Mare reformă mare la finanţe! Gaşca lui Pogea s-a gândit să restructureze pe ici, pe colo aparatul care colectează taxe şi care este al dracului de stufos. Din patru directori vor rămâne doar doi. Prima bătălie se dă între Vâjdea, directorul cu 7 subordonaţi, şi Dorobăţ. Câştigător probabil, Vâjdea. La celălalt capăt se preconizează o luptă acerbă între omul Securităţii şi Mihăescu. Câştigă în mod cert turnătorii. Restul rămâne neschimbat. Inclusiv stimulentele de neamuri proaste încasate pentru simplul fapt că bietul contribuabil se duce la ghişeu cu impozitele-n dinţi. De ce i-o stimula Pogea p-ăştia pe praful ăsta pentru nimic, chiar nu înţelegem!
“Alo, Primăria Urziceni (N.R Interlocutorul vorbeşte cu litere de tipar)? Ridică-te fă în picioare când vorbeşti cu subprefectul! Auzi, fă?! Vezi că trebuie să faceţi o hotărâre de consiliul local prin care să-i radeţi pe prăpădiţii aia de pesedişti din schemă. Cum de ce fă? Că votează cu primarul, d-aia! Aveţi grijă cum vă mişcaţi, că dacă nu iese şi nu fac eu majoritate în consiliul ală prăpădit al vostru, v-am spart! Vă arată eu vouă cine e subprefectul judeţului! Păi ce credeaţi, că aţi scăpat de mine? Păi, ce, eram bou să bag atât mălai în funcţia asta de pomană? Să-i spui lu’ boul ăla de primar că-l fac! Hai, pa, te mai sun şi mâine”. Serviciile secrete pe care le-am chestionat susţin că acest dialog între domnul subprefect Gigi şi o funcţionară din primăria Urziceni nu a avut loc niciodată.
Agentul 007,66
Un cămătar cu multe case!
Părăsit prematur de damele de companie din propriu-i partid, nea Nelu Iliescu şi-a făcut ochelarii roată prin politichia românească şi a găsit marfă numai bună pentru bordelul politic pe care-l patronează de aproape două decenii. Starleta pe care Iliescu a pus ochii are nume de floare şi comportament de buruiană. Îl cheamă Crin şi este expert în oralitate. Îi place limba rugoasă, se hrăneşte cu rumeguş şi este tipul de politruc perfect. Specializat în nimic, activistul de dreapta se diferenţiază de nea Nelu doar prin absenţa vizibilă a melonului de proletar, înlocuit cu o cravată de firmă, de inspiraţie patriciană, pe post de zgardă. Detaliul absent nu schimbă cu nimic ansamblul. Ca şi Iliescu, Antonescu este un farsor de cea mai bună calitate. Vorbeşte mult şi nu spune nimic, nu are viziune iar realizările lui profesionale nu-l recomandă nici măcar pentru postul de portar la parlament. Întreţinut al statului şi parlamentar invizibil din vremuri imemoriale, Antonescu este folosit pe post de bâtă minerească de către adevărata codoaşă bătrână din bordelul politic românesc. Victimă a procesului ireversibil de îmbătrânire şi aflat într-o tranziţie accelerată către lumea de apoi, nea Ilici foloseşte capul angelic al lui Crin pentru a lovi în gură cocotele din PSD care l-au înşelat cu Băsescu. În naivitatea lui de copil întârziat, Crin nu sesizează că este folosit pe post de par. Sau sesizează dar nu-l deranjează. Altfel nu se explică lipsa sa de reacţie în momentul în care nea Nelu l-a mângâiat pe greabăn şi l-a evocat drept un intelectual de calitate numai bun pentru PSD. Evaluarea bătrânului leninist este corectă. Antonescu este din filmul de prost gust pe care nea Iliescu ni l-a băgat pe gât 20 de ani. Crin este un dulău de companie perfect. Latră la comandă, nu are pretenţii exagerate, nu pune gura pe portofelul partidului şi este dependent de sărăcie exact ca sinistrul lui admirator. Pentru că sărăcia este singurul lui argument si funcţionează ca prezumţie de cinste şi competenţă. Numai că venind de la un liberal, stare de sărăcie a lui Crin este doar prezumţie de neadecvare. Este tot ceea ce n-a fost Năstase, răpitorul de apă dulce care a transformat ultimul din cele trei mandate constituţionale ale bătrânului stalinist în perioadă de feudalism de piaţă. Prizonier al unui partid dat afară din bordel de PSD pe motiv că nu mai avea libidou, Antonescu este omul perfect pentru o grupare de răpitori fără proiect. Iar dacă Băsescu este problema României, în mod cert soluţia nu este Antonescu. El a fost şi va rămâne doar o eroare de calcul a unui miliardar care nu se încurcă de zecimale.
