Thursday, July 24th, 2014

Naţionala lui Piţurcă, ca să ne exprimăm şi noi precum fătucile tâmpe de la TV este căpuşată politic. Ne-a şoptit o păsărică federală cum că biletele la meciul de miercuri cu Lituania au fost cumpărate vrac de nea Mitică Bucşaru, un fel de Becali de Urziceni. Biletele au ajuns pe extrema dreaptă, la Gigi Babagianu, sacul de box al PD-L de la Urziceni care şi-a luat-o în toate bătăliile electorale la care a participat.

Babagianu a preluat pe piept şi a început să distribuie pase la contribuabilii cu drept de vot în vederea alegerilor parlamentare din toamnă, la care vestitul golgheter al PD-L va candida. Nu ştim dacă atacantul din Urziceni a perceput vreun comision suplimentar ca atunci când serveşte cu numerar, în adâncime, creditorii care apelează la el.

De ce bagă nea Bucşaru atâta bănet în campania acestui looser, un fel de lanternă roşie a ligii politice nu ştiu nici experţii pe care i-am consultat. Nişte calcule or fi la mijloc. Ce nu înţeleg însă politrucii este faptul că doar fotbalul nu te poate transforma peste noapte din Cămătaru, ca să zicem aşa, în Adrian Năstase, chiar dacă ai un joc excelent cu spatele la poartă. Trebuie mai mult.

În plus, alţi politruci pot oricând să te căpuşeze ca pe Sidex la astfel de acţiuni. Cum a făcut domnişoara Cristina Pocora, de la PNL, care s-a afişat cu haidamacii liberali în tribune, ca să guste din apropierea de electorat. Nea Gigi ce putea să mai zică? Aşa că a admirat suita liberală condusă de veterinarul partidului, care se pricepe la fotbal ca şi la administraţie. Adică de loc.

Cu ochii la meci, spectatorii nu prea au dat importanţă vipurilor din tribune. Iar pe donatorul nea Gigi, aici fără dobândă, l-au ignorat complet. Degeaba au ascultat urechile politrucilor variante autohtone de folclor oral şi au înghiţit exprimările plastice ale populimii! Efectul pe tabela de marcaj va fi nul. Şi putem să punem pariu pe asta.

Agentul 007,64

Un fundaş mai prost ca altul!

Faptele sunt relevante. În comuna Buieşti legea o fac mai mulţi. Primarul, capul dracilor, majoritatea PSD din consiliul local, unealta, şi, cu voia dumneavoastră ultimul pe listă, fostul pensionar Marin Silviu, uns ilegal de guvern în funcţia de subprefect. Trei consilieri locali ai PDL nu au fost validaţi în funcţie pentru că au lipsit de la şedinţa de constituire a consiliului local. Prezent la ostilităţi, subprefectul Marin Silviu, de obârşie din Albeşti şi din născare politică pesedist din stirpea lui Ilici s-a făcut că plouă. Iar legea a fost făcută franjuri de majoritarii din PSD cu largul gir al fostului pensionar din prefectură trimis acolo să asigure respectarea legii. Deşi prefectul le-a cerut să-şi reanalizeze tâmpenia, majoritarii au zis pas! Urmează un proces la cremenal, pe banii contribuabililor. Şi o relatare incredibilă despre nivelul de prostie din ruralul mioritic românesc.

Secretarul comunei expune problema

Îl cheamă Calotă. Marian Calotă. Poartă o cămaşă elegantă şi frizură în tendinţe. Este secretarul comunei şi amic intim al primarului, după cum acuză tabăra adversă din PDL. L-am găsit la cârciuma din sat, unde savura pauza de masă întreţinându-se cu electoratul. Pontul că domnul secretar stă pe la cârciumă îl aveam de la opoziţie. S-a dovedit a fi corect. Şi pontul şi omul, care ne-a condus la birou şi s-a pus pe povestit. Extragem esenţialul ca să nu plictisim: “ La prima şedinţă, cei trei de care întrebaţi nu au intrat în sala de şedinţă! Uşa era deschisă, au fost invitaţi de două-trei ori toţi să vină,doamna care este şi acum aicia a fost chemată de două ori,ceilalţi au plecat,au zis că nu participă ei la un simulacru de şedinţă, că nu au nevoie de niciun Consiliu Local şi n-au venit în sala de şedinţă. Deci nu au intrat în sală. Cei care participau la şedinţă au considerat că refuză să depună jurământul. La şedinţă a participat şi domnul Marin Silviu, ca reprezentant al prefectului, domnul subprefect. Şi verificând în documentele astea care stăteau la baza constituirii Consiliului Local, respectiv, statutul …ăăă….alesului local şi legea 215, dumnealor au considerat că au refuzat să depună jurământul şi-au hotărât să nu se valideze, să constate încetarea de drept a mandatului de consilier local pentru cei trei. Hotărârea asta a fost adusă la cunoştinţă instituţiei prefectului şi după verificare , specialiştii care sunt acolo,juriştii care sunt acolo,au considerat că este ilegal. Considerând că este ilegală, au transmis primarului şi Consiliului Local printr-o adresă să se reanalizeze şi să fie revocată în vederea revocării. .. Explicaţia pleacă de la un conflict ce a avut loc înainte de alegeri pentru că primarul cu viceprimarul au fost în conflict şi…probabil,tot de aici a plecat şi chestia asta. Ce să vă spun mai mult? Păi a doua oară, n-a vrut să justifice în faţa consilierilor de ce …pentru că nu au avut …n-a fost absenţă nemotivată, , ştiţi cum zice legea 215, păi ori eşti în spital, ori … ori ei veniseră în sediu şi i-a deranjat p-ăştia, pe consilieri. Ori a doua oară când au fost întrebaţi ,,De ce, mă,n-aţi vrut să discutaţi despre revocare. „De ce n-aţi vrut să staţi să depuneţi jurământu’?” Doi dintre consilieri au zis:,,Dom’le, ce să mai ,era un conflict în PSD, pe unul îl scosese d-acolo şi că nu trebuia în ziua aia… Domnule, eu unul vreau să vă spun că , analizând aşa, eu ştiu , şi lăsând la o parte orgoliile eu n-am să caut dreptate, dar ar fi putut să fie lăsaţi să depună jurământul în şedinţa asta, după ce primarul a iniţiat proiectul de revocare. Că s-a întâmplat ce s-a întâmplat în prima şedinţă, s-a luat o decizie, după cum ei absentaseră, deci atunci ar fi trebuit să fie lăsaţi să depună jurământul pentru că e ceva firesc,adică… “

Secretarul încerca să ne spună că majoritarii de la PSD au refuzat să valideze nişte consilieri doar pentru că aceştia au refuzat să vină la şedinţa de constituire şi apoi au refuzat să-şi motiveze absenţa. Versiunea secretarului este cosmetizată, credem noi. Consilierii PD-L ştiu ce-i mâna pe pesedişti în luptă. Intrăm în amănunte iar “Politică, frate” îşi intră în drepturi. Urmează un interviu la două capete cu proscrişii din consiliul local Buieşti.

Aritmetica politică dă cu rest

În prima fază a interviului am vrut să aflăm de ce nu au intrat cei trei consilieri în sala de şedinţe. Aşa am aflat că e posibil ca soţul să fie la PSD şi soţia la PD-L, că deşi are 5 consilieri din 9 PSD putea pierde postul de viceprimar şi că liberalii au comportament de curve politice.

- Haideţi să vedem, cum s-a întâmplat?De ce nu aţi participat la prima şedinţă?

-De ce nu am participat?Chiar trebuie să…ăăă… spunem motivul?

-Vă întreb pentru că eraţi acolo, totuşi..

-Într-un fel eram…eram în preajma primăriei…sub nicio formă nu am intrat în sala de şedinţe sau să…

- Da’ şi eu am fost înăuntru!…

-Da’ ştiaţi de şedinţă?

- Da’ ştiam…ne anunţase pe mine la ora 20…deci astă seară la ora 20 şi mâine aveam şedinţa la care i-am zis :,,Domnu’ Sechelariu, eu dacă îmi plănuiam altceva şi aveam de făcut o şedinţă de formarea Consiliului Local….de…sau nu ştiu ce…,,că ,ce ,că n-am ştiut nici noi,că ne-au luat pe nepregătite de la Prefectură…”chestii din astea cu abureală…şi la mine nu ţine pentru că –l cunosc şi am purtat discuţii cu el de fiecare dată ,că nu e bine ce face. Şi-i zic,,Domnu secretar,hai să zicem cu totul ,că să zicem că aţi venit aşa de târziu…îmi arătaţi şi mie acolo ce trebuie să facem?… Da, domnule ,vă prezentaţi la ora cutare,la 4 sau la 2!

…Noi să vă spun drept, aveam şi noi. .Cum să zic eu…vroiam să punem un viceprimar de-al nostru.şi făcusem o coaliţie cu cel de la PNL şi bănuim că o să ne iasă treaba.

- Păi cum să vă iasă,că sunteţi trei şi cu ăla de la PNL patru.

-Patru, şi mai era soţul doamnei Ilie Ienuţa care şi el ieşise consilier,dar în ultima clipă,chiar în ziua aia,în urmă cu 10..15…5 minute i-a dat o hârtie cum că nu mai este consilier ,că e următoru’ după dânsu’ şi că el a pierdut încrederea partidului…şi drept urmare nu mai e…

-El e de la PSD?

Nu,soţul doamnei…era de la PSD?

- Da,da,şi doamna e de la PD-L?.

- Deci făceau vot comun.

-Deci aţi avut un candidat la PSD şi unul la dumneavoastră!

-Pai ei,da,da. Soţia lui era la noi şi decât că au fost…

-Aşa e peste tot,să ştiţi,în toate posturile. Adică nu…aşa…funcţionează sistemul.

- Deci aveaţi această înţelegere.

-Da. Dar ei şi-au dat seama de planul nostru şi-n ultimul moment,partidul i-a retras susţinerea… Ştiţi de ce?Pentru că ne-au vândut cel de la PNL. Deci vânduse faptul că cel de-al cincilea… Şi cel de la PNL în ultimele două zile ne-a vândut!Deci ce plănuiam cu ei,hop,se ducea pentru că am înţeles că i-ar fi dat nişte bani prin intermediul domnului primar Costică şi cu domnul primar Mihăilă şi ăsta a tăcut şi ne vindea pe noi. Eu am dat un telefon la domnu’ preşedinte Cazacu i-am explicat situaţia şi mi-a spus: ,,Dom’le,nu intraţi în şedinţă” ! Urma să găsim o altă variantă, să încercăm altă soluţie.

