Thursday, July 24th, 2014

Oamenii de afaceri din Slobozia au fost convocaţi la o reuniune de urgenţă la Consiliul Judeţean. Întâlnirea s-a derulat fără public şi nu a durat foarte mult. Lumea vorbeşte pe la colţuri că băieţii de la PSD au transmis un mesaj de pace socială şi dezvoltare locală concretizat astfel: bă, futu-vă muma-n cur, noi suntem la putere, da! Săriţi cu lozul că vă spargem cu controalele! Oamenii de afaceri racordaţi la ţâţa bugetară au apreciat pozitiv. Cei care nu au avut portofelele la ei şi-au chemat şoferii cu mălai. Colectarea s-a făcut în proporţie de 100%.

Un mega milionar în euro apărut din drepturi litigioase pentru jdemii de hectare de pădure a apărut în tîrg. Omul este atât de bogat că şi-a cumpărat o firma de pază pe care o angajase să îi păzească scara de bloc unde locuia. Acest nene numit Ceteraşu este unul dintre megasponsorii PSD. În portofelul lui ăla plin cu miliarde şade toata speranţa lui nea Vasile pentru o campanie mirobolantă la toamnă, când a promis să-l aducă la Slobozia pentru spectacole electorale fix pe Elton John, ştie Costică de ce.

Acum nu este greu de ghicit de ce a băgat omul mâna adânc în banii de ţigări ca să verse nişte miliarde la campania PSD. Păi când cumperi cu bani de la cămătari nişte drepturi litigioase şi instanţa de judecată îţi dă dreptate a doua zi pentru ca a treia zi tu să vinzi sute de hectare de pădure unui investitor strategic de peste gard, cred şi io că vrei ca statul, adică nea Vasile, să stea blând. Omul este providenţial mai ales pentru pesediştii însărcinaţi cu strîngerea de donaţii cu japca de la firme. Pentru că în loc să dea bani la campanie, vor lua.

Seară de seară soarta învăţământul ialomiţean se dezbate la Amara, unde doamna general Otilia priveşte vizite de la judeţ în scopul elaborării unor strategii pe termen lung. Având în vedere ce maşină parchează, cât stă şi luând în calcul proprietarul ideilor venite de la judeţ putem spune că strategia este mai de grabă scurtă. Spre foarte scută. Şi nici măcar groasă, că are doar câteva pagini care se repetă.

În încheiere avem un mesaj pentru vicele chelios Padre. Părinţelul fost consilier la prefectură şi şef la Garda de Mediu, îl ştiţi, flăcăul acela care se dădea ecologist şi mergea cu trocaderul pe stradă, a ajuns viceprimar la Slobozia. Omul este liberal şi de aceea este predispus la oral. Aşa că, părinţele, te rugăm noi să nu ne faci să scoatem pixul la tine. Ai grijă cum te porţi cu doamnele, că nu ştii pe cine calci pe bătături, da. Hai, sacrifică-te pentru popor, că d-aia ai venit să lucrezi la stat.

….. dar le băgăm în seamă

Agentul 007,62

Cu ochii pe câţiva ciocoi

 

 

Poliţistul Goagle, mare şef la circulaţie, a donat, zice lumea, prin intermediul unei bătrâne bolnave, nu locuieşte aici, suma de 100.000 de coco la campania unui partid. Noi nu credem că dacă nea Goagle, dirijorul camioanelor din judeţ, ar fi avut suma asta ar mai fi făcut purici mulţi la miliţie.

Dar lumea zice că suntem fraieri şi că bănetul asta iese numai la campania agricolă de vară, când ochiul vigilent al miliţiei se închide iar camioanele cu marfă fără acte se scurg către port.

Cică benetul a fost donat la un partid care ar putea să-l pună şef la miliţie, că lui nea Ştefu i s-a făcut de alte zări. Sau i s-a dat a treia cizmă deşi, sinceri să fim, habar nu avem de ce, că omul n-a deranjat nimic niciodată. Ghici la ce partid a aterizat mălaiul şi cine a umfalt potul? Că doar nu vă închipuiţi că beneficiarii s-au dus să cumpere bannere de toţi banii!

Nişte băieţi de la PSD zic pe ca colţuri că postul de prefect ar fi fost vizat de Olaru, satrapul de la spital băgat până în gât în afacerea penală din care a răsărit gogoşeria din curtea lui Ciupercă. Acum se pare însă că plăcinta a fost adjudecată de oamenii Varanului Felix, care vor neapărat să vegheze la respectarea legii în Ialomiţa.

Ciupercă îi abureşte pe fomiştii din PSD cu ciolane la ministere. Singurul care a pus mâna pe altceva decât pe ce pune de obicei este profesoraşul de ore de libere de la Albeşti, care şi-a inaugurat abia acum costumul de prefect cumpărat în 2008. Din păcate a fost nevoit să-i ajusteze buzunarele, că la funcţia lui de subprefect şpaga e niţel mai mică.

Revenim niţel la miliţie, că am lăsat treaba neterminată. Cică Ciriblan Cornel, gaborul arestat pentru luare de mită, este finul lui Goagă şeful circulaţiei. Nea Goagă ştia bine că fină-so este administrator de firme şi miliţian dar n-a scos o vorbă. La fel şi şefii lui Goagă, băiat anchetat la rândul lui fără succes de IGP pentru acelaşi tip de matrapazlâcuri cu maşini personale băgate la produs la firmele de transport. Uite aşa se sparge buboiul. Dacă se sparge şi Ciriblan, desigur. Lasă ce venim noi cu acul.

