Tuesday, July 29th, 2014

S-a ajuns prea departe. Iritat de manifestările huliganice înregistrate la mitigul ilegal al poliţiştilor, preşedintele a renunţat la serviciile de pază ale Poliţiei şi Jandarmeriei. Faptul că în faţa palatului Cotroceni „oamenii legii” s-au comportat ca nişte golani de cartier este foarte grav. Dar reacţia preşedintelui, chiar dacă este omeneşte justificată, nu îşi are sensul. Preşedintele greşeşte atunci când confundă miliţienii ieşiţi în stradă şi instigaţi de lideri iresponsabili la manifestări huliganice cu poliţiştii adevăraţi. Iar gestul să de a renunţa la serviciile Poliţiei aruncă o umbră de neîncredere asupra întregii instituţii. O instituţie aşa cum este Poliţia nu are nevoie de acest tratament, chit că pe undeva îl merită. Îl merită pentru corupţii din sistem, pentru incompetenţii angajaţi pe pile şi şpăgi şi pentru maniera în care anumite dosare sunt instrumentate sub ochii închişi ai procurorilor. Dar fără a da încredere părţii sănătoase din sistem, fără a arăta poliţistului, până la proba contrară şi chiar dincolo de ea, respectul cuvenit unei autorităţi a statului nu se poate construi nimic. Or, preşedintele, prin reacţia de ieri tocmai asta face. Transmite poporului mesajul că Poliţia nu este o instituţie suficient de sigură pentru paza domniei sale, ceea ce este în mod evident o exagerare. Miliţienii care au aruncat cu caşchete şi au înjurat la gardul palatului Cotroceni sunt doar o masă amorfă de manevră. Ei nu reprezintă în nici un caz sistemul poliţienesc din România. Sunt doar nişte oameni disperaţi, manipulaţi şi insuficient de capabili să iasă din sistem dacă nu le convine leafa. Preşedintele poate avea o problemă punctuală cu liderii sindicatelor responsabile de degenerarea protestului, dar nu cu sistemul. Căci dacă preşedintele nu mai poate avea încredere în sistem înseamnă că totul este pierdut şi că trebuie să mergem la culcare. Să nu mai plătim taxe şi să ne facem singuri dreptate. Ori asta este incacceptabil. Preşedintele are datoria să cheme la calm şi să adune la masa dialogului toate părţile implicate în acest conflict grav. De cealaltă parte şi liderii sindicali trebuie să să delimiteze de golanii care au purtat mesaje obscene în public iar cei vinovaţi trebuie traşi la răspundere imediat. Liderii opoziţiei care îndeamnă zilnic la revolte populare nu ar trebui să uite că venirea lor la putere nu ar schimba cu nimic situaţia. Că majorările de taxe sau iluzoria luptă cu evaziunea trîmbiţate de Ponta şi Antonescu n-ar aduce suficienţi bani la buget cât statul asistenţial să îşi poată continua politica imbecilă de cumpărare a voturilor pentru politicienii din fruntea sa. Oamenii opoziţiei ar trebui să spună că şi venirea lor la putere ar însemna tot restructurare şi tăiere de cheltuieli. Şi că reacţia la astfel de măsuri amânate vreme de 20 de ani poate fi de nemulţumire, dar nu de maidan. Disponibilizaţii de la stat sau cei cărora li s-au tăiat lefurile sunt liberi oricînd sa plece din sistem şi să câştige mai mult. Asta cu simpla condiţie să fie în stare.

PS Reactia lui Ponta este incredibila, mai ales ca vine de la un fost procuror: ”Protestul a fost legal si perfect indreptatit, de aceea suntem solidari cu sindicalistii. De acum, orice miting trebuie sa se indrepte catre Basescu, pentru ca pana si oamenii au inteles ca acesta este prim-ministru, nu Boc. E momentul sa nu ne mai fie frica de ei, de regimul Basescu!” La mitingul neautorizat al politistilor au existat oameni care purtau arme de foc si care afisau materiale obscene (pe un portret al lui Emil Boc era pictat un penis in locul nasului primului ministru). De asemenea devierea traseului catre palatul Cotroceni a fost aprobata telefonic de Oprescu, desi aprobarea trebuia data de o comisie formata din reprezentanti ai politiei, jandarmeriei si SPP. Perfect legal!

