Subprefectul interimar Gheorghe Babagianu va fi înlocuit din funcție astăzi. În locul său a fost nominalizat prin HG 831 din 22 iulie 2009 Mădălin Teculescu, fost primar al comunei Sf. Gheorghe. Rocada, anunțată insistent de conducerea PD-L Ialomița, s-a petrecut cu întârziere fără ca cineva să își poată explica din ce motive s-a petrecut tragerea de timp. Președintele PD-L Ialomița, Cazacu Marinică, s-a declarat uimit de faptul că hotărârea de guvern a fost scoasă de pe ordinea de zi a ședinței de guvern în două rânduri.

Avere de primar

Mădălin Teculescu este primarul comunei Sf. Gheorghe din anul 1996, când a fost ales din postura de candidat PNȚCD. În 13 ani de mandat, fostul primar a acumulat  un teren în suprafață de 2,9 hectare și a moștenit o casă cu suprafața de 122 de metri pătrați situată în comună. Familia deține un autoturism Dacia Logan achiziționat în leasing  și a contractat un credit în valoare de 8200 de euro scadent în 2018. Veniturile subprefectului se compun din salariul încasat de la primărie, în valoare de 25.000 de lei pe an și salariul soției, care este asistentă la Spitalul Slobozia și care a realizat câștiguri de 14.000 de lei anual.

Comunicare mai bună între primării și prefectură

Unul dintre obiectivele declarate ale noului subprefect este îmbunătățirea comunicării cu primăriile. Teculescu crede că se impune un dialog mai intens cu administrațiile locale și în special cu secretarii localităților deoarece aceștia întâmpină multe probleme  pentru care nu au întotdeauna soluții. Teculescu crede că experiența acumulată ca primar îl va ajuta să aducă la prefectură probleme administrațiilor locale și că împreună cu primarii va putea găsi soluții eficiente. Un alt punct de interes pentru Teculescu este rezolvarea problemelor legate de legile fondului funciar. Retrocedarea terenurilor din Balta Ialomiței și preluarea rapidă a suprafețelor de teren necesare de la ADS sunt probleme care trebuie să fie rezolvate cât mai curând: “Dacă pe calea protocolului nu reușim să rezolvăm cu reconstituirea drepturilor de proprietate vom găsi altă soluție. Am observat că atunci când cetățenii au revendicat dreptul în instanță au avut câștig de cauză spre deosebire de Prefectură. Cred că soluția ar fi aceea de a acorda sprijin cetățenilor pentru a-și obține drepturile în instanța de judecată dacă altfel nu se poate”, ne-a declarat subprefectul. Nu în ultimul rând relația cu cetățenii este un domeniul de care Teculescu se va ocupa. Este vorba despre preluarea și soluționarea sesizărilor pentru care subprefectul este dispus să se deplaseze în localități pentru un dialog direct cu cei nemulțumiți. Această acțiune face parte dintr-un program mai larg de monitorizare a activității primăriilor. Teculescu spune că una dintre nemulțumirile reclamate frecvent de cetățeni a fost aceea că funcționarii nu respectă programul de lucru și că la primării nu există registre cu evidența salariaților aflați în concediul legal și a celor aflați în activitate. Noul subprefect spune că nu va face distincție în ceea ce privește apartenența politică a primarilor și că va colabora cu toți în aceeași măsură.

Pe lângă faptul că deține un primar de sorginte PSD ales și reales prin vot democratic, comuna Cosâmbești se mai poate lăuda cu un lac artificial situat în satul cu același nume. Lacul, bun al comunității, este exploatat de firma unui ștab de la Penitenciarul Slobozia încă din anul 2002. De atunci și până în prezent, peștii din lac au fost exploatați sălbatic și în regim nefiscalizat de firma Ameind SRL Slobozia, unde tronează pe post de administrator și asociat unic doamna Ovreiu Elena, soția ștabului penitenciar cu același nume. Cum ar putea doamna Ovreiu să ajungă în custodia instituțională a soțului de la Pușcărie, de mână cu primarul Bogdan Popescu și contabilul Marin Gheorghe, citiți în cele ce urmează.

Cum se bagă râma-n ac

Afacerea ochită de familia Ovreiu viza balta formată la Cosâmbeti prin lucrările de regularizare ale cursului Ialomiței. Din această operațiune a rezultat o mândrețe lac în suprafață de circa 4 hectare, pe care ștabul de la Pușcărie a pus ochii. La data de 29 octombrie 2002, Consiliul Local aprobă o hotărâre cu schepsis prin care primarul să poată da cadou lacul amicului său. Actul normativ este unicat în materie și prevede două chestiuni esențiale. Prima este aceea că lacul se va închiria prin licitație publică, ceea ce este normal într-un stat de drept cum este în România. Ceea ce este anormal este faptul că prin același act se stabilește prețul de închiriere, respectiv 25.000 de lei pe metru pătrat pe an, un preț corect de altfel. Prevederea anulează însă articolul 1 al hotărârii, care spunea că lacul va fi închiriat prin licitație publică. Care licitație nu mai avea sens din moment ce consilierii votaseră și prețul de închiriere. Ultima golănie penală care transpiră din actul supus analizei noastre este taxa de participare la licitație, stabilită la 1.000.000 de lei. Având în vedere prețul stabilit de consilieri, adică 25.000 de lei pe metrul pătrat pe an, pentru cele patru hectare de luciu de apă firma lui Ovreiu datora primăriei Cosâmbești suma de 1 miliard de lei pe an(25.000 lei înmulțit cu 40.000 mp). Asta înseamnă că taxa de participare la eventuala licitație calculată la 10% din valoarea contractului pe un an însemna 100 de milioane și nu 1 milion, cum au calculat oamenii primarului. Concluzia noastră de analiști în ale golăniilor este că HCL în baza căreia primarul susține că s-a închiriat balta ar putea fi făcătură cu caracter retroactiv. Care, la articolul 3, nominalizează și viitorii pușcăriabili care ar urma să ajungă în custodia lui Ovreiu în urma acestei minunate dezvăluiri: primarul Popescu Bogdan și contabilul Marin Gheorghe, cei însărcinați cu ducerea la îndeplinire a sinistrei dar naivei hoții. Pardon, hotărâri a consiliului local! Iată și demonstrația!

Cum face primarul pipi pe Consiliul Local

La data de 22 noiembrie 2002 se încheie contractul cu numărul 20911 prin care este adusă la îndeplinire voința Consiliului Local Cosâmbești. Cu mici paranteze, desigur, că doar și voința primarului trebuia respectată. Astfel, deși Consiliul Local stabilise că prețul de închiriere urma să fie de 25.000 de lei pe metru pătrat pe an, iar așa zisul proces verbal care consemnează rezultatele așa zisei licitații stabilește același preț de închiriere domnul primar Popescu procedează puțin diferit. Conform contractului încheiat de primar și de contabil, firma Ameind primește lacul la incredibilul preț de 26 de lei pe metru pătrat pe lună. Ceea ce înseamnă că Ovreiu urma să plătească nu 1 miliard pe an, cum reieșea din așa zisa licitație, ci doar vreo 12.480.000 de lei. Atenție, vorbim de anul 2002 când suma de 26 de lei nu prea avea cum să fie achitată, neexistând monedă divizionară iar salariul mediu pe economie era de vreo 4,7 milioane de lei. Este, credem noi, timpul pentru un prim bilanț. Dacă este să judecăm după actele pe care le-am obținut de la secretarul CL Cosâmbești, situația este următoarea. Consiliul local decide să închirieze lacul Potcoava cu suma de 25.000 de lei pe metrul pătrat pe an. Dar prin licitație, spun aleșii! Procesul verbal de atribuire a licitației, un document inodor, incolor, insipid și neștampilat acreditează ideea că adjudecarea s-a făcut în favoare firmei doamnei Ovreiu pentru suma stabilită de consilieri. Primarul și contabilul se gândesc să facă o reducere de 98,8% din preț și încheie contractul nu la valoare de 1 miliard pe an, ci la vreo 12,4 milioane. Domnul Ovreiu, de la pușcărie, ar trebui deja să pregătească locuri în celulă pentru cei care i-au făcut această monstruoasă pomană. Dar ar fi nedrept ca doar primarul Popescu și contabilul primăriei să ajungă la Dinamo. Pentru că în linia a doua a funcționărimii din Primăria Cosâmbești mai descoperim niște pușcăriabili numai buni de băgat la beci.