Cămăşuţa de forţă de astăzi are două locuri, pentru că politicienii locali au dat cu gura-n ziare de ne-am tăvălit de râs. Primul pacient este deputatul PD-L Gheorghe Tinel, care a colindat la instalarea în funcţia de subprefect a unui alt Gheorghe. Cităm:”Încă o dată îl felicit, îi urez un mandat uşor, deşi, sincer îi spun că nu va fi uşor într-un judeţ greu….”! Normal că nu e uşor într-un judeţ greu, dar nu la această prostie vrem să ne referim. Ci la siguranţa manifestată de nea Tinel cum că Babagianu va câştiga concursul pentru ocuparea funcţiei. Oare să nu ştie domnul deputat Tinel că examenul este scris, iar nea Gigi le are doar la oral? Depăşim şocul şi continuăm cu citatul de unde l-am lăsat: “… nu foarte bogat în care va trebui să drămuim resursele, să le împărţim echitabil astfel încât să ajungă la toată lumea”. Am ajuns de fapt la miezul declaraţiei. Norocul nostru este că nu Babagianu va împărţi resursele. Nu de alta, dar nea Gigi bagă dobândă la tot ce dă şi nu prea avem de unde i-o plăti! Cât despre împărţeală, dacă ea se face pe principiul :”daţi câte una să ajungă la toţi” credem că ne-am scos şi din criza asta. O aşteptăm pe viitoarea, că oameni competenţi avem! Câtă frunză şi, mai ales, câtă iarbă!
Pe locul mortului la cămăşuţa de forţă îl regăsim pe Gogu Petre, un bugetar sărac dar cu două vile făcute în mandatul de chef inspector la învăţământ. Moizacarul regimului Ceauşeşcu (denumit astfel după “fresca” de la Clubul Copiilor)grăieşte cam aşa: “Cred că, după cei patru ani, eu nu am încurcat borcanele aici, politica şi administraţia. Am avut această putere, m-am detaşat de acest lucru şi am ajutat, în mod echilibrat, toate primăriile din judeţul Ialomiţa şi toate unităţile şcolare”. Aşa este, parol! Domnul Gogu nu a amestecat borcanele. Doar le-a alăturat astfel încât mierea a trecut dintr-unul în celălat. Şi este doar o stranie coincidenţă faptul că cele două vile ale familiei sale, başca o micuţă compactă made in Germany i-au apărut în ogradă simultan cu investiţiile derulate la şcoli şi gestionate de Inspectoratul Şcolar. Domnul Gogu Petre mai spune că este calificat să rămână pe funcţie. Este calificat, nicio îndoială. La locul de muncă! Dar merge şi cu suspendare.
De pe maidanul economiei de piaţă ne vine ultimul subprefect miluit cu o funcţie călduţă de cabinetul Boc, taman sâmbătă. Îl cheamă Gheorghe, normal, şi provine din Urziceni, oraşul leagăn al inteleghenţiei ialomiţene. Cunoscut drept Gigi şi supranumit Dobândă pentru simplul fapt că împrumută cu bani oamenii aflaţi la ananghie, Babagianu este ultimul dintr-o serie de intelectuali de marcă pe care Urziceniul ni i-a servit ca prefecţi sau subprefecţi. L-au uns sâmbătă şi el şi-a luat funcţia în serios. “…vă promit că voi fi alături de dumneavoastră, de toţi care aveţi de informat astfel de situaţii, să le ducem la bun sfârşit, pentru ca şi părinţii noştri, copiii noştri să fie siguri când merg pe stradă, să nu mai avem grija lor când vor pleca de acasă, dacă se vor mai întoarce sănătoşi”. Aşa a cuvântat bravul demnitar uns subprefect la apelul bocancilor de un premier care face spume la gură vorbind despre competenţă. Nu intrăm în detalii legate de averea noului subprefect şi modul în care a fost dobândită. Ar fi insuportabil mirosul. Rămânem doar la suprafaţă şi admirăm oralitatea gândirii subprefectului şi arhitectura acestui discurs mirobolant care trădează o logică inferioară maimuţelor. Organizarea de tip tribal a ideilor noului subprefect ne lasă mască. Ne obişnuisem cu prostia în stare pură la Prefectură şi cu toate astea nu ne putem reprima admiraţia. Se poate şi mai jos decât Caramitru! Ne amintim cu nostalgie de Savu sau Cazacu, iar când ne gândim la Bălan avem deja imaginea academicianului cu BMW X5 şi telefonul lipit la ureche non stop. Standardul de inteligenţă minimă necesară pentru ocuparea unei funcţii de înalt funcţionar public a fost de mult abrogat. Nu ne trebuie bariere. Prostia este egală în drepturi cu inteligenţa, iar asta este consfinţit prin legea electorală. E vremea lui Gigi, oricine ar fi el. “Vă mulţumesc că aţi acceptat să veniţi alături de mine în această zi foarte importantă din viaţa mea”. E singura propoziţie coerentă a lui Gigi Babagianu. Şi sinceră. Ziua în care a fost numit,este mai importantă chiar decât cea în care s-a născut. Este ziua în care vine scadenţa la împrumuturile date cu camătă. Este la fel de minunată ca ziua în care un cămătar ordinar, să zicem, se duce la debitor să-şi încaseze dobânda de 40%. Emoţia nu poate fi descrisă în alţi termeni. Pentru că este cuantificabilă şi măsurabilă în procente adăugate la debitul de bază. Votăm şi ne ducem la culcare. De restul se ocupă ei. Iar rezultatul este că transformă administraţia în grădină zoologică. Să vă bateţi joc bine!