Au fost, cică, vreo 6000, toţi cu burţile atârnând peste brăcinari şi cu caşchetele puse la ora 12. Conduşi de Marica, sindicalistul cu apucături de interlop şi de sărmanul Bogdan Hossu, patronul de hoteluri, miliţienii au injurat ca în mahala la poarta palatului Cotroceni. Ei vrea respect (şi ei) şi lefuri mari, că se riscă zilnic în lupta cu infractorii. Cam atât am înţeles din revendicările scuipate în direct la TV pre limba lor. Probabil că într-o ţară normală, unde poliţistul vorbeşte fluent două limbi străine şi îşi face treaba eficient revendicările ar fi fost normale. În România însă, marşul miliţienilor a arătat exact mizeria care zace în instituţie. Dincolo de obscenităţile scandate de interlopii în uniformă rămâne mentalitatea acestor băieţi cu  mintea lejeră cărora ar trebui să li se amintească nişte lucruri. Ca de exemplu faptul că miliţia colcăie de cămătărai, proxeneţi şi violatori, aşa cum GSE a demonstrat printr-o serie de articole undeva prin 2004. Şi nu vorbim de cei câţiva de prin arest, ci de cei din birouri. Că mulţi ofiţeri cu doctorate luate pe la Chişinău habar nu au să vorbească şi să scrie corect în limba română. Sunt de notorietate conferinţele de presă ale unor foşti şefi ai IPJ Ialomiţa, de exemplu, la care râdeam mai ceva ca la filmele cu Stan şi Bran. Nu vorbim aici de şefii de post sau poliţiştii de stradă, ci de ofiţeri cu rang mare plătiţi cu lefuri de mii de euro şi care au acumulat averi pe care nu le au mulţi oameni de afaceri. Toate sondajele de opinie arată că poliţia se bucură de foarte puţină credibilitate în rândul populaţiei. Şi asta pentru că de cele mai multe ori, poliţistul închide ochii şi face blat cu infractorii. Am văzut scene cu ofiţeri de poliţie beţi mangă dormind în paturile interlopilor, am văzut ofiţeri de poliţie în postura de cămătari sau de consumatori de prostituate pe care le plăteau în permise de conducere. Această pleavă a fost şi ea reprezentată în stradă de haita sindicală care s-a suit pe lege cu bocancii şi a pus pulanul pe bunul simţ. Drepturile nu se câştigă cu înjurături şi prin încălcarea legii, ci prin corectitudine şi profesionalism. Ieri, în stradă au ieşit miliţienii. Aştept cu interes o reacţie a poliţiştilor.

