Orice calamitate naturală este o mană cerească pentru politicieni. Este ocazia excelentă pentru a poza în apărătorii poporului deși, concret, nu mișcă un deget pentru asta.La acest capitol, nea Ciupercă de la Consiliul Județean este de departe pe primul loc. Luni dimineață, în vreme ce viscolul paralizase jumătate de județ, nea Ciupercă a pornit cu sorcova prin zonele calamitate. Ce să facă el concret în condițiile în care vijelia nu contenește iar deszăpezirea este la fel de inutilă ca o frecție la un picior de lemn? Bineînțeles că politrucul din capul CJI nu poate face nimic împotriva naturii. Dar dacă alături de el a plecat cu sorcova pe drumurile județului și o echipă de televiziune, parcă toată nebunia are sens. Ce mare șmecherie e să găsești un aiurit cu mașina-n șanț să oprești lângă el și să te tragi în cadru? După care mănânci nițel rahat despre preocuparea social democraților față de siguranța oamenilor, te faci că dai nițel la zăpadă și gata! După care te duci la birou și semnezi ordinele de plată de zeci de miliarde pentru firmele care se fac că dau la zăpadă în vreme ce supușii înoată prin nămeți pentru că nimeni nu le spune că dacă la drum pleacă o fac pe riscul lor. La televizor, totul pare real. Mesajul este simplu. Ciupercă nu doarme noaptea de grija concetățenilor și de aceea bântuie ziua pe coclauri. Mesajul este evident fals iar procedeul prin care contribuabilul este dus de naș își are originea în manualele activistului politic din anii ’50. Realitatea este exact pe dos și se verifică în cei 6 ani de mandat ai lui Ciupercă plini de gargară și presărați cu nimic. Probabil că la primăvară îl vom vedea cu cizme de cauciuc prin coclaurile inundate din cauza lipsei digurilor sau rupând mașina instituției prin gropile de pe șosele și luând babe la ocazie în vederea îndoctrinării cu social democrație. Din păcate Ciupercă este doar un exemplu general valabil ce poate fi extins la toate partidele. Vasile, fă-te că lucrezi!
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa informează că la această oră (08.00), din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, circulaţia este întreruptă pe următoarele segmente de drumuri naţionale, judeţene şi comunale:
- DN 2 Urziceni – Ciocârlia
- DN 2A Slobozia – Urziceni
- DN1D Urziceni – Ciorani (Prahova)
- DN2C Slobozia – Griviţa – Padina (Padina)
- DN21A Ţăndărei – Valea Ciorii – Bărăganu (BR)
- DC 19 dinspre DN2 – sat Livedea
- DJ 313 Axintele – Horia
- DJ 101 Brazi – Nuci
- DC 15 A Brazi – Gherghiţa, judeţul Prahova
- DC 78 Brazi – Ciorani
- DC 20 Armăşeşti – Malu Roşu
- DJ 201 B Ciochina – Ciulniţa
- DC 16 Adâncata – DN1D
- DC 4 Ion Roată – Valea Măcrişului
- DJ 203 B Gârbovi – Valea Măcrişului – Grindu
- DC 42 Valea Măcrişului – Grindaşi
- DC 306 A – Ciochina – Reviga
- DC 37 Balaciu – Crăsani
- DC 10 Jilavele – Slătioarele
- DJ 102 H Miloşeşti – Cocora – Grindu
- DJ 211 Griviţa – Roşiori
- DC 28 Smirna – Griviţa
- DJ 201 Coşereni – Axintele
- DJ 212 Mihail Kogălniceanu – Viziru (BR)
- DJ 213 DN2A – Viziru (BR)
- DJ 101 C Dridu – Fierbinţi Târg
- DJ 213 Gura Ialomiţei – Luciu
- DJ 203 E Căzăneşti – Cocora
- DC 51 Gheorghe Doja – DN2A
- DJ 201 A Sudiţi – Gura Văii – Săveni
- DJ 213 A Bucu – Gheorghe Lazăr
- DJ 213 A Bucu – Mărculeşti
- DJ 212 Platoneşti – Movila
- DC 14 Fierbinţi – Maia
- DJ 203 F Griviţa – Murgeanca.
Reamintim că restricţia de circulaţie a autovehiculelor cu masa totală maximă admisă mai mare de 3.5 tone pe drumurile naţionale din judeţ a fost prelungită până astăzi, 8 februarie, ora 20.00.
Pentru a pune în aplicare măsurile dispuse, în judeţul Ialomiţa au fost instituite zece filtre rutiere astfel: trei pe DN2, la limitele cu judeţele Buzău, Ilfov şi în municipiul Urziceni, la intersecţie cu DN1D şi DN2A, pe DN2A, la intrare în municipiul Slobozia, pe DN1D, la limită cu judeţul Prahova, pe DN 21, la intrare în municipiul Slobozia, la intersecţie cu DJ 201 către Ciulniţa, pe DN2C, în localitatea Amara, la Popasul Chirana pe DN2A, la intersecţie cu DN3B şi două în municipiul Feteşti pe Strada Călăraşi, la intersecţie cu A2 şi la intersecţia DN3A cu DN3B.
În continuare, efective mărite de poliţiştii rutieri şi ordine publică din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ialomiţa, în colaborare cu lucrători ai Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi acţionează la această oră în toate localităţile judeţului, pentru a fluidiza circulaţia pe toate drumurile şi a facilita accesul utilajelor de deszăpezire în zonele în care se circula cu dificultate.
La această oră nu există autovehicule sau persoane blocate în trafic. Încă de aseară, 15 persoane care circulau cu 5 autoturisme ce au rămas blocate pe DN1D în zona localităţii Jilavele sunt cazate la Primăria Jilavele.
Pe toate aceste drumuri se acţionează pentru deblocare în colaborare cu reprezentanţi ai Secţiei Drumuri Naţionale Ialomiţa, numai pe drumurile naţionale intervenind la această oră 5 autobasculante şi 2 unimoguri.
În cursul nopţii, mai multe vehicule ai căror conducători auto au ignorat recomandările poliţiştilor şi şi-au continuat deplasarea, au rămas înzăpezite pe drumurile judeţului, efectivele din structurile teritoriale ale MAI intervenind pentru deblocare. În cursul nopţii, prin SNUAU 112 au fost primite aproximativ 60 de astfel de apeluri. Exemplificăm prin cazul unui autovehicul de teren care, în jurul orei 02.00 a rămas blocat pe calea ferată ce face legătura între municipiile Slobozia şi Urziceni, pe DN2C, vehiculul fiind scos cu sprijinul jandarmilor.
Având în vedere că avertizarea meteorologică „Cod portocaliu” pentru judeţul Ialomiţa a fost prelungită până în această seară la ora 20.00, le recomandăm în continuare conducătorilor auto să plece la drum doar dacă este absolut necesar, şi numai după ce, în prealabil, s-au informat cu privire la situaţia traseului pe care urmează să se deplaseze, apelând numărul de telefon 021/9360 (Comandamentul Central de Iarnă).
Deși ingineriile penale ale fostului director al Spitalului Slobozia, Vasile Olaru, fac obiectul unui dosar penal aflat în curs de cercetare, afacerea demarată de Floriconstruct SRL în mod ilegal chiar în curtea spitalului continuă nestingherită. În ciuda faptului că Primăria Slobozia a solicitat firmei stoparea lucrărilor, coșmelia care va adăposti o gogoșerie s-a ridicat în toată splendoarea ei și este pe cale să fie pusă în funcțiune. Asta în vreme ce Consiliul Județean Ialomița încasează lunar jumătate din contravaloare unui contract de închiriere ilegal iar conducerea provizorie a spitalului județean ezită să evacueze chiriașii instalați ilegal în incintă. Acest caz este tipic pentru modul în care autoritățile locale încurajează pe față încălcarea legii, așa cum o fac de 20 de ani. Și de această dată, actorii principali ai acestei golănii sunt pesediștii, în frunte cu șeful lor de partid Vasile Ciupercă.