Te apucă scârba când îi auzi pe sindicaliştii de la Sed Lex cum cer să li se conserve lefurile lor nesimţite plătite pentru nimic. Cum vor ei ore suplimentare plătite ca să compenseze faptul că în timpul regulamentar de lucru freacă ţiparul şi se bat de muscă.
Scârba este şi mai mare, dacă te uiţi la moacele liderilor care apar la televizor şi prin ziare şi ţipă în numele gloatelor bugetare, clamează cinste lor şi arată cu degetul spre corupţia din clasa politică. Un astfel de specimen avem şi noi aici, la Slobozia.
Să zicem că-l cheamă Nicu şi vrea sporuri. Şi să mai zicem că face grevă de avertisment pentru că guvernul s-a atins de leafa lui de sindicalist onest. Ei, bine, Nicu acesta de care vorbim noi nu-i decât un escroc. Cu ceva timp în urmă, el a încasat o şpagă ca să îşi dea acceptul ca o doamnă să ocupe un post câştigat prin concurs. Câteva sute de euro a încasat mojicul doar pentru că el e mare sculă sindicală.
Numai că la scurt timp, cel de la care a încasat şpaga a venit şef la instituţia lui Nicu! Şi s-a schimbat sensul vieţii, fapt ce l-a condus pe şpagasin fix în biroul directorului cu plicul în mână, returnând şpaga. Incidentul s-a îngropat, dar amintirile rămân. Doar obrazul lui a rămas la fel de gros ca atunci. Şi, ca o Albă ca Zăpada a luptei sindicale, Nicu se luptă acum pentru drepturile salariaţilor. Ca să aibă de unde lua şpagă, probabil.
Agentul 007,63
Scârbit profund de derbedei!
Bre, Căline, faza a avut loc vineri, intrarea pe autostradă de la Drajna. Costică, şoferul matale era îmbarcat în maşina fabricii, un Logan alb cu numărul alea alea BIX. Din maşina fabricii, Costică, îl ştii, şoferul matale, a basculat nişte pachete într-o altă maşină. Nu ştim ce era în ele, dar sursa noastră zice că era ceva ce avea aspect de şpagă.
Dar noi am zis: ce, bă, eşti nebun? Păi s-a schimbat sensul vieţii? Tu nu ştii că la miliţie dai, nu iei? Şi cui să dea, bă, Măndică şpagă? Am întrebat şi noi la mişto, ne înţelegi? Când acolo, javra ce ne spune? Păi, bă ,hahalerelor, poliţia dă şpagă, bă fraierilor! Şi dă tot la poliţie, dar la ăia mai mare în funcţie şi grad. Nea Măndică, te rugăm să ne crezi că ne-a căzut moralul în baia de ulei!
Cică, nu aţi văzut mă cum cade Măndică în picioare orişicând? Pai, ce, zice el numai io l-am văzut de două ori pe Costică, trimis de Măndică, la Drajna cu o atenţie mică. Hai sictir, mă poetule i-am spus noi. Şi ne-am apucat să gândim. Şi am ajuns la concluzia că, ştiindu-te pe matale cât de corect eşti, nu se există asta cu şpaga. Noi credem că te face Costică, în sensul că aplică tabla împărţirii înainte de întoarcerea la bază, iar matale nu te prinzi. Aşa că, nea Măndică, ai grijă de Costică! Nu de alta, dar noi credem că te fură la capul gol. Dar dacă matale ştiai de tranzacţie, te rugăm să ne scuzi de deranj. O să ne facem că nu vedem.
Robul lui domnu’ Stănică Inimosul, numitul Dascălu de la IPJ Ialomiţa, are un plan secret de salvare a reputaţiei, funcţiei şi statutului de slujitor al poporului. După cum se ştie, Prea Cuviosul Dascălu a fost pus pe lista cu acatiste a corpului de control de la Ministerul Miliţiei pentru neimplicare managerială în stârpirea scandalurilor de la Urziceni. Asta pute a destituire.
