Situația României anului 2009 este una extrem de cețoasă și incertă. Dincolo de greutățile economice datorate crizei mondiale, ceea ce se întâmplă în aceste zile pe scena politică demonstrează că România este un stat anchilozat în care instituțiile se calcă pe bombeuri. Politica a penetrat adânc în toate instituțiile administrației publice iar așa zisa reformă a statului este mai de grabă un deziderat de campanie decât o necesitate de care să fie conștienți toți politicienii. Parlamentul sau Președinția? Guvernul sau Parlamentul? Consiliul Local sau Consiliul Județean? Consiliul Județean sau Prefectura? Aceste dileme instituționale sunt simple teme de reflexie pentru privitorii scenei politice și rareori teme de dezbatere pentru partide. Contradicțiile legislative dintre instituții ne aduce de multe ori în blocaj instituțional, așa cum suntem acum, când avem dileme legislative în materia desemnării premierului.
Dileme la vârf
Cine are dreptul să propună premierul? Această întrebare are un răspuns clar. Conform Constituției elaborate în laboratoarele PSD, președintele are acest atribut. Parlamentul este chemat să valideze prin vot sau să respingă propunerea președintelui. Câtă vreme PSD a fost la putere, această separare de atribuții între Parlament și Președinte era un soi de măsură de siguranță. Iliescu s-a asigurat că nimeni de la Partid nu mișcă în front câtă vreme el este ocupat cu treburile țării pe care a condus-o 3 mandate constituționale. Și așa a și funcționat acest principiu, tensiunile intervenite între bătrânul stalinist și mai tânărul său discipol Adrian Năstase fiind depășite cu ajutorul pârghiilor de tip șopârlă pe care Iliescu a avut grijă să le strecoare în Constituție pe mâna defunctului Iorgovan. Când la putere a ajuns altcineva decât Iliescu, Constituția până atunci perfectă a devenit brusc învechită. Nu intră în discuție aici mandatul lui Emil Constantinescu, a cărui singură tresărire de cap al statului s-a manifestat la destituirea discutabilă a primului ministru Radu Vasile. Măsura luată atunci de Constantinescu era în deplin acord cu Constituția și a fost modificată ulterior de guvernul Năstase sub domnia lui Iliescu. Patriarhul roșu a trebuit să-i ofere o garanție Bombonelului, care anticipase un posibil conflict între palate. Conflictul a apărut și Năstase a fost protejat de garanția constituțională care prevedea că Președintele nu-l poate demite pe primul ministru. De reținut că modificările de Constituție negociate de clanurile lui Ilici și Bombonel au avut nevoie de prelungirea ilegală a referendumului. S-a votat două zile inclusiv prin supermarketuri ca această nebuloasă ce avea darul de a împăca setea de putere a două clanuri ale aceluiași partid să devină literă de lege. Și a devenit, cu largul concurs al opoziției reprezentată de PNL și PSD, care n-au protestat de loc la impunerea cu forța a acestor reglementări imbecile. Acum, când șopârlele legislative sunt folosite de Băsescu în lupta electorală și politică cu Opoziția de tip gașcă de cartier, Constituția e nocivă. E veche. Trebuie schimbată. Nebunia a atins cote de avarie din moment de Geoană și Antonescu inventează cutume și subînțelesuri ale unui text de lege care spune clar că Președintele nu are datoria să țină cont de majoritățile inventate de Parlament în absența unui partid cu 51% în alegeri. Morala: atenție când legiferezi, că nu se știe cine va folosi legea și în ce scopuri. Realitatea demonstrează că nici un partid politic nu este în stare ca atunci când este la putere să elaboreze legi care să avantajeze Opoziția. Pentru că toți uită când sunt în fruntea bucatelor că vor ajunge în opoziție. (va urma)
