Saturday, August 2nd, 2014

Capetele pătrate din guvern au mai găsit o sursă de economii. Gânditorii lui Boc vor să taie concediul de maternitate şi indemnizaţia aferentă. Adică mamele vor fi obligate să revină la muncă după in an de la naştere şi nu după doi ani, cum este reglementat acum. Că măsura este aberantă nu mai trebuie să argumentăm. Ceea ce este relevant în această tentativă este aplecarea lui Boc către măsuri de stânga, care descurajează pe cei ce produc în scopul obţinerii de venituri pentru plata trântorilor sociali. Atitudinea PD-L faţă de producătorii de venituri bugetare este criminală. În tâmpenia lor proverbială, dreptacii de stânga ai lui Boc chiar cred că vor supravieţui politic menţinând politicile sociale aberante prin care dau ajutoare săracilor contra voturi. Calculul este profund greşit, căci PD-L trădează o bună parte din electoratul care l-a adus la putere. Este vorba despre electoratul de dreapta care s-a simţit trădat de pactul liberalilor cu PSD şi care au votat masiv echipa propusă de Băsescu sedus fiind de discursul acestuia. Din păcate, discursul pe teme economice al preşedintelui, corect în esenţă, nu are corespondent în acţiunile guvernului. În loc să taie ajutoarele sociale date celor apţi de muncă şi să le majoreze pe cele destinate celor ce nu pot munci, guvernul loveşte exact în cei care generează taxe şi impozite. Reducerea concediului de maternitate este un bun exemplu şi, din păcate, nu singurul. Culmea este că echipa lui Boc nu face asta din prostie, ci dintr-un meschin calcul politic. Deşi se poate spune că pe ici, pe acolo a operat forţat de acordul cu FMI ceva ajustări, pe fond politica economică a guvernului este în continuare canalizată pe cumpărarea de voturi. Măsurile protecţioniste predomină, protecţia socială a angajaţilor de la stat este menţinută iar povara fiscală este lăsată pe umerii celor care plătesc, mereu aceeaşi. Mai mult, deşi are viziuni marxiste, Boc nu înţelege să răspîndească uniform sarcina fiscală şi să meargă cu impozitarea acolo unde fiscul n-a ajuns niciodată. Şi asta pentru că din sectoarele gri ale economiei vine fluxul financiar la care sunt conectate găştile transpartinice de profitori, care fac legea în România. Iar aceste simptome care afectează întreg spectrul politic nu par a avea leac. Iar Boc nu este nici pe departe vraciul de care România are nevoie.

Preşedintele care se bate cu bordura-n piept că a condamnat comunismul a eşuat lamentabil la căpătâiul lui Adrian Păunescu. Cariera de anticomunist convins a preşedintelui s-a stins înainte să înceapă. A fost scurtă, intensă ca un foc de paie şi s-a topit în ridicol. “Am avut idei politice diferite dar m-am regăsit în poezia lui”, a spus  bardul politicii româneşti. Este cel mai profund adevăr rostit vreodată de lupul singuratic de la Cotroceni. Poezia lui Păunescu n-a fost altceva decât ideologie bolşevică pură. În poeziile emoţionale ale dispărutului jelit de jumătatea  amorfă a naţiei, proletarul sărac vrea pace mondială, vrea să se iubească pe tunuri şi se uită la banii din batistă ca milogul în traistă. E sărac dar demn şi dîrz, exact cum era conducătorul iubit. Măicuţa bătrână de la marginea mahalalei moare invariabil copleşită de lipsuri, cu icoana lui Ceaşcă pe perete şi cu gândul la patrie şi popor. Cenaclul Flacăra, născut din inteligenţa paranoică a dispărutului, n-a fost altceva decât o manipulare ideologică grosieră care a plasat dizedenţa de aceeaşi parte a baricadei cu regimul pe care, teoretic, trebuia să-l combată. Nu regimul era rău, ci secretarii de partid. Ceauşescu era, alături de tovarăşa, omul bun care habar nu avea de golăniile ciracilor de ideologie. Revolta era atent canalizată iar bizonul era încurajat să se exprime împotriva unor profitori ai regimului, dar nu împotriva regimului. Din acest motiv dispărutul era spaima scretarilor de de partid din judeţ, care se fereau să apară în show-ul bizonului mai ceva ca în faţa COM-ului. Tot de aici rezulta şi puterea extraordinară a individului, care canaliza ura atent spre periferie. O devia către detalii şi ferea astfel ansamblul. Iar bizonii care se iubeau pe tunuri şi prin boscheţi la îndemnul bardului aveau senzaţia că sunt la fel de liberi ca o muscă beată într-un pahar. Dispărutul n-a fost altceva decât un torţionar al spiritului tânăr, pervertit la comunism prin muzică şi vers. Marea artă a bardului din Bârca a fost aceea că a convertit rock-ul, pe care l-a deturnat de la muzică unei generaţii revoltate la statutul de coloană sonoră pentru cântarea României şi a conducătorului iubit. Cu un astfel de propagandist se identifică Băsescu. Cu versul lui scuipat la foc automat, în care până şi natura era o creaţie a lui Ceauşescu la care Dumnezeu avea merite marginale. Idiferent care sunt motivele pentru care Băsescu a coborât pios în hazna semnificaţia este clară ca lumina zilei. Ocupat să-şi arate poporului sensibilitatea şi latura umană, Băsescu şi-a dezvelit ideologia. Care este roşie şi hâdă exact ca cea a celuilat mare admirator şi protector al bardului, Ion Iliescu. Masca de anticomunist a căzut iar din ea n-a rămas decât un hăhăit sinistru. Mai sinistru ca viaţa şi opera celui cu care preşedintele anticomunist se identifică. Iată cum după o viaţă pusă în slujba manipularii şi propagandei comuniste, dispărutul ne relevă un mare adevăr pe care adversarii înverşunaţi ai preşedintelui n-au avut curajul şi libertatea de a-l spune. Şi dacă l-au spus, n-au avut credibilitatea necesară pentru a-l demonstra. Băsescu nu-i decât o iluzie. O imagine falsă proiectată de un păpuşar abil care ca scop să aspire rămăşiţele suporterilor dreptei. După contopirea ideologică a liberalismului cu stânga bolşevică petrecută în turul doi de scrutin al prezidenţialelor, Băsescu a fost noua mutare a bolsevismului, care a oferit electoratului de dreapta o altă iluzie la care să spere. Prin moartea sa, după o viaţă de minciună, Păunescu spune, în sfârşit, un adevăr. Transformarea comunismului bolşevic în forme acceptabile de ideologii politice este acum completă. E roşu peste tot, deci ce urmează? Probabil “înapoi în copaci”, cum ne îndemna poetul!

