Thursday, July 24th, 2014

Mare patron de asociație agricolă, mare primar, mare caracter, primarul Profir Marin a fost vizitat de Garda Financiară și alte organe puse pe stârpit evaziunea fiscală din agricultură. În hambarele domnului primar s-a găsit o lipsă de vreo 10 tone de grâu evaporate în direcții necunoscute. Organele au dispus măsura confiscării sumei și au întocmit o mică amendă. Chestionat pe această temă, primarul Profir a dat o explicație care ne-a lăsat mască: “ A uitat băieții să înregistreze. 10 tone l-au confiscat. L-am cumpărat iar de la ei. În agricultură nu-i ca la farmacie. Grâul intră, iese, ba e ud, ba trebuie vânturat. Așa e la noi. Au venit, au cântărit și le-am zis: bine, mă băieți, asta e !”. Adică, nea Profire, așa e la matale. Dacă vânturi grâul vreo 10 tone dispar în ceață, că doar nu suntem la farmacie. Nea Profire, îți spunem noi cum e la ei, nu la noi. Pentru astea 10 tone de marfă pe care matale spui că le-ai răscumpărat de la organul de control ai fi făcut un cantonament la Dinamo de vreo câteva luni, bașca neam de neamul matale nu mai avea voie să dețină vreodată vreo firmă. Că ei nu se joacă, ca noi. Cât despre grâul care ți l-au confiscat ăștia, îți spunem noi că nu era vorba de boabe, ci de…. Mălai. Cash! Hai, te-am pupat pe portofelul acela doldora de impozite!

Ieșită cu greu de sub dictatura lui Ceaușescu, România se pregătește să intre sub o altă dictatură: cea a Justiției. Dar nu despre o dictatură a legii este vorba, căci asta ar fi chiar necesară, ci despre bunul plac al judecătorilor. Orbiți de puterea nelimitată care li s-a conferit, judecătorii par a nu vedea criza prin care trece țărișoara aflată în imposibilitatea de a le plăti lefurile babane. Și prin vocea unei doamne din fruntea Asociației Magistraților, întâmplător aceeași care voia să ne convingă că judecătoarea beată cui dată jos de la volan de polițiști era trează și nemâncată, ne anunță că va depune plângere penală împotriva ministrului justiției. De ce nu-l arestează direct, asta nu înțelegem? Ce mai consumăm banii contribuabililor și neuronii ne-indemnizați ai judecătorilor cu o astfel de acțiune care nu poate avea decât un singur deznodământ? Că doar nu își închipuie cineva că o decizie luată de un for larg de reprezentare al judecătorilor va avea alt final decât cel stabilit de judecătorii nervoși din cadrul asociației. Că se judecă între ei și își stabilesc drepturi salariale retroactive de mii de euro pentru performanțe egale cu zero, se știe. Nu se știa că tupeul poate merge atât de departe încât cei care îndrăznesc să le spună că nu li se pot plăti momentan sporurile nesimțite pe care le cer ca cerșetorii la colțul bisericii în zi de duminică riscă să fie judecați și sigur condamnați de această haită de lupi flămânzi. Sporul de 50% din salariul judecătorului plătit pentru suprasolicitare neuro și tulburări psiho este cea mai mare aberație de care am auzit în ultima vreme. Pentru că solicitarea vine de la oameni care prin incompetență și corupție au scos din buzunarele statului milioane de euro plătite drept despăgubiri pentru hotărâri date după ureche. În instanțele din România se moare cu dreptatea în mână în vreme de infractorii periculoși sunt făcuți scăpați sau sunt cercetați până se prescriu faptele. Micul Dumnezeu care este judecătorul nu dă socoteală nimănui. Nu am auzit de cazuri de judecători puși să plătească sumele stabilite de CEDO în sarcina statului român pentru decizii proaste și vădit ilegale. Nu am auzit cazuri în care magistrați dovediți corupți să înfunde pușcăria sau măcar să fie excluși din magistratură. Justiția a devenit stat în stat, o putere necenzurată de nimeni și care, dacă are chef, poate schimba ordinea constituțională doar dintr-o trăsătură de condei. CSM-ul, așa zisa organizație care controlează abaterile magistraților este mai de grabă un puroi pe obrazul statului de drept decât un organ destinat controlului și sancționării magistraților aflați în culpă. O mașină de spălat robe care scote chiar și cele mai dificile pete. În aceste condiții, corpul judecătorilor și procurorilor are calea liberă spre dictatura bunului plac. Poate ajunge ministrul justiției în pușcărie pentru că nu le poate plăti magistraților sporurile? Evident că da. Pentru că ei sunt cei care decid. Ei, nemulțumiții, parte în proces și judecători în același timp. Cât ar mai fi până la o dictatură luminată în care judecătorii să devină clasa politică conducătoare în România? Eu cred că deja am ajuns acolo

CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA se convoacă în şedinţă extraordinară în data de 15.07.2009, ora 15.00 în sala de şedinţe a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” Ialomiţa, având următoarea ordine de zi:

Discutarea şi adoptarea următoarelor proiecte de hotărâre:

a)privind aprobarea documentaţiilor şi numirea comisiei de evaluare a ofertelor în vederea atribuirii contractelor de achiziţie publică de furnizare a produselor lactate şi de panificaţie pentru elevii din clasele I – VIII din învăţământul de stat şi privat, precum şi pentru copiii preşcolari din grădiniţele de stat şi private cu program normal de 4 ore, pentru anul şcolar 2009 – 2010;

b) privind aprobarea Studiului de Fezabilitate pentru obiectivul de investiţii ,,Amenajare şi extindere Unitate de Primire Urgenţe – Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia”;

c)privind trecerea unor imobile din domeniul public al judeţului Ialomiţa şi din administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa, în domeniul privat al judeţului Ialomiţa în vederea desfiinţării acestora prin demolare;

d) privind stabilirea taxelor şi tarifelor din competenţa Consiliului Judeţean Ialomiţa, pentru anul 2010;

e) privind asocierea Judeţului Ialomiţa cu Judeţele Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova şi Teleorman în vederea constituirii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Situaţii de Urgenţă Sud Muntenia pentru realizarea proiectului „Achiziţionare echipamente specifice pentru îmbunătăţirea capacităţii şi calităţii sistemului de intervenţie în situaţii de urgenţă şi pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi a primului ajutor calificat” ;

f) privind aprobarea rectificării bugetului propriu al judeţului Ialomiţa, pe anul 2009;

g) privind aprobarea „Planului de Investiţii pe termen lung pentru perioada 2008-2038 – Managementul integrat al deşeurilor în judeţul Ialomiţa”.

Mapele de şedinţă ale consilierilor judeţeni au fost înaintate în data de 09.07.2009.

Şedinţa este publică.

PREŞEDINTE,

Vasile Silvian CIUPERCĂ

 

 

Calitatea apei din sursa subterană a fost subiectul unei conferințe de presă organizate vineri de directorul SC Urban SA, Valentin Cilibeanu. În calitate de invitat extraordinar, primarul Gabi Ionașcu a încercat să dea asigurări că apa din sursă subterană are parametri de potabilitate în ciuda culorii gălbui pe care au sesizat-o consumatorii. Dacă la capitolul calitate, directorul de la Urban a putut oferi o explicație plauzibilă, domnul primar nu a putut să ne precizeze care sunt variantele de rezervă ale municipalității în cazul în care are loc o avarie pe traseul instalației de transport a apei de la puțuri către bazine.

[flashvideo file=video/apa.flv /]

Apa puternic mineralizată atacă conducta

Panica s-a instalat la Slobozia după ce Urban SA a trecut la furnizarea apei din sursa subterană. Deși buletinele de analiză arată că apa îndeplinește parametrii de potabilitate, culoare galbenă estompată în ultimele zile a atras reclamații din partea consumatorilor. Înarmați cu buletine de analiză oferite cu generozitate presei, oficialii au încercat să explice problemele sistemului de alimentare cu apă. Directorul Urban SA, Valentin Cilibeanu, a făcut o scurtă prezentare a investiției: “Lucrările sunt gata de peste 1 an de zile. Pentru că puțurile sunt situate pe teritoriul județului Călărași, competența pentru autorizarea puțurilor revenea Institutului pentru Sănătate Publică. Acolo, în decurs de circa 6 luni am pus la dispoziția specialiștilor toată documentația solicitată, am făcut toate analizele, toate temele de cercetare și, într-un final, am ajuns să satisfacem toate cerințele Institutului de Sănătate Publică și al Direcției de Sănătate Publică Ialomița și am obținut autorizația pentru captarea și distribuirea apei din sursa subterană. Furnizarea efectivă în rețea s-a făcut după igienizarea celor două bazine de 6000 și respectiv 10.000 de mc. Au existat și schimbări ale parametrilor apei, dar trebuie să menționăm că este apă din subteran cu o altă compoziție chimică. Datorită manevrelor care s-au făcut la punerea în funcțiune au existat schimbări ale sensurilor de curgere pe conductele de distribuție care sete posibil să fi antrenat depunerile existente pe coloană. Vreau să fac mențiunea că am monitorizat în permanență calitatea apei, atât la captare cât și la stocare și nu am constatat depășiri ale nici unui parametru. În acest moment facem spălări ale rețelelor după un grafic. Apa are o tentă ușor gălbuie. Asta se datorează compoziției chimice care antrenează depunerile de pe țevi. În momentul de față, la toți parametri calitativi nu avem depășiri la nici un indicator. Apa de aici pleacă la parametrii buni de calitate.

 

Primarul Gabi Ionașcu îl acuză pe Cazacu

Primarul Ionașcu a fost vehement în a acuza obstrucțiile venite din partea președintelui PD-L Ialomița, Cazacu Marinică. Deși inițial nu l-a nominalizat, Ionașcu a precizat pentru GSE că fostul prefect se află la originea unor acțiuni subversive care au avut ca rezultat creșterea costurilor analizelor cu circa 1,4 miliarde de lei. Suma reprezintă contravaloarea analizelor suplimentare pe care municipalitatea a fost obligată se le facă ca urmare a denunțurilor și reclamațiilor făcute de șeful PD-L. Primarul a admis totuși că sunt probleme pe care le ridică rețeaua de țevi de oțel care reacționează diferit la apa de subteran: Nu există în acest moment cazuri medicale la spital datorate consumului apei din sursa subterană. În plus, consumul este la aceeași cotă ca atunci când distribuiam apă de la Amonil. De fapt și atunci când foloseam sursa de suprafață existau perioade când turbiditatea apei era apreciabilă din punct de vedere vizual. Conform unor studii se pare că noi beam apa din Dunăre la a cincea sau a șasea mână. Este posibil ca încărcătura cu fier să fie mai mare decât cea din apa de suprafață. Buletinele de analiză confirmă că nu sunt depășiri ale încărcăturii de fier prevăzute de lege. Există personaje care nu au avut încredere în acest proiect și care au încercat să scoată doar dezavantajele în evidență și care au încercat să pună tot felul de obstrucții la materializarea lui. Aceste încercări de blocare a proiectului din partea unor binevoitori ne-au costat circa 1, 4 miliarde de lei, bani cheltuiți pe probe care au confirmat și reconfirmat analizele anterioare. Apa putea fi dată în rețea încă de anul trecut, după ce am pus în funcțiune stația de clorinare cu ajutorul căreia am dus concentrația de amoniu sub limita prevăzută de lege. Dacă există acum probleme acestea sunt datorate rețelei de distribuție, care este construită pe bază de conducte din oțel și care aduce o cantitate suplimentară de oxizi de fier în apă”.

