Bărbatul este acuzat că în perioada iulie-august 2005, sub pretextul unui loc de muncă, a racolat şi obligat trei tinere, dintre care una minoră, să se prostitueze în oraşul Frankfurt din Germania / În prezent, inculpatul se află în arestul Inspectoratului
Poliţiştii ialomiţeni din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată - Biroul Teritorial Ialomiţa au finalizat cercetările, iar procurorii au dispus trimiterea în judecată a unui bărbat de cetăţenie bulgară, în vârstă de 48 de ani, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.
În fapt, în cursul anului 2005, cu prilejul unei deplasări a cetăţeanului bulgar în municipiul Călăraşi a cunoscut o femeie în vârstă de 35 de ani din comuna ialomiţeană Ciulniţa, împreună cu care, cu consimţământul acesteia, a hotărât să se deplaseze în Germania, unde cea din urmă să practice prostituţia. Totodată, cei doi au convenit ca în cazul în care aceasta mai găseşte şi alte fete, tot pentru practicarea prostituţiei, să le ia cu ei în Germania.
Întrucât în momentul luării deciziei de a pleca în Germania, femeia nu avea banii necesari procurării paşaportului şi efectuării transportului din România în Germania, lucru pe care l-a adus la cunoştinţa cetăţeanului bulgar, acesta şi-a luat angajamentul că va achita el toate cheltuielile aferente plecării ei, dar şi pentru fetele pe care le va găsi şi determina să îi însoţească.
Astfel, sub pretextul asigurării unui loc de muncă la spălat vase într-un restaurant din Germania, cei doi au determinat trei tinere, două în vârstă de 18, respectiv 23 de ani, din comuna Miloşeşti şi o a treia, minoră, în vârstă de 16 ani, din comuna Ciulniţa, să îi însoţească în Germania.
Mai mult, pentru a-şi asigura victimele de bunele intenţii, cei doi s-au deplasat la domiciliile acestora, ocazie cu care au discutat cu părinţii, garantându-le că în Germania, tinerele vor fi angajate la spălat vase într-un lanţ de restaurante, al căror proprietar era prezentat a fi cetăţeanul bulgar.
Odată ajunşi în oraşul Frankfurt, celor trei victime li s-au luat paşapoartele şi au fost obligate să se prostitueze, întrucât trebuia să restituie bulgarului sumele de bani „datorate” pentru perfectarea paşapoartelor şi efectuarea transportului.
În baza probatoriului administrat, faţă de inculpat, la data de 18 mai a.c. s-a dispus măsura preventivă a reţinerii şi ulterior a arestării preventive fiind trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori.
În ceea ce priveşte activitatea infracţională a femeii în vârstă de 35 de ani, din comuna Ciulniţa, aceasta a fost arestată în luna martie 2006 şi apoi condamnată, în aceeaşi cauză.
* * *
Având în vedere gravitatea acestui fenomen şi a faptului că tot mai multe tinere devin victime ale traficului de persoane, plecând în străinătate cu vise caracteristice vârstei şi trezindu-se singure printre străini, sechestrate, ameninţate, abuzate, adevărate sclave ale traficanţilor, este binevenită prezentarea câtorva aspecte legate de acest fenomen.
Traficanţii sunt de obicei bărbaţi, dar şi femei, cu vârste cuprinse între 20 şi 40 de ani. Majoritatea au ocupaţii legate de locuri care le dau posibilitatea unui contact direct cu potenţialele victime: barmani, chelneri, taximetrişti etc. Ei au aerul unor persoane demne de încredere şi afişează discret semne ale bunăstării. Sunt foarte convingători şi au mereu la îndemână o poveste despre cineva care a plecat şi s-a realizat din toate punctele de vedere în străinătate. Aceşti “binevoitori” dispuşi să ajute o tânără să câştige mai bine peste hotare sunt, uneori, cunoştinţe sau chiar rude ale ei. Când oferta vine din partea unei cunoştinţe directe, aceasta este fie ocazională (întâlnirea a avut loc într-un bar, de exemplu), fie vagă (foşti colegi sau alte persoane întâlnite în trecut).
Sunt încă multe persoane, în special tineri – ei reprezintă segmentul cel mai vulnerabil, atât din mediul urban, cât şi rural care nu cunosc cu adevărat riscurile pe care le prezintă plecarea în străinătate, lucru pe care se bazează şi traficanţii. Lipsa de informare, precum şi situaţia materială precară reprezintă factorii favorizanţi ai traficului. Provenienţa dintr-o familie dezorganizată sau dintr-un mediu în care tânăra a suferit abuzuri creşte riscul de a accepta o falsă propunere de lucru în străinătate. Nivelul scăzut de educaţie împiedică viitoarea victimă să evalueze corect şi realist informaţiile şi planurile prezentate de recrutor. Motorul fenomenului de trafic îl reprezintă decizia de a pleca, susţinută de credinţa nefondată că, în străinătate, realizarea personală este mai uşoară. O atare decizie se manifestă mai puternic la persoanele care se confruntă cu o situaţie materială grea şi cu o lipsă de perspective în propria lor ţară.
Pentru a nu deveni o victimă a acestui fenomen, este necesar să ţineţi seama de următoarele recomandări:
- Nu accepta promisiunile persoanelor necunoscute de a pleca în străinătate pentru diverse slujbe „onorabile, care nu necesită calificare” (menajeră, baby-sitter) sau aşa-zise „angajamente artistice”! Fii reticentă faţă de propunerile făcute prin intermediul Internet-ului; un aşa zis „prieten” poate fi un infractor periculos!
- La primirea unei oferte de lucru în străinătate, trebuie aflate cât mai multe detalii despre seriozitatea acesteia, dacă firma este acreditată în vederea recrutării şi plasării forţei de muncă în străinătate şi despre tarifele practicate!
- ÎNAINTE DE A LUA DECIZIA DE A PĂRĂSI ŢARA, INFORMEAZĂ-TE! Încearcă să obţii de la Poliţie sau de la Inspectoratul Teritorial de Muncă mai multe informaţii despre angajator, dacă are dreptul să medieze angajarea în străinătate.
- Nu accepta să treci graniţa cu acte false!
- Refuză ofertele de genul „plătesc eu cheltuielile pentru tine şi te răscumperi tu când ajungem!”
- În caz de nevoie de ajutor peste hotare, nu ezitaţi în a cere ajutorul ambasadelor României sau organizaţiilor umanitare internaţionale!
