Un grup de meşteşugari în ale ţoalelor apare regulat la noi în urbe, adică la Slobozia ne referim, şi se bagă în seamă oferind haine la preţ de producător. Că oamenii vor să-şi vândă marfa, este treaba lor şi a celor care o cumpără. Ceea ce nu înţelegem est de ce suntem noi obligaţi să ascultăm zilnic un tex urlat zilnic dintr-un megafon atârnat de o maşină care circulă bezmetic prin târg. Maşina producătoare de zgomot apare când nu te aştepţi circulând cu viteză mică şi răspândind decibeli enervanţi în cele mai diverse locuri din oraş. Se pare că buticarii care ne calcă pe nervi de o săptămână nu pricep un lucru. Cine a vrut să le treacă pragul şi le cumpere ţoalele a făcut-o deja. Tona de decibeli care o aruncă zilnic pe străzile Sloboziei nu va convinge pe nimeni să iasă la cumpărături. Cel mult pe balcon, cu un kil de roşii şi cu gândul de a lua la ţintă sursa mobilă de poluare. Asta dacă în loc de roşii nu vor alege ceva mai contondent.

În România, sediul social al prostiei coincide cu cel al Guvernului României. În goana lor după ciolane pentru fraierii din teritoriu, băieţii de la putere au încercat să-i dea brânci din scaun fostului subprefect Marin Silviu. Cu binişorul nu a mers, cu şantajul nici atât, aşa că fraţii l-au ejectat cu o hotărâre de guvern. Mai întâi i-au dat un calificativ naşpa. Marin Silviu i-a dat în judecată şi, pe timpul procesului, s-a tras la pensie. Potlogorie veche de când lumea de altfel. În locul lui Silviu este numit subprefect un băiat din Feteşti, al cărui nume ne scapă. Pe hotărârea de numire a acestui figurant scrie că până atunci când Marin Silviu îşi va recupera capacitatea de muncă! Care capacitate se dusese dracului, o dată cu pensionarea prigonitului. Ulterior, o instanţă de judecată face praf calificativul nesatisfăcător cu ajutorul căruia Silviu a fost concediat de Tăriceanu. Brusc, dar logic, Silviu se reface şi devine apt de muncă. Îşi ia hârţoagele medicale sub braţ şi dă năvală la reîncadrare.  Că haşgeul prin care a fost epurat nu mai avea obiect şi fusese suspendat la aplicare. Dilemă mare, mon cher! Omul vine la muncă iar efectul este că cel numit în locul lui refuză să mai iasă din birou, ca nu cumva să-i ia ăsta locul. Guvernul dă din colţ în colţ şi îi sugerează pensionarului care şi-a încheiat raporturile de muncă cu prefectura să îţi ia concediu de odihnă! Păi de unde frate, că omul nu mai e angajat! Pas de mai înţelege ceva! Din fericire, epuratul Marin Silviu înţelege. Şi ne lămureşte şi pe noi, într-un interviu de excepţie în care înţelegeţi că n-am avut mare lucru şi nici nu pierdem nimic la afacerea asta. Doar facem haz de necaz şi de prostia fără margini din Românica.

Problema, pe scurt

Domnul subprefect fără birou acceptă cu bucurie să ne dea un interviu. Îi place tema şi are multe de spus. De aceea intră direct în subiect, fără să aştepte vreo întrebare anume.

- Asta e hotărârea Curţii de Apel Bucureşti prin care calificativul a fost anulat. În paişpe ianuarie prin decizie irevocabilă le-a  respins lor, Prefecturii, cererea de intervenţie şi a devenit irevocabilă. Deci, calificativul nu mai există. Hotărârea dată în 2006, 1225 din 13 septembrie 2006 nu mai are temei legal. Bun. Am mers mai departe..

- Dar între timp dumneavoastră v-aţi pensionat?

- Ăă, da, da!

- Păi haideţi să o luăm de la început. De la ce a început acest conflict?

- Deci în baza unui raport făcut în lipsa prefectului, domnul Cazacu Marinică era la Bruxel(n.r cu accent pe r!), când a venit de la Bruxel (n.r acelaşi accent impecabil) m-a chemat la el şi m-a dat exemplarul 2 al, să zic raport, e contraraport la raportul meu de evaluare făcut. Şi mi-a arătat, zice uite ce ţi-a făcut Gheorghişor şi cu domnul Gigi Petre(n.r n-am înţeles de ce Gigi Petre este domn iar Gheorghişor, nu).

- Şi semnătura prefectului Cazacu era falsificată pe acest raport?

- Nu ştiu, se cercetează. De la Gheorghişor am înţeles că i-a luat calculatorul şi se verifică, se fac verificări. Tot la dumneavoastră a apărut în ziar, dar eu u am mai urmărit, la Parchet. E un dosar, dar dosarul ăla nu mai ştiu de el, nu a vrut să-mi spună nimeni de el. Dar acum, se pare, că din nou au început cercetările. În afară e faptul că eu, pe civil, l-am dărâmat acel calificativ, acel raport şi calificativ că a stat la baza hotărârii de guvern, după aceea m-am dus şi am… Uitaţi! (cu gesturi precipitate ne arată un document pe care-l poartă cu grijă în servietă.) Vedeţi? Respinge excepţia, aşa, admite cererea, dispune suspendarea HG 1225 din 13 a 9-a 2006 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei de face obiectul dosarului 6067 per 2 per 2005 al Curţii de Apel. Adică am termen pe 7 mai să încheiem. S-ar putea să îl atace (n.r pe cine?), dar singura chestiune asta e. Pe mine asta m-a interesat, ca acea hotărâre de guvern să nu mai aibă temei legal şi nu mai are. Şi pentru mine va fi uşor în continuare. Adică…

- Şi dvs. aţi atacat hotărârea de guvern prin care aţi fost destituit.

-Da, sigur. Şi acum urmează al treilea termen.

 

Un pensionar cu perspective

Epurat cu sălbăticie din sistemul în care încasezi fără să munceşti, Marin Silviu răspunde magistral, cu o pensionare. Motivând că inima i-a luat-o razna din cauza epurării şi că sângele a luat viteză prin corp, domnul subprefect îşi trage o pensioară de boier, lăsând deschisă poarta din dosul legii care dă spre câmpul muncii. Adică şi-o ia cu gradul 3 şi dreptul la patru ore de dat cu sapa pe zi. Golănie? Poate, dar Guvernul a început!

-În timpul acestui proces v-aţi pensionat.

- Pensionat pentru tensiune.

-Tensiune aţi avut?

- Tensiune, păi cum să nu salte tensiune când… Probleme de tensiune, de inimă..

-Şi ce pensie aţi avut?

- Gradul 3 cu drept de muncă. Patru ore, da. N-am muncit nicăieri, ideea mea a fost să-mi refac, adică să fiu foarte atent să urmez medicaţia şi tratamentul ca să pot să-mi reiau activitatea vreodată. Şi comisia de expertiză, deci în martie, m-am dus la comisa de expertiză şi a zis că sunt apt. Mi-a dat anexa 27, am adus-o la prefectură, am înaintat-o la ministerul nostru, la MIRA la noi(când şi-or fi tras băieţii minister, nu ne spune!), am început discuţii telefonice… E o speţă delicată. Nu vă ascund faptul că alţii au făcut lucrare de doctorat pe speţa mea. Nu mă interesează ce au făcut alţii, dar e o chestie delicată, cu multe… cum să zic eu, cu multe… probabil că nu a mai fost o astfel de speţă. De aceea cred eu ca să întârzie răspunsul. Acest certificat de grefă, deci, m-am dus cu el şi la guvern, pentru că  este vorba despre o hotărâre de guvern, chiar dacă am adresat-o(n.r ce să să adreseze? Şi de când şi-a schimbat certificatul sexul?) tot domnului secretar Paul Victor Dobre şi o am cu număr de înregistrare şi la ministerul nostru. Discuţii la telefon a mai avut cu un domn director general la relaţiile cu prefecturile. Dânsul spunea într-un fel, apoi în alt fel şi asta e soluţia să rămân să aştept soluţia care o va da guvernul.

