Wednesday, July 23rd, 2014

O babă din menajeria PNL, fostă ministresă de maximă competență la muncă se întreba tembel la Irealitatea tv: “Unde scrie că cine a obținut un mandat în plus a câștigat alegerile?”. Mamaia senilă nu a priceput nici după o viață de ce 3 este mai mare decât 2. Grav. Și când te gândești că babeta a fost ministru în echipa de competenți a liberalilor!!

Într-un interviu în Gândul Geoană afirmă franc că el a câștigat detașat alegerile iar că în turul 3 îl va spulbera pe Băsescu. Probabil i se trage de la șocul Mihaelei, care s-a culcat prima doamnă si s-a trezit dimineața nevasta banală a unui prostănac mai celebru ca Bulă.

Un alt idiot sinistru, Crin Antonescu, afirmă sus și tare că PNL îl susține la funcția de premier deși omul a pierdut toate alegerile posibile și imposibile, inclusiv parlamentarele și prezidențialele, unde în ciuda răcnetelor de bun simț la adresa PSD  a sfârșit prin a se pupa în bot, chestie de bun simț grețos, cu alde Van Ghelie! Caz unicat în istoria politicii, nu câștigi nimic și vrei tot!

Bogdan Niculescu Ovăz este un alt pesedist atins de streche. El afirmă clar și răspicat oriunde găsește un microfon deschis: “După închiderea urnelor, prin reştampilare, s-au anulat voturi pentru Geoană” . Ca și cum pesediștii și resturile observatorilor s-au dus la culcare la 9 fără 5. Același personaj cerea în gura mare expertize criminalistice asupra tușului de pe ștampile. Adică validarea președintelui undeva în toamna anului 2030.

Delirul este întrerupt de anunțul Curții Constituționale, care a respins contestația lui Nilă de la PSD validând astfel mandatul lui Băsescu. Se anunță comedii horror la televiziunile de știri. Trăiască prostia!

PSD este în continuare pericolul numarul 1 in România. Reîntoarcerea la comunism și la teroare este planul secret al Marii Coaliții formate împotriva lui Traian Băsescu de către criminalul Ion Iliescu și mafia grupată în spatele său. Vizitele lui Geoană la Moscova și suportul pe care rușii l-au oferit acestei coaliții comuniste în alegerile care abia s-au încheiat ar trebui să constituie un semnal de alarmă. Coaliția criminalului Ion Iliescu este susținută de un regim rusesc care perpetuează crimele comise în timpul celui de-al doilea război mondial. La Moscova, unde a călcat pe ascuns președintele Senatului României, teroarea este la ea acasă. Naționaliștii ruși își continuă politica de teroare moștenită de la Stalin. Pe diverse site-uri naziste din Rusia sunt postate filmulețe care arată execuții făcute după modelul celor din Ucraina în anii 1930-1940. În parlamentul rus a apărut salutul nazist. Putin definește dispariția URSS drept o mare catastrofă geopolitică. În Rusia, ziariștii care se opun regimului lui Putin dispar misterios și sunt taxați de politicieni din vârful ierarhiei drept dușmani ai poporului. Într-o astfel de țară a căutat Mircea Geoană sprijin. Marioneta lui Iliescu a vorbit deschis despre relațiile pe care România trebuie să le aibă cu Rusia neocomunistă a lui Putin, căreia ar trebui să-i punem la dispoziție resursele noastre energetice. Dacă ne uităm în istoria noastră recentă, descoperim că la Revoluție a funcționat planul rusesc. Peste 900 de oameni au fost asasinați după 22 decembrie când Ceaușescu fusese executat. Autorul moral este Ion Iliescu, cel care l-a protejat pe generalul rus Nicolae Militaru, asasinul de serviciu al regimului Iliescu. Acum, în Rusia se întâmplă la fel. Strivită sub șantajul energetic al Rusiei, Europa nu are replică și tolerează reinstaurarea terorii. Către acest tip de democrație ne împingeau mafioții din coaliția anti Băsescu. Nu întâmplător, Președintele a afirmat clar cu referire la ambasadorul Rusiei că România nu va permite apariția de centre de influență rusești. Documentarul ce poate fi accesat la adresa de mai jos ne arată cine se află în spatele marionetelor lui Ion Iliescu, bolșevicul cu sute de morți pe conștiință. Și ce fel de regim visează Iliescu pentru România. Exterminarea ideologică totală a liderilor stângii bolșevice românești este o prioritate. Nu am făcut-o în 1944 și ne-a costat 50 de ani de comunism crunt soldat cu asasinarea elitelor românești și aruncarea țării în bezna bolșevică. O a doua greșeală de acest tip ne poate fi fatală. În acest moment prima fază a planului rusesc este realizată. Economia românească este controlată de oligarhi manevrați de Rusia. Capacități energetice importante au ajuns deja în proprietatea rușilor. Dacă planul Geoană ar fi reușit, intrarea României în sfera de influență rusă ar fi fost un fapt. De aici și disperarea coaliției bolșevice a lui Iliescu, în care au fost angrenate resurse uriașe și importante părți din mass media controlate de oligarhi. În România s-a încercat acreditarea ideii că pericolul comunist nu mai există. Că anticomunismul este o temă desuetă, falsă și care trebuie abandonată. Acest documentar vă va convinge că lucrurile nu stau nici pe departe așa. Cine uită istoria are toate șansele să o repete.

http://economiapentrutoti.blogspot.com/2009/12/weekend-movie-soviet-story.html?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+EconomiaPenelesulTuturor+%28Economia+pe+%C3%AEn%C8%9Belesul+tuturor%29

Dosarul penal în care poliţiştii verifică legalitatea derulării proiectului privind alimentarea cu apă a municipiului Slobozia va fi cercetat de structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Declinarea se datorează faptului că eventualul prejudiciu este mai mare de 1 milion de dolari, că persoanele cercetate au calitatea de aleşi locali iar faptele cercetate au legătură cu atribuţiile de serviciu ale celor cercetaţi.

