Wednesday, July 23rd, 2014

Îl cheamă Popescu Lucian şi lucrează pentru Ion Ţiriac din 1991. De la el a împrumutat totul. Timbrul vocii, rigoare, politeţea şi gesturile. Este singurul român care a pus mâna pe maşinile magnatului, pe care i le transportă prin toată Europa. În anul 2004 a făcut greşeala să creadă că poate face afaceri cu un om căruia i-a întins o mână şi l-a scos din mizerie. Atunci a înființat cu Jan Dumitrescu firma Transpur  Expediţion SRL, firmă ce avea să preia un contract de transport oferit de Expur S.A. Partenerul şi călăul său în ale afacerilor, Jan Dumitrescu, era şoferul lui Randag, angajat al grupului Alimenta şi boss al Expur. Ceea ce părea un business profitabil pentru toată lumea s-a transformat într-o ţeapă de toată frumuseţea. Evaziune fiscală, ţepe de manual şi complicităţi inexplicabile în care este târâtă prestigioasa firmă Expur sunt ingredientele care dau sare şi piper acestei combinații misterioase.  Poveştile despre miliardele care intrau în conturile celor doi șoferi de VIP-uri pentru ca apoi să ia calea unor alte buzunare mai cu ştaif  sunt incredibile. Dar arată cum se fabrică în România miliardarii de carton şi ce apucături au managerii de multinaționale când aterizează cu afaceri pe plaiul mioritic. Pentru început îl vom lăsa pe domnul Lucian Popescu să povestească.

Conexiunea Randag-Dumitrescu: începuturi

Jan Dumitrescu locuia împreună cu alte două familii într-un apartament cu trei camere din București. Vecinul său, Lucian Dumitrescu îi pune o vorbă bună și omul ajunge şofer la compania de taxiuri de lux patronată de Ilie Năstase. Din această postură viitorul miliardar ia contact cu binefăcătorul şi protectorul său Randag  Richard Eugene, cetăţean englez născut în 1941 la Aylesbury şi administrator al Expur S.A.:  „Dumitrescu a lucrat pe taxi şi l-a cunoscut pe Randag.  A lucrat cinstit, i-a pus aparatul de taxat. Randag l-a simpatizat şi i-a cerut să-l aştepte. Aşa s-a cunoscut cu el şi Randag l-a tot chemat să-l transporte. Era prin 1997, Randag abia deschidea afacerea în România. Când el a pus bazele firmei Jan i-a fost şofer. … „.

Începuturile afacerii

L-am întrebat într-o zi, lucra deja la Randag: “Băi, Jane care este rostul tău în firma aia, că bani iei puţini.” Mi-a spus că i-au dat un post de logistic, că ia legătura cu firmele de transport şi intermediează între autobaze şi Expur.  Mi-a zis că are probleme că firmele de transport au maşini vechi, că sunt întârzieri la transportul din port. I-am spus că pot să cumpăr camioane  Mercedes cu reducere că sunt salariat. I-am propus să vând casa rămasă de la mama şi să luăm nişte maşini ca să facem transport. Mă gândeam să luăm 3 maşini cu banii care-i pot face eu rost. Asta se întâmpla prin octombrie 2004. Eu nu aveam timp să mă ocup de firmă şi mă gândeam că se ocupă el şi facem şi noi ceva pentru copii, să le rămână lor. A fost de accord şi mi-a zis că vrea să mai intre unul. Unul Ion Gheorghe, mi-a zis. Iniţial firma am pornit-o cu ginerele meu, cu Folescu, finul lui şi cu o vecină care primise nişte bani din asigurarea de viaţă a soţului ei decedat şi voia să-i bage în ceva ca să asigure un venit pentru copil. Vreau să vă zic, că poate vă faceţi cruce, Jan este naşul fiicei  mele. Eu am băgat bani pentru 3 maşini, cam 1,5 miliarde. Fiecare trebuia să dea cam 600 de milioane. A dat Semănaru Codruţa, asta este fina mea. După accea s-a retras Ion Gheorghe. Şi-a luat banii şi în locul lui a intrat Folescu, finul lui Jan. Noi făcusem contracte pentru 5 maşini Mercedes 1841, care circulă şi acum inscripţionate cu numele EXPUR”.

Implicarea lui Randag: asociat cu un șofer de maxi taxi!

Managerul Randag miroase că e rost de făcut bani şi intră în combinaţie. Cum la Transpur cărţile erau făcute, omul de la Alimenta se asociază cu un şofer de maxi taxi din Bucureşti. Ce nu face omul pentru un bonus extra!

Pe firma Agreabil s-a cumpărat o maşină. Este un prieten al meu care voia să intre şi el în afacere. Randag a intrat şi el acţionar în firmă cu bani pentru a doua maşină. Şi Jan Dumitrescu a intrat administrator la firma asta cu care nu avea nicio legătură. De fapt, am uitat să vă spun că nevasta lui Jan este secretara directorului de la Registru Comerţului. Omul acesta de la Agreabil a vrut să intre în 2005 când s-a schimbat acţionariatul, în 5 mai 2005. Randag a intrat cu un camion iar Agreabil a încheiat de transport cu Transpus, adică cu firma mea. Expur m-a girat pe mine să cumpăr camioane, că eu nu aveam activitate pe firmă. Am avut contract cu Expur până în 2009. Afacerea propriu-zisă a început să funcţioneze în aprilie 2005, când am început să car marfă pentru Expur. La Banca Transilvania există actele prin care firma mea girează pentru Agreabil ca să-şi cumpere cele două maşini. Eu am girat ca partener al Expur, că îi asigur contract de transport. Agreabil, pe motiv că în firmă era Randag, îmi dădea un comision de 5% din veniturile lui lunare. Ei nu se ocupau de maşini, maşinile au intrat pe mâna lui Jan. Acelaşi tip de contract am cu Trans Ciprian care vine cu alte două maşini. Jan adună în total 9 maşini cu care lucrează pentru Expur. Numai că Trans Ciprian îmi dă 10% din venituri. Patronul de la Trans Ciprian este Iordan Ciprian, vânzătorul de camioane de la Mercedes. El ne-a vândut camioanele, prin el am făcut contractul de cumpărare al maşinilor. Ăsta de la Agreabil este șofer pe maxi taxi şi are o maşină în București. Aici lucrează.  Jan devine omul care coordonează toată marfa Expur şi o plasează cui vrea. El în acte semnează ca director transport Expur”.

Cum veneau banii

Afacerea merge ca pe roate o vreme. Expur plăteşte prompt şi Jan încasează la fel de prompt. Dedesubt sforăriile însă curg nestingherite.

Probleme nu am avut niciodată. Totul se plătea. Noi am avut profit zero mereu. Ne achitam toate datoriile. Expur ne achita prestaţiile, iar noi achitam datoriile. Dacă nu plăteam leasing-ul Expur trebuia să plătească în contul nostru. Căruţa se rupe pe 13 octombrie 2007 când eu am venit la Slobozia. Am venit la Tudorici (Eurosolution) care mi-a trimis o factură că am să-i plătesc 740 de milioane de lei prestări servicii. M-am dus să-l întreb care-i treaba cu ea că nu înţelegeam. Tudorici m-a întrebat cine sunt. I-am spus că sunt administrator la Transpur şi mi-a zis că îmi bat joc de el, că patron la Transpur este Jan Dumitrescu prietenul lui. După ce s-a convins care e treaba a îngheţat. Că el ştia că Jan e şeful cel mare şi nu mai există nimeni. Deci Tudorici, care avea camioane căra şi el prin Jan pentru Expur. Prin fiul lui se făcea combinaţia. Fata de la BT Transilvania care ne-a aprobat leasing-ul a avut şi ea un camion la Jan. De aceea a şi mers foarte rapid rezilierea contractului de leasing pentru Transpur şi predarea maşinilor pe Transgrup. Când m-am dus şi am întrebat cum s-a făcut rezilierea şi dacă Peter Tagge a fost prezent mi-a spus că s-a reziliat prin fax. M-am dus la Expur să intru în audienţă şi am fost refuzat pe motiv că nu are cine să mă primească. Mi se ştornau facturi care nu mai erau trimise pe adresa firmei, adică la mine acasă, ci pe adresa de corespondenţă a firmei indicată de Jan. Adică pe strada Frigului, acasă la Randag, ori la sediul Expur, pe Tudor Vladimirescu, unde Jan avea birou. La vila închiriată de Randag lucra Jan ca la un fel de punct de lucru. De acolo controla toate firmele”.