Dacă, totuşi, ai luat hotărârea de plecare, este bine să laşi familiei, rudelor, prietenilor, următoarele informaţii:
- Cu cine şi unde pleci;
- Locul de muncă şi locul de trai (numărul de telefon, denumirea şi adresa companiei, firmei);
- Copiile documentelor (paşaport, viză, contract), fotografii recente;
- Fă mai multe copii ale tuturor actelor necesare pentru călătorie şi păstrează-le la tine, în locuri diferite – te vor ajuta în cazul în care vei fi deposedată de acte;
- Învaţă limba ţării de destinaţie sau, cel puţin, un volum minim de cuvinte (câteva propoziţii), să te poţi descurca;
- Află diverse informaţii privind contacte în ţara de destinaţie – coordonatele ambasadei sau consulatului României în ţara respectivă sau ale ambasade/consulatului ţării împuternicite cu protecţia cetăţenilor din România, grupuri de suport, agenţii guvernamentale etc.
COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Un minor în vârstă de 14 ani din Slobozia este cercetat de poliţiştii slobozeni de investigaţii criminale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tâlhărie / Acesta este suspectat că în urmă cu două zile ar fi smuls un lanţ din aur de la gâtul unei fete de 9 ani din Slobozia / Prejudiciul a fost recuperat şi va restituit părţii vătămate
Aflându-se în continuarea cercetărilor într-un dosar penal instrumentat la nivelul Biroului de Investigaţii Criminale Slobozia în care se făceau verificări pentru identificarea autorului unei tâlhării comisă în cursul zilei de 14 iunie a.c., în scara unui bloc din municipiul Slobozia, cu sprijinul semnalmentelor oferite de partea vătămată în vârstă de numai 9 ani, poliţiştii au reuşit identificarea făptuitorului.
Acesta are 14 ani, domiciliul stabil în Slobozia, este un copil problemă, se află în abandon şcolar şi obişnuieşte să plece de la domiciliu pentru diferite perioade de timp.
În fapt, duminică, 14 iunie, în jurul orei 15.30, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, Poliţia a fost sesizată de o femeie în vârstă de 41 de ani, din Slobozia, despre la faptul că, în urmă cu câteva minute, pe scara blocului unde locuieşte, o persoană necunoscută i-a smuls de la gât fiicei sale un lanţ din aur.
În temeiul sesizării şi având în vedere pericolul social ridicat al faptei reclamate, la faţa locului s-a deplasat de îndată o echipă operativă pentru efectuarea de verificări.
Astfel, s-a stabilit că în jurul orei 15.00, minora în vârstă de 9 ani, a mers la un magazin alimentar situat în apropierea blocului în care locuieşte pentru a cumpăra o sticlă de suc, iar la întoarcerea la domiciliu a fost abordată de un tânăr necunoscut de aproximativ 14 – 15 ani, care a însoţit-o până la scara blocului, a discutat cu ea pe drum, după care, intrând după aceasta în scara blocului, a lăsat-o să urce 4-5 trepte şi i-a smuls din spate un lanţ din aur, pe care minora îl purta la gât, după care a fugit. Valoarea prejudiciului a fost estimată de partea vătămată la aproximativ 500 de lei.
Urmare activităţilor minuţioase de căutare efectuate, dar şi cu sprijinul semnalmentelor detaliate oferite de partea vătămată, în cursul zilei de astăzi, 16 iunie, poliţiştii slobozeni de investigaţii criminale au identificat pe raza municipiului Slobozia principalul suspect care a recunoscut săvârşirea tâlhăriei.
Minorul, în vârstă de 14 ani, este plecat de la domiciliu de aproximativ 3 săptămâni, însă dispariţia acestuia nu fusese sesizată Poliţiei, întrucât părinţii au considerat că se va întoarce în scurt timp la domiciliu, dat fiind faptul că nu era la prima experienţă de acest gen. Astfel, pentru luarea măsurilor ce se impun, a fost sesizată Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Ialomiţa.
Prejudiciul a fost recuperat şi urmează a fi restituit părţii vătămate.
Pentru a nu deveni victima unei tâlhării, Poliţia vă recomandă:
Ø Evitaţi deplasările pe trasee aflate în zone mai puţin circulate: câmpuri, parcuri, şantiere.
Ø Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori în care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice (restaurante, discoteci).
Ø Când observaţi că sunteţi urmărit de un individ sau de mai mulţi deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului. Solicitaţi ajutorul primului poliţist întâlnit în calea dumneavoastră.
Ø Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări).
Ø Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine).
Ø Nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveţi asupra dumneavoastră sau acasă.
În spaţiile comune ale imobilelor:
Ø Nu permiteţi persoanelor străine să intre în locuinţa dumneavoastră, indiferent de motivele evocate.
Ø La intrarea într-un imobil fiţi foarte atenţi dacă în hol sau în zonele întunecate nu se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni. Nu staţi cu spatele spre acele locuri.
Ø Orice persoană necunoscută care staţionează fără motiv în spaţiile comune ale blocurilor trebuie îndepărtată de urgenţă. Alertaţi mai mulţi vecini, iar dacă este cazul apelaţi la cea mai apropiată unitate de Poliţie sau numărul de urgenţă 112.
Ø Folosiţi orice motiv pentru a evita să urcaţi în lift cu persoane necunoscute. Nu vă lăsaţi păcăliţi de îmbrăcămintea elegantă a acestora. Dacă este cazul, apelaţi la uşa unui vecin de la parter. Instruiţi-vă în acest sens şi copiii.
Ø Când liftul nu funcţionează, fiţi atenţi la cei care urcă sau coboară de la etaj, mai ales între parter şi etajul 1 sau între etajele 1 şi 2.
Ø Luminile de la intrarea în bloc şi din faţa liftului trebuie să rămână aprinse odată cu lăsarea întunericului.
Ø Închideţi uşa imobilului după ora 22.00 sau protejaţi imobilul cu un interfon.
Ø În caz de agresiune, strigaţi şi alertaţi persoanele din jur. Strigătul unei persoane care cere ajutor poate descuraja infractorii;
Ø Păstraţi-vă calmul, nu-i contraziceţi şi nu-i ameninţaţi pe tâlhari, pentru a nu vă complica situaţia;
Ø Reţineţi semnalmentele agresorilor şi îmbrăcămintea acestora, mersul, ora comiterii agresiunii, direcţia în care au plecat; dacă au folosit un autovehicul (marca, culoarea şi numărul de înmatriculare); memorarea numelor sau poreclelor folosite între agresori, accentul, dialectele şi adresaţi-vă în timp optim şi cu încredere Poliţiei.
