Debarcat din funcția de subprefect obținută, spun gurile rele, pe bază de amiciție cu Mitică Bucșaru, nea Gigi Babagianu va părăsi și barca partidului. Adică va face o translație înapoi în PSD, partidul de la care a migrat spre PD-L.

Dincolo de supărarea provocată de ejectarea bruscă din funcția obținută în urma unui concurs de care râd și curcile, domnul Gigi Babagianu se oftică mai mult că postura de candidat la primăria Urziceni nu mai vacantă la PD-L. Pentru că venirea lui Sava a clarificat lucrurile, iar bietul fost subprefect nu va putea să se ia la trântă și în 2012 pentru o funcție pe care nu o va obține niciodată.

Așa că pasul făcut, deocamdată neoficial, către PSD are și această justificare, respectiv continuarea războiului cu primarul Sava. Numai că la PSD Babagianu nu va fi candidat, ci guru. Adică din veșnic perdant va deveni eminența gri din spatele candidatului Marian Stan, cu care PSD se pregătește să atace Urziceni-ul în 2012. Cel puțin așa sună planul croit de epuratul Gigi. Să vedem ce spune și domnul Profesor, sătul până-n gât de looseri.

La Sf. Gheorghe, mai vechea noastră cunoștință blondă pe care ultima dată am descris-o într-un interviu fluviu ca fiind candidata PNG la primăria s-a trezit la viață. Distinsa domnișoară s-a dezbrăcat de cămașa verde a lui nea Gigi și e gata să candideze pentru PSD pentru locul de primar lăsat liber de Teculescu.

În vederea acestei operațiuni cu repetiție, blonda socialistă a demarat un program de cinstire anticipată a electoratului, pe care-l invită la cârciumă pe banii ei obținuți din operațiuni de tip ras, tuns, frezat la salonul cosmetic din comună. Săptămâna aceasta blonda va cinsti cu tărie pensionarii din Malu. La operațiune va fi prezent și micul Mușoiu, noua starletă a PSD, mare admirator al formelor fără fond expuse de blondă în discursurile sale electorale.

Dacă e numai solidaritate e partid sau mai mult decât atât nu știm. Și nu știe nici domnul Ciupercă, liderul politic al blondei, care se pare că a acceptat combinația. Conform bârfelor din satul blondei, sursa de finanțare a programului electoral expus de domnișoară prin cârciumi ar fi pungulița fermecată a unui portughez înmatriculat la Martifer, companie care a plătit-o o vreme și pe juna politiciană.

Cotizația la medic are efecte perverse și generează atacuri de nesimțire porcină celor care își burdușesc cu nesimțire buzunarele pe seama pacienților. Aceasta este concluzia la care a ajuns un grup de cercetători de la GSE care au efectuat un studiu asupra comportamentului unor ginecologi cu șoriciul gros din spitalul județean.

Primul caz este al unui vaginolog care a supravegheat o gravidă luni bune. Pentru a-i încasa șpăguța, porcul i-a promis ca o va asista la naștere și luni de zile a încasat periodic câteva sute de mii de lei cu bătaie spre milion. Când s-a apropiat termenul, pacienta l-a sunat din spital să-l cheme pentru a presta serviciul. Dar era cam devreme, că sarcina nu așteptase să se trezească dobitocul din somn.

Iar reacția lui a fost una care te lasă fără replică: pentru că a fost trezit din somn a renunțat la pacientă! Ok, dobitocul s-a considerat jignit în orgoliul lui de mic Dumnezeu! Dar dacă a renunțat la pacient, nu era normal să-i dea și șpaga înapoi? Că oricum de banii ăia nu făcuse nimic.

Un alt nesimțit a urmat aceeași filieră cu o gravidă pe care a muls-o la capul gol vreo 9 luni. De data aceasta șpaga se încasa la cabinet sub formă de tarif. Consultația costa 350.000 de lei iar idiotul încasa 500.000 fără se dea rest sau chitanță. Vizetele se consumau în regim de minim două pe lună iar dobitocul era foarte mulțumit. Când femeia a sunat la cabinet pentru că urma să nască a aflat că șpăgarul plecase în concediu și nu era de găsit. Șpaga nu a fost returnată nici în acest caz.

Poate băieții ăia cinstiți de la Colegiul Medicilor, în frunte cu tanti aia cercetată la un moment dat pentru șpaga încasată ca șefă la școala de asistente, vor avea timp să facă o anchetă la ginecologie unde șpaga este oficializată. Și să le explice țeparilor în halate gri că dacă tot cer bani de la obraz măcar să-și facă dracului treaba până la capăt. Dar cum dracului să facă Colegiul asta când și acolo colcăie de șpăgari și nesimțiți?

Agentul 007,62

Pocnind în cap doi maimuțoi!

Orice oraş care are fanfară este un oraş civilizat. Ea îi dă o notă aparte, de linişte, de aşezare, adună în jurul muzicii aerul oarecum patriarhal al locurilor, pasiunea membrilor ei şi curiozitatea consătenilor.

Deşi are o istorie relativ scurtă, primul concert susţinut de către fanfara municipiului Slobozia desfăşurându-se în anul 1976, sub comanda dirijorului col. Gheorghe Sârghie, ea a fost marcată de creşteri, descreşteri, desfiinţare şi, întâmplare fericită, reînfiinţare. Până în 1989, fanfara de instrumentişti a municipiului Slobozia ajunsese la 70 de membri, era celebră în zonă dar şi la nivel naţional, participa la evenimentele oficiale şi cânta, săptămânal, „La ciupercă”, aşa cum e cunoscut pavilionul din parcul mare. În 2001, desfiinţându-se corpul muzical al unităţii militare din municipiu, a dispărut şi fanfara. Timp de aproape şase ani, la aniversările şi comemorările ce se oficiau la Slobozia, toţi participanţii ascultau muzica venită de pe benzile de magnetofon. Lucru deloc plăcut, pentru că nimic nu se compară(solemnitatea evenimentelor având de pierdut în primul rând) cu prezenţa şi frumuseţea fanfarei la faţa locului. Primarul Gabi Ionaşcu s-a „enervat” puţin şi, după câteva discuţii lămuritoare, s-a hotărât reînfiinţarea fanfarei municipiului.

