Monday, July 28th, 2014

Primarul nenea Gabi ne-o urcă pe coana UE în cap. Plecat în China după cai verzi pe pereţi, nenea Gabriel a luat cu sine şi o tonă de facilităţi fiscale destinate băieţilor cu ochii oblici. Numai că potrivit normelor UE, facilităţile se dau după reguli clare, care spun ca de ele nu beneficiază investitorii din ţări situate în afara spaţiului comunitar. Mânăria asiatică a primarului a fost ambalată sub forma unui pachet de favoruri acordate unui grup de firme locale. Dar coana UE s-a prins şi va ieşi cu şucăr dacă nea primarul o ţine langă cu poporul frate chinez. Să fie coada lui nea Nelul zis şi Ăl Bătrân care fuse de curând invitat la o chermeză a PCR-ului lor?

Cinci tone de trandafiri portocalii au aterizat în tigăile sărăcimii cu drept de vot în chip de mită electorală. Candidatul care a comis infracţiunea este un flăcău tomnatic creditat cu şansa a 5-a în rândul celor patru candidaţi la Camera Deputaţilor din colegiul Slobozia. Avem o sugestie pentru ilustrul filantrop. Bre, dacă tot le dai cârnaţi, marcă şi nişte ulei, că ăştia ar fi în stare să-i mănânce cruzi!

Nişte şmecheri locali specializaţi în tunuri au comis un atac asupra bugetelor locale. Pentru numai 200 de milioane băieţii mâzgălesc nişte coli de hârtie intitulate Studii de Fezabilitate pentru nişte terenuri de sport. Le colorează, trag nişte cote şi umflă mălaiul de la primăriile care amenajează astfel de facilităţi. După ce primarii îşi iau şi ei cota parte, primesc la schimb articole de bine scrise cu stânga în fiţuicile lor cu tiraj confidenţial. Hooo cu tata, că dăm şi nume, în curând!

Procurorul care beat cui fiind aspiră (adică trage cu aspiratorul) la un post de şefuleţ de Parchet. Numai că băieţii din poliţie se opun vehement la o asemenea nominalizare şi susţin că vor da în fapt faptele băiatului pe care-l denumesc, cităm: “interlopul”. Nasol este că aspiraţiile băiatului către şefie sunt reale iar cărţile se fac politic prin Bucureşti de diverşi politruci locali care ar vrea la Parchet un boss uşor de ţinut de nas. Nasol, totuşi, este faptul că manevra poate să iasă dacă poliţiştii nu dau cărţile pe faţă. Nea Titi, şeful lor, cică ar fi favorabil procurorului pe motiv că el oricum o taie la pensie după doctoratul de maximă valoare pe care şi-l va da la Chişinău. Oricum, meciul se joacă!

Agentul 007,63

Oripilat de derbedei!

De aproape doi ani, guvernul Tăriceanu conduce România cu sprijin de la PSD. De mai bine de o lună, domnul prim ministru nu conteneşte să se laude singur cu performanţele economice fără precedent pe care le-a obţinut. După părerea domniei sale, avem cea mai tare economie din parcarea UE şi cel mai ridicat nivel de creştere economică. Dacă te uiţi la mita electorală practicată de tandemul toxic PNL-PSD, ai putea crede că şeful guvernului chiar are dreptate. S-a dat la toată lumea, deci au existat resurse. În realitate, lucrurile sunt puţin diferite. Prima observaţie este aceea că România nu a fost condusă nici o secundă de PNL. Sprijinul dat de PSD din parlament este cel care a ţinut atârnat guvernul la fereastră. Cu mâna PNL, social democraţii ţi-au făcut de cap cu bugetul public cum au vrut. S-au majorat din burtă pensiile de vreo 5 ori, fără ca pentru asta să existe resurse. S-au umflat cu pompa lefurile magistraţilor în cel mai corupt sistem judiciar din Europa. A crescut nivelul ajutoarelor, România având în acest moment circa 29 de prestaţii sociale care înghit procente semnificative din PIB. Acum s-a votat în unanimitate o majorare a lefurilor dascălilor cu 50%. Măsura este aberantă pentru că de ea profită profesorii parlamentari, care contabilizează creşteri de mii de lei la lefurile lor exorbitante, spre deosebire ce cele câteva sute suplimentare care intră în buzunarele celor mai mulţi dintre profesori, titulari ai unor lefuri ridicole. Metoda este tipic pesedistă şi presupune o tonă de praf aruncată în ochii fraierilor care încă mai cred că miliardarilor roşii chiar le pasă de amărâţi. Deci, ca să rezumăm, cine a condus, de fapt, România? Cât despre performanţa lui Tăriceanu şi a PNL, ea este la fel e iluzorie ca şi guvernarea cu care şeful guvernului marionetă se bate-n piept. Economia românească a crescut pe deficite, consumul s-a dezvoltat pe credit iar creşterea economică este pur statistică şi bazată pe speculaţii financiare. Când deficitul de cont curent sare de 10 miliarde de euro iar datoria privată de 60 de miliarde de euro este clar că ai consumat ce nu aveai. Şi că, în ciuda optimismului lui Tăriceanu, criza economică face ravagii. Se închid fabrici, dispar locuri de muncă iar şomajul îşi arată colţii. Adăugaţi creşterea inflaţiei, iminentă şi previzibilă, şi veţi obţine un peisaj sumbru de ianuarie, lună în care sărăcia se va aşeza la masa românaşului mioritic. S-a întâmplat ca la cârciumă. Aşezat la o masă separată, în aceeaşi locaţie în care a chefuit guvernul, PSD a mâncat şi a băut până n-a mai încăput. După care a trimis chelnerul la masa guvernului cu nota de plată. Şi Tăriceanu, ce să facă? Bagă mâna în buzunarul poporului şi plăteşte dezmăţul. După care se duce liniştit în poziţie unde îşi va roade biscuiţii, a se citi miliardele, agonisite prin formidabila creştere economică din buzunarul clicii pe care a îmbuibat-o. Restul sunt poveşti de adormit electoratul.