Pensionarul vrea concediu

Stimulat de această reuşită, Marin Silviu trece la contraatac. În urma unui pressing făcut uşa la guvernului, primeşte de la un cap pătrat din MIRA sfatul să-şi ia un concediu de odihnă, dacă tot şi-a refăcut capacitatea de muncă. Ce contează că nu mai avea raporturi de muncă nici cu prefectura i nici cu altcineva! L-au epurat şi acum îi dau concediu! Mişto afacere!

-Păi, bine, dar guvernul trage de timp. Nu v-aţi dus peste ei să-i obligaţi să respecte sentinţa?

-Nu pentru că chiar dacă eu pot să stau liniştit acasă pentru că eu merg în continuare. Mai sunt două săptămâni până pe 7 mai.

- Şi între timp ce se întâmplă cu salariul dvs? Pensie presupun că nu mai aveţi..

- Nu, nu! De la 1 aprilie m-am prezentat la serviciu. O soluţie de compromis tot cu domnul director general să-mi fac o cerere de concediu că mai aveam 11 zile de concediu neefectuate (n.r dacă nu ştiaţi, bugetozaurii nu pleacă în concediu. Ei îl efectuează!) din anii 2006-2007, eu m-am pensionat în 2007, în martie, şi acum aştept şi eu soluţia. Nu mi se înregistrează cererile la prefectură, nu mi se dă drumul la cerea de concediu..

-Deci de la minister v-au sfătuit să faceţi o cerere de concediu?

-Da. Am făcut-o şi nu am primit nici o soluţie nici la asta.

-Şi mergeţi zilnic la prefectură ca şi cum aţi merge la serviciu..

-Am fost la prefectură şi mi s-a spus să am răbdare şi să aştept. Mai ales că începând cu data de 9 aprilie, deci eu având 11 zile de concediu, plus din preavizul de 30 de zile care mi l-au dat în 2006, deci nu l-am efectuat în totalitate, preavizul. Raporturile de muncă au fost suspendate, aşa susţin şi dumnealor prin hotărârea pe care au dat-o domnului Dumitru.

-Hotărârea de numire a lui Dumitru este dată până la refacerea capacităţii dvs. de muncă.

-Da. Şi eu mi-am refăcut capacitatea, m-am prezentat de la întâi, am făcut notificări, am adus anexa 27, am dat-o şi la ministerul nostru, acum mi s-a spus să aduc şi certificatul de suspendare a executării, l-am adus şi pe ăsta şi aştept în continuare soluţia. Eu sper să…

-Prefectul ce spune?

- Dânsul aşteaptă şi dumnealui. Îl înţeleg.

- Nu a avut un punct de vedere?( n.r întrebăm la mişto, ca să ne aflăm în treabă)

-Nu. Dânsul putea totuşi să insiste, chiar dacă o atacă. Suspendarea executării rămâne. Trebuia să mă reîncadreze. Eu mai aştept.

-Şi salariaţii ce părere au avut când au văzut că vă duceţi la serviciu?

- Au fost foarte bucuroşi (n.r nu ne nebuni? Ca şi cum ar fi încasat o primă, cam aşa, nu?), că sunt oameni cu care am lucrat ani de zile şi… Cu unii am lucrat şi înainte de 1989(n.r vechi tovarăşi! Ce vremuri!)

- Cu Dumitru aţi vorbit?

- Da, am dat mâna cu dumnealui, discut. Nu e.. Nu puteam eu să spun. Totuşi e bine. Soluţia trebuie să vină de la guvern.

L-au dat afară şi de pe holuri!

Deşi subprefectul vine conştiincios la slujbă, Caramitru şi gaşca nu vor în ruptul capului să-l primească. Deşi face exact ce face şi prefectul, adică şade şi se uită cum muncesc funcţionarii, Silviu a fost trimis acasă. Cică să nu creeze atmosferă! Nici măcar concediul nu i l-au aprobat! Bătaie de joc la superlativ. Noroc că omul nostru este paşnic şi răbdător. Ce ascunde totuşi această răbdare? Şi de ce deranjează un om care nu vrea decât un drept pe care-l au toţi şefii de turme bugetare: adică să ia o leafă fără să producă nimic?

- Domnule subprefect, de la ce a plecat conflictul dvs cu Cazacu?

Şmecher, subprefectul de pe holuri a încercat să ne aburească şi să spună că nu a fost în nici un conflict cu fostul prefect. Am parat cu dibăcie şi i-am amintit de declaraţiile publice ale prefectului de atunci, care-i turteau personalitatea şi-l expediau în ridicol. Cu spatele la zid, Marin Silviu a început să explice:

-Deci soluţia era să pună pe altcineva în loc. Sigur că da, mi-au şi oferit un alt loc de muncă, în locul domnului Purice, la pensii. Şi i-am spus, domnu Cazacu, postul e ocupat de un om, eu nu pot să mă duc, mai ales că fiica mea şi cu fiul lui au fost colegi de liceu. Nu pot să mă duc. A, dacă era un post liber ştiam eu ce am de făcut. A fost o discuţie la genul ăsta, să mă pună să-mi dau demisia. Dacă îmi prindeau demisia eram cel mai mare… (n.r dacă nu a spus-o interlocutorul, nu o spunem nici noi, deşi ştim continuarea logică a propoziţiei.)

Pentru că dialogul lâncezea, am încercat să dăm puţin dinamism discuţiei şi am evocat legitimitatea celui expulzat brutal din administraţia judeţului prin comparaţie cu politrucii menţinuţi ilegal în fruntea prefecturii. Proastă idee, pentru că omul nostru a luat-o pe arătură:

-La ora aceasta dvs. sunteţi singurul legitim în Prefectură, pentru că ei sunt puşi temporar.

- Eu am dat examen în 2001 cu 4 candidaţi, inclusiv cu cel care era interimar, domnul Vânosu, cu domnul Ghorghişor Ionel. Nu ascund că cea mai mică medie  avut-o domnul Gheorghişor Ionel. Am luat concursul iar postul de secretar general s-a transformat în post de subprefect. Calificativul nesatisfăcător îl am din 2005, ca secretar general. Şi m-au destituit din funcţia de subprefect. E ceva simpatic. D-aia vă spun că e speţă delicată. Dar am răbdare.

-Şi mai mergeţi la Prefectură?

-Nu, nu mai merg. Pentru că mi s-a spus că e mai bine să stau acasă.

-Cine v-a spus?

-Domnul prefect. Şi să nu mai creez o atmosferă. Şi sunt de acord. Dacă oamenii sunt deranjaţi de prezenţa mea acolo, nici o problemă.

-Dar salariu vă dau?

-Să vedem. Aşteptăm. Pentru că vă daţi seama, dacă hotărârea de guvern nu mai are bază legală, eu sunt sigur c pe 7 o închei. E în avantajul meu pentru că dacă mă lăsau aşa, nu mai ceream salariu din urmă. De ce s cer? A destulă vechime, am 38 de ani şi renunţam la aproape doi ani, că nu era nici o pierdere. Cineva va plăti. Pe domnul Marinică nu am nimic cu el. Dar sfătuitorii au fost care l-au determinat.

- E totuşi jenant! Un demnitar e talia dvs să fie ţinut pe scări… Nu v-aţi simţit stânjenit?

-Da, e jenant. Tensiunea acrescut deja, m-am dus la medic cu toate problemele care le am, dar ce să fac? Să le zic ceva? Nu, nici o problemă. Îi las în pace, eu mai am răbdare. Şi ştiţi ce e jenat? Că va apărea la CEDO Marin Silviu contra României.