Agentul 007,62

Întors cu faţa către voi

…. Dar le băgăm în seamă

Dincolo de confruntarea politică a cărei miză este conducerea municiului reşedinţă de judeţ, confruntare care nu pasionează pe nimeni, la Slobozia alegerile au şi o altă miză, mult mai importantă decât pare la prima vedere. Este vorba despre un adevărat război subteran declanşat între Gabi Ionaşcu şi PSD, război care vizează reţeaua de apă şi canalizare a Sloboziei. Încă din 2011 PSD a iniţiat o serie de manevre subterane care au avut drept scop transformarea ialomiţenilor în clienţi ai companiei RAJA Constanţa, care urma să devină dealer de apă în tot judeţul. Cât de profitabilă este afacerea în care profitând de o infrastructură nouă doar tai facturi şi încasezi un preţ de 3-4 ori mai mare decât costul de producţie, nu este greu de imaginat. Ca atare, miza este uriaşă iar pentru ca ea să fie atinsă PSD a riscat tot, inclusiv pierderea alegerilor la Slobozia prin scoaterea în afara partidului a primarului Gabi Ionaşcu, opozantul constant al înstrăinării reţelei de apă. Intrarea operatorului de la PSD Constanţa în judeţ s-a făcut în etape. Iar momentul culminant al afacerii va fi atins după ce PSD, în ipoteza că-l va planta în funcţia de primar pe dl Stoica şi va avea majoritatea în CL Slobozia, va lua decizia de a concensiona reţelele în valoare de circa 300 de miliarde de lei, cu tot cu staţia de tratare modernizată şi reabilitată, firmei de partid. Mai exact spus, fără să investească un şfanţ, RAJA se va vedea în postura de a mulge o investiţie pe care Slobozenii se vor chinui să o plătească 20 de ani de aici înainte.

Aqua Ialomiţa, ucisă pe altarul firmelor PSD

În 2009, CJ Ialomiţa adoptă o hotărâre prin care ia naştere AQUA Ialomiţa, un operator regional care urma să furnizeze în tot judeţul servicii de alimentare cu apă şi canalizare. Miza proiectului era atragerea de investiţii în valoare de circa 70 de milioane de euro, prin care să se modernizeze reţele existente şi să se construiască altele noi. Operatorul regional a decedat cu buricul netăiat pentru că băieţii iluminaţi din CJ au introdus în cărţi la cosntituirea AQUA Ialomiţa două localităţi în care operatorii de apă aveau mari probleme de solvabilitate şi nu se puteau alătura proiectului. Este vorba despre Slobozia şi Amara, unde Urban şi respectiv Serviciul Public, aveau datorii imense, iar orice tentativă de a se lua concesiunea reţelelor celor doi operatori ar fi fost blocată în instanţa de creditorul Amonil. Deşi proiectul AQUA Ialomiţa ar fi putut merge mai departe fără Slobozia şi Amara, iar cele două localităţi s-ar fi putut alătura după rezolvarea problemelor, dl. Ciupercă şi compania au găsit o splendidă oportunitate de a ucide ideea şi de a face loc astfel firmei PSD RAJA Constanţa. Ulterior, primarul municipiului Urziceni, dl Sava Constantin, a găsit formula alăturării operatorului regional creat la Călăraşi. Iar localităţile din Ialomiţa au fost uşor, uşor împinse către RAJA Constanţa. Fără nici un fel de investiţie, firma de partid face profit taxând apa de la Fierbinţi la preţ de Constanţa şi la Feteşti sau Ţăndărei taie furnizarea serviciului în masă la blocurile unde sunt datornici. Tabloul nu este însă complet dacă Slobozia nu este pusă pe harta zonelor în care RAJA are monopol. Şi ce înseamnă monopoulul RAJA? O CREŞTERE DE TARIF DE LA 4 LEI LA PESTE 8 LEI ŞI ASTA CU COSTURI DE INVESTIŢII ŞI REPARAŢII ZERO! Iată ce scriam în urmă cu aproape un an.

Caracatiţa PSD RAJA Constanţa se vrea dealer de apă la Slobozia

Săptămâna trecută s-a consumat un nou episod din războiul care are drept miză apa Sloboziei. Compania de apă a Consiliului Judeţean Constanţa a penetrat judeţul prin intermediul unei manevre de informare a publicului din Slobozia într-un soi de comunicare cu iz publicitar prin care şi-a anunţat intenţiile generoase de a salva oraşul şi locuitorii. Cu un tupeu demn de o cauză mai bună, directorul RAJA, pesedistul Felix Stroe, anunţă că preluarea Urban este inevitabilă şi că, pentru noi ar fi mai bine să predăm societatea acum pentru că am putea beneficia de condiţii de detenţie mai bune. Susţinută puternic de toată suflarea politică locală, RAJA Constanţa se şi vede în postura de furnizor de servicii pentru populimea din Slobozia. Pentru care motive şi ce-i mînă în luptă pe pesediştii din Constanţa urmează să ne convingem. La o primă scanare, lucrurile se prezintă cam aşa.

