Thursday, July 24th, 2014

A luat foc premierul Xerox când s-a prins că tanti Merkel vrea să ne ia șunca din fasole și să ne taie fondurile europene pe care oricum nu suntem în stare să le absorbim. S-a dus la Băsescu și i-a cerut voie să meargă el la Bruxelles și să le dea niște capete în gură capitaliștilor. Că vorbise el cu Hollande, pentru care lipise afișe în campania din Franța și avea tupeu să-i tragă o flegmă cu veto în nas hilteristei care vrea să ne bage în foame. Băsescu l-a luat la mișto pe fraier, că vezi Doamne liderii europeni s-au ascuns sub birouri cand au auzit că plagiatoru’s-a supărat și vrea să facă scandal. La Senat, trezit din somn cu izmana pe față, Căcărău Antonescu a sărit și el la gâții imperialiștilor. A mobilizat-o și pe femeia mascul Norica, europarlamentar care știe mersul la Bruxelles și care i-a zis lui Băsescu să iasă de sub fustele lui Merkel. Parlamentul suveran însuși, cu toți infractorii, incompatibilii, traseiștii și imbecilii în păr, a anunțat că va elabora o rezoluție prin care Băsescu să fie mandatat să ceară bănișorii care ni se cuvin sau, în caz de refuz, să-și dea foc la păr în semn de protest chiar în plen.  Din păcate pentru noi, isteria declanșată de prostul secolului și colegul său de alianță a trecut neobservată în Europa. Nimeni nu i-a băgat în seamă pe patrioții noștri naționali care sunt gata de orice sacrificiu pentru popor. Dovadă că gașca lor este inexistentă în ochii mai marilor UE. Au dimensiuni de punct. Adică n-au deloc. Imbecilii ar trebui să priceapă că nu poți să ceri bani ca să-i furi cu licitații trucate și cursuri de calificare simulate. Nu poți să faci drum de 5 metri lățime dacă în proiect el are 7 metri. Nu poți să dai lucrări la firma nevestei și să duci fondurile europene să le îngropi în viloaie și conturi elvețiene. Nu poți. Adică poți, că la noi se poate orice. Dar te lingi pe bot de bani și poți să te dai cu mecla de asfalt sau să ameninți cu veto, că oricum nu te bagă nimeni în seamă. În mod normal o națiune ca asta, condusă de o eternitate de hoți și proști, votată de imbecili majoritari contra unor pomeni electorale nu merită decât un gard de sârmă și mâncare cu porția. Este un miracol că până acum nu ne-au tras o cizmă în dos. Și nu ne-au tras pentru că suntem o piață numai bună, putem să înghițim toate mizeriile care ni se bagă pe gât și încă mai avem câțiva idioți care își văd de treabă, muncesc pe rupte și plătesc taxe la stat fără să primească nimic la schimb. Gargaragii patrioți de tip Ponta, decupați cu stânga din schițele lui Caragiale, sunt cei care ne-au adus aici. Și care nu se vor opri până când nu ne vor îngropa de tot. Din păcate, noi suntem cei care le punem cazmaua în mână. Sunt proști, dar mulți. Sunt proști, dar sunt patrioți. Combinația este letală.

Parașutat în Ialomița pe post de candidat PPDD la Camera Deputaților în colegiul Fetești, Caloianu Mario Ernest ne face din vorbe ca pe fraieri. Misteriosul personaj, care se vinde în colegiul repartizat de popor drept un om de afaceri prosper, este de fapt un băiețaș sărăcuț, probabil gradat la apelul bocancilor, aterizat în ciorba alegerilor pe post de mărar. La o cercetare sumară, presonajul pică cu brio testul de integritate. Declarațiile de avere și interese publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente conțin omisiuni penale și cifre umflate, suficiente cât să-l trimită pe reprezentantul poporului lângă Adrian Năstase. În numai 30 de minute de tastare în regim moderat, am descoperit o grămadă de motive pentru care Caloianu ar putea să ajungă deputat de Rahova, deși el candidează la Fetești.

Interesante interese ale domnului Caloianu

Deși deputatul virtual susține că are cunoștință despre prevederile articolului 292 din Codul Penal cu privire la falsul în declarații, pe hârtia depusă la BEJ în care acesta își declară interesele minte, elegant, prin omisiune. La primul punct al declarației de interese, catindatul PPDD trebuia să declare TOATE entitățile economice la care deține participații. Asta în teorie. Pentru că în practică, nenea Caloianu omite cu tupeu două societăți comerciale în care deține părți sociale și în care este asociat cu cetățeni spanioli. Este vorba despre DIAMOND AND GEM CORPORATION SRL, înregistrată la ONRC la data de 18 mai 2010 în care  deține 34% din părțile sociale (majoritar) și care are ca obiect de activitate comerțul cu metale și minereuri. În această firmă Caloianu este asociat cu GONZALEZ ANDRES SANTIAGO și CANO ROBLES JUAN CARLOS, care dețin cîte 33% din părțile sociale. În 2011 această firmă a avut cifra de afaceri 0 iar Caloinau figurează ca administrato. În evidențele ONRC firma este în funcțiune iar asta îl obliga pe Caloianu să își declare participația. Cea de-a doua firmă despre care deputatul poporului a uita să facă mențiuni în declarația de interese se numește MENIFERAT SRL și are ca obiect de activitate construirea de drumuri și autostrăzi. În această companie Caloianu deține 26% din pățile sociale și este asociat cu cetățenii spanioli OCON IZQUIERDO MIGUEL ANGEL și FERNANDO FALERO RATO. Compania este înființată în 18 decembrie 2009 iar în 2010 a cheltuit 111999 lei realizând totuși și niște venituri în sumă de… 467 de lei. Și această firmă apare în evidențele ONRC ca fiind activă. În aceste condiții, Caloianu a comis un mic fals în declarații publice, fapt ce îl califică  pentru un mandat. La Rahova.

Vreți mici și bere? N-are de unde!

În calitate de candidat al poporului, omul lui Dan Diaconescu este falit. Falitul cui, urmează să vedem. Ne întrebăm din ce fonduri își va suporta campania electorală câtă vreme Caloianu deține o avere nițel mai groasă ca praful de pe tobă? Imperiul magnatului Caloianu conține o bijuterie de firmă care se ocupă tot cu construcția de drumuri și autostrăzi și care îi furnizează catindatului “beneficii” de 10.000 de euro pe an, potrivit declarațiilor sale. Dacă prin beneficii înțelegem profit, atunci Caloianu minte din nou. Firma Novafor Construc BEC  SRL,înființată în februarie 2011, care construiește drumuri cu 10 angajați și pe care Caloianu o controlează integral, a avut în anul 2010 o cifră de afaceri de 1,1 milioane de lei și un profit net de 25.000 de lei. Ceea ce înseamnă puțin peste 5.500 de euro. Adică puțin mai mult de jumătate din cât declară Caloianu în declarația de interese. Dacă ne ducem la declarația de avere, regăsim o sărăcie mai lucie decât a poporului în numele căruia Caloianu candidează. În conturile sale există, potrivit declarației din 28 octombrie 2010, suma de 1000 de euro și 1500 de lei. Fără mașini, fără case, fără alte venituri sau împrumuturi acordate sau contractate! Dacă socotim la prețurile de pe piață, campania lui Caloianu s-ar reduce la câteva afișe și vreo două bannere. De bani de benzină pentru naveta București-Fetești nici nu poate fi vorba! Și cu toate acestea, omul se mișcă. Pe ce bani, urmează să vedem.