Pensionarul Marin Siviu trece la butoane

Unsul prefectului la şedinţă a fost subprefectul Marin Silviu, un ilegalist revenit în funcţie după ce se pensionase medical. Însănătoşit brusc, Marin Silviu a intrat în joc şi, uitând că este apolitic, s-a apucat să facă jocurile pentru PSD. Omul era regizor. Regia, banda vă rog:

- Şi…a venit domnul Marin Silviu, eu eram chiar acolo,înainte cu jumătate de oră înainte de începerea şedinţei,am intrat acolo la domnu’ secretar în birou.Eu vă spun că…ăăă…mă aşteptam la nişte planuri puse în aplicarea pe moment,atunci pe loc. Nu-i frumos,dar am gândit că aşa fac ei,mârşăveşte !Am ascultat puţin la uşă!Scurt,pe doi! Şi-au început,domnu’ secretar… Bine,că uşa era deschisă… Era între-deschisă, chiar era,nu era problemă…eram la 1 m….printre care domnul Marin Silviu zice: ,,Domnu’ secretar, spuneţi care e problema aici ,ca să retuşăm subiectu’, că nu ştiu,cum dracu’ să facem, ce să facem,,…La care domnu’ secretar a început povestea lui:,,Domnule, există doi consilieri soţ şi soţie,probabil,vor face front comun şi vor vota pentru dânsa ca să iasă viceprimar. Dânsa e la PNL. Eu sunt din sat,că nu mă bag,că după aia poartă duşmănie pe mine şi ar trebui să intraţi dumneavoastră în subiect ca şi cum eu n-aş fi spus şi nu ştiam nimic despre lucrul ăsta. Eu am auzit acolo şi-a început cu domnu’ Marin şi uite cum facem şi-au dres, şi-au cusut-o anume că primarul de ce a adus hârtia la partid. Cred că aduce acum, nu ştiu unde este. -Deci,făceau jocurile pentru PSD?

-Da,dom’le!Pe faţă,chiar pe faţă!Ce, nu cunoaştem cine este,până la urma urmei? E rudă cu Costică (n.r primarul PSD de la Albeşti)! E rudă cu Costicăşi fost pesedist, fost aicişa,nu ştiu ce! Şi atuncea, au intrat în şedinţă, am plecat şi noi şi-am considerat că va fi o altă dată…

-Dar Marin Silviu a învăţat ă facă povestea asta cu hârtia,cu excluderea?

- Probabil !

-Ce a zis concret Marin Silviu,când aţi auzit dumneavoastră conversaţia?

-Deci Marin Silviu a spus clar,,Spune-mi şi mie,introdu-mă în subiect ca să ştim ce facem, cum dracu’ facem, pentru că voi ştiţi problemele aci,adică secretarul şi cu primarul, ca să îşi pună vicele lor….şi la care ăsta secretaru’ a început să îi explice….Ei aveau lecţia făcută!

Când au început să dea explicaţii mai amănunţite au închis uşa şi…Şi zic,mi-am dat seama de problemă şi zic,e clar,jocurile sunt făcute şi cu asta basta. Şi nu am intrat. Asta a fost tot!

Politică, frate? Nu, doar prostie

Aceasta este istoria aşa cum ne-a fost ea relatată de combatanţi. Deşi legea este foarte explicită în legătură cu încetarea mandatului de consilier, nişte ţărani cred că ea, legea, este proastă. Pentru cu nu sună cum vor ei. Opoziţia din consiliul local a fost rasă prin vot, democratic. Cu largul concurs al subprefectului, care nu s-a obosit să le explice intelectualilor social democraţi din gaşca primarului că legea nu le dă dreptul să facă ce le trece prin cap doar pentru că ei sunt mai mulţi. Pricina va ajunge în instanţa de judecată. Până la judecarea ei, care este doar o formalitate, gealaţii din Buieşti îşi vor face de cap. Ceea ce era de demonstrat.

În trafic îi recunoşti după rablele cu numere de înmatriculare de Spania sau Italia. Mai nou, şi de Irlanda, cu volan pe dreapta şi numere galbene. Circulă ca bezmetecii, cu geamurile lăsate, iar din interior răzbat manele de mare respiraţie. Parchează unde îi taie capul, blochează circulaţia oprind maşinile în paralel şi lăudându-se unii către alţii cu performanţele dinamice ale cotineţelor ce poartă logouri celebre. Până la intrarea în ţară circulă ca nişte îngeraşi, de frica represaliilor. Cum trec vama, şoşelele devin ale lor. Aici redevin brutele de care am crezut că am scăpat odată cu deschiderea graniţelor. Când nu sunt la volan sunt uşor de recunoscut după hainele ţipătoare, cu etichete la vedere şi bijuteriile etalate ostentativ. Invadează terasele cu zgomot mare, înconjuraţi de turme de rude şi prieteni care-i privesc ca pe mici dumnezei ai economiei de piaţă. S-au descurcat, au făcut rost, şi-au depăşit condiţia de anonimi. Nu contează că acolo unde îşi duc traiul fac munci dintre cele mai de jos sau sunt infractori neprinşi încă. Poveştile servite rubedeniilor sunt identice. Au salarii de boieri şi lucrează la birou. Nu stau înghesuiţi claie peste grămadă în apartamente insalubre, ci locuiesc pe centrul metropolelor pe care, de fapt, nici măcar nu au avut timp să le viziteze. Privesc totul de sus, ca şi cum cele câteva sute de euro pe care îşi permit să le spargă în România ca să demonstreze că au reuşit le permit să facă orice. România nu mai e de nasul lor, le pute tot, strâmbă din nas şi compară totul cu raiul din care, cică, au pogorât pentru câteva zile. Civilizaţia pe care o evocă ore întregi în faţa celor care sunt dispuşi să le asculte poveştile nu s-a lipit de ei nicicum. Se calcă în picioare la ieşirea din aeroport, îşi marchează trecerea lăsând în urmă maldăre de gunoaie, poluează fonic peste tot pe unde năvălesc, de la centre comerciale la băncuţele dintre blocuri. E un coşmar să nimereşti în preajma lor. Nimeni nu le spune nimic, nimeni nu-i opreşte. Autorităţile îi privesc cu respect, căci banii lor echilibrează balanţa comercială a României şi pompează sânge într-o economie moartă. Ca atare îşi permit orice. Este refularea faptului că acolo de unde vin sunt priviţi ca cetăţeni de rangul şapte. Nu suflă, nu au drepturi, nu există decât în statistici unde sunt asimilaţi cu unelte rudimentare folosite la muncile cele mai primitive. Abia aici îşi pot permite să se exprime. Şi o fac după posibilităţile lor, modeste până la primitivism. Se spunea despre ei că vor revoluţiona mentalitatea românească şi că vor veni de acolo cu altă educaţie pentru muncă. Nimic mai fals. Ei, cei 3-4 milioane de emigranţi exportaţi în ultimii ani, sunt de fapt marea problemă a României. Curând criza economică îi va aduce pe toţi înapoi. Unii sunt deja rablagiţi de munca intensă făcută pentru câţiva euro pe oră, 10 ore pe zi, şapte zile pe săptămână. Deşi nu au contribuit cu nici un şfanţ la bugetul asigurărilor sociale vor veni să se trateze pe banii celor care transpiră în România şi plătesc taxe aici. Neadaptaţi în România, căpşunarii vor refuza să muncească aici pe salarii considerate mici, deşi acolo se speteau pentru lefuri, de fapt mizerabile în raport cu muncile pe care le făceau. O generaţie întreagă de muncitori este pierdută pentru economia românească. Hrăniţi din iluzia că ar putea să-şi depăşească oarecum condiţia de coloană vertebrală a economiei, căpşunarii vor fi piatra de moară care ne va atârna de gât. O masă de muncitori pe care occidentul ne-o va trimite pachet înapoi încă mai denaturată decât le-am trimis-o noi. Excepţiile nu fac decât să confirme regula.

“Dacă cineva crede 25% din acest interviu cred că nu îmi pierd timpul degeaba în politică”. Această afirmaţie curajoasă face parte din partea nepublicată a interviului pe care l-am realizat cu domnişoara Cristina Pocora, secretar de stat în guvern la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul. S-a născut în 1979, ar fi putut fi fotomodel dar a ales politica. Pentru care trăieşte din 2001 când a terminat SNSPA şi a păşit pragul Parlamentului la cabinetul senatorului Paul Păcuraru, gălăţean ca şi ea. În 2004, după ce PNL a apucat de ciolanul guvernamental a ajuns la cabinetul lui Meleşcanu, cel mai celebru civil dintre securişti. Apoi a urmat ucenicia la cabinetul combinagiului chelios Bogdan Olteanu, un Hrebenciuc mai mic şi mai tupeist, consumată pe vremea când nepotul kagebistei Gisella Vass era ministrul pentru relaţia cu Parlamentul. În 2006 avea să mai sară o treaptă, devenind secretar de stat la acelaşi minister. Din această postură a fost trimisă la Slobozia în calitate de coordonator al PNL Ialomiţa, după marea schismă liberală care a lăsat partidul fără un sfert de organizaţie. A depăşit statutul de observator şi s-a implicat. Vrea mai mult. Vrea tot. Şi colegiul Feteşti, unde se vrea deputat în locul profesorului de desen Petre, preşedintele hăcuit într-o după-amiază de duminică de colegii liberali, şi funcţia de staroste de organizaţie deţinută de acelaşi trist personaj. Spune că poporul o cere deputat şi că ştie asta de la primarii din colegiul Feteşti, care ar face moarte de om politic s-o aibă candidat. De ce, cum şi în ce fel, ne explică chiar domnişoara în chestiune, pe care o aşteptăm la un interviu de mai bine de două luni. Un interviu fără de care “politică, frate” ar fi fost o rubrică mai săracă. Aşa arată noua generaţie de politicieni pe care ăştia din vârful ierarhiei ne-o îndeasă pe gât. Dacă arată bine sau rău, dvs. decideţi!                       