PS Astept cu maxim interes o explicatie a idelogului de serviciu de la Cotroceni, domnul VOVA Tismaneanu. Curaj maestre!

Dezbaterea asupra legii pensiilor a fost o demonstraţie jalnică a populismului şi lichelismului care domină haznaua politică din România. Opoziţia, reprezentată de găştile lui Ponta şi Antonescu, a ţinut-o langa cu majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu. Susţinerea aberantă în condiţiile în care bugetul de pensii are un deficit uriaş s-a vrut o demonstraţie a griji faţă de pensionari manifestată de cele două găşti politice. În fapt nu este decât populism de joasă speţă care ţine la prostime şi la votanţii cu creier plat. Este evident că în conjunctura de astăzi este IMPOSIBIL să plăteşti asemenea pensii majorate. Dar la fel de evident este că nu te doare gura să promiţi ştiind foarte bine că nu vei fi prea curând în postura să şi aplici ce ai promis. Într-un singur punct au avut dreptate şmenarii din opoziţie: că guvernul lui Băsescu a dezechilibrat şi el bugetul de pensii când, susţinut de PSD, a introdus pensia socială minimă, un fel de pomană comunistă pentru populimea care n-a contribuit cu nici un şfanţ la bugetul de pensii. Asta însă nu justifică şi nu susţine în nici un fel aberaţia trâmbiţată de opoziţie privind majorarea punctului de pensie. Dezbaterile de ieri au arătat foarte clar că taberele aflate în dispută pentru ciolan n-au nicio treabă cu viaţa reală. Interesul unic şi major al golanilor politici este acela de a cumpăra voturi folosind banii publici. Populismul lui Boc nu este cu nimic mai prejos de populismul lui Ponta sau Antonescu. Dreapta politică nu există iar stânga nici atât. Totul se rezumă la prostirea electoratului şi la acapararea puterii cu orice scop. Măsurile reale de restructurare care ar viza plafonarea imediată a pensiilor şi salariilor bugetare, legarea punctului de pensie de PIB şi nu de utopicul salariu mediu, combaterea reală a evaziunii fiscale şi folosirea creditelor externe pentru echilibrarea bugetului în condiţiile relaxării fiscale sunt vorbe în vânt pentru golanii politici. Nu-i interesează relansarea economiei, nu-i interesează întărirea mediului de afaceri şi impozitarea rezonabilă şi egală a tuturor contribuabilor. Îi interesează doar ca statul să aibă bani de investit şi de furat, ca justiţia să răspundă la comenzi iar ei să fie micii dumnezei fără de care să nu se mişte nimic în ţărişoară. Iar pentru asta calcă pe cadavre şi promit orice, indiferent cât de aberante ar fi respectivele promisiuni. Despre asta este vorba în politica românească.

PS Citeam în Indepedent o declaraţie a domnului Ştefan Muşoiu, vicele de la CJI despre clientela politică a lui BOC. Adică domnul vice vorbea despre funie în casa spânzuratului, ca şi cum domnia sa ar fi doar client la Bamboo  nu şi la lucrările finanţate de CJI. Te doare bila!

În înţelepciunea lui guvernul anunţă prin vocea noului ministru de finanţe cum că ajutorul de înmormântare nu va fi taxat cu CAS. Adică urmaşii nu vor fi obligaţi să achite contribuţii de asigurări sociale, aşa cum vor achita salaraţii dacă primesc maşină şi telefon de la firmă şi le folosesc în scop personal. Cât de mare să fie disperarea şi cât de săracă în idei să fie tigva premierului ca să accepte asemenea aberaţii? Secretul stă în filozofia politicienilor din PD-L sau de aiurea care cred că ajutorul social trebuie dat celor care nu au şi nu celor care nu pot. Optica generalizată a fost aceea că săracii trebuie ajutaţi. Şi pensionarii. Şi persoanele cu dezabilităţi. Şi copiii, indiferent dacă provin din familii de miliardari sau din cele dezorganizate. În momentul în care ai un buget sită şi îţi propui să asişti 11 milioane de cetăţeni, adică jumătate din populaţie, este evident că ai problemă la cap. Asta în condiţiile în care am accepta că toţi politicienii din România sunt de stânga şi că nu pot dormi noaptea de grija populaţiei. Realitatea este însă alta. Sistemul social aberant din România este buget de cumpărat voturi. Au stabilit asta toţi politicienii care s-au succedat la guvernare, începând cu mafioţii lui Ilici, clonele ratate ale lui Brătianu conduse de un bugetar sau băieţii care freacă puntea sub Băsescu. Mişcarea a ţinut iar banii investiţi în ajutoare sociale au ţinut închişi ochii electoratului. Aşa s-au clădit marile averi din România, alimentate cu bani de la buget furaţi ziua în amiaza mare, prin licitaţie publică şi căraţi cu vagonul în conturi de peste gard. Criza însă a adus mult aer şi puţine lichidităţi în bugete. Iar ce au dat politicienii în 20 de ani pentru voturi trebuie să plătească acum populaţia activă. Adică angajaţii din privat şi companiile care s-au restructurat până la dispariţie. Pentru că armata de hămesiţi care votează pe mici şi bere trebuie hrănită iar bugetarii cu lefuri mai mari ca a preşedintelui tocmai ce au fost declaraţi monumente ale naturii care reclamă ocrotire. Nici de pensiile şmecherilor nu te poţi atinge, că iese cu grevă. Să dai afară din aparatul parazitar iar nu merge, că te iau sindicaliştii cu burtă la înjurături şi îşi strică pacea socială. Aşa că ce mai rămâne? Mai punem un bir social pe câte ceva. Pe maşina de la firmă, pe telefon, pe locul de parcare sau pe cel de veci, mult mai ieftin ca cel din Europa. Este oricum mai profitabil decât se tai evaziunea fiscală de vreo 80% din agricultură, decât să impozitezi corect viloaiele de 1000 mp ca cea a lui Videanu sau să taxezi corect luxul. Asta şi pentru că nu poţi să ţi-o tragi singur la ţurloaie, tu ministru sau om politic de la putere sau din opoziţie. Nu ne rămâne decât să mulţumim fierbinte capetelor pătrate şi seci din politică pentru că ne-au scutit de CAS măcar pe ajutorul de înmormântare. Care devine la fel de profitabil ca bonurile de masă odinioară. Uite aici idee de fentat taxele! Mai ales că în România cea mai bună soluţie pentru deces este internarea în spital.

