Wednesday, August 20th, 2014

Eşecul grevei generale anunţate de confederaţiile sindicale cu ocazia dezbaterii moţiunii de cenzură împotriva guvernului a fost unul evident. Dincolo de manifestaţiile discutabile organizate de capii mişcării sindicale, din protestul celor cîteva mii de oameni scoşi în stradă cu eforturi n-au rămas decât nemulţumirile masei tăcute de bugetari care tac şi înghit. Interviul realizat cu domnul Răzvan Bordeianu, vicepreşedintele Sed Lex, arată că miscarea sindicală are încă mari probleme în a identifica soluţii la problemele care au cauzat diminuări de pensii şi salarii. Nemulţumirile faţă de măsurile guvernului nu au corespondent în soluţii alternative, sindicaliştii aşteptând lumina tot de la politicienii pe care-i hulesc atât de vocal. Cu toate aceste, interlocutorul nostru vorbeşte deschis despre problemele sindicatelor şi avansează, chiar dacă timid şi cumva neargumentat, propuneri de reformă a sistemului.

Niciodată în România decizia tehnică nu a fost fundamentul deciziei politice

-         Aveţi o structură care se cheamă Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici care nu îşi face treaba. Aveţi acolo reprezentanţi. De ce ei nu se implică în reformarea sistemului funcţionăresc?

-         Da, avem. Agenţia îşi face prost treaba. Avem oameni şcolarizaţi în Agenţie. Sunt profesionişti în execuţie care ştiu ce au de făcut dar managementul politic nu ţine cont de deciziile lor tehnice. Niciodată în România decizia tehnică nu a fost fundamentul deciziei politice. De aceea suntem în toată harababura asta pentru că am venit cu decizii politice şi nu cu decizii fundamentate tehnic şi profesionist. Oamenii aceştia din Agenţie nu au fost decât o pârghie a puterii prin care politicienii şi-au făcut treaba. Marea parte a legilor care privesc sistemul nici măcar nu se fac la agenţie. Se fac la Ministerul Administraţiei şi ajung pe masa agenţiei care o propune mai departe. Agenţia este o chestie formală intermediară.

-         Ce nu înţeleg eu este modul în care profesioniştii din agenţie înghit toate ilegalităţile comise de politicieni. Mă refer aici la concursurile trucate derulate cu sprijinul agenţiei. Nici unul nu se revoltă.

-         Dumneavoastră ştiţi foarte bine că nu se poate trece peste ierarhiile din instituţii. Am asistat la concursuri la agenţie în care acelaşi partid politic dăduse două nominalizări pentru o singură funcţie de director. Ajunsesem la un moment dat că se dădeau scrisori de recomandare de la partidul politic pentru ca cineva să ocupe o funcţie de conducere. Un nu ştiu ce senator susţinea o persoană iar preşedintele de partid din zona respectivă susţinea pe altul. Au intrat în concurs şi a ieşit balamuc mare. Până aici s-a mers. Oamenii de care v-am vorbit au venit la concurs să se certe între ei pe cine pun. Ce am văzut eu în anii ăştia mă duce cu gândul că nu ne mai facem bine niciodată. Poate că ne schimbăm dacă facem o nouă revoluţie.

-         Care ar fi totuşi soluţia? De ce nu promovează sindicate proiecte de legi dacă cele ale politicienilor sunt nefundamentate? Cu 500.000 de semnături puteţi promova proiecte de legi care să fluidizeze administraţia.

-         Cred că cei care se pricep trebuie să facă o analiză. Eu am solicitat să facem audit extern care să ne spună câţi funcţionari sunt necesari pe diverse ministere astfel încât decizia de restructurare a sistemului să fie fundamentată. Trebuie să avem în vedere nu doar restructurarea personalului, ci şi calitatea serviciilor. Statul trebuie să se decidă ce servicii vrea să ofere cetăţenilor şi la ce calitate. Abia atunci se poate lua o hotărâre cu privire la numărul optim de angajaţi. La noi e anapoda, mai întâi facem norme de personal şi după aia mai vedem noi ce e cu calitatea şi ce servicii oferim.

Şefi de instituţii figurează cu cotizaţii şi sponsorizări oficiale plătite la partide

-         Dvs, sindicatele, de ce toleraţi angajările pe pile în instituţiile publice? De ce nu ieşiţi atunci în stradă să faceţi grevă până când lichelele politice sunt scoase din instituţii?

-         Nu noi gestionăm resursa umană sau managementul. De asta sunt responsabili cei din fruntea ierarhiei politice. Noi suntem cei care apărăm interesele oamenilor din sistem, nu ale şefilor sau piloşilor. Nu-i reprezentăm noi pe cei cu 100 de milioane salariul şi nici pe cei cu 300 de milioane. Ei se reprezintă foarte bine singuri. Ei plătesc cotizaţie nu la sindicat, ci la partidul politic. Iar flagrant este când unii care sunt şefi de instituţii figureală cu cotizaţii şi sponsorizări oficiale plătite la partide. Trebuie să schimbăm această mentalitate.

-         Corect, dar cum o schimbăm? Doar ieşind în stradă pentru salarii? Problema salariilor este doar un efect. Cauza este prostul management. Iar aici nu am auzit sindicatele să vorbească.”

-         Pentru cetăţean este subsidiară dar pentru cel care….

-

Avem şi noi genul acesta de oameni cărora li s-au tocit degetele de la Solitaire

-         Nu. Şi cetăţeanul ar fi de acord ca dvs să aveţi salarii bune pentru nişte servicii de calitate pe care le asiguraţi. Dar în momentul în care într-un birou 3 salariaţi se joacă pe computer iar la patrulea se uită la tine ca şi cum i-ai furat butelia, revendicările salariale se duc către altă zonă.

-         Avem şi noi genul acesta de oameni cărora li s-au tocit degetele de la Solitaire. Da, vă dau dreptate. Hai să-i găsim pe ăia, hai să-i evidenţiem şi să-i dăm la o parte. Dar pentru asta trebuie făcut un audit de către altcineva. Pentru că dacă-i lăsăm tot pe oamenii ăştia care au creat sistemul să facă reformă înseamnă că nu am făcut nimic.

Orice abuz se întâmplă într-o instituţie se întâmplă pe mâna unui funcţionar.”

-         Credeţi că ar fi o idee bună ca liderul de sindicat să poată primi sesizări de la cetăţeni în legătură cu abuzurile din instituţii? Spun asta pentru că şeful instituţiei este pus politic şi nu are nici un interes să se certe cu oamenii din subordine iar cetăţeanul rămâne singur în faţa nesimţirii funcţionarilor.

-         Vă spun un lucru. Orice abuz se întâmplă într-o instituţie se întâmplă pe mâna unui funcţionar. De obicei acest tip de funcţionari sunt aduşi pe filieră politică tot pentru astfel de opreaţiuni. Aduceţi-vă aminte cazul de la MTS, cu scena cu Ridzi, cu toată nebunia de acolo. Erau oameni care au fost aduşi în instituţie pentru acest tip de manevre.

-         Şi sindicaliştii din minister ce au păzit?