Apa subterană se ține într-un fir!

Dacă probleme de calitate a apei sunt rezolvabile și, după cum ne asigură oficialitățile, minore, riscul vine de la faptul că proiectantul a prevăzut un sigur fir de aducțiune de la puțuri către bazinele de stocare. Asta înseamnă că în cazul unei avarii orașul și comunele din jur vor rămâne fără apă. Deși valoarea inițială, cifrată la 92,3 miliarde a fost suplimentată și urcată până la 125 de miliarde, nu s-a prevăzut nici o soluție alternativă pentru aducțiune. În acest moment municipalitatea nu are decât două alternative posibile, din păcate ambele irealizabile. Prima vizează un posibil parteneriat cu Amonil SA prin care părțile să-și asigure reciproc servicii în caz de avarie. Varianta este greu de realizat având în vedere conflictul de natură financiară dintre Urban și Amonil. Mai mult, Amonil digeră greu faptul că pierde o afacere cu venituri de circa 3 milioane de euro pe an și profituri consistente. Negocierile purtate zilele acestea de primărie pentru reeșalonarea debitelor vor eșua mai mult ca sigur dat fiind situația financiară a SC Amonil SA, amenințată la rândul său cu executarea de către creditori. Cea de-a doua soluție expusă de domnul primar este alimentarea orașului cu apă din puțurile de la Ulcom. Nici această variantă nu este fezabilă deoarece apa din acele puțuri nu este potabilă. Situația pare fără ieșire pentru moment, mai ales că investiția la firul doi de aducțiune de la Dunăre care a înghițit circa 5 milioane de euro a fost abandonată datorită deteriorării țevilor îngropate în pământ și nefolosite o lungă perioadă de timp.

Cotizația la medic are efecte perverse și generează atacuri de nesimțire porcină celor care își burdușesc cu nesimțire buzunarele pe seama pacienților. Aceasta este concluzia la care a ajuns un grup de cercetători de la GSE care au efectuat un studiu asupra comportamentului unor ginecologi cu șoriciul gros din spitalul județean.

Primul caz este al unui vaginolog care a supravegheat o gravidă luni bune. Pentru a-i încasa șpăguța, porcul i-a promis ca o va asista la naștere și luni de zile a încasat periodic câteva sute de mii de lei cu bătaie spre milion. Când s-a apropiat termenul, pacienta l-a sunat din spital să-l cheme pentru a presta serviciul. Dar era cam devreme, că sarcina nu așteptase să se trezească dobitocul din somn.

Iar reacția lui a fost una care te lasă fără replică: pentru că a fost trezit din somn a renunțat la pacientă! Ok, dobitocul s-a considerat jignit în orgoliul lui de mic Dumnezeu! Dar dacă a renunțat la pacient, nu era normal să-i dea și șpaga înapoi? Că oricum de banii ăia nu făcuse nimic.

Un alt nesimțit a urmat aceeași filieră cu o gravidă pe care a muls-o la capul gol vreo 9 luni. De data aceasta șpaga se încasa la cabinet sub formă de tarif. Consultația costa 350.000 de lei iar idiotul încasa 500.000 fără se dea rest sau chitanță. Vizetele se consumau în regim de minim două pe lună iar dobitocul era foarte mulțumit. Când femeia a sunat la cabinet pentru că urma să nască a aflat că șpăgarul plecase în concediu și nu era de găsit. Șpaga nu a fost returnată nici în acest caz.

Poate băieții ăia cinstiți de la Colegiul Medicilor, în frunte cu tanti aia cercetată la un moment dat pentru șpaga încasată ca șefă la școala de asistente, vor avea timp să facă o anchetă la ginecologie unde șpaga este oficializată. Și să le explice țeparilor în halate gri că dacă tot cer bani de la obraz măcar să-și facă dracului treaba până la capăt. Dar cum dracului să facă Colegiul asta când și acolo colcăie de șpăgari și nesimțiți?

Agentul 007,62

Pocnind în cap doi maimuțoi!

Numărul total de şomeri înregistraţi în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ialomiţa, la sfârşitul lunii iunie 2009 este de 9.073, din care 3.523 sunt şomeri indemnizaţi şi 5.550 şomeri neindemnizaţi.

Din numărul total de şomeri aflaţi în baza de date a agenţiei la 30 iunie 2009, 2.402 sunt femei.

La finele lunii iunie rata şomajului înregistrată la nivelul judeţului Ialomiţa este de 8,4%, mai mare decat cea inregistrata la finele lunii mai 2009, cand rata somajului a fost de 8,1%.


Pe lângă faptul că deține un primar de sorginte PSD ales și reales prin vot democratic, comuna Cosâmbești se mai poate lăuda cu un lac artificial situat în satul cu același nume. Lacul, bun al comunității, este exploatat de firma unui ștab de la Penitenciarul Slobozia încă din anul 2002. De atunci și până în prezent, peștii din lac au fost exploatați sălbatic și în regim nefiscalizat de firma Ameind SRL Slobozia, unde tronează pe post de administrator și asociat unic doamna Ovreiu Elena, soția ștabului penitenciar cu același nume. Cum ar putea doamna Ovreiu să ajungă în custodia instituțională a soțului de la Pușcărie, de mână cu primarul Bogdan Popescu și contabilul Marin Gheorghe, citiți în cele ce urmează.