La Perieţi lumea politică locală continuă să uimească. Vie şi agitată, scena politică din comună dă în clocot şi scoate la iveală resurse nebănuite de inteligenţă. După ce preşedintele PSD local s-a reales în funcţiune cu voturile fanilor democrat liberali ai profesorului Niculăiţă, o altă trăznaie aduce localitatea prăfuită de la marginea Sloboziei în atenţia medicilor de la spitalul 3 ori 3. Alegerile de la PNL Perieţi au produs doi preşedinţi, unul mai statutar decât altul. Primul, în ordine cronologică, este profesorul Adrian Merlea, rezultat în urma unor alegeri organizate de băieţii de la judeţ. Cel de-al doilea este Constantin Ciochinaru, unchiul contracandidatului lui Carolică de la PSD, reales în funcţie în urma unui chef cu votare inclusă organizat de Sf Constantin şi Elena. Mutarea politică fără precedent a adus PNL Perieţi în postura de partid fără membrii dar cu doi preşedinţi. Senzaţional, nu?

Familia Ciochinaru, de la stânga la dreapta. Poate chiar şi pe centru.

Omul de afaceri Constantin Ciochinaru este un magnat de la Perieţi angrenat puternic în zona de bussines corporatist. Compania sa cu afaceri în zona retail-ului pe caiet cu plata la pensie dar şi înverteli în domeniul berii crude fermentate în fundul curţii a explodat în ultimul deceniu. Nepotul său a monopolizat piaţa de flori, bursa de profil din Amsterdam stabilindu-şi cotaţiile în funcţie de fluctuaţia oborului floral organizat de puternica familie din comună.Intrarea în politică a acestei familii nu putea fi mult amânată. Aşa că în vederea unei mai bune acoperiri a scenei politice, unchiul  a penetrat partea dreaptă ajungând preşedinte al PNL.Nepotulul, mai tânăr şi cu idealuri care vizează mai degrabă rolul social al companiilor sale decât capitalismul sălbatic, a parcat în curtea PSD. În ciuda acestei distribuţii judicioase, de mai bine de 10 ani familia nu a reuşit să obţină scaunul de primar, idealul care-i mână în luptă fiind de neatins în ciuda investiţiilor majore în gâtlejurile uscate ale electoratului comunal. Mai mult, după ce nepotul a fost învins la masa verde de agricultorul Carolică care l-a fentat prin devansarea orei la care s-au ţinut alegerile, şi seniorul clanului pare a avea probleme în a-şi menţine supremaţia în PNL Perieţi. Experienţa magnatului şi-a spus însă cuvântul, bătrânul Ciochinaru reuşind să ocupe jumătate din fotoliul prezidenţial al partidului lui Patriciu. Lucrare de manual, frate!

Profesorul Merlea merleşte competiţia

Preşedintele Ciochinaru, inspirat probabil de şmenurile lui Antonescu, a fost invitat de conducerea judeţeană să organizeze alegeri. Ca un adevărat lider politic pe care din păcate nu-l urmează nimeni, magnatul a refuzat invocând muşchii lui de preşedinte. Organizaţia judeţeană, sensibil mai numeroasă şi mai doxată, a organizat alegerile no metter what. Ciochinaru a refuzat să participe iar profesorul Merlea, cel de-al doilea membru cu acte în regulă al PNL, a câştigat partida. Ciochinaru însă nu îşi spusese ultimul cuvânt. Cu ocazia onomasticii, de Sf Constantin şi Elena, magnatul a lovit necruţător. La cheful de rigoare organizat în cinstea evenimentului, cei circa 100 de şoşonari pregătiţi la o adică cu adeziununi PSD să-l susţină pe Ciochinaru junior au făcut pasul decisiv şi l-au ales pe senior şef la PNL. Mişcarea a fost posibilă pentru că la Perieţi votul este universal şi nu ţine cont de prejudecăţi cum ar fi carnetul de partid. După ce mesenii şi-au exercitat menirea, Ciohinaru a întocmit un proces verbal care a aterizat pe masa conducerii judeţene. Mesajul co- preşedintelui a fost unul scurt, format din doar 4 litere dintre care prima era M iar ultima E. Pusă în dificultate, conducerea judeţeană a PNL analizează încă cele două procese verbale care demonstrează clar un singur lucru: dacă la Slobozia politica e prostituată, la Perieţi ea este curvă de-a binelea şi prestează la toate mesele!

Şi anul acesta Consiliul Judeţean cheltuie aproape jumătate din buget pentru protecţie socială, capitol căruia îi sunt alocate 42,9 milioane de lei din totalul de 101 milioane. Dincolo de faptul că alocarea impresionantă de bani care nu generează nimic este datorată multitudinii de legi gândite de partidele politice din România pentru cumpărarea electoratului sărac, conducerea CJI îşi face un titlul de glorie din ajutorarea săracilor, săraci reyultaţi în urma politicilor falimentare ale statulşui din ultimii 20 de ani. Alocări importante sunt prevăzute pentru drumuri şi poduri, peste 29 de milioane de lei, dar şi pentru cheltuielile de personal care însumează peste 22 de milioane de lei. În materie de investiţii o alocare consistentă se face pentru ransforsarea şi modernizarea drumului judeţean Ciochina-Orezu-Raşi pentru care s-au prevăzut 3,3 milioane de lei. Sala de spectacole, obiectiv a cărui modernizare a demarat din vremuri imemoriale va primi 2,3 milioane de lei . Vedeta listei de investiţii este reabilitarea drumului judeţean Maia- Adîncata, care va primi anul acesta 4,7 milioane de lei. Investiţiile în sănătate sunt obiective cu o finanţare consistentă, pentru consolidarea spitalului judeţean alocându-se 3,1 milioane iar pentru amenajarea şi extinderea unităţii de primire urgenţe 460.000 de lei. Strategia de dezvoltare a judeţului va fi finanţată cu 1,3 milioane de lei, din care 570.000 de lei se vor aloca din bugetul judeţean. De precizat este faptul că pentru 2010 cheltuielile de personal ale Consiliului Judeţean sunt de 22,4 milioane de lei.

