Tuesday, July 22nd, 2014

Politicienii neamului cer, la unison, grațierea lui Gică Popescu. Cozile de topor angrenate în  corul bocitoarelor invocă, pe lângă marile performanțe, inexistente de altfel, ale marelui fotbalist și faptul că Baciul a plătit prejudiciul, fapt pentru care trebuie scos din pușcărie. Rechizitoriul procurorilor arată clar că Popescu a fiscalizat, de fapt, niște bani furați și că pe parcursul cercetărilor a încercat să ducă în eroare procurorii fabricând probe și mințind cu nerușinare. Redăm pasaje din rechizitoriul care-l înfundă pe Baci.

 9. Transferul jucătorului de fotbal Sânmărtean Lucian, din august 2003, de la Gloria Bistriţa la clubul grec Panathinaikos Atena . Faptă comisă de învinuiţii Pădureanu Jean, Becali Ioan, Becali Victor şi Popescu Gheorghe

Documente provenite de la clubul GLORIA 1922 BISTRITA :

Cu adresa nr. 801/05.09.2007, “Club Fotbal Gloria 1922 Bistriţa” transmite Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca răspuns la solicitarea nr. 48/P/2006 din 21.08.2007, documentele aferente transferului jucătorului Lucian Sânmărtean, respectiv:

1. “Memorandum al unei convenţii încheiată în a 10-a zi a lunii ianuarie 2001”, prezentat în limbile română si engleză, varianta semnată fiind cea în limba engleză.

Acest act a fost încheiat între FC GLORIA BISTRIŢA, reprezentat de preşedintele Jean Pădureanu, INTERMARK INTERNATIONAL B.V. – companie cu sediul în Rotterdam, Olanda – reprezentată de directorul Johan Versluis şi jucătorul Sânmărtean Lucian Iulian. Prin acest document, compania INTERMARK INTERNATIONAL B.V. cumpără o participaţie de 50% din drepturile economice ale jucătorului, pentru care se angajează să plătească Clubului, înainte de data de 21 ianuarie 2001, suma de 105.000 USD. Conform punctului 3 din acest document, părţile cad de acord să menţină asocierea în deţinerea drepturilor de transfer ale jucătorului până la finele sezonului de fotbal 2009/2010 sau în prezenţa unei oferte de la un al treilea club [...], caz în care Clubul acceptă să transfere jucătorul fără întârziere şi să plătească imediat Companiei 50% din preţul stabilit pentru transferul jucătorului unei a treia instituţii implicate. 187

2. Contract de transfer din 14.07.2003 încheiat între Club Fotbal Gloria 1922 Bistriţa, reprezentat de preşedintele Jean Pădureanu, şi Panathinaikos FC Atena, reprezentat de Director Evagelos Samaras privind pe jucătorul Lucian Iulian Sânmărtean. Acest contract este redactat în limba engleză, poartă titlul de “Private Agreement” şi este semnat, pe lângă cele două persoane sus-menţionate, şi de Ioan Becali. Traducerea în limba română a acestui acord (cu titlul “Acord/întelegere particular/secreta”) a fost furnizata de clubul Gloria Bistrita impreuna cu varianta in limba engleza.

În acest contract, la punctul 1, se stipulează că Gloria Bistriţa are 100% din drepturile asupra jucătorului Lucian Iulian Sânmărtean şi este de acord să-l transfere la Panathinaikos Atena. Se observă că această prevedere intră în contradicţie cu cele prevăzute în memorandumul prezentat la punctul anterior, respectiv cu deţinerea drepturilor de transfer ale jucătorului în participaţie, 50%-50%, cu firma olandeză Intermark International BV.

Conform punctul 2 din acord, Panathinaikos Atena va plăti, pentru transferul jucătorului, suma totală de 600.000 USD, din care 400.000 USD după semnarea contractului si 200.000 USD in 15.12.2003.

3. Un al doilea contract, redactat in limba engleză, cu titlul “Private agreement”, datat in aceeaşi zi de 14.07.2003, împreună cu traducerea în limba română a acestuia (“Acord particular/secret”), încheiat între Club Fotbal Gloria 1922 Bistriţa, reprezentat de preşedintele Jean Pădureanu, şi Panathinaikos FC Atena reprezentat de Director Evagelos Samaras, prin care se stabilesc următoarele:

“Conform acordului particular/secret din 14.07.2003 între părţile menţionate, suma de 600.000 USD va fi plătită după cum urmează: 188

1. Suma de 400.000 USD va fi plătită:

a) 50%, adică 200.000 USD, in favoarea Bistriţa, cu detaliile bancare (Banca Romana de Dezvoltare, Bistrita, SV994420600, swift BRDEROBU);

b) 50%, adica 200.000 USD, în favoarea Intermark International BV (KBC Bank Nederland NV Rotterdam, Hollanda, KRED NL2X, IBAN NL74KRED0633075256);

2. Suma de 200.000 USD în data de 15.12.2003, va fi plătită:

a) 50%, adică 100.000

 

Adresa clubului GLORIA 1922 Bistrita către PANATHINAIKOS FC prin care se solicită copii ale documentelor de plată cu care au fost efectuate plăţile pentru transferul jucătorului Sânmărtean Lucian, împreună cu răspunsul clubului elen nr. 1430/17.09.2007, prin care se comunică următoarele :

„În concordanţă cu înţelegerea privată din 14.07.2003, suma de 600.000 USD a fost stabilită să se platească astfel :

- 300.000 USD către Gloria Bistriţa. Suma a fost plătită prin cec în valoare de 88.500 euro (100.000 USD) şi prin transfer bancar 200.000 USD în 22.07.2003;

- 300.000 USD către Intermark International. Suma a fost platită prin cec în valoare de 88.500 euro (100.000 USD) şi prin transfer bancar 200.000 USD în 22.07.2003. 192

Putem confirma că reprezentantul dumneavoastră care a primit ambele cecuri a fost dl. Gheorghe Popescu.”

9. Chitanţa seria BN ALA nr. 2747411 din 30.12.2001, emisă de FC GLORIA BISTRIŢA, aferentă încasării sumei de 105.000 USD, cu explicaţia “Transfer jucător Sânmărtean Lucian”.

10. Fila de registru de casă aferentă datei de 30.12.2001 în care s-a înregistrat încasarea sumei de 105.000 USD şi Nota contabila nr. 66/31.12.2001, împreună cu Fişa contului 733.03 “Transfer jucători”, pentru anul 2001, în care s-a înregistrat în lei încasarea sumei din chitanţa nr. 2747411, respectiv 3.255.000.000 lei.

11. Extras de cont nr 17, Nota contabila nr. 48/31.08.2003 (documentele prezentate mai sus, la punctele 4 si 5), precum si fişa contului 733.03 “Transfer jucatori” pentru anul 2003, în care s-a inregistrat incasarea sumei de 6.598.977.000 lei din transferul jucatorului Sanmartean Lucian (echivalentul celor 199.969 USD incasati la 22.07.2003, conform extrasului de cont) si balanţa de verificare contabilă încheiată de CF GLORIA 1922 Bistriţa la 31.12.2003.

În concluzie, din tranzacţiile efectuate (încasările) aferent vânzării drepturilor de transfer ale jucătorului Lucian Iulian Sânmărtean de la clubul GLORIA BISTRIŢA la clubul PANATHINAIKOS ATENA (total valoare transfer 600.000 USD USD),  Clubul GLORIA BISTRITA a primit 200.000 USD, firma INTERMARK INTERNATIONAL B.V. şi-a reţinut procentul de 2% din suma de 300.000 USD încasată de la clubul grecesc, respectiv 6.000 USD, iar diferenţa de 294.000 USD a ajuns în două conturi din Luxemburg deschise pe numele firmei off-shore SPORT VENTURES S.A. din Insulele Virgine Britanice, cu menţiunea că preşedintele CF GLORIA BISTRITA încasase în luna ianuarie 1999 suma de 105.000 USD pentru vânzarea a 50% din drepturile de transfer ale jucătorului (care a fost primită şi înregistrată la club în luna decembrie 1999). Clubul român a încasat totuşi şi diferenţa de 100.000 USD la transferul jucătorului la clubul Panathinaikos (conform documentelor identificate la clubul grecesc, cecul (biletul la ordin) aferent acestei sume i-a fost inmânat lui Gheorghe Popescu), prin adresa de la filele 105-106, făcându-se cunoscut că suma de bani în cauză a fost încasată de Gloria Bistriţa, fiind înregistrată însă după cinci ani în contabilitatea clubului.

Din cele de mai sus rezultă următoarele:

1. Memorandumul semnat de CF GLORIA BISTRITA cu firma INTERMARK INTERNATIONAL BV nu conţine date conforme cu realitatea, ca şi în cazul celorlalte memorandumuri analizate, în sensul că tranzacţiile nu au un conţinut economic şi nu au fost derulate, în realitate, între părţile semnatare. Scopul acestui document a fost prejudicierea clubului GLORIA BISTRITA cu diferenţa de la suma de 105.000 USD până la 50% din suma reală de transfer obţinută pentru jucătorul Sânmărtean Lucian, respectiv cu diferenţa până la suma de 300.000 USD.

2. Din modul in care s-au derulat operaţiunile, s-a constatat că CF GLORIA BISTRITA, pe lângă prejudiciul de 195.000 USD a mai suferit un prejudiciu, în valoare de 88.500 euro (echivalentul tranşei a doua, de 100.000 USD), prin neîncasarea acestei sume, în condiţiile în care clubul elen a plătit suma printr-un cec înmânat lui Gheorghe Popescu. Este irelevantă înregistrarea acestei sume în urma anchetei DNA, în cursul anului 2008.