De ce ar scoate baronetul PSD 150 de miliarde din tescherea

pentru preluarea datoriilor istorice ale Urban SA Slobozia este o întrebare mai mult decât legitimă. Plin de el şi mândru de imperiul pe care l-a construit, directorul RAJA afirmă cu guriţa lui următoarele: “… suntem dispuşi să acceptăm două dintre principalele condiţii impuse de administraţia locală, respectiv calitatea de asociat a SC Urban şi preluarea datoriilor societăţii. Ce v-aţi putea dori mai mult?!” Calitatea de asociat al RAJA Constanţa pentru Urban este o frecţie la un picior de lemn pentru că la nivelul anului 2007 societatea avea deja 54 de acţionari care deţineau împreună 31.000 de acţiuni. Cel mai important acţionar era municipiul Constanţa care deţinea mai bine de jumătate din acţiunile RAJA, adică 18525 de acţiuni. Asta în vreme ce Mangalia, un oraş  comparabil cu Slobozia, abia dacă aduna 3000 de acţiuni. Mai nou, numărul de acţionari ai RAJA s-a redus la 34 de comunităţi. În aceste condiţii este evident pentru oricine că posibilul acţionar Urban SA va fi decorativ şi, foarte probabil, nu va intra în Consiliul de Administraţie unde se iau, măcar teoretic, deciziile. Cel de-al doilea cadou pe care Stroe vrea să ni-l facă este să achite datoria istorică a Urban către Amonil. Adică vreo 150 de miliarde de lei vechi, ceea ce la cursul actual bate spre 4 milioane de euro! Din ce bani va achita nenea Stroe aceste datorii nu aflăm. Ştim însă că RAJA este  îndatorată până peste cap şi că, recent, compania a anunţat că va contracta un credit de 22,5 milioane de euro pentru a finanţa cota de contribuţie pentru un proiect megaloman de modernizare a reţelei de canalizare şi alimentare cu apă în judeţele Constanţa şi Ialomiţa, proiect în valoare de 192 de milioane de euro. Dincolo de faptul că RAJA nu are capacitatea de a pune pe masa Amonil 4 milioane de euro cash, se naşte întrebarea firească: şi dacă ar avea atîta bănet disponibil, de ce ar face-o? Răspunsul este unul singur. Fără controlul Consiliului Local Slobozia asupra preţurilor practicate, RAJA şi-ar scoate investiţia într-un an. După care şi-ar băga profitul la teşcherea căci investiţiile derulate de primărie în reţeaua de apă şi staţia de tratare, başca staţie de epurare modernizată ar aduce RAJA în poziţia de a funcţiona la Slobozia doar cu chitanţierul. Cum de altfel face acum la Ţăndărei şi Feteşti, localităţi intrate sub domnia lui Stroe de vreun an. Amonil este singurul creditor care poate face opoziţie la orice mutare încercată de municipalitate la Urban, deci plata datoriilor către acest furnizor este singurul obstacol către borcanul cu miere pe care pesediştii din Constanţa îl au de trecut. Iar să doseşti 4 milioane din vreo 192 cât poate finanţa UE în proiectul despre care am vorbit mai sus nu e mare şmecherie, mai ales cînd vorbim de pesedişti şi metodele lor în care RAJA excelează.

Apucăturile de pesedist ale lui Stroe

sunt uşor vizibile pe internet. În martie 2010, în numai o zi, RAJA a atribuit pe mână lui Stroe contracte fără licitaţie de 600.000 de lei. Primul şi cel mai gras contract este oferit firmei Energomont SRL din Constanţa, societate care lucrează la racordul utilităţilor în aglomerarea de case electorale ieftine a lui Radu Mazăre. Lucrarea plasată de Stroe acestei companii valora 421.955 de lei fără TVA şi viza remedierea unei avarii la un colector din Constanţa. Culmea este că RAJA a plasat lucrarea pe care putea şi era obligată s-o execute cu forţe proprii, deoarece avea utilaje şi personal calificat pentru asta. Cu toate acestea Felix Stroe a declarat public că lucrarea era “ultraspecializată şi complexă” şi că RAJA nu are specialişti de un asemenea nivel. Întrebarea vine firesc. Dacă nu poate repara un colector, cum poate RAJA exploata reţele de apă în 104 localităţi, aşa cum se laudă? Şi cum poate derula proiecte complexe de infrastructură de sute de milioane de euro? Sau poate prin subcontractori banii se pot sifona mai uşor către buzunare private cu căptuşala roşie? Mai de grabă aşa. Cea de-a doua vrăjeală de week-end a lui Stroe s-a petrecut în buzunarele cetăţenilor din Feteşti, de unde au fost sustraşi fără licitaţie vreo 200.000 de lei din condei. De data aceasta RAJA n-a fost în stare să facă nişte împrejmuiri pentru puţuri şi a motivat procedura de atribuire după ureche prin faptul că se furaseră nişte cabluri iar avaria trebuia remediată rapid. De data aceasta clientul RAJA a fost firma Sade Global din Cernavodă. Iar astea nu sunt decât nişte glume faţă de tunurile meşteşugăreşti trase în buzunarele clienţilor lui nea Stroe.

La RAJA licitaţia e pe invers

în sensul că ofertele cîştigătoare sunt cele la preţ maxim. Aşa s-a petrecut în iunie 2009 cu ocazia licitaţiei organizate de Stroe pentru reabilitarea staţiei de epurare a apelor uzate din Eforie Sud. Câştigătoare a fost declarată o compania germană care a pus pe masă cea mai mare ofertă: 25.883.240 de euro. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţiile depuse de doi competitori şi a obligat RAJA să reia procedurile. Ulterior presa a vorbit despre un dosar penal întocmit împotriva lui Stroe după care s-a lăsat o tăcere adîncă. Şi sugestivă. Apărarea directorului RAJA s-a concretizat într-o declaraţie lămuritoare în care Stroe afirma că a filmat procedura de deschidere a ofertelor şi că a invitat presa să asiste. Niciodată însă caietul de sarcini care cuprindea criteriile de selecţie nu a fost făcut public deşi presa l-a cerut în repetate rânduri. Concluzia este că dacă o lucrare de reparaţie se poate face cu 2 lei, RAJA o face cu 4 lei. Iar banii nu provin din cele 10  milioane de dolari care înseamnă averea lui Stroe potrivit Top 300, CI DIN BUZUNARE CLIENŢILOR!