Ingineria penală care se petrece în văzul lumii în curtea Spitalului Slobozia continuă nestingherită. Deşi preşedintele CJI Silvian Ciupercă a emis cu puţin timp în urmă un comunicat de presă prin care a informat publicul că a cerut stoparea lucrărilor, acest lucru nu s-a întâmplat. Mai exact spus, Ciupercă a minţit. Putem crede că şeful PSD s-a bazat pe câştigarea alegerilor de către PSD şi asasinarea dosarului penal rezultat din plângerea făcută de GSE. Vestea proastă pentru Ciupercă este că protejatul său, Vasile Olaru, a fost pus sub urmărire penală pentru abuz în serviciu şi fals în acte publice şi că cercetările vor continua. Mai mult, inacţiunea de care dă dovadă Ciupercă este mai mult decât un indiciu al complicităţii sale la ingineriile lui Olaru. De altfel, Ciupercă este şi el cercetat în dosar pentru omisiunea sesizării organelor de cercetare penală cu privire la folosirea abuzivă a patrimonului public de către fostul director al spitalului. Vom reveni.

Liberalismul economic pare sa fi castigat la diferenta mica in fata urmasilor comunistilor lui Ceausescu in alegerile prezidentiale de duminica, din Romania, prin victoria lui Traian Basescu in fata lui Mircea Geoana, comenteaza Wall Street Journal. Potrivit unor surse citate de WSJ, scriu agentiile romane de stiri, liderul social-democrat a fost candidatul preferat atat de Moscova, cat si de Washington. Autorul randurilor de mai jos este unul dintre cei care au tinut ca prietenii de la WSJ sa marcheze explicit si public acest ultim fapt, printr-o observatie care, daca am inteles corect de la ei, probabil va fi reluata curand intr-o forma mai elaborata si in Wall Street Journal Europe.

Sa explicam. Neavand nici timpul, nici mijloacele sa le analizam in detaliu, sa ne multumim cu o schita. Strategia internationala a lui Mircea Geoana si a cartelului politico-financiar din spatele sau a avut patru teatre majore de operatiuni: Moscova, Washington DC, Bruxelles si spatiul german.

Desi neclare in amanunt, lucrurile sunt evidente in privinta filierei moscovite. Ramane ca istoricii sa decida daca ceea ce s-a intamplat acolo a fost sau nu un act ce a frizat tradarea interesului national. Ramane de asemenea antologica interventia lui Traian Basescu la final de campanie relativ la o declaratie a ambasadorului Rusiei la Bucuresti, Aleksandr Ciurilin: „Ma vad nevoit, si o voi face si oficial, sa il atentionez ca intr-adevar a trecut vremea Razboiului Rece si ca nu isi mai pot face centre de influenta in politica romaneasca sau, daca si le vor face, le vom reteza”.

In ceea ce priveste Bruxelles, operatiunile nu au avansat foarte mult pentru ca s-au lovit de trei bariere: sustinerea ferma a „popularilor” europeni pentru Traian Basescu, asimetria majora de calibru si credibilitate intre reprezentantii cartelului Geoana, pe de o parte, si cei ai PDL-Basescu, pe de alta si cel mai important, faptul ca din tot Occidentul, Bruxelles este locul unde situatia reala a democratiei in Romania si a luptei ei cu „sistemul” cartelului este cel mai bine inteleasa. Pana aici totul clar. Evolutiile pe teatrele german si american sunt insa mai complicate.

Proiectul german

In spatiul german, strategia a fost, evident, bazata pe ideea „proiectului Johannis”. Se miza astfel pe o captatio benevolentiae a cercurilor politice si mass media germane, jucand cartea etnica. In plan politic, demersurile directe ale lui Johannis au generat ceva interes si chiar entuziasm sporadic, urmate insa imediat de semne de intrebare si apoi de scepticism.

(Ramane si aici ca istoricii interesati de episod sa determine masura in care, in afara de canalele personale si ale partidelor politice, Johannis a interferat si cu zona de influenta a fostului cancelar Schroeder, actualmente la Gazprom). Pragmatismul si realismul german si legatura puternica dintre partidele de dreapta germane si PDL, forjata in ultimii doi ani de colaborare, au asigurat o comunicare functionala cu echipa lui Traian Basescu, si au reprezentat, in conjunctie, o stavila destul de eficienta in calea initialului entuziasm german fata de „omul proiect”.

In ceea ce priveste presa de limba germana, lucrurile nu au stat mult diferit. Sa dam un exemplu concret. In octombrie, printr-un agent PNL plasat in Ministerul de Externe, se organizeaza un tur al unor ziaristi de la prestigioase publicatii de limba germana, tur menit sa-i puna pe acestia in tema cu „realitatile politice romanesti”. Bineinteles, lucrurile au fost setate astfel incat sa se suprapuna exploziei „proiectului Johannis” pe scena romaneasca.

Foarte curand, ziaristii in cauza au sesizat un pattern in selectia interlocutorilor cu care erau pusi in contact, oameni ce, in activitati legate de „societatea civila”, ca fosti ministri sau ca „analisti” la Realitatea TV, erau radical-ostili lui Basescu si care, mai mult, foloseau in mod dubios aceleasi sintagme si limbaj. Fapt suficient sa genereze eforturi suplimentare din partea unor membri ai delegatiei.