Scurt istoric al unei golănii marca PSD
La data de 29 iunie 2009, cu puțin timp înainte de a fi ejectat din funcție, managerul interimar al Spitalului Slobozia a încheiat cu firma Floriconstruct SRL un contract de locațiune . Obiectul contractului era, cităm: “Închirierea unui spațiu situat în incinta spitalului (curtea interioară), partea din sud, în suprafață de 50 de metri pătrați în vederea desfășurarării activității de natură comercială” . Dincolo de stilul ușor agramat, remarcăm o primă șopârlă. În locația indicată de contract nu există nici un spațiu. Există un teren viran pe care odinioară tronau niște chioșcuri, terenul fiind eliberat după ce contractele respectivelor firme au expirat și, din dispoziția președintelui CJI nu au mai fost prelungite. Cum terenul din incinta spitalului nu putea fi concesionat fără o hotărâre a CJI managerul spitalului a folosit termenul de “spațiu”. Explicația este simplă. În 2004, CJI adoptase hotărârea numărul 48 prin care spitalul primea în administrare spațiile din interiorul instituție și, atenție, 177,7 mp teren de incintă. Potr ivit articolului 3 al acestei hotărâri Spitalul putea închiria aceste spații, atenție spații nu terenuri, în CONDIȚIILE LEGII, cu obligația de a vărsa 50% din chiriile încasate în contul CJI. Deși închirierea spațiilor nu mai este de actualitate, conducerea CJI, administratorul de drept al patrimoniului refuzând să mai încurajeze activitățile comerciale în incinta spitalului, Olaru a folosit această hotărâre ambiguă și greșită pentru a strecura pe șest o gogoșărie în incinta spitalului. În același contract se stipulează clar că “spațiul va fi folosit de locator pentru activități de natură comecială, respectiv covigrărie și fast-food” și că “destinația spațiului nu va putea fi schimbată fără consimțământul scris al locatorului”. Este evident că Olaru a încercat să inducă în eroare pe toată lumea lăsând impresia că este vorba de un spațiu comercial și nu de un teren. Contractul urma să se încheie pe o perioadă de 5 ani cu o chirie lunară de 4 euro pe metrul pătrat pe lună, adică 200 de euro pentru 50 de metri pătrați de teren situat în buricul târgului. Nicăieri în tot contractul se specifică ceva de o viitoare construcție. Trei luni mai târziu, Olaru acceptă un adițional la contract prin care termenul de închiriere se prelungește cu 2 ani, până în 2016. Pentru ca investiția promovată de Olaru pe sub lege să se materializeze era nevoie de autorizație de construire. Acest document nu putea fi eliberat fără ca solicitantul, în speță firma Floriconstruct SRL Slobozia, să prezinte documente care să ateste dreptul de folosire al terenului. Întrucât contractul inventat în laboratoarele ticăloșiei din birourile administrației spitalului era insuficient pentru eliberarea documentului, Olaru dă la data de 26 august 2009 o declarație notarială pe propria-i răspundere prin care își exprimă acordul ca firma SĂ CONSTRUIASCĂ “conform contractului de locațiune” o construcție provizorie cu o perioadă de existență a construcției de 5 ani cu posibilitatea de prelungire cu încă 2,5 ani. Ulterior, Olaru rezolvă problema semnând cu voie de la bec un adițional prin care se prelungește contractul cu doi ani, așa cum am arătat mai sus. În actul notarial, Olaru recunoaște ceea ce a încercat să evite, zice el cu dibăcie, în cuprinsul contractului. Practic era vorba de închirierea unui teren prin evitarea plenului CJI, singurul care putea încredința un astfel de contract. Golănia incredibilă este girată de consilierul juridic Zamfir Vasile, un băiat de mingi al PSD plantat în funcție pe lângă Olaru ca ochi și urechi ale președintelui Ciupercă, după cum susțin gurile rele de pe holurile spitalului. În baza acestor documente se eliberează autorizația iar în curtea spitalului a răsărit o clădire cu fundație și structură metalică la care se lucrează de zor la lumina zilei, sub ochii oficialilor responsabili din cadrul Consiliului Județean Ialomița.
Cum se șmenuiește o licitație?
Țeparii din fruntea spitalului județean au comis și un soi de licitație care să acopere porcăria. Din dispoziția managerului Olaru, la data de 24.06.2009 se constituie o așa zisă comisie pentru închirierea unui SPAȚIU COMERCIAL în incinta spitalului. De fapt era vorba de un teren în toată regula ce a fost denumit “spațiu” pentru că HCJ prin care bunurile unității erau date în administrare nu permitea închirierea terenurilor. Din comisie făceau parte juristul Zamfir Vasile (cumnatul viitorului chiriaș), Cilibeanu Nicolae, Popescu Teodora și Ene Gheorghe. Licitația este anunțată într-un ziar local și făcea referire la închirierea unui imobil în incinta spitalului. Deci, președintele CJI și funcționărimea din subordinea domniei sale nu au nici un argument să afirme că habar nu aveau de golănia care se punea la cale. La licitație se prezintă două firme cu aceeași acționari. Este vorba despre Floriconstruct SRL, controlată integral de cumnatul juristului Zamfir, și Marterm Design SRL, firmă pe mână moartă, administrată și controlată în proporție de 50% de același Dumitrache. În urma așa zisei licitații Floriconstruct este declarată câștigătoare cu o ofertă de 4 euro pe metrul pătrat pe lună, față de 3 euro cât a oferit firma venită pe mână moartă.
Ciupercă se opune dar încasează, conducerea spitalului se face că nu pricepe
Din luna noiembrie după ce GSE a declanșat scandalul și a sesizat poliția, nimeni nu a luat nicio măsură iar lucrările la coșmelie au continuat nestingherite. Abia în această lună primăria Slobozia a notificat firma cu privire la retragerea autorizației de construire. Ancheta poliției se află în derulare, ea scoțând la iveală faptul că Olaru apare ca girant pentru creditul făcut de Floriconstruct în vederea finanțării investiției, ceea ce demonstrează caracterul de făcătură penală al întregii afaceri. La data de 12 noiembrie 2009, Consiliul Județean Ialomița cere explicit conducerii spitalului să stopeze construcția și readucă terenul la starea inițială. Formal, desigur, pentru că dacă ar fi ținut la respectarea legii, instituția condusă de Ciupercă ar fi trebuit să nu permită apariția coșmeliei și să sesizeze organele de cercetare penală, ceea ce nu a făcut. Ba, mai mult, în stilul său demagogic de neconfundat, Ciupercă precizează în adresa remisă conducerii spitalului, cităm: “Recent, s-a constatat că pe unele terenuri din incinta spitalului a început executarea unor lucrări de construcții pe baza unor acte de autoritate emise de Spitalul Județean de Urgență Slobozia…”. Ciupercă ezită să spună cine a emis astfel de acte și preferă să cadă în penibil punând golăniile în spatele clădirii, probabil. Mai mult, deși lunar CJI a încasat jumătate din banii plătiți de Floriconstruct, Ciupercă se face că nu știe de existența unui contract. Nici el nici salariații din subordinea lui Cezar Vâlcan, care luni de zile s-au făcut că nu observă golănia comisă de Olaru. De partea cealaltă, noul manager al spitalului se face că nu pricepe ce vrea să spună conducerea CJI în adresă și o dă la întors afirmând că Olaru a comis golănia cu respectarea prevederilor legale și că scopul a fost acela de a administra judicios spațiul! Din nou cineva o face pe prostul și în loc să evacueze incinta preferă să o dea la întors. Oare cât o fi fost halatul de pun ăștia batista pe țambal în asemenea mod ordinar?
