Wednesday, July 23rd, 2014

În acte îl cheamă Tudor Nicolae şi este pădurar la Groasa. Localnicii îl alintă Nicu Pădurarul şi îl ştiu de frică. Se spune despre el că este tare-n relaţii şi că în ciorba lui de paznic de pădure nu suflă nimeni. Dumnezeul cerbilor şi mistreţilor din cea mai braconată pădure ialomiţeană, Nicu este şi Dumnezeul sătenilor din Horia. Gurile rele spun că trei sferturi din populaţia satului a lucrat la el pe moşie. Şi că nici unul nu a scăpat nebătut. Stăpân absolut peste fostul CAP situat strategic la intrarea în sat, Nicu îşi împarte existenţa de vătaf local între camuflarea cioatelor din pădure de ochii controalelor şi împărţirea dreptăţii printre iobagii din Horia. Cu parul! Ambele manevre îi ies de minune, dovadă că în ciuda grozăviilor care se spun despre el Statul a tăcut! De la şeful de post din Axintele la procurorul blond de la Urziceni alintat “ domnişoara Margareta” toată lumea pare să lucreze, într-un fel sau altul, la Nicu la moşie. Nici şefii lui de la Regia Naţională a Pădurilor nu prea pot să-l dovedească, deşi localnicii vorbesc despre sute de metri cubi de lemne dispăruţi, despre cerbi şi mistreţi împuşcaţi între ochi, făcuţi pachet şi livraţi înspre destinaţii necunoscute. Ori de câte ori prin pădurea lui Nicu bate vântul schimbării, pe la birourile din Slobozia ale RNP sună în draci telefoanele. Ba un secretar de stat, ba un prefect, ba un general, toţi îl vor pe Nicu în funcţie, viu şi liber. Secretul pare să zacă prin găurile de vulpi de pe lângă pădurea Groasa, care sunt doldora de piei de animale, ori prin râpele din zonă în care găseşti cranii de mistreţi găurite de puştile unor oameni de calibru. Ar fi fost tare bune nişte mărturii din frigiderele ştabilor care au trecut prin pădurea Groasa sau nişte dezvăluiri de prin camerele mari ale conacului lui Nicu. Dar nu avem pentru că secretele pădurarului sunt bine păzite de un păienjeniş de interese care a cedat abia anul trecut. Sătui să-i tot îndure apucăturile de vătaf, nişte argaţi” de pe moşia de la Groasa s-au luat cu Jupânul. Şi l-au dat în gât la RNP cum că fură lemne ca-n codru. Informaţia s-a confirmat dar pădurarul abia s-a ales cu diminuarea salariului şi mutarea din canton. A urmat concediul medical de rigoare şi acţiunea în instanţă. Cum nu pleacă ei câinii de lângă abator tot aşa nici Nicu se dă dus de la Groasa. Mai ales acum când la Horia, pe vastele domenii, tocmai se pune de o răscoală. Mişcarea de eliberare a plecat de la patru flăcăi decişi să rupă jugul şi tăcerea. I-am ascultat şi ne-am minunat. Nu ştim cât de adevărate sunt poveştile lor, dar un lucru e clar. Şi telefoanele noastre au sunat în draci în ultimele zile, după numai două vizite pe moşia de la Horia!

E groasă în pădurea Groasa!

Creţu Stelian şi Iancu Mugurel sunt oameni din Horia. Amândoi au lucrat pentru pădurarul Nicolae Tudor şi spun că au văzut multe la viaţa lor. Unele dintre fapte le-au pus pe hârtie sub forma unei sesizări adresate Regiei Naţionale a Pădurilor. Controlul , spun ei, s-a făcut ca-n România. Adică mai uşor, să nu iasă chiar tot la lumină. Şi când informaţiile vin de la oamenii care au tăiat lemne pentru Nicu Pădurarul, îndoiala ţi se strecoară în suflet şi te umflă râsul când controlul scoate un prejudiciu de doar 19 metri cubi de lemne. Creţu Stelian, mânuitor de drujbă, zice: „Am lucrat patru ani la pădurarul Tudor Nicolae. Nu am avut contract de muncă iar bani îmi dădea din când în când. Făceam tot felul de activităţi pentru el, mă duceam cu vacile, le mulgeam şi alte chestii. M-am certat cu el de la nişte bani pe care avea să mi-i dea. Ne-am certat, s-a dat el de mai multe ori la mine dar nu m-a bătut încă. M-am dus şi eu undeva mai sus, la Regia Pădurilor, şi l-am reclamat că taie lemne din pădure. Şi eu am tăiat pentru el. Au venit cei de la regie şi i-am dus să le arăt cioatele de la pomii tăiaţi. S-au bătut vreo câteva iar a doua zi ne-am dus noi să vedem ce au controlat cei de la Bucureşti, să vedem dacă s-au bătut toate cioatele. Am văzut că nu erau bătute toate cioatele pe care le arătasem eu şi care erau de la pomii tăiaţi direct de el. I-am dus şi în alte locuri şi au luat o probă dintr-o buturugă şi au spus că e mai veche şi că trebuia să facem reclamaţie mai demult (n.r Tudor Nicolae e pădurar de peste 10 ani la Groasa). Numai din locurile pe care le ştiu eu s-au tăiat din toamnă peste 100 de metri cubi de lemn. El mă punea să tai. Lemnele le căra cu tractorul lui personal. Degeaba am reclamat că nu s-a făcut nimic”. Iancu Mugurel este liderul insurgenţilor. Îl cunoaşte pe Nicu mai bine decât îşi ştie buzunarele. Nicu l-a dezamăgit însă, iar Mugurel n-a stat cu mâinile în sân: Reclamaţia i-am făcut-o eu anul trecut în martie. Şi am primit o hârtie acasă din care rezultă că i-au dat diminuarea salariului cu 30% şi îl schimbă la alt canton. El, când i-a venit hârtia a intrat în concediu medical 3 luni de zile. Dar el în perioada aia făcea campanie electorală pentru PD-L. Când a venit inspecţia de la Bucureşti să vedeţi şmecherie la ei. Începe şi bate prima zi şi am aflat că nu bătuseră vreo 34 de bucăţi. Am plecat în pădure şi am găsit cioate nebătute. Am sunat la Regia Pădurilor şi le-am spus că s-a muşamalizat inspecţia. A venit ăla a doua zi şi s-a confirmat. Au mai găsit 20 de cioate cum le-am zis noi. Din cei patru inşi care au fost la marcat doar cel de la Regie vedea cioatele. Păi, norma, ce Nicu era prost să zică stai mă că mai avem un ciot aici? În tufa aia unde i-am dus noi trebuie să fie 100 de metri cubi tăiaţi. Au luat probă dintr-o buturugă veche şi au scos ei la un laborator că e mai veche de doi ani. Păi, ce el e pădurar de doi ani? Are 13 ani de când e la pădure. A jumulit doi tufani mari. Unul e punct de reper, e şi pe hartă. Sunt nişte stejari mari care sunt pe hartă ca puncte de reper ale armatei. Aveau diametru de 1 metru.

