Saturday, May 25th, 2013

 

PSD, partidul marilor tunuri financiare s-a ramolit rău. De la jafuri de miliarde a ajuns să se bucure la nişte contracte de service pentru computerele din instituţiile publice şi la vânzarea de consumabile la preţuri umflate către aceleaşi instituţii de stat.

 

Şmecheria se derulează prin firma XPO, al cărei patron a ajuns director la ANIF Ialomiţa. Şi care şi-a vândut firma la derută soacrei unui angajat. Iar firma a primit contracte frumoase, unul dintre ele fiind cu Spitalul Judeţean Ialomiţa. Cică şi pe la ITM s-ar fi pus de un contract iar afacerea se extinde peste tot unde instituţiile bugetare sunt conduse de rozătorii din PSD.

 

Cât despre Spital, managerul Olaru a raşchetat firma Intel Service care deţinea un contract de service pe linie de IT în valoare de 500 de euro, plasat de doctorul Thron. Care doctor Thron raşchetase şi el o firmă din afacere şi care făcea acelaşi lucru ca şi Intel Service dar pe 7 milioane de lei! Şi ne mai întrebăm de ce nu au spitalele bani.

 

Agentul 007,31

Priceput la tras cu tunul!

Orice oraş care are fanfară este un oraş civilizat. Ea îi dă o notă aparte, de linişte, de aşezare, adună în jurul muzicii aerul oarecum patriarhal al locurilor, pasiunea membrilor ei şi curiozitatea consătenilor.

Deşi are o istorie relativ scurtă, primul concert susţinut de către fanfara municipiului Slobozia desfăşurându-se în anul 1976, sub comanda dirijorului col. Gheorghe Sârghie, ea a fost marcată de creşteri, descreşteri, desfiinţare şi, întâmplare fericită, reînfiinţare. Până în 1989, fanfara de instrumentişti a municipiului Slobozia ajunsese la 70 de membri, era celebră în zonă dar şi la nivel naţional, participa la evenimentele oficiale şi cânta, săptămânal, „La ciupercă”, aşa cum e cunoscut pavilionul din parcul mare. În 2001, desfiinţându-se corpul muzical al unităţii militare din municipiu, a dispărut şi fanfara. Timp de aproape şase ani, la aniversările şi comemorările ce se oficiau la Slobozia, toţi participanţii ascultau muzica venită de pe benzile de magnetofon. Lucru deloc plăcut, pentru că nimic nu se compară(solemnitatea evenimentelor având de pierdut în primul rând) cu prezenţa şi frumuseţea fanfarei la faţa locului. Primarul Gabi Ionaşcu s-a „enervat” puţin şi, după câteva discuţii lămuritoare, s-a hotărât reînfiinţarea fanfarei municipiului.

 

 Părea relativ simplu, dar nu a fost aşa, urmând o luptă de uzură cu morile de vânt, cu birocraţia, cu neimplicarea. Adrese, cereri peste cereri, indiferenţa blocând la Bucureşti iniţiativa primarului. Singura mână întinsă a fost cea a colonelului Valentin Neacşu(căruia trebuie să-i mulţumim cu toţii), şeful Serviciului Muzicilor Militare.

După ce s-au obţinut aprobările, primarul Gabi Ionaşcu a sunat „adunarea” cu goarna şi, surprinzător, reacţiile au fost mult peste aşteptări. Parte din vechii  membri s-au prezentat plini de entuziasm, lor alăturându-se alţi pasionaţi. Greu a fost şi cu procurarea instrumentelor, ele venind, în ultima clipă, prin Cercul Militar Judeţean, de la Comandamentul Logistic Unit. Primăria a reparat instrumentele şi, pe 23 februarie 2009 au început repetiţiile. În componenţa actualei fanfare intră 20 de instrumentişti, şase venind de la Buzău şi Brăila(pentru a acoperi instrumentele deficitare), ceilalţi paisprezece fiind locuitori ai Sloboziei. De la Brăila vin tată şi fiu( mai e o astfel de pereche), din pasiune, dar şi pentru că n-au uitat că sunt slobozeni şi vor să dea o mână de ajutor. Pasiunea asigură schimbul de generaţii! Având un repertoriu specific, a fost greu şi cu procurarea partiturilor. Au fost probleme şi cu uniformele, dar s-a rezolvat. Acum, fanfara arată frumos şi e o adevărată încântare să asculţi muzica ei şi să o admiri în parc. I-am ascultat şi noi sâmbăta trecută, în Parcul Ialomiţa, de lângă stadion, şi nu ne-a părut rău, ca şi spectatorilor ocazionali sau care ştiau de concert. Ţinută frumoasă, repertoriu pretenţios, melodii cântate fără greşeală şi-n care se vedea că e pus şi suflet.

În afară de invitaţia călduroasă de a-i vedea şi asculta pe membrii fanfarei municipiului Slobozia, trebuie să spunem  unde şi când o puteţi face: în fiecare vineri, în Parcul Ialomiţa( între orele 19-19,45) şi în Parcul Mare, de lângă catedrală, „La Ciupercă”(între orele 20-20,45).

 

 

Membrii fanfarei

 

1)                  Cristina ANDREIU, cadru didactic, dirijor

2)                  Constantin TUDOR, muzicant şef instrumentist rezervă, fligorn;

3)                  Daniel MATEI, cadru militar, basfligorn;

4)                  Ion DRĂGHICI, muzicant şef instrumentist rezervă, basfligorn;

5)                  Victor POPUŞOI, cadru didactic, clarinet;

6)                  Mihai CĂLIN, muzicant şef instrumentist, tubă, cel  mai vechi membru al fanfarei, el activând aici din 1979, când era clasa a IX-a;

7)                  Adrian RADU, muzicant şef instrumentist activ, tubă;

8)                  Andrei PETRESCU, student,trombon;

9)                  Andrei TOMA, elev, clarinet;

10)               Mihalache STOIAN, liber profesionist(solist percuţie), tobă mică;

11)               Eugen DORNEANU, subofiţer muzicant rezervă, tobă mare;

12)               Viorel SIMOIU, subofiţer muzicant rezervă, eufoniu;

13)               Silviu SIMOIU, elev, axofon;

14)               Emil FIERARU, cadru militar activ, flaut;

15)               Camelia PÂRVU, absolventă de conservator, clarinet.

Cei cincisprezece locuiesc în Slobozia.