La Slobozia poliția comunitară face ordine. Dar nu pe stradă, ci în trafic. O instituție care ne costă circa 23 de miliarde anual se ocupă de cu totul și cu totul alte treburi decât cele ce i-au fost atribuite prin lege. Cei 65 de flăcăi reciclați din paznici în agenți de ordine se calcă pe bombeuri pe bulevard ,unde dau amenzi și împart avertismente după cum le trece pe sub scufie. E mai simplu să freci bulevardul decât să păzești ghena de gunoi sau amendezi maneliștii care se sparg în figuri prin cartiere. Activi la șosea, comunitarii sunt absenți exact acolo unde ar fi nevoie de ei. Obiectul de activitate al acestei instituții este explicit stabilit în lege: “constata contraventii si aplica sanctiuni contraventionale, conform legii, pentru încalcarea prevederilor legale referitoare la tulburarea ordinii si inistii publice, curatenia localitatilor, comertul stradal, protectia mediului înconjurator, precum si pentru faptele care afecteaza climatul social, stabilite prin lege, hotarâri ale consiliului local sau dispozitii ale primarului”. Nicăieri nu scrie că polițiștii comunitari pot da amenzi pentru parcare neregulamentară pe carosabil. Și totuși polițiștii comunitari asta fac în majoritatea timpului lor de lucru. Cu voie de la poliția adevărată, ai cărei șefi se bucură că au scăpat de un stres. Aberația este tolerată și încurajată de la cel mai înalt nivel. Pentru că dirijarea traficului fără nici un fel de competență legală este doar un pas către întronarea unei normalități aberante în fața căreia nu protestează nimeni. Mâine, poimâine ne trezim că băieții domnului Abaza ne vot trage pe dreapta și ne vor aplica amenzi pentru centura de siguranță sau pentru becul ars pe care am uitat să-l schimbăm. Nu contestă nimeni faptul că este nevoie de o poliție locală care să pună ordine în oraș. Dar la nivelul lor de pregătire profesională și față de abaterile pentru care li s-a dat competențe prin lege. Altfel încercăm să facem ordine cu mijloace nelegitime, contestabile și foarte aproximative. Adică, să combatem neregula cu o altă neregulă, chiar mai mare.
Consilierii PD-L din comuna Perieți îl acuză pe secretarul consiliului local Ionuț Ghica de atacuri cu SMS-uri, scrisori capcană și amenințări. La rândul său, secretarul afirmă că domnul consilier Nicolae Pîrvu l-a amenințat cu bătaia postând în acest sens un soi de înregistrare pe youtube. Războiul dintre cele două tabere este total, consilierii PD-L Stoica și Pîrvu depunând plângeri penale împotriva secretarului. Meciul a pornit de la refuzul secretarului de a pune la dispoziția consilierilor documente ale primăriei și stenogramele ședințelor pe motiv că… nu funcționează copiatorul.
Scrisori cu făină pentru Pîrvu
Ionuț Ghica este noul secretar al consiliului local Perieți, instalat în funcție după pensionarea fostului secretar Vasilica Constantinescu. Asaltat cu solicitări scrise și verbale din partea consilierilor PD-L Pîrvu și Stoica, secretarul a cedat nervos prima dată pe scările prefecturii. L-a contrat puternic și suburban pe Pîrvu, care încerca să închege un dialog pe tema unor materiale de ședință elaborate cu întârziere. Episodul 2 al bătăliei s-a purtat apoi în biroul secretarului, unde același consilier Pîrvu intrase pentru a solicita niște documente. Secretarul i-a aruncat cererile pe jos și i-a explicat că nu vrea să stea de vorbă cu el. Pîrvu i-a replicat că nu este bine să se pună în contra legii. De aici a ieșit un întreg tămbălău, consilierul fiind chemat de secretar în fața comisiei de disciplină a Consiliului Local. La scurt timp, pe adresa de la domiciliul din Misleanu Pîrvu a primit niște plicuri suspecte în care se găseau niște desene ciudate și un praf alb. Asta nu înainte ca telefonul consilierului să înregistreze niște convorbiri presărate cu amenințări. Pîrvu a depus o plângere și l-a acuzat pe secretar că s-ar afla în spatele acestor demersuri. Meciul pare intrat în prelungiri, dar un altul este pe cale să înceapă.
Atacul poetic și, deocamdată, anonim
La sfârșitul anului trecut, celălalt consilier PD-L intrat în vizorul secretarului, medicul Ștefan Stoica, a primit un SMS cu urări de Crăciun. Se întâmpla imediat după ultima ședință din an, când consilierii PD-L intraseră din nou în conflict cu majoritatea pe tema unui proiect de hotărâre dubios. Imediat după urări, la adresa lui Stoica au curs înjurături și amenințări după tiparul celor încasate de Pîrvu. Atacurile au survenit atât în proză cât și în versuri și par venite din creierul extraplat al unui nevertebrat. Cităm: “D’abia aștept să discutăm bărbătește să vedem care e problema ta de te tot legi de mine. Băi băiatule, te-ai gândit prea târziu să te interesezi de persoana mea. Sunt unul care nu se supune nimănui, cu atât mai puțin în fața unor nespălați ca voi. Conflictul l-ați pornit voi, dar o să vă pară rău. Morții mă-tii de jegos”. Delirul a continuat apoi în versuri: “De te-ating o tar cu bota/ Eu te var în doamna ma-ta/Ce atata tura-vura/ Nu pricepi țăran căpos/ Că-s pe cal și tu ești jos? PS. D’abia astept sa discut cu tine de la barbat la barbat. Sincer, nu te vad bine. Oi fit u diliu dare u sunt si mai diliu decat tine. Oricum, daca era ceva de capul tau ramaneai doctor in Bucuresti, nu un prapadit de doctor la Perieti. ” Un alt SMS demonstrează că persoana care l-a scris este la curent cu scandalul și știe exact ce demersuri a făcut doctorul Stoica pentru a afla care este sursa atacului: “Iar daca nu iti plac versurile mele si n-ai simt artistic, poti s-o sugi si sa ma reclami unde vrei. Sugea-mi-ai p…a de mascarici! Te-au mătrășit aia din București ăia din Bucuresti de poama bună ce ai fost si ai ai venit la Perieti sa te iei de unul si de altul ? Problema ta e ca te-ai luat de persoana nepotrivita de unul care n-are frica nici de D-zeu, nici de politie sau parchet, cu atat mai putin de un prapadit ca tine ”.
Secretarul neagă acuzațiile
Am încercat să-l contactăm pe secretarul Ghica pe numărul de telefon de la care s-au trimis SMS-urile, respectiv 0721/976737. O voce de bărbat ne-a răspuns și ne-a spus că am greșit. La telefonul fix, vocea secretarului semăna izbitor cu cea de la mobil. Dar secretarul ne-a declarat că nu are nici un fel de conflict cu doctorul Stoica și că despre sms –urile care i se pun în cârcă a aflat la ședința de consiliul local din ianuarie, când Stoica a informat consilierii despre conflict. Ghica recunoaște în schimb că are un conflict deschis cu Pîrvu și susține că acesta l-ar fi amenințat. Nici unul dintre dosarele constituite la adresa secretarului la plângerile celor doi consilieri nu s-a finalizat.
De sărbători, băieții înalți de 2 metri din primărie s-au dus cu moș ajunul la firme. Cu câteva zile înaintea Crăciunului, când Slobozia era sub nămeți iar deszăpezirea se mișca precum ochiul mortului omul recent s-a apucat de colindat. Scorul era dictat de mărinimia patronilor care dădeau cât îi lăsa inima. Scopul colectei era pentru ajutorarea copiilor. Judecând după lipsa documentelor de colectare a banilor credem că într-adevăr despre copii era vorba. Dar despre copiii colindătorului. Să fie primit!
Cooperativa “ochiul și timpanul” a coborât în fântână la indicația lui Vasilică Județeanu’. Adică Vasilică Cinstitul de la Județeana de Partid. Oamenii cu microfonul au furnizat Patriarhului Cinstei și Competenței o notă informativă despre problema apei din Slobozia. De aici deducem că Vasilică Județeanu’ are încredere cu carul în primarul Ionașcu. Și mai deducem că după ce a ajuns președinte CJI cu voturile lui nea Gabi, Județeanu’ vrea să-i dea un șut în dos ca nu cumva să se contamineze și el cu înjurăturile populare pe care le încasează acum primarul.
Un mic scandal cu acuzații de însușire de cașcaval se petrece în aceste zile în sânul prea larg al consilierilor PSD din Slobozia. Omul cu vola, l-am numit aici pe mogulașul Cornel Vasile, s-a dedat la acuzații la adresa pesediștilor care au votat încredințarea contractului de transport public în municipiul reședință de județ firmei Nick Touring. Cică deși erau neconcordanțe între cererile din caietul de sarcini și ofertele depuse, contrăcțelul a fost atribuit contra unor bucăți de cașcaval plătite individual unor pesediști cu foamea în glandă. Noi nu credem treaba aceasta, vorba domnului primar Ionașcu. Pentru simplu fapt că pesediștii ialomițeni nu au furat niciodată și nici nu au votat la comandă în viața lor. De aceea îi recomandăm lui nea Volă un piramidon cu apă rece, din sursa subterană.