O discutie informala, in afara programului, cu un Valeriu Stoica si apoi cu cativa ziaristi independenti (inclusiv de la Hotnews.ro) a adus cateva lamuriri necesare, echilibrand perceptia nemtilor asupra „realitatilor politice” locale. Un episod tipic deci pentru mai multe incidente similare in deznodamantul lor.

Una peste alta, filiera germana, presupus mobilizata de ideea „proiectului Johannis” si de „proiectul” ambulant in sine, nu s-a materializat in sustinerea navalnica anticipata. Prezenta austro-germana in campanie a fost mai mult decat discreta, ea nemanifestandu-se dincolo de parametrii normali ai unor colaborari prestabilite vizand organizarea unor inofensive evenimente publice de interes general de catre Fundatia Konrad Adenauer la Bucuresti in cooperare cu Institutul de Studii Populare sau CADI.

Mai ramane operatiunea americana.

Washington DC

Vorbim despre zona forte a lui Mircea Geoana. De legaturi personale puternice forjate in anii in care a fost ambasador la Washington. Anii unei administratii Democrate. Or, la Washington, in momentul in care Geoana devine candidat prezidential, tocmai se instaleaza o noua administratie Democrata. Pe trena lui Obama vin tot felul de vechi cunostinte. Multi vorbesc mult. Multi promit multe. Talk is cheap.

(Un lucru pe care il inveti traind in Washington este ca pe power-brokerii de acolo nu-i costa nimic sa parieze pe diferiti potentiali lideri din alte tari. Daca acestia nu castiga, asta e… Daca insa catiga, sunt o sursa sigura de contracte de lobby si consultanta.) Suntem in plina Obama-manie, inaintea prabusirii mitului in derizoriu. Fiecare stat al lumii isi are un Obama al sau, omul providential, omul schimbarii.

Nu cumva Mr. Geoana este Obama Carpatilor? Raspunsul, intre amicii de la Washington, este: Absolutely yes! Nu costa nimic sa spui ca „Da, domnule, pastrand proportiile, Mircea este un fel de Barak: Yes, we can!”

Si astfel, in contextul in care administratia Obama face gafa dupa gafa in chestiunile legate de Estul Europei, deschizand o nisa surprinzatoare influentei ruse in zona, si trimitand in stare de alerta maxima si supra-solicitare ambasadorii Est Europeni din Washington, vedem conturandu-se pe malul Potomakului, la mijlocul anului 2009, o evolutie foarte interesanta.

Pe de o parte, avem un efort condus la ambasada Romaniei de ambasadorul Adrian Vierita, in care reprezentatii Romaniei fac in coordonare cu ambasadele Poloniei, Cehiei si ale celorlalte tari Est Europene eforturi disperate ca sa incetineasca tavalugul de erori si neintelegeri in politica externa americana fata de regiune. Pe de alta parte, avem intr-un univers paralel, un efort de consolidare al unui lobby pro-Geoana.

Pe de o parte, avem eforturile reprezentantilor Romaniei pe linie diplomatica, militara si de informatii in a se coordona cu ceilalti est-europeni si „structurile” de la Departamentul de Stat si de la Pentagon pentru a prezenta un front comun in fata consecintelor rateurilor de politica externa ale administratiei Obama. Consecinte ce devin brusc vizibile public pe data de 17 septembrie, vizibilitate amplificata inzecit si de istorica gafa de PR si comunicare in decizia privind scutul anti-racheta. Pe de alta parte, avem agitatia amicilor d-lui Geoana in a promova cu insistenta „proiectul” Barakului Carpatin si de a face planuri privind viitoarele decade de colaborare mutual-constructiva cu acesta.

Exemplar pentru acest demers este vizita d-lui Cosmin Gusa la Washington. Intensitatea sustinerii de care d-l Geoana s-a bucurat in Partidul Democrat poate fi usor descifrata din agenda intalnirilor aranajate de amicii sai pentru pitorescul personaj mai sus amintit. Acest Austin Powers-International Man of Mistery, Varianta Pan-Ortodoxa, a ajuns, conform propriilor declaratii, coroborate cu surse din Washington, pana la Casa Alba unde a fost primit de consilieri ai Vice-Presedintelui Joe Biden.

Ce mesaj aduce cu el? Evident, asa cum se cade unui agent de profil, o dezvaluire senzationala: prefraudarea alegerilor. Mesaj bine corelat cu mesajul ProDemocratia in tara, credibila sursa a societatii civile. Asta in caz ca vreun american mai avea cumva vreo indoiala de adevarul revelatiilor facute de colaboratorul d-lui Geoana. (Este o discutie separata cum poate fi calificat: (a) in general, demersul de a pune sub semnul intrebari elementul fundamental al mecanismelor democratice in tara ta, ante factum, fara nicio dovada; si (b) in particular, de a face asta fata de o administratie recunoscuta pentru fragilitatea judecatilor si pentru reactiile ce eludeaza logica real-politik-ului traditional la Washington).

Ilustrarea miscarilor pe frontul american poate continua. De la aparitia si circulatia unor publicatii anti-Basescu in engleza („pe piata americana”, ar fi mult spus) la desanturi publicistico-paranormale in sens invers, de la Washington la Bucuresti. Sau poate, de ce nu, ezitarile ambasadorului american la Bucuresti de a juca hotarat pro-reformisti („We do not have a dog in this fight”), rol pe care ambasadorul SUA, indiferent de administratie, il joaca in Romania, pot fi si ele adaugate panopliei.

