România este raiul “investitorilor” de două parale care îşi permit să găurească bugetul de stat cu milioane de dolari fără să păţească nimic. Este cazul unui cetăţean englez de origine cipriotă, care a reuşit în numai doi ani să prejudicieze bugetul de stat cu suma de peste 26 de miliarde de lei. Dacă la această sumă mai adăugăm şi prejudiciul suferit de omul de afaceri Radu Vasile, fost partener al cipriotului, obţinem un tablou complet al modului în care aventurierii străinii aciuaţi în România reuşesc să dea tunuri de zeci de miliarde pe care nimeni nu le anchetează. Afacerea la care ne referim s-a derulat la Urziceni. Radu Vasile, tronul firmei Prod Pan Conf SRL a încercat să facă o afacere cinstită în domeniul confecţiilor. Pornită iniţial ca fabrică de mezeluri, manufactura lui Radu Vasile a încăput integral şi la preţ de nimic pe mâna cipriotului cooptat în afacere. A pierdut şi Radu Vasile, care a fost obligat să plătească oalele sparte cu tot ce avea, a pierdut şi statul care nu are de unde recupera peste 26 de miliarde de lei. A câştiga un cipriot venit în România în gumari şi care a acumulat la liber o adevărată avere. Aceasta este povestea unei ţepe româneşti cu miros englezesc, povestită chiar de păgubitul Radu Vasile.
Afacerea
Începuturile afacerii ne arată foarte limpede cine este de fapt cipriotul care a păgubit statul român cu peste 1 milion de dolari. Un individ fără scrupule, care a intrat pe furişi în afacere şi l-a îndeărtat chiar pe cel care îl introdusese în cărţi.
“Prima dată am făcut hala asta cu un spaniol. Eu făceam construcţia iar el venea cu utilajele şi urma să facem o fabrică de mezeluri. Când am fost gata cu construcţia, nu am mai dat de el vreo două luni de zile. Spunea că are probleme cu actele, că are camioanele încărcate, folosea tot felul de motive ca să amâne. Am aflat apoi că spaniolul nu era ce spunea că este şi că era, de fapt, un avocat pensionar şi nu avea nici o treaba cu industria. Aşa am ajuns să-i caut halei altă întrebuinţare. Şi am făcut o fabrică de confecţii care în care lucram costume de motociclist pentru Italia. Am primit o ofertă de la Alyson Heyss să lucrez comenzi pentru ei. Am extins fabrica şi am dat drumul la treabă. La Alyson lucra un cipriot cu cetăţenie engleză, Papasavvas Savvas Petros. La circa un an de când am pornit afacerea l-au dat afară. Stavros, cipriotul cu care lucram şi care îmi aducea comenzi mi-a propus să-l luăm pe Savvas la noi şi să îi dăm şi lui un procent. După o vreme Savvas a venit la mine şi mi-a spus că nu mai lucrează cu Stavros. El era un profesionist şi după mici incidente verbale, Stavros a plecat şi am rămas cu Savvas. Afacerea a început să se dezvolte. Am mai luat maşini, am angajat salariaţi şi aşa mai departe. Ca să înţelegeţi cum s-a derulat afacerea trebuie să ştiţi că în confecţii manopera se plăteşte în funcţie de timpul pe care-l lucrezi la un produs. Se plăteşte la minut, funcţie de numărul de minute necesare pentru realizarea lui. Am început cu 0,4 lire pe minut, ceea ce era un preţ bun. Tot timpul, ce câştigam investeam în afacere, căci crescuseră exigenţele şi nu făceai faţă altfel. Cipriotului însă i s-a deschis gustul de bani”.
Frauda
Mecanismul prin care veniturile firmei Prod Pan Conf au fost drenate propriile buzunare de Savvas a fost foarte ingenios. Comenzile erau contractate printr-un intermediar care plătea firmei româneşti doar o jumătate din preţul manoperei. Apoi, la recepţia confecţiilor, sub pretextul unor deficienţe de fabricaţie, Prod Pan era taxată cu sume importante fără ca cineva să poată verifica dacă deficienţele chiar existau.
“În momentul în care am ajuns pe la vreo 600 de salariaţi şi salariile au crescut, cipriotul a reuşit performanţa să găsească doar comenzi cu 0,27 de lire pe minut. A invocat ca nu mai plătesc englezii mai mult. De fapt el îşi transfera bani în Anglia. Era clar că banii nu îmi ajungeau. Pe de altă parte nu puteam face restructurare de personal, că nu mă lăsa legea. Trebuia să ţin salariaţii minim 45 de zile, să-i plătesc în timpul acesta şi eu nu aveam de unde. Colac peste pupăză, între timp au crescut salariile, preţul utilităţilor şi au inventat tichetele de masă pe care eram obligat să le dau. A scăzut cursul lirei şi pierdeam circa 1 miliard şi jumătate pe lună doar din schimbul valutar. Pe lângă asta. Cipriotul a început să facă şi o altă escrocherie, la care nu am avut cum să intervin. La partenerii din afară se făceau note de debit cu valoarea produselor care nu erau lucrate corespunzător. Valoarea acestora se scădea din ceea ce aveau ei de plătit. Eu nu aveam cum să mă duc în Anglia să constat că produsele nu corespundeau calitativ iar el nu şi-a asumat responsabilitatea. Eu cred că aici notele erau umflat şi îşi trăgeau bani buni din asta. Cu timpul societatea nu a mai putut continua. Am fost nevoit să merg la bancă, să pun clădirea gaj şi să iau credite pentru salarii. Asta a mers o lună, două. Cât putea să îmi ajungă şi creditul acela? La un moment dat, Savvas s-a oferit să cumpere el firma pe care lucram, Prod Pan Conf, care intrase în faliment. Eram cu spatele la zid că nu puteam concedia personalul mai devreme de 45 de zile iar dacă anunţat partenerii că nu mai lucrez începând cu o anumită dată nu îmi mai trimeteau comenzi. M-a adus până în stadiul acesta şi mi-a cumpărat hala de la bancă unde era gajată pentru 4 miliarde. El a cumpărat-o făcând un credit. Toată treaba se întâmpla în 2006. El a preluat toată activitate, inclusiv personalul pe care eu îl calificasem în doi ani de zile şi utilajele pe care nu aveam unde să le duc”.