Gunoaiele invadează domeniul public sub ochii indiferenţi ai autorităţilor. Anual, bugetele locale sunt văduvite de sume importante cheltuite pentru salubrizare deşi ne-ar costa infinit mai puţin dacă am menţine curăţenia pe străzi. Nu se poate însă, pentru că mitocanii se înmulţesc mai repede decât oamenii cu bun simţ. Ei fac regulile iar autorităţile le acceptă tacit. De plătit plătesc cei care nu aruncă gunoiul de la etaj, cei care ştiu la ce folosesc pubelele şi cei care tratează spaţiul verde din faţa blocului ca pe o terasă a apartamentelor. Amenzile usturătoare rămân doar în regulamentele votate de consiliile locale iar chitanţierele poliţiei comunitare stau nefolosite. La fel se întâmplă şi în trafic. Ne sufocăm singuri în lupta pentru metri de şosea şi ne blocăm reciproc în tentativa de a lua o lungime avans în faţa partenerului de trafic. Apoi ne văitam că infrastructura nu-i performantă când de fapt noi facem circulaţia imposibilă şi o transformăm într-o cursă pentru o supremaţie iluzorie. Nesimţirea creşte proporţional cu mărimea maşinii şi cu preţul ei. Toată nebunia este pigmentată de poluarea fonică, devenită un flagel imposibil de combătut. Manelele răzbat din toate ungherele şi, ceea ce este mai grav, la marele chiolhan participă regulat şi autoritatea publică. Periodic, oraşele sunt blocate de manifestări câmpeneşti transformate în bâlciuri de asfalt. Aerul se umple de fum de la grătarele cu micii tradiţionali, spaţiile verzi devin toalete publice iar muzica invadează din toate părţile. La miezul nopţii artificiile, ultima descoperire a românaşului petrecăreţ, te fac să sări din pat ca la comandă. Metoda a fost împrumutată de toată lumea, sezonul de nunţi fiind un prilej excepţional pentru mojici de a împărtăşi forţat tuturor bucuria lor consumată la cârciumile de lux. Cam aşa arată mediul toxic în care ne mişcăm şi de care tot mai mulţi încep să se sature. Schimbarea nu poate veni de la autorităţi. Pentru că schimbarea nu se poate face de către nişte oameni dependenţi de bunăvoinţa mulţimii. Cum să-l plezneşti pe cel de la care vrei voturi? Noi credem că presiunea trebuie să vină de la oamenii cu bun simţ care să-şi ceară dreptul la un spaţiu public decent, guvernat de bun simţ şi de lege. România poluată” este un proiect editorial al GSE menit să atragă atenţia asupra stării de fapt. Pentru că rezolvarea oricărei probleme pleacă de la conştientizarea ei. Soluţiile vor veni de la sine, pe măsură ce vom reuşi să atragem tot mai mulţi adepţi ai ideii de civilizaţie. Vă aşteptăm pe site-ul nostru cu semnale de protest.

Statul stă într-o rână în raport cu cetăţeanul. Politica are nevoie de alt tip de parlamentari, mai puţin indolenţi, mai puţin guşaţi şi mai bine pregătiţi. Sunt opiniile unui om de 44 de ani, aflat într-un echilibru perfect din punct de vedere psihic. Se numeşte Marian Neacşu şi este unul dintre candidaţii PSD pentru Camera Deputaţilor. Până acum a bătut ţăruşii administraţiei judeţene. Acum vrea să-i bată şi la parlament. Politică, frate! Cu Marian Neacşu, politicianul din tranşeele PSD.

 

Promite şi nu cerceta

Ca stângist cu vederi de dreapta, Neacşu schimbă calimera. Nu promite ca Geoană, că nu vrea prim ministru. Vrea deputat şi promite doar cât poate face. Se schimbă vremurile. Nici PSD-ul nu mai produce demagogii de odinioară!

- Sunteţi consilier din 1990. Şi?

- Mai de grabă sau! Sunt consilier din primul mandat al consiliului judeţean şi, într-un fel sau altul, cred că  pot să spun că fiecare ţăruşi care a fost bătut în Ialomiţa după revoluţie are sau poartă într-un fel şi semnătura sau dacă nu semnătura măcar cuvântul meu. Fie că a fost vorba de programele de dezvoltare, programe de preaderare, fie că a fost vorba de programele de dezvoltare care ţineau de fiecare dintre localităţile judeţului, am fost un membru activ în ceea ce a însemnat procesul de devenire al Ialomiţei din judeţul de dinainte de revoluţie în ceea ce este acum.

- O devenire proastă, dacă îmi permiteţi, pentru că această devenire nu se simte. Unde sunt programele Phare, ţăruşii bătuţi pentru totdeauna?

-Eu cred că se simt. Ar fi o judecată exhaustivă să trimetem în derizoriu toate lucrurile astea(n.r exhaustiv – complet, integral, total).

- Nu le trimitem în derizoriu. Spunem că nu se simt din perspectiva cetăţeanului care urmează să voteze în următoarele două luni.

- E adevărat. Dar o parte dintre cetăţenii care urmează să voteze peste două luni au apă la robinete, unii dintre ei au gaze la aragaze, o altă parte dintre ei au intrat acum în acel program de manageriere a deşeurilor, care iar este o temă extrem de interesantă, o parte dintre ei beneficiază de epurare şi de canalizare..

- Şi dacă ar fi rămas comuniştii s-ar fi întâmplat la fel.

- În general mi-e foarte greu să spun despre lucrurile care nu s-au întâmplat că s-au întâmplat într-un fel sau altul. Poate se întâmpla la fel, poate nu se întâmpla la fel.

- Domnul Geoană a promis că va trimite cosmonauţi în spaţiu şi va da fiecărui căpşunar întors acasă câte 20.000 de euro. Dumneavoastră ce le promiteţi ialomiţenilor?

- Eu le promit ialomiţenilor în campanie lucruri care depind în primul rând de mine. Este posibil ca din postura de prim ministru domnul Geoană să poată să îşi onoreze angajamentele pe care le-a făcut. Şi îi şi doresc să fie prim ministru şi să le poată respecta. Eu, în schimb, din postura de parlamentar al Ialomiţei, al colegiului Slobozia în mod deosebit, (n.r Face o paranteză în care ia câmpii la bătaie. Nu redăm că plictisim.)…voi promite, cum spuneam, doar lucruri care le pot realiza.

 

Dezvăluiri din tranşeele PSD

Programul electoral e doldora de două teme elaborate în tranşeele partidului. Cine e Neacşu? Simplu. O persoană aflată în stare de echilibru, ceea ce pentru o ţară condusă parcă de nebuni e mare lucru!

- Haideţi să nominalizăm două, că toţi parlamentarii spun asta.

