E aproape stabilit că din toamnă orice vizită la medic va fi taxată. Băgând mâna în buzunarul contribuabilului, ministrul Bazac speră să închidă gura medicilor care se plâng că sistemul este subfinanţat şi că au salarii mici. Profund imoral, actul normativ inventat de capete pătrate din Ministerul Sănătăţii nu va rezolva nimic. Deşi oficial se spune că acest sistem clocit cu girul Băncii Mondiale va aduce circa 150 de milioane de euro în conturile statului şi că va elimina şpaga din spitale, în mod real măsura nu va rezolva nimic. Singurul efect va fi acela că va scoate câteva sute de mii de lei din buzunarele celor pentru care suma chiar contează şi că aparatul infernal care căpuşează banii sănătăţii va mai avea ceva de ronţăit. Cârpeala preluată din alte sisteme de sănătate nu va reuşi să facă uitată şpaga, pentru simplu motiv că nici un doctor nu se uită la o atenţie de câteva sute de mii pentru o intervenţie care presupune mai mult de 5 minute de atenţie. Taxa lui Bazac nu face decât să mai pună un cap acestei struţo-cămile care este sistemul de asigurări de sănătate românesc. Este profund imoral să ceri coplată unui cetăţean care a plătit lunar timp de zeci de ani 5,5% din veniturile sale fără să beneficieze de 5 bani din sistem şi care are ghinionul să aibă nevoie de o vizita la medic. Este ilogic să menţii un sistem chipurile gratuit de care nu beneficiază cu adevărat nimeni în loc să laşi asiguratului libertatea să decidă unde să plătească pentru servicii medicale. Câtă vreme Casa de Sănătate a devenit din instituţie financiară independentă care trebuia să gestioneze banii asiguraţilor un soi de anexă scumpă a Ministerului Sănătăţii de la care primeşte ordine, despre ce tip de sistem vorbim? Cât va acoperi peticul lui Bazac din găurile unui sistem putred şi corupt la rădăcina lui? Nimic. Pentru că dacă socotim numai banii aferenţi programelor naţionale pentru cancer, diabet sau SIDA constatăm că de la 50 de milioane în 2003 s-a ajuns la un buget de 400 de milioane de euro în 2008 fără ca numărul beneficiarilor să crească semnificativ. Au crescut doar beneficiile firmelor din domeniu şi şpăgile gestionarilor sistemului. Doar din stoparea acestor hoţii şi din diminuarea cheltuielilor de administrare a banilor sănătăţii s-ar scoate suficiente fonduri cât să nu fie nevoie de introducerea acestui bir inutil şi imoral. Încercând să ajute pe toată lumea, statul nu ajută, de fapt, pe nimeni. Până nu se va admite faptul că asistenţa statului trebuie să se limiteze la o injecţie pentru defavorizaţi iar cei care au bani să fie lăsaţi să şi-i administreze singuri pe baza sistemului de asigurări privat nu se va putea urni căruţa din loc. De fapt, nu de grija defavorizaţilor sistemul sanitar este ţinut sub controlul statului. Ci pentru că astfel controlat, sistemul generează profituri infernale şi şpăgi colosale. Restul este gargară populistă.
Conform Ordonanţei de Urgenţă nr. 70 din 14 iunie 2009, începând cu data de 02.07.2009, pentru obţinerea certificatului de cazier judiciar este fixată taxa în cuantum de 10 lei, pentru eliberarea în regim normal, persoanelor fizice şi juridice, inclusiv persoanelor aflate în state membre UE.
Eliberarea certificatelor de cazier judiciar se face în termenul de până la trei zile, prevăzute în Legea 290/2004 – privind cazierul judiciar.
La depunerea cererii, solicitantul va prezenta lucrătorului de la ghişeu, pe lângă chitanţa de 1 leu, care se achită la oficiile poştale, timbrul fiscal de 1 leu, achitat tot de la oficiile poştale şi o chitanţa de 10 lei, achitată la trezorerie.
Starostele PD-L Ialomiţa, precu(r)viosul Blaga zis Buldogul a descins astăzi la Slobozia pentru o şedinţă cu activul de bază. Comitetul oamenilor muncii din Organizaţia Ialomiţa i-a prezentat buldogului spre închinăciune doi primari liberali dispuşi să pupe inelul stăpânirii. Este vorba despre primarul de la Urziceni, Constantin Sava, şi cel de la Feteşti, Gheorghe Catrinoiu. Surse din debaraua democrat-liberalilor susţin că la întâlnire s-a discutat despre cooptarea celor doi primari în vederea alegerilor din 2012. Şi că Blaga a fost asigurat că cei doi plimbăreţi şi-au dat cuvântul să lase baltă liberalismul la alegerile viitoare. Discuţiile purtate la partidul prezidenţial sunt ca o frecţie la piciorul de lemn având în vedere că potrivit legii, cei doi primarii pot emigra la PD-L doar dacă sunt daţi afară din partid. Cum acest lucru este puţin probabil să se întâmple, toata afacerea se rezumă la o strângere de mână şi la promisiuni. Iar cum până în 2012 doar nişte anchete penale îi mai pot arunca pe cei doi în braţele buldogului, este greu de precizat ce tranzacţie s-a derulat astăzi. Indicii cum că traseiştii ar putea sări gardul sunt rezultatele alegerilor europarlamentare, unde cei doi campioni electorali au scos scoruri derizorii. În cazul lui Sava mai contează şi războiul pe care-l are cu subprefectul Babagianu, aflat zilele acestea pe craca schimbării. Orice manevră de ejectare a cămătarului administrativ din prefectură este un brânci dat primarului din Urziceni către PD-L. Cât despre Catrinoiu, singura lui ancoră la PNL ar fi Cristina Pocora. Dar cum zilele trecute domnişoara deputat a devenit doamnă iar uşile ministerelor cu bani i s-au închis în nas după pierderea guvernării, Catrinoiu nu prea mai are ancore ideologice la PNL.
De două zile locuitorii municipiului Slobozia au la robinete apă din sursa subterană. În cursul zilei de ieri au existat probleme cu presiunea în reţea datorate punerii în funcţiune a unuia din bazine. Astăzi, după refacerea stocurilor, alimentarea cu apă va intra în normal, după cum ne-a declarat directorul SC Urban SA, domnul Valentin Cilibeanu. Deşi toate problemele de ordin tehnic au fost depăşite, apa furnizată are o uşoară tentă gălbuie, fapt ce a generat o oarecare panică printre locuitorii Sloboziei. Oamenii ezită să folosească apa pentru prepararea hranei fapt care a condus la creştere vânzării de apă plată. Potrivit doamnei inginer Aurica Manolache, chimist la laboratorul Urban, culoarea apei este situată în limite acceptabile. Analizele certificate şi de Institutul Naţional de Sănătate Publică indică faptul că apa este bună pentru consum, calitatea acesteia fiind monitorizată permanent în conformitate cu cerinţele impuse prin autorizaţia de funcţionare. Nimeni nu a putut explica însă de ce apa are tenta gălbuie dar judecând după culoare şi după gustul sesizabil de clor cauza ar putea fi clorinarea excesivă.