Ingineria
Ţeapa trasă bugetului public se încadrează ca proceduri în tiparul clasic. Savvas a creat o firmă pe care şi-a cumpărat tot patrimoniul şi alta pe care a angajat muncitorii şi care lucra efectiv comenzile obţinute de prima firmă. Sub pretextul că intermediarul care i-a livrat comenzi nu a mai plătit, Savvas a băgat în faliment firma cu salariaţi, căreia i-a transferat voit toate pierderile, în vreme ce profiturile i-au rămas pe firma curată. Firma băgată în faliment nu are nici un el e patrimoniu.
“Firma pe care a preluat clădirea şi utilajele se numeşte Logistic Transport and Storage SRL. A mai creat o firmă care se numeşte Logistic CMT, pe care a angajat salariaţii. Contractele cu Anglia le-a făcut pe Logistic iar lucrările le făcea pe Logistic CMT. Adică veniturile erau pe firma cu patrimoniu iar cheltuielile pe cea cu salariaţi, unde nu are nici un patrimoniu. Exact principiul firmelor căpuşe. În Anglia mai era în legătură cu o firmă, Exclusiv parcă. Firma asta aduna contracte şi i le dădea pe Logistic lui. La un moment dat s-a spus că Exclusiv nu i-a mai plătit, ceea ce eu nu cred. Logistic CMT a intrat în faliment pentru datorii de 26 de miliarde la bugetul de stat, Iar Logistic Transport are profit şi active. Omul are însă proprietăţi şi venituri iar firma a băgat-o în faliment iar statul nu are ce recupera. Utilajele mele au rămas la el şi au fost inventariate de lichidator. Bunurile au fost vândute iar eu trebuia să dau bunurile cumpărătorilor. Savvas refuză să mi le dea, deşi nu sunt ale lui. Că nu vrea el. Până aici se merge cu măgăria. Deci dă o gaură de aproape 1 milion de dolari la buget şi îşi însuşeşte bunuri care îi aparţin fără să păţească nimic. I-am făcut deja două notificări fără nici un rezultat. Nu a plătit din 2006 până acum nici un fel de chirie pentru bunurile astea. Şi mă întreb dacă un cetăţean român ar fi făcut aşa ceva în Anglia ce s-ar fi întâmplat? Am încercat să îmi demontez aparatele de aer condiţionat de pe exteriorul clădirii, care sunt ale mele. M-a reclamat la poliţie şi am fost luat eu la întrebări. Nu s-au dus la el să-i ceară să dovedească proprietatea asupra bunurilor, m-au luat pe mine să le arată actele. Deşi le-am arătat poliţiştilor actele dar nici atunci nu m-au lăsat să intru să le iau. Aşa fac străinii bani în România iar noi suntem slugile lor”.
Savvas, acţionar în 3 firme
Cipriotul Savvas este acţionar în 3 firme. În 2005 a creat împreună cu concubina lui, Nuţu Vasilica firmele Gist SRL şi Logistic CMT, ultima aflată în faliment. Ambele activează în domeniul confecţiilor. În prima firmă Savvas deţine 70% din părţile sociale iar în cea de-a doua 95%. Logistic Transport and Storage, care a fost înfiinţată în 2003, este deţinătoarea tuturor proprietăţilor achiziţionate de Savvas. În această firmă cipriotul deţine 95%, iar Nuţu Vasilica doar 5%. În schimb, Nuţu Vasilica deţine50% din părţile sociale ale firmei Transport Autovig SRL, firmă pe care funcţionează o şcoală de şoferi. Din aceste firme ar putea statul să-şi recupereze prejudiciul. Vom reveni.
Vineri, în jurul orei 15.00, într-o cârciumă din Slobozia a intrat Stănică. Cu uniforma cea nouă, cu părul tăiat, era alt băiat, era alt băiat! Era de fapt în concediu şi pătruns ca o vijelie în local. Ne-a reperat la o masă dar s-a făcut că nu ne vede.
Am dezbătut repede si in unanimitate de voturi am decis că nişte poze cu omul din capul poliţiei ieşind din bucătăria unui restaurant în care a intrat ca la el acasă nu ne-ar fi stricat. Iar publicarea lor nu ar deranja nicicum deontologia profesională. Am pornit sculele si am aşteptat continuarea.
Şi continuarea a venit la circa 10 minute. Mai întâi a ieşit un ospătar care căra o cutie plină cu sticle. Bănuim că era vorba despre nişte vin, dar nu băgăm mâna în foc că nu ar mai fi fost şi altceva pe acolo. Ospătarul ţinea cutia cu atenţie şi călca repede îndreptându-se către ieşire.
Stănică îl urma îndeaproape pe ospătar, privind cu ochi bănuitori în toate părţile. În scurt timp ospătarul a revenit singur. Operaţiunea se încheiase. Stănică fusese servit. Evident, contra cost. Că aşa cum îl ştim noi, Stănică este un tip onest, care nu ar lua în veci o şpagă. Nici chiar sub forma unor sticle de vin. Ne întrebăm numai că căuta el în bucătăria localului? O urma ceva cursuri de recalificare? Sau îşi dă doctoratul şi în sarmale cu mămăligă şi varză cu ciolan?
Aşa cum promiteam în numărul trecut al ziarului, continuăm serialul dedicat situaţii constate la nivel judeţean în privinţa gestionării gunoiului. Reamintim că, potrivit informaţiilor oficiale, în acest moment în Ialomiţa se desfăşoară 5 proiecte de gestiune a deşeurilor, finanţate prin Phare CES 2004 şi Phare CES 2005, aflate în diferite faze de execuţie, majoritatea pe hârtie. Între ele există însă şi un exemplu de reuşită. Relativă şi ea, ca mai toate reuşitele administrative din România. Este vorba despre proiectul de la Amara, care reuneşte sub un titlu ambiţios, toate neajunsurile provocate de transformarea peste noapte a unei comune, Amara, într-un oraş obligat să răspundă standardelor europene în domeniu.