Cum se bagă râma-n ac

Afacerea ochită de familia Ovreiu viza balta formată la Cosâmbeti prin lucrările de regularizare ale cursului Ialomiței. Din această operațiune a rezultat o mândrețe lac în suprafață de circa 4 hectare, pe care ștabul de la Pușcărie a pus ochii. La data de 29 octombrie 2002, Consiliul Local aprobă o hotărâre cu schepsis prin care primarul să poată da cadou lacul amicului său. Actul normativ este unicat în materie și prevede două chestiuni esențiale. Prima este aceea că lacul se va închiria prin licitație publică, ceea ce este normal într-un stat de drept cum este în România. Ceea ce este anormal este faptul că prin același act se stabilește prețul de închiriere, respectiv 25.000 de lei pe metru pătrat pe an, un preț corect de altfel. Prevederea anulează însă articolul 1 al hotărârii, care spunea că lacul va fi închiriat prin licitație publică. Care licitație nu mai avea sens din moment ce consilierii votaseră și prețul de închiriere. Ultima golănie penală care transpiră din actul supus analizei noastre este taxa de participare la licitație, stabilită la 1.000.000 de lei. Având în vedere prețul stabilit de consilieri, adică 25.000 de lei pe metrul pătrat pe an, pentru cele patru hectare de luciu de apă firma lui Ovreiu datora primăriei Cosâmbești suma de 1 miliard de lei pe an(25.000 lei înmulțit cu 40.000 mp). Asta înseamnă că taxa de participare la eventuala licitație calculată la 10% din valoarea contractului pe un an însemna 100 de milioane și nu 1 milion, cum au calculat oamenii primarului. Concluzia noastră de analiști în ale golăniilor este că HCL în baza căreia primarul susține că s-a închiriat balta ar putea fi făcătură cu caracter retroactiv. Care, la articolul 3, nominalizează și viitorii pușcăriabili care ar urma să ajungă în custodia lui Ovreiu în urma acestei minunate dezvăluiri: primarul Popescu Bogdan și contabilul Marin Gheorghe, cei însărcinați cu ducerea la îndeplinire a sinistrei dar naivei hoții. Pardon, hotărâri a consiliului local! Iată și demonstrația!

contract.jpg

Picture 1 from 3

Cum face primarul pipi pe Consiliul Local

La data de 22 noiembrie 2002 se încheie contractul cu numărul 20911 prin care este adusă la îndeplinire voința Consiliului Local Cosâmbești. Cu mici paranteze, desigur, că doar și voința primarului trebuia respectată. Astfel, deși Consiliul Local stabilise că prețul de închiriere urma să fie de 25.000 de lei pe metru pătrat pe an, iar așa zisul proces verbal care consemnează rezultatele așa zisei licitații stabilește același preț de închiriere domnul primar Popescu procedează puțin diferit. Conform contractului încheiat de primar și de contabil, firma Ameind primește lacul la incredibilul preț de 26 de lei pe metru pătrat pe lună. Ceea ce înseamnă că Ovreiu urma să plătească nu 1 miliard pe an, cum reieșea din așa zisa licitație, ci doar vreo 12.480.000 de lei. Atenție, vorbim de anul 2002 când suma de 26 de lei nu prea avea cum să fie achitată, neexistând monedă divizionară iar salariul mediu pe economie era de vreo 4,7 milioane de lei. Este, credem noi, timpul pentru un prim bilanț. Dacă este să judecăm după actele pe care le-am obținut de la secretarul CL Cosâmbești, situația este următoarea. Consiliul local decide să închirieze lacul Potcoava cu suma de 25.000 de lei pe metrul pătrat pe an. Dar prin licitație, spun aleșii! Procesul verbal de atribuire a licitației, un document inodor, incolor, insipid și neștampilat acreditează ideea că adjudecarea s-a făcut în favoare firmei doamnei Ovreiu pentru suma stabilită de consilieri. Primarul și contabilul se gândesc să facă o reducere de 98,8% din preț și încheie contractul nu la valoare de 1 miliard pe an, ci la vreo 12,4 milioane. Domnul Ovreiu, de la pușcărie, ar trebui deja să pregătească locuri în celulă pentru cei care i-au făcut această monstruoasă pomană. Dar ar fi nedrept ca doar primarul Popescu și contabilul primăriei să ajungă la Dinamo. Pentru că în linia a doua a funcționărimii din Primăria Cosâmbești mai descoperim niște pușcăriabili numai buni de băgat la beci.

