Thursday, July 31st, 2014

Este clar, nici hoţia nu mai este ce era odată. Cel puţin în Ialomiţa, fenomenul atât de drag politicienilor se află în scădere calitativă şi cantitativă. Iar dacă în instituţiile publice din Slobozia se mai fură cât de cât cu metodă, în mediul rural jaful şi şmenul au atins cote de ridicol strigătoare la cer. Dacă altă dată Ialomiţa ţinea capul de afiş în presa centrală cu tunuri senzaţionale executate de capii judeţeni şi de care GSE scria cu maxim succes, în aceste zile de răstrişte suntem nevoiţi să ne mulţumim cu nimicuri. Un astfel de nimic a adus judeţul nostru în gura presei centrale nu cu mult timp în urmă. Viceprimarul comunei Miloşeşti, liberalul Nelu Chiţoiu, a fost prins la furat de poliţistul din comună. Ştirea ar fi fost senzaţională dacă furtul ar fi fost unul consistent. Era însă vorba doar de nişte banali stâlpi metalici folosiţi în construcţii, pe care vicele i-a săltat ca tolomacul din curtea primăriei. Cel puţin aşa zice el. Povestea pe care o dezvoltăm în cele ce urmează nu este despre corupţie. Nici măcar despre hoţie. Este despre prostia în stare pură şi solidaritatea neaşteptată dintre urmaşii lui Brătianu şi cei ai lui Păcală în jurul unei găinării de râs. Sau de plâns.

O ştire care refuză să moară

Regula şi practica spun că o ştire crapă imediat după ce peste ea trec vreo 24 de ore. Publicul o gustă, se amuză sau se enervează după caz şi apoi o uită. Ştirea cu Nelu Liberalul, hoţul de popi din Miloşeşti, ar fi avut probabil aceeaşi soartă. Un tur de forţă la TV, câteva notiţe prin presa locală şi ceva comentarii despre prostie la o cafea făcute de avizaţi ar fi fost tot ce putea genera o astfel de ştire. Şi doar atât a generat până când pe ordinea de zi a şedinţei consiliului local a aterizat un proiect de hotărâre care viza demiterea vicelui Nelu, cercetat de poliţie pentru furt. Subiectul a fost strecurat pe agenda consilierilor locali de o adresă a prefectului Teculescu. Care cerea edililor să ia în discuţie oportunitatea punerii pe liber a lui Nelu Chiţoiu ca efect direct al furtului petrecut în dimineaţa zilei de 8 aprilie 2010. Întruniţi în conclav, cei 11consilieri locali au respins cerinţa primarului. Aşa am ajuns pe urmele acestei ştiri pe care la momentul producerii ei o consideram banală. Nu era deloc aşa, mica noastră expediţie la Miloşeşti soldându-se cu dezvăluiri inedite.

Primarul Zeca, un om cu memorie

Cu primarul comunei Miloşeşti ne-am întâlnit la o cafea. Pe care am plătit-o noi, ca să nu iasă vorbe. L-am întrebat care-i baiul cu vicele Nelu, care să dădea prigonit pe la partid. Primarul ne-a explicat totul dintr-o suflare. Aşa am aflat despre hod-up-ul viceprimarului de la cea mai bună sursă şi anume adversarul său politic: “La 4 dimineaţă maşina lui era în curtea primăriei. Poliţiştii erau în alertă pentru furtul acela de la Însurăţei. Când au trecut pe lângă primărie au văzut o umbră în curte şi o maşină cu farurile stinse la poartă. Portbagajul era plin cu ţevi metalice. L-au întrebat ce este cu ele şi dacă ştie cineva ce e cu acele ţevi. M-au sunat pe mine şi m-au întrebat dacă ştiu ceva. Le-am spus că nu ştiu, dar că mi se pare suspect că le cară la ora asta. Dacă era ceva curat le căra ziua cu o căruţă, ceva. Ţevile erau ale firmei care lucrează la extinderea primăriei, Sinclaire Ploieşti. L-am sunat pe patron care mi-a spus că nici el şi nici vreun angajat al firmei nu ştiau ceva despre ţevi şi că nu le dăduseră ei. Ţevile erau nişte popi de metal care susţineau placa de la tavan turnată cu câteva zile în urmă. Şeful de post îl lăsase să ducă ţevile acasă, fără să îşi pună problema că le-ar fi furat. Înainte de Paște stabilisem ca paza la primărie să fie permanentă şi să nu mai facă de permanenţă salariaţi ai primăriei, ci cei de la ajutor social pe care-i foloseam la pază. Am sunat la primărie şi i-am întrebat pe funcţionari de ce nu am avut paznici permanenţi aşa cum am dat dispoziţie. Mi-au spus că se opusese vicele şi că abia din seara aia (9 aprilie) urmau să intre la pază cei de la 416. Au venit de la poliţia judeţeană şi cei de la firmă şi au constat că se furaseră 63 de stâlpi, care fuseseră cofraţi să ţină tavanul. Se furaseră din diverse locuri ca să nu rămână placa fără susţinere. Poliţistul a spus că vicele adusese cu maşina la postul de poliţie doar 6 stâlpi. Patronul şi angajaţii au constatat că deşi toţi stâlpii au fost montaţi din seara precedentă, dimineaţă lipseau 63. Dosarul penal este în cercetare la poliţie. În şedinţa de săptămâna trecută a CL am propus schimbarea din funcţie a viceprimarului pe motiv că nu-şi îndeplineşte atribuţiile delegate. Mai exact atribuţiile în domeniul pazei şi ordinii, pe care i le-am delegat la începutul mandatului. Doar 4 consilieri au votat pentru demitere şi propunerea a căzut”. Era o poveste frumoasă, dar doar o poveste. Aşa că am simţit nevoia să vorbim cu Nelu. Să-l provocăm la un dialog sincer pe, poate, cel mai fraier hoţ din istoria recentă a ţărişoarei.

Cu vicele Nelu despre hoţie. Şi prostie.

Nelu Chiţoiu este liberal. Adică membru PNL cu acte în regulă, cu butiqe, teren şi Passat ca orice exponent al clasei de mijloc. Dacă Patriciu ar fi activat la Miloşeşti ar fi fost exact ca el. Poate ceva mai orientat, pentru că în timp ce Patriciu a pus-o cu Petromidia şi a intrat în galeria marilor tunari ai ţării, bietul Nelu s-a mulţumit cu nişte popi. Care culmea, nici măcar nu fuseseră săltaţi de la stat, ci de la privat. O altă contradicţie ideologică flagrantă căci, potrivit doctrinei, PNL susţine mediul privat, nu-l pradă noaptea cu Passat-ul! Dialogul cu Nelu s-a legat destul de uşor, într-un birou de protocol neafectat de lucrările de extindere a sediului primăriei. Relaxat şi zâmbitor, vicele Nelu ne-a expus versiunea lui cursiv şi articulat. Atât de articulat cât i-a permis privata de drept absolvită de curând la Bucureşti.