3. De asemenea, prin neînregistrarea la nivelul clubului GLORIA BISTRITA a întregii sume de 600.000 USD obţinute din transferul jucătorului în anul 2003, ci doar a sumei de 200.000 USD, a fost prejudiciat şi bugetul statului român cu impozitul pe profit aferent veniturilor de 400.000 USD neînregistrate, pentru anul fiscal 2003.

Transferul jucătorului Bratu pe filiera Gica Popescu

Iata ce spune clubul Galatasaray

- “aşa cum puteţi vedea din contractul trimis de Rapid Bucureşti onorariul de transfer trecut în contract este de 1.750.000 USD. Totuşi, această sumă reprezintă plata pe care clubul nostru are obligaţia de a o efectua după data contractului (1 septembrie 200x). Această obligaţie nu include plata efectuată la data contractului”– x: cifra nu se vede în original, probabil 3;

- “am dori să vă informăm că în conformitate cu evidenţele noastre totalul sumei transferului pentru jucător se ridică la 2.750.000 USD. [...] Defalcarea plăţilor este după cum urmează: 225

Data plăţii

Suma plătită

Condiţii de plată

1 septembrie 2003

1.000.000,00

Plătiţi lui Gheorghe Popescu de la Becali Sport

10 septembrie 2003

100.000,00

Plătiţi la Rapid Bucureşti prin transfer bancar

27 februarie 2004

500.000,00

Plătiţi lui Ioan Becali de la Becali Sport

30 aprilie 2004

350.000,00

Plătiţi la Rapid Bucureşti prin transfer bancar

30 august 2004

250.000,00

Plătiţi D-lui Popescu pentru Rapid Bucureşti

5 ianuarie 2005

200.000,00

Plătiţi D-lui Popescu pentru Rapid Bucureşti

11 aprilie 2005

150.000,00

Plătiţi D-lui Popescu pentru Rapid Bucureşti

22 iulie 2005

180.230,18

Plătiţi la Rapid Bucureşti prin transfer bancar

19 august 2005

19.762,82

Plătiţi la Tractorul Braşov ca şi Compensaţie de solidaritate

Total plăţi

2.750.000,00

Din cele prezentate mai sus, rezultă că, la Rapid Bucureşti s-a plătit prin transfer bancar suma de 630.230,18 (100.000 + 350.000 + 180.230,18).

Printre documentele puse la dispoziţie de Federaţia Română de Fotbal se numără şi 3 chitanţe (conform traducerii din limba turcă asigurată de către Badiu Laura, traducător autorizat de Ministerul Justiţiei sub nr. 12492/2005) conţinând următoarele precizări:

- data 01.09.2003 nr. 1556 “am primit de la Clubul Sportiv Galatasaray suma de un milion USD”, “Numele şi prenumele: Gheorghe Popescu”;

- data 27.2.2004 nr. 001918 “am primit de la Clubul Sportiv Galatasaray suma de cinci sute mii USD”, “A primit Ioan Becali”;

- data 02/09/2004 nr. 1144 “S-a plătit lui: Gheorghe Popescu”, “Plata pentru bune servicii (Florin Bratu) RAPID BUCUREŞTI 250.000”, “Douăsutecincizecimii dolari americani”.

3. Cu privire la persoanele fizice Gheorghe Popescu şi Ioan Becali menţionate în documentele emise de către clubul GALATASARAY SK ca beneficiari ai unor sume de bani, Garda Financiară a efectuat verificări după cum urmează:

a) Gheorghe Popescu

Referitor la suma de 1.000.000 USD încasată în data de 01.09.2003 227

Din Nota explicativă dată de dl. Gheorghe Popescu în prezenţa societăţii civile de avocaţi Şerban Mareş & Asociaţii datată 22.02.2006, la întrebarea – răspuns nr. 1, acesta afirmă că:

“În data de 01 septembrie 2003 am primit suma de 1.000.000 USD de la clubul Galatasaray Istanbul. Deşi, pe chitanţa emisă de clubul Galatasaray Istanbul se scrie “Transfer fee for Florin Bratu”, în realitate suma respectivă nu reprezintă în totalitate comisionul pentru transferul jucătorului Florin Bratu. În calitatea mea de fost juător la clubul Galatasaray am ajutat acest club să transfere din România în vara anului 2003, un număr de 3 jucători (Bratu Florin, Ovidiu Petre şi Gabriel Tamaş), discuţiile mele cu reprezentaţii clubului au fost ca eu să primesc suma de 350.000 USD pentru acest ajutor.  Precizez că în anul 2001, am plecat de la Galatasaray Istanbul la echipa italiană Lecce, am fost nevoit să renunţ la o sumă de aproximativ 650.000 USD (pe care mi-o datora clubul Galatasaray şi alte drepturi contractuale) pentru a putea fi lăsat să plec la echipa italiană în vara anului 2003, la rugămintea clubului Galatasaray de a transfera 3 jucători, am avut ocazia să-mi recuperez şi suma de 650.000 USD la care într-un fel fusesem nevoit să renunţ. Atunci, la 1 septembrie 2003, am primit suma de 1.000.000 USD (350.000 comision transfer pentru cei 3 jucători şi 650.000 USD suma restantă – aşa cum am arătat mai sus) şi am semnat o chitanţă în acest sens. Această sumă de 1.000.000 USD a rămas în Turcia.”

Cu privire la rezidenţa fiscală, dl. Gheorghe Popescu precizează la întrebarea – răspuns nr. 2:

”[...] Ca urmare a consultării avocaţilor şi experţilor fiscali, după apariţia în presă a unor articole referitoare la acest caz, am făcut declaraţie rectificativă pe care am depus-o la fisc Sector 1, în baza căreia mi s-a emis decizie de impunere şi am plătit impozitul stabilit în  sumă de 1.330.000 RON (conform OP şi declaraţiei ataşate).” De asemenea, la întrebarea – răspuns nr. 3, dl Gheorghe Popescu recunoaşte că suma de 1.000.000 USD “nu făcea parte din contractul încheiat între Rapid şi Galatasaray şi nici nu avea legătură cu firma Becali Sport”.

Din cele de mai sus, rezultă că suma de 1.000.000 USD încasată de către dl. Gheorghe Popescu în data de 01.09.2003 reprezintă venituri nedeclarate organelor fiscale din România de către această persoană fizica pentru anul 2003.

b) Gheorghe Popescu

Referitor la sumele de 250.000 USD încasată în data de 30.08.2004, 200.000 USD încasată în data de 05.01.2005 şi 150.000 USD încasată în data de 11.04.2005

Din Nota explicativă dată de dl. Gheorghe Popescu, la întrebarea – răspuns nr. 4 acesta recunoaşte că:  “Da, am încasat aceste sume conform chitanţelor pe care le depun ataşate”

iar la întrebarea – răspuns nr. 5 – “Cu ce titlu aţi primit aceste sume de bani?” acesta menţionează următoarele:

“Am un contract de împrumut cu clubul Rapid pentru suma de 600.000 USD (îl depun alăturat) şi în baza acestui contract am ridicat suma de 600.000 USD.”

Contractul de împrumut încheiat între AFC RAPID BUCUREŞTI, reprezentată prin dl. Becali Ioan, în calitate de Preşedinte, şi Popescu Gheorghe în calitate de împrumutat precizează următoarele:

”Subscrisa AFC RAPID BUCUREŞTI înţeleg să dau cu titlu de împrumut domnului Popescu Gheorghe suma de 600.000 USD  (şasesutemii), pe care acesta este împuternicit să o ridice de la Clubul Galatasaray SK Istanbul, din suma totală de 750.000 USD (şaptesutecincizecimii), reprezentând plata parţială din suma de transfer a jucătorului Bratu Daniel Florin de la AFC RAPID BUCUREŞTI la Clubul Galatasaray SK Istambul, plată parţială care este scadentă la data de 01.07.2004.”

c) Ioan Becali

Referitor la suma de 500.000 USD încasată în data de 27.02.2004

Din Nota explicativă dată de dl. Becali Ioan datată 28.02.2006, la întrebarea – răspuns nr. 2, acesta afirmă că:

“Da, am ridicat suma de 500.000 USD la data de 27.02.2004 după ce a reprezentat o rată din contractul de transfer al jucătorului Florin Bratu”.

Cu privire la nevărsarea sumei de 500.000 USD în contul AFC RAPID, la întrebarea – răspuns nr. 4, dl. Becali Ioan precizează că “această sumă reprezenta un împrumut acordat mie de către clubul AFC RAPID pe baza unui contract pe care îl ataşez alături de această notă explicativă” iar cu privire la informarea vreunui reprezentant al AFC RAPID de încasarea sumei de 500.000 USD, la întrebarea – răspuns nr. 6, acesta precizează că “Am informat de primirea acestei sume pe dl. Copos George proprietarul clubului AF RAPID”.

În Contractul de împrumut încheiat între AFC RAPID BUCUREŞTI, reprezentată prin dl. Zotta Constantin secretar general, în calitate de împrumutator, dl. Becali Ioan în calitate de împrumutat şi S.C. BECALI SPORT S.R.L., reprezentată prin dl. Becali Ioan – Preşedinte al Consiliului de Administraţie în calitate de garant se precizează la art. 1 următoarele:

“Împrumutatorul acordă împrumutatului un împrumut în sumă de 500.000 USD (cincisutemiidolari USD), din totalul sumei de 850.000 USD reprezentând creanţa împrumutatorului faţă de Clubul Galatasaray SK Istambul. împrumutatorul împuterniceşte, prin prezentul, pe împrumutat să ridice de la Clubul Galatasaray SK Istambul suma de 500.000 USD, din suma totală de 850.000 USD, sumă ce va fi reţinută de către împrumutat cu titlu de împrumut”.