Deputatul PSD Marian Neacșu intenționează să doneze azilului de bătrâni circa 50.000 de lei. Dacă banii ar fi provenit din buzunarul domniei sale ne-am fi scos șapca. Dar cum banii ar urma să fie obținuți în urma unui proces de calomnie intentat de domnul deputat unei jurnaliste, scoatem pixul și consemnăm. Incidentul dintre jurnalista Ionica Ghinea și deputatul Neacșu a plecat de la o tâmpenie. De pe mail-ul domnului deputat a plecat către presă un comunicat ușor tâmpit  scris de un slujbaș de la PSD. Critica rațiunii pure la care s-a pretat Ghinea l-a deranjat pe domnul deputat, care a încercat să repare prejudiciul imaginar printr-un drept la replică. Articolul postat pe Internet a atras pe site-ul ziarului Știrea o serie de comentarii injurioase la adresa deputatului. Incidentul s-a lăsat cu o solicitare oficială și fără precedent a domnului Neacșu, care în calitate de deputat și nu de Marian a cerut firmei care găzduiește ediția electronică a ziarului să îi pună la dispoziție IP-urile de la care au provenit comentariile. Refuzul firmei l-a determinat pe domnul deputat să comită o plângere penală la adresa jurnalistei pe care o acuză de insultă și calomnie. În cererea adresată Parchetului domnul deputat se jură că despăgubirile cerute de la “infractoare”, care se ridică la 50.000 de lei vor fi donate azilului de bătrâni. Emoționant!  Din păcate bătrânilor de la cămin li se vor lungi urechile în așteptarea banilor de la Ghinea. Pentru că, punctul a, Neacșu nu va câștiga procesul deoarece calomnia prin presă nu mai este infracțiune că așa au decis colegii de muncă ai domnului deputat, și punctul b, și dacă meciul s-ar juca în civil, domnul Marian ar contabiliza o mare înfrângere pentru că nici un judecător nu-i va acorda ditamai subvenția. Fie ea și destinată bătrânilor de la azil care votează cu PSD. Așa că-i sugerăm domnului deputat să se constituie parte civilă cu niscaiva ulei, zahăr sau găini. Pentru că electoratul, fie el cazat la azil sau nu, asta așteaptă de la politicieni, nu despăgubiri civile de adormit copiii!

Așa ar fi trebuit să glăsuiască fraierul național Mircea Geoană în seara zilei de 6 decembrie când se bucura ca un descreierat și-l invoca pe tac-su din ceruri. Vedeta de necontestat a farsei sinistre din seara cu pricina a fost însă, de departe, penibilul Crin Antonescu, marioneta prin care Patriciu controlează ceea ce a mai rămas din PNL. Ieșit din cursă după primul tur deși a mințit electoratul cu măiestrie, Antonescu a dat un spectacol la fel de jalnic ca cel dat de Geoană. Și el și-a adus nevasta pe scenă bucurându-se tâmp la niște exit-poluri trase de păr. Scena penibilă a continuat la sediul PNL, unde copilul tembel al dreptei de stânga a făcut schimb de tricouri cu suporterii prostănacului, îmbrăcând o jachetă roșie. A fost poate cel mai clară confirmare cu privire la marea înșelătorie politică la care gașca patriciană din fruntea PNL s-a pretat. Cele circa 1,9 milioane de voturi obținute de copchilul de mingi al lui Patriciu au fost adunate cu un mesaj anti PSD. Ultimele două mitinguri electorale ale prostănacului de la PNL vor rămâne în analele șmecheriilor politice prin urletele către Mircea Geoană, făcut albie de porci și catalogat drept marioneta lui Vanghelie. Un singur mare adevăr a urlat la microfoane exaltatul patrician: “Nu putem câștiga împreună, domnule Geoană”. Și n-au învins, deși la câteva ore după turul 1 Antonescu s-a vărsat fix în brațele marionetei lui Vanghelie și a oligarhilor pe care-i înjura cu spor cu o seară înainte. Și acolo a rămas susținut de alte câteva resturi ale oligarhului petrolist: Organ, Ghișe, Nicolai, Vosganian etc. În numele acestui tip de golănie politică denumit de el consecvență, Antonescu ține un întreg partid la cheremul stângii conform graficului stabilit de Dinu Patriciu, distrugătorul de fapt și de drept al PNL. Judecând la rece, Antonescu are totuși dreptate. Susținerea fățișă a PSD este o dovadă de consecvență pentru că mânăria prin care circa 1,9 milioane de alegători au fost păcăliți de discursul său tâmp și fals a făcut parte dintr-un plan fără de care Băsescu ar fi câștigat din primul tur poate. Lăsând impresia că ar fi o alternativă la ambii contracandidați, Antonescu a trișat în favoarea lui Geoană pe care nu a dorit să-l concureze, de fapt, niciodată. Pierderea alegerilor de către Prostănac a devoalat adevărata față a PNL. Un partid-gașcă, controlat financiar de un oligarh pușcăriabil, un soi de prelungire difuză a stângii comunistoide care nu este altceva decât o creație fantomatică a lui Ion Iliescu. Este mai mult decât clar că o astfel de struțo-cămilă nu are cum să reprezinte dreapta. Devoalarea partidului-gașcă pune capăt unei iluzii întreținută 20 de ani și obligă PNL la contopirea cu sinistrul creator. Clarificarea situației juridice a lui Patriciu și posibila sa condamnare ar putea aduce schimbări esențiale. Partea necompromisă a PNL ar avea o șansă de supraviețuire fie prin alipirea la o dreaptă unită creată în jurul PD-L, și el un partid cu destule probleme de cadre dar cu perspectiva reformării, fie prin redefinirea sa ca partid liberal autentic, reconstruit din fracțiunile care nu se adapă din troaca lui Patriciu. Cale de mijloc nu există și asta pare evident până și pentru prostănacul Crin. Cred că Valeriu Stoica a greșit. PNL condus din umbră de Patriciu și la vedere de gașca lui Antonescu nu poate face parte dintr-un proiect de unificare a dreptei. Cel mult doar a stângii.