 

 

Interviu

 

„Toate s-au întâmplat ca să se ajungă aici”

 

 

 

-                      Doamna Cristina Andreiu, când v-aţi întâlnit cu muzica?

-                      La şase ani, când am început lecţii de pian cu Arleziana Sârghie, fata colonelului Sârghie.

-                      Ce fel de întâmplare e aceasta, pentru că, se pare,  v-a dat un traseu în viaţă?

-                      Tata a cântat în fanfară, era prieten cu Sârghie.

-                      Mai departe…

-                      Din clasa a V-a am făcut clarinet. În clasa a VI-a ne-am mutat la Slobozia. Unde ne-am reîntâlnit cu domnul Sârghie. Şi cu fanfara lui. Mă cunoşteau toţi membrii fanfarei, mergeam la spectacolele lor, colaboram.

-                      Şi mai departe…

-                      Între 200 şi 2005 am urmat cursurile Conservatorului şi m-am specializat în pedagogie muzicală. Sunt profesor la Liceul de Artă „Ionel Perlea”.

-                      Conduceţi, dirijaţi, o renăscută fanfară la Slobozia. Continuaţi munca domnului colonel Sârghie.

-                      Abia acum am aflat că toate s-au întâmplat ca să se ajungă aici! Mă simt mândră, dar am şi mari obligaţii, ştiind pe cine înlocuiesc. De fapt, domnul Sârghie nici nu poate fi înlocuit.

-                      Ce repertoriu aveţi?

-                      Repertoriul e specific, avem peste 20 de piese şi acoperim o oră şi jumătate de concert.

-                      Un mesaj pentru locuitorii Sloboziei?

-                      Veniţi să ne vedeţi şi să ne auziţi! Nu o să pierdeţi. Şi mulţumiri domnului primar!

 

 

Pagină realizată de Ionel CONSTANTIN şi Marius DOBRE

 

Consiliul Judeţean Ialomiţa înfiinţează un operator regional pentru furnizarea apei

După ce a înfiinţat Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Aqua- Ialomiţa, Consiliul Judeţean va crea un operator regional pentru servicii de apă şi canalizare. Operatorul se numeşte Aqua-Ialomiţa SA, societate la care vor mai deţine acţiuni oraşele Amara, Ţăndărei, Căzăneşti, Feteşti şi Fierbinţi Târg. Demersul destul de întârziat al autorităţilor locale are în vedere atragerea unei finanţări de circa 70 de milioane de euro prin intermediul Axei prioritare 1 a Programului Operaţional Sectorial mediu 2007-2013. Obiectivul acestor investiţii este modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţ. Un proiect similar se derulează deja la Urziceni, municipiul asociindu-se cu operatorul regional din judeţul Călăraşi. În Ialomiţa, pe lângă faptul că demersurile sunt întârziate, există probleme juridice insurmontabile care împiedică localităţile Amara şi Slobozia să se alăture proiectului cel puţin deocamdată.

Aqua- Ialomiţa, operatorul gigant

Societatea care va gestiona reţelele de alimentare cu apă ale oraşelor din judeţ are un capital social de 430.000 de lei împărţit în 430.000 de acţiuni cu valoarea nominală de 1 leu fiecare. Judeţul Ialomiţa, ca entitate juridică reprezentată de Consiliul Judeţean va deţine 59,3% din capitalul social, ceea ce reprezintă un aport în numerar de 255.000 de lei. Localităţile asociate, respectiv Feteşti, Amara, Căzăneşti, Fierbinţi Târg şi Ţăndărei vor deţine câte 8,14 procente pentru un capital subscris şi vărsat în valoare de câte 35.000 de lei fiecare. Acest operator va primi spre întreţinerile şi exploatare prin contract de delegare a gestiunii sistemele de alimentare cu apă şi canalizare ale comunităţilor membre. Valoarea investiţiilor ce se vor derula în judeţ de către acest operator regional este de 70 de milioane de euro. Din această sumă, 2% reprezintă cofinanţarea locală, 85% reprezintă contribuţia din POS Mediu iar 13% este asigurat de guvern. După înfiinţarea operatorului regional, acesta va depune cererea de finanţare, va primi prefinanţarea de circa 30% şi va derula proiectul.

Slobozia rămâne în afara proiectului

Deşi face parte din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară, municipiul Slobozia nu se poate asocia în operatorul regional, cel puţin pentru moment. Motivul îl reprezintă datoriile istorice pe care gestionarul sistemului de apă şi canalizare, SC Urban SA, le are către furnizorul de apă Amonil SA. Delegarea de gestiune a reţelelor din Slobozia nu se poate face deoarece operatorul regional nu poate prelua şi pasivul înregistrat de operatorii locali. În aceste condiţii, creditorul Amonil se va opune delegării de gestiune a reţelelor de apă pentru simplul fapt că nu îşi va mai putea încasa restanţele, cifrate la aproximativ 100 de miliarde de lei. Primăria Slobozia a mai avut o astfel de tentativă în 2003, când fostul primar Ioan Pinter a încercat să divizeze Urban SA prin separarea serviciului de căldură de cel de furnizare a apei potabile. Creditorii principali ai Urban, Amonil şi Distrigaz, s-au opus în instanţă iar afacerea a căzut. În prezent Slobozia este pe cale de a finaliza alimentarea cu apă din sursă subterană, investiţie de circa 200 de miliarde de lei aflată în atenţia poliţiei pentru presupuse nereguli. De asemenea şi modernizarea staţiei de epurare căreia i se va adaugă o treaptă biologică este o altă investiţie finanţată prin Fondul de Mediu şi care se derulează în prezent. În condiţiile în care alimentarea cu apă are nevoie de investiţii suplimentare fapt de sumele prevăzute iniţial şi depăşite deja datorită calităţii slabe a apei din puţuri, participarea Sloboziei la acest proiect care presupunea investiţii de aproximativ 35 de milioane de euro este o pierdere importantă. Primarul Gabi Ionaşcu a înfiripat totuşi o asociaţie periurbană prin care va furniza apă unor comune din vecinătatea Sloboziei şi speră să se alăture operatorului regional după rezolvarea litigiului cu Amonil. Momentan, Urban SA achită lunar circa 7 miliarde de lei în contul datoriei istorice iar municipalitatea a fost de acord ca o vreme să cumpere o cantitate de apă de la Amonil pentru completarea necesarului de consum al Sloboziei. Compromisul generat de această datorie mult umflată şi pe care nimeni nu a încercat vreodată să o clarifice va ţine Slobozia departe de proiectul implementat de Consiliul Judeţean şi de investiţiile preconizate în judeţ.