Din cele de mai sus, rezultă că, în realitate, AFC RAPID BUCUREŞTI a încasat din transferul jucătorului de fotbal Florin Bratu la GALATASARAY SK, suma totală de 1.730.230,18 USD care se compune din următoarele: 630.230,18 USD prin transfer bancar, 600.000 USD în numerar prin dl. Gheorghe Popescu (250.000 USD + 200.000 USD + 150.000 USD) şi 500.000 USD în numerar prin dl. Becali Ioan. Referitor la contractele de împrumut încheiate de către AFC RAPID BUCUREŞTI cu persoanele fizice Gheorghe Popescu şi Ioan Becali, directorul economic dl. Cauc Viorel a declarat, în Nota explicativă datată 06.03.3006, că împrumuturile nu au fost înregistrate în evidenţa financiar – contabilă a asociaţiei la momentul acordării.

“Cornel de la Vank”, cine-o fi ăsta habar n-am dar așa era prezentat pe ecran, a rămas blocat în nămeți. El a intervenit telefonic la televizor și, cu ajutorul cuvintelor lui, și-a exprimat indignarea. Avea omul un concert la Râmnicu Vâlcea și a trebuit să plece la drum. Bineînțeles că a rămas înzăpezit, că viscolul nu ține cont de treburile mai mici sau mai mari ale oamenilor. Fătuca din studioul TV era la fel de indignată la adresa autorităților care freacă menta în loc să dea o pauză viscolului și să, dea la lopată ca să poată Cornel să ajungă la cântare. Pe autostrăzi, o sumă de imbecili s-au tamponat în grup și au rămas în câmp. La televizor, fătucile cu microfon hărțuiesc trecătorii cu întrebări imbecile: “Te-a prins iarna pe drum. Ți-e frig? ” Nu, fă, i-aș fi răspuns, am transpirat și am făcut țurțuri! Acesta este tabloul sumbru al unei zile normale de iarnă. Prostia este la fel de multă ca zăpada. Și viscolește aprig amplificată de imbecilii care se numesc jurnaliști de televiziune. Gâtuit de indignare, poporul urlă la autorități că nu se iau cu viscolul la trântă. Prostia populimii este explicabilă. Avem povestiri savuroase despre prostia în stare pură, cum ar fi povestea idiotului care căra lumina în casă cu ulciorul sau umplea găleata cărând apă cu sita. În privința autorităților însă, prostia este deranjantă. Pentru că este plătită gras de la buget și produce pagube inimaginabile. Și chiar moarte. Cum mă, organule, dai tu drumul circulației pe autostradă când vezi ce urgie e afară? De ce, organule, nu închizi circulația și permiți bezmeticilor să iasă din localități?  Înțeleg că organul, ca reprezentant în funcție al poporului, este și el redus neuronal, are hardul mic și memoria RAM e slăbuță. Dar că superiorii lui, Ponta, Generalul izmană de la interne sau alți băieți din guvern sunt la fel de idioți, asta nu mai pot să o înțeleg. Adică o înțeleg, dar mă calcă pe nervi inerția celor care văd, înțeleg dar stau cu mâinile în sân.

Geme județul și, o data cu el, țărișoara sub apăsarea luptei anticorupție. După căderea bastionului de la DNA, l-am numit aici pe nea Bebiță Cristudor, s-a prăbușit și turnulețul de la Parchetul județean, micul Cătălin Hristescu, un băiat de mingi al interlopilor locali, după cum susține anticorupția de la București. Lumea a intrat în fibrilație. Jurnaliștii care până mai ieri erau specializați în știri pozitive la calup, dau de toți pereții cu mafia din justiție. Pe forumuri au apărut comentatorii avizați care formulează teze cu valoare de adevăr absolut la adăpostul anonimatului. Pentru neavizați pare un nou început. Se purifică instituțiile, bandiții se predau, binele învinge. Pentru cunoscători însă, ceea ce se întâmplă nu este mai mult decât un circ ieftin, o nouă bătălie (a câta?) pentru reîmpărțirea influenței, rearondarea găștilor de cotizanți la centrele de protecție pentru o mai judicioasă colectare a șpăgilor. Atât și nimic mai mult. Demonstrația este simplu de făcut. Ce sunt, de fapt, procurorii Hristescu și Cristudor sau polițistul Tache, ca să mă refer la ultimii cetățeni încondeiați de DNA? Sunt simple unelte. Sunt mustățile unui sistem cu rădăcini adânci. Sunt interfața dintre bandiții de sistem și cei din afara sistemului. În ultimii 14 ani despre cei trei și nu numai despre ei s-au produs tone de dezvăluiri. Cele mai multe dintre acestea au venit de la presă. Dar au fost și materiale informative ale SRI care au ajuns pe birourile celor ce erau obligați să ia măsuri. Numai că, ce să vezi? Cei puși să dea cu ei de pământ erau exact cei care-i protejau. Inspecția judiciară de la CSM i-a albit de fiecare dată. Daniel Morar, șeful lui Cristudor, a mers încă și mai departe. În sensul că deși avea pe masă un dosar cât Encicopledia Britanică despre isprăvile lui Cristudor, s-a făcut că nu le vede și l-a avansat. Ba, chiar i-a dat și o primă pentru că s-a desistat într-un dosar tip făcătură soldat cu trimiterea după gratii a unui om nevinovat. Hristescu a ajuns procuror șef după ce CSM-ul l-a verificat în mai multe rânduri după ce chiar șefii lui au cerut aceste verificări. Dacă acum Hristescu va fi găsit vinovat, alături de el ar trebui sa meargă la Dinamo și cei care i-au dat certificate de bună purtare. Gunoiul pute prea tare iar băieții care se ocupă cu salubrizarea pentru mafia gulerelor albe au hotărât să ducă mizeria la tomberon. Atât și nimic mai mult. Câtă vreme rădăcinile răului rămân în instituțiile statului, doar plevușca va ajunge pe drumuri. Cu pensii babane, ca judecătorul Costiniu, și cu bătrânețea asigurată, desigur. Iar locurile vacantate vor fi umplute de alte lichele, la fel de odioase și la fel de corupte. Sistemul, așa cum a fost el proiectat de Ion Iliescu în 1990, nu este capabil să producă altceva. Omenii integrii vor rămâne în tenebre și doar lichele vor păși pe covorul roșu. Atunci, despre ce anticorupție vorbim? 

 

VINCENŢIU

Prin harul lui Dumnezeu

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

 

Iubitului meu cler şi popor,

har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,

iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări !

 

         Dreptmăritori creştini,

 

Sfântul Evanghelist Matei este singurul autor al Noului Testament, care, în capitolul al doilea al Evangheliei sale, ne istoriseşte, în legătură cu Naşterea Domnului la Betleem, episodul venirii magilor de la Răsărit. În primul capitol, Evanghelistul ne vorbeşte despre identitatea dumnezeiescului Prunc, despre originea Sa divino-umană. Aşa cum îngerul îi lămureşte dreptului Iosif taina zămislirii, a conceperii lui Iisus de către Fecioara Maria prin puterea Duhului Sfânt, magii de la Răsărit lămuresc taina arătării lui Iisus în lume. În pericopa evanghelică, auzită la Sfânta Liturghie (Matei 2, 1-12) în această binecuvântată zi, aţi auzit cum este istorisit acest episod.

Sfântul Evanghelist Matei nu ne spune nimic despre numărul magilor, numele, vârsta sau ţara lor de origine. Textul pur şi simplu vorbeşte despre „magii de la Răsărit”, adică din teritoriile de la Răsărit de Palestina biblică, ceea ce ne lasă să intuim câte ceva despre originea lor etnică şi despre apartenenţa lor religioasă.

Ştim că în antichitate, potrivit lui Herodot, erau numiţi „magi” acei înţelepţi, care se ocupau cu astrologia sau „cititul în stele”, cu observarea corpurilor şi fenomenelor cereşti, pe care le interpretau. Era răspândită, la cei din vechime, convingerea că fiecare om ar avea propria stea, care apare la naştere şi dispare odată cu moartea persoanei.

Potrivit Evangheliei după Matei, magii de la Răsărit au fost acei preoţi, înţelepţi păgâni, care au identificat pe cer o stea neobişnuită, pe care au urmat-o, ajungând astfel să-L cunoască pe „Cel ce S-a născut rege al iudeilor”. Ei L-au recunoscut pe Pruncul născut la Betleem ca fiind Dumnezeu, Unicul Dumnezeu. Aşadar, „magii de la Răsărit” au ajuns la Betleem pe deplin încredinţaţi şi având conştiinţa importanţei religioase şi cosmice a naşterii lui Hristos, Mesia pe care-L aşteptau de multe generaţii evreii. Ceea ce este important pentru a înţelege istorisirea este faptul că aceşti magi nu sunt iudei, ci străini care se află în căutarea lui Mesia. Provenienţa lor este descrisă în mod generic: ei vin din Răsărit, sunt aşadar păgâni, şi-i reprezintă pe toţi aceia care iniţial fuseseră excluşi de la făgăduinţele dumnezeieşti, deoarece nu aparţineau poporului lui Israel, devenind astfel, în virtutea atitudinii lor de a-L primi pe Mesia, destinatarii operei mântuitoare înfăptuite de Hristos. Fericitul Ieronim, interpretând arătarea stelei unor păgâni, afirmă că: „Steaua a strălucit în Răsărit pentru ca evreii, spre ruşinea lor, să afle de naşterea lui Hristos de la păgâni”.

