Wednesday, July 30th, 2014

La data de 7 februarie 2013, Parchetul din Muhlhausen, Germania a solicitat DNA înființarea unei comisii rogatorii care avea drept scop cercetarea unor presupuse fapte de evaziune fiscală. Vizat de aceste cercetări era, în primul rând, cetățeanul german Uwe Newkamper, care, potrivit procurorilor germani, ar fi comis în perioada 2004-2005 mai multe infracțiuni de evaziune fiscală și care era dispărut undeva în America de Sud. În România erau vizați de percheziții domiciliare, printre alții, cetățenii români Mitu Grabriela (administrator la RoFleisch SRL), Doru Bodeanu (administrator la Claser SA) și Crețu Viorel (administrator la Roplant Group). Toți erau suspectați că, în complicitate cu cetățeanul german ar fi comis o evaziune fiscală de 2,3 milioane de euro. Pornind de la această situație s-a ajuns la arestarea procurorului DNA Cristudor Dumitru, acuzat de luare de mită, care printr-un mecanism clasic și tradițional a încasat diverse bunuri de la Taifas Daniel, omul despre care se spunea că ar fi fost amic intim al fostului procuror. Povestea halucinantă care l-a trimis pe Cristudor după gratii este parte dintr-un film despre care am scris de nenumărate ori și în care fostul procuror a jucat rolul principal. Prin aceleași mijloacele pe care le vom descrie în cele ce urmează a fost deposedat de o moară omul de afaceri Radu Vasile și tot prin acest tip de manevre a ajuns în închisoare omul de afaceri Dumitru Dascălu, care a cedat și i-a oferit lui Cristudor o mită de 200 de milioane lei. Mecanismul a fost același și a funcționat de fiecare dată: celor vizați le-a fost indusă ideea ca au probleme judiciare deși nu aveau. De această dată însă, ulciorul a crăpat. Și să vedem cum.

 

 

Fezandarea

Februarie 2013.  Cristudor află despre implicarea apropiaților lui Taifas (oameni cu care acesta avusese relații în perioada 2004-2005) în cercetări și îi trimite acestuia un bilețel în care-i cere să își cumpere un telefon cu cartelă reîncărcabilă și să-l sune, indicându-i și  un număr de contact. Taifas se conformează și află că vor fi percheziții în oraș la cei trei și că ar fi bine să dispară pentru a nu fi afectat(SURSA- RECHIZITORIU DNA). În realitate, potrivit solicitării procurorilor germani, era vorba doar despre identificarea celor 3 suspecți și a domiciliilor acestora, perchezițiile urmând a fi planificate ulterior, fără a se specifica data la care urmau să se efectueze. Alarmat, Taifas pleacă la București unde rămâne o săptămână și se întoarce după ce este asigurat de Cristudor că nu mai este nicio problemă. Procesul de „fezandare a inculpatului” începuse cu succes. Din acel moment Taifas și-a format convingerea că are o problemă reală. Prin intermediul unui avocat din Germania acesta solicită Parchetului din Muhlhausen detalii despre eventuale proceduri judiciare declanșate împotriva sa. La data de 20 februarie 2013, Parchetul răspunde textual: „..vă comunicăm că împotriva lui Daniel Vasile Taifas nu s-a început nicio procedură judiciară”. Plin de speranță, Taifas îl informează pe Cristudor despre răspunsul autorităților judiciare germane. Procurorul demontează repede „obstacolul” și-l întreabă subversiv dacă traducerea este corectă. Deși avea documentul în mână tradus de traducător autorizat, Taifas rămâne cu temerea indusă parșiv de omul legii.

Invitație la tata socru  

Martie- aprile 2013. Cristudor revine la tema perchezițiilor cu mascați și-i sugerează să părăsească orașul. Taifas pleacă și, după 7 zile, i se cere să mai stea, că simte ceva în neregulă. Abia la data de 22 aprilie se solicită de către partea germană efectuarea unor percheziții, care sunt stabilite pentru intervalul 3-5 iunie 2013. Cristudor îl contactează pe Taifas trimițându-i acestuia un bilet prin intermediul tatălui să. Convocat la casa socrilor procurorului din București, Taifas se prezintă și, după ce așteaptă o oră în mașină, este informat despre data exactă a perchezițiilor. Ca să își crească prețul, Cristudor îi spune că a reușit să preia dosarul, deși acesta îi fusese repartizat de drept și că se va ocupa personal să nu-i creeze probleme. Îi cere să plece din țară și să încerce să-i determine și pe cei trei vizați de percheziție să dispară(SURSA- RECHIZITORIU DNA).

Taifas fuge deși nu-l aleargă nimeni

 Mai-iunie 2013. Alarmat de discuția de la socrul lui Cristudor, Taifas face din nou demersuri în Germania și, prin avocat, solicită Parchetului din Muhlhausen lămuriri cu privire la situația sa juridică.  Răspunsul Parchetul este același și la fel de sec: nu există nicio procedură judiciară împotriva lui Taifas Daniel. Cristudor se arată sceptic cu privire la conținutul adresei și-i cere lui Taifas să nu mai ceară lămuriri pentru a nu trezi suspiciuni. Încep telefoanele iar procurorul punctează decisiv. Cere niște mașini cu piatră și ceva tuia pentru decorarea vilei de la ieșirea din Slobozia. Ieftin, dacă nu luăm în calcul autoturismul Audi A4 cerut și primit de procuror undeva la sfârșitul anului 2012, tot ca urmare a unor discuții referitoare la presupusele probleme judiciare pe care Taifas le-ar putea avea în Germania și la ajutorul pe care el l-ar putea da. La nivel DNA apar suspiciuni de corupție cu privire la Cristudor, suspiciuni care duc la punerea sub sa sub supraveghere. Suspiciunile sunt ridicate de ofițerul de poliție judiciară Ciubotaru Florin, care sesizează că martorul Gheorghe Vlase care urma să fie audiat s-a operat subit și că toți cei ce urmau a fi percheziționați au ales avocați din București. Conform rechizitoriul DNA, la data de 29 mai Cristudor îl contactează pe Taifas și-i cere date de identificare ale celor vizați de percheziție, nu pentru că nu le avea, ci pentru a-i întări acestuia convingerea că nu va avea probleme datorită implicării sale în dosar. Cu puțin timp înainte de percheziții Taifas pleacă în Grecia unde avea să rămână până după arestarea lui Cristudor.

Percheziții cu paranteze

Iunie 2013. La percheziții Cristudor acționează astfel încât să își conserve poziția de „protector” al lui Taifas. Avocata celor perchiziționați cere o copie a mandatului de percheziție. Procurorul refuză, invocând lipsa de hârtie. Procurorii germani cer respectarea legii, Cristudor fiind obligat să lase documentul pentru copiere de mână avocatei. După ce germanii au părăsit încăperea, Cristudor a confiscat mandatul și a împiedicat-o pe avocată să copieze documentul. Avocata se prinde și, prin intermediul Monei Andronache, îi transmite lui Taifas că procurorul este orice dar nu prietenul lui. Era evident că acesta urmărea să ascundă motivele prezenței germanilor la Slobozia și, mai ales, să-i creeze lui Taifas că-l ajută deși acesta nu avea nicio problemă. După finalizarea perchezițiilor Cristudor o contactează pe angajata lui Taifas, dna Mona Andronache, căreia îi cere să-i transmită șefului ei să mai rămână în Grecia deși perchezițiile nu ridicaseră nicio problemă. La data de 13 iunie Cristudor este reţinut în baza interceptărilor telefonice sub acuzația de favorizare a infractorului și luare de mită. La data de 14 iunie 2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite propunerea DNA şi dispune arestarea sa preventivă, iar la data de 20 iunie 2013 completul de 5 judecători al instanţei supreme respinge recursul lui Cristudor împotriva sentinţei prin care s-a dispus arestarea sa preventivă. Abia la data de 26 iunie Taifas este chemat la audieri, unde se oferise să ajungă imediatdupă arestarea lui Cristudor, și unde i se cere să confirme dialogurile telefonice. La data de 28 iunie este audiată și Mona Andronache. Cei doi nu au altă soluție decât să confirme dovezile irefutabile ale DNA. Ulterior, la data de 17 iulie 2013, Taifas obține o a treia dovadă că împotriva sa nu este declanșată nicio procedură judiciară în Germania. Deși inițial nu fusese amestecat în această poveste, Taifas este condamnat cu suspendare, reținându-i-se mita dată lui Cristudor, dar și circumstanțele legate de presiunile la care a fost supus.  Totuși, de ce a fost condamnat Taifas? Pentru maniera în care a acționat „ghidonat” de Cristudor, care și-a tilcuit planul de a-l presa pe Taifas pornind de la așa-zisa fraudă fiscală din Germania, pentru care s-a făcut și comisia rogatorie. Cristudor știa însă foarte bine că în Germania o fraudă fiscală de câteva milioane de euro nu putea să rămână nedocumentată și nepedepsită din 2007 până în 2013, fiind o greșeală la mijloc. O greșeală s-a și dovedit a fi, întrucât fiscul german a adunat două facturi de două ori, rezultând astfel o “fraudă fiscală” de 1.900.000 Euro… Dacă nu ar fi fost o greșeală, oare ce s-ar fi întâmplat cu Taifas în Germania și în cât timp, dacă privim la Uli Hoeness, președintele clubului de fotbal Bayern Munchen, care a fost condamnat pentru fraudă fiscală la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în numai 6 luni de la sesizarea fiscului?

parchet germania 1 001 parchet germania 2 001 parchet germania 3 001

Din 1990 și până în prezent, de fiecare dată când dreapta politică românească a încercat să se coaguleze ca o forță puternică în stare să se opună stângii comunistoide create de Ion Iliescu, PNL a ieșit în decor și a sabotat din interior orice fel de mișcare a dreptei. S-a întâmplat în 1990, în 1992, în 1996, în 2000, în 2004 și în 2007, când Valeriu Stoica strategul unificării dreptei formate din PNL și PD a fost exclus din partid. De fiecare dată, la capătul deciziei a fost miliardarul Dinu Patriciu, declarat recent cel mai bogat român. O privire retrospectivă asupra istoriei recente arată cum nu se poate mai clar că PNL nu a fost altceva decât calul troian al lui Ion Iliescu în interiorul forțelor anti PSD. Recent, Dinu Patriciu a fost declarat cel mai bogat român după ce a vândut rafinăria Petromidia rușilor. Acesta a fost prețul, plătit integral de PSD pentru trădările lui Patriciu în 2003, când Adrian Năstase l-a scutit de plata a 571 de milioane de euro către stat până în 2010.

Mai 1990. Prima trădare a lui Radu Câmpeanu

1990. Primele alegeri democratice din România postcomunista. Cocoțat în fruntea unui grup de comuniști din linia a doua a PCR, Ion Iliescu fură startul. Transformă Frontul Salvării Naționale, o emanație toxică a revoluției în partid politic captând astfel simpatia întregii populații generată de înlăturarea regimului comunist. În ciuda protestelor partidelor de opoziție, FSN acaparează rapid televiziunea publică. Asupra liderilor partidelor tradiționale se prăvălește un val de acuzații mincinoase și calomnioase. Țintele erau Radu Câmpeanu, președintele PNL și Corneliu Coposu, președintele PNȚ. În mai 1990, Coposu îl roagă pe Radu Campeanu să nu participe la alegerile din 1990, pentru că scorul se întrevedea dinainte foarte clar, rezultatul ar fi fost o victorie masivă a FSN-ului, iar în aceste condiții participarea opoziției nu ar fi făcut decât să legitimeze niște alegeri câștigate nedemocratic de FSN. Câmpeanu a zis NU, PNL participă la alegeri și obține 7% un scor confortabil ptr. Iliescu și FSN.