Blestemul pământului

Nicu Pădurarul n-a înţeles una dintre regulile nescrise ale mafiei: niciodată nu tragi ţeapă celor care te au la mână. În cazul de faţă, eroul de la Horia se afla în mâna lui Iancu Mugurel, băiat bun la toate pe moşia pădurarului. Pentru două hectare amărâte de teren şi un titlul de proprietate luat cu japca, Nicu Pădurarul şi-a câştigat un inamic pe cinste. Care are memorie şi un chef de vorbă ieşit din comun: “Eu am două hectare de pământ la el. După vreo 6 sau 7 ani de zile timp în care i-am lăsat lui pământul, mi-a dat o dată două milioane şi mie. Acum un an mi-a cerut titlul de proprietate ca să îşi ia subvenţia pentru grâu. Nici nu i-am zis mamei, am luat titlul de proprietate în original şi i l-am dat. I l-am dat în noiembrie sau decembrie şi în martie m-am certat cu el. L-am sunat şi i-am cerut titlul de proprietate şi mi-a spus că sunt şmecher. L-a pus martor pe Popa Carmen că în 2002 mi-a dat 2000 de euro şi a venit cu o chitanţă. Mama i-a făcut plângere, că ea era titular pe titlul de proprietate. Ce a făcut, ce n-a făcut că i-a dat neînceperea urmăririi penale. A luat-o pe o soră a mamei, care avea şi ea dreptul la teren şi a făcut o hârtie în nume privat. Zice că a pierdut chitanţa făcută chipurile cu mine şi a încheiat un alt înscris în nume privat cu un alt proprietar al terenului. Şi nu mi-a mai dat terenul care şi acum e la el”. Popa Carmen, un alt fost tovarăş de arme al Pădurarului confirmă povestea lui Iancu Mugurel. Din motive pe care le veţi afla mai încolo: A venit la mine să mă pun martor că i-a dat lui Mugurel 2000 de euro. I-am spus că nu mă pun, că am un copil şi nu vreau. Şi de acolo a început conflictul meu cu el. Intraţi în Horia şi întrebaţi pe oricine a muncit la el. Dacă a scăpat unul nebătut de el”.

Toyota versus Logan

Cum spuneam, Popa Carmen a refuzat să fie martorul mincinos al Pădurarului. Om cu frica lui Dumnezeu şi un copil de crescut, Popa s-a trezit din somnul raţiunii şi şi-a adus aminte de toate datoriile după ce Loganul lui de patron de magazin a fost hăituit de jeepul de pădurar pricopsit al lui Nicu: Făcea braconaj. El singur cu puşca trăgea. Indiferent ce-i ieşea în faţă în tot trăgea, nu conta că era mistreţ sau cerb. Mă punea pe mine sau pe cine era pe la canton, le jupuiam şi carnea şi pieile plecau. Multe piei s-au băgat pe găuri la vulpi. Acum degeaba mergem că nu se mai găsesc. Şi dacă a avut vreo reclamaţie cu braconajul au zis că nu se pot lua probe după o pile sau după o căpăţână. La el veneau multe maşini, dar cine venea nu ştiu. Mă chema când făcea ceva, jupuiam, marfa pleca şi nu mai ştiu nimic. Sâmbătă seara mă aflam cu maşina la discotecă şi a venit fiul lui cu o maşină Toyota. Nu ştiu ce l-a deranjat pe el, a început să mă înjure. Nu i-am spus nimic, decât să nu mă mai înjure. A plecat şi a venit cu taică-su şi cu încă două persoane în maşină. Eu am plecat spre casă şi m-am trezit că mă urmăresc prin sat. Am ajuns acasă acasă, am încercat să deschid porţile şi când el (n.r pădurarul Tudor Nicolae) s-a dat jos din maşină i s-a aprins lumina şi am văzut că i-a dat arma lui fi-su s-o ţină. S-a dus la poliţie şi a declarat că eram cu o persoană în maşină undeva pe izlaz cu o fată şi el a venit la maşină că a crezut că sunt la braconaj. Am martori că m-a alergat cu puşca în maşină. Mă aflam odată în maşină cu el şi am mers la Urziceni. Eram prieten bun cu el. A oprit la un puţ, pe câmp, a luat doi saci şi i-a aruncat în puţul acela. Ce era acolo, nu ştiu. Asta se întâmpla cam acum un an şi jumătate”.

