Saturday, August 23rd, 2014

După ce a eşuat preţ de două mandate în încercarea de a scoate bani albi din cele 9000 de hectare de teren deţinute în proprietate privată în zona Giurgeni-Vlădeni, Consiliul Judeţean Ialomiţa a reuşit imposibilul: să concesioneze terenurile neproductive pentru învestiţii în centrale eoliene.

Proiectul, în valoare de 70 de milioane de euro a primit deja aprobarea CJI şi urmează ă fie amplasat în apropierea comunei Platoneşti, zonă considerată optimă pentru dezvoltarea unei investiţii de acest tip. Ioan Martin, vicepreşedintele CJI susţine că acest proiect poate fi extins pe aproximativ 2-3 la sută din suprafaţa deţinută de instituţie în zona Giurgeni Vlădeni. Potrivit studiilor efectuate până în prezent, zona respectivă ar putea asigura o cantitate de energie dublă faţă de cea furnizată în prezent de către centrala de la Cernavodă.

 

68 de centrale eoliene în Ialomiţa

Potrivit informaţiilor oficiale, CJI a primit joi, 18 septembrie o solicitare in partea unei firme înmatriculate în Ialomiţa pentru dezvoltarea unei investiţii într-un sistem de energie alternativă, bazat pe centrale eoliene. Proiectul constând în construirea a 68 de centrale eoliene de 2 megavaţi, va fi ridicat în imediata apropiere a comunei Platoneşti şi va demara la începutul anului viitor. Ioan Martin, vicepreşedintele CJI: „Solicitarea a fost depusă ieri. Este vorba despre un certificat de urbanism şi, ulterior, autorizaţie de construcţie pentru 68 de generatoare eoliene cu o putere instalată de 136 de megavaţi. Analizând tendinţa de dezvoltare pe zonă, m luat în consideraţie potenţialul eolian al terenului. La un prim calcul, cu un minim de realizări, am putea reuşi să triplăm valoarea concesiunilor din zonă.”

Oficialii CJI consideră această oportunitate drept un prim pas în eficientizarea suprafeţelor de teren deţinute în proprietate privată. Viitoarele contracte de concesiune pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni, susţine vicepreşedintele Ioan Martin, vor conţine o clauză care va permite extinderea acestui tip de investiţi pe 2 până la  procente din suprafaţa de ţinută de CJI în prezent. „Principalul avantaj al viitorilor investitori este că e o suprafaţă compactă, cu un proprietar unic. Vor apărea nişte agenţie economici care vor exploata, plătitori de taxe, care vor oferi locuri de muncă în Ialomiţa şi vor genera venituri aici.”

 O altă alternativă pentru exploatarea superioară a zonei o reprezintă investiţiile în culturile de orez, un proiect mai vechi al CJI, nerealizat până în prezent. Până acum, din cele 8 700 de hectare de teren deţinute de CJI, au fost concesionate circa 3100 de hectare, reprezentând teren productiv, iar valoarea redevenţei a fost mai mică decât valoarea subvenţiilor acordate de către stat concesionarilor.

Drumul judeţean Jilavele Dridu este cea mai importantă dintre realizarile Consiliului Judeţean Ialomiţa în mandatul 2004-2008. Şi cea mai păguboasă, ne permitem să adăugăm, în condiţiile în care, la nici un an şi jumătate de la inaugurare, drumul a intrat din nou în reparaţii. Motivul: autovehicolele de mare tonaj care tranzitează zona. Cum se apără CJI de acest flagel judeţean care a afectat circa o treime din drumurile judeţene din Ialomiţa. Ei bine, aceasta chiar este o informaţie demnă de a fi consemnată. CJI combate cărăuşii care strică drumurile judeţene cu ….cântarul!!!

 

Ctitoria CJI ne-a costat 40 de miliarde

Dacă faceţi efortul de a vă reaminti, reabilitarea drumului Jilavele-Dridu, în lungime de 7,7 kilometri, a fost considerată de către CJI cea mai importantă investiţie în infrastructură din întreg mandatul 2004-2008. Despre această victorie administrativă s-au scris practic, romane. Pe scurt însă, lucrurile arata cam aşa. După ce a dezbătut un an public oportunitatea unei investiţii proprii în infrastructura rutieră locală, CJI a făcut ochii roată şi a ales un drum judeţean de 7,7 kilometri în care a băgat 100 de miliarde de lei vechi, reprezentând contravaloarea a zece ani de reparaţii pentru toţi cei 422 de kilometru cât măsoară reţeaua rutieră. Nu mai pomenim aici de semnele de întrebare lăsate de licitaţie, de cele 40 de miliarde împrumutate de la bancă şi nici de ritmul lent de derulare a lucrărilor. Vom remarca în schimb că, după un an şi trei luni drumul Jilavele Dridu are nevoie de reparaţii.

 

Reparaţii în garanţie la drumul pentru camioane

Reparaţiile au început în urmă cu circa o lună de zile şi se execută cu o încetineală de melc. Dacă veţi avea curiozitatea să veţi fi oblicaţi să treceţi prin zona respectivă, veţi descoperi, ca oriunde altundeva, că o jumătate de duzină de muncitori lucrează pe rând la repararea a circa un kilometru de drum decopertat în prealabil. Când l-am traversat noi, din cei 7-8 oameni număraţi, doi lucrau, doi dădeau indicaţii, iar restul spărgeau seminţe. Iar ora la care s-au apucat de lucru era undeva după prânz. Probabil şi pentru că lucrarea nu este una de proporţii. Solicitat să ofere o explicaţie, CJI a precizat prin purtătorul de cuvânt al instituţiei că lucrarea executată este în garanţie şi că, practic, nu există cheltuieli. De aici, probabil, şi eficienţa cu care se lucrează. Mai grav însă decât modul în care se lucrează e faptul că acest lucru se întâmplă atât de devreme. Primarul comunei Jilavele, Nicolae Stoene, declară că situaţia se datorează exclusiv autovehicolelor de mare tonaj care traversează zona. „se lucrează pentru că trec mereu camioane.60-70 de tone. Deja s-a stricat drumul. Nu e vina noastră, nu putem face nimic.” În schimb, CJI poate. Şi face!

 

CJI sperie camioanele cu cântarul

Una dintre măsurile luate de către CJI pentru combaterea traficului greu din zonă a fost instalarea cântarului. Trecând peste faptul că măsura a  fost pusă în aplicare după ce drumul a fost făcut sită, metoda se dovedeşte total ineficientă. Şi nu pentru că numărul de cântare aflate în dotarea CJI se reduce la impresionanta cifră de 1. Nu! Ci pentru că, după cum declară vicepreşedintele CJI, Ioan Martin, filtrul organizat de către CJI n-a avut alt scop decât să-i sperie pe şoferi. „Legislaţia în domeniu este greoaie şi CJI nu poate controla permanent drumurile judeţene. Controlul desfăşurat săptămâna trecută mai mult i-a speriat. Problema vine de la balastiera din zonă. Iar soluţia ar fi un control acolo, pentru că, potrivit legii, singurii traşi la răspundere sunt şoferii, deşi ei nu sunt principalii vinovaţi”

Altfel spus, aşa cum explicam de la început CJI sperie traficul greu cu cântarul!

 

Balastiera e protejata lui Videanu

În ciuda faptului că balastiera din zonă (aflată în imediata vecinătate a comunei Dridu) reprezintă principala sursă de deteriorare a drumului, aceasta continuă să funcţioneze bine mersi. Şi să încarce, în fiecare zi, în camioane de 35 de tone, de două ori mai mult. În ciuda numeroaselor sesizări privitoare la această practică, nici una dintre instituţiile abilitate din judeţ nu a mişcat un deget. Iar o posibilă explicaţie, după cum au aflat locuitorii din Dridu de la şoferii care le dărâmă casele şi le crapă asfaltul în fiecare zi, este că balastiera a fost şi este protejată de fostul primar al Bucureştilor, Adriean Videanu, care a avut şi continuă să aibă nevoie de piatră ca de aer. Adevărat sau nu, zvonul a ferit ani buni balastiera de la Dridu de controale, iar CJI continuă să trateze senin problema. Iar după ce perioada de garanţie va expira, reparaţii care acum „nu costă, pentru că drumul este în garanţie” vor fi suportate, ca de obicei, din buget. O dată cu rata la bancă, probabil!

 

Codul de Procedură Penală prevede ca în anumite cauze, anumite procese să se judece în şedinţe secrete. Unul dintre motivele pentru care legea impune astfel e procedură este acela că judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere demnităţii sau vieţii intime uneia dintre părţi. Cu atât mai mult când în cauze sunt implicaţi minori, secretizarea şedinţei de judecată devine o decizie pe care magistraţii trebuie s-o ia din oficiu. Din păcate, la Tribunalul Ialomiţa aceste reguli nu se aplică. Săptămâna trecută, într-o foaie locală a fost publicat un articol aiuritor despre un astfel de caz, cu largul concurs al conducerii Tribunalului care a oferit dosarul în baza legii accesului la  informaţiile de interes public!

Prostie sau premeditare?