 

 Părea relativ simplu, dar nu a fost aşa, urmând o luptă de uzură cu morile de vânt, cu birocraţia, cu neimplicarea. Adrese, cereri peste cereri, indiferenţa blocând la Bucureşti iniţiativa primarului. Singura mână întinsă a fost cea a colonelului Valentin Neacşu(căruia trebuie să-i mulţumim cu toţii), şeful Serviciului Muzicilor Militare.

După ce s-au obţinut aprobările, primarul Gabi Ionaşcu a sunat „adunarea” cu goarna şi, surprinzător, reacţiile au fost mult peste aşteptări. Parte din vechii  membri s-au prezentat plini de entuziasm, lor alăturându-se alţi pasionaţi. Greu a fost şi cu procurarea instrumentelor, ele venind, în ultima clipă, prin Cercul Militar Judeţean, de la Comandamentul Logistic Unit. Primăria a reparat instrumentele şi, pe 23 februarie 2009 au început repetiţiile. În componenţa actualei fanfare intră 20 de instrumentişti, şase venind de la Buzău şi Brăila(pentru a acoperi instrumentele deficitare), ceilalţi paisprezece fiind locuitori ai Sloboziei. De la Brăila vin tată şi fiu( mai e o astfel de pereche), din pasiune, dar şi pentru că n-au uitat că sunt slobozeni şi vor să dea o mână de ajutor. Pasiunea asigură schimbul de generaţii! Având un repertoriu specific, a fost greu şi cu procurarea partiturilor. Au fost probleme şi cu uniformele, dar s-a rezolvat. Acum, fanfara arată frumos şi e o adevărată încântare să asculţi muzica ei şi să o admiri în parc. I-am ascultat şi noi sâmbăta trecută, în Parcul Ialomiţa, de lângă stadion, şi nu ne-a părut rău, ca şi spectatorilor ocazionali sau care ştiau de concert. Ţinută frumoasă, repertoriu pretenţios, melodii cântate fără greşeală şi-n care se vedea că e pus şi suflet.

În afară de invitaţia călduroasă de a-i vedea şi asculta pe membrii fanfarei municipiului Slobozia, trebuie să spunem  unde şi când o puteţi face: în fiecare vineri, în Parcul Ialomiţa( între orele 19-19,45) şi în Parcul Mare, de lângă catedrală, „La Ciupercă”(între orele 20-20,45).

 

 

Membrii fanfarei

 

1)                  Cristina ANDREIU, cadru didactic, dirijor

2)                  Constantin TUDOR, muzicant şef instrumentist rezervă, fligorn;

3)                  Daniel MATEI, cadru militar, basfligorn;

4)                  Ion DRĂGHICI, muzicant şef instrumentist rezervă, basfligorn;

5)                  Victor POPUŞOI, cadru didactic, clarinet;

6)                  Mihai CĂLIN, muzicant şef instrumentist, tubă, cel  mai vechi membru al fanfarei, el activând aici din 1979, când era clasa a IX-a;

7)                  Adrian RADU, muzicant şef instrumentist activ, tubă;

8)                  Andrei PETRESCU, student,trombon;

9)                  Andrei TOMA, elev, clarinet;

10)               Mihalache STOIAN, liber profesionist(solist percuţie), tobă mică;

11)               Eugen DORNEANU, subofiţer muzicant rezervă, tobă mare;

12)               Viorel SIMOIU, subofiţer muzicant rezervă, eufoniu;

13)               Silviu SIMOIU, elev, axofon;

14)               Emil FIERARU, cadru militar activ, flaut;

15)               Camelia PÂRVU, absolventă de conservator, clarinet.

Cei cincisprezece locuiesc în Slobozia.

 

 

Interviu

 

„Toate s-au întâmplat ca să se ajungă aici”

 

 

 

-                      Doamna Cristina Andreiu, când v-aţi întâlnit cu muzica?

-                      La şase ani, când am început lecţii de pian cu Arleziana Sârghie, fata colonelului Sârghie.

-                      Ce fel de întâmplare e aceasta, pentru că, se pare,  v-a dat un traseu în viaţă?

-                      Tata a cântat în fanfară, era prieten cu Sârghie.

-                      Mai departe…

-                      Din clasa a V-a am făcut clarinet. În clasa a VI-a ne-am mutat la Slobozia. Unde ne-am reîntâlnit cu domnul Sârghie. Şi cu fanfara lui. Mă cunoşteau toţi membrii fanfarei, mergeam la spectacolele lor, colaboram.

-                      Şi mai departe…

-                      Între 200 şi 2005 am urmat cursurile Conservatorului şi m-am specializat în pedagogie muzicală. Sunt profesor la Liceul de Artă „Ionel Perlea”.

-                      Conduceţi, dirijaţi, o renăscută fanfară la Slobozia. Continuaţi munca domnului colonel Sârghie.

-                      Abia acum am aflat că toate s-au întâmplat ca să se ajungă aici! Mă simt mândră, dar am şi mari obligaţii, ştiind pe cine înlocuiesc. De fapt, domnul Sârghie nici nu poate fi înlocuit.

-                      Ce repertoriu aveţi?

-                      Repertoriul e specific, avem peste 20 de piese şi acoperim o oră şi jumătate de concert.

-                      Un mesaj pentru locuitorii Sloboziei?

-                      Veniţi să ne vedeţi şi să ne auziţi! Nu o să pierdeţi. Şi mulţumiri domnului primar!

 

 

Pagină realizată de Ionel CONSTANTIN şi Marius DOBRE

Salam şi alte specimene lăutăreşti, dar la plic de la 600 de Co-Co în sus, veselie şi alcoolemie. Toată faza, mânca-v-aş are loc la un botez. Starul serii, doamnelor si domnilor este nimeni altul decât adjunctul şefului Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia. La mese au luat loc printre invitaţi mai mulţi foşti şi viitori pârnăiaşi, care împreună ar totaliza vreo 100 de ani de Dinamo.