Nominalizările pentru funcția de prim ministru lansate de combatanții de pe scena politică arată foarte clar două moduri de gândire total diferite. Coaliția ad-hoc PSD-PNL-UDMR, cea care l-a proptit pe Bogdan Olteanu, acest Sorel cu capul chel fix in fruntea BNR, vine acum cu un primar german. Este vorba despre Klaus Johannis, un neamț perfect adaptat condițiilor din România, cercetat în câteva dosare penale. Posesor a vreo 6 case și titular de conturi burdușite, omul nu deține și n-a deținut vreodată vreo firmă. Ca și susținătorul său Crin Antonescu, Johannis este un bugetar de carieră despre care nu se poate spune că a dus-o tocmai rău. Acuzațiile de delapidare și abuz în serviciu împotriva intereselor persoanelor dezvăluite de presă încă de prin 2004-2005 s-au concretizat într-un dosar de toată frumusețea care face din neamțul minune al coaliției de la Grivco păpușa perfectă. Sforarii se bat pe ciosvârta de aparentă moralitate pe care neamțul o afișează pentru necunoscători cu speranța că vor împrumuta de la el ceva alură europeană, ca și cum bunul simț afișat de neamț ar putea fi contagios. Nu este și asta o demonstrează cu vârf și îndesat înțepăturile dintre Geoană și Antonescu, păpușarii care vor jongla cu slăbiciunile de dosar ale neamțului mai ceva ca băieții de la teatrul Masca. La celălalt capăt se găsește propunerea dictatorului Traian Băsescu. Lucian Croitoru este un economist cu experiență guvernamentală și un expert recunoscut în macroeconomie. Singurul defect găsit de tonomatele din trusturile de presă ale mogulilor ar fi o restanță de o lună la întreținere și faptul că FMI a dat semnale discrete cum că Băsescu a găsit soluția corectă. Dincolo de paralela inegală dintre un primar performant alimentat totuși cu fonduri grase pentru că Sibiul a fost capitală culturală europeană și un finanțist pur sânge agreat de finanțatorii de la FMI, rămâne doar comparația dintre dosare. Între restanțele la întreținere ale lui Croitoru și rechizitoriile lui Johannis privind retrocedări abuzive sau declarații de avere tardive și neconvingătoare se definește filozofia celor două tabere. Coaliția Prostănacului susține marioneta, dictatorul susține un personaj absolut biped și capabil de replică. Cum rămâne atunci cu gargara promovată de Geoană și Antonescu? Cât de tehnocrat va fi guvernul unui premier a cărui singură calitate este originea etnică chipurile sănătoasă? Rămâne cum am stabilit. Cocoșații s-au demascat și și-au pus filozofia în practică. Cu cât mai șantajabil, cu atât mai bine. Johannis este poza, Croitoru soluția.
Faptele descrise de Milică Marinescu s-au petrecut la data de 19 august 2009, la ieșirea din orașul Țăndărei. Milică, un tânăr de fel din Slobozia plecase de la mama sa care locuiește în Țăndărei. La ieșirea din oraș a fost oprit în trafic de un oarecare Radu Adrian, pe care-l cunoștea și care i-a cerut să ia legătura cu un amic comun pentru a-l convinge să restituie o datorie de 10.000 de euro. În timp ce discutau lângă mașina lui Milică a oprit un autoturism Audi Q 7 din care au coborât niște indivizi. Milică a fost scos din mașină, i s-au luat cheile și a fost condus, cu acceptul sau la un restaurant din oraș. Acolo s-a întâlnit cu Radu Constantin, tatăl lui Radu Adrian, care l-a rugat să-i dea numărul de telefon al lui Chipăilă Florin, amicul datornic. Radu Constantin a decretat că până nu își va recupera datoria, mașina lui Milică va rămâne gaj. Și așa s-a întâmplat, acesta plecând către casă pe jos. Marinescu nu pricepe de ce i-a fost sechestrată mașina cu atât mai mult cu cât, zice el, nu avea nici o legătură cu afacerea dintre familia Radu și Chipăilă Florin. Ca atare a apelat la poliție și a fost îndrumat de la serviciul 112 către poliția din Țăndărei, competentă să soluționeze cazul. Și de aici organul de cercetare penală își intră în rol. Un rol comic dacă n-ar fi tragic.