Concubinajul păgubos dintre furnizorul de apă al municipiului Slobozia şi municipalitate reprezintă o afacere cu peste 50.000 de păgubiţi. Este vorba despre cetăţenii Sloboziei cărora Urban SA, societatea patronată de Consiliul Local Slobozia le-au umflat ani întregi facturile de apă şi le-a facturat frigul din apartamente la preţ subvenţionat dar stabilit din burtă. La celălat capăt al ţepii formidabile încasate de locuitorii municipiului regăsim o afacere soldat cu pierderea unei instalaţii de alimenatre cu apă oferită cadou de guvern, instalaţie înregistrată în evidenţele contabile ale Amonil drept materiale consumabile şi vândută pe bucaţi în beneficiul unor băieţi deştepţi veniţi cu privatizarea din tenebrele UTC-ului. Din 1995, când Amonil a fost cumpărată de fantomaticul grup Eurocolumna, care avea sediul într-o căsuţă poştală, şi până în zilele noastre atât oamenii micului utecist Marius Ţărlea, cât şi politicienii care au călărit administraţia publică locală au tras cât au putut pe buzunarul public şi pe cel al bietului contribuabil. Amonil s-a făcut că furnizează servicii fără se ceară plata promptă a facturilor şi a câştigat la două capete. Pănă prin 1998 a obţinut gaz de la stat fără să îşi plătească datoriile la furnizor. În plus, gazul pentru populaţie era plătit la jumătate de preţ, chit că pentru a furniza căldură populaţiei, oamenii de la Amonil nu ardeau nici un metru cub de gaz. Pentru generezotitatea extraordinară de a păsui Urban la plata facturilor, bişniţarii din spatele Amonil şi-au câştigat bunăvoinţa politicienilor. În primul rând că o populaţie care nu era presată să-şi achite facturile vota cu politrucul care îi asigura iluzia acestui serviciu gratuit. In al doilea rând, băeţii de la Amonil ştiau tabla impărţirii foarte bine. De exemplu, în anul 2000, când în urma unui scandal cu primăria s-a descoperit escrocheria cu gazul metan subvenţionat, unul dintre oamenii de frunte ai PSD a devenit brusc distribuitor de otrăvuri de la Amonil. La schimb, numicipalitatea nu a mai sesizat niociodată Parchetul cu privirea la o ţeapă de 2 milioane de dolari pe care firma lui Ţîrlea ne-o trăsese cu nesimţire. Cam aşa au mers lucrurile aproape un deceniu. Între timp Amonil a trecut în labele altor investitori de portofoliu, dosiţi în paradisuri fiscale. Iar între primăria condusă de un alt primar fără datorii la sitemul ticăloşit şi micul cartel al şmecherilor de la Amonil s-a pornit un război în toată regula. La care nu putem să nu contribuim şi noi, măcar cu nişte informaţii. În primul episod ne vom referi la două afaceri importante care s-au soldat cu prejudicii interesante în portofelul nostru de contribuabili.
Tun cu instalaţia de alimentare cu apă
Societate comercială de referinţă în domeniul industriei chimice, Amonil SA Slobozia a fost privatizata in primul semestru al anului 1995. FPS-ul condus atunci de Emil Dima a executat o vinzare ca la carte, oferind pe tava societatea grupului Eurocolumna patronat de catre omul de afaceri Marius Tirlea. La acea vreme, imperiul Eurocolumna cuprindea Banca Columna, creatie a fostului sef al SRI Virgil Magureanu, precum si o serie de societati din domeniul industriei chimice, cumparate de la FPS prin intermediul SC Eurotrading Chemical, componenta si ea a imperiului Columna. Este vorba despre combinatele chimice de la Tirgu-Mures, Slobozia si Turnu Magurele, intrate in marea familie a obscurei societati. La un moment dat, s-a considerat ca achizitiile respective au adus Eurotrading monopol asupra industriei chimice. Din acest motiv, dar si pentru ca Tirlea & co. nu au reusit sa-si achite datoriile catre FPS, Eurotrading a ramas doar cu Amonil SA Slobozia.
La Slobozia, cadourile costa
In luna aprilie 1990, Ministerul Economiei Nationale emite Ordinul 25 prin care, si in conformitate cu Legea 28/1990 privind desfasurarea investitiilor, face un cadou municipiului Slobozia. Prin respectivul act, ministerul trecea in proprietatea comunitatii lucrarile de investitii si utilajele aferente obiectivului “alimentare cu apa”. Aceasta instalatie era parte componenta din proiectul de dezvoltare al Combinatului Chimic Slobozia, proiect care a fost abandonat din lipsa de fonduri. Costurile estimate ale retelei de captare si transport a apei de la Dunare se ridicau la vremea respectiva la suma de 114,5 milioane de lei, iar lucrarile erau deja demarate.Investitia a trecut gratuit in proprietatea comunitatii, fiind preluata in calitate de antreprenor general de catre Intreprinderea de Gospodarire Locativa Ialomita, botezata ulterior RAGCL, actualmente SC Urban SA. Noul beneficiar al lucrarii a”uitat” insa sa intocmeasca documente de predare-primire. Timp de trei ani s-a lucrat fara nici un fel de evidenta. In anul 1993, Primaria Slobozia preia acest obiectiv in proprietate. Un an mai tirziu, cind s-a ajuns la construirea statiei de captare, primaria a solicitat conducerii Amonil utilajele necesare, care-i apartineau de drept si care ramasesera in “custodia” respectivei societati. Amonil refuza sa cedeze gratuit utilajele, mizind pe lipsa actelor de proprietate. Legata de miini, primaria accepta sa cumpere ceea ce ii apartinea de drept. Investitia se derula cu bani de la bugetul central, iar necheltuirea fondurilor pina la sfirsitul anului aducea cu sine pierderea acestora.
Directorul Ion Hanaru vinde blana ursului din padure pe bani buni
La vremea respectiva ca si acum, directorul Amonil era Ion Hanaru politician de prim rang al PSD, om care a ocupat inclusiv funcţia de vuicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi care a condus combinatul chimic în perioada comunistă.. Pentru utilajele necesare instalatiei de captare a apei, respectiv niste motoare electrice si citeva celule, Ion Hanaru a pretins bani. Primarul de atunci, Ioan Pinter, sustinea ca, sub presiune, a lansat comanda Amonil-ului pentru utilajele respective, sperind ca atunci cind va gasi hirtiile care atestau dreptul de proprietate al comunitatii problemele se vor rezolva. Numai ca lucrurile n-au decurs asa. Amonil a emis catre primarie facturi in valoare de 468 milioane lei. Primaria a refuzat sa achite, partile ajungind in instanta. Instantele au dat cistig de cauza Amonil, luind in considerare comanda lansata de primarie drept un contract comercial neonorat. In acest fel aproape o jumatate de miliard de lei a intrat din buzunarul public in buzunarul SC Amonil SA. Ajunsa la fundul sacului, Amonil nu a mai avut ce preda. Primaria a solicitat judecatoriei sa execute silit Amonil in baza ordinului 25/25.04.1990 al Ministerului Economiei Nationale, hirtie descoperita de functionarii primariei undeva in arhiva BRD, banca prin care se finantase investitia respectiva. Amonil s-a opus la executare, cele doua parti ajungind din nou in instanta. Desi Primaria Slobozia a cistigat, finalizarea investitiei nu s-a realizat. Alimentarea cu apa a orasului nu se poate face in ciuda sumelor mari investite, iar Amonil SA nu justifica utilaje in valoare de 3,8 miliarde lei, suma actualizata la nivelul anului 2000.