Că băiatul de la Parchet a fost anchetat chiar în timp ce candida la funcţia de conducere nu e o noutate. Noutatea este că nişte fraţi interlopi au pus mână de la mână şi ar vrea să bea aldămaşul cu băieţii de la justiţie pentru funcţia de şef al Parchetului Judeţean. Că dacă tot l-a albit CSM pe nea procurorul de cartier, de ce să nu-l ungă şef acum, când trei procurori cu ştate vechi pleacă la pensie? Cu acesta la Parchet şi încă o loază la miliţie, Slobozia poate fi declarat oficial paradisul infractorilor.

Fosta şefă de la Cadastru, numita Elena Brăilă, va fi numită ca manager la fostul loc de muncă. Doamna în chestiune este inculpată într-un proces în care este acuzată de abuz în serviciu, motiv pentru care şi-a dat demisia din funcţie în 2008. Acum, dacă tot au venit ai noştri la putere, doamna vrea la loc. Iar vărul Marinică nu are nimic împotrivă. Vorba lui Adrian Năstase, care în 2000 declara că dosarele penalele ale lui Iliescu s-au soluţionat prin realegerea sa în funcţie. Aşa şi ăştia, cu deosebirea că pe ei nu i-a votat nimeni.

De la CJI au sunat nişte telefoane către anumite primării PSD. De unde au plecat nişte contracte bănoase prin care nişte băieţi low cost au executat nişte proiecte de finanţare umflând bănet ca la balamuc. Firele trec prin ograda lui Cornel Beton Constrif, pe unde circulă nişte mălai numai bun de trecut prin ciur şi albit. Proiectele băieţilor cu capul lejer mobilat erau atât de bune că în unele cazuri nici măcar cererile de finanţare nu erau semnate. Prejudiciul este căcălău, Măria Ta! Iar responsabilă pare a fi o babă din Amara băgată la înaintare pe post de administrator al firmei bidon. Având în vedere că afacerea s-a derulat în curtea PSD, că primarii şi-au luat partea şi că a pierdut doar poporul care a plătit unor tembeli vagoane de bani pentru nimic, să se afle cine dracului a ridicat receptorul.

Agentul 007,63

Consiliat de derbedei!

Directoarea Mihaela Dumitrescu, atentă cu nevasta fostului prefect

Autoritatea de Sănătate Publică Ialomiţa dă amenzi în funcţie de rangul persoanelor controlate. Dacă inspectorii prind în greşeală o persoană cu pile, încep să sune telefoanele şi amenda dispare. Acest stil mafiot de exercitare a unei funcţii publice este o realitate în care o regăsim şi pe directoarea ASP Ialomiţa, dr. Mihaela Dumitrescu. La data de 2 martie 2009, un control al Inspecţiei Sanitare de Stat descinde la spitalul din Ţăndărei. Neregulile constatate implicau amendarea personalului care se făcea vinovat. În cazul de faţă, în culpă se afla soţia fostului prefect, Georgian Mocănescu, care avea calitatea de asistentă la una dintre secţiile cu probleme. Pentru ca soţia prefectului să nu fie amendată, telefoanele au început să sune. Redăm fragmente din procesul verbal de control, cu menţiunea că în ciorba urât mirositoare este amestecat şi preşedintele PNL Ialomiţa, Petre Gheorghe, care în calitate de mahăr politic a sunat şi el pe ici, pe colo: “ S-a încercat să se aplice o sancţiune contravenţională doamnei asistent Mocănescu, dar domnul asistent Cosma(n.r care făcea parte din echipa de control) a refuzat să semneze procesul verbal. De asemenea, în data de vineri, 27 februarie 2009, am avut o convorbire telefonică cu doamna doctor Mihaela Dumitrescu, director executiv ASP şi mi s-a recomandat ca pentru a nu avea urmări să nu aplicăm sancţiuni pentru că este vorba despre soţia domnului prefect. Am primit telefon în acest sens şi din partea Inspectorului şef şcolar Petre Gheorghe. Am procedat la recoltarea de probe şi neaplicarea de sancţiuni, conform indicaţiilor primite”. Precizăm că aceste fapte penale sunt descrise într-un document oficial, respectiv procesul verbal de constatare, pe care-l publicăm în facsimil. Mai trebuie scris doar rechizitoriul. Precizăm că doamna Dumitrescu nu este la prima reacţie de acest fel, domnia sa autorizând ilegal o fabrică de pâine la un parter de bloc în urma unor telefoane primite de la prefectură, în anul 2005.

În acte îl cheamă Tudor Nicolae şi este pădurar la Groasa. Localnicii îl alintă Nicu Pădurarul şi îl ştiu de frică. Se spune despre el că este tare-n relaţii şi că în ciorba lui de paznic de pădure nu suflă nimeni. Dumnezeul cerbilor şi mistreţilor din cea mai braconată pădure ialomiţeană, Nicu este şi Dumnezeul sătenilor din Horia. Gurile rele spun că trei sferturi din populaţia satului a lucrat la el pe moşie. Şi că nici unul nu a scăpat nebătut. Stăpân absolut peste fostul CAP situat strategic la intrarea în sat, Nicu îşi împarte existenţa de vătaf local între camuflarea cioatelor din pădure de ochii controalelor şi împărţirea dreptăţii printre iobagii din Horia. Cu parul! Ambele manevre îi ies de minune, dovadă că în ciuda grozăviilor care se spun despre el Statul a tăcut! De la şeful de post din Axintele la procurorul blond de la Urziceni alintat “ domnişoara Margareta” toată lumea pare să lucreze, într-un fel sau altul, la Nicu la moşie. Nici şefii lui de la Regia Naţională a Pădurilor nu prea pot să-l dovedească, deşi localnicii vorbesc despre sute de metri cubi de lemne dispăruţi, despre cerbi şi mistreţi împuşcaţi între ochi, făcuţi pachet şi livraţi înspre destinaţii necunoscute. Ori de câte ori prin pădurea lui Nicu bate vântul schimbării, pe la birourile din Slobozia ale RNP sună în draci telefoanele. Ba un secretar de stat, ba un prefect, ba un general, toţi îl vor pe Nicu în funcţie, viu şi liber. Secretul pare să zacă prin găurile de vulpi de pe lângă pădurea Groasa, care sunt doldora de piei de animale, ori prin râpele din zonă în care găseşti cranii de mistreţi găurite de puştile unor oameni de calibru. Ar fi fost tare bune nişte mărturii din frigiderele ştabilor care au trecut prin pădurea Groasa sau nişte dezvăluiri de prin camerele mari ale conacului lui Nicu. Dar nu avem pentru că secretele pădurarului sunt bine păzite de un păienjeniş de interese care a cedat abia anul trecut. Sătui să-i tot îndure apucăturile de vătaf, nişte “argaţi” de pe moşia de la Groasa s-au luat cu Jupânul. Şi l-au dat în gât la RNP cum că fură lemne ca-n codru. Informaţia s-a confirmat dar pădurarul abia s-a ales cu diminuarea salariului şi mutarea din canton. A urmat concediul medical de rigoare şi acţiunea în instanţă. Cum nu pleacă ei câinii de lângă abator tot aşa nici Nicu se dă dus de la Groasa. Mai ales acum când la Horia, pe vastele domenii, tocmai se pune de o răscoală. Mişcarea de eliberare a plecat de la patru flăcăi decişi să rupă jugul şi tăcerea. I-am ascultat şi ne-am minunat. Nu ştim cât de adevărate sunt poveştile lor, dar un lucru e clar. Şi telefoanele noastre au sunat în draci în ultimele zile, după numai două vizite pe moşia de la Horia!