-         Şi la sindicate sunt lideri şi lideri. Sunt lideri care îşi fac treaba şi sunt sindicate care trăiesc într-o stare amorfă şi care nu reprezintă membrii de sindicat şi care prin activitate sindicală înţeleg să dea oamenilor o pungă de bomboane la sfârşit de an. Asta înţeleg oamenii. Ei nu înţeleg că trebuie să-i reprezinte cineva şi văd doar ce le dă sindicatul. Un tichet de masă mai valoros cu 10 lei sau o pungă de crăciun mai consistentă. Atât văd ei. Ăştia suntem, ne bucurăm la nimicuri şi nu avem viziune pe termen lung. E o problemă a nostră şi cred că doar dacă ne deşteptăm ca societate putem să o ducem mai bine. Pentru că degeaba ne agităm dacă lumea votează pe mici şi brichete. Politicianul, din patru brichete a ieşit la pensie! Noi nu putem decât să atenţionăm.

-         Nici asta nu faceţi. Eu nu prea am auzit  despre o dezvăluire făcute de un lider de sindicat  într-o conferinţă de presă.

-         Toată lumea ştie că admnistraţia este căpuşată, că cele mai bune afaceri se fac cu statul, că licitaţiile sunt trucate. Palatul Parlamentului e perceput ca o cameră de comerţ. Parlamentarii se duc acolo să facă afaceri. Noi trebuie să facem ceva să schimbăm asta. Să-i constrângem pe aceşti oameni prin mijloacele legale pe care le avem la dispoziţie, să venim cu soluţii pentru a schimba ceva. Dar tot decidentul politic este cel care trebuie să ia decizia.

-         Pai despre asta vorbim. Lupta sindicală e compromisă chiar de sindicate care vin doar cu revendicări salariale. Nu vorbiţi de restructurare ci doar de salarii. Să se dea!

-         Eu dacă mă duceam la un minister făceam o analiză clară şi într-un an ştiam cine trebuie să rămână şi cine trebuie să plece. Dar oamenii ăştia vin la ministere pe un mandat şi nu au treabă cu reforma că au de recuperat banii din campanie. Trebuie să îşi vadă de comisioane.

-         De acord cu dvs dar nimeni nu-i presează să facă altceva.

-         Ba da dar suntem condiţionaţi de nişte reglementări legale. Nici noi nici dvs, presa, nu putem face mai mult decât facem. Stau şi mă gândesc, fără presă şi fără sindicate unde ne-ar duce oamenii ăştia?

Bătălia asta care se duce acum se duce cu întreaga clasă politică

-         Nu cred că presa sau sindicatele au fost vreo frână pentru ei. De multe ori au fost unelte. Eu nu înţeleg de ce sindicatele nu vorbesc despre sistem şi vorbesc doar despre salarii? Sau vin cu revendicări politice.

-         Să nu dăm o intrepretare politică. Orice guvern ar fi luat o măsură de tăiere cu 25% şi de tăiere a pensiilor, care vă zic, e neconstituţională…

-         De ce este neconstituţională diminuarea pensiilor?

-         Nu putem să-i învinuim pe oamenii ăştia că trăiesc mai mult decât au cotizat. Statul este principalul actor care nu respectă legea. El este principalul factor de blocaj. El nu rambursează TVA la timp dar agentului economic îi pune penalităţi de întîrziere. Nu mai putem accepta lucrurile astea. Nu putem să mai acceptăm să fim minţiţi şi furaţi. Bătălia asta care se duce acum se duce cu întreaga clasă politică. Nu cu guvernul acesta, că el a fost acum în funcţie. Este o luptă între societatea civilă şi clasa politică. Dacă le acceptăm acum ceea ce se întâmplă, oricine va veni va putea să facă la fel, precedentul fiind creat.

-         Care ar fi soluţia pentru a se putea diminua rapid nişte cheltuieli? Falimentul sistemului de pensii a fost descris încă din 2007.

-         Eu vă zic o chestie. Pensia este un drept patrimonial, iar orice atingerea a acestui drept e neconstituţională. E ca şi cum mi-ar naţionaliza casa.

-         Şi dacă sistemul de pensii intră în faliment, cine răspunde? Ce se întâmplă atunci cu acest drept patrimonial?

-         Ar trebui să răspundă ăia care au dat pensii speciale ani de zile. De ce am ajuns aici? Pentru că s-au creat tot felul de sinecuri iar oamenii care le-au creat nu răspuns acum. Ei vin acum şi spun că nu se mai poate. Trebuie să facem ceva. Păi tot ei, care ne-au adus aici?

-         Da, dar ce facem dacă fondul de pensii intră în faliment? Există riscul ca nimeni să nu mai primească nimic.

-         Oriunde în lume sistemul de pensii este subvenţionat de la bugetul de stat. Asta a fost politica anilor 1990 când i-am scos pe toţi la pensie. Avem 1,8 milioane de oameni cu cotizaţia completă şi peste 2 milioane de oameni pensionaţi anticipat şi pe caz de invaliditate. Nu putem să-i învinovăţim nici pe ăia de invaliditate. Unde s-au făcut abuzuri trebuie aplicată legea şi arestaţi medicii care au dat documente false.

-         Credeţi că poporul ar accepta să aplice legea la sânge?

-         Poporul ar accepta dar cei 10% care conduc nu acceptă.

Sunt şi lideri care fac sindicalism de Paști şi de Crăciun

-         Acceptaţi ideea că există lideri de sindicat care au relaţii călduţe cu şefii de instituţii?

-         Sunt cazuri şi cazuri. Sunt lideri indezirabili în instituţii care se bat pentru drepturile oamenilor dar sunt şi lideri care fac sindicalism de Paști şi de Crăciun. Din punctul meu este aici o evaziune fiscală pentru că acel 1% din salariu care se plăteşte drept contribuţie la sindicat trebuie folosit numai pentru acţiuni sindicale cum ar fi mitinguri, marşuri, fond de grevă, etc. Nicidecum să le întorci banii pentru că asta înseamnă că le întorci banii la oameni sub forma pungii de Crăciun. Genul asta de sindicate fără activitate sindicală ne compromit. Pentru că dacă vrem să facem ceva în unele zone nu ai cu cine pentru că aceşti lideri de sindicat nu se implică.

-         Cum vedeţi dvs participarea sindicatelor ca acţionari în firme de ticketing?

-         Ştiţi bine care a fost punctul nostru de vedere faţă de tichete cadou şi alte tipuri din acestea. Sunt un model de evaziune fiscală clară. Noi am fost singurii care am afirmat asta şi am supărat foarte multă lume. Dar aşa suntem noi, supărăm şi lumea sindicală şi lumea politică. Cred cu tărie că aceasta este o formă de evaziune fiscală şi mai mult în zona agenţilor economici. Guvernul a înţeles să le taie dar le-a taăiat doar de la bugetari, deci tot de la ăştia care sunt mai amărâţi. Avem o problemă pentru că impozităm drastic munca şi tichetele de masă au fost o formă de evadare către o impozitare mai prietenoasă.

-         Un proiect de reformă a fiscalităţii au sindicatele?

-         Nu este treaba noastră dar avem nişte propuneri.  Lupta cu munca la negru este una dintre ele. Mărirea bazei de impozitare este un obiectiv clar. Dacă nu facem asta greul va fi dus tot de cei care plătesc tradiţional impozite iar cei care se eschivează de ani de zile vor prospera. Asta este una dintre alternative dar pentru asta trebuie instituţii care să fie lăsate să îşi facă treaba, nu să se ducă în control şi să primească telefone ca să ocolească anumite firme. Şpaga se duce către şefii numiţi politic şi mai puţin către funcţionarul simplu.  Nu cred într-o reformă decât dacă ea este generală şi plecată de la politicieni, pentru că acolo este decizia.