Cum se va asocia Amara?

Mari semne de întrebare ridică asocierea oraşului Amara în cadrul operatorului regional Aqua-Ialomiţa SA. Deşi localitatea este menţionată în actul constitutiv al operatorului regional este greu de crezut că acest lucru se va realiza din motive de datorii. Ca şi Slobozia, Amara înregistrează debite mari către SC Urban SA. SGCL Amara datorează circa 24 miliarde de lei furnizorului de apă. În condiţiile în care se va face delegarea de gestiune, Urban nu îşi va mai putea încasa restanţele. Ca tare, creditorul SGCL Amara va fi obligat să facă opoziţie la asocierea cu Aqua-Ialomiţa şi, mai mult ca sigur, va avea câştig de cauză.  Ca şi în cazul Urban, şi SGCL Amara a fost obligată să înghită facturi la apa necontorizată şi să plătească pierderile masive din reţea introduse de Urban în preţ. Ciudăţenia este aceea că, deşi cele două servicii au de recuperat datorii de la clienţi, debitele pe acre acestea le au către furnizori sunt mult mai mari şi nu sunt justificate chiar şi prin adăugarea penalităţilor de întârziere. Spre exemplu, numai în mai 2007 Urban înregistra o pierdere de 150.000 mc de apă faţă de cantitatea facturată de Amonil. Adică mai bine de o treime. La fel se întâmplă şi în cazul livrărilor de la Urban la SGCL Amara, unde pierderile din reţea sunt recunoscute de toată lumea dar facturate constant. Diferenţa dintre apometrul Urban şi consumurile însumate din Amara este de aproape 30%. Nerezolvarea acestor probleme, tergiversarea pe motive electorale a recuperării debitelor şi ascunderea gunoiului sub preş sunt deconturi care ţin cele două comunităţi în afara acestui proiect major de dezvoltare. Relevant este faptul că deşi au elaborat documentaţia aferentă înfiinţării operatorului regional, experţii Consiliului Judeţean Ialomiţa au ignorat aceste mici amănunte.

 

 

Preşedintele jucător a făcut primul pui, deputatul jucător, şi eu, Tinel Gheorghe, sunt un deputat jucător”. Despre un om care face astfel de afirmaţii tembele poţi să ştii foarte multe. Sau foarte puţine. Resorturile interne care declanşează periodic hemoragia verbală a acestui umanoid bugetar rezultat ca efect al unui sistem de vor uninominal gândit de un creier neted sunt oricum în competenţa specialiştilor în neuro. De competenţa noastră rămâne doar dezvăluirea prostiei ca argument pentru ocuparea unei funcţii publice. De multe ori, singurul. Iar bietul deputat uninominal Tinel ne oferă periodic astfel de argumente de care avem nevoie să ne susţinem teoria potrivit căreia politica e o troacă iar politicienii nişte abonaţi ai ei.

 

Tinel ,avocatul cămătarilor şi al hârciogilor de pădure

Ieşit din tenebrele Ministerului Agriculturi unde a activat pe post de vierme de mătase fătat de ministrul Flutur, Tinel Gheorghe a ars toate etapele pe care un neica nimeni de rând trebuie să le urmeze pentru a accede la masa ciolanelor. După ce şi-a făcut nevasta notar din funcţionar şi conturile au început să i se umple văzând cu ochii, model Băsescian pur de altfel, Tinel a ajuns pe lista de candidaţi a PD-L pentru Camera Derutaţilor. Şi s-a ales prin ricoşeu în forul legislativ, fapt ce i-a creat convingerea că ar avea cumva valoare şi că el ar reprezenta nişte cetăţeni din Ialomiţa. De când a ajuns deputat, Tinel a făcut nimic pentru judeţ. Deputatul jucător avortat de Băsescu n-a mişcat un deget, preferând jocul la offside prin care vrea să preia conducerea PD-L Ialomiţa, organizaţie aflată în derivă maximă. Singurele lui acţiuni concrete au fost două. A făcut cărare la Regia Pădurilor încercând să-l protejeze pe pădurarul Nicu Tudor, de la Groasa, prins cu mâţa în sac de câteva controale succesive şi cercetat de Parchet în mai multe dosare penale. Acţiunile deputatului jucător sunt la limita traficului de influenţă pe care-l derulează cu disperare deoarece pădurarul penal este şi consilier PD-L şi ar da cam rău ca unul din susţinătorii săi să ajungă la mititica. Cea de-a doua acţiune a deputatului jucător are legătură cu promovarea lui Babagianu, cunoscut pentru operaţiunile financiare nebancare purtătoare de dobândă care au lăsat mulţi fraieri în stradă. Pe filiere necunoscute, deputatul jucător a reuşit să-l facă pe Babagianu funcţionar public la apelul de seară, în urma unui concurs trucat derulat la ANOFM. Din postura de rezervă pe un post temporar liber, Dobândă a ajuns subprefect interimar cu încălcarea tuturor legilor posibile şi imposibile. Aşa s-a cimentat o relaţie solidă între aceşti doi intelectuali de clasă medie din politica Ialomiţeană.

Manual de pupat în cur miniştrii

Acum, la ceas de restriște, când Blaga a constatat că un personaj ca Babagianu nu are ce căuta într-o funcţie publică şi este pe cale de a-i rezilia contractul de joc înainte de termen, Tinel a intrat în panică. Împreună cu gaşca de bişniţari aflaţi în spatele acestei numiri, deputatul jucător face un pressing pe tot terenul pentru a-l salva pe Dobândă din ambuscada pusă la cale de Blaga. Ca de obicei, Tinel a ieşit public la bătaie într-un ziar local, acelaşi, demarând atacul cu o limbă pe dosul ministerial al Buldogului. Vrăjeala are rolul de a-l schimba pe tartorul de la centru la idei şi de a crea premisele negocierii. Limba i se mută în cadrul aceluiaşi interviu pe dosul lui Babagianu sub forma unei propoziţii halucinante: “Dacă Babagianu va fi schimbat înseamnă că nu a convenit cuiva că la Urziceni se face politică”! Că la Urziceni s-a făcut camătă şi nu politică o demonstrează scorul de la alegerile locale, unde Dobândă a luat-o în freză ca la balamuc, pentru a doua oară, de la acelaşi om uşor de demolat de un candidat fezabil. Spumele de la gura deputatului jucător se preling într-o ultimă consideraţie ce trădează şorici gros şi creier de bibilică: “Dacă nici scorul nu contează în politică, mă întreb ce mai contează”. Răspunsul este simplu. Contează tot ceea ce gaşca din spatele deputatului jucător nu are: competenţă şi realizări profesionale, moralitate, inteligenţă, bun simţ şi simţ civic. Scorul electoral este doar o consecinţă a acestor calităţi. Altfel, votul nu este altceva decât un râgâit după doi mici şi-o bere. O simplă comparaţie între Teculescu, noul subprefect, şi Babagianu spune tot despre ideile politice ale deputatului jucător. Iar concluzia este una singură. Cine se aseamănă, se adună!