Mortul din cisternă

În urmă cu patru ani şi jumătate, în curtea cantonului silvic 24 Groasa a murit un om. A murit într-o vineri, pe la trei şi era unul dintre argaţii fără acte ai lui Nicu Pădurarul. Vineri seara, pe la 6, a aflat şi soţia lui de grozăvie. Pădurarul i-a cerut buletinul şi i-a spus că bărbatul ei e grav bolnav şi trebuie dus la spital. A doua zi, sâmbătă, certificatul de deces era scos iar hârţoagele mortului într-o regulă mai mult decât suspectă. Maestru de ceremonii, Nicu Păduraru a făcut rost şi de vin pentru parastas, ajutat de domnişoara Margareta, procuror la Urziceni. Procurorul de caz, spun cei care au cărat vinul şi mortul pe drumul de întoarcere spre Horia. Cei 6 copii rămaşi în urmă şi mama lor au tăcut ani de zile, cu speranţa că stăpânul va avea grijă de ei. După nici un an, Nicu şi-a văzut de ale lui. Mortul putrezise deja şi nu mai putea dovedi nimeni nimic. Soţia victimei explică: S-a întâmplat toată treaba pe 4 august 2004. L-a pus să scoată boasca afară din cisternă că îi curgea pe la robinet şi a murit acolo. Soţul meu lucra la el de vreo 4 luni dar nu avea nici un contract de muncă. Nu ne-a chemat nimeni nici pe mine nici pe copii mei care lucrau acolo. A anunţat poliţia şi procuratura sau ce o fi anunţat. Soţul a murit pe la ora 3. Seara, pe la 6 a venit la mine Tudor Nicolae ca să-i dau buletinul că soţul e grav bolnav şi e dus la spital. Nu mi-a dat nimic, m-a minţit că mă ajută că îmi dă de toate. M-a ajutat să fac 7 pomeni. Restul le-am făcut singură. Mi-a promis că mă ajută să-l duc pe băiatul cel mic la spital că e bolnav dar n-a făcut nimic. Am rămas singură cu şase copii. Primesc o pensie de urmaş de la soţ pentru că el a avut 10 ani lucraţi la SMA. În rest, el nu mi-a dat nimic. Ne-a fost frică să vorbim. Punea pe unul şi pe altul să-mi bată copiii. Nici actele toate ale soţului nu le am. Certificatul de deces este la mine dar actele făcute la spital la Urziceni la autopsie nu mi-a dat nimic. Când le-am cerut mi-a spus că la ce îmi foloseşte mie aşa ceva. Soţul a avut ceva la plămâni. A fost la spital, s-a făcut bine. Dacă nu îl băga în cisternă să scoată boasca nu murea acolo. Când a fost să îi facă autopsia am crezut că mă ia şi pe mine. Dar pe mine şi pe soţia lui ne-a trimis la cumpărături pentru parastas iar el s-a dus la spital cu poliţia de i-a făcut autopsia. L-am îngropat duminică şi el a murit vineri. Trebuia să-l mai ţinem în casă măcar până luni dar a zis Nicu că-l îngropăm duminică. De ce a ţinut morţiş să-l îngroape? S-a fălit că mi-a adus 7 preoţi la înmormântare. La ce mi-a folosit mie? A zis în gura mare că a cheltuit 50 de milioane când l-a îngropat. Ce, l-am pus eu să facă fală şi să cheme tot satul? Vineri seara l-a dus la spital şi sâmbătă dimineaţă l-a adus acasă. După ce s-a împlinit anul nici nu m-a mai băgat în seamă. Când soţul era mort pe masă mi-a zis că începând din ziua aia el e familia noastră, el răspunde de noi. Când i-am spus că mai trebuie să facem pomeni mi-a spus că mi-ajunge cât mi-a dat. De atunci am terminat toată legătura cu el. Nu putem să mergem la Urziceni să spunem pentru că acolo au oameni”. Creţu Stelian este unul dintre fiii victimei. Care deşi lucra în aceeaşi curte cu tatăl său, a fost lăsat să plece cu vacile pădurarului în pădure fără să i se spună că tatăl său murise: În ziua aceea eu eram la vaci, la pădurar. Abia am plecat cu vacile la pădure. L-a băgat pe tata să scoată nişte boască dintr-o cisternă. Tata era cu plămânii, s-a sufocat şi a murit. Doi ani de zile i-a muncit degeaba, nici banii nu i-a dat. I-a făcut două, trei pomeni? Păi din banii lui i-a făcut, din banii pe care trebuia să-i dea lui tata. Noi l-am îmbrăcat şi pe urmă am fost cu domnişoara procuror Iancu Margareta să luăm vinul acolo, în capătul străzii la Parchet unde era o bodegă”. Iancu Mugurel confirmă şi el că procurorul de la Urziceni s-a preocupat, creştineşte de altfel, de vinul pentru parastas, caz care numai în România se poate întâmpla: ”Eu am fost acolo când procuroarea Margareta i-a aranjat de am luat vinul pentru înmormântare. Am ieşit de la Parchet din curte şi în dreapta e o d-asta unde se vinde vinuri. A vorbit ce-a vorbit acolo şi s-a aranjat.

Iar Margareta?

Iar. De data aceasta, numele domnişoarei procuror apare invocat de un alt şerb fără contract de muncă de pe moşiile lui Nicu. Trezit într-o zi fără chef de muncă, şerbul s-a gândit să tragă un chiul. La câteva zile s-a trezit cu invitaţie la Parchetul din Urziceni. Unde domnişoara Iancu Margareta i-a explicat că va fi judecat la urgenţă şi arestat pentru că a furat nişte fiare de pe moşia lui Nicu Pădurarul. Gogoaşa a ţinut, şerbul a pupat inelul şi s-a întors la muncă iar dosarul s-a soluţionat cu NUP: „Acum vreo 2 ani lucram la el cu ziua. Şi într-o zi nu m-am dus la muncă că am avut altă treabă. M-a chemat la Tribunal că i-am furat eu nişte blocuri de motoare de la nişte tractoare, nişte fiare. A găsit doi martori mincinoşi şi m-a chemat la Parchet la domnişoara procuror Margareta. M-am dus şi mi-a zis că în două zile mă judecă la urgenţă şi mă arestează. M-am dus la el acasă, că m-a învăţat cineva şi l-am întrebat de ce mă bagă cu chestii d-astea după ce l-am ajutat atâta timp. Nu ştiu ce a făcut, a vorbit sau s-a dat telefon, dar mi-a venit o hârtie acasă că mă scoate de sub urmărire”.