Cronica unei licitații neanunțate

După ce am primit contractul de închiriere al firmei Ameind solicitat domnului primar prin viu grai, ne-a venit ideea să cerem și hotărârea consiliului local care a stat la baza închirierii și documentele licitației aferente. Ideea a bubuit după ce am constatat că respectivul contract de închiriere nu conținea baza legală și era redactat cam pe genunchi. Am primit, după o zi cerută răgaz de doamna secretar, hotărârea CL despre care am discutat mai sus și un set de 3 coli format A4 cu un scris de mână și cu o ștampilă a primăriei care testa că respectiva copie este conformă cu originalul. Din acest document aflăm informații care mai de care mai false. Prima spune că primarul Popescu, în calitate de președinte al comisiei de licitație, informează membrii comisiei că anunțul de licitație a fost publicat în ziarul Tribuna Ialomiței din data de 8 noiembrie 2002. Trebuie menționat că din foile respective am reținut că licitația se referea la închirierea unei suprafețe de 38,74 hectare de teren și a 4 hectare luciu de apă. Am dat fuga la colecția respectivului ziar și am descoperit că anunțul cu pricina nu cuprindea nicio silabă despre închirierea vreunui lac, ci doar despre suprafața de 50 de hectare de teren. Cum terenul nu e lac, rezultă că licitația la care a participat doar doamna Ovreiu a fost o făcătură ilegală ținută pe șestache ca să nu afle nimeni. Documentul nu este ștampilat, iar numele celorlalți doi membrii ai comisiei nu este specificat în clar. În plus nu există antet, dată și număr de înregistrare, ceea ce ne induce ideea unui fals grosolan. Care nu este exclus să fi fost făcut după ce am solicitat documente suplimentare de la primărie, ca acoperire pentru contractul încheiat de primar după ureche cu firma Ameind. Oricum am da-o, afacerea iese prost pentru oamenii primăriei. Dacă documentul de licitație este corect, atunci sunt așteptați la pușcărie primarul și contabilul pentru că au încheiat un contract sub valoarea stabilită prin licitație. Dacă documentul e făcătură, la pușcărie va merge și doamna secretar, deoarece a falsificat greșit niște documente pentru a acoperi un contract ilegal încheiat de primar cu firma doamnei Ovreiu.

Ameind, o firmă de zero lei și zero bani

Dacă ar fi să judecăm după cifrele de pe site-ul Ministerului de Finanțe, doamna Ovreiu ar avea toate șansele să primească un pat la locul de muncă al domnului cu același nume. Asta pentru că în perioada 2004-2007 firma A meidn SRL raportează cifra 0 lei cifră de afaceri, 0 lei venituri și 0 angajați. Creată în octombrie 2002, cu doar două săptămâni înainte de aprobarea dată de CL Cosâmbești pentru închirierea lacului Potcoava, firma patronată de doamna Ovreiu are ca obiect de activitate acvacultura în ape dulci. Judecând după mărturiile oamenilor din zonă, firma a derulat acvacultura în ape tulburi. Pescarii din zonă susțin că în perioada 2006-2007 taxa percepută de firmă era de 600.000 de lei pe zi iar în perioada 2008-2009 de 250.000 de lei pe zi. Judecând după cifrele raportate la fisc și după declarațiile oamenilor, pentru banii încasați nu s-au eliberat bonuri, ceea ce echivalează cu o minunată evaziune fiscală. La care se adaugă munca la negru practicată de încasatorii de pe baltă schimbați mai des ca șosetele. La data de 27 mai 2009 firma și-a suspendat activitatea, potrivit Registrului Comerțului, numai că la data de 27 iunie 2009, un anume Sorin solicita împreună cu doamna Ovreiu o taxă de la niște pescari din București aflați pe baltă. Același lucru s-a întâmplat și pe data de 6 iunie, când același salariat a încasat taxă de la pescari. Probabil deși oprită din activitatea pe care n-a avut-o, firma a mai mișcat nițel, din inerție. Culmea este că deși fantomaticul contract de închiriere al bălții are valabilitate 15 ani iar chiriașul și-a oprit activitatea, consiliul local nu s-a obosit să rezilieze documentul fabricat de primarul Popescu. Care ridică din umeri și susține că secretara consiliului local știe totul despre această afacere. Miroase a spălat pe mâini de la o poștă. Cu toate acestea, unele mâini chiar nu se pot spăla de mizeria acestei afaceri asupra căreia vom reveni.

Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 70 din 14 iunie 2009, începând cu data de 02.07.2009, pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar este fixată  taxa în cuantum de 10 lei, pentru eliberarea în regim normal, persoanelor fizice şi juridice, inclusiv persoanelor aflate în state membre UE.

Eliberarea certificatelor de cazier judiciar se face în termenul de până la trei zile, prevăzute în Legea 290/2004 – privind cazierul judiciar.

La depunerea cererii, solicitantul va prezenta lucrătorului de la ghişeu, pe lângă chitanţa de 1 leu, care se achită la oficiile poştale, timbrul fiscal de 1 leu, achitat tot de la oficiile poştale şi o chitanţa de 10 lei, achitată la trezorerie.

De două zile locuitorii municipiului Slobozia au la robinete apă din sursa subterană. În cursul zilei de ieri au existat probleme cu presiunea în reţea datorate punerii în funcţiune a unuia din bazine. Astăzi, după refacerea stocurilor, alimentarea cu apă va intra în normal, după cum ne-a declarat directorul SC Urban SA, domnul Valentin Cilibeanu. Deşi toate problemele de ordin tehnic au fost depăşite, apa furnizată are o uşoară tentă gălbuie, fapt ce a generat o oarecare panică printre locuitorii Sloboziei. Oamenii ezită să folosească apa pentru prepararea hranei fapt care a condus la creştere vânzării de apă plată. Potrivit doamnei inginer Aurica Manolache, chimist la laboratorul Urban, culoarea apei este situată în limite acceptabile. Analizele certificate şi de Institutul Naţional de Sănătate Publică indică faptul că apa este bună pentru consum, calitatea acesteia fiind monitorizată permanent în conformitate cu cerinţele impuse prin autorizaţia de funcţionare. Nimeni nu a putut explica însă de ce apa are tenta gălbuie dar judecând după culoare şi după gustul sesizabil de clor cauza ar putea fi clorinarea excesivă.