Organul redactează
Ajuns la poliția din Țăndărei, Milică este luat în primire de subinspectorul Iulian Tudorache, care s-a apucat să redacteze plângerea cu mâna sa. Ceea ce omul legii a scris acolo omite pasaje importante din relatarea victimei. La final însă, vigilent, polițistul a avut grijă să menționeze că partea vătămată a dat declarația de bună voie iar cele consemnate sunt reale. Pus să semneze “ca să își poată recupera mașina”, Milică semnează fără să citească și se așează într-un colț așteptând ca poliția să-i aducă mașina așa cum îi spusese polițistul. După un timp, polițistul revine din teren și îl anunță că a sechestrat mașina în curtea celor care o “rechiziționaseră” și că trebuie să accepte decizia procurorului. O săptămână mai târziu Parchetul se pronunță halucinant. Fapta reclamată de Milică este încadrată ca abuz de încredere. Procurorul își însușește nonșalant susținerile acuzaților și admit că, mai întâi Milică a fost de acord să lase mașina gaj înmânând singur cheile cămătarilor pentru ca mai apoi să concluzioneze că acesta a primit 10.000 de euro pentru mașină fără să se perfecteze un act de vânzare cumpărare. Ce conta că mașina lui Milică, un BMW 325 care costase 17.000 de euro nu putea fi vândut cu 10.000 la câteva luni e la cumpărare. Milică nu a fost audiat și măsura aberantă a polițiștilor, care au sigilat mașina în curtea familiei Radu și i-au înmânat proprietarilor doar cheile a fost menținută. În fața unei asemenea soluții aberante, păgubitul a apelat la arbitrajul procurorului șef al Parchetului Fetești, care a menținut soluția. În aceste condiții Marinescu s-a adresat justiției. El acuză că afirmațiile din plângere nu-i aparțin și că procurorii nu au vrut să asculte și poziția sa. Până când justiția va da o soluție, mașina lui Milică staționează fără roțile din spate în curtea familiei Radu. Iar păgubașul deja nu mai înțelege cine sunt infractorii și cine sunt oamenii legii.
Moțiunea de ieri a adus România înapoi în ianuarie 2009. Cu un raport de forțe sensibil modificat față de momentul investirii guvernului PSD-PD-L prin dezertarea unor parlamentari PSD și PNL și încorporarea lor la PD-L, scena politică este neschimbată față de alegerile din 2008. Mingea se află la președintele Băsescu de la care va veni nominalizarea pentru postul de prim ministru. Singura schimbare este faptul că acum operațiunea se va derula în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale. De data aceasta președintele are mult mai puține opțiuni. Este clar că fără PD-L nu va exista nici un guvern. Este la fel de clar că o combinație PNL-PD-L sau PSD – PD-L nu este posibilă și că nici o combinație cu UDMR nu prezintă garanții câtă vreme la poarta Uniunii atârnă felinarul roșu. Judecând după atacurile pe care găștile lui Geoană și Antonescu le-au îndreptat împotriva lui Băsescu este greu de crezut că președintele va mai face gafa de a-și băga dușmanul în casă. Băsescu nu face decât să profite de Constituția creată de starostele Ilici Iliescu pentru sine și să se joace de-a Dumnezeul politicii cu uneltele pe care i le-a pregătit inconștient bătrânul stalinist din capul gol al PSD. Judecând în funcție de aceste elemente și ținând cont că Băsescu nu-i deloc naiv se conturează tot mai clar o soluție. Președintele va nominaliza premier de la PD-L care va forma un guvern ce va fi validat la a doua încercare pentru că nici unul dintre parlamentari nu vrea să plece de lângă abator după ce a cheltuit miliarde în campania electorală. Cu acest guvern Băsescu va trece alegerile. Iar dacă va câștiga va propune cu adevărat un premier independent, cel mai probabil pe Mugur Isărescu, care va crea un guvern de largă concentrare. Sau de tehnocrați, în funcție de pozițiile PSD șiP NL care acum încearcă să vâre pe sub ușa de la Cotroceni un independent de stânga-dreapta drept prim ministru interimar. Soluția este de-a dreptul hazlie pentru că e la mintea cocoșului că primarul Sibiului nu va da vrabia din mână pentru două luni de cap al unui executiv marionetă. În cazul în care PSD și PNL vor forța lucrurile și vor respinge guvernul propus de PD-L, deși nu prea văd cum ar putea Geoană și Antonescu să-și controleze parlamentarii ajunși în funcții pe banii lor, se va ajunge la anticipate. Caz în care meciul se joacă și intră în prelungiri cu efectul devastator al deteriorării situației economice. Dacă conjurația de stânga-dreapta îl va suspenda pe Băsescu așa cum a mai făcut-o, președinte va câștiga alegerile cu 80%, fapt demonstrat la referendumul trecut. Ori cum am da-o, tot Băsescu are cartea câștigătoare. Iar moțiunea de ieri n-a făcut decât să-i aducă pe semnatari acolo de unde au venit. Adică în copaci. Cu ce costuri pentru România, vom vedea.