 

Un băiat d-acesta plătit cu mii de euro pe lună pentru a mînca rahat de stânga pe blogul lui Vântu (Costi Rogozanu, parcă) s-a lansat într-o critică cu spume la gură împotriva UE și a președintelui Băsescu. Socialistul cu Iphone 5 nu pricepea de ce președintele nu ia în serios propunerea lui Ponta (ca și cum un idiot complet ca Ponta poate fi luat în serios) ca România să folosească dreptul de veto la dezbaterile asupra bugetului Uniunii ce va avea loc săptămîna viitoare. Van Rompuy, zice socialistul “Rogăozanu”, este extremist atunci când susține că țărilor precum România, care au absorbit abia 5 % din fondurile puse la dispoziție, să li se taie banii la limita la care să îi poată atrage și folosi. Adică, spune scribul lui Vântu, țările contributoare trebuie să ne dea bani că dacă nu i-a luat dracul! În jocul tembel al lui Găozanu a intrat și Dan Tăpălagă, care i-a ținut isonul socialistului cu tabletă lansând tot soiul de întrebări retorice tembele ce trimiteau discursul președintelui în zona campaniei electorale. Revolta lui Rogozanu poate fi tradusă simplu și pe înțelesul tuturor cam așa: UE este ca un nene cu bani care refuză să miluiască cerșetorul pentru că l-a prins în repetate rânduri cheltuind banii pe băutură în loc să-și cumpere ceva de mâncare sau, eventual, o sculă cu care să se apuce de muncă. Din punctul de vedere al acestor bravi jurnaliști, Băsescu trebuie să se alăture corului de bocitoare naționale care au furat ani de zile banii din programele de dezvoltare ale UE și să-i tragă un dos de labă Germaniei, să-i ia portofelul și să împartă banii la săraci. Nu contează că nu suntem în stare să facem nimic cu acești bani, că-i furăm și-i dăm lui Voiculescu, că trucăm licitațiile și nu ne alegem cu nimic. Să se dea, că au de unde, mama lor de capitaliști nenorociți! Ceea ce mă miră este că și Tăpălagă a intrat într-un astfel de joc, susținând că România nu are capacitate de nogocieri iar Băsescu, în aceste condiții, trebuie să dea cu pumnul în masă. Infatil! Când Mike tayson vine să îți dea un pumn în meclă, nu te apuci să îi arăți degetul mijlociu. Încerci să discuți și, poate, ai șansa să te alegi doar cu un ochi umflat și nu toată fața făcută franjuri.

Adunătura de indivizi cu IQ dubios adunaţi în fruntea treburilor publice nu reprezintă un guvern, ci o bandă de tâlhari. Pentru că dacă ar fi fost vorba despre un guvern, această gaşcă de nelegiuţi ar fi încercat să se ocupe de guvernare şi nu de mazilirea preşedintelui legitim al ţării. De mai bine de 3 luni, adunătura lui Ponta şi Antenescu nu face altceva decât să pervertească instituţiile statului şi să încalce toate legile posibile doar pentru a pune la pământ un singur om. Iniţial am crezut că cinstita adunătură este compusă din indivizi inteligenţi, capabili să elaboreze un plan fără fisură prin care să presteze o lovitură de stat măiastră. M-am înşelat profund. Ponta este un gânditor sinistru iar Antonescu nici măcar atât.  Tot ce au băieţii ăştia doi mai de preţ este tupeul. Mint cu zâmbetul pe buze pe oricine, dau declaraţii halucinante, fac gesturi inimaginabile pentru un om cu scaun la cap. Pe scurt, sunt nişte sfertodocţi cu acte în regulă, legitimaţi astfel de toate acţiunile derulate până acum. Că în oala cu rahat am intrat şi noi odată cu ei şi exclusiv din cauza lor, asta este o altă discuţie care comportă o analiză mai elaborată. Câteva întrebări însă reclamă un răspuns clar şi imediat: cine se află în spatele acestor marionete? Doar frica de pîrnaie a lui Felix şi a altora de teapa lui? Nu cumva e prea puţin pentru a justifica desfăşurarea malefică de prostie şi tupeu care aproape a scos România de pe orbita europeană şi a pus-o în rând cu Siria? Nu cumva nu doar Băsescu se doreşte schimbat ci, odată cu el, întreg sistemul democratic? Ce anume a unit toată mizeria umană din politică împotriva unui singur om?  Demonizarea lui Traian Băsescu a prins la o pătură electorală săracă şi la pungă şi la mansardă, în vreme ce electoratul conştient a stat pe margine şi a privit cu scîrbă. La referendum  s-a produs însă un declic. Peste 10 milioane de electori au stat acasă, iar unii dintre ei dau semne că se trezesc din amorţeală şi încep să înţeleagă. Se vede cu ochiul liber că adunătura de tâlhari sub acoperire nu are proiect, nu are direcţie, nu are limite. Se taie investiţiile complet dar creşte numărul de salariaţi bugetari, se exacerbează protecţia socială aducătoare de voturi şi se bagă bocancul în gură mediului privat prin măsuri de extremă stângă (abolirea prevederilor permisive din Codului Munci, majorarea taxelor, etc). Sigur, promisunile mincinoase ale lui Ponta către asistaţi sunt doar vorbe câtă vreme bugetul este în picaj iar sursele de finanţare a deficitului au dispărut sub presiunea ratingului de ţară prost dat de acţiunile politice incalificabile ale mafiei de la conducere. Dar ce se va întîmpla atunci când şi asistaţii vor înţelege că au fost minţiţi? Sau când securiştii camuflaţi de pulpana lui Dogaru vor pricepe că prietenii din USL n-au buget nici să treacă strada, darmite să le crească pensiile imense. Rezultatul ar fi un haos de nedescris. Ar fi certificatul de deces pe care UE îl aşteaptă pentru înhumarea ţărişoarei. Lehamitea nu este o soluţie. Este nevoie de acţiune. Asta pănă nu este prea tîrziu.