Dosarul aruncat cu lejeritate în presă poartă numărul 2511/2008 şi se afla pe rolul Tribunalului Ialomiţa. Este vorba despre infracţiunea de viol comisă asupra unei minore, fapt pentru care apărătorul părţii vătămate a solicitat ca întreaga judecată să se facă în şedinţă secretă. Completul de judecată a admis cererea apărătorului, fapt consemnat în încheierea de şedinţă. Din acel moment, şedinţele de judecată, inclusiv actele aflate la dosar deveneau secrete. În ciuda acestui fapt, conducerea Tribunalului a aprobat cu nonşalanţă ca un reporter să consulte dosarul, ba chiar să poată copia documente. Ulterior, într-o publicaţie locală a apărut un articol halucinant, total paralel cu realitatea ce rezultă din dosar, după cum afirmă apărătorul părţii vătămate. Victima poate fi uşor identificată, chiar dacă s-a încercat mascarea numelui. Mai mult, competenţii reporteri au ilustrat materialul şi cu o poză care vrea să acrediteze ideea că o prezintă pe victimă. Faptul este de o gravitate fără precedent şi poate cauza prejudicii grave pentru toţi cei implicaţi. Nu ştim dacă gafa a fost comisă de preşedintele Tribunalului, judecătorul Traian Ionescu sau de alt magistrat care i-a preluat atribuţiunile. Cert este faptul că apărătorul părţii vătămate se va adresa Consiliului Superior al Magistraturii pentru a stabili cine se face vinovat de o asemenea încălcare gravă a legii. Ceea ce surprinde este faptul că într-o cauză civilă, soluţionată deja, aceeaşi judecători au interzis accesul presei la documente, deşi era vorba despre prejudicii de miliarde aduse bugetului prin lichidarea judiciară dubioasă a unei societăţi comerciale, cauză soluţionată de aceeaşi magistraţi cărora li se cerea dreptul e studiere a dosarului.  

 

 

“Dacă cineva crede 25% din acest interviu cred că nu îmi pierd timpul degeaba în politică”. Această afirmaţie curajoasă face parte din partea nepublicată a interviului pe care l-am realizat cu domnişoara Cristina Pocora, secretar de stat în guvern la Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul. S-a născut în 1979, ar fi putut fi fotomodel dar a ales politica. Pentru care trăieşte din 2001 când a terminat SNSPA şi a păşit pragul Parlamentului la cabinetul senatorului Paul Păcuraru, gălăţean ca şi ea. În 2004, după ce PNL a apucat de ciolanul guvernamental a ajuns la cabinetul lui Meleşcanu, cel mai celebru civil dintre securişti. Apoi a urmat ucenicia la cabinetul combinagiului chelios Bogdan Olteanu, un Hrebenciuc mai mic şi mai tupeist, consumată pe vremea când nepotul kagebistei Gisella Vass era ministrul pentru relaţia cu Parlamentul. În 2006 avea să mai sară o treaptă, devenind secretar de stat la acelaşi minister. Din această postură a fost trimisă la Slobozia în calitate de coordonator al PNL Ialomiţa, după marea schismă liberală care a lăsat partidul fără un sfert de organizaţie. A depăşit statutul de observator şi s-a implicat. Vrea mai mult. Vrea tot. Şi colegiul Feteşti, unde se vrea deputat în locul profesorului de desen Petre, preşedintele hăcuit într-o după-amiază de duminică de colegii liberali, şi funcţia de staroste de organizaţie deţinută de acelaşi trist personaj. Spune că poporul o cere deputat şi că ştie asta de la primarii din colegiul Feteşti, care ar face moarte de om politic s-o aibă candidat. De ce, cum şi în ce fel, ne explică chiar domnişoara în chestiune, pe care o aşteptăm la un interviu de mai bine de două luni. Un interviu fără de care “politică, frate” ar fi fost o rubrică mai săracă. Aşa arată noua generaţie de politicieni pe care ăştia din vârful ierarhiei ne-o îndeasă pe gât. Dacă arată bine sau rău, dvs. decideţi!                       

 

“Acolo avem mai mulţi primari PNL şi pot să sper”

Un joc de-a şoarecele şi pisica, în care noi voiam să obţinem nişte declaraţii pe care domnişoara Pocora nu voia să ni le dea. Ne interesa mecanismul care l-a raşchetat pe Gogu Petre din inimile primarilor PNL şi implicit de pe lista de candidaţi pentru Camera Deputaţilor din colegiul Feteşti. Era ceva ce intuiam, dar aveam nevoie de o confirmare. Ne-am apucat de treabă şi am atacat frontal:

- Ce s-a întâmplat cu desemnarea candidaţilor pentru alegerile generale?

- Cred că este bine să începem cronologic. Conform statutului şi procedurii interne în PNL urma la un moment deja depăşit ca filialele să vină cu propuneri de candidaţi pentru colegiile uninominale. Propuneri care la rândul lor sunt validate de biroul politic central şi apoi de către delegaţia permanentă centrală. A existat şi un calendar în care filiale trebuiau să facă aceste propuneri şi să le trimită la centru. În ceea ce priveşte filiala PNL Ialomiţa, a existat la începutul lunii iulie o delegaţie permanentă teritorială fix cu acest scop. De fapt un birou şi o delegaţie, fix cu acest scop, ca să îşi formuleze propunerile pe care să le transmită apoi spre validare biroului politic central. Cum am recunoscut în mai multe rânduri nu am avut ocazia să particip la acele şedinţe, care au avut loc în aceeaşi săptămână în care mi-am luat şi eu concediul. Cu toate că am fost plecată am realizat o scrisoare către biroul teritorial şi către delegaţia permanentă teritorială în care îmi depuneam candidatura pentru colegiul uninominal Feteşti. Au avut loc biroul şi apoi delegaţia, unde nu vreau să fac un proces de intenţie nimănui şi chiar nu vreau să-mi dau cu părerea despre cum au fost organizate pentru că nu am fost de faţă, în care candidatura mea nu a fost luată în considerare. Ulterior, după ce m-am întors am primit o serie de telefoane de la colegii din organizaţiile teritoriale în care îşi exprimau regretul şi chiar dorinţa de a găsi o formulă prin care eu să candidez la Camera Deputaţilor şi domnul Petre, datorită notorietăţii sale, datorită faptului că are o funcţie, aici în judeţ, aceea de inspector şcolar să candideze la Senat, astfel încât să putem să scoatem un scor cât mai bun. Până la urmă această dorinţă şi propunere a primarilor de pe colegiul Feteşti s-a materializat într-o adresă către biroul central şi în biroul central când a trebuit să se valideze practic propunerile din teritoriu a existat această situaţie. Pe de-o parte era scrisoarea preşedinţilor şi primarilor din colegiul Feteşti, pe de altă parte exista decizia delegaţiei permanente teritoriale despre care v-am povestit. În această situaţie s-a supus la vot în cadrul biroului politic central candidatul pentru colegiul Feteşti. În urma votului s-a stabilit ca eu să fiu candidata pentru Camera Deputaţilor şi domnul Petre pentru Senat. Vă spun aşa, ca un supliment că votul din biroul politic a fost 15 la 6. La câteva zile a urmat delegaţia permanentă naţională în care s-a ridicat problema din PNL Ialomiţa, domnul Petre a intervenit şi pe fondul unei decizii în ceea ce priveşte candidaturile primarilor şi preşedinţii consiliilor judeţene, domnul Sava nu putea fi candidatul nostru pe Urziceni, şi atunci domnul preşedinte a venit cu o propunere foarte elegantă şi de bun simţ de a relua delegaţia permanentă la Ialomiţa şi să tranşeze din nou filiala atât situaţia de la Feteşti cât şi cea de la Urziceni.

- Păi nu se spusese că filiale cu rezultate peste media partidului îşi pot desemna singure candidaţii?

- În statut scrie că organizaţiile cu rezultate peste medie la alegerile locale şi pentru parlamentul european au dreptul să facă acest lucru. Ialomiţa este cu rezultate peste medie doar la alegerile locale. Se analizează practic organizaţie cu organizaţie. Dar domnul preşedinte a venit cu o propunere care a fost votată în unanimitate. Chiar şi eu am votat, chiar a fost o propunere foarte elegantă. Şi aşa am ajuns la delegaţia permanentă de duminica trecută, de la Slobozia..

- Pe care cine a organizat-o? Dumneavoastră sau domnul Petre? Că ştiţi, aici este chestiunea cu delegaţii, cine îşi aduce delegaţii.

- Nu. Deci de organizare s-a ocupat filiala PNL Ialomiţa. Convocările s-au făcut de la sediul PNL şi domnul vicepreşedinte Martin s-a ocupat de convocări. Era atributul organizaţiei.

- Dumneavoastră aţi fost în teritoriu în perioada asta să discutaţi cu oamenii?

- Da. Am fost pentru că era o campanie electorală, în interiorul partidului. Mi-am prezentat şi eu candidatura, cum probabil a făcut-o şi domnul Petre. Apoi a fost votul din delegaţie. Au fost şi luări de cuvânt din partea preşedinţilor de organizaţii şi primarilor. Pentru a da girul respectării statutului şi tuturor condiţiilor a fost prezent vicepreşedintele zonal, domnul Miuţescu, pentru că trebuia să fie cineva prezent cu o funcţie în partid mai mare decât a mea. Regula este că cel cu funcţia cea mai înaltă prezidează şedinţa. Eu fiind membru în biroul central aveam o funcţie mai înaltă, nu era o situaţie delicată şi elegantă şi atunci pentru a ne asigura de respectarea statutului, de respectarea procedurilor şi pentru a merge în birou cu un rezultat care să nu poată fi contestat a fost prezent domnul Miuţescu care a vegheat atent la respectarea procedurilor. Recunosc că şi eu am fost foarte atentă la respectarea statutului. De la convocarea delegaţilor, la persoanele care intră şi votează, practic am vrut să fie o competiţie care chiar să arate care dintre noi este cel mai potrivit pentru calitatea de candidat la Camera Deputaţilor pe colegiul Feteşti şi nu altceva.

- Ce înseamnă potrivit?

- Potrivit înseamnă că atât din punct de vedere al susţinerii în rândul membrilor în primul rând că până la urmă cu membrii noştri din organizaţiile respective mergem să facem campanie şi eu vă spun sincer că poate că nu aş fi insistat, nu m-aş fi băgat atât de mult în această, pot să-i spun, competiţie politică dacă nu m-ar fi încurajat colegii mei care mi-au spus că putem, în această formulă, eu la Cameră şi domnul preşedinte la Senat şi împreună cu ei, primari şi preşedinţi, putem chiar să câştigăm mandatul de deputat unul de senator… PNL dacă trage şi pe zona Urziceni poate să scoată chiar şi al doilea deputat. Potrivit înseamnă că împreună, în echipă putem să scoatem un scor foarte bun pentru PNL.

