Thursday, July 24th, 2014

Consilierii PD-L de la Perieți sunt poate cei mai activi consilieri pe care i-am cunoscut până acum. Și nu vorbim aici doare de mediul rural, ci și de consiliile orășenești și municipale, în care au pătruns indivizi mobilă care pe durata unui mandat n-au deschis niciodată gura. Cei trei mușchetari de la Perieți au crezut că rolul lor este acela de a să război cu autoritatea pentru interesul public. De la partid au aflat că rolul lor e să câștige alegerile. Iar dacă nu pot, să se dea la o parte. Și s-au dat, după ce conducerea județeană a PD-L le-a făcut un cadou neașteptat: primarul Cristea Elena, inamicul de până mai ieri, va fi candidatul partidului la alegeri. Mușchetarii au demisionat din funcțiile deținute în partid în semn de protest. Iar despre gestul lor a vorbit medicul Ștefan Stoica, purtător de cuvânt al răzvrătiților.

Despre inamicul ce va deveni căpitan de oști

-         Dacă tot sunteți atașat de PD-L, cum se face că v-ați dat demisiile din funcții?

-         Pentru că vine un moment în care reușești să îți faci un bilanț, lucrurile se limpezesc, nu suntem într-un ciclul electoral activ, nu suntem într-un sezon electoral, este o perioadă de liniște în care noi am încercat să ne facem un bilanț asupra activității noastre și a modului cum ni s-a răspuns de către organizația județeană la solicitări. Cum din punctul meu de vedere discuțiile cu organizația județeană au fost sterile și cu bilanț negativ, am luat această decizie.

-         Ce ați cerut și ce nu vi s-a dat?

-         Am mers la discuții ca să lămurim anumite disfuncționalități și s-a încercat să ni se impună ceva care pentru noi era clar de mai mult timp numai că nu a fost spus explicit de către domnul președinte.

-         Ce anume?

-         Că viitorul candidat la funcția de primar la Perieți pentru PD-L va fi doamna Cristea Elena. Noi am mai avut discuții pe tema asta și s-au creat tensiuni. Ele au fost evitate și de noi și de organizația județeană în mod diplomatic. Însă acum fiind o perioadă e liniște am zis că e bine să ne punem lucrurile la punct.

-         Dar de unde știți că PD-L chiar avea de gând s-o desemneze pe doamna Cristea ?

-          De vreme ce doamna Cristea este percepută de către domnul Cazacu drept singurul candidat cu potențial de câștigător, trag această concluzie clară că dânsa este în vederea PD-L.

-         Dar dvs ce contracandidat ați avea?

-         Nu pot să vă spun acum. O să fie o surpriză pentru momentul alegerilor.

-         Dar domnului Cazacu i-ați spus?

-         Nu pentru că discuția nu s-a finalizat și nu am ajuns la subiectul respectiv. Noi ne vom sprijini candidatul nostru iar organizația județeană va alege candidatul câștigător. Nu este ok, pentru că dacă mergem pe mâna organizației județene trădăm niște oameni și-i mințim cu nerușinare. Oricum s-ar putea să asistăm la un cutremur pe scena politică de la Perieți.

-         Adică?

-         Cred că se va întâmpla o schimbare care va influența mult rezultatul alegerilor. Cred că anumiți candidați la funcția de consilier o să treacă la PD-L pe breșa care s-a creat prin demisiile noastre, cred că noi putem discuta cu oricine este dispus să facă politică serioasă…

Despre inteligența în stare pură din CL Perieți

-         Atunci s-ar putea ca dvs cei care ați demisionat vă puteți duce către PSD?

-         Nu. Ce vă pot spune este că la ora actuală vom sprijini candidatul care credem că va reuși să schimbe lucrurile în Perieți.

-         Păi sunteți membrii PD-L nu aveți cum să susțineți alt candidat decât pe cel al partidului.

-         Dar s-ar putea să nu mai fim.

-         Și dacă o să rămâneți?

-         O să luptăm alături de echipa care o să ne promită sprijin.

-         Cât este IQ-ul în Consiliul Local Perieți după părerea dvs?

-         Nu știu.

-         Aveți consilieri care nu știu să vorbească limba română corect?

-         Avem.

-         Analfabeți?

-         E mult spus. Avem oameni care s-ar putea să  nu știe să vorbească foarte corect sau să scrie foarte corect.

-         Cum vedeți dvs o schimbare dacă așa arată oamenii care conduc comuna?

-         Pai cum v-am spus. Schimbare de oameni și de reguli. În spectrul politic actual lucrurile schimbă rapid. Fie te adaptezi, fie vei face politică perdantă permanent.

-         Astea-s lozinci.