E groasă în pădurea Groasa!

Creţu Stelian şi Iancu Mugurel sunt oameni din Horia. Amândoi au lucrat pentru pădurarul Nicolae Tudor şi spun că au văzut multe la viaţa lor. Unele dintre fapte le-au pus pe hârtie sub forma unei sesizări adresate Regiei Naţionale a Pădurilor. Controlul , spun ei, s-a făcut ca-n România. Adică mai uşor, să nu iasă chiar tot la lumină. Şi când informaţiile vin de la oamenii care au tăiat lemne pentru Nicu Pădurarul, îndoiala ţi se strecoară în suflet şi te umflă râsul când controlul scoate un prejudiciu de doar 19 metri cubi de lemne. Creţu Stelian, mânuitor de drujbă, zice: „Am lucrat patru ani la pădurarul Tudor Nicolae. Nu am avut contract de muncă iar bani îmi dădea din când în când. Făceam tot felul de activităţi pentru el, mă duceam cu vacile, le mulgeam şi alte chestii. M-am certat cu el de la nişte bani pe care avea să mi-i dea. Ne-am certat, s-a dat el de mai multe ori la mine dar nu m-a bătut încă. M-am dus şi eu undeva mai sus, la Regia Pădurilor, şi l-am reclamat că taie lemne din pădure. Şi eu am tăiat pentru el. Au venit cei de la regie şi i-am dus să le arăt cioatele de la pomii tăiaţi. S-au bătut vreo câteva iar a doua zi ne-am dus noi să vedem ce au controlat cei de la Bucureşti, să vedem dacă s-au bătut toate cioatele. Am văzut că nu erau bătute toate cioatele pe care le arătasem eu şi care erau de la pomii tăiaţi direct de el. I-am dus şi în alte locuri şi au luat o probă dintr-o buturugă şi au spus că e mai veche şi că trebuia să facem reclamaţie mai demult (n.r Tudor Nicolae e pădurar de peste 10 ani la Groasa). Numai din locurile pe care le ştiu eu s-au tăiat din toamnă peste 100 de metri cubi de lemn. El mă punea să tai. Lemnele le căra cu tractorul lui personal. Degeaba am reclamat că nu s-a făcut nimic”. Iancu Mugurel este liderul insurgenţilor. Îl cunoaşte pe Nicu mai bine decât îşi ştie buzunarele. Nicu l-a dezamăgit însă, iar Mugurel n-a stat cu mâinile în sân: “Reclamaţia i-am făcut-o eu anul trecut în martie. Şi am primit o hârtie acasă din care rezultă că i-au dat diminuarea salariului cu 30% şi îl schimbă la alt canton. El, când i-a venit hârtia a intrat în concediu medical 3 luni de zile. Dar el în perioada aia făcea campanie electorală pentru PD-L. Când a venit inspecţia de la Bucureşti să vedeţi şmecherie la ei. Începe şi bate prima zi şi am aflat că nu bătuseră vreo 34 de bucăţi. Am plecat în pădure şi am găsit cioate nebătute. Am sunat la Regia Pădurilor şi le-am spus că s-a muşamalizat inspecţia. A venit ăla a doua zi şi s-a confirmat. Au mai găsit 20 de cioate cum le-am zis noi. Din cei patru inşi care au fost la marcat doar cel de la Regie vedea cioatele. Păi, norma, ce Nicu era prost să zică stai mă că mai avem un ciot aici? În tufa aia unde i-am dus noi trebuie să fie 100 de metri cubi tăiaţi. Au luat probă dintr-o buturugă veche şi au scos ei la un laborator că e mai veche de doi ani. Păi, ce el e pădurar de doi ani? Are 13 ani de când e la pădure. A jumulit doi tufani mari. Unul e punct de reper, e şi pe hartă. Sunt nişte stejari mari care sunt pe hartă ca puncte de reper ale armatei. Aveau diametru de 1 metru”.