COMPARTIMENT INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Eurodeputatul Maria Petre va continua să activeze la Parlamentul European deşi nu a prins lista PD-L şi nici nu a reuşit să se înscrie în cursă ca independent. Soluţia miraculoasă a venit de la Gigi Becali, care i-a oferit o slujbă de consilier. Maria Petre spune că Becali este interesat de agricultură şi relaţia cu Republica Moldova, două domenii de care fostul eurodeputat s-a ocupat în mandatul pe care tocmai se pregăteşte să-l încheie. Becali a declarat recent că va avea 10 consilieri personali si că va călători la Bruxelles cu avionul personal. Maria Petre spune că nu a stabilit încă detaliile colaborării dar că speră să colaboreze pe termen lung. Speranţă uşor naivă dar scuzabilă, având în vedere că Maria Petre nu este cunoscătoare a fenomenului fotbalistic. Surse apropiate de Gigi Becali susţin că intermediarul acestei misterioase colaborări a fost jurnalista Nicoleta Savin. Aşa cum se ştie, Nicoleta Savin este cea care se ocupă în prezent de viitorul post de televiziune al lui Gigi Becali şi a fost ultimul consilier de campanie electorală al Marie Petre la alegerile locale din anul 2008. Cunoscută drept o persoană cu un discurs public studiat, Maria Petre va avea nevoie de multă voinţă pentru a suporta compania unuia dintre cei mai controversaţi membri ai Parlamentului European, catalogat drept extremist de presa străină şi considerat de publicaţia The Economist un personaj greu de tradus, potrivit unu articol publicat de site-ul Hotnews.ro:
The Economist: Gigi Becali – greu de tradus
Declaratiile lui Gigi Becali vor da multe batai de cap interpretilor din Parlamentul European, scrie The Economist. Chiar si in limba romana, europarlamentarul se “incalceste” in sintaxa iar exprimarile sale argotice il transforma intr-o adevarata tinta pentru amatorii de satira. Lucrurile devin cu atat mai savuroase cu cat translatorii din PE vor trebui sa explice ce spune eurodeputatul ales despre homosexuali, evrei, romi sau despre femei. Cu ironie, publicatia aminteste ca deocamdata translatorii de la Bruxelles sunt salvati pentru ca Becali nu are voie sa paraseasca Romania, ca urmare a implicarii sale intr-un caz penal de rapire. De altfel Gigi Becali nu isi face probleme ca nu stie limba engleza, sustinand ca, de fapt, nu stie sa pronunte corect, dar problemele se vor rezolva, odata ajuns la Bruxelles.”Eu stiu engleza, o simt in mine. O mai repet putin, cam o luna si gata. Stiu sa vorbesc engleza, dar nu stiu sa pronunt cum trebuie. Dupa ce ajung acolo o sa fie altfel, o sa ma obisnuiesc cu engleza pentru ca o sa o tot vorbesc”, a raspuns Becali, relaxat, dupa ce a fost intrebat cum se descurca cu limba engleza. El a aratat ca aceste alegeri reprezinta prima sa reusita politica si, pe viitor, isi propune sa creasca si mai mult din punct de vedere politic. Si despre Corneliu Vadim Tudor, cei de la The Economist scriu ca este colegul de partid al lui Becali si a fost ales de asemenea europarlamentar pe listele Partidului Romania Mare. Jurnalistii britanici il descriu pe CV Tudor drept un nationalist, fost poet “de curte” al fostului dictator comunist, Nicolae Ceausescu. Publicatia mai scrie ca vesticii par moderati in comparatie cu unii dintre xenofobii si populistii est-europeni care au castigat euroalegerile.
În perioada 2004-2009 Prefectura a investit în cursurile de specializare a funcţionarilor publici peste 1,2 miliarde de lei. Cea mai mare parte din această sumă s-a dus pe cursuri de calculatoare şi obţinerea permisului european de conducerea computerului (ECDL). O altă sumă importantă s-a cheltuit pentru cursurile pe care prefecţii şi subprefecţii numiţi politic au fost obligaţi să le urmeze pentru a deveni înalţi funcţionari publici. Devenite obligatorii prin lege, cursurile de perfecţionare a funcţionarilor publici sunt o afacere bănoasă pentru diverse entităţi juridice şi persoane fizice care încasează bani frumoşi fără să facă mare lucru. Cele mai multe dintre cursuri au o durată cuprinsă între una şi trei zile şi costă minim 4 milioane pe cap de cursant.
Bani pentru politruci
În anul 2004 suma alocată pentru specializarea funcţionarilor publici a fost de 94 de milioane. Sume importante s-au cheltuit pentru Mihăiţă Găină, actual senator PSD şi Marin Silviu, fost subprefect şi inspector guvernamental, care au urmat cursurile de înalţi funcţionari publici. Cei doi au consumat 38 de milioane de lei, adică aproape jumătate din totalul fondurilor instituţiei. Patru milioane de lei s-au cheltuit şi pentru “specializarea” lui Vasile Cornel, pe atunci şeful de cabinet al prefectului, care a participat la un curs de o zi intitulat”Programul de formare profesională pentru directorii de resurse umane şi alţi funcţionari publici”! În 2005, schimbarea de guvern a atras alte cheltuieli pentru specializarea noilor politicieni intraţi în administraţie. Gigi Petre, numit subprefect a debutat cu un curs postuniversitar la ASE pentru care s-au plătit 15,5 milioane de lei. Cezar Zamfir, fost consilier al prefectului Cazacu Marinică a urmat şi el un curs la Institutul Naţional de Administraţie despre relaţia cu ONG-urile, pentru care Prefectura a plătit 450 de lei. În acel an, singurul funcţionar public care a beneficiat de un curs a fost Neacşu Ecaterina, care s-a specializat în noua contabilitate publică. Din totalul de 26.800.000 de lei alocaţi specializării, cei doi politicieni au consumat 20 de milioane. Anul 2006 a fost un an record, instituţia cheltuind cei mai mulţi bani pentru pregătirea profesională a angajaţilor. Din totalul de 610 milioane de lei, peste 370 de milioane s-au alocat pentru cursuri de utilizare a calculatorului. A fost anul prefectului Cazacu Marinică, pus cu burta pe carte rău de tot. El a absolvit un curs postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare în domeniul securităţii naţionale, curs care a costat 8,7 milioane de lei. Pentru numai 15,5 milioane, domnul Cazacu a participat la seminarul Eu.Ro.Com seminar cu o temă excepţională: Apele Române iau cursul integrării. Peste 3 milioane de lei a costat un curs de coordonare a serviciilor descentralizate, care l-a învăţat pe domnul Cazacu să devină un bun coordonator. Permisul european de conducere a calculatorului şi participarea sa la Gala Premiilor de Excelenţă organizată de un site a mai scos din conturile instituţiei 4,7 milioane de lei. Şi asta în condiţiile în care probabil că fostul prefect are o problemă în a trimite un email! În 2007, după ce PNL a rămas singur la guvernare şi a schimbat garnitura de prefecţi au fost necesari alţi bani pentru şcolirea politrucilor promovaţi pe uşa din dos în funcţii pentru care ar fi trebuit să dea concursuri. Subprefecţii Gigi Petre şi Ion Dumitru împreună cu prefectul Stelian Caramitru au consumat 123 de milioane de lei pentru cursurile de înalţi funcţionari publici. Şi în acest an s-au alocat 35,5 milioane de lei pentru cursuri de calculatoare, totalul sumelor destinate perfecţionării funcţionarilor din prefectură ridicându-se la 270 de milioane de lei. În 2008 perfecţionarea funcţionarilor a costat 77 de milioane iar pentru 2009 planului de perfecţionare a funcţionarilor îi sunt alocate 130 de milioane. De data aceasta, noii şefi ai instituţiei, adică prefectul Alecsandru Ştiucă şi subprefectul Gheorghe Babagianu vor plăti cursurile de înalţi funcţionari publici din banii lor. Cei doi vor scoate din buzunare peste 90 de milioane de fiecare, pentru că au crescut preţurile la specializări.