Planul lui Dascălu este acela de a-şi da singur a treia cizmă în dos şi în urma impactului să aterizeze în funcţia de comandant la Urziceni. Adică tot sancţiune disciplinară, nu? În acest fel speră el să rămână lângă abator până la nunta de aur. Că p-aia de argint cu dar şi naş de la prefectură a executat-o cu profit în mandatul trecut. Cică asta e pohta ce-a pohtit şi pentru care a plătit la Bucureşti, la fomiştii din fruntea miliţiei. Noi nu credem, parol!
Agentul 007,63
Dându-i lui Măndică idei(mergea şi lei, dar ne-am gândit că la criza asta mai bine euro! )
Comunităţile sărace sunt dominate de personaje obscure, care acaparează resurse şi fac legea chiar şi împotriva autorităţilor. Este o axiomă care este ilustrată perfect de realitatea din judeţe conduse de baroni locali. Cumpăraţi cu pomeni ieftine şi gargară populistă, cetăţenii sunt incapabili să reacţioneze ca un corp social. Acceptă dominaţia supuşi şi se feresc să reclame abuzurile. Atracţia pe care ştăbuleţii locali o exercită asupra alegătorilor este inexplicabilă şi durează. Durează până când nemulţumiţii se grupează şi încep să vorbească. Aşa ies la iveală fapte incredibile şi abuzuri inimaginabile. Se întâmplă asta acum, în satul Horia, unde vătaf este pădurarul Tudor Nicolae. Da, un pădurar, căci pădurea a îmbogăţit pe mulţi pe tăcute. Nu este nici o legendă în afirmaţia care acreditează ideea că pădurarii ar renunţa la salariu şi ar aduce şi bani de acasă ca să îşi păstreze posturile. Omul nostru este unul dintre ei. Controlează tot cu o mână de fier, iar dominaţia este atât de mare că un procuror ajunge să mintă pentru a-i salva pielea. În 2004 un om a murit în curtea cantonul şi nimeni nu a pus măcar o întrebare. Cât de mare poate fi corupţia şi cât de mic este statul în raport cu ştăbuleţii cu bani dacă nici măcar atunci când moare un om nu se întâmplă nimic? Investigaţiile noastre au scos la iveală faptul că pe domeniile pădurarului din Horia sclavia este o practică. Oameni cu dizabilităţi şi fără acte sunt exploataţi sălbatic şi ţinuţi într-o mizerie cruntă. Erau nişte afirmaţi ale unor martori oculari pe care nimeni nu s-a deranjat să-i întrebe nimic. Poată că fotografiile pe care le publicăm în ediţia de astăzi să sensibilizeze pe cineva. Nu se poate ca o instituţie de stat, respectiv cantonul 24 Groasa să fie lagăr de muncă pentru handicapaţi fără ca cineva să bage de seamă asta. Din păcate, situaţia de la Horia este aproape un model. Un model în care falimentul justiţiei şi nepăsarea organelor de control sunt condiţii necesare şi suficiente. Restul e tăcere şi complicitate.
C O M U N I C A T
CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA se convoacă în şedinţă ordinară în data de 27.02.2009, ora 14.00 în sala de şedinţe a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” Ialomiţa, având următoarea ordine de zi:
Discutarea şi adoptarea următoarelor proiecte de hotărâre :
a) privind încetarea de drept, înainte de expirarea duratei normale, a mandatului de consilier judeţean al domnului Găină Mihăiţă;
b) privind validarea unui mandat de consilier judeţean;
c) privind modificarea componenţei unor comisii de specialitate ale Consiliului Judeţean Ialomiţa;
d) privind însuşirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al judeţului Ialomiţa;
e) privind aprobarea concesionării unui teren proprietate publică a judeţului Ialomiţa situat în intravilanul municipiului Slobozia;
f) privind închirierea unui spaţiu din imobilul Centrul Cultural UNESCO ”Ionel Perlea”;
g) privind aprobarea Studiului de Prefezabilitate şi a principalilor indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii ,,Amenajare şi extindere Unitate de Primire Urgenţe – Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia”;
h)privind aprobarea utilizării unor sume din fondul de rulment constituit la nivelul Consiliului Judeţean Ialomiţa, pe anul 2009.
Mapele de şedinţă ale consilierilor judeţeni au fost înaintate în data de 17.02.2009.
Şedinţa este publică.