Utilaje in valoare de 3,8 miliarde de lei s-au evaporat din ograda Amonil
La data de 23 iunie 1999, Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia civila nr. 1400 respinge contestatia la executare silita formulata de Amonil la data de 18 martie 1998. In luna august a acestui an, o comisie formata din reprezentanti ai primariei si Amonil inventariaza situatia obiectivului de investitii pentru a se stabili cu exactitate ce utilaje s-au predat si ce urmeaza sa mai primeasca primaria. Conform inventarului comisiei, utilajele pe care Amonil trebuia sa le predea valorau, in 1990, 14,4 milioane de lei. Pina la data efectuarii inventarului fusesera predate utilaje in valoare de 9,5 milioane de lei. Pentru ceea ce nu s-a mai putut restitui, primaria solicita despagubirea in bani. Utilajele disparute valorau 3,89 miliarde de lei.
Utilaje inregistrate ca materiale consumabile
La data de 8.05.1998, Directia Controlului Financiar de Stat a verificat modul in care Amonil a inregistrat in evidentele contabile investitia “Dezvoltare si Alimentare cu Apa a Municipiului Slobozia”. S-a stabilit ca in perioada 1990-1993 utilajele respective au fost inregistrate in conturile “Utilaje in depozit” respectiv “Materiale si utilaje pentru investitii”. Incepind cu 1.01.1994 utilajele au trecut in mod inexplicabil in contul “Materiale consumabile”. Mai exact spus, utilaje in valoare de citeva miliarde au fost asimilate cu pixuri, coli de scris, garnituri sau suruburi. S-a mai constatat ca societatea nu a inregistrat in actele contabile decizia 25/1990 a Ministerului Economiei Nationale si nu a putut prezenta la control documentele de predare-primire a investitiei respective. In ciuda faptului ca s-au constatat mari nereguli, organul de control nu ia nici un fel de masura si nici nu se sesizeaza organele de cercetare penala.
Afacerea GAZUL
Vinerea iernii în anul 2001 a reprezentat pentru mai bine de jumatate din locuitorii municipiului Slobozia un cosmar. Mai bine de 8.000 de apartamente din oras, racordate la vremea respectivă la reteaua de termoficare alimentata cu agent termic de la SC Amonil SA Slobozia, nu au avut caldura.Ca in fiecare iarna de citiva ani incoace, producatorul de energie termica invoca lipsa gazului metan si datoriile mari pe care le are de incasat de la SC Urban SA. Razboiul surd dintre Amonil si Urban (fosta regie comunala) a dat la iveala un scandal de proportii. Primaria Sloboziei si Urban acuza Amonil ca nu justifica 48,6 milioane metri cubi de gaz metan achizitionat la pret pentru populatie care nu a mai ajuns in caloriferele oamenilor. Valoarea prejudiciului creat astfel slobozenilor si statului de catre societatea grupului Eurocolumna se ridica, in numai patru ani si jumatate, la peste doua milioane de dolari.
Lungul drum al gazului catre calorifere
Pina în 1999, societatile de gospodarire comunala solicitau Inspectoratului National de Gaze cota necesara pentru incalzirea pe timp de iarna. Acolo unde agentul termic este produs de combinate sau alti agenti economici, gazul metan este livrat direct acestora, urmind ca respectivele cantitati folosite pentru producerea agentului termic sa fie facturate de Distrigaz la pret special pentru populatie. Producatorul achita contravaloarea si isi incasa pretul pe gigacaloria livrata de la societatile de gospodarire comunala.La sfirsitul anului trecut, procedura s-a modificat. Producatorii de agent termic isi cereau cota de gaz metan, inclusiv cantitatea necesara pentru incalzirea locuintelor populatiei. Societatile de gospodarire comunala contabilizau cantitatea de energie termica primita si confirmau societatii Distrigaz cantitatile de gaz folosite de producatori pentru acest scop, cantitati ce urmau sa fie facturate la pret pentru populatie. De mentionat este faptul ca in cazul cotelor de gaz folosite pentru populatie Distrigaz nu percepe plati anticipate, asa cum se intimpla pentru cotele agentilor economici.
Momentul adevarului
La data de 5 mai 2000, in urma unor negocieri intre Urban, Amonil si Distrigaz Sud Bucuresti, se gaseste o solutie pentru compensarea datoriilor mari care se inregistrau la plata gazului metan.Amonil avea de achitat catre Distrigaz suma de 92,2 miliarde si avea de incasat de la Urban 29,8 miliarde. S-a stabilit astfel ca Urban sa isi asume fata de Distrigaz plata sumei datorate catre Amonil, astfel incit producatorul sa isi poata diminua restantele si sa poata primi gazul necesar procesului de productie. Cele doua societati incheie acorduri separate de reesalonare a datoriilor restante si penalitatilor, luindu-si angajamentul sa achite facturile curente. Lucrurile intra cit de cit in normal pina in luna septembrie cind, din cauza unor neintelegeri intre Amonil si Urban, Slobozia ramine aproape doua saptamini fara apa calda. Cum incidentul se petrece in plina campanie electorala, se ajunge in cele din urma la o solutie de compromis. Numai ca tensiunile reapar in luna noiembrie, cind Urban SA si Primaria Slobozia a refuzat sa achite contravaloarea energiei termice livrate orasului de Amonil, invocind lipsa parametrilor ceruti de consumatori pentru sezonul rece. In loc sa asigure 30-31 Gcal/ora, Amonil a livrat populatiei numai 10-11 Gcal/ora, cantitate insuficienta pentru incalzire. Amonil sustine ca nu a putut livra mai mult din cauza lipsei gazului metan, acuzind Urban ca nu si-a respectat angajamentele de plata catre Distrigaz, fapt ce a condus la nealocarea cotei de gaz pentru populatie.Primaria Slobozia si Urban sustineau ca, dimpotriva, datoriile sint achitate, dar ca Amonil nu are inca un grafic de plata a penalitatilor de peste 115 miliarde de lei catre Distrigaz. Municipalitatea spune ca, la data de 16.11.2000, Distrigaz a aprobat cota de 4,5 milioane metri cubi de gaz pentru incalzirea locuintelor.
Doua milioane de dolari evaporate din conductele AMONIL
In urma unor calcule facute de specialistii din cadrul SC Urban SA, s-a ajuns la concluzia ca Amonil nu poate justifica o cantitate mare de gaz sebventionat facturata, chipurile, pentru producerea de energie termica ce nu a ajuns in caloriferele cetatenilor. Calculul a avut la baza faptul ca pentru producerea unei Gcal. sint necesari 140 metri cubi de gaz conform normelor aprobate de Oficiul Concurentei. In perioada iulie 1995 – decembrie 1999, Amonil a facturat un consum de gaz pentru incalzire de 137.873.000 metri cubi. Pentru energia termica livrata efectiv populatiei s-au consumat doar 89.217.840 metri cubi de gaz.Asa cum rezulta din acest calcul, o cantitate de 48.655.160 metri cubi de gaz subventionat a fost facturata in plus. Luindu-se in considerare ca diferenta de pret dintre gazul pentru industrie si gazul pentru populatie este de aproape 50 USD la 1.000 metri cubi, rezulta ca, in perioada luata ca referinta, bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 2,4 milioane de dolari. Specialistii sustin ca la aceasta situatie s-a ajuns pentru ca in aceasta perioada nu s-au facut niciodata verificari cu privire la cantitatea de gaz folosita efectiv pentru incalzire de catre producatori, care au raportat consumuri de gaz umflate.