PS. De mai bine de două săptămâni încercăm să-l intervievăm pe deputatul jucător. După ce iniţial a acceptat, n-a mai fost de găsit la telefon. Nu ştim dacă de frica prostiilor pe care le-ar fi putut debita în cadrul unui interviu neregizat sau doar pentru că pur şi simplu nu are ce să spună. Credem că ambele variante sunt corecte.

CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA se convoacă în şedinţă ordinară în data de 30.06.2009, ora 15.00 în sala de şedinţe a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” Ialomiţa, având următoarea ordine de zi:

Discutarea şi adoptarea următoarelor proiecte de hotărâre :

a) privind încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier judeţean al domnului Anghel Cornel;

b) privind validarea unui mandat de consilier judeţean;

c) privind completarea componenţei unor comisii de specialitate ale Consiliului Judeţean Ialomiţa;

d) privind constatarea încetării calităţii de membru al Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Ialomiţa a domnului consilier judeţean Anghel Cornel şi desemnarea în această calitate a altui consilier judeţean;

e) privind aprobarea atribuirii în gestiune delegată a serviciului de transport public judeţean de persoane, prin curse regulate, pe traseul nr.25 Urziceni-Axintele, prevăzut în Programul de transport public judeţean de persoane, prin curse regulate, pentru perioada 01.07.2008-30.06.2011, operatorilor de transport câştigători ai licitaţiilor electronice din 10.04.2009;

f) privind aprobarea rectificării bugetului propriu al judeţului Ialomiţa, pe anul 2009;

g) privind aprobarea organigramei, funcţiilor publice şi a statului de funcţii din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Ialomiţa, precum şi aprobarea organigramei şi statului de funcţii pentru instituţiile publice de interes judeţean, aflate sub autoritatea Consiliului Judeţean Ialomiţa;

h) privind aprobarea concesionării unor terenuri agricole neproductive proprietate privată a judeţului Ialomiţa, situate în extravilanul comunei Giurgeni;

i) privind transmiterea în folosinţă gratuită, pe termen limitat, a unor spaţii situate în imobilul Centrul Cultural UNESCO „Ionel Perlea”, proprietate publică a judeţului Ialomiţa;

j) privind participarea judeţului Ialomiţa la înfiinţarea societăţii comerciale „S.C. AQUA – IALOMIŢA S.A.”.

Mapele de şedinţă ale consilierilor judeţeni au fost înaintate în data de 22.06.2009.

Şedinţa este publică.

PREŞEDINTE,

Vasile Silvian CIUPERCĂ

 

 

Conducerea PD-L Ialomiţa este pe cale de a da marea lovitură politică a verii. În urma unei evaluări interne care a fost însuşită de conducerea centrală a partidului, subprefectul Gheorghe Babagianu va fi înlocuit din funcţia de subprefect în care a fost numit temporar. În locul său va fi numit fostul primar al comuniei Sfâtul Gheorghe, Mădălin Teculescu. Aseară Teculescu şi-a anunţat demisia din funcţia de primar, urmând ca numirea în funcţia de subprefect să se producă în proxima şedinţă de guvern. Vom reveni cu amânunte în cursul zilei.

Blocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din instituţiile bugetare creează probleme insurmontabile pentru primăriile din Ialomiţa. La primăria Perieţi, situaţia generată de pensionarea contabilei şi secretarului consiliului local nu are ieşire deşi OUG 34 care împiedică organizarea unui concurs are portiţe legale. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici refuză să avizeze concursul fără de care cele două posturi nu pot fi ocupate. Consiliul Judeţean recomandă primăriei să angajeze o firmă care să presteze servicii de contabilitate!

Criză de personal la Perieţi

Pensionarea contabilei şi a secretarei Consiliului Local pune primăria în imposibilitate de a funcţiona. Încercarea primarului Elena Cristea de a organiza un concurs a eşuat deoarece Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici refuză să îşi dea avizul fără de care concursul nu se poate organiza. Motivul este articolul 22 al OUG 34/2009 care prevede că se suspendă ocuparea posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură de la bugetul de stat sau bugetele locale. În lipsa concursului, primarul refuză să se strecoare pe portiţa lăsată în lege prin care, în cazuri justificate, poate angaja pe propria-i răspundere un procent de până la 15% din totalul posturilor ce se vor vacanta după data de 14 aprilie 2009 în condiţiile în care cheltuielile de personal astfel angajate se încadrează în bugetul aprobat. Refuzul primarului este justificat în condiţiile în care legea 188 privind statutul funcţionarilor publici prevede că funcţiile publice se pot ocupa doar prin concurs. Într-o adresă de răspuns, Prefectura sugerează primarului să apeleze la transfer, detaşare sau redistribuire, modalităţi prevăzute de asemenea de Legea 188. Din păcate în cadrul primăriei nu există personal calificat iar delegările de atribuţii operate de primar către persoane necorespunzătoare din punct de vedere al studiilor nu reprezintă decât o soluţie pe termen scurt. Nici detaşarea nu este o soluţie pentru că este greu de crezut că vreo instituţie se poate dispensa de un funcţionar care să şi fie de acord să activeze la Perieţi.

Consiliul Judeţean bate câmpii!