Blestemul pământului

Nicu Pădurarul n-a înţeles una dintre regulile nescrise ale mafiei: niciodată nu tragi ţeapă celor care te au la mână. În cazul de faţă, eroul de la Horia se afla în mâna lui Iancu Mugurel, băiat bun la toate pe moşia pădurarului. Pentru două hectare amărâte de teren şi un titlul de proprietate luat cu japca, Nicu Pădurarul şi-a câştigat un inamic pe cinste. Care are memorie şi un chef de vorbă ieşit din comun: “Eu am două hectare de pământ la el. După vreo 6 sau 7 ani de zile timp în care i-am lăsat lui pământul, mi-a dat o dată două milioane şi mie. Acum un an mi-a cerut titlul de proprietate ca să îşi ia subvenţia pentru grâu. Nici nu i-am zis mamei, am luat titlul de proprietate în original şi i l-am dat. I l-am dat în noiembrie sau decembrie şi în martie m-am certat cu el. L-am sunat şi i-am cerut titlul de proprietate şi mi-a spus că sunt şmecher. L-a pus martor pe Popa Carmen că în 2002 mi-a dat 2000 de euro şi a venit cu o chitanţă. Mama i-a făcut plângere, că ea era titular pe titlul de proprietate. Ce a făcut, ce n-a făcut că i-a dat neînceperea urmăririi penale. A luat-o pe o soră a mamei, care avea şi ea dreptul la teren şi a făcut o hârtie în nume privat. Zice că a pierdut chitanţa făcută chipurile cu mine şi a încheiat un alt înscris în nume privat cu un alt proprietar al terenului. Şi nu mi-a mai dat terenul care şi acum e la el”. Popa Carmen, un alt fost tovarăş de arme al Pădurarului confirmă povestea lui Iancu Mugurel. Din motive pe care le veţi afla mai încolo: “A venit la mine să mă pun martor că i-a dat lui Mugurel 2000 de euro. I-am spus că nu mă pun, că am un copil şi nu vreau. Şi de acolo a început conflictul meu cu el. Intraţi în Horia şi întrebaţi pe oricine a muncit la el. Dacă a scăpat unul nebătut de el”.

Toyota versus Logan

Cum spuneam, Popa Carmen a refuzat să fie martorul mincinos al Pădurarului. Om cu frica lui Dumnezeu şi un copil de crescut, Popa s-a trezit din somnul raţiunii şi şi-a adus aminte de toate datoriile după ce Loganul lui de patron de magazin a fost hăituit de jeepul de pădurar pricopsit al lui Nicu: “Făcea braconaj. El singur cu puşca trăgea. Indiferent ce-i ieşea în faţă în tot trăgea, nu conta că era mistreţ sau cerb. Mă punea pe mine sau pe cine era pe la canton, le jupuiam şi carnea şi pieile plecau. Multe piei s-au băgat pe găuri la vulpi. Acum degeaba mergem că nu se mai găsesc. Şi dacă a avut vreo reclamaţie cu braconajul au zis că nu se pot lua probe după o pile sau după o căpăţână. La el veneau multe maşini, dar cine venea nu ştiu. Mă chema când făcea ceva, jupuiam, marfa pleca şi nu mai ştiu nimic. Sâmbătă seara mă aflam cu maşina la discotecă şi a venit fiul lui cu o maşină Toyota. Nu ştiu ce l-a deranjat pe el, a început să mă înjure. Nu i-am spus nimic, decât să nu mă mai înjure. A plecat şi a venit cu taică-su şi cu încă două persoane în maşină. Eu am plecat spre casă şi m-am trezit că mă urmăresc prin sat. Am ajuns acasă acasă, am încercat să deschid porţile şi când el (n.r pădurarul Tudor Nicolae) s-a dat jos din maşină i s-a aprins lumina şi am văzut că i-a dat arma lui fi-su s-o ţină. S-a dus la poliţie şi a declarat că eram cu o persoană în maşină undeva pe izlaz cu o fată şi el a venit la maşină că a crezut că sunt la braconaj. Am martori că m-a alergat cu puşca în maşină. Mă aflam odată în maşină cu el şi am mers la Urziceni. Eram prieten bun cu el. A oprit la un puţ, pe câmp, a luat doi saci şi i-a aruncat în puţul acela. Ce era acolo, nu ştiu. Asta se întâmpla cam acum un an şi jumătate”.