-         Nu sunt lozinci sunt lucruri….Se încearcă schimbarea de optică în ceea ce privește politica. Politica a fost văzută ca o promovare a interesului de gașcă în dauna interesului general. Lucrurile nu mai pot continua așa.

Interese de gacă la PD-L?

-         PD-L nu are interese de gașcă?

-         PD-L are interese de gașcă, da. Sunt grupuri care își susțin interesul lor. Nu e ceva grav dar dacă influențează politici de stat e grav.

-         Cum vă explicați că idealurile dvs nu sunt îmbrățișate de organizația județeană? Dvs aveți interese personale sau conducerea județeană are?

-         Nu. Asta înseamnă că noi facem o politică atipică pentru vremurile în care trăim.

-         PD-L este un partid compromis?

-         Nu știu asta.

-         Este sau nu compromis PD-L de vreme ce idealurile dvs nu sunt apreciate?

-         Nimic nu este compromis definitiv atât timp cât  se mișcă și gândește.

-         Nu răspundeți?

-         Vreți un răspuns tranșant? Nu este. Sunt mulți oameni de calitate.

-         Atunci de ce ați demisionat și nu excludeți colaborarea cu alt partid?

-         Pentru că modul în care am colaborat cu organizația județeană a lăsat de dorit.

-         Nu aveți curajul unui răspuns tranșant?

-         Ba da. Puneți o întrebare la care să vă dau un răspuns tranșant.

Reporterii întreabă, medicul răspunde

-         Există corupție în PD-L Ialomița?

-         Există, dar eu nu am găsit-o.

-         Până la ce nivel urcă?

-         E la nivel invizibil.

-         Există interese transpartinice în PD-L Ialomița?

-         Există.

-         Există oameni care au venit la PD-L pentru un avantaj material strict?

-         Destui.

-         Sunt și în organele de conducere?

-         Probabil că sunt. Sunt infiltrați peste tot.

-         Și asta determină un comportament   dubios al PD-L?

-         Este foarte posibil.

-         Asta vă distanțează total de PD-L?

-         Nu știu dacă total. Dacă există o politică serioasă a partidului, nu numai de imagine luptăm alături de echipă. Dacă lucrurile stau doar la nivel e imagine și strict de rezultate indiferent de calitatea oamenilor cu care lucrăm suntem pe partea de opoziție.

-         Dacă a avea 5000 de euro  aș cumpăra toată organizația PD-L Perieți? La snop sau la bucată?

-         Cred că în 3 minute. Organizația da, dar nu știu dacă toți membrii. Organizația în ansamblu este posibil s-o tranșați de la nivel județean.

-         Cu 10.000 de euro m-ar desemna PD-L Ialomița candidat de primar?

-         Din ceea ce știu eu s-ar putea să reușiți.

-         La PD-L există oameni tâmpiți?

-         Ca să nu vă dau un răspuns care să stârnească râsul, orice pădure are uscăturile ei. Noi suntem cel mai bun exemplu. Grupul nostru de consilieri de la Perieți a fost printre acești tâmpiți la care mă refer.

-         Eu mă refeream la tâmpiți în sensul propriul.

-         Există și din ăștia, care lipesc afișe, care sunt plăți să facă gălăgie. Orice partid are și asemenea oameni.

-         Sunt promovați oamenii pe criterii politice și subiective în PD-L?

-         Categoric.

-         Dacă PD-L ar avea oportunitatea să-l desemneze pe Hitler candidat doar pentru are șanse să câștige niște alegeri credeți că l-ar desemna?

-         În secunda imediat următoare l-ar desemna pe Hitler candidat de primar dacă ar fi considerat un posibil câștigător. Acesta este și motivul pentru care ne-am dat demisiile din conducerea organizației Perieți.