- Dar miza era locul de deputat şi nu locul de senator. PNL nu a avut niciodată senator în judeţ.

- Nu poţi să spui clar nimic în contextul uninominal pentru că noi nu am mai avut alegeri uninominale. Nu poţi să ştii care sunt criteriile care-i determină pe oameni să aleagă o persoană sau alta. Lucrurile se schimbă. Sigur că putem să spunem că acolo avem mai mulţi primari PNL şi pot să sper. Deci eu am tot citit în presă în ultima vreme. Colegiul Feteşti nu este unul în care curge lapte şi miere pentru PNL. Din 11 localităţi avem doar 4 primari, restul sunt PSD. Este o bătălie de dat şi acolo. Poţi să spui, da, premisele iniţiale sunt favorabile sau sunt puţin mai avantajat acolo însă e o bătălie de dat în colegiul Feteşti. Nu e uşor şi dvs. cunoaşteţi foarte bine că Feteştiul până acum a fost un oraş condus foarte multă vreme de PSD, este încă un oraş care la alegerile locale a scos 3800 de voturi PSD. Ceea ce arată că PSD este foarte bine acolo. Nu spune nimeni că PNL dacă are primarul acolo rupe norii.

 

“E foarte important mesajul

omului care candidează”

Am vrut apoi mai mult. Să aflăm cine cu cine joacă în PNL după ce profesorul a fost expediat la sertarul istoriei de către noua speranţă a politicii liberale. Domnişoara ne-a vorbit ca din cărţile citite la SNSPA, despre mesaje electorale, oameni de acţiune care au comportamente aprobate de electorat, de proiecte. Noi am vorbit de mici, bere şi bani guvernamentali transferaţi la primarii care trebuie să alerge. Domnia sa ne-a vorbit de oameni de echipă, noi de traseişti politici şi mincinoşi profesionişti. Nu i-am zdruncinat convingerile, dar nici domnia sa pe ale noastre. Meci nul, credem.

- Dar de ce nu aţi ales să vă bateţi pe un colegiul unde oamenii ar vota mai de grabă dreapta decât stânga şi v-aţi concentrat într-o zonă unde electoratul este garantat de stânga?

- Pentru că alegerile locale ne-au arătat un vot către oamenii serioşi şi care şi-au făcut treaba. Adică primarii din Kogălniceanu, Gura Ialomiţei, Făcăieni au fost oamenii care şi-au făcut treaba în mandatul lor. Ştim toţi că alegerile locale sunt câştigate de candidaţi, de oameni şi nu atât de partide, la partea de primari mă refer.  Oamenii, pe partea asta, au votat un anume comportament. Comportament care le-a arătat lor că şi politicienii, administraţia locală, trebuie să fie alături de ei. Nu m-am ghidat dacă neapărat e de dreapta sau de stânga. Am zis că aici am depus mai multă energie pot să spun. Iar în campania de la Feteşti chiar m-am implicat foarte mult. Pot să spun că, în proporţie mai mică deoarece meritul este al candidatului Gheorghe Catrinoiu, am contribuit şi eu parţial la acest succes.

- Dumneavoastră susţineţi că transferul de popularitate se face cumva automat de la primar la candidatul de la Camera Deputaţilor?

- Nu. Nu susţin lucrul acesta. Şi tocmai de aceea îndrăznesc să candidez acolo unde din 11 localităţi patru sunt cu primari liberali. Spun doar că e foarte important omul care candidează. E foarte important mesajul omului care candidează.

- Mesajul? Arătaţi-mi una din localităţile din Ialomiţa în care s-a câştigat pe mesaj. În Ialomiţa s-a câştigat pe mici şi bere sau pe cine a minţit mai bine.

- Nu. Pe ce au făcut oamenii. Organizaţiile pe care le avem noi acolo au o susţinere. Mai mică sau mai mare. Mesajul lor arată că se bucură de această susţinere.

- Asta este teorie ce îmi spuneţi dumneavoastră. Ştiam amândoi că nu aşa se câştigă alegerile. Care sunt argumentele dumneavoastră în această bătălie în care nu aveţi notorietate deosebită în niciun colţ din judeţul acesta. Cum i-aţi determinat pe primari să susţină un candidat fără notorietate? Ce le-aţi promis?

- Nu le-am promis nimic primarilor. Primarii au venit şi mi-au spus că au vorbit cu oamenii. În campania de locale cred că am trecut cam de trei ori prin fiecare comună. Şi în urma întâlnirilor electorale oamenii le-au spus, domnule, vorbeşte pe limba noastră, e o persoană agreabilă.

- V-au minţit. Nu vorbiţi pe limba lor.

- Poate cu dumneavoastră vorbesc altfel, poate cu oamenii… De regulă trebuie să vorbeşti cu oamenii pe limbajul care este accesibil.

- Deci asta v-au spus primarii, că oamenii le-au spus că sunt de acord cu această candidatură.

- Da, iar în ceea ce mă priveşte pe mine, că vorbeaţi de lipsa de notorietate, am de gând s-o iau din casă în casă, să mă prezint şi să vorbesc cu oamenii. Să mă prezint şi le spun că eu sunt candidatul PNL pentru colegiul Feteşti. Până la urmă aşa trebuie să se facă campania de uninominal. Până la urmă asta este esenţa, să cunoşti cât mai mulţi oameni din colegiul tău, ei să te cunoască pe tine şi să-i reprezinţi acolo. Cred că nimeni nu ar putea să spună în momentul ăsta că va fi aşa campania pentru uninominal sau că va câştiga cel care va aplica nu ştiu ce reţetă. Este un element nou. Sigur că rezultatele sale vor fi oarecum virusate pentru că încă va mai conta şi votul politic într-o anumită măsură la aceste alegeri. Dar pe parcurs veţi vedea că votul uninominal înseamnă altceva decât votul de pe listă. De fapt asta a fost şi intenţia iniţiatorului când a promovat votul uninominal, în speranţa că va reuşi să schimbe ceva în clasa politică.

- Un primar care nu are la dispoziţie fonduri, oricât de bun ar fi, este un primar inutil.

- Haideţi să vă spun un lucru. În viitorul apropiat, banii pentru primari din surse bugetare vor fi din ce în ce mai puţini. În campanie am tot spus-o oamenilor. Fiţi atenţi ce primari vă alegeţi. Trebuie să fie un om care să aibă puţină carte, care să ştie ce este acela un program european şi care să ştie să aleagă oameni care să ştie să facă astfel de programe europene. Practic, grosul banilor nu o să mai vină de la guvern de acum încolo. Pentru că proiectele încep să fie de anvergură iar sumele vor fi din ce în ce mai mari cele de care vor avea nevoie comunităţile locale pentru a sări acest prag al subzistenţei, apă, canal şi altele. Pentru dezvoltare le trebuie sume mult mai mari. Ori aceste sume le găsim la nivelul Uniunii Europene. Noi contribuim la acest buget şi trebuie să primim banii înapoi. Cum?

- Le-aţi spus oamenilor în campanie povestea asta?

- Vor fi nevoiţi să înţeleagă şi să aplice. Eu le-am explicat primarilor noştri şi chiar să ştiţi că au început să se orienteze şi pe direcţia asta. E o procedură greoaie, e o procedură cu multe hârtii, nu sunt foarte încântaţi. Dar şi-au dat seama că atunci când guvernul nu mai susţine, că practic nu poţi să renaşti toată România, nu poţi să faci un boom numai cu bani guvernamentali, că sunt banii noştri până la urmă şi ştim foarte bine că ne apasă contribuţiile la bugetul statului. Trebuie să luăm bani de acolo de unde sunt. De unde? De la Uniunea Europeană! Banii sunt mulţi. Trebuie însă… De aia le-am spus şi oamenilor să se gândească pe cine aleg pentru că cel pe care-l pun în fruntea lor trebuie să ştie să aducă bani în localitate din toate sursele.

 

Capitolul în care vrăjeala nu ţine

Am jucat dur şi am adus în discuţie demisia scrisă a profesorului Gheorghe Petre. Domnişoara secretar de stat ne-a luat la preţ de inventar şi a încercat o fentă jenantă pentru un politician crescut la uşa lui Bogdan Olteanu. Am lăsat politeţea la o parte şi am contrat dur. A sfârşit prin a recunoaşte indirect că demisia există. Şi că PNL ar putea avea un preşedinte interimar. Care, ghici cine va fi?

- În momentul în care domnul Petre a pierdut în Slobozia la vot şi-a anunţat demisia. Ce s-a întâmplat de aici înainte? Că variantele care circulă sunt multiple.

- Da, am văzut diverse variante şi speculaţii într-un anume fel sau în altul. Domnul Petre a anunţat în cazul discursului său că în cazul în care va pierde îşi va depune demisia considerând înfrângerea o problemă de lipsă de încredere sau retragerea sprijinului. De asemenea, colegii care au luat cuvântul i-au subliniat că este un vot strict pentru colegiul Feteşti pentru candidatura la deputaţi şi nu înseamnă retragerea sprijinului politic. Acum, fiecare înţelege şi îşi asumă gesturile sale. Demisia este un gest unilateral, ţine doar de domnia sa, dacă domnia sa înţelege să o materializeze sau nu.

- Păi am înţeles că şi-a scris-o şi a dat-o reprezentantului organizaţiei centrale.

- Săptămâna aceasta nu a fost o şedinţă de birou central..

- Sau nu am eu informaţia corectă?

- În această săptămână nu a fost o şedinţă de birou central. Biroul central nu a luat cunoştinţă de demisia domnului preşedinte…

- Vă întrebam dacă şi-a scris-o atunci şi dacă a înaintat-o reprezentantului organizaţiei centrale.

- Nu ştiu să vă spun exact.

- Nu aţi observat acest amănunt…

- Biroul central se va reuni luni…

- Deci ştim amândoi că şi-a scris-o.

- Domnul preşedinte v-a confirmat acest lucru?

- Da.

- Dacă va confirmat-o dumnealui, de ce mă întrebaţi pe mine?