În disperare de cauză, primarul Elena Cristea a apelat la Consiliul Judeţean de la care a cerut sprijin şi asistenţă de specialitate. Instituţia, prin vocea autorizată a preşedintelui Ciupercă, se declară de acord să acorde asistenţă pe domeniul juridic, dar numai punctual şi pentru problemele ce nu pot fi rezolvate cu ajutorul funcţionarilor din primărie. Pentru problema contabilităţii instituţiei, CJI a oferit o soluţie halucinantă! Primăria este sfătuită să îşi caute o firmă specializată sau o persoană fizică autorizată, soluţie care s-ar încadra în prevederile legii contabilităţii. Nu ştim câte firme au expertiză în domeniul contabilităţii instituţiilor bugetare, dar persoane competente se găsesc pe sprânceană la Camera de Conturi sau la Direcţia de Finanţe. Care pe lângă servicii ar oferi şi protecţie la o adică.

 

 

Luni, 16 iunie, orele 21.00, intrarea în Slobozia dinspre Urziceni. O maşină de culoare închisă intră în mare viteză în oraş urmărită de un autoturism Dacia Logan al Poliţiei care rula cu girofarul şi sirena în funcţiune. Autoturismul neidentificat a virat la stânga spre Lactilrom. Maşina poliţiei a ratat virajul, a frânat şi s-a încadrat în urmărirea fugarului. La scurt timp sirena nu s-a mai auzit. Am solicitat IPJ Ialomiţa detalii despre acest incident la care au asistat mai mulţi martori. Răspunsul ne-a lăsat mască. Şeful IPJ Ialomiţa susţine în scris că ceea ce am văzut noi nu există! L-am contactat telefonic pe domnul inspector şef Stan Bîtlan, care în stilul său caracteristic a încercat o operaţiune de aburire profundă a curiozităţii noastre. După ce a spus că ne va informa în cadrul unei discuţii confidenţiale, domnul inspector şef a întors-o ca la Ploieşti şi ne-a spus să scriem ce credem. Şi iată ce credem:

<!–[if !supportLists]–>- <!–[endif]–>Individul alergat în trafic era un VIP pentru care cineva a dat un telefon şi cercetarea s-a stopat.

<!–[if !supportLists]–>- <!–[endif]–>Individul era beat cui şi nu avea permis, poliţistul l-a prins într-un final şi afacerea s-a încheiat pe bază de şpagă şi fără urmări

<!–[if !supportLists]–>- <!–[endif]–>Poliţistul n-a reuşit să-l prindă pe fugar ceea ce înseamnă că poliţia nu e în stare să îşi facă treaba şi să intercepteze o maşină care nu opreşte la semnal.

<!–[if !supportLists]–>- <!–[endif]–>Anchetarea cazului, în situaţia în care suspectul a fost identificat s-a stopat la ordinul lui Bîtlan contra unei şpăgi colosale.

Acestea sunt doar câteva dintre suspiciunile pe marginea căroar se poate broda la nesfârşit. Dacă luăm în considerare că au fost ascunse publicului incidente care s-au lăsat cu focuri de armă trase în plină stradă, nimic nu ne mai miră. Iar până la muşamalizarea unei crime, de exemplu, nu mai este decât un pas. Citiţi mai jos răspunsul incredibil al IPJ Ialomiţa. Vom reveni.

 

 

C ă t r e

Redacţia publicaţiei GAZETA DE SUD-EST

în atenţia domnului director MIHAI ENCIU

Referitor la solicitarea dumneavoastră adresată acestei unităţi de poliţie la data de 17 iunie a.c. vă informăm că urmare verificărilor efectuate nu a fost identificat vreun caz de genul celui prezentat de dumneavoastră.

În cazul în care deţineţi informaţii suplimentare care ar putea determina stabilirea situaţiei la care faceţi referire, vă rugăm să reveniţi, asigurându-vă totodată de întreaga noastră disponibilitate în acest sens.

Cu stimă,

 

 

OFIŢER DE RELAŢII PUBLICE

Inspector de poliţie

 

SALAORU DANIELA

 

 

Bărbatul este acuzat că în perioada iulie-august 2005, sub pretextul unui loc de muncă, a racolat şi obligat trei tinere, dintre care una minoră, să se prostitueze în oraşul Frankfurt din Germania / În prezent, inculpatul se află în arestul Inspectoratului

 

Poliţiştii ialomiţeni din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată - Biroul Teritorial Ialomiţa au finalizat cercetările, iar procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat de cetăţenie bulgară, în vârstă de 48 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.

 

În fapt, în cursul anului 2005, cu prilejul unei deplasări a cetăţeanului bulgar în municipiul Călăraşi a cunoscut o femeie în vârstă de 35 de ani din comuna ialomiţeană Ciulniţa, împreună cu care, cu consimţământul acesteia, a hotărât să se deplaseze în Germania, unde cea din urmă să practice prostituţia. Totodată, cei doi au convenit ca în cazul în care aceasta mai găseşte şi alte fete, tot pentru practicarea prostituţiei, să le ia cu ei în Germania.

 

Întrucât în momentul luării deciziei de a pleca în Germania, femeia nu avea banii necesari procurării paşaportului şi efectuării transportului din România în Germania, lucru pe care l-a adus la cunoştinţa cetăţeanului bulgar, acesta şi-a luat angajamentul că va achita el toate cheltuielile aferente plecării ei, dar şi pentru fetele pe care le va găsi şi determina să îi însoţească.

 

Astfel, sub pretextul asigurării unui loc de muncă la spălat vase într-un restaurant din Germania, cei doi au determinat trei tinere, două în vârstă de 18, respectiv 23 de ani, din comuna Miloşeşti şi o a treia, minoră, în vârstă de 16 ani, din comuna Ciulniţa, să îi însoţească în Germania.

 

Mai mult, pentru a-şi asigura victimele de bunele intenţii, cei doi s-au deplasat la domiciliile acestora, ocazie cu care au discutat cu părinţii, garantându-le că în Germania, tinerele vor fi angajate la spălat vase într-un lanţ de restaurante, al căror proprietar era prezentat a fi cetăţeanul bulgar.

 

Odată ajunşi în oraşul Frankfurt, celor trei victime li s-au luat paşapoartele şi au fost obligate să se prostitueze, întrucât trebuia să restituie bulgarului sumele de bani „datorate” pentru perfectarea paşapoartelor şi efectuarea transportului.

 

În baza probatoriului administrat, faţă de inculpat, la data de 18 mai a.c. s-a dispus măsura preventivă a reţinerii şi ulterior a arestării preventive fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.

 

În ceea ce priveşte activitatea infracţională a femeii în vârstă de 35 de ani, din comuna Ciulniţa, aceasta a fost arestată în luna martie 2006 şi apoi condamnată, în aceeaşi cauză.