În Evanghelia sa, Sfântul Matei ne spune că magii au fost primele autorităţi religioase care L-au cinstit pe Hristos, au îngenuncheat înaintea Lui, întinzându-se cu trupul pe pământ  în semn de respect şi de supunere, oferindu-I daruri. Din acest punct de vedere, din cele trei daruri pe care ei le-au oferit Pruncului Iisus, cel mai important a fost ultimul şi anume, smirna. Este vorba de o plantă medicinală din care se extrăgea un lichid, care era amestecat cu uleiuri, pentru a obţine unguente folosite în scopuri medicale, dar şi religioase: cuvântul Hristos înseamnă Uns, consacrat printr-o ungere simbolică, o hrismă, pentru a fi recunoscut ca rege şi Mesia de origine dumnezeiască.

Din aceste motive, istorisirea despre „magii de la Răsărit”, descrisă de evanghelistul Matei, s-a bucurat de un mare respect şi popularitate în creştinism. Această temă se întâlneşte des în reprezentările artistice şi literare de inspiraţie creştină şi poartă numele de „Închinarea Magilor”.

 

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

 

         Plecând de la informaţiile sumare ale Evangheliei după Matei, istoria magilor a stimulat totdeauna evlavia populară şi a ajuns să fie îmbogăţită şi dezvoltată de tradiţia creştină cu multe detalii, pe care nu le oferă evanghelistul Matei.

Tradiţia vorbeşte de trei magi, în baza darurilor pe care le-au oferit. Numele lor sunt Gaşpar, Melchior şi Baldasar şi ar reprezenta cele trei continente cunoscute atunci: Europa, Asia şi Africa, ceea ce înseamnă că opera de mântuire a lui Hristos îmbrăţişează toate popoarele lumii, motiv pentru care sunt reprezentaţi în icoana Naşterii Domnului în planul îndepărtat, ca unii care vin de departe să I se închine lui Hristos, reprezentând întreg neamul omenesc: un alb, un negru şi un arab.

         Cele trei daruri pe care le-au oferit Pruncului Iisus au o însemnătate aparte, deoarece se referă la cele două firi sau naturi care coexistă în Persoana divino-umană a lui Hristos. Tămâia, care era folosită la templu, se referă la preoţia lui Hristos, deci la dumnezeirea Sa; aurul ne arată regalitatea Lui; iar smirna, folosită la pregătirea trupurilor pentru înmormântare, indică ispăşirea oamenilor de păcate prin moartea jertfelnică a lui Iisus Hristos ca Om. De la darurile pe care le-au făcut magii Pruncului Iisus, provine şi tradiţia de a oferi dulciuri şi jucării copiilor, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului.

         Despre steaua neobişnuită care s-a arătat pe cer şi i-a călăuzit pe magi la Betleem, Sfinţii Părinţi s-au gândit cu înţelepciune că acea stea călăuzitoare nu era o stea ca alte stele, ci o putere spirituală în chip de stea. Dacă Domnul i s-a arătat lui Moise, când păştea oile, în chip de rug care ardea şi nu se mistuia, lui Avraam în chipul a trei tineri, lui Ilie proorocul în chip de adiere uşoară de vânt şi glas, de ce acum n-ar fi putut Domnul, sau un înger al Lui, să le apară cititorilor în stele în chip de stea? Când israeliţii au părăsit Egiptul, se spune că Dumnezeu mergea înaintea lor ziua, călăuzindu-i printr-un nor, iar noaptea, printr-o coloană de foc, pentru a le ilumina calea (Ieş. 13, 21; 40, 37). Unde se oprea norul, fiii lui Israel aşezau tabăra. Aceste asemănări ar putea fi intenţionate, de vreme ce Matei, în capitolele acestea, deseori face aluzie la episodul Exodului. Dumnezeu acum, însă, printr-o providenţă specială, îi călăuzeşte pe păgâni spre loc ul unde S-a născut Mesia. În atotputernicia Sa, Dumnezeu se descoperă oamenilor şi se arată în chipul în care aceştia Îl aşteptau cel mai mult. Magilor, care Îl căutau printre stele, le-a apărut în chip de stea. Israeliţilor însă, care niciodată nu-L căutaseră printre stele, nu li S-a arătat în chip de stea. De aceea, steaua, care le strălucise magilor în lunga lor călătorie, a dispărut deasupra Ierusalimului.     

 

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

 

Citind cu atenţie şi meditând duhovniceşte la această pagină evanghelică, care ne prezintă episodul legat de „Închinarea magilor”, putem descoperi îndemnuri practice pentru credinţa şi viaţa noastră. În această istorisire, evanghelistul Matei, pe lângă faptele relatate, a dorit să ne arate şi ce trebuie să facem, ce modele să urmăm în viaţă, dar şi pe cele de care trebuie să ne ferim.

În această expunere sunt evidenţiate trei reacţii diferite faţă de vestea naşterii Mântuitorului Iisus Hristos: reacţia magilor, cea a regelui Irod şi cea a arhiereilor şi cărturarilor. Ne referim mai întâi la modelele negative, de care să ne ferim şi să fugim cât putem. Spre pildă, să ne gândim la reacţia regelui Irod. Acesta, doar ce a auzit de naşterea lui Iisus şi s-a şi „tulburat” şi a convocat o întâlnire cu arhiereii şi cărturarii, însă nu pentru a cunoaşte adevărul, ci pentru a pune la cale o viclenie. Această intenţie a sa reiese din recomandarea pe care o face magilor, când i-a convocat la sine, de a merge să vadă Pruncul, ca apoi să se reîntoarcă la el şi să-l înştiinţeze. Planul lui a fost acela de a-i transforma pe magi din mesageri ai veştii celei bune în iscoade. Viclenia regelui Irod reiese din faptul că i-a chemat la sine pe magi „în ascuns”, şi din dorinţa sa de „a afla de la ei lămurit, cu exactitate”.

 Irod reprezintă acele persoane care, în viaţă, şi-au ales singuri calea pe care s-o urmeze. Fac abstracţie de voia lui Dumnezeu şi aleg să urmeze propria vrere. Ei nu-şi văd decât propriul interes şi sunt hotărâţi să treacă peste orice le-ar sta în cale în atingerea a ceea ce şi-au propus. Sunt persoane care, din prea mare iubire de sine, ajung chiar să-L dispreţuiască pe Dumnezeu. Irod crede că-şi face datoria, apărându-şi regalitatea şi proprietăţile faţă de un posibil uzurpator. Porunca de ucidere a pruncilor nevinovaţi i se părea, ca atâtor alţi dictatori din istorie, o măsură impusă de binele public şi care se justifica moral. Din acest punct de vedere, lumea de azi este plină de astfel de „Irozi”. Pentru aceştia nu există arătare a lui Dumnezeu, care să fie de ajuns. Sunt „orbiţi”; nu văd decât ceea ce vor să vadă. Numai o minune (şi din fericire sunt astfel de minuni) mai poate zdrobi această armură egoistă a omului.

Cea de a doua reacţie, care se desprinde din pagina evanghelică, se referă la atitudinea cărturarilor. Aceştia sunt consultaţi de Irod şi de Magi, pentru a afla unde S-a născut Mesia, iar ei nu au ezitat să răspundă: „În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: „Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel”Ei ştiu unde S-a născut Mesia; sunt în stare să le indice şi altora; dar ei nu fac nici un pas. Nu aleargă la Betleem, cum ne-am fi aşteptat din partea unor persoane care nu aşteptau altceva decât venirea lui Mesia, ci rămân comod în casele lor, în cetatea Ierusalim. Ei se comportă asemenea unor indicatoare stradale, indică strada, dar nu mişcă un deget. Aici vedem simbolizată o atitudine răspândită şi printre noi. Ştim bine ce înseamnă să-I urmăm lui Hristos, ce presupune trăirea vieţii în Hristos, de multe ori ştim să o explicăm şi altora, însă ne lipseşte curajul şi hotărârea de a le pune în practică. Pericolul acesta nu-i paşte numai pe clerici, ci şi pe fiecare persoană botezată în Hristos, care nu are curajul de a-şi mărturisi şi expune în public credinţa, preferând să o trăiască în intimitatea sa. La această atitudine trebuie să reflectăm serios. Cărturarii ştiau că Iisus se afla la Betleem, cel mai mic târg din Iudeea; noi ştim că Iisus astăzi se află printre cei sărmani, umiliţi şi suferinzi…

Şi, în sfârşit, revelatoare este reacţia magilor, protagoniştii acestei pagini evanghelice. Ei nu ne învaţă prin cuvinte, ci prin fapte; nu prin ceea ce spun, ci prin ceea ce fac. Dumnezeu li S-a arătat magilor, aşa cum ştie El să o facă, în cadrul propriei lor experienţe, folosind mijloacele pe care le aveau la dispoziţie; în cazul lor, obişnuinţa de a scruta cerul. Ei nu s-au îndoit de semnul arătat de Dumnezeu şi au pornit la drum; au părăsit siguranţa casei, pământului natal, persoanele dragi în mijlocul cărora trăiau, ca să-L caute pe Mesia Hristos.    

Atitudinea de căutare ce-i caracterizează pe magi se află în contrast cu indiferenţa şi dezinteresul iudeilor, care, deşi erau depozitarii făgăduinţelor mesianice, nu-şi dau seama că Mesia lui Israel S-a născut deja. Magii se interesează de Prunc: „Am văzut …şi am venit…” (v. 2). Nu este de ajuns să vezi, trebuie să te afli într-o permanentă stare de căutare, să nu confunzi niciodată adevărul cu propriile idei sau certitudini. Cine – asemenea lui Irod şi cărturarilor – rămâne în palatul propriilor interese sau al propriilor convingeri, nu va ajunge niciodată la cunoaşterea adevărului, dimpotrivă: riscă să stea departe de el sau să lupte împotriva lui.