Aprilie 1991-Patriciu rupe PNL și ajunge ministru

Tot în 1990 Patriciu, Tăriceanu și alți câțiva au scandalizat din nou opinia publică, propunand o alianță între PNL și FSN-ul lui Petre Roman. Aceasta tentativă nu s-a finalizat. Iulie 1990 :  Patriciu perseverează și în 25 iulie 1990 apare PNL Aripa Tânără (PNL-AT), printre fondatori aflându-se Viorel Cataramă, Dinu Patriciu, Călin Popescu-Tăriceanu și Horia Rusu.
Aprilie 1991 : PNL-AT, partidul pe care-l conduce Patriciu semnează, alături de FSN și ILIESCU, Carta pentru Reformă și Democrație, intrând în guvernul Roman remaniat. DINU PATRICIU DEVINE MINISTRUL LUCRARILOR PUBLICE SI AMENAJARII TERITORIULUI ÎN GUVERNUL LUI ILIESCU.

Octombrie 1991- PNL îl spală de Iliescu de sângele mineriadelor, FSN se sparge iar Petre Roman iese de la guvernare

După guvernul Roman- aprilie 1991, PNL continuă să participe alături de FSN la guvernare, în guvernul Stolojan între 1991 și 1992. În guvernul Stolojan, PNL participă sub justificarea că “Romania are nevoie de credibilitate externă, după mineriadele care au zdruncinat imaginea țării“. Pentru cei care au uitat, a doua mineriadă s-a soldat cu căderea guvernului Petre Roman. Tiparul folosit de Iliescu a fost același ca în 1990, când a fost spartă manifestația anticomunistă din Piața Universității. Minerii au ajuns până în sediul Parlamentului, unde au intrat fără să întâmpine vreo opoziție. Și atunci au fost împușcați în stradă oameni nevinovați. În timp ce persoanele care vor forma peste numberswiki.com

doar cateva luni viitorul PD, ies de la guvernare. PNL intră la guvernare, ca să îl spele pe Iliescu de sângele mineriadelor. PNL va deține 3 portofolii : Ministerul Justiției, Ionescu-Quintus(dovedit ulterior turnător al securității), Ministerul de Finanțe, Danielescu, viitor devalizator al SAFI și Viorel Catarama, Ministerul Industriilor.


1992-PNL sparge unitatea CDR chiar înainte de alegeri. Câmpeanu îl propune pe Regele Mihai candidat la președinție!

În 1992, în pregătire pentru alegerile locale se formează CDR care câștigă cu un scor neasteptat de bun aceste alegeri. Dar, surpriză ! În toamnă, la alegerile parlamentare, Radu Campeanu sparge din nou unitatea noii formațiuni de dreapta: rupe PNL din CDR, și candidează separat la alegerile parlamentare. Mai mult, propune drept candidat la președenție pe Regele Mihai – iar monarhia era atat de ne-populara încât acest gest echivala cu a-ti dori să pierzi alegerile.
Rezultat: CDR: 20%, PNL 2%. Diverse aripi și persoane din PNL participă însă la guvernare împreună cu FSN în poziții de mai mică expunere, din 1992 până în 1994, păstrați de către Iliescu sub justificarea că guvernul are nevoie de tehnocrați.
1996- Diversiunea PAC-PL93 finanțată de Patriciu

În 1996 Patriciu și Tăriceanu finanțează – tot SEPARAT DE CDR – grupul ANL (format din PAC și PL’93) cu candidat la președenție propriu – și separat de CDR – în persoana lui Nicolae Manolescu. Și de această dată CDR câștigă, ANL pierde. Manolescu obține un scor ridicol, 0,71% adică puțin peste 90.000 de voturi! În anul 1998 PAC fuzionează cu PNL iar în 2000 Manolescu demisionează din partid și se retrage din viața politică. Emil Constantinecu ajunge președintele României. După o guvernare de patru ani Constantinescu se recunoaște învins de trusturile de presă ale securității și acuză linșajul mediatic al acestora. Refuză să candideze pentru un nou mandat și, pe finalul guvernării sale determină două decizii care aveau să îngroape definitiv PNȚCD: mărirea pragului electoral la 5% și crearea unei alianțe fantomă între PNȚCD și câteva formațiuni civice sub denumirea de CDR 2000, care avea să susțină la alegerile din 2000 un candidat independent la președinție : Mugur Isărescu. Cum scorul necesar pentru accederea CDR2000 în parlament era de 15%, PNȚCD, singurul care a adunat voturi a rămas în afara scenei politice și a dispărut pur și simplu. O mișcare dizidentă în PNȚCD  creată sub denumirea de Grupul de la Brașov, care intuise scenariul a fost anihilată în 1999 iar membrii ei au fost excluși din partid. Prin această manevră Constantinescu a făcut un mare serviciu lui Ion Iliescu: a neutralizat definitiv PNȚCD, singurul partid care se opunea cu adevărat lui Ion Iliescu și stângii. Hegemonia lui Iliescu din perioada 2000-2004 când a revenit la președinția României avea cale liberă. Nouă ani mai târziu, Emil Constantinescu s-a alăturat coaliției anti Băsescu creată în jurul lui Geoană, participând acum din plin la linșajele mediatice pe care le invoca în anul 2000 când a renunțat subit la candidatură. Ce a fost cu adevărat Emil Constantinescu, nu e greu de dedus.

Anul 2000- Pact de neagresiune PSD-PNL

Alegerile din 2000:înaintea alegerilor parlamentare PNL se rupe de CDR propunând un candidat propriu ; a fost o măsura de salvare a celor doua partide mari care au participat la guvernare, PD și PNL, care astfel au câștigat fiecare 7% din opțiunile electoratului și au devenit singura speranță pentru democrație în perioada Dictaturii Regimului Năstase. PNL condus de Stoica semnează un pact de neagresiune cu PSD. PD este invitat de PSD prin Petre Roman să semneze același pact, însă Traian Băsescu își impune punctul de vedere în Congres și PD refuză. După 2001, Năstase a avut o politică extrem de eficientă în plan parlamentar. A “ajutat” PD să dispară : a conceput un plan de destructurare a PD pe care l-a pus în  aplicare cu ajutorul lui C. Gușă. PNL-ul în schimb, a fost atras în diverse oportunități de afaceri de partea PSD, astfel că singura opoziție militantă față de PSD a fost realizată de către Traian Băsescu și PD, lucru pentru care PD a plătit un preț mare : i-au fost racolați membri importanți, primării tradițional PD-iste au fost forțate să treacă la PSD. Conștient de greșeala făcută, Stoica rupe acordul cu PSD și se retrage de la conducerea PNL, lăsându-i locul lui Teodor Stolojan, puternic contestat de aripa Patriciu.Tăriceanu a mimat un conflict cu Patriciu câștigând astfel încrederea lui Stolojan care după retragerea sa forțată din cursa electorală l-a desemnat președinte interimar al PNL și candidat de premier al PNL. Pentru a fi mai credibil Tăriceanu a exclus de pe listele de candidați ai PNL pe toți cei care aveau afaceri cu membrii PSD. Ulterior, în 2005, Tăriceanu avea să-și dea arama pe față renunțând la demisia anunțată și, în urma întâlnirii de la Snagov, să devoaleze legătura sa cu Patriciu, căruia i-a urmat ordinele venite de la PSD. Cu ajutorul lui Stoica, Stolojan devine președintele PNL iar lucrurile se schimbă.  PNL fusese o opoziție “de decor”, dar după 2003, cu ajutorul lui Stolojan, și-a recăpătat forța și militantismul, în ciuda presiunilor făcute de PSD și Patriciu în direcția apropierii PNL de PSD. Septembrie 2003 Tăriceanu declara : “A fost nevoie să vină Theodor Stolojan pentru ca să terminăm odată cu înțelegerile de culise și ambiguitățile în relația cu PSD“.

2004- PSD învins de Traian Băsescu.

 PSD, urmașul P.C.R. aruncă România într-o dictatură sud-americană oameni de afaceri sunt urmăriți și li se cere un procent din profit ” pentru protecție”; ziare sunt închise, directorii lor concediați, personalități și jurnaliști care devin adversari ai lui Năstase sunt ridicați de pe stradă și ținuți în arest.
Nivelul libertăților democratice pentru România este apreciat de către Freedom House ca fiind în această perioadă egal numai cu cel din RUSIA.
Tocmai în această perioadă, încă în Regim Năstase, Patriciu sponsorizează PSD în alegerile locale, știut fiind că alegerile locale depind scorul și puterea partidelor în alegerile care urmau, adică în alegerile generale. Tocmai în aceasta perioadă de dictatură a PSD Patriciu alege să vândă șansele unei victorii clare și definitive a dreptei asupra PSD, și șansele ca PSD să nu mai poată avea un cuvânt de spus până când nu se va fi reformat. Sponsorizarea PSD de către Patriciu trebuie citită în raport cu Ordonanța de Urgență din octombrie 2003 prin care datoriile Petromidia, companie primită de Patriciu de la Constantinescu au fost convertite în obligațiuni și amânate la plată până în 2010.În toamna, Alianța pierde la scor strâns alegerile parlamentare, dar Traian Băsescu reușește să câștige Președinția și să formeze un guvern al Alianței, care, mai târziu CONTRAR dorințelor lui Patriciu, Țiriac și Voiculescu – va integra România în UE la data de 1 IANUARIE 2007.

2005-2006- Proiect de fuziune PNL-PD. PSD în derivă grație anchetelor Parchetului. Pentru prima data în istoria postdecembristă un prim ministru este anchetat: Adrian Năstase
În 2005 și 2006 proiectul fuziunii PNL-PD este reiterat pe rând, de către ambii parteneri, PD și PNL, dar mai ales de către PD. PNL se opune fuziunii PNL-PD și blochează orice discuție despre formarea unui bloc puternic de dreapta.
Acest lucru se întâmplă pe fondul unei presiuni puternice din partea UE și a societății civile în legătură cu reforma în justiție, dar și în condițiile în care PSD devine un partid din ce în ce mai slab în sondaje, datorită începerii cercetărilor în legătura cu corupția regimului Năstase. Astfel că refuzul oricărei tentative de unificare a dreptei în aceste condiții extrem de favorabile din punct de vedere istoric și tactic, reprezintă o trădare a însăși ideii de Dreapta, de unitate a Dreptei pentru care a militat Corneliu Coposu și mai mult decât atât, o aliniere la obiectivele strategice ale PSD.

Ianuarie 2007- PSD apasă pe butoanele din PNL. Alianța DA este distrusă prin scoaterea PD de la guvernare. PNL guvernează sprijinit și șantajat de PSD din parlament
11 ianuarie 2007 : PNL primește ordin de la PSD distrugă Alianța DA. Explicația ne-o oferă Vasile Dîncu, vicepreședinte PSD responsabil cu analiza politică, citat de Cotidianul:  “Interesul PSD este pentru adâncirea prăpastiei dintre PNL și PD. Noi le întindem o mână liberalilor, apoi le-o retragem. Ca într-o caricatură pe care am văzut-o într-un ziar occidental, cu un tip care stă să se înece și altul care-i întinde mâna în semn de salut“. La rândul său, liderul PSD Mircea Geoană spune că disponibilitatea PSD față de un GUVERN MONOCOLOR PNL este condiționată DE SPARGEREA ALIANTEI. “Noi nu sprijinim un guvern al Alianței. DACĂ EI SE SPARG PUTEM DISCUTA… Dar cu Alianța nu avem ce discuta“.