Amara, exemplul unui eşec reuşit
Titlul complet al proiectului de gestionare a deşeurilor de la Amara este „Îmbunătăţirea sistemului de salubritate. Colectare şi gestionare a deşeurilor în oraşul Amara în vederea reabilitării mediului, protejării sănătăţii populaţiei şi creşterii calităţii vieţii în cadrul comunităţii.” Însă proiectul de la Amara, în valoare de 355 de mii de euro nu rezolvă, practic, decât o parte dintre problemele legate de gestiunea deşeurilor. Primarul oraşului Amara, Victor Moraru: „Contribuţia locală la proiect este de 10 la sută. Cu aceşti bani vom avea două autogunoiere, un transcontainer şi un autocamion. Vom achiziţiona 2300 de pubele şi saci de plastic pentru separarea deşeurilor. Şi 42 de containere care deja au fost achiziţionate. Fiecare curte va avea o pubelă pentru colectarea deşeurilor, maşina va trece o data-de două ori pe săptămână, iar deşeurile menajere vor fi ridicate. A fost un serviciu dorit şi cerut de populaţie. Pentru asta se înfiinţează o taxă.”
Taxa, potrivit studiului făcut de către autorităţi, este de 1 euro pe persoană. O sumă pe care locuitorii sunt obligaţi să o plătească pentru ca serviciul să poată funcţiona. Din păcate, în ciuda asigurărilor pe care le oferă primarul localităţii Amara, în oraş oamenii susţin că taxa este mare şi că nu o vor putea plăti nici dacă îşi doresc. „De unde să plătesc. Am trei copii, un singur salariu. La 5 inşi, câţi suntem, se duce dintr-un foc o sută cincizeci de mii. Şi-apoi, eu mă compar cu ăla care are cai, vaci…Eu stau la bloc!” ne explică unul dintre cetăţenii întâlniţi la intrarea în primărie. Autorităţile sunt însă optimiste… Şi caută în continuare soluţii: „Un serviciu nou înfiinţat costă. Dar n-avem ce să facem. Asta e direcţia în care trebuie să mergem: către un mediu mai curat. Aşa, toată lumea plăteşte pentru că poluează. Ne gândim însă să operăm diferenţieri între cei care produc doar deşeuri menajere şi cei care produc şi deşeuri animale.”
11 hectare de gunoi la oraş
Din păcate, de la teorie la fapte, calea este tot atât de lungă ca la început. Pentru că, indiferent care va fi soluţia abordată de către autorităţi, problema gunoiului rămâne. Iar la Amara ea se întinde pe 11 hectare. Deşi este oraş, Amara rămâne în continuare o comunitate rurală, care produce ceea ce numim în mod generic gunoi de grajd. Atât de mult încât cele două platforme de gunoi de la marginea oraşului se întind una pe 7 hectare şi cealaltă pe 4. De fapt, suprafeţele acoperite de gunoaie şi resturi menajere din jurul oraşului Amara sunt mai mari, dar anual, pentru limitarea efectelor, primăria cheltuie 800 de milioane de lei pentru comasarea gunoiului. Evident, şi aici există soluţii pe hârtie. Adică proiecte. Pentru a scăpa de gunoiul care a ajuns să acopere câmpurile din jurul oraşului, autoritatea locală încearcă să acceseze un nou proiect cu finanţare europeană. Finanţarea, în valoare de 65 de mii de euro, a fost obţinută şi aşteaptă licitaţia. Concret, proiectul va permite închiderea gropilor de gunoi existente şi realizarea unei rampe pentru gunoiul de grajd. Evident însă, primarul Victor Moraru nu poate avansa un termen ferm pentru acest nou proiect: „Amara nu va putea niciodată să rezolve problemele majore cu care se confruntă cu fonduri proprii. Şi nici soluţiile guvernamentale nu sunt cele mai sigure. Politicienii vin şi pleacă, există riscul ca proiectele să fie blocate şi să rămână aşa. Singura soluţie sunt banii europeni.”
Realitatea care omoară normele europene
Potrivit legislaţiei europene asumate de România, platformele de gunoi betonate ar trebui să devină operativ până la finele anului 2011. Însă în teren, realitatea este dezastruoasă. Nu numai că locuitorii zonelor rurale continuă să arunce gunoiul oriunde, fără a fi deranjaţi în vreun fel de către autorităţi, dar nici acolo unde acest lucru se întâmplă, nu există schimbări majore. La Amara, de exemplu, în aşteptarea serviciului plătit, tomberoanele de gunoi din localitate au devenit neîncăpătoare, iar primăria nu are nici un angajat disponibil pentru a colecta aceste deşeuri. Şi nici proiectul pe care autorităţile locale tocmai l-au finalizat nu se simte prea bine. Deşi licitaţiile au fost ţinute de câteva ori, până acum Amara nu a găsit nici un doritor care să-i vândă un autocamion pentru deşeuri, iar licitaţia pentru pubelele stradale a fost contestată, generând un blocaj de aproape 5 luni. În aceste condiţii, din poziţia lui Stan Păţitu’, primarul din Amara declară că indiferent cât de mult se vor strădui colegii săi implicaţi în proiecte similare la nivelul celorlalte zone din judeţ, cei care au pierdut trenul, nu îl vor mai prinde niciodată. „Cine se apucă acum de un program de gestionare a deşeurilor sau cine nu va reuşi să îndeplinească condiţiile impuse în cadrul proiectelor aflate în derulare, nu mai are nici o şansă să o facă înainte de 2011. ”
Cine sunt cei care sunt pe cale să piardă definitiv acest tren şi o fac cu o inconştienţă administrativă greu de egalat, vom afla împreună în numărul viitor al ziarului.