- Ca să aflăm ce s-a întâmplat la Bucureşti.

- În Bucureşti nu a fost încă o şedinţă de birou central. Cum e? Demisia ajunge la biroul politic central care ia act de demisie, o discută şi în caz că ea este acceptată este numit un preşedinte interimar.

- Păi aţi spus că este unilaterală, nu se mai acceptă.

- Da.

- Se ia act şi atât.

- Da. Vine eventual persoana în cauză şi poate să se răzgândească, la asta mă refeream. Şi  se desemnează un preşedinte interimar. Cum săptămâna aceasta nu a fost biroul politic central, probabil că va fi luni şi dacă va apărea la secretariatul central această demisie scrisă biroul se va pronunţa. Până în acest moment, membrii biroului printre care sunt şi eu nu avem cunoştinţă…

- Şi aţi luat în calcul varianta ca demisia domnului Petre să producă efecte?

- Asta vom vedea. E o discuţie prematură. Vom vedea luni probabil, la birou.

- Dar teoretic ce se poate întâmpla?

- Biroul desemnează un preşedinte interimar.

- Şi alegerile pentru preşedintele filialei când au loc?

-  Conform statutului în anul electoral nu se fac alegeri.

- Adică PNL va merge în alegeri cu preşedinte interimar?

- Da, pentru că nu se fac alegeri interne înaintea alegerilor locale sau generale.

 

” În primul rând au nevoie

de o uşă deschisă”

În acest capitol domnişoara secretar de stat a aflat că interviurile cele mai bune sunt cele în care atunci când nu îţi convine o întrebare spui simplu: “nu comentez”. Domnia sa a comentat şi ne-a dezvăluit că le-a promis ceva primarilor din colegiul Feteşti care au propus-o cu ardoare drept candidat şi s-au jurat că vor alerga pentru ea. Domnişoara spune că le-a promis uşă deschisă la guvern, dialog, şi alte formule care exprimă un singur lucru. Bani. Adică exact ceea ce s-a chinuit să nege o jumătate de oră.

- Cum o să motivaţi primarii să alerge? Că aici este o chestiune de cine dă mai mult decât una de conştiinţă.

- La această delegaţie primarii au venit cu această variantă. Până la urmă este vorba de scorul PNL-ului şi este şi un interes al primarilor ca PNL să aibă un rezultat bun la toamnă, astfel să fie un partid la guvernare şi vor putea avea o comunicare mult mai bună printr-un deputat cu guvernul şi cu centrul. E o muncă de echipă. Sigur că dvs. spuneţi că primarii sunt motivaţi de alte lucruri.

- Evident

- Într-un procent vă dau dreptate. Însă pot să vă spun că oamenii PNL din acest colegiu sunt oameni de echipă şi sunt oameni ai PNL şi nu sunt de ieri, de azi în partid. O să mă contraziceţi probabil.

- Evident…

- Pe un exemplu, dar l-am anticipat. (n.r este vorba despre primarul comunei Făcăeni, Nuţi Roşu, migratoare de la PSD) De fapt ei au spus că vor să aibă un candidat cu care să aibă şanse. Vrem să nu riscăm să rămânem fără parlamentar la toamnă. Pentru că există riscul unei neimplicări şi a unei candidaturi slabe ca PNL să nu scoată scorul chiar şi pentru un deputat.

- Să ştiţi că susţinerea care v-au arătat-o anumiţi primari, inclusiv exemplul de care vorbeaţi, i-au arătat-o şi domnului Petre anterior. Erau cu el până la moarte dar i-au luat gâtul fără niciun fel de emoţie. Mă întreb ce a determinat o astfel de reacţie şi dacă dvs luaţi în calcul că pe dedesubt pot exista şi alte manevre.

- Eu am rezultatul votului. Am 54 la 33.

- Bun. Ieşiţi un pic din matematica asta şi intraţi în zona relaţiilor. Că ştiţi că o relaţie se întreţine cu nişte eforturi. De la dvs. se aşteaptă nişte fonduri. Adică pe relaţiile care le aveţi la guvern să vă duceţi şi să cereţi nişte bani în comunele astea că altfel primarii nu mişcă.

- Nu, nu de maniera asta se discută. Eu am discutat cu primarii şi chiar au avut o întâlnire cu primul ministru primarii liberali din judeţul Ialomiţa. De fapt despre ce este vorba? Despre o mai bună comunicare. La Bucureşti nu se ştie neapărat ce proiecte au, dacă sunt bune, dacă nu-s bune. În primul rând au nevoie de o uşă deschisă ca să vină să-şi prezinte proiectul. Ei au trecut prin situaţia de embargou în care nu puteau nici măcar să-şi prezinte proiectele la guvern. Dar asta vreau şi asta le-am şi promis. Că va exista o comunicare cu centrul şi cu guvernul la fel de bună sau mai bună decât au avut până acum. Pentru că, din nou o să mă contraziceţi. Am încercat să asigur pentru Ialomiţa puţin din ce trebuie să asigure un parlamentar.

- Adică?

- Adică proiectul pentru parc de la Slobozia. Puteţi spune, da, eram în campanie electorală, era doamna Didiţă candidat dar proiectul în sine a debutat înainte de a fi doamna Didiţă şi banii au rămas pentru actualul primar. Ăsta este un proiect care rămâne oraşului dincolo de acţiunile noastre politice în favoarea sau în defavoarea unui anumit candidat.

 

Noi credem că ne-am făcut treaba. Am arătat cum gândeşte un politician pur sânge din generaţia tânără, adeptă a uninominalului şi salvatoare a naţiei. Domnişoara Pocora spune despre domnia sa că este un politician care se exprima concis, cu o gândire critică şi cu abilităţi de comunicare. Ceea ce poate fi adevărat. Sau nu. În fond, poate că nici nu contează. Să lăsăm urnele să vorbească.

 

 

Un dosar cât o făcătură

Dosarul condamnatul Prodan Marian, victimă a anchetatorilor” din cadrul DNA Ialomiţa şi a judecătorilor manevraţi din umbră de servicii secrete sau doar de propria lor incompetenţă a ajuns la stadiul revizuirii. Avocatul Dumitru Niţurad a redactat o cere de revizuire a sentinţei prin care Prodan a fost condamnat la închisoare. Cererea întocmită de domnul avocat este un adevărat rechizitoriu la adresa justiţiei din România care trimite oameni după gratii fără probe. Rezumatul făcut de Niţurad demască o paletă întreagă de practici infracţionale folosite, culmea, de procurori pentru a înfunda un personaj pe care oamenii legii nu-l prea simpatizează. Din păcate, cazul Prodan este un exemplu că nimeni nu este ferit de asemenea abuzuri grosolane şi că oricine îi poate lua locul dacă un procuror de talia lui Cristudor decide asta. Redăm pasaje relevante din cererea de revizuire cu menţiunea că intertitlurile aparţin redacţiei.

Înregistrări ilegale, şantaj şi intimidare

Procurorul Cristudor Dumitru constatând că denunţul şi declaraţia iniţială a lui Cojoc Jenică priveau un act anterior presupusei traficări a influenţei l-a determinat pe acesta să-şi modifice declaraţiile în sensul că mă angajasem să-i rezolv şi problema permisului deşi, actul administrativ de suspendare a permisului era suspus legislaţiei rutiere în vigoare la momentul respectiv care nu permitea nici o derogare de la perioada de suspendare de 90 de zile. Ca lucrurile să atârne mai greu în balanţă , procurorul Cristudor Dumitru, mi-a mai pus în cârcă o presupusă traficare a influenţei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, deşi, competenţa soluţionării cauzei penale raportat la locul săvârşirii presupusei infracţiuni revenea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni. Oricum , nu putea exista un dosar penal fără situaţia premiză a depistării unei alcoolemii care depășea limita legală, aspect care fusese clarificat cu 3 săptămâni înainte de presupusa întâlnire dintre mine şi denunţător. Dat fiind că ,, probaţiunea „ administrată în faza actelor premergătoare nu rezistă unei atente aprecieri Cristudor Dumitru a încercat să obţină ,, alte probe’’ prin coruperea avocaţilor mei. A încercat cu Loghin Simona iar apoi cu Niţurad Dumitru , reuşind să-l determine pe acesta din urmă să accepte o întâlnire cu denunţătorul folosindu-se de influenţa ,, nevinovată” a colegului şi prietenului lui – procurorul Râşnoveanu Ioan. Întrucât înregistrarea neautorizată nu-i convenea, numitul Cristudor Dumitru şi-a permis să o falsifice, aspect detaliat în plângerea penală detaliată , neţinând cont şi nedepunând la dosar înregistrarea legală – făcută cu acordul părţilor implicate, de către avocat Niţurad Dumitru. Diferenţa evidentă între cele două înregistrări face din aceasta comparaţie o împrejurare care n-a fost avută în vedere de instanţe la soluţionarea cauzei şi care justifică un prim motiv de revizuire. Instanţele au apreciat că apărarea mea, dovedită cu înscrisuri oficiale, în sensul că în zilele de 16-17 decembrie 2003 când se presupune că s-ar fi consumat traficul de influenţă , dată la care m-aş fi întâlnit cu denunţătorul, eram în proceduri recuperatorii medicale nu se susţine cu detalii concrete privitoare la orele la care am făcut procedurile respective este nelegală şi putea, pentru orice magistrat care se respectă, întărită prin audierea în calitate de martori a medicului curant şi a personalului medical care mi-a efectuat procedurile respective. Înţeleg să solicit audierea personalului medical sus menţionat în cadrul procedurii revizuirii pentru a dovedi prezenţa mea în zilele sus menţionate la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi imposibilitatea fizică de a mă întâlni cu denunţătorul.