 

Concubinajul păgubos dintre furnizorul de apă al municipiului Slobozia şi municipalitate reprezintă o afacere cu peste 50.000 de păgubiţi. Este vorba despre cetăţenii Sloboziei cărora Urban SA, societatea patronată de Consiliul Local Slobozia le-au umflat ani întregi facturile de apă şi le-a facturat frigul din apartamente la preţ subvenţionat dar stabilit din burtă. La celălat capăt al ţepii formidabile încasate de locuitorii municipiului regăsim o afacere soldat cu pierderea unei instalaţii de alimenatre cu apă oferită cadou de guvern, instalaţie înregistrată în evidenţele contabile ale Amonil drept materiale consumabile şi vândută pe bucaţi în beneficiul unor băieţi deştepţi veniţi cu privatizarea din tenebrele UTC-ului. Din 1995, când Amonil a fost cumpărată de fantomaticul grup Eurocolumna, care avea sediul într-o căsuţă poştală, şi până în zilele noastre atât oamenii micului utecist Marius Ţărlea, cât şi politicienii care au călărit administraţia publică locală au tras cât au putut pe buzunarul public şi pe cel al bietului contribuabil. Amonil s-a făcut că furnizează servicii fără se ceară plata promptă a facturilor şi a câştigat la două capete. Pănă prin 1998 a obţinut gaz de la stat fără să îşi plătească datoriile la furnizor. În plus, gazul pentru populaţie era plătit la jumătate de preţ, chit că pentru a furniza căldură populaţiei, oamenii de la Amonil nu ardeau nici un metru cub de gaz. Pentru generezotitatea extraordinară de a păsui Urban la plata facturilor, bişniţarii din spatele Amonil şi-au câştigat bunăvoinţa politicienilor. În primul rând că o populaţie care nu era presată să-şi achite facturile vota cu politrucul care îi asigura iluzia acestui serviciu gratuit. In al doilea rând, băeţii de la Amonil ştiau tabla impărţirii foarte bine. De exemplu, în anul 2000, când în urma unui scandal cu primăria s-a descoperit escrocheria cu gazul metan subvenţionat, unul dintre oamenii de frunte ai PSD a devenit brusc distribuitor de otrăvuri de la Amonil. La schimb, numicipalitatea nu a mai sesizat niociodată Parchetul cu privirea la o ţeapă de 2 milioane de dolari pe care firma lui Ţîrlea ne-o trăsese cu nesimţire. Cam aşa au mers lucrurile aproape un deceniu. Între timp Amonil a trecut în labele altor investitori de portofoliu, dosiţi în paradisuri fiscale. Iar între primăria condusă de un alt primar fără datorii la sitemul ticăloşit şi micul cartel al şmecherilor de la Amonil s-a pornit un război în toată regula. La care nu putem să nu contribuim şi noi, măcar cu nişte informaţii. În primul episod ne vom referi la două afaceri importante care s-au soldat cu prejudicii interesante în portofelul nostru de contribuabili.

Tun cu instalaţia de alimentare cu apă

Societate comercială de referinţă în domeniul industriei chimice, Amonil SA Slobozia a fost privatizata in primul semestru al anului 1995. FPS-ul condus atunci de Emil Dima a executat o vinzare ca la carte, oferind pe tava societatea grupului Eurocolumna patronat de catre omul de afaceri Marius Tirlea. La acea vreme, imperiul Eurocolumna cuprindea Banca Columna, creatie a fostului sef al SRI Virgil Magureanu, precum si o serie de societati din domeniul industriei chimice, cumparate de la FPS prin intermediul SC Eurotrading Chemical, componenta si ea a imperiului Columna. Este vorba despre combinatele chimice de la Tirgu-Mures, Slobozia si Turnu Magurele, intrate in marea familie a obscurei societati. La un moment dat, s-a considerat ca achizitiile respective au adus Eurotrading monopol asupra industriei chimice. Din acest motiv, dar si pentru ca Tirlea & co. nu au reusit sa-si achite datoriile catre FPS, Eurotrading a ramas doar cu Amonil SA Slobozia.

La Slobozia, cadourile costa

In luna aprilie 1990, Ministerul Economiei Nationale emite Ordinul 25 prin care, si in conformitate cu Legea 28/1990 privind desfasurarea investitiilor, face un cadou municipiului Slobozia. Prin respectivul act, ministerul trecea in proprietatea comunitatii lucrarile de investitii si utilajele aferente obiectivului “alimentare cu apa”. Aceasta instalatie era parte componenta din proiectul de dezvoltare al Combinatului Chimic Slobozia, proiect care a fost abandonat din lipsa de fonduri. Costurile estimate ale retelei de captare si transport a apei de la Dunare se ridicau la vremea respectiva la suma de 114,5 milioane de lei, iar lucrarile erau deja demarate.Investitia a trecut gratuit in proprietatea comunitatii, fiind preluata in calitate de antreprenor general de catre Intreprinderea de Gospodarire Locativa Ialomita, botezata ulterior RAGCL, actualmente SC Urban SA. Noul beneficiar al lucrarii  a”uitat” insa sa intocmeasca documente de predare-primire. Timp de trei ani s-a lucrat fara nici un fel de evidenta. In anul 1993, Primaria Slobozia preia acest obiectiv in proprietate. Un an mai tirziu, cind s-a ajuns la construirea statiei de captare, primaria a solicitat conducerii Amonil utilajele necesare, care-i apartineau de drept si care ramasesera in “custodia” respectivei societati. Amonil refuza  sa cedeze gratuit utilajele, mizind pe lipsa actelor de proprietate. Legata de miini, primaria accepta sa cumpere ceea ce ii apartinea de drept. Investitia se derula cu bani de la bugetul central, iar necheltuirea fondurilor pina la sfirsitul anului aducea cu sine pierderea acestora.