Aicea lângă gard

Aşa exprimă plastic vicele Nelu descrierea locului faptei. Scena se petrecea într-o dimineaţă pe la 4, când Nelu umbla ca orbetele pe străzi. Cu Passat-ul. Popii, adică stâlpii metalici, erau lângă poarta larg deschisă a primăriei. Nelu i-a văzut şi, de frica hoţilor, i-a urcat în portbagaj.

-         Dimineaţa, pe la 4, mă întorceam acasă şi am oprit în faţa primăriei şi nu văd o greşeală a mea. Bineînţeles că pot verifica oricând ce este sau aşa. Şi am văzut cele şase ţevi lângă gard aicea. Am rămas şi eu surprins. Acum de ce să nu recunosc, le-am luat, le-am pus în maşină şi pe urmă şeful de post cu ajutorul au trecut pe lângă maşina mea deci, bineînţeles că o cunoşteau şi n-au oprit. Eu m-am dat jos din maşină şi pe urmă deci au văzut că au trecut pe lângă mine. Maşina era oprită în faţa primăriei, deci nicidecum cum au zis că au alergat după mine cu maşina

-         Şi ţevile unde le-aţi găsit?

-         Lângă gard, aicea.

-         Lângă gardul primăriei?

-         Da. Şi le-am luat, le-am pus în maşină foarte bine deci eu dimineaţa puteam să spun… adică nu puteam să spun. Acum nu erau ţevile de la primărie, era de la firma respectivă. Eu dimineaţă urma să vorbesc cu patronul respectiv şi să-i aduc la cunoştinţă. Între timp şeful de post fiind foarte agitat pe mine că de fiecare dată noi nu că nu ne-am înţeles am fost buni prieteni până la un moment dat pe urmă nu prea suntem pe aceeaşi undă.

-         Dumneavoastră aţi luat cele 6 ţevi acasă că vă trebuiau sau să nu le fure altcineva?

-         Nu, eu practic le-am luat că putea să le ia altcineva. Eu dimineaţă le aduceam înapoi…

-         Dar erau în interiorul curţii sau în exterior?

-         Lângă porţile de la intrare. Porţile erau deschise şi….

-         Nu erau muncitori?

-         Nu. Nu era nici paza. Paza fusese noaptea, au plecat, dimineaţa nu ştiu la cât plecau ei. La 4 cred că plecau.

De fapt, Nelu ştia exact ce şi cum cu paza comunală, că el o coordona. Deşi primarul dăduse dispoziţie ca primăria să fie pazită de doi asistaţi angajaţi la pază, Nelu a omis vreo două zile să duce ordinul la îndeplinire. Deci, Nelu gândea cu premeditare.

Deci şi eu am rămas suprins atunci că domnul şef de post a zis că la ora 4 bineînţeles că a fost la culmea”.

Vorbe meşteşugite! Nelu încerca să ne spună forţându-şi la maxim vocabularul că şeful de post ştia la ora 4 câţi stâlpi se furaseră. Sau aşa credem noi suspectându-l pe domnul vice de inteligenţă. Oricum, am aflat că, la o adică, el putea să o şteargă de la faţa locului dacă era vreun hoţ.

-         Cine asigura paza?

-         Aveam pază în comună. Deci au fost diponibilizaţi pă 12 aprilie.

-         Şi ce aţi vorbit cu şeful de post?

-         S-a întors de la vreo 100 de metri că nu mă observase. Eu puteam să plec cu maşina şi nu se mai întâmpla chiar absolut nimic, că nu ştia. Dar eu i-am spus că stâlpii i-am pus în maşină şi dacă este îi aduc dimineaţă. M-a acuzat că i-am luat. Da, domnule, i-am luat, asta este. Sunt la mine în maşină, eu dimineaţă o să-i aduc înapoi. Şi chiar dacă este deci luam pentru un gard şi asta e problema mea şi a firmei respective. Dar s-a făcut chestie politică. Au zis că am luat 60 şi nu ştiu cât de stâlpi..

-         Cine v-a acuzat? Poliţia sau firma?

-         Poliţia. Deci şi eu am rămas suprins atunci că domnul şef de post a zis că la ora 4 bineînţeles că a fost la culmea.

-         Domnul vice, ma scuzaţi dar cred ca nu am înţeles. Domnul şef de post s-a întors şi aţi avut un dialog cu dânsul lângă maşina dvs. cu stâlpii în maşină?

-         Da.

-         Şi v-a acuzat că-i furaţi? De unde ştia el că-i furaţi?

-         Nu m-a acuzat, nu nimic.

-         Dar ce v-a zis?

-         Ce faci? Zic am găsit stâlpii ăştia aici zic, i-am luat. Zic acum o să discut cu patronul marţi la prima oră şi asta. Şi domnul şef de post m-a acuzat de furt …

-         Păi dupa ce i-aţi explicat a plecat?

-         Da, a plecat.

-         Şi v-aţi trezit după aceea pus sub acuzare?

-         Da.

-         Şi atunci înseamnă că cineva v-a făcut o plângere. Cine?

-         Nu ştiu.

63 de stâlpi din ăia nu cred că încăpea într-un Passat”.

Deşi jurist cu acte în regulă, Nelu nu pricepea ce căuta poliţia în afacerea asta. Că stâlpii, şi dacă-i luase pentru un gard provizoriu sau ceva, nu aveau treabă cu statul. Că erau stâlpi privaţi şi treaba era între el şi proprietar. V-am spus noi că Nelu este un liberal tipic care reclamă neintervenţia statului în economie?

-         Şi după ce aţi dus stâlpii acasă?

-         I-am dat jos din maşină. Încă i-am pus la intrare…

-         La ce oră aţi revenit la primărie?

-         La ora 8. Şi ca să găsesc de la poliţie de la Slobozia să fiu cercetat că am luat 63 de stâlpi. Am rămas surprins că au ştiut exact cantitatea cât a dispărut.

-         La ora 8 dimineaţa aţi adus cei 6 stâlpi înapoi?

-         Bineânţeles că i-am adus la poliţie la Miloşeşti că m-a cercetat, auzi, m-a cercetat, a zis că sunt acuzat de furt. Am dat stâlpii înapoi. Chiar dacă era de-i luam îi luam pentru un gard provizoriu să zic şi asta dar pentru şase stâlpi nu să pună în spate aşa şi să vină deci dacă eu eram prins asupra faptului că  furam şeful de post putea să mă reţină să spună, nu, stai aici facem…

-         Dimineaţă la ora 8 aţi găsit aici poliţişti care v-au adus la cunoştinţă că sunteţi acuzat de furt?

-         Da.

-         Şi de unde ştiau cifra exactă, că aţi furat 63 de stâlpi?

-         Şeful de post a făcut un proces verbal ca ulterior să-l semnez. Şi în procesul verbal că la ora 4-5 dimineaţa, nu ştiu cît a scris acolo, că eu aş fi furat 63 de stâlpi dintr-o maşină. 63 de stâlpi din ăia nu cred că încăpea într-un Passat.

-         Maşina dvs fiind Passat?

-         Da.

-         Şi stâlpii erau puşi pe maşină?

-         Nu, erau în portbagaj şi erau scoşi în afară.

..sincer nu aveam şi nu am nici acum numărul de telefon al patronului respectiv, deci am discutat pe urmă cu dumnealui la telefon..”