Un vot, o pungă de orez,
o viaţă mai bună
Sunt idei de bun simţ. Iar candidata noastră cu suflet blond e gata să se ofere electoratului cu tot ce are mai bun: competenţa profesională şi ideile simple, de bun simţ. Sau ni se pare?
- Şi ce argumente aveţi dumneavoastră? Ce argumente aveţi să convingeţi populaţia de o anumită vârstă să vă voteze? Mă refer la cei trecuţi de 40 de ani.
-Păi tocmai pe cei trecuţi de 40 de ani i-a deranjat situaţia asta.
-Şi ce o să le spuneţi?
- Să mă voteze dacă vor o viaţă mai bună.
- Şi ce ştiţi dumneavoastră despre o viaţă mai bună? Sunteţi tânără, nu aveţi nici măcar o familie ca să ştiţi ce înseamnă greutăţile , ce argumente o să aveţi?
- Le-am spus şi în 2004 că sunt alături de ei. Le-am spus, da, ce lipsuri aveţi? Că nu aveţi un magazin la care să mergeţi. Preţuri joase. Ce vrea un pensionar? O pungă de zahăr mai ieftină cu 1000 de lei, că vrea o pungă de orez, că vrea o pâine bună. Şi le-am spus că facem şi asta.
-Şi cum să faceţi asta, că primarul nu are nici un el de atribuţie în acest sens?
- Da, primarul nu are nici un fel e atribuţie. Dar poate să atragă un investitor şi să reabiliteze magazinele vechi.
-Investitorul are nevoie de facilităţi ca să vină aici. Ce facilitate aţi putea oferi?
- Îl atrag cu locaţia, îl atrag cu forţa de muncă, îl atrag că el îşi poate realiza un profit aici datorită faptului că e un loc destul de bine populat.
-Care este media de vârstă?
- (Tăcere. Îi suflăm noi că ar putea fi 50 de ani. Râde uşurată) Cam aşa! Cei mai tineri de aici lucrează la Urziceni la fabricile de confecţii.
-Prost plătiţi!
- Da. 350 de lei.
- Putere de cumpărare ioc!
-Da.
-Şi atunci de ce să vină investitorul să facă alimentară?
- (Tăcere) Pentru că e nevoie şi de aşa ceva.
-Bun şi de ce să vină un privat să facă aşa ceva într-o locaţie fără putere de cumpărare?
- Dumneavoastră credeţi că dacă eu am făcut acest salonaş în care am investit ceva bănuţi, m-am gândit că nu investesc că oamenii nu au bani şi nu o să vină să se coafeze sau sî se tundă?
-Păi de ce nu aţi făcut o alimentară?
-Urmează să fac o alimentară şi o brutărie. Da!
-Atât de bine se câştigă dintr-o frizerie?
-Nu, dar nu e numai asta. Credeţi că nu există bănci, nu există fonduri structurale care să fie accesate?

Urme de miliţie! Nasol!
Eram siguri! Aveam o groază de indicii dar nu ştiam cum să le ansamblăm. Ne-a ajutat jurista care ne-a mărturisit că a lucrat în poliţie! Atunci am înţeles multe. Şi ne-am întristat puţin. Consolarea a venit repede. Putea fi mai rău, poate chiar fotomodel în trupa lui Botezatu! De ce tot un drac? Şi în politică e cam la fel?
- Ok, ne-aţi convins. Haideţi să discutăm despre cariera dumneavoastră profesională.
-Cariera mea? Sunt jurist, am terminat în 2002 Facultatea de Drept Bucureşti!
-La Universitate?
-Nu. La Dimitrie Cantemir. (De data asta zâmbim noi uşuraţi. Învăţământul superior de stat mai are încă şanse). Am lucrat în poliţie în Bucureşti un an de zile…
-Ce?
- La Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog.
-Şi ce aţi făcut acolo?
-Lucrător civil, că nu îmi luasem licenţa. Pe urmă am fost jurist la Consiliul Judeţean, apoi m-am angajat consilier pe probleme de tineret la organizaţia PSD.
-La CJI aţi fost angajată prin concurs?
-Nu prin concurs.
- Dar cum? Pur şi simplu?
- Nu. Aveau nevoie de jurişti. Am depus un CV, mi s-a făcut un mic interviu, dar nu s-a dat un concurs la care să primeşti note… După PSD am avut o colaborare cu Caviar House, cei care voiau să facă sturionii în Balta Ialomiţei. După aceea am fost jurist la Agromec Balaciu iar acum sunt jurist la Martifer, firma potrugheză. Afacerea asta cu salonul am făcut-o în paralel, pentru că voiam să fac ceva aici la mine acasă şi nu în altă parte. Şi lupt să fac aici cât mai multe. Chiar dacă nu ies primar, voi continua să investesc în această localitate pentru că mi-e dragă şi pentru că mi-s dragi oamenii.

 

 

Biserica este ridicată până la turlă! Pe câmpul dintre Manasia şi Gărbovi! Se vede din şosea, roşie şi impunătoare, ca un stindard al ortodoxiei în mijlocul câmpiei. Insă temelia ei ascunde toate tarele şi fricile noastre de popor supus Domnului, aşa cum au fost, sunt şi vor fi până la sfârşitul zilelor.

 

Fântâna  lui Gheorghe Sfântul

Despre biserica ridicată pe câmpul dintre Manasia şi Gârbovi oamenii nu ştiu mare lucru. Doar că se ridică mai repede decât toate bisericile din jur şi că la doi ani de când s-a pus temelia, biserica a ajuns la turle. De ce în mijlocul pustiei, oamenii îşi dau doar cu părerea: „Acolo, în câmpul ăla, a fost bordeiul lui Gheorghe Sfântul. Eram copil, dar îl ţin minte… Venea în oraş, la Urziceni, după merinde…. Îl oprea lumea să-l miluiasă, să se roage pentru el…Era un bărbat impunător, cu barba lungă… Trăia acolo, în câmp, într-o colibă… se spune despre el că săpase trepte în pământ, până la luciul apei… L-au prigonit comuniştii, îl luaseră la ochi că se ducea lumea la el ca să le citească, să îi vindece… Era şi duhovnic, făcea mult bine… şi comuniştilor începuse să li se facă frică, că se duceau  oamenii la el ca la biserică” ne explică, cu ochii streaşină în zarea bisericii, un om din marginea Manasiei.

Despre povestea lui Gheorghe Călugărul ştie şi primarul din Gârbovi, copil şi el la vremea când trăia sfăntul: „Mergeam acolo cu vacile la păscut şi beam apă de la izvorul lui… Acum nu mai ştiu ce-o fi, m-am mai fost de mult… Am auzit c-a venit acolo o măicuţă şi că face o biserică, că şi-a ridicat acareturi… nu primeşte lume, au mai încercat şi alţii să o vadă, dar nu a ieşit… acum am auzit că e bolnavă şi că n-are să mai prindă biserca ridicată.. Da’ cine ştie… Oricum, biserica se vede din şosea…”

În şosea, înaintea bisericii e ridicată o troiţă. Iar în faţa ei, o fântână Oamenii vin aici din câmp şi adapă vitele sub ochii ameninţători ai unui Iisus  de tablă, mâncat de rugină, sumbru şi prevestitor… lăsat parcă anume să taie cheful curioşilor de vizite bisericeşti.

Cealaltă faţă a credinţei

Biserica din câmp este o clădire sinistră, înconjurată de pustiu. Cu excepţia celor câţiva muncitori care se agită pe schele care înconjoară clădire vegheaţi de un măgar pricăjit aflat într-un inexplicabil extaz sexual, locul pare pustiu. Acoperişul se vede din drumul naţional iar până la lăcaşul dintre câmpuri e plin de gropi. Câţiva câini se zbenguie printre clădirile care compun ciudatul stabiliment ridicat în plin câmp de o bătrână singuratică. Îşi spune maica Ana şi aşa o cunosc şi localnicii din Gârbovi şi Manasia. După câţiva kilometri parcurşi pe un drum de piatră care se lasă în câmp undeva între cele două localităţi, am ajuns în vecinătatea bisericii. Un panou de tablă ruginită ne avertizează că intrăm pe un teritoriu dominat de reguli. Dumnezeul la care maica Ana se închină este un tip dur, inflexibil şi foarte vigilent. Sau cel puţin asta atestă panoul de avertizare pe care-l citim uşor contrariaţi: “Este interzis să se intre cu ţigări şi cu mâncare de carne pe acest loc. Lăsaţi-le unde vreţi dar să nu intraţi cu ele pe acest loc. Femeile să nu intre machiate, rujate sau în pantaloni scurţi că nu sunteţi primite pe acest loc. Respectaţi acestea că o să primiţi pedeapsă de la bunul Dumnezeu”. Avertismentul este intitulat “Poruncă de la bunul Dumnezeu” şi l-am luat în serios. Ne-am întors la maşină şi ne-am abandonat ţigările. Aveam să constatăm că maica Ana uitase să precizeze că nici ziariştii nu sunt primiţi în lăcaşul ei. Ne-a avertizat un tip înalt şi musculos, care a făcut oficiul de a chema afară dintr-o clădire ce părea a fi locuinţa ei. A scos capul pe uşa întredeschisă şi ne-a străpuns cu o privire rea:

-Ce vreţi?