Apă ieftină? Nu se poate

zice Stroe, care afirmă textual: “Din păcate nimeni nu vă mai poate oferi asta”! Iar dacă afirmaţia vine de la un multiminionar în dolari nu putem decât să-l credem. Cu atît mai mult cu cât în iulie 2009 preşedintele Asociaţiei Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus-Mangalia, Lucian Iftimie, susţinea că RAJA practică un adaos comercial la apă de…. 13.600%! „Este incredibil acest jaf «la drumul mare», pe care îl practică RAJA, nerespectând nicio regulă, ei umflând numai facturile. Să nu mai discutăm faptul că, de 20 de ani, în staţiuni nu s-a făcut nicio cheltuială de investiţii, cu schimbări de coloane de alimentare cu apă şi canalizare. Tot ceea ce înseamnă reparaţii şi schimbare de apometre le executam tot noi, cu toate că ei, în preţul de exploatare, au datoria să execute reparaţiile şi întreţinerea. Ei au devenit o mare firmă căpuşa, care se crede deasupra legii, mărindu-ne facturile şi agăţându-se de argumentarea unor cheltuieli şi hotărâri locale”, se menţionează într-un comunicat de presă trimis de Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus-Mangalia. Explicaţia dată de RAJA a fost simplă. La momentul 2009 societatea plătea anual rate aferente creditelor contractate de peste 21 de milioane de lei.La astea se adaugă lefurile babane ale mogulilor din conducerea societăţi (Stroe a declarat în 2006 venituri din salarii de peste 6100 de lei lunar, mai mult decât şeful statului la acea vreme ). Pe site-ul ziarului care a publicat această informative, un comentariu atrage atenţia asupra unor realităţi interesante:” O altă cauză a preţului mare al apei este faptul că, fiind o regie autonomă complet politizată, consumatorii, persoane juridice, care sunt membri marcanţi ai PSD, primesc reduceri substanţiale la consumul de apă potabilă plus ce se cotizează pentru filiala PSD Constanţa. De exemplu scaunele din sediul PSD au fost achiziţionate de către RAJA.”

Competenţa lui Stroe face 900.000 de euro lunar

sumă care înseamnă totalul costurilor pe care constănţenii le achită pentru funcţionarea staţiei de epurare. Şi vorbim de costuri la nivelul anului 2005, când RAJA avea în exploatare 9 staţii de epurare în judeţ. Tot meseriaşii de la RAJA susţineau atunci că staţiile au fost supradimensionate şi că nici în 2015 nu se vor atinge capacităţile proiectate. Cu alte cuvinte, oamenii lui Stroe recunosc că au umflat cifrele dar o fac doar ca să justifice de ce constanţenii achită lunar grămezi de bani pentru servicii care ar putea fi şi ieftine. Avem acum şi răspunsul la axioma lui Stroe care afirma că nu ne poate garanta nimeni apă la preţuri mici. În condiţiile în care se fură cu vagonul, afirmaţia lui Stroe este perfect adevărată. Când municipalitatea achită 5 milioane de euro plus ratele unui credit de 20 de milioane de euro pentru staţii de epurare dimensionate la ochi este evident că nu putem vorbi de costuri mici. Şi cum să nu umfli proiectul la valoare când vorbim de procente din sume plecate aiurea prin conturi de partid? Este adevărat că proiectul a demarat pe vremea lui Stelian Duţu, dar la fel de adevărat este faptul că lucrăturile la stadiul de cash uniform distribuit au fost preluate de gaşca lui Nicuşor Constantinescu. Iar şi mai adevărat este că preluarea Urban are în vedere descărcarea costurilor infernale suportate de constănţeni şi pe spinarea slobozenilor. De aici şi intersul lui Stroe faţă de apa chioară de la Slobozia. Asupra căruia vom reveni cu modelele de bună practică de la Ţăndărei şi Feteşti, unde reţelele au fost preluate fără plată de experţii scumpi de la RAJA.

Tocat marunt de fostii colegi din PSD, Ionascu este un adversar de temut in cursa pentru primarie. Marti dimineata, Ionascu a fost invitat de Ponta la Bucuresti in scopul unei negocieri foarte interesante. Micul Titulescu i-a garantat primarului un post de deputat cerandu-i in schimb sa nu candideze la alegerile locale pentru un nou mandat. Demersul este cu atat mai interesant cu cat survine unui sondaj de opinie comandat de PSD prin intermediul caruia urma sa fie luata decizia finala cu privire la candidatul acestui partid la primaria Slobozia. Iar daca conducerea PSD este dispusa sa dea un colegiu pentru scoterea lui Ionascu din cursa, oare cate procente are actualul primar in fata candidatului Alexandru Stoica? Surse din PSD care au confirmat ca intalnirea a avut loc sustin ca Ionascu nu a dat inca un raspuns.   Insa ce incredere mai poate avea Ionascu in fostii sai colegi dupa ce a fost mazilit cu cinism in urma unei manevre pusa la cale cu mai bine de un an in urma? Pe de alta parte, daca Ionascu candideaza si bate PSD la Slobozia, ghici cine va semna listele de candidati la toamna? Domnul Ciuperca, in nici un caz. Asta da miza!