Consiliul local Perieţi funcţionează după alte legi decât cele votate de Parlamentul României. Este concluzia la care au ajuns consilierii PD-L din această localitate după ce au încercat în mai multe rânduri să-şi exercite atribuţiile conferite de lege. Liderul grupului, consilierul Nicolae Pârvu, consideră că lucrurile au mers prea departe şi că în acest sistem implementat de primarul comunei consilierii opoziţiei ar trebui să meargă la treburile lor, căci la primărie vin degeaba. Într-un interviu acordat GSE, consilierul Pârvu trece în revistă modul de lucru patentat de PSD la Perieţi.

-Domnule consilier, care este după părerea dumneavoastră cea mai gravă deficienţă a primăriei din Perieţi?

- E greu de ales între incompetenţă şi lipsa transparenţei. La primăria Perieţi, singurul lucru transparent este lipsa transparenţei. Cred totuşi că lipsa transparenţei este cea mai gravă chestiune cu care ne confruntăm noi, consilierii opoziţiei, dar şi cetăţenii. Încercăm să aflăm diverse lucruri ca de exemplu execuţia bugetară pe anul trecut. Deşi aceasta este o informaţie care se publică din oficiu, doamna primar refuză să ne pună la dispoziţie documentele. Când cetăţenii cer ceva, lucrurile se complică şi mai rău. Solicitările oamenilor ajung pe masa consilierilor târziu sa deloc. Nu înţeleg ce se ascunde. Pentru că dacă nu ni se furnizează informaţii este clar se încearcă ascunderea unor lucruri. Asta ne obligă să căutăm informaţiile şi să uzăm de justiţie pentru a le obţine.

- Vorbeaţi şi despre incompetenţă

- Da şi ca să demonstrez asta este suficient să vedeţi cum arată proiectele de hotărâri care ajung în dezbaterea consilierilor. Materialele sunt incomplete, se vine cu proiecte scrise pe genunchi şi introduse pe ordinea de zi în ultimul moment. Toate aceste inexactităţi sunt acoperite de maşina de vot a PSD. Nu se dezbate nimic. Asta în vreme ce vreo 7 proiecte ale noastre nu sunt introduse pe ordinea de zi din motive care nu ni se comunică. Nu mai spunem că de câte ori am solicitat sprijin de la secretarul comunei pentru elaborarea proiectelor nu am fost sprijiniţi cu informaţii.

- Cum funcţionează această maşină de vot de care vorbiţi?

- Prost, din păcate. Pentru domnii de la PSD nu există noţiunea de prioritate. Alocăm bani pentru o nouă reparaţie la căminul cultural, după ce precedenta acţiune derulată cu puţin timp în urmă s-a lăsat cu scandal pentru că reparaţia a fost de proastă calitate. Reparăm din nou primăria, deşi este o clădire reparată şi ea de curând. Asta în timp ce banii alocaţi suplimentar pentru iluminatul public au fost redistribuiţi de maşina de vot PSD la tichete cadou! Adică executivul nu încasează decât circa 60% din veniturile prognozate, dar are bani de cadouri. Iluminatul public pentru oameni poate să mai aştepte! Cam asta este ideea consilierilor PSD despre priorităţile comunei. Numai vorbim de costurile alimentării cu apă! Am plecat de la o valoare de circa 11 miliarde. S-au cheltuit mult mai mulţi bani şi nu avem apă. Avem datorii la constructor. Cât? Nu se ştie. Ba 3 miliarde, ba 5 miliarde, aşa ni se spune de la primărie. Se lucrează haotic şi astea sunt rezultatele. Opoziţia nu este tratată cu respect. Amendamentele noastre se aruncă direct la coşul de gunoi. Ei au consilieri mai mulţi şi trec la vot. Noi rămânem cu punctele de vedere consemnate după ureche în procesele verbale de şedinţă care sunt nişte falsuri ordinare.

- Nu credeţi că ar trebui să mergeţi la culcare în aceste condiţii?

- Sigur că este şi asta o opţiune valabilă când partenerul de dialog politic te calcă-n picioare. Dar soluţia aceasta nu se potriveşte cu temperamentul consilierilor PD-L din Perieţi. Eu sunt un luptător şi la propriu şi la figurat. O să ne luptăm cu toate mijloacele pe care legea ni le pune la dispoziţie. Reprezentăm nişte oameni în consiliul local Perieţi şi nu avem intenţia să-i dezamăgim. Va fi un an greu pentru administraţia comunei pentru că va fi anul clarificărilor. Şi, se pare, domniile lor tocmai de clarificări se tem ca dracul de tămâie.