 

“Acolo avem mai mulţi primari PNL şi pot să sper”

Un joc de-a şoarecele şi pisica, în care noi voiam să obţinem nişte declaraţii pe care domnişoara Pocora nu voia să ni le dea. Ne interesa mecanismul care l-a raşchetat pe Gogu Petre din inimile primarilor PNL şi implicit de pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor din colegiul Feteşti. Era ceva ce intuiam, dar aveam nevoie de o confirmare. Ne-am apucat de treabă şi am atacat frontal:

- Ce s-a întâmplat cu desemnarea candidaţilor pentru alegerile generale?

- Cred că este bine să începem cronologic. Conform statutului şi procedurii interne în PNL urma la un moment deja depăşit ca filialele să vină cu propuneri de candidaţi pentru colegiile uninominale. Propuneri care la rândul lor sunt validate de biroul politic central şi apoi de către delegaţia permanentă centrală. A existat şi un calendar în care filiale trebuiau să facă aceste propuneri şi să le trimită la centru. În ceea ce priveşte filiala PNL Ialomiţa, a existat la începutul lunii iulie o delegaţie permanentă teritorială fix cu acest scop. De fapt un birou şi o delegaţie, fix cu acest scop, ca să îşi formuleze propunerile pe care să le transmită apoi spre validare biroului politic central. Cum am recunoscut în mai multe rânduri nu am avut ocazia să particip la acele şedinţe, care au avut loc în aceeaşi săptămână în care mi-am luat şi eu concediul. Cu toate că am fost plecată am realizat o scrisoare către biroul teritorial şi către delegaţia permanentă teritorială în care îmi depuneam candidatura pentru colegiul uninominal Feteşti. Au avut loc biroul şi apoi delegaţia, unde nu vreau să fac un proces de intenţie nimănui şi chiar nu vreau să-mi dau cu părerea despre cum au fost organizate pentru că nu am fost de faţă, în care candidatura mea nu a fost luată în considerare. Ulterior, după ce m-am întors am primit o serie de telefoane de la colegii din organizaţiile teritoriale în care îşi exprimau regretul şi chiar dorinţa de a găsi o formulă prin care eu să candidez la Camera Deputaţilor şi domnul Petre, datorită notorietăţii sale, datorită faptului că are o funcţie, aici în judeţ, aceea de inspector şcolar să candideze la Senat, astfel încât să putem să scoatem un scor cât mai bun. Până la urmă această dorinţă şi propunere a primarilor de pe colegiul Feteşti s-a materializat într-o adresă către biroul central şi în biroul central când a trebuit să se valideze practic propunerile din teritoriu a existat această situaţie. Pe de-o parte era scrisoarea preşedinţilor şi primarilor din colegiul Feteşti, pe de altă parte exista decizia delegaţiei permanente teritoriale despre care v-am povestit. În această situaţie s-a supus la vot în cadrul biroului politic central candidatul pentru colegiul Feteşti. În urma votului s-a stabilit ca eu să fiu candidata pentru Camera Deputaţilor şi domnul Petre pentru Senat. Vă spun aşa, ca un supliment că votul din biroul politic a fost 15 la 6. La câteva zile a urmat delegaţia permanentă naţională în care s-a ridicat problema din PNL Ialomiţa, domnul Petre a intervenit şi pe fondul unei decizii în ceea ce priveşte candidaturile primarilor şi preşedinţii consiliilor judeţene, domnul Sava nu putea fi candidatul nostru pe Urziceni, şi atunci domnul preşedinte a venit cu o propunere foarte elegantă şi de bun simţ de a relua delegaţia permanentă la Ialomiţa şi să tranşeze din nou filiala atât situaţia de la Feteşti cât şi cea de la Urziceni.

- Păi nu se spusese că filiale cu rezultate peste media partidului îşi pot desemna singure candidaţii?

- În statut scrie că organizaţiile cu rezultate peste medie la alegerile locale şi pentru parlamentul european au dreptul să facă acest lucru. Ialomiţa este cu rezultate peste medie doar la alegerile locale. Se analizează practic organizaţie cu organizaţie. Dar domnul preşedinte a venit cu o propunere care a fost votată în unanimitate. Chiar şi eu am votat, chiar a fost o propunere foarte elegantă. Şi aşa am ajuns la delegaţia permanentă de duminica trecută, de la Slobozia..

- Pe care cine a organizat-o? Dumneavoastră sau domnul Petre? Că ştiţi, aici este chestiunea cu delegaţii, cine îşi aduce delegaţii.

- Nu. Deci de organizare s-a ocupat filiala PNL Ialomiţa. Convocările s-au făcut de la sediul PNL şi domnul vicepreşedinte Martin s-a ocupat de convocări. Era atributul organizaţiei.

- Dumneavoastră aţi fost în teritoriu în perioada asta să discutaţi cu oamenii?

- Da. Am fost pentru că era o campanie electorală, în interiorul partidului. Mi-am prezentat şi eu candidatura, cum probabil a făcut-o şi domnul Petre. Apoi a fost votul din delegaţie. Au fost şi luări de cuvânt din partea preşedinţilor de organizaţii şi primarilor. Pentru a da girul respectării statutului şi tuturor condiţiilor a fost prezent vicepreşedintele zonal, domnul Miuţescu, pentru că trebuia să fie cineva prezent cu o funcţie în partid mai mare decât a mea. Regula este că cel cu funcţia cea mai înaltă prezidează şedinţa. Eu fiind membru în biroul central aveam o funcţie mai înaltă, nu era o situaţie delicată şi elegantă şi atunci pentru a ne asigura de respectarea statutului, de respectarea procedurilor şi pentru a merge în birou cu un rezultat care să nu poată fi contestat a fost prezent domnul Miuţescu care a vegheat atent la respectarea procedurilor. Recunosc că şi eu am fost foarte atentă la respectarea statutului. De la convocarea delegaţilor, la persoanele care intră şi votează, practic am vrut să fie o competiţie care chiar să arate care dintre noi este cel mai potrivit pentru calitatea de candidat la Camera Deputaţilor pe colegiul Feteşti şi nu altceva.

- Ce înseamnă potrivit?

- Potrivit înseamnă că atât din punct de vedere al susţinerii în rândul membrilor în primul rând că până la urmă cu membrii noştri din organizaţiile respective mergem să facem campanie şi eu vă spun sincer că poate că nu aş fi insistat, nu m-aş fi băgat atât de mult în această, pot să-i spun, competiţie politică dacă nu m-ar fi încurajat colegii mei care mi-au spus că putem, în această formulă, eu la Cameră şi domnul preşedinte la Senat şi împreună cu ei, primari şi preşedinţi, putem chiar să câştigăm mandatul de deputat unul de senator… PNL dacă trage şi pe zona Urziceni poate să scoată chiar şi al doilea deputat. Potrivit înseamnă că împreună, în echipă putem să scoatem un scor foarte bun pentru PNL.

- Dar miza era locul de deputat şi nu locul de senator. PNL nu a avut niciodată senator în judeţ.

- Nu poţi să spui clar nimic în contextul uninominal pentru că noi nu am mai avut alegeri uninominale. Nu poţi să ştii care sunt criteriile care-i determină pe oameni să aleagă o persoană sau alta. Lucrurile se schimbă. Sigur că putem să spunem că acolo avem mai mulţi primari PNL şi pot să sper. Deci eu am tot citit în presă în ultima vreme. Colegiul Feteşti nu este unul în care curge lapte şi miere pentru PNL. Din 11 localităţi avem doar 4 primari, restul sunt PSD. Este o bătălie de dat şi acolo. Poţi să spui, da, premisele iniţiale sunt favorabile sau sunt puţin mai avantajat acolo însă e o bătălie de dat în colegiul Feteşti. Nu e uşor şi dvs. cunoaşteţi foarte bine că Feteştiul până acum a fost un oraş condus foarte multă vreme de PSD, este încă un oraş care la alegerile locale a scos 3800 de voturi PSD. Ceea ce arată că PSD este foarte bine acolo. Nu spune nimeni că PNL dacă are primarul acolo rupe norii.

 

“E foarte important mesajul

omului care candidează”

Am vrut apoi mai mult. Să aflăm cine cu cine joacă în PNL după ce profesorul a fost expediat la sertarul istoriei de către noua speranţă a politicii liberale. Domnişoara ne-a vorbit ca din cărţile citite la SNSPA, despre mesaje electorale, oameni de acţiune care au comportamente aprobate de electorat, de proiecte. Noi am vorbit de mici, bere şi bani guvernamentali transferaţi la primarii care trebuie să alerge. Domnia sa ne-a vorbit de oameni de echipă, noi de traseişti politici şi mincinoşi profesionişti. Nu i-am zdruncinat convingerile, dar nici domnia sa pe ale noastre. Meci nul, credem.

- Dar de ce nu aţi ales să vă bateţi pe un colegiul unde oamenii ar vota mai de grabă dreapta decât stânga şi v-aţi concentrat într-o zonă unde electoratul este garantat de stânga?

- Pentru că alegerile locale ne-au arătat un vot către oamenii serioşi şi care şi-au făcut treaba. Adică primarii din Kogălniceanu, Gura Ialomiţei, Făcăieni au fost oamenii care şi-au făcut treaba în mandatul lor. Ştim toţi că alegerile locale sunt câştigate de candidaţi, de oameni şi nu atât de partide, la partea de primari mă refer.  Oamenii, pe partea asta, au votat un anume comportament. Comportament care le-a arătat lor că şi politicienii, administraţia locală, trebuie să fie alături de ei. Nu m-am ghidat dacă neapărat e de dreapta sau de stânga. Am zis că aici am depus mai multă energie pot să spun. Iar în campania de la Feteşti chiar m-am implicat foarte mult. Pot să spun că, în proporţie mai mică deoarece meritul este al candidatului Gheorghe Catrinoiu, am contribuit şi eu parţial la acest succes.

- Dumneavoastră susţineţi că transferul de popularitate se face cumva automat de la primar la candidatul de la Camera Deputaţilor?

- Nu. Nu susţin lucrul acesta. Şi tocmai de aceea îndrăznesc să candidez acolo unde din 11 localităţi patru sunt cu primari liberali. Spun doar că e foarte important omul care candidează. E foarte important mesajul omului care candidează.