În 1991, ministrul de Justiţie Mircea Ionescu Quintus a înfiinţat prin ordin ministerial Serviciul Independent pentru Protecţie şi Anticorupţie (SIPA), ca structură departamentală în subordinea Direcţiei Generale a Penitenciarelor. Scopul declarat era acela de a urmări şi controla infracţiunile cu implicaţii majore din penitenciare. În 2003, din cauza scandalurilor din presă care arătau că la vărful SIPA au fost numiţi foşti lucrători ai securităţii, iar serviciul era suspectat că face poliţie politică. Ca măsură de camuflaj, serviciul a fost transformat în Direcţia Generală de Protecţie şi Anticoruptie (DGPA) şi, pentru prima data, a fost obligat să prezinte Parlamentului rapoarte de activitate. În 2006, la începutul anului, Monica Macovei a desfiinţat serviciul secret din subordinea ministrului Justiţiei. Scandalurile de presă, practicile de tip securist şi exploatarea corupţiei din sistemul penitenciar în scopuri oculte au fost motivele care au stat la baza acestei decizii. Au existat însă voci din sistem care susţin că serviciul secret s-ar fi apropiat prea mult de matrapazlâcurile magistraţilor şi că prin aceste investigaţii s-a ajuns la un soi de control asupra acestora. Deşi sinecura securiştilor din Ministerul Justiţiei a dispărut, lucrătorii fostului serviciu au ajuns în posturi călduţe. Şi nu prin concursuri, cum ar fi fost normal, ci în baza unor parteneriate cu şefii de închisori, datori vânduţi foştilor securişti. Este cazul directorului adjunct Gabriel Rusu, de la Penitenciarul Slobozia, ajuns peste noapte şef peste pază şi abonat la sporuri salariale pentru lucrări excepţionale.

Turnătorii umflate şi un flagrant de 5 lei

Începând cu luna mai 2010 noul director adjunct pe linie de pază al Penitenciarului din Slobozia este împuternicit la apelul bocancilor fostul şef al biroului local al SIPA, Rusu Gabriel. Absolvent al Academiei Naţionale de Informaţii “Mihai Viteazul” (fosta scoală de ofiţeri de securitate), Rusu a avut un traseu sinuos sfârşind în postul călduţ primit cadou de la conducerea penitenciarului. Strict profesional vorbind, treaba este complicată. După debarcarea (cu scandal) din fruntea biroului SIPA a ocupat mai multe funcţii de execuţie, printre care si pe cea de şef birou al serviciului asistentă psihosocială, fiind uns pe scaun la sugestia comandantului lagărului de la Slobozia, Andrei Dumitru, cu care a fost coleg de studii postuniversitare prin anii 1997-98 în curtea fară gard a şcolii de gradaţi din pădurea Băneasa. Nu ştim dacă la decizia administrativă a contribuit festivitatea scurtă dar udată din belsug cu vin de Focşani şi pigmentată cu un batal de Alexeni. Cert este că la apelul de seară, Rusu s-a trezit fară să vrea director adjunct  pe linie de pază şi siguranţa detinerii. Pe vremea cât a activat la SIPA  Rusu ar fi sifonat către ANP şi către secretarul de stat de atunci de la MJ, nea Clocotici, nişte lucrări informative care-l vizau pe fostul commandant Chiriac, pe care l-a acuzat de tot felul de potlogării printre care folosirea în scop personal a deţinutilor,foloase necuvenite etc. Toate capetele de acuzare au fost demontate în justitie, iar cel încriminat a fost reabilitat, fiind numit un fel de şefuleţ la fostul loc de muncă. Mai grav, după revenirea la Penitenciarul Slobozia a fostului comandant, Rusu i-a fost subordonat la serviciul reeducare, fiind tinut în umbră dar si marginalizat ani buni pentru păcatele de pe vremea când tăia şi opera la SIPA. Competenţa în lucrări informative i-a jucat o festă în cazul unui flagrant în care Rusu viza corupţia gardienilor. Cu ajutorul unui deţinut Rusu a pus la cale mituirea cu 5 lei a unui gardian, care contra acestei şpăgi monumentale urma să introducă nişte cafea în Penitenciar. Afacerea a căzut, iar Rusu s-a mai acoperit o dată de glorie fiind expulzat din rândul securiştilor penitenciari. A urmat cocoţarea pe bază de proptea în fruntea Serviciului Reeducare şi Asistentă Psihosocială, desigur după pensionarea titularului acestui post că prin concurs era mai greu. Omul vizează de ceva ani numai functiile de director de unităţi sau măcar de director adjunct, totul culminand cu participarea la un concurs organizat de MJ pentru un post de director al unui penitenciar din Dobrogea,unde a concurat singur pe post dar a ratat de puţin, clasându-se al doilea.

Justiţia restaurativă, varianta Rusu

Acum câtiva ani a apărut în România ideea justitiei restaurative. Unul dintre adevăraţii promotori ai acesteia a fost domnul Andrei Pascu. Din păcate, la momentul respectiv nu a găsit sustinerea necesară si, oarecum dezamăgit, a plecat din sistem, Unul dintre proiectele care au stat pe biroul directorului general ANP de atunci, nevalorificat de acesta, a fost cel referitor la justitia restaurativă.  Justitia restaurativă presupune un proces de mediere între victimă si infractor, în diverse faze ale procesului penal. În unele tări civilizate democratic si legislativ succesul medierii poate presupune si renunţarea la acuzatii si la urmărirea penală. Atât victimele, cât si cei care au comis infractiuni pot participa la mediere doar dacă doresc si dacă îndeplinesc anumite conditii, astfel încât să se evite revictimizarea si alte efecte traumatizante. Conceptul prezentat aici pe scurt a fost suficient de sofisticat pentru ca Rusu să-l ia din zbor şi pe baza dizertaţiilor savante despre acest concept să-şi agaţe la butonieră un aer de intelectual neînţeles. Conferinţele din cantina puşcăriei de la Slobozia şi ceva proptele la ANP l-au transformat pe Rusu în promotor al introducerii justiţiei restaurative în România, lucru de altfel imposibil în următoarea sută de ani. Dar ce contează? Contează doar că Rusu şi-a găsit astfel obiectul muncii şi baza pentru acordarea unor sporuri de 50% din leafă pentru lucrări excepţionale. Excepţionale dar inutile, la fel ca alfabetizarea deţinuţilor şi reinserţia lor pe piaţa muncii, care are un singur efect: populaţia din puşcăria Slobozia este cam aceeaşi, ceea ce denotă că deţinuţilor li se cam rupe de reinserţia propăvăduită de Rusu.