Tăriceanu se execută și anunță decesul Alianței DA la data de 27 martie 2007. Asta după ce a refuzat fuziunea cu PD și organizarea de alegeri anticipate la care noua formațiune să participe unită împotriva PSD, pe fondul prăbușirii partidului lui Ion Iliescu sub acuzațiile de corupție și sub anchetele Parchetului.  Mișcarea este coordonată de același Dinu Patriciu, cel care în 2010 are de rambursat statului român 571 de milioane de euro. Din acest motiv Patriciu și-a plasat jucăria politică în ograda lui Ion Iliescu imediat după ce Crin Antonescu a ieșit din cursă furând prin înșelătorie propagandistică circa 20% din voturile anti PSD.

2014, o nouă strategie. Divorț de ochii lumii

La alegerile din anul 2012, PSD și PNL au renunțat la orice fel de aparențe, formând o uniune electorală împreună cu partidul televiziune al turnătorului Dan Voiculescu. Sub denumirea de USL, cele două partide susținute de televiziunea Antena 3 au creat o adevărată isterie populară împotriva președintelui Traian Băsescu. Definit drept dictator și transformat în inamic public, Traian Băsescu a fost folosit drept argument unic si suprem al asocierii infracționale dintre cele două grupări politice care reunesc cei mai penali politicieni pe care această țară i-a dat vreodată. În primăvara anului 2012, după ce mai mulți parlamentari au fost cumpărați la propriu, USL a reușit să dărâme guvernul PD-L condus de Mihai Răzvan Ungureanu printr-o moțiune de cenzură. Președintele a cedat inexplicabil și l-a numit prim ministru pe Victor Ponta, care în luna mai a format un guvern interimar USL. În vara anului 2012, încălcând toate reglementările posibile și desființând pur și simplu instituții democratice, USL l-a suspendat pe președinte după modelul patentat în 2007 de Călin Popescu Tăriceanu. La referendumul pentru demiterea președintelui, în ciuda fraudelor electorale evidente prin care au votat și morții, pragul electoral cerut de lege și pe care USL nu l-a putut desființa nu a fost atins iar președintele a revenit în funcție. Măsurile de austeritate, unele justificate, altele complet greșite, au făcut ca la alegerile parlamentare din iarnă USL să câștige 70% din mandate. Cu o asemenea majoritate doar anchetele DNA și justiția au stopat elanul dictatorial al cuplului Ponta-Antonescu. În numai un an, mai mulți miniștrii, parlamentari și aleși locali ai celor două partide au ajuns la închisoare în urma unor procese în care au fost acuzați de corupție. Mulți miniștrii au fost schimbați din funcții datorită dezvăluirilor mass media. Plagiatori, incompatibili sau pur și simplu găinari, miniștrii celui mai corupt și incompetent guvern postdecembrist au contribuit din plin la erodarea rapidă a USL. În aceste condiții, brusc și fără explicații, USL se sparge ca urmare a unui scandal pueril. PSD refuză să accepte în postura de vicepremier pe Klaus Iohannis, ministrul de finanțe propus de PNL în locul lui Daniel Chițoiu, cercetat pentru infracțiuni de corupție. PNL iese de la guvernare, Crin Antonescu își dă demisia din fruntea Senatul, dar în teritoriu guvernarea continuă în vechea formulă. PNL este la putere în județe dar în opoziție la București. Crin Antonescu încearcă să ocupe întreg spectrul de dreapta, revendicându-se liderul opoziției. Pe fondul fărâmițării până la atomizare și al lipsei unui lider veritabil, partidele cu adevărat anti PSD nu au reacție. Până și  presa de dreapta pare convinsă că mișcarea PNL este una reală și dă credit liberalilor, tratându-i cu buna voință. În acest timp, Călin Popescu Tăriceanu, unealta PSD care și-a dovedit eficiența, preia șefia senatului după ce a demisionat din PNL. Mișcările au în vedere captarea voturilor din dreapta și decapitarea completă a firavelor grupuri anti PSD care se văd scoase din cursa pentru prezidențiale și împinse să susțină adevăratul candidat al USL pentru funcția supremă în stat – Crin Antonescu. Mutarea anihilează creșterea în sondaje a lui Traian Băsescu și-l scoate în decor pe președinte, care nu va putea să susțină în adevărat candidat de dreapta. Miza este uriașă. În 2016, fără competitori, USL poate miza liniștit pe 100% la alegerile parlamentare.   

 

PS. Pentru rolul jucat în cei 25 de ani, Dinu Patriciu, demolatorul dreptei, este recompensat de USL. Datoria de peste 571 de milioane de euro a grupului Rompetrol către statul român este convertită într-o participație la un fantomatic fond de investiții constituit, chipurile, împreună de debitor și creditor. Adică, pur și simplu, dispare.

Politicienii neamului cer, la unison, grațierea lui Gică Popescu. Cozile de topor angrenate în  corul bocitoarelor invocă, pe lângă marile performanțe, inexistente de altfel, ale marelui fotbalist și faptul că Baciul a plătit prejudiciul, fapt pentru care trebuie scos din pușcărie. Rechizitoriul procurorilor arată clar că Popescu a fiscalizat, de fapt, niște bani furați și că pe parcursul cercetărilor a încercat să ducă în eroare procurorii fabricând probe și mințind cu nerușinare. Redăm pasaje din rechizitoriul care-l înfundă pe Baci.

 9. Transferul jucătorului de fotbal Sânmărtean Lucian, din august 2003, de la Gloria Bistriţa la clubul grec Panathinaikos Atena . Faptă comisă de învinuiţii Pădureanu Jean, Becali Ioan, Becali Victor şi Popescu Gheorghe

Documente provenite de la clubul GLORIA 1922 BISTRITA :

Cu adresa nr. 801/05.09.2007, “Club Fotbal Gloria 1922 Bistriţa” transmite Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca răspuns la solicitarea nr. 48/P/2006 din 21.08.2007, documentele aferente transferului jucătorului Lucian Sânmărtean, respectiv:

1. “Memorandum al unei convenţii încheiată în a 10-a zi a lunii ianuarie 2001”, prezentat în limbile română si engleză, varianta semnată fiind cea în limba engleză.

Acest act a fost încheiat între FC GLORIA BISTRIŢA, reprezentat de preşedintele Jean Pădureanu, INTERMARK INTERNATIONAL B.V. – companie cu sediul în Rotterdam, Olanda – reprezentată de directorul Johan Versluis şi jucătorul Sânmărtean Lucian Iulian. Prin acest document, compania INTERMARK INTERNATIONAL B.V. cumpără o participaţie de 50% din drepturile economice ale jucătorului, pentru care se angajează să plătească Clubului, înainte de data de 21 ianuarie 2001, suma de 105.000 USD. Conform punctului 3 din acest document, părţile cad de acord să menţină asocierea în deţinerea drepturilor de transfer ale jucătorului până la finele sezonului de fotbal 2009/2010 sau în prezenţa unei oferte de la un al treilea club [...], caz în care Clubul acceptă să transfere jucătorul fără întârziere şi să plătească imediat Companiei 50% din preţul stabilit pentru transferul jucătorului unei a treia instituţii implicate. 187

2. Contract de transfer din 14.07.2003 încheiat între Club Fotbal Gloria 1922 Bistriţa, reprezentat de preşedintele Jean Pădureanu, şi Panathinaikos FC Atena, reprezentat de Director Evagelos Samaras privind pe jucătorul Lucian Iulian Sânmărtean. Acest contract este redactat în limba engleză, poartă titlul de “Private Agreement” şi este semnat, pe lângă cele două persoane sus-menţionate, şi de Ioan Becali. Traducerea în limba română a acestui acord (cu titlul “Acord/întelegere particular/secreta”) a fost furnizata de clubul Gloria Bistrita impreuna cu varianta in limba engleza.

În acest contract, la punctul 1, se stipulează că Gloria Bistriţa are 100% din drepturile asupra jucătorului Lucian Iulian Sânmărtean şi este de acord să-l transfere la Panathinaikos Atena. Se observă că această prevedere intră în contradicţie cu cele prevăzute în memorandumul prezentat la punctul anterior, respectiv cu deţinerea drepturilor de transfer ale jucătorului în participaţie, 50%-50%, cu firma olandeză Intermark International BV.

Conform punctul 2 din acord, Panathinaikos Atena va plăti, pentru transferul jucătorului, suma totală de 600.000 USD, din care 400.000 USD după semnarea contractului si 200.000 USD in 15.12.2003.

3. Un al doilea contract, redactat in limba engleză, cu titlul “Private agreement”, datat in aceeaşi zi de 14.07.2003, împreună cu traducerea în limba română a acestuia (“Acord particular/secret”), încheiat între Club Fotbal Gloria 1922 Bistriţa, reprezentat de preşedintele Jean Pădureanu, şi Panathinaikos FC Atena reprezentat de Director Evagelos Samaras, prin care se stabilesc următoarele:

“Conform acordului particular/secret din 14.07.2003 între părţile menţionate, suma de 600.000 USD va fi plătită după cum urmează: 188

1. Suma de 400.000 USD va fi plătită:

a) 50%, adică 200.000 USD, in favoarea Bistriţa, cu detaliile bancare (Banca Romana de Dezvoltare, Bistrita, SV994420600, swift BRDEROBU);

b) 50%, adica 200.000 USD, în favoarea Intermark International BV (KBC Bank Nederland NV Rotterdam, Hollanda, KRED NL2X, IBAN NL74KRED0633075256);

2. Suma de 200.000 USD în data de 15.12.2003, va fi plătită:

a) 50%, adică 100.000

 

Adresa clubului GLORIA 1922 Bistrita către PANATHINAIKOS FC prin care se solicită copii ale documentelor de plată cu care au fost efectuate plăţile pentru transferul jucătorului Sânmărtean Lucian, împreună cu răspunsul clubului elen nr. 1430/17.09.2007, prin care se comunică următoarele :

„În concordanţă cu înţelegerea privată din 14.07.2003, suma de 600.000 USD a fost stabilită să se platească astfel :

- 300.000 USD către Gloria Bistriţa. Suma a fost plătită prin cec în valoare de 88.500 euro (100.000 USD) şi prin transfer bancar 200.000 USD în 22.07.2003;

- 300.000 USD către Intermark International. Suma a fost platită prin cec în valoare de 88.500 euro (100.000 USD) şi prin transfer bancar 200.000 USD în 22.07.2003. 192

Putem confirma că reprezentantul dumneavoastră care a primit ambele cecuri a fost dl. Gheorghe Popescu.”

9. Chitanţa seria BN ALA nr. 2747411 din 30.12.2001, emisă de FC GLORIA BISTRIŢA, aferentă încasării sumei de 105.000 USD, cu explicaţia “Transfer jucător Sânmărtean Lucian”.

10. Fila de registru de casă aferentă datei de 30.12.2001 în care s-a înregistrat încasarea sumei de 105.000 USD şi Nota contabila nr. 66/31.12.2001, împreună cu Fişa contului 733.03 “Transfer jucători”, pentru anul 2001, în care s-a înregistrat în lei încasarea sumei din chitanţa nr. 2747411, respectiv 3.255.000.000 lei.

11. Extras de cont nr 17, Nota contabila nr. 48/31.08.2003 (documentele prezentate mai sus, la punctele 4 si 5), precum si fişa contului 733.03 “Transfer jucatori” pentru anul 2003, în care s-a inregistrat incasarea sumei de 6.598.977.000 lei din transferul jucatorului Sanmartean Lucian (echivalentul celor 199.969 USD incasati la 22.07.2003, conform extrasului de cont) si balanţa de verificare contabilă încheiată de CF GLORIA 1922 Bistriţa la 31.12.2003.