- Mesajul? Arătaţi-mi una din localităţile din Ialomiţa în care s-a câştigat pe mesaj. În Ialomiţa s-a câştigat pe mici şi bere sau pe cine a minţit mai bine.

- Nu. Pe ce au făcut oamenii. Organizaţiile pe care le avem noi acolo au o susţinere. Mai mică sau mai mare. Mesajul lor arată că se bucură de această susţinere.

- Asta este teorie ce îmi spuneţi dumneavoastră. Ştiam amândoi că nu aşa se câştigă alegerile. Care sunt argumentele dumneavoastră în această bătălie în care nu aveţi notorietate deosebită în niciun colţ din judeţul acesta. Cum i-aţi determinat pe primari să susţină un candidat fără notorietate? Ce le-aţi promis?

- Nu le-am promis nimic primarilor. Primarii au venit şi mi-au spus că au vorbit cu oamenii. În campania de locale cred că am trecut cam de trei ori prin fiecare comună. Şi în urma întâlnirilor electorale oamenii le-au spus, domnule, vorbeşte pe limba noastră, e o persoană agreabilă.

- V-au minţit. Nu vorbiţi pe limba lor.

- Poate cu dumneavoastră vorbesc altfel, poate cu oamenii… De regulă trebuie să vorbeşti cu oamenii pe limbajul care este accesibil.

- Deci asta v-au spus primarii, că oamenii le-au spus că sunt de acord cu această candidatură.

- Da, iar în ceea ce mă priveşte pe mine, că vorbeaţi de lipsa de notorietate, am de gând s-o iau din casă în casă, să mă prezint şi să vorbesc cu oamenii. Să mă prezint şi le spun că eu sunt candidatul PNL pentru colegiul Feteşti. Până la urmă aşa trebuie să se facă campania de uninominal. Până la urmă asta este esenţa, să cunoşti cât mai mulţi oameni din colegiul tău, ei să te cunoască pe tine şi să-i reprezinţi acolo. Cred că nimeni nu ar putea să spună în momentul ăsta că va fi aşa campania pentru uninominal sau că va câştiga cel care va aplica nu ştiu ce reţetă. Este un element nou. Sigur că rezultatele sale vor fi oarecum virusate pentru că încă va mai conta şi votul politic într-o anumită măsură la aceste alegeri. Dar pe parcurs veţi vedea că votul uninominal înseamnă altceva decât votul de pe listă. De fapt asta a fost şi intenţia iniţiatorului când a promovat votul uninominal, în speranţa că va reuşi să schimbe ceva în clasa politică.

- Un primar care nu are la dispoziţie fonduri, oricât de bun ar fi, este un primar inutil.

- Haideţi să vă spun un lucru. În viitorul apropiat, banii pentru primari din surse bugetare vor fi din ce în ce mai puţini. În campanie am tot spus-o oamenilor. Fiţi atenţi ce primari vă alegeţi. Trebuie să fie un om care să aibă puţină carte, care să ştie ce este acela un program european şi care să ştie să aleagă oameni care să ştie să facă astfel de programe europene. Practic, grosul banilor nu o să mai vină de la guvern de acum încolo. Pentru că proiectele încep să fie de anvergură iar sumele vor fi din ce în ce mai mari cele de care vor avea nevoie comunităţile locale pentru a sări acest prag al subzistenţei, apă, canal şi altele. Pentru dezvoltare le trebuie sume mult mai mari. Ori aceste sume le găsim la nivelul Uniunii Europene. Noi contribuim la acest buget şi trebuie să primim banii înapoi. Cum?

- Le-aţi spus oamenilor în campanie povestea asta?

- Vor fi nevoiţi să înţeleagă şi să aplice. Eu le-am explicat primarilor noştri şi chiar să ştiţi că au început să se orienteze şi pe direcţia asta. E o procedură greoaie, e o procedură cu multe hârtii, nu sunt foarte încântaţi. Dar şi-au dat seama că atunci când guvernul nu mai susţine, că practic nu poţi să renaşti toată România, nu poţi să faci un boom numai cu bani guvernamentali, că sunt banii noştri până la urmă şi ştim foarte bine că ne apasă contribuţiile la bugetul statului. Trebuie să luăm bani de acolo de unde sunt. De unde? De la Uniunea Europeană! Banii sunt mulţi. Trebuie însă… De aia le-am spus şi oamenilor să se gândească pe cine aleg pentru că cel pe care-l pun în fruntea lor trebuie să ştie să aducă bani în localitate din toate sursele.

 

Capitolul în care vrăjeala nu ţine

Am jucat dur şi am adus în discuţie demisia scrisă a profesorului Gheorghe Petre. Domnişoara secretar de stat ne-a luat la preţ de inventar şi a încercat o fentă jenantă pentru un politician crescut la uşa lui Bogdan Olteanu. Am lăsat politeţea la o parte şi am contrat dur. A sfârşit prin a recunoaşte indirect că demisia există. Şi că PNL ar putea avea un preşedinte interimar. Care, ghici cine va fi?

- În momentul în care domnul Petre a pierdut în Slobozia la vot şi-a anunţat demisia. Ce s-a întâmplat de aici înainte? Că variantele care circulă sunt multiple.

- Da, am văzut diverse variante şi speculaţii într-un anume fel sau în altul. Domnul Petre a anunţat în cazul discursului său că în cazul în care va pierde îşi va depune demisia considerând înfrângerea o problemă de lipsă de încredere sau retragerea sprijinului. De asemenea, colegii care au luat cuvântul i-au subliniat că este un vot strict pentru colegiul Feteşti pentru candidatura la deputaţi şi nu înseamnă retragerea sprijinului politic. Acum, fiecare înţelege şi îşi asumă gesturile sale. Demisia este un gest unilateral, ţine doar de domnia sa, dacă domnia sa înţelege să o materializeze sau nu.

- Păi am înţeles că şi-a scris-o şi a dat-o reprezentantului organizaţiei centrale.

- Săptămâna aceasta nu a fost o şedinţă de birou central..

- Sau nu am eu informaţia corectă?

- În această săptămână nu a fost o şedinţă de birou central. Biroul central nu a luat cunoştinţă de demisia domnului preşedinte…

- Vă întrebam dacă şi-a scris-o atunci şi dacă a înaintat-o reprezentantului organizaţiei centrale.

- Nu ştiu să vă spun exact.

- Nu aţi observat acest amănunt…

- Biroul central se va reuni luni…

- Deci ştim amândoi că şi-a scris-o.

- Domnul preşedinte v-a confirmat acest lucru?

- Da.

- Dacă va confirmat-o dumnealui, de ce mă întrebaţi pe mine?

- Ca să aflăm ce s-a întâmplat la Bucureşti.

- În Bucureşti nu a fost încă o şedinţă de birou central. Cum e? Demisia ajunge la biroul politic central care ia act de demisie, o discută şi în caz că ea este acceptată este numit un preşedinte interimar.

- Păi aţi spus că este unilaterală, nu se mai acceptă.

- Da.

- Se ia act şi atât.

- Da. Vine eventual persoana în cauză şi poate să se răzgândească, la asta mă refeream. Şi  se desemnează un preşedinte interimar. Cum săptămâna aceasta nu a fost biroul politic central, probabil că va fi luni şi dacă va apărea la secretariatul central această demisie scrisă biroul se va pronunţa. Până în acest moment, membrii biroului printre care sunt şi eu nu avem cunoştinţă…

- Şi aţi luat în calcul varianta ca demisia domnului Petre să producă efecte?

- Asta vom vedea. E o discuţie prematură. Vom vedea luni probabil, la birou.

- Dar teoretic ce se poate întâmpla?

- Biroul desemnează un preşedinte interimar.

- Şi alegerile pentru preşedintele filialei când au loc?

-  Conform statutului în anul electoral nu se fac alegeri.

- Adică PNL va merge în alegeri cu preşedinte interimar?

- Da, pentru că nu se fac alegeri interne înaintea alegerilor locale sau generale.

 

” În primul rând au nevoie

de o uşă deschisă”

În acest capitol domnişoara secretar de stat a aflat că interviurile cele mai bune sunt cele în care atunci când nu îţi convine o întrebare spui simplu: “nu comentez”. Domnia sa a comentat şi ne-a dezvăluit că le-a promis ceva primarilor din colegiul Feteşti care au propus-o cu ardoare drept candidat şi s-au jurat că vor alerga pentru ea. Domnişoara spune că le-a promis uşă deschisă la guvern, dialog, şi alte formule care exprimă un singur lucru. Bani. Adică exact ceea ce s-a chinuit să nege o jumătate de oră.

- Cum o să motivaţi primarii să alerge? Că aici este o chestiune de cine dă mai mult decât una de conştiinţă.

- La această delegaţie primarii au venit cu această variantă. Până la urmă este vorba de scorul PNL-ului şi este şi un interes al primarilor ca PNL să aibă un rezultat bun la toamnă, astfel să fie un partid la guvernare şi vor putea avea o comunicare mult mai bună printr-un deputat cu guvernul şi cu centrul. E o muncă de echipă. Sigur că dvs. spuneţi că primarii sunt motivaţi de alte lucruri.

- Evident

- Într-un procent vă dau dreptate. Însă pot să vă spun că oamenii PNL din acest colegiu sunt oameni de echipă şi sunt oameni ai PNL şi nu sunt de ieri, de azi în partid. O să mă contraziceţi probabil.

- Evident…

- Pe un exemplu, dar l-am anticipat. (n.r este vorba despre primarul comunei Făcăeni, Nuţi Roşu, migratoare de la PSD) De fapt ei au spus că vor să aibă un candidat cu care să aibă şanse. Vrem să nu riscăm să rămânem fără parlamentar la toamnă. Pentru că există riscul unei neimplicări şi a unei candidaturi slabe ca PNL să nu scoată scorul chiar şi pentru un deputat.

- Să ştiţi că susţinerea care v-au arătat-o anumiţi primari, inclusiv exemplul de care vorbeaţi, i-au arătat-o şi domnului Petre anterior. Erau cu el până la moarte dar i-au luat gâtul fără niciun fel de emoţie. Mă întreb ce a determinat o astfel de reacţie şi dacă dvs luaţi în calcul că pe dedesubt pot exista şi alte manevre.

- Eu am rezultatul votului. Am 54 la 33.