Şi cum ieșeau

Banii se sifonau din firmă pe bază de falsuri ordinare. Falsuri de care se prinde şi Popescu într-un târziu:

După discuţia cu Tudorici m-a sunat Jan şi a cerut să facem o şedinţă cu asociaţii. Ne-am adunat toţi cinci şi am făcut şi un proces verbal pe care a refuzat să-l semneze prin care ceream ridicarea dreptului de semnătură. Şi atunci l-am pus pe Folescu director de transporturi. Am cerut contabilitatea de la firmă după ce el i-a spus finei mele că nu poate să primească nici un leu dividende că firma este pe zero iar noi o să avem profit după ce achităm camioanele. Mi-au sărit în ochi bonurile roşii de la LukOil. Aveam contract cu Rompetrol pe carduri pentru carburanţi. Pe un singur bon aveam motorină de 50 de milioane de lei. Adică 1500 de litri. Am adunat fişele şi am văzut că ieşea la socoteală consumul de carburant de pe carduri cu kilometrii parcurşi de maşini. Bonurile de la LukOil erau în plus. Iar Garda Financiară a constat că sunt false şi făcute pe imprimantă. Sunt patru oameni care emit bonurile şi nu sunt salariaţi ai LukOil.  M-am trezit că ne convoacă el la o adunare unde a venit cu avocata şi a cerut schimbarea sediului firmei. M-am opus pentru că el voia să nu mai am acces la informaţii. În noiembrie şi decembrie 2007 el a luat actele de la firma de contabilitate şi eu nu am mai avut acces la date. Nu am ştiut că nu mai plăteşte ratele la maşini. Apoi a cerut direct dizolvarea firmei. Lunar, din Prodesigne, de exemplu, se facturau în plus circa 20.000 de litri de motorină. Când am întrebat pentru ce mi s-a spus că nu există desfăşurătoare. Mai mult, firma mea nu factura pentru Agreabil şi Trans Ciprian carburantul consumat. Asta înseamnă că eu am de recuperat nişte miliarde pe care Jan nu a vrut să le încaseze umflând cheltuielile doar la Transpur”. (va urma episodul în care aflăm că miliardarii nu își plătesc amantele ca pe centură, ci le cumpără camioane. Care să transporte marfă pentru Expur!)

Primăria Slobozia a lansat săptămâna trecută ideea construirii unei piețe dedicate exclusiv producătorilor agricoli mici din mediul rural. La inițiativa primarului Gabi Ionașcu, joi, 11 martie a avut loc la Slobozia prima întâlnire dintre autoritățile locale și primarii comunelor din zonele limitrofe Sloboziei. Invitat special ,prefectul Mădălin Teculescu a convocat și reprezentanți ai instituțiilor de control cu atribuții în domeniu. Ideea primarului Ionașcu a fost bine primită de primari, dar privită cu scepticism de reprezentatul DSV și de prefect. La prima dezbatere care sa vrut o punere în temă discuțiile s-au axat pe identificarea obstacolelor și nu pe găsirea unor soluții.

Piața țărănească- soluție de criză

Scopul principal al înființării pieței țărănești este acela de a crea posibilitatea țăranilor care locuiesc în comunele limitrofe Sloboziei să își poată vinde produsele obținute în gospodării. Efectele țintite de primarul Gabi Ionașcu cu această investiție sunt multiple și benefice atât pentru slobozeni cât și pentru țărani. Pentru locuitorii capitalei de județ piața țărănească ar oferi o alternativă sănătoasă la produsele infecte din supermaket. Alimentele organice produse de țărani sunt din ce în ce mai căutate pe piețele marilor orașe, dovadă fiind târgurile țărănești tradiționale organizate la București de primarul Sorin Oprescu, care se bucură de un real succes. La rândul lor, țăranii sunt ajutați să obțină o brumă de venituri din gospodăria proprie, lucru care acum se întâmplă doar sporadic datorită unei legislații absurde, aplicată cu picioarele de organele de control sanitar veterinare. Punând față în față nevoia de produse alimentare de bază naturale și proaspete a orășenilor cu surplusul acestor produse din gospodăriile țăranilor s-ar crea un mecanism viabil prin care banii cheltuiți pe piața Sloboziei ar rămâne în județ. Concurența pe care piața țărănească ar putea să o facă marilor magazine și companiilor alimentare ar putea avea efecte inclusiv la nivelul prețurilor practicate la această oră de comercianți. Slobozia ar putea astfel să devină un motor de dezvoltare pentru localitățile din jur. Asta în teorie. Pentru că în practică, obtuzitatea e maximă și generează neîncredere și scepticism mai degrabă decât soluții și idei.

Aberații și abureli

Reprezentatul Direcției Sanitar Veterinare a fost primul care a deschis balul. Domnia sa a început cu un lung și plicticos expozeu despre modul în care piața țărănească ar trebui autorizată. Lanțul de proceduri birocratice și taxe aiuritoare a provocat reacții de la primari. Întrebările au curs, veterinarul neputând să răspundă de ce în București se poate și la Slobozia nu. Vestiare, camere frigorifice, fluxuri și alte asemenea porcării inventate de minți bolnave au fost tot atâtea obstacole ridicate de oamenii cu halate albe și buzunare largi în calea proiectului. Dinspre prefectură s-au făcut auzite alte aberații. Oamenii prefectului au dorit să știe dacă au fost consultate asociațiile de producători și dacă există persoane interesate să își vândă produsele în această piață, nu de alta dar investiția trebuie să aibă justificare. Or tocmai acesta era scopul primei întâlniri, fapt care probabil a scăpat neobservat. Discuții aprinse au apărut în jurul punctelor de sacrificare a animalelor. Care la Slobozia nu pot fi amenajate, având în vedere locația viitoarei piețe, respectiv o centrală termică dezafectată din zona 500 apartamente. Abia în acest punct al discuției reprezentantul DSV a devenit ceva mai rezonabil, admițând că țăranii își pot amenaja puncte de sacrificare proprii în gospodării. Grija față de om a devenit maximă atunci când prefectul Teculescu a ridicat problema intoxicării populației cu salmonella în absența unui control sanitar veterinar strict. Deși pentru toate problemele ridicate există soluții, discuțiile s-au axat mai de grabă pe găsirea nodului în papură decât pe stabilirea unor măsuri care să facă proiectul realizabil. La această stare de lucruri ușor tensionată a contribuit probabil și absența de la dezbateri a inițiatorului proiectului, primarul Gabi Ionașcu, plecat la o conferință a PSD. Poate la următoarea întâlnire programată în 2-3 săptămâni să lucrurile să intre pe alt făgaș.