Cursuri inutile pentru funcţionari ineficienţi
Cele mai multe dintre cursurile de specializare urmate de funcţionarii publici nu au legătură cu obiectul de activitate al Instituţiei Prefectului. Managementul a fost cea mai studiată disciplină, urmată de cursuri de contabilitate, protecţia mediului şi accesarea fondurilor europene. Funcţionarii publici s-au mai specializat în managementul dezastrelor, concesionarea serviciilor publice sau integrarea europeană, activităţi cu care nu se prea întâlnesc în cadrul atribuţiilor de serviciu. Multe dintre specializări au legătură cu atragerea de fonduri europene şi cu proiectele de finanţare, deşi Prefectura nu are atribuţii în acest sens. Cel mai adesea specializările au fost de fapt cursuri de câteva zile în care este greu de crezut că respectivii cursanţi au reuşit să acumuleze cunoştinţe noi. Utilizarea computerului, abilitate pe care funcţionarii publici ar fi trebuit să o demonstreze la angajare, a fost obţinută absolut formal, pe bani grei, fără ca investiţia să lase vreo urmă. Dacă calculăm sumele cheltuite de Prefectura Ialomiţa şi le multiplicăm la nivel naţional, vom constat că zeci de miliarde anual s-au dus în conturile celor care organizează astfel de cursuri cu denumiri dintre cele mai tembele.
Specialişti în frecat menta
Mulţi dintre funcţionarii publici şcoliţi pe banii instituţiei au părăsit sistemul. Legea prevede că pentru orice formă de specializare finanţată de instituţie, funcţionarul este obligat să activeze minim 5 ani. În caz contrar, dacă ieşirea din sistemul administrativ i se datorează, funcţionarul este obligat să restituie banii cheltuiţi cu specializarea sa. Fostul prefect Cazacu Marinică a fost şcolit pe bani publici pentru a putea ocupa funcţia de prefect. În 2007 el a fost schimbat din funcţie şi numit inspector guvernamental. Pentru a putea candida la alegerile locale din 2008, Cazacu şi-a dat demisia din corpul inspectorilor guvernamentali. Nimeni nu i-a cerut să restituie contravaloarea cursurilor urmate în perioada în care a fost prefect. La fel s-a întâmplat şi cu Stelian Caramitru. Ţinut ilegal în funcţia de prefect interimar, Caramitru a fost trimis de guvern să urmeze Institutul Naţional de Administraţie pentru a deveni înalt funcţionar public. Din proprie iniţiativă, Caramitru a părăsit instituţia şi s-a refugiat înapoi de unde venise, adică la Agenţia Naţională Sanitar Veterinară în speranţa că va rămâne în sistemul public după ce PNL va pleca de la guvernare. Cursurile urmate de el au fost inutile. Din faptul că absolut nici unul dintre cursanţi nu a ratat vreun examen se poate deduce că, exact ca la facultăţile private, specializările funcţionarilor publici sunt, de cele mai multe ori frecţii scumpe la piciorul de lemn.
“Dragă, acum îţi place de Dan Petrescu”? O doamnă trecută bine de prima tinereţe, care trăgea cu o mână de nişte sacoşe îşi chestiona curioasă prietena vorbind la mobil. Coloana de fotbalişti descinsă dintr-un autocar cu însemnele Unirii Urziceni, ce staţiona fix în mijlocul uliţei principale ce traversează oraşul, tocmai trecea în marş spre stadion. Dan Petrescu şi Mihai Stoica, idolii de dată recentă ai unei localităţi cu 17.000 de locuitori care a dat campioana României la fotbal au apărut în decor pe rând. O mare pestriţă de oameni flanca cei câţiva jucători, cvasinescunoscuţi de altfel, care purtau trofeul smuls Bucureştiului printr-un miracol. Deşi ar fi trebuit să fie o sărbătoare, marşul triumfal spre stadionul aflat la marginea oraşului avea aerul unei procesiuni funerare în care bocetul fusese înlocuit de două refrene repetate obsedant: Unirea , campionii!
Austeritate emoţională de Urziceni
Dacă fotbalul este sportul rege, la Urziceni, bietul de el, nu locuieşte într-un palat. Micul stadion înconjurat cu garduri improvizate este măsura interesului pe care edilii localităţii şi personajele din anturajul echipei l-au manifestat pentru ca echipa ajunsă acum în Liga Campionilor să aibă măcar o arenă decentă. Succesul nescontat al Unirii i-a prins pe toţi nepregătiţi. Atât de nepregătiţi, încât ceea ce trebuia să fie o sărbătoare a oraşului s-a transformat într-o emisiune tv cu public, realizată într-o locaţie ce greu poate fi numită stadion. Pentru privitorul obişnuit, manifestarea de joi de la Urziceni a arătat că succesul este pentru cei care ştiu să se bucure de el. Din păcate, la Urziceni sportul acesta a rămas o necunoscută. Mulţimea pestriţă care a invadat strada principală a încercat din toate puterile să-şi asume rolul de galerie. Nu prea i-a ieşit iar curiozitatea a rămas, totuşi, resortul care a scos oamenii din case. Într-un oraş în care confruntările de stradă dintre bandele înarmate din Bărbuleşti şi înjurăturile din campania electorală reprezintă singurele ştiri, defilarea echipei lui Dan Petrescu pe artera principală a devenit eveniment monden. Nu că oamenii i-ar fi recunoscut pe fotbalişti sau că puştii urbei şi-ar “tatua” pe tricourile ieftine în care bat mingea pe maidanele oraşului numele lui Galamaz sau al lui Varga. Pasiunea, microbul sau adulaţia au lipsit cu desăvârşire de pe uliţa plină de hopuri a urbei care a dat campioana. Maşinile poliţiei care au deschis drumul autocarului, curiozitatea frivolă a demoazelelor de mâna a treia sau doar spiritul de turmă au făcut să se întâmple minunea. Minunea care a făcut ca nişte oameni neinteresaţi de fenomen să iasă din case şi să se adune ciorchine în jurul unor străini care îşi urlau bucuria. Nu mai mult de două-trei sute de oameni au devenit în programele televiziunilor sportive sau de ştiri mii de ialomiţeni bucuroşi. Iar falsul nu s-a oprit aici.