Probe ignorate, martori înlăturaţi

Deşi, am depus la dosar dovezi care atestă că biletul de autobuz care trebuia să facă dovada deplasării denunţătorului în 16 .12.2003 de la Bucureşti la Drajna era falsificat, fiind emis în 18.12.2003 pentru traseul Bucureşti- Sineşti şi că, Comtrans Slobozia nu a efectuat pe tronsonul respectiv curse în perioada 2003-2006, aceste dovezi nici măcar nu au fost analizate de către magistraţii Curţii de Apel Galaţi şi nici de către cei ai ICCJ într-atât de mare le-a fost dorinţa de a concura la fărădelegile comise de numitul Cristudor Dumitru şi de complicele lui Traian Bucălău. O simplă verificare de scripte, audierea şoferului indicat în adresa COMTRANS, ori a patronului firmei ar fi confirmat atât falsificarea biletului, cât şi minciunile debitate acuzator de către denunţător , sprijinit de organele de represiune care fac ca fosta securitate să se simtă în stare de inferioritate. Instanţele au înlăturat nemotivat declaraţiile colegilor mei care făceau dovada că în februarie 2003 când Cojoc Jenică a venit să-şi ridice permisul de conducere, acesta nu mă cunoştea .Cu martorii Braşoveanu Marian şi Radu Marian colegi de muncă cu denunţătorul puteam şi pot dovedi că în zilele de 16 si 17 decembrie 2003 acesta se afla în judeţul Dâmbovița, nicidecum la o potenţială întâlnire cu subsemnatul. Instanţele nici măcar nu au analizat şi înlăturat motivat dovezile produse de subsemnat în sensul că banii ridicaţi de la BCR –sucursala Libertăţii au fost folosiţi exclusiv în interesul firmei al cărei administrator era denunţătorul, iar nu pentru presupusa plată a influenţei mele.

Un dosar cu iz de făcătură

Cu martorii Niţurad Cristina , Loghin Simona şi Râşnoveanu Ioan –procuror, voi dovedi în cadrul procedurii revizuirii că la momentul anterior înregistrării falsificate procurorul Cristudor Dumitru, a afirmat ,, că ştie că dosarul este o făcătură , dar că trebuie să găsească o modalitate de al soluţiona prin NUP fără să-i sară lumea în cap”. Ce a urmat s-a văzut. Abuzuri de la un cap la altul acolo unde cei puşi să aplice legea şi să respecte principii elementare de drept o încalcă flagrant cu ştiinţă în cele mai abjecte forme. Imposibilitatea deplasării lui Cojoc Jenică la Drajna în vederea întâlnirii cu subsemnatul o voi dovedi cu relaţii de la BCR privind ora efectuării tranzacţiei , oră la care denunţătorul ar fi trebuit să se afle deja la Drajna. Faptele şi împrejurările expuse mai sus sunt enunțiative , motivat de faptul că alte dovezi de care înţeleg să mă folosesc în revizuirea pe care o solicit le voi prezenta instanţei de judecată, pentru a nu putea fi alterate, prin influenţa de care încă se bucură un procuror certat cu legea, atât la conducerea DNA, cât şi la CSM. Nu este necesar să existe o hotărâre de condamnare a martorilor Cojoc Jenică , Cojoc Livia Rodica şi Puşcaşu Marin fiind suficiente contradicţiile existente în propriile declaraţii succesive, ori între ei , pentru a trage concluzia că sunt mincinoase. Nu pot să înţeleg cum, magistraţi, care ar fi trebuit să dea dovadă de verticalitate , să aprecieze cu verticalitate prezumţia de nevinovăţie, au ajuns să se complacă într-o stare care face ca actul de justiţie să fie deplorabil , minciuna ridicată la rang de lege, iar probele în apărare nici măcar să fie analizate. Pentru ei nu contează libertatea sau chiar viaţa omului pe care îl condamnă. Omenia nu există. Legea este terfelită , actul de justiţie aruncat la gunoi fără ca statutul lor să aibă de suferit într-un stat în care nu contează decât propăşirea personală şi dacă se poate cât mai frauduloasă. Este posibil ca cei trei magistraţi împotriva cărora m-am plâns de represiune nedreaptă să fie acoperiţi de solidaritatea colegilor şi netrimişi în judecată cu omniprezentul 10 lit.d C.proc.pen. şi cu o motivare deja consacrată ,, n-au avut sărăcuţii intenţia să condamne un nevinovat”. Câți nevinovaţi trebuie să mai treacă pragul justiţiei pentru ca magistraţii să înceapă să fie traşi la răspundere? Represiunea lor împotriva subsemnatului este nedreaptă indiferent dacă a fost săvârşită cu intenţie, din culpă sau la şantaj. Nu vreau să fiu o altă victimă a sistemului judiciar, astfel că, cer în această cale extraordinară să constataţi culpa gravă a magistraţilor susmenţionaţi şi să trimiteţi un semnal de alarmă instituţiilor abilitate, doar-doar se vor trezi şi ele. Nu intenţionez să fac un rechizitoriu la adresa judecătorilor, dar o fac la adresa sistemului în sine. Dacă DNA–ul este corupt, atunci dumneavoastră judecători ai revizuirii cereţi desfiinţarea lui! Dacă judecătorii sunt corupţi cereţi, judecători ai revizuirii– demiterea lor. Dacă dumneavoastră sunteţi solidari şi părtinitori cu cei care au dispus condamnarea mea abuzivă , eu nevinovatul Prodan Marian, vă cer, să vă abţineţi de la judecarea cererii de revizuire. Însă dacă aveţi curajul de a fi adevărați magistraţi , vă rog să fiţi imparţiali , să administraţi toate probele care mi-au fost refuzate şi în final să daţi o soluţie pe măsura nevinovăţiei mele.

Cu umilinţă ( pentru că demnitatea mi-a fost tăvălită în noroi de magistraţii care m-au condamnat fără a avea vreo vină).

Prodan Marian- încă poliţist.

 

Biserica este ridicată până la turlă! Pe câmpul dintre Manasia şi Gărbovi! Se vede din şosea, roşie şi impunătoare, ca un stindard al ortodoxiei în mijlocul câmpiei. Insă temelia ei ascunde toate tarele şi fricile noastre de popor supus Domnului, aşa cum au fost, sunt şi vor fi până la sfârşitul zilelor.

 

Fântâna  lui Gheorghe Sfântul

Despre biserica ridicată pe câmpul dintre Manasia şi Gârbovi oamenii nu ştiu mare lucru. Doar că se ridică mai repede decât toate bisericile din jur şi că la doi ani de când s-a pus temelia, biserica a ajuns la turle. De ce în mijlocul pustiei, oamenii îşi dau doar cu părerea: „Acolo, în câmpul ăla, a fost bordeiul lui Gheorghe Sfântul. Eram copil, dar îl ţin minte… Venea în oraş, la Urziceni, după merinde…. Îl oprea lumea să-l miluiasă, să se roage pentru el…Era un bărbat impunător, cu barba lungă… Trăia acolo, în câmp, într-o colibă… se spune despre el că săpase trepte în pământ, până la luciul apei… L-au prigonit comuniştii, îl luaseră la ochi că se ducea lumea la el ca să le citească, să îi vindece… Era şi duhovnic, făcea mult bine… şi comuniştilor începuse să li se facă frică, că se duceau  oamenii la el ca la biserică” ne explică, cu ochii streaşină în zarea bisericii, un om din marginea Manasiei.

Despre povestea lui Gheorghe Călugărul ştie şi primarul din Gârbovi, copil şi el la vremea când trăia sfăntul: „Mergeam acolo cu vacile la păscut şi beam apă de la izvorul lui… Acum nu mai ştiu ce-o fi, m-am mai fost de mult… Am auzit c-a venit acolo o măicuţă şi că face o biserică, că şi-a ridicat acareturi… nu primeşte lume, au mai încercat şi alţii să o vadă, dar nu a ieşit… acum am auzit că e bolnavă şi că n-are să mai prindă biserca ridicată.. Da’ cine ştie… Oricum, biserica se vede din şosea…”

În şosea, înaintea bisericii e ridicată o troiţă. Iar în faţa ei, o fântână Oamenii vin aici din câmp şi adapă vitele sub ochii ameninţători ai unui Iisus  de tablă, mâncat de rugină, sumbru şi prevestitor… lăsat parcă anume să taie cheful curioşilor de vizite bisericeşti.

Cealaltă faţă a credinţei

Biserica din câmp este o clădire sinistră, înconjurată de pustiu. Cu excepţia celor câţiva muncitori care se agită pe schele care înconjoară clădire vegheaţi de un măgar pricăjit aflat într-un inexplicabil extaz sexual, locul pare pustiu. Acoperişul se vede din drumul naţional iar până la lăcaşul dintre câmpuri e plin de gropi. Câţiva câini se zbenguie printre clădirile care compun ciudatul stabiliment ridicat în plin câmp de o bătrână singuratică. Îşi spune maica Ana şi aşa o cunosc şi localnicii din Gârbovi şi Manasia. După câţiva kilometri parcurşi pe un drum de piatră care se lasă în câmp undeva între cele două localităţi, am ajuns în vecinătatea bisericii. Un panou de tablă ruginită ne avertizează că intrăm pe un teritoriu dominat de reguli. Dumnezeul la care maica Ana se închină este un tip dur, inflexibil şi foarte vigilent. Sau cel puţin asta atestă panoul de avertizare pe care-l citim uşor contrariaţi: “Este interzis să se intre cu ţigări şi cu mâncare de carne pe acest loc. Lăsaţi-le unde vreţi dar să nu intraţi cu ele pe acest loc. Femeile să nu intre machiate, rujate sau în pantaloni scurţi că nu sunteţi primite pe acest loc. Respectaţi acestea că o să primiţi pedeapsă de la bunul Dumnezeu”. Avertismentul este intitulat Poruncă de la bunul Dumnezeu” şi l-am luat în serios. Ne-am întors la maşină şi ne-am abandonat ţigările. Aveam să constatăm că maica Ana uitase să precizeze că nici ziariştii nu sunt primiţi în lăcaşul ei. Ne-a avertizat un tip înalt şi musculos, care a făcut oficiul de a chema afară dintr-o clădire ce părea a fi locuinţa ei. A scos capul pe uşa întredeschisă şi ne-a străpuns cu o privire rea:

-Ce vreţi?