Directorul Ion Hanaru vinde blana ursului din padure pe bani buni

La vremea respectiva ca si acum, directorul Amonil era Ion Hanaru politician de prim rang al PSD, om care a ocupat inclusiv funcţia de vuicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi care a condus combinatul chimic în perioada comunistă.. Pentru utilajele necesare instalatiei de captare  a apei, respectiv niste motoare electrice si citeva celule, Ion Hanaru a pretins bani. Primarul de atunci, Ioan Pinter, sustinea ca, sub presiune, a lansat comanda Amonil-ului pentru utilajele respective, sperind ca atunci cind va gasi hirtiile care atestau dreptul de proprietate al comunitatii problemele se vor rezolva. Numai ca lucrurile n-au decurs asa. Amonil a emis catre primarie facturi in valoare de 468 milioane lei. Primaria a refuzat sa achite, partile ajungind in instanta. Instantele au dat cistig de cauza Amonil, luind in considerare comanda lansata de primarie drept un contract comercial neonorat. In acest fel aproape o jumatate de miliard de lei a intrat din buzunarul public in buzunarul SC Amonil SA.  Ajunsa la fundul sacului, Amonil nu a mai avut ce preda. Primaria a solicitat judecatoriei sa execute silit Amonil in baza ordinului 25/25.04.1990 al Ministerului Economiei Nationale, hirtie descoperita de functionarii primariei undeva in arhiva BRD, banca prin care se finantase investitia respectiva. Amonil s-a opus la executare, cele doua parti ajungind din nou in instanta. Desi Primaria Slobozia a cistigat, finalizarea investitiei nu s-a realizat. Alimentarea cu apa a orasului nu se poate face in ciuda sumelor mari investite, iar Amonil SA nu justifica utilaje in valoare de 3,8 miliarde lei, suma actualizata la nivelul anului 2000.

Utilaje in valoare de 3,8 miliarde de lei s-au evaporat din ograda Amonil

La data de 23 iunie 1999, Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia civila nr. 1400 respinge contestatia la executare silita formulata de Amonil la data de 18 martie 1998. In luna august a acestui an, o comisie formata din reprezentanti ai primariei si Amonil inventariaza situatia obiectivului de investitii pentru a se stabili cu exactitate ce utilaje s-au predat si ce urmeaza sa mai primeasca primaria. Conform inventarului comisiei, utilajele pe care Amonil trebuia sa le predea valorau, in 1990, 14,4 milioane de lei. Pina la data efectuarii inventarului fusesera predate utilaje in valoare de 9,5 milioane de lei. Pentru ceea ce nu s-a mai putut restitui, primaria solicita despagubirea in bani. Utilajele disparute valorau  3,89 miliarde de lei.

Utilaje inregistrate ca materiale consumabile

La data de 8.05.1998, Directia Controlului Financiar de Stat a verificat modul in care Amonil a inregistrat in evidentele contabile investitia “Dezvoltare si Alimentare cu Apa a Municipiului Slobozia”. S-a stabilit ca in perioada 1990-1993 utilajele respective au fost inregistrate in conturile “Utilaje in depozit” respectiv “Materiale si utilaje pentru investitii”. Incepind cu 1.01.1994 utilajele au trecut in mod inexplicabil in contul “Materiale consumabile”. Mai exact spus, utilaje in valoare de citeva miliarde au fost asimilate cu pixuri, coli de scris, garnituri sau suruburi. S-a mai constatat ca societatea nu a inregistrat in actele contabile decizia 25/1990 a Ministerului Economiei Nationale si nu a putut prezenta la control documentele de predare-primire a investitiei respective. In ciuda faptului ca s-au constatat mari nereguli, organul de control nu ia nici un fel de masura si nici nu se sesizeaza organele de cercetare penala.

Afacerea GAZUL

Vinerea iernii în anul 2001 a reprezentat pentru mai bine de jumatate din locuitorii municipiului Slobozia un cosmar. Mai bine de 8.000 de apartamente din oras, racordate la vremea respectivă la reteaua de termoficare alimentata cu agent termic de la SC Amonil SA Slobozia, nu au avut caldura.Ca in fiecare iarna de citiva ani incoace, producatorul de energie termica invoca lipsa gazului metan si datoriile mari pe care le are de incasat de la SC Urban SA. Razboiul surd dintre Amonil si Urban (fosta regie comunala) a dat la iveala un scandal de proportii. Primaria Sloboziei si Urban acuza Amonil ca nu justifica 48,6 milioane metri cubi de gaz metan achizitionat la pret pentru populatie care nu a mai ajuns in caloriferele oamenilor. Valoarea prejudiciului creat astfel slobozenilor si statului de catre societatea grupului Eurocolumna se ridica, in numai patru ani si jumatate, la peste doua milioane de dolari.

Lungul drum al gazului catre calorifere

Pina în 1999, societatile de gospodarire comunala solicitau Inspectoratului National de Gaze cota necesara pentru incalzirea pe timp de iarna. Acolo unde agentul termic este produs de combinate sau alti agenti economici, gazul metan este livrat direct acestora, urmind ca respectivele cantitati folosite pentru producerea agentului termic sa fie facturate de Distrigaz la pret special pentru populatie. Producatorul achita contravaloarea si isi incasa pretul pe gigacaloria livrata de la societatile de gospodarire comunala.La sfirsitul anului trecut, procedura s-a modificat. Producatorii de agent termic isi cereau cota de gaz metan, inclusiv cantitatea necesara pentru incalzirea locuintelor populatiei. Societatile de gospodarire comunala contabilizau cantitatea de energie termica primita si confirmau societatii Distrigaz cantitatile de gaz folosite de producatori pentru acest scop, cantitati ce urmau sa fie facturate la pret pentru populatie. De mentionat este faptul ca in cazul cotelor de gaz folosite pentru populatie Distrigaz nu percepe plati anticipate, asa cum se intimpla pentru cotele agentilor economici.