Cronica unei licitații neanunțate

După ce am primit contractul de închiriere al firmei Ameind solicitat domnului primar prin viu grai, ne-a venit ideea să cerem și hotărârea consiliului local care a stat la baza închirierii și documentele licitației aferente. Ideea a bubuit după ce am constatat că respectivul contract de închiriere nu conținea baza legală și era redactat cam pe genunchi. Am primit, după o zi cerută răgaz de doamna secretar, hotărârea CL despre care am discutat mai sus și un set de 3 coli format A4 cu un scris de mână și cu o ștampilă a primăriei care testa că respectiva copie este conformă cu originalul. Din acest document aflăm informații care mai de care mai false. Prima spune că primarul Popescu, în calitate de președinte al comisiei de licitație, informează membrii comisiei că anunțul de licitație a fost publicat în ziarul Tribuna Ialomiței din data de 8 noiembrie 2002. Trebuie menționat că din foile respective am reținut că licitația se referea la închirierea unei suprafețe de 38,74 hectare de teren și a 4 hectare luciu de apă. Am dat fuga la colecția respectivului ziar și am descoperit că anunțul cu pricina nu cuprindea nicio silabă despre închirierea vreunui lac, ci doar despre suprafața de 50 de hectare de teren. Cum terenul nu e lac, rezultă că licitația la care a participat doar doamna Ovreiu a fost o făcătură ilegală ținută pe șestache ca să nu afle nimeni. Documentul nu este ștampilat, iar numele celorlalți doi membrii ai comisiei nu este specificat în clar. În plus nu există antet, dată și număr de înregistrare, ceea ce ne induce ideea unui fals grosolan. Care nu este exclus să fi fost făcut după ce am solicitat documente suplimentare de la primărie, ca acoperire pentru contractul încheiat de primar după ureche cu firma Ameind. Oricum am da-o, afacerea iese prost pentru oamenii primăriei. Dacă documentul de licitație este corect, atunci sunt așteptați la pușcărie primarul și contabilul pentru că au încheiat un contract sub valoarea stabilită prin licitație. Dacă documentul e făcătură, la pușcărie va merge și doamna secretar, deoarece a falsificat greșit niște documente pentru a acoperi un contract ilegal încheiat de primar cu firma doamnei Ovreiu.

Ameind, o firmă de zero lei și zero bani

Dacă ar fi să judecăm după cifrele de pe site-ul Ministerului de Finanțe, doamna Ovreiu ar avea toate șansele să primească un pat la locul de muncă al domnului cu același nume. Asta pentru că în perioada 2004-2007 firma A meidn SRL raportează cifra 0 lei cifră de afaceri, 0 lei venituri și 0 angajați. Creată în octombrie 2002, cu doar două săptămâni înainte de aprobarea dată de CL Cosâmbești pentru închirierea lacului Potcoava, firma patronată de doamna Ovreiu are ca obiect de activitate acvacultura în ape dulci. Judecând după mărturiile oamenilor din zonă, firma a derulat acvacultura în ape tulburi. Pescarii din zonă susțin că în perioada 2006-2007 taxa percepută de firmă era de 600.000 de lei pe zi iar în perioada 2008-2009 de 250.000 de lei pe zi. Judecând după cifrele raportate la fisc și după declarațiile oamenilor, pentru banii încasați nu s-au eliberat bonuri, ceea ce echivalează cu o minunată evaziune fiscală. La care se adaugă munca la negru practicată de încasatorii de pe baltă schimbați mai des ca șosetele. La data de 27 mai 2009 firma și-a suspendat activitatea, potrivit Registrului Comerțului, numai că la data de 27 iunie 2009, un anume Sorin solicita împreună cu doamna Ovreiu o taxă de la niște pescari din București aflați pe baltă. Același lucru s-a întâmplat și pe data de 6 iunie, când același salariat a încasat taxă de la pescari. Probabil deși oprită din activitatea pe care n-a avut-o, firma a mai mișcat nițel, din inerție. Culmea este că deși fantomaticul contract de închiriere al bălții are valabilitate 15 ani iar chiriașul și-a oprit activitatea, consiliul local nu s-a obosit să rezilieze documentul fabricat de primarul Popescu. Care ridică din umeri și susține că secretara consiliului local știe totul despre această afacere. Miroase a spălat pe mâini de la o poștă. Cu toate acestea, unele mâini chiar nu se pot spăla de mizeria acestei afaceri asupra căreia vom reveni.

 

Aşteptată pentru marţi, nominalizarea fostului primar Mădălin Teculescu în funcţia de subprefect al judeţului Ialomiţa s-a amânat fără vreo explicaţie. Anunţul făcut de conducerea PD-L Ialomiţa a creat multă agitaţie în tabăra deputatului Tinel Gheorghe, cel care a reuşit în timp record să facă din Babagianu funcţionar public în urma unui concurs ilegal organizat de ANOFM şi apoi subprefect. Sigur de nominalizare, Teculescu şi-a dat demisia din funcţia de primar al comunei Sfâtul Gheorghe devenind în urma unei dispoziţii dată tot de el şef al poliţiei comunitare din comună. Deşi numirea sa era dată ca sigură în şedinţa de guvern de marţi, acest fapt nu s-a întâmplat, deşi manevra are girul ministrului Vasile Blaga. Agitaţia a fost maximă şi în tabăra lui Babagianu, acesta fiind admis în programul de formare pentru înalţii funcţionari publici. Cam ce tip de concurs s-a dat pentru asta nu este greu de intuit având în vedere că absolut toţi politrucii au reuşit să-l treacă. O nouă rundă în disputa dintre taberele din PD-L este de aşteptat să se consume săptămâna viitoare, când se speră la introducerea pe ordinea de zi s şedinţei de guvern a hotărârii prin care Teculescu va fi numit în funcţia de subprefect.

 

Concubinajul păgubos dintre furnizorul de apă al municipiului Slobozia şi municipalitate reprezintă o afacere cu peste 50.000 de păgubiţi. Este vorba despre cetăţenii Sloboziei cărora Urban SA, societatea patronată de Consiliul Local Slobozia le-au umflat ani întregi facturile de apă şi le-a facturat frigul din apartamente la preţ subvenţionat dar stabilit din burtă. La celălat capăt al ţepii formidabile încasate de locuitorii municipiului regăsim o afacere soldat cu pierderea unei instalaţii de alimenatre cu apă oferită cadou de guvern, instalaţie înregistrată în evidenţele contabile ale Amonil drept materiale consumabile şi vândută pe bucaţi în beneficiul unor băieţi deştepţi veniţi cu privatizarea din tenebrele UTC-ului. Din 1995, când Amonil a fost cumpărată de fantomaticul grup Eurocolumna, care avea sediul într-o căsuţă poştală, şi până în zilele noastre atât oamenii micului utecist Marius Ţărlea, cât şi politicienii care au călărit administraţia publică locală au tras cât au putut pe buzunarul public şi pe cel al bietului contribuabil. Amonil s-a făcut că furnizează servicii fără se ceară plata promptă a facturilor şi a câştigat la două capete. Pănă prin 1998 a obţinut gaz de la stat fără să îşi plătească datoriile la furnizor. În plus, gazul pentru populaţie era plătit la jumătate de preţ, chit că pentru a furniza căldură populaţiei, oamenii de la Amonil nu ardeau nici un metru cub de gaz. Pentru generezotitatea extraordinară de a păsui Urban la plata facturilor, bişniţarii din spatele Amonil şi-au câştigat bunăvoinţa politicienilor. În primul rând că o populaţie care nu era presată să-şi achite facturile vota cu politrucul care îi asigura iluzia acestui serviciu gratuit. In al doilea rând, băeţii de la Amonil ştiau tabla impărţirii foarte bine. De exemplu, în anul 2000, când în urma unui scandal cu primăria s-a descoperit escrocheria cu gazul metan subvenţionat, unul dintre oamenii de frunte ai PSD a devenit brusc distribuitor de otrăvuri de la Amonil. La schimb, numicipalitatea nu a mai sesizat niociodată Parchetul cu privirea la o ţeapă de 2 milioane de dolari pe care firma lui Ţîrlea ne-o trăsese cu nesimţire. Cam aşa au mers lucrurile aproape un deceniu. Între timp Amonil a trecut în labele altor investitori de portofoliu, dosiţi în paradisuri fiscale. Iar între primăria condusă de un alt primar fără datorii la sitemul ticăloşit şi micul cartel al şmecherilor de la Amonil s-a pornit un război în toată regula. La care nu putem să nu contribuim şi noi, măcar cu nişte informaţii. În primul episod ne vom referi la două afaceri importante care s-au soldat cu prejudicii interesante în portofelul nostru de contribuabili.