-Sărut mâna măicuţă, de la ziar suntem

-Poţi să fi şi de la capătul pământului. Aicea nu există nimic să fotografiezi că e de rău.

-De ce măicuţă?

-Dacă îţi spun, ţi-am spus. Aici nu fotografiaţi nimic. Nu mă întreba nimic că eu sunt cu cerul, nu cu pământul.

-Am înţeles dar voiam să ne povestiţi şi nouă de biserică. De biserica asta de o ridicaţi.

-Nimic. Ieşiţi. Plecaţi

Am ieşit din raza ei vizuală nu înainte să auzim uşa trântindu-se cu o furie ce nu o bănuiam. Trupul firav şi aplecat de spate al bătrânei a fost capabil să genere suficientă forţă ca geamurile încăperii să se zguduie. Atitudinea inexplicabilă a femeii ne-a dat ghes să riscăm o ultimă poză. Oricum, păcatul îl comisesem. Deranjasem liniştea unui bătrâne izolată între câmpuri şi păzită de un Dumnezeu numai de ea ştiut.

 

Maica Ana nu recunoaşte decât autorităţile cereşti

Despre maica Ana  nu ştie nimenea nimica. Nici cum a ajuns aici, nici de unde are banii pentru ridicarea bisericii, nici de ce nu are autorizaţie pentru această construcţie religioasă, a cărei existenţă depinde atât de binecuvântarea Episcopiei, cât şi de prevederile legale care confirmă acest drept. Un raport intern al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, semnat de PS Damaschin Coravul confirmă însă preocuparea Episcopie pentru lămurirea misterului şi scoaterea din păcat a maicii ziditoare de biserici: „în urma sesizărilor de la preoţi şi credincioşi am constatat că în extravilanul municipiului Urziceni se construieşte o mânăstire despre care Patriarhul nu are cunoştinţă. Solicitând lămuri la Direcţia de Urbanism(…) din cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa ni s-a comunicat că numita Dinu Mihaela domiciliată în Urziceni a obţinut certificatul de urbanism nr. 2895 din 20.11.2000 şi autorizaţia de construire nr. 198 din 13.11.2001 pentru executarea unor lucrări de construcţie în extravilanul municipiului Urziceni cu destinaţia exploataţie agricolă. În urma obţinerii actelor de autoritate emise sus-numita a schimbat destinaţia construcţiilor amenajând într-o încăpere un paraclis, apoi s-a construit separat un alt paraclis şi s-a turnat fundaţia unei biserici de mari dimensiuni. Având în vedere că nu s-au respectat prevederile actelor de autoritate emise de Consiliul Judeţean ne-am adresat Primăriei municipiului Urziceni care are îndatorirea să urmărească modul în care s-au executat lucrările autorizate.(…) Primăria răspunde că toate lucrările au fost executate legal, conform actului de autoritate, iar până în prezent nu s-a înregistrat la primăria Urziceni o solicitare de schimbare a destinaţiei acestei construcţii în locaş de cult. La intervenţiile făcute de autorităţile de stat centrelor locale, lucrările au fost sistate, dar de câteva luni au fost reluate, ajungând în prezent la nivelul turlelor.”

În traducere liberă, raportul Episcopiei confirmă faptul că biserica a fost ridicată ilegal şi că vreme de 6 ani, pana în octombrie 2006, nimeni nu a deranjat-o în vreun fel. Până când, deranjată de tratamentul maicii, Episcopia a ţinut să se asigure că lucrarea înălţată în numele Domnului va intra în patrimoniul Episcopiei.

„Având în vedere cele semnalate, constatăm cu stupoare încălcarea legislaţiei în vigoare de către Primăria Urziceni deşi ştia din data de 8.07.2005, prin adresa Ministerului Culturii şi Cultelor nr. 3117 că în România, construcţiile bisericeşti aparţin unităţilor de cult recunoscute, în speţă BOR şi prin statutul de funcţionare a acesteia nici o persoană fizică nu poate solicita construirea unui lăcaş de cult ortodox, în cazul de faţă ierarhului locului, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor iar persoana care a solicitat eliberarea certificatului de urbanism nr. 122 din 31.05.2005 nu este împuternicită de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor pentru începerea demersurilor construirii unui lăcaş de cult ortodox” mai precizează documentul , înaintat potrivit declaraţiilor oficiale ale instituţiei la Prefectură, Consiliul judeţean, Patriarhie, Guvern şi Preşedinţie.

 Episcopia vrea pace duhovnicească

La  un an şi jumătate de la aceste demersuri, Episcopia Sloboziei şi călăraşilor a renunţat la poziţia sa belicoasă şi crede în sinceritatea duhovnicească a maicii Ana. Deşi recunoaşte că nu există încă un acord scris, Episcopia susţine că maica Ana a acceptat de principiu să ceară acordul instituţiei pentru ridicarea bisericii. Părintele Ion Florea, consilierul economic şi de patrimoniu: „Verbal, există un acord de principiu. Dar trebuie să existe şi o cerere scrisă. Noi am făcut demersurile necesare pentru a o obţine legal. Noi nu suntem împotriva ridicării unei bisericii, Doamne fereşte. Vrem numai ca lucrurile să intre în legalitate din toate punctele de vedere.”

În aşteptarea legaliţătii Primăria Urziceni a primit deja o amendă de 50 de milioane pentru că a aprobat construirea  bisericii în extravilanul municipiului Slobozia. Căt despre maica Ana, ea rămâne în continuare o enigmă în jurul căreia încep deja să se ţeasă legende. Oamenii spun că nu e bine să o superi pe maică, că alţii deja au păţit-o! Doi căruţaşi blestemaţi de maica Ana în urma unei altercaţii, au sfârşit în şanţ, cu mâinile rupte. Şi ăsta e doar unul dintre exemple!!

 

Balta Ialomiţei este pentru Ialomiţa un echivalentul la scară redusă al Triunghiului Bermudelor. Locul unde braconierii apar şi dispar permanent, teritoriul unde animalele nimănui îngroaşă conturile tuturor, ţara făgăduinţei pentru latifundiari de ocazie care reuşesc an de an să facă sa dispară sute de mii de tone de cereale. Şi, mai nou, locul unde drumurile publice au ajuns şi ele să se volatilizeze!!!

 

La bac, la Făcăeni

Bacul de la Făcăeni este una dintre puţinele intrări în baltă rămase deschise… E un drum pietruit, îngust şi murdar… de-a lungul lui, până la ponton, de-a stânga şi de-a dreapta vezi binefacerile civilizaţiei… peturi şi pungi de hârtie, ca peste tot!

La Bac, in fiecare dimineaţă aşteaptă 5 tractorişti din sat… lucrează la ocolul silvic, cară lemne din pădurea statului şi sunt plătiţi doar dacă muncesc că acum aşa a ajuns şi la stat.! Privesc întotdeauna în sus, către cer…Dacă plouă, nu muncesc nici astăzi! Istoria se repetă de o săptămână ca un vis prost. Vin dimineaţa, aşteaptă bacul, trec cu tractoarele, apoi sunt întorşi înapoi. Li se spune că drumul e ud şi îl strică…Uneori e mai rău, îi lasă să treacă, încarcă lemnele şi dacă da o bură de ploaie sunt opriţi pe loc… lasă tractor, lasă remorcă, ifron şi vin pe jos…Aşa e de anul trecu, de când au venit portughezii de la MARTIFER. Drumul însă e public. Sau, mai bine zis, a fost până asta toamnă, la prima ploaie, când reprezentanţii MARTIFER au decis contrariul.

Acasă la Rădăcină

Când nu muncesc oamenii se strâng in curte la pădurar. Pe pădurar la cheamă Rădăcină Marin. Fumează în poartă şi fluieră a pagubă. Când am ajuns noi acolo, erau toţi sub streaşină. Fumau cu ţigările strânse în pumn şi fluierau a pagubă. Se urnesc greu, deşi ei ne-au chemat. „Cum să vă spui!?” caută să ne explice Săcuiu Aurelian: „Noi suntem plătiţi în acord…Nu munceşti, nu iei bani. Şi ei ne opresc cu tractoarele la Săltava şi ne ţin pe loc… Mergem cu tractoarele până acolo, cheltuim motorina, trece timpul, nu intri la muncă, nu decontezi…Stăm şi ne uităm unii la alţii” Săcuiu are ochii albaştri şi braţele groase cât bârnele streşinii  sub care stă. Şi copii acasă, care cer de mâncare in fiecare zi.

„Săptămâna asta am pierdut 3 zile din cinci!!” îi ia vorba din gură un mustăcios trecut de prima tinereţe, sudând altă ţigară de cea din colţul gurii: „Nu-ţi dă voie să treci, nu ai ce pune pe masă! Ce, numai ăsta are copii. Eu am 4. Iar ei, ca la armată! Dă ordin să nu treci stai şi te uiţi.”

Îi întrebăm de motive. Dacă fură, dacă trecu peste culturi, dacă înjură noi proprietari, că sunt străini şi au venit să le ia pământurile… Glasurile se amestecă, nervoase şi amare. Fiecare are ceva de spus! Preluam o singură opinie: „Dom’le, nu înţelegi că nu mai e vremurile alea. De la Bucur încoace n-a mai furat nimic un pai. Balta asta nu mai e a noastră. Cum să furi, te omoară ăia pe loc, acolo, fără judecată! Au firmă de pază, oameni plătiţi, la fiecare fermă… Nu trece nici pasărea dacă nu vor ei. Pe mine m-a trecut şi cînd a început ploaia m-a oprit şi m-a trimis acasă pe jos… Până am ajuns la bac, 5 kilometri, a dat soarele, da’ înapoi nu m-a mai lăsat. Oricum nu asta-i problema…Problema e de ce nu ne lasă pe drumurile noastre. Noi nu cerem să intrăm la ei, pe drumurile lor… doar pe drumul ăla de l-am pomenit toţi.”