Nu vă cruciţi, nu e prostie. Nelu era deja obosit. O bormaşină repezită sălbatic în pereţi ne-a tulburat finalul dialogului. Chiar dacă patronul firmei păgubite spune că nu l-a sunat niciodată pe vicele liberal, Nelu insistă. Şi spulberă orice tentativă a noastră de a da conotaţii politice furtişagului său de doi bani, deşi teoria ne-o servise el ceva mai devreme.

-         N-am mai apucat să vorbesc, domnul şef de post l-a sunat pe domnul primar, domnul primar am înţeles că a discutat cu patronul firmei, deci el la ora 8…. sincer nu aveam şi nu am nici acum numărul de telefon al patronului respectiv, deci am discutat pe urmă cu dumnealui la telefon, a spus ca să se termine tot că nu are nicio pretenţie şi asta că să-i duc cei 63 de stâlpi înapoi. I-am spus domnule eu nu am luat 63 de stâlpi că nu avem cum să-i iau.

-         Poate aţi făcut mai multe drumuri!

-         Nu.

-         Credeţi că este vreo influenţă politică, ceva?

-         Nu ştiu şi nici nu pot spune lucrul ăsta.

Un lucru este cert: Nelu ne place. E din filmul de prost gust care rulează în România de 20 de ani.

Nelu, un politician susţinut de politicieni

Şeful de post ne-a trimis la biroul de presă al IPJ. N-a vrut să discute despre caz. Ne-a spus doar că vicele Nelu i-a spus că are stâlpii de la patronul firmei care lucrează la primărie şi de aceea i-a dat drumul să plece. Nici nu voiam să aflăm mai mult. Povestea viceprimarului era evident o gogoaşă. Pe care liderii PNL au înghiţit-o de nevoie. Politica e pe voturi şi funcţii. Iar Nelu, pentru ei cel puţin, este o funcţie în palmaresul şi aşa firav al partidului. Ce contează că partidul bunului simţ personificat de Antonescu se solidarizează cu un băiat strângător cercetat pentru furt? Ce contează că scutului prohoţie din CL Miloşeşti s-au alăturat consilierii PD-L şi PSD? Nelu e ca ei, dintre ei şi nu se cade ca doar pentru nişte principii prăfuite să abandonezi o prietenie complice. Pledoaria pro Nelu a fost suţinută de un profesor. Consilier PSD cu nume promiţător: Capbun. Dracul ştie dacă nu cumva Capbun poate gândi prost. Pentru debarcarea micului Al Capone din Miloşeşti au votat consilieri din PNG, PRM, PSM şi unul din PSD. Doar ei au considerat că e nepotrivit ca în fruntea unei comunităţi să se află un găinar aflat în stadiul de suspect. Ce dovadă mai bună vreţi pentru ca să înţelegi ca în politica mare, adică la PSD PNL sau PD-L, toţi sunt o apă şi un pământ? Asta este, de fapt, morala unei ştiri de doi lei.

„Impresarul” Ioan Tamarjan, zis Tera, a fost arestat saptamana  trecuta sub acuzatia de proxenetism. Sub umbrela unei agentii de fotomodele functiona, potrivit procurorilor DIICOT, o adevarata retea  care livra prostituate unor clienti de lux. Judecatorii au emis pe numele lui Tamarjan un mandat de arestare pentru 29 de zile. In 2006, Tera a fost furnizor de servicii pentru primaria Slobozia pentru care a organizat o parada de chiloti marca Botezatu. Initiatoarea afacerii a fost Victoria Didita, fost viceprimar al municipiului, cheful fiind organizat de primarie in parteneriat cu organizatia de tineret a PNL. De precizat este faptul ca ancheta DIICOT Bucuresti a plecat de o plangere a unui parinte care l-a acuzat pe Tera ca ar fi violat o minora de doar 12 ani atrasa de cariera de model.

În decembrie 2006, Gazeta de Sud Est dezvăluia culisele unei potlogării de prost gust. Viceprimarul municipiului Slobozia din acea perioada, Victoria Didiţă, a încheiat cu de la sine putere un contract dubios prin care angaja plata a 23 de milioane de lei din bugetul local pentru organizarea unui aşa zis spectacol “pentru femeile din sistemul bugetar”. Spectacolul a fost organizat de o cârciumă deocheată din oraş unde au loc frecvent showuri erotice iar atracţia principală a fost o expoziţie de chiloţi etalată de nişte masculi şi destinată să urce pe pereţi adrenalina femeilor de vârsta a doua spre a treia. Cam asta a fost în esenţă manifestarea culturală spre care doamna Victoria Didiţă a direcţionat circa 23 de milioane de lei din fonduri publice. Golănia, căci despre o golănie este vorba, a ajuns în instanţă după ce firma care a organizat bâlciul nu şi-a încasat banii graţie intervenţiei primarului Gabi Ionaşcu, domnia sa refuzând plata facturii emise de firmă înainte de desfăşurarea propriu-zisă a spectacolului. Judecătoria Slobozia a dat câştig de cauză firmei, deşi documentele prezentate de reclamantă suferă la capitolul legalitate.

Contract la acoperire
Obligaţia de plată stabilită de sentinţa judecătorească numărul 1122 din 8 mai 2007 decurge dintr-un contract de prestări servicii încheiat între Consiliul Local Slobozia, reprezentat de viceprimarul Victoria Didiţă şi firma S&S 4U SRL, o obscură societate prezentă în mai multe şuşanele de acest tip organizate de primărie. Contractul respectiv avea ca obiect, cităm: “prezentare spectacol Fashion Party în data de 10.11.2006, începând cu orele 19.00”. Deşi este încheiat în data de 9 noiembrie, contractul se derulează potrivit capitolului 3 pe perioada a 10 zile, începând cu data de 1 noiembrie. Aceasta este prima golănie din acest document prin care se încearcă acoperirea unor aşa zise servicii prestate de firmă, care de fapt nu s-au prestat în folosul primpriei, ci în folosul bodegii care a organizat “spectacolul” şi a umflat profitul. Un alt motiv pentru care contractul a fost încheiat retroactiv este acela legat de plată. Suma de 20 de milioane de lei urma să fie plătită în 10 zile de la semnarea contractului, adică pe data de 10 noiembrie. Ca atare documentele s-au încheiat pe data de 9 noiembrie când a fost emisă şi factura ce urma să fie încasată a doua zi. Potrivit contractului, firma urma să încaseze banii pentru organizarea spectatocolului destinat “ femeilor din sistemul bugetar”. Formularea tâmpită s-a introdus cu acordul viceprimarului pentru a justifica cumva alocarea de fonduri publice pentru un spectacol exclusiv privat ce nu putea fi finanţat de la buget. Prin contract, firmuliţa se obliga să organizeze locaţia, să facă invitaţii lui Cătălin Botezatu şi alţi creatori de modă, să facă publicitate evenimentului, urmând să suporte toate aceste costuri. Primăria se obliga să achite preţul contractului. Adică să plătească 23 de milioane fără să se ştie pentru ce. Pe un asemenea document şi-a pus semnătura viceprimarul Victoria Didiţă, uitând să aplice şi ştampila consiliului local. Pe cele câteva afişe tipărite de firmă, Consiliul Local apărea drept sponsor al evenImentului. La fel ca şi Organizaţia de tineret a partidului doamnei Didiţă, PNL. Deci şmecheria avea şi un caracter electoral. Mai mult, factura emisă la data de 9 noiembrie este semnată în numele consiliului local de către secretara doamnei viceprimar, care nu avea calitatea de a accepta facturi în numele Consiliului Local. Ulterior, firma avea să se prevaleze de această semnătură în instanţă, unde a obţinut câştig de cauză.
Aprobare la plată de la bec!
La data de 9 noiembrie, adică în aceeaşi zi cu emiterea facturii se întocmeşte formularul prin care se propune angajarea cheltuielii. Propuneare vine de la compartimentul pentru Cultură, ca şi cum expoziţia de chiloţi ar fi avut de-a face cu acest domeniu. Există pe document o viză de control financiar preventiv aplicată de nu se ştie cine şi semnetura viceprimarului care aprobă plata ca ordonator de credite. Pe data de 17 noiembrie se face ordonaţarea la plataă a sumei pe acest tipic, fără ca directorul economic al primărăiei să-şi fi dat acceptul. În aceeaşi zi, inspectorul pe probleme de cultură al primăriei, Constantin Ionel, îşi dă cu părerea şi propune plata facturii, motivând că spectacolul s-a desfăşurat conform contractului. De unde ştia bietul referent acest amănunt, nu se ştie. Abia atunci când directorul econimic a refuzat plata afacerea s-a blocat.