Soluții alternative și exemple de bună practică

O soluție interesantă a venit de la directorul direcției juridice din Prefectură, domnul Ionel Gheorghișor, care a propus organizarea unui târg tradițional organizat periodic prin blocarea unor artere rutiere. Avantajele soluției ar fi două. Se evită controlul aberant al DSV care nu are texte de lege pentru amendarea țăranilor pentru tot soiul de idioțenii cuprinse în ordinele ANSV și se evită posibilele taxe pe care țăranii ar trebui într-un fel sau altul să le plătească într-o piață organizată. În plus, costurile de amenajare ale Primăriei Slobozia ar fi minime. În vreme ce la Slobozia piața țărănească a intrat în chinurile facerii, în alte locuri din țară afacerea merge ca pe roate. La Cluj s-a înființat încă din 1994 asociația Agroecologica, care are 154 de membri. Proiectul acestei asociații se numește “Coșul Țărănesc” și presupune un model de parteneriat între fermieri și cumpărători. Clienții semnează cu asociația o convenție de tip abonament prin care se angajează să cumpere săptămânal produse realizate în gospodăriile fermierilor. Lista de produse și prețurile sunt disponibile pe un site intitulat cosultaranesc.ro, sistemul fiind funcțional doar pe raza orașului Cluj. Săptămânal, clienții sunt invitați în excursii în sistem circuit la fermele participante în program, unde se pot vizualiza condițiile în care produsele se prepară dar se pot face și degustări. Un sistem similar funcționează și la Timișoara, inițiatorul fiind un fermier specializat în producerea de legume. Toamna clienții achită un avans de 200 de lei în contul producției pe care o vor cumpăra în anul următor. Începând din primăvară clienții primesc săptămânal un pachet de produse configurat în funcție de nevoile de consum. După ce avansul achitat se compensează, clientul își plătește săptămânal comanda. Sistem s-a extins în fiecare an, la proiect aderând până acum circa 30 de fermieri.

Compania Tehnologica Radion, noua sugativă bugetară din Ialomiţa a plătit un contract gras de publicitate la Antena 1 Slobozia. Ce interes are o companie specializată în asfaltări de partid să îşi facă reclamă la o televiziune? Vă spunem noi: nu are! Ce se ascunde în spatele acestei afaceri? Va spunem tot noi. Compania Tehnologica Radion a încasat numai anul trecut din judeţ circa 500 de miliarde de lei. Reclama companiei acoperă, de fapt costurile de campanie ale preşedintelui CJI Ialomiţa Vasile Ciupercă. Băiat deştept, Ciupercă golăneşte la fix banii sponsorilor drenându-i la PSD, în vreme ce companiile locale stau cu dinţii la gard în aşteptarea unor lucrări care să le ţină pe linia de plutire. Ce face Ciupercă de banii ăştia? Nu măsoară asfaltul la recepţionarea lucrărilor, de exemplu. Sau acceptă cu buzunarul larg deschis suplimentarea valorii lucrărilor în limita a 50% din valoarea licitată aşa cum scrie la lege. Dar despre combinaţiile cinstitului preşedinte al CJI, în prima ediţie print din anul acesta care este pe vine. Hai, la mulţi ani nea Vasile!

În septembrie 2010, miliardarul Dinu Patriciu ar fi trebuit să achite statului român suma de 571 de milioane de euro, sumă aferentă obligațiunilor  emise de compania Rompetrol SA în contul datoriilor istorice și curente care se înregistrau în anul 2003. Grație guvernului Tăriceanu, compania datoare a fost înstrăinată de Patriciu contra unei sume exorbitante: 1,3 miliarde de euro!  În septembrie 2007, Patriciu a vândut pachetul majoritar de acțiuni al Rompetrol către grupul KazMunaiGaz din Kazahstan, companie care a preluat inclusiv obligația de plată căte stat. Dacă statul va primi bani sau acțiuni  este o chestiune relativă și lăsată la arbitrajul justiției. Pentru că odiseea unei decizii guvernamentale cu iz de corupție la nivel înalt începută în 2003 nu s-a încheiat încă. Apropierea scadenței îl aduce pe Patriciu în pragul nebuniei, iar soluția acestei probleme de 571 de milioane de euro se regăsește în politică. Adică exact acolo unde Patriciu vrea un guvern dispus să închidă ochii.

O afacere de 615 milioane cumpărată cu 50 de milioane

Costache Dinu Patriciu a cumpărat rafinăria Petromidia în anul 2000. Atunci, șeful FPS (Fondul Proprietății de Stat) Radu Sârbu a semnat contractul de privatizare  pentru combinatul petrochimic Petromidia Năvodari cu Rompetrol Group Olanda. Prețul tranzacției s-a ridicat la 615 milioane de dolari dar Patriciu a plătit doar 50,5 milioane de dolari angajându-se să achite datoriile  companiei. În anul 2003, fostul prim ministru Adrian Năstase i-a oferit lui Patriciu o reeșalonare a datoriilor până în 2010, inclusiv pentru datoriile acumulate în perioada 2000-2003. Datoriile istorice, de 571 mil. euro, au fost transformate în 2003 în obligațiuni, printr-o ordonanță de urgență semnată de premierul Adrian Nastase și de ministrul finanțelor Mihai Tanasescu, fiind modificat și contractul de privatizare cu APAPS, care era condus de Ovidiu Musetescu. Conversia obligațiunilor a permis Rompetrol să investească în modernizarea și majorarea capacitații de producție a Petromidia. Ordonanța a fost adoptată în Parlament în aprilie 2004, fiind votată inclusiv de PD.

Guvernul Tăriceanu își servește păpușarul

Obligațiunile sunt scadente in 2010, însă grija achitării datoriei a trecut acum la kazahii de la KazMunaiGaz, deși Patriciu a fost cel care a negociat împrumutul de la stat. În februarie 2007, AVAS (urmașa FPS și APAPS), condusă în acel moment de către liberalul Theodor Atanasiu, a scos de sub monitorizarea postprivatizare compania Rompetrol Rafinare, deschizand astfel calea pentru vânzarea grupului Rompetrol.Ministrul de finanțe Varujan Vosganian și premierul Călin Popescu Tăriceanu nu s-au opus vânzării grupului Rompetrol, deși statul are de recuperat 571 milioane de euro de la Rompetrol Rafinare. Astfel Patriciu și-a încasat miliardul de euro, iar statul așteaptă ca în 2010 kazahii să se țină de cuvânt și să plătească datoriile de la Petromidia.

Ce pârghii are statul ca să-și recupereze bani?

Obligațiunile Rompetrol Rafinare sunt convertibile în acțiuni, fapt care a determinat în ultimii ani numeroase speculații privind posibilitatea ca statul să redevina acționar majoritar la Petromidia. În realitate, însă, opțiunea de convertire a obligatiunilor în actiuni aparține emitentului, potrivit ordonantei din 2003, și nu deținătorului obligațiunilor, cum ar fi normal. Cu alte cuvinte, Rompetrol hotărăște dacă vrea statul din nou în actionariat sau nu. Astfel, dacă statul nu-și primește banii, nu devine automat acționar, ci trebuie să se adreseze justiției pentru recuperarea banilor. Rompetrol și-a luat unele măsuri de siguranță și pentru un scenariu în care convertește obligațiunile statului în acțiuni. Potrivit ordonanței de urgență din 2003 se precizează că “obligațiunile nerăscumparate sunt convertibile în acțiuni la data scadenței, la opțiunea emitentului, prin emiterea unui număr de acțiuni rezultat prin împărțirea valorii nominale a obligațiunilor, exprimată în lei la cursul de schimb valutar comunicat de Banca Națională a României pentru data scadenței, la valoarea nominală a acțiunii”.

Un alt cadou de la Tăriceanu

Legea adoptată în 2005 de Tăriceanu, pentru aprobarea ordonanței din 2003, modifica acest punct din ordonanță, fiind eliminată formula de calcul. De asemenea, în lege a fost introdusă o formulă de calcul care scoate din ecuație variația de curs valutar. Potrivit acesteia, prețul de conversie al acțiunilor va fi valoarea nominală a acțiunilor înmulțită cu raportul dintre cursul leu/euro de la scadență și cursul leu/euro de la emitere. În aceste condiții, chiar dacă leul continua să se deprecieze, statul va lua același număr de acțiuni Rompetrol la scadență ca și în momentul emiterii obligațiunilor, chiar dacă valoarea datoriei, în lei, crește.

Miza unui guvern prietenos sau uituc!