În partea a doua a interviului acordat GSE, deputatul Marian Neacșu face o radiografie asupra situației economice a României. Domnia sa consideră că în 2010 România va plăti nota de plată a consumului în exces din anii trecuți, dar și prețul lipsei de eficiență a guvernărilor din ultimii ani. În opinia sa aparatul de stat este supradimensionat și funcționează prost iar revendicările sindicale sunt justificate doar de modul în care guvernul alocă resursele bugetare ca și cum criza nu ar exista.
Cum vedeți evoluția economică a României condusă de un guvern minoritar și sub spectrul grevelor anunțate de sindicate?
Aș vrea să am un oarecare spirit vizionar și să pot să răspund foarte obiectiv la întrebarea asta. Din nefericire este un lucru care nu îmi dă voie să am nici măcar o viziune foarte amplă, ci una restrânsă. Ce nu pot să înțeleg este faptul că ne-am plâns până acum o săptămână că nu mai avem bani pentru funcționarea autorităților locale, pentru finanțarea sistemului de sănătate, ne împrumutăm la FMI ca să băgăm banii în consum pentru a plăti salarii și pensii. În ședința de guvern de joi am aflat că avem bani să plătim pensia socială, avem bani să dăm la drumuri naționale și județene, avem bani să plătim cheltuielile necesare pentru primării. Nu vreau să politizez discuția dar vreau să spun că nu pot avea o viziune din aceste considerente. Experiența mea din zona economică îmi spune că vom traversa o perioadă extraordinar de dificilă.. Acest comportament, pe care toate guvernele l-au avut pentru a obține câștiguri electorale, nu sunt de bun augur pentru că seamănă cu tactica pârjolirii în calea celor care vin. Iar activitatea în România nu se închide nici pe 22 noiembrie nici pe 6 decembrie. Dacă nu gestionăm cu responsabilitate resursele în perioada aceasta aruncăm anatema nefuncționării sistemului cel puțin și în primul trimestrul al anului viitor. În aceste condiții înclin să cred că ar trebui să existe un efort conjugat din partea tuturor acelora care pot să aibă decizie. Am și un exemplu ilustrativ. S-a anunțat criza politică și devalorizarea a început să cunoască iarăși un nivel destul de abrupt. Aparent, pentru multă lume nu înseamnă prea mult cei câțiva bănuți care se adună în fiecare zil la cursul de schimb leu- euro în dreptul leului. Dar pentru sumele foarte mari care se discută la nivel macro, pentru faptul că noi importăm o bună parte din resursele economice plătindu-le în valută, lucrurile acestea nu sunt deloc neglijabile. Și pentru nivelul de trai este un lucru negativ și cred că dacă ar fi gândit cu mai multă răspundere față de cetățeni colegii noștri ar fi trebuit să evite crearea acestei crize politice artificiale în momentul în care se stabilea cursul leu-euro în baza căruia se vor calcula accizele anul viitor. Criza politică a dus cursul de la 4,17 lei pentru un euro la 4,25-4,27. Cursul la care se calculează accizele pentru anul viitor va fi de 4,27, nu 4,19. Deci vom plăti mai mult pentru toate produsele accizate.
Acordul cu FMI este contrar revendicărilor sindicale. Sindicatele devin agresive și amenință cu blocaje. PSD este într-o relație subterană foarte bună cu sindicatele…
Ar trebui să fie pe față această relație. Pentru că PSD are o politică socială…
Întrebarea mea este cine mai apără în România interesele legitime ale mediului privat, cel care plătește nota de plată pentru toate aceste politici sociale?
Di nefericire interesele mediului privat nu au fost reprezentate la nivelul executivului..
La nici unul dintre guverne..