Vânzare mascată de bilete!
De fapt, în spatele acestei golănii se scunde o inginerie financiară ieftină prin care, din bani publici s-a asigurat clientelă pentru o cârciumă. Deşi doamna Victoria Didiţă susţinea că a semnat acest contract în care Consiliul Local era co-organizator pentru că nu se pricepea să organizeze o paradă de modă, lucrurile stau, de fapt, altfel. Pentru suma facturată de firmă Consiliul Local a primt 100 de invitaţii la preţul de 200.000 de lei plus TVA, sumă care coincide cu cea facturată. Spectacolul s-a făcut pe bază de sponzorizări atrase de la firme din oraş, mai mulţi oameni de afaceri recunoscând că au plătit diverse sume pentru organizare. Aşa s-a întâmplat şi cu instituţia publică, târătă în această manifestare doar pe post de cumpărător de bilete. Care bilete au fost distribuite, potrivit declaraţiilor doamnei viceprimar, angajaţilor din primărie, nu doar femeilor din sistemul bugetar, beneficiare directe conform contractului. Sintagma “femeile bugetare” a fost introdusă în contract de jurista primăriei, Barbu Aneta, aflată în prezent în slujba luptei anticorupţie, la DGA! Dacă avem în vedere că totalul cheltuielilor declarate de organizatori s-ar fi ridicat, potrivit doamnei Didiţă, la suma de 69,5 milioane de lei, rezultă că instituţia publică a contribuit de bună voie cu o treime din chetuieli cumpărând de fapt bilete! Semnificativ este faptul că, la proces, consiliul local nu a fost reprezetat. Iar prima condiţie pentru a câştiga un proces este să te prezinţi. Sentinţa pronunţată de Judecătoria Slobozia nu analizează în nici un fel documentele în baza cărora s-a cerut plata şi, pe fondul lipsei de interes din partea Consiliului Local, ne-a obligat pe toţi la plată pentru capriciul pervers al unora de a-şi clăti ochii în chiloţii lui Botezatu. Să vă fie de cap!

În şedinţa Consiliului Local Slobozia care a avut loc săptămâna trecută consilierii au aprobat pozitiv iniţiativa primarului Gabi Ionaşcu de a se acorda tuturor salariaţilor “suplimente salariale”. Decizia are la bază o lege a guvernului Boc prin care, zic sindicaliştii, lefurile pot fi crescute pe baza unor aşa zise economii realizate din fondurile slaraiale aprobate prin bugului.Chiar dacă nu se ştie care va fi gradul de colectare a taxelor şi nici dacă vor exista fonduri suficiente pentru plata salariilor până la sfârşitul anului, consilierii au votat cu ambele mâini majorările salariale. În ciuda acestei realităţi, luni salariaţii primăriei Slobozia au intrat în grevă! Pas de mai înşelege ceva.

Grevă de solidaritate cu profesorii. Care profesori nu-s în grevă!

Liderul sindicatului “Matei Basarab” din cadrul Primăriei Slobozia ne-a explicat misterul acestei decizii mirobolante. Domnul Vali Matache susţine că sindicaliştii au intrat în grevă de solidaritate cu profesorii şi că demersul lor este o reacţie la decizia guvernului de a tăia salariile bugetarilor. Pe uşa primăriei erau lipite două afişe pricăjite care informau despre greva de solidaritate. În faţa instituţiei nu existau decât două doamne de la poliţia comunitară. În instituţie bătea vântul şi, potrivit primarului Gabi Ionaşcu, doar domnia sa şi viceprimarii erau liberi să intre. Salariaţii primăriei au rămas să facă greva fiecare la casele lor, văzându-şi de treburi. Se pare că oficial, pentru a putea fi plătiţi şi pentru ziua de solidaritate pasivă cu profesorii care erau prezenţi cu toţii la muncă, angajaţii au fost trecuţi cu forţa în concedii de odihnă pe bază de tabel! Decizia s-a aplicat inclusiv celor care nu sunt membrii de sindicat.

Prefectura va ataca majorările salariale

Nu numai la Slobozia s-a recurs la majorari salariale date în baza legii 330 din 2009. Şi consiliul local din Amara a adoptat o asemenea hotărâre pe care, iniţial, prefectul nu a atacat-o. După ce în mai multe unităţi administrative din ţară s-a procedat în acelaşi fel în ideea ca salariile bugetarilor din administraţie să rămână neatinse guvernul a transmis indicaţii preţioase în judeţe. Prefectura Ialomiţa s-a decis să atace hotărârile CL din Slobozia şi Amara. În esenţă, argumentul juriştilor prefecturii este următorul <<“Apreciem că suplimentele salariale sunt considerate alte adaosuri şi fac parte din salariu. În conformitate cu prevederile art. 8 din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice  „În anul 2010, majorarea salariilor … se va face numai pentru acelea care au un nivel mai mic de 705 lei/lună şi fără a depăşi această valoare”.De asemenea, potrivit art.  7 din OUG 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilirea salariilor acestora, precum şi alte măsuri în domeniul bugetar „In anul 2010, majorarea salariilor, a soldelor funcţiilor de bază şi a indemnizaţiilor lunare se va face numai pentru cele care au un nivel mai mic de 705 lei/lună şi numai dacă în mod cumulat cu sporurile şi indemnizaţiile acordate nu este depăşită această  valoare”. Per a contrario, reiese că în anul 2010 nu se pot acorda suplimente salariale “.