* * *

 

Având în vedere gravitatea acestui fenomen şi a faptului că tot mai multe tinere devin victime ale traficului de persoane, plecând în străinătate cu vise caracteristice vârstei şi trezindu-se singure printre străini, sechestrate, ameninţate, abuzate, adevărate sclave ale traficanţilor, este binevenită prezentarea câtorva aspecte legate de acest fenomen.

Traficanţii sunt de obicei bărbaţi, dar şi femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. Majoritatea au ocupaţii legate de locuri care le dau posibilitatea unui contact direct cu potenţialele victime: barmani, chelneri, taximetrişti etc. Ei au aerul unor persoane demne de încredere şi afişează discret semne ale bunăstării. Sunt foarte convingători şi au mereu la îndemână o poveste despre cineva care a plecat şi s-a realizat din toate punctele de vedere în străinătate. Aceşti “binevoitori” dispuşi să ajute o tânără să câştige mai bine peste hotare sunt, uneori, cunoştinţe sau chiar rude ale ei. Când oferta vine din partea unei cunoştinţe directe, aceasta este fie ocazională (întâlnirea a avut loc într-un bar, de exemplu), fie vagă (foşti colegi sau alte persoane întâlnite în trecut).

Sunt încă multe persoane, în special tineri – ei reprezintă segmentul cel mai vulnerabil, atât din mediul urban, cât şi rural care nu cunosc cu adevărat riscurile pe care le prezintă plecarea în străinătate, lucru pe care se bazează şi traficanţii. Lipsa de informare, precum şi situaţia materială precară reprezintă factorii favorizanţi ai traficului. Provenienţa dintr-o familie dezorganizată sau dintr-un mediu în care tânăra a suferit abuzuri creşte riscul de a accepta o falsă propunere de lucru în străinătate. Nivelul scăzut de educaţie împiedică viitoarea victimă să evalueze corect şi realist informaţiile şi planurile prezentate de recrutor. Motorul fenomenului de trafic îl reprezintă decizia de a pleca, susţinută de credinţa nefondată că, în străinătate, realizarea personală este mai uşoară. O atare decizie se manifestă mai puternic la persoanele care se confruntă cu o situaţie materială grea şi cu o lipsă de perspective în propria lor ţară.

Pentru a nu deveni o victimă a acestui fenomen, este necesar să ţineţi seama de următoarele recomandări:


Nu accepta promisiunile persoanelor necunoscute de a pleca în străinătate pentru diverse slujbe „onorabile, care nu necesită calificare” (menajeră, baby-sitter) sau aşa-zise „angajamente artistice”! Fii reticentă faţă de propunerile făcute prin intermediul Internet-ului; un aşa zis „prieten” poate fi un infractor periculos!


La primirea unei oferte de lucru în străinătate, trebuie aflate cât mai multe detalii despre seriozitatea acesteia, dacă firma este acreditată în vederea recrutării şi plasării forţei de muncă în străinătate şi despre tarifele practicate!


ÎNAINTE DE A LUA DECIZIA DE A PĂRĂSI ŢARA, INFORMEAZĂ-TE! Încearcă să obţii de la Poliţie sau de la Inspectoratul Teritorial de Muncă mai multe informaţii despre angajator, dacă are dreptul să medieze angajarea în străinătate.


Nu accepta să treci graniţa cu acte false!


Refuză ofertele de genul „plătesc eu cheltuielile pentru tine şi te răscumperi tu când ajungem!”


În caz de nevoie de ajutor peste hotare, nu ezitaţi în a cere ajutorul ambasadelor României sau organizaţiilor umanitare internaţionale!

 

Dacă, totuşi, ai luat hotărârea de plecare, este bine să laşi familiei, rudelor, prietenilor, următoarele informaţii:


- Cu cine şi unde pleci;


- Locul de muncă şi locul de trai (numărul de telefon, denumirea şi adresa companiei, firmei);


Copiile documentelor (paşaport, viză, contract), fotografii recente;


Fă mai multe copii ale tuturor actelor necesare pentru călătorie şi păstrează-le la tine, în locuri diferite – te vor ajuta în cazul în care vei fi deposedată de acte;


- Învaţă limba ţării de destinaţie sau, cel puţin, un volum minim de cuvinte (câteva propoziţii), să te poţi descurca;


- Află diverse informaţii privind contacte în ţara de destinaţie – coordonatele ambasadei sau consulatului României în ţara respectivă sau ale ambasade/consulatului ţării împuternicite cu protecţia cetăţenilor din România, grupuri de suport, agenţii guvernamentale etc.

 

COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

Un minor în vârstă de 14 ani din Slobozia este cercetat de poliţiştii slobozeni de investigaţii criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie / Acesta este suspectat că în urmă cu două zile ar fi smuls un lanţ din aur de la gâtul unei fete de 9 ani din Slobozia / Prejudiciul a fost recuperat şi va restituit părţii vătămate

Aflându-se în continuarea cercetărilor într-un dosar penal instrumentat la nivelul Biroului de Investigaţii Criminale Slobozia în care se făceau verificări pentru identificarea autorului unei tâlhării comisă în cursul zilei de 14 iunie a.c., în scara unui bloc din municipiul Slobozia, cu sprijinul semnalmentelor oferite de partea vătămată în vârstă de numai 9 ani, poliţiştii au reuşit identificarea făptuitorului.

Acesta are 14 ani, domiciliul stabil în Slobozia, este un copil problemă, se află în abandon şcolar şi obişnuieşte să plece de la domiciliu pentru diferite perioade de timp.

În fapt, duminică, 14 iunie, în jurul orei 15.30, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, Poliţia a fost sesizată de o femeie în vârstă de 41 de ani, din Slobozia, despre la faptul că, în urmă cu câteva minute, pe scara blocului unde locuieşte, o persoană necunoscută i-a smuls de la gât fiicei sale un lanţ din aur.

În temeiul sesizării şi având în vedere pericolul social ridicat al faptei reclamate, la faţa locului s-a deplasat de îndată o echipă operativă pentru efectuarea de verificări.