Nasol! Directorii de deconcentrate numiți cu atâta greutate prin concursuri corecte sunt pe cracă. În sensul că justiția a considerat ordonanța 105 din 2009 adoptată de guvernul PSD-PNL drept neconstituțională. Speța în care s-a constatat asta a fost judecată la data de 3 decembrie 2009 și obligă guvernul să abroge ordonanța. Așa că toți funcționărașii numiți pe bază de contract de manager vor trebui să pună mâna pe carte, respectiv pe portofel, și să cotizeze pentru noul examen. Sau ura și la sapă!
Una dintre preocupările importante ale poliției comunitare o reprezintă circulația rutieră în Slobozia. Echipați cu uniforme care imita foarte bine echipamentul polițiștilor de circulație, comunitarii freacă țiparul cât e ziulica de lungă pe Bulevardul Matei Basarab și mai nou, și pe bulevardul Unirii, unde se ocupă cu fotografierea mașinilor care nu sunt parcate paralel cu bordura. Mai mult, de vreo câteva luni, doi băieți de la comunitară o fac pe agenții de circulație pe bulevardul Unirii, la intersecția cu strada Ardealului, unde dirijează după capul lor circulația. Șoferii care îi confundă cu polițiștii de la circulație respectă, în general semnalele foștilor paznici de noapte iar asta produce o bulversare de nedescris în trafic. Pentru că flăcăul care dirijează sensul dinspre Casa de Cultură spre gară nu se sincronizează de nicio culoare cu flăcăul de pe celălalt sens. Virajul sa stânga reprezintă un adevărat sport extrem la intersecția dintre ele două străzi, ca să nu mai vorbim de nervii șoferilor puși la grea încercare de “priceperea” celor doi rutieri de baltă. Explicația dată de șeful Poliției Comunitare este simplă. Aflat într-o zi pe strada Ardealului în plin blocaj primarul Gabi Ionașcu a solicitat amplasarea unor comunitari în intersecție care să permită mașinilor care vin de pe sensul unic să intre în bulevardul Unirii. Manevra are loc dimineață, când aglomerația în zonă este maximă din cauza părinților care își transportă copiii la școală. Și pentru că IPJ Ialomița se vaită că nu are suficienți polițiști, comunitarii au fost tolerați în trafic deși legea le interzice să desfășoare astfel de activități. Situația este cu atât mai enervantă cu cât polițiștii comunitari își ignoră celelalte atribuții pe care le au. Platformele de gunoi sunt adevărate depozite de deșeuri periculoase, spații verzi sunt vandalizate la lumina zilei, maneliștii terorizează pe toată lumea cu decibeli toxici iar cerșetorii nu sunt deranjați de nimeni. În schimb la circulație comunitarii sunt fruntași pe ramură, dând amenzi ilegal și patrulând cu măreție pe carosabil, acolo unde, de fapt, nu au ce căuta. În viziunea șefului IPJ Ialomița, lucrurile se văd puțin altfel.
Când legea se încalcă, poliția se ține de informări!
Deoarece prezența polițiștilor comunitari pe carosabil este la limuta infracțiunii dacă nu dincolo de ea având în vedere faptul că dirijarea circulației este un atribut exclusiv al poliției rutiere, ne-am adresat șefului IPJ Ialomia pentru a obține un punct de vedere cu privire la această anomalie. Răspunsul inspectorului șef ne-a lăsat mască. Cităm:
“Urmare adresei dumneavoastră prin care solicitaţi punctul de vedere al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa cu privire la prezenta agenţilor Serviciului Public de Poliţie Comunitară Slobozia pe B-dul Unirii din municipiu, vă comunicăm următoarele:
Conducerea Inspectoratului apreciază ca fiind benefică prezenţa echipajelor Poliţiei Comunitare în zona amintită, în special pe timpul afluirii/defluirii persoanelor către/dinspre şcoli, în condiţiile în care efectivele poliţiei rutiere, pe fondul deficitului de personal, nu pot asigura prezenţa zilnică, bineînţeles, cu respectarea legii. În acest sens, precizăm că în conformitate cu prevederile art. 7, lit. d şi e din Legea nr. 371 din 20.09.2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, această instituţie are şi atribuţii în domeniul supravegherii parcărilor auto, a unităţilor şcolare şi poate participa la asigurarea fluenţei traficului rutier, cu ocazia efectuării unor lucrări de modernizare şi reparaţii ale arterelor de circulaţie. Menţionăm că poliţiştii comunitari nu au atribuţii de dirijare a traficului rutier, decât în cazurile prezentate anterior şi că aspectele semnalate de dumneavoastră fac obiectul unei informări transmise de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa Serviciului Public de Poliţie Comunitară Slobozia”.
Cu alte cuvinte, ceea ce vede toată lumea inclusiv polițiștii care circulă dimineața pe bulevardul Unirii reprezintă “aspecte semnalate de dumneavoastră”. În loc să ia măsuri din proprie inițiativă și să ceară ferm scoaterea comunitarilor din trafic, domnul comandant “îi informează” pe băieți. Ce fel de informații le-o fi trimis domnia sa nu știm, dar știm că pe comunitari i-a durut fix în caschetă pentru că ilegalitatea a continuat să se producă. Și mai știm că încurajați de această atitudine pasivă comunitarii vor ajunge probabil să oprească mașini în trafic și să dea și amenzi. Ce dacă legea le interzice și totuși băieți amendează la capul gol pe calea rutieră? Cât despre prezența comunitarilor pe calea rutieră, iată ce spune legea 371 din 2004 privind înființarea și funcționarea poliției comunitare invocată de șeful poliției:
d) participă, după caz, la asigurarea fluenţei traficului rutier, cu
ocazia efectuării unor lucrări de modernizare şi reparaţii ale arterelor de
circulaţie;
e) asigură supravegherea parcărilor auto, a unităţilor şcolare, a
zonelor comerciale şi de agrement, a pieţelor, a cimitirelor şi a altor
locuri stabilite prin planurile de pază şi ordine publică;
Șeful IPJ confundă dramatic parcarea cu bulevardul și supravegherea cu aplicarea de amenzi. La fel se întâmplă și cu bulevardul Matei Basarab unde primăria a trasat niște linii și consideră că principala arteră a orașului este o mare parcare unde poliția comunitară face legea. Chiar dacă admitem că liniile trasate de primărie pe carosabil fără nici un fel de altă reglementare ar constitui “parcare”, comunitarii nu au alte atribuții decât supravegherea. Adică paza, potrivit DEX. Având în vedere textul de lege invocat de poliție, toate activitățile polițiștilor comunitari pe carosabil și amenzile aplicate pot fi considerate lejer abuzuri. Niște abuzuri evidente comise chiar cu aprobarea tacită a poliției.
Atacurile concentrate la adresa sursei de alimentare cu apă subterană a Sloboziei declanşate de Direcţia de Sănătate Publică Ialomiţa au un singur scop. Liderii politici care susţin teoria conform căreia municipiul Slobozia ar trebui să fie alimentat cu apă de la Amonil uită mici detalii ale unei afaceri care a adus Urban în pragul falimentului. Dincolo de calitatea apei din Dunăre despre care nimeni n-a suflat o vorbă, Amonil a reuşit să obţină în instanţele de judecată recunoaşterea unui debit de 150 de miliarde de lei rezultat în urma unor inginerii financiare incredibile. Istoricul acestei relaţii incestuoase ne arată foarte clar de ce nu trebuie să ne întoarcem în braţele şantajiştilor din spatele SC Amonil SA.
- În perioada 2000-2009 Amonil a calculat un debit 150 de miliarde de lei din care 80 de miliarde de lei reprezintă debitul de bază şi 65 de miliarde de lei penalităţi de întârziere.
- Până în 2007 Amonil a furnizat apă către SC Urban fără a o contoriza. Ani de zile Urban a cumpărat marfă acceptând sub şantajul întreruperii furnizării facturi făcute din burtă.
- Nici până la această oră între Urban şi Amonil nu există un contract de furnizare în care să se stabilească obligaţii ale părţilor. În ciuda acestui mic amănunt Amonil a calculat şi facturat penalităţi de întârziere fără a avea un acord în acest sens cu partenerul de afaceri.
- Primăria Slobozia a impus ca Urban să continue să furnizeze servicii către asociaţiile de proprietari care nu au achitat contravaloarea serviciilor.