Din 1990 și până în prezent, de fiecare dată când dreapta politică românească a încercat să se coaguleze ca o forță puternică în stare să se opună stângii comunistoide create de Ion Iliescu, PNL a ieșit în decor și a sabotat din interior orice fel de mișcare a dreptei. S-a întâmplat în 1990, în 1992, în 1996, în 2000, în 2004 și în 2007, când Valeriu Stoica strategul unificării dreptei formate din PNL și PD a fost exclus din partid. De fiecare dată, la capătul deciziei a fost miliardarul Dinu Patriciu, declarat recent cel mai bogat român. O privire retrospectivă asupra istoriei recente arată cum nu se poate mai clar că PNL nu a fost altceva decât calul troian al lui Ion Iliescu în interiorul forțelor anti PSD. Recent, Dinu Patriciu a fost declarat cel mai bogat român după ce a vândut rafinăria Petromidia rușilor. Acesta a fost prețul, plătit integral de PSD pentru trădările lui Patriciu în 2003, când Adrian Năstase l-a scutit de plata a 571 de milioane de euro către stat până în 2010.

1946- punctul de plecare: Gheorghe Tătărescu, biografia unui liberal de stânga

Alegerile parlamentare din România din 1946 au fost convocate pe 19 noiembrie 1946 în Regatul României. Rezultatele oficiale îi dădeau câştigători pe comuniştii români (PCR) şi pe aliaţii lor din Blocul Partidelor Democrate (BPD): Uniunea Populară Maghiară (UPM/MNSz), facţiunea proguvernamentală ţărănistă din jurul lui Dr. Nicolae Lupu şi Comitetul Democrat Evreiesc. Aceste alegeri au marcat un pas decisiv spre destabilizarea monarhiei constituţionale române şi instaurarea regimului comunist în ţară la sfârşitul anului următor.

Blocul Partidelor Democrate, alianţa electorală care forma guvernul de stânga al prim-ministrului dr. Petru Groza, era formată din Partidul Comunist Român, Partidul Social-Democrat, Frontul Plugarilor (formaţiunea politică a prim-ministrului), Partidul Naţional Liberal-Tătărescu, facţiunea ţărănistă a lui Anton Alexandrescu şi Uniunea Patrioţilor.

Istoricii sunt de acord în general că BPD a condus o campanie electorală caracterizată prin folosirea tacticilor de intimidare şi a abuzurilor electorale împotriva partidelor istorice – PNL, şi PNŢ. Deşi există unele discuţii în contradictoriu asupra rezultatelor exacte ale alegerilor, se poate aprecia că BPD şi aliaţii lui nu au câştigat mai mult de 38% din totalul voturilor. Există estimări care apreciază că PNŢ ar fi câştigat în mod real suficiente voturi ca să formeze singur guvernul sau, în cel mai rău caz, în alianţă cu alte partide anticomuniste. Rezultatele oficiale consfinţeau însă victoria zdrobitoare a stângii – BPD, 348 de mandate (379 împreună cu aliaţii), PNŢ, 32 de mandate iar PNL doar 3.

Alegerile din România din 1946, convocate la scurtă vreme după terminarea celui de-al doilea război mondial, în condiţiile prezenţei trupelor de ocupaţie sovietice în ţară, au avut caracteristici asemănătoare cu procesele electorale din celelalte ţări eliberate de Armata Roşie, care aveau să devină în scurtă vreme ceea ce se va numi mai târziu Blocul răsăritean.

Gheorghe Tătărescu a ales calea separării şi, la 19 decembrie, a fost lansat Manifestul-Program al partidului său, intitulat tot Partidul Naţional Liberal. În februarie 1945, Moscova a impus regelui Mihai să desemenze la putere un guvern comunist, astfel că Tătărescu a încercat o apropiere de forţele de stânga. Ca vicepreşedinte al Consiliului de miniştri şi ministru al Afacerilor Străine (5 martie 1945 – 5 noiembrie 1947) în guvernul Petru Groza, Tătărescu a condus delegaţia României la Conferinţa de pace de la Paris (1946 – 1947), punându-şi semnătura pe tratatul internaţional ce consfinţea reîntregirea parţială a ţării noastre prin reprimirea nord-vestului Transilvaniei. Deşi, la alegerile din 19 noiembrie 1946 PNL-Tătărescu a obţinut 75 de mandate în Parlament, jocurile pentru putere erau deja făcute. Anul 1947 a marcat acapararea întregii puteri de stat de către comunişti, prin înlăturarea tuturor celorlalte forţe de opoziţie, culminată cu abdicarea silită a regelui Mihai pe 30 decembrie 1947 şi proclamarea Republicii Populare Române. Pe 5 noiembrie, toţi miniştrii coordonaţi de Tătărescu au fost înlăturaţi din guvern. Ca atare, s-a retras din viaţa politică, iar anul următor i-a fost impus un domiciliu forţat. Partidul său a fost preluat de Petre Bejan, care a mai încercat o apropiere de comunişti, însă în mai 1948 formaţiunea politică, denumită acum PNL-Bejan, a fost nevoită să-şi înceteze activitatea. După o perioadă petrecută la conacul din Gorj, Gheorghe Tătărescu a fost arestat în noaptea de 5/6 mai 1950, fiind închis la penitenciarul din Sighet, dar a fost eliberat în 1955, căci a acceptat să lucreze în Comitetul Român pentru Repatriere. După doi ani de suferinţe, Gheorghe Tătărescu a decedat pe un pat de spital din Bucureşti, pe 28 martie 1957, la vârsta de 71 de ani.

Mai 1990. Prima trădare a lui Radu Câmpeanu

1990. Primele alegeri democratice din România postcomunista. Cocoțat în fruntea unui grup de comuniști din linia a doua a PCR, Ion Iliescu fură startul. Transformă Frontul Salvării Naționale, o emanație toxică a revoluției în partid politic captând astfel simpatia întregii populații generată de înlăturarea regimului comunist. În ciuda prostelor partidelor de opoziție, FSN acaparează rapid televiziunea publică. Asupra liderilor partidelor tradiționale se prăvălește un val de acuzații mincinoase și calomnioase. Țintele erau Radu Câmpeanu, președintele PNL și Corneliu Coposu, președintele PNȚ.

În mai 1990, Coposu îl roagă pe Radu Campeanu să nu participe la alegerile din 1990, pentru că scorul se întrevedea dinainte foarte clar, rezultatul ar fi fost o victorie masivă a FSN-ului, iar în aceste condiții participarea opoziției nu ar fi făcut decât să legitimeze niște alegeri câștigate nedemocratic de FSN. Câmpeanu a zis NU, PNL participă la alegeri și obține 7% un scor confortabil ptr. Iliescu și FSN.