Educatorul reprofilat la pază

Protectorii fostului slujbaş SIPA s-au gândit la toate. Aşa se face că fostului lucrător informatic i s-a oferit postul de şef al pazei unde a fost transferat cu tot cu sporul lunar de 50% primit la compartimentul de educaţie şi asistenţă psihosocială. Dacă până mai ieri Rusu învăţa deţinuţii să coloreze, astăzi, de frica unor reduceri de personal, omul s-a reprofilat în paznic. Una peste alta, expertiza lui costă statul circa 70 de milioane de lei, cu tot cu sporul de genialitate pe care-l umflă pe abonament. O vilă în construcţie în Slobozia şi 2 apartamente reprezintă o avere frumuşică, mai ales când vorbim de un bugetar inovator de talia personajului nostru. Cazul nu este singular. Sistemul penitenciar şi sistemul bugetar în general colcăie de asemenea exemplare. Ei sunt cei care împovărează statul cu lefuri spectaculoase plătite de pomană şi pe care nici un sistem nu-i va putea clinti din loc. Pentru că ei sunt SISTEMUL.

În continuarea demersurilor de asanare a problemelor din unităţile administrativ teritoriale din judeţul Ialomiţa, ca prefect al judeţului am observat că suma constatată de încasat şi neîncasată la 31 decembrie 2009 este de….”. Aşa îşi începe ultimul comunicat de presă prefectul Mădălin Teculescu, un băiat nervos aflat în luptă cu banditismul din judeţ. De data această domnul prefect ridică la fileul presei două problem spinoase. Una este legată de impozitele neîncasate de autorităţile locale şi, deşi la începutul citatului vorbeşte despre o sumă, domnul prefect ne pune pe masă vreo 3 sume. Este vorba despre debitele primăriilor din rural, din urban şi de restanţele consiliului judeţean. Prefectul îşi manifestă nedumerirea cu cuvintele lui după cum urmează: “Am solicitat autorităţilor locale să prezinte cauza neîncasării rămăşiţei (poate legislaţia actuală), iar dacă nu de ce nu au fost făcute încasările când economia duduia.” Fiind evident că ne aflăm în cazul 2, şi anume că încasările nu s-au făcut când economia duduia, înţelegem că întrebarea pusă de prefect în comunicatul de presă este retorică şi ne gândim că ar putea fi cauzată de arşiţa din ultimele zile. Sau de descărcările electrice din week-end care ar fi putut afecta placa de bază a unui om normal, aşa cum îl considerăm noi pe domnul prefect. Din păcate, punctul doi al ordinei de zi din comunicat ne face să-l asemănăm mai de grabă cu Marean Vanghele, despre a cărui prostie nu ştiam că e contagioasă: “Totodată am solicitat organelor statului să ia măsuru urgente de stopare a evaziunii fiscale din agricultură pe persoană fizică”. Forţa mesajului este totală iar organele probabil că s-au râs până la lacrimi de naivitatea prefectului, care a explicat că există multe societăţi agricole cu 5000 de hectare care nu aduc venituri statului, ci unor funcţionari ai, cităm”statului degeaba”! Ce legătură or avea persoanele fizice cu societăţile care deţin 5000 de hectare şi cu evaziunea fiscală, doar mintea limpede a domnului prefect ştie dar se pare că nu vrea să ne spună şi nouă. Finalul este demn de regimul Boc, apelul prefectului încheindu-se nedecis, într-un spirit gregar şi pe alocuri populist: “Cunosc faptul că anumite structuri create în timp cu greu pot fi aduse pe calea legală, dar am încredere în funcţionarii instituţiilor statului”.  Ce elan patriotic! Ce spirit de mobilizare! Ce durere în cot trebuie să fi simţit funcţionarii statului degeaba în care Teculescu are atâta încredere nu este greu de închipuit. Nu am priceput care a fost rolul acestei comunicări mirobolante în care prefectul a transmis nimic. Dacă este ce credem noi, problema se rezolvă dor cu un repaus la pat şi comprese cu apă rece. Dacă este ce spun inamicii domnului prefect, soluţia este mult mai dureroasă. Sperăm însă să treacă doar cu nişte algocalmin.

Cu un buget făcut varză şi cu perspectiva falimentului deasupra grumazului, guvernul lui Boc se înneacă în populism şi prostie. Contaminat probabil de prostia care emană din discursurile liderilor de mucava ai opoziţiei, Boc vehiculează ca proasta-n târg ideea alimentării fondului de solidaritate cu bani obţinuţi din impozitarea cu 90% a salariilor mai mari de 8000 de lei din companiile statului. O aberaţie mai  mare nici bugetarul liberal Antonescu nu era în stare să debiteze. Fondul de solidaritate trâmbiţat de Boc la comanda lui Băsescu este o idioţenie fără margini. Este un nonsens juridic, o puşculiţă creată pentru a arunca praf în ochii fraierilor şi găselniţă stângistă care nici măcar nu vine din CAP-ul lui Ilici Iliescu, ceea ce ar fi fost cumva de înţeles. În loc să taie toate veniturile de la stat şi să le plafoneze sub salariul preşedintelui prin lege, Boc inventează donaţii care să rezolve criza de numerar a statului. Adică statul îşi donează  singur nişte bani care nu ajung în buget, cum ar trebui să ajungă taxele colectate de la contribuabili, ci într-un fond care oficial nu există. Cum însă se vor cheltui banii adunaţi din leafa lui Băsescu şi a camarilei provenite din tot spectrul politic din instituţiile publice? O să se împartă colaci la sărmani? O să crească pensia socială? O să se trimită bani de salarii la primăriile înfiinţate doar pentru a hrăni o gaşcă locală de aleşi pe bază de mici şi bere? Habar nu avem. Şi, ceea ce este mai trist, că nici Boc sau Băsescu nu au. Nu au habr şi nu au nici creier. Prostia a atins cote alarmante şi a cuprins întreg spectrul politic. Obişnuiţi să îşi cumpere voturile cu bani de la stat distribuiţi populimii şi clientelei sub formă de salarii, pensii, indemnizaţii şi alte forme de sprijin financiar, golanii de pe scena politică sunt incapabili să priceapă că statul nu poate fi la nesfârşit vacă de muls. Cum să plătească statul pensii de sute de milioane când banii strânşi din cotizaţii nu sunt puşi la treabă, ci sunt folosiţi pentru plata pensionarilor scoşi la foc automat din sistem? Cum poate statul garanta nu anume venit viitorilor pensionari câtă vreme nu există un contract între contributor şi colector care să garanteze anumite randamente ale banilor depuşi de viitorul pensionar? Logic ar fi ca statul să plafoneze contribuţiile la fondul de pensii la un anumit nivel pentru care să garanteze o pensie minimă la limita decenţei.  Pentru cei care vor pensii mari există contribuţia la fondurile private unde în baza unui contract ferm clienţii plasează bani care sunt investiţi şi oferă randamente capabile să sigure pensii mari. Abia aici putem vorbi de contributivitate şi nu la stat, unde banii sunt aruncaţi în consumul imediat. O pensie de stat plafonată ca 40-50 de milioane de lei ar fi un venit decent şi suportabil pentru buget şi ar asigura bătrâneţi decente oricui, indiferent de standardul său de viaţă. Contribuţiile la fondurile private de pensii ar asigura o creştere a posbilităţilor de finanţare a mediului de afaceri, în condiţiile în care plasamentele acestor fonduri sunt coordonate de experţi şi nu de politruci guvernamentali. Individul este singurul responsabil de bătrâneţea lui. Vrea nivel de trai imediat, se mulţumeşte cu pensia plafonată de la stat şi toacă restul de bani pe ce-i trece prin cap. Dacă vrea pensie mare, plasează banii la fondul privat. Tot ceea ce trebuie să facă statul este să reglementeze drastic activitatea fondurilor de pensii şi să le monitorizeze plasamentele. Asta ar însemna ca statul să revină la rolul său de arbitru şi să abandoneze ipostaza de actor amestecat până în gât în economie. Când golanii politici vor înţelege că statul nu este fundaţie umanitară şi nici bancă pentru afacerile smecherilor s-ar putea să avem parte de o schimbare structurală de profunzime, care să garanteze prosperitate şi şanse egale. Statul paternalist, asistenţial şi condus de idioţi botezaţi diferit dar cu aceleaşi apucături nu este în stare decât de populism şi oferă doar sărăcie. Ce-i drept, uniform distribuită.