.Pot să spun în momentul acesta care sunt temele. Nu cred că spaţiul pe care putem să-l alocăm interviului nostru o să ne permită să ne ducem foarte tare în detaliu. Temele generale vor fi minim două. Unele dintre ele vor viza probleme de ordin general, care preocupă toţi cetăţenii şi la aceste teme ş avea mai multe subteme generale. Prima dintre ele este reîntoarcerea statului cu faţa către cetăţean iar a doua temă se va referi la zona de administraţie care să vizeze un proces de descentralizare reală a puterii către administraţia locală. Şi astea sunt temele cu nivel de generalitate şi am proiecte referitor la aceste teme. Temele de interes local vor fi cantonate în mod cât se poate de punctual pentru ducerea la îndeplinire a programului de investiţii pe care primăria Slobozia şi primarul Gabi Ionaşcu le propun cetăţenilor.

- Din punctul dumneavoastră de vedere statul stă cu dosul la cetăţean?

-Nu stă cu dosul, stă cam într-o rână ca să folosesc o expresie care este mai apropiată de imaginea pe care o am.

- Cine este Neacşu, domnule Neacşu pentru că mulţi nu vă cunosc?

-Da, este o chestiune de notorietate şi plătesc un preţ pentru faptul că am stat în general în tranşeele partidului şi nu am ieşit la bătaie, pe baricade, făcându-mi de acolo activitatea în zona politică. Eu am venit în PSD în urmă cu patru sau cinci ani. Nu am fost un traseist politic, nu am migrat niciodată. Eu am venit cu partidul meu în PSD. PDAR, partidul în care m-am înscris după revoluţie a ajuns să fie membru în PSD.

- Ok, dar cine este Neacşu?

-Este o persoană care se află în momentul acesta într-o stare de echilibru care să-i permită să ocupe nu numai această demnitate, ci un loc important şi pe măsura lucrurilor care le oferă comunităţii la nivelul acesteia. Sunt un om de 44 de ani şi sunt o persoană aflată într-o pronunţată stare de echilibru şi fizic şi mintal, sunt la un moment de maturitate şi cred că până la urmă asta ar putea să fie până la urmă vârsta cea mai potrivită pentru o carieră politică la vârf. Profesional, din 1987 de când am venit prin repartiţie în Ialomiţa am lucrat la un nivel mai mic sau mai înalt de conducere în diferite societăţi comercial. Am condus unele dintre ele la nivel de manageriat(n.r şi noi care credeam că la nivel de portar…) De 12 ani am propriile afaceri, pe care cred că le-am făcut cu onestitate şi competenţă.

 

 

Un Rambo care luptă(şi) pentru el

 Rambo era băiat bun. Îi salva pe toţi şi nu primea nimic în schimb. Neacşu era la fel până să intre în cursa electorală. A ieşit din tranşee ca să se salveze. De mediocritate, de provincie, poate chiar de tot.

- Oamenii aşteaptă multe de la aceste alegeri. Dumneavoastră ştiţi ce aşteaptă?

- Cred că da. Activez de multă vreme în tranşee şi am condus bătălii electorale la nivel de vârf, de decizie principală. Şi vreau să spun că din fericire pentru mine fiecare din ele au fost câştigătoare. Ar fi o deziluzie pentru mine ca propria-mi campanie să fie un insucces. Cred că un avantaj pentru mine este faptul că activând în administraţie cu destul succes am fost unul dintre cei care şi-au băgat nasul peste tot. E o marotă faptul că am fost cel mai activ dintre consilieri. Nu este important lucrul acesta pentru că trebuie să se vadă rezultatele.

-Care nu s-au văzut…

- Nu, nu, eu chiar cred că s-au văzut. Spre deosebire de colegii mei care ar fi putut să fie mai vocali în şedinţele de consiliul judeţean, activitatea mea a fost extrem de laborioasă şi la nivel de concepţie. În tot intervalul acesta de timp nu a fost localitate la care să nu merg măcar o dată la şedinţele consiliului local. Şi să mă întorc la întrebare, oamenii nu sunt preocupaţi de teme generale. Ei au aceleaşi aşteptări din totdeauna, nivelul de trai, educaţia copiilor, rezolvarea problemelor de sănătate, etc.

- Dacă alţii nu au reuşit, cum veţi reuşi dumneavoastră?

- Pentru că eu cred despre mine că voi fi un altfel de parlamentar.

- Toţi au spus asta. Este un clişeu.

- Nu este un clişeu pentru că este dificil de dovedit că ceea ce spui vei pune şi în practică. În campania electorală voi dovedi că ceea ce propun nu vor fi simple vorbe. Voi avea un ton care va admite un nivel de moderaţie extrem de important. Aşa cum am spus, voi veni în faţa oamenilor numai cu ştiu punctual că pot să şi realizez.

- S-a terminat pagina. Un mesaj pentru alegători?

- Vin şi le propun ialomiţenilor un altfel de parlamentar. Sunt în măsură să le reprezint interesele mai bine decât oricine altcineva pentru că le cunosc cel mai bine interesele. Nivelul de pregătire pe care-l am mă recomandă pentru a le reprezenta cel mai bine interesele. Pentru ca maniera de interviu  este una oarecum nonconformista cred ca si mesajul  de final nu  trebuie sa fie unul banal, prăfuit sau populist si in consecinţa mi-am propus sa fiu un alt fel de parlamentar, acel model pe care probabil fiecare dintre dumneavoastră  si l-a imaginat măcar o data atunci când a urmărit discuţiile sterile ori partizane din Parlament. Cei care mă cunosc ştiu ca pot avea încredere in mine si eu la rândul meu am nevoie de încrederea dumneavoastră. Orice drum, oricât de lung sau de greu începe tot cu primul pas si putem face acest prim pas spre o alt fel de clasa politica împreuna .

 

 