Tun cu instalaţia de alimentare cu apă

Societate comercială de referinţă în domeniul industriei chimice, Amonil SA Slobozia a fost privatizata in primul semestru al anului 1995. FPS-ul condus atunci de Emil Dima a executat o vinzare ca la carte, oferind pe tava societatea grupului Eurocolumna patronat de catre omul de afaceri Marius Tirlea. La acea vreme, imperiul Eurocolumna cuprindea Banca Columna, creatie a fostului sef al SRI Virgil Magureanu, precum si o serie de societati din domeniul industriei chimice, cumparate de la FPS prin intermediul SC Eurotrading Chemical, componenta si ea a imperiului Columna. Este vorba despre combinatele chimice de la Tirgu-Mures, Slobozia si Turnu Magurele, intrate in marea familie a obscurei societati. La un moment dat, s-a considerat ca achizitiile respective au adus Eurotrading monopol asupra industriei chimice. Din acest motiv, dar si pentru ca Tirlea & co. nu au reusit sa-si achite datoriile catre FPS, Eurotrading a ramas doar cu Amonil SA Slobozia.

La Slobozia, cadourile costa

In luna aprilie 1990, Ministerul Economiei Nationale emite Ordinul 25 prin care, si in conformitate cu Legea 28/1990 privind desfasurarea investitiilor, face un cadou municipiului Slobozia. Prin respectivul act, ministerul trecea in proprietatea comunitatii lucrarile de investitii si utilajele aferente obiectivului “alimentare cu apa”. Aceasta instalatie era parte componenta din proiectul de dezvoltare al Combinatului Chimic Slobozia, proiect care a fost abandonat din lipsa de fonduri. Costurile estimate ale retelei de captare si transport a apei de la Dunare se ridicau la vremea respectiva la suma de 114,5 milioane de lei, iar lucrarile erau deja demarate.Investitia a trecut gratuit in proprietatea comunitatii, fiind preluata in calitate de antreprenor general de catre Intreprinderea de Gospodarire Locativa Ialomita, botezata ulterior RAGCL, actualmente SC Urban SA. Noul beneficiar al lucrarii  a”uitat” insa sa intocmeasca documente de predare-primire. Timp de trei ani s-a lucrat fara nici un fel de evidenta. In anul 1993, Primaria Slobozia preia acest obiectiv in proprietate. Un an mai tirziu, cind s-a ajuns la construirea statiei de captare, primaria a solicitat conducerii Amonil utilajele necesare, care-i apartineau de drept si care ramasesera in “custodia” respectivei societati. Amonil refuza  sa cedeze gratuit utilajele, mizind pe lipsa actelor de proprietate. Legata de miini, primaria accepta sa cumpere ceea ce ii apartinea de drept. Investitia se derula cu bani de la bugetul central, iar necheltuirea fondurilor pina la sfirsitul anului aducea cu sine pierderea acestora.

Directorul Ion Hanaru vinde blana ursului din padure pe bani buni

La vremea respectiva ca si acum, directorul Amonil era Ion Hanaru politician de prim rang al PSD, om care a ocupat inclusiv funcţia de vuicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi care a condus combinatul chimic în perioada comunistă.. Pentru utilajele necesare instalatiei de captare  a apei, respectiv niste motoare electrice si citeva celule, Ion Hanaru a pretins bani. Primarul de atunci, Ioan Pinter, sustinea ca, sub presiune, a lansat comanda Amonil-ului pentru utilajele respective, sperind ca atunci cind va gasi hirtiile care atestau dreptul de proprietate al comunitatii problemele se vor rezolva. Numai ca lucrurile n-au decurs asa. Amonil a emis catre primarie facturi in valoare de 468 milioane lei. Primaria a refuzat sa achite, partile ajungind in instanta. Instantele au dat cistig de cauza Amonil, luind in considerare comanda lansata de primarie drept un contract comercial neonorat. In acest fel aproape o jumatate de miliard de lei a intrat din buzunarul public in buzunarul SC Amonil SA.  Ajunsa la fundul sacului, Amonil nu a mai avut ce preda. Primaria a solicitat judecatoriei sa execute silit Amonil in baza ordinului 25/25.04.1990 al Ministerului Economiei Nationale, hirtie descoperita de functionarii primariei undeva in arhiva BRD, banca prin care se finantase investitia respectiva. Amonil s-a opus la executare, cele doua parti ajungind din nou in instanta. Desi Primaria Slobozia a cistigat, finalizarea investitiei nu s-a realizat. Alimentarea cu apa a orasului nu se poate face in ciuda sumelor mari investite, iar Amonil SA nu justifica utilaje in valoare de 3,8 miliarde lei, suma actualizata la nivelul anului 2000.

Utilaje in valoare de 3,8 miliarde de lei s-au evaporat din ograda Amonil

La data de 23 iunie 1999, Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia civila nr. 1400 respinge contestatia la executare silita formulata de Amonil la data de 18 martie 1998. In luna august a acestui an, o comisie formata din reprezentanti ai primariei si Amonil inventariaza situatia obiectivului de investitii pentru a se stabili cu exactitate ce utilaje s-au predat si ce urmeaza sa mai primeasca primaria. Conform inventarului comisiei, utilajele pe care Amonil trebuia sa le predea valorau, in 1990, 14,4 milioane de lei. Pina la data efectuarii inventarului fusesera predate utilaje in valoare de 9,5 milioane de lei. Pentru ceea ce nu s-a mai putut restitui, primaria solicita despagubirea in bani. Utilajele disparute valorau  3,89 miliarde de lei.

Utilaje inregistrate ca materiale consumabile

La data de 8.05.1998, Directia Controlului Financiar de Stat a verificat modul in care Amonil a inregistrat in evidentele contabile investitia “Dezvoltare si Alimentare cu Apa a Municipiului Slobozia”. S-a stabilit ca in perioada 1990-1993 utilajele respective au fost inregistrate in conturile “Utilaje in depozit” respectiv “Materiale si utilaje pentru investitii”. Incepind cu 1.01.1994 utilajele au trecut in mod inexplicabil in contul “Materiale consumabile”. Mai exact spus, utilaje in valoare de citeva miliarde au fost asimilate cu pixuri, coli de scris, garnituri sau suruburi. S-a mai constatat ca societatea nu a inregistrat in actele contabile decizia 25/1990 a Ministerului Economiei Nationale si nu a putut prezenta la control documentele de predare-primire a investitiei respective. In ciuda faptului ca s-au constatat mari nereguli, organul de control nu ia nici un fel de masura si nici nu se sesizeaza organele de cercetare penala.