Un parastas cu dar
Scandalurile despre care am amintit au apărut în presă în iarna anului 2001. Acum 7 ani publicarea lor nu a lăsat nici un fel de urmări. Cei care erau blogaţi să vadă s-au întors cu spatele. Politiciernii din PSD, proaspăt reveniţi la putere au transformat aceste subiecte în bani, preferând şantajul grosolan şi umflarea conturilor. Relaţia incorectă dintre municipalitate şi Amonil s-a perpetuat. Sigurul care a avut tupeul să rupă tăcerea a fost primarul Gabi Ionaşcu, un om pe care băieţii nu-l agăţaseră cu nimic. Inflexibilitatea primarului a atras multe reacţii de la Amonil. Stresaţi de faptul că fostul primar a încercat să dizolve datornicul Urban, cei de la Amonil au introdus în istanţă o acţiune prin care solicită ca datoria de peste 150 de miliarde de lei pe care o au de recuperat de la Urban să le fie plătită de Consiliul Local Slobozia. Cum s-a obţinut această aberantă hotărâre judecătoarească nu se ştie. Nici Ionaşcu nu a stat cu mîinile în sân, solicitănd tot în instanţă recuperarea cobntravalorii utilajelor de la istalaţie de alimentare cu apă pe care primăria le-a plătit deşi îi aparţineau, plus contravaloarea utilajelor topite în decor sub domnia lui Hanaru. Teoretic, la 7 ani de la îngroparea scandalurilor ar trebui să le organizăm un parastas. Nu înainte însă de a le aduce în actualitate, pe fondul relaţiilor tensionate dintre primărie şi furnizorul de servicii.
PSD, partidul marilor tunuri financiare s-a ramolit rău. De la jafuri de miliarde a ajuns să se bucure la nişte contracte de service pentru computerele din instituţiile publice şi la vânzarea de consumabile la preţuri umflate către aceleaşi instituţii de stat.
Şmecheria se derulează prin firma XPO, al cărei patron a ajuns director la ANIF Ialomiţa. Şi care şi-a vândut firma la derută soacrei unui angajat. Iar firma a primit contracte frumoase, unul dintre ele fiind cu Spitalul Judeţean Ialomiţa. Cică şi pe la ITM s-ar fi pus de un contract iar afacerea se extinde peste tot unde instituţiile bugetare sunt conduse de rozătorii din PSD.
Cât despre Spital, managerul Olaru a raşchetat firma Intel Service care deţinea un contract de service pe linie de IT în valoare de 500 de euro, plasat de doctorul Thron. Care doctor Thron raşchetase şi el o firmă din afacere şi care făcea acelaşi lucru ca şi Intel Service dar pe 7 milioane de lei! Şi ne mai întrebăm de ce nu au spitalele bani.
Agentul 007,31
Priceput la tras cu tunul!
Orice oraş care are fanfară este un oraş civilizat. Ea îi dă o notă aparte, de linişte, de aşezare, adună în jurul muzicii aerul oarecum patriarhal al locurilor, pasiunea membrilor ei şi curiozitatea consătenilor.
Deşi are o istorie relativ scurtă, primul concert susţinut de către fanfara municipiului Slobozia desfăşurându-se în anul 1976, sub comanda dirijorului col. Gheorghe Sârghie, ea a fost marcată de creşteri, descreşteri, desfiinţare şi, întâmplare fericită, reînfiinţare. Până în 1989, fanfara de instrumentişti a municipiului Slobozia ajunsese la 70 de membri, era celebră în zonă dar şi la nivel naţional, participa la evenimentele oficiale şi cânta, săptămânal, „La ciupercă”, aşa cum e cunoscut pavilionul din parcul mare. În 2001, desfiinţându-se corpul muzical al unităţii militare din municipiu, a dispărut şi fanfara. Timp de aproape şase ani, la aniversările şi comemorările ce se oficiau la Slobozia, toţi participanţii ascultau muzica venită de pe benzile de magnetofon. Lucru deloc plăcut, pentru că nimic nu se compară(solemnitatea evenimentelor având de pierdut în primul rând) cu prezenţa şi frumuseţea fanfarei la faţa locului. Primarul Gabi Ionaşcu s-a „enervat” puţin şi, după câteva discuţii lămuritoare, s-a hotărât reînfiinţarea fanfarei municipiului.
Părea relativ simplu, dar nu a fost aşa, urmând o luptă de uzură cu morile de vânt, cu birocraţia, cu neimplicarea. Adrese, cereri peste cereri, indiferenţa blocând la Bucureşti iniţiativa primarului. Singura mână întinsă a fost cea a colonelului Valentin Neacşu(căruia trebuie să-i mulţumim cu toţii), şeful Serviciului Muzicilor Militare.
După ce s-au obţinut aprobările, primarul Gabi Ionaşcu a sunat „adunarea” cu goarna şi, surprinzător, reacţiile au fost mult peste aşteptări. Parte din vechii membri s-au prezentat plini de entuziasm, lor alăturându-se alţi pasionaţi. Greu a fost şi cu procurarea instrumentelor, ele venind, în ultima clipă, prin Cercul Militar Judeţean, de la Comandamentul Logistic Unit. Primăria a reparat instrumentele şi, pe 23 februarie 2009 au început repetiţiile. În componenţa actualei fanfare intră 20 de instrumentişti, şase venind de la Buzău şi Brăila(pentru a acoperi instrumentele deficitare), ceilalţi paisprezece fiind locuitori ai Sloboziei. De la Brăila vin tată şi fiu( mai e o astfel de pereche), din pasiune, dar şi pentru că n-au uitat că sunt slobozeni şi vor să dea o mână de ajutor. Pasiunea asigură schimbul de generaţii! Având un repertoriu specific, a fost greu şi cu procurarea partiturilor. Au fost probleme şi cu uniformele, dar s-a rezolvat. Acum, fanfara arată frumos şi e o adevărată încântare să asculţi muzica ei şi să o admiri în parc. I-am ascultat şi noi sâmbăta trecută, în Parcul Ialomiţa, de lângă stadion, şi nu ne-a părut rău, ca şi spectatorilor ocazionali sau care ştiau de concert. Ţinută frumoasă, repertoriu pretenţios, melodii cântate fără greşeală şi-n care se vedea că e pus şi suflet.
În afară de invitaţia călduroasă de a-i vedea şi asculta pe membrii fanfarei municipiului Slobozia, trebuie să spunem unde şi când o puteţi face: în fiecare vineri, în Parcul Ialomiţa( între orele 19-19,45) şi în Parcul Mare, de lângă catedrală, „La Ciupercă”(între orele 20-20,45).