În concluzie, din tranzacţiile efectuate (încasările) aferent vânzării drepturilor de transfer ale jucătorului Lucian Iulian Sânmărtean de la clubul GLORIA BISTRIŢA la clubul PANATHINAIKOS ATENA (total valoare transfer 600.000 USD USD),  Clubul GLORIA BISTRITA a primit 200.000 USD, firma INTERMARK INTERNATIONAL B.V. şi-a reţinut procentul de 2% din suma de 300.000 USD încasată de la clubul grecesc, respectiv 6.000 USD, iar diferenţa de 294.000 USD a ajuns în două conturi din Luxemburg deschise pe numele firmei off-shore SPORT VENTURES S.A. din Insulele Virgine Britanice, cu menţiunea că preşedintele CF GLORIA BISTRITA încasase în luna ianuarie 1999 suma de 105.000 USD pentru vânzarea a 50% din drepturile de transfer ale jucătorului (care a fost primită şi înregistrată la club în luna decembrie 1999). Clubul român a încasat totuşi şi diferenţa de 100.000 USD la transferul jucătorului la clubul Panathinaikos (conform documentelor identificate la clubul grecesc, cecul (biletul la ordin) aferent acestei sume i-a fost inmânat lui Gheorghe Popescu), prin adresa de la filele 105-106, făcându-se cunoscut că suma de bani în cauză a fost încasată de Gloria Bistriţa, fiind înregistrată însă după cinci ani în contabilitatea clubului.

Din cele de mai sus rezultă următoarele:

1. Memorandumul semnat de CF GLORIA BISTRITA cu firma INTERMARK INTERNATIONAL BV nu conţine date conforme cu realitatea, ca şi în cazul celorlalte memorandumuri analizate, în sensul că tranzacţiile nu au un conţinut economic şi nu au fost derulate, în realitate, între părţile semnatare. Scopul acestui document a fost prejudicierea clubului GLORIA BISTRITA cu diferenţa de la suma de 105.000 USD până la 50% din suma reală de transfer obţinută pentru jucătorul Sânmărtean Lucian, respectiv cu diferenţa până la suma de 300.000 USD.

2. Din modul in care s-au derulat operaţiunile, s-a constatat că CF GLORIA BISTRITA, pe lângă prejudiciul de 195.000 USD a mai suferit un prejudiciu, în valoare de 88.500 euro (echivalentul tranşei a doua, de 100.000 USD), prin neîncasarea acestei sume, în condiţiile în care clubul elen a plătit suma printr-un cec înmânat lui Gheorghe Popescu. Este irelevantă înregistrarea acestei sume în urma anchetei DNA, în cursul anului 2008.

3. De asemenea, prin neînregistrarea la nivelul clubului GLORIA BISTRITA a întregii sume de 600.000 USD obţinute din transferul jucătorului în anul 2003, ci doar a sumei de 200.000 USD, a fost prejudiciat şi bugetul statului român cu impozitul pe profit aferent veniturilor de 400.000 USD neînregistrate, pentru anul fiscal 2003.

Transferul jucătorului Bratu pe filiera Gica Popescu

Iata ce spune clubul Galatasaray

- “aşa cum puteţi vedea din contractul trimis de Rapid Bucureşti onorariul de transfer trecut în contract este de 1.750.000 USD. Totuşi, această sumă reprezintă plata pe care clubul nostru are obligaţia de a o efectua după data contractului (1 septembrie 200x). Această obligaţie nu include plata efectuată la data contractului”– x: cifra nu se vede în original, probabil 3;

- “am dori să vă informăm că în conformitate cu evidenţele noastre totalul sumei transferului pentru jucător se ridică la 2.750.000 USD. [...] Defalcarea plăţilor este după cum urmează: 225

Data plăţii

Suma plătită

Condiţii de plată

1 septembrie 2003

1.000.000,00

Plătiţi lui Gheorghe Popescu de la Becali Sport

10 septembrie 2003

100.000,00

Plătiţi la Rapid Bucureşti prin transfer bancar

27 februarie 2004

500.000,00

Plătiţi lui Ioan Becali de la Becali Sport

30 aprilie 2004

350.000,00

Plătiţi la Rapid Bucureşti prin transfer bancar

30 august 2004

250.000,00

Plătiţi D-lui Popescu pentru Rapid Bucureşti

5 ianuarie 2005

200.000,00

Plătiţi D-lui Popescu pentru Rapid Bucureşti

11 aprilie 2005

150.000,00

Plătiţi D-lui Popescu pentru Rapid Bucureşti

22 iulie 2005

180.230,18

Plătiţi la Rapid Bucureşti prin transfer bancar

19 august 2005

19.762,82

Plătiţi la Tractorul Braşov ca şi Compensaţie de solidaritate

Total plăţi

2.750.000,00

Din cele prezentate mai sus, rezultă că, la Rapid Bucureşti s-a plătit prin transfer bancar suma de 630.230,18 (100.000 + 350.000 + 180.230,18).

Printre documentele puse la dispoziţie de Federaţia Română de Fotbal se numără şi 3 chitanţe (conform traducerii din limba turcă asigurată de către Badiu Laura, traducător autorizat de Ministerul Justiţiei sub nr. 12492/2005) conţinând următoarele precizări:

- data 01.09.2003 nr. 1556 “am primit de la Clubul Sportiv Galatasaray suma de un milion USD”, “Numele şi prenumele: Gheorghe Popescu”;

- data 27.2.2004 nr. 001918 “am primit de la Clubul Sportiv Galatasaray suma de cinci sute mii USD”, “A primit Ioan Becali”;

- data 02/09/2004 nr. 1144 “S-a plătit lui: Gheorghe Popescu”, “Plata pentru bune servicii (Florin Bratu) RAPID BUCUREŞTI 250.000”, “Douăsutecincizecimii dolari americani”.

3. Cu privire la persoanele fizice Gheorghe Popescu şi Ioan Becali menţionate în documentele emise de către clubul GALATASARAY SK ca beneficiari ai unor sume de bani, Garda Financiară a efectuat verificări după cum urmează:

a) Gheorghe Popescu

Referitor la suma de 1.000.000 USD încasată în data de 01.09.2003 227

Din Nota explicativă dată de dl. Gheorghe Popescu în prezenţa societăţii civile de avocaţi Şerban Mareş & Asociaţii datată 22.02.2006, la întrebarea – răspuns nr. 1, acesta afirmă că:

“În data de 01 septembrie 2003 am primit suma de 1.000.000 USD de la clubul Galatasaray Istanbul. Deşi, pe chitanţa emisă de clubul Galatasaray Istanbul se scrie “Transfer fee for Florin Bratu”, în realitate suma respectivă nu reprezintă în totalitate comisionul pentru transferul jucătorului Florin Bratu. În calitatea mea de fost juător la clubul Galatasaray am ajutat acest club să transfere din România în vara anului 2003, un număr de 3 jucători (Bratu Florin, Ovidiu Petre şi Gabriel Tamaş), discuţiile mele cu reprezentaţii clubului au fost ca eu să primesc suma de 350.000 USD pentru acest ajutor.  Precizez că în anul 2001, am plecat de la Galatasaray Istanbul la echipa italiană Lecce, am fost nevoit să renunţ la o sumă de aproximativ 650.000 USD (pe care mi-o datora clubul Galatasaray şi alte drepturi contractuale) pentru a putea fi lăsat să plec la echipa italiană în vara anului 2003, la rugămintea clubului Galatasaray de a transfera 3 jucători, am avut ocazia să-mi recuperez şi suma de 650.000 USD la care într-un fel fusesem nevoit să renunţ. Atunci, la 1 septembrie 2003, am primit suma de 1.000.000 USD (350.000 comision transfer pentru cei 3 jucători şi 650.000 USD suma restantă – aşa cum am arătat mai sus) şi am semnat o chitanţă în acest sens. Această sumă de 1.000.000 USD a rămas în Turcia.”

Cu privire la rezidenţa fiscală, dl. Gheorghe Popescu precizează la întrebarea – răspuns nr. 2:

”[...] Ca urmare a consultării avocaţilor şi experţilor fiscali, după apariţia în presă a unor articole referitoare la acest caz, am făcut declaraţie rectificativă pe care am depus-o la fisc Sector 1, în baza căreia mi s-a emis decizie de impunere şi am plătit impozitul stabilit în  sumă de 1.330.000 RON (conform OP şi declaraţiei ataşate).” De asemenea, la întrebarea – răspuns nr. 3, dl Gheorghe Popescu recunoaşte că suma de 1.000.000 USD “nu făcea parte din contractul încheiat între Rapid şi Galatasaray şi nici nu avea legătură cu firma Becali Sport”.

Din cele de mai sus, rezultă că suma de 1.000.000 USD încasată de către dl. Gheorghe Popescu în data de 01.09.2003 reprezintă venituri nedeclarate organelor fiscale din România de către această persoană fizica pentru anul 2003.

b) Gheorghe Popescu

Referitor la sumele de 250.000 USD încasată în data de 30.08.2004, 200.000 USD încasată în data de 05.01.2005 şi 150.000 USD încasată în data de 11.04.2005

Din Nota explicativă dată de dl. Gheorghe Popescu, la întrebarea – răspuns nr. 4 acesta recunoaşte că:  “Da, am încasat aceste sume conform chitanţelor pe care le depun ataşate”

iar la întrebarea – răspuns nr. 5 – “Cu ce titlu aţi primit aceste sume de bani?” acesta menţionează următoarele:

“Am un contract de împrumut cu clubul Rapid pentru suma de 600.000 USD (îl depun alăturat) şi în baza acestui contract am ridicat suma de 600.000 USD.”

Contractul de împrumut încheiat între AFC RAPID BUCUREŞTI, reprezentată prin dl. Becali Ioan, în calitate de Preşedinte, şi Popescu Gheorghe în calitate de împrumutat precizează următoarele:

”Subscrisa AFC RAPID BUCUREŞTI înţeleg să dau cu titlu de împrumut domnului Popescu Gheorghe suma de 600.000 USD  (şasesutemii), pe care acesta este împuternicit să o ridice de la Clubul Galatasaray SK Istanbul, din suma totală de 750.000 USD (şaptesutecincizecimii), reprezentând plata parţială din suma de transfer a jucătorului Bratu Daniel Florin de la AFC RAPID BUCUREŞTI la Clubul Galatasaray SK Istambul, plată parţială care este scadentă la data de 01.07.2004.”

c) Ioan Becali

Referitor la suma de 500.000 USD încasată în data de 27.02.2004

Din Nota explicativă dată de dl. Becali Ioan datată 28.02.2006, la întrebarea – răspuns nr. 2, acesta afirmă că:

“Da, am ridicat suma de 500.000 USD la data de 27.02.2004 după ce a reprezentat o rată din contractul de transfer al jucătorului Florin Bratu”.

Cu privire la nevărsarea sumei de 500.000 USD în contul AFC RAPID, la întrebarea – răspuns nr. 4, dl. Becali Ioan precizează că “această sumă reprezenta un împrumut acordat mie de către clubul AFC RAPID pe baza unui contract pe care îl ataşez alături de această notă explicativă” iar cu privire la informarea vreunui reprezentant al AFC RAPID de încasarea sumei de 500.000 USD, la întrebarea – răspuns nr. 6, acesta precizează că “Am informat de primirea acestei sume pe dl. Copos George proprietarul clubului AF RAPID”.

În Contractul de împrumut încheiat între AFC RAPID BUCUREŞTI, reprezentată prin dl. Zotta Constantin secretar general, în calitate de împrumutator, dl. Becali Ioan în calitate de împrumutat şi S.C. BECALI SPORT S.R.L., reprezentată prin dl. Becali Ioan – Preşedinte al Consiliului de Administraţie în calitate de garant se precizează la art. 1 următoarele:

“Împrumutatorul acordă împrumutatului un împrumut în sumă de 500.000 USD (cincisutemiidolari USD), din totalul sumei de 850.000 USD reprezentând creanţa împrumutatorului faţă de Clubul Galatasaray SK Istambul. împrumutatorul împuterniceşte, prin prezentul, pe împrumutat să ridice de la Clubul Galatasaray SK Istambul suma de 500.000 USD, din suma totală de 850.000 USD, sumă ce va fi reţinută de către împrumutat cu titlu de împrumut”.