La nici unul, sunt aproape total de acord. Mai mult decât atât, acum mai mult decât oricând se manifestă un soi de concurență neloială a statului în economia reală. De ce nu este lăsat sistemul privat să-și găsească propriile soluții? Statul are o poziție distructivă în raport cu mediul privat. Cei din mediul privat au fost primii care au realizat care sunt efectele crizei și și-au luat primele măsuri. Au redus cheltuielile, și-au redimensionat personalul și și-au reconsiderat poziția în raport cu ceea ce oferă piața în acest moment. În zona publică, care are mult mai multă remanență și mult mai mult imobilism, lucrurile nu numai că nu s-au pus în termenii aceștia ci nu se pun în acești termeni nici în continuare. Or, în condițiile în care de la privat se disponibilizează un număr important de personal, mulți dintre patroni renunțând în momentul acesta la ceea ce înseamnă esența capitalismului, respectiv obținerea de profit, doar ca să își salveze afacerea, la stat lucrurile rămân neschimbate. Iar atunci când se încearcă a se lua măsuri în zona respectivă fie nu se recunoaște că aparatul este unul stufos deși asta este evident, fie nu se recunoaște că aparatul de stat este ineficient, și asta o știm cu toții. Mai mult decât atât se manifestă și această agresivitate a sindicatelor din sistemul public despre care spuneai ceva mai devreme. Este în mod cert o foame de bani teribilă. De asta ne-am împrumutat la organismele internaționale, de asta avem o marjă de datorie internă foarte mare. Apreciez că este o mare prostie să ne împrumutăm pentru a consuma. Pentru că acei bani pe care-i împrumutăm ca statul să funcționeze prost din punct de vedere instituțional vor antama generațiile viitoare. Ceea ce se întâmplă acum referitor la agresivitatea mișcării sindicale ea pleacă de la un principiu cunoscut. Românii au o vorbă care spune că nu e prost cine cere, ci cel care dă. Pentru a-și putea susține interesele, și, slavă Domnului, știm că sunt destule, cei de la vârful mișcării sindicale sunt datori să iasă în fața celor pe care-i reprezintă cu realizări cât mai notabile. Motiv pentru care solicită. În aceleași timp este de condamnat și executivul care nu a găsit cele mai bune abordări. E normal să vi să ceri și să iei totul. Dar la fel de bine cunosc și sindicaliștii că ne aflăm într-o perioadă e criză. Dacă părțile ar fi stat față în față cu picioarele în apă rece s-ar fi găsit soluții pentru obținerea unui echilibru între ce se cere și ce se poate da efectiv.
Executivul a avut totuși o voce mai rațională decât restul clasei politice. Cei din executiv, de la ambele partide îndemnau la cumpătare iar politicienii angrenați în campanie bombardau cu discursuri populiste. Cum se împacă atitudinile acestea?
Se pot găsi aici circumstanțe. Atâta vreme cât cei neimplicați la guvernare văd că în zona executivului există cheltuieli cu un caracter preferențial și neeconomicos atunci sunt îndreptățiți să creadă că sunt bani care nu sunt mobilizați acolo unde ar trebui, motiv pentru care se solicită. Și cred că asta este și filozofia sindicatelor. Când soliciți cumpătare, ar trebui să demonstrezi prin puterea exemplului că această cumpătare este posibilă. Or, lucrul acesta nu a fost extrem de vizibil în actul de guvernare. Am avut cel mai mare buget de investiții. Eu nu am văzut nici o investiție spectaculoasă pusă în operă.
O perspectivă asupra vieții economice de după alegeri?
Indiferent cine va câștiga alegerile situația economică va fi aceeași. Cred că vom plăti prețul exceselor pe care le-am făcut în ultimii ani. Apreciez că efectele devastatoare ale crizei vor fi mai vizibile anul viitor. Nici acum și nici înainte de alegerile parlamentare din 2008 nu am aflat adevărul despre situația reală a economiei românești. Eu cred că ea este mai ea decât se previzionează și decât cunoaștem. Atâta vreme cât te împrumuți pentru a consuma este echivalentul național al acelui împrumut cu buletinul. Oamenii s-au bucurat foarte tare, și cred că într-un fel sau altul acesta este și fundamentul crizei, că se pot împrumuta ușor. Și ei s-au împrumutat tot pentru consum. Au fost foarte puțini cei care s-au împrumutat pentru a-și cumpăra un mijloc productiv, care să producă plusvaloare. Ne-am împrumutat să cumpărăm un frigider, o mașină, o casă. Am vrut să demonstrăm un alt statut față de cl pe care îl avem în mod uzual. Poate că ar fi trebuit intervenit mult mai demult în sistemul bancar care a cordat credite pentru orice. Prețul pentru acest desfrâu al consumului îl vom plăti după alegeri. Se prezumă că vom avea o perioadă liniștită de 3 ani fără alegeri. Și trebuie să recunosc că abia o aștept. Ar trebui să fie o perioadă în care să putem construi în liniște. Nu cu măsuri luate pe genunchi și nu cu asumări de răspunderi guvernamentale. Sper să avem și președinte și guvern care să susține astfel de abordări.