-Sărut mâna măicuţă, de la ziar suntem

-Poţi să fi şi de la capătul pământului. Aicea nu există nimic să fotografiezi că e de rău.

-De ce măicuţă?

-Dacă îţi spun, ţi-am spus. Aici nu fotografiaţi nimic. Nu mă întreba nimic că eu sunt cu cerul, nu cu pământul.

-Am înţeles dar voiam să ne povestiţi şi nouă de biserică. De biserica asta de o ridicaţi.

-Nimic. Ieşiţi. Plecaţi

Am ieşit din raza ei vizuală nu înainte să auzim uşa trântindu-se cu o furie ce nu o bănuiam. Trupul firav şi aplecat de spate al bătrânei a fost capabil să genere suficientă forţă ca geamurile încăperii să se zguduie. Atitudinea inexplicabilă a femeii ne-a dat ghes să riscăm o ultimă poză. Oricum, păcatul îl comisesem. Deranjasem liniştea unui bătrâne izolată între câmpuri şi păzită de un Dumnezeu numai de ea ştiut.

 

Maica Ana nu recunoaşte decât autorităţile cereşti

Despre maica Ana  nu ştie nimenea nimica. Nici cum a ajuns aici, nici de unde are banii pentru ridicarea bisericii, nici de ce nu are autorizaţie pentru această construcţie religioasă, a cărei existenţă depinde atât de binecuvântarea Episcopiei, cât şi de prevederile legale care confirmă acest drept. Un raport intern al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, semnat de PS Damaschin Coravul confirmă însă preocuparea Episcopie pentru lămurirea misterului şi scoaterea din păcat a maicii ziditoare de biserici: „în urma sesizărilor de la preoţi şi credincioşi am constatat că în extravilanul municipiului Urziceni se construieşte o mânăstire despre care Patriarhul nu are cunoştinţă. Solicitând lămuri la Direcţia de Urbanism(…) din cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa ni s-a comunicat că numita Dinu Mihaela domiciliată în Urziceni a obţinut certificatul de urbanism nr. 2895 din 20.11.2000 şi autorizaţia de construire nr. 198 din 13.11.2001 pentru executarea unor lucrări de construcţie în extravilanul municipiului Urziceni cu destinaţia exploataţie agricolă. În urma obţinerii actelor de autoritate emise sus-numita a schimbat destinaţia construcţiilor amenajând într-o încăpere un paraclis, apoi s-a construit separat un alt paraclis şi s-a turnat fundaţia unei biserici de mari dimensiuni. Având în vedere că nu s-au respectat prevederile actelor de autoritate emise de Consiliul Judeţean ne-am adresat Primăriei municipiului Urziceni care are îndatorirea să urmărească modul în care s-au executat lucrările autorizate.(…) Primăria răspunde că toate lucrările au fost executate legal, conform actului de autoritate, iar până în prezent nu s-a înregistrat la primăria Urziceni o solicitare de schimbare a destinaţiei acestei construcţii în locaş de cult. La intervenţiile făcute de autorităţile de stat centrelor locale, lucrările au fost sistate, dar de câteva luni au fost reluate, ajungând în prezent la nivelul turlelor.”

În traducere liberă, raportul Episcopiei confirmă faptul că biserica a fost ridicată ilegal şi că vreme de 6 ani, pana în octombrie 2006, nimeni nu a deranjat-o în vreun fel. Până când, deranjată de tratamentul maicii, Episcopia a ţinut să se asigure că lucrarea înălţată în numele Domnului va intra în patrimoniul Episcopiei.

„Având în vedere cele semnalate, constatăm cu stupoare încălcarea legislaţiei în vigoare de către Primăria Urziceni deşi ştia din data de 8.07.2005, prin adresa Ministerului Culturii şi Cultelor nr. 3117 că în România, construcţiile bisericeşti aparţin unităţilor de cult recunoscute, în speţă BOR şi prin statutul de funcţionare a acesteia nici o persoană fizică nu poate solicita construirea unui lăcaş de cult ortodox, în cazul de faţă ierarhului locului, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor iar persoana care a solicitat eliberarea certificatului de urbanism nr. 122 din 31.05.2005 nu este împuternicită de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor pentru începerea demersurilor construirii unui lăcaş de cult ortodox” mai precizează documentul , înaintat potrivit declaraţiilor oficiale ale instituţiei la Prefectură, Consiliul judeţean, Patriarhie, Guvern şi Preşedinţie.

 Episcopia vrea pace duhovnicească

La  un an şi jumătate de la aceste demersuri, Episcopia Sloboziei şi călăraşilor a renunţat la poziţia sa belicoasă şi crede în sinceritatea duhovnicească a maicii Ana. Deşi recunoaşte că nu există încă un acord scris, Episcopia susţine că maica Ana a acceptat de principiu să ceară acordul instituţiei pentru ridicarea bisericii. Părintele Ion Florea, consilierul economic şi de patrimoniu: „Verbal, există un acord de principiu. Dar trebuie să existe şi o cerere scrisă. Noi am făcut demersurile necesare pentru a o obţine legal. Noi nu suntem împotriva ridicării unei bisericii, Doamne fereşte. Vrem numai ca lucrurile să intre în legalitate din toate punctele de vedere.”

În aşteptarea legaliţătii Primăria Urziceni a primit deja o amendă de 50 de milioane pentru că a aprobat construirea  bisericii în extravilanul municipiului Slobozia. Căt despre maica Ana, ea rămâne în continuare o enigmă în jurul căreia încep deja să se ţeasă legende. Oamenii spun că nu e bine să o superi pe maică, că alţii deja au păţit-o! Doi căruţaşi blestemaţi de maica Ana în urma unei altercaţii, au sfârşit în şanţ, cu mâinile rupte. Şi ăsta e doar unul dintre exemple!!

Mare scăndălău în Balta Ialomiţei. Bucur denumit şi “de la Capşa” după numele cârciumei care l-a făcut celebru, a prăduit IAS Făcăeni către investitorii de la Martifer. Cum ADS-ul îi concesionase ilegal lui Bucur toate drumurile din Baltă, portughezii au preluat şi această felie din tortul statului.

Necazul este că acum invadatorii din Portugalia au pus cangea pe drumuri şi nu mai poate intra nimeni pe terenul concesionat. Nici măcar salariaţi de la Direcţia Silvică, deşi le putrezesc buştenii pe câmp! Oare e ce reprezentanţii Prefecturii se fac că nu văd această anomalie cât casa? Caramitrule, nu ştii nimic? Dacă nu ştii, o să îţi explicăm noi vineri de ce închizi ochii.

Se aude prin târg că domnul Gheorghe Savu s-a cam lecuit de candidatura la preşedinţia CJI. Oficial, cică omul ar avea probleme cu sănătatea. Neoficial, negocierea s-a purtat vineri până la ore târzii din noapte. Iar oferta a venit pe filiera Ion Iliescu-Victor Opaschi şi conţine o propunere tentantă. Adică domnul Savu sa candideze în toamnă, pe listele PSD, pentru Camera Deputaţilor.

Nea Gică, ai mare grijă cu golanii ăştia! Că te-au mai tras în ţeapă o dată şi se pricep la asta. De ce dai matale ce-i în mână pe ce-i pe gard? Nu mai bine candidezi şi le iei caimacul iar la toamna faci matale listele ca şef de partid?

Un alt mare agricultor care pune taxe pe drumuri ca la tac-so este marele Poienaru, de la Feteşti. Nea cutare acesta taxează accesul la Stelnica în câmp cu 300.000 de lei vechi. Cică a făcut o groază de paralele neimpozitate din această taxa ilegală. Şi în cazul lui lumea doarme în front. Cum dracului se face că ochii legii se închid doar când e vorba de guşteri multimiliardari?

La Prefectura peştelui prăjit din 6 maşini, 4 deservesc navetiştii din fruntea instituţiei. Adică cei 2 subprefecţi care fac naveta la Ţăndărei şi Feteşti, plus Caramitru, care o arde la Urziceni zilnic, deşi are locuinţă de serviciu. Salariaţilor le rămân două rable sau soluţia să plece pe teren cu cercul! Poate Curticica de Conturi va verifica şi legalitatea foilor de parcurs al maşinilor, unde spre camuflarea navetei se trec curse fictive. Cel puţin aşa zice lumea plecată recent din prefectură şi care a a avut acces la informaţii.