Dacă guvernul Tăriceanu și-ar fi respectat statutul de administrator al averii publice și nu paznic al conturilor lui Patriciu, ar fi fost logic să se opună vânzării companiei Rompetrol de către Patriciu. Sau, dacă și-ar fi dat acordul pentru vânzare, având în vedere că statul deține și acțiunea de aur la Petromidia, guvernul Tăriceanu ar fi trebuit să se asigure că statul va primi banii sau acțiunile fără procese în justiție. Ce-a făcut în schimb statul? I-a netezit calea lui Patriciu către un tun de 571 de milioane de euro! Și asta prin scoaterea Rompetrol de sub monitorizarea postprivatizare, măsură ce a netezit calea către vânzarea companiei. Ce se întâmplă dacă 2010 găsește România guvernată de Băsescu? Se întâmplă că Patriciu va trebui să plătească 571 de milioane de euro sau să cedeze acțiuni, proces echivalent cu naționalizarea Rompetrol. Câtă solvabilitate are Rompetrol în aceste zile? Iată ce scrie pe această temă Ziarul Financiar” Dinu Patriciu, presedintele grupului Rompetrol, sustine ca actionarii grupului sunt hotărâți să plătească. “Există lichidități să plătim datoria la termen. Până acum statul a încasat 300 mil. dolari din dobanzi aferente împrumutului”, a declarat Patriciu. El a mai spus că Rompetrol poate găsi surse de finanțare mai ieftine decât împrumutul de la stat. Rompetrol Rafinare plătește o dobândă anuală egală cu EURIBOR la 12 luni plus 1,5% pentru obligațiunile deținute de stat. Patriciu nu spune însă de unde va avea Rompetrol banii pentru a rambursa obligațiunile, în conditiile în care agențiile de rating se îndoiesc de capacitatea întregului grup de a-și achita obligațiile pe termen scurt fără ajutor din partea companiei-mama KazMunaiGaz. Agenția de evaluare financiară Fitch a redus la sfârșitul lunii mai ratingul grupului Rompetrol de la “B+” la “B” cu perspectivă negativă, considerând că grupul prezintă un risc ridicat de refinanțare, lichiditățile disponibile fiind insuficiente pentru acoperirea datoriei pe termen scurt, care se ridica la finele lunii martie la 706 mil. dolari. Standard&Poor’s a revizuit de asemenea în scădere ratingul Rompetrol Group pentru datoriile pe termen lung, de la nivelul “B+” la “B”, cu perspectivă negativă, în urma ingrijorării privind capacitatea acționarului majoritar, KazMunaiGaz, de a-i acorda sprijin, în caz de nevoie. Reducerea ratingului grupului înseamnă practic o creștere a riscului și implicit o creștere a costurilor de finanțare”. Compania Rompetrol este evaluată pe Bursă la 220 de milioane de euro. Concluzia logică care se desprinde de aici este simplă. Singura salvare pentru Patriciu este ca statul să-i mai dea o păsuire și încă una până la prescrierea datoriei. Un guvern de tip PSD-PNL-UDMR este ideal pentru asta , având în vedere că averea mogulului Rompetrol a fost construită cu sprijinul mai multor oameni importanți din politica ultimilor 10 ani. Iată cine sunt ei și ce contribuții au avut la îmbogățirea lui Patriciu, devenit cel mai bogat român:

Radu Sârbu (PNȚCD)

Fost președinte al FPS a semnat în octombrie 2000 privatizarea rafinăriei Petromidia cu grupul Rompetrol. Prețul plătit de Rompetrol, în rate, a fost de 50,5 milioane de dolari la care se adăugau datorii reeșalonate de 550 de milioane de dolari. Deși conform contractului rafinăria trebuia renaționalizată în cazul neplății sumelor asumate, acest lucru nu s-a întâmplat.

Adrian Năstase (PSD)

Fost prim ministru al României în perioada 2000-2004, el a semnat ordonanța de urgență din octombrie 2003 prin care datoriile istorice ale Petromidia în valoare de 571 de milioane de euro au fost transformate în obligațiuni. Actul normativ conține câteva șopârle, una dintre ele fiind aceea că la scadență conversia obligațiunilor în acțiuni este lăsată la latitudinea Rompetrol. Gestul lui Năstase oficializează relația de vasalitate dintre Patriciu și PSD, începută în 1992 când petrolistul a spart PNL prin crearea PNL-AT și a întrat în guvernul PDSR ca ministru al lucrărilor publice. Ulterior Patriciu a revenit în PNL, pe care l-a confiscat și l-a transformat într-un instrument politic pus la dispoziția PSD pentru diverse favoruri. Petromidia este doar unul dintre ele iar Patriciu este un sponsor tradițional al PSD.

Ovidiu Mușătescu (PSD)

Fost șef APAPS, a acceptat transformarea datoriilor în acțiuni deși contractul de privatizare obligau compania la plata datoriei. În calitatea pe care o avea era obligat să monitorizeze Petromidia și să facă demersuri pentru respectarea contractului de privatizare și naționalizarea companiei.

Teodor Atanasiu (PNL)

Fost președinte AVAS în guvernul Tăriceanu a scos de sub monitorizarea postprivatizare  Rompetrol  Rafinare în februarie 2007. Astfel firma a putut fi vândută fără nicio restricție și fără nicio clauză care să garanteze statului încasarea creanței. Înainte de a ocupa funcții publice în guvernul PNL, în perioada 2000-2004, Atanasiu a fost administrator al companiei Palplast, controlată de Dinu Patriciu.

Călin Popescu Tăriceanu

Prim ministru al României între 2004 și 2008 a scos de sub supraveghere Rompetrol Rafinare și a permis vânzarea companiei în februarie 2007 deși statul avea de recuperate 571 de milioane de dolari. În perioada 2003-2004 Tăriceanu a fost administrator al Rompetrol Downstream. A fost acuzat că pe baza unor informații din interiorul Rompetrol a obținut bani mulți speculând la Bursă cu acțiuni ale companiei, alături de SR Stănescu, Verstoy Atilla, Camelia Voiculescu și alții.

Varujan Vosganian (PNL)

În calitate de ministru de finanțe a permis în august 2007 vânzarea pachetului majoritar de acțiuni al grupului Rompetrol, ministerul de finanțe fiind cel care gestiona obligațiunile emise de companiei în contul datoriei față de statul român. Vosganian nu a putut explica prin ce procedeu va putea statul să-și recupereze banii dacă Rompetrol nu va converti de bună voie obligațiunile în acțiuni. Culmea, Tăriceanu afirma întrebat fiind, că a a aflat de vânzarea Rompetrol din presă! (sursa informatiilor si citatelor: zf.ro)

Directorul Eximbank, Ionut Costea, cumnatul presedintelui PSD, Mircea Geoana, castiga 89.062 de lei pe luna fara alte stimulente, adica 20.760 de euro, dupa cum rezulta din contractul de mandat intrat in posesia HotNews.ro. Contractul a fost semnat in aprilie 2009 de catre fostul presedinte AVAS, Mircea Ursache, membru PSD. Costea a ramas director la Eximbank, desi PSD s-a retras de la guvernare de aproape o luna de zile iar functia sa a fost negociata politic de Mircea Geoana. Contacat de HotNews.ro, ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, a refuzat sa explice nivelul salariului sefului Eximbank, declarand ca nu e treaba lui si a sugerat sa luam legatura cu Mircea Ursache. Fostul sef AVAS n-a putut fi contactat.Amanunte aici http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-6366658-ionut-costea-directorul-eximbank-castiga-20-760-euro-luna-cat-plateste-statul-daca-afara-cumnatul-lui-mircea-geoana.htm

Problema rețelei de alimentare cu apă a municipiului Slobozia a devenit prioritatea zero a primarului Gabi Ionașcu. Asta pentru că starea proastă a conductelor din oțel și azbest influențează negativ calitatea apei din sursă subterană furnizată în prezent de SC Urban SA. Ca atare încă din această lună se va trece la demararea procedurilor de achiziție a materialelor necesare și identificarea unor surse de finanțare care să acopere costul operațiunii estimat de specialiștii primăriei la 8,6 milioane de lei. Primarul susține că prin rectificarea de buget operată  deja se asigura circa 1 milion de lei iar din utilizarea taxei de dezvoltare de 5% din prețul apei încasată de Urban se vor asigura încă 390.000 lei: “Cu acești bani putem demara procedurile de achiziție a conductelor din polietilenă necesare pentru rețeaua interioară și a celei din fibră de sticlă utilizată la alimentarea orașului. De asemenea avem în vedere achiziționarea serviciilor de montaj cu operatori care să dețină atât tehnologia clasică pe baza săpăturii deschise pentru conductele mai mari de 400 de mm cât și tehnologia de montare tip tub în tub care presupune montarea unei conducte noi de același diametru prin conductele vechi. Potrivit estimărilor noastre lucrarea va putea fi finalizată integral în septembrie 2010, asta în condițiile în care reușim să găsim surse de finanțare. Costul general estimat este de aproximativ 8,6 milioane și va fi acoperit din surse proprii ale bugetului, din utilizarea taxei de dezvoltare percepută de Urban în tariful încasat de la populație pentru livrarea apei și din surse de finanțare externe pe care acum le identificăm ”.