Dezbaterea asupra legii pensiilor a fost o demonstraţie jalnică a populismului şi lichelismului care domină haznaua politică din România. Opoziţia, reprezentată de găştile lui Ponta şi Antonescu, a ţinut-o langa cu majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu. Susţinerea aberantă în condiţiile în care bugetul de pensii are un deficit uriaş s-a vrut o demonstraţie a griji faţă de pensionari manifestată de cele două găşti politice. În fapt nu este decât populism de joasă speţă care ţine la prostime şi la votanţii cu creier plat. Este evident că în conjunctura de astăzi este IMPOSIBIL să plăteşti asemenea pensii majorate. Dar la fel de evident este că nu te doare gura să promiţi ştiind foarte bine că nu vei fi prea curând în postura să şi aplici ce ai promis. Într-un singur punct au avut dreptate şmenarii din opoziţie: că guvernul lui Băsescu a dezechilibrat şi el bugetul de pensii când, susţinut de PSD, a introdus pensia socială minimă, un fel de pomană comunistă pentru populimea care n-a contribuit cu nici un şfanţ la bugetul de pensii. Asta însă nu justifică şi nu susţine în nici un fel aberaţia trâmbiţată de opoziţie privind majorarea punctului de pensie. Dezbaterile de ieri au arătat foarte clar că taberele aflate în dispută pentru ciolan n-au nicio treabă cu viaţa reală. Interesul unic şi major al golanilor politici este acela de a cumpăra voturi folosind banii publici. Populismul lui Boc nu este cu nimic mai prejos de populismul lui Ponta sau Antonescu. Dreapta politică nu există iar stânga nici atât. Totul se rezumă la prostirea electoratului şi la acapararea puterii cu orice scop. Măsurile reale de restructurare care ar viza plafonarea imediată a pensiilor şi salariilor bugetare, legarea punctului de pensie de PIB şi nu de utopicul salariu mediu, combaterea reală a evaziunii fiscale şi folosirea creditelor externe pentru echilibrarea bugetului în condiţiile relaxării fiscale sunt vorbe în vânt pentru golanii politici. Nu-i interesează relansarea economiei, nu-i interesează întărirea mediului de afaceri şi impozitarea rezonabilă şi egală a tuturor contribuabilor. Îi interesează doar ca statul să aibă bani de investit şi de furat, ca justiţia să răspundă la comenzi iar ei să fie micii dumnezei fără de care să nu se mişte nimic în ţărişoară. Iar pentru asta calcă pe cadavre şi promit orice, indiferent cât de aberante ar fi respectivele promisiuni. Despre asta este vorba în politica românească.

PS Citeam în Indepedent o declaraţie a domnului Ştefan Muşoiu, vicele de la CJI despre clientela politică a lui BOC. Adică domnul vice vorbea despre funie în casa spânzuratului, ca şi cum domnia sa ar fi doar client la Bamboo  nu şi la lucrările finanţate de CJI. Te doare bila!

Un bărbat, de 33 de ani, din oraşul Strehaia, judeţul Mehedinţi este cercetat penal de poliţiştii feteşteni de investigare a fraudelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, după ce, cu ocazia unei tranzacţii cu cereale, a înşelat un cetăţean cu peste 220.000 de lei.

Ieri, în jurul orei 16.05, un echipaj de poliţie rutieră aflat în serviciul de patrulare pe Strada Călăraşi din municipiul Feteşti, a fost depăşit prin încălcarea marcajului longitudinal continuu şi cu viteză excesivă de un autoturism înmatriculat în capitală.

Poliţiştii au procedat la urmărirea acestuia cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, reuşindu-se oprirea acestuia în zona Cartierului Buliga. Procedând la legitimarea ocupanţilor autoturismului, s-a stabilit că aceştia sunt doi bărbaţi, în vârstă de 33, respectiv 37 de ani, primul în calitate de conducător auto, ambii domiciliaţi în localitatea Strehaia, judeţul Mehedinţi.

În timp ce poliţiştii rutieri luau măsurile legale faţă de conducătorul auto, respectiv aplicarea unei sancţiuni contravenţionale şi reţinerea permisului de conducere, la faţa locului a oprit un alt autoturism, condus de un constănţean de 49 de ani, care a reclamat faptul că în urmă cu aproximativ două ore a fost înşelat cu suma de 228.637 lei, cu ocazia unei tranzacţii de cereale, de către ocupanţii autoturismului oprit de echipajul de poliţie rutieră.

Persoanele în cauză au fost preluate de către poliţiştii Biroului de Investigare a Fraudelor Feteşti şi conduşi la sediul Poliţiei Municipale pentru continuarea cercetărilor.

În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în urmă cu aproximativ o săptămână, prin intermediul unei cunoştinţe, constănţeanul, administrator al unei firme ce are ca obiect comercializarea cerealelor, a aflat că un agent economic din judeţul Mehedinţi, reprezentat de bărbatul de 33 de ani, caută clienţi pentru vânzarea unei cantităţi mari de grâu. După mai multe discuţii prealabile, ieri, 13 septembrie a.c., cele două părţi s-au întâlnit în municipiul Feteşti, ocazie cu care au hotărât să tranzacţioneze 260 de tone grâu, cantitate ce urma să fie predată cumpărătorului după întocmirea şi achitarea facturii.