Auzim că de la prefectura Caramitrului şi-au luat câmpii nişte carnete cu bonuri de benzină. Adică au dispărut fără urmă, că pe ăştia nu-i controlează nimeni. Ca să acopere furăciunea, oamenii de sub biroul marelui om politic au repartizat consumuri fictive pe diverse maşini ale instituţiei. Adică poporul contribuabil a scăpat de Dumitru şi a dat peste alţi doi hapsâni care fură cu nesimţire benzină de la stat, deşi au lefuri imense. Să se determine cine sunt nenorociţii şi să se deferească organelor noastre de cercetare.

Încape un Mercedes într-o geantă? Unii spun că da, dacă geanta adăposteşte banii destinaţi sănătăţii populimii. O astfel de geantă a fost văzută iniţial într-un merţ de figuri. După ce geanta a fost golită şi trasă pe dreapta, a dispărut merţul. Acum se poartă din nou geanta cu banii sănătăţii în ea. Mercedesul nu a mai apărut, dar geanta a început să se golească frecvent la nişte farmacii din Ţăndărei. De unde provenea şi merţul, cică! Acum se aşteaptă ca geanta să fie trântită din nou pe bancheta din spate a vreunei limuzine scumpe, măcar până va fi trecută din nou la statutul de pungă de plastic.

 

 

 

Balta Ialomiţei este pentru Ialomiţa un echivalentul la scară redusă al Triunghiului Bermudelor. Locul unde braconierii apar şi dispar permanent, teritoriul unde animalele nimănui îngroaşă conturile tuturor, ţara făgăduinţei pentru latifundiari de ocazie care reuşesc an de an să facă sa dispară sute de mii de tone de cereale. Şi, mai nou, locul unde drumurile publice au ajuns şi ele să se volatilizeze!!!

 

La bac, la Făcăeni

Bacul de la Făcăeni este una dintre puţinele intrări în baltă rămase deschise… E un drum pietruit, îngust şi murdar… de-a lungul lui, până la ponton, de-a stânga şi de-a dreapta vezi binefacerile civilizaţiei… peturi şi pungi de hârtie, ca peste tot!

La Bac, in fiecare dimineaţă aşteaptă 5 tractorişti din sat… lucrează la ocolul silvic, cară lemne din pădurea statului şi sunt plătiţi doar dacă muncesc că acum aşa a ajuns şi la stat.! Privesc întotdeauna în sus, către cer…Dacă plouă, nu muncesc nici astăzi! Istoria se repetă de o săptămână ca un vis prost. Vin dimineaţa, aşteaptă bacul, trec cu tractoarele, apoi sunt întorşi înapoi. Li se spune că drumul e ud şi îl strică…Uneori e mai rău, îi lasă să treacă, încarcă lemnele şi dacă da o bură de ploaie sunt opriţi pe loc… lasă tractor, lasă remorcă, ifron şi vin pe jos…Aşa e de anul trecu, de când au venit portughezii de la MARTIFER. Drumul însă e public. Sau, mai bine zis, a fost până asta toamnă, la prima ploaie, când reprezentanţii MARTIFER au decis contrariul.

Acasă la Rădăcină

Când nu muncesc oamenii se strâng in curte la pădurar. Pe pădurar la cheamă Rădăcină Marin. Fumează în poartă şi fluieră a pagubă. Când am ajuns noi acolo, erau toţi sub streaşină. Fumau cu ţigările strânse în pumn şi fluierau a pagubă. Se urnesc greu, deşi ei ne-au chemat. „Cum să vă spui!?” caută să ne explice Săcuiu Aurelian: „Noi suntem plătiţi în acord…Nu munceşti, nu iei bani. Şi ei ne opresc cu tractoarele la Săltava şi ne ţin pe loc… Mergem cu tractoarele până acolo, cheltuim motorina, trece timpul, nu intri la muncă, nu decontezi…Stăm şi ne uităm unii la alţii” Săcuiu are ochii albaştri şi braţele groase cât bârnele streşinii  sub care stă. Şi copii acasă, care cer de mâncare in fiecare zi.

„Săptămâna asta am pierdut 3 zile din cinci!!” îi ia vorba din gură un mustăcios trecut de prima tinereţe, sudând altă ţigară de cea din colţul gurii: „Nu-ţi dă voie să treci, nu ai ce pune pe masă! Ce, numai ăsta are copii. Eu am 4. Iar ei, ca la armată! Dă ordin să nu treci stai şi te uiţi.”

Îi întrebăm de motive. Dacă fură, dacă trecu peste culturi, dacă înjură noi proprietari, că sunt străini şi au venit să le ia pământurile… Glasurile se amestecă, nervoase şi amare. Fiecare are ceva de spus! Preluam o singură opinie: „Dom’le, nu înţelegi că nu mai e vremurile alea. De la Bucur încoace n-a mai furat nimic un pai. Balta asta nu mai e a noastră. Cum să furi, te omoară ăia pe loc, acolo, fără judecată! Au firmă de pază, oameni plătiţi, la fiecare fermă… Nu trece nici pasărea dacă nu vor ei. Pe mine m-a trecut şi cînd a început ploaia m-a oprit şi m-a trimis acasă pe jos… Până am ajuns la bac, 5 kilometri, a dat soarele, da’ înapoi nu m-a mai lăsat. Oricum nu asta-i problema…Problema e de ce nu ne lasă pe drumurile noastre. Noi nu cerem să intrăm la ei, pe drumurile lor… doar pe drumul ăla de l-am pomenit toţi.”

Ne intoarcem către pădurar! Pădurea dintre „ei” şi Grupul Martifer e în grija lui… „ce vă uitaţi la mine.. Nu ştiu ce aşteaptă toţi. Ce vreti, să-i opresc şi eu pe ei să mai treaca încoace, cum spun ăştia. Da’ ce, noi suntem sălbatici!? Mai suntem şi în post, Doamne fereşte! Asta e treaba şefilor. Dacă ei a îngăduit asta, noi ce putem să facem. Suntem mici, stăm şi răbdăm!”

I-am lăsat pe oamenii unde i-am găsit, lângă buştenii aduşi săptămâna trecută, când nu ploua… Peste Făcăeni plouă încet, căineşte. Dar dincolo de mal, pe drumul interzis, a ieşti deja soarele… „Are să vie şi aici!” maia pucăm să aiuzinm o voce oftată din spate. „Da’ vine degeaba, că tot nu ne lasă să muncim!!”

 

Bogdan Viorel e din Miloşeşti, dar locuieşte în Slobozia, la bloc, V8, scara D, apartament 2. Se declară candidat absolut independent. Adică nu e susţinut de nici un partid şi nici nu a făcut parte din unul. A fost subofiţer de carieră până când l-au dat afară! Abuziv, spune el, şi ar fi putut să ceară atunci azil politic în străinătate… Dar a ales să rămână aici, să mănânce salam cu soia alături de alegători. Sau după cum declară el, „să sufere alături de popor”… Acum strânge semnături pentru a candida la primăria municipiului Slobozia. E paznic la Liceul de Artă şi, daca vrem să-l contactăm pentru a-l susţine, putem să sunăm la liceu…Îl găsim seara, când e de muncă… E al şaptelea candidat pentru primăria municipiului Sloboia! Politică, frateeeeeeeeee!!!

 

Vineri, când l-am întâlnit noi, trecuse de 700 semnături strânse şi căuta timpi de antenă, cum scrie la lege… Auzise că are dreptul al 5 minute. Puţin, dar trebuie să se facă cunoscut… E încă tânăr, abia trecut de 40 de ani, are o frunte imensă şi părul sur… ne mărturiseşte că e foarte obosit de atâta alergătură şi se teme că n-are să strângă semnăturile necesare până marţi, când e termenul limită:

-Mă lupt pentru a candida şi înainte vreau să le demonstrez că merit să candidez înainte, nu după… Problema e că nu timpul de la înfiinţarea biroului electoral a fost foarte scurt şi e foarte greu pentru un candidat independent să strângă o mie de semnături. Eu am fost cel care a luptat anul trecut pentru tichetele cadou ale profesorilor de la Liceul de Artă.. Eu am fost la primar şi i-am cerut să respecte legea… Pentru că primarul Gabi Ionaşcu nu respectă legea!