Enervaţi peste măsură de gestul lui Boc de a umbla la salariile bugetarilor şi la pensiile oamenilor, un grup de pesedişti nervoşi din cadrul BOB al PSD Ialomiţa a ieşit în stradă pentru a protesta. În fruntea coloanei de fomişti bugetari s-a aflat un grup de cetăţeni care trăiesc de ani de zile din leafa noastră, conduşi de preşedintele Ciupercă Silvian. Primarii şi activiştii PSD au protestat îndelung împotriva tandemului Chioru-Piticu pe care i-au trimis la origini. Alături de demonstranţi s-a aflat şi miliardarul Fănică Muşoiu, care a încercat să iasă la drumul mare cu Mercedes-ul ăla cumpărat din contractele firmelor sale cu statul, adică cu nea Vasile Ciupercă, că el e statul în Ialomiţa. Surse din PSD- organizaţia de tineret bovin ne-au declarat că Mercedes-ul lui Fănică a refuzat să iasă la demonstraţie deoarece nu voia să fie văzut în compania unor “indivizi transpiraţi care cereau lovele de la stat” , am încheiat citatul. Coloana de demonstranţi care urla isteric pe stradă a parcurs circa 2 km după care s-a refugiat la umbră pe terasa pesedistului Cornel Vasile, de la Clubul Tineretului, o oază de fiscalitate într-o mare de evaziune fiscală. S-au servit mititei tradiţionali şi bere, dar nu ştim cine a plătit pentru ele deoarece este greu de crezut că bugetarii pesedişti au aruncat cu banii de pâine în isterii anti Băsescu şi anti Boc. Preşedintele sărac, cinstit dar cu trei costume în dulap, l-am numit aici pe liderul insurgenţilor de stânga, Vasile Ciupercă, a întocmit un deviz de revendicări umflat cu pompa aşa cum sunt şi devizele la lucrările publice ale lui nea Cornel Beton Anghel. Cităm din memorie:

-         Majorarea cu 150% a ajutoarelor sociale pentru alegătorii de stânga.(protecţie socială moderată)

-         Scoaterea de sub urmărire penală a tuturor pesediştilor anchetaţi de Parchet sau trimişi în judecată.

-         Scutirea de taxe şi impozite a oamenilor de afaceri pe bază de adeverinţe eliberate de PSD (măsură de relaxare fiscală parţială).

-         Arestarea de urgenţă a lui Traian Băsescu şi interzicerea dreptului acestuia de a mai candida vreoadată în viaţa lui la vreo funcţie că prea îi bate pe unde-i prinde(măsură de reformarea a justiţiei).

-         Desemnarea preşedintelui Romaniei doar cu recomandare de la PSD.

-         Desfiinţarea alegerilor libere în judeţele, oraşele şi comunele conduse de pesedişti, ca să nu mai cheltuim banii de pomană(măsură de reducere a deficitului bugetar).

-         Subvenţionarea căldurii pentru membrii PSD în proporţie de 150%.(stimularea consumului)

-         Majoarare pensiei lui Ion Iliescu cu 25%. Pe săptămână.(o prostie, dar merge că e pe final şi nu ne mai costă prea mult)

-         Interzicerea oricărei media cu excepţia Realitatea TV şi Antena 3.

-         Naţionalizarea tuturor firmelor cu profit din România care vor fi trecute în proprietatea membrilor PSD.

-         Desemnarea tuturor membrilor PSD, din oficiu, drept funcţionari publici. Astfel toate deconcentratele din România vor fi ocupate doar de ei, pe bază de concurs.

-         Interzicerea controalelor de orice fel la firmele cu acţionari PSD.

-         Reformarea Parlamentului prin reducerea sa la parlamentari PSD, PNL şi, la nevoie, PC. În acest fel vom scădea cheltuiala cu funcţionarea statului.

-         Scoaterea PD-L în afara legii. Definitiv.

Lista cu revendicări a fost depusă la spitalul de nebuni de la Socola. Vom reveni cu amănunte.

În vreme ce guvernul Boc a intrat cu drujba în veniturile populaţiei amputând  pensiile şi salariile minuscule la un loc cu  rentele nesimţiţilor din capul ierarhiei bugetare, la Ministerul Justiţiei desfrâul este în toi. Cu doar câteva zile în urmă, Consiliul de Conducere din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a repartizat sporuri grase pentru mahării din puşcării. Efortul bugetar necesar recompensării aberante a şefilor de penitenciare costă bugetul public peste 2 miliarde de lei vechi lunar. La rândul lor, baronii sistemului penitenciar îşi recompensează subordonaţii cu aceleaşi procent de 50% din lefuri pentru, cităm: “lucrări de excepţie şi misiuni speciale”.

Curtea de Conturi consideră sporurile nejustificate

Prin ordin de ministru, MJ s-a împărțit și sporul de 50% pentru “lucrări de excepție și misiuni speciale”  destinat, personalului din cadrul ANP. Acordarea acest gen de spor în opinia Curții de Conturi e clară: “… nu are legătură cu sfera lucrărilor de excepție sau misiunilor speciale”, „notele de fundamentare privind acordarea sporului sînt insuficient fundamentate (tautologic, dar adevărat – n.r.), nu sînt prezentate lucrările de excepție și misiunile speciale. Procedînd în acest mod, instituția își asumă riscul acordării acestui spor în mod arbitrar şi nejustificat”( Raportul Curtii de Conturi 2008). În ciuda acestor precizări, Ministrul Justiţiei a continuat să arunce cu bani în stimulente plătite arbitrar. Pe ordinea de zi a întâlnirii din 7 iunie 2010 a Consiliului de Conducere al ANP s-a aflat un punct care viza acordarea acestor sporuri. Procesul verbal de şedinţă publicat pe site-ul instituţiei relevă un fapt absolut incredibil. În vreme ce şefii se gândeau la portofelele proprii, sindicatele cereau folosirea fondului de premiere pentru reducerea datoriilor pe care ANP le are la furnizori :„Analiza propunerilor de prime lunare de excepţie sau de misiune specială de până la 50% din solda funcţiei de bază/salariul funcţiei de bază, respectiv salariul de bază, pentru directorii şi directorii adjuncţi de unităţi şi personalul aparatului central, pentru luna mai 2010. Reprezentantii sindicatelor respectiv SNLP şi FSANP  propun ca sumele alocate pentru acordarea sporului de 50% să fie realocate pentru alte achitarea altor datorii restante şi a cheltuielilor de personal (chirii, decont transport etc.); argumentând că, criteriile avute în vedere la acordare acestui soi de spor nu sunt relevante, iar sporul în discuţie trebuie acordat doar pentru lucrări excepţionale, titulatură care in prezent nu este bine definită lăsând loc la interpretari .Domnul Ioan Băla director ANP susţine că activităţile desfăşurate de către factorii de decizie din unităţile subordonate reprezintă atribuţii de serviciu, însă este important să se aprecieze şi să se recompenseze gradul de implicare al celor cu rezultate deosebite.Informează că şi funcţiile de execuţie au fost luate în considerare pentru premiere în defavoarea altor lucrători cu funcţii de execuţie care nu mai au acces la premii”. Consiliul de Conducere al ANP-ului a deliberat şi a acordat la o prima strigare 77 bonusuri pentru clienteala aflată în unităţile din teritoriu. Pentru Slobozia au fost propuşi şi au trecut clasa următorii:

- comisar şef ANDREI DUMITRU 50%

- comisar Ovreiu Aurelian – director adjunct (economico administrativ)50% (Ovreiu este patronul bălţii de la Cosâmbeşti pe care l-am investigat cu ceva vreme în urmă. În urma investigaţiilor noastre conducerea primăriei a fost trimisă în judecată).