Întrucât cumpărătorul a fost de acord, vânzătorul a întocmit factura fiscală pentru 260 de tone grâu, aceasta fiind achitată prin ordin de plată imediat prin filiala unei unităţi bancare din municipiul Feteşti, banii fiind retraşi din cont de la aceeaşi unitate bancară de către aşa-zisul vânzător.

Ulterior, cele două persoane care au întocmit factura de vânzare a grâului şi au ridicat din bancă contravaloarea acestuia împreună cu intermediarul tranzacţiei, au plecat cu autoturismul în direcţia Călăraşi. Cel din urmă, intuind intenţia celor doi de a părăsi municipiul Feteşti, fără să-i predea cantitatea de cereale, l-a contactat pe constănţean, căruia i-a adus la cunoştinţă intenţia celor doi, solicitând să fie lăsat să coboare din autoturism.

Ulterior acesta a fost luat din zona respectivă de către cumpărător, cei doi pornind în urmărirea autoturismului cu care se deplasau suspecţii, ajungându-i la ieşirea din municipiul Feteşti, în locul în care fuseseră opriţi de echipajul de poliţie rutieră.

Cu ocazia verificării unei genţi diplomat aflată asupra suspecţilor, precum şi a obiectelor de vestimentaţie, au fost identificate mai multe documente de evidenţă contabilă, două ştampile ale altor două societăţi, două cartele SIM de telefonie mobilă, precum şi suma de 226.360 de lei.

Întreaga sumă de bani, precum şi copii ale documentelor identificate au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune.

Oamenii lui Abaza îmbrăcaţi la fel care o fac pe miliţienii comunitari se comportă ca nişte haimanale de stradă. Duminică seară, în jurul orei 22.00 doi comunitari s-au luat la bătaie în intersecţia de la Central.  Munteanu Ion a blocat cu moaca un pumn venit din muşchiul încordat al lui Răduţă Daniel. Cazul a ajuns la poliţie după ce madam Grapă care îi ţinea locul lui Abaza a refuzat să primească plângerea celui agresat.

Mareţi, 14 septembrie, un comunitar maidanez aflat pe treptele primăriei a apostrofat doi copii pe care i-a gratulat cu apelativul de “handicapaţi”. Iar pe mama lor a catalogat-o drept nesimţită care nu-şi educă plozii. Cum critica raţiunii pure venea de la un specimen cu şapcă plătit din bani publici, primarul Ionaşcu are toate motivele să de cu patrupedul de pământ.

Despre comunitari şi rolul lor în Slobozia am mai scris. De pomană, căci miliţia comunitară a ajuns loc de muncă pentru cetăţeni second hand dar cu drept de vot. Slobozia colcăie de mizerie, în vreme ce comunitarii o fac pe agenţii de circulaţie. Asupra acestui subiect vom reveni.

Aflăm “pe surse”, cum spun fătucile TV, că de la APIA se fură ca-n codru. Şi nu vorbim aici neapărat de bani, deşi având în vedere cine se ocupă de achiziţiile instituţiei am avea suficiente motive, ci de posturi. Recent, două dintre salariatele instituţiei au intrat în concediu prenatal. Conform legii, pe aceste posturi se putea organiza concurs în vederea ocupării temporare.

Numai că având în vedere foametea din urbe şi luând în considerare creierul extraplat al unor demnitari ai statului, măcar una dintre cele două funcţii este în pericol de a dispărea din organigrama de la Slobozia pentru a apărea în cea de la Fierbinţi. Surse apropiate PD-L pe care evident noi nu le credem susţin că deputatul jucător fătătat de Băsescu prin cezariană nereuşită ar dori să angajeze pe acest post un lipitor de afişe din colegiul Urziceni.