Măsurile de restructurare anunțate de Băsescu și explicate de Boc sunt la fel de eficiente ca o frecție Diana la un picior de lemn. Tăierea lefurilor bugetarilor operată la grămadă și în procent fix arată că neuronii celor care au gândit această măsură sunt plecați cu sorcova. Este absolut aberant să penalizezi o minoritate, și mă refer aici la slujbașii cinstiți și competenți care țin statul în cârcă, pentru a proteja straturile succesive de băgători de seamă depuse de partide in instituțiile publice  ori de câte ori s-au aflat la guvernare. Realitatea arată că peste 200.000 de bugetari ar trebui trimiși acasă, iar practica ne arată că pentru un om care muncește alți 3 iau salarii. Și nu mici, căci lichelele aduse de partide au fost plantate în funcții cheie. În vreme ce statul bagă colții în salarii, șmenarii din direcțiile de finanțe, casele de sănătate, garda financiară, vamă și alte organe care colectează taxe încasează sporuri grase doar pentru că își fac treaba descrisă în fișa postului și încasează niște bani pe care contribuabilul oricum îi plătește. Iar dacă la salariați situația este discutabilă, în materie de pensionari Boc sare calul cu grație, transferând  toată această clientelă politică și în cârca pensionarilor. Și pe acest segment ar fi loc de revizuit niște dosare de pensionare pe caz de boală, frauda fiind la ea acasă în materie de pensionări anticipate. Numai că Boc a vorbit doar de aceste fraude dar nu s-a obosit să le ancheteze. Despre reducerea evaziunii fiscale din agricultură și panificație, despre introducerea impozitului forfetar acolo unde fiscalizarea este floare rară sau despre eliminarea comisioanelor nesimțite din contractele de achiziții publice nu am auzit decât lozinci și păreri. Demagogia este la ea acasă și la PD-L dar și la Opoziție. Antonescu uită că vorbește în numele partidului care a dus risipa banului public la rang de politică de stat, iar PSD plânge pe umerii săracilor cu lacrimile unor crocodili miliardari cocoțați pe grămezi de bănet. Fariseismul nu are limite nici la sindicaliști,  ai căror lideri vor nici mai mult nici mai puțin decât desființarea pilonului de pensii private, singurul care poate garanta celor care cotizează acum niște venituri decente la bătrânețe. În toată această nebunie, sectorul privat este lăsat să se descurce cum poate. Toată floarea politicii se înghesuie la capul bugetarilor, în vreme ce plătitorii notei de plată sunt abandonați total. Pentru că ei nu pot fi cumpărați cu mici, bere și lamentări populiste. Curba lui Boc are toate șansele să aducă exact reversul a ceea ce se propăvăduiește. Adică revoltă, faliment și haos.

În ședința din  martie 2010, Consiliul Local Slobozia a executat o pomană fără lumânare către Episcopia Sloboziei și Călărașilor, căreia i-a acordat gratuit 6 loturi de casă în cartierul rezidențial construit pe fosta pepinieră. Inițial, lucrarea administrativă a primarului Gabi Ionașcu a fost contestată de Prefectură, care a considerat proiectul ilegal. La doar câteva ore de la umflarea mușchilor Prea Cuviosului Teculescu, un telefon misterios a determinat o atitudine pioasă a slujitorului lui Boc față de blatul administrativ dintre Episcopie și Primărie. Așa că, în regim de URGENȚĂ, Teculescu a întors foaia și l-a binecuvântat pe primar, retrăgând-și acatistul de ilegalitate. Gestul creștinesc dar profund ilegal al prefectului este unic în anale și demonstrează cârdășia dintre biserica de stat și statul porcesc de drept( în șanț)!

La început a fost cuvântul…

care cuvânt era al Episcopului și a fost transmis enoriașilor din Catedrala Administrativă a Sloboziei sub forma unei cereri prin care staff-ul”  înaltului ierarh cerea locuri de casă. Primarul Ionașcu, un creștin cu frică de Dumnezeu dar neînfricat în fața legii oamenilor, a aprobat pozitiv și a expus motivele astfel: Prin cererea nr. 237/08.02.2010, Episcopia Sloboziei Şi Călăraşilor solicită atribuirea în concesiune fără plată a unor terenuri pentru construirea de locuinţe cu destinaţie socială şi de serviciu, precum şi a propunerii noastre pentru zona de nord-est a ansamblului Pepinieră.” Proiectul de hotărâre are la bază prevederile art. 124 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică şi O.G. 82/2001 actualizată, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitatile de cult aparținâd cultelor religioase recunoscute din Romania”. Lucrarea, divină dar și administrativă în același timp, ajunge pe masa comisiei de urbanism care comite o inepție de zile mari avizând favorabil proiectul dar propunând, cu frică de cele sfinte și în șoaptă, schimbarea amplasamentului: “Găsirea unui alt amplasament ( ex. ,,PUZ zona Nord” str. Mărăşeşti) deoarece Cartierul Pepinieră are o altă destinaţie stabilită prin PUG.” Enoriașii urbaniști constată deci încălcarea bibliei lor, care este PUG-ul, dar n-au curajul să respingă fărădelegea care li s-a vârât sub nas.