Din cele de mai sus, rezultă că, în realitate, AFC RAPID BUCUREŞTI a încasat din transferul jucătorului de fotbal Florin Bratu la GALATASARAY SK, suma totală de 1.730.230,18 USD care se compune din următoarele: 630.230,18 USD prin transfer bancar, 600.000 USD în numerar prin dl. Gheorghe Popescu (250.000 USD + 200.000 USD + 150.000 USD) şi 500.000 USD în numerar prin dl. Becali Ioan. Referitor la contractele de împrumut încheiate de către AFC RAPID BUCUREŞTI cu persoanele fizice Gheorghe Popescu şi Ioan Becali, directorul economic dl. Cauc Viorel a declarat, în Nota explicativă datată 06.03.3006, că împrumuturile nu au fost înregistrate în evidenţa financiar – contabilă a asociaţiei la momentul acordării.

“Cornel de la Vank”, cine-o fi ăsta habar n-am dar așa era prezentat pe ecran, a rămas blocat în nămeți. El a intervenit telefonic la televizor și, cu ajutorul cuvintelor lui, și-a exprimat indignarea. Avea omul un concert la Râmnicu Vâlcea și a trebuit să plece la drum. Bineînțeles că a rămas înzăpezit, că viscolul nu ține cont de treburile mai mici sau mai mari ale oamenilor. Fătuca din studioul TV era la fel de indignată la adresa autorităților care freacă menta în loc să dea o pauză viscolului și să, dea la lopată ca să poată Cornel să ajungă la cântare. Pe autostrăzi, o sumă de imbecili s-au tamponat în grup și au rămas în câmp. La televizor, fătucile cu microfon hărțuiesc trecătorii cu întrebări imbecile: “Te-a prins iarna pe drum. Ți-e frig? ” Nu, fă, i-aș fi răspuns, am transpirat și am făcut țurțuri! Acesta este tabloul sumbru al unei zile normale de iarnă. Prostia este la fel de multă ca zăpada. Și viscolește aprig amplificată de imbecilii care se numesc jurnaliști de televiziune. Gâtuit de indignare, poporul urlă la autorități că nu se iau cu viscolul la trântă. Prostia populimii este explicabilă. Avem povestiri savuroase despre prostia în stare pură, cum ar fi povestea idiotului care căra lumina în casă cu ulciorul sau umplea găleata cărând apă cu sita. În privința autorităților însă, prostia este deranjantă. Pentru că este plătită gras de la buget și produce pagube inimaginabile. Și chiar moarte. Cum mă, organule, dai tu drumul circulației pe autostradă când vezi ce urgie e afară? De ce, organule, nu închizi circulația și permiți bezmeticilor să iasă din localități?  Înțeleg că organul, ca reprezentant în funcție al poporului, este și el redus neuronal, are hardul mic și memoria RAM e slăbuță. Dar că superiorii lui, Ponta, Generalul izmană de la interne sau alți băieți din guvern sunt la fel de idioți, asta nu mai pot să o înțeleg. Adică o înțeleg, dar mă calcă pe nervi inerția celor care văd, înțeleg dar stau cu mâinile în sân.

Geme județul și, o data cu el, țărișoara sub apăsarea luptei anticorupție. După căderea bastionului de la DNA, l-am numit aici pe nea Bebiță Cristudor, s-a prăbușit și turnulețul de la Parchetul județean, micul Cătălin Hristescu, un băiat de mingi al interlopilor locali, după cum susține anticorupția de la București. Lumea a intrat în fibrilație. Jurnaliștii care până mai ieri erau specializați în știri pozitive la calup, dau de toți pereții cu mafia din justiție. Pe forumuri au apărut comentatorii avizați care formulează teze cu valoare de adevăr absolut la adăpostul anonimatului. Pentru neavizați pare un nou început. Se purifică instituțiile, bandiții se predau, binele învinge. Pentru cunoscători însă, ceea ce se întâmplă nu este mai mult decât un circ ieftin, o nouă bătălie (a câta?) pentru reîmpărțirea influenței, rearondarea găștilor de cotizanți la centrele de protecție pentru o mai judicioasă colectare a șpăgilor. Atât și nimic mai mult. Demonstrația este simplu de făcut. Ce sunt, de fapt, procurorii Hristescu și Cristudor sau polițistul Tache, ca să mă refer la ultimii cetățeni încondeiați de DNA? Sunt simple unelte. Sunt mustățile unui sistem cu rădăcini adânci. Sunt interfața dintre bandiții de sistem și cei din afara sistemului. În ultimii 14 ani despre cei trei și nu numai despre ei s-au produs tone de dezvăluiri. Cele mai multe dintre acestea au venit de la presă. Dar au fost și materiale informative ale SRI care au ajuns pe birourile celor ce erau obligați să ia măsuri. Numai că, ce să vezi? Cei puși să dea cu ei de pământ erau exact cei care-i protejau. Inspecția judiciară de la CSM i-a albit de fiecare dată. Daniel Morar, șeful lui Cristudor, a mers încă și mai departe. În sensul că deși avea pe masă un dosar cât Encicopledia Britanică despre isprăvile lui Cristudor, s-a făcut că nu le vede și l-a avansat. Ba, chiar i-a dat și o primă pentru că s-a desistat într-un dosar tip făcătură soldat cu trimiterea după gratii a unui om nevinovat. Hristescu a ajuns procuror șef după ce CSM-ul l-a verificat în mai multe rânduri după ce chiar șefii lui au cerut aceste verificări. Dacă acum Hristescu va fi găsit vinovat, alături de el ar trebui sa meargă la Dinamo și cei care i-au dat certificate de bună purtare. Gunoiul pute prea tare iar băieții care se ocupă cu salubrizarea pentru mafia gulerelor albe au hotărât să ducă mizeria la tomberon. Atât și nimic mai mult. Câtă vreme rădăcinile răului rămân în instituțiile statului, doar plevușca va ajunge pe drumuri. Cu pensii babane, ca judecătorul Costiniu, și cu bătrânețea asigurată, desigur. Iar locurile vacantate vor fi umplute de alte lichele, la fel de odioase și la fel de corupte. Sistemul, așa cum a fost el proiectat de Ion Iliescu în 1990, nu este capabil să producă altceva. Omenii integrii vor rămâne în tenebre și doar lichele vor păși pe covorul roșu. Atunci, despre ce anticorupție vorbim? 

 

VINCENŢIU

Prin harul lui Dumnezeu

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

 

Iubitului meu cler şi popor,

har şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru,

iar din parte-mi, arhiereşti binecuvântări !

 

         Dreptmăritori creştini,

 

Sfântul Evanghelist Matei este singurul autor al Noului Testament, care, în capitolul al doilea al Evangheliei sale, ne istoriseşte, în legătură cu Naşterea Domnului la Betleem, episodul venirii magilor de la Răsărit. În primul capitol, Evanghelistul ne vorbeşte despre identitatea dumnezeiescului Prunc, despre originea Sa divino-umană. Aşa cum îngerul îi lămureşte dreptului Iosif taina zămislirii, a conceperii lui Iisus de către Fecioara Maria prin puterea Duhului Sfânt, magii de la Răsărit lămuresc taina arătării lui Iisus în lume. În pericopa evanghelică, auzită la Sfânta Liturghie (Matei 2, 1-12) în această binecuvântată zi, aţi auzit cum este istorisit acest episod.

Sfântul Evanghelist Matei nu ne spune nimic despre numărul magilor, numele, vârsta sau ţara lor de origine. Textul pur şi simplu vorbeşte despre „magii de la Răsărit”, adică din teritoriile de la Răsărit de Palestina biblică, ceea ce ne lasă să intuim câte ceva despre originea lor etnică şi despre apartenenţa lor religioasă.

Ştim că în antichitate, potrivit lui Herodot, erau numiţi „magi” acei înţelepţi, care se ocupau cu astrologia sau „cititul în stele”, cu observarea corpurilor şi fenomenelor cereşti, pe care le interpretau. Era răspândită, la cei din vechime, convingerea că fiecare om ar avea propria stea, care apare la naştere şi dispare odată cu moartea persoanei.

Potrivit Evangheliei după Matei, magii de la Răsărit au fost acei preoţi, înţelepţi păgâni, care au identificat pe cer o stea neobişnuită, pe care au urmat-o, ajungând astfel să-L cunoască pe „Cel ce S-a născut rege al iudeilor”. Ei L-au recunoscut pe Pruncul născut la Betleem ca fiind Dumnezeu, Unicul Dumnezeu. Aşadar, „magii de la Răsărit” au ajuns la Betleem pe deplin încredinţaţi şi având conştiinţa importanţei religioase şi cosmice a naşterii lui Hristos, Mesia pe care-L aşteptau de multe generaţii evreii. Ceea ce este important pentru a înţelege istorisirea este faptul că aceşti magi nu sunt iudei, ci străini care se află în căutarea lui Mesia. Provenienţa lor este descrisă în mod generic: ei vin din Răsărit, sunt aşadar păgâni, şi-i reprezintă pe toţi aceia care iniţial fuseseră excluşi de la făgăduinţele dumnezeieşti, deoarece nu aparţineau poporului lui Israel, devenind astfel, în virtutea atitudinii lor de a-L primi pe Mesia, destinatarii operei mântuitoare înfăptuite de Hristos. Fericitul Ieronim, interpretând arătarea stelei unor păgâni, afirmă că: „Steaua a strălucit în Răsărit pentru ca evreii, spre ruşinea lor, să afle de naşterea lui Hristos de la păgâni”.

În Evanghelia sa, Sfântul Matei ne spune că magii au fost primele autorităţi religioase care L-au cinstit pe Hristos, au îngenuncheat înaintea Lui, întinzându-se cu trupul pe pământ  în semn de respect şi de supunere, oferindu-I daruri. Din acest punct de vedere, din cele trei daruri pe care ei le-au oferit Pruncului Iisus, cel mai important a fost ultimul şi anume, smirna. Este vorba de o plantă medicinală din care se extrăgea un lichid, care era amestecat cu uleiuri, pentru a obţine unguente folosite în scopuri medicale, dar şi religioase: cuvântul Hristos înseamnă Uns, consacrat printr-o ungere simbolică, o hrismă, pentru a fi recunoscut ca rege şi Mesia de origine dumnezeiască.

Din aceste motive, istorisirea despre „magii de la Răsărit”, descrisă de evanghelistul Matei, s-a bucurat de un mare respect şi popularitate în creştinism. Această temă se întâlneşte des în reprezentările artistice şi literare de inspiraţie creştină şi poartă numele de „Închinarea Magilor”.

 

Iubiţi fraţi şi surori în Domnul,

 

         Plecând de la informaţiile sumare ale Evangheliei după Matei, istoria magilor a stimulat totdeauna evlavia populară şi a ajuns să fie îmbogăţită şi dezvoltată de tradiţia creştină cu multe detalii, pe care nu le oferă evanghelistul Matei.

Tradiţia vorbeşte de trei magi, în baza darurilor pe care le-au oferit. Numele lor sunt Gaşpar, Melchior şi Baldasar şi ar reprezenta cele trei continente cunoscute atunci: Europa, Asia şi Africa, ceea ce înseamnă că opera de mântuire a lui Hristos îmbrăţişează toate popoarele lumii, motiv pentru care sunt reprezentaţi în icoana Naşterii Domnului în planul îndepărtat, ca unii care vin de departe să I se închine lui Hristos, reprezentând întreg neamul omenesc: un alb, un negru şi un arab.