Afacerea GAZUL

Vinerea iernii în anul 2001 a reprezentat pentru mai bine de jumatate din locuitorii municipiului Slobozia un cosmar. Mai bine de 8.000 de apartamente din oras, racordate la vremea respectivă la reteaua de termoficare alimentata cu agent termic de la SC Amonil SA Slobozia, nu au avut caldura.Ca in fiecare iarna de citiva ani incoace, producatorul de energie termica invoca lipsa gazului metan si datoriile mari pe care le are de incasat de la SC Urban SA. Razboiul surd dintre Amonil si Urban (fosta regie comunala) a dat la iveala un scandal de proportii. Primaria Sloboziei si Urban acuza Amonil ca nu justifica 48,6 milioane metri cubi de gaz metan achizitionat la pret pentru populatie care nu a mai ajuns in caloriferele oamenilor. Valoarea prejudiciului creat astfel slobozenilor si statului de catre societatea grupului Eurocolumna se ridica, in numai patru ani si jumatate, la peste doua milioane de dolari.

Lungul drum al gazului catre calorifere

Pina în 1999, societatile de gospodarire comunala solicitau Inspectoratului National de Gaze cota necesara pentru incalzirea pe timp de iarna. Acolo unde agentul termic este produs de combinate sau alti agenti economici, gazul metan este livrat direct acestora, urmind ca respectivele cantitati folosite pentru producerea agentului termic sa fie facturate de Distrigaz la pret special pentru populatie. Producatorul achita contravaloarea si isi incasa pretul pe gigacaloria livrata de la societatile de gospodarire comunala.La sfirsitul anului trecut, procedura s-a modificat. Producatorii de agent termic isi cereau cota de gaz metan, inclusiv cantitatea necesara pentru incalzirea locuintelor populatiei. Societatile de gospodarire comunala contabilizau cantitatea de energie termica primita si confirmau societatii Distrigaz cantitatile de gaz folosite de producatori pentru acest scop, cantitati ce urmau sa fie facturate la pret pentru populatie. De mentionat este faptul ca in cazul cotelor de gaz folosite pentru populatie Distrigaz nu percepe plati anticipate, asa cum se intimpla pentru cotele agentilor economici.

Momentul adevarului

La data de 5 mai 2000, in urma unor negocieri intre Urban, Amonil si Distrigaz Sud Bucuresti, se gaseste o solutie pentru compensarea datoriilor mari care se inregistrau la plata gazului metan.Amonil avea de achitat catre Distrigaz suma de 92,2 miliarde si avea de incasat de la Urban 29,8 miliarde. S-a stabilit astfel ca Urban sa isi asume fata de Distrigaz plata sumei datorate catre Amonil, astfel incit producatorul sa isi poata diminua restantele si sa poata primi gazul necesar procesului de productie. Cele doua societati incheie acorduri separate de reesalonare a datoriilor restante si penalitatilor, luindu-si angajamentul sa achite facturile curente. Lucrurile intra cit de cit in normal pina in luna septembrie cind, din cauza unor neintelegeri intre Amonil si Urban, Slobozia ramine aproape doua saptamini fara apa calda. Cum incidentul se petrece in plina campanie electorala, se ajunge in cele din urma la o solutie de compromis. Numai ca tensiunile reapar in luna noiembrie, cind Urban SA si Primaria Slobozia a refuzat sa achite contravaloarea energiei termice livrate orasului de Amonil, invocind lipsa parametrilor ceruti de consumatori pentru sezonul rece. In loc sa asigure 30-31 Gcal/ora, Amonil a livrat populatiei numai 10-11 Gcal/ora, cantitate insuficienta pentru incalzire. Amonil sustine ca nu a putut livra mai mult din cauza lipsei gazului metan, acuzind Urban ca nu si-a respectat angajamentele de plata catre Distrigaz, fapt ce a condus la nealocarea cotei de gaz pentru populatie.Primaria Slobozia si Urban sustineau ca, dimpotriva, datoriile sint achitate, dar ca Amonil nu are inca un grafic de plata a penalitatilor de peste 115 miliarde de lei catre Distrigaz. Municipalitatea spune ca, la data de 16.11.2000, Distrigaz a aprobat cota de 4,5 milioane metri cubi de gaz pentru incalzirea locuintelor.

Doua milioane de dolari evaporate din conductele AMONIL

In urma unor calcule facute de specialistii din cadrul SC Urban SA, s-a ajuns la concluzia ca Amonil nu poate justifica o cantitate mare de gaz sebventionat facturata, chipurile, pentru producerea de energie termica ce nu a ajuns in caloriferele cetatenilor. Calculul a avut la baza faptul ca pentru producerea unei Gcal. sint necesari 140 metri cubi de gaz conform normelor aprobate de Oficiul Concurentei. In perioada iulie 1995 – decembrie 1999, Amonil a facturat un consum de gaz pentru incalzire de 137.873.000 metri cubi. Pentru energia termica livrata efectiv populatiei s-au consumat doar 89.217.840 metri cubi de gaz.Asa cum rezulta din acest calcul, o cantitate de 48.655.160 metri cubi de gaz subventionat a fost facturata in plus. Luindu-se in considerare ca diferenta de pret dintre gazul pentru industrie si gazul pentru populatie este de aproape 50 USD la 1.000 metri cubi, rezulta ca, in perioada luata ca referinta, bugetul de stat a fost  prejudiciat cu circa 2,4 milioane de dolari. Specialistii sustin ca la aceasta situatie s-a ajuns pentru ca in aceasta perioada nu s-au facut niciodata verificari cu privire la cantitatea de gaz folosita efectiv pentru incalzire de catre producatori, care au raportat consumuri de gaz umflate.

Un parastas cu dar

Scandalurile despre care am amintit au apărut în presă în iarna anului 2001. Acum 7 ani publicarea lor nu a lăsat nici un fel de urmări. Cei care erau blogaţi să vadă s-au întors cu spatele. Politiciernii din PSD, proaspăt reveniţi la putere au transformat aceste subiecte în bani, preferând şantajul grosolan şi umflarea conturilor. Relaţia incorectă dintre municipalitate şi Amonil s-a perpetuat. Sigurul care a avut tupeul să rupă tăcerea a fost primarul Gabi Ionaşcu, un om pe care băieţii nu-l agăţaseră cu nimic. Inflexibilitatea primarului a atras multe reacţii de la Amonil. Stresaţi de faptul că fostul primar a încercat să dizolve datornicul Urban, cei de la Amonil au introdus în istanţă o acţiune prin care solicită ca datoria de peste 150 de miliarde de lei pe care o au de recuperat de la Urban să le fie plătită de Consiliul Local Slobozia. Cum s-a obţinut această aberantă hotărâre judecătoarească nu se ştie. Nici Ionaşcu nu a stat cu mîinile în sân, solicitănd tot în instanţă recuperarea cobntravalorii utilajelor de la istalaţie de alimentare cu apă pe care primăria le-a plătit deşi îi aparţineau, plus contravaloarea utilajelor topite în decor sub domnia lui Hanaru. Teoretic, la 7 ani de la îngroparea scandalurilor ar trebui să le organizăm un parastas. Nu înainte însă de a le aduce în actualitate, pe fondul relaţiilor tensionate dintre primărie şi furnizorul de servicii.

Blocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din instituţiile bugetare creează probleme insurmontabile pentru primăriile din Ialomiţa. La primăria Perieţi, situaţia generată de pensionarea contabilei şi secretarului consiliului local nu are ieşire deşi OUG 34 care împiedică organizarea unui concurs are portiţe legale. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici refuză să avizeze concursul fără de care cele două posturi nu pot fi ocupate. Consiliul Judeţean recomandă primăriei să angajeze o firmă care să presteze servicii de contabilitate!