Scopul este insa de a ilustra, nu de a face un tablou complet. Iar ideea este clara de acum. Am desenat cadrul in care, pe fondul tot mai evidentei confuzii a administratiei Obama in Estul Europei, trebuie vazuta o declaratie, facuta aparent din senin, de catre Traian Basescu, spre finalul campaniei, privind administratia Republicana anterioara: „Il respect enorm pe Bush… Bush a facut enorm pentru Romania”.

Concluzii

Asa arata deci lucrurile pe cele patru fronturi majore ale operatiunilor internationale ale cartelului Geoana. Ce concluzii provizorii pot fi trase din aceasta sumara schita? Desigur, pare justificat sa concluzionam ca operatiunile electorale internationale ale lui Mircea Geoana nu au precedent in istoria romaneasca.

Basescu si echipa sa au fost nevoiti sa faca un „marcaj om-la-om”, global, pentru a contracara, nu intotdeauna cu succes, manevrele mai sus indicate. Observatia ca Basescu si echipa sa s-au luptat singuri cu toata clasa politica romaneasca de la PSD la PRM si PNG via PNL, cu mogulii, cu televiziunile etc. cere o completare. Basescu si echipa sa au facut asta in conditiile in care, in mod tacit, Wahingtonul si Moscova si-au dat mana peste capul Romaniei binecuvantand candidatul social-democrat si cartelul sau.

In final insa, Geoana a pierdut exact acolo unde se considera mai tare: in strainatate. Este o imensa ironie ca votul diasporei simple si pestrite a intors un rezultat tocmai acolo unde se investise in moduri fara precedent in power-brokeri de elita, lobby de mare influenta si agenti de prestigiu. O lectie memorabila data de diaspora romaneasca. Ce morala putem trage din aceasta lectie, ramane sa decidem fiecare, dupa gust.

Dragos Paul AligicaHotNews.ro, Miercuri, 9 decembrie 2009, 14:13

Cu doar câteva zile înaintea alegerilor de duminică, un grup de fruntaşi ai PSD Ialomiţa, conduşi de preşedintele partidului, domnul Silvian CIUPERCĂ, au pus la cale un plan prin care să suprime ziarele „Curierul Ialomiţean“, „Informaţia“ şi „Gazeta de Sud Est“. Această informaţie a circulat insistent prin mediile politice din judeţ şi a fost confirmată de faptul că primarul Gabi Ionaşcu i-a transmis direct jurnalistului Petronel Tudor că va avea grijă să-i desfiinţeze ziarul în cazul în care Mircea Geoană va fi ales preşedintele României. Având în vedere acest gest fără precedent facem următoarele precizări:

1. Nici unul dintre cele trei ziare nu a avut niciodată o politică editorială vădit anti PSD;

2. Toate cele trei publicaţii au sancţionat în egală măsură toate derapajele politicienilor locali, indiferent de partidul din care provin. Că acelea comise de reprezentanţii PSD au fost mai multe se datorează faptului că acest partid conduce judeţul de 20 de ani, fără întrerupere;

3. Îi reamintim preşedintelui Ciupercă faptul că vremurile în care PSD decidea ce ziare „trăiesc“ şi ce ziare „mor“ au apus de mult. Că PSD îşi propune să închidă aceste ziare nu demonstrează decât justeţea demersurilor noastre publicistice din campania electorală, îndreptate împotriva revenirii la putere a acestui partid anti-democratic, care nu suportă critica şi care tratează presa care nu-i este favorabilă cu ameninţări;

4. Din aceste motive anunţăm public că vom continua să ne menţinem politica editorială şi să ne-o armonizăm astfel încât să ne protejăm libertatea de exprimare şi să contracarăm abuzurile gândite în laboratoarele PSD. Declarăm public că nu vom face nici o concesie editorială în favoarea nici unui partid politic, deci nici în favoarea PSD, indiferent de ameninţările la care suntem supuşi.

Daniela Istrate („Curierul Ialomiţean“)

Petronel Tudor („Informaţia“)

Mihai Enciu („Gazeta de Sud-Est“)

 

În secţiile de votare din Ialomiţa PSD şi-a introdus mai mulţi observatori decât le-ar fi permis legea. Au făcut asta cu ajurtorul UDMR, formaţiune în numele căreia au introdus pe post de membii în secţiile de votare rude ale primarilor PSD, salariaţi dion primăriile pesediste sau pur si simplu membrii PSD deveniţi peste noapte maghiari. Ce rol au avut aceşti maghiari de sorginte PSD? O demonstrează un filmuleţ realizat de colegul nostru Petronel Tudor de la ziarul INFORMAŢIA. Este vorba despre o evidentă tentativă de fraudă electorală cu urna mobilă.

Cristea Tudora, CNP 221011321296.

Cristea Iuliana, fata bătrânei: „Acuma nu mai poate. Uite, pune un deget aici… Uite, îţi dă domnul aicea… Hai, fă şi matale o iscălitură acolo…”

Niţă Ion, vărul primarului, reprezentant UDMR: „…o zgârietură, acolo…”

Mihu Valentin, reprezentant PNL: „Haideţi bunica, haideţi să vă ajut eu… Puneţi mâna în jos…”

Cristea Tudora, băbuţa, plângând: „Aoeleu, mamă…”

Ia pixul în mână şi fără să realizeze ce face îl mişcă forţat pe mâna celui care îi întinsese lista. Mâzgăleşte conştiincios, fără să ştie ce i se întâmplă!

Mihu Valentin: „Gata, bunica, lăsaţi aşa… Gata, bre, e suficient…”, şi îi ia pixul din mână, privind la urmele lăsate de pix pe mâna sa stângă în ceea ce ar fi trebuit să fie semnătura bătrânei pentru primirea buletinului de vot.

Niţă Ion: „Dă buletinul să-i punem autocolant…”

Mihu Valentin: „Două secunde… Cum facem, că n-a semnat?”