Teoretic, partida s-a încheiat. Operaţiunea “Occupy Cotroceni” s-a soldat cu un eşec. În ciuda campaniei mizerabile făcute de USL, în ciuda manipulării ordinare a bugetarilor şi pensionarilor, boicotul forţelor de dreapta a blocat demiterea preşedintelui. Victoria, căci despre o victorie este vorba indiferent ce spun cei de la USL, este cu atât mai preţioasă cu cât maşinăria infernală pusă în funcţiune de cuplul Ponta-Antonescu a produs fraude majore şi la vedere. Mii de salariaţi au fost şantajaţi cu pierderea locului de muncă pentru a vota, urnele mobile au produs sute de mii de voturi fictive, iar în feudele PSD prezenţa la vot s-a apropiat de procentele înregistrate pe vremea lui Ceauşescu. În mod normal, armata de clone a USL ar trebui să recunoască înfrângerea şi să îşi vadă de treabă. Guvernul acesta, instalat aşa cum a fost instalat, are multe de făcut pentru electoratul căruia i se adresează. Iar până acum nu a făcut absolut nimic. Antonescu trebuie să-şi ia catrafusele şi să plece la somn, iar USL trebuie să găsească urgent un prim ministru căruia cancelariile europene să nu-i trântească uşa în nas. Din păcate pentru stabilitatea României, lucrurile nu sunt aşa de simple cum par. Prin iniţierea referendumului USL şi-a pus toate ouîle într-un singur coş iar coşul s-a făcut ţăndări. Antonescu s-a implicat până în gât, absolut ilegal, în campanie perdantă iar Ponta a devenit paria pentru liderii Uniunii Europene. Cu cei doi lideri astfel stigmatizaţi USL nu are prea multe opţiuni. Şi, ca atare, va încerca probabil să forţeze orice obstacol pentru a-l elimina pe Traian Băsescu. Calculul lor este simplu. Situaţia economică nu le permite excese de populism bugetar şi nici pomeni electorale pentru alegători. Clientela politică şi transpartinică îşi vrea partea după ce a finanţat două campanii electorale faraonice în care s-au tocat milioane de euro. Şi, colac peste pupăză, situaţia politică creată de nebunia pe care cei doi au declanşat-o în mod iresponsabil va atrage scumpirea creditelor absolut necesare pentru plata pensiilor. Cum în visteria statutului nu există bani de pensii pentru luna noiembrie iar dobânzile pentru creditele pe termen din ce în ce mai scurt ce pot fi contractate sare de 6 %, situaţi pare una fără ieşire. Iar bomba socială riscă să explodeze fix în campania electorală pentru alegerile parlamentare. Situaţia este disperată pentru USL şi reclamă, în consecinţă, măsuri disperate. Există doar două soluţii. Să schimbe garnitura la vîrf datorită presiunilor din baza organizaţiilor sau să forţeze până la capăt în proiectul absurd şi periculos în care puciştii s-au implicat. Cale de mijloc nu există. Nici pentru ei şi, din păcate, nici pentru noi.

PS. Ponta delirează deja. Se gândeşte să atace la Curtea Constituţională referendumul pe motiv că PD-L a boicotat votul şi clamează 8 milioane de voturi pentru demiterea preşedintelui ignorând 11 milioane care s-au opus prin absenţă. Cred că soluţia aleasă deja de uslamişti este cea iraţională.

Un fapt fără precedent în ultimii ani de atentat la liberatatea presei, ordonat de guvernul Ponta, s-a produs pe 11 iulie a.c., când ziarului nostru i-a fost reziliat un contract de distribuție încheiat cu o societate subordonata guvernului, fiind acuzați, exact ca pe vremea stalinismului, că facem ”propagandă de natură politică” în ziar folosind ”mesaje indecente și instigatoare la adresa instituțiilor statului român”. Un document oficial primit la redacție din partea SNTFC CFR Călători SA, în care sunt consemnate – în termeni sinucigași pentru orice guvern democratic din Europa – motivele stupefiante ale rezilierii unui contract comercial pe motive politice, devine o dovadă concretă a unui abuz politic incalificabil la adresa presei. Deși este pentru prima dată când puterea lasă o dovadă concretă a persecuției politice directe asupra presei (vezi facsimil) incidentul nu este, din păcate, unic. Recent, două jurnaliste românce – Carmen Valică și Liliana Ciobanu – au fost târâte într-un scandal regizat de USL în scop de victimizare, incident ce nu se dorește a fi unul izolat, ci face parte dintr-o campanie bine orchestrată în Kiseleff. După ce lideri ai USL, de genul lui Antonescu-Ponta, cărora li se adaugă, mai nou, și cățelușul Mihai Voicu, întrebau sfidător și amenințător în conferințe de presă dacă „mai apare Evenimentul Zilei? (…), dacă „B1 mai emite?” sau dacă „mai apare România libera?”, alatăieri s-a desfășurat o tentativă patetică de a pune botniță unuia dintre puținii ”câini ai democrației” rămași „în viață” după razia condusă de procurorul plagiator cu apucături autocrate, Victor Ponta. În mod stalinist, acesta și-a propus să elimine treptat, dar constant, orice urmă de presă liberă care îi critică apucăturile golănești deprinse din copilăria petrecută pe lângă Gara de Nord. Și dacă tot veni vorba de aceasta, Ponta i-a ordonat subalternului său, Ovidiu Silaghi, uns peste Transporturi, să înceapă o campanie de persecutare a presei care are contracte cu CFR.
Și cum ziarul „Curentul“ îi stă lui Ponta ca un ghimpe în coastă deoarece nu suntem de acord cu lipsa sa de viziune politică și cu abuzurile împotriva prerogativelor instituțiilor care reprezintă statul de drept, publicația noastră a intrat inevitabil în colimatorul pesedist doar pentru că ne menținem pe o poziție de bun-simț care vine în slujba apărării democrației, stare de fapt aflată în calea ambițiilor sale politicianiste. Tocmai din aceste considerente, Ponta a ordonat ca ziarul „Curentul“ să fie încă o victimă în campania USL de intimidare a presei care nu se aliniază politicii sale, precum Antenele de la Grivco sau site-ul lui Nistorescu, cotidianul.ro, devenit între timp o flașnetă dezgustătoare de dezinformare. Fapt dovedit în cazul jurnalistei Carmen Valică de la RRA, care a fost chemată de la Bruxelles pentru a da explicații și care riscă să-și piardă slujba din cauza mizeriilor mincinoase ale lui Șova și Ivan (PSD) și Noricăi Nicolai (PNL). Continuarea aici

Politicienii nu au înţeles nici după 20 de ani de democraţie mai mult sau mai puţin originală că atunci când se află la putere trebuie să facă legi care să favorizeze opoziţia. Dacă nu din alte considerente, măcar doar pentru simplu fapt că şi puterea va ajunge, inevitabil, în opoziţie. Şi, oadată ajunsă aici, va asista neputincioasă cum este pusă la colţ cu armele pe care le pregătise pentru adversarii politici. Deşi toate  partidele au experimentat asta pe viu, nimeni nu a băgat nimic la cap.