         Cele trei daruri pe care le-au oferit Pruncului Iisus au o însemnătate aparte, deoarece se referă la cele două firi sau naturi care coexistă în Persoana divino-umană a lui Hristos. Tămâia, care era folosită la templu, se referă la preoţia lui Hristos, deci la dumnezeirea Sa; aurul ne arată regalitatea Lui; iar smirna, folosită la pregătirea trupurilor pentru înmormântare, indică ispăşirea oamenilor de păcate prin moartea jertfelnică a lui Iisus Hristos ca Om. De la darurile pe care le-au făcut magii Pruncului Iisus, provine şi tradiţia de a oferi dulciuri şi jucării copiilor, cu prilejul sărbătorii Naşterii Domnului.

         Despre steaua neobişnuită care s-a arătat pe cer şi i-a călăuzit pe magi la Betleem, Sfinţii Părinţi s-au gândit cu înţelepciune că acea stea călăuzitoare nu era o stea ca alte stele, ci o putere spirituală în chip de stea. Dacă Domnul i s-a arătat lui Moise, când păştea oile, în chip de rug care ardea şi nu se mistuia, lui Avraam în chipul a trei tineri, lui Ilie proorocul în chip de adiere uşoară de vânt şi glas, de ce acum n-ar fi putut Domnul, sau un înger al Lui, să le apară cititorilor în stele în chip de stea? Când israeliţii au părăsit Egiptul, se spune că Dumnezeu mergea înaintea lor ziua, călăuzindu-i printr-un nor, iar noaptea, printr-o coloană de foc, pentru a le ilumina calea (Ieş. 13, 21; 40, 37). Unde se oprea norul, fiii lui Israel aşezau tabăra. Aceste asemănări ar putea fi intenţionate, de vreme ce Matei, în capitolele acestea, deseori face aluzie la episodul Exodului. Dumnezeu acum, însă, printr-o providenţă specială, îi călăuzeşte pe păgâni spre loc ul unde S-a născut Mesia. În atotputernicia Sa, Dumnezeu se descoperă oamenilor şi se arată în chipul în care aceştia Îl aşteptau cel mai mult. Magilor, care Îl căutau printre stele, le-a apărut în chip de stea. Israeliţilor însă, care niciodată nu-L căutaseră printre stele, nu li S-a arătat în chip de stea. De aceea, steaua, care le strălucise magilor în lunga lor călătorie, a dispărut deasupra Ierusalimului.     

 

Iubiţii mei fii duhovniceşti,

 

Citind cu atenţie şi meditând duhovniceşte la această pagină evanghelică, care ne prezintă episodul legat de „Închinarea magilor”, putem descoperi îndemnuri practice pentru credinţa şi viaţa noastră. În această istorisire, evanghelistul Matei, pe lângă faptele relatate, a dorit să ne arate şi ce trebuie să facem, ce modele să urmăm în viaţă, dar şi pe cele de care trebuie să ne ferim.

În această expunere sunt evidenţiate trei reacţii diferite faţă de vestea naşterii Mântuitorului Iisus Hristos: reacţia magilor, cea a regelui Irod şi cea a arhiereilor şi cărturarilor. Ne referim mai întâi la modelele negative, de care să ne ferim şi să fugim cât putem. Spre pildă, să ne gândim la reacţia regelui Irod. Acesta, doar ce a auzit de naşterea lui Iisus şi s-a şi „tulburat” şi a convocat o întâlnire cu arhiereii şi cărturarii, însă nu pentru a cunoaşte adevărul, ci pentru a pune la cale o viclenie. Această intenţie a sa reiese din recomandarea pe care o face magilor, când i-a convocat la sine, de a merge să vadă Pruncul, ca apoi să se reîntoarcă la el şi să-l înştiinţeze. Planul lui a fost acela de a-i transforma pe magi din mesageri ai veştii celei bune în iscoade. Viclenia regelui Irod reiese din faptul că i-a chemat la sine pe magi „în ascuns”, şi din dorinţa sa de „a afla de la ei lămurit, cu exactitate”.

 Irod reprezintă acele persoane care, în viaţă, şi-au ales singuri calea pe care s-o urmeze. Fac abstracţie de voia lui Dumnezeu şi aleg să urmeze propria vrere. Ei nu-şi văd decât propriul interes şi sunt hotărâţi să treacă peste orice le-ar sta în cale în atingerea a ceea ce şi-au propus. Sunt persoane care, din prea mare iubire de sine, ajung chiar să-L dispreţuiască pe Dumnezeu. Irod crede că-şi face datoria, apărându-şi regalitatea şi proprietăţile faţă de un posibil uzurpator. Porunca de ucidere a pruncilor nevinovaţi i se părea, ca atâtor alţi dictatori din istorie, o măsură impusă de binele public şi care se justifica moral. Din acest punct de vedere, lumea de azi este plină de astfel de „Irozi”. Pentru aceştia nu există arătare a lui Dumnezeu, care să fie de ajuns. Sunt „orbiţi”; nu văd decât ceea ce vor să vadă. Numai o minune (şi din fericire sunt astfel de minuni) mai poate zdrobi această armură egoistă a omului.

Cea de a doua reacţie, care se desprinde din pagina evanghelică, se referă la atitudinea cărturarilor. Aceştia sunt consultaţi de Irod şi de Magi, pentru a afla unde S-a născut Mesia, iar ei nu au ezitat să răspundă: „În Betleemul Iudeii, că aşa este scris de proorocul: „Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel”Ei ştiu unde S-a născut Mesia; sunt în stare să le indice şi altora; dar ei nu fac nici un pas. Nu aleargă la Betleem, cum ne-am fi aşteptat din partea unor persoane care nu aşteptau altceva decât venirea lui Mesia, ci rămân comod în casele lor, în cetatea Ierusalim. Ei se comportă asemenea unor indicatoare stradale, indică strada, dar nu mişcă un deget. Aici vedem simbolizată o atitudine răspândită şi printre noi. Ştim bine ce înseamnă să-I urmăm lui Hristos, ce presupune trăirea vieţii în Hristos, de multe ori ştim să o explicăm şi altora, însă ne lipseşte curajul şi hotărârea de a le pune în practică. Pericolul acesta nu-i paşte numai pe clerici, ci şi pe fiecare persoană botezată în Hristos, care nu are curajul de a-şi mărturisi şi expune în public credinţa, preferând să o trăiască în intimitatea sa. La această atitudine trebuie să reflectăm serios. Cărturarii ştiau că Iisus se afla la Betleem, cel mai mic târg din Iudeea; noi ştim că Iisus astăzi se află printre cei sărmani, umiliţi şi suferinzi…

Şi, în sfârşit, revelatoare este reacţia magilor, protagoniştii acestei pagini evanghelice. Ei nu ne învaţă prin cuvinte, ci prin fapte; nu prin ceea ce spun, ci prin ceea ce fac. Dumnezeu li S-a arătat magilor, aşa cum ştie El să o facă, în cadrul propriei lor experienţe, folosind mijloacele pe care le aveau la dispoziţie; în cazul lor, obişnuinţa de a scruta cerul. Ei nu s-au îndoit de semnul arătat de Dumnezeu şi au pornit la drum; au părăsit siguranţa casei, pământului natal, persoanele dragi în mijlocul cărora trăiau, ca să-L caute pe Mesia Hristos.    

Atitudinea de căutare ce-i caracterizează pe magi se află în contrast cu indiferenţa şi dezinteresul iudeilor, care, deşi erau depozitarii făgăduinţelor mesianice, nu-şi dau seama că Mesia lui Israel S-a născut deja. Magii se interesează de Prunc: „Am văzut …şi am venit…” (v. 2). Nu este de ajuns să vezi, trebuie să te afli într-o permanentă stare de căutare, să nu confunzi niciodată adevărul cu propriile idei sau certitudini. Cine – asemenea lui Irod şi cărturarilor – rămâne în palatul propriilor interese sau al propriilor convingeri, nu va ajunge niciodată la cunoaşterea adevărului, dimpotrivă: riscă să stea departe de el sau să lupte împotriva lui.

Întrebarea magilor, „Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut?”, pune faţă în faţă cele două împărăţii: una omenească şi trecătoare (cea a lui Irod) şi una adevărată, dumnezeiască şi netrecătoare (cea a lui Iisus Domnul). Această referinţă despre împărăţia lui Hristos este prezentă şi în istoria patimilor, unde Evanghelistul Matei pune pe buzele lui Pilat o întrebare asemănătoare: „Tu eşti regele Iudeilor?” (Mt 27, 11).

Magii îşi declară scopul călătoriei lor la Ierusalim: „Am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui”. Călătoria magilor, aşadar, nu are alt scop decât ca ei să se închine Pruncului. Verbul a se închina, a se prosterna în faţa cuiva în semn de adorare şi supunere, folosit în acest context, descrie acţiunea de adorare a lui Dumnezeu, care, potrivit Vechiului Testament, este un act rezervat numai lui Dumnezeu.

Sfântul Evanghelist Matei scoate în evidenţă atitudinea sinceră şi deschisă a magilor, în comparaţie cu cea ascunsă şi prefăcută a lui Irod. Atât magii, cât şi Irod, tind spre aceeaşi Persoană, însă cu o dispoziţie interioară diferită şi cu rezultate diferite. Evanghelistul ne aminteşte faptul că Mântuitorul se lasă găsit numai de cei ce-L caută în mod sincer.

Irod foloseşte pentru planurile sale ştiinţa neinteresată a cărturarilor, dar şi înţelepciunea practică a magilor. Răul se foloseşte de orice, chiar şi de bine! Însă Dumnezeu rămâne unicul Domn al istoriei, şi, în cele din urmă, totul se îndreaptă spre desăvârşirea planului Său de iubire.

Găsirea Pruncului de către magi constituie un izvor de mare bucurie, sentiment care este subliniat în mod deosebit (v. 10). Verbul „a se bucura”, în tradiţia evanghelică, indică experienţa umană a intervenţiei mântuitoare a lui Dumnezeu în istorie (Matei 5, 12; 13, 20, 44; 25, 21, 23; 28, 8 – 9). Dumnezeu este iubire iar bucuria este semnul prezenţei Sale. Bucuria este dăruită celui ce descoperă comoara (Matei 13, 44), celui ce-L întâlneşte pe Dumnezeul cel Viu (Matei 28, 8 ş.u.). „Şi intrând în casă, au văzut un Prunc împreună cu Maria, mama Lui…”. Dreptul Iosif nu este amintit. Din acest moment, Evanghelistul Matei va vorbi totdeauna despre Fecioara Maria ca despre „mama Lui”, în concordanţă cu Evanghelia după Ioan, care o desemnează pe Maria totdeauna ca fiind „mama lui Iisus”.

Sfântul Evanghelist Matei nu redă niciun dialog dintre magi şi mama Pruncului, ci subliniază numai faptul că ei pot să-şi îndeplinească scopul pentru care au pornit în călătorie: să I se închine Pruncului şi să-I ofere aur, tămâie şi smirnă (v. 11), daruri care se referă la măreţia şi importanţa destinatarului.

Dumnezeu este cel ce conduce evenimentele: în vis, magii sunt înştiinţaţi să nu se mai întoarcă la Irod şi să se repatrieze pe o altă cale (v. 12). Magii se întorc de unde plecaseră, însă urmând o altă cale: nu pe cea a celui ce caută ceea ce nu cunoaşte, ci pe cea a celui ce a găsit ceea ce căuta. Ei nu mai sunt în starea dintâi: L-au găsit pe regele Nou – Născut, căutarea lor şi-a atins ţelul. Odată ce L-ai cunoscut şi întâlnit pe Hristos, nu te mai poţi întoarce pe aceeaşi cale. Schimbând viaţa, se schimbă şi calea de urmat. Întâlnirea cu Hristos trebuie să determine o schimbare a vieţii şi atitudinii faţă de ea.