Membrii fanfarei
1) Cristina ANDREIU, cadru didactic, dirijor
2) Constantin TUDOR, muzicant şef instrumentist rezervă, fligorn;
3) Daniel MATEI, cadru militar, basfligorn;
4) Ion DRĂGHICI, muzicant şef instrumentist rezervă, basfligorn;
5) Victor POPUŞOI, cadru didactic, clarinet;
6) Mihai CĂLIN, muzicant şef instrumentist, tubă, cel mai vechi membru al fanfarei, el activând aici din 1979, când era clasa a IX-a;
7) Adrian RADU, muzicant şef instrumentist activ, tubă;
8) Andrei PETRESCU, student,trombon;
9) Andrei TOMA, elev, clarinet;
10) Mihalache STOIAN, liber profesionist(solist percuţie), tobă mică;
11) Eugen DORNEANU, subofiţer muzicant rezervă, tobă mare;
12) Viorel SIMOIU, subofiţer muzicant rezervă, eufoniu;
13) Silviu SIMOIU, elev, axofon;
14) Emil FIERARU, cadru militar activ, flaut;
15) Camelia PÂRVU, absolventă de conservator, clarinet.
Cei cincisprezece locuiesc în Slobozia.
Interviu
„Toate s-au întâmplat ca să se ajungă aici”
- Doamna Cristina Andreiu, când v-aţi întâlnit cu muzica?
- La şase ani, când am început lecţii de pian cu Arleziana Sârghie, fata colonelului Sârghie.
- Ce fel de întâmplare e aceasta, pentru că, se pare, v-a dat un traseu în viaţă?
- Tata a cântat în fanfară, era prieten cu Sârghie.
- Mai departe…
- Din clasa a V-a am făcut clarinet. În clasa a VI-a ne-am mutat la Slobozia. Unde ne-am reîntâlnit cu domnul Sârghie. Şi cu fanfara lui. Mă cunoşteau toţi membrii fanfarei, mergeam la spectacolele lor, colaboram.
- Şi mai departe…
- Între 200 şi 2005 am urmat cursurile Conservatorului şi m-am specializat în pedagogie muzicală. Sunt profesor la Liceul de Artă „Ionel Perlea”.
- Conduceţi, dirijaţi, o renăscută fanfară la Slobozia. Continuaţi munca domnului colonel Sârghie.
- Abia acum am aflat că toate s-au întâmplat ca să se ajungă aici! Mă simt mândră, dar am şi mari obligaţii, ştiind pe cine înlocuiesc. De fapt, domnul Sârghie nici nu poate fi înlocuit.
- Ce repertoriu aveţi?
- Repertoriul e specific, avem peste 20 de piese şi acoperim o oră şi jumătate de concert.
- Un mesaj pentru locuitorii Sloboziei?
- Veniţi să ne vedeţi şi să ne auziţi! Nu o să pierdeţi. Şi mulţumiri domnului primar!
Pagină realizată de Ionel CONSTANTIN şi Marius DOBRE
Cartierul de Vest, golănie ilegală a Consiliului Local Slobozia
Prezentat drept un concept revoluţionar care va duce Slobozia pe cele mai înalte culmi de dezvoltare urbanistică, Planul Urbanistic Zonal imaginat de un grup de proprietari de terenuri din zona Lactilrom este o şmecherie ilegală prin care se urmăreşte desfiinţarea zonei industriale a municipiului. Prin această manevră se urmăreşte crearea unui debuşeu imobiliar prin care împroprietăriţii ilegalişti din zonă să îşi crească valoarea terenurilor. Pentru satisfacerea acestui interes iniţiatorii sunt dispuşi să treacă cu buldozerul peste firmele care au investit pe platforma industrială, fapt recunoscut cu jumătate de gură la conferinţa de presă organizată săptămâna trecută de primarul Gabi Ionaşcu. Documentele propuse spre aprobarea consiliului local în şedinţa din 30 iunie încalcă flagrant legea urbanismului şi sunt produsul unui evident conflict de interese.
Premisele false ale PUZ-ului
Memoriul justificativ al Planului Urbanistic Zonal, care nu are nici un fel de aviz şi pentru care nu s-a solicitat certificat de urbanism, conţine o serie de premise care au stat la baza elaborării documentaţiei şi care reprezintă punctul de vedere al iniţiatorilor. Cel mai important argument al arhitectului Ion Vede este acela că Planul Urbanistic General nu oferă “nicio perspectivă pentru iniţiativa investiţională a populaţiei cu venituri posibilităţi materiale mai modeste”. Dincolo de contradicţia în termeni, populaţia cu venituri modeste neavând înclinaţii investiţionale cum le denumeşte domnul arhitect, afirmaţia este profund falsă. Pentru tinerii cu venituri mici primăria a pus la dispoziţie terenuri în vederea construirii de locuinţe în zona de nord a municipiului. Pentru cei cu venituri mari, tot primăria a oferit sub formă de concesiune terenuri la preţuri neconcurenţiale în zona Pepinieră. La această ofertă se mai adaugă celelalte două cartiere, şi cele câteva blocuri construite de privaţi, unde deja există locatari. Pentru un oraş cu 50.000 de locuitori, oferta este deja prea mare având în vedere posibilităţile materiale ale locuitorilor. Domnul Vede invocă la fel de fals lipsa cronică de terenuri pentru locuinţe, fapt contrazis de oferta existentă şi pe care o cunoaşte toată lumea. Argumentaţia domniei sale face referire la iniţierea unei noi categorii de meseriaşi în construcţii care vor lucra la ridicarea locuinţelor din viitorul cartier, fapt cel puţin ilar ca să nu spunem mai mult. Şi, în aceeaşi notă, se invocă atragerea tinerilor spre Slobozia prin oferirea acestor terenuri cu echipament edilitar, fapt puţin probabil având în vedere oferta de pe piaţa muncii. Nu în ultimul rând, iniţiatorul îşi dezvăluie adevăratele intenţii într-un pasaj relevant al memoriului justificativ în care desfiinţarea zonei industriale este exprimată ca ţintă a proiectului. Cităm: “Limitarea pericolului de derapaj în dezvoltarea viitoare a oraşului, care s-ar putea amplifica prin menţinerea în incinta amenajată(îndiguită) a industriilor poluatoare şi periculoase. Industriile trebuie grupate pe platforme unitare, organizate în exteriorul ariei de dezvoltare rezidenţială ”. Aşa cum se poate vedea, domnul architect confundă marfa cu ambalajul şi o face cu bună ştiinţă. Pentru că locunţele ridicate în zonă sunt, de fapt, sedii de firmă sau exploataţii agricole. Iar pentru cele trei case construite ILEGAL prin falsificarea autorizaţiilor nu poate fi rasă o platformă industrială definită astfel din 1960 şi menţinută ca atare în Planul Urbanistic General. Practic, domnul Vede transformă ilegalitatea în legalitate şi viceversa doar pentru satisfacerea intereselor celor câteva persoane care au fost împroprietărite ilegal în zonă. Spunem ilegal pentru că proprietarii care nu şi-au primit terenurile adună împreună o suprafaţă de circa 1000 de hectare pe care urmează s-o primească la dracul în praznic. Asta deoarece Slobozia nu mai are teren liber din motiv de constituiri ilegale de proprietăţi aşa cum s-a întâmplat în zona Lactilrom.