Niţă Ion: „Unde a dat?”

Mihu Valentin îi arată mâna mâzgălită cu pixul: „Pe mână…”

[hana-flv-player video="http://www.gazetadesudest.ro/video/Video0037.flv" width="400" height="330" description="" player="4" autoload="true" autoplay="false" loop="false" autorewind="true" clicktarget="Video0037" /]

Observatorul: „Pe cerere este semnătura femeii… Pe cerere are semnătură tanti. Decideţi, vedeţi cum faceţi!”

Cristea Iuliana: „Ţineţi dumneavoastră cu mâna!”

Niţă Ion: „Stai cel puţin în sus, aşa… Ţine în sus, aşa, cu mâna, ca să poate să dea o…”

Observatorul: „Mai încearcă o dată să semnezi!”

Apoi, către Mihu Valentin „Ţine-i bine ăla (tabelul) să nu mâzgălească tot!”

Mihu Valentin îi dă bătrânei pixul în mâna dreaptă şi îi arată din nou unde să semneze, în ciuda semnelor evidente că femeia nu ştie ce face.

Mihu Valentin: „Acolo, ia mâzgăleşte… Acolo… Un pic mai sus, bunica”, după care îi apucă mâna bătrânii. La fel face şi fata femeii, aşa încât mâna dreaptă cu pixul în ea a bătrânei este acum mişcată de cei doi, pixul lăsând o dâră pe hârtie tabelului.

Mihu Valentin: „Gata, bre, suficient!”, spune după ce obligaţia semnăturii pe tabelul care atestă primirea buletinului de vot a fost executată. Odată îndeplinită această etapă a procedurii de vot, bătrâna muribundă primeşte buletinul de vot pentru a-şi exercita dreptul democratic la vot.

Niţă Ion: „Pune-i în mână şi să pună unde o vrea, acolo…!”

Mihu Valentin: „Bunicuţa, ia luaţi ştampila aşa în mânuţă şi puneţi dumneavoastră unde vreţi, noi ne întoarcem cu spatele, n-aveţi voie să-i spuneţi…”

Cristea Iuliana: „Numai să vadă… Pune-o pe foaie acolo matele cum vrei! Vai de…”

Mihu Valentin: „Gata, bunica, suficient! Gata! Suficient bunica… Ne dai ştampiluţa, vă rugăm, gata!”

Niţă Ion: „Gata, gata, gata! I-ai ştampila!”, spune disperat că femeia tot dădea ştampile pe buletinul de vot, fără să înţeleagă ce face. „Ia buletinul de aicea şi rămâi sănătoasă!”, mai spune după ce bagă buletinul de vot în urnă. Procesul democratic de vot cu urna specială se mai desăvârşise încă o dată! (Petronel Tudor- Săptămînalul “Informaţia”)

Marele merit al alegerilor prezidențiale a fost acela că au scos la iveală ultima marea creație a lui Ion Iliescu. După terorismul fără teroriști, după curățenia făcută nu cu aspiratorul,  ci cu parul în Piața Universității, după democrația originală, după corupția fără corupți, după proprietatea fără proprietari, toxicul bătrânel  ne lasă moștenire o creație hidoasă despre care habar nu aveam că există. Dreapta românească reprezentată fundamental de PNL și PNȚCD este o fantomă de un roșu intens demascată în toată splendoarea ei de apariția acestei coaliții inedite împotriva lui Traian Băsescu. Este de bun simț să constați că, în ciuda tuturor defectelor posibile sau inventate pe care i le-am putea imputa lui Băsescu, NIMIC nu ar fi putut să unească în aceeași barcă UDMR cu PRM, pe Constantinescu cu Iliescu și Voiculescu sau pe Doina Cornea și țărăniștii vopsiți din fosta Alianță Civică cu șeful spiritual al minerilor, Ion Iliescu. Este greu de imaginat că liberalii, care în 2004 luptau la baionetă împotriva corupției din PSD, să se pupe cu Hrebenciuc în bot fix în balconul din Piața Operei, la Timișoara. Nu mai vorbim de marea ticăloșie al lui Antonescu, care în cel mai pur stil iliescian a mințit ca un activist de partid, furând voturi din dreapta radicală cu un mesaj anti PSD și predând acele voturi fix în buzunarele lui Vanghelie. Geambaș de voturi, Antonescu și-a dat pe față toată hidoșenia duminică seara, când a ajuns să facă schimb de “tricouri” cu pesediștii în euforia victoriei iluzorii a lui Geoană. Ce anume poate justifica toate aceste comportamente aberante? Ura față de Băsescu? Probabil că da. Dar dacă acceptăm un asemenea răspuns, trebuie să admitem că ea nu putea emana decât dintr-un singur personaj: din Ion Iliescu. Preocupat să pervertească dreapta, să-i corupă liderii și să reducă opoziția la nivelul unui PSD cu altă denumire, Iliescu a scăpat din vedere ce se întâmpla sub pulpana lui de secretar de partid. Gruparea exterminată cu minerii în 1991 și condusă de Roman a migrat în afara cooperativei roșii fondând Partidul Democrat. Scurta tresărire de orgoliu a fost rapid reprimată de Iliescu, care i-a adus la ordine pe “revoltații” Petre Roma, Niculescu Duvăz sau Alexandru Sassu. Numai că Roman a fost debarcat după ce a eșuat lamentabil în anul 2000 când a obținut un scor ridicol la alegerile prezidențiale. Iar proiectul PD a fost recupearat de Traian Băsescu, cel care alături de PNL a creat alianța DA și a guvernat vreme de doi ani. 2007 a fost anul în care Iliescu a dat asaltul final.  A apăsat pe butoanele ascunse din ograda dreptei și rezultatele s-au văzut. PNL a debarcat PD de la guvernare și a supraviețuit doi ani la putere cu sprijin masiv de la PSD. Apoi, la alegerile prezidențiale fantoma roșie a scos la iveală întreg proiectul urzit atâția ani de zile. Dreapta de stânga s-a arătat integral, cu Patriciu butonând la PNL prin marionetele Crin Antonescu, Norica Nicolai sau Ludovic Orban, cu țărăniștii fabricați Emil Constantinescu și Radu Sârbu aduși la ordine și folosiți pe post de goarne și cu bătrânei ca Doina Cornea și Ion Diaconescu puși să binecuvânteze între două tratamente marea coaliție împotriva “dictatorului”. Un dictator înjurat 24 de ore pe zi și suspendat de Parlament fără nici un motiv. Toate aceste amănunte reclama o privire atentă asupra dreptei din România. Este un demers necesar care își propune demontarea ultimei mari manipulări pe care Ion Iliescu ne-a pregătit-o încă din primele zile ale anului 1990: o dreaptă de stânga.