 

Dreptmăritori creştini,

 

În această zi de mare bucurie, vă îndemn să fiţi următori magilor de la Răsărit, căutându-L şi mărturisindu-L pe Hristos în viaţa voastră. În călătoria acestei vieţi mărturisiţi-L cu mult curaj pe Domnul Iisus Hristos, Cel ce S-a născut în Betleemul Iudeii pentru mântuirea noastră, iar mărturisirea voastră să fie nu numai prin cuvânt, ci, mai ales, prin fapte. Şi aceste fapte să înmulţească binele şi pacea în lumea aceasta, răvăşită de păcate, dezbinare şi ură.

         Fie ca marea prăznuire a Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos să fie un izvor de bucurie, pace şi împliniri pentru voi toţi, acum şi în Noul An 2014, închinat în Patriarhia Română Tainelor Sfintei Euharistii şi Sfintei Spovedanii.

 

Al vostru părinte duhovnicesc, pururi rugător către Domnul Iisus, Dumnezeul nostru, ca să dăruiască pace lumii şi sufletelor noastre mare milă.

 

 

 

 

VINCENŢIU

Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor

 

parlamentul-romaniei-620x330Atunci când o minoritate, trimisă prin vot în parlament, ajunge să legifereze în interes propriu atunci putem vorbi despre dictatură parlamentară. Așa s-a întâmplat săptămâna trecută când, la adăpostul întunericului, gașca de parlamentari din arcul guvernamental a votat la urgență o serie de modificări legislative menite să-i scoată din anchetele penale pe cei cercetați sau din pușcării pe cei condamnați. Reglementările aprobate pe tăcute nu au nicio legătură cu interesul public al cetățeanului care i-a mandatat prin vot pe respectivii aleși să-i reprezinte interesele. A fost un caz clasic de folosire a unor funcții pentru interese de grup, ceea ce definește destul de exact un regim dictatorial. La fel s-a întâmplat și în vara anului trecut, atunci când aceeași camarilă condusă de aceeași păpușari au masacrat mai multe acte normative cu singurul scop de a-l suspenda pe președinte fără temei legal și a-l înlocui cu un membru al clanului. În ambele cazuri, deciziile tranșate prin metode democratice (vot în parlament), au folosit unei minorități aflate la putere.

În ambele cazuri mijloacele democratice au fost pervertite și  folosite ilegal de către parlamentarii din arcul guvernamental și de mafioții din guvern. Ambele operațiuni au fost lovituri de tip dictatorial, date cu metode democratice în aparență. Pentru că în ambele cazuri legea a fost încălcată flagrant chiar dacă ilegalitățile au fost girate de votul parlamentar. Se întâmplă ca în Germania nazistă, unde partidul lui Hitler a folosit o metodă democratică, respectiv boicotul ședințelor parlamentare soldat cu dizolvarea parlamentului, ajungând astfel la alegeri succesive și prin acestea la putere. Privind la evenimentele din România generate de PSD începând cu vara anului trecut o singură concluzie se poate desprinde. Ne aflăm în plină dictatură parlamentară. Alăturarea celor doi termeni pare un nonsens. Dictatura se referă la voința unui om, în vreme ce parlamentul are legătură cu reprezentarea, dezbaterea și majoritatea. Ce te faci însă atunci când parlamentarul este alcătuit din vite fără creier, din penali șantajabili sau din naivi care mai cred în Moș Crăciun și prind muște-n parc? Această masă de manevră, care nu are capacitate intelectuală de a discerne sau pur și simplu are alte interese, devine din organism un obiect ușor de utilizat.

Dacă parlamentarii cu aceste caracteristici sunt majoritari, cum e cazul de față, atunci parlamentul este pur și simplu anulat. El nu mai există și nu se mai manifestă ca un for de dezbatere și decizie, ci devine o mașină de vot controlată prin butoane de cel care guvernează. În parlament nu mai ajung proiecte de legi, ci legi gata făcute pe care acest mecanism amorf le ștampilează. În acest fel legea se personifică și ia chipul celui sau celor care controlează prin sfori majoritatea parlamentară. Interfața dintre păpușari de tip Ponta, Antonescu, Tata Socru, se face prin indivizi de tip Zgonea, Nicolicea, Neacșu, băieți care sunt dotați cu buton pornit/oprit și atât. La vedere e democrație, în interior e dictatură. De ce se întâmplă asta? Pentru că partidele nu mai sunt nicăieri ca-n definiția din carte. Sunt niște miniparlamente clonate după chipul forului legislativ. Intrarea, avansarea și menținerea se fac pe bani. Cu cât ai mai mulți gologani, cu cât ești mai prost și cu cât ești mai șantajabil, cu atât urci mai mult și mai repede. Electoratul, din păcate, nu mai este nici el un filtru. La vot se prezintă o masă reziduală formată din asistați, cam 90%, și câțiva oameni care nu au puterea de a influența ceva. Element determinant în această ecuație, electoratul a fost scos din joc și a fost înlocuit cu un corp de cetățeni alienați din punct de vedere al conștiinței civice, dispuși să își vândă votul. Opera este completă. Iar ieșirea din acest teatru absurd, în afara implicării masive a celor care au de pierdut din această involuție, nu se vede. Gigel de la sculărie se va juca cu democrația atâta vreme cât va fi lăsat la butoane. Și, până acum, nu pare că cineva ar vrea să-l deranjeze. În fond, dictatura se instaurează în aplauze și urale.     

Oficial, PSD a devenit noul sponsor al fotbalului românesc. Miercuri seară, la o crâșmă din București, Scufiță Pontiță și bossul baronilor locali, Liviu Dragnea, au convocat la o țuică vreo 10 patroni de cluburi de fotbal din Liga 1. Scopul era acela ca patronașii să-l suțină la șefia Ligii Profesioniste de Fotbal pe talentatul domn Gino Iorgulescu. Nu știm ce alte calități o avea domnu Gino în afara celei de prieten al lui Scufiță Pontiță. Știm însă că barosanii din fotbal s-au executa și, a doua zi, au votat în bloc pentru debarcarea lui Dumitru Dragomir. Următoarele fapte petrecute anterior sunt al dracului de suspecte.

La începutul acestei săptămâni Marin Condescu, președintele clubului Pandurii Târgu Jiu, a fost arestat. Nu e clar ce i se impută, căci procurorii bat câmpii pe baza unor plângeri împotriva lui Condescu făcute de noii supuși au lui Pontiță de la Complexul Energic Oltenia (unul dintre sponsorii echipei). E însă foarte clar că Marin Condescu era un susținător al lui Dragomir și că arestarea lui i-a convins brusc pe ceilalți 10 președinți să-l susțină pe prietenul lui Pontiță.

În vară, strâns cu ușa de procurori, Dragomir a vărsat la DNA detalii penale despre șantajul pe care famiglia Dan Voiculescu l-a practicat la adresa lui Ioan Bendei, manager al companiei RCS-RDS, deținătoarea drepturilor de televiziune pentru Liga 1 în România. Declarația lui Dragomir l-a împachetat pe Voiculescu într-un dosar penal în care este cercetat alături de fiica sa și viitorul său ginere. Cum Pontiță are abonament la televiziunea mogulului, unde consuma regula rahat cu basculanta, este de presupus că lui Dragomir i s-a tras schimbarea și din direcția lui Felix.

Miza manevrei o reprezintă, totuși, banii. Multe echipe din Liga 1 sunt dependente organic de banii obținuți de abilul Mitică Dragomir din vânzarea drepturilor de televiziune. Circa 100 de milioane de euro a plătit RCS-RDS pentru 3 ani de transmisiuni. E greu de crezut că noul președinte PSD al Ligii va reuși să mai găsească o asemenea afacere pentru următorii ani. Asta pentru că RCS se afla, la momentul la care a acceptat să plătească atâția bani, în plin proces de expansiune. Obținerea drepturilor de televizare a asigurat companiei un număr considerabil de abonați. Numai că valoarea scăzută a fotbalului și corupția au condus la scăderea dramatică a audienței. Patronașii care au votat cu Iorgulescu nu au decât o șansă, și anume aceea ca nou alesul să vândă la fel de bine. Dragomir ar fi reușit, probabil, să prelungească măcar în aceleași condiții înțelegerea cu Digi Sport. Iorgulescu însă, nu prea. Și nu e greu de crezut că mogulul Voiculescu va cere de la Ponta drepturile de televizare. Iar Ponta are tot interesul ca Voiculescu să le obțină la un preț bun pentru respectiva Antena 1, căci acolo vorbește el când are chef. Sau poate că celălalt mogul care-l mângâie pe greabăn pe ginerică Viorel, mă refer la Sebastian Ghiță patronul RTV, să pună laba pe această afacere și să crească audiența televiziunii lui de 2 lei cu fotbal. Scenarii pot fi multe, dar o întrebare trebuie pusă. Cum au fost convinși patronii să accepte riscul și să voteze cu un no name, având în vedere că banii din drepturile de televiziune nu vor mai fi la fel de mulți? Cum au dat vrabia din mână pentru cea de pe gard? Un posibil răspuns ar fi că prezența lui Dragnea i-a convins. Dragnea gestionează de anul viitor o căruță de bani. Virtuali, ce-i drept, că dacă economia nu funcționează, nu o să aducă Ponta bani de acasă. Garanția oferită de Dragnea este aceea că autoritățile locale vor putea legal să arunce bani în fotbalul profesionist. Si acum o fac, dar la limita legii, cu riscuri mari și mare fereală. Dacă Dragnea coafează legea și le transferă și niște resurse, primarii și președinții de consilii județene vor avea cale liberă să bage bani contribuabililor în fotbal. Bani din care o mare parte vor lua alte drumuri. Asta de fapt au votat președinții de cluburi și din acest motiv au acceptat propunerea tandemului Pontiță-Dragnea. Banii de la Ligă veneau pe criterii, limitați în funcție de performanță. De la buget însă, ei vor curge în valuri. Spre toate buzunarele.   

 

PS. Din acest text nu trebuie să rezulte că Mitică era un înger. Trebuia schimbat, dar nu așa. Iar amestecul PSD în fotbal este un semn ca afară e din ce în ce mai întuneric. Iorgulescu este un tip la fel de nociv ca Dragomir. Doar că el este tras de alte sfori. Din lac în puț nu înseamnă progres.

Giovanni Papini (1881 – 1956) in vizita la Lenin

 

Moscova, 3 iulie

 

 

«M-am trudit aproape o luna, dar, in sfarsit, am reusit. Venisem in Rusia numai ca sa cunosc pe acest om si nu voiam sa plec fara sa-l fi auzind vorbind. Mi se pare ca e, genul sau, unul din cei trei sau patru oameni in viata, care merita sa fie ascultati.

Ca sa ajuns pana la el, am cheltuit aproape douazeci mii de dolari – cadouri nevestelor comisarilor, bacsisuri soldatilor rosii, daruri orfelinatelor – dar nu regret.

Mi se spunea ca Vladimir Ilici era bolnav, obosit si ca nu putea sa primeasca pe nimeni, in afara de intimii sai. Nu mai locuieste la Moscova, ci intr-un sat din apropiere, intr-o veche locuinţa boiereasca, cu obisnuitul peristil de coloane albe la intrare.

Vineri seara, ultimele dificultati fura inlaturate si telefonul ma instiinta ca eram asteptat duminica. I se spusese lui Lenin ca fondurile mele ar putea sa ajute inceputurile anevoioase ale Nep-ului si acesta consimtise sa ma vada.