În Anglia, maşina reginei stă la semafor. Coloana oficială se deplasează prin Londra cu mare băgare de seamă, să nu stânjenească participanţii la trafic care se mândresc cu statutul de supuşi ai Majestăţii Sale. În România, deşi nu are supuşi, o blondă de o nesimţire crasă, cu odrasla minoră pe scaunul din dreapta şi fără centură de siguranţă trece pe culoarea roşie a semaforului flancată de motocicletele poliţiei şi păzită de agenţii vigilenţi care au tras pulimea pe dreapta. Blonda conduce un BMW şi se numeşte Ioana Tăriceanu. Este a nu ştim câta nevastă a papagalului din fruntea guvernului României, Călin Anton (şi cum dracului l-o mai chema) Tăriceanu. Culeasă de nu se ştie unde şi ajunsă din întâmplare a doua muiere în stat, blonda lui Tăriceanu scuipă coji de seminţe în capul contribuabililor în fiecare dimineaţă, obligând şoferii să tragă pe dreapta ca să treacă ea. Explicaţia pentru cele n-şpe mii de încălcări de lege era aceea că femeia se ţinea după coloana oficială a lui Călin, care mergea spre aeroport. Femeiuşca blondă este la a doua mârlănie, după ce a chemat poliţia acasă să se tragă în poză pentru buletin. În Anglia, regina are în spate sute de ani de tradiţie şi obârşie de sorginte albastră. În România, clasa politică este formată din indivizi fătaţi din ideologia comunistă, mârlani şi parveniţi cu mers biped şi apucături de primate. Pentru ei nu există lege, dovadă că femeia lui Tăriceanu a rămas cu permisul în poşeta de firmă. Puterea este pentru ei un privilegiu şi nu o obligaţie, un avantaj şi nu o corvoadă. Paraşutaţi din când în când în fotoliile puterii, aventurierii cu origini incerte de talia fostului manechin Anton Tăriceanu calcă peste bunul simţ cu roţile limuzinelor de neamuri proaste etalate ostentativ. Sunt plini de bani, dar făcuţi grămadă. Au ambalaj, dar le lipseşte substanţa. Ţopârlănia din ei dă pe afară. Deciziile lor ne trag în jos, iar comportamentul public ne reduce la condiţia de râme. Crema poporului român a murit la Canal, la Sighet sau în beciurile securităţii. Locul ei a fost luat de o masă amorfă de troglodiţi, bişniţari şi boschetari urcaţi dintre blocuri direct în fotoliile de catifea ale puterii. Drama este că nu avem alternativă. Au ei grijă de asta.

Ţinând cont de faptul că ceata din jurul “uninominalului” persista şi nimeni nu încearcă să vină cu o explicaţie, iar majoritatea oamenilor cred cu totul altceva fata de ceea ce este, o să încerc în continuare să aduc cateva explicatii cu privire la acest subiect.

La început se impune o distincţie mai degrabă teoretică dar necesară pentru clarificarea noţiunii de vot uninominal. Votul reprezintă manifestarea opţiunii unei persoane într-o anumită privinţă atunci când are de ales între mai multe variante. Scrutinul este o noţiune ce defineşte un act practic, acela de a vota, iar modurile de scrutin reprezintă diferite modalităţi de prelucrare sau procesare a voturilor depuse, în urma acestei prelucrări apărând rezultatele votului. Scrutinul uninominal reprezintă o metodă a unui sistem electoral de transformare a voturilor în locuri şi nu un sistem electoral aşa cum atât massmedia cât şi clasă politica inceaca să convingă electoratul. Votul uninominal reprezintă modul de alegere direct al unor candidaţi individuali, opus sistemului pe liste întocmite de partide. Este un sistem de vot majoritar adică se bazează pe o procedură majoritara şi este întâlnit şi sub formula „câştigătorul ia totul”. Scrutinul uninominal înseamnă că într-o circumscripţie electorală se alege un singur mandat, iar alegătorul poate acorda un singur vot. Acest mod de votare poate fi realizat într-un singur tur sau în două tururi.

Istoricul uninominalului începe acum mai bine de 10 ani în 1997 când senatorii PNL Paul Păcuraru, Alexandru Mortun şi Mircea Ionescu Quintus înregistrează o iniţiativă legislativă privind un sistem uninominal mixt, dar proiectul nu ajunge la comisiile parlamentare. În anul 1999 deputaţii PUNR Ioan Gavra şi Valeriu Tabară propun o formulă de sistem mixt, dar negăsind susţinere nu înregistrează proiectul. Patru ani mai târziu, în 2003 senatorul PNL Paul Păcuraru depune iniţiativa legislativă L 179/2003 al cărei conţinut este similar cu cel asupra căruia guvernul şi-a asumat răspunderea în 2007. Anul 2004 aduce o competiţie intre PD, PNL şi PSD, în Comisia de Cod electoral, Emil Boc (PD) şi Titu Gheorghiof (PNL) propun sistem uninominal mixt, proiect la care au lucrat şi specialişti de la Asociaţia ProDemocrația. În acelaşi timp senatorul PSD Victor Hrebenciuc propune un sistem uninominal în două tururi. Datorită disensiunilor dintre cele două proiecte, şi dezacordurilor celor două părţi, ambele rămânând nelegiferate, legiferându-se în schimb votul pe listă. În anul 2005 sunt depuse la Senat în următoarea ordine trei proiecte de uninominal: proiectul pentru scrutinul uninominal în două tururi propus de PSD, proiectul Păcuraru întocmit în 2003 şi cu suportul PNL şi proiectul pentru uninominal mixt propus de către PC. În anul 2006 Asociaţia ProDemocrația supune dezbaterii publice un sistem uninominal mixt lucrat pe scheletul legii PNL. Proiectul este asumat de către PNL şi PD. După ce la un moment dat părea să existe un consens în privinţa necesităţii impunerii acestui tip de sistem electoral, preşedintele în exerciţiu, Traian Băsescu, a considerat că acest sistem nu asigură o schimbare suficientă a clasei politice. Pe fondul disputelor cu premierul Calin Tăriceanu, s-au format doi poli: Guvernul, care susţinea în continuare proiectul propus de Pro Democraţia şi PNL, care în Comisia de Cod electoral, este asumat de 64 de parlamentari PNL, 46 – PD şi 4 – PSD, fiind remis Senatului pe 16 octombrie şi Traian Băsescu şi ulterior PD, adepţi ai votului uninominal majoritar în două tururi. Propunerea Pro Democraţia, se doreşte a fi o altă soluţie care încearcă să evite dezavantajele sistemelor „pure” (proporţional şi majoritar) şi să împace cele două logici. Câmpul politic se simplifica, datorită pragului electoral, dar nu la nivelul atins prin votul majoritar. Însă reprezentarea voinţei alegătorilor, prin „proporţionalitate”, este respectată mult mai fidel. În octombrie 2007 Guvernul României şi-a asumat răspunderea pentru proiectul elaborat de Pro Democraţia şi PNL, iar Parlamentul a adoptat, în aceiaşi lună, această lege. Traian Băsescu a contestat în 21 noiembrie 2007, la Curtea Constituţională, legea asumată de Guvernul României, refuzând să o promulge până ce instanţa superioară nu se va exprima asupra constituţionalităţii acestei legi. Votul majoritar, propunerea PSD preluată de preşedinte, da majorităţi foarte puternice, conducând la simplificarea câmpului politic până la bipartidism, însă „logica eficienţei” o sacrifica pe cea a „reprezentării”. E sistemul care favorizează puternic partidele mari.

Ca o remarcă personală, eu cred că soluţia ce tinde să împace ideal „logica eficienţei” cu cea a „reprezentării” este votul de lista preferenţial care acţionează în felul următor: partidele propun liste de candidaţi, dar ordinea este stabilită de alegători. Această variantă nu a fost niciodată discutată şi luată în calcul, probabil pentru că este dificilă tehnic şi pretinde un electorat calificat.