Operatorul regional este inaccesibil

Ionașcu spune că în acest moment Slobozia nu poate apela la serviciile unui operator unic care să furnizeze apă datorită conjuncturii economice și a relației juridice cu Amonil: “S-a făcut o analiză la nivelul Consiliului Local cu privire la posibila afiliere a municipiului la un operator unic de apă așa cum se întâmplă în mai multe orașe din țară. Analiza noastră a reliefat faptul că în acest moment și în această conjunctură această afiliere nu este posibilă. Situația financiară grea a Urban SA este unul dintre motive. Urban are debite mari de încasat de la populație și are la rândul său de achitat sume considerabile către Amonil, sume rămase restante de pe vremea când de la această societate se livra și agent termic către populație. Această situație economică a generat o conjunctură juridică dificilă. Consiliul Local a fost obligat printr-o hotărâre judecătorească să achite către Amonil suma de aproximativ 154 de miliarde și în aceste condiții nu putem face nici un fel de asociere până nu clarificăm situația. Din acest motiv municipiul Slobozia trebuie să se descurce cu forțe proprii pentru a furniza cetățenilor săi servicii de calitate”.

Prețul apei va scădea

Estimările specialiștilor de la Urban SA în materie de tarife percepute pentru furnizarea apei sunt optimiste. Primarul Ionașcu spune că în acest moment se lucrează la două variante de preț care au în vedere atât situația actuală, ce înglobează în preț pierderi de circa 30%, cât și situația de după reabilitarea rețelei, opreațiune ce va elimina pierderile:”Prețul asupra căruia discutăm astăzi cu specialiștii de la Urban este mai mic decât cel perceput în prezent. El se situează între 1,86 lei pe metru cub și 2,11 lei pe metru cub. În prima variantă am calculat prețul luând în considerare eliminarea pierderilor din rețea iar în cea de-a doua situația actuală când contabilizăm circa 30% pierderi datorate deteriorării rapide a rețelelor. În ambele variante prețul se situează sub cel actual care este de 2,54 de lei pe metru cub. Nu în ultimul rând am cerut juriștilor primăriei să studieze posibilitatea eliminării redevenței pe care Urban o plătește Consiliului Local pentru utilizarea rețelelor. Măsura mi se pare corectă față de cetățenii municipiului, care au plătit prin taxe și impozite costul rețelelor. În condițiile în care redevența este inclusă în prețul apei, populația plătește practic de două ori pentru același lucru iar asta nu este corect. Din moment ce pentru operatorii regionali privați există practica scutirii de redevență nu vad de ce nu am putea proceda și noi la fel cu societatea noastră ”.

Apa subterană este singura opțiune corectă

În ciuda controverselor legate de calitatea apei care ajunge la robinetele cetățenilor primaul Gabi Ionașcu susține că aceasta era singura opțiune corectă pentru o apă de calitate: “Sursa subterană pentru care am optat are câteva avantaje pe care nu le poate contesta nimeni. Este vorba despre potabilitatea controlată strict, despre garanția continuității în furnizarea ei și nu în ultimul rând de prețul mult mai mic față cel al apei adusă de la Dunăre. Cei care folosesc în prezent filtre simple pot constata că apa are o calitate ridicată, incomparabilă cu cea venită de la Dunăre dintre gunoaie. Este un fapt că în prezent rețeaua de distribuție ne creează niște probleme dar de îndată ce vom schimba conductele vom avea l robinete apă de o calitate garantată. La fel de evident este și faptul că nu avem a ne teme de restricționarea serviciului așa cum se întâmpla cu apa cumpărată de la Amonil. Ba din cauza deversărilor scăpate de sub control, ba din cauza datoriilor eram în permanență amenințați cu restricționarea furnizării. Acest lucru nu se mai poate întâmpla acum. Vreau să-i asigur pe toți cetățenii că nu există a ora aceasta nici un pericol ca Slobozia să aibă probleme în alimentarea cu apă, rețelele fiind capabile să reziste în ciuda spărturilor care mai apar. Despre preț nu e cazul să mai discutăm, estimările prezentate fiind, cred eu suficiente. De altfel în cel mai scurt timp va fi convocată comisia pentru aprobarea propunerii de preț și apoi se va merge la ANRSC pentru avizare. Cu puțin ajutor de la Dumnezeu, în septembrie 2010 vom putea furniza apa la un preț de 1,86 de lei pe metru cub, ceea ce reprezintă unul dintre cele mai mici prețuri din țară. Acesta va fi răspunsul primarului Gabi Ionașcu la adresa celor care s-au grăbit să mă acuze nefondat și să folosească un subiect sensibil, o problemă delicată pentru toți locuitorii Sloboziei, pentru a-și trage foloase electorale. Timpul va dovedi că am lucrat onest și în interesul cetățenilor”.

În partea a doua a interviului acordat GSE, deputatul Marian Neacșu face o radiografie asupra situației economice a României. Domnia sa consideră că în 2010 România va plăti nota de plată a consumului în exces din anii trecuți, dar și prețul lipsei de eficiență a guvernărilor din ultimii ani. În opinia sa aparatul de stat este supradimensionat și funcționează prost iar revendicările sindicale sunt justificate doar de modul în care guvernul alocă resursele bugetare ca și cum criza nu ar exista.

Cum vedeți evoluția economică a României condusă de un guvern minoritar și sub spectrul grevelor anunțate de sindicate?

Aș vrea să am un oarecare spirit vizionar și să pot să răspund foarte obiectiv la întrebarea asta. Din nefericire este un lucru care nu îmi dă voie să am nici măcar o viziune foarte amplă, ci una restrânsă. Ce nu pot să înțeleg este faptul că ne-am plâns până acum o săptămână că nu mai avem bani pentru funcționarea autorităților locale, pentru finanțarea sistemului de sănătate, ne împrumutăm la FMI ca să băgăm banii în consum pentru a plăti salarii și pensii. În ședința de guvern de joi am aflat că avem bani să plătim pensia socială, avem bani să dăm la drumuri naționale și județene, avem bani să plătim cheltuielile necesare pentru primării. Nu vreau să politizez discuția dar vreau să spun că nu pot avea o viziune din aceste considerente. Experiența mea din zona economică îmi spune că vom traversa o perioadă extraordinar de dificilă.. Acest comportament, pe care toate guvernele l-au avut pentru a obține câștiguri electorale, nu sunt de bun augur pentru că seamănă cu tactica pârjolirii în calea celor care vin. Iar activitatea în România nu se închide nici pe 22 noiembrie nici pe 6 decembrie. Dacă nu gestionăm cu responsabilitate resursele în perioada aceasta aruncăm anatema nefuncționării sistemului cel puțin și în primul trimestrul al anului viitor. În aceste condiții înclin să cred că ar trebui să existe un efort conjugat din partea tuturor acelora care pot să aibă decizie. Am și un exemplu ilustrativ. S-a anunțat criza politică și devalorizarea a început să cunoască iarăși un nivel destul de abrupt. Aparent, pentru multă lume nu înseamnă prea mult cei câțiva bănuți care se adună în fiecare zil la cursul de schimb leu- euro în dreptul leului. Dar pentru sumele foarte mari care se discută la nivel macro, pentru faptul că noi importăm o bună parte din resursele economice plătindu-le în valută, lucrurile acestea nu sunt deloc neglijabile. Și pentru nivelul de trai este un lucru negativ și cred că dacă ar fi gândit cu mai multă răspundere față de cetățeni colegii noștri ar fi trebuit să evite crearea acestei crize politice artificiale în momentul în care se stabilea cursul leu-euro în baza căruia se vor calcula accizele anul viitor. Criza politică a dus cursul de la 4,17 lei pentru un euro la 4,25-4,27. Cursul la care se calculează accizele pentru anul viitor va fi de 4,27, nu 4,19. Deci vom plăti mai mult pentru toate produsele accizate.