PREŞEDINTE,
Vasile Silvian CIUPERCĂ
L-au instalat prin noiembrie în funcţia de subprefect. Îl cheamă Cristian Vasile Bitea şi este un băiat cu atât de mult bun simţ încât a lipsit de la propria-i instalare în funcţie. Oamenii din prefectură spun că ar avea nevoie de poză cu împricinatul, că nu-l cunosc. Nu de alta dar s-ar putea ca portarul să-l ţină pe la poartă şi să-l confunde pe înaltul funcţionar venit să-şi încaseze leafa cu vreun pârlit care cerşeşte ajutorul social. Bine, că Bitea pentru vreo câteva ore săptămânal de frecat capra prin instituţie încasează vreo 50 de milioane este altă treabă. Ceea ce ne place la acest băieţel administrativ este tupeul. A umflat prima de instalare, freacă săptămânal o maşină cu şofer care-l ia dimineaţa din Bucureşti şi-l duce înapoi seara şi oficial se ocupă de reînnoirea contractului de închiriere cu BCR ca să justifice şederea prelungită în capitală. Ce ne dă el nou, contribuabililor pentru că-i plătim leafă? Vă spunem noi: Multe Urări şi Iubire Eternă! Ceea ce îi dorim şi noi lui.
În acte îl cheamă Tudor Nicolae şi este pădurar la Groasa. Localnicii îl alintă Nicu Pădurarul şi îl ştiu de frică. Se spune despre el că este tare-n relaţii şi că în ciorba lui de paznic de pădure nu suflă nimeni. Dumnezeul cerbilor şi mistreţilor din cea mai braconată pădure ialomiţeană, Nicu este şi Dumnezeul sătenilor din Horia. Gurile rele spun că trei sferturi din populaţia satului a lucrat la el pe moşie. Şi că nici unul nu a scăpat nebătut. Stăpân absolut peste fostul CAP situat strategic la intrarea în sat, Nicu îşi împarte existenţa de vătaf local între camuflarea cioatelor din pădure de ochii controalelor şi împărţirea dreptăţii printre iobagii din Horia. Cu parul! Ambele manevre îi ies de minune, dovadă că în ciuda grozăviilor care se spun despre el Statul a tăcut! De la şeful de post din Axintele la procurorul blond de la Urziceni alintat “ domnişoara Margareta” toată lumea pare să lucreze, într-un fel sau altul, la Nicu la moşie. Nici şefii lui de la Regia Naţională a Pădurilor nu prea pot să-l dovedească, deşi localnicii vorbesc despre sute de metri cubi de lemne dispăruţi, despre cerbi şi mistreţi împuşcaţi între ochi, făcuţi pachet şi livraţi înspre destinaţii necunoscute. Ori de câte ori prin pădurea lui Nicu bate vântul schimbării, pe la birourile din Slobozia ale RNP sună în draci telefoanele. Ba un secretar de stat, ba un prefect, ba un general, toţi îl vor pe Nicu în funcţie, viu şi liber. Secretul pare să zacă prin găurile de vulpi de pe lângă pădurea Groasa, care sunt doldora de piei de animale, ori prin râpele din zonă în care găseşti cranii de mistreţi găurite de puştile unor oameni de calibru. Ar fi fost tare bune nişte mărturii din frigiderele ştabilor care au trecut prin pădurea Groasa sau nişte dezvăluiri de prin camerele mari ale conacului lui Nicu. Dar nu avem pentru că secretele pădurarului sunt bine păzite de un păienjeniş de interese care a cedat abia anul trecut. Sătui să-i tot îndure apucăturile de vătaf, nişte “argaţi” de pe moşia de la Groasa s-au luat cu Jupânul. Şi l-au dat în gât la RNP cum că fură lemne ca-n codru. Informaţia s-a confirmat dar pădurarul abia s-a ales cu diminuarea salariului şi mutarea din canton. A urmat concediul medical de rigoare şi acţiunea în instanţă. Cum nu pleacă ei câinii de lângă abator tot aşa nici Nicu se dă dus de la Groasa. Mai ales acum când la Horia, pe vastele domenii, tocmai se pune de o răscoală. Mişcarea de eliberare a plecat de la patru flăcăi decişi să rupă jugul şi tăcerea. I-am ascultat şi ne-am minunat. Nu ştim cât de adevărate sunt poveştile lor, dar un lucru e clar. Şi telefoanele noastre au sunat în draci în ultimele zile, după numai două vizite pe moşia de la Horia!
E groasă în pădurea Groasa!