Vila socială devine vilă de serviciu

în dezbaterile consilierilor întruniți în ședința regulamentară a lunii martie. La lucrări a luat parte însuși PS Vincențiu, care a făcut precizarea că cele 6 viluțe nu vor fi nicidecum sociale, așa cum, cică, eronat a scris în cerere mâna-i divină, ci doar niște locuințe de serviciu pentru iluștri teologi din dotarea staff-ului Său personal. Niște locuințe, spune Înaltul Episcop, care vor face cinste Sloboziei. Până una, alta, Slobozia va trebui însă să facă cinste cu terenul dat pomană. Fără lumânare. Iată cum au dezbătut consilierii cererea Episcopiei:

În continuare se ia în discuție Proiectul de hotărâre privind atribuirea în folosință gratuită a unor terenuri pentru construirea de locuinȚe cu destinaȚie socială si de serviciu către Episcopia Sloboziei si Călărasilor. Președintele ședinței dă cuvântul P.S. Vincențiu, episcopul Sloboziei si Călărasilor, care spune următoarele: ,,Vă mulțumesc pentru prima întâlnire pe care o am cu membrii Consiliului Local al municipiului Slobozia in integrum. Am venit să vă prezentăm rugămintea noastră, a Episcopiei, ca pe aceste terenuri care sunt date într-un spațiu apropiat catedralei si centrului episcopal să putem construi 6 locuințe de serviciu P+Etaj pentru consilierii si personalul pe care îl avem la centrul episcopal. Nu ne permitem să facem locuințe sociale. Facem centru social, centre de cultură pe lângă parohii, pe lângă biserici. În aceste locuințe de serviciu P+Etaj vor locui preoții, licențiați în teologie, adică staff-ul pe care-l avem noi la centrul episcopal. Acum m-am întors dintr-o călătorie și avem, într-un procent de 85%, certitudinea că vom avea banii necesari pentru a construi în maximum doi ani aceste sase locuințe. Vă mulțumesc pentru înțelegerea pe care ne-o veți acorda si sper ca aceste locuințe să aducă un plus de frumos orasului nostru. Ele vor fi supuse aprobării consiliului, autorităților competente si vom respecta toată legislația în vigoare în acest domeniu. Vă mulțumesc foarte mult”.

Presedintele sedinței: ,,Va trebui să modificăm puțin proiectul de hotărâre în sensul că vor rămâne doar locuințe de serviciu, nu și locuințe sociale”.

D-na consilier Petre Gabriela(încercând să aprindă lumina în capul primarului): ,,Proiectul de hotărâre este posibil să aibă un support moral, dar din păcate nu are un suport legal si am să vă explic imediat. Probabil că se poate găsi un alt temei, un alt cadru legal în care să se execute aceste lucrări. În niciun caz pe art. 124 din Legea 215 si în niciun caz pe Ordonanța 82/2001, cele care sunt invocate în preambulul acestui proiect de hotărâre. În expunerea de motive este menționat art. 124 din Legea 215 în care se spune: ,,Consiliile locale pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile si immobile proprietate publică sau privată locală, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăsoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice”. Indiferent cărora din aceste instituții li se dă acest teren în folosință gratuită, categoric, si calea de interpretare legală este aceasta, li se dă în scopul desfăsurării activității fără scop lucrativ. Locuințele de serviciu nu sunt pentru desfăsurarea unor activități fără scop lucrativ, nici pentru servicii de utilitate publică si nici pentru activitate de binefacere. Se vorbeste despre Ordonanța 82, care nu are nicio legătură cu acest proiect de hotărâre. Doar titlul are legătură si probabil cine a redactat aceste înscrisuri s-a gândit că dacă vom citi titlul, totul este în regulă. Nu este în regulă. La art. 1 din O.G. 82 se scrie despre ,,completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităților de cult centrale si locale respective”. Nu suntem în această situție. La art. 3 pct. (2) din O.G. 82 se spune: ,,De la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreținerea si funcționarea unităților de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea ori repararea lăcasurilor de cult si pentru conservarea si întreținerea bunurilor aparținând cultelor si care fac parte din patrimoniul cultural național mobil, pentru amenajarea si întreținerea muzeelor cultural religioase, pentru construirea si repararea sediiilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităților de învățământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea, amenajarea si repararea clădirilor având destinația de asezăminte de asistență socială si medicală ale unităților de cult, precum si pentru activitățile de asistență socială si medicală susținute de acestea”. Deci, nu ne aflăm în niciuna din aceste situații, motiv pentru care în proiectul de hotărâre nu a fost menționat nici un articol din această Ordonanță, cum ar fi fost normal. S-a menționat titlul ca să fie ceva menționat. În al treilea rând, în raportul comisiei de specialitate ori este o greseală de redactare ori este ilogic, pentru că se dă un aviz favorabil, dar cu două alineate mai sus se spune ,,dorim un alt amplasament”. Alt amplasament înseamnă alt proiect de hotărâre. În proiectul de hotărâre este menționat inclusiv amplasamentul. Nu putem să dăm aviz favorabil dar să schimbăm amplasamentul”.