Câteva capete pătrate și foarte seci din PSD s-au înfierbântat foarte tare la ideea că mega coaliția anti Băsescu ar putea câștiga alegerile. Pe lângă posturile deja împărțite cu anumiți șomeri din PNL, oamenii lui Ciupercă s-au gândit că au o problemă și cu presa.

În cadrul unei ședințe cu activul de bază derulată la primăria din Slobozia, oamenii au pus la cale sugrumarea unor ziare care nu sunt pe placul activului de bază al partidului. Este vorba despre Informația, Curierul Ialomițean și, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Gazeta de Sud Est.

Adică, Petronel Tudor, Daniela Istrate și subsemnatul. Ce avem noi trei în comun? Anchetele jurnalistice publicate separat și împreună care au pus Partidul într-o lumină nefavorabilă. Le-am spus că sunt hoți și le-am demonstrat, le-am spus că mint și le-am demonstrat, le-am spus că-s proști bâtă și le-am demonstrat. Ei ne-au pus la index, uitând că fiecare dintre noi le-am susținut punctual proiectele bune, le-am mediatizat personajele oneste și le-am acordat spații editoriale pentru a-și promova ideile atunci când le-au avut.

Până mai ieri ne-au înghițit cu noduri și au tăcut. Dar săptămâna trecută, înainte de alegeri, au explodat. Pentru că ceea ce au înghițit vreme de patru ani nu mai era de acceptat acum, când se vedeau la guvernare pentru vreo 100 de ani. Ciupercă dă cu subsemnatul pentru golăniile lui Olaru, câțiva primari sunt și ei anchetați pentru fraude consistente iar lațul se stânge ușor. Dacă anchetele jurnalistice și penale continuă, Ciupercă are o problemă. Și știe asta, exemplul domnului Savu fiind viu în mintea sa.

Dacă cu Savu ne-am războit onest, la vedere și cu argumente inclusiv în instanță, cu Ciupercă nu merge. El e imaculat. E diafan, e fundamental și primordial. El a inventat cinstea și competența, el a patentat tabla înmulțirii și legea atracției gravitaționale. E Dumnezeu pe pământ, nu suportă critica și face alergie la pamflet.

Iar trepădușii din jurul său, care spre deosebire de noi îl urăsc sincer și-i vor scaunul, îi alimentează vanitatea bolnăvicioasă și-i dau apă la moară: lasă șeful, ne ocupăm noi. Le dau o veste acestor băieți de cartier. Ni se rupe! Nu ne sperie că nu au cu ce. Doar ne enervează și ne dau motive să săpăm și mai adânc. Și să lucrăm în comun, ceea ce până acum nu s-a întâmplat. Iar asta, băieți, vă spun în calitate de cunoscător, e cam de rău. În ceea ce mă privește, vă declar deschis: proiectul meu este acela de a vă trimite în opoziție și a vă scoate din conducerea județului. Cu articole imparțiale și bine documentate. Și știți că voi avea succes pentru că știți ce ați făcut și ce urme ai lăsat. Ne vedem în 2012.

Marele plan al bolșevicului Ion Iliescu a fost confiscarea tuturor partidelor de pe scena politică astfel încât creația sa hidoasă numită pe rând FSN, FDSN, PDSR sau PSD să fie înconjurată în bătăliile din alegeri numai de partide prietene. Planul celui mai toxic om politic din România viza mai ales momentele în care, la presiuni internaționale, oficina sa de sorginte KGB-istă era nevoită să se retragă în opoziție iar evoluțiile țării nu trebuiau scăpate de sub control. Au fost două astfel de momente în istoria României. Este vorba de perioada 1996-2000 și perioada 2004-2008, momente în care PSD a ajuns în opoziție și în care România a încercat din răsputeri să se rupă de sub influența malefică a lui Ion Iliescu. O analiză a  acestor momente artă cum nu se poate de clar că Iliescu a avut situația sub control în permanență. În 1996 păpușa prin care Iliescu a controlat România s-a numit Emil Constantinescu. În 2004 se intenționa folosirea lui Băsescu pe post de manechin. Numai că Băsescu pare acum scăpat de sub control, dacă a fost vreodată, iar acest fapt este indicat de înverșunarea cu care toată turma politică s-a unit împotriva lui. Din această perspectivă, unele fapte petrecute în istoria recentă se văd astăzi într-o altă lumină judecate fiind prin prisma reacțiilor și comportamentului foștilor lideri ai așa zisei drepte politice din România.  La unele dintre aceste fapte am luat parte direct. Pe altele le știu din interior povestite de foști camarazi din PNȚCD. O scurtă sinteză pe care îmi propun s-o detaliez ca parte a unui proiect jurnalistic la care mă gândesc de ceva vreme ridică multe semne de întrebare cu privire la adevărata esență a dreptei românești pentru care am votat constant de 20 de ani iluzionându-mă ca votez împotriva stângii.