- comisar Rusu Marian Gabriel – împuternicit director adjunct (educaţie  şi asistenţă psihosocială) 50% din luna mai 2010 împuternicit DASDRP.

Prime date pe bază de abonament

Recompensaţi gras de şefii din Bucureşti, directorii din teritoriu şi-au recompensat la rândul lor amicii din subordine. La Slobozia, primele se acordă constant ca aceloraşi oameni, ca un fel de abonament la transportul în comun. Iată care sunt salariaţii cu stea în frunte la la Penitenciarul Slobozia:

Posesorii primelor lunare de 50% din Penitenciarul Slobozia

Ianuarie 2010

Obrejan  Maria

Rusu   Gabriel

Voiculet Catalin

Panait Marian

Jipa Adi

Musca Romeo

Dan Lucian

Dumitru Marius

Ciobanu Natalia

Mihaiescu Aristide

Hagianu Gogu

Modrea Adrian

Februarie 2010

Lista s-a repetat în proportie de 100%

Martie  2010

Rusu Gabriel

Obrejan  Maria

Panait Marian

Voiculet Catalin

Musca Romeo

Jipa Adi

Dan Lucian

Dermengiu Daniel

Geanta Adrian

Petre Marcel

Onica Luminita

Gheorghe Marian

Dumitru  Marius

Aprilie 2010

Obrejan Maria

Voiculet Catalin

Panait Marian

Musca  Romeo

Dan Lucian

Tudose Adrian

Ciobanu Natalia

Geanta Adrian

Soare Elvis

Gheorghe Marian

Parlea Catalin

Basturea Petre

Mai  2010

Obrejan  Maria

Voiculet Catalin

Panait Marian

Jipa Adi

Coman Lucica

Anghel Costel

Anghel Marian

Hagianu Gogu

Dan Valentin

Ionel Georgel

Soare Adrian

Posaceanu Marian

Comentariile făcute de “prostimea” din Penitenciarul Slobozia ne scutesc pe noi de concluzii: “Desigur, nu putem face publice din motive care ţin de securitatea naţională  lucrările de exceptie elaborate de jr. Obrejan M, Panait M, Voiculet C, Ex-psihologul Rusu G. Dar câteva întrebări putem pune:

-                  Câte procese câştigate în instantele locale pe pledoarii şi apărări cu semnătura jr.Obrejan M. a avut unitatea de la Slobozia?

-                  Efectul de boomerang social al planurilor de reinsertie a ppl gândite de psihologul Rusu G.şi transpuse în ample lucrări de excepţie  fac ca populatia penitenciarului din Slobozia să fie aproape aceiaşi?

-                  Măsurile luate şi transpuse în grandioase lucrări de excepţie deschid mai degraba pentru Panait uşa aducerii aminte – nu cumva ai fost şi în concediu, domnule, într-una din lunile în care ai încasat spor pentru lucrările de excepţie?

Sistemul politic românesc este defect și, pe cale de consecință, ineficient. Consumă mult și produce puțin spre nimic. Filtrate pe doar pe bază de prostie ca unic criteriu de selecție, organigramele partidelor politice sunt un model de cum nu trebuie să se facă o selecție de cadre. Pe toată scena politică, de la stânga la dreapta, singurele criterii de selecție sunt prostia și hoția. Cu cât un individ este mai prost și mai șantajabil, cu atât el urcă mai mult în ierarhie. Liderii partidelor sunt niște marionete manevrate de personaje mai bine sau mai prost camuflate în spatele scenei, care execută cu precizie instrucțiuni livrate la plic.

La PD-L păpușa este Emil Boc, un tip lipsit de forța necesară pentru a controla niște hiene. Păpușarul pare a fi Băsescu, însă eu aș paria pe o conjurație abilă, identificată sub formula Blaga-Videanu-Berceanu, care nu se sfiește să își manifeste pe față puterea. Incapabil de a își impune propria viziune, dacă are vreuna, Boc se acoperă de penibil fiind intens ajutat de sfătuitorii de taină. Amputarea la oală a veniturilor ca măsură de reducere a deficitului bugetar este o porcărie sinistră câtă vreme salariile bugetare nu sunt plafonate la salariul președintelui iar schemele de personal nu sunt reduse drastic. Cât de dobitoc să fi să nu pricepi asta? Boc nu poate fi atât de dobitoc, este clar până și pentru criticii săi. Este doar incapabil să bată cu pumnul în masă și să își impună punctul de vedere în fața unor golani interesați în debarcarea sa și ruperea partidului de la remorca lui Băsescu.

La PNL marioneta se cheamă Crin Antonescu. Un bugetar consacrat aterizat în fruntea unui partid de afaceriști este combinația perfectă. Sărac lipit și plin de rumeguș în discurs, Antonescu executa partitura lui Patriciu. Parțial, că omul nu prea înțelege ce e cu statul minimal, care în viziunea sponsorului ar trebui redus la dimensiunea unui punct. Falanga autodeclarată de dreapta a unui partid de stânga, am numit aici PSD aripa Ilici, PNL critică din toate pozițiile guvernul. Vorbește de austeritate și reducerea cheltuielilor statului cu vocea unui fost ministru care mergea la nuntă cu elicopterul de la MI! Frumos, nu? Campionii pomenilor sociale din vremea în care creditul făcea economia să duduie cu montorul la ralanti vorbesc acum despre ceea ce ei nu au făcut vreme de patru ani: reducerea numărului de bugetari, ajustarea pensiilor la nivelul la care să poată fi și plătite sau eficientizarea serviciilor publice. Pe alocuri echipa de lătrăi intră în contradicție cu Nașul Patriciu și nu pentru că ar avea viziuni diferite, ci pentru că mentorul le vorbește într-un limbaj necunoscut multora dintre ei. Cum să priceapă Atanasiu avantajul speculațiilor pe curs în piețele emergente?