Mortul din cisternă

În urmă cu patru ani şi jumătate, în curtea cantonului silvic 24 Groasa a murit un om. A murit într-o vineri, pe la trei şi era unul dintre argaţii fără acte ai lui Nicu Pădurarul. Vineri seara, pe la 6, a aflat şi soţia lui de grozăvie. Pădurarul i-a cerut buletinul şi i-a spus că bărbatul ei e grav bolnav şi trebuie dus la spital. A doua zi, sâmbătă, certificatul de deces era scos iar hârţoagele mortului într-o regulă mai mult decât suspectă. Maestru de ceremonii, Nicu Păduraru a făcut rost şi de vin pentru parastas, ajutat de domnişoara Margareta, procuror la Urziceni. Procurorul de caz, spun cei care au cărat vinul şi mortul pe drumul de întoarcere spre Horia. Cei 6 copii rămaşi în urmă şi mama lor au tăcut ani de zile, cu speranţa că stăpânul va avea grijă de ei. După nici un an, Nicu şi-a văzut de ale lui. Mortul putrezise deja şi nu mai putea dovedi nimeni nimic. Soţia victimei explică: „ S-a întâmplat toată treaba pe 4 august 2004. L-a pus să scoată boasca afară din cisternă că îi curgea pe la robinet şi a murit acolo. Soţul meu lucra la el de vreo 4 luni dar nu avea nici un contract de muncă. Nu ne-a chemat nimeni nici pe mine nici pe copii mei care lucrau acolo. A anunţat poliţia şi procuratura sau ce o fi anunţat. Soţul a murit pe la ora 3. Seara, pe la 6 a venit la mine Tudor Nicolae ca să-i dau buletinul că soţul e grav bolnav şi e dus la spital. Nu mi-a dat nimic, m-a minţit că mă ajută că îmi dă de toate. M-a ajutat să fac 7 pomeni. Restul le-am făcut singură. Mi-a promis că mă ajută să-l duc pe băiatul cel mic la spital că e bolnav dar n-a făcut nimic. Am rămas singură cu şase copii. Primesc o pensie de urmaş de la soţ pentru că el a avut 10 ani lucraţi la SMA. În rest, el nu mi-a dat nimic. Ne-a fost frică să vorbim. Punea pe unul şi pe altul să-mi bată copiii. Nici actele toate ale soţului nu le am. Certificatul de deces este la mine dar actele făcute la spital la Urziceni la autopsie nu mi-a dat nimic. Când le-am cerut mi-a spus că la ce îmi foloseşte mie aşa ceva. Soţul a avut ceva la plămâni. A fost la spital, s-a făcut bine. Dacă nu îl băga în cisternă să scoată boasca nu murea acolo. Când a fost să îi facă autopsia am crezut că mă ia şi pe mine. Dar pe mine şi pe soţia lui ne-a trimis la cumpărături pentru parastas iar el s-a dus la spital cu poliţia de i-a făcut autopsia. L-am îngropat duminică şi el a murit vineri. Trebuia să-l mai ţinem în casă măcar până luni dar a zis Nicu că-l îngropăm duminică. De ce a ţinut morţiş să-l îngroape? S-a fălit că mi-a adus 7 preoţi la înmormântare. La ce mi-a folosit mie? A zis în gura mare că a cheltuit 50 de milioane când l-a îngropat. Ce, l-am pus eu să facă fală şi să cheme tot satul? Vineri seara l-a dus la spital şi sâmbătă dimineaţă l-a adus acasă. După ce s-a împlinit anul nici nu m-a mai băgat în seamă. Când soţul era mort pe masă mi-a zis că începând din ziua aia el e familia noastră, el răspunde de noi. Când i-am spus că mai trebuie să facem pomeni mi-a spus că mi-ajunge cât mi-a dat. De atunci am terminat toată legătura cu el. Nu putem să mergem la Urziceni să spunem pentru că acolo au oameni”. Creţu Stelian este unul dintre fiii victimei. Care deşi lucra în aceeaşi curte cu tatăl său, a fost lăsat să plece cu vacile pădurarului în pădure fără să i se spună că tatăl său murise: “În ziua aceea eu eram la vaci, la pădurar. Abia am plecat cu vacile la pădure. L-a băgat pe tata să scoată nişte boască dintr-o cisternă. Tata era cu plămânii, s-a sufocat şi a murit. Doi ani de zile i-a muncit degeaba, nici banii nu i-a dat. I-a făcut două, trei pomeni? Păi din banii lui i-a făcut, din banii pe care trebuia să-i dea lui tata. Noi l-am îmbrăcat şi pe urmă am fost cu domnişoara procuror Iancu Margareta să luăm vinul acolo, în capătul străzii la Parchet unde era o bodegă”. Iancu Mugurel confirmă şi el că procurorul de la Urziceni s-a preocupat, creştineşte de altfel, de vinul pentru parastas, caz care numai în România se poate întâmpla: ”Eu am fost acolo când procuroarea Margareta i-a aranjat de am luat vinul pentru înmormântare. Am ieşit de la Parchet din curte şi în dreapta e o d-asta unde se vinde vinuri. A vorbit ce-a vorbit acolo şi s-a aranjat.”

Iar Margareta?

Iar. De data aceasta, numele domnişoarei procuror apare invocat de un alt şerb fără contract de muncă de pe moşiile lui Nicu. Trezit într-o zi fără chef de muncă, şerbul s-a gândit să tragă un chiul. La câteva zile s-a trezit cu invitaţie la Parchetul din Urziceni. Unde domnişoara Iancu Margareta i-a explicat că va fi judecat la urgenţă şi arestat pentru că a furat nişte fiare de pe moşia lui Nicu Pădurarul. Gogoaşa a ţinut, şerbul a pupat inelul şi s-a întors la muncă iar dosarul s-a soluţionat cu NUP: „Acum vreo 2 ani lucram la el cu ziua. Şi într-o zi nu m-am dus la muncă că am avut altă treabă. M-a chemat la Tribunal că i-am furat eu nişte blocuri de motoare de la nişte tractoare, nişte fiare. A găsit doi martori mincinoşi şi m-a chemat la Parchet la domnişoara procuror Margareta. M-am dus şi mi-a zis că în două zile mă judecă la urgenţă şi mă arestează. M-am dus la el acasă, că m-a învăţat cineva şi l-am întrebat de ce mă bagă cu chestii d-astea după ce l-am ajutat atâta timp. Nu ştiu ce a făcut, a vorbit sau s-a dat telefon, dar mi-a venit o hârtie acasă că mă scoate de sub urmărire”.

 

Cămăşuţa de forţă din acest început de săptămână este îmbrăcată, din păcate, tot de un liberal. Se numeşte Cezar Zamfir şi este mahăr la Garda de Mediu. Acest ţâşt-bâşt politic a fost ani de zile lustruitor de clanţă la uşa PNL până la alegerile din 2004. Omul e specializat în teologie şi istorie, deci are tot atâta legătură cu mediul câtă are Magda Ciumac cu Academia Română. După alegerile din 2004 a fost numit director de cabinet la prefectul Marinică. Când echipa lui Hoinaru a plecat din PNL, Zamfir a avut o tentativă de a pleca şi el dar a fost convins repede că va muri de foame odată întors la catedră. Aşa că a revenit şi a pupat inelul lui Gogu, mutare asezonată cu niţică ţărână pusă în cap în public. La scurt timp, din postura de mare fucker al angajatelor din prefectură omul a fost promovat la Garda de Mediu. Prin concurs, normal. Adicătelea concursul s-a ţinut joi dar postul era ocupat de marţi. N-a contat că fuckerul nu avea studii de specialitate, că pe vremea lui Tăriceanu totul era posibil, ca şi acum, de fapt. Şi a domnit părinţelul ceva vreme la Garda de Mediu, cu sacoşe, portbagaje şi numerar adunat cu trudă de la agenţii economici care aruncau hârtii pe jos până în zilele noastre. Când s-a schimbat gaşca de ciolănari de la putere, părinţelul a fost rugat să lase locul altei loaze de partid. Numai că păstorul a venit în contra puterii cu următoarea declaraţie preluată de un ziar local: “Atitudinea partidelor şi a politicienilor de a schimba şefii instituţiilor deconcentrate fără a face o analiză a activităţii lor este un pic deplasată. Atunci când era PNL la putere s-a făcut această analiză iar schimbările au fost şi urmare a acestor analize. De data aceasta asistăm la o împărţire gen alba-neagra. Se pare că şi Garda de Mediu va intra în această tiribombă politică şi vom ajunge şi la situaţia în care să mă schimbe şi pe mine”. Nu o să insistăm asupra gradului de nesimţire al acestei loaze politice care se face că uită cum a ajuns în postul acesta pe bază de carnet de partid. Nu o să insistăm deocamdată nici pe modul în care loaza aduna bani cu japca în campania electorală pe sistemul un pol la partid şi doi la el. Vom insista asupra unei faze memorabile din vremea în care fuckerul era un sucker la prefectură. Şi şi-a permis să treacă pe roşu la semaforul de pe b-dul Chimiei, că se grăbea să-l pupe în dos la program pe inteligentul Caramitru, pe atunci şeful lui(mamă, ce de proşti au avut şi ăştia în funcţii!!!). L-am sunat pe găozar şi l-am întrebat cum îşi permite să sfideze bunul simţ şi legea. Şi mi-a răspuns, cu nesimţire, că mai au şi ei puţin de stat la putere! Şi că trebuie să-l înţeleg. Ei, bine, suckere, se pare că a ajuns funia la par! Aşa că marş înapoi în copaci, competentule! Sau pregăteşte-te cu nişte limbi noi la PD-L. Poate îţi iese.