Daviel VIGHI, fondatorul societății Timișoara, preluat de Cotidianul declara:

Iată, îmi amintesc cum în 1990, la o săptămînă după ce am lansat Proclamația de la Timișoara, am fost invitați la Casa Universitarilor la o intrunire la care au participat de la Societate (acum răposații) George Șerban, Iosif Costinaș, mai apoi Vasile Popovici, Dorel Mihit și subsemnatul. De cealaltă parte erau doi consilieri ai președintelui Ion Iliescu și Claudiu Iordache, ca șef al FSN-ului. Ni s-a cerut să intermediem vizita politică a președintelui în oraș și ni s-au dat asigurări că acesta apreciază personal acest “important document politic”. În urma refuzului Societății, cei doi au revenit și au spus că, la o adică, intrarea in orasul Revolutiei ar putea fi realizata cu sprijinul și alături de Radu Campeanu.” Iliescu avea să facă vizita la Timișoara, unde a primit o cioară moartă în cap de la timișorenii care nu l-au agreat niciodată pentru vina de a fi îngropat adevărurile dureroase ale Revoluției.

Aprilie 1991-Patriciu rupe PNL și ajunge ministru

Tot în 1990 Patriciu, Tăriceanu și alți câțiva au scandalizat din nou opinia publică, propunand o alianță între PNL și FSN-ul lui Petre Roman. Aceasta tentativă nu s-a finalizat. Iulie 1990 :  Patriciu persevereaza și în 25 iulie 1990 apare PNL Aripa Tânără (PNL-AT), printre fondatori aflându-se Viorel Cataramă, Dinu Patriciu,

Călin Popescu-Tariceanu și Horia Rusu.
Aprilie 1991 : PNL-AT, partidul pe care-l conduce Patriciu semnează, alături de FSN și ILIESCU, Carta pentru Reformă și Democrație, intrând în guvernul Roman remaniat. DINU PATRICIU DEVINE MINISTRUL LUCRARILOR PUBLICE SI AMENAJARII TERITORIULUI ÎN GUVERNUL LUI ILIESCU.

Octombrie 1991- PNL îl spală de Iliescu de sângele mineriadelor, FSN se aparge iar Petre Roman iese de la guvernare

După guvernul Roman- aprilie 1991, PNL continuă să participe alături de FSN la guvernare, în guvernul Stolojan între 1991 și 1992. În guvernul Stolojan, PNL participă sub justificarea că “Romania are nevoie de credibilitate externă, după mineriadele care au zdruncinat imaginea țării“. Pentru cei care au uitat, a doua mineriadă s-a soldat cu căderea guvernului Petre Roman. Tiparul folosit de Iliescu a fost același ca în 1990, când a fost spartă manifestația anticomunistă din Piața Universității. Minerii au ajuns până în sediul Parlamentului, unde au intrat fără să întâmpine vreo opoziție. Și atunci au fost împușcați în stradă oameni nevinovați.

În timp ce persoanele care vor forma peste doar cateva luni viitorul PD, ies de la guvernare. PNL intră la guvernare, ca să îl spele pe Iliescu de sângele mineriadelor.PNL va deține 3 portofolii : Ministerul Justiției, Ionescu-Quintus(dovedit ulterior turnător al securității), Ministerul de Finanțe, Danielescu, viitor devalizator al SAFI și Viorel Catarama, Ministerul Industriilor.


1992-PNL sparge unitatea CDR chiar înainte de alegeri. Câmpeanu îl propune pe Regele Mihai candidat la președinție!

În 1992, în pregătire pentru alegerile locale se formează CDR care câștigă cu un scor neasteptat de bun aceste alegeri. Dar, surpriză ! În toamnă, la alegerile parlamentare, Radu Campeanu sparge din nou unitatea noii formațiuni de dreapta: rupe PNL din CDR, și candidează separat la alegerile parlamentare. Mai mult, propune drept candidat la președenție pe Regele Mihai – iar monarhia era atat de ne-populara încât acest gest echivala cu a-ti dori să pierzi alegerile.
Rezultat: CDR: 20%, PNL 2%. Diverse aripi și persoane din PNL participă însă la guvernare împreună cu FSN în poziții de mai mică expunere, din 1992 până în 1994, păstrați de către Iliescu sub justificarea că guvernul are nevoie de tehnocrați.
1996- Diversiunea PAC-PL93 finanțată de Patriciu

În 1996 Patriciu și Tăriceanu finanțează – tot SEPARAT DE CDR – grupul ANL (format din PAC și PL’93) cu candidat la președenție propriu – și separat de CDR – în persoana lui Nicolae Manolescu. Și de această dată CDR câștigă, ANL pierde. Manolescu obține un scor ridicol, 0,71% adică puțin peste 90.000 de voturi! În anul 1998 PAC fuzionează cu PNL iar în 2000 Manolescu demisionează din partid și se retrage din viața politică. Emil Constantinecu ajunge președintele României. După o guvernare de patru ani Constantinescu se recunoaște învins de trusturile de presă ale securității și acuză linșajul mediatic al acestora. Refuză să candideze pentru un nou mandat și, pe finalul guvernării sale determină două decizii care aveau să îngroape definitiv PNȚCD: mărirea pragului electoral la 5% și crearea unei alianțe fantomă între PNȚCD și câteva formațiuni civice sub denumirea de CDR 2000, care avea să susțină la alegerile din 2000 un candidat indepedent la președinție : Mugur Isărescu. Cum scorul necesar pentru accederea CDR2000 în parlament era de 15%, PNȚCD, singurul care a adunat voturi a rămas în afara scenei politice și a dispărut pur și simplu. O mișcare dizidentă în PNȚCD  creată sub denumirea de Grupul de la Brașov, care intuise scenariul a fost anihilată în 1999 iar membrii ei au fost excluși din partid. Prin această manevră Constantinescu a făcut un mare serviciu lui Ion Iliescu: a neutralizat definitiv PNȚCD, singurul partid care se opunea cu adevărat lui Ion Iliescu și stângii. Hegemonia lui Iliescu din perioada 2000-2004 când a revenit la președinția României avea cale liberă. Nouă ani mai târziu, Emil Constantinescu s-a alăturat coaliției anti Băsescu creată în jurul lui Geoană, participând acum din plin la linșajele mediatice pe care le invoca în anul 2000 când a renunțat subit la candidatură. Ce a fost cu adevărat Emil Constantinescu, nu e greu de dedus.