La PSD situația este mai complicată. Aripa Năstase-Ponta, adică păpușarul și marioneta este la putere. Dar partidul are și o fracțiune de opoziție, deși  cam ciungă momentan. În sensul că păpușarul consacrat, Ion Iliescu, a cam rămas temporar fără marionetă. Micul Titulescu vorbește apăsat despre măsuri aberante și mângâie sărăcimea pe creștet. Impozitarea progresivă este calul lor de bătaie. Vor să ia mai mult de la bogați, pentru că oricum bogații lor nu plătesc impozite pentru simplul motiv că nu taie facturi. Inventatorii sistemului de ajutoare sociale distribuite după principiul “dați câte unul să ajungă la toți” visează cu ochii deschiși valuri de nemulțumire populară care să-i aducă la guvernare. Consolidarea statului asistențial care cumpără voturi la capul gol cu ulei și zahăr și arendarea județelor unor baroni locali  dispuși să plătească tributul sultanului Năstase este tot ceea ce își doresc. Și nici nu poți să-i condamni prea tare, că altceva nu au avut de unde deprinde.

Cam așa arată o descriere sumară a sistemului politic românesc. Nu l-am inclus aici pe Dictatorul Băsescu, și el o biată marionetă cu grade de libertate reduse dar lipsit de miza viitoarelor alegeri. Așa se explică rarele derapaje către normalitate din discursul său, înăbușite rapid de presa de trust responsabilă cu zgomotul. Nu există proiect, nu există leadership, nu avem perspective. Avem doar obiective trasate ferm de la un centru de comandă pe care marionetele naționale din România sau de aiurea trebuie să le execute prompt. Cearta dintre ele este doar decor pentru privitori care au misiunea de a valida prin vot ceea ce alții au ales pentru ei.

Potrivit unei statistici oficiale realizate pe perioada ianuarie- mai 2010 în instituțiile publice din Ialomița salariații au primit stimulente salariale în valoare de peste 700.000 de euro. Apogeul dezmățului bugetar s-a înregistrat în luna martie, când fondul de stimulente a atins suma de 1,4 milioane de lei. Cei mai mulți bani au primit salariații din finanțe, pentru care statul a găsit resurse să plătească stimulente inclusiv în luna aprilie.

Garda vs Finanțe

În vreme ce pentru Garda Financiară stimulentele acordate nu au depășit 38.000 de lei lunar deși această instituție aduce la buget bani necontabilizați și încasează venituri importante din amenzi contravenționale, grosul sumelor destinate “stimulării” salariaților s-a dus către Direcția de Finanțe. Șoferul, portarul, femeia de serviciu și, mai ales, șefii instituției au încasat constat sume importante. Doar în februarie salariații Direcției au cam chițăit, stimulentele repartizate fiind de doar 18.699 de lei. În rest, trai neneacă: 512.745 lei în ianuarie, 1,246 milioane de lei în martie și alte 512.652 de lei în aprilie. Asta în timp ce Garda Financiară a încasat zero lei în ianuarie, 22.293 de lei în februarie, 38.291 de lei în martie și 25.662 în aprilie. Sume importante au încasat salariații de la Inspectoratul Teritorial de Muncă, Casa Județeană de Pensii, AJOFM  sau Agenția Județeană pentru Prestații Sociale.

În plină grevă a sindicatelor din sistemul bugetar liderii naţionali clamează revendicări politice şi ţipă după salarii. Deşi sistemul public este anchilozat, costisitor şi neperformant, liderii salariaţilor din sistemul public, aceeaşi de 20 de ani, vorbesc doar despre lefuri. O viziune diferită are domnul Răzvan Bordeianu, liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Locală. Figură nouă în peisaj, domnul Bordeianu vorbeşte liber despre problemele din lumea sindicală, despre reformă şi restructructurare, teme inexistente în discursurile publice ale baronilor sindicali. Ân prima parte a interviului, liderul Sed Lex vorbeşte despre reformarea administraţiei publice locale.

-              Care sunt revendicările salariaţilor din administraţie?

-              Ne manifestăm nemulţumirea faţă de cei 25% tăiere de salariu pentru că în administraţia publică locală şi în domeniul instituţionalizat de asistenţă socială oamenii aceştia o duc cel mai greu. Dacă pentru administraţia centrală a fost un ministru puternic şi le-a mai dat câte un spor, pe administraţia locală, neavând ministru, neavând cine să se bată pentru fiecare nu s-a obţinut absolut nimic şi am rămas în salariul de grilă. Că de aceea vorbim de venituri şi de salarii. În administraţia publică locală nu a fost vorba de venituri. A fost salariul de grilă şi cu acesta au rămas toţi. Aşa s-a ajuns în situaţia că un om pleacă, cu studii superioare, cu 800 de lei, 700 de lei. Într-o primărie nu găseşti 5 inşi care să depăşească 1000 de lei. Vă pot arăta fluturaşii şi ştatele de plată de la consiliul judeţean. Atât sunt salariile. Sunt salarii de mizerie şi vreau să vă spun că în unele zone se munceşte. Dacă vrem să facem absorbţie de fonduri europene trebuie să avem oameni pregătiţi pentru că cei care pot să aplice sunt autorităţile publice locale în mare parte. Aici e nevoie de gaz, de apă, de infrastructură… Vă dau exemplul de la Călăraşi unde au atras 400 de milioane de euro. Nu mai au cu cine să lucreze pentru că oamenii pleacă. Cam asta este situaţia. Asta este principala nemulţumire. În rest avem nevoie de un sistem unitar de salarizare pentru că legea 330 a preluat ce era şi a pus în legalitate. I-a faultat pe cei din administraţia publică locală unde existau probleme cu contractele de muncă, cu acordurile.. Unii au câştigat în instanţă nişte drepturi, alţii le-au pierdut…

-              Administraţiile locale ar putea să îşi majoreze salariile dacă ar face o colectare mai bună de taxe şi impozite. Sunt localitatăţi care au procente de colectare ridicole. Asta cum o rezolvăm?

-              Acum, depinde. Sunt lucruri care se pot rezolva iar alte lucruri nu se pot rezolva. Dacă nu ai de unde să colectezi pentru că oamenii nu au bani, nu au de unde să plătească impozitul pe clădiri… Nu au impozit pe venit pentru că nu sunt afaceri. Cred că aţi văzut că peste tot se chiţăie. Au 2-3 asociaţii agricole şi cam atât într-o comună. Deci nu se poate face nimic pentru că oamenii nu mai lucrează. 90 %  din populaţia comunelor care nu sunt la şosea nu lucrează. Restul lucrează la primărie, la poştă, la poliţie. Altceva nu se desfăşoară acolo. Sunt 2-3 cu o mică afacere şi atât.

-              Şi atunci de ce revendicările sindicatelor se cantonează doar în sfera salariilor proprii şi nu în zona modificărilor de sistem? Este limpede că administraţia, organizată aşa cum este acum, nu poate funcţiona.

-              Da, dar chestia aceasta cu administraţia care nu funcţionează este o chestie de 20 de ani. Nici politicul nu a vrut ca administraţia să funcţioneze. Nu am avut timp de 20 de ani un sistem de cariere astfel încât aceste instituţii să fie conduse de oameni capabili, oameni profesionişti. E foarte greu când îţi vine unul care a lipit afişe, cum s-a întâmplat la Constanţa cu unul care vindea mici, l-au pus ditrectot la ITM şi în 3 luni l-au arestat. Că în prima lui şedinţă le-a spus funcţionarilor că de azi caşcavalul se împarte la el. Cu asta a înţeles el că trebuie să se ocupe în instituţia respectivă. Aceştia sunt oamenii promovaţi de partidele politice şi până nu-i strângem cu uşa pe cei din partide să avem o clasă politică mai bună care să ne lase să ne facem treaba nu facem nimic. Bătălia nu este pentru salariul directorului ajuns politic în funcţie. Este pentru avantaje şi influenţă.