Iniţiatorii încalcă legea
Hotărârea privind aprobarea PUZ zona rezidenţială vest încalcă flagrant legea urbanismului. Articolul 32 din această lege prevede: “ În cazul în care prin cererea pentru emiterea certificatului de urbanism se solicită o modificare de la prevederile documentaţiilor de urbanism aprobate pentru zona respectivă sau dacă condiţiile specifice ale amplasamentului ori natura obiectivelor de investiţii o impun, autoritatea publică locală are dreptul ca, după caz, prin certificatul de urbanism: b) sa solicite elaborarea unui plan urbanistic zonal numai în baza unui aviz prealabil de oportunitate întocmit de către structura specializată condusă de arhitectul-sef şi aprobat de către consiliul local, prin care se stabilesc: 1.teritoriul care urmează să fie reglementat prin Planul urbanistic zonal; 2. categoria/categoriile funcţională/functionale a/ale dezvoltării şi eventualele servituţi; 3. reglementări obligatorii sau dotări de interes public necesare” Avizul de oportunitate al compartimentului de specialitate al primăriei şi documentaţia aferentă aprobată de Consiliul Local nu există. Mai mult, aceeaşi lege prevede la articolul 32 aliniatul 3 că: “Noua documentaţie de urbanism, cuprinzând intervenţia solicitată, poate fi aprobata numai după o perioada de cel puţin 12 luni de la data aprobării documentaţiei de urbanism iniţiale”. Planul Urbanistic General al municipiului Slobozia a fost adoptat prin HCL 132 din 28 noiembrie 2008. Ca atare, o documentaţie care să modifice PUG nu se poate adopta mai devreme de noiembrie 2009. Un eventual PUZ ar trebui temeinic justificat, ceea ce nu este cazul PUZ-ului întocmit de domnul Vede, care rezolvă probleme personale ale celor câţiva şmecheri care au construit în zonă. Iniţiativa în acest caz trebuie să aparţină autorităţii publice locale şi nu unui grup restrâns de cetăţeni. De asemenea legea prevede că în vederea elaborării noii documentaţii primăria se poate asocia cu persoane fizice sau juridice. Numai că asta presupune existenţa unui contract de asociere aprobat în Consiliul Local, ceea ce în cazul de faţă nu există, domnul arhitect Vede elaborând PUZ-ul benevol şi fără să fie asociat cu primăria. Nu în ultimul rând, legea interzice ca o astfel de lucrare de urbanism să reglementeze viitoare construcţii pe terenuri private. Lucrarea domnului Vede lasă neatinse doar două proprietăţi: a domniei sale şi a domnului primar. În rest, pe toate proprietăţile sunt amplasate viitoare locuinţe sau obiective de interes public şi comercial fără ca pentru asta să existe, potrivit legii, acordul scris al proprietarilor.
Şi un mic conflict de interese
Pe lângă încălcările grave ale legii urbanismului, proiectul de hotărâre privind aprobarea PUZ suferă de o hibă legată de conflictul de interese în care se află iniţiatorii. Aşa cum prevede legea, domnul primar Gabi Ionaşcu ar trebui să aibă iniţiativa de a schimba Planul Urbanistic General. Numai că dincolo de lipsa de motive temeinice, domnia sa se află într-un evident conflict de interese deoarece deţine o locuinţă în zonă şi este interesat ca valoarea proprietăţii domniei sale să crească. Ca tare, ar trebui să se abţină de la iniţierea unui astfel de proiect. În aceeaşi situaţie se află şi consilierul PD-L Constantin Sărăcăceanu, care a votat proiectul deja în comisia de urbanism deşi nu avea dreptul să facă asta. Şi, probabil că cei doi nu sunt singurii care se vor afla la capătul deciziei şi care vor profita direct de calitatea oficială pentru a obţine avantaje materiale din exercitarea unei funcţii publice.
Întronizare noului Episcop al Sloboziei şi Călăraşilor a avut ca efect invadarea catedralei din Slobozia de către draci. Dracii ai năvălit sub forma unor derbedei politici de diverse coloraturi, în frunte cu derbedeul şef, Traian Băsescu. Pomanagii naţiei au scos calicimea din interiorul Bisericii şi au exilat-o afară pentru a se lăfăi electoral pe ecranele televizoarelor în vederea executării unor cruci transmise în format HD către mulţimea de credincioşi care n-a avut bani de ieşit în week-end. Cel mai evlavios dintre derbedei s-a aşezat demonstrativ în genunchi rugându-se probabil pentru iertarea păcatelor generate de invocarea morţilor şi răniţilor clanului Voiculescu. Tribunul naţional, aflat sub efectul sedativelor, s-a expus şi el slujbei bisericeşti fără să-i pese dobitocului că o bătrână ar fi putut să se afle în locul lui şi nu în soare şi păzită de jandarmi. Borfeturile politice aterizate în Parlament de sub birourile politicienilor au avut şi ele locuri rezervate, căci politică fără piţipoance nu se poate. Miniştrii dubioşi s-au călcat în picioare cu demnitari locali de mâna a 7-a, totul sub oblăduirea Patriarhului interesat mai de grabă de sporirea cifrei de afaceri a Bisericii decât de soarta credincioşilor practicanţi organizaţi în turmă şi ţinuţi departe de viitorul lor păstor care tocmai era uns. Neamurile proaste au tratat slujba ca pe un meci de fotbal, fie etalându-şi ţoalele de firmă, fie făcând comentarii băşcălioase unii la adresa altora. Băsescu a ţinut un discurs, că nu se putea altfel, deşi legăturile lui sunt mai puternice cu Securitatea decât cu Biserica. După ce ultima procedură a ceremoniei s-a terminat, dracii au dispărut în mare viteză cu limuzinele lor luxoase, escortaţi de Poliţie. Prostimea a rămas cu ochii în soare şi cu sentimentul că şi Dumnezeu se afişează doar cu cei puternici. Pentru că nimic nu este gratis în România. Nici măcar credinţa!
[flashvideo file=video/draci.flv /]
Sunt născut la 23 august 1954, în Bucureşti, din părinţii Petru şi Elena Grifoni, buni creştini ortodocşi, înzestraţi de Tatăl Ceresc cu trei copii, la botez primind numele de Victor. Am urmat cursurile învăţământului primar, gimnazial şi liceal în Bucureşti, obţinând Diploma de Bacalaureat la Liceul Matei Basarab. Între anii 1974-1978 am frecventat cursurile Institutului Teologic Universitar din Sibiu, la încheierea cărora, în anul 1978, am obţinut Diploma de Licenţiat în Teologie cu teza intitulată Sfinţii Părinţi din secolul al IV-lea, îndrumători ai vieţii duhovniceşti.