Are o voce pătrunzătoare, care ţi se agaţă de urechi. Şi îl acuză pe primarul în funcţie. Aproape că devine interesant…

-Puteţi susţine asta cu argumente!?

-Da, oamenii trebuie să înţeleagă că eu voi fi acela care voi schimba sistemul… În ce fel!? Sistemul în aşa fel ca cetăţeanul să fie respectat, cetăţeanul să i se asigure asistenţă juridică gratuită de către Primăria Slobozi, care cetăţean plăteşte impozite şi taxe, şi trebuie să Primăria, la rândul ei ca să facă ceva pentru cetăţean…

Pare un mugur de platformă electorală, apucăm să gândim înainte să primim explicaţii pentru această promisiune electorală de nişă, nefolosită nici măcar de nebunul naţional, tribunul Vadim

-Ce înseamnă asistenţă juridica gratuită!? În aşa fel ca cetăţeanul când este nemulţumit de o instituţie publică, sau în Instanţă are probleme să fie susţinut de către un consilier juridic din primărie, să i se explice legea, să i se explice cum să îndrepte acţiunea civilă… şi deci asta doresc pentru cetăţenii municipiului Slobozia

Pare marcat de acest aspect…Aflăm imediat de ce, întrebând politicoşi de cv:

- Din 89 pana în 91 când am fost trecut abuziv de colonel Amza Tudor am lucrat în Ministerul de Interne. Spun abuziv deoarece conform regulamentului disciplinei militare eu trebuia să fiu trecut de către şeful său, adică de şeful IGP şi nu de colonel Amza Tudor. Am fost trecut în baza ordinului 0110, abuziv, fără să fie raportul de activitate a domnului Lupu Vasile, care a fost desemnat să-mi verifice mie activitatea, toată, şi fără a se face o cercetare prealabilă asupra mea, deci am fost înlocuit abuziv…

Înţelegem şi îl rugăm să revină la hotărârea de a candida.

-Staţi să vă spun! După care, după ce am fost trecut, am muncit la calea ferată, muncitor, deci nu mi-e frică de muncă pot să demonstrez cetăţeanului că poţi să cazi şi de sus jos şi să-şi faci datoria..

Profităm de o pauză de cadenţă şi îi deturnăm atenţia

-Şi-acum!?

-Acum în prezent lucrez ca paznic la liceul de artă, de zece ani de când lucrez acolo şi deci, ca orice cetăţean al municipiului Slobozia sunt nemulţumit de ceea ce se întâmplă în municipiul Slobozia.

-Şi cum v-aţi decis să candidaţi!?

-M-am hotărât pentru că am văzut că nu le sunt respectate drepturile cetăţenilor.. tuturor cetăţenilor, nu vorbesc numai că … că lucrez eu în învăţământ.(…) Şi, ca cei în drept… mă refer la primarul Gabi Ionaşcu,  să respecte legea! Că scrie clar în regulamentul de organizare şi funcţionare al primărie ca primarul să vegheze la respectarea legii.

-Un program electoral aveţi!?

Are! În scoate atent din pungile de plastic, aşezate una într-alta, ca să nu se rupă… Un caiet de elev, cu pătratele, scris până dincolo de jumate…

-Mi-am notat pe-aicea, ca să ştie cetăţenii! Eu trec din casă în casă, stau cu cetăţenii de vorbă… Mă voi ocupa de infrastructura muncipiului Slobozia, locală,  privind iluminaul public, privind canalizarea, gazele şi apa…

-Dar nu există deja infrastructură, îndrăznim noi..

-Există, dar mai mult pe hârtie… Vorbe, dar fapte mai puţine… mă voi ocupa de menţinera curăţeniei în oraş, voi asigura asistenţă gratuită pentru cetăţeni, pentru toţi cetăţenii… Aşa cum am promis cetăţenilor, voi instala la primăria slobozia ceea ce nu există, un calculator în care cetăţeanul să poată să se informeze, să ştie cum să cheltuie banul public, ban public care face parte din impozitele şi taxele plătite de el…mă voi ocupa de golirea subsolurilor de apă, care este o problemă pentru toţi cetăţenii…

-Asta v-au cerut cetăţenii!?

-Da! Am trecut din casă în casă! Am plecat din cartierul 500, de la locul V10 şi am trecut pe la fiecare cetăţan. Am găsit cetăţeni foarte mulţi nehotărâţi… Nu mai au încredere aproape nici în candidaţi independenţi. Problema este că am găsit mai mulţi cetăţeni, dar au zis că încă nu sunt mediatizat, n-am apărut pe posturile publice, sau la radio.. aşa… şi datorită acestui lucru nu m-au semnat… Până acum poate aveam şi o mie de semnături… Dar cetăţenii nu m-au cunoscut c persoană publică, ca să fie mai bine…

-Aveţi o echipă de campanie.

-Nu. Asta-i problema! Sunt singur, lupt singur. Sunt un om dintre oameni, nu am bani, ca să ştiţi… Deci eu strâng semnăturile singur, eu merg din casă în casă, la cetăţean, eu le şi completez, răspund eu de ceea ce…

-Cunoaşteţi legea!? Aţi citit-o, ştiţi care este termenul limită pentru depunerea listelor!?

-Nu ştiu exact care e… legea electorală… Conform legii am dreptul  să strâng o mie de semnături ca să fiu ales ca primar… pentru consilier am strâns o sută… le am aici… răspund la orice întrebări, ca să ştiţi, mie nu-mi place să mint… am termen am înţeles până marţi, ca să depun…am întrebat cum se întocmeşte listele la domnuuuuu…

Nu-şi mai aminteşte care domn! Răsfoieşte caietul până ajunge la copertă şi citeşte de acolo:

-Preşedinte Olteanu Tudor şi locţiitor Toma Ioana! I-am întrebat pe dânşii cu se întocmeşte aceste liste…Puteam să fac aceste liste înainte, dar am aşteptat ca instituţia adica indrituită să-mi explice cum trebuie să fac ca nu cumva să încalc legea. Cu toate că cunosc legea, da’ am zis ca să-mi explice cum se fac aceste liste, nu pot să fac de capul meu!

Deschide din nou caietul la pagina unde şi-a notat obiectivele electorale! Găseşte locul unde a rămas şi reia:

-Continui! Mă voi ocupa de izolarea teraselor la blocuri. În ce fel?! Să nu înţeleagă oamenii acum că primăria face totul! Nu! Primăria va veni cu manopera, cetăţenii cu materialele..

-Asta aţi promis la blocuri! Dar la case ce veţi face!?

- La case încă n-am ajuns! Merg numai la case, pentru că vă daţi seama, trebuie să strâng cât mai repede semnăturile! Deci… voia atrage investitori, le voi oferi oamenilor locuri de muncă aici, pentru asta mă voi lupta eu în Slobozia… ce voi mai prevedea eu. Respectarea legilor! De la mine şi până la ultimul funcţionar se va respecta legea…

-Vast program! Nimeni nu a promis asta şi nici nu a reuşit!

-Va fi un eveniment important ce se va întâmpla în Slobozia. Va fi un eveniment singular, cum nu s-a întâmpla în România. Eu v-am spus, puteam foarte bine să plec din România, să cer azil politic, si să am un salariu de preşedinte… Dar am ales să stau cu cetăţenii, să sufăr alături de cetăţeni, pentru că numai dacă suferi înţelegi necazurile oamenilor. Deci…

Deci, nea-m lămurit!! Mai avem o singură curiozitate!! Bogdan Viorel e mai articulat decât mulţi dintre candidaţii susţinuţi de partide, are o listă de „revendicări electorale” care se întinde pe 10-12 pagini şi, cel puţin, ştie să citească ceea ce a scris. De unde această abilitate, atât de rară printre candidaţii de orice fel:

-Cum v-aţi stabilit agenda electorală, domnu’ Viorel

-Programul ăsta l-am făcut urmărind primarii din toată ţara la televizor! Şi văzând cam cu a făcut ei în aşa fel ca să ca să fie mai bine pentru cetăţeni ţi oraşul lor. Deosebirea e că eu sunt omul cetăţeanului şi nu sunt omul partidului. Cu toate că va fi un drum greu pe care îl voi parcurge… Voi elabora strategii de dezvoltare pentru cetăţean, voi…

 

L-am lăsat pe Bogdam Viorel aşteptând să-i fie înregistrată cerea de timp de antenă. Şe chinuie, nu a mai scris de mult o cerere… E paznic la liceu de 10 ani!