PS. Găozarul se ajunsese!Circula în ultima vreme cu un scuter ca să nu polueze, aşa cum făcea ministrul lui. Din păcate, încălzirea globală şi-a văzut de treabă şi l-a pocnit fix în creştet.

În vreme ce câştigătorii alegerilor se confruntă între ei pe tema funcţiilor, Ialomiţa intră încet în zodia crizei. Anunţul disponibilizărilor de personal pe care Amonil intenţionează să le facă , este un semnal care trebuie luat în serios. Cu încă 400 de şomeri în spate, cu cele câteva manufacturi locale ameninţate de iminenta deschidere a unor supermarketuri, Slobozia va avea probleme serioase. Iar dacă ar fi să luăm în serios anunţul preşedintelui cu privire la desfiinţarea judeţelor, ar trebui să ne aşteptăm la dispariţia a încă vreo câteva sute de slujbe. Reîntoarcerea căpşunarilor alungaţi de criza din Europa, este un alt motiv de îngrijorare, căci banii acestora pompau ceva sânge în economia locală. În faţa acestor realităţi imediate sau mai îndepărtate, autorităţile locale nu par a avea vreo soluţie. Primarul Sloboziei anunţă investiţii publice de circa 600 de miliarde de lei, bani ce ar putea fi absorbiţi în bună parte de firme locale. Gabi Ionaşcu trage speranţe că mult trâmbiţata investiţie a chinezilor, despre care ştie sigur că vor veni, dar nu ştie sigur în ce vor investi, va mai produce câteva zeci de locuri de muncă. Dacă tragem linie şi facem un inventar, constatăm că am trecut din starea de criză de forţă de muncă în cea de şomaj excesiv. Dacă până nu demult căutai cu acul un zugrav sau un instalator, azi găseşti anunţuri cu oferte la preţuri avantajoase pe toţi pereţii. Ce ar putea face autorităţile locale în această situaţie? Este evident că lipseşte o promovare agresivă a oportunităţilor oferite de judeţ potenţialilor investitori. Că ani de zile oamenii din fruntea judeţului au tras mâţa de coadă şi au blocat prin nepăsare, corupţie sau incompetenţă orice investitor interesat de afaceri în Ialomiţa. Nici mediul de afaceri local nu a avut parte de un tratament mai bun. Cu mici excepţii, firmele locale nu au reuşit să prindă contracte pentru lucrări publice, asta şi din cauza  faptului că procedurile de licitaţii exclud orice formă de protecţionism, iar antreprenorii locali nu au capacitatea de a concura întotdeauna cu alţi competitori bine ancoraţi pe piaţa lucrărilor publice. În aceste condiţii, chiar dacă autorităţile locale ar aloca mai mulţi bani dezvoltării infrastructurii, nu este sigur că aceste investiţii vor aduce şi locuri de muncă pentru ialomiţeni. Cum creditarea nu dă semne că s-ar lăsa deblocată curând este de aşteptat ca următoarele şase luni să producă mici cutremure în economia locală. Soluţiile pot veni de la autorităţile locale şi mai puţin de la guvern, unde decizia ignoră de multe ori interesele comunităţilor mici. Acum vom vedea dacă cei pe care i-am mandatat să conducă, sunt aşa de competenţi cum se prezentau în pliantele electorale!

Marţi, 2 decembrie, procurorii de la Parchetul Ialomiţa au reţinut pentru 24 de ore un poliţist de la postul de poliţie Giurgeni sub acuzaţia de luare de mită. Faptele care l-au adus pe poliţist în faţa legii s-au petrecut cu ceva timp în urmă. În timp ce se afla în patrulare pe raza comunei desfăşurând activităţi de supraveghere a circulaţiei rutiere, poliţistul a ochit un şofer care oprise pentru a cumpăra peşte de la marginea drumului. I-a cerut documentele şi l-a invitat să-l urmeze într-o parcare. Cu documentele în mână, omul legii i-a explicat şoferului că a comis câteva contravenţii şi că este pasibil de o amendă de 18 milioane de lei şi suspendarea permisului de conducere. Alternativa era o şpagă de 300 de euro, nenegociabilă. După parlamentări îndelungate, şoferul i-a înmânat poliţistului suma de 100 de euro şi 3 sute de lei. Crezând că şi-a încasat şpaga în întregime, poliţistul i-a dat drumul contravenientului. Când a constat că a fost tras în piept a plecat în urmărirea ţeparului, folosind inclusiv sirenele din dotare. Sesizând că este urmărit, şoferul a sunat un amic poliţist, care l-a sfătuit să nu-i mai dea nici un ban şi nici actele. Ajuns la Slobozia, omul împreună cu amicul său au plecat la Giurgeni pentru a încerca să recupereze banii daţi şpăgarului. Acesta a negat incidentul iar păgubaşul l-a denunţat la Direcţia Generală Anticorupţie. În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de la DGA, procurorul de caz a emis astăzi un mandat de reţinere pentru 24 de ore pe numele poliţistului. Vom reveni cu detalii.