Unealta PNL

În sinteza despre frământările PNL publicată de curând am surprins marile trădări ale acestui partid care încă de la înființare a făcut abil jocul lui Ion Iliescu. Pe lângă cronologia faptelor culeasă de pe Internet, o mărturie video importantă am descoperit-o într-o emisiune a postului B1TV, la care Radu Moraru a expus o casetă care surprindea o ședință a activului FSN desfășurată la data de 28 ianuarie 1990. În jurul lui Ion Iliescu se afla toată gașca comunistă care avea să fondeze FSN-ul. Iliescu trasa liniile ideologice ale FSN și explica unui auditoriu cucerit de puterea argumentelor că Stalin și Ceaușescu ar fi fost exponenți ai dreptei mai de grabă și că stânga așa cum o vede el este calea de urmat. Iliescu tuna și fulgera împotriva partidelor politice nou create care cereau alegeri libere și se opuneau transformării FSN în partid și participării lui la alegeri, câtă vreme structura confiscată de Iliescu era o emanație a revoluției față de care orice concurență părea imposibilă. În discursul său Iliescu spunea, printre altele, că partidele istorice adică PNL și PNȚ nu aveau ce căuta la “plăcintă”, așa cum denumea el avuția națională, care trebuie să rămână în proprietate poporului. Adică a lor, a celor de la masă. La respectiva discuție nu a participat nici un reprezentant al partidelor istorice. Au participat în schimb doi oameni care aveau să acapareze ulterior PNL și să-l depună la picioarele lui Iliescu, așa cum am demonstrat. Este vorba despre Dinu Patriciu și Călin Popescu Tăriceanu. Prețul prestației celor doi a fost achitat în mandatul lui Emil Constantinescu. În anul 1998 Patriciu a preluat Rompetrol, companie importantă și profitabilă a statului român iar în 2000 a preluat combinatul Petromidia Năvodari, ale cărei datorii istorice în valoare de 571 de milioane de euro au fost transformate de Adrian Năstase în 2003 în obligațiuni scadente în 2010. Ulterior, aceste unități strategice ale României au ajuns în proprietatea statului Kazahstan. Adică pe mâna rușilor. Iar Patriciu a devenit cel mai bogat om din România cu o avere estimată la circa 3 miliarde de dolari. Cercetat în numeroase dosare penale, Patriciu a ajuns la judecată abia în regimul Băsescu, când a și fost reținut pentru 24 de ore. De aici și disperarea cu care luptă pe toate fronturile ca Băsescu să nu mai prindă un nou mandat de președinte. Era episodul lipsă din sinteza referitoare la derapajele PNL publicată deja și care arată clar că vreme de 20 de ani PNL a fost doar o unealtă a lui Ion Iliescu manevrată de acesta prin intermediul lui Dinu Patriciu. Relevant este că miliardarul provoacă prima ruptură a PNL în 1990, când creează PNL-AT. Până în 2002 mișcarea liberală a fost divizată în fracții conduse de oamenii lui Patriciu sau chiar de el. Artizanul unificării liberale a fost Valeriu Stoica, cel care a fost ulterior exclus din partid. Stolojan a fost cel care a dus partidul alături de PD-ul lui Băsescu în Alianța DA, spartă ulterior de tandemul Patriciu- Tăriceanu după ce Băsescu prin trompeta Elena Udrea a demascat intervențiile făcute de fostul prim ministru pentru blocarea dosarelor lui Patriciu ajunse la “maturitate”. Atât Stoica cât și Stolojan s-au regrupat în PD-L, partid care s-a unificat în cele din urmă cu PD-ul condus de Băsescu.

Ghimpele numit Corneliu Coposu

Același plan diabolic l-a avut Iliescu și cu PNȚCD, adevăratul adversar instituțional al stângii de sorginte rusească din România. Numai că aici Iliescu s-a lovit de ghimpele numit Corneliu Coposu. Fostul secretar personal al lui Maniu s-a opus din răsputeri planului lui Iliescu de creare a unei opoziții de carton cu o singură frază rămasă drept cea mai importantă moștenire a luptătorilor anti PSD de astăzi: “nu negociem principii”. Deși PNȚCD nu a fost scutit de infiltrații cu securiști și oameni ai stângii trimiși în misiune la partid, unitatea grupului care a format nucleul dur s-a menținut în jurul Seniorului mult timp și după moartea sa. Singura deviație s-a numit ANCD, aripă apărută în aprilie 1999, după debarcarea lui Victor Ciorbea din fruntea guvernului CDR, grupare din care mai făceau parte printre alții și frații Boilă. Ulterior, Ciorbea avea să aducă ANCD în CDR 2000, formațiune moșită de Emil Constantinescu pe mâna căreia PNȚCD avea să dispară din viața politică. Ciorbea avea să ajungă președinte al PNȚCD în 2001, prea târziu ca să mai poată face și altceva decât să asiste sa îngroparea rămășițelor celui mai anti comunist partid din România. După moartea Seniorului, proiectul lui Iliescu pentru PNȚCD a putu fi pus în practică, culmea ironiei, pe mâna celui pe care Seniorul îl vedea moștenitorul și continuatorul testamentului său politic: Emil Constantinescu.