Credincioşi preceptului „Nici o vara fără probleme” edilii slobozeni ne-u pregătit pentru această săptămână o nouă surpriză. Apa de la robinete nu e potabilă. Deşi ştiu care este pericolul şi îl recunosc ca atare, comunicatele de presă cosmetizează situaţia.
Apa cosmetizată la robinete
Deşi situaţia a fost cunoscută de către autorităţi încă de la finele săptămânii trecute, abia duminică postul local de radio a dat primul comunicat privitor la problemele înregistrate de SC Urban privind furnizarea apei în parametri normali. Potrivit comunicatului, sâmbătă seara la orele 22.00, SC Urban a tăiat definitiv cordonul ombilical care ne lega de SC Amonil şi furnizează apa exclusiv din sursa subterană. Din păcate însă, din cauza turbionării, apa de la robinetele slobozenilor este tulbure, are gust de mâl şi degajă un miros neplăcut. În ciuda acestor neajunsuri, comunicatul remis de către SC URBAN nu precizează clar că apa nu este potabilă şi recomandă doar „prudenţă în folosirea apei ca apa potabilă: respectiv fierberea şi răcirea apei…”
O exprimare eufemistică pentru banala sintagmă: apa nu e potabilă! Dar cum practicile anterioare ale autorităţilor în condiţii similare au devenit deja proverbiale, încă o cosmetizare a realităţii nu mai miră pe nimeni.
Declaraţii evazive ale autorităţilor
Deşi situaţia ar solicita o preocupare sporită a autorităţilor în mediatizarea cât mai exactă a situaţiei de fapt, acestea continuă să comunice cu întârzierea caracteristică. SC Urban s-a limitat la a trimite comunicatul de presă cosmetizat, iar primarul Gabi Ionaşcu dă declaraţii liniştitoare în care susţine că problema este de competenţa specialiştilor . Despre lipsa apei potabile la robinete însă, nici un cuvânt. Mai mult, solicitată să ofere un punct de verere oficial asupra calităţii apei furnizate la robinete, directorul Autorităţii de Sănătate Publică Ialomiţa, Mihaela Dumitrescu, cosideră că textul comunicatului este suficient de explicit: „Scrie clar acolo că apa nu e potabilă. Dacă dumneavoastră înţelegeţi altceva, e problema dumneavoastră. Încă nu am văzut buletinele de analiză pentru a vă oferi amănunte legate de potabilitatea apei. Şi astăzi(luni-n.r.) nu sunt în localitate, sunt la o şedinţă. Cel mai probabil maine v-aş putea oferi informaţii legate de acest aspect.”
Apă minerală până la noi ordine
În lipsa unor informaţii oficiale, situaţia apei la Slobozia este deschisă celor mai fanteziste zvonuri. Prea preocupaţi ca să cosmetizeze adevărul, autorităţile locale susţin că situaţia se va rezolva odată cu finalizarea lucrărilor la instalaţia de clorinare a noului front de captare. Unde, afirmă surse apropiate instituţiei, s-a ars un transformator. Nimeni nu precizează însă nimic referitor la calitatea apei furnizate populaţiei din sursa subterană. Nici până in acest moment buletinele de analiză ale apei nu au fost făcute publice, iar nişte analize comandate de ASP au demonstrat existenţa unei cantităţi de amoniu în apă mai mare decât cea normală. Analizele prelevate de către ASP sunt ultimele dintr-un lung şir care au confirmat existenţa unor probleme majore privind calitatea.
Până atunci însă, populaţia continuă să fie dezinformată, iar majoritatea locuitorilor consumă apa de la robinete atât ca apa potabilă cât şi în gospodărie, pentru gătit.
in cele cateva zile necesare pentru relocarea site-ului am fost vizitati de peste 500 de cititori…
le multumin si ne cerem scuze ca nu suntem la fel de rapizi..
dar asa cum am promis, lucram.. incet, dar bine, ne place sa credem… si chiar daca site/ul este in plin proces de reconstructie si nici macar noi nu mai stim de unde am inceput si cand vom termina, un lucru e sigur:E PUR SI MUOVE!!!!!
ps:
IAR PE CEI CARE AU DEJA CEVA DE SPUS, II INVITAM SA DEA O MANA DE AJUTOR ACCESAND SECTIUNEA DEDICATA LOR : ”COMUNITATEA GAZETA”
Deşi teoretic nu este la guvernare, PSD a reuşit să arunce România către o criza acută. Surprinzător este că partidul lui Iliescu reuşeşte această performanţă pe mâna liberalilor, aflaţi măcar teoretic la conducerea guvernului. Guvernul minoritar al PNL a ajuns în postura de marionetă a PSD pentru simplul motiv că având nevoie de susţinere parlamentară a fost nevoit să accepte compromisurile dictate de PSD. Aşa s-a născut aberanta majorare a pensiilor pe care nici măcar bugetul anului 2008 nu o poate suporta în totalitate. Tot aşa au apărut masivele transferuri de bani către autorităţile locale, care la sfârşitul anului trecut au primit de la buget mai multe fonduri decât în restul anului. Toate aceste măsuri evident populiste sau, după caz, destinate satisfacerii unei clientele politice, au adus pe piaţă mai mulţi lei. De aici presiunea pe cursul de schimb şi aprecierea monedei euro care s-au repercutat rapid în preţuri. Inflaţia a dat şi ea semne de viaţă la fel de repede, astfel încât tot ceea ce s-a reuşit în ani de sacrificii s-a pierdut în doar câteva luni de dezmăţ financiar. Cedând presiunilor politice ale PSD, Tăriceanu a reuşit să-şi dea de două ori cu stângul în dreptul. Primii nemulţumiţi au fost exact pensionarii, cei pentru voturile cărora tandemul Tăriceanu-Geoană a aruncat România în