-              Şi de ce sindicatul nu are un proiect în acest sens?

-              Asta este o problemă de management. Noi nu facem decât să aplicăm legea. Dacă ăştia dau legi proaste aplicăm ce spun ei. Nu noi putem să decidem asupra reformei în administraţie.

-              Nu-i vorba de decizie, este vorba de a presa clasa politică şi cu alte revendicări decât cele salariale. Pentru că altfel totul pare un scandal pentru salarii şi dacă ele ar fi majorate restul problemelor din sistem pe care le descrieţi şi dvs nu ar mai conta.

-              Eu pot să să vă spun în felul următor. Am făcut de nenumărate ori invitaţii şi guvernului şi preşedintelui României de a face o strategie de reformă în administraţie. Nu ni s-a răspuns, iar strategia lor a fost una simplă, de a îşi da afară unii altora clientela politică. Nu a fost niciodată o gândire coerentă astfel încât cetăţeanul s-o ducă mai bine.

-              Dar despre asta nu vorbiţi în public. Vreţi doar salarii şi jos guvernul indifirent care este el.

-              Ba da, vorbim şi nu…

-              Eu vorbesc de discursul liderilor de sindicat la nivel naţional.

-              Eu vorbesc în dreptul meu. Pe mine nu mă reprezintă foarte mult liderii de confederaţii. Nu m-aş duce niciodată să mă reprezinte unul ca ei. Ce pot să spun? Sunt multe probleme şi în lumea sindicală. Noi am încercat să îmbunătăţim sistemele pe unde s-a putut dar nu se ţine cont de propunerile noastre. Noi ştim cel mai bine care sunt problemele instituţiilor publice. E foarte greu pentru cei veniţi politic în sistem. Până să înveţe topografia locului sunt schimbaţi. Plus că se şcolarizează pe banii statului, merg la tot soiul de cursuri chiar şi în străinătate în loc să profesionalizăm funcţionarul de carieră. Pe ei nu-i trimitem decât la formări profesionale de două zile, eventual la colţul străzii, nu prea departe ca să nu cheltuim bani.

-              Care este proiectul sindicatului în materie de reformă?

-              Este foarte complicată treaba. Dacă ne uităm aşa şi facem o diagnoză la tot ce înseamnă administraţie o să vedeţi că salariaţii din acest domeniu, marea majoritate a lor, o duc prost. Şi atunci discrepanţele astea crează frustrări şi nemulţumiri. Sistemul trebuie reconstruit de jos în sus, dar cineva trebuie să îşi asume politic acest lucru. Pînă acum toate lucrurile acestea cu pensiile şi salariile nesimţite au fost doar la nivel de mesaj. Oricine dintre noi nu-i nebun să nu fie de acord cu tăierea pensiilor şi salariilor nesimţite. Dar dacă lucrurile nu se întâmplă şi totul este o mascaradă de decor şi vedem în presă că pentru unii se poate dar pentru alţii nu, atunci n-am făcut nimic.

-              Bun, să vă întreb altfel. Care ar fi primele 3-4 măsuri care trebuie luate pentru reformarea administraţiei?

-              Eu cred că ar trebui făcută o nouă împărţire administrativ teritorială. Nu e vina noastră că s-au creat comune pentru 1000 de inşi. Avem 76.000 de consilieri judeţeni, locali şi comunali şi doar 55.000 de funcţionari publici. Deci cei care decid sunt mai mulţi decât cei care execută. Este o nebunie dar aşa arată sistemul pe care l-am construit. Consilierul vine la o şedinţă, două, ridică mâna fie că înţelege sau nu despre ce este vorba şi pleacă acasă. Plătit, bineînţeles. Trebuie să avem o nouă împărţire administrativ teritorială pentru că omul de la comuna x are nevoie ca un funcţionar să fie acolo ca să-i elibereze diverse acte, dar nu e nevoie de primar, viceprimar secretară şi şofer plus consiliul local care cheltuie bani şi care prea multe nu face că nu colectează taxe şi impozite. Trebuie o reformă sutructurală care să nu se reducă la concedierea funcţionarilor şi menţinerea consiliului. Legea cu insolvenţa şi responsabilitatea fiscală spune că intră comuna în insolvenţă dar primarul şi consiliul local rămân în funcţii. Acasă pleacă funcţionarul, deci tot cel care munceşte. Asta e reforma pe care au înţeles-o ei şi este o problemă a noastră, a tuturor. Îi lăsăm pe ăştia să facă ce vor cu noi, să gândească prost cum au gândit şi până acum sau facem ceva noi, toată societatea civilă, fie presă, sindicate asociaţii profesionale. Până acum a guverna înseamnă a fura mai mult decât ăia care au guvernat înainte.(va urma)

Presa a declanşat un adevărat concurs de dezvăluri din portofelele bugetarilor. Salariul angajatului din sectorul bugetar este luat la măsurat şi analizat de toată lumea într-un soi elan proletar demn de o cauză mai bună. Pentru justificare se apelează la comparaţii din ce în ce mai absurse. Nu-i vorbă, există salarii strigătoare la cer şi o lipsă de performanţă vizibilă din avion în sectorul bugetar. Dar de la execesele prezentate până la exasperare de presă şi până la o poziţie echilibrată şi raţională faţă de restructurarea sectorului public este cale lungă. Nu poţi avea pretenţia să beneficiezi de servicii de calitate de la stat în condiţiile în care un salariu decent al funcţionarului stârneşte controverse neaşteptate şi înjurături de mamă. Discuţia care se evită cu încăpăţânare in aceste zile este aceea despre restructurarea din temelii a instituţiilor. Dacă plecă circa 500.000 de funcţionari inutili şi insuficient pregătiţi din sistem, chiar şi în condiţiile reducerii fondului de salarii, ar fi posibil ca cei rămaşi să primească salarii decente, aşa cum ar fi normal. Nu poţi cere funcţionari bine pregătăţi şi amabili plătiţi cu lefuri de mizerie care nu le acoperă nici măcar facturile lunare de utilităţi. O stimulare a comptenţelor şi aşezarea pe baze concurenţiale a schemei de personal ar aduce performanţa în instituţiile publice. Soluţia optimă, după părerea mea, ar fi scoaterea instituţiilor statului de sub control politic. De tot şi definitiv. Căci atât supraîncărcarea schemei cât şi deformarea hidoasă a grilei de salarizare sunt exclusiv opera politicienilor şi liderilor sindicali. Politicienii au folosit statul să îşi satisfacă sponsorii şi lipitorii de afişe. Liderii sindicali au încurajat umflarea schemelor pentru a câştiga reprezentativitate în condiţiile în care salariaţii din privat sunt rupţi de mişcarea sindicală. În vreme ce salariaţii competenţi muncesc pe lefuri de mizerie şi sunt marginalizaţi, în stradă ies straturile adipoase şi amorfe de întreţinuţi. Îi recunoşti după lozincile mizerabile şi după comportamentul mârlănesc. Ei sunt pleava, surplusul care trebuie aruncat peste bord. Cu ei în barcă, funcţionarii publici de carieră nu-şi vor recăpăta niciodată respectul şi demnitatea care astăzi le sunt puse sub semnul întrebării.