Marii poluatori din România sunt ocrotiţi prin mijloace ilegale chiar de către stat. Organele de control nu pot aplica legea şi nu pot închide haznalele toxice care ne otrăvesc viaţa pentru că legi nescrise, mai tari decât cele scrise spun că nu închizi un agent economic poluator pentru că laşi în urmă şomeri. Strategia statului, care latră în public despre protecţia mediului dar permite cazuri de poluare extremă doar de dragul unor locuri de muncă prost plătite răzbate chiar din acte normative în vigoare. Există cazuri în care agenţii economici care poluează se monitorizează singuri. Adică sunt obligaţi să prezinte la control buletine de analiză pe care le plătesc din banii lor şi care nu au cum să arate prost. Dacă organul de control, în speţă Garda de Mediu, vrea să verifice corectitudinea analizelor trebuie să plătească. Şi, cum e de aşteptat, nu are banii necesari. Aşa că poluatorul îşi vede de treabă şi otrăveşte mediul cu acte în regulă, căci nimeni nu va îndrăzni să dea amenzi fără probe. Ceea ce face statul este criminal de două ori. În primul rând că atitudinea de noncombat în faţa marilor poluatori atentează la viaţa a sute de mi de oameni care au neşansa să locuiască în preajma unui asemenea focar de poluare. În al doilea rând, este un fapt deja, poluatorul nu va avea nici cea mai mică reţinere de a face concedieri dacă interesele sale o cer. Este şi cazul Amonil, care fiind tolerat atâta amar de vreme fără nici un fel de investiţie în protecţia mediului va concedia salariaţi pentru că asta îi spune piaţa. Deci, cui foloseşte? În ediţia de astăzi ne ocupăm de un alt mare poluator. Este vorba despre Avicola SA, societate care a transformat o pădure de la marginea comunei Misleanu în hazna. Şi care periodic otrăveşte aerul arzând cadavre de găini după bunul plac. Şi în acest caz se umblă cam cu mânuşi. Situaţia datează de vreo 5 ani. Iar Avicola ne otrăveşte la două capete, comercializând pui cu gust de carton presat şi ouă la care albuşul are aceeaşi culoare cu gălbenuşul. Singura raţiune pentru care poluatorii nu protejează mediul este economia de fonduri. Numai că în vreme ce ei strâng punga şi îşi maximizează profiturile, noi trebuie să plătim cu zile de spitalizare şi medicamente. Dacă tragem linie şi adunăm, vom vedea că ne costă mai mult aţa decât faţa. Şi că amanetăm fără nici un drept viitorul copiilor ce vor fi obligaţi să trăiască într-un mediu toxic doar pentru că nişte şmecheri vor să-şi umple buzunarele pe seama sănătăţi tuturor.

Sătui să tot plătească amenzi de miliarde, securiştii din spatele Amonil SA au pus la cale o inginerie deşteaptă prin care să fenteze organul de control pus pe numărat noxe. Printr-o mişcare abilă, din dosarul de autorizare de la ARPM Piteşti a dispărut una dintre pagini în care erau notate cantităţile maxime de noxe admisibile. În locul ei a apărut o altă coală în care numărul de noxe se umflase niţel, cât să nu mai permită aplicarea de sancţiuni la adresa lui nea Nicolae.

Afacerea a bubuit după ce Garda de Mediu Ialomiţa a sesizat că noua coală contrasta cu celelalte din dosar şi după ce, în urma amenzii de un miliard aplicate la sfârşitul anului trecut s-a propus închiderea şandramalei toxice. S-a declanşat o anchetă administrativă la Piteşti despre care nu s-a mai auzit nimic până în zilele noastre. Ceea ce era de aşteptat.

O mică fraudă în dauna fraierului de contribuabil are loc şi în municipiul Feteşti, devenit fief al PNL. Societatea de gospodărire comunală încasează taxe de la cetăţeni pentru colectarea şi depozitarea gunoiului menajer. Băieţii adună marfa şi în loc să o depoziteze la staţia de transfer operată de Vivani dau o fugă până la Călăraşi, unde există un depozit de deşeuri neconform. Cu acest artificiu fraţii din subordinea primarului Catrinoiu fac o economie de 18 euro pe tonă, bani pe care-i fură pur şi simplu din buzunarele feteştenilor. Deci, bieţii oameni au scăpat în 2008 de nişte hoţi şi au dat peste alţii, mai mari. Ce se naşte din Patriciu….

Abia intrat pe bază de carnet de partid în biroul de şef de spital, medicul Olaru a simţit miros de penelist. Mirosul venea din fişetul în care zac contracte publice în care sunt trecute mânării de miliarde. Nasul pesedistului Olaru a vibrat mai tare la un contract legat de protecţia muncii pentru angajaţii din spital. Cum spitalul are o tonă de angajaţi, contractul firmei bietului pedelist era şi el extrem de baban.

La intercepţie, pe această piaţă a afacerilor de tip nişă create pentru clientelă stătea la un pesedist hămesit, cu acelaşi obiect de activitate. Adică preluarea cu metoda copy/ paste a unor texte din legi şi comercializarea acestora la preţ de dumping către fraierii obligaţi să deţină astfel de hârţoage destinate protejării angajaţilor.

Şi cum sângele politic apă nu se face, Olaru a luat caşcavalul de la băiatul fostului regim şi l-a dat pesedistului hămăseit. Care pesedist hămesit lucrează în branşă, la instituţia de control şi derulează afacerea camuflat, ca să nu se prindă băieţii că e conflict de interese. Bănet mult în joc, coane Olarule! Şi, colac peste pupăză, pe lângă mirosul de penelist a apărut şi o putoare de corupţie care te ia de nas!

Agentul 007,63

Olărind pe bani cam grei!