pragul crizei. Majorarea pensiilor a fost înghiţită foarte repede de creşterea preţurilor la utilităţi şi alimente. Adică ceea ce politicienii populişti au dat cu o mână a luat înapoi piaţa liberă cu două. Mecanismul este simplu. Mai mulţi bani pe piaţă neacoperiţi de servicii determină o creştere a consumului. Care consum este alimentat de importuri, ceea ce conduce la creşterea monedei europene. Creşterea euro conduce la creşterea preţului la utilităţi şi implicit la toate produsele. Dintr-o dată, majorarea pensiilor rămâne fără efect, lucru pe care revoltaţii pensionari nu-l pricep dar îl resimt. Şi, firesc, înjură pe bună dreptate guvernul la unison cu PSD, care rânjeşte iliescian la bietul Tăriceanu devenit para trăznet. A doua piedică pe care primul ministru şi-a pus-o a fost reprezentată de transferurile masive de bani către autorităţile locale. Banii au plecat cu vagoanele spre primăriile controlate de PSD şi PNL. Unii nici măcar nu au reuşit să toace pomenile guvernamentale din cauza timpului scurt. Ce a dat Moş Crăciun fără să ţină cont de proiecte şi nevoi, a luat înapoi Sfântul Varujan. Pentru că intrat în 2008 cu sacul ciuruit, ministerul de finanţe a confiscat cota de 40% din tranzacţiile imobiliare pe care o încasau primăriile, deturnând-o spre bugetul de stat. Aşa că cele câteva sute de milioane primite în ajunul Crăciunului nu vor suplini miliardele pierdute de comunităţile locale prin “naţionalizarea” acestui impozit. Măsura a atras nemulţumiri din partea primarilor, care au fost miluiţi cu firimituri luându-li-se la schimb şunca din fasole. Sunt suficiente argumente pentru orice om de bun simţ ca să constate că Tăriceanu nu a făcut altceva decât să îşi taie singur craca de sub picioare, iluzionându-se, de fapt, că se eternizează în funcţia pentru care ar fi în stare să sacrifice situaţia economică a României.
Dacă te uiţi la marii analişti ai neamului cum îşi dau cu părerea la TV despre lipsa de civilizaţie din România, îşi vine să emigrezi. Să regreţi din toată fiinţa că nenorocitul de act sexual în urma căruia ai apărut pe lume s-a purtat între doi români într-o ţară bananieră. Dintre cei care au un astfel de discurs se remarcă un oarecare Dan Chişu, mare prezentator de emisiuni gastronomice la Realitatea TV. Deontolog şi el ca toţi ceilalţi colegi ai lui, Chişu este un critic sever al realităţilor din România. Şi are dreptate omul, că mai îşi vine să-l crezi când îl vezi cum trece de la supa de creveţi la analiza fină a societăţii româneşti. Numai că după ce camera de luat vederi se stinge, Chişu devine unul dintre miile de mârlani care fac aerul din această ţară irespirabil. Suprins în neregulă pe autostradă, cârnăţarul de la Realitatea TV a dat un mic recital din care nu au lipsit cuvinte de tip jegoşilor, proştilor şi tradiţionala ameninţare: “vă fac eu pe voi”. Şi i-a făcut. Prins fără RCA, băiatul a pus mâna pe telefoane şi s-a tot întreţinut cu granguri din poliţie. După ce şi-a luat maşina prezentând la poliţie o asigurare care intra în vigoare, culmea, chiar în ziua cu pricina, Chişu şi-a exercitat farmecul cu şefii şefilor agentului cu pricina. Aşa se face că la Feteşti a sosit o echipă de control care l-a băgat pe poliţist în proceduri. Şi pentru ce? Că şi-a făcut treaba? Aşa o fi şi în ţările civilizate pe care cei de teapa lui Chişu le evocă de mama focului? Cum ar fi procedat conducerea poliţiei după un astfel de incident? Probabil că nea Chişu ar fi intrat puţin la răcoare pentru vina de a insulta poliţiştii aflaţi în exerciţiul funcţiunii iar maşina i-ar fi fost restituită după ce s-ar fi verificat la sânge provenienţa chitanţei de plată a RCA. La noi se întâmplă pe dos. Mârlanul iese victorios, iar poliţistul şifonat. Că în România legea se aplică doar fraierilor. Vedetele, păpuşile cu silicoane sau lăutarii de succes scapă întotdeauna. Iar poliţiştii care îşi fac treaba şi deranjează şerpăria riscă să-şi piardă slujba. Ne întrebăm cât ar fi durat dacă un cetăţean de rând ar fi reclamat un abuz la Ministerul de Interne? Probabil luni de zile iar răspunsul ar fi fost în doi peri. Aşa, pentru marele teleast, lucrurile s-au mişcat rapid. Dar din păcate, nu în sensul în caretrebuia.
Că la Urziceni prin clădirea primăriei Legea umblă cu capul spart ştiam. Ce nu ştiam este că printre cei care dau la glezne legii se numără şi câţiva dintre consilierii locali, pe care-i doare în şpiţ de obligaţiile asumate o dată cu jurământul depus în calitate de aleşi ai neamului. Deşi legea îi obligă să îşi declare averile şi să actualizeze declaraţiile ori de câte ori li se modifică structura proprietăţilor şi veniturilor, onorabilii aleşi manifestă o lejeritate aproape penală în întocmirea declaraţiilor scrise. O scurtă incursiune pe aşa zisul site al primăriei Urziceni este suficientă pentru a ne susţine afirmaţiile. Dincolo de faptul că nu regăsim şi declaraţiile din anii trecuţi ale aleşilor, nici cele din 2007 nu sunt completate corect. Cum nici prefectul Caramitru, de obârşie tot din Urziceni, nu se prea pricepe la această îndeletnicire, deducem că în zona respectivă de judeţ completarea unei declaraţii de avere este sport extrem.