Aici poate ar fi trebuit să enumăr avantajele sistemului majoritar uninominal care sunt destul de multe, dar nu o voi face pentru că principalele avantaje sunt anihilate de “listele naţionale”, care acţionează teoretic în menţinerea “reprezentativităţii”, dar în realitate consider că sunt o metodă prin care “baronii locali”, “inapţii”, cei care nu au nici o şansă să stea drept în fata electoratului să “prindă” un loc eleigibil. Totuşi ceea ce trebuie neapărat metionat atunci când vorbim de avantaje este faptul că scrutinul uninominal restrânge întrucâtva orizontul politic şi dă o mare însemnătate problemelor de interes local, ceea ce ar constitui un lucru bun, datorită caracterului supracentralizat al ţării noastre, unde totul se face spre capitală, ca sediu al interesului general, impunând pe lângă preocuparea interesului general şi aceea a intereselor legitime locale, ceea ce este tot mai de actualitate în prezent, având în vedere decalajul existent între diferite regiuni ale ţării.

În actuala lege se lucrează cu doi coeficienţi electorali şi anume coeficientul electoral de circumscripţie şi coeficientul electoral naţional. Conform art. 47 din Legea 35/2008, coeficientul electoral la nivel naţional se stabileşte prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate la nivel naţional pentru alegerea Camerei la numărul de colegii uninominale constituite la nivel naţional pentru alegerea Camerei. După primirea de la Biroul Electoral Central a constatării cu privire la partidele politice, alianţele politice, alianţele electorale şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care întrunesc şi care nu întrunesc pragul electoral potrivit art. 47 alin. (2), birourile electorale de circumscripţie procedează la prima etapă de repartizare pe competitor electoral a mandatelor de deputat, respectiv de senator, la nivel de circumscripţie electorală. Biroul electoral de circumscripţie stabileşte, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, coeficientul electoral al circumscripţiei electorale, prin împărţirea numărului total de voturi valabil exprimate pentru toţi competitorii electorali care întrunesc condiţia prevăzută la art. 47 alin. (2) şi pentru candidaţii independenţi care au obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat la numărul de deputaţi, respectiv de senatori, ce urmează să fie aleşi în acea circumscripţie electorală. Pentru fiecare competitor electoral se împarte numărul total de voturi valabil exprimate obţinut prin însumarea voturilor valabil exprimate în favoarea tuturor candidaţilor săi din colegiile uninominale de pe raza circumscripţiei electorale la coeficientul electoral, reţinându-se partea întreagă, nerotunjită, a câtului. Rezultatul obţinut reprezintă numărul de mandate repartizate de biroul electoral de circumscripţie competitorului electoral la nivelul circumscripţiei electorale în prima etapă de repartizare a mandatelor. Candidaţilor independenţi li se atribuie câte un mandat de către biroul electoral de circumscripţie dacă au obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat.

Voturile rămase, adică cele neutilizate sau inferioare coeficientului electoral, obţinute de competitorii electorali ce întrunesc condiţia prevăzută la art. 47 alin. (2), precum şi mandatele ce nu au putut fi repartizate de biroul electoral de circumscripţie se comunică de acesta Biroului Electoral Central, pentru a fi repartizate centralizat în a doua etapă, la nivel naţional. Biroul Electoral Central însumează, pe întreaga ţară, separat pentru Camera Deputaţilor şi pentru Senat, voturile neutilizate şi pe cele inferioare coeficientului electoral al circumscripţiei electorale din toate circumscripţiile electorale, pentru fiecare partid politic, alianţa politică sau alianţă electorală care întruneşte condiţia prevăzută la art. 47 alin. (2). Numărul voturilor astfel obţinute de fiecare partid politic, alianţa politică şi alianţa electorală se împarte la 1, 2, 3, 4 etc., făcându-se atâtea operaţii de împărţire câte mandate nu au putut fi repartizate la nivelul circumscripţiilor electorale; câturile rezultate din împărţire, indiferent de competitorul electoral de la care provin, se clasifică în ordine descrescătoare, până la concurenţa numărului de mandate nerepartizate; cel mai mic dintre aceste câturi constituie coeficientul electoral pe ţara, pentru deputaţi şi, separat, pentru senatori; fiecărui competitor electoral care a întrunit condiţia prevăzută la art. 47 alin. (2) i se repartizează atâtea mandate de deputaţi sau, după caz, de senatori, de câte ori coeficientul electoral pe ţara se cuprinde în numărul total al voturilor valabil exprimate pentru partidul politic, alianţa politică sau alianţă electorală respectivă, rezultat din însumarea pe ţara a voturilor neutilizate şi a celor inferioare coeficientului electoral al circumscripţiei electorale. Aceasta metode de repartizare a voturilor este cea folosită din 1992 şi până în prezent. Ea are la bază o formulă pur proporţionala, metoda d’Hondt, care avantajează puternic partidele mari.

Modul de atribuire al mandatelor conform Legii 35/2008 se face în două etape, la nivelul colegiilor uninominale şi la nivelul fiecărei circumscripţii electorale. În prima etapă, la nivelul colegiilor uninominale, se atribuie un mandat candidaţilor care aparţin unui competitor electoral ce a întrunit pragul electoral potrivit art. 47 alin. (2) şi care au obţinut majoritatea voturilor valabil exprimate în colegiul uninominal în care au candidat. În cea de a doua etapă, de alocare pe colegii şi atribuire de mandate competitorilor electorali care au întrunit pragul electoral, biroul electoral de circumscripţie va întocmi, separat pentru Camera Deputaţilor şi Senat, o listă ordonată cu toţi candidaţii cărora nu li s-au atribuit mandate în prima etapă, dispuşi în ordinea descrescătoare a raporturilor dintre voturile valabil exprimate obţinute în colegiile uninominale în care au candidat şi coeficientul electoral al circumscripţiei electorale respective, calculate până la a opta zecimală inclusiv. Dacă pentru un competitor electoral numărul de mandate atribuite potrivit prevederilor alin. (11) este mai mare sau egal cu numărul de mandate repartizate competitorului electoral respectiv în acea circumscripţie electorală, calculat potrivit prevederilor alin. (3)-(7), acestuia nu i se va mai aloca niciun mandat în etapa a doua prevăzută la alin. (12), acesta reţinând mandatele atribuite potrivit prevederilor alin. (11). Pentru fiecare competitor electoral care a întrunit pragul electoral potrivit prevederilor art. 47 alin. (2), din numărul de mandate repartizat în acea circumscripţie electorală, calculat potrivit prevederilor alin. (3)-(7), se scade numărul de mandate atribuite la nivelul colegiilor uninominale potrivit alin. (11), rezultatul reprezentând numărul de mandate de atribuit fiecărui competitor electoral la nivelul circumscripţiei electorale în cea de a doua etapă de atribuire şi alocare de mandate. Numărul de mandate rezultat pentru fiecare competitor electoral se alocă pentru candidaţii acestora în ordine descrescătoare în funcţie de clasarea în lista prevăzută la alin. (12). În cazul în care următorul candidat căruia urmează să i se atribuie mandat din lista ordonată prevăzută la alin. (12) aparţine unui competitor electoral care a epuizat numărul de mandate la care are dreptul în acea circumscripţie electorală sau dacă în colegiul uninominal în care acesta a candidat deja s-a atribuit un mandat, se va proceda la trecerea la următorul candidat din lista ordonată, până la atribuirea tuturor mandatelor.