Criză de personal la Perieţi

Pensionarea contabilei şi a secretarei Consiliului Local pune primăria în imposibilitate de a funcţiona. Încercarea primarului Elena Cristea de a organiza un concurs a eşuat deoarece Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici refuză să îşi dea avizul fără de care concursul nu se poate organiza. Motivul este articolul 22 al OUG 34/2009 care prevede că se suspendă ocuparea posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură de la bugetul de stat sau bugetele locale. În lipsa concursului, primarul refuză să se strecoare pe portiţa lăsată în lege prin care, în cazuri justificate, poate angaja pe propria-i răspundere un procent de până la 15% din totalul posturilor ce se vor vacanta după data de 14 aprilie 2009 în condiţiile în care cheltuielile de personal astfel angajate se încadrează în bugetul aprobat. Refuzul primarului este justificat în condiţiile în care legea 188 privind statutul funcţionarilor publici prevede că funcţiile publice se pot ocupa doar prin concurs. Într-o adresă de răspuns, Prefectura sugerează primarului să apeleze la transfer, detaşare sau redistribuire, modalităţi prevăzute de asemenea de Legea 188. Din păcate în cadrul primăriei nu există personal calificat iar delegările de atribuţii operate de primar către persoane necorespunzătoare din punct de vedere al studiilor nu reprezintă decât o soluţie pe termen scurt. Nici detaşarea nu este o soluţie pentru că este greu de crezut că vreo instituţie se poate dispensa de un funcţionar care să şi fie de acord să activeze la Perieţi.

Consiliul Judeţean bate câmpii!

În disperare de cauză, primarul Elena Cristea a apelat la Consiliul Judeţean de la care a cerut sprijin şi asistenţă de specialitate. Instituţia, prin vocea autorizată a preşedintelui Ciupercă, se declară de acord să acorde asistenţă pe domeniul juridic, dar numai punctual şi pentru problemele ce nu pot fi rezolvate cu ajutorul funcţionarilor din primărie. Pentru problema contabilităţii instituţiei, CJI a oferit o soluţie halucinantă! Primăria este sfătuită să îşi caute o firmă specializată sau o persoană fizică autorizată, soluţie care s-ar încadra în prevederile legii contabilităţii. Nu ştim câte firme au expertiză în domeniul contabilităţii instituţiilor bugetare, dar persoane competente se găsesc pe sprânceană la Camera de Conturi sau la Direcţia de Finanţe. Care pe lângă servicii ar oferi şi protecţie la o adică.

În perioada 2004-2009 Prefectura a investit în cursurile de specializare a funcţionarilor publici peste 1,2 miliarde de lei. Cea mai mare parte din această sumă s-a dus pe cursuri de calculatoare şi obţinerea permisului european de conducerea computerului (ECDL). O altă sumă importantă s-a cheltuit pentru cursurile pe care prefecţii şi subprefecţii numiţi politic au fost obligaţi să le urmeze pentru a deveni înalţi funcţionari publici. Devenite obligatorii prin lege, cursurile de perfecţionare a funcţionarilor publici sunt o afacere bănoasă pentru diverse entităţi juridice şi persoane fizice care încasează bani frumoşi fără să facă mare lucru. Cele mai multe dintre cursuri au o durată cuprinsă între una şi trei zile şi costă minim 4 milioane pe cap de cursant.

Bani pentru politruci

În anul 2004 suma alocată pentru specializarea funcţionarilor publici a fost de 94 de milioane. Sume importante s-au cheltuit pentru Mihăiţă Găină, actual senator PSD şi Marin Silviu, fost subprefect şi inspector guvernamental, care au urmat cursurile de înalţi funcţionari publici. Cei doi au consumat 38 de milioane de lei, adică aproape jumătate din totalul fondurilor instituţiei. Patru milioane de lei s-au cheltuit şi pentru “specializarea” lui Vasile Cornel, pe atunci şeful de cabinet al prefectului, care a participat la un curs de o zi intitulat”Programul de formare profesională pentru directorii de resurse umane şi alţi funcţionari publici”! În 2005, schimbarea de guvern a atras alte cheltuieli pentru specializarea noilor politicieni intraţi în administraţie. Gigi Petre, numit subprefect a debutat cu un curs postuniversitar la ASE pentru care s-au plătit 15,5 milioane de lei. Cezar Zamfir, fost consilier al prefectului Cazacu Marinică a urmat şi el un curs la Institutul Naţional de Administraţie despre relaţia cu ONG-urile, pentru care Prefectura a plătit 450 de lei. În acel an, singurul funcţionar public care a beneficiat de un curs a fost Neacşu Ecaterina, care s-a specializat în noua contabilitate publică. Din totalul de 26.800.000 de lei alocaţi specializării, cei doi politicieni au consumat 20 de milioane. Anul 2006 a fost un an record, instituţia cheltuind cei mai mulţi bani pentru pregătirea profesională a angajaţilor. Din totalul de 610 milioane de lei, peste 370 de milioane s-au alocat pentru cursuri de utilizare a calculatorului. A fost anul prefectului Cazacu Marinică, pus cu burta pe carte rău de tot. El a absolvit un curs postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare în domeniul securităţii naţionale, curs care a costat 8,7 milioane de lei. Pentru numai 15,5 milioane, domnul Cazacu a participat la seminarul Eu.Ro.Com seminar cu o temă excepţională: Apele Române iau cursul integrării. Peste 3 milioane de lei a costat un curs de coordonare a serviciilor descentralizate, care l-a învăţat pe domnul Cazacu să devină un bun coordonator. Permisul european de conducere a calculatorului şi participarea sa la Gala Premiilor de Excelenţă organizată de un site a mai scos din conturile instituţiei 4,7 milioane de lei. Şi asta în condiţiile în care probabil că fostul prefect are o problemă în a trimite un email! În 2007, după ce PNL a rămas singur la guvernare şi a schimbat garnitura de prefecţi au fost necesari alţi bani pentru şcolirea politrucilor promovaţi pe uşa din dos în funcţii pentru care ar fi trebuit să dea concursuri. Subprefecţii Gigi Petre şi Ion Dumitru împreună cu prefectul Stelian Caramitru au consumat 123 de milioane de lei pentru cursurile de înalţi funcţionari publici. Şi în acest an s-au alocat 35,5 milioane de lei pentru cursuri de calculatoare, totalul sumelor destinate perfecţionării funcţionarilor din prefectură ridicându-se la 270 de milioane de lei. În 2008 perfecţionarea funcţionarilor a costat 77 de milioane iar pentru 2009 planului de perfecţionare a funcţionarilor îi sunt alocate 130 de milioane. De data aceasta, noii şefi ai instituţiei, adică prefectul Alecsandru Ştiucă şi subprefectul Gheorghe Babagianu vor plăti cursurile de înalţi funcţionari publici din banii lor. Cei doi vor scoate din buzunare peste 90 de milioane de fiecare, pentru că au crescut preţurile la specializări.

Cursuri inutile pentru funcţionari ineficienţi

Cele mai multe dintre cursurile de specializare urmate de funcţionarii publici nu au legătură cu obiectul de activitate al Instituţiei Prefectului. Managementul a fost cea mai studiată disciplină, urmată de cursuri de contabilitate, protecţia mediului şi accesarea fondurilor europene. Funcţionarii publici s-au mai specializat în managementul dezastrelor, concesionarea serviciilor publice sau integrarea europeană, activităţi cu care nu se prea întâlnesc în cadrul atribuţiilor de serviciu. Multe dintre specializări au legătură cu atragerea de fonduri europene şi cu proiectele de finanţare, deşi Prefectura nu are atribuţii în acest sens. Cel mai adesea specializările au fost de fapt cursuri de câteva zile în care este greu de crezut că respectivii cursanţi au reuşit să acumuleze cunoştinţe noi. Utilizarea computerului, abilitate pe care funcţionarii publici ar fi trebuit să o demonstreze la angajare, a fost obţinută absolut formal, pe bani grei, fără ca investiţia să lase vreo urmă. Dacă calculăm sumele cheltuite de Prefectura Ialomiţa şi le multiplicăm la nivel naţional, vom constat că zeci de miliarde anual s-au dus în conturile celor care organizează astfel de cursuri cu denumiri dintre cele mai tembele.