Giolea giolăneşte legea
Din noianul de consilieri care au completat declaraţia de avere după modestele lor posibilităţi l-am extras pe primul la întâmplare. Este vorba despre domnul consilier Giolea Gheorghe, un întreprinzător de succes, posesor al unei averi de invidiat dobândită pe căi cinstite, credem noi. La data de 17 ianuarie 2007, domnul Giolea completează o minunată declaraţie de avere din care aflăm că omul deţine active dar nu şi venituri care să o justifice. Mai exact spus, citind documentul am dedus că domniei sale i-au crescut activele în curte ca ciupercile după ploaie. Ca orice investitor care se respectă, personajul nostru a băgat o căruţă de bani în afaceri imobiliare cupărând la capul gol terenuri. Curios lucru, toate terenurile pe care domnul consilier le declară au fost achiziţionate în perioada 2004-2006, adică exact în perioada în care hăţurile primăriei Urzicni se aflau la amicul său Sava iar PNL, partidul din care face parte se afla la putere. Deşi formularul cerre expres ca alesul să completeze exact suprafaţa dobândită, anul şi modul de achiziţionare, domnul Giolea procedează niţel diferit. Astfel, în perioada 2004-2006 notează că ar fi cumpărat nici mai mult nici mai puţin decât 380 de hectare de teren agricol în comuna Bărcăneşti. În acelaşi mod şi în aceeaşi perioadă, alesul poporului a dobîndit alte 10 hectare în Coşereni şi, aici chiar devine interesant, vreo 28 de hectare în Urziceni. Adică în oraşul în care starostele împropietăririlor cu cântec a a fost, este şi nu se ştie dacă va mai fi domnul Costel Sava, primarul care joacă pe o mână cu personajul nostru. Surse avizate susţin că la DNA se află în curs de derulare o anchetă penală care vizează exact împroprietăriri de conjunctură către persoane dornice să îşi vândă terenurile către investitorii indicaţi de “arendaşul” de la primărie. Lucrurile se leagă şi mai bine dacă ne amintim de o afacere extrem e urât mirositoare consumată undeva la începutul mandatului lui Sava, în care Giolea a pus cangea pe o centrală termică dezafectată, chipurile, situată în plin centrul oraşului. Preţul de achiziţie ridicol de mic a fost amortizat de domnul consilier din vânzarea fierului vechi, terenul şi clădirea rămânând la capitolul profit. În declaraţia de avere a lui Giolea mai apare un teren intravilan în suprafaţă de 8200 de metri pătraţi, pe care nu-l localizează şi care a fost cumpărat în 2002, adică în plină administraţie PSD. La acel moment primar era actualul vice Diculescu, devenit şi el liberal după alegerile din 2004, ca toată lumea bună. Discret din fire, Giolea “uită” să menţioneze valoare de impozitare a terenurilor aşa cum cere formularul. Şi în materie de imobile Giolea stă bine. În declaraţia de avere regăsim 3 locuinţe şi o hală de producţie, toate dobândite prin cumpărare în perioada 2001-2002. Pentru nici una dintre ele nu este specificată valoare de impozitare pentru că, se pare, domnul consilier nu a considerat aceste informaţii ca fiind relevante. Partea interesantă o descoperim însă în declaraţia de interese, completată pe un formular scos din burtă de funcţionarii primăriei Urziceni. Acolo domnul Giolea capătă anvergura unei agenţii imobiliare, declarând că deţine 7 apartamente pe care nu le regăsim şi în declaraţia de avere, cum era normal. Ca atare, contribuabilul nu află din consemnarea domnului consilier cît au costat, când au fost cumpărate şi unde sunt amplasate aceste apartamente, adică exact informaţiile cerute de lege. Şi ca să epuizăm cu averea alesului mai consemnăm că la capitolul patrimoniu sunt incluse nişte bijuterii în valoare de 350 de milioane de lei, dobândite în 1995. De aici încolo declaraţia de avere a domnului consilier este ilegal de imaculată. Pentru că la capitolul venituri domnia sa nu scrie absolut nimic. Nici măcar indemnizaţia de consilier, ca să nu mai vorbim de dividende sau alte venituri din plasamente financiare către persoane fizice şi juridice pe care domnul consilier le trecea în declaraţiile din anii trecuţi. Revenind la declaraţia de interese, Giolea declară că este administrator la SC Giocom Coşereni. Dar uită că deţine aceeaşi calitate şi la firma Tehno Ceram SRL, firmă înfiinţată în martie 2006 împreună cu un oarecare Vergu Dumitru şi la care controlează 50% din părţile sociale. Acestea fiind zise, dăm legătura la Parchet şi trecem la următorul caz.
Nicolae Balcă, miliardarul sărac
Un alt caz de consilier cu patrimoniu dar fără venituri este cel al domnului Balcă Nicolae. Până nu de mult, domnul Balcă era printre cei mai bogaţi oameni din Urziceni. Patron de fabrică de alcool şi mare fan al PSD, consilierul la care ne referim a devenit membru PD în semn de protest după ce idolul său, Gheorghe Savu, a fost mazilit de Cozmîncă. Momentul 2004 coincide cu declinul economic al miliardarului, a cărui fabrică a fost închisă de fisc. În declaraţia de avere dată în ianuarie 2007, domnul Balcă declară un teren arabil în suprafaţă de 4 hectare şi un teren intravilan de 7731 de metri, ambele situate în Urziceni. Pentru nici unul dintre ele nu specifică valoarea de impozitare, defect care apare în declaraţiile mai multor consilieri. Un apartament cumpărat în 1996, nişte bijuterii şi metale preţioase în valoare de 80.000 de lei şi un depozit de 40.000 de lei la BCR întregesc averea domnului consilier. Ca şi Giolea, nici Balcă nu declară alte venituri. În declaraţia de interese a domniei sale , dată pe acelaşi formular nelegal, regăsim nişte minciuni infernale prin omisiune. Băiat conştiincios, domnul Balcă declară că deţine 50% din părţile sociale ale firmei Select SRL, societate dizolvată de drept prin efectul nemajorării capitalului social şi despre care domnia sa afirmă că este fără activitate. Cea de-a doua firmă pe care Balcă o recunoaşte este Bioetanol SRL, la care controlează 80% din părţile sociale. Atât şi nimic mai mult. Realitatea de la Registrul Romerţului îl contrazice brutal pe domnul consilier. De acolo am aflat că onorabilul consilier a uitat să declare participaţiile în două firme de construcţii înregistrate în Bucureşti şi Voluntari. Este vorba despre Valini Cons SRL, unde deţine 50% din părţile sociale dar şi calitatea de administrator. Cea de-a doua firmă despre care Balcă nu scoate o vorbă este Andera Construcţii SRL, controlată în aceleaşi procent şi pe care de asemenea o administrează. La cele două omisiuni majore mai adăugăm funcţia de administrator la Bioetanol SRL , funcţie dobândită în iunie 2006. De precizat că societatea are un capital social de 65.000 de lei. În fine, ultima minciună prin omisiune a domnului Balcă este participaţia de 100% la Firma Mondotrans, care se ocupa cu fabricarea alcoolului. Dacă domnul Balcă scoate sau nu ceva paralele din firmele enumerate mai sus nu ştim. Ştim doar că pe site-ul Ministerului de Finanţe nu apar raportările contabile din 2006 ale firmelor de construcţii, cele care dau probabil multă lichiditate în buzunarele domnului Balcă.