O observaţie cu privire la actuala lege electorala este ca partidele mai mici pot schimba disproporţionat rezultatul scrutinului, prin crearea unei facţiuni în interiorul unui capăt sau al ambelor capete ale spectrului politic. Acum sun sigur că vom asista la adevăraţi monştrii în ceea ce priveşte alianţele electorale şi în mod sigur vom asista la alianţe care în mod tradiţional vor fi imposibil să se realizeze. Mă refer aici la orientarea partidelor mari către alianţe electorale cu PRM, PNG şi UDMR.

În loc de încheiere voi spune doar atât: cu cât un sistem electoral este mai complicat, cu atât implica un alegător mai cultivat, alegătorul necultivat votând din comoditate, fără să gândească şi în plus trebuie să înţelegem gradul de conştiinţa civică, capacitatea de înţelegere, de liber arbitru a populaţiei înainte de a spune că acest sistem este bun sau nu. Ceea ce clasă politica nu a luat aboslut deloc în calcul este gradul de maturitate politica al populaţiei votante. Va fi foarte dificil să explici unei persoane cum candidatul sau cu 30% din voturi a pierdut locul în fata candidatului advers cu doar 20% din voturi.

Ma gandeam ca, daca tot este GSE o publicatie care se respecta, n-ar fi rau ca in paginile ei sa isi gaseasca locul si insemnari despre trecutul nostru istoric. Ca sa fiu primul care inaugureaza o eventuala rubrica cu aceasta tematica, va propun un fragment din cartea pe care am scris-o, dar care, din motive mult prea “obiective”, nu a vazut lumina tiparului. Cartea prezinta actiunile de lupta pe frontul sovietic ale Plutonului 2 al Excadronului 4 din Regimentul 2 Calarasi, Divizia 8 Cavalerie.

-I-

OSTASI,

Va apropiati de casa. Va intoarceti din cel mai crancen razboi purtat de neamul romanesc. Veniti de pe meleagurile Donului si ale Volgai, obositi de lupte si de drum, inghetati de frig si plini de griji. Multi dintre voi va intoarceti raniti sau suferinzi. Ati folosit toate puterile voastre ca sa invingeti. Ati depus eforturi uriase ca sa infruntati greutatile luptei, ale vremii si ale departarii de patrie. Ati rabdat si ati suferit peste puterile omenesti. In aceasta lupta pe viata si pe moarte cu dusmanul nostru cel mai puternic, multi dintre voi au cazut. Ati lasat in cimitirile din spatele Rasaritului pe cei mai dragi prieteni si pe camarazii cei mai viteji. Toate acestea, impreuna cu oboseala, frigul si lipsurile razboiului, apasa greu asupra sufletelor voastre. Multi dintre voi ajungeti la hotarele tarii cu inima stransa si trupul istovit.

Opriti-va o clipa! Socotiti tot ceea ce ati faptuit! Alungati gandurile apasatoare!. Cercetati adancul sufletului vostru si vedeti daca e nimerit sa treceti Nistrul cu capul plecat. Va intoarceti din cea mai mare epopee a neamului. V-ati batut cu cel mai puternic si salbatic dusman al nostru. Ati strabatut victoriosi stepele Rusiei. Ati aratat vrednicia voastra in cele mai grele batalii ale razboiului> la Cherci, Sevastopol, Charcov si Stalingrad. V-ati batut pe Donet, pe Don si-n pustiul Volgai. Ati strabatut  intr-un iures campurile manoase ale Cubanului si v-ati inaltat cu vitejie pe culmile Caucazului. Care alt popor mic se mai poate mandri cu asemenea fapte mari de arme? Ati razbunat toate vitregiile trecutului. Ati sters amintirea anilor de durere ai neamului nostru, care mai toti au fost starniti de rusi: 1812- rapirea Basarabiei; 1878- luarea partii de sud a Basarabiei, pe care fusesera siliti sa ne-o redea in urma infrangerii din 1856; 1940, cand sub amenintarea fortei ne-au smuls din nou Basarabia, nordul Bucovinei si un colt al Moldovei.

Fata de aceste socoteli toti acei care v-ati facut datoria fata de neam si tara, toti acei care ati suferit si rabdat, pasiti mandri si cu capul sus peste hotarele tarii. In fata faptelor voastre, cei care ati vazut moartea cu ochii de zeci de ori, toti nemernicii, toti acei care soptesc si se indoiesc trebuie sa incremeneasca. celor care se mai intreaba pentru ce luptam, aratati-le primejdia care ne a;teapta daca germania si aliatii ei n-ar fi lovit mortal sovietele. Fricosilor, care mai tremura de frica rusilor, aratati-le ce ar fi fost in 1940-1941. Luptam in departarea Rasaritului, pentru ca vrajmasul ametit de grelele lovituri primite in 1941, s-a retras in viyuina si incearca sa mai reziste. Lupta trebuie dusa acolo unde este el, oriunde il vom gasi, oriunde s-ar ascunde, pana cand vor fi infruntate cele din urma zvarcoliri. Si apoi, mai bine sa fim noi la rusi, oricat de departe ar fi, decat bolsevicii la noi in tara. Celor ce preamaresc comunismul si binefacerile lui, spuneti-le ce-ati vazut in Rusia: tarani fara pamant si fara vite, inhamati ca boii la carute; muncitori si oraseni traind in ruine, in cea mai neagra mizerie; barbati, femei si copii slabiti de munca, de foame si salbaticiti de dureri; biserici daramate; sate si targuri fara cimitire; peste tot numai urme de crime , distrugeri si saracie lucie.