Credeți că PSD ar putea susține un guvern de tehnocrați cu un program economic care să nu aibă legătură cu programele politice ale partidelor parlamentare?
Aș vrea să cred că nu s-ar impune o astfel de guvernare. Că lucrurile nu sunt atât de rele. În opinia mea un guvern de tehnocrați susținut din parlament ar trebui să apară atunci când un guvern politic nu mai are soluții. În tot spectru politic există politicieni care au dovedit de-a lungul timpului profesionalism. Am avut miniștrii politici buni la toate partidele. Poate că s-ar impune un guvern de largă coaliție decât un guvern de tehnocrați.
Consiliul Județean Ialomița a aprobat în ședința de astăzi participarea la sesiunea de depunere de proiecte prin Programul Operațional Sectorial “Creșterea Competitivității Economice” 2007- 2009. Conform stiudiului de oportunitate prezentat consilierilor valoarea proiectului se ridica la 10 milioane de euro din care valoarea contribuției bugetului județean este de 200.000 de euro, diferența de 9.200.000 de euro fiind finanțare nerambursabilă. Parcul fotovoltaic care va fi amplasat în comuna Gura Ialomiței va genera aproximativ 3GWh energie electrica anual, economia realizată la bugetul CJI ridicându-se la circa 1.000.000 de lei pe an. Durata de funcționare a parcului este estimată la 30 de ani, specialiștii recomandând schimbarea soluției tehnice care acum este vârf de tehnologie după circa 15 ani. Alături de proiectul parcului eolian ce va fi amplasat în aceeași zonă și acest proiect a fost implementat de vicepreședintele CJI, Ioan Martin și reprezintă premiere absolute pentru o administrație locală inertă până acum.
Presa locală a fost inundată de o scrisoare de tip autodenunț în care patronul firmei Eldaga, un oarecare Paul Toma, se dă în gât cu frenezie recunoscând țepe de sute de miliarde de lei trase de-a valma firmelor, Fiscului și propriilor angajați pe care i-a lăsat pe drumuri punându-i să-și amaneteze casele pentru obținerea unor credite din care bieții oamenii n-au luat un șfanț. Deși GSE deținea “documentul” încă de marți 6 octombrie, am considerat că publicarea nu este oportună având în vedere lipsa de credibilitate a presupusului autor și absența oricăror probe care să ateste faptele relatate de deja celebrul “inginer financiar”. Nu ne-au convins nici poveștile lacrimogene ale lui Toma despre conflictele sale cu “bancherii” din lumea interlopă, nici dezvăluirile senzaționale despre șpăgi date unor oameni politici sau polițiști și nici măcar afacerile dubioase derulate sub cupola Băncii Carpatica. Câtă vreme afirmațiile agramate ale autorului scrisorii nu sunt însoțite de dovezi solide ne aflăm în fața unor delațiuni ordinare care nu merită atenție. Un singur lucru ne-a atras atenția în toată poveste însăilată pe 7 pagini aruncată presei spre publicare. Despre afacerile necurate ale firmelor lui Paul Toma știau extrem de multe lucruri o mulțime de oameni. Unii chiar din Poliție sau din Parchet. Pe la firmele lui Toma au trecut în control și Garda Financiară și Fiscul. Absolut nimeni nu a catadicsit să analizeze atent afacerile lui Toma care înfloreau văzând cu ochii. Cu organele de control Toma era în termeni mai mult decât amicali. Nimeni nu l-a deranjat deși toată lumea știa cu ce se ocupă, cum își produce banii și cum schimba limuzinele de lux ca pe șosete. Pe baza informațiilor pe care le dețineau, oamenii din instituțiile statului ar fi putut să-l oprească la timp. Inclusiv amicii lui de la care lua bani și cărora le împrumuta bani. N-au făcut-o. Au preferat tacă și să acopere. Unii pentru șpăgi, alții din “prietenie”. Târâți acum prin oala cu lături se simt revoltați. Și unii, și ceilalți. Probabil că la un control amănunțit, multe adevăruri incomode ar ieși la iveală și mulți cetățeni imaculați în onorabilitatea lor ar ieși mai mult decât șifonați. Scrisoare lui Toma este rodul unor manipulări ordinare. Nu aflarea adevărului se urmărește de către păpușarii care-l manevrează pe bietul țepar. Căci acele adevăruri ar putea să-i înfunde