Dacă stai strâmb şi judeci drept nu ai cum să nu observi că băieţii de la USL au pus oala la fiert în vederea localelor, dar au uitat să-i salte niţel capacul. Presiunea infernală care s-a creat în interiorul acestei construcţii politice fără fundaţie are toate şansele să pună şandramau la pământ, graţie lipsei totale de onestitate dintre aliaţi. Această realitate pe care talibanii din cele doua găşcuţe politice se vor grabi să o nege a părut ca evidentă săptămâna trecută, când PSD a decis sa schimbe locomotiva diesel Gabi Ionaşcu şi să-şi agaţe vagoanele pline ochi cu nişte candidaţi de tip mobilă de o mocăniţă cu tracţiune parţială, l-am numit aici pe dl. vice Stoica. Nu intrăm în ciorba de partid a socialiştilor expusă în toată splendoarea ei la tv., unde am asistat la sfîrşitul săptămânii trecute la o demonstraţie completă de ipocrizie şi fariseism din partea tandemului Ciupercă-Stoica. Cei dori mari oameni politici s-au acoperit de ridicol încercând să explice poporul cât de responsabil este PSD şi ce intransigent este domnul Stoica atunci când oamenii îi cer să îmbrace cămaşa morţii şi s-o ia la talpa printre blocuri în căutarea unor voturi pentru organizaţie. În definitiv, e treaba lor şi a electoratului lor maniera în care se prostesc unii pe alţii. Relevant este modul în care ştabii de la PSD au tratat meciul cu aliaţii de la PNL în competiţia pentru candidaturi în cadrul USL. O scurta radiografie a relaţiei Ionaşcu-PSD aşa cum a decurs ea în anul trecut, să zicem, ne arată suficiente semne că ciorba se răcise iar ochii dlui Ciupercă scanau pepiniera de cadre în cautarea unui candidat cu notorietate. Lipsa de susţinere a CJI faţă de proiectele de infrastructură a Sloboziei, lipsa de susţinere politică a preşedintelui PSD pentru proiectele dlui Ionaşcu, tăcerea complice în faţa atacurilor uneori mizerabile ale colegilor de alianţă la adresa edilului PSD sunt exemple evidente care susţin ideea de ruptură. Cum însă protocolul USL prevede că la municipiile reşedinţă de judeţ candidaturile se stabilesc pe bază de sondaje, PSD nu putea risca să intre în cursă cu liberalii cu alt candidat decât Ionaşcu. Aşa că au utilizat nişte lămâie şi au mimat greţos susţinerea primarului în funcţie pentru o nouă candidatură. Ba, după  ce măsurătoarea aliaţilor a arătat că Ionaşcu bate tot, socialiştii au anunţat prin vocea mieroasă a domnului Ciupercă faptul că Ionaşcu e nemuritor şi veşnic unic candidat acum şi pururi şi-n vecii vecilor, amin! Apoi a urmat anunţul oficial al USL cum că la Slobozia PSD se va bate cu puterea în alegeri. Aplauze prelungite, urale, mici, bere şi pupături! Numai că instinctul de carnivor al PSD nu era complet adormit. Calculând, complet greşit după părerea mea, că alegerile pot fi câştigate de orice purtător de balzon PSD, dl Ciupercă a lovit pe înserat când, la adăpostul unui puci bine organizat, junta militară de la PSD Slobozia a operat chirurgical şi l-a ras pe Ionaşcu anunţându-l drept candidat pe dl Stoica. Care domn Stoica ar fi fost batut lejer de candidatul PNL, dl Martin Ioan, în măsurătorile pentru desemnarea candidatului USL. Ţeapa, căci despre o ţeapă este vorba, arată cum nu se poate mai bine ce fel de alianţă au PSD şi USL. Şi cam ce tip de războaie se vor de în acest an între cei doi parteneri loiali şi corecţi care vor să conducă România. Dar, poate cel mai important, arată cam în ce maniera vor conduce cele două partide oraşul, judeţul, ţara.

Nici nu s-a anunţat bine data alegerilor locale că s-a şi declanşat nebunia. Din surse care doresc să-şi păstreze locul de muncă şi cel pe listă, aflăm că organizaţia municipală a PSD se pregăteşte să radă de pe lista de candidaţi la primării mai mulţi tovarăşi, care nu au pupat inelul sau au niscaiva probleme în a răspunde prompt la comanda prezidentului. Până la o confirmare oficială a marcanţilor de la socialişti, putem să dăm ca sigură informaţia că măcar doi primari, respectiv Moraru şi Sava de la Ţăndărei, vor fi puşi în discuţia activului de bază pe motiv că nu au semnat o hârtie prin care să confirme că vor fi candidaţii PSD la locale. Asta este partea soft! Partea hard este cea legată de ejectarea primarului Gabi Ionaşcu, pe care organizaţia Slobozia, cică, nu l-ar mai susţine pentru o nouă candidatură. Aceleaşi surse cu viitor incert spun că la partid se va anunţa susţinerea vicelui Stoica pentru un mandat de succesor al lui Ionaşcu. PSD vrea o schimbare de garnitură dictată de rugina din apa potabilă a Sloboziei mai de grabă decât de considerente de ordin managerial. Omul care în 2008 le-a adus 10.000 de voturi şi municipiul reşedinţă de judeţ din primul tur este acum tras pe dreapta. Mutarea confirmă renumele politicii dar şi pe cel al politicienilor, oameni pentru care singurul Dumnezeu este votul iar singura biserică la care se închină este bisericuţa de la partid. Mişcarea de rotaţie iniţiată de PSD ar putea avea mai multe efecte. Primul ar fi acela ca postura de candidat al alianţei de stânga-dreapta să nu fie alesul PSD, ci tăcutul domn Martin, şeful liberalilor. Căci măcar la nivel declarativ, candidatul va fi stabilit în urma unor sondaje de opinie care vor arăta că domnul Stoica n-a pupat destule babe sau că, dacă şi-a făcut norma, mai are de lucrat la partea în care le bagă şi ceva ajutoare în batistă. Privită dinspre tradiţia roşie a PSD, manevra regizată de socialişti poate fi doar un test al domnului Ciupercă cu privire la rezistenţa la întindere a  partidului. Asta în condiţiile în care candidatul la municipiul reşedinţă de judeţ este validat la Bucureşti de cei doi cârlani, vorba domnului Iliescu, iar jocul de glezne cu Stoica şi răzvrătiţii este teatru. Privind însă din perspectiva unei mişcări reale şi ţintite, mutarea poate fi fatală pentru PSD. Dacă scopul final este cedarea candidaturii la Slobozia liberalilor, de la care domnul Ciupercă se aşteaptă să primească voturile din Urziceni (ceea ce e greu de crezut), Feteşti şi vreo două comune mai răsărite pentru Consiliul Judeţean, atunci PSD poate să uite  de Ialomiţa în 2016. Pentru că în condiţiile în care PNL va controla 3 din cele 4 mari oraşe ale judeţului este greu de crezut că partidul roşu mai poate emite pretenţii la şefia CJI la următoarele alegeri. Ceea ce, în ultimă instanţă, nici n-ar fi un lucru rău dacă ţinem cont de faptul că, fără excepţii, judeţele controlate de PSD de atâta amar de vreme sunt poli ai subdezvoltării şi sărăciei. Revenind la chestiune, domnul Ciupercă pare că ar dori un credit doar cu buletinul, prin care să aducă voturile PSD din 2016 în prezent prin depozitarea lui Ionaşcu la biroul de garanţii. Ceea ce pentru domnul Ciupercă pare o perspectivă bună, respectiv o pensioară grasă, pentru PSD se anunţă a fi începutul sfârşitului. Doamne ajută!