Dl. consilier Sărăcăceanu Constantin (The Smart Guy): ,,Am spus în comisie să dăm aviz favorabil, dar cu un amendament”.

D-na consilier Petre Gabriela (vorbind cu pereții): ,,Era ceva care nu se potrivea. Din moment ce în proiectul de hotărâre se menționa locația, nu putem să fim de acord dacă dorim să se găsească un alt amplasament, pentru că am înțeles că amplasamentul de la pepinieră are altă destinație. Acestea sunt observațiile pe care am avut să le fac. De principiu nu sunt împotriva realizării unor astfel de construcții, însă pe un temei legal”.

Dl. primar Ionașcu Gabi(tămâiat de credință și îmbătat de aghiasmă): ,,Dacă comisia a avut alt punct de vedere, cu un amendament, eu am propus un proiect de hotărâre asa cum am dorit. Dvs. trebuie să decideți dacă aprobați proiectul de hotărâre asa cum l-am propus eu sau cu punctul de vedere al comisiei de specalitate. Vă citesc art. 124 din Legea 215/2001: ,,Consiliile locale si județene pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile si imobile, aflate în proprietatea publică sau privată ori județeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ”. Deci, aceasta înseamnă că pot să dau un teren, un bun imobil unei persoane juridice care să nu aibă scop lucrativ, care desfăsoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori servicii publice. În cazul acesta noi vorbim de Biserica Ortodoxă Română, în speță Episcopia Sloboziei și Călărașilor, care este o persoană juridică fără scop lucrativ. Pe acest principiu ne-am bazat si aceasta am invocat în expunerea de motive. Raportul pe care l-am făcut la Ordonanța 82, nu stiu, acum dvs. îl criticați, poate fi criticabil, accept punctul dvs. de vedere, dar repet încă o dată că este vorba despre Biserica Ortodoxă Română, de acele facilități, de acele lucruri pe care le prevede Ordonanța 82 si pe care, bineînțeles, si noi putem să le acordăm. Este vorba, deci, de Legea administrației publice locale si vorbim de persoană juridică, nu vorbim de amplasament sau activitatea care se desfăsoară pe amplasamentul respectiv”.

P.S. Vincențiu(făcând cinste orașului cu niște vile, frate!) ,,Bănuiesc o oarecare reținere a comisiei de specialitate, având în vedere folosirea incorectă, din partea Episcopiei, a cuvintelor ,,locuințe sociale”. Este vorba doar de locuințe de serviciu. În acest cartier dorim să facem locuințe de serviciu, ceva care să facă cinste orasului”.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aprobă cu 14 voturi ,,pentru”, 1 vot ,,împotrivă” (Petre Gabriela) si 5 ,,abțineri” (Zăinescu Nina, Ioniță Vasilica, Catargiu Dumitru, Radu Paros, Vetu Ionel).

P.S. Vincențiu (binecuvintează pomana aceasta oferită cu încălcarea grosolană a legii): ,,Doresc să vă mulțumesc foarte mult si sper să ne mai putem vedea, fiindcă îmi va face mare bucurie să vin la aceste sedințe si mai ales să vă si am oaspeți la centrul episcopal pe care-l vom începe în curând. Astăzi am reusit să obținem banii necesari. Vă mulțumesc foarte mult. Dumnezeu să vă binecuvânteze întru mulți ani!”.

Dl. consilier Ioniță Gabriel(trage un semnal de alarmă după înfăptuirea lucrării): ,,Ar trebui să fim foarte atenți pentru că vor veni si alte categorii socio-profesionale să solicite. O asociaȚie cred că se va putea constitui destul de repede si apoi să vină să solicite astfel de facilități”.

Presedintele sedinței: (another smart guy)  ,,Articolul din lege pe care ni l-a citit dl. primar nu are legătură cu orice asociație care ar putea să solicite”.