Mai nou, de prin 2007, politicienii au descoperit o nouă armă electorală prin care să sară ierarhiile rezultate din alegeri: suspendarea. Conceptul s-a aplicat preşedintelui în anul 2007, când politicienii din PSD şi PNL mânaţi de la spate de Iliescu, Năstase şi Voiculescu au purces la organizarea unui referendum pentru scoaterea pe tuşă a preşedintelui ales. Dacă în parlament politicienii de toate culorile cumpăraţi la kil cu avantaje extrem de concrete au votat ca oile şi au aprobat organizarea referendumului, la vot populaţia a respins manevra politicienilor, orchestrată pe baza unor presupuse încălcări ale Constituţiei comisede Preşedinte. Manevranţii au înţeles că răsturnarea votului popular nu se poate face decât dacă poporul poate fi prostit să voteze împotriva preşedintelui. Aşa a început o campanie de demonizare fără precedent împotriva preşedintelui care, cumulată cu efectele crizei financiare şi cu luarea unor măsuri nepopulare dar necesare de echilibrare a bugetului prin tăierea unor cheltuieli, inclusiv cele cu pensiile şi salariile bugetarilor, l-au dus pe preşedinte în ipostaza de a-şi pierde sprijinul popular. Cu mirosul de sânge în nări şi la adăpostul unui scor electoral foarte bun obţinut pe vot negativ în alegerile locale, politicienii din PSD şi PNL pun la cale o nouă manevră de răsturanare a preşedintelui. Motodele şi pretextele sunt aceleaşi, numai că de data aceasta manevra subversivă are mari şanse de reuşită graţie popularităţii scăzute a preşedintelui. Să vedem cum s-a ajuns aici.

Primul pas a fost constuituirea unei majorităţi parlamentare de adunătură. Parlamentarii PD-L, speriaţi de faptul că arestările şi condamnările în dosare de corupţie i-au vizat şi pe ei, au înţeles că nu sunt în siguranţă în partidul preşedintelui.  Momiţi cu avantaje materiale concrete şi bântuiţi de spectrul celulei, oamenii au luat calea opoziţiei şi s-au aşezat la coadă la portofelul lui Dan Voiculescu. Majoritatea recompusă pe partea stângă, a procedat la depunerea unei moţiuni de cenzură, ceea ce a cauzat căderea guvernului. Cu spatele la zid, preşedintele a încerdinţat opoziţiei de stânga sarcina formării guvernului, semnându-şi practic condamnarea. Sub biciul lui Dan Voiculescu şi Crin Antonescu, căruia i s-a promis scaunul de preşedinte, PSD orchestrează acum o nouă procedură de suspendare a preşedintelui pe motiv că nu are bască. În realitate motivele pentru care uslaşii doresc eliminarea lui Băsescu ţin de condamnarea şi arestarea lui Năstase şi de dosarele penale ajunse la final, în care sunt protagonişti o serie de bandiţi din tot spectrul politic.Parlamentul votează şi nu trebuie să ţină cont de nimeni şi de nimic, căci legea referendumului care cerea 9 milioane de voturi pentru demiterea preşedintelui tocmai ce a fost schimbată de noua majoritate. Care şi-a creat astfel pârghii prin care să dea în cap opoziţiei şi să se instaleze total şi ilegitim la putere. Astfel, la un eventual referendum preşedintele poate fi demis chiar dacă se prezintă la vot Voiculescu, Iliescu, Antonescu şi Ponta şi votează trei pentru şi unul contra. Rezultatul? Preşedintele ales cu peste 5 milioane de voturi este demis cu 3 voturi. Curat democraţie, nu?

Scenariul de mai sus nu este doar plauzibil. Este o chestie de timp până se va pune în aplicare, în urale şi aplauze. Căci, este demonstrat, dictatura se instaurează în urlale şi aplauze. Ce contează că alegătorii cu sete de sânge vor constata, dacă nu cumva au constatat deja, că l-au schimbat pe dracul cu tac-su şi că va fi mai rău când nu vor mai primi deloc pensii şi salarii decât atunci când le primeau ciuntite. Sau că pensia reîntregită abia ajunge pentru un cornet de seminţe, căci inflaţia a tocat tot. Va fi veselie o vreme şi apoi starea de nervozitate va creşte. Dar cu cine să-i schimbi pe salvatorii naţiei, cînd opoziţia a fost redusă la dimensiuni minuscule? Şi aici intervine reversul medaliei pe care, orbiţi de putere, uslaşii refuză să-l ia în calcul.

Scenariul aplicat Preşedintelui se poate aplica cu succes şi noii puteri, oricum s-ar numi ea şi oricâte procente ar avea la alegeri. Cum? Se ia un ciot parlamentar şi se alimentează cu fonduri. Se cumpără niţică mass media electronică şi se începe o campanie identică cu cea a USL, numai că de sens contrar. Dan Diaconescu a demonstrat că poporul poate fi prostit cu promisiuni aberante de genul, votează cu noi şi ai un Ferrari la scară. Cu sumele potrivite se cumpără parlamentari la kilogram, momeala fiind greu de refuzat având în vedere calitatea dobitocii trimişi în legislativ de toată lumea. Se crează majoritatea, iar restul îl ştiţi. Suspendat Pogonici, referendum, 3 voturi, pa! În acest fel, uslaşii pot lua exact aceeaşi ţeapă pe care şi ei au tras-o la rândul lor. Cu armele lor, cu oamenii lor şi pe limba lor. Sigur că vor urla ca din gură de şarpe, dar cine să-i mai audă? PD-L a procedat complet greşit când a racolat oameni indiferent de calitatea morală a acestora doar pentru a obţine o majoritate confortabilă. PSD face la fel. Dar ce te faci, dacă următorul artizan al unei astfel de lovituri va fi un nene care va avea alte interese decât să se dea măreţ la TV sau să scoată oamenii partidului din puşcărie, cum face infantilul Ponta? Ce te faci însă dacă următorul manevrant va şti cum să conserve această putere obţinută cu bani şi prin pervertirea Constituţiei? Nu prea ai ce să mai faci.

 

Soluţiile pentru astfel de scenarii sunt la îndemâna politicienilor. Este nevoie doar de puţin bun simţ şi de un pact care să consfiinţească faptul că există limite ale luptei politice care trebuie impuse şi peste care nimeni nu trebuie să treacă. Este necesară combaterea migraţiei politice şi în cazul parlamentarilor după modelul impus primarilor. Parlamentarul trebuie să îşi piardă mandatul în caz de demisie sau ca urmare a excluderii. Această reglementare ar putea împiedica migraţia sau trădare, aşa cum s-a întâmplat în cazul deputatei PD-L Teo Trandafir, care era obţinuse mandatul susţinută de PD-L dar vota cu PSD constant. Suspendarea preşedintelui trebuie reglementată strict, iar cazurile de încălcare a Constituţiei care atrag demararea acestei proceduri trebuie expres reglementate astfel încât să nu permită interpretări. Politicienii trebuie să priceapă că un demnitar ales prin vot uninominal nu poate fi dat jos prin sforării transpartinice. Suspendarea preşedintelui este o măsură de protecţie pentru cazuri de forţă majoră, nu o armă politică în mâna unor rataţi. De asemenea trebuie prevăzut expres în legislaţie faptul că preşedintele suspendat nu are atribuţii decât în caz de calamitaţi naturale sau război şi că alegerile pentru un nou preşedinte se declanşeaza de la sine în cel mai scurt timp posibil. Asta ar împiedica exercitarea unor atribuţii conferite de votul popular unor indivizi marionete paraşutaţi prin troc în funcţii cheie. Sunt numai câteva exemple de reglementări care ar trebui să repună democraţia într-un spaţiu sigur şi civilizat, cu reguli clare care să nu poată fi abrogate ori schimbate decât prin votul popular. Odată limitată drastic libertatea de acţiune a partidelor am putea spera să avem o stabilitate politică şi legislativă fără de care nimic trainic nu se poate construi. Uitaţi-vă, însă, la specimenele care fac astăzi politică în Romanânia. Îi vedeţi în stare pe acesti nevertebraţi să se civilizeze şi să nu scuipe coji de seminţe în sala de teatru?