Familia lui nu e de acord cu decizia sa. Cetăţenii nu se înghesuie să semneze pentru el…noi ne-am muşcat buzele ca să rămânem serioşi… Dar rădem de noi, căci iată după 18 ani, Bogdan Viorel e singura emanaţie pură a societăţii locale, a oraşului. După ce a aşteptat 18 ani în zadar, una dintre rotiţele creierului  său s-a oprit şi i-a şoptit: CREDE! Iar de-atunci, săracul de el, crede!! Fericiţi cei care săraci, căci a lor va fi împărăţia administraţiei locale!!

 Ialomiţa se pregăteşte de zor pentru delimitarea colegiilor electorale. Având în vedere numărul de locuitori, partidele politic vor avea dreptul la 4 colegii electorale şi 6 parlamentari. Listele de propuneri, varianta modernă a cutiei Pandorei, au fost deschise săptămâna trecută. Primarii, cheia viitoarelor succese electorale.

 Colegii pana la 13 iulie

În ciuda ameninţărilor de amânare a alegerilor din toamnă, partidele locale şi-au luat în serios sarcinile trasate de la centru şi şi-au împărţit tovărăşeşte judeţul. Deşi graniţele nu au fost delimitate oficial, cele 4 colegii electorale din Ialomiţa îşi vor avea epicentrele la Feteşti, Slobozia, Căzăneşti şi Urziceni. Cele 4 zone urmează a oferi Ialomiţei viitori 4 deputaţi de Ialomiţa şi cei doi senatori la care are dreptul. Fiecare partid are dreptul să propună un singur candidat pentru fiecare colegiu electoral. Candidaţii care câştigă 50% plus 1 din voturile valabil exprimate la nivelul colegiului in care candidează, primesc un mandat. Voturile tuturor candidaţilor unui partid sunt însumate si folosite in scopul determinării numărului de mandate la care are dreptul fiecare partid, după un algoritm proporţional identic cu cel folosit in prezent. Deşi nu a fost stabilit, termenul final pentru finalizarea propunerilor trebuie să preceadă 13 iulie, dată la care Guvernul va prezenta oficial colegiile uninominale din fiecare judeţ. Până în acest moment nici unui dintre şefii partidelor politice locale nu a definitivat lista celor 6 candidaţi pe care are dreptul sa îi propună.

 Liste incomplete, lupte de culise

Deşi fiecare dintre partidele politice locale vehiculează nume, în fapt, fiecare dintre liderii politici locali caută cu disperare nume cu notorietate care să confirme sau să dinamizeze procentele obţinute la alegerile locale. Potrivit declaraţiilor oficiale, PSD are pe lista sa două nume certe. Pe Marian Neaşcu, fost director de campanie al lui Gabi Ionaşcu, şi pe Alecsandu Stiucă, deputat în funcţie. La PDL, lista cuprinde 4 nume, nici unl confirmat oficial, în lipsa unui şef care să-şi asume responsabilitatea unei declaraţii: Marian Hoinaru, Marius Hoinaru, Ion Mitrică şi Cazacu Marinică.  La PNL, după cum deja s-a publicat în presa locală, preşedintele PNL Petre Gheorghe a reuşit să înlăture printr-o lovotură de palat pe Cristina Pocora de pe lista pentru colegiul Feteşti, adjudecându-şi acest fotoliu în lipsă, Iar restul candidaţilor vehiculaţi, mai puţin cel al primarului de Urziceni Consantin Sava sunt, deocamdată, no name-uri fără rezonanţă pe scena politică locală. Cât despre strategia de campanie, ea poate fi rezumată de declaraţia preşedintelui PSD Ialomiţa, Silvian Ciupercă, al cărui partid a obţinut cele mai bune rezultate la alegerile locale „Selecţia candidaţilor si procedura de lucru este in curs. Vorbim despre candidaţi care şi-au exprimat această intenţie. Urmează să urmărim foarte atent condiţiile de selecţie pentru candidaturi şi, bineînţeles, în funcţie de acele condiţii şi de criteriile pe care le-am stabilit, să vedem dacă vor candida sau nu.”

Primarii, noii Iuda ai alegerilor din toamnă

Într-o traducere exactă, declaraţia preşedintelui Ciupercă înseamnă că locurile pe listele de partid pentru deputaţi şi senatori urmează să fie obţinute în funcţie de capacitatea financiară a celor care se înscriu. Situaţia e valabilă indiferent de partid, iar discuţiile de moment se axează în jurul sumelor care urmează a fi investite pentru campanie.

Totuşi, acesta nu este singurul motiv pentru care listele continuă să rămână deschise. Pentru că dincolo de analizele privitoare la şanse pe care stafurile de campanie le fac privind cu coada ochiului la rezultatele alegerilor locale, acestea trebuie să aibă în vedere şi preţurile nominale ale primarilor. Potrivit unor surse mai bine informate decât noi, hitul acestei veri va fi: „Cât îmi dai să te fac deputat!?” Iar doritori sunt mulţi, pentru că în campaniile locale costurile au fost mari şi golurile se cer acoperite. Şi cum în politică nu există garanţii, situaţia se cere atent cântărită, iar doritorii trebuie să-şi cântărească îndelung buzunarele dacă vor să le ajungă până în toamnă.

 

Out-siderii, o ameninţare generală

Şi pentru ca tabloul să fie complet, pe lângă capcanele deja existente, trebuie avute în vedere două noi ameninţări. Prima o reprezintă ex-baronul Gheorghe Savu, cel care a reuşit performanţa de a aduna 5000 de semnături în mai puţin de o lună şi a declarat că are la degetul mic jumătate dintre primarii din judeţ, trecuţi, prezenţi şi viitori. Iar cea de-a doua, poate de mai mici dimensiuni, dar la fel de deranjantă o reprezintă actualul deputat Dan Grigore, transferat pentru a treia oară în 4 ani de la PD-L la PC şi care a declarat săptămâna trecută într-o conferinţă de presă că îşi doreşte să rămână deputat de Ialomiţa. Şi, deşi timpul e scurt, numărul intruşilor ar putea să crească pentru că legea face loc destul, daca balta are peşte de calitate. Ceea ce nu pare să fi luat nimeni în calcul e insă faptul că, potrivit rezultatelor de la alegerile locale, electoratul deja şi a exprimat preferinţele. Potrivit acestora, PSD are dreptul sa spere la  doi deputaţi în colegiile electorale din Slobozia şi Căzăneşti, iar PD-L, la alţi doi pentru Feteşti şi Urziceni. La care se adaugă, evident, cate un senator pe post de bonus. Restul vor trebui să aştepte alegerile din 2012.

România este raiul “investitorilor” de două parale care îşi permit să găurească bugetul de stat cu milioane de dolari fără să păţească nimic. Este cazul unui cetăţean englez de origine cipriotă, care a reuşit în numai doi ani să prejudicieze bugetul de stat cu suma de peste 26 de miliarde de lei.  Dacă la această sumă mai adăugăm şi prejudiciul suferit de omul de afaceri Radu Vasile, fost partener al cipriotului, obţinem un tablou complet al modului în care aventurierii străinii aciuaţi în România reuşesc să dea tunuri de zeci de miliarde pe care nimeni nu le anchetează. Afacerea la care ne referim s-a derulat la Urziceni. Radu Vasile, tronul firmei Prod Pan Conf SRL a încercat să facă o afacere cinstită în domeniul confecţiilor. Pornită iniţial ca fabrică de mezeluri, manufactura lui Radu Vasile a încăput integral şi la preţ de nimic pe mâna cipriotului cooptat în afacere. A pierdut şi Radu Vasile, care a fost obligat să plătească oalele sparte cu tot ce avea, a pierdut şi statul care nu are de unde recupera peste 26 de miliarde de lei. A câştiga un cipriot venit în România în gumari şi care a acumulat la liber o adevărată avere. Aceasta este povestea unei ţepe româneşti cu miros englezesc, povestită chiar de păgubitul Radu Vasile.

Afacerea

Începuturile afacerii ne arată foarte limpede cine este de fapt cipriotul care a păgubit statul român cu peste 1 milion de dolari. Un individ fără scrupule, care a intrat pe furişi în afacere şi l-a îndeărtat chiar pe cel care îl introdusese în cărţi.