Astfel, s-a stabilit că în jurul orei 15.00, minora în vârstă de 9 ani, a mers la un magazin alimentar situat în apropierea blocului în care locuieşte pentru a cumpăra o sticlă de suc, iar la întoarcerea la domiciliu a fost abordată de un tânăr necunoscut de aproximativ 14 – 15 ani, care a însoţit-o până la scara blocului, a discutat cu ea pe drum, după care, intrând după aceasta în scara blocului, a lăsat-o să urce 4-5 trepte şi i-a smuls din spate un lanţ din aur, pe care minora îl purta la gât, după care a fugit. Valoarea prejudiciului a fost estimată de partea vătămată la aproximativ 500 de lei.

Urmare activităţilor minuţioase de căutare efectuate, dar şi cu sprijinul semnalmentelor detaliate oferite de partea vătămată, în cursul zilei de astăzi, 16 iunie, poliţiştii slobozeni de investigaţii criminale au identificat pe raza municipiului Slobozia principalul suspect care a recunoscut săvârşirea tâlhăriei.

Minorul, în vârstă de 14 ani, este plecat de la domiciliu de aproximativ 3 săptămâni, însă dispariţia acestuia nu fusese sesizată Poliţiei, întrucât părinţii au considerat că se va întoarce în scurt timp la domiciliu, dat fiind faptul că nu era la prima experienţă de acest gen. Astfel, pentru luarea măsurilor ce se impun, a fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa.

Prejudiciul a fost recuperat şi urmează a fi restituit părţii vătămate.

Pentru a nu deveni victima unei tâlhării, Poliţia vă recomandă:

Ø Evitaţi deplasările pe trasee aflate în zone mai puţin circulate: câmpuri, parcuri, şantiere.

Ø Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori în care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice (restaurante, discoteci).

Ø Când observaţi că sunteţi urmărit de un individ sau de mai mulţi deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului. Solicitaţi ajutorul primului poliţist întâlnit în calea dumneavoastră.

Ø Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări).

Ø Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine).

Ø Nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveţi asupra dumneavoastră sau acasă.

În spaţiile comune ale imobilelor:

Ø Nu permiteţi persoanelor străine să intre în locuinţa dumneavoastră, indiferent de motivele evocate.

Ø La intrarea într-un imobil fiţi foarte atenţi dacă în hol sau în zonele întunecate nu se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni. Nu staţi cu spatele spre acele locuri.

Ø Orice persoană necunoscută care staţionează fără motiv în spaţiile comune ale blocurilor trebuie îndepărtată de urgenţă. Alertaţi mai mulţi vecini, iar dacă este cazul apelaţi la cea mai apropiată unitate de Poliţie sau numărul de urgenţă 112.

Ø Folosiţi orice motiv pentru a evita să urcaţi în lift cu persoane necunoscute. Nu vă lăsaţi păcăliţi de îmbrăcămintea elegantă a acestora. Dacă este cazul, apelaţi la uşa unui vecin de la parter. Instruiţi-vă în acest sens şi copiii.

Ø Când liftul nu funcţionează, fiţi atenţi la cei care urcă sau coboară de la etaj, mai ales între parter şi etajul 1 sau între etajele 1 şi 2.

Ø Luminile de la intrarea în bloc şi din faţa liftului trebuie să rămână aprinse odată cu lăsarea întunericului.

Ø Închideţi uşa imobilului după ora 22.00 sau protejaţi imobilul cu un interfon.

Ø În caz de agresiune, strigaţi şi alertaţi persoanele din jur. Strigătul unei persoane care cere ajutor poate descuraja infractorii;

Ø Păstraţi-vă calmul, nu-i contraziceţi şi nu-i ameninţaţi pe tâlhari, pentru a nu vă complica situaţia;

Ø Reţineţi semnalmentele agresorilor şi îmbrăcămintea acestora, mersul, ora comiterii agresiunii, direcţia în care au plecat; dacă au folosit un autovehicul (marca, culoarea şi numărul de înmatriculare); memorarea numelor sau poreclelor folosite între agresori, accentul, dialectele şi adresaţi-vă în timp optim şi cu încredere Poliţiei.

COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE

  • Buy Cheap order quality cialis Online Best Drugstore. Discount Online Pharmacy.
  • Buy Cheap levitra sales Online Best Online. Discount Pharmacy Online.
  • Buy Cheap blue diet pills Now Free Viagra Pills! Drugs, Health And Beauty.
  • Buying Cheap tablet viagra. Mexican Pharmacy, Best Prices. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest safe buy brand viagra online cheap Now Low Prices. Drugs, Health And Beauty.
  • Buy Cheapest there generic viagra Now Best Online. Top Online Pharmacy Supplier.
  • Buy Cheapest viagra benefits Online Best Prices. Drugs, Health And Beauty.
  • Buy Cheapest taking levitra Now Best Online. Cheap Prescription Drugs.
  • Buy best price cialis canadian pharmacy Without Prescription Doctor. Low Prices. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest levitra cheapest price Online Free Viagra Pills! Best Internet.
  • Buy Cheapest how much viagra do i need Now Best Online. Internet Prices For how much viagra do i need!
  • Buy Cheap buy cialis online next day shipping Online Top Online Pharmacy. Pharmacy Store.
  • Buy Cheapest cialis online pharmacy no prescription Now Top Online Pharmacy. Online Medical Shop.
  • Buy Cheap how long does viagra take to work Now Pharmacy Store. Special Prices For how long does viagra take to work!
  • Buy Cheap viagra doseage Online Cheap Pharmacy Online. Free Viagra Pills!
  • Buy Cheap viagra trial Now Best Prices. Pharmacy At The Best Price!
  • Buy Cheap viagra jelly online pharmacy without a prescription Online Drugs, Health And Beauty. Best Online.
  • Buy Cheapest sildenafil citrate 2 Online Best Online. Online Medical Shop.
  • Buy Cheap cheap generic cialis 2010 Now Pharmacy Store. Top Online Pharmacy Supplier.
  • Buy Cheap generic cialis no prescription Now Internet Prices For generic cialis no prescription! Best Internet.
  • Buy Cheapest when will viagra go generic Now Cheap Pharmacy Online. Top Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest tadalafil effects Now Best Drugstore. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy buy levitra onlin Without Prescription Doctor. Best Internet. Low Prices.
  • Buy Cheap daily use cialis Online Online Medical Shop. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheapest tadalafil pharmacy Now Free Viagra Pills! WorldWide Shipping.
  • Buy Cheap viagra weight loss Now Cheap Pharmacy Online. Online Medical Shop.
  • Buying Cheapest canadian pharmacy discount. Mexican Pharmacy, Good Prices. Best Online.
  • Buy Cheapest dose levitra Online Cheap Pharmacy Online. Low Prices.
  • Buy Cheap cialis online canada Now WorldWide Shipping. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheap viagra erectile dysfunction Now Best Drugstore. Internet Prices For viagra erectile dysfunction!
  • Buy Cheap levitra drug information Online Pharmacy At The Best Price! Best Drugstore.
  • Buy Cheap buying generic viagra online Now Pharmacy Store. Special Prices For buying generic viagra online!
  • cialis canadian pharmacy no prescription Online Without Prescription Best Prices. Pharmacy Store.
  • Buy Cheapest viagra experience Now Best Drugstore. Top Online Pharmacy.
  • Buy Cheap cialis tadalafil cialis Online Best Drugstore. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheap dose of levitra Now Buy Medications Online. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest side effects viagra men Online Best Online. Top Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest can you get viagra on prescription Online Best Drugstore. Online Medical Shop.
  • Buy Cheap how long does it take for viagra to work Online Pharmacy Store. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy Cheap sample generic cialis Online Online Medical Shop. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest generic viagra work Now Best Drugstore. Discount Pharmacy Online.
  • Buy generic cialis usa Without Prescription Doctor. Best Prices. Best Online.
  • Buy Cheapest buying generic viagra online Now Pharmacy Store. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheap generic viagra prices 50 mg Now Top Online Pharmacy. Online Prices For generic viagra prices 50 mg!
  • Buy Cheap generic viagra sample Now 100% Satisfaction Guaranteed. Best Internet.
  • Buy Cheapest viagra au Now Cheap Online Pharmacy. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest took viagra Online Best Drugstore. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest best ed pill Now WorldWide Shipping. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy Cheap buying canadian pharmacy Now Top Online Pharmacy. No Prescription Needed.
  • generic viagra sample Online Without Prescription Best Internet. Best Prices.
  • Buy Cheap sildenafil side effect Now No Prescription Needed. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest tadalafil cialis 20 mg Now Best Prices. No Prescription Needed.
  • Buy Cheap viagra how works Now Cheap Online Pharmacy. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest pfizer drug Online Guaranteed Shipping. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest discount viagra online Now Best Drugstore. Drugs, Health And Beauty.
  • Buy Cheapest viagra jelly buy online cheap Now Best Online. No Prescription Needed.
  • Buy Cheapest viagra online india Online Best Prices. Discount Online Pharmacy.
  • Buy Cheap generic levitra vardenafil information Online Top Online Pharmacy. Free Viagra Pills!
  • Buy Cheapest generic viagra 100mg Now Best Drugstore. No Prescription Needed.
  • Buy Cheap generic cialis without prescription Online Top Online Pharmacy. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest no prescription cialis online Online Best Prices. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheap can you buy viagra online Online Pharmacy At The Best Price! Best Drugstore.
  • Buying Cheapest dose of levitra. Mexican Pharmacy, Good Prices. Best Online.
  • Buy Cheap viagra timing tablet Now Low Prices. Bonus Pills And Reorder Discounts!
  • Buy Cheap how does viagra work on men Online Prescription Drugs And Generic Medications.
  • Buy Cheapest blue diet pills Online Best Online. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheap tadalafil sale Online Drugs, Health And Beauty. Best Drugstore.
  • Buy Cheap side effects of viagra on men Now Best Internet. Pharmacy At The Best Price!
  • Buy Cheap buying generic viagra online Online Low Prices. Internet Prices For buying generic viagra online!
  • Buy Cheap sildenafil citrate uk Now Cheap Pharmacy Online. Buy Medications Online.
  • Buy Cheapest rx levitra Now Cheap Online Pharmacy. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheap where to buy cialis Now Cheap Pharmacy Online. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheapest sildenafil canadian pharmacy Now Discount Online Pharmacy. Best Online.
  • Buy Cheapest buy daily cialis from canada Online Online Prices For buy daily cialis from canada! Best Prices.
  • Buy Cheap genaric cialis Now Pharmacy Store. Buy Medications Online.
  • Buy Cheapest non prescription cialis online pharmacy Online WorldWide Shipping. Top Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest generic viagra uk paypal Online Buy Medications Online. Best Online.
  • Buy Cheapest best alternative viagra Now Best Internet. No Prescription Needed.
  • Buy Cheap viagra cialis no prescription fast Now Online Prices For viagra cialis no prescription fast! Best Internet.
  • Buy Cheap viagra or levitra which is better Now No Prescription Needed. WorldWide Shipping.
  • Buying Cheapest compare generic viagra prices. Offshore Pharmacy, Good Prices. Low Prices.
  • Buy Cheap ordering cialis online legal Now Safe And Secure Payment System. Low Prices.
  • Buy Cheapest generic viagra australia reviews Online No Prescription Needed. Best Internet.
  • Buy Cheap kamagra viagra Now Best Drugstore. Special Prices For kamagra viagra!
  • Buy Cheap cialis online pharmacy no prescription Now Drugs, Health And Beauty. Best Internet.
  • Buy Cheap viagra online pharmacy canada Online Drugs, Health And Beauty. Best Internet.
  • Buy Cheapest viagra 50mg pills Now Best Online. Cheap Prescription Drugs.
  • Buy viagra offers Online Without Prescription. Best Online. Low Prices.
  • Buy buy levitra onlin Without Prescription Doctor. Low Prices. Best Online.
  • Buy Cheapest viagra 50mg price Online Best Prices. Online Medical Shop.
  • Buy Cheapest mexican generic cialis Now Discount Online Pharmacy. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest sildenafil prices Online 24/Online Pharmacy. Best Drugstore.
  • Buy Cheap viagra oral Now Best Internet. 100% Satisfaction Guaranteed.
  • Buy Cheap diabetes and viagra Now Cheap Pharmacy Online. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest viagra free Now Drugs, Health And Beauty. Best Internet.
  • Buy Cheap how many people use cialis Now Best Internet. Cheap Prescription Drugs.
  • Buy Cheapest buy cialis brand Online Best Internet. WorldWide Shipping.
  • Buy order tadalafil no prescription Online Without Prescription. Pharmacy Store. Low Prices.
  • Buy Cheap buy cheap viagra online with prescription Online Best Drugstore. Discount Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest cheap generic cialis no prescription Now Safe And Secure Payment System. Low Prices.