Domnul Marin Constantin, actualul subprefect al judeţului, este impur din punct de vedere admnistrativ. Funcţia de maximă importanţă în lanţul trofic al bugetarilor a fost obţinută ca urmare a unui viol în grup comis de Ciupercă. Şi de Ponta, marele conte de Xerox, care a promovat o hotărîre de guvern mai proastă chiar decât lucrarea lui de doctorat. Ambii doi bărbaţi de stat şi-au băgat în lege şi ce credeţi dvs dar şi voinţele lor politice stătute de atâta opoziţie. Siluită şi pe faţă şi pe , atenţie Costică, dos, Legea 188/1999 a fătat un avorton hidos şi ilegitim: un subprefect cu greşeli de manufacturare, numai bun de manipulat de păpuşarii care l-au zămislit.

Costică, alesul!

Locul de muncă al domnului subprefect Marin Constantin era, tradiţional, la primăria Albeşti. Era un loc de muncă pentru că domnul Costică era mare specialist în frecarea mentei la rece sau la cald, funcţie de anotimp. Comuna din care domnul subprefect şi-a luat leafa atâta amar de vreme era şi este una dintre cele mai subdezvoltate din judeţ. Abia dacă încasa taxe de la un sfert dintre contribuabili, primarul Costică era primul pe ramură la demagogie şi promisiuni şi abonat constant la portofelul Consiliului Judeţean, de unde domnul preşedinte Ciupercă extrăgea cu degetele sale fine teancuri de bancnote întru echilibrarea nevoilor comunale şi personale ale rotofeiului primărel. Prezent necontenit în staful, ca să nu zicem camarila, d-lui Ciupercă, micul prinţişor de la Albeşti a aşteptat ani de zile să urce şi el pe scara de valori a socialiştilor. Adică să prindă şi el ceva mai de soi, o funcţie care să necesite statură şi aptitudini, calităţi pe care le poseda şi le demonstra necontenit la agapele de partid. Ca mare sforar politic şi combinagiu performant, micul primărel socialist a mirosit perfect conjunctura şi a punctat la momentul oportun, în ciuda unor scandaluri de mai mică anvergură care i-au marcat carierea şi, poate, buzunarul. Numai că trecerea lui de la statutul de ales la cel de numit s-a făcut nenatural, prin dosul organigramei Consiliului Judeţean penetrată de Costică într-o zi de 24 mai 2012. De fapt, nu de Costică deoarece nu putea, ci de Ciupercă, deoarece el mai poate.

Costică, concurentul

Pentru a nu exista nicio suspiciune precizăm că am folosit cuvântul CONCURENT absolut fără nicio conotaţie. Dacă ne-a ieşit totuşi de vreo sugestie, ne bucurăm. La data de 10 mai 2012 Consiliul Judeţean Ialomiţa publică la rubrica de mică publicitate a cotidianului Bursa un anunţ prin care se dezvăluia intenţia organizării unui concurs pentru ocuparea TEMPORARĂ a unui post de consilier la Direcţia Patrimoniu. Ca să fim mai exacţi, pe spesele acestei direcţii nea Ciupercă a tot organizat primiri de cadre în rândul funcţionarilor, cum erau primiţi pionerii odinioară, cu scopul de promovare ulterioară a acestora în funcţii mai grele. Cum era specificat în anunţ, Costică avea să ocupe temporar locul undei femei gravide, totuşi, ceea ce era un deziderat al lui mai vechi. Ca orice concurent solitar, primărelul câştigă la scor şi, pe data de 24 mai este şi oficial la dispoziţia preşedintelui Ciupercă. Şase zile mai târziu, Costică devine subiect de drept. Copiatorul V. Ponta plagiază o HG prin care îl transferă pe funcţionar de sub Ciupercă direct sub el. Devenit subprefect, Costică marchează o nouă etapă în dezvoltarea sa instituţională şi funcţională, intrând în marea galerie a prefecţilor şi subprefecţilor făcuţi la apelul bocancilor.

Întrebări pentru Ciupercă despre postul lui Costică

În prima fază nu putem să nu ne întrebăm de ce a angajat domnul Ciupercă un om pe un post vacant temporar? Răspundem noi: pentru ca acel om, adică micul Costică, să facă treaba salariatei indisponibile. Dacă această ipoteză este reală, de ce domnul Ciupercă îl tranferă pe domnul Costică la Prefectură, după doar 6 zile de activitate intensă? Dacă am spune că prospătul funcţionar era tămâie şi cu ocazia asta Ciupercă a scăpat de un incompetent pe care tot el l-a adus, după îndelungi scamatorii penale, la CJI am fi prea agresivi. Aşa că o spunem pe de-a dreptul. A fost o manevră ilegală similară cu aceea prin care un al mare corifeu al administraţiei, domnul Babagianu de la PD-L a fost uns funcţionar la ANOFM. Deci, porci la stânga, porci la dreapta, nici un arestat. În faza a doua ne întrebăm de ce premierul Xerox a numit subprefect un funcţionar de la CJI dacă în Prefectură există o mână de funcţionari care aveau calificări şi puteau primi funcţia până la organizarea unui concurs. Răspundem tot noi:  nu era nici un pesedist printre funcţionarii din Prefectură, iar asta nu este cu derogare. La opţiunea politică ne referim. În faza a treia ne întrebăm ce diferenţă este între subprefecţii şi prefecţii numiţi ilegal în funcţie de PNL şi PD-L şi cei numiţi de PSD. Răspundem tot noi: nici unul până la Costică nu a fost atât de bine primit de liderul Ciupercă, din toate punctele de vedere. Şi ca să vedeţi că penetrarea prefecturii s-a făcut la fel şi pe vremea PD-L propunem un mic text mai obscen decât cel de faţă publicat evident tot de noi, că nu suntem V. Ponta, cu ceva vreme în urmă. Hai, că nu vă plictisim prea tare:

Micul Boc trece cu buldozerul peste Lege De la Matache SRL la prefectură: Odiseea corupţie la nivel înalt în România