Războiul declanşat de prefectul Mădălin Teculescu împotriva alocărilor discreţionare de fonduri de către CJI a ajuns în instanţă. După ce preşedintele CJI Silvian Ciupercă a refuzat să pună la dispoziţia prefectului lista cu proiectele comunităţilor cofinanţate cu bani de la bugetul judeţean, litigiul a ajuns la instanţă. Teculescu cere anularea unor articole din hotărârea prin care CJI a loacat sume localităţilor. Cauza se va afla şi în atenţia Camerei de Conturi,instituţie  sesizată  tot de prefectură.

Cofinanţare sau ajutor umanitar?

Prefectul cere instanţei anularea unor articole din Hotărârea Consiliului Judeţean Ialomiţa nr.14/2010 prin care s-au repartizat către bugetele locale sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, pentru susţinerea unor programe de dezvoltare locală şi a proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală. În perioada martie-aprilie, prefectul a solicitat CJI informaţii despre proiectele depuse de autorităţile locale care au primit cofinanţare de la bugetul judeţului. Demersul prefectului a avut ca scop exercitarea controlului de legalitate asupra hotărârii atacate, fapt cu care preşedintele CJI nu a fost de acord. În motivarea acţiunii sale, prefectul dezvăluie şi motivul acestei acţiuni. Mai exact, Direcţia de Finanţe a constat că banii repartizaţi de CJ nu au ajuns la cofinaţarea de proiecte, ci în contul de chetuieli curente “Întrucât şi acest răspuns nu a fost edificator cu privire la repartizarea legală a sumelor către cei ce erau îndreptăţiţi (aveau aprobate proiecte sau programe de infrastructură) am solicitat şi Direcţiei de finanţe publice Ialomiţa, precum şi primăriilor să ne comunice datele necesare cu privire la respectarea prevederilor legale şi a destinaţiei sumelor repartizate.

Din verificările efectuate de compartimentele de specialitate ale Direcţiei finanţe publice Ialomiţa rezultă că sumele repartizate de consiliul judeţean nu sunt folosite de autorităţile locale la secţiunea dezvoltare pentru cheltuieli de capital ci au fost utilizate în cadrul secţiunii de funcţionare, respectiv la cheltuieli curente. Folosirea în alte scopuri a sumelor necesare dezvoltării localităţilor, demonstrează fără echivoc că la fundamentarea repartizării sumelor prin hotărârea consiliului nu s-a avut în vedere existenţa unor proiecte sau programe ce necesitau cofinanţare locală iar acordarea sumelor în mod aleatoriu ,cu nerespectarea prevederilor legale atrage nulitatea absolută a actului administrativ în condiţiile art.33, alin7, din Legea nr.273/2010”. Prin acţiunea sa prefectul solicită anularea primelor trei articole ale hotărârii 14 din februarie 2010 şi adoptarea unei alte hotărâri de repartizare a fondurilor către localităţi cu respectarea cadrului legal. Dacă instanţa va da câştig de cauză prefectului se poate discuta inclusiv de o posibilă infracţiune de deturnare de fonduri, despre care prefectul a vorbit foarte des în ultima vreme.

Scriam nu de mult despre cazul unei bătrâne din comuna Maia accidentată în august 2008 de un consătean. Deşi lucrurile erau evidente iar autorul cvasicunoscut, de la producerea accidentului şi până la întocmirea actului de acuzare a trecut aproape doi ani. Un an dosarul a zăcut la poliţie, celalalt an fiind rezervat odihnei la Parchet. Vinovatul este, se pare, nepotul primarului din Maia, pentru care fostul şef al poliţiei rutiere Urziceni a sustras documente din dosarul întocmit pentru conducere fără permis în care era cercetat. Se pare că şi nepotul său are lipici la băieţii din sistemul ticăloşit.

Doi ani pentru două file

Atât are rechizitoriul întocmit de procurorul Pată. Două file. Povestea reţinută de procuror este simplă. La data de 24 august 2008 inculpatul Ciobanu Sorin circula cu autoturismul Dacia Break IL.02.KNB pe drumul Maia – Adâncata către terenul lor agricol. Autoturismul tracta o remorca ce a sărit din cuplă şi a lovit-o pe Gheorghe Dumitra, care circula pe drum. Din accident bătrâna s-a ales cu splina ruptă şi mai multe traumatisme care au necesitat 40 de zile de îngrijiri. Expertiza tehnică a concluzionat că accidentul s-a datorat uzurii cuplei şi proţapului. Mai mult, expertul a concluzionat că nici cârligul de tractare nu este omologat. Concluzia firească a procurorului a fost clară. Ciobanu este vinovat pentru punerea în circulaţie a unui autoturism cu defecţiuni la sistemul de frânare şi la cel de tractare iar pentru acest fapt va fi trimis în judecată. Pentru ce or fi fost necesari doi ani dacă lucrurile sunt atât de simple?

Cine a suflat în fiolă?

În mod inexplicabil, la dosarul cauzei a fost ataşat un document care atestă că partea vătămată, Gheorghe Dumitra ar fi suflat în aparatul Drager pentru a i se testa alcoolemia. Culmea, potrivit buletinului imprimat de aparat testul s-a făcut la data de 24 august la ora 08,30. Adică la scurt timp după producerea accidentului. Cu alte cuvinte, bătrâna inconştientă care avea coaste fracturate şi splina distrusă a suflat în aparatul Drager ! Este evident o mistificare şi nu înţelegem cui foloseşte şi de ce domnul procuror n-a tresărit în faţa acestei aberaţii. Că poliţia nu a folosit în nici un fel aparatul pentru testarea alcoolemiei o demonstrează şi o declaraţie a unei femei care a ieşit din curte imediat după producerea accidentului:   Sima Florica,un  martor ieșit din curte: “Dom’le, eu eram în curte și mă pregăteam să merg la biserică. Am auzit un zgomot și niște țipete. Când am ieșit, femeia era în șanț iar băiatul acela era lângă ea. Am luat-o cu el și am urcat-o în mașină. Atât am văzut”. Florica Sima spune că de doi ani nimeni n-a întrebat-o nimic despre accident.  În urma accidentului victima şi-a pierdut aproape complet capacitatea de muncă. Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca s-a constituit parte civilă cu suma de 4.465 de lei. Iar dacă cercetarea a durat aproape doi ani, probabil că preocesul va dura încă vreo cinci.

Războiul dintre companiile producătoare de plante modifiacte genetic şi autorităţile care se încăpăţânează să restricţioneze cultivarea acestor muntaţi în ţările UE se poartă pe toate fronturile. Mai nou, în susţinerea giganţilor au sărit fermierii români. Campioni ai evaziunii fiscale, agricultorii care până mai ieri cerşeau de la UE egalizarea subvenţiilor cu ţările unde agricultorii plătesc taxe regulat au sărit la beregata organizaţiei care le plăteşte anual peste 100 de euro pe hectar. Ei vor să cultive plante modificate genetic care le-ar spori substanţial profiturile în detrimentul calităţii produselor agricole din ce în ce mai toxice care ajung pe mesele consumatorilor. Agricultorii din LAPAR conduşi de pedelistul Nicolae Sitaru au organizat vineri un seminar de protest spontan la hotelul Select, unde au prezentat un sondaj de opinie fabricat de producătorii de otrăvuri şi au pozat alături de bannere cu lozinci scrise după mintea lor.