SCLAVIE PENTRU MUNCĂ ÎN CONDIŢII ILEGALE

Poliţiştii de frontieră ialomiţeni au identificat de la începutul lunii noiembrie două reţele de traficanţi de persoane care exploatau prin munca la negru peste 60 de cetăţeni români şi slovaci.

În luna noiembrie 2008 poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Ialomiţa au documentat activitatea infracţională a membrilor unor grupări organizate care au trimis în străinătate în vederea exploatării prin muncă la negru mai multe persoane din judeţele Constanţa şi Ialomiţa.

Astfel s-a stabilit că în perioada 2007 – 2008, membrii grupării au racolat mai multe persoane de pe raza localităţilor Vlahii, Aliman, Rasova şi Dunăreni din judeţul Constanţa promiţându-le locuri de muncă bine plătite în Cipru pentru îngrijit şi cules vie şi pomi fructiferi. În urma documentării informative a poliţiştilor de frontieră din cadrul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Ialomiţa s-a stabilit că în realitate aceste persoane, odată ajunse la destinaţie au fost exploatate prin muncă la negru, fiind obligaţi să muncească 16 ore pe zi sub ameninţări verbale sau cu arma de foc. Au fost identificaţi racolatorii L.M. de 58 ani şi M.N. de 66 ani care urmează a răspunde în faţa legii pentru faptele lor.

Cea de a doua reţea de traficanţi acţiona pe raza localităţii Hârşova, dar si in alte localitati din jud. Ialomita. Racolatorii, cu vârste cuprinse între 21 şi 23 ani promiteau locuri de muncă într-un abator din Cehia. De fapt, victimele au fost exploatate şi obligate să desfăşoare activităţi agricole, fiindu-le asigurat minimul de subzistenţă. Chiar sub ameninţări, aceştia au reuşit să fugă după o lună de teroare. Printre ,,colegii de muncă “ ai celor racolaţi se numără aproximativ 40 de români şi 25 de slovaci.

Ambele cazuri au fost înaintate către DIICOT – Biroul Teritorial Constanţa pentru continuarea cercetărilor.

Traficul de persoane este un fenomen complex al zilelor noastre ce produce milioane de drame omeneşti. Fiinţele umane sunt vândute şi revândute din ce în ce mai scump, ca simple obiecte, şi apoi exploatate. Lipsa de informare, precum şi situaţia materială precară reprezintă factorii favorizanţi ai traficului. Segmentul cel mai vulnerabil îl reprezintă în special tinerii care nu cunosc cu adevărat riscurile pe care le reprezintă plecarea în străinătate, lucru pe care se bazează şi traficanţii. Motorul fenomenului de trafic îl reprezintă decizia de a pleca, susţinută de credinţa nefondată că, în străinătate, realizarea personală este mai uşoară.

Întrucât acest fenomen a luat amploare la nivel naţional, în zona de competenţă a IJPF Ialomiţa fiind identificate până în prezent 15 victime ale traficului de persoane, la nivelul inspectoratului a demarat de la 01.09.2008 campania ,,Refuzaţi să deveniţi victime sigure” în colaborare cu Agenţia Naţională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Bucureşti .

Purtător de cuvânt al IJPF Ialomiţa

Agent de poliţie

Fleşeru Mioara

Preluând din mers şi pe nemestecate teza preşedintelui Băsescu, liderii PD-L susţin că majorările salariale promise profesorilor trebuie acordate la schimb cu reforma din învăţământ. Adică poporul plăteşte mai întâi salarii majorate iar profesorii îşi suflecă mânecile şi se apucă să facă revoluţioneze învăţământul românesc aflat în cădere liberă după 1989. Teoria sună interesant dar judecată prin prisma realităţii nu este decât o gogoaşă electorală. Şi domnul preşedinte şi liderii PD-L ştiu foarte clar că o astfel de condiţionare nu se poate materializa eficient. Majorarea salariilor nu poate fi anulată dacă, prin absurd, profesorii nu şi-ar îndeplini partea lor de contract. Pentru că odată câştigat un drept salarial acesta nu mai poate fi anulat. Abordarea domnului preşedinte este complet greşită dacă are în vedere ca singur argument că lefurile mici ale dascălilor împiedică reforma în învăţământ. Ca în toate domeniile, şi învăţământul este afectat de o gravă criză morală. Sub ochii dascălilor, învăţământul superior a fost pervertit la nonperformanţă de privatele apărute ca ciupercile după ploaie. Titlurile universitare eliberate ca la tarabă au degradat grav credibilitatea sistemului educaţional. Notele scoase din burtă pentru elevii de bani gata contra unor şpăgi au transformat şcoala într-o prăvălie care comercializează diplome. Dascălii sunt cei care au asistat impasibili la alterarea programelor şcolare, gândite parcă pentru a scoate idioţi pe bandă rulantă. Meditaţiile au devenit industrie subterană în care se vehiculează miliarde de lei, iar orele de curs doar un soi de marketing pentru această industrie. Dacă nu te prezinţi la meditaţie, nu treci clasa şi nu înveţi nimic din materia de examen. Şi ticăloşiile din sistem pot fi descrise pe sute de pagini de ziar. Profesorii cu aplecare şi pasiune sunt din ce în ce mai puţini iar vocea lor nu se aude. Se aud doar liderii sindicatelor, nişte băieţi înţoliţi la costume de firmă, care se luptă pentru cadrele didactice până la unu, că pe la două începe pauza de masă. În aceste condiţii, nu lefurile reprezintă soluţia crizei. Poate plata profesorilor într-un sistem concurenţial, în care salariile de merit să fie plătite pentru nivelul de pregătire al elevului mediu şi nu pentru cei câţiva olimpici, mereu aceiaşi, cu care profesorii încearcă să-şi justifice lipsa de performanţă profesională. Sau motivarea suplimentară a învăţătorilor, cei care pun bazele pregătirii elevilor. Cu certitudine, soluţiile de reformă trebuie să vină tot de la profesori. De la acea parte a corpului profesoral neafectată de mercantilism şi ticăloşie, care încă mai crede că şcoala este motorul societăţii şi nu o povară financiară pentru guvern.