Specialişti în frecat menta

Mulţi dintre funcţionarii publici şcoliţi pe banii instituţiei au părăsit sistemul. Legea prevede că pentru orice formă de specializare finanţată de instituţie, funcţionarul este obligat să activeze minim 5 ani. În caz contrar, dacă ieşirea din sistemul administrativ i se datorează, funcţionarul este obligat să restituie banii cheltuiţi cu specializarea sa. Fostul prefect Cazacu Marinică a fost şcolit pe bani publici pentru a putea ocupa funcţia de prefect. În 2007 el a fost schimbat din funcţie şi numit inspector guvernamental. Pentru a putea candida la alegerile locale din 2008, Cazacu şi-a dat demisia din corpul inspectorilor guvernamentali. Nimeni nu i-a cerut să restituie contravaloarea cursurilor urmate în perioada în care a fost prefect. La fel s-a întâmplat şi cu Stelian Caramitru. Ţinut ilegal în funcţia de prefect interimar, Caramitru a fost trimis de guvern să urmeze Institutul Naţional de Administraţie pentru a deveni înalt funcţionar public. Din proprie iniţiativă, Caramitru a părăsit instituţia şi s-a refugiat înapoi de unde venise, adică la Agenţia Naţională Sanitar Veterinară în speranţa că va rămâne în sistemul public după ce PNL va pleca de la guvernare. Cursurile urmate de el au fost inutile. Din faptul că absolut nici unul dintre cursanţi nu a ratat vreun examen se poate deduce că, exact ca la facultăţile private, specializările funcţionarilor publici sunt, de cele mai multe ori frecţii scumpe la piciorul de lemn.

Parlamentul European este cel mai mare parlament democratic din lume. Iată câteva date statistice pentru a ilustra activitatea Parlamentului pe durata mandatului legislativ iulie 2004-mai 2009.

Volumul de muncă

În cadrul procedurii de codecizie, Parlamentul adopta acte legislative împreună cu Consiliul UE, ambele instituţii deţinând competenţe similare. În actualul mandat legislativ, Parlamentul European a adoptat sau amendat 637 de documente în procedură de codecizie, dintre care 494 în prima lectură, 140 în a doua lectură şi 23 dupa procedura de conciliere. Până în mai 2009 au fost semnate 404 acte legislative adoptate în procedura de codecizie şi care astfel au devenit legi.
Prin procedura de aviz conform, Parlamentul poate adopta sau refuza, fără însă a putea amenda respectivul document. Aceasta procedura se aplica, în principal, pentru încheierea acordurilor internationale şi pentru acceptarea noilor membri UE. În perioada 2004-2009 au avut loc 63 de astfel de voturi. Potrivit procedurii de consultare, Parlamentul este obligat să voteze şi să îşi exprime opinia, dar decizia finală este luată de Consiliul UE (miniştrii statelor membre). Această procedură se aplică în domenii precum agricultura, fiscalitate, justiţie. Pe durata actualului mandat au avut loc 633 de voturi in procedura de consultare. Parlamentul are un rol important în ceea ce priveşte adoptarea bugetului UE şi descărcarea de gestiune pentru modul în care au fost gestionate bugetele instituţiilor şi agenţiilor europene. Pe durata acestei legislaturi au fost adoptate 216 astfel de decizii. Pe langă decizii bugetare şi legislative, Parlamentul European a adoptat 660 de rapoarte din iniţiativa proprie şi 593 de rezoluţii, în care şi-a exprimat poziţia faţă de chestiuni pe care le-a considerat importante. În plus au fost semnate 37 de declaraţii scrise de către peste 50% din numărul total al membrilor Parlamentului European, fiind astfel adoptate în mod oficial. Numărul total al textelor votate în cadrul sesiunilor plenare se ridică la 2924, din care 1355 au avut caracter legislativ. 48 747 de amendamente au fost depuse în cadrul sesiunilor plenare de către comisiile parlamentare, grupurile politice sau un anumit număr de deputaţi europeni. 30 067 au fost şi adoptate, 15 189 dintre acestea referindu-se la rapoarte în procedura de codecizie. În aceasta legislatura au avut loc 49 de sesiuni solemne la care au fost invitaţi să participe oaspeţi proeminenţi. Cel mai scurt discurs solemn a fost rostit de regina Tarilor de Jos, Beatrix, la 26 octombrie 2004 (19 de minute), iar cel mai lung discurs a fost cel al lui Ingrid Betancourt la 8 octombrie 2008 (50 de minute).

Membrii Parlamentului European

În prezent sunt 785 Membri ai Parlamentului European. După alegerile europene, conform Tratatului de la Lisabona, numărul acestora se va reduce la 736. Potrivit Tratatului de la Lisabona, numărul deputaţilor europeni se va ridica la 751, dar în cazul în care Tratatul de la Lisabona va intra în vigoare în următorul mandat legislativ, cu titlu temporar, numărul membrilor PE va fi de 754. În Parlamentul European sunt reprezentate peste 240 de partide politice naţionale, care s-au constituit în 7 grupuri politice în conformitate cu afilierea politică. Mai există deputaţii neafiliati, care nu fac parte dintr-un grup politic.

31.46% din actualii membri ai Parlamentului European sunt femei, un procentaj mai ridicat în comparaţie cu ponderea femeilor în majoritatea parlamentelor naţionale. În 1979, după primele alegeri europene directe, femeile reprezentau doar 16.5%. Simone Veil a fost prima preşedintă a Parlamentului European (1979-1982). În perioada 1999-2002, această functie a mai fost deţinută de Nicole Fontaine. Cel mai în varstă membru al Parlamentului European este Giovanni Berlinguer din Italia (grupul socialist), născut la 9 iulie 1924, el fiind prezent la semnarea Tratatelor de la Roma în 1957. Cel mai tânăr deputat european este Dimitar Stoyanov din Bulgaria (neafiliat), născut la 17 mai 1983 şi care s-a alăturat Parlamentului European în 2007.

Personalul Secretariatului General al Parlamentului European

În mai 2009, numărul funcţionarilor publici şi al personalului angajat temporar în cele trei sedii ale Parlamentului era astfel structurat: 6 166 în total, dintre care 2568 la Luxemburg, 80 la Strasburg şi 248 în alte locuri. Femeile sunt majoritare:  60% din totalul personalului erau femei, iar 40% bărbaţi. Vârsta medie a personalului este de 47 de ani. În timp ce vârsta medie a personalului din vechile state membre UE este de 50 de ani, cea a celui din noile state membre este de 34 de ani. Cea mai mare direcţie generală este DG Traduceri, reprezentând 21,5% din totalul posturilor din Secretariatului General. Dacă adăugăm interpreţii şi jurist-lingviştii, putem spune că posturile de “asistenţă lingvistică” reprezintă o treime din totalul personalului. În plus, există 1510 de asistenţi parlamentari acreditati la Parlamentul European, potrivit datelor din mai 2009. Parlamentul mai colaborează şi cu prestatori externi de servicii, în domenii precum managementul cladirilor, IT, servicii de curăţenie, cantină. De asemenea, trebuie avută în vedere prezenţa vizitatorilor, a lobby-istilor şi a jurnalistilor în incinta Parlamentului European. În anumite situaţii, numărul total al persoanelor care lucrează în cele trei locaţii principale ale PE poate depăşi cifra de 10 000.

Bugetul Parlamentului European

Bugetul PE pentru anul 2009 se ridică la aproximativ 1.53 miliarde euro (putin peste 3 euro / rezident UE). Din această sumă, 294 de milioane euro sunt cheltuite pentru clădiri, mobilier, echipamente şi cheltuieli similare. 503 milioane de euro sunt alocate pentru personalul Parlamentului European (angajaţi permanenţi şi temporari), 190 milioane de euro pentru cheltuielile Membrilor Parlamentului European, 185 milioane de euro pentru asistenţii parlamentari şi 101 milioane de euro pentru alte categorii de personal şi servicii externe.