Urziceni sau Voluntari? Tot un drac!
Proiect individual şi misterios al unui miliardar celebru pentru anonimatul lui, Unirea Urziceni a fost la un pas să devină echipa comunei Voluntari. Intrigile politice ţesute de personaje obscure din anturajul echipei, şi mă refer aici la subprefectul Gheorghe Babagianu, au dinamitat pur şi simplu orice rădăcină sentimentală pe care o echipă de navetişti ar fi putut s-o prindă în terenul cu trifoi de la marginea Urziceniului. Mărul discordiei a fost stadionul municipal, pe care primarul localităţii, băiat cu mintea odihnită şi realizări măreţe la activ, l-ar fi vândut finanţatorului Bucşaru. Măcar pentru ideea că miile de spectatori care ar fi populat o arenă modernă şi-ar fi adus aminte de el în cabina de votare. Aşa a gândit şi Babagianu, amicul din copilărie al patronului Mitică, băgat şi el până-n gât în politică şi manevre de culise. Şi a ieşit o fractură de toată frumuseţea, în care oferta lui Bucşuaru a fost forfecată între interesele celor doi rivali politici. Babagianu a blocat vânzarea prin consilierii pe care-i controla, iar primarul a fost declarat persoană non grata la echipă de către cei câteva sute de suporteri care au primit săptămânal invitaţiile gratuite distribuite de Babagianu. Staţia de amplificare a modestului stadion din Urziceni a devenit tribună electorală pentru Gigi. Aşa s-a bătut primul cui în cosciugul unei echipe cu rezultate, dar fără galerie. Şi a avenit vara anului 2007, când miliardarul Mitică, altfel fan dezinteresat al fotbalului local, a bătut al doilea piron în sicriul propriului proiect. Pentru 3 milioane de euro pe an, Bucşaru a fost de acord să mute echipa la Voluntari. Consiliul local de acolo a votat unanim adoptarea echipei despre care se spunea că ar fi a ialomiţenilor. Şi asta în condiţiile în care şi primăria din Urziceni contribuia cu nişte miliarde la bugetul echipei “noastre”. Sinistra farsă a fost blocată în instanţă de prefectura Bucureşti, navetiştii lui Bucşaru redevenind ialomiţeni prin vocaţie şi de nevoie. Aici s-a rupt definitiv şi irevocabil orice legătură a Unirii Urziceni cu microbiştii ialomiţeni. Singura legătură cu judeţul a rămas patriotismul local al iubitorilor de fotbal, şi el dinamitat de originile steliste sau dinamoviste ale microbiştilor. De aici lipsa de galerie, de emulaţie locală în jurul echipei şi aerul de eveniment monden al prezentării trofeului de campioni care abia a scos din case câta sute de oameni. Poate că la Voluntari, comuna de reşedinţă a patronului echipei, lucrurile ar fi stat altfel. Dar cum cele 3 milioane de euro nu au venit, tricourile de campioni au poposit la Urziceni. Pentru că, până la urmă, era obligatoriu ca Unirea să aibă un sediu şi un stadion, nu?
Bucşaru, înger şi demon
Originar din Coşereni, inginer financiar cu ştate în subsolurile de la Dinamo, Bucşaru este aclamat acum pentru discreţie. Vai, ce patron care nu se bagă la echipă! Vai, ce iubitor de fotbal care aduce bani de acasă şi de la alţii ca să finanţeze o echipa de provincie! Frumos, seducător, dar fals. Bucşaru este băiatul care a vândut la CFR şuruburi de miliarde, carpete şi scaune de sute de milioane şi pentru care Băsescu şi-a dat jos masca de apărător al dreptăţii şi a cerut “rezolvare legală” pentru deconturile de sute de miliarde umflate cu pompa şi înghiţite de interlopul Necoilaciuc. Câţi din banii extraşi din buget pe filieră PSD au ajuns în bugetul Unirii Urziceni? Probabil că mulţi şi siugur că au fost insuficienţi. Iar Gigi Becali, oierul naţiunii, este singurul beneficiar autentic al prezenţei Unirii Urziceni în CL, pentru simplu fapt că banii pe care Bucşaru îi datorează creştinului şi patriotului de la Steaua au transformat ultimul meci de campionat între cele două echipe într-o odă a blatului şi hoţiei la care presa sportivă s-a închinat necondiţionat. Că Steaua a jucat cu frâna de mână trasă ca să îşi recupereze oierul banii daţi Bucşarului, iar “microbistul” Mitică, finanţatorul de plăcere al Unirii Urziceni, să joace garantat în CL ca să existe resursa financiară după cum a explicat pe larg Becali la televizor. Mizeria a fost prezentată în haine festive la GSP TV, televiziunea mogulului Voiculescu iar populaţia din Urziceni, provincială fiind dar nu fraieră, n-a prizat informaţia. De aici şi apatia. Mireasma de blat care s-a răspândit la Urziceni a inhibat orice formă de fanatism fără de care fotbalul nu există. Să recapitulăm. Bucşaru bagă stive de bani, inclusiv din împrumuturi cămătăreşti, ca să finanţeze o echipă de fotbal. Nu vinde bilete, nu face marketing dar încearcă să ciupească 3 milioane de euro bani publici de la prietenul lui, primarul din Voluntari. Afacerea pică şi, deşi scârbit de Urziceni, Mitică îşi trimite fotbaliştii să defileaze cu titlul prin oraş folosindu-se de marionetele de la echipă. Mitică Bucşaru este mare constructor de partid. Cu datorii infernale la stat. Adică la oamenii care-şi rup de la gură să-şi plătească taxele, dar care nu dau năvală în stadionul din Urziceni pentru că fie au alergie la distribuitorul de invitaţii gratuite Babagianu, fie ţin cu Steaua. Ce câştigă Mitică bagându-se dator doar ca să finanţeze o echipă de vânzare la prima oferă? Cât a costat de fapt Bogdan Stancu, care a ajuns la Steaua pe o sumă ridicolă în acte? Mitul iubitorului de fotbal local care bagă bani de dragul pasiunii pentru sport pică de la înălţime. Şi se face ţăndări în meandrele logicii care ne spune că proiectul lui Bucşaru şi legăturile sale transpartinice put de-ţi mută nasul din loc.