Va urma
Din motive de timp şi spaţiu ne oprim aici cu poemele din declaraţiile de avere ale aleşilor din Urziceni. În numărul viitor vom analiza alte câteva cazuri, inclusiv pe cel al primarului Sava Constantin, care e atât de sărac că trăieşte din leafa de primar şi cea de asistentă a soţiei. Dăm legătura la Parchet.
•Se spune că în atenţia lui nea Bebiţă de la anticorupţie s-ar afla mai mulţi oameni politici care ar cam fi băgat interpuşi la înaintare în tranzacţii cu terenuri cumpărate de investitori străini în judeţ. Sforile s-au tras prin cumpărarea unor suprafeţe ţintite de şmenari şi arderea etapelor la punerea în posesie. După care se achitau câţiva poli sărăntocilor puşi în posesie iar prin a treia mână terenul era vândut către investitor. Aşa au făcut unii milioane de euroi în doar câţiva ani de mandat. Întrebarea este însă alta.
•Nea Bebiţă chiar face anchetă serioasă sau doar marchează teritoriu? Că afacerile sunt destul de clare şi uşor de documentat, dar rechizitoriu întârzie cam mult. Să aştepte omul rezultatul alegerilor ca să nu se trezească cu vreo surpriză?
•Scăndălău cât casa la Urziceni. Supăraţi că primarul lor nu poate să îşi treacă bugetul prin consiliul local ca gâsca prin apă, adică fără amendamente, liberalii au trecut la cartea şantajului. Unul dintre consilieri este ameninţat că dacă nu votează bugetul va fi zburat din funcţia de director de şcoală! Altul este atenţionat de primar că se poate trezi cu sechestru pe bunuri pentru datorii mai vechi dacă nu ridică mâna cum trebuie în şedinţă.
•Cel de-al treilea a visat că dacă nu zice ca primarul va pleca din scaunul de director de spital. Acum că ar zbura bugetarii ăştia politici din funcţiile călduţe obţinute pe carnete de partid n-ar fi o problemă. Problema este modul de lucru banditesc impus de săgetătorii lui Teia. Iar dacă vă închipuiţi că liberalii presează doar de dragul de a face treabă mare pentru alegători vă înşelaţi. Buget aprobat înseamnă plăţi făcute către prestatori şi comisioane grăsuţe băgate la teşcherea. Că, vorba aia, bugetezi, nu bugetezi, vremea comisionului trece.
•Cam la fix ne-a ieşit dezvăluirea cu greva proletarilor de la Amonil! Acum ţinta piept pe care securiştii au luat-o în vizor este scăderea preţului de transport pe conductele Transgaz. După care vine nea Putin şi pompează la greu spre fabricarea bioetanolului la făbricuţa de mare capacitate a lui Niculae. Adică niţel monopol rusesc pe carburantul lui Decebal şi Traian, pe bază de acţionariat american şi management rusesc. ’ra-ţi ai dracului cu globalizarea voastră cu tot!
Agentul 007,63
Controlat de kgbei!
Pe 5 iunie 2007, satul Horia din Ialomiţa respira pentru, prima dată în istoria sa, acelaşi aer cu doi miniştri şi un preşedinte de corporaţie internaţională (vezi foto.) Opt luni mai târziu, din proiectul lansat atunci – un telecentru pentru comunitate şi un program Classmate PC pentru şcoala din Horia – s-a ales praful… sau, ca să fim mai exacţi, peste proiect s-a aşternut praful…
Gaudeamus igitur
Să ne amintim aşadar cu câtă mândrie proletară titrau ziarele în 6 iunie 2007 ce spuneau PR-isţii celor 2 companii implicate în proiect:
„Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii şi Tehnologia Informaţiei (ANRCTI), Dan Cristian Georgescu, a inaugurat telecentrul din satul Horia, comuna Axintele, judeţul Ialomiţa, cel de-al 168–lea telecentru funcţional. Evenimentul a avut loc în contextul mai amplu al lansării de către Intel Corporation a programului pilot CLASSMATE PC, în cadrul iniţiativei globale Intel World Ahead”.
Intel Corporation a anunţat lansarea etapei pilot a Programului Classmate PC în România. Compania a oferit 20 de notebook-uri Classmate PC elevilor din clasele a II-a şi a IV-a de la şcoala locală din satul Horia, comuna Axintele, pentru a fi utilizate în procesul educaţional. Notebook-urile rulează conţinut educativ în limba română şi sunt conectate la Internet prin intermediul unei reţele WiMAX furnizată la nivel local de Orange România.”