Jumătate de tară este sub cod portocaliu. Ninge în draci, ţara este sub nameţi, poporul rabda de foame. Primul ministru trimite oamenii la lopata, guvernul dă comunicate iar românul este secerat de lipsuri. Fătucile TV, scăpate de sub control, relatează situaţia pe larg, fară prejudecăţi gramaticale sau de logica. Case învelite cu stuf şi acoperite de zapadă, sărăntoci în sevraj pentru că nu au mai ajuns la bufet, oameni în putere revoltaţi ca nimeni nu vine la ei şi, peste toţi, Gigi Becali jefuit la drumul mare de o babaă îmbrăcată în blănuri care poftea la boncancii şi ciorapii  destinaţi lopatarilor voluntari este tabloul complet al zilei.  La televizor, bocitoarele de profesie de la realitaţi şi antene fac colecte pe banii fraierilor iar televiziunea publică se oferă se preia problemele nemulţumiţilor pentru a le deşerta pe masa autorităţilor. Lumea se implică iar civilitatea de pe afară. Cîteva lucruri de bun simţ sunt ţinute sub obroc de profesioniştii dezastrelor.

 

Să furăm umanitar

 

Pe Internet, diverse canale mass media, să zicem franţuzeşti, se agita în spijinul “oamenilor abandonaţi de autorităţi”. Ca să nu existe dubii, să precizam că este vorba despe un post de radio cu acţionari francezi. Băieţi care deservesc postul, oameni plătiţi cu 1000 de euro pe lună, trag din joint-uri şi o pun pe lat pe Facebook cu teme de stînga. Mamă ce guvern nasol care nu creşte pensia şi salariul la bugetari! Ce politică socială e la gura acestor păduchi de tranziţie plătiţi pentru nimic, te doare bila! Păduchele corporatist uita că dacă guvernul ar lua decizia să crească pensia, ar trebui să salte impozitul la salariile lor alea de 1000 de euro la circa 40%. Adică, nea corporatistul de stînga ar trebui sa lase la casieria de unde i se virează banii pe card vreo 400 de euro din cei 1000 pe care-I saltă acum. Iar cu 600 de coco in buzunar, de unde ar trebui să plătească o chirie sau rată de vreo 300 pentru comelie, nu prea cred că i-ar mai arde s-o aburească cu stînga pe social media. Să revenim însă la chestiune! Deci corporatistul de stînga, amploiat la francezi, o pune de un parteneriat media cu un lanţ de hypermarket-uri, tot francez şi, împreună cu o firmă de pază discutabilă şi cu maxime conexiuni în mafia din Bucureşti, o taie cu ajutoare la sinistraţi. Din această opreaţiune rezultă următoarele hoţii:

1-     Reţeaua de hypermarket-uri îşi bagă pe sponsorizări tone de produse expirate, de unde rezultă o evaziune fiscală de aceeaşi valoare, că doar nu or fi fraieri să plătească mărinimia din buzunar.

2-    Social Media, cu patronat din aceeaşi ţară, fute reportaje ample cu iz publicita în care face guvernul varza că nu e în stare să de parizer la sinistraţi, umfă comisionul de la comerciant şi tainul de la politicienii interesaţi în  prezentarea obiectiv de stînga a realităţii.

3-    Firma de paza işi umflă şi ea costurile cu o bine meritată factura socială, descărcată pe acţiuni umanitare facute cu gipul  consumuri pe care nu le poate contoriza nimeni, în scopuri umanitare, desigur.

Cîţi privaţi folosesc la maxim această schemă? Păi priviţi la tv, unde filantropii neamului se sparg în figuri că ajută nişte asistaţi de profesie, impropriu numiţi de fătuci “sinistraţi”. Despre cum fură baronii locali cu viscolul în spate, după doar cîteva rafale de vînt.

Adrian Năstase a fost condamnat la 2 ani de închisoare în dosarul Trofeul Calitaţii. Habar nu am dacă este sau nu vinovat, dar nu pricep de ce sentinţa a fost citita la televizor de către o tanti de la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie în vreme ce televiziunile transmiteau în direct momentul. Cîte sentinţe date de această instanţă sau de altele au fost citite in direct la tv?