În perioada 1978-1983, cu o întrerupere de şase luni, când am satisfăcut serviciul militar, am funcţionat în cadrul Editurii Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă din Bucureşti în calitate de corector şi secretar de editură, având ca responsabilitate şi pregătirea publicaţiilor ce urmau să apară în limba engleză. Între anii 1983-1990 am funcţionat ca redactor la Editura Mitropoliei Olteniei şi a Arhiepiscopiei Craiovei, unde am desfăşurat activităţi în domeniul publicaţiilor mitropolitane şi eparhiale, precum şi al pregătirii altor cărţi, monografii şi lucrări de literatură teologică şi istorică. Simţind chemare spre viaţa monahală, am fost primit ca frate în obştea Mânăstirii Lainici, din Arhiepiscopia Craiovei (jud. Gorj) unde, la l octombrie 1983, am fost tuns în monahism sub numele de Vincenţiu. La sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir, 26 octombrie 1983, am fost hirotonit ierodiacon, iar de sărbătoarea Naşterii Domnului a aceluiaşi an 1983, am fost hirotonit ieromonah. Apreciind sârguinţa în ascultările în care am fost rânduit, mitropolitul de pioasă amintire Nestor al Olteniei mi-a acordat rangul de protosinghel, la data de 26 octombrie 1985, după care, la propunerea aceluiaşi înalt ierarh, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române m-a învrednicit cu rangul de arhimandrit, la 14 iunie 1987. La data de 1 august 1990 am fost numit ca superior al Aşezămintelor româneşti de la Ierusalim şi Iordan, precum şi reprezentant al Patriarhiei Române pe lângă Patriarhia Ierusalimului. În perioada activităţii desfăşurate la Ierusalim, am chivernisit şi gospodărit cu mare responsabilitate patrimoniul Aşezămintelor noastre de la Ierusalim, executând ample lucrări de restaurare şi înnoire la biserică şi clădiri, m-am îngrijit de editarea în bune condiţii a publicaţiei ortodoxe româneşti Învierea şi am slujit în permanenţă, venind mereu în sprijinul românilor ortodocşi aflaţi în pelerinaj la Locurile Sfinte, cu sfatul duhovnicesc şi cu ajutorul material. Pe perioada şederii la Ierusalim, buna cunoaştere (vorbit, scris, citit) a limbii engleze mi-a permis întreţinerea de bune raporturi cu Patriarhia Ierusalimului, cât şi cu reprezentanţii celorlalte culte religioase de acolo, precum şi cu autorităţile Statului Israel, în folosul Aşezămintelor noastre şi al Patriarhiei Române. În şedinţa Sfântului Sinod din 12 ianuarie 1994, la propunerea vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist, Sfântul Sinod m-a ales în postul de Episcop-vicar patriarhal, cu titlul de Ploieşteanul, ridicându-mă la demnitatea arhieriei, fiind remarcat pentru realizările obţinute pe perioada activităţii mele în ascultarea de superior al Aşezămintelor Ortodoxe Române de la Ierusalim şi Iordan. Am fost hirotonit întru arhiereu la praznicul Întâmpinării Domnului, 2 februarie 1994, în Catedrala Sfântul Spiridon-Nou din Bucureşti, Paraclis Patriarhal, de către fericitul întru adormire Patriarh Teoctist, împreună cu alţi ierarhi din Sfântul Sinod. De la data începerii activităţii în postul de Episcop-vicar patriarhal, prin decizie patriarhală, desfăşor activităţi de coordonare a Cancelariei Sfântului Sinod şi a unor sectoare din cadrul 2 Administraţiei Patriarhale (Sectorul economic-financiar, Biroul Catedrala Mântuirii Neamului, Biroul de presă, Aşezămintele româneşti de la Ierusalim, Iordan şi Ierihon) şi ale Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă (Editură, Tipografie, Ateliere). Prin hotărârea Sfântului Sinod nr.711 luată în şedinţa de lucru din 18 februarie 2001, am fost desemnat ca Secretar al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi Secretar al Sinodului Permanent, supraveghind activitatea Cancelariei Sfântului Sinod pentru pregătirea lucrărilor şi comunicarea hotărârilor, precum şi întocmirea la timp a proceselor-verbale şi publicarea sumarelor şedinţelor de lucru. Am participat ca reprezentant al Patriarhiei Române la mai multe întâlniri interne şi internaţionale pe diverse teme, cum ar fi: Congresul mondial al familiei (Manilla, Filipine, 2002), unde am prezentat un referat în plenul Congresului ; întronizarea Patriarhului Irineu şi apoi a urmaşului său, Patriarhul Teofilos al III-lea (Ierusalim, 2005); întronizarea Arhiepiscopului Hristodoulos al Eladei (Atena, Grecia, 1999); întronizarea Patriarhului Teodor al Alexandriei (Alexandria, Egipt, 2004); sărbătoarea Comunităţii româneşti din Sofia (Bulgaria, 2008); întruniri ale Comisiei mixte de dialog dintre Biserica Ortodoxă Română şi Biserica Română Unită cu Roma (Greco-Catolică), în calitate de Secretar al Sfântului Sinod ş.a. Cu aprobarea Sfântului Sinod şi cu binecuvântarea Patriarhului României am participat la activitatea unor comisii de lucru inter-instituţionale în probleme de interes general bisericesc: Comisia Mixtă Guvern-Patriarhie, Comisia Patriarhiei Române pentru dialog cu Parlamentul României, Comisii speciale de dialog cu autorităţile publice centrale şi locale (Administraţia Prezidenţială, Guvern, ministere, Primăria Capitalei). De asemenea, am participat alături de alţi ierarhi ai Sfântului Sinod la activitatea unor Comitete speciale pregătitoare a unor manifestări privind: Întrunirea internaţională „Oameni şi Religii” organizată de Comunitatea Sant’Egidio (1998); Vizita în România a Papei Ioan Paul II (1999); Congresul internaţional „Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin” (2001); Conferinţa „Biserica şi valorile euro-atlantice” (2002); Funeraliile vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist (2007), Întronizarea Preafericitului Părinte Daniel ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (2007). Am participat şi la numeroase manifestări şi acţiuni cu caracter cultural, social, precum şi de reprezentare a Bisericii Ortodoxe Române şi a Întâistătătorului ei. Din anul 1994, cu aprobare patriarhală, prezidez Comisia de Pictură Bisericească, aducând la cunoştinţă şi prezentând spre aprobare Patriarhului României lucrările acesteia, sub toate aspectele. Am susţinut realizarea în biserici a picturii în frescă şi am încurajat promovarea de tineri pictori talentaţi. Am prezidat examenele pentru pictori bisericeşti, în urma cărora au fost atestaţi sute de noi pictori bisericeşti. Prin Decizia Patriarhului Teoctist nr. 2/2000 mi s-a încredinţat administrarea economică şi gospodărească, îndrumarea vieţii liturgice şi duhovniceşti a obştii Mânăstirii Antim din Bucureşti unde, cu binecuvântare patriarhală am iniţiat, supravegheat, obţinut finanţarea de la bugetul de stat şi finalizat următoarele lucrări: reconstrucţia vechii stăreţii, prin amenajarea a 3 apartamente episcopale şi a 3 săli pentru stăreţia Mânăstirii; acoperirea clădirii cu tablă de cupru; consolidarea clădirii şi acoperiş nou din aramă la biserica mare a Mânăstirii; dotarea cu instalaţie electrică