- Ani de zile Amonil a acceptat să livreze apă şi energie termică deşi facturile emise către Urban nu erau achitate. În schimb, în urma şantajului bazat pe sistarea furnizării serviciilor societatea furnizoare a obţinut anual cote importante de gaz subvenţionat pentru încălzirea locuinţelor. În acest fel, în perioada 1996-2000 Amonil a primit gaz subvenţionat în valoare de peste 2 milioane de dolari fără să ardă un metru cub pentru producerea energiei termice.
- Populaţia a primit ani de zile agent termic provenit din recuperarea aburului tehnologic, insuficient pentru asigurarea confortului termic. În schimb, lunar Urban a facturat frigul din apartamente la preţuri astronomice, ceea ce a dus la acumularea de datorii importante ale populaţiei şi firmelor, niciodată recuperate din motive electorale. În tot acest timp profiturile Amonil au crescut în progresie geometrică, pentru că gazul subvenţionat era folosit integral în procesul de producţie. În plus, societatea primea gaz chiar dacă nu era eligibilă având datorii mari către furnizorul de gaz metan.
- Ani de zile Urban a facturat apa la pauşal, transferând de fapt facturile umflate de la Amonil în buzunarele consumatorilor. Se ajunsese la aberaţia ca pentru un apartament şi trei persoane consumul de apă facturat de Urban să fie de 60 de metri cubi pe lună. Contorizarea consumului populaţiei a transferat pierderile direct în pasivul Urban, care a ajuns astfel în stare de faliment nedecalarat.
- Înţelegînd că nu poate executa bugetul Sloboziei pentru datoriile contrafăcute şi umflate cu pompa, Amonil a făcut tot ce i-a stat în putinţă să blocheze falimentul Urban. Motivul este simplu. În cazul falimentului Amonil ar fi putut executa doar patrimoniul Urban, ceea ce ar fi acoperit o mică parte din datoria revendicată. De aceea se caută acum soluţii ca Urban să reia relaţia comercială cu Amonil, în speranţa că depinzând de apa lor, Urban ar fi constrânsă să plătească toate datoriile sub ameninţarea şantajului. Afacerea apei totaliză anual circa 1,2-2 milioane de euro pentru care Amonil are costuri minime şi profit maxim. Pentru că firma livrează municipalităţii APĂ INDUSTRIALĂ şi nu potabilă care este filtrată prin nisip şi tratată cu clor şi, atenţie, SULFAT DE ALUMINIU, care îi dă aspectul de apă limpede. Otravă curată, adică.
Întrebare
Ce câştigă cei care bat toba revenirii la relaţia cu Amonil? Cât ar putea plăti firma dacă în urma presiunilor politice şi instituţionale Urban ar fi adusă din nou în ograda Amonil iar datoriile inventate ar fi recuperate de “investitorii” strategici care ne-au furat ca-n codru ani de zile
Pentru edificare vedeţi aici de unde am băut cu toţii apă ani de zile şi de unde ar vrea unii politicieni să bem în continuare
[flashvideo file=video/apa.flv /]
În urmă cu un an, în municipiul Urziceni a avut loc un adevărat război între două clanuri de interlopi din Bărbulești. Ziua în amiaza mare, cele două clanuri s-au luat la bătaie chiar în fața sediului poliției. S-au folosit bâte, săbii, răngi și s-au tras focuri de armă. O mașină a fost avariată și o femeie a ajuns la spital tăiat cu sabia. Șefii poliției Urziceni au demisionat din funcții, alți 21 de polițiști din cadrul IPJ Ialomița fiind sancționați disciplinar. Procesul cu 14 inculpați început acum un an s-a soldat cu pedepse de tot râsul. Interlopi recidiviști sau aflați în procedura de eliberare condiționată au fost condamnați cu suspendare. Cei care au ajuns totuși după gratii s-au ales cu 1-2 ani de închisoare pe motiv că și-au recunoscut faptele și le-au regretat. Sentința aberantă ca formă și conținut a fost pronunțată pe data de 21decembrie 2009 la Urziceni și a constituit un frumos cadou de sărbători oferit DE JUSTIȚIE interlopilor.
Mogoi, autorul lui Ritaxon!
Primul lucru care te izbește când citești sentința penală numărul 274 redactată la data 28 decembrie 2009 de doamna judecător Dumitrache Elena este stilul original în care sunt expuse faptele. De la pagina 1 la pagina 5 sunt reluate numele celor 14 inculpați și încadrările juridice. Pe vreo trei pagini se repetă obsedant o formulare: “Inculpatul…. În ziua de 21.01.2009 orele 15.00, împreună cu alte persoane, în public(str. Calea București) a săvârșit acte și gesturi de violență verbal și fizică, a produs scandal și a tulburat grav liniștea și ordinea publică.” Repetarea acestui enunț căruia i s-a schimbat doar subiectul de 14 ori constituie grosul sentinței. Pe vreo alte 3 pagini sunt redate sumar declarațiile martorilor, care indiferent din ce tabără sunt declară același lucru. Așa ajungem la pagina 8 fără să aflăm nimic. Abia la jumătatea acestei pagini aflăm și ce reține instanța. Și anume că scandalagii sunt rude între ei și că la etnia romă termenul de familie include afini, concubini, minori aflați în întreținere etc. Adică ni se fixează ideea că războiul civil de pe străzile din Urziceni a fost, de fapt, o cafteală de familie. Apoi ni se face o scurtă radiografie a arborelui genealogic al celor două triburi: “Familia al cărei lider incontestabil este inculpatul Constantin Ionel zis Ritaxon are ca autor comun pe răposatul Constantin Nicolae zis Mogoi și a reușit să întrețină, cu rare și nesemnificative pusee de criză relații normale cu ceilalți membrii ai comunității etnice de pe raza mun. Urziceni”. Cum ar veni Mogoi este Creatorul și Ritaxon urmașul. Iar cafturile repetate și buzunarele pictate cu satârul pe diverși membrii ai comunității nu au fost infracțiuni, ci doar pusee de criză! Apoi instanța constată că membrii clanului Cătană, adică tabăra adversă, sunt înrudiți cu clanul lui Ritaxon, adică direct cu urmașii lui Mogoi. Mai mult, printre puseele de criză ale lui Ritaxon instanța constată că și clanul Cătănă a avut un puseu de aceeași natură dar de sens contrar, când a decis să-l jefuiască pe Ritaxon, fapt consemnat într-un dosar penal aflat pe rolul Parchetului Urziceni. Adică, concluzionăm noi, doamna judecător a plecat de la o premisă greșită analizând bătălia de la Urziceni într-un context aproape casnic, de unde și pedepsele de râs.
Primul puseu de criză al lui Ritaxon
Care va să zică, după ce a fost tâlhărit de clanul Cătană, Ritaxon a desfășurat o amplă muncă informativă și a aflat că doi dintre rivali, respectiv Oprea Eugen și Oprea Marin urmează să plece la Manasia într-o călătorie de afaceri. Ca atare a adunat 7 confrați i-a urcat în două mașini și a luat urma apașilor din clanul Cătănă, cărora le-a barat drumul blocând circulația pe strada Perilor din Urziceni. Inamicii circulau cu două autoturisme, un BMW și un Land Rover în care pe lângă căpetenia Cătană se mai aflau femeia Bistrița și luptătorii Franț și Zângaci. Alde Cătană au coborât din mașini și au pus mâna pe răngi dar când au constat că Ritaxon este mai bazat au luat-o la fugă. Instanța reține agramat, ca la stabor: “La scurt timp frații Cătană și cei care îi însoțea au realizat că grupul inculpaților era mai numeros și că o ripostă era sortită eșecului și s-au grăbit să părăsească în fugă locul incidentului. Inculpatul Constantin Ionel (Ritaxon) a executat trageri cu o armă de foc în plan vertical cu scopul de a intimida grupul lui Cătană ”. În acest fel Cătănă a fost pus pe fugă iar Ritaxon a pornit într-o cursă de urmărire ca-n filme. Uimită de rapiditatea faptelor, instanța consemnează calmarea lui Ritaxon care dădea déjà semne de reinserție socială.