Faptul este de-a dreptul incredibil cu atât mai mult cu cât APIA nu mai este de mult sub autoritatea PD-L, ci a UNPR. Dar având în vedere faptul că la nivel de minister sforile sunt trase de oamenii lui Boc, n-ar fi exclus ca vreun deputat cu mintea-n colţuri să încerce marea cu degetul. Iar nea Mitică uneperistul să rămînă cu degetul în gură în sensul că la ei în ogradă să cânte găina şi nu cocoşul.

Oricum la APIA se întâmplă fenomene paranormale. La restructurare, de exemplu, au dispărut din schemă oameni cu experienţă pentru a fi păstraţi miliţieni expandaţi pensionaţi pe motive de dosar, care de rău ce e la APIA au renunţat la pensii de cîte 25-30 de milioane pentru salarii mult mai mici. Se pare că-i ca la miliţie, unde funcţia doboară leafa. Nea Mitică, ai legătura!

* Prin rezolutia nr. 108/P/2003 din 21.04.2003, semnata de procurorul Luminita Sega, Sectia de urmarire penala si criminalistica din Parchetul General a dispus extinderea cercetarilor impotriva inculpatului  Sorin Ovidiu Vantu pentru: instigare la abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, uz de fals, fals in declaratii, instigare la inselaciune cu consecinte deosebit de grave, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata, spalare de bani.

* Luminta Sega a murit in 2006, dupa un an si trei luni de suferinte crunte, iar diagnosticul pus de mai multe clinici din Occident a fost “intoxicatie sistematica cu aluminiu”, deci otravire lenta.

* „Ancheta a decurs normal pina la un punct, cind m-am trezit ca nu ma mai audiaza nimeni. Aveam cu procurorul Luminita Sega cite doua trei intilniri pe saptamina, apoi i-a fost luat dosarul. Am facut intr-o zi cerere din arest sa fiu dusa la procurorul de caz si mi s-a raspuns: «Care?!». Si asta a durat pina cind procurorul Irinel Paun s-a gindit sa dea un rechizitoriu. Ce puteam sa cred din fundul celulei mele decit ca nu s-a vrut cercetarea domnului Vintu? (Ioana Maria Vlas).

* In rechizitoriul din dosarul FNI din 7.12. 2004, procurorul Irinel Paun disjunge din dosar partea referitoare la tatal FNI, apreciind ca “inculpatul Sorin Ovidiu Vintu a suferit o interventie chirurgicala ca urmare a unui accident casnic, fiind in imposibilitatea de a participa la efectuarea unor acte de urmarire penala”.  Asa a scapat SOV in dosarul FNI.

Integral aici: http://nicoletasavin.wordpress.com/2010/09/13/970/

La Perieţi, criza imobiliară a lovit necruţător. Aflată în foame de bani, primăria n-a ruşit să vândă terenul comunei decât la ridicolul preţ de 1,1 lei metrul pătrat. Şi putem vorbi de noroc, căci doi consilieri PSD s-au milostivit de bugetul public şi au oferit acest preţ. Vorbim de vreo 6 hectare de teren din incinta fostei CAP, pe care cei doi barosani de partid, naş şi fin, le-au avut în concesiune. Strânsă cu uşa, primăriţa PSD Elena Cristea n-a avut încotro şi a fost obligată să vândă. Emoţionant. Dar penal!