Acordul cu FMI este contrar revendicărilor sindicale. Sindicatele devin agresive și amenință cu blocaje. PSD este într-o relație subterană foarte bună cu sindicatele…

Ar trebui să fie pe față această relație. Pentru că PSD are o politică socială…

Întrebarea mea este cine mai apără în România interesele legitime ale mediului privat, cel care plătește nota de plată pentru toate aceste politici sociale?

Di nefericire interesele mediului privat nu au fost reprezentate la nivelul executivului..

La nici unul dintre guverne..

La nici unul, sunt aproape total de acord. Mai mult decât atât, acum mai mult decât oricând se manifestă un soi de concurență neloială a statului în economia reală. De ce nu este lăsat sistemul privat să-și găsească propriile soluții? Statul are o poziție distructivă în raport cu mediul privat. Cei din mediul privat au fost primii care au realizat care sunt efectele crizei și și-au luat primele măsuri. Au redus cheltuielile, și-au redimensionat personalul și și-au reconsiderat poziția în raport cu ceea ce oferă piața în acest moment. În zona publică, care are mult mai multă remanență și mult mai mult imobilism, lucrurile nu numai că nu s-au pus în termenii aceștia ci nu se pun în acești termeni nici în continuare. Or, în condițiile în care de la privat se disponibilizează un număr important de personal, mulți dintre patroni renunțând în momentul acesta la ceea ce înseamnă esența capitalismului, respectiv obținerea de profit, doar ca să își salveze afacerea, la stat lucrurile rămân neschimbate. Iar atunci când se încearcă a se lua măsuri în zona respectivă fie nu se recunoaște că aparatul este unul stufos deși asta este evident, fie nu se recunoaște că aparatul de stat este ineficient, și asta o știm cu toții. Mai mult decât atât se manifestă și această agresivitate a sindicatelor din sistemul public despre care spuneai ceva mai devreme. Este în mod cert o foame de bani teribilă. De asta ne-am împrumutat la organismele internaționale, de asta avem o marjă de datorie internă foarte mare. Apreciez că este o mare prostie să ne împrumutăm pentru a consuma. Pentru că acei bani pe care-i împrumutăm ca statul să funcționeze prost din punct de vedere instituțional vor antama generațiile viitoare. Ceea ce se întâmplă acum referitor la agresivitatea mișcării sindicale ea pleacă de la un principiu cunoscut. Românii au o vorbă care spune că nu e prost cine cere, ci cel care dă. Pentru a-și putea susține interesele, și, slavă Domnului, știm că sunt destule,   cei de la vârful mișcării sindicale sunt datori să iasă în fața celor pe care-i reprezintă cu realizări cât mai notabile. Motiv pentru care solicită. În aceleași timp este de condamnat și executivul care nu a găsit cele mai bune abordări. E normal să vi să ceri și să iei totul. Dar la fel de bine cunosc și sindicaliștii că ne aflăm într-o perioadă e criză. Dacă părțile ar fi stat față în față cu picioarele în apă rece s-ar fi găsit soluții pentru obținerea unui echilibru între ce se cere și ce se poate da efectiv.

Executivul a avut totuși o voce mai rațională decât restul clasei politice. Cei din executiv, de la ambele partide îndemnau la cumpătare iar politicienii angrenați în campanie bombardau cu discursuri populiste. Cum se împacă atitudinile acestea?

Se pot găsi aici circumstanțe. Atâta vreme cât cei neimplicați la guvernare văd că în zona executivului există cheltuieli cu un caracter preferențial și neeconomicos atunci sunt îndreptățiți să creadă că sunt bani care nu sunt mobilizați acolo unde ar trebui, motiv pentru care se solicită. Și cred că asta este și filozofia sindicatelor. Când soliciți cumpătare, ar trebui să demonstrezi prin puterea exemplului că această cumpătare este posibilă. Or, lucrul acesta nu a fost extrem de vizibil în actul de guvernare. Am avut cel mai mare buget de investiții. Eu nu am văzut nici o investiție spectaculoasă pusă în operă.

O perspectivă asupra vieții economice de după alegeri?

Indiferent cine va câștiga alegerile situația economică va fi aceeași. Cred că vom plăti prețul exceselor pe care le-am făcut în ultimii ani. Apreciez că efectele devastatoare ale crizei vor fi mai vizibile anul viitor. Nici acum și nici înainte de alegerile parlamentare din 2008 nu am aflat adevărul despre situația reală a economiei românești. Eu cred că ea este mai ea decât se previzionează și decât cunoaștem. Atâta vreme cât te împrumuți pentru a consuma este echivalentul național al acelui împrumut cu buletinul. Oamenii s-au bucurat foarte tare, și cred că într-un fel sau altul acesta este și fundamentul crizei, că se pot împrumuta ușor. Și ei s-au împrumutat tot pentru consum. Au fost foarte puțini cei care s-au împrumutat pentru a-și cumpăra un mijloc productiv, care să producă plusvaloare. Ne-am împrumutat să cumpărăm un frigider, o mașină, o casă. Am vrut să demonstrăm un alt statut față de cl pe care îl avem în mod uzual. Poate că ar fi trebuit intervenit mult mai demult în sistemul bancar care a cordat credite pentru orice. Prețul pentru acest desfrâu al consumului îl vom plăti după alegeri. Se prezumă că vom avea o perioadă liniștită de 3 ani fără alegeri. Și trebuie să recunosc că abia o aștept. Ar trebui să fie o perioadă în care să putem construi în liniște. Nu cu măsuri luate pe genunchi și nu cu asumări de răspunderi guvernamentale. Sper să avem și președinte și guvern care să susține astfel de abordări.

Credeți că PSD ar putea susține un guvern de tehnocrați cu un program economic care să nu aibă legătură cu programele politice ale partidelor parlamentare?

Aș vrea să cred că nu s-ar impune o astfel de guvernare. Că lucrurile nu sunt atât de rele. În opinia mea un guvern de tehnocrați susținut din parlament ar trebui să apară atunci când un guvern politic nu mai are soluții. În tot spectru politic există politicieni care au dovedit de-a lungul timpului profesionalism. Am avut miniștrii politici buni la toate partidele. Poate că s-ar impune un guvern de largă coaliție decât un guvern de tehnocrați.