Fostul comunitar Teculescu, ajuns rob al lui Blaga,

veghea însă de la Prefectura poporului la respectarea legii oamenilor. De îndată ce lucrarea administrativă a primarului christic Ionașcu a ieșit din laboratoarele administrative ticsite de săraci cu duhul dar cu frică de Dumnezeu, cuvântul legii s-a făcut auzit într-o adresă care atenționa Consiliul Local că a comis o fărădelege. Și Teculescu grăi cam așa:  “Locuinţa de serviciu este locuinţa destinată funcţionarilor publici, angajaţilor unor instituţii sau agenţi economici, acordată în condiţiile contractului de muncă, potrivit prevederilor locale. Or, scopul pentru care se atribuie cele 6 loturi de teren prin Hotărîrea Consiliului Local Slobozia, construirea unor locuinţe de serviciu către Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, nu este de binefacere sau utilitate publică, aceasta servind intereselor angajaţilor Episcopiei. Ionașcu s-a indignat în fața unei asemenea blasfemii și a comandat niște acatiste achiziționate prin negociere cu o singură sursă. PS Vincențiu s-a pus pe post și rugăciune, iar rugăciunea i-a fost ascultată de demiurgul prefecților, SF. Vasile Blaga, care a pus mâna pe celular și a ordonat retragerea adresei ticăloșite și binecuvântarea  fărădelegii evidente ca lumina zilei. Consilierii tare s-au minunat de minunea petrecută și au dat slavă guvernului, PSD-ului și neamului lor de neadormiți. Pușcăria însă este o opțiune încă validă pentru cei care au votat cu ambele mâini și pentru cei care au închis ochii la șmen, căci abuzul în serviciu nu este trecut între virtuțile necesare pentru ajungerea la dreapta Domnului. Să vedem dacă la Parchet ține expresia:” Dă-le Doamne 18 indice 1 că nu știu ce fac”!

Speţa este simplă. Trei cretini împreună cu un al patrulea decedat între timp comit un viol cu violentă. Victima este şantajată, lovită, filmată în timp ce era obligată să întreţină relaţii sexuale cu această gaşcă de nenorociţi. Dosarul instrumentat de DIICOT ajunge la instanţă. Judecătoarea Soare Mariana a pronunţat o sentinţă halucinantă. Deşi i-a găsit vinovaţi pe golani de toate capetele de acuzare, a pronunţat sentinţe de câte doi ani cu suspendare. Aşa se face că, potrvit Judecătoriei Slobozia, violul devine un fel de tulburare a ordinii publice puţin mai gravă. Ca să existe o compensaţie, madam judecător a fost generoasă şi i-a oferit victimei nişte compensaţii financiare de vreo 60.000 de lei. Poate uită. Nu pot să nu mă întreb ce pedeapsă ar fi dat doamna Soare dacă domnia sa ar fi fost cea violată şi bătută sau dacă în locul victimei ar fi fost fiica domniei sale? Câtă clemenţă va fi avut atunci? Ce circumstanţe atenuante ar fi putut găsi pentru nişte animale bipede? Ar fi justificat acum ca părinţii victimei să pună mâna pe par şi să îşi facă singuri dreptate dacă un judecător plătit cu zeci de milioane pe lună nu e în stare? Să zicem că într-o zi o maşină ar putea sări în aer sau ar rămne fără frâne. Sau pur şi simplu, părintele disperat şi-ar cumpăra o puşcă. Nu sunt ameninţări, sunt doar variante care oricând pot deveni soluţii în condiţiile în care justiţia nu e capabilă să facă dreptate. Iar magistraţii nu par conştienţi că vremea justiţiei private nu este departe şi că numărul celor care sunt nedreptăţiţi creşte alarmant. Opera doamnei Soare este doar un nou pas spre haos.   

CONSILIUL LOCAL al comunei GHEORGHE LAZĂR, judeţul Ialomiţa anunţă:

-organizarea unei licitaţii publice deschise la sediul Consiliului Local al comunei Gheorghe Lazăr, judeţul Ialomiţa.

Obiectul licitaţiei îl constituie vânzarea unui teren în suprafaţă de 500 m.p., situat în intravilan ce face parte din domeniul privat al comunei Gheorghe Lazăr, în vederea realizării unei investiţii (casă de locuit).

Documentaţia în vederea participării la licitaţie (caietul de sarcini al vânzării şi instrucţiunile privind organizarea şi  desfăşurarea procedurii de vânzare) poate fi studiată şi achiziţionată de la sediul Consiliului Local al comunei Gheorghe Lazăr, contra cost.

Persoanele interesate vor depune la sediul Consiliului Local al comunei Gheorghe Lazăr actele doveditoare privind calităţile cerute ofertanţilor în conformitate cu criteriile de eligibilitate prevăzute în caietul de sarcini.

Ofertele se vor primi până la data de 03.06.2010 inclusiv, între orele 8 – 14, la sediul Consiliului Local al comunei Gheorghe Lazăr.

Ofertanţii vor rămâne angajaţi prin termenii din ofertele lor un termen de 30 de zile de la data limită a depunerii ofertelor.

Plicurile conţinând ofertele se vor deschide la data de 04.06.2010, ora 11,00 la sediul Consiliului Local Gheorghe Lazăr.

Contestaţiile se depun şi se soluţioneazăla sediul Consiliului local al comunei Gheorghe Lazăr.