Creţu Stelian şi Iancu Mugurel sunt oameni din Horia. Amândoi au lucrat pentru pădurarul Nicolae Tudor şi spun că au văzut multe la viaţa lor. Unele dintre fapte le-au pus pe hârtie sub forma unei sesizări adresate Regiei Naţionale a Pădurilor. Controlul , spun ei, s-a făcut ca-n România. Adică mai uşor, să nu iasă chiar tot la lumină. Şi când informaţiile vin de la oamenii care au tăiat lemne pentru Nicu Pădurarul, îndoiala ţi se strecoară în suflet şi te umflă râsul când controlul scoate un prejudiciu de doar 19 metri cubi de lemne. Creţu Stelian, mânuitor de drujbă, zice: „Am lucrat patru ani la pădurarul Tudor Nicolae. Nu am avut contract de muncă iar bani îmi dădea din când în când. Făceam tot felul de activităţi pentru el, mă duceam cu vacile, le mulgeam şi alte chestii. M-am certat cu el de la nişte bani pe care avea să mi-i dea. Ne-am certat, s-a dat el de mai multe ori la mine dar nu m-a bătut încă. M-am dus şi eu undeva mai sus, la Regia Pădurilor, şi l-am reclamat că taie lemne din pădure. Şi eu am tăiat pentru el. Au venit cei de la regie şi i-am dus să le arăt cioatele de la pomii tăiaţi. S-au bătut vreo câteva iar a doua zi ne-am dus noi să vedem ce au controlat cei de la Bucureşti, să vedem dacă s-au bătut toate cioatele. Am văzut că nu erau bătute toate cioatele pe care le arătasem eu şi care erau de la pomii tăiaţi direct de el. I-am dus şi în alte locuri şi au luat o probă dintr-o buturugă şi au spus că e mai veche şi că trebuia să facem reclamaţie mai demult (n.r Tudor Nicolae e pădurar de peste 10 ani la Groasa). Numai din locurile pe care le ştiu eu s-au tăiat din toamnă peste 100 de metri cubi de lemn. El mă punea să tai. Lemnele le căra cu tractorul lui personal. Degeaba am reclamat că nu s-a făcut nimic”. Iancu Mugurel este liderul insurgenţilor. Îl cunoaşte pe Nicu mai bine decât îşi ştie buzunarele. Nicu l-a dezamăgit însă, iar Mugurel n-a stat cu mâinile în sân: “Reclamaţia i-am făcut-o eu anul trecut în martie. Şi am primit o hârtie acasă din care rezultă că i-au dat diminuarea salariului cu 30% şi îl schimbă la alt canton. El, când i-a venit hârtia a intrat în concediu medical 3 luni de zile. Dar el în perioada aia făcea campanie electorală pentru PD-L. Când a venit inspecţia de la Bucureşti să vedeţi şmecherie la ei. Începe şi bate prima zi şi am aflat că nu bătuseră vreo 34 de bucăţi. Am plecat în pădure şi am găsit cioate nebătute. Am sunat la Regia Pădurilor şi le-am spus că s-a muşamalizat inspecţia. A venit ăla a doua zi şi s-a confirmat. Au mai găsit 20 de cioate cum le-am zis noi. Din cei patru inşi care au fost la marcat doar cel de la Regie vedea cioatele. Păi, norma, ce Nicu era prost să zică stai mă că mai avem un ciot aici? În tufa aia unde i-am dus noi trebuie să fie 100 de metri cubi tăiaţi. Au luat probă dintr-o buturugă veche şi au scos ei la un laborator că e mai veche de doi ani. Păi, ce el e pădurar de doi ani? Are 13 ani de când e la pădure. A jumulit doi tufani mari. Unul e punct de reper, e şi pe hartă. Sunt nişte stejari mari care sunt pe hartă ca puncte de reper ale armatei. Aveau diametru de 1 metru”.
Blestemul pământului
Nicu Pădurarul n-a înţeles una dintre regulile nescrise ale mafiei: niciodată nu tragi ţeapă celor care te au la mână. În cazul de faţă, eroul de la Horia se afla în mâna lui Iancu Mugurel, băiat bun la toate pe moşia pădurarului. Pentru două hectare amărâte de teren şi un titlul de proprietate luat cu japca, Nicu Pădurarul şi-a câştigat un inamic pe cinste. Care are memorie şi un chef de vorbă ieşit din comun: “Eu am două hectare de pământ la el. După vreo 6 sau 7 ani de zile timp în care i-am lăsat lui pământul, mi-a dat o dată două milioane şi mie. Acum un an mi-a cerut titlul de proprietate ca să îşi ia subvenţia pentru grâu. Nici nu i-am zis mamei, am luat titlul de proprietate în original şi i l-am dat. I l-am dat în noiembrie sau decembrie şi în martie m-am certat cu el. L-am sunat şi i-am cerut titlul de proprietate şi mi-a spus că sunt şmecher. L-a pus martor pe Popa Carmen că în 2002 mi-a dat 2000 de euro şi a venit cu o chitanţă. Mama i-a făcut plângere, că ea era titular pe titlul de proprietate. Ce a făcut, ce n-a făcut că i-a dat neînceperea urmăririi penale. A luat-o pe o soră a mamei, care avea şi ea dreptul la teren şi a făcut o hârtie în nume privat. Zice că a pierdut chitanţa făcută chipurile cu mine şi a încheiat un alt înscris în nume privat cu un alt proprietar al terenului. Şi nu mi-a mai dat terenul care şi acum e la el”. Popa Carmen, un alt fost tovarăş de arme al Pădurarului confirmă povestea lui Iancu Mugurel. Din motive pe care le veţi afla mai încolo: “A venit la mine să mă pun martor că i-a dat lui Mugurel 2000 de euro. I-am spus că nu mă pun, că am un copil şi nu vreau. Şi de acolo a început conflictul meu cu el. Intraţi în Horia şi întrebaţi pe oricine a muncit la el. Dacă a scăpat unul nebătut de el”.