Celor ce poarta grija Angliei si a Americii spuneti-le ca suntem si vom ramane in tabara opusa comunismului. Acei care-i ajuta si-i indeamna pe bolsevici nu ne pot fi decat dusmani.

Acestea sunt raspunsurile ostasilor. Faptelor si cuvantului vostru adevarat nu i se poate opune nici un viclesug si nici o saopta. Intrati in tara plini de incredere in voi si in destinul neamului romanesc, mandri de faptele voastre si de greutatile pe care le-ati invins. Voi ati scris istoria patriei in ultimii ani si tot voi, prin faptele voastre, fauriti viitorul neamului romanesc. Ati fost tari si viteji in fata dusmanului, fiti calmi si senini in fata greutatilor marunte. Duce-ti cu voi o singura deviza: @Ori invingem in Rasarit, ori disparem ca sta de pe harta lumii!”   ( Afis de imbarbatare, primit de ostasii romani care au luptat in Est).

Malasorte

Daca sunteti de acord ca propunerea mea este interesanta, voi continua sa va trimit si alte fragmente.

In stanga si in dreapta aud diferite opinii despre situatia economica a US si marele imprumut. Totusi tot timpul problema pare a fi pusa numai din perspectiva generala marilor corporatii, banci etc. care trebuie sa fie ajutate sa isi mentina linia de plutire si asta pentru ca cetateanul de rand sa nu aibe de suferit. Parerea mea este ca imprumutul in cauza este o greseala, bine inteles voita dar nerecunocuta de acelasi tip de grupuri de interese sau baieti destepti care traiesc traiesc prin mila, bunavointa si supunearea noastra pe taramurile mioritice. Dar sa despic firul in patru… Primul aspect care mi-a sarit in ochi este faptul ca se face extrem de multa valva despre rezultatul final – respectiv crashul financiar, cauza ramanad oarecum in ceata. Parerea mea este ca o problema rezolvata fara analiza cauzei este o rezolvare pe termen scurt. In cazul de fata dat fiind proportiile problemei, modalitatii de rezolvare, si a cantitatii financiare, print tremen scurt se poate intelege sa zicem o perioada intre 2 si 5 ani.

Extrapoland putintel putem lua un exemplu la scara mai mica dar destul de apropiat ca idee: sa ne gandim la combinatele romanesti a caror stare vegetativa era intretinuta in mod fals prin ajutoare, subventii, scutiri de taxe de la stat. De ce erau intretinute? pentru ca omul de rand sa nu sufere, sa nu isi piarda slujba care ii oferea un salariu subzistential, pentru ca sefii lui sa isi poata permite vila si masina de lux si guvernul sa aiba o imagine cat mai buna care i-ar permite inca un mandat. Stim cu totii ce s-a intamplat cu marea majoritate a acelor intreprinderi. Iminentul s-a produs, mai greu, mai tarziu, dar profetia legilor econmice s-a implinit – respectiv esecul, esec care datorita prelungirii agoniei a lasat urme mult mai adanci.

Un astfel de esec il avem astazi in state, in stadiul sa-i spunem primar, care, cu ajutorul imprumutului extravagant intra in prerioada de agonie de care aminteam mai sus. Micul intreprinzator american ale carui interese par a fi aparate de decizia guvernului american s-ar putea sa nu vada chiar asa problema. Sa presupunem ca domnul Bob are o mica firma. Domnul Bob repara tractoare si este chiar un foarte bun meserias, insa pe partea de management nu se pricepe foarte bine drept pentru care in acest an a avut atat de multe pierderi incat este in pragul falimentului. Credeti ca domnul Bob, mic cetatean de rand ar primi ajutor de la statul american pentru a-si acoperii pierderile datorate unei proaste administrari a resurselor? Cu siguranta ca nu, si sunt convins ca majoritatea micilor intreprinzatori din US nu sunt de acord cu ajutorul guvernului pt marile corporatii. Pe de alta parte, acelas Mr. Bob, este tinut in frau si nu face gura deoarece prin alta modalitate economica, (proasta si care a contribuit in mare masura la criza actuala), el a putut sa isi procure o casa, o masina, prin internediul imprumuturilor obtinute destul de usor si in termemeni relaxanti in cee ce priveste termenul de rambursare. Cu alte cuvinte, statul nu il ajuta pe Mr. Bob sa isi acopere gaura din firma (ceea ce este corect!) in schimb va ajuta banca sa isi acopere deficitul provocat de imposibilitatea de rambursare a imprumutului acordat lui Bob si altora ca el.

Din punctele mele de vedere este absolut inimaginabil ca nimeni cu putere de decizie sa nu fii prevazut rezultatul actual. Asa cum intr-un razboi cineva intodeana castiga la fel se intampla si in crizele financiare. Statul pentru a ajuta corporatiile lesinate se imprumuta la FED (Federal Reserve Bank). FED este cel mai tare, de ce? EL TIPARESTE BANI, si ii imprumuta guvernului american si atentie: costul de productie este de aprox. 30centi/bancota indiferent de valoarea sa scriptica, insa ii imprumuta statului la valoarea inscrisa pe bancnota + DOBANDA ca doar e imprumut. Acum, statul ajuta marile corporatii imprumutandu-le cu acesti bani, insa daca ne gandim per total, o parte din acest imprumut va fi returnat Fed-ului inclusiv din banii firmelor care nu au beneficiat de acest ajutor, precum si ai cetatenilor de rand prin taxe si impozite, dobanzi mai mari la credite si o gramada de alte instrumente fiscale bine gandite. Daca incercati sa priviti banul nu ca mijloc de schimb ci ca marfa veti vedea o secunda altfel lucrurile
Who is the winner? FED.
CIne este FED? nici decum o banca controlata de stat ci un consortiu de 12 banci (doar una americana).
Ce face FED? Tipareste si imprumuta bani.
Cum isi poate maximiza profitul? O criza financiara e oricand bine venita!
Daca tot e criza ce mai putem face? Ne extindem cumparand alte banci la preturi mici, in curand toata lumea se va imprumuta la noi.