Cladirile PE

Potrivit deciziei statelor membre (Consiliul European), Parlamentul European are trei sedii: Strasbourg (sediul oficial), Bruxelles şi Luxemburg, suprafaţa celor trei totalizând 1 069 569 de metri pătraţi.

Lobby-istii şi jurnaliştii acreditaţi

La Parlamentul European sunt 4322 de lobby-işti înregistraţi, reprezentând 1699 de organizaţii (date disponibile în mai 2009). În jur de 1 000 de jurnalişti sunt acreditaţi pe lângă înstituţiile europene, iar peste 100 sunt acreditaţi doar la Parlamentul European.(sursa PE)

 

 

Gaşca lui Băsescu nu este cu nimic mai prejos decât gaşca de penali a lui Năstase. Condusă de tandemul Blaga-Boc, armata de flămânzi din PD-L trece cu buldozerul peste lege pentru a-şi numi protejaţii în funcţii publice. Modelul patentat de Năstase şi PSD, preluat şi îmbunătăţit de golanii lui Tăriceanu este mod de lucru şi pentru şmenarii preşedintelui Băsescu. Plecaţi de la guvernare când încă nu apucaseră să roadă tot ciolanul, oamenii de la PD-L au dat năvală peste instituţiile publice pe care le-au cotropit cu rubedenii, amante sau cotizanţi de şpăgi dornici de onorabilitate şi şefie. În urma unor verificări de rutină suntem în măsură să afirmăm că subprefectul Gheorghe Babagianu a fost numit în funcţie cu încălcarea flagrantă a legii 188 privind funcţionarii publici. Golănia a fost girată de guvernul Boc, iar poarta de intrare a lui Babagianu în rândul funcţionarilor publici a fost Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. În doar 48 de ore, un anonim fără studii de specialitate a ajuns să ocupe temporar o funcţie de înalt funcţionar public. Până la ocuparea definitivă a acestei funcţii, care va costa contribuabilul român o leafă imensă, nu mai este decât un pas. Şcolit pe bani publici, Babagianu va ocupa definitiv funcţia şi va dobândi statutul de înalt funcţionar public cu toate privilegiile care decurg din asta.

Ascensiune fulger în doar 48 de ore

Prin metode specifice Gheorghe Babagianu a obţinut nominalizarea de la PD-L pentru funcţia de subprefect. Numai că simpla voinţă a capilor partidului nu era suficientă pentru înscăunarea individului. Legea 188 din 1999 privind statutul funcţionarilor publici cerea ca pretendentul să aibă calitatea de funcţionar public pentru a putea ocupa chiar şi temporar această funcţie rezervată înalţilor funcţionari publici. Dacă s-ar fi respectat acest act normativ, Babagianu nu ar fi intrat în această viaţă în corpul funcţionarilor publici, chiar şi în condiţiile în care cu câteva mii de euro poţi cumpăra o diplomă de la orice tarabă universitară. Pentru că existau condiţii de vechime în specialitate pe care clientul PD-L nu le-ar fi putut îndeplini. Aşa că s-a procedat la aplicarea unor paranteze şi, în numai 48 de ore, Babagianu a devenit funcţionar public cu acte în (ne)regulă. La data de 9 martie 2009, ANOFM a organizat pe şest un concurs pentru ocuparea unui post de inspector principal la Direcţia de Mediere a Muncii, funcţie temporar vacantă. Spunem pe şest pentru că acest concurs nu a fost anunţat nicăieri, nici măcar pe site-ul instituţie. Şi nu a fost anunţat pentru că nu se dorea angajarea unui om, ci introducerea unui client politic în rândul funcţionarilor publici. La data de 11 martie Babagianu este declarat admis şi numit în funcţie. În aceeaşi zi proaspătul funcţionar public îşi suspendă ilegal raporturile de muncă cu ANOFM deoarece guvernul Boc îl numeşte în funcţia de subprefect interimar la Instituţia Prefectului Ialomiţa. Aşa se face că în mai puţin de 48 de ore, din director la firma Matache Babagianu ajunge ditamai funcţionarul public fără să aibă habar de atribuţiile funcţiei pentru care a câştigat un concurs. Punem pariu că nici măcar nu a apucat să intre în biroul unde urma să îşi deruleze activitatea.

Ilegalităţi pe bandă

Nu credem că mai trebuie demonstrat faptul că intrarea sa în corpul funcţionarilor publici s-a făcut în urma unui concurs formal. Ilegalităţile comise de înalţi funcţionari ai statului român sunt evidente. S-au încălcat prevederile din Legea 188 privind organizarea concursurilor. În primul rând este vorba despre publicitatea privind concursul, care nu s-a făcut deloc. Legea obliga ANOFM să publice un anunţ în Monitorul Oficial partea a treia şi într-un ziar de largă circulaţie naţională. Trecând peste faptul că partea a treia a MO este imposibil de găsit, nici măcar anunţul în presă nu s-a făcut. Iar pe pagina de internet a instituţie nu există nici o referire la concursul respectiv, deşi pentru alte posturi sunt anunţuri. Motivul este acela că funcţia chiar nu trebuia ocupată. Dovada este că onor guvernul Boc a blocat prin ordonanţă de urgenţă toate posturile vacante din administraţia centrală şi locală din motive de criză economică. Iar dacă funcţiile vacante de-a binelea şi necesare au fost blocate, cum să deblochezi un post temporar vacant? Este evident că nu se urmărea ocuparea postului, ci doar calitatea de funcţionar public pentru Babagianu. De ce s-au încălcat prevederile privind publicitatea concursului este lesne de înţeles. Pentru că pe ”catindatul” PD-L l-ar fi bătut şi un absolvent de gimnaziu şi pentru că oricine ar fi câştigat postul în afara lui ar fi trebuit încadrat şi remunerat, ceea ce nu se urmărea de fapt. Pe fond, subprefectul nu putea candida pentru această funcţie, deoarece nu îndeplinea condiţia de vechime în specialitatea necesară exercitării funcţiei publice. De meserie inginer horticultor iar din 1990 afacerist, Babagianu trebuia să aibă 5 ani de vechime în specialitate juridică şi nu în cultura mare, conform articolului 57 aliniatul 5 litera b din legea 188. Despre modul în care s-a derulat concursul nu are sens să mai discutăm. O simplă testare publică a subprefectului ne-ar lămuri că omul este blană în chestiuni banale.

Puşcărie la nivel înalt

La data de 11 martie 2009, Babagianu s-a suspendat din funcţie la cerere. În aceeaşi zi,  guvernul Boc a emis HG în baza căreia acesta a fost numit subprefect. Potrivit articolului 95 aliniatul 3 din legea 188, suspendarea raporturilor de serviciu la cererea funcţionarului public se face în termen de 15 zile de la depunerea respectivei cereri. În cazul de faţă operaţiunea s-a făcut instantaneu. Este o dovadă în plus că nu ocuparea postului s-a urmărit prin organizarea concursului, ci introducerea clientului în corpul funcţionarilor publici. Mai mult, pentru funcţia temporar vacantă ANOFM putea apela la corpul de rezervă al funcţionarilor publici, caz în care trebuia organizată doar o simplă testare, aşa cum s-a făcut în cazul lui Babagianu. Numai că acesta nu avea calitatea de funcţionar public, caz în care trebuia organizat concurs la care el oricum nu se putea înscrie din motive de studii şi vechime, aşa cum am demonstrat deja. Numirea sa ca subprefect prin Hotărâre de Guvern s-a făcut ilegal, chiar admiţând că omul ar fi dobândit legal calitatea de funcţionar public. Pentru că în instituţie existau persoane care îndeplineau condiţiile pentru ocuparea temporară funcţiei de subprefect şi pentru participarea la concursul organizat ulterior. Babagianu trebuie dus la INA, pe bani publici, trebuie să promoveze toate examenele şi apoi să participe singur la concurs pentru a ocupa legal funcţia. Mai mult, exista şi corpul inspectorilor guvernamentali din rândul cărora se putea numi o persoană în funcţia de subprefect, aşa cum s-a întâmplat cu domnul Gigi Petre. Aceasta este dovada clară că primul ministru Emil Boc a încălcat grav legea, numind ilegal un client politic în funcţia de subprefect. Şi, în mod cert, nu este singura numire de acest gen comisă de juristul din fruntea Guvernului României. Vom reveni.