Întrebarea magilor, „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut?”, pune faţă în faţă cele două împărăţii: una omenească şi trecătoare (cea a lui Irod) şi una adevărată, dumnezeiască şi netrecătoare (cea a lui Iisus Domnul). Această referinţă despre împărăţia lui Hristos este prezentă şi în istoria patimilor, unde Evanghelistul Matei pune pe buzele lui Pilat o întrebare asemănătoare: „Tu eşti regele Iudeilor?” (Mt 27, 11).

Magii îşi declară scopul călătoriei lor la Ierusalim: „Am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui”. Călătoria magilor, aşadar, nu are alt scop decât ca ei să se închine Pruncului. Verbul a se închina, a se prosterna în faţa cuiva în semn de adorare şi supunere, folosit în acest context, descrie acţiunea de adorare a lui Dumnezeu, care, potrivit Vechiului Testament, este un act rezervat numai lui Dumnezeu.

Sfântul Evanghelist Matei scoate în evidenţă atitudinea sinceră şi deschisă a magilor, în comparaţie cu cea ascunsă şi prefăcută a lui Irod. Atât magii, cât şi Irod, tind spre aceeaşi Persoană, însă cu o dispoziţie interioară diferită şi cu rezultate diferite. Evanghelistul ne aminteşte faptul că Mântuitorul se lasă găsit numai de cei ce-L caută în mod sincer.

Irod foloseşte pentru planurile sale ştiinţa neinteresată a cărturarilor, dar şi înţelepciunea practică a magilor. Răul se foloseşte de orice, chiar şi de bine! Însă Dumnezeu rămâne unicul Domn al istoriei, şi, în cele din urmă, totul se îndreaptă spre desăvârşirea planului Său de iubire.

Găsirea Pruncului de către magi constituie un izvor de mare bucurie, sentiment care este subliniat în mod deosebit (v. 10). Verbul „a se bucura”, în tradiţia evanghelică, indică experienţa umană a intervenţiei mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie (Matei 5, 12; 13, 20, 44; 25, 21, 23; 28, 8 – 9). Dumnezeu este iubire iar bucuria este semnul prezenţei Sale. Bucuria este dăruită celui ce descoperă comoara (Matei 13, 44), celui ce-L întâlneşte pe Dumnezeul cel Viu (Matei 28, 8 ş.u.). „Şi intrând în casă, au văzut un Prunc împreună cu Maria, mama Lui…”. Dreptul Iosif nu este amintit. Din acest moment, Evanghelistul Matei va vorbi totdeauna despre Fecioara Maria ca despre „mama Lui”, în concordanţă cu Evanghelia după Ioan, care o desemnează pe Maria totdeauna ca fiind „mama lui Iisus”.

Sfântul Evanghelist Matei nu redă niciun dialog dintre magi şi mama Pruncului, ci subliniază numai faptul că ei pot să-şi îndeplinească scopul pentru care au pornit în călătorie: să I se închine Pruncului şi să-I ofere aur, tămâie şi smirnă (v. 11), daruri care se referă la măreţia şi importanţa destinatarului.

Dumnezeu este cel ce conduce evenimentele: în vis, magii sunt înştiinţaţi să nu se mai întoarcă la Irod şi să se repatrieze pe o altă cale (v. 12). Magii se întorc de unde plecaseră, însă urmând o altă cale: nu pe cea a celui ce caută ceea ce nu cunoaşte, ci pe cea a celui ce a găsit ceea ce căuta. Ei nu mai sunt în starea dintâi: L-au găsit pe regele Nou – Născut, căutarea lor şi-a atins ţelul. Odată ce L-ai cunoscut şi întâlnit pe Hristos, nu te mai poţi întoarce pe aceeaşi cale. Schimbând viaţa, se schimbă şi calea de urmat. Întâlnirea cu Hristos trebuie să determine o schimbare a vieţii şi atitudinii faţă de ea.

 

Dreptmăritori creştini,

 

În această zi de mare bucurie, vă îndemn să fiţi următori magilor de la Răsărit, căutându-L şi mărturisindu-L pe Hristos în viaţa voastră. În călătoria acestei vieţi mărturisiţi-L cu mult curaj pe Domnul Iisus Hristos, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeii pentru mântuirea noastră, iar mărturisirea voastră să fie nu numai prin cuvânt, ci, mai ales, prin fapte. Şi aceste fapte să înmulţească binele şi pacea în lumea aceasta, răvăşită de păcate, dezbinare şi ură.

         Fie ca marea prăznuire a Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos să fie un izvor de bucurie, pace şi împliniri pentru voi toţi, acum şi în Noul An 2014, închinat în Patriarhia Română Tainelor Sfintei Euharistii şi Sfintei Spovedanii.

 

Al vostru părinte duhovnicesc, pururi rugător către Domnul Iisus, Dumnezeul nostru, ca să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

 

 

 

 

VINCENŢIU

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

 

parlamentul-romaniei-620x330Atunci când o minoritate, trimisă prin vot în parlament, ajunge să legifereze în interes propriu atunci putem vorbi despre dictatură parlamentară. Așa s-a întâmplat săptămâna trecută când, la adăpostul întunericului, gașca de parlamentari din arcul guvernamental a votat la urgență o serie de modificări legislative menite să-i scoată din anchetele penale pe cei cercetați sau din pușcării pe cei condamnați. Reglementările aprobate pe tăcute nu au nicio legătură cu interesul public al cetățeanului care i-a mandatat prin vot pe respectivii aleși să-i reprezinte interesele. A fost un caz clasic de folosire a unor funcții pentru interese de grup, ceea ce definește destul de exact un regim dictatorial. La fel s-a întâmplat și în vara anului trecut, atunci când aceeași camarilă condusă de aceeași păpușari au masacrat mai multe acte normative cu singurul scop de a-l suspenda pe președinte fără temei legal și a-l înlocui cu un membru al clanului. În ambele cazuri, deciziile tranșate prin metode democratice (vot în parlament), au folosit unei minorități aflate la putere.

În ambele cazuri mijloacele democratice au fost pervertite și  folosite ilegal de către parlamentarii din arcul guvernamental și de mafioții din guvern. Ambele operațiuni au fost lovituri de tip dictatorial, date cu metode democratice în aparență. Pentru că în ambele cazuri legea a fost încălcată flagrant chiar dacă ilegalitățile au fost girate de votul parlamentar. Se întâmplă ca în Germania nazistă, unde partidul lui Hitler a folosit o metodă democratică, respectiv boicotul ședințelor parlamentare soldat cu dizolvarea parlamentului, ajungând astfel la alegeri succesive și prin acestea la putere. Privind la evenimentele din România generate de PSD începând cu vara anului trecut o singură concluzie se poate desprinde. Ne aflăm în plină dictatură parlamentară. Alăturarea celor doi termeni pare un nonsens. Dictatura se referă la voința unui om, în vreme ce parlamentul are legătură cu reprezentarea, dezbaterea și majoritatea. Ce te faci însă atunci când parlamentarul este alcătuit din vite fără creier, din penali șantajabili sau din naivi care mai cred în Moș Crăciun și prind muște-n parc? Această masă de manevră, care nu are capacitate intelectuală de a discerne sau pur și simplu are alte interese, devine din organism un obiect ușor de utilizat.

Dacă parlamentarii cu aceste caracteristici sunt majoritari, cum e cazul de față, atunci parlamentul este pur și simplu anulat. El nu mai există și nu se mai manifestă ca un for de dezbatere și decizie, ci devine o mașină de vot controlată prin butoane de cel care guvernează. În parlament nu mai ajung proiecte de legi, ci legi gata făcute pe care acest mecanism amorf le ștampilează. În acest fel legea se personifică și ia chipul celui sau celor care controlează prin sfori majoritatea parlamentară. Interfața dintre păpușari de tip Ponta, Antonescu, Tata Socru, se face prin indivizi de tip Zgonea, Nicolicea, Neacșu, băieți care sunt dotați cu buton pornit/oprit și atât. La vedere e democrație, în interior e dictatură. De ce se întâmplă asta? Pentru că partidele nu mai sunt nicăieri ca-n definiția din carte. Sunt niște miniparlamente clonate după chipul forului legislativ. Intrarea, avansarea și menținerea se fac pe bani. Cu cât ai mai mulți gologani, cu cât ești mai prost și cu cât ești mai șantajabil, cu atât urci mai mult și mai repede. Electoratul, din păcate, nu mai este nici el un filtru. La vot se prezintă o masă reziduală formată din asistați, cam 90%, și câțiva oameni care nu au puterea de a influența ceva. Element determinant în această ecuație, electoratul a fost scos din joc și a fost înlocuit cu un corp de cetățeni alienați din punct de vedere al conștiinței civice, dispuși să își vândă votul. Opera este completă. Iar ieșirea din acest teatru absurd, în afara implicării masive a celor care au de pierdut din această involuție, nu se vede. Gigel de la sculărie se va juca cu democrația atâta vreme cât va fi lăsat la butoane. Și, până acum, nu pare că cineva ar vrea să-l deranjeze. În fond, dictatura se instaurează în aplauze și urale.     