Nu-i asa ca suna a teorie conspirativa, paranoia, exagerare etc? Si totusi:

- nu se discuta despre premisele si cauzele crizei
- este greu de crezut ca situatia a fost absolut imprevizibla
- foarte putine opinii ai micilor intreprizatori sunt publicate in media
- s-au mediatizat mai multe motive pro imprumutului decat contra
- s-a incercat exagerarea crizei si externalizarea sa tot ca un argument pro imprumut (si ca o completare: criza din state are o implicatie infima in deprecierea actuala a leului. Daca nu stiti de ce leul devine pisoi mic intrebati-l pe Vosganian, acest economist pur-sange prin excelenta.
- sa fim seriosi, toata lumea stia ca imprumutul va fi aprobat

Practic in economia americana au fost si sunt introdusi bani falsi (fara acoperie ma refer) care conduc la aceste crize si culmea aceste crize sunt “rezolvate” prin introducerea pe piata a si mai multor bancnote. Imaginativa o criza datorata descoperiri in piata americana peste noapte a 700 mld. USD falsi (contrafacuti). S-ar produce teoretic o criza asemenea cu cea de acum. Defapt ea se va intampla in cativa ani, cand la fel ca si acum se vor pompa si mai multi bani.  Hiperinflatia bate la usa cu pumul. Toate acestea pot duce la o devalorizare extrema a monedei. Defapt a fost o criza la cerere, o plata la cerere, si din pacate pt americanul de rand plateste pentru bunastarea unor grupuri de interese transcontinentale.
Aberand in contiuare ma gandesc ca tot ceea ce se intampla momentan in state poate fi premisa fuziunii SUA – Mexic -Canada si aparitia noii monezi Amero.

Subliniez faptul ca nu am studii economice si toata meditatia de mai sus poate fii o aberatie crunta. Creionez doar anumita perspectiva bazata pe un amalgam de intuitie, prostie, imaginatie, manipulare absorbita, si mai cine stie ce..

Razvan Marin – Blog And The City

După ce grupul parlamentar al PNL a votat cu ambele mâini majorarea cu 50% a lefurilor profesorilor, premierul Tăriceanu a declarat plin de revoltă că parlamentarii au fost atinşi de virusul populismului. Şi dacă declaraţia vine de la liderul partidului care dus mita electorală la absurd, vezi majorarea pensiilor sau eliminarea plafoanelor la reţete compensate, e musai să ne facem cruce şi să ne scuipăm în sân. Cu alte cuvinte, domnul Tăriceanu ne transmite că supuşii săi din partid au votat ca imbecilii să cheltuim nişte bani pe care nu-i avem. În hora demenţei colective intră şi supuşii domnului preşedinte Băsescu. Cei 7 pitici de pe scufiţa lui Boc sunt responsabili de lansarea propunerii de majorare a lefurilor în învăţământ, propunere pe care baciul preşedinte a expediat-o la coşul de gunoi pe motiv de lipsă de cash în visteria ţărişoarei. A expediat-o la coş ca să aibă de unde o ridica şi promulga ulterior, deşi capul domniei sale cu creier o taxa drept fantezistă. Singurul care nu are dileme existenţiale legate de nebunia care i-a cuprins pe politicieni în preajma campaniei electorale este domnul Geoană, prostănacul politicii dâmboviţene după gândirea lui Ion Iliescu. Omul care a promis că va trimite cosmonauţi în spaţiu nu a avut nici o tresărire de inteligenţă la votarea aberaţiei, crezând probabil că va mai rămâne ceva la buget după ce în calitate de viitor fost premier va achita fiecărui căpşunar repatriat vreo 20.000 de euro, bani în labă. Senzaţia oricărui om de bun simţ este aceea că dacă nu se termină mai repede campania electorală, România va rămâne fără buget în 2009. Pomenile electorale votate de parlament sau promovate de guvern demonstrează că instituţiile fundamentale ale ţării sunt populate cu nebuni aflaţi la tratament. Sigur că este şi multă prostie în capul celor mai mulţi dintre politicieni, incapabili să înţeleagă cele mai simple mecanisme ale economiei. Dar, ceea ce este mai grav, sunt destui oameni în guvern şi parlament care deşi pricep realitatea mimează perfect tembelismul. Proşti autentici sau doar închipuiţi, politicienii români fie mint cu neruşinare, fie se pregătesc să pună la pământ economia de dragul puterii. Din această dilemă nu putem ieşi. Putem doar lua o pauză din butonul telecomenzii, de acolo de unde izvorăsc zilele acestea râuri de prostie pură şi nebunie în stadii avansate.

Văzută din afară şi de un nespecialist, decizia conducerii PSD de a-l exclude pe Chelbea din partid pare a fi una pripită. Luată la pachet cu ţeapa trasă doctorului Gheorghe Savu, căruia i s-a promis un colegiu la schimb cu retragerea din alegerile locale în care ameninţa direct fotoliul domnului Ciupercă, curăţenia clamată de liderul PSD capătă aspect de sinucidere. Pentru că prin promisiunile neonorate, ca să nu spunem ţepe grosiere, domnul Ciupercă reuşeşte să transforme doi oameni care-i erau măcar neutri în doi adversari declaraţi. Despre domnul Savu se ştie foarte clar că este un personaj cu priză la primarii PSD, care bine motivat poate fi un bun vehicul electoral. Nici Chelbea nu este de neglijat ca agent electoral, fapt confirmat de sondajele interne ale PSD care-l indicau drept un tip cu multă popularitate în Feteşti. Ce reacţie vor avea cei doi domni, puternic răniţi în orgolii? Este foarte posibil ca cei doi să îşi dorească o răfuială elegantă cu preşedintele Ciupercă, pe care un rezultat nefavorabil la alegerile generale l-ar pune într-o postură delicată în faţa căpeteniilor de la Bucureşti. Iar răfuiala nu poate veni decât prin implicarea tandemului Savu-Chelbea în campania electorală, pe post de susţinători ai unei alte formaţiuni politice. Cel mai probabil cei doi ar putea fraterniza cu PD-L, unde domnul Cazacu în calitate de preşedinte de partid nu ar avea vreo problemă de incompatibilitate doctrinară cu rebelii. Asta ar însemna că PSD şi-ar putea lua adio de la colegiul Feteşti, zonă tradiţional colorată în roşu la toate alegerile. Pierderile ar fi colosale iar PSD ar pierde mai mult decât dacă şi-ar fi onorat promisiunile faţă de cei doi nemulţumiţi. Dacă privim la oamenii preferaţi de PSD Ialomiţa, adică un fost ministru la Căzăneşti de care nu îşi aduc aminte nici vecinii lui de pe scară, şi un mogul al CFR la Feteşti decizia domnului Ciupercă devine şi mai absurdă. Sau cel puţin aşa pare pentru cineva care nu a avut acces la mecanismele de decizie din cadrul partidului. Depinde însă şi de ceilalţi competitori politici să fructifice această stângăcie a PSD. Şi, uitându-ne în jur, parcă nu prea se văd multe sclipiri de inteligenţă. Oricum, meciul se joacă.