Ascensiune fulger în doar 48 de ore

Prin metode specifice Gheorghe Babagianu a obţinut nominalizarea de la PD-L pentru funcţia de subprefect. Numai că simpla voinţă a capilor partidului nu era suficientă pentru înscăunarea individului. Legea 188 din 1999 privind statutul funcţionarilor publici cerea ca pretendentul să aibă calitatea de funcţionar public pentru a putea ocupa, chiar şi temporar, această funcţie rezervată înalţilor funcţionari publici. Dacă s-ar fi respectat acest act normativ, Babagianu nu ar fi intrat în această viaţă în corpul funcţionarilor publici, chiar şi în condiţiile în care cu câteva mii de euro poţi cumpăra o diplomă de la orice tarabă universitară. Pentru că existau condiţii de vechime în specialitate pe care clientul PD-L nu le-ar fi putut îndeplini. Aşa că s-a procedat la aplicarea unor paranteze şi, în numai 48 de ore, Babagianu a devenit funcţionar public cu acte în (ne)regulă. La data de 9 martie 2009, ANOFM a organizat pe şest un concurs pentru ocuparea unui post de inspector principal la Direcţia de Mediere a Muncii, funcţie temporar vacantă. Spunem pe şest pentru că acest concurs nu a fost anunţat nicăieri, nici măcar pe site-ul instituţie. Şi nu a fost anunţat pentru că nu se dorea angajarea unui om, ci introducerea unui client politic în rândul funcţionarilor publici. La data de 11 martie Babagianu este declarat admis şi numit în funcţie. În aceeaşi zi proaspătul funcţionar public îşi suspendă ilegal raporturile de muncă cu ANOFM deoarece guvernul Boc îl numeşte în funcţia de subprefect interimar la Instituţia Prefectului Ialomiţa. Aşa se face că în mai puţin de 48 de ore, din director la firma Matache Babagianu ajunge ditamai funcţionarul public fără să aibă habar de atribuţiile funcţiei pentru care a câştigat un concurs. Punem pariu că nici măcar nu a apucat să intre în biroul unde urma să îşi deruleze activitatea…. . De meserie inginer horticultor iar din 1990 afacerist, Babagianu trebuia să aibă 5 ani de vechime în specialitate juridică şi nu în cultura mare, conform articolului 57 aliniatul 5 litera b din legea 188. Despre modul în care s-a derulat concursul nu are sens să mai discutăm. O simplă testare publică a subprefectului ne-ar lămuri că omul este blană în chestiuni banale.

PS. Cum spuneam, porcii sunt la fel. Diferă sigla! Împuscaţi-vă, eventual în gât!

 

Condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu suspendare este o frecţie la un picior de lemn. Motivul pentru care un puşcăriaş de drept comun nu ajunge după gratii este unul singur: corupţia statului. Când te cheamă Adrian Năstase iar la putere este PSD, orice sentinţă care te-ar trimite după gratii este o glumă. Dacă eşti prieten cu Ministrul de Interne căruia, ca prim ministru, i-ai dat voie să vândă guvernului nişte automobile Mercedes, parcă nici forţa de ordine nu mai este aşa desisă să pună în aplicare o sentință judecătorească definitivă. Dacă eşti prieten la toartă cu toată ştăbărimea cu halat şi conturi în  zone offshore, din bărbat sănătos tun care acum câteva săptămâni se scuza la instanță că nu poate sta la proces deoarece are un guvern de făcut, ajungi peste noapte o legumă diabetică şi cardiacă, musai de pus la murat pe un pat de spital. Păi, cum să nu dea nea doctorul un asemenea diagnostic, când el, nea doctorul, are în spate un ditamai dosăroiul de corupție în care este acuzat că şi-a pus la teşcherea vreo 4,5 milioane de euro, şpagă din achiziţia de aparatură pentru spitalele pușcăriei. Păi, dacă Năstase nu poate fi tratat în spitalul penitenciar, nu înseamnă că şi Brănişteanu ar trebui trimis la răcoare pentru că în loc să doteze aceste spitale a dosit bănetul? Amănunte. De asemenea, când ai fost tatăl celui mai corupt partid din lume şi, de pe patul de spital, iţi pui bezadeaua să anunţe că vei citi un testament politic iar apoi te sucești, cum dracului să mai ajungi în celulă? Ce amenințare poate fi mai eficientă decât cea făcut de tatăl hoţilor la adresa fiilor lui de doctrină? Acum înțelegeți de ce Dragnea a declarat brusc, fără să-l întrebe nimeni, că PSD şi-l asumă pe Năstase, deşi nimeni nu avea nici un dubiu şi de ce gașca de puşcăriabili a PSD şi-a dat întâlnire la capul marelui rănit? Dacă vă întrebați de ce scrisorelele sau testamentul plin de dezvăluiri al lui Năstase nu au ajuns în dosarul deschis, la mișto, de Parchet în legătură cu tentativa de sinucidere cu unghiera din strada Zambaccian, atunci vă recomand să revedeți pasajul cu Mercedesurile vândute de Rus la stat. Cum să faci, mă, anchetă şi să ridici probe când anchetatul ţi-a dat o pâine? Cât despre cei care se văicăresc umanitar la TV despre destinul crud al uni mega om de stat ce nu poate fi încarcerat deoarece este plin de fapte bune ca broasca de păr, ar trebui adus în atenție evenimentul petrecut în 2002, când Bombonel pusese ochii pe clădirea Bibliotecii Naționale în care dorea să facă sediul guvernului. Dan Erceanu, directorul de atunci, s-a opus. Urmarea?  A fost arestat sub acuzația aberantă că prin scanarea unui pergament din arhivă ar fi adus statului un prejudiciu de 1 milion de euro. Deși era supraponderal, cardiac şi diabetic, a fost băgat în celulă, iar ca formă supremă de umilință i-a fost repartizat un pat la etaj… . Dosarul n-a ținut iar omul a fost eliberat. Dar trauma a rămas. Şi frica. Porcul care a coordonat această golănie este acum cu gâtul pe butuc. Cu gâtul întreg, deși asupra grumazului lui s-a tras, cică, de la câțiva centimetri cu o armă de calibrul 9 mm care ar fi trebuit să-i rupă capul. Din păcate pentru statul de drept, călăul se preface că ascute securea.

Dincolo de confruntarea politică a cărei miză este conducerea municiului reşedinţă de judeţ, confruntare care nu pasionează pe nimeni, la Slobozia alegerile au şi o altă miză, mult mai importantă decât pare la prima vedere. Este vorba despre un adevărat război subteran declanşat între Gabi Ionaşcu şi PSD, război care vizează reţeaua de apă şi canalizare a Sloboziei. Încă din 2011 PSD a iniţiat o serie de manevre subterane care au avut drept scop transformarea ialomiţenilor în clienţi ai companiei RAJA Constanţa, care urma să devină dealer de apă în tot judeţul. Cât de profitabilă este afacerea în care profitând de o infrastructură nouă doar tai facturi şi încasezi un preţ de 3-4 ori mai mare decât costul de producţie, nu este greu de imaginat. Ca atare, miza este uriaşă iar pentru ca ea să fie atinsă PSD a riscat tot, inclusiv pierderea alegerilor la Slobozia prin scoaterea în afara partidului a primarului Gabi Ionaşcu, opozantul constant al înstrăinării reţelei de apă. Intrarea operatorului de la PSD Constanţa în judeţ s-a făcut în etape. Iar momentul culminant al afacerii va fi atins după ce PSD, în ipoteza că-l va planta în funcţia de primar pe dl Stoica şi va avea majoritatea în CL Slobozia, va lua decizia de a concensiona reţelele în valoare de circa 300 de miliarde de lei, cu tot cu staţia de tratare modernizată şi reabilitată, firmei de partid. Mai exact spus, fără să investească un şfanţ, RAJA se va vedea în postura de a mulge o investiţie pe care Slobozenii se vor chinui să o plătească 20 de ani de aici înainte.