Bistrița ratează întâlnirea cu eternitatea…
Femeia Bistrița, zice doamna judecător în motivarea sentinței, n-a putut ține pasul cu grupul de bărbați din clanul Cătană, fapt pentru care a fost ajunsă de teutonul Ritaxon. Care, ca un adevărat urmaș al lui Mogoi s-a purtat demn, așa cum descrie cu emoție în pix doamna judecătoare Dumitrache:”Inculpatul Ritaxon a urmărit-o pe numita Panciu Lidia (Bistrița) care nu a putut ține pasul cu bărbații din grupul său, încercând să se ascundă într-un magazin din apropiere. Inculpatul Ritaxon, deși avea posibilitatea să o prindă și să o imobilizeze pe urmărită și să-i aplice o lovitură vătămătoare cu sabia, s-a mulțumit s-o lovească pe martoră doar cu latul sabiei (partea netăioasă) peste picioare și i-a permis apoi să se ascundă ”. După această faptă care denotă sensibilitate sufletească, Ritaxon a reluat cursa după clanul Cătană, care a fost interceptat într-o intersecție unde era așteptat de martorul Andronache Tudor, aflat la volanul unui BMW. După încercări repetate fugarii au reușit să plece din intersecție și să scape din încercuirea neprofesionistă și parțială a clanului Ritaxon. Apașii lui Ritaxon s-au întors în intersecția unde fusese imobilizat clanul advers. Au găsit Land Roverul care transportase inamicul și, de nervi, l-au pornit și l-au proptit într-un stâlp.
Caftul continuă sub nasul poliției
Cu întăriri serioase după el Ritaxon și-a oprit bemveu’ fix în fața Poliției din Urziceni unde se adunase o mulțime de gură cască. Printre ei se aflau și militanții din clanul Cătană, care au aruncat cu pietre către adversari. Cu sabia în mână, Ritaxon o comite din nou: “Conform declarațiilor martorilor sub acoperire, inculpatul Constantin Ionel (Ritaxon) a coborât din BMW X5 având în mână o sabie cu care a lovit-o pe numita Oprea Maria, sora lui Oprea Eugen însă aceasta și-a retras plângerea formulată împotriva inculpatului”. Ajunsă în acest punct al relatării doamna judecător se plictisește de vorbe și trece la fapte pe care începe să le încadreze.
O judecată cât un stabor
Lasând gluma la o parte, maniera în care doamna judecător a stabilit și individualizat pedepsele este una tipică pentru modul în care se face justiție în România. Printre cauzele incidentului petrecut în fața poliției, judecătoarea identifică și maniera în care poliția a gestionat situația, manieră care a creat agresorilor, cităm: “un acut sentiment de injustețe socială”. Un alt factor luat în considerare de doamna judecător este “conduita sinceră a inculpaților”, faptul că întrețin relații de concubinaj și au copii în întreținere sau că unul dintre inculpați a achitat prejudicial produs Enel plătind stâlpul dărâmat cu Land Roverul! Iată o mostră de bunăvoință nedisimulată a doamnei judecător:”În ceea ce privește pe inculpații Constantin Viorel, Mihai Ionel, Rupiță Constantin și Rupiță Viorel aflați în stare de recidivă sau care au în antecedente pedepse care trebuie revocate, față de conduita lor sinceră și având în vedere faptul că nu pot executa pedeapsa decât în regim e detenție, acestora li se va aplica pedeapsa de câte 1 an de închisoare, prin aplicarea art. 74,76 Cod Penal pentru infracțiunea de ultraj prevăzută la articolul 321 aliniatul 1,2 Cod Penal cu aplicare la articolul 75 alin. 1 lit. A Cod Penal, pedeapsă ce se va aplica și inculpatului Rupiță Constantin și pentru infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor urmând ca pedeapsa să-i fie coborâtă sub această limită având în vedere circumstanțele personale deosebite ale acestuia….”. La fel se explică și pedeapsa de doar 4 luni cu închisoare dată lui Constantin Marian care a lovit o minoră și despre care se spune că a avut o conduită sinceră și a încercat să acopere prejudicial cauzat. Mai mult, pentru unul dintre inculpați care se afla sub beneficial liberării condiționate instanța dovedește mai mult decât clemență menținându-i acest beneficiu pe motiv că a avut o conduită sinceră și a participat la o singură faptă de ultraj. Și în caz că mai exista un dubiu asupra modului mai mult decât ” indulgent” în care sunt tratați niște golani care se bat cu săbii și pistoale în stradă, iată o ultimă perlă de judecată comisă la judecătoria Urziceni de către un magistrat care se plânge probabil de salariul mult prea mic față de importanța muncii sale”În ceea ce privește pe inculpații Constantin Ionel, Văduva Ioan, Măcelaru Constantin, Măcelaru Laris…. Instanța apreciază că scopul pedepselor aplicate acestora poate fi atins și fără privarea de libertate având în vedere faptul că după executarea a circa 5 luni de arest preventiv au dat dovezi de reinserție socială, au avut o conduită sinceră recunoscând și regretând faptele comise”. Ne întrebăm dacă nu cumva ținând cont de modul în care doamna judecător i-a descris pe infractori i-ar îndreptăți pe aceștia să considere că au fost ținuți exagerat de mult în arest, având în vedere că nu prezintă pericol social. Nu de alta, dar pe lângă cei aproape 7100 de lei cheltuiți de stat cu avocații din oficiu, infractorii n-ar merita și niște bani de buzunar de la buget plătiți în chip de daune morale.
Dacă-i ordin, cu plăcere! Direcția de Sănătate Publică a anulat autorizația pentru sursa de apă subterană a Sloboziei
Vineri, 22 ianuarie, Direcția de Sănătate Publică a ieșit din ridicol și a intrat în istorie. După ce a dat-o cotită luni de zile și a practicat un joc de glezne penibil după cum i s-a dictat de la partidele politice, instituția care se ocupă, cică, de sănătatea publică a luat o decizie istorică. Invocând argumente care mai de care mai puerile, DSP a anulat autorizația de funcționare pentru sistemul centralizat de distribuție a apei în Slobozia exploatat de Urban SA. Măsura, justificată de plângerile cetățenilor și de lipsa de reacție a Urban față de respectarea măsurilor de conformare stabilite la autorizarea sursei subterane, va avea un singur efect: afundarea Urban SA în groapa falimentului. Căci populația va continua să primească aceeași apă pe care o va plăti la un preț mai mic. Și, logic, va continua să o și consume deși DSP spune că este nepotabilă și prezintă riscuri majore pentru sănătatea populației. Singurul efect vizibil va fi acela că societatea de distribuție va fi nevoită să factureze apa la prețuri mult mai mici decât cele de producție. Ceea ce va echivala cu falimentul. Iar costurile acestui faliment vor fi suportate de toți cetățenii. Deci, cine câștigă?
Războiul apei purtat la baionetă
Încă de la începuturile proiectului lansat de primarul Ionașcu, alimentarea cu apă din sursă subterană s-a bucurat de o puternică opoziție. Câțiva bezmetici care se visau primari au înțeles că acest proiect îl va aduce pe Ionașcu într-o poziție politică de pe care nu va putea pierde cursa electorală din 2008. În loc să se ralieze proiectului și să-l susțină în beneficiul locuitorilor Sloboziei, politicienii, inclusiv unii din același partid cu Gabi Ionașcu, l-au contestat vehement. Dincolo de interese politice firește, gurile rele spuneau că un alt scop major al protestatarilor ea acela ca Amonil să nu piardă o afacere de circa 3 milioane de euro anual care consta în vânzarea de apă Sloboziei cu ajutorul unor instalații de aducțiune care aparținuseră cândva municipiului dar pe care nimeni n-a făcut nici un efort să le recupereze. Una peste alta, o modificare de legislație care a permis aprobarea unui împrumut municipal prin emiterea de obligațiuni cu majoritate simplă a făcut ca proiectul lui Ionașcu să devină realitate, dat fiind faptul că tabăra opoziției nu mai putea bloca afacerea cu cele câteva voturi pe care le deținea în Consiliul Municipal. Cu finanțarea în buzunar și cu Amonil în coastă, Ionașcu a reușit să grăbească lucrurile și sursa de apă subterană a devenit realitate. Una contestată, cu probleme dar o soluție care scotea Slobozia după circa 20 de ani de sub șantajul penal al celor de la Amonil SA, furnizorul privat și privilegiat de apă al reședinței de județ. Proiectul care s-a materializat rapid, poate un pic prea rapid, i-a asigurat lui Ionașcu o victorie zdrobitoare în alegerile locale din 2008 câștigate din primul tur. În iunie 2009 sursa subterană primește autorizație de funcționare după luni de controverse și scandaluri datorate buletinelor de analiză a apei care nu arătau tocmai bine. Ionașcu a jucat în continuare pe cartea șantajului explicând astfel întârzierea autorizării. Iar apa puternic clorinată a atacat sistemul de distribuție bazat pe conducte de metal, insuficient protejate contra coroziunii. În loc de apa cristalină pe care o visa primarul, pe țevi a venit un lichid de culoare incertă. Vânzările de apă plată au crescut, ca și contestațiile la adresa edilului venite din toate părțile. Iar asta s-a văzut la urnă, unde în turul doi al prezidențialelor Geoană și Ionașcu au contabilizat puțin peste 30%. Proiectul câștigător devenea perdant.