Un proiect pe jumătate reuşit
Probabil că din punct de vedere sportiv, Unirea îşi merită locul din campionat. După cum spun comentatorii avizaţi ai fenomenului, Dan Petrescu a construit o echipă muncitoare, fără pretenţii şi vedete care a jucat constant bine şi care a profitat de sezonul slab al echipelor de top din România. Sudată în teren şi bine conectată la joc echipa din Urziceni nu a reuşit niciodată în acest campionat să umple tribunele la meciurile de acasă, deşi joacă de 3 ani în prima ligă. Echipa nu are identitate proprie, nu se lipeşte de trecutul sportiv al oraşului iar viitorul său este de-a dreptul incert. Oraşul n-a adoptat-o pentru că nimic nu-i leagă pe jucători de locuri. Nici unul ei nu locuieşte la Urziceni, nici măcar patronul, birourile administrative le au în Bucureşti iar baza de antrenament este situată afară din oraş. Cu jucătorii Unirii fanii nu se întâlnesc pe stradă, ci doar pe stadion, pentru două ceasuri. Emulaţia dintre echipă şi fanii ei, adică exact ce dă culoare şi sens fenomenului fotbalistic, lipseşte cu desăvârşire. Deşi nu s-ar spune că la Urziceni nu există tradiţie fotbalistică, această echipă inventată din nimic pare un proiect artificial. Este prea mult percepută ca echipa unui singur om şi prea puţin ca un bun al suporterilor. Deşi Bucşaru a încercat să aducă microbiştii la stadion şi să le dea senzaţia că şi ei sunt parte din proiect, prăpastia dintre club şi oraş s-a menţinut. Şi cea mai bună dovadă că ceva nu se leagă este aceea că emoţia câştigării titlului a fost mai puternică în vestiar decât pe străzile din Urziceni.
Natură moartă
Defilarea fotbaliştilor cu trofeul de campioni a dat dimensiunea adevărată a proiectului Unirea Urziceni. Cei 2-300 de participanţi s-au îmbulzit la stadion mânaţi doar de curiozitate. O mână de suporteri ceva mai gălăgioşi dar fără ustensile reprezentau singura legătură cu fotbalul. Noroc cu ploaia care a întrerupt brutal emisiunea sportivă cu public pe care Dan Petrescu a numit-o neinspirat sărbătorirea câştigării titlului. Mizeria din stadion şi din jurul acestuia, aspectul jalnic al tribunelor şi apatia generală a participanţilor au arătat că proiectul Unirea Urziceni este, de fapt, un eşec. Deşi au avut timp la dispoziţie să organizeze o festivitate măcar decentă dacă nu grandioasă, oficialii echipei au mimat jalnic apropierea de public. Contaminată de modelul comportamental al patronului, echipa s-a izolat într-un club din Bucureşti la o petrecere privată. Pe stadion a revenit doar pentru a apărea la televizor preţ de câteva zeci de minute. Era doar victoria lor şi nu voiau să o împartă cu nimeni. Şi nici nu au împărţit-o. Fotbaliştii blazaţi echipaţi de stradă s-au adunat ciorchine la mijlocul terenului şi au “dedicat” succesul în stânga şi în dreapta. Comunicarea cu suporterii s-a oprit în gardul inestetic ce înconjura tribunele. Oamenii s-au mulţumit să-l vadă pe Dan Petrescu, omul providenţial care a venit la Urziceni pentru o probă de lucru şi care va pleca cu tot cu gloria câştigării titlului. Fostele glorii ale Unirii au fost uitate de parcă nimeni nu ar fi vrut să îşi asume trecutul acestei echipe. Iar dacă la marile echipe fenomenul este scuzabil pentru există garnituri întregi de fotbalişti legendari pe care chiar şi un organizator scrupulos îi poate uita, aici vorbim de câţiva oameni de care şi-au adus aminte doar jurnaliştii. Dacă stadionul de la Voluntari se va construi, Unirea Urziceni va deveni istorie. Tendinţa a existat în 2007, când “ialomiţenii” au evoluat cu numele primăriei de acolo pe tricouri. Iar asta a lăsat urme care se văd şi astăzi. Echipa lui Bucşaru va rămâne doar a lui indiferent de localitatea care va găzdui acest misterios proiect de afaceri.
“Dragă, acum îţi place de Dan Petrescu”? O doamnă trecută bine de prima tinereţe, care trăgea cu o mână de nişte sacoşe îşi chestiona curioasă prietena vorbind la mobil. Coloana de fotbalişti descinsă dintr-un autocar cu însemnele Unirii Urziceni, ce staţiona fix în mijlocul uliţei principale ce traversează oraşul, tocmai trecea în marş spre stadion. Dan Petrescu şi Mihai Stoica, idolii de dată recentă ai unei localităţi cu 17.000 de locuitori care a dat campioana României la fotbal au apărut în decor pe rând. O mare pestriţă de oameni flanca cei câţiva jucători, cvasinescunoscuţi de altfel, care purtau trofeul smuls Bucureştiului printr-un miracol. Deşi ar fi trebuit să fie o sărbătoare, marşul triumfal spre stadionul aflat la marginea oraşului avea aerul unei procesiuni funerare în care bocetul fusese înlocuit de două refrene repetate obsedant: Unirea , campionii!
Preşedintele PD-L Ialomiţa, domnul Cazacu Marinică a organizat o conferinţă de presă, bla, bla, bla…. Aşa ar fi trebuit să înceapă o ştire normală despre conferinţa de presă a unui partid care a acuzat serioase fraude electorale. Cum însă preşedintele partidului în discuţie este un bun vorbitor de limbă română, ştirea nu poate fi tratată decât aşa:
Marinică, ai febră?