- Bun. Ieşiţi un pic din matematica asta şi intraţi în zona relaţiilor. Că ştiţi că o relaţie se întreţine cu nişte eforturi. De la dvs. se aşteaptă nişte fonduri. Adică pe relaţiile care le aveţi la guvern să vă duceţi şi să cereţi nişte bani în comunele astea că altfel primarii nu mişcă.

- Nu, nu de maniera asta se discută. Eu am discutat cu primarii şi chiar au avut o întâlnire cu primul ministru primarii liberali din judeţul Ialomiţa. De fapt despre ce este vorba? Despre o mai bună comunicare. La Bucureşti nu se ştie neapărat ce proiecte au, dacă sunt bune, dacă nu-s bune. În primul rând au nevoie de o uşă deschisă ca să vină să-şi prezinte proiectul. Ei au trecut prin situaţia de embargou în care nu puteau nici măcar să-şi prezinte proiectele la guvern. Dar asta vreau şi asta le-am şi promis. Că va exista o comunicare cu centrul şi cu guvernul la fel de bună sau mai bună decât au avut până acum. Pentru că, din nou o să mă contraziceţi. Am încercat să asigur pentru Ialomiţa puţin din ce trebuie să asigure un parlamentar.

- Adică?

- Adică proiectul pentru parc de la Slobozia. Puteţi spune, da, eram în campanie electorală, era doamna Didiţă candidat dar proiectul în sine a debutat înainte de a fi doamna Didiţă şi banii au rămas pentru actualul primar. Ăsta este un proiect care rămâne oraşului dincolo de acţiunile noastre politice în favoarea sau în defavoarea unui anumit candidat.

 

Noi credem că ne-am făcut treaba. Am arătat cum gândeşte un politician pur sânge din generaţia tânără, adeptă a uninominalului şi salvatoare a naţiei. Domnişoara Pocora spune despre domnia sa că este un politician care se exprima concis, cu o gândire critică şi cu abilităţi de comunicare. Ceea ce poate fi adevărat. Sau nu. În fond, poate că nici nu contează. Să lăsăm urnele să vorbească.

 

 

Înainte de alegerile locale, rubrica noastră “Politică, frate” v-a propus un interviu cu o domnişorică blondă crescută la şcoala politică a lui Gheorghe Savu. Fătuca, investitoare în beauty business ne propunea din faţa unui salon de frumuseţe din comuna Sfântul Gheorghe un anume tip e politică. Am detaliat şi s-a râs cu lacrimi, iar ziarul a dispărut de pe tarabe mai repede decât surâsul inteligent al blondei care se visa primar. La câteva luni distanţă, Politică, frate” vă propune un alt brand. Blond şi el chiar dacă vopsit temporar, coborât printre muritori din postura de secretar de stat. Vârful şi talpa politicii intervievate în spiritul inconfundabil al acestei rubrici demonstrează cu acurateţe un singur lucru. Talpa şi creştetul gândesc aproximativ la fel. Diferă vocabularul, înfăţişarea, gesturile. Restul e identic până la confuzie. Mentalitatea care transpiră şi nu poate fi acoperită cu deodorantul limbajului pretins elevat este aceeaşi. Oamenii sunt în centrul acţiunii, ei şi nevoile lor determină politicienii să candideze, să se sacrifice. Motorul este binele universal, politica devenind doar mijlocul prin care băieţii cu reprezentativitate acţionează în folosul populimii. Frumos, emoţionant, dar din păcate fals. Transpiră asta din cele două interviuri care scot la iveală contradicţii flagrante în discursurile celor două domnişoare. Ambele transmit mesaje studiate prin care vor să ajungă în conştiinţa celor care citesc drept persoanele potrivite pentru scaunele pe care  le ţintesc. Nici una dintre interlocutoare nu reuşeşte însă să îşi ascundă contradicţiile din discurs. Este un at tip de gargară politică, ceva mai puţin infectată cu rumeguş, dar la fel de toxică. Este vorba doar de interese directe şi imediate, ceea ce în principiu nu este ceva rău. Numai că aceste interese sunt ascunse sub mantia insuficient de opacă a populismului, a minciunii şi demagogiei. Nici una dintre ele nu revendică funcţia drept o slujbă la care s-ar pricepe, cu toate avantajele şi obligaţiile ce decurg din asta. Vor să credem că doar poporul contează şi se bat pentru funcţii cu ghearele dacă e nevoie doar din spirit de sacrificiu. Ambele au în spate bărbaţi puternici pe post de vectori şi motivaţii directe şi personale care le dau resurse de fariseism nebănuite. Aşa arată din păcate viitorul politic al României. Poate mai tânăr, mai blond dar la fel de expert în manipulare şi ticăloşie. Văzute în paralel, cele două interviuri relevă clar un singur lucru. Clasa nouă şi clasa veche de politicieni se pregătesc de schimbare. Din păcate, doar între ele şi doar pe bază de persoane. Moravurile rămân la fel.

Un dosar cât o făcătură

Dosarul condamnatul Prodan Marian, victimă a anchetatorilor” din cadrul DNA Ialomiţa şi a judecătorilor manevraţi din umbră de servicii secrete sau doar de propria lor incompetenţă a ajuns la stadiul revizuirii. Avocatul Dumitru Niţurad a redactat o cere de revizuire a sentinţei prin care Prodan a fost condamnat la închisoare. Cererea întocmită de domnul avocat este un adevărat rechizitoriu la adresa justiţiei din România care trimite oameni după gratii fără probe. Rezumatul făcut de Niţurad demască o paletă întreagă de practici infracţionale folosite, culmea, de procurori pentru a înfunda un personaj pe care oamenii legii nu-l prea simpatizează. Din păcate, cazul Prodan este un exemplu că nimeni nu este ferit de asemenea abuzuri grosolane şi că oricine îi poate lua locul dacă un procuror de talia lui Cristudor decide asta. Redăm pasaje relevante din cererea de revizuire cu menţiunea că intertitlurile aparţin redacţiei.

Înregistrări ilegale, şantaj şi intimidare

Procurorul Cristudor Dumitru constatând că denunţul şi declaraţia iniţială a lui Cojoc Jenică priveau un act anterior presupusei traficări a influenţei l-a determinat pe acesta să-şi modifice declaraţiile în sensul că mă angajasem să-i rezolv şi problema permisului deşi, actul administrativ de suspendare a permisului era suspus legislaţiei rutiere în vigoare la momentul respectiv care nu permitea nici o derogare de la perioada de suspendare de 90 de zile. Ca lucrurile să atârne mai greu în balanţă , procurorul Cristudor Dumitru, mi-a mai pus în cârcă o presupusă traficare a influenţei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, deşi, competenţa soluţionării cauzei penale raportat la locul săvârşirii presupusei infracţiuni revenea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni. Oricum , nu putea exista un dosar penal fără situaţia premiză a depistării unei alcoolemii care depășea limita legală, aspect care fusese clarificat cu 3 săptămâni înainte de presupusa întâlnire dintre mine şi denunţător. Dat fiind că ,, probaţiunea „ administrată în faza actelor premergătoare nu rezistă unei atente aprecieri Cristudor Dumitru a încercat să obţină ,, alte probe’’ prin coruperea avocaţilor mei. A încercat cu Loghin Simona iar apoi cu Niţurad Dumitru , reuşind să-l determine pe acesta din urmă să accepte o întâlnire cu denunţătorul folosindu-se de influenţa ,, nevinovată” a colegului şi prietenului lui – procurorul Râşnoveanu Ioan. Întrucât înregistrarea neautorizată nu-i convenea, numitul Cristudor Dumitru şi-a permis să o falsifice, aspect detaliat în plângerea penală detaliată , neţinând cont şi nedepunând la dosar înregistrarea legală – făcută cu acordul părţilor implicate, de către avocat Niţurad Dumitru. Diferenţa evidentă între cele două înregistrări face din aceasta comparaţie o împrejurare care n-a fost avută în vedere de instanţe la soluţionarea cauzei şi care justifică un prim motiv de revizuire. Instanţele au apreciat că apărarea mea, dovedită cu înscrisuri oficiale, în sensul că în zilele de 16-17 decembrie 2003 când se presupune că s-ar fi consumat traficul de influenţă , dată la care m-aş fi întâlnit cu denunţătorul, eram în proceduri recuperatorii medicale nu se susţine cu detalii concrete privitoare la orele la care am făcut procedurile respective este nelegală şi putea, pentru orice magistrat care se respectă, întărită prin audierea în calitate de martori a medicului curant şi a personalului medical care mi-a efectuat procedurile respective. Înţeleg să solicit audierea personalului medical sus menţionat în cadrul procedurii revizuirii pentru a dovedi prezenţa mea în zilele sus menţionate la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi imposibilitatea fizică de a mă întâlni cu denunţătorul.

Probe ignorate, martori înlăturaţi

Deşi, am depus la dosar dovezi care atestă că biletul de autobuz care trebuia să facă dovada deplasării denunţătorului în 16 .12.2003 de la Bucureşti la Drajna era falsificat, fiind emis în 18.12.2003 pentru traseul Bucureşti- Sineşti şi că, Comtrans Slobozia nu a efectuat pe tronsonul respectiv curse în perioada 2003-2006, aceste dovezi nici măcar nu au fost analizate de către magistraţii Curţii de Apel Galaţi şi nici de către cei ai ICCJ într-atât de mare le-a fost dorinţa de a concura la fărădelegile comise de numitul Cristudor Dumitru şi de complicele lui Traian Bucălău. O simplă verificare de scripte, audierea şoferului indicat în adresa COMTRANS, ori a patronului firmei ar fi confirmat atât falsificarea biletului, cât şi minciunile debitate acuzator de către denunţător , sprijinit de organele de represiune care fac ca fosta securitate să se simtă în stare de inferioritate. Instanţele au înlăturat nemotivat declaraţiile colegilor mei care făceau dovada că în februarie 2003 când Cojoc Jenică a venit să-şi ridice permisul de conducere, acesta nu mă cunoştea .Cu martorii Braşoveanu Marian şi Radu Marian colegi de muncă cu denunţătorul puteam şi pot dovedi că în zilele de 16 si 17 decembrie 2003 acesta se afla în judeţul Dâmbovița, nicidecum la o potenţială întâlnire cu subsemnatul. Instanţele nici măcar nu au analizat şi înlăturat motivat dovezile produse de subsemnat în sensul că banii ridicaţi de la BCR –sucursala Libertăţii au fost folosiţi exclusiv în interesul firmei al cărei administrator era denunţătorul, iar nu pentru presupusa plată a influenţei mele.