PRIMAR,

PAVEL MARIAN

În această dimineaţă, în jurul orei 05.50, agenţii Postului de Poliţie Sineşti au fost sesizaţi telefonic de un localnic despre faptul că pe un teren agricol, aflat la extremitatea zonei intravilane a comunei Sineşti, către comuna Găneasa, judeţul Ilfov, s-a produs un incendiu, existând suspiciuni că acesta ar fi consecinţa unei avarii la o conductă de transport gaze aflate în zonă.

În temeiul sesizării, la faţa locului s-au deplasat de îndată agenţii de poliţie, care au asigurat perimetrul până la sosirea specialiştilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov şi, pentru preîntâmpinarea oricăror incidente, au interzis accesul cetăţenilor în zonă. De asemenea, şeful Postului de Poliţie a anunţat telefonic reprezentanţii societăţii căreia îi aparţine conducta de gaze, care au procedat imediat la închiderea sursei de gaz.

În scurt timp, la locul evenimentului au sosit două autospeciale cu apă şi spumă din cadrul Gărzii de Intervenţie Afumaţi, care au lichidat incendiul ce se manifesta atât la conducta de gaz fisurată, precum şi la vegetaţia uscată şi liziera pădurii, în focare izolate, pe aproximativ 300 mp, fără a prezenta risc de extindere.

Din cercetările efectuate a rezultat că incendiul a fost consecinţa unei explozii la conducta de gaze, produsă pe fondul uzurii materialului din care este confecţionată, în urma căreia s-a produs un crater de aproximativ 15 m lungime, 10 m lăţime şi 5 m adâncime.

În urma exploziei şi incendiului, o suprafaţă de circa 300 mp de pădure tânără şi un hectar de teren cultivat cu floarea soarelui, în curs de răsărire, au fost distruse. Nu au fost înregistrate victime omeneşti.  

COMPARTIMENT RELAŢII PUBLICE

Judecătoria Slobozia a respins la data de 26 aprilie acțiunea primăriei Slobozia prin care cerea anularea autorizației de construire eliberată în baza unor documente false firmei Floriconstruct SRL. În vara anului 2009, Olaru Vasile, fost director al Spitalului Județean, a închiriat pe barba lui 50 de metri pătrați de teren din curtea instituției unei firme pentru construirea unei covrigării. Deși printr-o Hotărâre a Consiliului Județean  Ialomița închirierea de terenuri era cu desăvârșire interzisă, Olaru a închiriat terenul pe baza unei HCJ care nu mai era în vigoare. În baza aceluiași act normativ primăria a eliberat și autorizația de construire pe care ulterior, după dezvăluirile GSE, a contestat-o în instanță. În cadrul procesului a fost chemat în calitate de pârât și Consiliul Județean, proprietarul de drept al terenului. În cursul procesului, CJI a invocat lipsa calității procesuale și a fost scos din cauză. Reprezentanții instituției au susținut lipsa interesului în cauză iar Tribunalul, în mod inexplicabil, a decis că acțiunea primăriei este lipsită de temei! Atitudinea CJI este cu atât mai inexplicabilă cu cât în comunicările oficiale instituția a invocat ilegalitatea contractului de închiriere, dar a încasat regulat cota de 50% din contravaloarea chiriei. Un alt fapt interesant este acela că deși există o cauză penală în cercetare în care s-a început urmărirea penală și primăria ar fi trebuit să ceară suspendarea procesului, acest fapt nu s-a întâmplat. Din prostie? Din interes? Vom reveni.

De aproape doi ani de zile o bătrână din Maia așteaptă ca justiția să-i facă dreptate. Se numește Gheorghe Dumitra și are 68 de ani. Pe 24 august 2008, în timp ce mergea către biserică, a fost lovită de o remorcă tractată de o Dacie și proiectată în șanț. După 10 zile de spitalizare a rămas fără splină și de atunci are dureri de cap groaznice. Șoferul care a provocat accidentul se numește Ciobanu Sorin și este nepotul primarului din Maia. Prima declarație i-a fost luată victimei la mai bine de o lună și jumătate de la producerea accidentului. De atunci dosarul zace la Parchetul Urziceni fără soluție. Și-a pus și avocat biata victimă, pe care l-a plătit cu 7 milioane de lei. Avocatul i-a luat banii fără să-i dea chitanță și de atunci e din ce in mai greu de găsit. Oamenii își amintesc că primarul Nicolae Costel a fost și el cercetat într-un dosar pentru conducere fără permis și că a scăpat după ce din dosarul cauzei s-au sustras probe importante. Ei cred că pilele și relațiile primarului n-ar fi străine de tergiversarea cercetărilor în dosarul nepotului său.