Argumente pro și contra
Dincolo de coloratura politică a întregii afaceri, proiectul alimentării cu apă din sursă subterană intrat acum în atenția DNA este unul care trebuie să continue cu orice preț. În favoarea acestuia se pot invoca mai mulți factori care au grăbit, de fapt, investiția. Primul argument care justifică graba cu care s-a acționat este șantajul Amonil. Cu o datorie pretinsă și recunoscută de instanțele de judecată de peste 100 de miliarde de lei, furnizorul privat de apă a prestat un șantaj ordinar amenințând cu sistarea furnizării serviciului. Condițiile impuse care vizau rambursarea unor sume mare de bani din datorie în timp scurt erau imposibil de satisfăcut. Urban funcționa cu conturile blocate și încerca să plătească în mod egal tuturor creditorilor, fapt care nu era pe placul Amonil. Așa că între a sta la cheremul băieților cu ochi albaștri care ne-au furat ca-n codru ani de zile umflându-ne facturile și a ne rupe de ei Ionașcu a ales în mod corect a doua variantă. Asta ar justifica graba în demararea proiectului și insuficienta documentare a specialiștilor care nu au luat în calcul compoziția chimică a apei de subteran din puțurile forate, tratamentele necesare și impactul acestor tratamente asupra sistemului de distribuție. Un alt argument în favoarea sursei subterane este calitatea apei, net superioară față de cea provenită din haznaua de la Dunăre. Oricât ar părea de paradoxal apa gălbuie care vine acum la robinete este mult mai bună decât cea pe care o aduceam de la Dunăre, unde la locul de captare funcționa un adevărat cimitir de animale. Deversările din zonă, neautorizate și neverificare erau un factor de risc mult mai ridicat decât banala rugină care va dispărea odată cu schimbarea țevilor din oraș. Nu în ultimul rând, s-a demonstrat că acolo unde sistemul de distribuție este bazat pe conducte din polietilenă sau apa este filtrată mecanic nu există probleme de potabilitate. Contestatarii proiectului au și ei argumentele lor. Deși s-au cheltuit peste 200 de miliarde de lei apa are nevoie de filtrare ca să fie potabilă. Rugina din țevi atacă grav electrocasnicele iar excesul de fier și clor pun în pericol sănătatea, apa fiind imposibil de băut în anumite zone din oraș unde sistemul de transport este mai vechi. Clorinarea apei se face încă după ureche, deși stația de clorinare modernă ar permite elaborarea unui program care să o facă eficientă. Și, poate cel mai important argument al celor care arată cu degetul spre primar, în ciuda unor probleme evidente autoritățile locale au negat luni de zile evidența. Excese au existat și de o parte și de alta. Ionașcu a continuat să susțină calitatea apei din sursă negând problemele din rețea multă vreme iar adversarii săi au formulat acuzații aiuritoare despre metalele grele din apă și otrăvurile din subsol. Acest război surd și fără finalitate și-a consumat o nouă etapă vineri, când DSP a anulat autorizația sanitară din motive puerile.
DSP face joc de glezne
Actor important în acest război, Direcția de Sănătate Publică a jucat la două capete în funcție de persona care a ocupat scaunul de director. Inițial instituția a refuzat să autorizeze sursa subterană. Buletinele de analiză indicau o calitate necorespunzătoare a apei, în special conținut mare de amoniu și depășiri ale concentrației de metale. Ionașcu a contestat aceste analize invocând la rândul său un sabotaj politic al proiectului său, dat fiind faptul că directorul instituției, doctorița Dumitrescu, răspundea frecvent la comenzi politice. Poziția DSP s-a menținut multă vreme și sursa subterană părea definitiv compromisă. După schimbarea de regim DSP s-a pricopsit cu noi directori, dar avizul a întârziat să apară. Abia după ce Institutul de Sănătate Publică a scos niște buletine de analiză care indicau că apa este potabilă, DSP a emis, în iunie 2009, o autorizație cu un program de conformare care viza majorarea zonei de protecție severă a puțurilor și impunea Urban un control sever prin analize periodice. Din motive obiective primăria Slobozia nu a putut achiziționa în timp util terenurile necesare extinderii zonelor de protecție din jurul puțurilor. Mai mult, clorinarea în exces a apei a condus la deteriorarea rapidă a sistemului de distribuție și a calității apei, infectată cu rugină și depuneri de pe țevi. Timp de jumătate de an, cât PSD s-a aflat la putere, DSP s-a făcut că nu observă aceste deficiențe, care culmea, existau și la eliberarea autorizației. Abia după schimbarea configurației politice a guvernului instituția încăpută pe mâna unui mare specialist a anulat autorizația de funcționare. Din aceleași motive pentru care acest document s-a eliberat și care nu au fost considerate capitale pentru funcționarea sistemului. Pas de mai înțelege ceva. Concluziile sunt evidente. Ori autorizația a fost dată la presiuni politice, caz în care este nevoie de o anchetă penală care să scoată la lumină vinovații, ori acum autorizația a fost anulată pe motive politice și din nou este nevoie de o anchetă care să stabilească vinovații. Căci consecințele juridice ale actului administrativ emis de domnul Pană sunt grave.
Sănătate publică electorală
“Apa furnizată la consumator de SC URBAN SA Slobozia, neîncadrându-se în toți parametrii de potabilitate impuși de legea 458/2002 cu modificările ulterioare nu este potabilă. Având în vedere că municipiul Slobozia nu dispune la ora actuală de sursă alternativă de apă potabilă operațională populația poate fi deservită în continuare cu apă din sursă subterană, după tratarea în actuala stație, pentru nevoile gospodărești curente”. Am citat din adresa prin care DSP informează SC Urban despre retragerea autorizației de funcționare. Concluziile specialiștilor sunt de-a dreptul tembele. Apa nu este potabilă dar în lipsa unei alternative furnizarea va continua. Acest paragraf vorbește de la sine despre substratul măsurilor luate de conducerea DSP. Ținta acestora este una singură. Se încearcă scăderea prețului la apă și nimic altceva. Deducem asta din faptul că deși apa nu este potabilă se permite furnizarea către populație. Ce se întâmplă însă în cazul firmelor care au ca obiect de activitate alimentația publică? Cum vor mai funcționa restaurantele, fabricile de pâine și lapte care se alimentează cu apă din sistemul public ? Logica ne spune că aceste firme ar trebui închise deoarece folosesc apă nepotabilă. Le va închide cineva? Evident că nu, ar fi aberant. În aceste condiții, cui folosește măsura DSP? Eventual celor aflați în spatele deciziei. O scurtă privire asupra neregulilor invocate de DSP este suficientă pentru a trage concluzia că nu sănătatea publică s-a urmărit în acest caz și că jocul făcut de o instituție a statului se află la limita penalului. Pentru că deși putea face demersuri ca Urban să obțină o perioadă mai mare de derogare în vederea extinderii zonei de protecție a puțurilor și pentru schimbarea sistemului de distribuție a ales să anuleze pur și simplu autorizația de funcționare.