De unde să vă dau eu mai mult, dacă atâta e?!” Expresia adresată de Moromete celor doi fii ai săi, Paraschiv şi Nilă, dornici de creşterea nivelului de trai, este magistrală. Moromete nu era nici pe departe ministru de finanţe, ci un ţăran mijlocaş care trăia vremuri de criză. Vremuri de criză trăim şi acum. În loc de Moromete, din păcate, îl avem în prim-plan pe Pogea. Iar sindicaliştii nervoşi au luat locul tandemului Nilă-Paraschiv şi cer nivel de trai. Vor să bage mâna în ladă, să îşi cumpere ţoale şi să meargă pe uliţă la femei. Între personajele lui Marin Preda şi cele pe care le vedem acum la televizor ameninţând cu proteste, este o strânsă legătură. Şi alde Nilă, şi sindicaliştii sunt bătuţi în cap. Diferenţa e că liderii proletarilor de azi sunt dobitoci cu diplomă. Luat cadru cu cadru, Moromeţii explică pe înţelesul tuturor cum devine treaba cu criza. Vasăzică, Moromete se afla în plină criză de supraproducţie. Grâul nu avea preţ, iar datoriile presau. Ca şi în zilele noastre, numai că pe noi ne apasă, pe lângă datorii, şi nişte promisiuni neruşinate făcute în campania electorală, promisiuni care au ridicat brusc nivelul de conştiinţă în rândul proletariatului bugetar. Moromete nu prea avea lichidităţi şi era presat de perceptor. La fel şi noi, cu deosebirea că pe noi ne presează sindicalistul Nilă la un capăt şi UE, la celălalt capăt, care nu ne lasă să fentăm criza majorând deficitul. Moromete rezolvă criza prin mijloace proprii şi atrase. Mai întâi îşi valorifică credibilitatea în faţa primarului de la care obţine un împrumut până la recoltă, fără dobândă. Cu el stinge o parte din datoria către perceptor. Apoi, vinde ceva mijloace fixe, un salcâm în speţă, şi mai fentează o dată perceptorul care ameninţa cu confiscarea atelajului, mijloc de producţie vital. Nilă şi Paraschiv, care solicitau creşterea nivelului de trai s-au revoltat şi au refuzat să susţină planul de redresare al lui Moromete. La primul semn de revoltă, Moromete a pus parul pe ei şi a înăbuşit răscoala. Argumentul folosit, adică parul însoţit de explicaţia:”De unde să vă dau eu mai mult, dacă atâta e?!”, plus “pământul rămas întreg, acolo e munca voastră”, s-a dovedit imbatabil. Până şi nişte boi de jug ca Nilă şi Paraschiv l-au înţeles şi s-au potolit. Planul de redresare mergea perfect, iar zorii dezgheţului economic mijeau. O singură greşeală economică a făcut Moromete. A permis proletariatului industrial reprezentat de Achim, să plece cu oile la Bucureşti în speranţa asigurării unui cash-flow care să acopere nevoile imediate. Scopul, deştept de altfel, era valorificarea recoltei de grâu fără presiunea creditorilor, atunci când piaţa urma să ofere un preţ mai bun. Numai că Achim a vândut mijloacele de producţie şi s-a angajat portar la fabrică. Adică şi-a abandonat statutul de mic producător în favoarea celui de slugă. Moromete a pierdut astfel controlul datoriei externe, fiind presat de primar să restituie împrumutul. A încercat să obţină un nou împrumut, dar a fost refuzat de un amic tocmai din cauza pierderii oilor, adică a mijlocului de producţie care garanta rambursarea. Şi totul s-a prăbuşit; Moromete fiind nevoit să vândă pământul, adică locul de muncă al lui Nilă şi Achim. Care, între timp, fugiseră şi ei cu caii lui Moromete. Criza a fost totală! Nu-i aşa că seamănă cu ce vedem zilele astea la televizor? Alde Nilă de la sindicate ar trebui să lase puţin ciocul mic şi să vadă filmul. Poate aşa vor evita să ajungă în situaţia de a umbla cu izmenele rupte-n cur tot restul zilelor.

Scandalul de la Urziceni a demonstrat încă o dată, deşi nu mai era nevoie, că poliţia ialomiţeană este depăşită de evenimente. În oraşe scandalurile dintre clanurile de interlopi se ţin lanţ. Liniştea publică este doar un concept din cărţi pe care şeful poliţiei, doctorandul Stan Bîtlan, îl teoretizează ca un casetofon stricat ori de câte ori găştile de mafioţi se iau la omor în plină stradă. Mai prost stă domnul Bîtlan cu practica. Şi nu pentru că băieţii din subordinea sa nu s-ar pricepe să instaureze ordinea cu bastonul. Numai că ori nu sunt lăsaţi să o facă ori sunt carotaţi de la Parchet, altă instituţie de tip cloacă, populată cu procuratori” cărora NUP-ul le-a intrat adânc în sânge şi în conturi. Dacă în restul oraşelor din judeţ scandalurile sunt mai rare, la Urziceni este stare de asediu cel puţin odată pe lună. Comandantul Greu e uşor depăşit şi nimeni nu ştie dacă doar din cauze de incompetenţă sau ca efect al corupţiei generalizate care colcăie la poliţia locală. Plătitorii de taxe nu au decât să dea mărunt din buze ori de câte ori interlopii se iau la bătaie sau fac focuri de artificii când li se scoală dorinţa, după modelul inventat chiar de adjuncţii lui Bîtlan. În mediul rural situaţia este şi mai tragică. Burtoşii de la poliţiile comunale birjăresc inutil şi zilnic zecile de Logan-uri primite de la guvern pentru urmărirea hoţilor şi nu pentru mersul săptămânal la cumpărături. Aflaţi la toartă cu primarii, alde Pristanda din mediul rural freacă şi ei capra pe lefurile ce par indecente dacă le raportăm la prostia lor. Furtul de animale este sport naţional pe care poliţistul rural, cu mici excepţii îl patronează discret sau la vedere. Asta pentru că şefii de la Slobozia freacă şi ei altă capră, cu ceva mai mult lapte. Nimeni nu le cere socoteală pentru nimic. Se avansează între ei, îşi iau prime de zeci de milioane şi îşi trag şpăgi de pe unde mai e loc. Asta în vreme ce pălmaşii care stau pe stradă sunt ţinuţi pe lefuri de mizerie şi luaţi la şuturi când deranjează vreun ştăbuleţ cotizant. Cu atâtea activităţi interesante nici nu e de mirare că senzaţia generală este aceea că poliţia doarme în bocanci. Dacă admitem că peştele de la cap se împute, trebuie că pe lângă biroul lui Bâtlan duhoarea îţi mută nasul din loc.