Aqua Ialomiţa, ucisă pe altarul firmelor PSD

În 2009, CJ Ialomiţa adoptă o hotărâre prin care ia naştere AQUA Ialomiţa, un operator regional care urma să furnizeze în tot judeţul servicii de alimentare cu apă şi canalizare. Miza proiectului era atragerea de investiţii în valoare de circa 70 de milioane de euro, prin care să se modernizeze reţele existente şi să se construiască altele noi. Operatorul regional a decedat cu buricul netăiat pentru că băieţii iluminaţi din CJ au introdus în cărţi la cosntituirea AQUA Ialomiţa două localităţi în care operatorii de apă aveau mari probleme de solvabilitate şi nu se puteau alătura proiectului. Este vorba despre Slobozia şi Amara, unde Urban şi respectiv Serviciul Public, aveau datorii imense, iar orice tentativă de a se lua concesiunea reţelelor celor doi operatori ar fi fost blocată în instanţa de creditorul Amonil. Deşi proiectul AQUA Ialomiţa ar fi putut merge mai departe fără Slobozia şi Amara, iar cele două localităţi s-ar fi putut alătura după rezolvarea problemelor, dl. Ciupercă şi compania au găsit o splendidă oportunitate de a ucide ideea şi de a face loc astfel firmei PSD RAJA Constanţa. Ulterior, primarul municipiului Urziceni, dl Sava Constantin, a găsit formula alăturării operatorului regional creat la Călăraşi. Iar localităţile din Ialomiţa au fost uşor, uşor împinse către RAJA Constanţa. Fără nici un fel de investiţie, firma de partid face profit taxând apa de la Fierbinţi la preţ de Constanţa şi la Feteşti sau Ţăndărei taie furnizarea serviciului în masă la blocurile unde sunt datornici. Tabloul nu este însă complet dacă Slobozia nu este pusă pe harta zonelor în care RAJA are monopol. Şi ce înseamnă monopoulul RAJA? O CREŞTERE DE TARIF DE LA 4 LEI LA PESTE 8 LEI ŞI ASTA CU COSTURI DE INVESTIŢII ŞI REPARAŢII ZERO! Iată ce scriam în urmă cu aproape un an.

Caracatiţa PSD RAJA Constanţa se vrea dealer de apă la Slobozia

Săptămâna trecută s-a consumat un nou episod din războiul care are drept miză apa Sloboziei. Compania de apă a Consiliului Judeţean Constanţa a penetrat judeţul prin intermediul unei manevre de informare a publicului din Slobozia într-un soi de comunicare cu iz publicitar prin care şi-a anunţat intenţiile generoase de a salva oraşul şi locuitorii. Cu un tupeu demn de o cauză mai bună, directorul RAJA, pesedistul Felix Stroe, anunţă că preluarea Urban este inevitabilă şi că, pentru noi ar fi mai bine să predăm societatea acum pentru că am putea beneficia de condiţii de detenţie mai bune. Susţinută puternic de toată suflarea politică locală, RAJA Constanţa se şi vede în postura de furnizor de servicii pentru populimea din Slobozia. Pentru care motive şi ce-i mînă în luptă pe pesediştii din Constanţa urmează să ne convingem. La o primă scanare, lucrurile se prezintă cam aşa.

De ce ar scoate baronetul PSD 150 de miliarde din tescherea

pentru preluarea datoriilor istorice ale Urban SA Slobozia este o întrebare mai mult decât legitimă. Plin de el şi mândru de imperiul pe care l-a construit, directorul RAJA afirmă cu guriţa lui următoarele: “… suntem dispuşi să acceptăm două dintre principalele condiţii impuse de administraţia locală, respectiv calitatea de asociat a SC Urban şi preluarea datoriilor societăţii. Ce v-aţi putea dori mai mult?!” Calitatea de asociat al RAJA Constanţa pentru Urban este o frecţie la un picior de lemn pentru că la nivelul anului 2007 societatea avea deja 54 de acţionari care deţineau împreună 31.000 de acţiuni. Cel mai important acţionar era municipiul Constanţa care deţinea mai bine de jumătate din acţiunile RAJA, adică 18525 de acţiuni. Asta în vreme ce Mangalia, un oraş  comparabil cu Slobozia, abia dacă aduna 3000 de acţiuni. Mai nou, numărul de acţionari ai RAJA s-a redus la 34 de comunităţi. În aceste condiţii este evident pentru oricine că posibilul acţionar Urban SA va fi decorativ şi, foarte probabil, nu va intra în Consiliul de Administraţie unde se iau, măcar teoretic, deciziile. Cel de-al doilea cadou pe care Stroe vrea să ni-l facă este să achite datoria istorică a Urban către Amonil. Adică vreo 150 de miliarde de lei vechi, ceea ce la cursul actual bate spre 4 milioane de euro! Din ce bani va achita nenea Stroe aceste datorii nu aflăm. Ştim însă că RAJA este  îndatorată până peste cap şi că, recent, compania a anunţat că va contracta un credit de 22,5 milioane de euro pentru a finanţa cota de contribuţie pentru un proiect megaloman de modernizare a reţelei de canalizare şi alimentare cu apă în judeţele Constanţa şi Ialomiţa, proiect în valoare de 192 de milioane de euro. Dincolo de faptul că RAJA nu are capacitatea de a pune pe masa Amonil 4 milioane de euro cash, se naşte întrebarea firească: şi dacă ar avea atîta bănet disponibil, de ce ar face-o? Răspunsul este unul singur. Fără controlul Consiliului Local Slobozia asupra preţurilor practicate, RAJA şi-ar scoate investiţia într-un an. După care şi-ar băga profitul la teşcherea căci investiţiile derulate de primărie în reţeaua de apă şi staţia de tratare, başca staţie de epurare modernizată ar aduce RAJA în poziţia de a funcţiona la Slobozia doar cu chitanţierul. Cum de altfel face acum la Ţăndărei şi Feteşti, localităţi intrate sub domnia lui Stroe de vreun an. Amonil este singurul creditor care poate face opoziţie la orice mutare încercată de municipalitate la Urban, deci plata datoriilor către acest furnizor este singurul obstacol către borcanul cu miere pe care pesediştii din Constanţa îl au de trecut. Iar să doseşti 4 milioane din vreo 192 cât poate finanţa UE în proiectul despre care am vorbit mai sus nu e mare şmecherie, mai ales cînd vorbim de pesedişti şi metodele lor în care RAJA excelează.