Momentul adevarului

La data de 5 mai 2000, in urma unor negocieri intre Urban, Amonil si Distrigaz Sud Bucuresti, se gaseste o solutie pentru compensarea datoriilor mari care se inregistrau la plata gazului metan.Amonil avea de achitat catre Distrigaz suma de 92,2 miliarde si avea de incasat de la Urban 29,8 miliarde. S-a stabilit astfel ca Urban sa isi asume fata de Distrigaz plata sumei datorate catre Amonil, astfel incit producatorul sa isi poata diminua restantele si sa poata primi gazul necesar procesului de productie. Cele doua societati incheie acorduri separate de reesalonare a datoriilor restante si penalitatilor, luindu-si angajamentul sa achite facturile curente. Lucrurile intra cit de cit in normal pina in luna septembrie cind, din cauza unor neintelegeri intre Amonil si Urban, Slobozia ramine aproape doua saptamini fara apa calda. Cum incidentul se petrece in plina campanie electorala, se ajunge in cele din urma la o solutie de compromis. Numai ca tensiunile reapar in luna noiembrie, cind Urban SA si Primaria Slobozia a refuzat sa achite contravaloarea energiei termice livrate orasului de Amonil, invocind lipsa parametrilor ceruti de consumatori pentru sezonul rece. In loc sa asigure 30-31 Gcal/ora, Amonil a livrat populatiei numai 10-11 Gcal/ora, cantitate insuficienta pentru incalzire. Amonil sustine ca nu a putut livra mai mult din cauza lipsei gazului metan, acuzind Urban ca nu si-a respectat angajamentele de plata catre Distrigaz, fapt ce a condus la nealocarea cotei de gaz pentru populatie.Primaria Slobozia si Urban sustineau ca, dimpotriva, datoriile sint achitate, dar ca Amonil nu are inca un grafic de plata a penalitatilor de peste 115 miliarde de lei catre Distrigaz. Municipalitatea spune ca, la data de 16.11.2000, Distrigaz a aprobat cota de 4,5 milioane metri cubi de gaz pentru incalzirea locuintelor.

Doua milioane de dolari evaporate din conductele AMONIL

In urma unor calcule facute de specialistii din cadrul SC Urban SA, s-a ajuns la concluzia ca Amonil nu poate justifica o cantitate mare de gaz sebventionat facturata, chipurile, pentru producerea de energie termica ce nu a ajuns in caloriferele cetatenilor. Calculul a avut la baza faptul ca pentru producerea unei Gcal. sint necesari 140 metri cubi de gaz conform normelor aprobate de Oficiul Concurentei. In perioada iulie 1995 – decembrie 1999, Amonil a facturat un consum de gaz pentru incalzire de 137.873.000 metri cubi. Pentru energia termica livrata efectiv populatiei s-au consumat doar 89.217.840 metri cubi de gaz.Asa cum rezulta din acest calcul, o cantitate de 48.655.160 metri cubi de gaz subventionat a fost facturata in plus. Luindu-se in considerare ca diferenta de pret dintre gazul pentru industrie si gazul pentru populatie este de aproape 50 USD la 1.000 metri cubi, rezulta ca, in perioada luata ca referinta, bugetul de stat a fost  prejudiciat cu circa 2,4 milioane de dolari. Specialistii sustin ca la aceasta situatie s-a ajuns pentru ca in aceasta perioada nu s-au facut niciodata verificari cu privire la cantitatea de gaz folosita efectiv pentru incalzire de catre producatori, care au raportat consumuri de gaz umflate.

Un parastas cu dar

Scandalurile despre care am amintit au apărut în presă în iarna anului 2001. Acum 7 ani publicarea lor nu a lăsat nici un fel de urmări. Cei care erau blogaţi să vadă s-au întors cu spatele. Politiciernii din PSD, proaspăt reveniţi la putere au transformat aceste subiecte în bani, preferând şantajul grosolan şi umflarea conturilor. Relaţia incorectă dintre municipalitate şi Amonil s-a perpetuat. Sigurul care a avut tupeul să rupă tăcerea a fost primarul Gabi Ionaşcu, un om pe care băieţii nu-l agăţaseră cu nimic. Inflexibilitatea primarului a atras multe reacţii de la Amonil. Stresaţi de faptul că fostul primar a încercat să dizolve datornicul Urban, cei de la Amonil au introdus în istanţă o acţiune prin care solicită ca datoria de peste 150 de miliarde de lei pe care o au de recuperat de la Urban să le fie plătită de Consiliul Local Slobozia. Cum s-a obţinut această aberantă hotărâre judecătoarească nu se ştie. Nici Ionaşcu nu a stat cu mîinile în sân, solicitănd tot în instanţă recuperarea cobntravalorii utilajelor de la istalaţie de alimentare cu apă pe care primăria le-a plătit deşi îi aparţineau, plus contravaloarea utilajelor topite în decor sub domnia lui Hanaru. Teoretic, la 7 ani de la îngroparea scandalurilor ar trebui să le organizăm un parastas. Nu înainte însă de a le aduce în actualitate, pe fondul relaţiilor tensionate dintre primărie şi furnizorul de servicii.