A analiza defectele clasei politice fără a lua în calcul și vina electoratului, a poporului pe umerii căruia plânge toată lumea este o eroare. Clasa politică este într-adevăr coruptă până în măduvă, populată cu aborigeni și necuvântătoare și incapabilă de a se reforma. Plecând de la criteriile de selecție și promovare și până la modalitatea discutabilă prin care lichelele migrează între cele trei partide importante de pe scena politică, totul indică putregai și mizerie. Șmecherii și cei aleși de băieții din umbră ocupă locurile din față, iau pozițiile cheie și execută comenzi. În schimb sunt lăsați să se îmbogățească fără măsură și fără riscul de a suporta rigorile legii. Cei mai fraierii sunt lăsați să se bucure de posturi călduțe în administrație, posturi pentru care nu au de multe ori competențele cerute de lege. La schimb pun osul în campanie și execută ordinele venite de la eșalonul din frunte fără comentarii și la timp. Așa funcționează sistemul iar golanii sunt răspândiți egal în toate partidele. Acest sistem nu ar fi fost posibil fără complicitatea cetățeanului, a contribuabilului care plătește tot. Votul a ajuns o marfă tranzacționabilă care are un preț estimat de 1 milion de lei per bucată. Și nu e vorba de o metaforă sau de costul total al campaniei raportat la numărul de voturi obținute de un partid. E vorba de suma alocată de partide ca să convingă un bizon să ștampileze. Circa 500.000 se încasează de votant, restul fiind comisioane. Nu contează programele electorale sau profilul candidaților. Contează ce se dă. Nici măcar promisiunile electorale nu se mai pun la socoteală, căci toată lumea știe că gargara din campanie nu face nici doi lei. Banul, micul, berea, găleata sau ce se mai oferă de către candidați reprezintă miza. Oamenii conștienți nu mai merg la vot de scârbă și nu poți să-i acuzi prea tare. Nu au cu cine vota și nu e menirea lor să creeze o alternativă. Decizia se ia la baza societății, acolo unde legea e o glumă, informația nu există iar prostia este dominantă. Votează regulat pătura cea mai de jos, care habar nu are despre semnificația ștampilei sau despre personajele ce i se vâră sub nas pe buletine. Că s-a ajuns aici este performanța PSD-ului, cea mai ticăloasă și retrogradă forță politică. Partidul lui Iliescu s-a bazat întotdeauna pe masele ignorate cărora le-a promis un contract pe termen scurt. Mită electorală și ajutoare de la stat contra voturi. În 2009, proiectul imaginat de Iliescu a reușit. Pentru că nu știm să protestăm, pentru că nu ne opunem, pentru că treburile publice nu sunt treaba noastră, pentru că regulile trebuie să le respecte alții, pentru că ne place să ne descurcăm. Necazul este că toată clasa politică a sesizat că nu are cenzor și partener. Și se comportă ca atare. Ne oferă gunoi ambalat diferit astfel încât orice am alege tot de reziduuri avem parte. Și fac asta pentru că noi nu mai suntem juriu de concurs, ci aplaudacii din sală.

Cam la asta se rezumă dilema existențială în care se găsește guvernul Boc. Asaltat din toate părțile cu revendicări salariale ce acoperă întreaga plajă dintre ridicol și justificat, executivul este nevoit să împartă două paie din buget către mai mulți consumatori din sectorul bugetar. În absența restructurării statului, care ar fi asigurat salarii decente pentru un număr rezonabil de funcționari, criteriile care stau la baza alcătuirii ordinei de priorități în care se vor satisface doleanțele salariale devin absolut neoperante. Pe cine să tai din listă și pe cine să urci? Bunul simț îți spune că un criteriu eficient ar fi importanța muncii depuse. Este important să ai poliție? Cam da, că jafurile se înmulțesc alarmant și chiar dacă polițiștii nu se omoară cu prinderea infractorilor măcar simpla lor prezență în stradă mai aplanează starea de debandadă care s-a instalat deja în localitățile patriei. Poți să tai de la judecători? Nu, asta-i clar, că ei nu numai că aplică legea dar au pretenția s-o și facă. Iar dacă guvernul a refuzat să le pună în aplicație sentințele prin care își majorau salariile oamenii legii au intrat într-o grevă care nu e grevă. Adică nu o numesc așa pentru că nu au voie la astfel de manifestări. Se cheamă protest spontan și nu se pune. Am putea adopta soluția cehă, care în 1990 a desființat sistemul juridic comunist cu tot cu relicvele umane din interior și a pus altceva în loc. Dar cum conducătorii noștri nu sunt cehi, mai bine cedăm și plătim. De profesori iar nu e bine să ne atingem. Cu toate că universitarii cu salarii de peste 50 de milioane pe cap de normă furajată urlă ca din gură de șarpe deși timpul lor de lucru este cel mai scăzut din Europa. Poate că pentru profesorii din preuniversitar chiar ar trebui să facem ceva, dar ce te faci cu medicii? Că nici ei nu sunt mulțumiți de salarii, unii chiar pe bună dreptate. Despre funcționarii din instituțiile publice ce să mai vorbim. Mai importanți ca ei nu se există. Oamenii cu mânecuță care se calcă în picioare în spatele ghișeelor sunt de departe cei importanți. Fără ei birocrația nu există. Ce dacă din 10 care iau leafă abia 3 muncesc cu adevărat? Stat fără funcționari nu există, așa că Boc ar face bine să plătească și să nu concedieze nimic. Cam așa arată tabloul negocierilor dintre o clasă politică plină de demagogi și incompetenți și niște sindicaliștii vopsiți, milionari în euro, care bat cu pumnul în masă dorind se decidă cum se împart taxele colectate din ce în ce mai greu de la firme. Singurul care nu este întrebat nimic în acest haos este sectorul privat, cel care plătește tot acest dezmăț bugetar și care nu primește nimic niciodată. Nimic în afară de piedici de la toți care grupați în sindicate urlă ca din gură de șarpe după venituri decente. Dar cum mediul privat este reprezentat în genere de patroni, grup puțin numeros și nevocal, duelul între plătitori și consumatori este ilegal. Soluția ar fi aceea ca salariații să își încaseze toții banii în mână și să-și plătească singuri taxele. Când toți salariații vor fi conștienți de calitatea lor de contribuabili, să te ții negocieri cu burtoșii din fruntea clanurilor sindicale!

grau 

Guvernul Boc a emis pe 30 iunie o Ordonanta de Urgență prin care încearcă să oprească comerțul la negru cu grâu și pâine. Potrivit noilor reglementari TIR-urile prinse în trafic că transportă grâu sau pâine fără acte de proveniență sunt confiscate direct de către inspectorii ANAF și polițiști. Guvernul a luat această măsură pentru că piața neagră a comerțului cu grâu a depășit 50% din totalul tranzacțiilor cu cereale din România. Președintele Agrostar, Stefan Nicolae susține că pierderile anuale la bugetul de stat provocate de comertul ilicit cu cereale se ridică la 2 miliarde de euro.

 

Măsuri inutile

Guvernul a emis în 30 iunie Ordonanta de Urgență 93 care prevede că transporturile de cereale care nu au acte în regulă sunt confiscate cu tot cu mijloacele de transport. În aceeași ordonanță se prevede că și produsele de panificație (cum ar fi pâinea, n.red.) sunt confiscate dacă transportul nu este însoțit de actele doveditoare. “Transportul în scop comercial al cerealelor sau al produselor de panificație, neînsoțite de documentele prevăzute de lege care să justifice proveniența licită a acestora este amendat cu 3.000-5.000 de lei și confiscarea mărfii și mijlocului de trasport marfă utilizat în acest scop”, se arată în Ordonanța de Urgență a Guvernului. Guvernul argumenteaza aceasta decizie menționând că fenomenul comercializării la negru a cerealor a luat amploare în special în perioada de vară. “În perioada campaniei de vară se amplifică activitatile ilicite în care sunt implicați operatorii economici care se ocupă cu comercializarea și transportul cerealelor, fiind momentul în care se creează stocuri ilicite de cereale ce ulterior sunt utilizate pentru tranzacții comerciale sau producția de panificație neînregistrată”, se menționează în preambulul ordonanței publicate în Monitorul Oficial, pe 1 iunie.

Polițiștii își iau 15% prima din ce confiscă

Pentru a pune în aplicare prevederile guvernamentale s-au creat echipe mixte de polițiști și inspectori ai Agentiei Naționale de Administrare Fiscală. În ordonanță se mai prevede că 15% din valoarea cerealelor și autovehiculelor confiscate urmează să fie utilizate drept premii pentru inspectorii ANAF și polițiști. Restul sumelor rezultate din valorificarea bunurilor intră la bugetul de stat. Oficial, băieții deștepți de pe piața grâului au 40%, neoficial piața neagră depășește 50%. Piața neagră a tranzacțiilor cu cereale, în special grâu, reprezintă aproximativ jumătate din piața din România. Într-un raport preliminar realizat de Consiliul Concurenței la începutul anului se arată că vânzările ilicite de grâu din România sunt de 40% din totalul de tranzacții.