Apucăturile de pesedist ale lui Stroe

sunt uşor vizibile pe internet. În martie 2010, în numai o zi, RAJA a atribuit pe mână lui Stroe contracte fără licitaţie de 600.000 de lei. Primul şi cel mai gras contract este oferit firmei Energomont SRL din Constanţa, societate care lucrează la racordul utilităţilor în aglomerarea de case electorale ieftine a lui Radu Mazăre. Lucrarea plasată de Stroe acestei companii valora 421.955 de lei fără TVA şi viza remedierea unei avarii la un colector din Constanţa. Culmea este că RAJA a plasat lucrarea pe care putea şi era obligată s-o execute cu forţe proprii, deoarece avea utilaje şi personal calificat pentru asta. Cu toate acestea Felix Stroe a declarat public că lucrarea era “ultraspecializată şi complexă” şi că RAJA nu are specialişti de un asemenea nivel. Întrebarea vine firesc. Dacă nu poate repara un colector, cum poate RAJA exploata reţele de apă în 104 localităţi, aşa cum se laudă? Şi cum poate derula proiecte complexe de infrastructură de sute de milioane de euro? Sau poate prin subcontractori banii se pot sifona mai uşor către buzunare private cu căptuşala roşie? Mai de grabă aşa. Cea de-a doua vrăjeală de week-end a lui Stroe s-a petrecut în buzunarele cetăţenilor din Feteşti, de unde au fost sustraşi fără licitaţie vreo 200.000 de lei din condei. De data aceasta RAJA n-a fost în stare să facă nişte împrejmuiri pentru puţuri şi a motivat procedura de atribuire după ureche prin faptul că se furaseră nişte cabluri iar avaria trebuia remediată rapid. De data aceasta clientul RAJA a fost firma Sade Global din Cernavodă. Iar astea nu sunt decât nişte glume faţă de tunurile meşteşugăreşti trase în buzunarele clienţilor lui nea Stroe.

La RAJA licitaţia e pe invers

în sensul că ofertele cîştigătoare sunt cele la preţ maxim. Aşa s-a petrecut în iunie 2009 cu ocazia licitaţiei organizate de Stroe pentru reabilitarea staţiei de epurare a apelor uzate din Eforie Sud. Câştigătoare a fost declarată o compania germană care a pus pe masă cea mai mare ofertă: 25.883.240 de euro. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţiile depuse de doi competitori şi a obligat RAJA să reia procedurile. Ulterior presa a vorbit despre un dosar penal întocmit împotriva lui Stroe după care s-a lăsat o tăcere adîncă. Şi sugestivă. Apărarea directorului RAJA s-a concretizat într-o declaraţie lămuritoare în care Stroe afirma că a filmat procedura de deschidere a ofertelor şi că a invitat presa să asiste. Niciodată însă caietul de sarcini care cuprindea criteriile de selecţie nu a fost făcut public deşi presa l-a cerut în repetate rânduri. Concluzia este că dacă o lucrare de reparaţie se poate face cu 2 lei, RAJA o face cu 4 lei. Iar banii nu provin din cele 10  milioane de dolari care înseamnă averea lui Stroe potrivit Top 300, CI DIN BUZUNARE CLIENŢILOR!

Apă ieftină? Nu se poate

zice Stroe, care afirmă textual: “Din păcate nimeni nu vă mai poate oferi asta”! Iar dacă afirmaţia vine de la un multiminionar în dolari nu putem decât să-l credem. Cu atît mai mult cu cât în iulie 2009 preşedintele Asociaţiei Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus-Mangalia, Lucian Iftimie, susţinea că RAJA practică un adaos comercial la apă de…. 13.600%! „Este incredibil acest jaf «la drumul mare», pe care îl practică RAJA, nerespectând nicio regulă, ei umflând numai facturile. Să nu mai discutăm faptul că, de 20 de ani, în staţiuni nu s-a făcut nicio cheltuială de investiţii, cu schimbări de coloane de alimentare cu apă şi canalizare. Tot ceea ce înseamnă reparaţii şi schimbare de apometre le executam tot noi, cu toate că ei, în preţul de exploatare, au datoria să execute reparaţiile şi întreţinerea. Ei au devenit o mare firmă căpuşa, care se crede deasupra legii, mărindu-ne facturile şi agăţându-se de argumentarea unor cheltuieli şi hotărâri locale”, se menţionează într-un comunicat de presă trimis de Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus-Mangalia. Explicaţia dată de RAJA a fost simplă. La momentul 2009 societatea plătea anual rate aferente creditelor contractate de peste 21 de milioane de lei.La astea se adaugă lefurile babane ale mogulilor din conducerea societăţi (Stroe a declarat în 2006 venituri din salarii de peste 6100 de lei lunar, mai mult decât şeful statului la acea vreme ). Pe site-ul ziarului care a publicat această informative, un comentariu atrage atenţia asupra unor realităţi interesante:” O altă cauză a preţului mare al apei este faptul că, fiind o regie autonomă complet politizată, consumatorii, persoane juridice, care sunt membri marcanţi ai PSD, primesc reduceri substanţiale la consumul de apă potabilă plus ce se cotizează pentru filiala PSD Constanţa. De exemplu scaunele din sediul PSD au fost achiziţionate de către RAJA.”

Competenţa lui Stroe face 900.000 de euro lunar

sumă care înseamnă totalul costurilor pe care constănţenii le achită pentru funcţionarea staţiei de epurare. Şi vorbim de costuri la nivelul anului 2005, când RAJA avea în exploatare 9 staţii de epurare în judeţ. Tot meseriaşii de la RAJA susţineau atunci că staţiile au fost supradimensionate şi că nici în 2015 nu se vor atinge capacităţile proiectate. Cu alte cuvinte, oamenii lui Stroe recunosc că au umflat cifrele dar o fac doar ca să justifice de ce constanţenii achită lunar grămezi de bani pentru servicii care ar putea fi şi ieftine. Avem acum şi răspunsul la axioma lui Stroe care afirma că nu ne poate garanta nimeni apă la preţuri mici. În condiţiile în care se fură cu vagonul, afirmaţia lui Stroe este perfect adevărată. Când municipalitatea achită 5 milioane de euro plus ratele unui credit de 20 de milioane de euro pentru staţii de epurare dimensionate la ochi este evident că nu putem vorbi de costuri mici. Şi cum să nu umfli proiectul la valoare când vorbim de procente din sume plecate aiurea prin conturi de partid? Este adevărat că proiectul a demarat pe vremea lui Stelian Duţu, dar la fel de adevărat este faptul că lucrăturile la stadiul de cash uniform distribuit au fost preluate de gaşca lui Nicuşor Constantinescu. Iar şi mai adevărat este că preluarea Urban are în vedere descărcarea costurilor infernale suportate de constănţeni şi pe spinarea slobozenilor. De aici şi intersul lui Stroe faţă de apa chioară de la Slobozia. Asupra căruia vom reveni cu modelele de bună practică de la Ţăndărei şi Feteşti, unde reţelele au fost preluate fără plată de experţii scumpi de la RAJA.