ONG-ul mutanţilor

Demersurile iniţiate de fermierii din Lapar au sprijinul logistic al unei asociaţii neguvernamentale înfiinţate de chiar producătorii de seminţe modificate genetic. Organismul se numeşte Asociaţia Profesională AgroBiotechRom şi susţine nişte aberaţii cât casa, justificate cu un sondaj de opinie caraghios. Fără nicio tresărire de logică, comunicatul de presă al acestei asociaţii susţine că, cităm: “Rezultatele sondajului reflectă o preocupare redusă a publicului pentru tehnologiile folosite în industria alimentară sau agricultură, mai importnate fiind calitatea, gustul şi, mai ales, preţul. Doar 15% dintre consumatori sunt preocupaţi de prezenţa OMG în compoziţia produselor achiziţionate”.Afirmaţiile aberante susţinute şi de LAPAR-ul lui Sitaru provin din intepretarea unui sondaj de opinie realizat la comanda producătorilor de otrăvuri, care chiar subiectiv şi orientat fiind, tot nu scoate la iveală prostiile debitate de ONG-ul mutanţilor.

Sondaj cu deducţii trase de păr

Că sondajul care stă la baza propagandei făcute de ONG-ul mutanţilor este interpretat voit eronat o demonstrează cifrele prezentate trunchiat la manifestarea de vineri. Astfel, la întrebarea : “Care sunt principalele două lucruri care vă interesează atunci când cumpăraţi un produs alimentar”, răspunsurile oferite au fost următoarele:

-          Să nu conţină E-uri – 38,39%

-          Să fie bio – 23,41%

-          Să nu conţină OMG- 15,38%

Asta înseamnă că peste 77% dintre subiecţi sunt foarte interesaţi de ceea ce conţine mâncarea pe care o cumpără şi că aceştia resping produsele mutante. Interpretarea fanilor OMG este că doar 15% dintre cumpărători nu acceptă organismele modificate genetic, ceea ce este o manipulare ordinară. Şi la întrebarea despre opinia consumatorilor faţă de produsele alimentare care conţin OMG, răspunsul oferit a fost zdrobitor: peste 78% dintre cei intervievaţi au o opinie predominant negativă(56.5%) sau mai de grabă negativă (21,9%).  Interpretarea mutanílor este aceea că “doar” 56,5% dintre intervievaţi au o problemă cu OMG. Culmea manipulării se atinge la interpretarea răspunsului la întrebarea legată despre încrederea în produsele realizate din organisme modificate genetic. “Doar 64% dintre spun că nu au încredere în testele ştiinţifice care validează siguranţa produselor modificate genetic…”.  Întregul material publicitar prezintat în aplauzele fermierilor LAPAR susţine asemenea inpeţii propagandistice. Pînă şi liderul LAPAR, Nicolae Sitaru, a fost nevoit s-o dea la întors într-o discuţie informală purtată în afara sălii în care a avut loc manifestarea: “noi susţinem că dacă se permite importul de seminţe modificate genetic să ni se dea şi nou voie să producem. Dacă nu, să nu se mai permită importul în UE. Atât cerem.” Că şeful LAPAR una spune şi alta fumează o demonstrează lozincile tembele atârnate pe pereţi în care Uniunea Europeană este acuzată de …. dictatură!

La Perieţi lumea politică locală continuă să uimească. Vie şi agitată, scena politică din comună dă în clocot şi scoate la iveală resurse nebănuite de inteligenţă. După ce preşedintele PSD local s-a reales în funcţiune cu voturile fanilor democrat liberali ai profesorului Niculăiţă, o altă trăznaie aduce localitatea prăfuită de la marginea Sloboziei în atenţia medicilor de la spitalul 3 ori 3. Alegerile de la PNL Perieţi au produs doi preşedinţi, unul mai statutar decât altul. Primul, în ordine cronologică, este profesorul Adrian Merlea, rezultat în urma unor alegeri organizate de băieţii de la judeţ. Cel de-al doilea este Constantin Ciochinaru, unchiul contracandidatului lui Carolică de la PSD, reales în funcţie în urma unui chef cu votare inclusă organizat de Sf Constantin şi Elena. Mutarea politică fără precedent a adus PNL Perieţi în postura de partid fără membrii dar cu doi preşedinţi. Senzaţional, nu?

Familia Ciochinaru, de la stânga la dreapta. Poate chiar şi pe centru.

Omul de afaceri Constantin Ciochinaru este un magnat de la Perieţi angrenat puternic în zona de bussines corporatist. Compania sa cu afaceri în zona retail-ului pe caiet cu plata la pensie dar şi înverteli în domeniul berii crude fermentate în fundul curţii a explodat în ultimul deceniu. Nepotul său a monopolizat piaţa de flori, bursa de profil din Amsterdam stabilindu-şi cotaţiile în funcţie de fluctuaţia oborului floral organizat de puternica familie din comună.Intrarea în politică a acestei familii nu putea fi mult amânată. Aşa că în vederea unei mai bune acoperiri a scenei politice, unchiul  a penetrat partea dreaptă ajungând preşedinte al PNL.Nepotulul, mai tânăr şi cu idealuri care vizează mai degrabă rolul social al companiilor sale decât capitalismul sălbatic, a parcat în curtea PSD. În ciuda acestei distribuţii judicioase, de mai bine de 10 ani familia nu a reuşit să obţină scaunul de primar, idealul care-i mână în luptă fiind de neatins în ciuda investiţiilor majore în gâtlejurile uscate ale electoratului comunal. Mai mult, după ce nepotul a fost învins la masa verde de agricultorul Carolică care l-a fentat prin devansarea orei la care s-au ţinut alegerile, şi seniorul clanului pare a avea probleme în a-şi menţine supremaţia în PNL Perieţi. Experienţa magnatului şi-a spus însă cuvântul, bătrânul Ciochinaru reuşind să ocupe jumătate din fotoliul prezidenţial al partidului lui Patriciu. Lucrare de manual, frate!

Profesorul Merlea merleşte competiţia

Preşedintele Ciochinaru, inspirat probabil de şmenurile lui Antonescu, a fost invitat de conducerea judeţeană să organizeze alegeri. Ca un adevărat lider politic pe care din păcate nu-l urmează nimeni, magnatul a refuzat invocând muşchii lui de preşedinte. Organizaţia judeţeană, sensibil mai numeroasă şi mai doxată, a organizat alegerile no metter what. Ciochinaru a refuzat să participe iar profesorul Merlea, cel de-al doilea membru cu acte în regulă al PNL, a câştigat partida. Ciochinaru însă nu îşi spusese ultimul cuvânt. Cu ocazia onomasticii, de Sf Constantin şi Elena, magnatul a lovit necruţător. La cheful de rigoare organizat în cinstea evenimentului, cei circa 100 de şoşonari pregătiţi la o adică cu adeziununi PSD să-l susţină pe Ciochinaru junior au făcut pasul decisiv şi l-au ales pe senior şef la PNL. Mişcarea a fost posibilă pentru că la Perieţi votul este universal şi nu ţine cont de prejudecăţi cum ar fi carnetul de partid. După ce mesenii şi-au exercitat menirea, Ciohinaru a întocmit un proces verbal care a aterizat pe masa conducerii judeţene. Mesajul co- preşedintelui a fost unul scurt, format din doar 4 litere dintre care prima era M iar ultima E. Pusă în dificultate, conducerea judeţeană a PNL analizează încă cele două procese verbale care demonstrează clar un singur lucru: dacă la Slobozia politica e prostituată, la Perieţi ea este curvă de-a binelea şi prestează la toate mesele!