Un dosar cu iz de făcătură

Cu martorii Niţurad Cristina , Loghin Simona şi Râşnoveanu Ioan –procuror, voi dovedi în cadrul procedurii revizuirii că la momentul anterior înregistrării falsificate procurorul Cristudor Dumitru, a afirmat ,, că ştie că dosarul este o făcătură , dar că trebuie să găsească o modalitate de al soluţiona prin NUP fără să-i sară lumea în cap”. Ce a urmat s-a văzut. Abuzuri de la un cap la altul acolo unde cei puşi să aplice legea şi să respecte principii elementare de drept o încalcă flagrant cu ştiinţă în cele mai abjecte forme. Imposibilitatea deplasării lui Cojoc Jenică la Drajna în vederea întâlnirii cu subsemnatul o voi dovedi cu relaţii de la BCR privind ora efectuării tranzacţiei , oră la care denunţătorul ar fi trebuit să se afle deja la Drajna. Faptele şi împrejurările expuse mai sus sunt enunțiative , motivat de faptul că alte dovezi de care înţeleg să mă folosesc în revizuirea pe care o solicit le voi prezenta instanţei de judecată, pentru a nu putea fi alterate, prin influenţa de care încă se bucură un procuror certat cu legea, atât la conducerea DNA, cât şi la CSM. Nu este necesar să existe o hotărâre de condamnare a martorilor Cojoc Jenică , Cojoc Livia Rodica şi Puşcaşu Marin fiind suficiente contradicţiile existente în propriile declaraţii succesive, ori între ei , pentru a trage concluzia că sunt mincinoase. Nu pot să înţeleg cum, magistraţi, care ar fi trebuit să dea dovadă de verticalitate , să aprecieze cu verticalitate prezumţia de nevinovăţie, au ajuns să se complacă într-o stare care face ca actul de justiţie să fie deplorabil , minciuna ridicată la rang de lege, iar probele în apărare nici măcar să fie analizate. Pentru ei nu contează libertatea sau chiar viaţa omului pe care îl condamnă. Omenia nu există. Legea este terfelită , actul de justiţie aruncat la gunoi fără ca statutul lor să aibă de suferit într-un stat în care nu contează decât propăşirea personală şi dacă se poate cât mai frauduloasă. Este posibil ca cei trei magistraţi împotriva cărora m-am plâns de represiune nedreaptă să fie acoperiţi de solidaritatea colegilor şi netrimişi în judecată cu omniprezentul 10 lit.d C.proc.pen. şi cu o motivare deja consacrată ,, n-au avut sărăcuţii intenţia să condamne un nevinovat”. Câți nevinovaţi trebuie să mai treacă pragul justiţiei pentru ca magistraţii să înceapă să fie traşi la răspundere? Represiunea lor împotriva subsemnatului este nedreaptă indiferent dacă a fost săvârşită cu intenţie, din culpă sau la şantaj. Nu vreau să fiu o altă victimă a sistemului judiciar, astfel că, cer în această cale extraordinară să constataţi culpa gravă a magistraţilor susmenţionaţi şi să trimiteţi un semnal de alarmă instituţiilor abilitate, doar-doar se vor trezi şi ele. Nu intenţionez să fac un rechizitoriu la adresa judecătorilor, dar o fac la adresa sistemului în sine. Dacă DNA–ul este corupt, atunci dumneavoastră judecători ai revizuirii cereţi desfiinţarea lui! Dacă judecătorii sunt corupţi cereţi, judecători ai revizuirii– demiterea lor. Dacă dumneavoastră sunteţi solidari şi părtinitori cu cei care au dispus condamnarea mea abuzivă , eu nevinovatul Prodan Marian, vă cer, să vă abţineţi de la judecarea cererii de revizuire. Însă dacă aveţi curajul de a fi adevărați magistraţi , vă rog să fiţi imparţiali , să administraţi toate probele care mi-au fost refuzate şi în final să daţi o soluţie pe măsura nevinovăţiei mele.

Cu umilinţă ( pentru că demnitatea mi-a fost tăvălită în noroi de magistraţii care m-au condamnat fără a avea vreo vină).

Prodan Marian- încă poliţist.

 

Biserica este ridicată până la turlă! Pe câmpul dintre Manasia şi Gărbovi! Se vede din şosea, roşie şi impunătoare, ca un stindard al ortodoxiei în mijlocul câmpiei. Insă temelia ei ascunde toate tarele şi fricile noastre de popor supus Domnului, aşa cum au fost, sunt şi vor fi până la sfârşitul zilelor.

 

Fântâna  lui Gheorghe Sfântul

Despre biserica ridicată pe câmpul dintre Manasia şi Gârbovi oamenii nu ştiu mare lucru. Doar că se ridică mai repede decât toate bisericile din jur şi că la doi ani de când s-a pus temelia, biserica a ajuns la turle. De ce în mijlocul pustiei, oamenii îşi dau doar cu părerea: „Acolo, în câmpul ăla, a fost bordeiul lui Gheorghe Sfântul. Eram copil, dar îl ţin minte… Venea în oraş, la Urziceni, după merinde…. Îl oprea lumea să-l miluiasă, să se roage pentru el…Era un bărbat impunător, cu barba lungă… Trăia acolo, în câmp, într-o colibă… se spune despre el că săpase trepte în pământ, până la luciul apei… L-au prigonit comuniştii, îl luaseră la ochi că se ducea lumea la el ca să le citească, să îi vindece… Era şi duhovnic, făcea mult bine… şi comuniştilor începuse să li se facă frică, că se duceau  oamenii la el ca la biserică” ne explică, cu ochii streaşină în zarea bisericii, un om din marginea Manasiei.

Despre povestea lui Gheorghe Călugărul ştie şi primarul din Gârbovi, copil şi el la vremea când trăia sfăntul: „Mergeam acolo cu vacile la păscut şi beam apă de la izvorul lui… Acum nu mai ştiu ce-o fi, m-am mai fost de mult… Am auzit c-a venit acolo o măicuţă şi că face o biserică, că şi-a ridicat acareturi… nu primeşte lume, au mai încercat şi alţii să o vadă, dar nu a ieşit… acum am auzit că e bolnavă şi că n-are să mai prindă biserca ridicată.. Da’ cine ştie… Oricum, biserica se vede din şosea…”

În şosea, înaintea bisericii e ridicată o troiţă. Iar în faţa ei, o fântână Oamenii vin aici din câmp şi adapă vitele sub ochii ameninţători ai unui Iisus  de tablă, mâncat de rugină, sumbru şi prevestitor… lăsat parcă anume să taie cheful curioşilor de vizite bisericeşti.

Cealaltă faţă a credinţei

Biserica din câmp este o clădire sinistră, înconjurată de pustiu. Cu excepţia celor câţiva muncitori care se agită pe schele care înconjoară clădire vegheaţi de un măgar pricăjit aflat într-un inexplicabil extaz sexual, locul pare pustiu. Acoperişul se vede din drumul naţional iar până la lăcaşul dintre câmpuri e plin de gropi. Câţiva câini se zbenguie printre clădirile care compun ciudatul stabiliment ridicat în plin câmp de o bătrână singuratică. Îşi spune maica Ana şi aşa o cunosc şi localnicii din Gârbovi şi Manasia. După câţiva kilometri parcurşi pe un drum de piatră care se lasă în câmp undeva între cele două localităţi, am ajuns în vecinătatea bisericii. Un panou de tablă ruginită ne avertizează că intrăm pe un teritoriu dominat de reguli. Dumnezeul la care maica Ana se închină este un tip dur, inflexibil şi foarte vigilent. Sau cel puţin asta atestă panoul de avertizare pe care-l citim uşor contrariaţi: “Este interzis să se intre cu ţigări şi cu mâncare de carne pe acest loc. Lăsaţi-le unde vreţi dar să nu intraţi cu ele pe acest loc. Femeile să nu intre machiate, rujate sau în pantaloni scurţi că nu sunteţi primite pe acest loc. Respectaţi acestea că o să primiţi pedeapsă de la bunul Dumnezeu”. Avertismentul este intitulat Poruncă de la bunul Dumnezeu” şi l-am luat în serios. Ne-am întors la maşină şi ne-am abandonat ţigările. Aveam să constatăm că maica Ana uitase să precizeze că nici ziariştii nu sunt primiţi în lăcaşul ei. Ne-a avertizat un tip înalt şi musculos, care a făcut oficiul de a chema afară dintr-o clădire ce părea a fi locuinţa ei. A scos capul pe uşa întredeschisă şi ne-a străpuns cu o privire rea:

-Ce vreţi?

-Sărut mâna măicuţă, de la ziar suntem

-Poţi să fi şi de la capătul pământului. Aicea nu există nimic să fotografiezi că e de rău.

-De ce măicuţă?

-Dacă îţi spun, ţi-am spus. Aici nu fotografiaţi nimic. Nu mă întreba nimic că eu sunt cu cerul, nu cu pământul.

-Am înţeles dar voiam să ne povestiţi şi nouă de biserică. De biserica asta de o ridicaţi.

-Nimic. Ieşiţi. Plecaţi

Am ieşit din raza ei vizuală nu înainte să auzim uşa trântindu-se cu o furie ce nu o bănuiam. Trupul firav şi aplecat de spate al bătrânei a fost capabil să genere suficientă forţă ca geamurile încăperii să se zguduie. Atitudinea inexplicabilă a femeii ne-a dat ghes să riscăm o ultimă poză. Oricum, păcatul îl comisesem. Deranjasem liniştea unui bătrâne izolată între câmpuri şi păzită de un Dumnezeu numai de ea ştiut.

