a luat documentele şi s-a urcat în maşină, ameninţându-l pe Mihalcea cu ruperea capului şi tăierea cauciucurilor de la maşină. Actele au fost returnate după o lună, la presiunea primarului oraşului Amara, care l-a condiţionat pe agresor să restuite actele la schimb cu eliberarea autorizaţiei pentru traseele de la Amara. De atunci Mihalcea a fost ţinta controalelor poliţiei, repetate şi, de multe ori, absurde. Aşa s-a întâmplat şi săptămâna trecută, când Mihalcea a fost amendat pentru o faptă pe care nu a comis-o.

Amendat că merge pe drum

La data de 12 august 2010, la ora 7 dimineaţa, Mihalcea a fost oprit de patru echipaje de la poliţia rutieră flancate de directorul ARR Ialomiţa, care-l aşteptau pe nenorocit pe DN 2C, Amara-Slobozia. A fost tras pe dreapta si  poliţiştii au caligrafiat în procesul verbal după dictarea şefului ARR Ialomiţa, al cărui nume nu contează, următoarea aberaţie: “A condus autoturismul Dacia Logan cu numărul IL 04 AAD pe DN2C efectuând transport în regim de taxi pe ruta Slobozia- Amara autorizat fiind de CL Amara. În autovehicul fiind transportate 3 persoane ce declară faptul că se deplasează în mod regulat cu acest taximetru de la serviciu- Slobozia, la domiciliul- Amara.” Fapta săvârşită, spun poliţiştii, este prevăzută de Legea 38/2003, articolul 52 alin. 3, litera v. Adică: “Să nu execute curse în afara localităţii de autorizare decât în condiţiile prevăzute la articolul 18”. Iar articolul 18 pe care se bazează acţiunea tembelă a poliţiei demonstrează că la unii poliţişti IQ nu corespunde întodeauna cu vîrsta: “Ocazional, între localitatea de autorizare şi alte localităţi sau puncte de interes, numai la cererea expresă a clientului, cu acordul taximetristului având obligaţia revenirii în localitatea de autorizare după executarea cursei”. Adică, exact ceea ce a făcut taximetristul, care având în vedere vechimea sa are o groază de clienţi care-l prefer şi-l caută pe telefon. Iar ca prostia să fie totală, amenda în valoare de 1000 de lei s-a aplicat în baza articolului 55 punctul 3 litera a care spune: “Aplicabilă taximetriştilor pentru intervenţii asupra componentelor aparatului de taxat în scopul majorării preţului transportului sau neincluderii unor venituri realizate în memoria fiscală”. Adicătelea, unde dai şi unde crapă, mai ales că omul a eliberat bon fiscal pentru cursă, bonul fiscal atestând că taximetristul a fost reţinut illegal în trafic cu pasageri în maşină circa 20 de minute. Una peste alta, Mihalcea a fost controlat (şi) regulat de poliţişti şi de Garda Financiară. Dacă din cauză de Nick Turing sau din cauza concurenţei care o face taximetrelor controlate de poliţişti, urmează să vedem.  Una peste alta, poliţiştii care au comis abuzuri vor trebui să răspundă la plângerile pe care Mihalcea le va formula.