Ne intoarcem către pădurar! Pădurea dintre „ei” şi Grupul Martifer e în grija lui… „ce vă uitaţi la mine.. Nu ştiu ce aşteaptă toţi. Ce vreti, să-i opresc şi eu pe ei să mai treaca încoace, cum spun ăştia. Da’ ce, noi suntem sălbatici!? Mai suntem şi în post, Doamne fereşte! Asta e treaba şefilor. Dacă ei a îngăduit asta, noi ce putem să facem. Suntem mici, stăm şi răbdăm!”

I-am lăsat pe oamenii unde i-am găsit, lângă buştenii aduşi săptămâna trecută, când nu ploua… Peste Făcăeni plouă încet, căineşte. Dar dincolo de mal, pe drumul interzis, a ieşti deja soarele… „Are să vie şi aici!” maia pucăm să aiuzinm o voce oftată din spate. „Da’ vine degeaba, că tot nu ne lasă să muncim!!”

 

Campania noastră de mediatizare a planului judeţean de gestionare a deşeurilor a ajuns la partea a treia. Reamintim că în numerele anterioare ale ziarului am prezentat stadiul a două din cele 5 proiecte derulate în Ialomiţa, respectiv cel de la Sfântu Gheorghe, unde autorităţile locale din 7 comune aşteaptă de o lună demararea lucrărilor la platformele de gunoi finanţate din fonduri europene şi cel de la Amara, unde primarul Victor Moraru este obligat să impună concetăţenilor o taxă de 1 euro pe persoană pentru a asigura finanţarea unui serviciu local de salubrizare care ar fi trebuit să funcţioneze de la începutul acestui an.Cel de-al treilea proiect ales pentru mediatizare este cel de la Buieşti. Un proiect demarat şi el prin programul PHARE CES 2004, al cărui termen scadent-noiembrie 2008, a devenit pentru autorităţi facultativ. Şi asta în vreme ce fiecare dintre cele 5 localităţi implicate – Buieşti, Cosâmbeşti, Ciulniţa, Perieţi, Albeşti se sufocă sub tone de deşeuri menajere şi animale.

 

Buieşti nu ştie dacă va obţine finanţarea pentru gropile de gunoi

La un an şi jumătate de la demararea proiectului, autorităţile locale din Buieşti nu ştiu ce se va întâmpla cu proiectul de gestiune integrată al deşeurilor de care sunt responsabile. Primarul comunei, Nicolae Mihăilă, este senin şi crede că totul se va rezolva:„În acest moment, documentaţia e gata. Din câte am înţeles, ea urmează să fie dusă la minister pentru aprobare. Apoi ne putem apuca de treabă.” Domnul Mihăilă nu ştie exact în ce constă treaba, dar nu-şi face griji. „O să mi se spună, de la judeţ. Noi am făcut tot ce trebuia. Uitaţi-vă aici!” Ne arată mândru un dosar gros de o palmă: „Sunt trei ca astea. Nu se poate să nu ne dea banii.” Îl informăm în treacăt că termenele au fost depăşite şi că banii pot fi pierduţi. Ştie: „Da’, dar am înţeles că se poate amâna. Până în februarie… Şi-apoi, până în iunie, la anu’” Evident că se poate! Doar suntem în România.

 

30 de kilometri de gunoaie

În aşteptarea ajutorului providenţial al autorităţilor judeţene, de la Albeşti şi până la Cosâmbeşti, unde se termină proiectul, cele 5 comune, cu satele componente se sufocă sub mormane de gunoaie. Ştefan Stoica, unul dintre consilierii locali din Perieţi care a acceptat să vorbească despre sistemul precar de salubrizare expune situaţia: „E simplu. Nu se face nimic. De-aia s-a ajuns aici. La Perieţi, în toate cele 5 sate, oameni încearcă să scape de gunoaiele din curte tocmind un om care să le care cu căruţa. Acela vine, ia gunoiul din curte, merg până la primul colţ sau primul teren viran şi îl descarcă acolo. Şi e normal să facă aşa atâta timp cât nu există nici o măsură coercitivă ”

Conştienţi de situaţia în care se află, oamenii arată la rândul lor cu degetul către autorităţi. La Albeşti, de exemplu, oamenii spun că primarul nu s-a ocupat niciodată de salubrizarea localităţii. „Aia e groapa, acolo aruncă omul. Care vrea. Care nu, aruncă unde vrea el, că aici la noi nu e primărie, nu e poliţie, nu e nimic. Adică e, da’ e degeaba..”

 

Platforma de la Cosâmbeşti

 

Un caz particular este cel al platformei de gunoi de la Cosâmbeşti. Aflată la ieşirea din comună, către Gimbăşani. Gunoiul se întinde de-a dreapta şi de-a stânga unui panou pe care stă scris: „Platforma de Gunoi”. Estimăm zona din faţa panoului la peste un kilometru pătrat. Gunoiul se opreşte, practic, în lanul de floarea soarelui. O Dacie apărută dinspre sat opreşte în faţa panoului şi aruncă şi ea un rând de cutii. Dincoace de panou. Pe lângă el, un sărman venit din satul vecin caută fier vechi. Înăuntru e şi mai rău. Platforma este practic o groapă de gunoi între două dune, iar locaţia a fost aleasă, probabil, pentru a limita extinderea gunoaielor. Însă gunoiul a fost aruncat pretutindeni şi o căruţă poate cu greu trece printre mormane. Mihai Mărăcine are 57 de ani şi descarcă o căruţă de gunoi de grajd, a doua din acest an: „Aci vine şi aruncă toată lumea. Vin şi de la oraş, că de-aia sunt atâtea peturi. Vin de la firme, n-ai ce să le faci. Descarcă zi ziua, şi noapte. Aruncă unde le vine şi pleacă. Înainte nu era aşa, că toată lumea arunca acolo unde trebuia, fiecare la groapa lui…”

Situaţia de la Cosâmbeşti e un clasică. Iar fenomenul migraţiei gunoiului de la oraş către comunităţile rurale unul comun. În ultimii ani, o bună parte dintre gunoaiele produse în oraşe au fost aruncate în apropierea platformelor din mediul rural fără ca autorităţile să reacţioneze.

 

Consiliul Judeţean Ialomiţa neagă evidenţa

 Puse în faţa faptului împlinit autorităţile judeţene continuă să nege evidenţa. Deşi ştiu că procesul de derulare a proiectelor de gestionare a deşeurilor e unul greoi, iar autorităţile din mediul rural nu sunt pregătite pentru implementarea acestora, responsabilii judeţeni susţin că, potrivit legii, responsabilii sunt titularii de proiect. Silvian Ciupercă, preşedintele CJI declară că, deşi până în acest moment nici una dintre platformele de gunoi nu este gata, până la sfârşitul anului vor exista cel puţin 10 astfel de locaţii: „Cred că la sfârşitul anului vom avea cel puţin 10 astfel de gropi de gunoi. Iar până la sfârşitul anului 2009 de trei ori mai multe. În cazul în care nu vor exista însă, responsabilitatea aparţine exclusiv autorităţilor locale. Ele sunt direct responsabile de implementarea proiectelor şi de accesarea fondurilor europene.”

Aruncată de la o autoritate la alta, responsabilitatea derulării proiectelor judeţene de gestionare a deşeurilor se dovedeşte a nimănui. Iar din bunele intenţii susţinute în nenumărate rânduri de către ce3i implicaţi se alege încet-încet, praful. Iar temenele scandente care bat la uşă încă din acest an vor continua să fie încălcate până când fondurile europene se vor întoarce acolo unde le este locul: în Europa.

 

 

 

 Ialomiţa se pregăteşte de zor pentru delimitarea colegiilor electorale. Având în vedere numărul de locuitori, partidele politic vor avea dreptul la 4 colegii electorale şi 6 parlamentari. Listele de propuneri, varianta modernă a cutiei Pandorei, au fost deschise săptămâna trecută. Primarii, cheia viitoarelor succese electorale.

 Colegii pana la 13 iulie

În ciuda ameninţărilor de amânare a alegerilor din toamnă, partidele locale şi-au luat în serios sarcinile trasate de la centru şi şi-au împărţit tovărăşeşte judeţul. Deşi graniţele nu au fost delimitate oficial, cele 4 colegii electorale din Ialomiţa îşi vor avea epicentrele la Feteşti, Slobozia, Căzăneşti şi Urziceni. Cele 4 zone urmează a oferi Ialomiţei viitori 4 deputaţi de Ialomiţa şi cei doi senatori la care are dreptul. Fiecare partid are dreptul să propună un singur candidat pentru fiecare colegiu electoral. Candidaţii care câştigă 50% plus 1 din voturile valabil exprimate la nivelul colegiului in care candidează, primesc un mandat. Voturile tuturor candidaţilor unui partid sunt însumate si folosite in scopul determinării numărului de mandate la care are dreptul fiecare partid, după un algoritm proporţional identic cu cel folosit in prezent. Deşi nu a fost stabilit, termenul final pentru finalizarea propunerilor trebuie să preceadă 13 iulie, dată la care Guvernul va prezenta oficial colegiile uninominale din fiecare judeţ. Până în acest moment nici unui dintre şefii partidelor politice locale nu a definitivat lista celor 6 candidaţi pe care are dreptul sa îi propună.