 

Maica Ana nu recunoaşte decât autorităţile cereşti

Despre maica Ana  nu ştie nimenea nimica. Nici cum a ajuns aici, nici de unde are banii pentru ridicarea bisericii, nici de ce nu are autorizaţie pentru această construcţie religioasă, a cărei existenţă depinde atât de binecuvântarea Episcopiei, cât şi de prevederile legale care confirmă acest drept. Un raport intern al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, semnat de PS Damaschin Coravul confirmă însă preocuparea Episcopie pentru lămurirea misterului şi scoaterea din păcat a maicii ziditoare de biserici: „în urma sesizărilor de la preoţi şi credincioşi am constatat că în extravilanul municipiului Urziceni se construieşte o mânăstire despre care Patriarhul nu are cunoştinţă. Solicitând lămuri la Direcţia de Urbanism(…) din cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa ni s-a comunicat că numita Dinu Mihaela domiciliată în Urziceni a obţinut certificatul de urbanism nr. 2895 din 20.11.2000 şi autorizaţia de construire nr. 198 din 13.11.2001 pentru executarea unor lucrări de construcţie în extravilanul municipiului Urziceni cu destinaţia exploataţie agricolă. În urma obţinerii actelor de autoritate emise sus-numita a schimbat destinaţia construcţiilor amenajând într-o încăpere un paraclis, apoi s-a construit separat un alt paraclis şi s-a turnat fundaţia unei biserici de mari dimensiuni. Având în vedere că nu s-au respectat prevederile actelor de autoritate emise de Consiliul Judeţean ne-am adresat Primăriei municipiului Urziceni care are îndatorirea să urmărească modul în care s-au executat lucrările autorizate.(…) Primăria răspunde că toate lucrările au fost executate legal, conform actului de autoritate, iar până în prezent nu s-a înregistrat la primăria Urziceni o solicitare de schimbare a destinaţiei acestei construcţii în locaş de cult. La intervenţiile făcute de autorităţile de stat centrelor locale, lucrările au fost sistate, dar de câteva luni au fost reluate, ajungând în prezent la nivelul turlelor.”

În traducere liberă, raportul Episcopiei confirmă faptul că biserica a fost ridicată ilegal şi că vreme de 6 ani, pana în octombrie 2006, nimeni nu a deranjat-o în vreun fel. Până când, deranjată de tratamentul maicii, Episcopia a ţinut să se asigure că lucrarea înălţată în numele Domnului va intra în patrimoniul Episcopiei.

„Având în vedere cele semnalate, constatăm cu stupoare încălcarea legislaţiei în vigoare de către Primăria Urziceni deşi ştia din data de 8.07.2005, prin adresa Ministerului Culturii şi Cultelor nr. 3117 că în România, construcţiile bisericeşti aparţin unităţilor de cult recunoscute, în speţă BOR şi prin statutul de funcţionare a acesteia nici o persoană fizică nu poate solicita construirea unui lăcaş de cult ortodox, în cazul de faţă ierarhului locului, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor iar persoana care a solicitat eliberarea certificatului de urbanism nr. 122 din 31.05.2005 nu este împuternicită de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor pentru începerea demersurilor construirii unui lăcaş de cult ortodox” mai precizează documentul , înaintat potrivit declaraţiilor oficiale ale instituţiei la Prefectură, Consiliul judeţean, Patriarhie, Guvern şi Preşedinţie.

 Episcopia vrea pace duhovnicească

La  un an şi jumătate de la aceste demersuri, Episcopia Sloboziei şi călăraşilor a renunţat la poziţia sa belicoasă şi crede în sinceritatea duhovnicească a maicii Ana. Deşi recunoaşte că nu există încă un acord scris, Episcopia susţine că maica Ana a acceptat de principiu să ceară acordul instituţiei pentru ridicarea bisericii. Părintele Ion Florea, consilierul economic şi de patrimoniu: „Verbal, există un acord de principiu. Dar trebuie să existe şi o cerere scrisă. Noi am făcut demersurile necesare pentru a o obţine legal. Noi nu suntem împotriva ridicării unei bisericii, Doamne fereşte. Vrem numai ca lucrurile să intre în legalitate din toate punctele de vedere.”

În aşteptarea legaliţătii Primăria Urziceni a primit deja o amendă de 50 de milioane pentru că a aprobat construirea  bisericii în extravilanul municipiului Slobozia. Căt despre maica Ana, ea rămâne în continuare o enigmă în jurul căreia încep deja să se ţeasă legende. Oamenii spun că nu e bine să o superi pe maică, că alţii deja au păţit-o! Doi căruţaşi blestemaţi de maica Ana în urma unei altercaţii, au sfârşit în şanţ, cu mâinile rupte. Şi ăsta e doar unul dintre exemple!!

 

Balta Ialomiţei este pentru Ialomiţa un echivalentul la scară redusă al Triunghiului Bermudelor. Locul unde braconierii apar şi dispar permanent, teritoriul unde animalele nimănui îngroaşă conturile tuturor, ţara făgăduinţei pentru latifundiari de ocazie care reuşesc an de an să facă sa dispară sute de mii de tone de cereale. Şi, mai nou, locul unde drumurile publice au ajuns şi ele să se volatilizeze!!!

 

La bac, la Făcăeni

Bacul de la Făcăeni este una dintre puţinele intrări în baltă rămase deschise… E un drum pietruit, îngust şi murdar… de-a lungul lui, până la ponton, de-a stânga şi de-a dreapta vezi binefacerile civilizaţiei… peturi şi pungi de hârtie, ca peste tot!

La Bac, in fiecare dimineaţă aşteaptă 5 tractorişti din sat… lucrează la ocolul silvic, cară lemne din pădurea statului şi sunt plătiţi doar dacă muncesc că acum aşa a ajuns şi la stat.! Privesc întotdeauna în sus, către cer…Dacă plouă, nu muncesc nici astăzi! Istoria se repetă de o săptămână ca un vis prost. Vin dimineaţa, aşteaptă bacul, trec cu tractoarele, apoi sunt întorşi înapoi. Li se spune că drumul e ud şi îl strică…Uneori e mai rău, îi lasă să treacă, încarcă lemnele şi dacă da o bură de ploaie sunt opriţi pe loc… lasă tractor, lasă remorcă, ifron şi vin pe jos…Aşa e de anul trecu, de când au venit portughezii de la MARTIFER. Drumul însă e public. Sau, mai bine zis, a fost până asta toamnă, la prima ploaie, când reprezentanţii MARTIFER au decis contrariul.

Acasă la Rădăcină

Când nu muncesc oamenii se strâng in curte la pădurar. Pe pădurar la cheamă Rădăcină Marin. Fumează în poartă şi fluieră a pagubă. Când am ajuns noi acolo, erau toţi sub streaşină. Fumau cu ţigările strânse în pumn şi fluierau a pagubă. Se urnesc greu, deşi ei ne-au chemat. „Cum să vă spui!?” caută să ne explice Săcuiu Aurelian: „Noi suntem plătiţi în acord…Nu munceşti, nu iei bani. Şi ei ne opresc cu tractoarele la Săltava şi ne ţin pe loc… Mergem cu tractoarele până acolo, cheltuim motorina, trece timpul, nu intri la muncă, nu decontezi…Stăm şi ne uităm unii la alţii” Săcuiu are ochii albaştri şi braţele groase cât bârnele streşinii  sub care stă. Şi copii acasă, care cer de mâncare in fiecare zi.

„Săptămâna asta am pierdut 3 zile din cinci!!” îi ia vorba din gură un mustăcios trecut de prima tinereţe, sudând altă ţigară de cea din colţul gurii: „Nu-ţi dă voie să treci, nu ai ce pune pe masă! Ce, numai ăsta are copii. Eu am 4. Iar ei, ca la armată! Dă ordin să nu treci stai şi te uiţi.”

Îi întrebăm de motive. Dacă fură, dacă trecu peste culturi, dacă înjură noi proprietari, că sunt străini şi au venit să le ia pământurile… Glasurile se amestecă, nervoase şi amare. Fiecare are ceva de spus! Preluam o singură opinie: „Dom’le, nu înţelegi că nu mai e vremurile alea. De la Bucur încoace n-a mai furat nimic un pai. Balta asta nu mai e a noastră. Cum să furi, te omoară ăia pe loc, acolo, fără judecată! Au firmă de pază, oameni plătiţi, la fiecare fermă… Nu trece nici pasărea dacă nu vor ei. Pe mine m-a trecut şi cînd a început ploaia m-a oprit şi m-a trimis acasă pe jos… Până am ajuns la bac, 5 kilometri, a dat soarele, da’ înapoi nu m-a mai lăsat. Oricum nu asta-i problema…Problema e de ce nu ne lasă pe drumurile noastre. Noi nu cerem să intrăm la ei, pe drumurile lor… doar pe drumul ăla de l-am pomenit toţi.”

Ne intoarcem către pădurar! Pădurea dintre „ei” şi Grupul Martifer e în grija lui… „ce vă uitaţi la mine.. Nu ştiu ce aşteaptă toţi. Ce vreti, să-i opresc şi eu pe ei să mai treaca încoace, cum spun ăştia. Da’ ce, noi suntem sălbatici!? Mai suntem şi în post, Doamne fereşte! Asta e treaba şefilor. Dacă ei a îngăduit asta, noi ce putem să facem. Suntem mici, stăm şi răbdăm!”

I-am lăsat pe oamenii unde i-am găsit, lângă buştenii aduşi săptămâna trecută, când nu ploua… Peste Făcăeni plouă încet, căineşte. Dar dincolo de mal, pe drumul interzis, a ieşti deja soarele… „Are să vie şi aici!” maia pucăm să aiuzinm o voce oftată din spate. „Da’ vine degeaba, că tot nu ne lasă să muncim!!”

 

Campania noastră de mediatizare a planului judeţean de gestionare a deşeurilor a ajuns la partea a treia. Reamintim că în numerele anterioare ale ziarului am prezentat stadiul a două din cele 5 proiecte derulate în Ialomiţa, respectiv cel de la Sfântu Gheorghe, unde autorităţile locale din 7 comune aşteaptă de o lună demararea lucrărilor la platformele de gunoi finanţate din fonduri europene şi cel de la Amara, unde primarul Victor Moraru este obligat să impună concetăţenilor o taxă de 1 euro pe persoană pentru a asigura finanţarea unui serviciu local de salubrizare care ar fi trebuit să funcţioneze de la începutul acestui an.Cel de-al treilea proiect ales pentru mediatizare este cel de la Buieşti. Un proiect demarat şi el prin programul PHARE CES 2004, al cărui termen scadent-noiembrie 2008, a devenit pentru autorităţi facultativ. Şi asta în vreme ce fiecare dintre cele 5 localităţi implicate – Buieşti, Cosâmbeşti, Ciulniţa, Perieţi, Albeşti se sufocă sub tone de deşeuri menajere şi animale.