“Prima dată am făcut hala asta cu un spaniol. Eu făceam construcţia iar el venea cu utilajele şi urma să facem o fabrică de mezeluri. Când am fost gata cu construcţia, nu am mai dat de el vreo două luni de zile. Spunea că are probleme cu actele, că are camioanele încărcate, folosea tot felul de motive ca să amâne. Am aflat apoi că spaniolul nu era ce spunea că este şi că era, de fapt, un avocat pensionar şi nu avea nici o treaba cu industria. Aşa am ajuns să-i caut halei altă întrebuinţare. Şi am făcut o fabrică de confecţii care în care lucram costume de motociclist pentru Italia. Am primit o ofertă de la Alyson Heyss să lucrez comenzi pentru ei. Am extins fabrica şi am dat drumul la treabă. La Alyson lucra un cipriot cu cetăţenie engleză, Papasavvas Savvas Petros. La circa un an de când am pornit afacerea l-au dat afară. Stavros, cipriotul cu care lucram şi care îmi aducea comenzi mi-a propus să-l luăm pe Savvas la noi şi să îi dăm şi lui un procent. După o vreme Savvas a venit la mine şi mi-a spus că nu mai lucrează cu Stavros. El era un profesionist şi după mici incidente verbale, Stavros a plecat şi am rămas cu Savvas. Afacerea a început să se dezvolte. Am mai luat maşini, am angajat salariaţi şi aşa mai departe. Ca să înţelegeţi cum s-a derulat afacerea trebuie să ştiţi că în confecţii manopera se plăteşte în funcţie de timpul pe care-l lucrezi la un produs. Se plăteşte la minut, funcţie de numărul de minute necesare pentru realizarea lui. Am început cu 0,4 lire pe minut, ceea ce era un preţ bun. Tot timpul, ce câştigam investeam în afacere, căci crescuseră exigenţele şi nu făceai faţă altfel. Cipriotului însă i s-a deschis gustul de bani”.

 

Frauda

Mecanismul prin care veniturile firmei Prod Pan Conf au fost drenate propriile buzunare de Savvas a fost foarte ingenios. Comenzile erau contractate printr-un intermediar care plătea firmei româneşti doar o jumătate din preţul manoperei. Apoi, la recepţia confecţiilor, sub pretextul unor deficienţe de fabricaţie, Prod Pan era taxată cu sume importante fără ca cineva să poată verifica dacă deficienţele chiar existau.

“În momentul în care am ajuns pe la vreo 600 de salariaţi şi salariile au crescut, cipriotul a reuşit performanţa să găsească doar comenzi cu 0,27 de lire pe minut. A invocat ca nu mai plătesc englezii mai mult. De fapt el îşi transfera bani în Anglia. Era clar că banii nu îmi ajungeau. Pe de altă parte nu puteam face restructurare de personal, că nu mă lăsa legea. Trebuia să ţin salariaţii minim 45 de zile, să-i plătesc în timpul acesta şi eu nu aveam de unde. Colac peste pupăză, între timp au crescut salariile, preţul utilităţilor şi au inventat tichetele de masă pe care eram obligat să le dau. A scăzut cursul lirei şi pierdeam circa 1 miliard şi jumătate pe lună doar din schimbul valutar. Pe lângă asta. Cipriotul a început să facă şi o altă escrocherie, la care nu am avut cum să intervin. La partenerii din afară se făceau note de debit cu valoarea produselor care nu erau lucrate corespunzător. Valoarea acestora se scădea din ceea ce aveau ei de plătit. Eu nu aveam cum să mă duc în Anglia să constat că produsele nu corespundeau calitativ iar el nu şi-a asumat responsabilitatea. Eu cred că aici notele erau umflat şi îşi trăgeau bani buni din asta. Cu timpul societatea nu a mai putut continua. Am fost nevoit să merg la bancă, să pun clădirea gaj şi să iau credite pentru salarii. Asta a mers o lună, două. Cât putea să îmi ajungă şi creditul acela? La un moment dat, Savvas s-a oferit să cumpere el firma pe care lucram, Prod Pan Conf, care intrase în faliment.  Eram cu spatele la zid că nu puteam concedia personalul mai devreme de 45 de zile iar dacă anunţat partenerii că nu mai lucrez începând cu o anumită dată nu îmi mai trimeteau comenzi. M-a adus până în stadiul acesta şi mi-a cumpărat hala de la bancă unde era gajată pentru 4 miliarde. El a cumpărat-o făcând un credit. Toată treaba se întâmpla în 2006. El a preluat toată activitate, inclusiv personalul pe care eu îl calificasem în doi ani de zile şi utilajele pe care nu aveam unde să le duc”.

Ingineria

Ţeapa trasă bugetului public se încadrează ca proceduri în tiparul clasic. Savvas a creat o firmă pe care şi-a cumpărat tot patrimoniul şi alta pe care a angajat muncitorii şi care lucra efectiv comenzile obţinute de prima firmă. Sub pretextul că intermediarul care i-a livrat comenzi nu a mai plătit, Savvas a băgat în faliment firma cu salariaţi, căreia i-a transferat voit toate pierderile, în vreme ce profiturile i-au rămas pe firma curată. Firma băgată în faliment nu are nici un el e patrimoniu.

“Firma pe care a preluat clădirea şi utilajele se numeşte Logistic Transport and Storage SRL. A mai creat o firmă care se numeşte Logistic CMT, pe care a angajat salariaţii. Contractele cu Anglia le-a făcut pe Logistic iar lucrările le făcea pe Logistic CMT. Adică veniturile erau pe firma cu patrimoniu iar cheltuielile pe cea cu salariaţi, unde nu are nici un patrimoniu. Exact principiul firmelor căpuşe. În Anglia mai era în legătură cu o firmă, Exclusiv parcă. Firma asta aduna contracte şi i le dădea pe Logistic lui. La un moment dat s-a spus că Exclusiv nu i-a mai plătit, ceea ce eu nu cred. Logistic CMT a intrat în faliment pentru datorii de 26 de miliarde la bugetul de stat, Iar Logistic Transport are profit şi active. Omul are însă proprietăţi şi venituri iar firma a băgat-o în faliment iar statul nu are ce recupera. Utilajele mele au rămas la el şi au fost inventariate de lichidator. Bunurile au fost vândute iar eu trebuia să dau bunurile cumpărătorilor. Savvas refuză să mi le dea, deşi nu sunt ale lui. Că nu vrea el. Până aici se merge cu măgăria. Deci dă o gaură de aproape 1 milion de dolari la buget şi îşi însuşeşte bunuri care îi aparţin fără să păţească nimic. I-am făcut deja două notificări fără nici un rezultat. Nu a plătit din 2006 până acum nici un fel de chirie pentru bunurile astea. Şi mă întreb dacă un cetăţean român ar fi făcut aşa ceva în Anglia ce s-ar fi întâmplat? Am încercat să îmi demontez aparatele de aer condiţionat de pe exteriorul clădirii, care sunt ale mele. M-a reclamat la poliţie şi am fost luat eu la întrebări. Nu s-au dus la el să-i ceară să dovedească proprietatea asupra bunurilor, m-au luat pe mine să le arată actele. Deşi le-am arătat poliţiştilor actele dar nici atunci nu m-au lăsat să intru să le iau. Aşa fac străinii bani în România iar noi suntem slugile lor”.  

Savvas, acţionar în 3 firme

Cipriotul Savvas este acţionar în 3 firme. În 2005 a creat împreună cu concubina lui, Nuţu Vasilica firmele Gist SRL şi Logistic CMT, ultima aflată în faliment. Ambele activează în domeniul confecţiilor. În prima firmă Savvas deţine 70% din părţile sociale iar în cea de-a doua 95%. Logistic Transport and Storage, care a fost înfiinţată în 2003, este deţinătoarea tuturor proprietăţilor achiziţionate de Savvas. În această firmă cipriotul deţine 95%, iar Nuţu Vasilica doar 5%. În schimb, Nuţu Vasilica deţine50% din părţile sociale ale firmei Transport Autovig SRL, firmă pe care funcţionează o şcoală de şoferi. Din aceste firme ar putea statul să-şi recupereze prejudiciul. Vom reveni.