şi termică nouă, pardoseală nouă din piatră; restaurarea picturii şi a elementelor din piatră, din care face parte şi catapeteasma; refacerea şi recondiţionarea mobilierului, a policandrelor şi obiectelor de cult; dotarea bisericii cu aer condiţionat; construcţia din nou în curtea interioară a unor spaţii multifuncţionale; amenajarea curţii interioare; înlocuirea reţelei de canalizare şi amenajarea curţii Bisericii prin pavarea cu dale de granit; reamenajarea muzeului Mânăstirii. Cu aprobarea patriarhului Teoctist, m-am implicat în mod direct în preluarea şi administrarea imobilului care a găzduit Camera Deputaţilor şi care a devenit Palatul Patriarhiei, cu întreg inventarul, care a fost ulterior îmbogăţit. S-au înfăptuit lucrări de restaurare şi reamenajare a celor şapte saloane oficiale de pe latura estică (pereţi, tavane, ştucaturi, instalaţii termice, electrice şi sanitare noi, precum şi restaurarea tâmplăriei); lucrări de restaurare şi 3 amenajare a trei birouri şi secretariatele respective pentru cei trei episcopi-vicari patriarhali; construcţia nouă din curtea interioară, spaţiu multifuncţional necesar pentru activităţile oficiale din grădina Palatului; înlocuirea reţelei de canalizare din curtea interioară; refacerea treptelor monumentale de pe latura estică; refacerea cupolei la Aula Magna Teoctist Patriarhul; amenajarea bucătăriei şi a sălii de mese pentru unitatea de jandarmi; porţi de acces noi în curtea interioară şi parcul Palatului, pe laturile de sud şi est; restaurarea spaţiilor unde s-au amenajat sediile postului de televiziune TRINITAS TV, postului de radio TRINITAS şi agenţia de ştiri BASILICA; mochetarea holurilor de la parterul Palatului; înlocuirea vechii centrale termice cu una modernă cu 3 cazane performante; montarea unei centrale telefonice noi şi conectarea la aceasta a imobilelor Administraţiei Patriarhale. Cu binecuvântarea patriarhului TEOCTIST, am făcut demersuri şi am obţinut fondurile necesare pentru executarea unor ample lucrări de restaurare, înnoire şi îmbunătăţire a Reşedinţei Patriarhale: amenajarea spaţiilor de pe latura vestică şi de pe latura sudică unde sunt camerele ierarhilor (montarea de instalaţii noi şi dotarea camerele cu grup sanitar); reacoperirea întregii Reşedinţe Patriarhale cu tablă de cupru; restaurarea şi modernizarea spaţiilor ce cuprind dormitorul patriarhal, cabinetul patriarhal şi secretariatul cu o nouă arhitectură, prin elemente noi de zidărie, ştucatură şi instalaţii noi (termice, electrice şi sanitare); restaurarea şi reamenajarea Salonului Mitropoliţilor, a Sălii Sfântului Sinod, a salonului Justinian Patriarhul, a celor două saloane de sufragerie; amenajarea şi modernizarea bucătăriei şi dotarea cu aparatură profesională; achiziţionarea şi montarea picturii în mozaic la intrarea principală în Reşedinţa Patriarhală. Despre implicarea mea în aceste lucrări mărturiseşte Patriarhul Teoctist în pisania pe care a aşezat-o la finalizarea lucrării. Pentru sediul Administraţiei Patriarhale, cu aprobare patriarhală am obţinut fondurile pentru executarea lucrărilor de finisaje interioare şi zugrăveli noi, trecerea de la încălzire cu sobe la încălzire termică, prin instalarea unei centrale termice noi, prin executarea de instalaţii noi, vopsitorii, dotarea birourilor cu mobilier şi computere. De aceeaşi manieră am procedat şi pentru clădirea Blocului P5 B-Unirii (astăzi Centrul Social-Cultural Sfântul Apostol Andrei), pentru care am obţinut fonduri destinate executării lucrărilor de modernizare şi dotare (mobilier, aer condiţionat) a apartamentelor pentru primirea oaspeţilor, amenajarea unei sufragerii şi a bucătăriei cu toate dotările, refacerea scărilor interioare şi mochetarea acestora, refacerea terasei, înlocuirea sistemului de colectare a apelor pluviale, montarea unor lifturi noi, rapide; montarea unei noi centrale termice, ceea ce a dus la diminuarea substanţială a cheltuielilor la încălzire. Din încredinţare patriarhală, am coordonat lucrările la clădirea Tipografiei Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă constând în: reparaţii exterioare şi interioare, recompartimentări interioare şi modernizarea prin crearea de birouri dotate cu mobilier nou, pardoseli şi mochetă nouă, reamenajarea curţii interioare cu noi canalizări şi pavaj nou. Din punct de vedere tehnologic, am supravegheat înnoirea dotărilor tehnice prin achiziţionarea unor maşini noi, performante care au aşezat Tipografia în rândul celor mai moderne tipografii din Bucureşti. În domeniul activităţii liturgice, pastoral-misionare şi al reprezentării bisericeşti, în cei 15 ani de arhierie, am fost delegat de către Patriarhul României la numeroase sfinţiri şi resfinţiri de lăcaşuri de cult în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureştilor sau în alte eparhii, am săvârşit sute de hirotonii întru preot, diacon, precum şi hirotesii întru duhovnic, am participat la proclamări solemne ale canonizării unor sfinţi români, am participat direct în comitetele pregătitoare ale Sfinţirii Sfântului şi Marelui Mir, fie prin trimiterea în străinătate pentru procurarea unor ingrediente, fie în soborul de preparare al Sfântului şi Marelui Mir, precum şi în comitetul Patriarhiei Române pentru organizarea manifestărilor spiritual-culturale şi de educaţie religioasă desfăşurate sub genericul Icoana din sufletul copilului, începând cu anul 1994. În calitate de Secretar al Sfântului Sinod, din încredinţare Sfântului Sinod sau a Patriarhului României am prezentat punctul de vedere oficial al Bisericii Ortodoxe Române în diferite probleme privind rosturile şi participarea Bisericii la viaţa societăţii pe multiple planuri 4
(educativ, cultural, social-filantropic), am prezentat şi susţinut interesele Bisericii în domeniul legislativ, economic, financiar, precum şi în alte probleme punctuale, atunci când a fost necesar. Pentru activitatea de înaltă reprezentare bisericeasă am fost răsplătit de autorităţile statului român cu Ordinul Serviciul Credincios, iar de către Patriarhul Diodor al Ierusalimului cu Ordinul Crucea Sfântului Mormânt. De-a lungul timpului am publicat în Revista Mitropolia Olteniei, între anii 1983-1990, articole, cronici etc. De asemenea, sub privegherea fericitului întru adormire mitropolit Nestor, am ostenit alături de un colectiv la pregătirea pentru tipar a Proloagelor de la Neamţ (Ed. Arhiepiscopiei Craiovei, 1990, 2 volume) şi am coordonat pregătirea pentru tipar şi editarea următoarelor lucrări: Pr. Prof. Dumitru Stăniloae, Spiritualitate şi comuniune în Liturghia ortodoxă (Ed. Arhiepiscopiei Craiovei, 1986), volumul Familia şi viaţa la începutul unui nou mileniu creştin (EIMBO, Bucureşti, 2001), precum şi volumul Legiuirile Bisericii Ortodoxe Române – extras (EIBMO, Bucureşti, 2003).
Bucureşti, 01 iunie 2009
† Vincenţiu Ploieşteanul
Episcop-vicar patriarhal