După numărătoarea paralelă (cu realitatea) executată de “ştaful” electoral, PD-L a obţinut la alegerile pentru parlamentul european o creştere cu 40% faţă de procentul scos la alegerile parlamentare din 2008! Ne-am frecat la urechi şi am reluat fişierul! Ne-am uitat la termometru şi am văzut că afară erau vreo 40 de grade. Şi ne-am dumirit. Uitaţi-vă la el ce serios este când spune că Ialomiţa nu a avut avut candidat şi nici” liste de la Bucureşti care să susţină organizaţia de Ialomiţa”:
[flashvideo file=video/CAZACU.flv /]
Mintea care face turism electoral
Ce-o avea Marinică de la Ion Roată cu bieţii câmpi de-i bate până-i lasă laţi, nu ştim. Ideile urmărite sunt fixe, puţine şi volatile. PSD a dat mită electorală, cică, şi a făcut turism electoral. Mita s-a dat la Bucu şi a constat în zahăr şi ulei. Despre uleiul pe baza căruia funcţionează neuronii domnului preşedinte era vorba probabil, căci la Bucu PSD a fost depăşit clar de PD-L. Turismul electoral descris cu acurateţe de Cazacu este o altă dovadă că, plictisiţi să zacă în aceeași cutie ucrainiană, neuronii portocalii ai întregii organizaţii au plecat în excursie “contrar sancţiunilor legale”. Cică turismul s-a practicat pe traseul Amara-Albeşti-Gh. Lazăr, localităţi în care PSD este lider de piaţă. Deşi cretinoidă, varianta lui Marinică seduce prin maniera în care este expusă:
[flashvideo file=video/CAZACUM.flv /]
Să votează tot românul
Absenteismul are, în opinia ilustrului om politic de la Ion Roată, o soluţie simplă: să voteze tot românul obligatoriu. Că în caz contrar, “ajunge să voteze persoane cu stare materială precară”, zice domnul preşedinte. Iar p-ăştia îi cumperi la snop. Ce te faci cu ăia care au mintea precară să mai sunt şi candidaţi ori preşedinţi de partid? Pe ei cine să-i împiedice să iasă în faţă? Iată soluţia Cazacu la problema absenteismului:
[flashvideo file=video/CAZACUP.flv /]
Parlamentul European este cel mai mare parlament democratic din lume. Iată câteva date statistice pentru a ilustra activitatea Parlamentului pe durata mandatului legislativ iulie 2004-mai 2009.
Volumul de muncă
În cadrul procedurii de codecizie, Parlamentul adopta acte legislative împreună cu Consiliul UE, ambele instituţii deţinând competenţe similare. În actualul mandat legislativ, Parlamentul European a adoptat sau amendat 637 de documente în procedură de codecizie, dintre care 494 în prima lectură, 140 în a doua lectură şi 23 dupa procedura de conciliere. Până în mai 2009 au fost semnate 404 acte legislative adoptate în procedura de codecizie şi care astfel au devenit legi.
Prin procedura de aviz conform, Parlamentul poate adopta sau refuza, fără însă a putea amenda respectivul document. Aceasta procedura se aplica, în principal, pentru încheierea acordurilor internationale şi pentru acceptarea noilor membri UE. În perioada 2004-2009 au avut loc 63 de astfel de voturi. Potrivit procedurii de consultare, Parlamentul este obligat să voteze şi să îşi exprime opinia, dar decizia finală este luată de Consiliul UE (miniştrii statelor membre). Această procedură se aplică în domenii precum agricultura, fiscalitate, justiţie. Pe durata actualului mandat au avut loc 633 de voturi in procedura de consultare. Parlamentul are un rol important în ceea ce priveşte adoptarea bugetului UE şi descărcarea de gestiune pentru modul în care au fost gestionate bugetele instituţiilor şi agenţiilor europene. Pe durata acestei legislaturi au fost adoptate 216 astfel de decizii. Pe langă decizii bugetare şi legislative, Parlamentul European a adoptat 660 de rapoarte din iniţiativa proprie şi 593 de rezoluţii, în care şi-a exprimat poziţia faţă de chestiuni pe care le-a considerat importante. În plus au fost semnate 37 de declaraţii scrise de către peste 50% din numărul total al membrilor Parlamentului European, fiind astfel adoptate în mod oficial. Numărul total al textelor votate în cadrul sesiunilor plenare se ridică la 2924, din care 1355 au avut caracter legislativ. 48 747 de amendamente au fost depuse în cadrul sesiunilor plenare de către comisiile parlamentare, grupurile politice sau un anumit număr de deputaţi europeni. 30 067 au fost şi adoptate, 15 189 dintre acestea referindu-se la rapoarte în procedura de codecizie. În aceasta legislatura au avut loc 49 de sesiuni solemne la care au fost invitaţi să participe oaspeţi proeminenţi. Cel mai scurt discurs solemn a fost rostit de regina Tarilor de Jos, Beatrix, la 26 octombrie 2004 (19 de minute), iar cel mai lung discurs a fost cel al lui Ingrid Betancourt la 8 octombrie 2008 (50 de minute).
Membrii Parlamentului European
În prezent sunt 785 Membri ai Parlamentului European. După alegerile europene, conform Tratatului de la Lisabona, numărul acestora se va reduce la 736. Potrivit Tratatului de la Lisabona, numărul deputaţilor europeni se va ridica la 751, dar în cazul în care Tratatul de la Lisabona va intra în vigoare în următorul mandat legislativ, cu titlu temporar, numărul membrilor PE va fi de 754. În Parlamentul European sunt reprezentate peste 240 de partide politice naţionale, care s-au constituit în 7 grupuri politice în conformitate cu afilierea politică. Mai există deputaţii neafiliati, care nu fac parte dintr-un grup politic.
31.46% din actualii membri ai Parlamentului European sunt femei, un procentaj mai ridicat în comparaţie cu ponderea femeilor în majoritatea parlamentelor naţionale. În 1979, după primele alegeri europene directe, femeile reprezentau doar 16.5%. Simone Veil a fost prima preşedintă a Parlamentului European (1979-1982). În perioada 1999-2002, această functie a mai fost deţinută de Nicole Fontaine. Cel mai în varstă membru al Parlamentului European este Giovanni Berlinguer din Italia (grupul socialist), născut la 9 iulie 1924, el fiind prezent la semnarea Tratatelor de la Roma în 1957. Cel mai tânăr deputat european este Dimitar Stoyanov din Bulgaria (neafiliat), născut la 17 mai 1983 şi care s-a alăturat Parlamentului European în 2007.