Suntem o ţara a proiectelor. Ne proiectăm până şi viaţa până în cele mai mici detalii. Liberul arbitru, de fapt, nici nu mai există. Pentru că nu are ce cauta într-o lume atat de controlată. Concentraţi pe toate aceste detalii, de cele mai multe ori, uităm de lucruri dintre cele mai importante. Cum ar fi: Uităm să privim în jur şi nu reuşim să avem nicicum o imagine de ansamblu asupra vieţii. Uităm să  ne oprim din cand în cand din mers şi să respirăm, să trăim. Uităm să ne descoperim pe sine aşa cum suntem, nu prelucraţi ca o bucata de carne în mâna măcelarului. Uităm să ne găsim menirea şi să fim împăcaţi cu noi înşine. Uităm să ne alintăm copiii cu un zâmbet şi nu cu un colet de bancnote reci şi urât mirositoare. Uităm să iubim şi considerăm iubirea o banalitate. Ramâne ruşinată în urmă, vinovată. Iubirea a devenit o caracteristică a celor slabi, celor care se lasă purtaţi de adieri romantice, inutile şi aducătoare de probleme.

Aşa se face că suntem pe zi ce trece mai pragmatici, mai convinşi de natura pur teoretică a omenirii, mai încrâncenaţi să descoperim reţeta perfectă a succesului, fără a vedea cu adevarat ce înseamnă succesul pentru fiecare suflet în parte.

Dezbinare, ură, dorinţa de putere, adoraţie unică a verbului a avea, control şi ambiţii fără sens.

Aşa a fost condusă România către o destinaţie pe care începem cu toţii să o întrezărim. Şi tindem să spunem că suntem o naţie de toată jena. Greşit! Plaga a cuprins de mult mai multă vreme decât ne putem imagina întreaga lume. Şi în faţă ni se deschide un singur şi sumbru viitor: al celor ce au de plătit o factură imensă pentru propriile acte.

Încredere în credinţă, în Biserică. Nu pretindem că am fi fost apropiaţi de Biserică în orişice moment al istoriei. Dar acum, parcă mai mult ca oricând, am fi avut nevoie să simţim, să ştim că există şi suflete curate. Or, acest mit pare să fie tot mai greu de întâlnit. Feţele bisericeşti ne surprind tot mai des, spre deliciul diavolilor care ne îmbrăţişează pe tot mai mulţi, tot mai des. E mai uşor să vedem greşelile altora, decât să încercăm să le contracaram, să luptăm împotriva lor, evitând să ne oprim la nivelul unei simple incriminări.

Nu mai avem unde lucra în adevaratul sens al cuvântului. Depunem eforturi supraomeneşti pentru un job ce ne asigură hrana cea de toate zilele, nu şi hrana sufletului. Căci de suflet am uitam cu mult timp în urmă.

Copiii noştri se întreabă de multe ori cum arătăm, căci abia dacă ne zăresc într-o zi obişnuită. Suntem musafiri în propria casă şi luptăm pentru cine ştie ce scopuri, mai puţin pentru a trăi cu adevarat.

Încercăm disperaţi să ne votăm conducătorii cei mai nimeriţi şi nimerim, invariabil, cu nuca în perete.

Devenim încet şi sigur simpli robeţei în marele conglomerat metalic, rece şi neiertător.

La celalalt capăt al poveştii, viaţa, aşa cum era ea până nu demult, abia dacă mai poate fi zărită. Locurile calde se transformă în sloiuri de gheaţă, cele reci în cuptoare încinse, apele în pustiuri şi desertul în oaza de lumină. Şi ne tot întrebăm cât va fi fi până acolo? Cât va mai rezista planeta noastră şi când vom vedea cu adevarat dezastrele încălzirii globale? Ciudat! Ne tot întrebam şi nu vedem că, dacă va fi să trăim toate acestea, le vom trăi. Însă, fără a prinde seama, deja le trăim. Locul căldurii din suflete e preluat de gheaţă. Liniştea şi plăcerea sunt acoperite de pârjolul propriilor noastre vieţi. Apele sunt secate de propria noastră inconştienţă. Iar desertul rămâne singura lumină după care să ne ghidăm.

Am uitat drumul. Şi oricâtă filosofie ne-am imagina, tot nu putem inventa un discurs care să ne trezească la realitate, să ne readucă la viaţă.

Vegetăm, pretinzând că suntem genii.

 

 

Poate vă întrebaţi ce mai face fostul prefect Marian Bălan, dispărut din peisaj de ceva vreme. Şi noi, fapt pentru care am pescuit din decor următoarea informaţie. Domnul Bălan se însoară, iar naş de cununie îi va fi chiar Adrian Năstase, care între două drumuri la DNA îşi va face timp şi pentru unul la altar. Ceea ce nu e clar pentru noi este dacă nu cumva informaţia noastră este distorsionată, în sensul că Năstase este, de fapt, naşa!

Dacă tot am zvonit de PSD, trebuie să mai spunem că scandalul declanşat de pretendenţii la scaunul de prefect a fost infernal. Primarul de la Amara a pierdut la mustaţă, iar în cărţi a fost introdusă inclusiv tanti Volga Petcu, doamna de la Feteşti inventată în mandatul de trecut de preşedintele Ciupercă. În cele din urmă a câştigat aripa Neacşu-Ionaşcu, aflată în competiţie internă în partid, ca să nu spunem război deschis, cu stăpânirea actuală. Cu Ştiucă prefect se anunţă vremuri interesante.