Emil Constantinescu- demolarea mitului PNȚCD

Alegerile din 1996 au adus la putere CDR, alianță creată de Corneliu Coposu și preluată de Emil Constantinescu care i-a devenit președinte de drept. După victoria fragilă a CDR în alegerile parlamentare, Constantinescu se bate în turul doi al alegerilor prezidențiale cu … Iliescu. Pe care-l învinge cu ajutorul voturilor lui Petre Roman, cel debarcat de Iliescu din FSN cu minerii, în 1991. Ciudat însă, în teritoriu oamenii lui Petre Roman îl susțin pe Ion Iliescu pe față. Este de notorietate faptul că Maria Petre, care în 1996 era vicepreședinte PD al Consiliului Județean a desfășurat în subteran o campanie acerbă împotriva lui Constantinescu prezentat drept “Țap”. Cu toate că în majoritatea județelor țării animozitatea dintre cele două partide era evidentă, țărăniștii neputând uita Piața Universității și mineriada în care membrii PD fuseseră adânc implicați, Constantinescu câștigă președinția pe mâna lui Petre Roman și a campaniei comune duse de cei doi. De abia de aici Constantinescu își intră în rol. În urma scandalului “Apartamentul” Ciorbea este debarcat din funcția de prim ministru, nu înainte ca acesta să fie lăsat să ia toate măsurile nepopulare prin care s-au închis întreprinderile de stat și băncile falimentate de jafurile PDSR din perioada 1990-1996 (plăcinta de care vorbea Iliescu în 1990 în fața lui Patrciu și Tăriceanu). Șeful corpului de control al primului ministru, Valerian Stan, pune pe tapet scandalu locuințelor de la RAPPS atribuite ilegal unor oameni din vârful PDSR și PD. Constantinescu încearcă să blocheze scandalul și să-l menajeze pe Petre Roman, implicat în afacere până în gât. Ciorbea îl demite pe Stan la presiunile PD și ale lui Emil Constantinescu, apoi este el însuși debarcat de președinte.  Locul său este luat de Radu Vasile care reușește, în decembrie 1999 să semneze tratatul de preaderare a României la UE. Om cu mare influență în partid, Radu Vasile simte că Emil Constantinescu nu vrea să scape de sub control partidul și urzește un plan. Un grup de cinci deputați și senatori ai PNȚCD fondaseră așa numitul Grup de la Brașov, din care făceau parte Sorin Lepșa, Marius Bostan, Popescu Cala, Ionuț Gherasim și Radu Vasile. Acest grup, cu Vasile ajuns prim ministru încearcă să-l neutralizeze pe Ion Diaconescu și Ionescu Galbeni, oameni care se aflau sub controlul lui Constantinescu si blocau orice tentativă de radicalizare a partidului și de întărire în vederea alegerilor din 2000. Conjunctura politică ca și măsurile pe care PNȚCD a fost nevoit să le ia în perioada guvernării anunțau mari dificultăți electorale. În plus, în partid începuseră să apară scandaluri de corupție în jurul lui Mureșan, Radu Sârbu( cel care-i plasase Rompetrol și Petromidia lui Patriciu), Dudu Ionescu  (fost ministru de interne care a direcționat anchetele din dosarul FNI protejându-l pe Vântu). Era vremea în care Tăriceanu, în calitate de ministrul al industriilor nășea megatunul Porțile de Fier, afacerea pe care pesedistul Dan Ioan Popescu avea s-o preia și s-o mulgă patru ani în mandatul lui Ion Iliescu. Este, poate, cel mai bun exemplu de colaborare subterană între PSD, PNL și elemente din PD țesută sub protecția și cu sprijinul tandemului Constantinescu- Iliescu. La 3 zile după ce Radu Vasile semnează tratatul de preaderare al României la UE ceea ce echivala cu scoaterea țării de sub dominația economică a Rusiei și orientarea ei către Occident, Constantinescu dă semnalul schimbării forțate a lui Radu Vasile. Miniștrii controlați de Diaconescu și Galbeni își dau demisia pe rând, până când Radu Vasile este lăsat singur în sediul guvernului. A fost o mineriadă a gulerelor albe în care bâtele au fost înlocuite cu demisii, totul la comanda lui Ion Iliescu și sub supravegherea lui Constantinescu. Astfel, PNȚCD rămânea slab, fără potențialul candidat la președinție Radu Vasile și cu structurile din teritoriu sfâșiate de conflictele generate de apariția Grupului de la Brașov. Pentru a-și definitiva opera, Constantinescu și miniștrii marionetă coordonați de politrucul Vlad Roșca(fost secretar de stat la Interne și partener de afaceri al cuplului Bittner-Năstase ) ridică pragul electoral la 5% și decid ca PNȚCD să participle la alegeri în cadrul CDR 2000, formată împreună cu ANCD-ul lui Ciorbea revenit la matcă și care abia se înființase. Pentru ca CDR 2000 să intre în parlament erau necesare 15% din voturi. Greu de atins în condițiile în care Constantinescu a refuzat, la ordin(VEZI SCANDALUL ȚIGARETA, o piesă de teatru menită să-l poată face să se declare scârbit de politică și să-i motiveze retragerea), să mai candideze pentru un nou mandat iar Isărescu, susținut de CDR 2000 nu a dorit să se identifice cu această formațiune politică, delimitându-se puternic de ea. Deci suntem în anul 2000, cu PSD revenit la putere, cu un tandem PNL-PD care totaliza vreo 14% în Parlament și cu Ion Iliescu revenit la Cotroceni. Dar misiunea lui Constantinescu nu se terminase încă. Rămășițele PNȚCD trebuiau strânse și neutralizate. Aceasta a fost ultima misiune a lui Constantinescu în rolul de opozant(de paie) al lui Ion Iliescu (va urma)