O vrăjeală pentru fraieri

Ultima şedinţă a consiliului local Perieţi s-a derulat după toate regulile artei. Legalitatea a fost respectată la sânge iar respectarea ei s-a impus încă de la şedinţele pe comisii, care la CL Perieţi se derulează după o singură lege: Legea bunului plac. Proiectul de hotărâre prin care primăriţa Elena Cristea dădea curs unor cereri venite de la doi consilieri PSD a fost dezbătut în comisia economică. Secretarul comisiei, consilierul Pîrvu Nicolae, susţine că respectivul proiect era însoţit de un aşa zis raport de evaluare care stabilea după toate regulile artei că un metru pătrat de pământ în incinta fostei CAP costa fix 1,1 lei noi. Adică vreo 0,27 euro. Potrivit raportului de evaluare, terenul respectiv este situat în extravilanul localităţii şi era exploatat în regim de concesiune de consilierii PSD Constandache Carol şi Axinte Tudor. Atât de extravilan era terenul, că pe el a răsărit o vilă şi nişte acarateruri care dau aspect de locuinţă, iar primăria a investit nişte bani foarte publici pentru a duce acolo reţeaua de apă. Cum o fi ajuns Costandache să contruiască în extravilan, rămâne un mister. Un mister pe care nici cele 8 pagini din 13 ale raportului de evaluare trimis la mişto consilierilor nu-l explică. Tot ce explică raportul este că cele două terenuri pe care Constandache şi Axinte au pus ochii au fost evaluate la data de 17 martie 2010 la fix 1,1 lei per metru pătrat. Cică valoare de piaţă! Pe care primăriţa o înghite nemestecată şi o pune într-un proiect de hotărâre prin care consilierii erau puşi să voteze vânzarea. Cât de prost să fi să îţi însuşeşti această aberaţie în condiţiile în care un loc de casă amărt se vinde la Perieţi cu minim 1 euro metrul pătrat fără nici un fel de utilităţi? Răspunsul este simplu. Nu trebuie să fi bou, ci niţel corupt.

Manevre pe traseul comisie-secretariat

Consilierul Pîrvu susţine că procesul verbal al comisiei economice a fost semnat de toată suflarea prezentă. Adică şi de cei doi milostivi consilieri care îşi făceau pomană cu primăria şi cumpărau cele două terenuri. Numai că pe una din copiile raportului de avizare trimis de Pîrvu la secretarul CL apare o menţine interesantă adugată manual de cei doi. Ambii menţionează că s-au abţinut de la vot în comisie deoarece au interese în respectivul proiect iar legea le cere să se abţină. Cum de nu şi-au dat seama de asta când au semnat procesul verbal al comisiei prin care îşi exprimau acordul înclusiv asupra proiectului? E simplu. Cineva le-a deschis ochii dar a uitat că băieţii îşi votaseră ingineria imobiliară cu amândouă mâinile. Scuzabil, având în vedere că şi la preluarea instalaţiilor de irigat de către asociaţia sa, consilierul Costandache a votat inclusiv proiectul de hotărâre fără ca cineva să bage de seamă.

Pomana fără lumânare pe linie de partid

Rezumatul golăniilor la Perieţi este următorul. După ce apus mâna pe activele fostului CAP prin metode specifice chelnerilor care au monopolizat agricultura, Constandache a pătruns în politică. Pe uşa din dos pe care a deschis-o cu capul, după cum susţin surse din PSD care se bazează pe ultimele alegeri interne de la partid câştigate prin fraudă de Costandache. La alegerile din 2004, deşi a pus piatră pe străzi cu voie de la bec şi a plasat mititei şi ţuică la capul gol, agricultorul a luat-o în barbă de la primăriţa Cristea, pe atunci conservatoare foc. În 2008 Cristea a schimbat macazul şi s-a înhăitat cu băieţii de la PSD. Adică cu exact aceeaşi oameni care acum au primit pomană de la primărie vreo 6 hectare de teren. Pe care nu că n-ar fi avut dreptul să le cumpere, numai că au făcut-o la un preţ scos din burtă şi înghiţit pe nemestecate. Acum înţelegeţi ce caută nişte fermieri ca Axinte sau ca naşul său Constandache în politică? La contrapartidă, majoritarii din consiliul local au oferit protecţie primăriţei Elena Cristea. Care a făcut ce-a vrut şi cum a vrut în comună pe baza maşinii de vot PSD unsă cu avantaje după cum am arătat mai sus. Întrebări asupra activităţii primăriei au pus numai consilierii PD-L. Pîrvu, taxat drept nebun de gaşca de la PSD, este unul dintre ei. Care se întreabă cât teren or fi exploatat cei doi şi cât teren o figura în contractul de concesiune. Sau care este situaţia plăţilor către bugetul local făcute de cei doi şi firmele lor? Sunt informaţii fără de care nu se putea lua o decizie în acest caz. Cât despre liniştea primăriţei Cristea, raportul Curţii de Conturi care dezvăluia ilegalităţii flagrante şi găuri în buget a fost trecut sub tăcere. La fel şi situaţia patrimoniului public despre care nu se mai ştie nimic. Iar toate astea se întâmplă sub ochii prefetului, care pare anesteziat de posibilitatea ca la viitoarele alegeri Elena Cristea să defileze sub steagul PD-L. E doar o presupunere.