Oficial, PSD a devenit noul sponsor al fotbalului românesc. Miercuri seară, la o crâșmă din București, Scufiță Pontiță și bossul baronilor locali, Liviu Dragnea, au convocat la o țuică vreo 10 patroni de cluburi de fotbal din Liga 1. Scopul era acela ca patronașii să-l suțină la șefia Ligii Profesioniste de Fotbal pe talentatul domn Gino Iorgulescu. Nu știm ce alte calități o avea domnu Gino în afara celei de prieten al lui Scufiță Pontiță. Știm însă că barosanii din fotbal s-au executa și, a doua zi, au votat în bloc pentru debarcarea lui Dumitru Dragomir. Următoarele fapte petrecute anterior sunt al dracului de suspecte.

La începutul acestei săptămâni Marin Condescu, președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, a fost arestat. Nu e clar ce i se impută, căci procurorii bat câmpii pe baza unor plângeri împotriva lui Condescu făcute de noii supuși au lui Pontiță de la Complexul Energic Oltenia (unul dintre sponsorii echipei). E însă foarte clar că Marin Condescu era un susținător al lui Dragomir și că arestarea lui i-a convins brusc pe ceilalți 10 președinți să-l susțină pe prietenul lui Pontiță.

În vară, strâns cu ușa de procurori, Dragomir a vărsat la DNA detalii penale despre șantajul pe care famiglia Dan Voiculescu l-a practicat la adresa lui Ioan Bendei, manager al companiei RCS-RDS, deținătoarea drepturilor de televiziune pentru Liga 1 în România. Declarația lui Dragomir l-a împachetat pe Voiculescu într-un dosar penal în care este cercetat alături de fiica sa și viitorul său ginere. Cum Pontiță are abonament la televiziunea mogulului, unde consuma regula rahat cu basculanta, este de presupus că lui Dragomir i s-a tras schimbarea și din direcția lui Felix.

Miza manevrei o reprezintă, totuși, banii. Multe echipe din Liga 1 sunt dependente organic de banii obținuți de abilul Mitică Dragomir din vânzarea drepturilor de televiziune. Circa 100 de milioane de euro a plătit RCS-RDS pentru 3 ani de transmisiuni. E greu de crezut că noul președinte PSD al Ligii va reuși să mai găsească o asemenea afacere pentru următorii ani. Asta pentru că RCS se afla, la momentul la care a acceptat să plătească atâția bani, în plin proces de expansiune. Obținerea drepturilor de televizare a asigurat companiei un număr considerabil de abonați. Numai că valoarea scăzută a fotbalului și corupția au condus la scăderea dramatică a audienței. Patronașii care au votat cu Iorgulescu nu au decât o șansă, și anume aceea ca nou alesul să vândă la fel de bine. Dragomir ar fi reușit, probabil, să prelungească măcar în aceleași condiții înțelegerea cu Digi Sport. Iorgulescu însă, nu prea. Și nu e greu de crezut că mogulul Voiculescu va cere de la Ponta drepturile de televizare. Iar Ponta are tot interesul ca Voiculescu să le obțină la un preț bun pentru respectiva Antena 1, căci acolo vorbește el când are chef. Sau poate că celălalt mogul care-l mângâie pe greabăn pe ginerică Viorel, mă refer la Sebastian Ghiță patronul RTV, să pună laba pe această afacere și să crească audiența televiziunii lui de 2 lei cu fotbal. Scenarii pot fi multe, dar o întrebare trebuie pusă. Cum au fost convinși patronii să accepte riscul și să voteze cu un no name, având în vedere că banii din drepturile de televiziune nu vor mai fi la fel de mulți? Cum au dat vrabia din mână pentru cea de pe gard? Un posibil răspuns ar fi că prezența lui Dragnea i-a convins. Dragnea gestionează de anul viitor o căruță de bani. Virtuali, ce-i drept, că dacă economia nu funcționează, nu o să aducă Ponta bani de acasă. Garanția oferită de Dragnea este aceea că autoritățile locale vor putea legal să arunce bani în fotbalul profesionist. Si acum o fac, dar la limita legii, cu riscuri mari și mare fereală. Dacă Dragnea coafează legea și le transferă și niște resurse, primarii și președinții de consilii județene vor avea cale liberă să bage bani contribuabililor în fotbal. Bani din care o mare parte vor lua alte drumuri. Asta de fapt au votat președinții de cluburi și din acest motiv au acceptat propunerea tandemului Pontiță-Dragnea. Banii de la Ligă veneau pe criterii, limitați în funcție de performanță. De la buget însă, ei vor curge în valuri. Spre toate buzunarele.   

 

PS. Din acest text nu trebuie să rezulte că Mitică era un înger. Trebuia schimbat, dar nu așa. Iar amestecul PSD în fotbal este un semn ca afară e din ce în ce mai întuneric. Iorgulescu este un tip la fel de nociv ca Dragomir. Doar că el este tras de alte sfori. Din lac în puț nu înseamnă progres.

Giovanni Papini (1881 – 1956) in vizita la Lenin

 

Moscova, 3 iulie

 

 

«M-am trudit aproape o luna, dar, in sfarsit, am reusit. Venisem in Rusia numai ca sa cunosc pe acest om si nu voiam sa plec fara sa-l fi auzind vorbind. Mi se pare ca e, genul sau, unul din cei trei sau patru oameni in viata, care merita sa fie ascultati.

Ca sa ajuns pana la el, am cheltuit aproape douazeci mii de dolari – cadouri nevestelor comisarilor, bacsisuri soldatilor rosii, daruri orfelinatelor – dar nu regret.

Mi se spunea ca Vladimir Ilici era bolnav, obosit si ca nu putea sa primeasca pe nimeni, in afara de intimii sai. Nu mai locuieste la Moscova, ci intr-un sat din apropiere, intr-o veche locuinţa boiereasca, cu obisnuitul peristil de coloane albe la intrare.

Vineri seara, ultimele dificultati fura inlaturate si telefonul ma instiinta ca eram asteptat duminica. I se spusese lui Lenin ca fondurile mele ar putea sa ajute inceputurile anevoioase ale Nep-ului si acesta consimtise sa ma vada.

Fui primit de sotia sa, o femeie groasa si tacuta, care ma privi asa cum privesc infirmierele pe un nou bolnav care intra in sala lor.

Gasii pe Lenin pe un mic balcon, sezand la o masa mare, acoperita cu foi vaste de desen. Imi facu impresia unui condamnat, caruia i se permite, in ultimele ore pe care le mai are de trait, sa-si piarda timpul in pace, cu fleacuri.

Capul sau foarte cunoscut, de tip mongol, parea taiat din branza veche si uscata: teapan si totusi molatic. Intre buzele lui respingatoare se vedeau doua randuri sinistre de dinti, ca ai unui cap de mort.

Craniul sau, lung si gol, facea impresia unei urne barbare, taiata din osul frontal al unui monstru fosil. Doi ochi vicleni si inchizitori de pasare de prada stau pitulaţi indaratul pleoapelor insangerate.

Mainile sale se jucau neglijent cu un creion de argint: se vedea ca fusese groase si puternice, maine de mujic, dar in aspectul lor descarnat anuntau apropierea mortii.

Nu voi uita niciodata urechile lui de fildes lustruit, intinse in afara ca pentru a prinde ultimele sunete ale lumii, inainte de linistea cea mare…

Primele minute ale conversatiei noastre fura mai curand penibile. Lenin se trudea sa ma cantareasca, dar cu un aer distrat, ca si cum si-ar fi indeplinit o datorie de care de acum inainte nu se mai sinchiseste.

Iar eu, inaintea acelei masti obosite de culoarea sofranului, nu mai gaseam curajul sa-i pun intrebarile pentru care venisem. Inganai la intamplare o lauda despre marea opera pe care o savarsise in Rusia. Si atunci, acea fata pe jumatate moarta se umplu de strambaturi spectrale, care voiau sa fie un zambet sarcastic.

 

 

- Dar totul era facut, exclama Lenin, cu o insufletire neasteptata si aproape cruda, totul era facut inainte de a veni noi! Strainii si imbecilii presupun ca s-a creat ceva nou.

Eroare de burghezi orbi. Bolsevicii n-au facut altceva decat sa adopte, dezvoltandu-l, regimul instaurat de ţari si care e singurul potrivit cu poporul rus.

 Nu se poate guverna o suta de milioane de brute fara bat, fara spioni, fara politie secreta, fara teroare si spanzuratori, fara tribunale militare, munca silnica si torturi. Noi am schimbat numai clasa care isi baza guvernarea pe acest sistem.

Unde erau saizeci de mii de nobili si patruzeci de mii de mari functionari, in total o suta de mii de indivizi ; azi sunt aproape doua milioane de proletari si comunisti.

E un progres, un mare progres, deoarece privilegiatii sunt de zece ori mai numerosi, insa nouazeci si opt la suta din populatie n-a castigat prea mult prin aceasta schimbare. Fii chiar sigur ca n-a castigat nimic si e tocmai ceea ce vreau, ceea ce doresc si, de altfel, ceea ce este absolut inevitabil.

Si Lenin incepu sa rida in surdina, ca un negustor care a inselat pe cineva si care contempla satisfacut umerii victimei care pleaca.

 

 

- Si atunci, bombanii eu, Marx, progresul si celelalte?

 

Lenin ma privi cu un aer foarte mirat.

 

- Dumitale, care esti un om strain si puternic, relua el, pot sa-ţi spun tot. Nimeni nu te va crede. Dar aminteste-ţi ca Marx insusi ne-a invatat ca teoriile n-au decat o valoare pur fictiva, o valoare de instrument. Data fiind starea de lucruri din Rusia si din Europa, a trebuit sa ma servesc de ideologia comunista pentru a realiza adevaratul meu scop.