Subprefectul Gheorghe Babagianu a fost introdus cu forcepsul în corpul funcţionarilor publici cu scopul de a putea fi promovat în funcţia de subprefect. Intrarea s-a făcut pe uşa din dos a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi, potrivit CV-ul  postat pe site-ul prefecturii, efracţia a avut loc în ianuarie 2009. Pe site-ul ANOFM, singurul concurs la Direcţia de Mediere unde domnul Babagianu a fost încadrat este anunţat în data de 17 martie 2009, celelalte anunţuri fiind datate în mai 2009 şi octombrie 2008 şi vizând alte posturi. Ilegalitatea crasă se vede din avion.

Un CV mirobolant

Descrierea pe care subprefectul şi-o face este de-a dreptul excepţională. Omul este trompetă în materie de PC, se pricepe la afaceri, adică la comerţ cu bani şi gajuri, ştie rusă şi franceză şi se pricepe la coordonare. Adică să fie şef. Profesional, Babagianu a ars-o la Intreprinderea de Transporturi Auto , deşi el este inginer horticultor, apoi inginer la IAS Borăneşti, locul de unde s-a furat inclusiv clădirea administrativă, după care s-a refugiat în mediul de afaceri, periplu întrerupt în perioada 2002-2004, când a activat în funcţia de viceprimar la Urziceni, servind sub steagul PSD. Tentativele de ocupare a funcţiei de primar, costisitoare şi lipsite de succes l-au împins pe panta funcţiilor numite, că cele câştigate alegeri s-au dovedit inaccesibile. Numai că pentru asta era nevoie de o calitate pe care domnia sa nu o avea: cea de funcţionar public. Calitatea de sponsor şi membru PD-L, combinaţiile cu liderii din Bucureşti ai partidului lui Băsescu sau poate doar plata anticipată a “subvenţiei” pentru funcţie au rezolvat problema.

Dilemă administrativă cu miros penal

Raportându-ne la CV-ului domnului subprefect deducem că numirea în funcţie datează din 11 martie 2009. Cum pentru numire era necesară calitatea de funcţionar public este evident că intrarea în această categorie profesională trebuia făcută prin concurs. Din octombrie 2008 şi până la data de 17 martie 2009 pe site-ul ANOFM nu există niciun fel de anunţ de concurs, de unde deducem că angajarea sa în cadrul Direcţiei de Mediere a Muncii s-a făcut în baza acestui concurs de consilier clasa 1, gradul profesional asistent. Spunem asta, deoarece niciun concurs de angajare într-o instituţie publică nu se poate desfăşura fără publicarea anunţului pe site-ul propriu şi, în cazul de faţă, şi la Monitorul Oficial partea a treia. După cum se poate vedea, anunţul la care ne referim noi este extrem de dubios. El a fost postat pe site-ul ANOFM la data de 17 martie şi dă termen de înscriere 8 zile de la publicarea în MO. Cum este de presupus că ambele anunţuri au fost publicate simultan, rezultă că stabilirea primei probe de concurs s-a făcut ilegal pentru data de 23 martie, la numai 6 zile de la anunţarea concursului. Ambiguitatea este întreţinută de CV-ul subprefectului, unde nu apare explicit data de la care a început activitatea în cadrul ANOFM , adică data de când a devenit funcţionar public. Domnia sa se mulţumeşte să precizeze că deţine calitatea de funcţionar public din 2009 până la data de 11 martie 2009, când a devenit subprefect. Asta înseamnă că la data când a fost numit subprefect interimar prin Hotărâre de Guvern, Babagianu nu avea calitatea de funcţionar public. Deci, nu putea ocupa funcţia nici măcar interimar. Dacă lucrurile stau altfel, aşteptăm cu interes o variantă care să cuprindă documentul prin care Babagianu a devenit funcţionar public printr-un concurs legal din punct de vedere al formalităţilor în cadrul Direcţiei de Mediere a Muncii. În caz contrar, la Palatul Victoria e rost de cătuşe!

 

 Deşi municipiul Feteşti se confruntă cu mari probleme în asigurarea confortului urban minim pentru locuitorii săi, primarul Gheorghe Catrinoiu alocă nu mai puţin de două miliarde de lei pentru chefuri. Printre gunoaie şi maidanezi, feteştenii sunt angrenaţi în programul distractiv al primarului, program stabilit din burtă şi finanţat fără aprobarea consiliului local. Sărbătoarea oraşului, moment festiv inventat de domnul primar a marcat începutul unui an de chefuri declanşat simultan cu sărbătoarea de Sfântul Gheorghe, care ar fi ocrotitorul oraşului. Şi noi care credeam că sarcina aceasta revine deputatului PNL Cristina Pocora…. . Modul în care primarul Catrinoiu a înţeles să finanţeze aceste chiolhanuri frizează pe alocuri penalul. Şi iată de ce.

 

Două miliarde pentru o firmă de construcţii!

Factura pentru “serviciile” cultural oferite feteştenilor de Sfântul Gheorghe nu venise încă ieri, când am încercat să aflăm detaliile acestei afaceri scandaloase. Deşi era în plin program de audienţe, domnul primar Gheorghe Catrinoiu a avut amabilitatea să ne primească şi să ne dea câteva detalii. Cam vagi, ce-i drept, dar folositoare. Potrivit proiectului de buget pe anul 2009, pentru capitolul Cultură, recreere şi religie s-a prevăzut suma de 7,1 miliarde de lei. Grosul sumei este alocat subcapitolului Şcoli de arte şi meserii , unde se toacă 6 miliarde de lei. Sub această titulatură regăsim camuflată finanţarea tuturor spectacolelor inventate de primarul Catrinoiu, finanţarea care se face pe bugetele Casei de Cultură şi Muzeului, instituţii grupate sub titulatura de şcoli de arte şi meserii. Catrinoiu susţine că a semnat un contract în valoare de peste două miliarde de lei cu firma Deco Arhitect Style SRL Bucureşti, care în aceşti bani va organiza toate chiolhanurile din Feteşti. Facturarea serviciilor se face după prestare, fără ca primăria să poate ştii exact cât va costa fiecare acţiune în parte. Selectarea acestei firme cu profil de construcţii industriale (!!!?) s-a făcut prin selecţie de oferte, la care au mai participat alte două firme. Primarul nu ne-a putut preciza detalii cu privire la detaliile acestei achiziţii publice care încalcă flagrant legea. Firma este controlată de o oarecare Burlacu Vergilia, născuta în comuna Borcea judeţul Călăraşi şi cu doar doi angajaţi a realizat în 2007 un profit de 1,1 milioane de lei la o cifră de afaceri de 2,6 milioane. Adică aproximativ 50% marjă de profit!!! Potrivit legii, consiliul local era cel în măsură să aprobe calendarul activităţilor culturale, sumele alocate şi bugetul acestor activităţi care trebuia evidenţiat în alt capitol bugetar şi nu în cel alocat funcţionării Casei de Cultură. Prin această manevră, Catrinoiu a confiscat prerogativele consiliului local, finanţând acţiuni culturale după bunul său plac. Vedeţi mai jos explicaţiile oferite de Catrinoiu pentru această afacere.