inclusiv pe cei care acum se folosesc de el ca de o bâtă. Este o răfuială între grupuri de interese disperate care văd cum plăcinta se micșorează. Haita flămândă se încaieră pe resturile unui sistem economic bazat pe afaceri de tip mafiot. Atât și nimic mai mult. Marele merit al cestui demers neobișnuit în lumea băieților cu gulere albe este acela că arată mizeria din sistem. Ne arată, dacă mai era nevoie, cât de multă corupție există în instituțiile publice din Ialomița. Fisc, Gardă Financiară, Poliție, Parchet, toate aceste instituții au acoperit infracțiunile comise și prin intermediul firmelor lui Toma, conectate la fluxuri financiare cu firmele multor oameni de afaceri ialomițeni care se revendică a fi pionierii capitalismului de Bărăgan. Și, din acest motiv, nicio o anchetă declanșată la autodenunțul bietului găinar nu va merge până la capăt. În rest, totul e bârfă de șanț despre găinari și găinării. Semnând acest autodenunț, Toma și-a semnat condamnarea căci a încălcat legea tăcerii. Din păcate pentru ADEVĂR, doar condamnarea lui.
Plecați de lângă abator(a se citi guvernare) din rațiuni electorale, pesediștii s-au văzut nevoiți să părăsească structurile de putere din teritoriu unde au fost instalați pe principiul: “cu cât mai prost cu atât mai sus”. Mașina birocratică a PD-L s-a mișcat repede și, peste noapte, prefecții politici numiți în funcții prin încălcarea flagrantă a tuturor legilor românești au fost trimiși după semințe. În faza a doua a purificării administrative au căzut victime clienții politici din instituțiile publice trimiși de PSD să administreze țărișoara pe motive că alții mai competenți ca ei nu se există, cum ar spune domnul deputat Marian Neacșu. Numai că deși până și liderii marcanți, vorba vine, ai partidului antisocial și antidemocrat recunosc deschis că oamenii lor au fost numiți pe criterii exclusiv politice, abandonarea funcțiilor s-a dovedit a fi o întreprindere dificilă. Ciolanul puterii locale aducător de avantaje electorale este greu de lăsat din fălci de armata de epsiloni trimiși la muncă în folosul comunității (sanchi!) de Partidul lui Ciupercă. Ca atare, mințile la fel de pătrate din capul partidului stat au imaginat un plan pe cât de parșiv pe atât de tembel prin care ciolănarii din deconcentrate să rămână la butoane măcar cu numele. Ciuma roșie, cum este alintat PSD în mediile sătule de comunism, a intrat în concediu medical. Prima a fost adjuncta de la Inspectoratul Școlar, răpusă de o boală misterioasă dar contagioasă. Contagioasă căci boala a lovit necruțător în toate județele și, a dracului coincidență, a lovit doar în pesediști. A urmat-o tomnaticul senil de la finanțe, pocnit și el cu un certificat medical justificat întru-câtva dacă ar fi să ne gândim că de o seamă cu Burebista fiind și având o nevastă de-a doua ce i-ar putea fi fiică, e posibil să-i fi cedat caroseria pe ici, pe acolo, prin punctele esențiale. Surprinde faptul că etilicul de la Spital n-a apelat și el la un certificat medical, deși având în vedere cantitatea marea de spirtoase care-i traversează zilnic cavitatea bucală am fi fost tentați să credem că l-a răpus boala. Această mică hoție de duzină care aruncă o umbră de neseriozitate asupra acestei academii de banditism care este PSD-ul arată că degradarea a cuprins până și lumea interlopă cu gulere albe. Unde este rafinamentul de odinioară dus pe culmi de Năstase și gașca? S-a dus pe apa sâmbetei odată cu cadavrul politic al tătucului spiritual, moscovitul Ion Iliescu. Păi, ce tun e acesta în care statul este păgubit doar cu cele câteva sute de milioane ce vor fi plătiți din buget unor bolnavi închipuiți? Au ajuns maeștrii tunurilor și artizanii șpăgilor să se bucure la o biată fraudă cu documente medicale inventate? În ce țară trăim? Ce păzesc alde Vanghelie, Mazăre, Dragnea și toată pleiada de maeștrii din PSD? Exact cum spunea în 1989 nea Ilici, apostolii Prostănacului au întinat nobilele idealuri ale banditismului. Nici măcar la hoție nu mai suntem ce am fost. Să ne fie rușine!