Personalul Secretariatului General al Parlamentului European
În mai 2009, numărul funcţionarilor publici şi al personalului angajat temporar în cele trei sedii ale Parlamentului era astfel structurat: 6 166 în total, dintre care 2568 la Luxemburg, 80 la Strasburg şi 248 în alte locuri. Femeile sunt majoritare: 60% din totalul personalului erau femei, iar 40% bărbaţi. Vârsta medie a personalului este de 47 de ani. În timp ce vârsta medie a personalului din vechile state membre UE este de 50 de ani, cea a celui din noile state membre este de 34 de ani. Cea mai mare direcţie generală este DG Traduceri, reprezentând 21,5% din totalul posturilor din Secretariatului General. Dacă adăugăm interpreţii şi jurist-lingviştii, putem spune că posturile de “asistenţă lingvistică” reprezintă o treime din totalul personalului. În plus, există 1510 de asistenţi parlamentari acreditati la Parlamentul European, potrivit datelor din mai 2009. Parlamentul mai colaborează şi cu prestatori externi de servicii, în domenii precum managementul cladirilor, IT, servicii de curăţenie, cantină. De asemenea, trebuie avută în vedere prezenţa vizitatorilor, a lobby-istilor şi a jurnalistilor în incinta Parlamentului European. În anumite situaţii, numărul total al persoanelor care lucrează în cele trei locaţii principale ale PE poate depăşi cifra de 10 000.
Bugetul Parlamentului European
Bugetul PE pentru anul 2009 se ridică la aproximativ 1.53 miliarde euro (putin peste 3 euro / rezident UE). Din această sumă, 294 de milioane euro sunt cheltuite pentru clădiri, mobilier, echipamente şi cheltuieli similare. 503 milioane de euro sunt alocate pentru personalul Parlamentului European (angajaţi permanenţi şi temporari), 190 milioane de euro pentru cheltuielile Membrilor Parlamentului European, 185 milioane de euro pentru asistenţii parlamentari şi 101 milioane de euro pentru alte categorii de personal şi servicii externe.
Cladirile PE
Potrivit deciziei statelor membre (Consiliul European), Parlamentul European are trei sedii: Strasbourg (sediul oficial), Bruxelles şi Luxemburg, suprafaţa celor trei totalizând 1 069 569 de metri pătraţi.
Lobby-istii şi jurnaliştii acreditaţi
La Parlamentul European sunt 4322 de lobby-işti înregistraţi, reprezentând 1699 de organizaţii (date disponibile în mai 2009). În jur de 1 000 de jurnalişti sunt acreditaţi pe lângă înstituţiile europene, iar peste 100 sunt acreditaţi doar la Parlamentul European.(sursa PE)
Berlin, 10 iun /Agerpres/ – În încercarea de a transforma Amsterdamul într-un oraş şi mai ecologic, săptămâna trecută, 1.200 de locuinţe din oraş au instalat un sistem de economisire al energiei produs de IBM şi Cisco, menit să reducă costurile la electricitate.
Altor locuinţe li s-a acordat acces înnoit la împrumuturi de la băncile olandeze ING şi Rabobank pentru a cumpăra orice sistem ce economiseşte energia, de la becuri la materiale de izolare a acoperişului. În plus, pe una din principalele artere comerciale din centrul Amsterdamului, Utrechtsestraat, au fost instalate panouri solare pe staţiile de transport în comun pentru a transforma respectiva stradă într-una din primele străzi pilot care foloseşte energia curată, notează publicaţia germană Der Spiegel.
Aceste proiecte vor fi urmare de altele, cum ar fi cel de instalare a 300 de staţii de alimentare pentru reîncărcarea maşinilor electrice, instalarea de panouri solare pe casele de secol XVII şi modernizarea infrastructurii pentru a permite caselor să vândă energia pe care o produc micile turbine de vânt sau panourile solare, reţelei electrice a oraşului pentru a obţine profit.
Primul astfel de punct de reîncărcare a fost instalat deja, urmând ca cele aproximativ 300 rămase să fie instalate în parcări şi în alte spaţii publice, acest proiect fiind preconizat să se finalizeze până la mijlocul lui 2010.
Măsurile luate de Amsterdam vin în contextul în care guverne de pe tot globul alocă miliarde de dolari pentru a crea ‘oraşe care se folosesc de tehnologie inteligentă’, ce combină proiecte privind energia regenerabilă cu reguli mai dure privind eficienţa energetică. Chiar dacă alte state şi-au manifestat interesul pentru această idee, Amsterdamul rămâne liderul mondial în acest domeniu, scopul său fiind finalizarea primei runde de investiţii într-un oraş mai ecologizat până în 2012.
Municipalitatea şi companiile private sunt aşteptate să investească peste 1,1 miliarde de euro în următorii trei ani, în programe destinate să facă din Amsterdam un oraş care se foloseşte de tehnologie inteligentă.
Planurile Amsterdamului sunt ambiţioase, însă preţul lor este ridicat. Potrivit estimărilor, încercarea de a folosi energie mai ecologică va costa fiecare locuinţă 438 de dolari, timp de 15 ani, doar pentru a instala reţele energetice inteligente /smart grid/.
Cu toate acestea, prin transformarea Amsterdamului într-un oraş ”inteligent” din punct de vedere ecologic, planificatorii locali se aşteaptă să impulsioneze economia, cu ajutorul investiţiilor publice şi private, dar şi să reducă emisiile cu 40 la sută, până în 2025.
Roma, 5 iunie /Agerpres/ – Avocatul lui Silvio Berlusconi a anunţat că va depune plângere vineri împotriva cotidianului spaniol El Pais pentru că a publicat fotografii de la petrecerile date în vila premierului din Sardinia, în care apar în special femei cu sânii goi, relatează AFP.
‘Vom depune o plângere, care este în curs de redactare, până la prânz, în faţa justiţiei spaniole pentru tăinuire’, a indicat avocatul, Niccolo Ghedini.
‘Parchetul din Roma a estimat că aceste fotografii sunt ilegale: sunt rezultatul unui delict şi nu pot fi deci vândute. Cei care le cumpără comit la rândul lor un delict’, a afirmat el.
Cotidianul spaniol ‘El Pais’ a publicat vineri mai multe imagini surprinse de fotoreporterul Antonello Zapadu în interiorul vilei lui Silvio Berlusconi, fotografiile private făcând parte din lotul sechestrat săptămâna trecută de procuratura din Roma şi care nu au putut fi publicate în Italia. Chipurile sunt blurate în toate pozele.
Aceste fotografii îl arată pe Berlusconi în grădina vilei sale ‘înconjurat de mai multe femei’, două femei care se bronzează cu sânii goi şi în bikini şi un bărbat complet gol pe marginea unei piscine.
Avocatul lui Berlusconi, Niccolo Ghedini, a afirmat recent că într-una dintre fotografiile confiscate apare fostul premier ceh Mirek Topolanek în întregime gol.
Parchetul din Roma a ordonat confiscarea acestor fotografii după o plângere a şefului guvernului pentru încălcarea vieţii private.