Fui primit de sotia sa, o femeie groasa si tacuta, care ma privi asa cum privesc infirmierele pe un nou bolnav care intra in sala lor.

Gasii pe Lenin pe un mic balcon, sezand la o masa mare, acoperita cu foi vaste de desen. Imi facu impresia unui condamnat, caruia i se permite, in ultimele ore pe care le mai are de trait, sa-si piarda timpul in pace, cu fleacuri.

Capul sau foarte cunoscut, de tip mongol, parea taiat din branza veche si uscata: teapan si totusi molatic. Intre buzele lui respingatoare se vedeau doua randuri sinistre de dinti, ca ai unui cap de mort.

Craniul sau, lung si gol, facea impresia unei urne barbare, taiata din osul frontal al unui monstru fosil. Doi ochi vicleni si inchizitori de pasare de prada stau pitulaţi indaratul pleoapelor insangerate.

Mainile sale se jucau neglijent cu un creion de argint: se vedea ca fusese groase si puternice, maine de mujic, dar in aspectul lor descarnat anuntau apropierea mortii.

Nu voi uita niciodata urechile lui de fildes lustruit, intinse in afara ca pentru a prinde ultimele sunete ale lumii, inainte de linistea cea mare…

Primele minute ale conversatiei noastre fura mai curand penibile. Lenin se trudea sa ma cantareasca, dar cu un aer distrat, ca si cum si-ar fi indeplinit o datorie de care de acum inainte nu se mai sinchiseste.

Iar eu, inaintea acelei masti obosite de culoarea sofranului, nu mai gaseam curajul sa-i pun intrebarile pentru care venisem. Inganai la intamplare o lauda despre marea opera pe care o savarsise in Rusia. Si atunci, acea fata pe jumatate moarta se umplu de strambaturi spectrale, care voiau sa fie un zambet sarcastic.

 

 

- Dar totul era facut, exclama Lenin, cu o insufletire neasteptata si aproape cruda, totul era facut inainte de a veni noi! Strainii si imbecilii presupun ca s-a creat ceva nou.

Eroare de burghezi orbi. Bolsevicii n-au facut altceva decat sa adopte, dezvoltandu-l, regimul instaurat de ţari si care e singurul potrivit cu poporul rus.

 Nu se poate guverna o suta de milioane de brute fara bat, fara spioni, fara politie secreta, fara teroare si spanzuratori, fara tribunale militare, munca silnica si torturi. Noi am schimbat numai clasa care isi baza guvernarea pe acest sistem.

Unde erau saizeci de mii de nobili si patruzeci de mii de mari functionari, in total o suta de mii de indivizi ; azi sunt aproape doua milioane de proletari si comunisti.

E un progres, un mare progres, deoarece privilegiatii sunt de zece ori mai numerosi, insa nouazeci si opt la suta din populatie n-a castigat prea mult prin aceasta schimbare. Fii chiar sigur ca n-a castigat nimic si e tocmai ceea ce vreau, ceea ce doresc si, de altfel, ceea ce este absolut inevitabil.

Si Lenin incepu sa rida in surdina, ca un negustor care a inselat pe cineva si care contempla satisfacut umerii victimei care pleaca.

 

 

- Si atunci, bombanii eu, Marx, progresul si celelalte?

 

Lenin ma privi cu un aer foarte mirat.

 

- Dumitale, care esti un om strain si puternic, relua el, pot sa-ţi spun tot. Nimeni nu te va crede. Dar aminteste-ţi ca Marx insusi ne-a invatat ca teoriile n-au decat o valoare pur fictiva, o valoare de instrument. Data fiind starea de lucruri din Rusia si din Europa, a trebuit sa ma servesc de ideologia comunista pentru a realiza adevaratul meu scop.

In alte ţari si in alte vremuri, as fi intrebuinţat altceva. Marx nu era decat un burghez evreu, calare pe statisticile englezesti si admirator in secret al industrialismului. Un creier imbibat de bere si de hegelianism, in care amicul Engels injecta cateodata unele idei geniale. Revoluţia ruseasca e o dezmintire completa a profeţiilor lui Marx.

Comunismul a triumfat tocmai intr-o ţara unde aproape nu exista burghezie.

Oamenii, domnule Gog, sunt niste salbatici fricosi, care trebuiesc stapaniţi de un salbatic fara scrupule, asa cum sunt eu. Restul nu-i decat vorbarie, literatura, filozofie si alta muzica, pentru folosul nerozilor. Ori, salbaticii sunt la fel de criminali, ultimul ideal al oricarui guvern trebuie sa fie acela de a face in asa fel, ca ţara sa semene cu o ocna.

Vechea «catorga» (ocna – n.n.) tarista e ultimul cuvant al inţelepciunii politice. Daca te gandesti bine, vei vedea ca viaţa de inchisoare e cea mai potrivita celor mai mulţi oameni. Nemaifiind liberi, ei sunt, in sfarsit, feriţi de riscuri si in situaţia de a nu putea savarsi raul. Indata ce un om intra la inchisoare, trebuie, prin forta lucrurilor, sa duca o viata de nevinovat.

Mai mult decat atat, nu mai are nici ganduri, nici preocupari, deoarece sunt altii care gandesc si poruncesc pentru el: lucreaza cu corpul, dar isi odihneste spiritul.

Si stie ca in fiece zi va avea ce sa manance si unde sa doarma, chiar daca nu lucreaza si chiar daca e bolnav, fara grija pe care o are cel liber de a-si procura o paine in fiecare dimineaţa si un pat in fiecare seara. Visul meu este de a transforma Rusia intr-o imensa inchisoare: si sa nu crezi ca spun aceasta din egoism, caci intr-un atsfel de sistem cei mai sclavi si cei mai sacrificati sunt tocmai paznicii si ajutoarele lor!

Lenin tacu deodata si incepu sa contemple un desen pe care-l avea dinainte si care reprezenta, mi se pare, un palat inalt ca un turn gaurit de nenumarate ferestre rotunde. Indraznii sa pun una din intrebarile mele.

 

- Si ţaranii?

 

- Urasc ţaranii, raspunse Vladimir Ilici cu o strambatura de dezgust. Urasc pe mujicul idealizat de acel ramolit occidental care era Turgheniev si de acel faun convertit care era ipocritul de Tolstoi. Taranii reprezinta tot ce urasc mai mult: trecutul, credinţa, ereziile si maniile religioase, lucrul manual. Ii tolereze si ii cultiv, dar ii urasc. As vrea sa-i vad disparand pe toţi, pana la cel din urma.

Un electrician valoreaza pentru mine cat o suta mii deţarani.

Se va ajunge, sper, sa traim cu alimente produse in cateva minute de masini, in laboratoarele noastre chimice si in sfarsit vom putea masacra ţaranimea devenita atunci inutila. Taranii se vor face lucratori sau vor crapa. Viaţa in natura e o rusine preistorica.

Baga-ţi in cap ca bolsevismul reprezinta un razboi triplu: al barbarilor stiintifici impotriva intelectualilor corupţi, al Orientului impotriva Occidentului si al orasului impotriva satului. Si in acest razboi nu ne vom uita la alegerea armelor.

Individul e ceva care trebuie suprimat. E o invenţie a acelor pierde-vara de greci si a inchipuiţilor de germani. Cine rezista, va fi taiat ca o tumoare vatamatoare. Sangele e cel mai bun igrasamant oferit de natura.

Sa nu crezi ca sunt crud. Toate aceste executii si spanzuratori, care se fac din ordinul meu, ma plictisesc. Urasc victimele, mai cu seama fiindca ma silesc sa le ucid.

Dar nu pot face altfel. Visez sa fiu directorul general al unei inchisori model, al unei ocne pacifice si bine intretinuţe.

Dar se gasesc, ca in toate inchisorile, neasculatori, nelinistiţi, din aceia care au nostalgia stupida a vechilor ideologii si mitologii omucide.

Toti acestia vor fi suprimaţi. Nu pot permite ca numai cateva mii de bolnavi sa primejduisca fericirea viitoare a milioane de oameni. Si apoi, defintiv, vechile varsari de sange nu erau un fel rau de a ingriji corpurile.

E o oarecare voluptate sa te simţi stapan pe viata si pe moarte. De cand vechiul Dumnezeu a fost ucis – nu stiu bine daca in Franţa sau in Germania – unele satisfacţii au acaparat oamenii.

Eu sunt, daca vrei, un semizeu local asezat intre Asia si Europa, dar pot totusi sa-mi permit unele capricii. Sunt gusturi ale caror secret s-a pierdut, dupa caderea paganilor.

Sacrificiile omenesti aveau ceva bun: erau simbol profund, o invaţatura inalta, o sarbatoare sanatoasa.

Dar aici, in locul imnului credinciosilor, aud ridicandu-se spre mine urletele prizonierilor si al muribunzilor; te asigur ca n-as schimba aceasta simfonie cu cele noua ale lui Beethoven. Acesta e cantecul religios care anunta beatitudinea apropiata.

Mi se paru atunci ca fata descompusa si cadaverica a lui Lenin se intindea ca sa asculte o muzica inceata si solemna, sensibila numai pentru el. Aparu doamna Krupskaia, sa-mi spuna ca sotul sau era obosit si ca avea nevoie de putina odihna. Iesii indata.

Am cheltuit douazeci mii de dolari ca sa vad pe omul acesta si, intr-adevar, am impresia ca nu i-am aruncat pe fereastra.»

 

«GOG», memorii de Giovanni Papini

(traducere de Ileana Zara, publicat 1990, Bucuresti)

 

 

O analiza foarte precisa a lui Cristian Grosu care, ca de obicei, pune degetul pe rana.

 

O legendă născută în PDL (iar cei care au fost de față știu că nu e legendă) spune că în anul 2009 – când criza făcea ravagii în jur, iar în România era tratată doar ca un zvon neconfirmat de surse credibile – premierului Emil Boc i s-a propus să reducă cheltuielile salariale din sectorul bugetar cu 10% pentru a evita colapsul. Era an electoral, rațiunea politică întuneca orice rațiune omenească a guvernantului, iar Emil Boc a refuzat. Un an mai târziu guvernul scădea salariile cu 25% și creștea și TVA-ul cu 5 puncte procentuale.

Dar mai făcea ceva: punea la punct câteva legi (pensiile, unificarea salarizării în sectorul public, munca, educația etc.) – e drept, sub presiunea finanțatorilor care profitau de setea de bani pentru a impune actului guvernamental o coerență cu care România nu se mai confrutase de la implementarea, tot sub presiune, a Aquis-ului comunitar.

Problema Dlui. Boc rămânea, însă, neatinsă : învăța să guverneze pe spatele cetățeanului și al economiei cu aceeași candidă nonșalanță cu care, pe timpuri, ucenicii frizeri se învățau să tundă pe capetele pacienților de la Bălăceanca. Când să treacă la nivelul următor – faza înțelegerii economiei și antecamera empatiei cu societatea – guvernul său a trebuit să se dea la o parte.

Ceea ce vedem însă astăzi, la un an de când Dl. Victor Ponta se află la butoanele deciziei guvernamentale (cu îngăduință să Nu punem la socoteală vara oarbă a anului 2012), nu seamănă însă cu ”încălzirea” prin care ceilalți premieri ai României au învățat să guverneze. E un alt fel de incompetență – iar conjunctura o face mai periculoasă: cifrele macroeconomice, pe de o parte, și  un mecanism de PR (”minciuni politice” – ar spune cetățeanul care înțelege) pe de alta,  sunt un bun paravan pentru băltirea situațiilor care așteaptă viziune și acțiune.

continuarea aici:http://cursdeguvernare.ro/premierii-romaniei-si-nivelul-urmator-studiu-de-caz-victor-ponta.html