Toyota versus Logan
Cum spuneam, Popa Carmen a refuzat să fie martorul mincinos al Pădurarului. Om cu frica lui Dumnezeu şi un copil de crescut, Popa s-a trezit din somnul raţiunii şi şi-a adus aminte de toate datoriile după ce Loganul lui de patron de magazin a fost hăituit de jeepul de pădurar pricopsit al lui Nicu: “Făcea braconaj. El singur cu puşca trăgea. Indiferent ce-i ieşea în faţă în tot trăgea, nu conta că era mistreţ sau cerb. Mă punea pe mine sau pe cine era pe la canton, le jupuiam şi carnea şi pieile plecau. Multe piei s-au băgat pe găuri la vulpi. Acum degeaba mergem că nu se mai găsesc. Şi dacă a avut vreo reclamaţie cu braconajul au zis că nu se pot lua probe după o pile sau după o căpăţână. La el veneau multe maşini, dar cine venea nu ştiu. Mă chema când făcea ceva, jupuiam, marfa pleca şi nu mai ştiu nimic. Sâmbătă seara mă aflam cu maşina la discotecă şi a venit fiul lui cu o maşină Toyota. Nu ştiu ce l-a deranjat pe el, a început să mă înjure. Nu i-am spus nimic, decât să nu mă mai înjure. A plecat şi a venit cu taică-su şi cu încă două persoane în maşină. Eu am plecat spre casă şi m-am trezit că mă urmăresc prin sat. Am ajuns acasă acasă, am încercat să deschid porţile şi când el (n.r pădurarul Tudor Nicolae) s-a dat jos din maşină i s-a aprins lumina şi am văzut că i-a dat arma lui fi-su s-o ţină. S-a dus la poliţie şi a declarat că eram cu o persoană în maşină undeva pe izlaz cu o fată şi el a venit la maşină că a crezut că sunt la braconaj. Am martori că m-a alergat cu puşca în maşină. Mă aflam odată în maşină cu el şi am mers la Urziceni. Eram prieten bun cu el. A oprit la un puţ, pe câmp, a luat doi saci şi i-a aruncat în puţul acela. Ce era acolo, nu ştiu. Asta se întâmpla cam acum un an şi jumătate”.
Mortul din cisternă
În urmă cu patru ani şi jumătate, în curtea cantonului silvic 24 Groasa a murit un om. A murit într-o vineri, pe la trei şi era unul dintre argaţii fără acte ai lui Nicu Pădurarul. Vineri seara, pe la 6, a aflat şi soţia lui de grozăvie. Pădurarul i-a cerut buletinul şi i-a spus că bărbatul ei e grav bolnav şi trebuie dus la spital. A doua zi, sâmbătă, certificatul de deces era scos iar hârţoagele mortului într-o regulă mai mult decât suspectă. Maestru de ceremonii, Nicu Păduraru a făcut rost şi de vin pentru parastas, ajutat de domnişoara Margareta, procuror la Urziceni. Procurorul de caz, spun cei care au cărat vinul şi mortul pe drumul de întoarcere spre Horia. Cei 6 copii rămaşi în urmă şi mama lor au tăcut ani de zile, cu speranţa că stăpânul va avea grijă de ei. După nici un an, Nicu şi-a văzut de ale lui. Mortul putrezise deja şi nu mai putea dovedi nimeni nimic. Soţia victimei explică: „ S-a întâmplat toată treaba pe 4 august 2004. L-a pus să scoată boasca afară din cisternă că îi curgea pe la robinet şi a murit acolo. Soţul meu lucra la el de vreo 4 luni dar nu avea nici un contract de muncă. Nu ne-a chemat nimeni nici pe mine nici pe copii mei care lucrau acolo. A anunţat poliţia şi procuratura sau ce o fi anunţat. Soţul a murit pe la ora 3. Seara, pe la 6 a venit la mine Tudor Nicolae ca să-i dau buletinul că soţul e grav bolnav şi e dus la spital. Nu mi-a dat nimic, m-a minţit că mă ajută că îmi dă de toate. M-a ajutat să fac 7 pomeni. Restul le-am făcut singură. Mi-a promis că mă ajută să-l duc pe băiatul cel mic la spital că e bolnav dar n-a făcut nimic. Am rămas singură cu şase copii. Primesc o pensie de urmaş de la soţ pentru că el a avut 10 ani lucraţi la SMA. În rest, el nu mi-a dat nimic. Ne-a fost frică să vorbim. Punea