Punctul de vedere al SC Urban SA Slobozia
Societatea Urban SA contestă decizia anulării autorizației cu argumente de ordin tehnic și legislativ. Aceste argumente sunt expuse pe larg într-o adresă care a fost expediată către Prefectură, Primăria Slobozia și, evident către DSP. Redăm integral conținutul adresei:
Catre,
Directia de Sanatate Publica a Judetului Ialomita
In atentia D-lui Director Coordonator Dr. Corneliu Pana
Spre stiinta: Prefectura Ialomita – D-lui Prefect Petru Madalin Teculescu
Primaria Mun. Slobozia – D-lui Primar Ing. Gabi Ionascu
Ca urmare a Deciziei Nr. 490 / 22.01.2010 de anulare a Autorizației Sanitare Nr. 1933 / 24.06.2009, revenim la Adresa Nr.428 / 22.01.2010 cu următoarele completări / precizări :
1). S.C. URBAN S.A a respectat programul de conformare anexat la Autorizația Sanitară Nr.1933/24.06.2009 privitor la numărul și frecvența analizelor impuse a fi executate pentru care au fost înaintate către D.S.P.Ialomița copiile buletinelor cu rezultatele acestora și care reflectă respectarea parametrilor calitativi de furnizare a apei către beneficiarii serviciilor conform reglementarilor în vigoare, urmărind în permanență și respectarea procedurilor de monitorizare impuse de H.G. 974 / 2004. Valorile parametrilor apei potabile furnizate de S.C. URBAN S.A s-au încadrat până în prezent în valorile impuse de lege, societatea respectand în continuare procedura de tratare autorizată pentru furnizarea apei potabile, apa tratată nedepășind la ieșirea din stația de tratare parametrii impuși de lege. În rețelele de distribuție, apa furnizată către beneficiari a respectat valorile parametrilor impusi de lege, cu exceptia unor puncte ( în cazul rețelelor din oțel cu vechimi de 20-30 ani ) unde s-au înregistrat depășiri ale valorilor admise la parametrii fier și/sau turbiditate. În acest caz, conform prevederilor prezentei legi, pot fi acordate derogari astfel:
Art. 9. – (1) Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate aproba, la solicitarea autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, derogări pe o perioadă determinată de la valorile parametrilor stabiliţi în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) sau cu tabelul nr. 2 din anexa nr. 1 până la o valoare ce va fi stabilită şi aprobată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, luându-se în considerare riscul pentru sănătate şi alternativele de aprovizionare cu apă potabilă a populaţiei din zona respectivă. Derogările vor fi limitate la o perioadă cât mai scurtă şi nu vor depăşi o durată de 3 ani. În situaţia în care autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, solicită prelungirea derogării, se va înainta Ministerului Sănătăţii şi Familiei analiza situaţiei şi motivarea solicitării de obţinere a celei de-a doua derogări. Pentru o a doua derogare nu se va depăşi termenul de 3 ani.
(2) În cazuri excepţionale Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate aproba o a treia derogare pentru o perioadă care, de asemenea, nu va depăşi 3 ani. Decizia pentru o astfel de cerere va fi luată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în termen de 3 luni de la depunerea solicitării.
(3) Pentru orice derogare acordată în conformitate cu alin. (1) şi (2) trebuie specificate următoarele:
a) motivele derogării;
b) parametrul în cauză, rezultatele relevante ale monitorizării anterioare şi valoarea maximă permisă prin derogare;
c) zona geografică, cantitatea de apă furnizată zilnic, mărimea populaţiei afectate şi eventualele consecinţe asupra întreprinderilor producătoare de alimente;
d) schema de monitorizare adecvată;
e) un rezumat al planului măsurilor de remediere necesare, ce va include un calendar al activităţilor şi o estimare a costului de evaluare a situaţiei;
f) durata derogării.
Având în vedere gradul de uzură ridicat a cca. 42 km din rețelele de distribuție din oțel, care va continua să influențeze în mod negativ valorile parametrilor fier și/sau turbiditate, solicităm menținerea Autorizatiei 1933 / 24.10.2009 cu derogare pentru parametrii fier, respectiv turbiditate pentru zonele deservite de conducte din oțel, ale caror planuri le anexam ( Anexa 1).
În cazurile în care au fost constatate depășiri ale parametrilor admiși de lege, S.C. URBAN S.A. a luat următoarele măsuri:
-înștiințarea beneficiarilor afectați și recomandarea măsurilor de remediere necesar a fi adoptate conform Art.6 Al.(2), (3) din prezenta lege. Anexam copii anunțuri ( Anexa 3 ).
- înștiințarea autorităților publice locale în vederea luării măsurilor legale necesare ( Anexa 4 ).
În prezent, la nivelul administrației publice locale au fost întreprinse următoarele măsuri:
- aprobarea fondurilor și a procedurii de achiziție publică a conductelor necesar a fi schimbate,
- comandarea unui studiu și solicitarea unor oferte tehnice și estimative financiare pentru înlăturarea amoniului și fierului înainte de clorinare în vederea reducerii cantităților de clor folosite la tratarea apei la valoarea dozei de marcaj. În perioada următoare, va urma procedura legală de licitație / contractare lucrări în cadrul Primăriei Municipiului Slobozia în urma căreia va putea fi înaintat și graficul estimat de înlocuire a rețelelor de distribuție a apei potabile. Perioada pentru care solicităm derogarea la parametrii menționați este de 3 (trei) ani.
2). Referitor la neîndeplinirea punctului 4 din Programul de conformare la Autorizația Sanitară de funcționare cu Nr. 1933 / 24.06.2009 , menționăm următoarele:
- S.C. URBAN S.A a solicitat prelungirea termenului de conformare la H.G. 930 / 2005 Art. 14, 15 ca urmare a constatării necesitații pentru Primăria mun. Slobozia a unei perioade mai lungi pentru derularea procedurilor legale de achiziție a terenurilor. Prezenta lege prevede:
Art. 14. – (1) În situaţiile excepţionale şi pentru zonele geografice bine definite se va înainta Comisiei de igienă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei o cerere specială pentru prelungirea perioadei de conformare. Perioada de prelungire nu trebuie să depăşească 3 ani. La sfârşitul perioadei de prelungire se va efectua evaluarea situaţiei, care va fi înaintată Comisiei de igienă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, care poate decide, pe baza acestei evaluări, o altă perioadă de prelungire, de maximum 3 ani.
Considerăm că în baza solicitării noastre amintită mai sus precum și a revenirii asupra acesteia prin prezenta, D.S.P. Ialomița avea și are în continuare suportul legal de prelungire a perioadei de conformare, legiuitorul oferind posibilitatea legală de eliminare a disfunctionalităților în funcționare și asigurarea continuității unor servicii publice vitale, în mod special, pentru a evita luarea unor decizii subiective și a asigura totodata siguranța sănătății beneficiarilor serviciilor. Menționăm că pe toată durata furnizării serviciilor, în baza Autorizației Sanitare Nr. 1933 / 24.06.2009 condițiile de captare, tratare, distribuție / furnizare a apei potabile au rămas neschimbate, respectând procedurile autorizate, ca și în momentul și de la momentul emiterii deciziei de retragere a autorizației și până în prezent. Pe toata perioada furnizării acestor servicii D.S.P. Ialomița nu a identificat și nu a considerat că există un pericol real sau potențial la adresa siguranței sănătății populației generat calitatea apei potabile furnizată de S.C. Urban S.A, neavând nici o poziție / intervenție publică în acest sens. Prin urmare, în baza acestor prevederi legale enumerate, precum și datorită faptului că municipalitatea nu deține o sursă alternativă pentru apa solicităm menținerea Autorizației Sanitare Nr. 1933 / 24.06.2009, eventual cu acordarea derogării pentru parametrii fier și turbiditate pe o perioada de 3 ani și prelungirea termenului de realizare a zonelor de protecție sanitară severă în jurul forajelor în conformitate cu H.G. 930 / 2005 până la data de 31.07.2010. Solicităm și pe această cale sprijinul autorităților locale pentru rezolvarea situației create, ce poate genera prin o neabordare corectă, responsabilă și realistă, importante probleme de natură juridică și financiară societății Urban S.A, existând riscul punerii în pericol a siguranței stabilității și continuității serviciilor de apă și canalizare furnizate ce ar afecta municipiul Slobozia, orasul Amara și comunele : Cosâmbești, Mărculești, Ciulnița, Scânteia. Cu același tip de probleme se pot confrunta și alte întreprinderi, instituții cu profil / obiect de activitate de alimentație public și, nu în ultimul rând, populația .