PNL intră în grevă parlamentară prelungită. Motivul ar fi forţarea demisiei guvernului şi organizarea de alegeri anticipate. Habar nu am dacă această manevră ar putea avea vreun efect. Nu pricep însă de ce măsura este anunţată de domnul Antonescu, un parlamentar care a participat doar la 3% dintre şedinţele parlamentului. Adică de un om care oricum era în grevă şi nu de azi, de ieri şi fără nici un rezultat.

Guvernul anunţă că ar putea creşte salariile cu 5% din aprilie. Este, cică, spaţiul fiscal suficient (ce frumos sună când o spune domnul Marian Sârbu, stângaci UNPR) pentru această măsură. Opoziţia zice că Boc procedează ca Ceauşescu în decembrie 1989 şi că e populist. Păi în 2008 PNL şi PSD cu Tăriceanu în frunte n-a procedat la fel? Nu spuneau ei ca minunata creştere economică bazată pe deficit bugetar trebuie transferată în buzunarele românilor(şi asta sună lemnos de frumos)? Ba da. Mă întreb care este diferenţa între stângiştii de la putere şi cei din opoziţie?

5 decembrie 2011. „Coaliţia a căzut de acord pe comasarea alegerilor. Însă în privinţa numărului de parlamentari…”

E mai grav decât ne închipuim. Tocmai pentru că, în faţa crizei, avem aşteptări şi ne facem speranţe că am putea ieşi cu bine în baza unui plan coerent. Un plan făcut de nişte inşi care ar trebui să ştie mai bine decât noi ce ne aşteaptă.

Nu-i de mirare că astăzi am ajuns (din fericire! – şi nu credeam să ajung vreodată să spun asta) să fim guvernaţi prin scrisorile de intenţie cu FMI şi ţinuţi pe linia de supravieţuire de guvernanţa europeană. Asta în vreme ce tineri creativi, antreprenori care şi-au văzut moartea business-ului cu ochii, şi mâna de lucru calificată aşteaptă cu toţii şi altceva decât tăieri de bugete şi negocieri pe ultimele fărâmituri ale guvernării.

Problema şi oamenii:

Problema

Se încheie anul: să privim agenda falsă a lui 2011 şi să ne gândim cum ar fi putut fi folosită această enormă energie în favoarea găsirii unei soluţii. Concret:

Regionalizarea – un proiect mort din faşă pentru actualul mandat, dar aruncat să aglomereze agenda. Câte luni s-au dus?

Confiscarea averilor nejustificate şi modificarea Constituţiei pentru asta – subiect născut tocmai ca să fie omorât – părinţii săi erau primii care nu aveau niciun interes să fie întrebaţi cum şi-au făcut averile. Temă trimisă, şi ea, în piaţă ca să aglomereze agenda.

Modificarea Constituţiei pentru tot felul de lucruri, când e limpede pentru oricine că nu există absolut nicio şansă să se adune două treimi din Parlament. Cei care umblă cu modificarea Constituţiei în gură nu-s în stare nici să-şi adune parlamentarii proprii la serviciu să treacă o biată lege ordinară.

Toate astea se petrec pe fondul unei crize mult mai mari şi mai periculoase decât criza economică – pentru că ele afectează însăşi sănătatea socială şi mentalitatea generală necesare depăşirii crizei economice. Două sunt lipsurile fundamentale care au cancerizat inconştienţa din zona decizională:

a. Încrederea care ar trebui să ţină uniţi şi, mai ales, solidari politicianul şi alegătorul său. Politicianul român accede la putere şi guvernează fără să-i pese de această încredere – uneori nici nu are nevoie de ea. Pentru a scăpa de acest „moft”, el se îndreaptă mereu spre cel mai vulnerabil alegător – cel de la ţară. Ba chiar cultivă această vulnerabilitate, aşa cum UDMR cultivă handicapul limbii în ţinuturile pe care le controlează, pentru a-şi ţine electoratul captiv.

Încrederea înseamnă comunicare. Un mic detaliu: să privim departamentele de comunicare ale miniştrilor – un fel de a 17-a roată la căruţă în minister. Politicianul român nu are nevoie să fie înţeles: el are la îndemână un aparat de făcut legi la limita abuzului de încredere (Ordonanţa de urgenţă, asumarea de răspundere etc) şi diversiunea făcută cu complicitatea unei prese fie subordonate, fie pur şi simplu deprofesionalizate.

b. Competenţa. Politicianul român nu are nevoie de competenţă pentru a accede la decizia guvernamentală. El e pus acolo de un grup (uneori de forţă) din partid, slujeşte interesele grupului şi nu poate fi schimbat decât când grupul pierde o luptă internă sau hotărăşte pur şi simplu să-l sacrifice.

De altfel, dacă ne uităm la miniştrii din acest guvern care trebuie să rezolve criza, constatăm că niciunul nu s-a remarcat vreodată printr-o viziune deosebită, sau nu are în spate o experienţă similară ministeriatului, atât de necesare într-un moment atât de greu.

Oamenii

În atare condiţii, nimeni nu mai guvernează propriu-zis, ci doar gestionează – având sub nas imperative trasate de finanţatori internaţionali, guvernanţa din exterior şi oferta pieţelor – nişte bani pe care-i dirijează în scopul câştigării viitoarelor alegeri.

Azi, 5 decembrie, domnul Gheorghe Flutur a anunţat că PDL şi aliaţii au căzut la pace pe comasarea alegerilor parlamentare cu localele, dar că mai discută pe scăderea numărului de parlamentari. În spiritul contaminării agendei reale în stilul de care vorbeam mai sus, un politician găunos, lunecos şi bun la toate, anunţă cu îngrijorare pentru patrie că s-ar face o economie de 23 de milioane de euro.