Anul 2000- Pact de neagresiune PSD-PNL

Alegerile din 2000:înaintea alegerilor parlamentare PNL se rupe de CDR propunând un candidat propriu ; a fost o măsura de salvare a celor doua partide mari care au participat la guvernare, PD și PNL, care astfel au câștigat fiecare 7% din opțiunile electoratului și au devenit singura speranță pentru democrație în perioada Dictaturii Regimului Năstase. PNL condus de Stoica semnează un pact de neagresiune cu PSD. PD este invitat de PSD prin Petre Roman să semneze același pact, însă Traian Băsescu își impune punctul de vedere în Congres și PD refuză. După 2001, Năstase a avut o politică extrem de eficientă în plan parlamentar. A “ajutat” PD să dispară : a conceput un plan de destructurare a PD pe care l-a pus în  aplicare cu ajutorul lui C. Gușă. PNL-ul în schimb, a fost atras în diverse oportunități de afaceri de partea PSD, astfel că singura opoziție militantă față de PSD a fost realizată de către Traian Băsescu și PD, lucru pentru care PD a plătit un preț mare : i-au fost racolați membri importanți, primării tradițional PD-iste au fost forțate să treacă la PSD. Conștient de greșeala făcută, Stoica rupe acordul cu PSD și se retrage de la conducerea PNL, lăsându-i locul lui Teodor Stolojan, puternic contestat de aripa Patriciu.Tăriceanu a mimat un conflict cu Patriciu câștigând astfel încrederea lui Stolojan care după retragerea sa forțată din cursa electorală l-a desemnat președinte interimar al PNL și candidat de premier al PNL. Pentru a fi mai credibil Tăriceanu a exclus de pe listele de candidați ai PNL pe toți cei care aveau afaceri cu membrii PSD. Ulterior, în 2005, Tăriceanu avea să-și dea arama pe față renunțând la demisia anunțată și, în urma întâlnirii de la Snagov, să devoaleze legătura sa cu Patriciu, căruia i-a urmat ordinele venite de la PSD. Cu ajutorul lui Stoica, Stolojan devine președintele PNL iar lucrurile se schimbă.  PNL fusese o opoziție “de decor”, dar după 2003, cu ajutorul lui Stolojan, și-a recăpătat forța și militantismul, în ciuda presiunilor făcute de PSD și Patriciu în direcția apropierii PNL de PSD. Septembrie 2003 Tăriceanu declara : “A fost nevoie să vină Theodor Stolojan pentru ca să terminăm odată cu înțelegerile de culise și ambiguitățile în relația cu PSD“.Noiembrie 2003 Cioroianu declara:

Pesediștii erau convinși, până în această primavară, că noi vom merge cu ei la guvernare“.

2004- PSD învins de Traian Băsescu.

2004 – PSD, urmașul P.C.R. aruncă România într-o dictatură sud-americană oameni de afaceri sunt urmăriți și li se cere un procent din profit ” pentru protecție”; ziare sunt închise, directorii lor concediați, personalități și jurnaliști care devin adversari ai lui Nastase sunt ridicați de pe stradă și ținuți în arest.
Nivelul libertăților democratice pentru România este apreciat de către Freedom House ca fiind în această perioadă egal numai cu cel din RUSIA.
Tocmai în această perioadă, încă în Regim Năstase, Patriciu sponsorizează PSD în alegerile locale, știut fiind că alegerile locale depind scorul și puterea partidelor în alegerile care urmau, adică în alegerile generale.Tocmai în aceasta perioadă de dictatură a PSD Patriciu alege să vândă șansele unei victorii clare și definitive a dreptei asupra PSD, și șansele ca PSD să nu mai poată avea un cuvânt de spus până când nu se va fi reformat. Sponsorizarea PSD de către Patriciu trebuie citită în raport cu Ordonanța de Urgență din octombrie 2003 prin care datoriile Petromidia, companie primită de Patriciu de la Constantinescu au fost convertite în obligațiuni și amânate la plată până în 2010.În toamna, Alianța pierde la scor strâns alegerile parlamentare, dar Traian Basescu reușește să câștige Președenția și să formeze un guvern al Alianței, care, mai târziu CONTRAR dorințelor lui Patriciu, Țiriac și Voiculescu – va integra România în UE la data de 1 IANUARIE 2007.

2005-2006- Proiect de fuziune PNL-PD. PSD în derivă grație anchetelor Parchetului. Pentru prima data în istoria postdecembristă un prim ministru este anchetat: Adrian Năstase
În 2005 și 2006 proiectul fuziunii PNL-PD este reiterat pe rând, de către ambii parteneri, PD și PNL, dar mai ales de către PD. PNL se opune fuziunii PNL-PD și blochează orice discuție despre formarea unui bloc puternic de dreapta.
Acest lucru se întâmplă pe fondul unei presiuni puternice din partea UE și a societății civile în legătură cu reforma în justiție, dar și în condițiile în care PSD devine un partid din ce în ce mai slab în sondaje, datorită începerii cercetărilor în legătura cu corupția regimului Năstase. Astfel că refuzul oricărei tentative de unificare a dreptei în aceste condiții extrem de favorabile din punct de vedere istoric și tactic, reprezintă o trădare a însăși ideii de Dreapta, de unitate a Dreptei pentru care a militat Corneliu Coposu și mai mult decât atât, o aliniere la obiectivele strategice ale PSD.

Ianuarie 2007- PSD apasă pe butoanele din PNL. Alianța DA este distrusă prin scoaterea PD de la guvernare. PNL guvernează sprijinit și șantajat de PSD din parlament
11 ianuarie 2007 : PNL primește ordin de la PSD distrugă Alianța DA. Explicația ne-o oferă Vasile Dîncu, vicepreședinte PSD responsabil cu analiza politică, citat de Cotidianul:  “Interesul PSD este pentru adâncirea prăpastiei dintre PNL și PD. Noi le întindem o mână liberalilor, apoi le-o retragem. Ca într-o caricatură pe care am văzut-o într-un ziar occidental, cu un tip care stă să se înece și altul care-i întinde mâna în semn de salut“. La rândul său, liderul PSD Mircea Geoană spune că disponibilitatea PSD față de un GUVERN MONOCOLOR PNL este condiționată DE SPARGEREA ALIANTEI. “Noi nu sprijinim un guvern al Alianței. DACĂ EI SE SPARG PUTEM DISCUTA… Dar cu Alianța nu avem ce discuta“.