Suntem, totuşi, curioşi cum se vor descotorosi pesediştii de Marin Silviu, subprefectul reîntors dintre pensionari şi angajat ilegal la guvern. Pentru că cele două funcţii de subprefect revin automat PD-L, iar Marin Silviu va trebui să plece acasă. Cum frecatul mentei este mai profitabil la prefectură decât în parc, anticipăm nişte procese luuuuungi!

O firmuliţă cu sediul social într-o bătătură din Amara a elaborat, frate, mai multe studii de fezabilitate pentru primării PSD la numai 9.000 de euro bucata. Firmuliţa este deţinută de o mătuşică pe post de paravan, în spate fiind pe post de sugativă o gaşcă de condeieri de partid. Necazul este că studiile plătite ilegal de primării au fost bune, dar de proastă calitate, nici unul dintre proiecte neprimind finanţare.

Că nu e prost cine cere, se ştie! Ceea ce nu se ştie, este cine va plăti oalele sparte când scandalul va fi dat în vileag. Pentru că, culmea nesimţirii, firma Pro Civil care a lucrat pe bani mult mai puţini, bani să fi avut o rată de succes de 100%. Da, dar firma asta este condusă de profesionişti, nu de agramaţi cu pretenţii de experţi.

Agentul 007,69

Pocnind fraierii cu ouă!

Reluăm dezvăluirile despre mucii unor băieţi care curg pe la diversele uşi ale descentralizatelor de acolo de unde le lăsasem la sfârşitul anului trecut. Bătaia mare se dă pe scaunul de prefect, unde favorit pare a fi nea Cornel Beton Anghel, zis şi domnul Constrif. Nea Cornel îl depăşeşte la bursa zvonurilor pe primarul de Amara şi pe alţi vreo 2 primărei socialişti care, cică, ar avea nişte miliarde pregătite pentru cotizat.

Pentru posturile de subprefecţi care revin PD-L se încălzesc nişte guşteraşi de dreapta cu apucături de stânga. Pe lângă vreo 3-4 noname-uri care bat din pinteni la poarta partidului ar mai fi şi nişte şmenari consacraţi sătui de frecat capra la primării obscure de judeţ atâta amar de vreme. Oricum, la ambele partide s-a lansat moda reşapării unor primari comunali în înalţi funcţionari publici. Mai săpăm după scoruri.

Prin culisele politichiei locale se vorbeşte că ejectarea total neelegantă a doctorului Tron din funcţia de şef al spitalului judeţean ar avea nişte dedesubturi foarte interesante. Se pare că Tron nu dorit să pună botul la nişte manevre infracţionale legate de nişte lucrări de reabilitare a spitalului, lucrări finanţate de ambasada Elveţiei. Când băieţii s-au prins că Tron nu ştie tabla împărţirii şi nu răspunde la telefoane, l-au pus pe liber.

Pe scaunul lui Tron va fi instalat un medic de partid şi de stat. Este vorba de traseistul de stânga Olaru, care a navigat de la PNL, adică din opoziţie, la PSD, adică la putere. După ce a pupat regulamentar inelul de baron local al lui nea Gică, Olaru a fost primit la olimpiada de pupat dosuri pesediste. Anul acesta el a fost recompensat cu un scaun, cam moale ce-i drept, de consilier judeţean.

După vizita tip KBG a vânzătorului de Ferrari, care, culmea, l-a prins de gardă cu chiloţii-n vine chiar pe Olaru, Partidul s-a gândit să-l urce pe scaunul lui Tron chiar pe micul traseist. Care va avea drept principală sarcină drenarea regulamentară a mălaiului elveţian către firmele de partid. O lucrare de urmărit. Şi de olărit!

Agentul 007,63

Olărind nişte căţei!

De revelion, o fetiţă de doar 12 ani a ajuns la spital în comă după ce a petrecut la o discotecă împreună cu prietenul ei. Părinţii nu au avut nimic împotrivă iar copilul s-a comportat ca atare. Adică a băut până a căzut sub masă. Fenomenul nu este singular, comunicatul de presă al spitalului arătând negru pe alb că media de vârstă a adolescenţilor care au nevoie de îngrijire după beţii prelungite se situează între 12 şi 14 ani. Cu toate aceste, organele statului dorm în bocanci, deşi există texte de lege care interzic cu desăvârşire vânzarea de alcool către minori. Sancţiunile merg de la amenzi usturătoare până la închiderea cârciumilor care vând băuturi minorilor. Dar cine să aplice aceste legi? Patronii de cârciumi din Slobozia sunt la toartă cu miliţienii, patent marca Bîtlan Stan. Direcţia de protecţie a copilului nu se oboseşte să consulte arhivele spitalului, unde ajung copii beţi, drogaţi sau bătuţi cu sălbăticie. Dacă ar face-o, ar putea descoperi acolo fenomene pe care toată lumea ne neagă, dar care se întâmplă frecvent. Consumul de droguri, de băuturi sau fumatul intensiv sunt sporturi la care copiii au acces cu largul concurs al părinţilor inconştienţi. Găştile de puştani de bani gata fac ravagii la adăpostul impasibilităţii poliţiei. Putregaiul pleacă de la dobitocii care au făcut bani prin diverse metode şi care îşi alimentează odraslele cu sume pe care un om normal nu le câştigă într-o lună de muncă. Necazul este că asemenea comportamente ating şi copii normali, care fie se molipsesc de la loazele de bani gata, fie sunt nevoiţi să intre în contact cu ele şi cu proasta lor creştere. Aici se ajunge din cauza lipsei de reacţie a autorităţilor, care refuză să vadă ce se întâmplă. Vom aduna copii beţi mangă cu făraşul de prin cârciumi până când un poliţist va face demersuri pentru închiderea speluncilor care vând alcool minorilor. Iar dacă acest lucru nu se va întâmpla, micii teribilişti de astăzi vor îngroşa rândurilor infractorilor.