Guvernul a anunţat triumfător definitivarea masurilor anticriză. Se taie lefuri, ceea ce e bine. Dar se taie de la toată lumea, ceea ce e aiurea. Se amputează pensiile făcute cadou magistraţilor şi altor categorii privilegiate care, de fapt, ne-au vârât în mlaştina în care ne aflăm, ceea ce e foarte bine. Dar se umblă şi la pensiile câştigate corect, ceea ce e o idioţenie. Dar poate cea mai mare idioţenie pe care care domnul prim ministru a rostit-o penetrat de importanţa momentului a fost anunţul cu privire la prestaţiile sociale. Nu se atinge de ele nici în ruptul capului. Venitul minim garantat, pensia socială, laptele şi cornul livrate direct la tomberon, subvenţiile la căldură pentru ineficienţa sistemelor de încălzire centralizate sunt tot atâtea găuri negre care vor continua să înghită banii contribuabililor şi să aducă voturi cu nemiluita de la prostimea dedată la trândăveală. N-am auzit decât vorbe fără termene despre mărirea bazei de impozitare, despre taxarea corectă a viloaielor şi maşinilor de lux, despre impozite adevărate pe terenuri, despre evaziunea fiscală din agricultura asistată, culmea, de stat sau despre ajustarea aparatului bugetar şi reducerea lui la 600-700.000 de angajaţi. În ciuda puseelor de lucidate ale preşedintelui Băsescu, guvernul face ceea ce ştie mai bine. Adică bate câmpii la modul obscen şi se dă în bărci cu golanii din fruntea sindicatelor într-o parodie denumită impropriu negociere. Restructurarea seamănă cu o văicăreală naţională iar confruntarea se rezumă la dispute sterile între sindicaliştii bugetari şi pensionari, pe de o parte şi guvern pe de altă parte. În vreme ce opoziţia cântă interesat în struna sindicatelor şi susţine “să se dea”, fără să se spună şi de unde, mediul privat nesindicalizat strînge din greu cureaua şi se încăpăţănânează să nu tragă obloanele. Încă. Tabloul cu aspect culinar de varză a la Cluj este completat de ameninţarea cu greva generală provoacă orgasm partidelor de opoziţie şi dureri de cap puterii, care nu ia în calcul un singur lucru. O grevă fiscală a firmelor jumulite de pretenţiile absurde ale sindicatelor şi pensionarilor ar putea declanşa adevăratul faliment al statului. Abia aceasta ar putea fi o problemă de siguranţă naţională. Restul este şantaj şi gargară.

Deputatul PNL Cristina Pocora a avut amabilitatea de a răspunde unor întrebări punctuale adresate de noi cu privire la viziunea opoziției despre măsurile anticriză. Am adresat aceleași întrebări doamnei deputat Pocora și domnului Marian Neacșu(PSD). Redăm integral răspunsurile reprezentantei PNL, urmând să revenim cu răspunsurile pentru care domnul Neacșu nu a avut timp.

  1. 1. Care sunt în opinia partidului dvs (sau a dvs) principalele trei măsuri pe care guvernul ar trebui să le ia în vederea aducerii deficitului bugetar în parametrii ceruţi de FMI şi în intervalul de timp pe care-l avem la dispoziţie.

Partidul Naţional Liberal consideră că actualul impas poate fi depăşit printr-o acţiune de ansamblu pe trei direcţii: stimularea investiţiilor, creşterea veniturilor bugetare şi redimensionarea rolului statului.

De aceea, PNL propune un Program de Urgenta pentru ieţirea din actuala criză şi reluarea creşterii economice. Acest program îşi propune ca orizont de timp imediat încadrarea în ţintele stabilite în Acordul revizuit cu Fondul Monetar Internaţional, în condiţiile în care nu sunt abandonate măsurile reformatoare. Prin Programul PNL sunt propuse măsuri ferme de modernizare a sistemelor publice şi de creştere a rolului activ, stimulator, al bugetului. Această asumare strategică pentru anul 2010 creează premizele ca anul 2011 să devină anul relansării economice, oferind condiţii pentru ameliorarea nivelului de trai al populaţiei.

Astfel, PNL va continua să susţină mediului de afaceri, deoarece reprezintă singura  soluţie pentru relansarea economică, pentru crearea locurilor de muncă, pentru consolidarea bugetar-fiscală şi pentru ameliorarea nivelului de trai.  Politicile publice trebuie să asigure un cadru predictibil şi adecvat relansării economice. Un parteneriat onest între un Guvern responsabil şi mediul privat contribuie la prosperitate si pace socială.

PNL militează pentru menţinerea actualului sistem fiscal, a cotei unice de impozitare de 16%. Majorarea TVA va conduce la scăderea consumului, va pune în pericol atingerea ţintei de inflaţie şi va afecta categoriile cele mai sărace ale populaţiei, aflate deja la limita suportabilităţii. PNL consideră că ar trebui luate următoarele măsuri:

a) Anularea impozitului minim, măsura care a lovit, mai ales, micii întreprinzători, antrenând un mare numar de radieri, lichidări ori suspendări de IMM-uri (aproape 200 000 în 2009);

b) Reducerea TVA pentru construcţiile şi tranzacţiile de locuinţe noi la 5%, pentru stimularea industriei construcţiilor şi a pieţei imobiliare;

c) Reasezarea redevenţelor şi taxelor de concesiune, ceea ce ar putea dubla veniturile statutui din aceste surse;

d) Introducerea taxării inverse pentru produsele agro-alimentare şi pentru lucrările de construcţii – montaj, cu efect în ceea ce priveşte reducerea evaziunii fiscale;

e) Reducerea  integrală a cotelor de contribuţii sociale pentru întreaga perioadă a anului 2010, pentru angajatorii care creează locuri de muncă şi angajează persoane aflate de peste trei luni în somaj. În anul 2011 reducerea cotelor de contribuţii sociale se va  situa la un nivel de 50%;

f) Scutirea de impozitare a dividendelor care vor fi reinvestite şi care conduc la crearea de noi locuri de muncă;

g) Achitarea obligaţiilor în termen de maxim 30 de zile de la data scadenţei, de către toate instituţiile din administraţia centrală şi locală către furnizori. Acest set de măsuri va fi insoţit de un mecanism de compensare în cadrul aceluiaşi buget precum şi de emiterea unui “certificat de garantare” de catre institutiile publice debitoare, pentru asigurarea finanţării de catre instituţiile bancare;

h) Capitalizarea CEC BANK, mărind astfel resursele de creditare utilizate la finantarea cu prioritate a IMM-urilor;

i) Capitalizarea EXIMBANK, pentru promovarea exporturilor şi diversificarea instrumentelor de asigurare şi garantare a operatiunilor de export;

j) Aplicarea unui program de susţinere a pieţei de capital;

k) Institutirea, în colaborare cu Banca Naţională a României, a unui mecanism de atragere, prin sistemul bancar românesc, de linii de finanţare de la instituţiile financiare internaţionale cu destinaţia creditării întreprinderilor mici şi mijlocii;

l) Asumarea angajamentului politic ca totalul cheltuielilor de investiţii să fie mai mare decât deficitul bugetului consolidat. Astfel, va exista garanţia ca împrumuturile sunt îndreptate exclusiv către investiţii, creând astfel resursele de rambursare a lor.