„Conţinutul educaţional disponibil pe Classmate PC-urile oferite elevilor din localitatea Horia a fost dezvoltat de SIVECO România în cadrul soluţiei sale de e-Learning, AeL. Platforma AeL este o soluţie educaţională integrată pentru predare şi învăţare bazată pe principii educaţionale şi pe tehnologii moderne, fiind considerată una dintre cele mai performante din lume la ora actuală.”
„Intel are o îndelungată istorie de susţinere a iniţiativelor în domeniul educaţiei, având convingerea că tehnologia poate oferi elevilor oportunităţi extraordinare de învăţare,” a declarat John Davies, vicepreşedinte al Intel Corporation Sales and Marketing Group şi General Manager pentru Programul Intel World Ahead.
“Tehnologia are un rol din ce în ce mai important în viaţa noastră de zi cu zi, ajutându-ne să muncim mai eficient şi să învăţăm într-o manieră modernă. Îmi exprim speranţa că etapa pilot a programului va aduce beneficii reale pentru elevi şi va influenţa pozitiv procesul educaţional din Horia”, a declarat ministrul MEC Cristian Adomniţei
Şi exemplele ar putea continua a la nesfârşit…
De la Horia la Axintele, pe urmele classmate-urilor
La Horia, şcoala e închisă. Normal, e vacanţă! Dar nici classmate-urile nu sunt înăuntru, sunt la şcoala din Axintele… din septembrie!!! Şcoala din Axintele are uşa dată de perete. Pe uşa de termopan proaspăt, şcoala caută femeie de serviciu cu jumătate de normă! înăuntru, acelaşi peisaj dezolant din fiecare şcoală aflată în renovare la jumătatea anului şcolar… Pe director îl găsim uşor… lângă un laptop, fireşte! O cheamă Daniela Jipescu şi predă matematica la şcoala din Axintele… Nu e prea încântată de întrebări: „Normal că îmi amintesc. Eu am fost primul şi singurul director care a răspuns pozitiv la solicitarea Intel şi Siveco! Dar să ştiţi că nu e un proiect ratat! Uite, avem totul aici, la dispoziţia noastră…”
Scoate două cutii de sub masă şi ni le arată cu convingere. „Uite, cu astea s-a lucrat toată vara. Da, calculatoarele sunt aici, la Axintele. Pentru că acolo nu se mai putea lucra, l-am adus aici… Copii au terminat ciclul primar, învăţătoarea s-a transferat aici… Şi, să fiu sinceră, şi eu îmi doresc mai mult ca proiectul să fie transferat la şcoala noastră!”
Susţin că proiectul e un eşec, aşa cum i s-a prezis încă de acum 8 luni, pe holurile de la Horia: „Proiectul se continuă, vă spun sigur. Trebuie să se asigure conectare la Internet… Aici e o mare problemă, nu funcţionează nimic, nu putem să intrăm pe Click Net… ei ne furnizează parabolică, am mai făcut un stagiu de pregătire în octombrie, noiembrie, cu o fundaţie la Urziceni. Am un proces legal de predare primire pentru astea, urmează să încheiem protocolul.. Ei au interesul să vândă, noi avem interesul să facem şcoală!”
Pare sinceră şi convinsă de utopia didactică începută acum 8 luni… Poate prea convinsă! Întrebăm de classmate-uri! „Uite-le acolo, în spate… Nu sunt toate, că din vreo două copiii noştri au luata acumulatorii şi creioanele… Altele au memoria blocată pentru că, din neştiinţă, s-a supraîncărcat memoria calculatoarelor de la statul pe Internet…”
În spate, într-un colţ, în cutiile cu care au venit, număr repede… La zece, classmate-urile se termină! Nu mai apuc să întreb de restul… „Proiectul demarează din nou în 11 februarie… Intră într-o nouă fază…. Acum vrem să încheiem din nou protocolul… Dar nu avem Internet! Trebuie să rezolve problema, am înţeles că vor să pună parabolice… o să vedem, în martie, cel mai târziu, facem ore din nou.”
Nu mai insistăm… Ne ridicăm, încercând să o oprim să se contrazică din nou în declaraţii: „E mai bine aici! Pentru şcoală! Atunci, pe ei i-a interesat să-şi promoveze classmate-urilor… Ei cred că au au crezut atunci că o să rezolve partea de minister, dar dacă nu le-a ieşit afacerea, n-a mai făcut nimic… Ce pot să vă spun e că nu o să accept să le promovez produsele, în detrimentul ştiinţei. Cei cu care au ei legătură, cu care am vorbit eu sunt oameni mici, nu au putere de decizie…cel de la Intel, Irinel Burloiu se numeşte, mi-a spus că, pe sistemul ăsta poate să funcţioneze şi câţiva ani… pe mine asta nu mă avantajează!”
Va fi, Lazăre, va fi
Pe hol, lângă biroul directorului, se iau măsurile pentru faianţă. Meşterul ridică ochii, aşteaptă să trec şi o întreabă aparte: „Cât să fie, domnişoară, tot la un metru jumătate, ca dincolo!? Dar să ştiţi că durează, nu e gata nici în două săptămâni”. Cer să mă uit, din curiozitate, într-una dintre clase… Se pune parchet… Şapa de ciment e întărită, dar încă e umed… Domnişoara simte nevoia să se convingă din nou: „Duminică e gata! Mâine punem parchetul… O să vedeţi!!”
Dacă va mai funcţiona vreodată, proiectul Classmate PC de la Axintele va acoperi doar 3 ore de curs pe săptămână, pentru 3 materii: istorie, unde profesorul este deja şcolarizat, matematica, unde predă domnişoara Jipescu şi, eventual, româna. Conform datelor oficiale, pentru asigurarea intrării acesui proiect în cel de-al doilea stagiu au fost şcolarizate 14 cadre didactice din şcoală. Şi, în ciuda tuturor explicaţiilor oferite, opinia directorului rămâne clară: „Eu râmân la convingerea că folosirea în exces a calculatorului nu este bună, n-aduce rezultate. Poate să aducă profituri, dar nu rezultate!”