Tăriceanu se execută și anunță decesul Alianței DA la data de 27 martie 2007. Asta după ce a refuzat fuziunea cu PD și organizarea de alegeri anticipate la care noua formațiune să participe unită împotriva PSD, pe fondul prăbușirii partidului lui Ion Iliescu sub acuzațiile de corupție și sub anchetele Parchetului. Restul îl știți și se încadrează perfect în tabloul de mai sus. Mișcarea este coordonată de același Dinu Patriciu, cel care în 2010 are de rambursat statului român 571 de milioane de euro. Din acest motiv Patriciu și-a plasat jucăria politică în ograda lui Ion Iliescu imediat după ce Crin Antonescu a ieșit din cursă furând prin înșelătorie propagandistică circa 20% din voturile anti PSD.

Cronologia framantarilor liberale(sursa: revista 22)

1990

•  Ianuarie : Partidul National Liberal (PNL) este inregistrat oficial.

•  Iulie : mai multi tineri liberali sunt exclusi din partid; la 25 iulie apare PNL Aripa Tanara (PNLAT), printre fondatori aflandu-se Viorel Catarama, Dinu Patriciu, Calin Popescu-Tariceanu si Horia Rusu.

•  Octombrie : Partidul Socialist Liberal condus de Nicolae Cerveni fuzioneaza cu PNL.

1991

•  Aprilie : PNLAT semneaza, impreuna cu FSN, Partidul Democrat Agrar din Romania si Miscarea Ecologista, Carta pentru reforma si democratie.

•  Octombrie : PNL participa, alaturi de FSN, la guvernul condus de Theodor Stolojan.

•  Noiembrie : PNL devine, alaturi de PNTCD si de alte partide si asociatii, membru-fondator al Conventiei Democratice.

1992

•  Aprilie : PNL se retrage din CDR, liberalii care se opun acestei decizii se constituie in PNL-Conventia Democratica. Ulterior PNLAT decide sa adere la CDR.

•  Iulie : apare Noul Partid Liberal (NPL), format din membrii PNLAT ce nu doresc intrarea acestui partid in CDR. Printre ei se afla Viorel Catarama, Andrei Chiliman si Calin Popescu-Tariceanu. Acest nou partid, ca si PNL, nu va obtine la alegerile din septembrie 3% pentru a intra in parlament.

•  Noiembrie : se anunta crearea Grupului pentru reforma morala si politica din PNL, printre initiatori aflandu-se Valeriu Stoica, Radu Stroe si Constantin Balaceanu-Stolnici; primii doi vor fi ulterior exclusi din partid.

1993

•  Februarie : apare Partidul Liberal ’93, format din unirea PNLAT cu Grupul pentru reforma morala si politica si cu un grup din PNLCD. Pe de alta parte, PNL si NPL fuzioneaza, iar Mircea Ionescu-Quintus este ales presedinte al PNL.

1994

•  Februarie : se organizeaza, in paralel, doua congrese ale PNL, practic sustinatorii lui Radu Campeanu parasesc partidul. Ulterior se va constitui PNL-Campeanu.

•  Decembrie : PNL revine in CDR.

1995

•  Martie : PL ’93 si Partidul Aliantei Civice (PAC) se retrag din CDR.

•  Mai : intra in PNL mai multi parlamentari ai PAC si PL ’93 (printre care Mona Musca, Alexandru Paleologu, Serban Radulescu-Zoner, Crin Antonescu si Stelian Tanase).

1996

•  Iulie : PAC si PL ‘93 formeaza Alianta National-Liberala.

1997

•  Octombrie : apare Partidul Liberal (PL) din fuziunea PL ’93 cu PNLCD.

1998

•  Martie : PAC si PL fuzioneaza prin absorbtie cu PNL.

2000

•  Iunie : PNL anunta ca paraseste CDR, doreste sa se unifice cu ApR si ca va avea un candidat propriu la presedintie.

•  Decembrie : PNL semneaza un protocol de sustinere a guvernului PDSR (care va fi denuntat in mai 2001).

2001

•  Februarie : Valeriu Stoica este ales presedinte al PNL.

2002

•  Ianuarie : PNL fuzioneaza prin absorbtie cu ApR.

•  August : Theodor Stolojan devine presedinte PNL.

2003

•  Aprilie : PNL absoarbe Uniunea Fortelor de Dreapta.

•  Septembrie : PNL fondeaza, alaturi de PD, Alianta Dreptate si Adevar PNL-PD.

2004

•  Octombrie : Theodor Stolojan anunta ca nu mai participa la alegerile prezidentiale.

•  Decembrie : Calin Popescu-Tariceanu este desemnat si devine primul prim-ministru liberal al Romaniei postcomuniste.

2005

•  Februarie : Calin Popescu-Tariceanu este ales presedinte al PNL. Se respinge propunerea de fuziune cu PD.

2006

•  Octombrie : Theodor Stolojan si Valeriu Stoica sunt exclusi din PNL; vor lansa Platforma Liberala.

•  Noiembrie : un grup de parlamentari liberali, in frunte cu Gheorghe Flutur, care demisioneaza din functia de vicepresedinte al PNL, lanseaza Apelul pentru unitatea PNL.

Nu știu alții cum sunt dar eu când îi văd pe istericii ăștia din politică cum se pleacă în fața unui penal ordinar cum este primarul Sibiului mi se face greață. Că băiatul de mingi al lui Patriciu sau Prostnacul dau cu limba de-un cot pe petele lui Johannis e de înțeles. Băieții se folosesc de el sa convingă electoratul că neamțul de baltă e perfect ca prim ministru iar după ce populimea va fi votat anti Băsescu bietul penal va fi expediat cu un șut în dos direct la tomberon. Deci ăștia doi au un interes. Ceea ce nu înțeleg este de ce și Băsescu zice la fel. Oare să nu știe Vodă ce dosare are micul neamț în lucru la DICOT? Oare să nu știe că acest bugetofag nascut are câteva miliarde în cont și vreo 6 case în proprietate asta după ce Sibiul a derulat vreo 1900 de miliarde de la Guvern pe vremea capitalei culturale europene? Singurul care a pus degetul pe rană este, culmea, TRIBUNUL VCT! O MAI FI CINEVA SĂNĂTOS LA CAP ÎN ȚARA ASTA?