In alte ţari si in alte vremuri, as fi intrebuinţat altceva. Marx nu era decat un burghez evreu, calare pe statisticile englezesti si admirator in secret al industrialismului. Un creier imbibat de bere si de hegelianism, in care amicul Engels injecta cateodata unele idei geniale. Revoluţia ruseasca e o dezmintire completa a profeţiilor lui Marx.

Comunismul a triumfat tocmai intr-o ţara unde aproape nu exista burghezie.

Oamenii, domnule Gog, sunt niste salbatici fricosi, care trebuiesc stapaniţi de un salbatic fara scrupule, asa cum sunt eu. Restul nu-i decat vorbarie, literatura, filozofie si alta muzica, pentru folosul nerozilor. Ori, salbaticii sunt la fel de criminali, ultimul ideal al oricarui guvern trebuie sa fie acela de a face in asa fel, ca ţara sa semene cu o ocna.

Vechea «catorga» (ocna – n.n.) tarista e ultimul cuvant al inţelepciunii politice. Daca te gandesti bine, vei vedea ca viaţa de inchisoare e cea mai potrivita celor mai mulţi oameni. Nemaifiind liberi, ei sunt, in sfarsit, feriţi de riscuri si in situaţia de a nu putea savarsi raul. Indata ce un om intra la inchisoare, trebuie, prin forta lucrurilor, sa duca o viata de nevinovat.

Mai mult decat atat, nu mai are nici ganduri, nici preocupari, deoarece sunt altii care gandesc si poruncesc pentru el: lucreaza cu corpul, dar isi odihneste spiritul.

Si stie ca in fiece zi va avea ce sa manance si unde sa doarma, chiar daca nu lucreaza si chiar daca e bolnav, fara grija pe care o are cel liber de a-si procura o paine in fiecare dimineaţa si un pat in fiecare seara. Visul meu este de a transforma Rusia intr-o imensa inchisoare: si sa nu crezi ca spun aceasta din egoism, caci intr-un atsfel de sistem cei mai sclavi si cei mai sacrificati sunt tocmai paznicii si ajutoarele lor!

Lenin tacu deodata si incepu sa contemple un desen pe care-l avea dinainte si care reprezenta, mi se pare, un palat inalt ca un turn gaurit de nenumarate ferestre rotunde. Indraznii sa pun una din intrebarile mele.

 

- Si ţaranii?

 

- Urasc ţaranii, raspunse Vladimir Ilici cu o strambatura de dezgust. Urasc pe mujicul idealizat de acel ramolit occidental care era Turgheniev si de acel faun convertit care era ipocritul de Tolstoi. Taranii reprezinta tot ce urasc mai mult: trecutul, credinţa, ereziile si maniile religioase, lucrul manual. Ii tolereze si ii cultiv, dar ii urasc. As vrea sa-i vad disparand pe toţi, pana la cel din urma.

Un electrician valoreaza pentru mine cat o suta mii deţarani.

Se va ajunge, sper, sa traim cu alimente produse in cateva minute de masini, in laboratoarele noastre chimice si in sfarsit vom putea masacra ţaranimea devenita atunci inutila. Taranii se vor face lucratori sau vor crapa. Viaţa in natura e o rusine preistorica.

Baga-ţi in cap ca bolsevismul reprezinta un razboi triplu: al barbarilor stiintifici impotriva intelectualilor corupţi, al Orientului impotriva Occidentului si al orasului impotriva satului. Si in acest razboi nu ne vom uita la alegerea armelor.

Individul e ceva care trebuie suprimat. E o invenţie a acelor pierde-vara de greci si a inchipuiţilor de germani. Cine rezista, va fi taiat ca o tumoare vatamatoare. Sangele e cel mai bun igrasamant oferit de natura.

Sa nu crezi ca sunt crud. Toate aceste executii si spanzuratori, care se fac din ordinul meu, ma plictisesc. Urasc victimele, mai cu seama fiindca ma silesc sa le ucid.

Dar nu pot face altfel. Visez sa fiu directorul general al unei inchisori model, al unei ocne pacifice si bine intretinuţe.

Dar se gasesc, ca in toate inchisorile, neasculatori, nelinistiţi, din aceia care au nostalgia stupida a vechilor ideologii si mitologii omucide.

Toti acestia vor fi suprimaţi. Nu pot permite ca numai cateva mii de bolnavi sa primejduisca fericirea viitoare a milioane de oameni. Si apoi, defintiv, vechile varsari de sange nu erau un fel rau de a ingriji corpurile.

E o oarecare voluptate sa te simţi stapan pe viata si pe moarte. De cand vechiul Dumnezeu a fost ucis – nu stiu bine daca in Franţa sau in Germania – unele satisfacţii au acaparat oamenii.

Eu sunt, daca vrei, un semizeu local asezat intre Asia si Europa, dar pot totusi sa-mi permit unele capricii. Sunt gusturi ale caror secret s-a pierdut, dupa caderea paganilor.

Sacrificiile omenesti aveau ceva bun: erau simbol profund, o invaţatura inalta, o sarbatoare sanatoasa.

Dar aici, in locul imnului credinciosilor, aud ridicandu-se spre mine urletele prizonierilor si al muribunzilor; te asigur ca n-as schimba aceasta simfonie cu cele noua ale lui Beethoven. Acesta e cantecul religios care anunta beatitudinea apropiata.

Mi se paru atunci ca fata descompusa si cadaverica a lui Lenin se intindea ca sa asculte o muzica inceata si solemna, sensibila numai pentru el. Aparu doamna Krupskaia, sa-mi spuna ca sotul sau era obosit si ca avea nevoie de putina odihna. Iesii indata.

Am cheltuit douazeci mii de dolari ca sa vad pe omul acesta si, intr-adevar, am impresia ca nu i-am aruncat pe fereastra.»

 

«GOG», memorii de Giovanni Papini

(traducere de Ileana Zara, publicat 1990, Bucuresti)

 

 

O analiza foarte precisa a lui Cristian Grosu care, ca de obicei, pune degetul pe rana.

 

O legendă născută în PDL (iar cei care au fost de față știu că nu e legendă) spune că în anul 2009 – când criza făcea ravagii în jur, iar în România era tratată doar ca un zvon neconfirmat de surse credibile – premierului Emil Boc i s-a propus să reducă cheltuielile salariale din sectorul bugetar cu 10% pentru a evita colapsul. Era an electoral, rațiunea politică întuneca orice rațiune omenească a guvernantului, iar Emil Boc a refuzat. Un an mai târziu guvernul scădea salariile cu 25% și creștea și TVA-ul cu 5 puncte procentuale.

Dar mai făcea ceva: punea la punct câteva legi (pensiile, unificarea salarizării în sectorul public, munca, educația etc.) – e drept, sub presiunea finanțatorilor care profitau de setea de bani pentru a impune actului guvernamental o coerență cu care România nu se mai confrutase de la implementarea, tot sub presiune, a Aquis-ului comunitar.

Problema Dlui. Boc rămânea, însă, neatinsă : învăța să guverneze pe spatele cetățeanului și al economiei cu aceeași candidă nonșalanță cu care, pe timpuri, ucenicii frizeri se învățau să tundă pe capetele pacienților de la Bălăceanca. Când să treacă la nivelul următor – faza înțelegerii economiei și antecamera empatiei cu societatea – guvernul său a trebuit să se dea la o parte.

Ceea ce vedem însă astăzi, la un an de când Dl. Victor Ponta se află la butoanele deciziei guvernamentale (cu îngăduință să Nu punem la socoteală vara oarbă a anului 2012), nu seamănă însă cu ”încălzirea” prin care ceilalți premieri ai României au învățat să guverneze. E un alt fel de incompetență – iar conjunctura o face mai periculoasă: cifrele macroeconomice, pe de o parte, și  un mecanism de PR (”minciuni politice” – ar spune cetățeanul care înțelege) pe de alta,  sunt un bun paravan pentru băltirea situațiilor care așteaptă viziune și acțiune.

continuarea aici:http://cursdeguvernare.ro/premierii-romaniei-si-nivelul-urmator-studiu-de-caz-victor-ponta.html

În cadrul campaniei Raport de țară, postul de televiziune Digi24 a realizat un material despre județul Ialomița. Radiografia jurnaliștilor scoate la iveală problema pe care, ani de zile, autoritățile locale pesediste o ascund sub preș. Gradul de sărăcie și înapoiere al județului se datorează, în principal, ineficienței administrației în atragerea fondurilor europene. Dacă la această problemă mai adăugăm și corupția endemică instaurată în 20 de ani de guvernare PSD, avem un tablou complet al dezastrului.

Grînarul Romaniei, în mizerie!

Reporterii Digi24 văd Ialomița ca pe un grânar al României lipsit însă de investiții majore în infrastructură. Tabloul idilic ar trebui să cuprindă și cealaltă față a problemei. Grânarul colcăie de hîrciogi agricoli îmbogățiți indecent pe spinarea proprietarilor de terenuri, pe seama evaziunii fiscale uriașe și la adăpostul complicității evidente a organelor de control, doldora și ele de băieți deștepți cu conturi babane. Ce nu au văzut reporterii Digi24 este faptul că deși fermierii” fac milioane de euro la fiecare campanie agricolă, bugetele locale sunt falite iar dezvoltarea locală ca efect al afacerilor agricole este nulă.