 

Buieşti nu ştie dacă va obţine finanţarea pentru gropile de gunoi

La un an şi jumătate de la demararea proiectului, autorităţile locale din Buieşti nu ştiu ce se va întâmpla cu proiectul de gestiune integrată al deşeurilor de care sunt responsabile. Primarul comunei, Nicolae Mihăilă, este senin şi crede că totul se va rezolva:„În acest moment, documentaţia e gata. Din câte am înţeles, ea urmează să fie dusă la minister pentru aprobare. Apoi ne putem apuca de treabă.” Domnul Mihăilă nu ştie exact în ce constă treaba, dar nu-şi face griji. „O să mi se spună, de la judeţ. Noi am făcut tot ce trebuia. Uitaţi-vă aici!” Ne arată mândru un dosar gros de o palmă: „Sunt trei ca astea. Nu se poate să nu ne dea banii.” Îl informăm în treacăt că termenele au fost depăşite şi că banii pot fi pierduţi. Ştie: „Da’, dar am înţeles că se poate amâna. Până în februarie… Şi-apoi, până în iunie, la anu’” Evident că se poate! Doar suntem în România.

 

30 de kilometri de gunoaie

În aşteptarea ajutorului providenţial al autorităţilor judeţene, de la Albeşti şi până la Cosâmbeşti, unde se termină proiectul, cele 5 comune, cu satele componente se sufocă sub mormane de gunoaie. Ştefan Stoica, unul dintre consilierii locali din Perieţi care a acceptat să vorbească despre sistemul precar de salubrizare expune situaţia: „E simplu. Nu se face nimic. De-aia s-a ajuns aici. La Perieţi, în toate cele 5 sate, oameni încearcă să scape de gunoaiele din curte tocmind un om care să le care cu căruţa. Acela vine, ia gunoiul din curte, merg până la primul colţ sau primul teren viran şi îl descarcă acolo. Şi e normal să facă aşa atâta timp cât nu există nici o măsură coercitivă ”

Conştienţi de situaţia în care se află, oamenii arată la rândul lor cu degetul către autorităţi. La Albeşti, de exemplu, oamenii spun că primarul nu s-a ocupat niciodată de salubrizarea localităţii. „Aia e groapa, acolo aruncă omul. Care vrea. Care nu, aruncă unde vrea el, că aici la noi nu e primărie, nu e poliţie, nu e nimic. Adică e, da’ e degeaba..”

 

Platforma de la Cosâmbeşti

 

Un caz particular este cel al platformei de gunoi de la Cosâmbeşti. Aflată la ieşirea din comună, către Gimbăşani. Gunoiul se întinde de-a dreapta şi de-a stânga unui panou pe care stă scris: „Platforma de Gunoi”. Estimăm zona din faţa panoului la peste un kilometru pătrat. Gunoiul se opreşte, practic, în lanul de floarea soarelui. O Dacie apărută dinspre sat opreşte în faţa panoului şi aruncă şi ea un rând de cutii. Dincoace de panou. Pe lângă el, un sărman venit din satul vecin caută fier vechi. Înăuntru e şi mai rău. Platforma este practic o groapă de gunoi între două dune, iar locaţia a fost aleasă, probabil, pentru a limita extinderea gunoaielor. Însă gunoiul a fost aruncat pretutindeni şi o căruţă poate cu greu trece printre mormane. Mihai Mărăcine are 57 de ani şi descarcă o căruţă de gunoi de grajd, a doua din acest an: „Aci vine şi aruncă toată lumea. Vin şi de la oraş, că de-aia sunt atâtea peturi. Vin de la firme, n-ai ce să le faci. Descarcă zi ziua, şi noapte. Aruncă unde le vine şi pleacă. Înainte nu era aşa, că toată lumea arunca acolo unde trebuia, fiecare la groapa lui…”

Situaţia de la Cosâmbeşti e un clasică. Iar fenomenul migraţiei gunoiului de la oraş către comunităţile rurale unul comun. În ultimii ani, o bună parte dintre gunoaiele produse în oraşe au fost aruncate în apropierea platformelor din mediul rural fără ca autorităţile să reacţioneze.

 

Consiliul Judeţean Ialomiţa neagă evidenţa

 Puse în faţa faptului împlinit autorităţile judeţene continuă să nege evidenţa. Deşi ştiu că procesul de derulare a proiectelor de gestionare a deşeurilor e unul greoi, iar autorităţile din mediul rural nu sunt pregătite pentru implementarea acestora, responsabilii judeţeni susţin că, potrivit legii, responsabilii sunt titularii de proiect. Silvian Ciupercă, preşedintele CJI declară că, deşi până în acest moment nici una dintre platformele de gunoi nu este gata, până la sfârşitul anului vor exista cel puţin 10 astfel de locaţii: „Cred că la sfârşitul anului vom avea cel puţin 10 astfel de gropi de gunoi. Iar până la sfârşitul anului 2009 de trei ori mai multe. În cazul în care nu vor exista însă, responsabilitatea aparţine exclusiv autorităţilor locale. Ele sunt direct responsabile de implementarea proiectelor şi de accesarea fondurilor europene.”

Aruncată de la o autoritate la alta, responsabilitatea derulării proiectelor judeţene de gestionare a deşeurilor se dovedeşte a nimănui. Iar din bunele intenţii susţinute în nenumărate rânduri de către ce3i implicaţi se alege încet-încet, praful. Iar temenele scandente care bat la uşă încă din acest an vor continua să fie încălcate până când fondurile europene se vor întoarce acolo unde le este locul: în Europa.

 

 

 

Dacă alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Feteşti ar avea loc în piaţă, primarul , Văcăruş ar pierde la scor. Incinta mizeră în care îşi desfăşoară activitatea comercianţii locali a fost o piatră de încercare pe care nici unul dinte personajele care s-au succedat la conducerea municipiului cu aspect de comună nu a trecut-o. Luată la pas, piaţa pare desprinsă dintr-un film indian de serie, care zugrăveşte fidel decalajul dintre clasele sociale. Vânzători ambulanţi care vând orice pe mese din cartoane, munţi de gunoaie şi muzică orientală. Nu e Rahova, nici Ferentari. E mica Indie din inima Feteştiului, municipiul european al anului 2008.

 

Piaţă cu aspect de fundătură

Situată în imediata apropiere a sediului poliţiei, piaţa din Feteşti are aspectul unei fundături de cartier periferic. Tarabele de ciment, degradate poartă urmele anilor care au trecut peste ele. Câteva bătrâne îşi etalează verdeaţa, la concurenţă cu legumele turceşti, umflate cu chimicale expuse pe mese improvizate din cartoane. Undeva, într-o margine de talcioc, descoperim o cutie metalică ruginită, din care iese un fir. Este alimentarea cu energie electrică pentru care orice consumator privat şi-ar lua amenzi la capul gol dacă ar fi improvizat-o. La primărie merge, că bugetul e mic şi indulgenţa mare.  De jur împrejurul tarabelor se înşiră magazine pestriţe, construite după gustul şi buzunarul fiecărui negustor, dovadă că urbanismul este o chestie facultativă la Feteşti. Vedeta de necontestat a oborului este grupul sanitar, aflat veşnic în renovare şi amenajare. Progresul de la coşmelia infecta la clădirea mizeră în care trebăluiau câţiva muncitori este evident. Dar insuficient pentru nişte vremuri civilizate şi, mai ales, europene. Comercianţii de bunuri de consum sunt încă şi mai vitregiţi. Pentru ei, primăria a inventat nişte schelete metalice sinistre, pe care marfa stă expusă ca pe gard. Vânzătorii cu care am vorbit noi vindeau pantofi. Oameni orientaţi. Ei au construit nişte învelitoare din nailon pe care le-au ancorat cum au putut de schelete metalice astfel încât marfa să nu se unde în caz de ploaie. Perechile de pantofi de proastă calitate stau înşirate neatractiv pe barele le metal. Oamenii se plimbă între tarabe, fumează şi-l înjură cu obidă pe primar. E ora 15.00 şi ei nu vânduseră nimic. Scrupuloasă la datorie, casiera primăriei trecuse dimineaţă şi le încasase taxa: 3 lei pe zi. Pentru ce, nu se ştie. Probabil pentru bucăţica de asfalt spartă pe care stau cu picioarele aşteptând clienţi care se încăpăţânează să nu vină. Un asfalt care arată ca după război, cu nişte cratere imense pline de apă de ploaie şi denivelări peste care o maşină de teren abia poate trece. Ceva totuşi s-a mai făcut prin piaţă. Pe nişte ţevi ruginite aşezate la capătul rândurilor de tarabe curge apă! Semn al civilizaţiei, apa care se prelinge pe ţevile strâmbe este singurul semn de civilizaţie din piaţă. O civilizaţie sufocată de gunoaie şi populată cu feţe triste pentru care nu mai există nici măcar speranţă.

Dacă dădeam 6000 de euro, poate luam autorizaţie”

spune cu năduf un comerciant de pantofi, care-şi păzeşte magherniţa de metal cu un aer sictirit. Omul îşi strigă revolta în gura mare şi adună imediat în jurul său prozeliţi.  “Fotografiaţi, că poate vede şi primarul în ce mizerie muncim. De ani de zile ne chinuim aşa. Nici ăsta, nici Dumitru, nu au făcut nimic pentru piaţă. Doar ne-au minţit ca să-i votăm. Am făcut şi noi cereri să ni se concesioneze locurile şi pe baza proiectelor date de primărie să ne construim ceva. Pentru noi nu s-a putut. Dacă dădeam 6000 de euro, poate luam autorizaţie. Sunt nişte nenorociţi, asta să scrieţi. M-au amendat că am sudat fiarele astea ca să pun o învelitoare să nu îmi plouă marfa. Cum vor să stau aici doar cu fiarele astea? Îmi plouă pe marfă, mă bate vântul, cum să câştig şi eu o pâine? ” E doar o voce. Se aude limpede şi clar. Plăteşte taxe şi vrea să fie tratat civilizat. Se pare însă că cere prea mult de la nişte indivizi incapabili să se respecte pe ei înşişi şi să-şi dea demisia din funcţiile pe care le ocupă e pomană de patru ani. Mizeria din piaţă este o parte din caracterul lor. Adimiraţi-o în toată splendoarea ei.