În înţelepciunea lui guvernul anunţă prin vocea noului ministru de finanţe cum că ajutorul de înmormântare nu va fi taxat cu CAS. Adică urmaşii nu vor fi obligaţi să achite contribuţii de asigurări sociale, aşa cum vor achita salaraţii dacă primesc maşină şi telefon de la firmă şi le folosesc în scop personal. Cât de mare să fie disperarea şi cât de săracă în idei să fie tigva premierului ca să accepte asemenea aberaţii? Secretul stă în filozofia politicienilor din PD-L sau de aiurea care cred că ajutorul social trebuie dat celor care nu au şi nu celor care nu pot. Optica generalizată a fost aceea că săracii trebuie ajutaţi. Şi pensionarii. Şi persoanele cu dezabilităţi. Şi copiii, indiferent dacă provin din familii de miliardari sau din cele dezorganizate. În momentul în care ai un buget sită şi îţi propui să asişti 11 milioane de cetăţeni, adică jumătate din populaţie, este evident că ai problemă la cap. Asta în condiţiile în care am accepta că toţi politicienii din România sunt de stânga şi că nu pot dormi noaptea de grija populaţiei. Realitatea este însă alta. Sistemul social aberant din România este buget de cumpărat voturi. Au stabilit asta toţi politicienii care s-au succedat la guvernare, începând cu mafioţii lui Ilici, clonele ratate ale lui Brătianu conduse de un bugetar sau băieţii care freacă puntea sub Băsescu. Mişcarea a ţinut iar banii investiţi în ajutoare sociale au ţinut închişi ochii electoratului. Aşa s-au clădit marile averi din România, alimentate cu bani de la buget furaţi ziua în amiaza mare, prin licitaţie publică şi căraţi cu vagonul în conturi de peste gard. Criza însă a adus mult aer şi puţine lichidităţi în bugete. Iar ce au dat politicienii în 20 de ani pentru voturi trebuie să plătească acum populaţia activă. Adică angajaţii din privat şi companiile care s-au restructurat până la dispariţie. Pentru că armata de hămesiţi care votează pe mici şi bere trebuie hrănită iar bugetarii cu lefuri mai mari ca a preşedintelui tocmai ce au fost declaraţi monumente ale naturii care reclamă ocrotire. Nici de pensiile şmecherilor nu te poţi atinge, că iese cu grevă. Să dai afară din aparatul parazitar iar nu merge, că te iau sindicaliştii cu burtă la înjurături şi îşi strică pacea socială. Aşa că ce mai rămâne? Mai punem un bir social pe câte ceva. Pe maşina de la firmă, pe telefon, pe locul de parcare sau pe cel de veci, mult mai ieftin ca cel din Europa. Este oricum mai profitabil decât se tai evaziunea fiscală de vreo 80% din agricultură, decât să impozitezi corect viloaiele de 1000 mp ca cea a lui Videanu sau să taxezi corect luxul. Asta şi pentru că nu poţi să ţi-o tragi singur la ţurloaie, tu ministru sau om politic de la putere sau din opoziţie. Nu ne rămâne decât să mulţumim fierbinte capetelor pătrate şi seci din politică pentru că ne-au scutit de CAS măcar pe ajutorul de înmormântare. Care devine la fel de profitabil ca bonurile de masă odinioară. Uite aici idee de fentat taxele! Mai ales că în România cea mai bună soluţie pentru deces este internarea în spital.

In urma unui atac informatic, anumite articole din site nu au putut fi recuperate.Vom reveni cu alte amanunte despre acest atac pe masura ce strangem datele necesare identificarii sursei si motivelor ce au stat la baza acestei actiuni.