Piața cerealelor – 50% contrabandă
Din informaţiile primite de la participanţii la piaţă, reiese existenţa unei pieţe negre, respectiv a tranzacţiilor nefiscalizate (pentru care nu se plăteşte TVA sau alte taxe şi impozite). Aceiaşi participanţi estimează nivelul acestei pieţe la aproximativ 40% din totalul tranzacţiilor, ceea ce conduce la pierderi semnificative generate bugetului de stat şi la dezavantaje competitive create participanţilor corecţi”, se arată în raportul Consiliului Concurenței.
Președintele Federației Naționale a Sindicatelor din Agricultură, Agrostar, Stefan Nicolae susține că piața neagră reprezintă chiar 50% și că acest fenomen persistă de ani de zile. “Este una din problemele cele mai importante pe care le avem noi. Este un fenomen care continuă de ani de zile pentru că autoritățile nu iau masuri”, a declarat Nicolae Ștefan. Unul din factorii favorizanți ai acestui fenomen este în opinia lui Ștefan Nicolae și faptul că în țara noastră nivelul TVA-ului, de 19%, este mare pentru vanzătorii individuali. “În toate țările UE nivelul de impozitare nu depășește 5%. Astfel că sigur că se încurajează și comerțul la negru cu grâu”, mai spune președintele Agrostar. Potrivit acestuia pagubele produse la bugetul de stat prin neplata taxelor se ridica anual la suma de 2 miliarde de euro.(preluare Hotnews.ro)

 

În Ialomița s-au aplicat 18 amenzi

 

Că măsurile introduce de guvern sunt ineficiente o demonstrează situația aplicării ordonanței în Ialomița. În perioada 3-15 iulie 2009, comisarii Gărzii Financiare au reușit să verifice în cadrul operațiunii Cărăușul” 530 de mașini aflate în trafic. Controalele s-au soldat cu aplicarea a 18 amenzi și confiscarea a 177 de tone de grâu și a circa 5 tone de rapiță. Amenzile aplicate de comisari s/au ridicat la valoarea de 67.000 de lei. La acțiunea inițiată de guvern au participat toți comisarii Gărzii Financiare, care au fost nevoiți să lase la o parte alte sectoare de activitate care se cereau controlate. În ciuda acestei mobilizări, rezultatele nu sunt spectaculoase. Și nici nu aveau cum să fie câtă vreme legislația în domeniul agriculturii este proastă, incompletă și oferă multe portițe evazioniștilor.

 

Evaziune fiscală cu Legea în mână!

 

Estimările specialiștilor din cadrul GF Ialomița arată că circa 40 % din suprafața totală de teren agricol din județ este exploată în regim individual iar producția aferentă este nefiscalizată. Potrivit Codului Fiscal, sunt supuse controlului și impozitării doar societățile comerciale și asociațiile agricole înființate în baza Legii 36. Persoanele fizice autorizate care țin evidență contabilă în partidă simplă sunt neimpozitate. În ciuda faptului că guvernul a scos organele de control în stradă, verificările sunt ineficiente și inutile tocmai grație golurilor din legislație. Avizele de însoțire a mărfii nu se mai emit de Ministerul de Finanțe, fapt ce le face ușor de falsificat. Parctic, aceste documente pot fi scrise cu pixul pe o hârtie, fapt ce face ca un transport ilicit să devină legal. Filiera traficului cu cereale pleacă din câmp, unde samsarii achiziționează marfă pe bază de borderouri de achiziție de la persoane fizice. Samsarii nu au nicio problemă în a cumpăra marfă la negru, câtă vreme avizele de însoțirea mărfii se fac pe genunchi, nefiind documente cu regim special. Marfa astfel colectată se expediază apoi către firme recent înființate, care potrivit aceluiași cod fiscal depun situații financiare după patru luni de la înființare. Dacă firma este înființată în iunie este obligată să depună declarații abia în octombrie, timp în care se poate încărca cu obligații de plată de sute de miliarde. Asta se întâmplă la colectarea de TVA , taxa pe care cumpărătorul final din Portul Constanța o deduce, iar intermediarul care a colectat-o nu o plătește, firma fiind desființată sau abandonată pur și simplu după finalizarea campaniei agricole. De regulă aceste firme de tip bidon nu au sedii declarate corect și nu au nici un fel de patrimoniu, prejudiciul neputând fi recuperat.

 

Statul refuză să ia măsuri eficiente

Deși evaziunea fiscală în agricultură a ajuns fenomen, statul refuza să introducă un set de măsuri simple care ar diminua considerabil fenomenul. Specialiștii din cadrul GF Ialomița sunt de părere că taxarea inversă a TVA ar fi o măsură ușor de introdus, care și-a dovedit eficiența la combaterea evaziunii fiscale din domeniul comerțului cu fier vechi. Parctic, prin taxare invesră TVA ar fi plătită de cumpărătorul final, intermediarii încasând la vânzarea cerealelor prețul din factură fără TVA. O altă măsură utilă ar fi reintroducerea avizelor de expediție cu regim special, fapt ce ar face mai ușoară urmărirea transporturilor pe baza unor documente cu regim special. Scurtarea termenelor de depunere a declarațiilor fiscale de la 3 luni la o lună ar fi o altă măsură care ar împiedica firmele să acumuleze restanțe mari la plata TVA, activitățile ilicite putând fi depistate operativ și stopate la timp. În absența acestor măsuri, scoaterea comisarilor din Garda Financiară în stradă este doar o măsură propagandistică, inutilă și costisitoare. Deși măsurile enunțate de finanțiști sunt simple și ușor de aplicat, statul nu se grăbește să le introducă. Asta ar putea duce pe oricine cu gândul la finanțarea politicienilor din vârful statului de către filiere de trafic de cereale care obțin profituri anuale de miliarde de euro. Un exemplu concret de operațiuni frauduloase cu cereale demonstrează cât de permisivă este legislația, ce poate fi penetrată chiar și de o firmă aflată în insolvență!

Tun italienesc cu o firmă aflată în faliment!

Afacerea a fost descoperită de comisarii GF Ialomița și are un prejudiciul de circa 3 milioane de euro. Pe post de bidon se regăsește firma Romviv Invest SRL, cu sediul în județul Giurgiu. Înființată în octombrie 2006, societatea a livrat cereale pentru un număr de circa 88 de societăți comerciale. Printre ele s-a aflat și Romgrain SRL Slobozia, care a înregistrat în evidențele contabile 16 facturi emise de către firma din Giurgiu, aferente unei cantități de 2851 de tone de cereale. Firma din Giurgiu nu a depus declarații fiscale de la înființare, nu are sediu valabil și mandatul administratorului este expirat. Numai din afacerile cu cereale prejudiciul adus statului se ridică la 67 de miliarde diferențe la impozitul pe profit și 60 de miliarde din TVA. Cum a putut funcționa această firmă mai bine de un an fără să fie deranjată de organele fiscale este greu de spus. Situați este la fel de ciudată și în ceea ce privește firma din Slobozia implicată în afacere. Romgrain SRL are ca obiect de activitate comerțul cu cereale, a fost înființată în iunie 2007, are un capital social de 2 milioane de lei și este controlată de acționarul unic Nolo Achile, cetățean italian. Evidențele de la Ministerul Finanțelor arată că în numai un an firma a acumulat datorii de circa 13 miliarde de lei, aflându-se din 2009 în procedură de insolvență. Dacă afacerea cu firma din Giurgiu ar fi ieșit, probabil că statul ar fi contabilizat o gaură de câteva zeci de miliarde de o firmă aflată, cică, sub control judiciar! Ceea ce era de demonstrat.