 Liste incomplete, lupte de culise

Deşi fiecare dintre partidele politice locale vehiculează nume, în fapt, fiecare dintre liderii politici locali caută cu disperare nume cu notorietate care să confirme sau să dinamizeze procentele obţinute la alegerile locale. Potrivit declaraţiilor oficiale, PSD are pe lista sa două nume certe. Pe Marian Neaşcu, fost director de campanie al lui Gabi Ionaşcu, şi pe Alecsandu Stiucă, deputat în funcţie. La PDL, lista cuprinde 4 nume, nici unl confirmat oficial, în lipsa unui şef care să-şi asume responsabilitatea unei declaraţii: Marian Hoinaru, Marius Hoinaru, Ion Mitrică şi Cazacu Marinică.  La PNL, după cum deja s-a publicat în presa locală, preşedintele PNL Petre Gheorghe a reuşit să înlăture printr-o lovotură de palat pe Cristina Pocora de pe lista pentru colegiul Feteşti, adjudecându-şi acest fotoliu în lipsă, Iar restul candidaţilor vehiculaţi, mai puţin cel al primarului de Urziceni Consantin Sava sunt, deocamdată, no name-uri fără rezonanţă pe scena politică locală. Cât despre strategia de campanie, ea poate fi rezumată de declaraţia preşedintelui PSD Ialomiţa, Silvian Ciupercă, al cărui partid a obţinut cele mai bune rezultate la alegerile locale „Selecţia candidaţilor si procedura de lucru este in curs. Vorbim despre candidaţi care şi-au exprimat această intenţie. Urmează să urmărim foarte atent condiţiile de selecţie pentru candidaturi şi, bineînţeles, în funcţie de acele condiţii şi de criteriile pe care le-am stabilit, să vedem dacă vor candida sau nu.”

Primarii, noii Iuda ai alegerilor din toamnă

Într-o traducere exactă, declaraţia preşedintelui Ciupercă înseamnă că locurile pe listele de partid pentru deputaţi şi senatori urmează să fie obţinute în funcţie de capacitatea financiară a celor care se înscriu. Situaţia e valabilă indiferent de partid, iar discuţiile de moment se axează în jurul sumelor care urmează a fi investite pentru campanie.

Totuşi, acesta nu este singurul motiv pentru care listele continuă să rămână deschise. Pentru că dincolo de analizele privitoare la şanse pe care stafurile de campanie le fac privind cu coada ochiului la rezultatele alegerilor locale, acestea trebuie să aibă în vedere şi preţurile nominale ale primarilor. Potrivit unor surse mai bine informate decât noi, hitul acestei veri va fi: „Cât îmi dai să te fac deputat!?” Iar doritori sunt mulţi, pentru că în campaniile locale costurile au fost mari şi golurile se cer acoperite. Şi cum în politică nu există garanţii, situaţia se cere atent cântărită, iar doritorii trebuie să-şi cântărească îndelung buzunarele dacă vor să le ajungă până în toamnă.

 

Out-siderii, o ameninţare generală

Şi pentru ca tabloul să fie complet, pe lângă capcanele deja existente, trebuie avute în vedere două noi ameninţări. Prima o reprezintă ex-baronul Gheorghe Savu, cel care a reuşit performanţa de a aduna 5000 de semnături în mai puţin de o lună şi a declarat că are la degetul mic jumătate dintre primarii din judeţ, trecuţi, prezenţi şi viitori. Iar cea de-a doua, poate de mai mici dimensiuni, dar la fel de deranjantă o reprezintă actualul deputat Dan Grigore, transferat pentru a treia oară în 4 ani de la PD-L la PC şi care a declarat săptămâna trecută într-o conferinţă de presă că îşi doreşte să rămână deputat de Ialomiţa. Şi, deşi timpul e scurt, numărul intruşilor ar putea să crească pentru că legea face loc destul, daca balta are peşte de calitate. Ceea ce nu pare să fi luat nimeni în calcul e insă faptul că, potrivit rezultatelor de la alegerile locale, electoratul deja şi a exprimat preferinţele. Potrivit acestora, PSD are dreptul sa spere la  doi deputaţi în colegiile electorale din Slobozia şi Căzăneşti, iar PD-L, la alţi doi pentru Feteşti şi Urziceni. La care se adaugă, evident, cate un senator pe post de bonus. Restul vor trebui să aştepte alegerile din 2012.

 

Aşa cum promiteam în numărul trecut al ziarului, continuăm serialul dedicat situaţii constate la nivel judeţean în privinţa gestionării gunoiului. Reamintim că, potrivit informaţiilor oficiale, în acest moment în Ialomiţa se desfăşoară 5 proiecte de gestiune a deşeurilor, finanţate prin Phare CES 2004 şi Phare CES 2005, aflate în diferite faze de execuţie, majoritatea pe hârtie. Între ele există însă şi un exemplu de reuşită. Relativă şi ea, ca mai toate reuşitele administrative din România. Este vorba despre proiectul de la Amara, care reuneşte sub un titlu ambiţios, toate neajunsurile provocate de transformarea peste noapte a unei comune, Amara, într-un oraş obligat să răspundă standardelor europene în domeniu.

 

Amara, exemplul unui eşec reuşit

Titlul complet al proiectului de gestionare a deşeurilor de la Amara este „Îmbunătăţirea sistemului de salubritate. Colectare şi gestionare a deşeurilor în oraşul Amara în vederea reabilitării mediului, protejării sănătăţii populaţiei şi creşterii calităţii vieţii în cadrul comunităţii.” Însă proiectul de la Amara, în valoare de 355 de mii de euro nu rezolvă, practic, decât o parte dintre problemele legate de gestiunea deşeurilor. Primarul oraşului Amara, Victor Moraru: „Contribuţia locală la proiect este de 10 la sută. Cu aceşti bani vom avea două autogunoiere, un transcontainer şi un  autocamion. Vom achiziţiona 2300 de pubele şi saci de plastic pentru separarea deşeurilor. Şi 42 de containere care deja au fost achiziţionate. Fiecare curte va avea o pubelă pentru colectarea deşeurilor, maşina va trece o data-de două ori pe săptămână, iar deşeurile menajere vor fi ridicate. A fost un serviciu dorit şi cerut de populaţie. Pentru asta se înfiinţează o taxă.”

Taxa, potrivit studiului făcut de către autorităţi, este de 1 euro pe persoană. O sumă pe care locuitorii sunt obligaţi să o plătească pentru ca serviciul să poată funcţiona. Din păcate, în ciuda asigurărilor pe care le oferă primarul localităţii Amara, în oraş oamenii susţin că taxa este mare şi că nu o vor putea plăti nici dacă îşi doresc. „De unde să plătesc. Am trei copii, un singur salariu. La 5 inşi, câţi suntem, se duce dintr-un foc o sută cincizeci de mii. Şi-apoi, eu mă compar cu ăla care are cai, vaci…Eu stau la bloc!” ne explică unul dintre cetăţenii întâlniţi la intrarea în primărie. Autorităţile sunt însă optimiste… Şi caută în continuare soluţii: „Un serviciu nou înfiinţat costă. Dar n-avem ce să facem. Asta e direcţia în care trebuie să mergem: către un mediu mai curat. Aşa, toată lumea plăteşte pentru că poluează. Ne gândim însă să operăm diferenţieri între cei care produc doar deşeuri menajere şi cei care produc şi deşeuri animale.”

 

11 hectare de gunoi la oraş

Din păcate, de la teorie la fapte, calea este tot atât de lungă ca la început. Pentru că, indiferent care va fi soluţia abordată de către autorităţi, problema gunoiului rămâne. Iar la Amara ea se întinde pe 11 hectare. Deşi este oraş, Amara rămâne în continuare o comunitate rurală, care produce ceea ce numim în mod generic gunoi de grajd. Atât de mult încât cele două platforme de gunoi de la marginea oraşului se întind una pe 7 hectare şi cealaltă pe 4. De fapt, suprafeţele acoperite de gunoaie şi resturi menajere din jurul oraşului Amara sunt mai mari, dar anual, pentru limitarea efectelor, primăria cheltuie 800 de milioane de lei pentru comasarea gunoiului. Evident, şi aici există soluţii pe hârtie. Adică proiecte. Pentru a scăpa de gunoiul care a ajuns să acopere câmpurile din jurul oraşului, autoritatea locală încearcă să acceseze un nou proiect cu finanţare europeană. Finanţarea, în valoare de 65 de mii de euro, a fost obţinută şi aşteaptă licitaţia. Concret, proiectul va permite închiderea gropilor de gunoi existente şi realizarea unei rampe pentru gunoiul de grajd. Evident însă, primarul Victor Moraru nu poate avansa un termen ferm pentru acest nou proiect: „Amara nu va putea niciodată să rezolve problemele majore cu care se confruntă cu fonduri proprii. Şi nici soluţiile guvernamentale nu sunt cele mai sigure. Politicienii vin şi pleacă, există riscul ca proiectele să fie blocate şi să rămână aşa. Singura soluţie sunt banii europeni.”

 

Realitatea care omoară normele europene

Potrivit legislaţiei europene asumate de România, platformele de gunoi betonate ar trebui să devină operativ până la finele anului 2011. Însă în teren, realitatea este dezastruoasă. Nu numai că locuitorii zonelor rurale continuă să arunce gunoiul oriunde, fără a fi deranjaţi în vreun fel de către autorităţi, dar nici acolo unde acest lucru se întâmplă, nu există schimbări majore. La Amara, de exemplu, în aşteptarea serviciului plătit, tomberoanele de gunoi din localitate au devenit neîncăpătoare, iar primăria nu are nici un angajat disponibil pentru a colecta aceste deşeuri. Şi nici proiectul pe care autorităţile locale tocmai l-au finalizat nu se simte prea bine. Deşi licitaţiile au fost ţinute de câteva ori, până acum Amara nu a găsit nici un doritor care să-i vândă un autocamion pentru deşeuri, iar licitaţia pentru pubelele stradale a fost contestată, generând un blocaj de aproape 5 luni. În aceste condiţii, din poziţia lui Stan Păţitu’, primarul din Amara declară că indiferent cât de mult se vor strădui colegii săi implicaţi în proiecte similare la nivelul celorlalte zone din judeţ, cei care au pierdut trenul, nu îl vor mai prinde niciodată. „Cine se apucă acum de un program de gestionare a deşeurilor sau cine nu va reuşi să îndeplinească condiţiile impuse în cadrul proiectelor aflate în derulare, nu mai are nici o şansă să o facă înainte de 2011. ”

Cine sunt cei care sunt pe cale să piardă definitiv acest tren şi o fac cu o inconştienţă administrativă greu de egalat, vom afla împreună în numărul viitor al ziarului.