pe unul şi pe altul să-mi bată copiii. Nici actele toate ale soţului nu le am. Certificatul de deces este la mine dar actele făcute la spital la Urziceni la autopsie nu mi-a dat nimic. Când le-am cerut mi-a spus că la ce îmi foloseşte mie aşa ceva. Soţul a avut ceva la plămâni. A fost la spital, s-a făcut bine. Dacă nu îl băga în cisternă să scoată boasca nu murea acolo. Când a fost să îi facă autopsia am crezut că mă ia şi pe mine. Dar pe mine şi pe soţia lui ne-a trimis la cumpărături pentru parastas iar el s-a dus la spital cu poliţia de i-a făcut autopsia. L-am îngropat duminică şi el a murit vineri. Trebuia să-l mai ţinem în casă măcar până luni dar a zis Nicu că-l îngropăm duminică. De ce a ţinut morţiş să-l îngroape? S-a fălit că mi-a adus 7 preoţi la înmormântare. La ce mi-a folosit mie? A zis în gura mare că a cheltuit 50 de milioane când l-a îngropat. Ce, l-am pus eu să facă fală şi să cheme tot satul? Vineri seara l-a dus la spital şi sâmbătă dimineaţă l-a adus acasă. După ce s-a împlinit anul nici nu m-a mai băgat în seamă. Când soţul era mort pe masă mi-a zis că începând din ziua aia el e familia noastră, el răspunde de noi. Când i-am spus că mai trebuie să facem pomeni mi-a spus că mi-ajunge cât mi-a dat. De atunci am terminat toată legătura cu el. Nu putem să mergem la Urziceni să spunem pentru că acolo au oameni”. Creţu Stelian este unul dintre fiii victimei. Care deşi lucra în aceeaşi curte cu tatăl său, a fost lăsat să plece cu vacile pădurarului în pădure fără să i se spună că tatăl său murise: “În ziua aceea eu eram la vaci, la pădurar. Abia am plecat cu vacile la pădure. L-a băgat pe tata să scoată nişte boască dintr-o cisternă. Tata era cu plămânii, s-a sufocat şi a murit. Doi ani de zile i-a muncit degeaba, nici banii nu i-a dat. I-a făcut două, trei pomeni? Păi din banii lui i-a făcut, din banii pe care trebuia să-i dea lui tata. Noi l-am îmbrăcat şi pe urmă am fost cu domnişoara procuror Iancu Margareta să luăm vinul acolo, în capătul străzii la Parchet unde era o bodegă”. Iancu Mugurel confirmă şi el că procurorul de la Urziceni s-a preocupat, creştineşte de altfel, de vinul pentru parastas, caz care numai în România se poate întâmpla: ”Eu am fost acolo când procuroarea Margareta i-a aranjat de am luat vinul pentru înmormântare. Am ieşit de la Parchet din curte şi în dreapta e o d-asta unde se vinde vinuri. A vorbit ce-a vorbit acolo şi s-a aranjat.”
Iar Margareta?
Iar. De data aceasta, numele domnişoarei procuror apare invocat de un alt şerb fără contract de muncă de pe moşiile lui Nicu. Trezit într-o zi fără chef de muncă, şerbul s-a gândit să tragă un chiul. La câteva zile s-a trezit cu invitaţie la Parchetul din Urziceni. Unde domnişoara Iancu Margareta i-a explicat că va fi judecat la urgenţă şi arestat pentru că a furat nişte fiare de pe moşia lui Nicu Pădurarul. Gogoaşa a ţinut, şerbul a pupat inelul şi s-a întors la muncă iar dosarul s-a soluţionat cu NUP: „Acum vreo 2 ani lucram la el cu ziua. Şi într-o zi nu m-am dus la muncă că am avut altă treabă. M-a chemat la Tribunal că i-am furat eu nişte blocuri de motoare de la nişte tractoare, nişte fiare. A găsit doi martori mincinoşi şi m-a chemat la Parchet la domnişoara procuror Margareta. M-am dus şi mi-a zis că în două zile mă judecă la urgenţă şi mă arestează. M-am dus la el acasă, că m-a învăţat cineva şi l-am întrebat de ce mă bagă cu chestii d-astea după ce l-am ajutat atâta timp. Nu ştiu ce a făcut, a vorbit sau s-a dat telefon, dar mi-a venit o hârtie acasă că mă scoate de sub urmărire”.