  1. Cum vede PSD problema restructurării statului şi cum ar trebui ea făcută?

Cred că la această întrebare vă pot răspunde liderii PSD.

În ceea ce priveşte viziunea PNL, considerăm că reforma statului trebuie să aibă în vedere reforma cheltuielor publice.

În viziunea liberală, reforma statului înseamnă reformarea principalelor sisteme publice. Aceasta reforma nu se face prin reducerea mecanică, nediferenţiată a cheltuielilor publice, ci prin redimensionarea rolului statului şi restructurare bugetară.

Reducerea aparatului birocratic are în vedere restructurarea administraţiei publice prin: reducerea numarului de ministere în funcţie de tipul politicilor publice pe care le realizează; reducerea în continuare a numărului de agenţii care trebuie să urmarească, pe de o parte tipul de activitate pe care o prestează (autorizare, reglementare, control etc.), iar, pe de altă parte, să respecte principiul autonomiei funcţionale sau independenţei, şi evitarea conflictului de interese; reducerea aparatului prefecturilor la care se vor pastra doar atribuţii in domeniul controlului  de legalitate al actelor administraţiei locale.

Restructurarea administraţiei publice locale poate fi realizată prin: generalizarea standardelor de costuri şi de personal în scopul reducerii poverii administrative; desfiinţarea structurilor deconcentrate în majoritatea domeniilor; utilizarea fondului de rulment al autoritatilor publice locale numai pentru investiţiile în curs (e o măsură temporară pentru perioada 2010 – 2011).

Un alt capitol important pentru reforma statului o constituie reducerea cu 50% a cheltuielilor prevazute in legea bugetara cu: achizitii de imobile, dotări independente; elaborarea studiilor de prefezabilitate şi de fezabilitate; deplasări, detaşări, transferuri; De asemenea se poate aplica şi reducerea cu 25% a cheltuielilor prevazute în bugetul de stat cu bunuri şi servicii (protocol, carburanţi, poştă, telecomunicaţii)

Tot în programul liberal de combatere a efectelor crizei, PNL are în vedere redimensionarea rolului statului prin reducerea atributiilor sale şi transferarea acestora catre mediul privat şi creşterea veniturilor bugetare şi combaterea evaziunii fiscale. O politică eficientă în acest domeniu poate oferi resurse considerabile îmbunătăţirii execuţiei bugetare. Nu în ultimul rând, PNL propune eficientizarea sistemului de management şi control pentru creşterea absorbtiei fondurilor europene.

  1. 3. Care este soluţia pentru aducerea sistemului public de pensii în parametri sustenabili şi în cât timp s-ar putea aplica?

Alături de măsurile prezentate mai sus, menite să însănătoşească economia, PNL propune o reformă reală a sistemului de pensii, plecând de la restructurarea Casei Naţionale de Asigurări Sociale şi a sistemului de plată şi de utilizare a CAS-ului. Acest sistem trebuie să fie stabil şi previzibil. Pensia nu reprezintă un ajutor social, ci un drept al cetăţenilor, conform cu contribuţia din perioada activă pe piaţa muncii. De asemenea, pentru tânăra generaţie, mi se pare absolut necesară dezvoltarea Pilonilor II şi III. Astfel tinerii de astăzi, pensionarii de mâine vor fi mai puţin dependenţi de voinţa politică de moment.

Conform Asociaţiei pentru Pensiile Administrate Privat din Romania, în prezent, activele nete administrate de cele 9 fonduri de pensii private obligatorii au ajuns la 3,14 miliarde de lei. Comparat cu contribuţiile virate în sistem (în perioada mai 2008 – aprilie 2010), în valoare de 2,63 miliarde de lei, activele nete sunt cu 511 milioane de lei mai mari, această diferenţă reprezentând profitul (net, inclusiv comisioanele) realizat de fonduri pentru participanţii la sistem. Aceste rezultate arată că Pilonul II este o reformă de succes, o componentă performantă a sistemului de pensii şi care trebuie în continuare susţinută, stimulată, dezvoltată şi în niciun caz frânată sau blocată.

  1. 4. Cum vede partidul dvs. sistemul fiscal în contextul crizei economice şi care ar fi principalele măsuri prin care s-ar putea ajunge la o fiscalitate corectă pentru toată lumea dar care să asigure un nivel de venituri îndestulător şi o colectare performantă a taxelor?

După cum precizam mai sus, PNL are în vedere implementarea unei politici eficiente în care poate oferi resurse considerabile imbunătăţirii execuţiei bugetare. Măsurile imediate pe care le propune Partidul National Liberal în acest domeniu sunt:

a)    Introducerea unor bonificaţii de 5% din valoarea obligaţiilor fiscale pentru contribuabilii care îşi plătesc taxele la termen;

b)    Reducerea majorărilor de întârziere la plata obligaţiilor fiscale la 0,02% pe zi, corelat cu nivelul anual al dobânzii de referinţă al Băncii Naţionale a României;

c)    Continuarea procesului de informatizare al ANAF şi finalizarea centralizării bazelor de date şi interconectarea sistemelor IT cu cele ale caselor de asigurări sociale (pensii şi sănătate);

d)    Reforma structurilor de control şi inspecţie fiscală din subordinea ANAF (inspecţie fiscală, gardă financiară, antifraudă şi supraveghere vamală), prin unificarea acestora într-o singură structură de control antifraudă, eliminând suprapunerile în verificarea contribuabililor precum şi interpretarea şi aplicarea diferită a legislaţiei fiscale;

e)    Utilizarea brigăzilor multilaterale de control din statele UE în ceea ce priveşte operaţiunile de import intracomunitar cu bunuri;

f)     Utilizarea unor echipe internaţionale specializate în control vamal în zonele de risc de la frontiera cu ţări nemembre ale Uniunii Europene;

g)    Elaborarea unui nou act normativ privind colectarea unificată a impozitului pe salarii şi a contribuţiilor sociale precum şi implementarea declaraţiei unice.

PS Am redat integral si cu fidelitate materialul primit de la doamna deputat.

Ministrul de finante Sebastian Vlădescu a demis-o astăzi din funcţie pe Mar gareta Gheorghe, directorul coordonator al instituţiei. În locul său a fost numit fostul director Dan Dobrotă. Adjuncţii săi vor fi Daniel Rădulescu şi Dorobăţ Gheorghe. Parcatic se revine la structura de conducere din 2005. Aceeaşi măsură a fost luată şi la Călăraşi. Vom reveni cu amanunte.