Sima Florica,un  martor ieșit din curte: “Dom’le, eu eram în curte și mă pregăteam să merg la biserică. Am auzit un zgomot și niște țipete. Când am ieșit, femeia era în șanț iar băiatul acela era lângă ea. Am luat-o cu el și am urcat-o în mașină. Atât am văzut”. Florica Sima spune că de doi ani nimeni n-a întrebat-o nimic despre accident.

Un binefăcător care vrea să rămână anonim: “Eu i-am pus avocat, pe Ionescu de la Urziceni. I-am dat 7 milioane dar nu i-a dat nici o chitanță și nici un fel de răspuns. Am fost cu el la poliție acolo și pe mine m-a trimis la Parchet. Am luat numărul de dosar că avocatul nu-l știa. Apoi ne-a spus de la poliție că dosarul e la procuror și ne trimit ei răspunsul. Din 2008 văd că n-a apărut nici un răspuns. Ionescu ne-a tot dus cu vorba. Că se duce mâine, că se duce poimâine, de unde, tot eu am scos numărul de dosar. Eu am fost de față când i-a dat banii și n-a făcut nimic”.

Satul tace ca porcu-n păpșoi!

De la poliția Urziceni n-am putut afla un răspuns. Comandatul Tiță ne-a cerut un răgaz să se documenteze.  Suntem curioși să aflăm ce scuze s-ar mai putea inventa în materie de tergiversarea unor dosare cu schepsis. Victima a rămas infirmă și cu capacitatea de muncă diminuată. Documentele medicale arată clar că viața i-a fost pusă în pericol. Dar cât mai valorează astăzi viața unei femei simple, pentru care în afara unor vecini la fel de neînsemnați, nu țipă nimeni? Probabil că nu mai mult decât o ceapă degerată.

Săptămâna trecută, o stire difuzată de toate televiziunile a trecut pur si simplu neobservată. Stirea făcea referire la arestarea unui ofițer din cadrul DIICOT care nu a refuzat o mită de 10.000 de euro pentru stoparea unui dosar penal pe care-l avea în instrumentare. Sursa informatiei era un comunicat de presă al DNA pe care-l reproducem integral:

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de inculpatul STANCIU BERTI CĂTĂLIN, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române (I.G.P.R.) – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de luare de mită. Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
În data de 26 aprilie 2010, inculpatul Stanciu Berti Cătălin, în calitate de ofiţer în cadrul I.G.P..R. – Direcţia de Combatere a Criminalităţii Organizate, a acceptat promisiunea de a-i fi dată suma de 10.000 de euro cu titlu de mită, respectiv nu a respins-o, promiţând că în schimbul banilor nu îşi va îndeplini atribuţiile de serviciu, în sensul că nu va comunica parchetului rezultatul integral al activităţilor de cercetare penale efectuate într-un dosar penal înregistrat la D.I.I.C.O.T. în care se efectuează cercetări penale cu privire la activitatea societăţii administrate de denunţător, asigurându-l pe acesta din urmă că nu va avea probleme în viitor. Ulterior, denunţătorul i-a dat unui intermediar, Niţă Emanuel, învinuit în cauză, suma de 40.000 lei pentru a-i fi remisă ofiţerului de poliţie Stanciu Berti Cătălin, în scopul menţionat anterior.
Inculpatului Stanciu Berti Cătălin i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 1 mai 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar la aceeaşi dată, Curtea de Apel Bucureşti a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 15 zile. La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. – Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie
”.

Patronul firmei Maxim Drink pe post de denuntator?

Surse judiciare confirmă că săptămâna trecută o echipă a Gărzii Financiare Ilfov a confiscat o cisternă cu alcool din curtea firmei Maxim Drink SRL Urziceni. Cisterna aparținea firmei din Urziceni iar ancheta penală ulterioară viza modul e administrare al societății. Din comunicatul DNA rezultă că denunțătorul este patronul firmei Maxim Drink, Octavian Mărculescu. Nu rezultă foarte clar din comunicatul DNA dacă Mărculescu a fost forțat să ofere mita sau s-a autodenunțat ca să evite anchetarea sa în dosarul instrumentat de DIICOT. În 2008 compania a declarat o cifră de afaceri de circa 12,9 milioane de euro. Vom reveni.

Este oficial. Joi, 29 aprilie, șeful poliției Urziceni, Viorel Dascălu, și-a anunțat demisia din funcție. Demisia i-a fost acceptată de șeful inspectoratului. Nu știm încă motivele pentru care Dascălu a recurs la acest gest. Surse neoficiale susțin că asupra sa s-au făcut presiuni pentru eliberarea funcției. Oficial, Dascălu a demisionat din motive medicale. Dar din faptul că este dispus să rămână în poliție indiferent de funcția care i se oferă putem deduce că varianta presiunilor exercitate asupra sa este cea corectă.