Judeţul Ialomiţa s-a dezvoltat în ultimii ani mulţumită investițiilor derulate în agricultură, iar o bună parte din bani au venit din fonduri europene. S-a investit în utilaje, unităţi de stocare a cerealelor, fabrici de procesare a produselor lactate şi vegetale, însă la nivel naţional judeţul Ialomiţa este ultimul în topul absorţiei de fonduri UE şi asta din cauza ineficienţei responsabililor în acest domeniu. Judeţul Ialomiţa este grânarul României şi ar putea redeveni grânarul Europei, aşa cum era cunoscut în urmă cu câteva decenii, însă această revenire la strălucirea de demult nu se poate face fără bani, fără investiţii în agricultură şi infrastructură rutieră. Fondurile europene ar fi putut aduce o infuzie majoră de capital în zonă, aşa cum s-a întâmplat în sectorul privat. Nu aceeaşi reţetă a fost aplicată însă şi de autorităţile locale care spun că au existat interese ca judeţul să rămână acolo jos în coada clasamentului”.

 Iar dacă acesta este tabloul, să vedem ce spun cei care l-au pictat, adevărații vinovați pentru dezastrul economic spre care se îndreaptă județul.

Ciupercă dă vina pe..politică            

Chestionat în problema absorbției fondurilor europene, președintele CJI, Vasile Ciupercă, se apără cu argumente penibile. În opinia sa, politica este de vină pentru că Ialomița a tras sume insignifiante în cei 8 ani de când el conduce Ialomița discreționar, la adăpostul majorității de peste 60% pe care o are în Consiliul Județean. Nu vorbește despre prostie, despre hoția de sub nasul său și de cumetriile pe bani publici la care se dedau locotenții lui din generația bovină, oameni de afaceri alimentați exclusiv din afacerile cu pricăjitele bugete locale. Ciupercă este, din acest punct de vedere, o copie fidelă a lui Iliescu: sărac, cinstit, dar înconjurat de mafioți tineri puși în funcții cheie prin decizia lui exclusivă. De asemenea nu scoate o vorbă despre tălpile pe care le-a pus personal primarului din Amara, orașul cu cele mai multe proiecte europene accesate, sau celui din Urziceni, căruia nu i-a dat un șfanț pentru cofinanțări, preferând să direcționeze fondurile de reechilibrare către primarii PSD, un fel de asistați ai administrației socialiste.

Noi avem proiecte mari şi foarte puternice în sectorul privat şi nu în sectorul public. Sunt două lucruri care ne-au tras înapoi faimosul PNDR și măsura 322 şi anume modernizarea infrastructurii în lume satelor a selectat în Ialomiţa numai trei proiecte. O fi fost pollitică această selecţie… eu nu cred că n-a fost şi o influenţă nefastă politică din vremea aceea. Alţii, cum ar fi Dâmboviţa au avut 54 de proiecte, iar proiectanţii erau cam aceiaşi”, explică Vasile Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița.

Prefectul Atanasiu, logică de cârnat administrativ

Numit în funcție pe baza unor aranjamente penale și cu încălcarea tuturor legilor în materie, prefectul Atnasiu, un veterinar obscur provenit din lumea și mai obscură a abatoarelor clandestine își dă și el cu părerea despre fonduri europene. Logica de cremwurști a înaltului funcționar public ne scutește de orice fel de comentarii:

Unde nu a funcţionat această absorţie a fondurilor? E greu de spus unde nu a funcţionat. Din ce spun toţi este o problemă în momentul în care iei un fond european este o responsabilitate deci eşti controlat, eşti verificat iar apoi intervine partea de drumuri, lipsa de informare a oamenilor”, spune Constantin Atanasiu, prefectul judeţului Ialomiţa.

Primarul Stoica, un eurosceptic făcut (grămadă) la apelul bocancilor

Ales ca alternativă salvatoare pentru Slobozia, în 2012, primarul Alexandru Stoica explică pe limba lui și în deplin acord cu IQ-ul său fenomenal cum devine cazul cu proiectele acestea europene. N-are cofinanțare! Omul care a dus în gard peste 500 de miliarde de lei fără a reuși să finalizeze proiecte de infrastructură aproape gata, se plânge de cofinanțare. Nu s-a plâns însă de lipsa cofinanțării atunci când a majorat ilegal, cu 300.000 de euro, costurile reabilitării stației de tratare a apei, la ordinul lui Ciupercă și în beneficiul unui client PSD. Și nici nu i-a crăpat obrazul de rușină că la mai bine de un an de la instalarea la primărie n-a fost în stare să finalizeze un proiect ce trebuia terminat în toamna anului trecut. Dacă citim declarația de mai jos înțelegem de ce Nașul Ciupercă l-a plantat în fruntea orașului: cu un astfel de exemplar administrativ în funcție, succesul sforăriilor din umbră este garantat.

 Pentru noi, cofinanţarea este principala cauză pentru care multe dintre localităţi, multe administraţii, multe UAT-uri nu s-au băgat pentru că n-au avut cu ce să cofinanţeze. Dacă ia un proiect de 10 miliarde şi este 50 cu 50, o comună de unde ia banii aştia, că ăla are buget de cinci miliarde tot anul, cu ce să cofinanţeze?. Hai că noi la Slobozia sau oraşele mai mari găsim soluţii, dar te blochezi”, explică Alexandru Stoica, primarul din Slobozia. Sunt un pic eurosceptic, un pic mai mult… pai de ce? Păi pentru dezvoltare, pentru parcul industrial îmi dă 50 cu 50, iar pentru plimbare 98 cu 2 pentru că punem floricele”, adaugă primarul.

Probabil că la mintea lui, Stoica va pune ceva pavele și nițele floricele și în parcul industrial la care visează dar despre care nu știe nimic. Cum spuneam, apelul bocancilor!

Un croșeu de la spital

Fără să cunoască substratul războaielor politice din PSD, reporterii Digi24 l-au intervievat și pe managerul Spitalului de Urgență de la Slobozia. Enigmatic foc, managerul a transmis un mesaj discret cu privire la hoția și prostia din județ. Iată ce spun ciob despre oală spartă:

„Ca să accesezi un program de reabilitare a acestui spital, aşa cum au făcut şi alţii în România, de 25 de milioane de euro, practic la ora actuală îţi trebuiesc 500.000 de euro şi multă muncă şi foarte multă corectitudine şi foarte multă atenţie. Ce vă lasă impresia, că nu se vrea sau că nu se poate? Eu ştiu? Cred că amândouă”, este de părere Vasile Olaru, managerul Spitalul Judeţean Slobozia”.

Vasile Ciupercă, probabil cel mai ineficient administrator pe care Ialomița l-a avut vreodată, se pregătește de un nou tun. După ce a dat-o în gard și a aruncat miliarde de lei pe fereastră pentru un studiu de fezabilitate inutil cu privire la un parc de afaceri la Urziceni, acum îi trece pe sub scufie să facă port la Fetești.

Dacă banii pe care tembelii din CJI i-au alocat deja pentru pentru acest proiect fantezist,77.000 de euro, ar fi provenit din buzunarele mamelor lor nu ar fi fost o problemă. Dar sunt bani plătitorilor de taxe, adunați cu japca și cheltuiți după cum dictează scufița lui Ciupercă. De fapt sunt  bani sifonați către o firmă care va face un studiu de fezabilitate inutil,așa cum s-a întâmplat la Urziceni.

Acolo, o firmă de apartament a umflat peste 4,5 miliarde de lei și a făcut un studiu de fezabilitate pentru a se constata, după vreo 7 ani, că terenul pe care imbecilii voiau să facă investiția este revendicat de fostul proprietar. Cât de bou să fii să comiți o asemenea porcărie? Sau poate cât de corupt dacă refuzi ideea că ești un bou sinistru?

Dacă analizăm mandatele lui Ciupercă vom constata un lung sir de ratări, nici un proiect major finanțat din fonduri  europene, subdezvoltare cruntă, bani pierduți ca urmare a alocării delucrări fără licitație, șomaj cât China, sărăcie lucie, corupție în administrațiile locale de sus până jos, etc. Și cu toate astea, profesorul din Țăndărei a  fost votat cu sârg. I-ați făcut un viitor unui individ care nu avea niciunul. Să vă fie de cap!

Singura preocupare a haimanalelor care conduc județul este politica. Alde Lolek și Bolek de la prefectură freacă menta toată ziua și se plimbă de la o cârciumă la alta. Fac jocuri, cică, fac drepți in biroul lui Ciupercă și încasează pentru asta lefuri babane! Habar nu au de atribuțiile funcțiilor pe care le-au primit prin mânării de partid, sunt oamenii de paie controlați de interlopi și inutili ca o frecție la un picior de lemn. În aceste condiții să nu vă mirați că o duceți prost într-un județ sărăc. Pentru asta ați votat. Pentru prosperitatea lui Costică, Mitică, Georgică și Vasilică. Cât despre blaturile de la Prefectură o să revenim cu exemplul dela Giurgeni,unde niște porci penali s-au jucat cu o instituție publică cum a vrut mușchiul lor.

Nea Stoica, zis și primarul Petardă, ne-a anunțat că stația de tratare a apei este în probe tehnologice finale și că va fi gata în curând. Numai că din ianuarie și pănă acum,deși ne-a mai șutit vreo 300.000 de euro din buzunare pe care i-a dat plocon firmei amicului lui Ciupercă, probele astea nu se mai finalizează. S-a dus dracului și contractul, și banii, și răbdarea. Probabil că nea Grenadă ne pregătește o supriză și de Paste ne va livra direct apă sfințită. Pănă atunci însă,ne pregătim să-i livrăm noi niște Multe Urări și Iubire Eternă pentru că distruge tot ce atinge. De exemplu Bulevardul Unirii,unde rade spațiul verde de parcă ar fi orașul lui mă-sa! Nea Grenadă,vezi că ceasul ticăie…!

…dar le băgăm în seamă!

Agentul 007,63

Injurând la uselei!