CONSILIUL JUDEŢEAN IALOMIŢA se convoacă în şedinţă extraordinară în data de 12.10.2009, ora 11.00 în sala de şedinţe a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” Ialomiţa, având următoarea ordine de zi:
Discutarea şi adoptarea următoarelor proiecte de hotărâre :
a)privind aplicarea de către Consiliul Judeţean Ialomiţa, în calitate de coordonator, la „Programul de îmbunătăţire a calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate”;
b) privind aprobarea iniţierii procedurilor în vederea realizării Proiectului „Asigurarea energiei electrice pentru funcţionarea unor instituţii publice din judeţul Ialomiţa prin captarea energiei verzi solare – Parcul Solar Fotovoltaic Gura Ialomiţei”.
Şedinţa este publică.
PREŞEDINTE,
Vasile Silvian CIUPERCĂ
Patru tineri cu vârste cuprinse între 20 si 28 de ani din comuna călărăşeană Dragalina au fost prinşi în flagrant de o echipă mixtă de siguranţă publică în timp ce încercau să sustragă motorină dintr-un autotren parcat într-un loc special amenajat pe DN21. Pentru imobilizarea şi reţinerea acestora, au fost executate patru focuri de avertisment în plan vertical.
În vederea prevenirii şi combaterii sustragerilor de combustibil din rezervoarele autovehiculelor parcate pe timpul nopţii în spaţiile din zona de competenţă a Poliţiei Municipiului Slobozia, în noaptea de 5/6 octombrie a.c., echipe mixte formate din poliţişti şi jandarmi au acţionat în zona mai multor parcări vulnerabile, situate pe raza municipiului.
Cu această ocazie, în jurul orei 02.30, într-o parcare de pe DN 21, situată în zona industrială de sud a municipiului Slobozia, a fost observat un autoturism de provenienţă străină, din care au coborât trei persoane având asupra lor două bidoane şi un furtun, iar o a patra persoană a rămas în autoturism, lăsând motorul maşinii pornit.
Cele trei persoane s-au îndreptat spre un autotren parcat şi după ce au forţat sistemul de închidere al rezervorului, au încercat să sustragă motorina. La vederea oamenilor legii, cei trei au abandonat ustensilele şi au fugit, încercând să urce din mers în autoturismul cu care veniseră şi care a demarat brusc. Unul dintre suspecţi a reuşit să plece cu maşina, iar ceilalţi doi au fugit pe terenul agricol din apropiere.
Întrucât suspecţii nu s-au oprit la somaţii, în vederea imobilizării şi reţinerii acestora, agentul de poliţie a executat patru focuri de avertisment în plan vertical, reuşindu-se prinderea unui tânăr în vârstă de 28 de ani, din comuna Dragalina, judeţul Călăraşi.
Ulterior au fost identificaţi şi ceilalţi participanţi la comiterea faptei, aceştia fiind trei tineri cu vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, toţi din aceeaşi localitate cu persoana reţinută şi care în prezent se sustrag cercetărilor.
Prin extinderea cercetărilor în sarcina celui prins s-au reţinut şi alte două fapte similare aflate în evidenţele cu autori necunoscuţi ale Poliţiei, fapte comise în lunile noiembrie 2008 şi iunie 2009 tot pe raza municipiului Slobozia.
Suspectul a fost reţinut pe bază de ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de ieri, 6 octombrie a.c., a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia cu propunere de arestare preventivă, propunere însuşită şi susţinută în faţa instanţei care a emis pe numele acestuia un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile.
În prezent, cel în cauză se află în arestul Inspectoratului.
Cercetările continuă pentru documentarea întregii eventuale activităţi infracţionale.
COMPARTIMENTUL RELAŢII PUBLICE