Nu ne spune, însă, câtă economie s-ar face dacă s-ar reduce numărul de parlamentari – exact cei care se urcă pe liste cotizând la campania generală (adică fără să aibă nevoie de încredere), ca să-şi pună apoi vreun ministru (care, având sprijin politic, nu are nevoie de competenţă).

În realitate, toată această poveste cu scăderea numărului de parlamentari e o chestiune folosită în negocierile dintre ei. Şi nimeni nu vede tabloul unor alegeri comasate:

jumătate din alegători, de la ţară, populaţie îmbătrânită, va avea de hotărât în scurtul timp petrecut în cabina de vot asupra primarului din comună, asupra consilierilor locali din comuna, asupra consilierilor judeţeni, asupra deputatului şi asupra senatorului. Iar un politician găunos şi lunecos vorbeşte de o economie de 23 de milioane de euro – cam cât se fură într-o singură zi de pe urma numirilor politice.

Doamna Sulfina Barbu iese din când în când şi ne spune tot felul de cifre privind noile contracte de muncă încheiate după noul Cod al muncii – lăsându-ne să înţelegem că e vorba de sute de mii de joburi nou create.

În fapt, cifrele cuprind şi prelungirea contractelor mai vechi – dar cui îi pasă că minciuna iese la iveală, dacă politicianul român nu are nevoie de încredere ca să guverneze? La fel cu fraudele din sistemul de protecţie socială – dată în neştire ani la rând de absolut toate partidele politice. Doamna Sulfina Barbu va primi un loc eligibil şi va rămâne politician.

La Economie: domnul Ion Ariton e şi mai ocupat. Acolo unde ar fi trebuit să facă ordine demult DNA-ul, e însuşită acum propunerea exasperată a FMI, cu managerii privaţi la companiile de stat – manageri care, oricum, se vor afla sub influenţa CA-urilor populate politic. Şi mai are pe cap şi contractele băieţilor deştepţi (chiar deştepţi, de vreme ce sunt din capul locului înţeleşi cu detractorii lor politici).

La care se adaugă şi necesitatea de-a privatiza ce-i mai bun şi mai rentabil – dacă nu avem soluţii şi trebuie să ne pună alţii ordine în socoteli asta costă. Aşa cum ne-a costat şi pe vremea lui Adrian Năstase încheierea fiecărui capitol de negociere cu UE – închiderea ochilor la corupţia de tip sud-american ne-o plăteam cu contracte de privatizare dezavantajoase.

Despre doamna Elena Udrea – să nu insistăm: 3 ministere într-unul singur spun totul, ar fi o lipsă de fair-play pentru PDL să spună ceva despre domnul Miron Mitrea.

Poate ar trebui să ne surprindă domnul Daniel Funeriu – mai altfel decât cei din garda veche. Dar nu: săptămâna trecută, ministrul de şcoală nouă îşi aminteşte că învăţământul public nu are şcoli unde tinerii să înveţe o meserie. „Nu vreau să fiu politician – zice ministrul – dar şcolile profesionale au fost desfiinţate de Ecaterina Andronescu, ca să…”. Ba e politică de cea mai joasă. Guvernul PDL intră într-al patrulea an de mandat, iar ministrul dă vina pe o altă guvernare. Şi nici nu clipeşte.

În realitate, e o lună jumate de când o colegă de la cursdeguvernare.ro a făcut cerere la minister, pentru a obţine nişte date pentru materialul „Învăţământul public românesc – locul unde nu înveţi nicio meserie până la 18 ani” – taman despre desfiinţarea şcolilor profesionale. L-a sunat inclusiv pe ministru, care a trims-o la consilieri. Răspunsul nu l-am primit nici până azi, dar domnul Funeriu se laudă că va face şi va drege. Şi totuşi: în definitiv cât se poate trăi, fie şi din punct de vedere politic, numai din montarea unor camere de luat vederi la Bac?

O groasă lipsă de răspundere şi o nepăsare despre ce cred alegătorii de fapt despre ei îi mobilizează pe toţi aceşti cetăţeni ajunşi în vârf suindu-se unii peste alţii şi dându-şi apoi mâna şi recuperându-se unii pe alţii. Un dispreţ cinic îi ajută să supravieţuiască şi să rămână mereu în cărţi – căci de fapt, nu guvernează, ci se fofilează.

La fel, exact la fel cum se vor fofila ceilalţi, „alternativa” – căci gravitatea constă tocmai în lipsa unei soluţii care să facă diferenţa. Nu cunosc „guvernele din umbră” ale USL (oricum sunt praf în ochi pentru deruta inamicilor politici), dar să ne uităm la lideri.

E suficient să-l priveşti pe domnul Crin Antonescu, să-i verifici competenţele, să-l asculţi ce zice, să-l vezi cum se uită – şi ştii ce înţelege şi el din încredere şi competenţă. Ştii din capul locului ce va face odată ajuns la butoane.

Sau să citeşti declaraţiile din 2-3 luni ale domnului Ponta, să-i citeşti blogul şi să-l urmăreşti un sfert de oră la televizor – şi ştii deja ce-ar face încă din primele 100 de zile de guvernare.

Aceşti oameni – cu mentalitatea, atitudinea şi faptele lor – au împins România în acest blocaj al însăşi principiilor democratice. Căci asta înseamnă să guvernezi fără încredere şi fără competenţă – pentru unii , sau mizând pe nemulţumirea celui guvernat şi să stai la pândă să culegi votul negativ – pentru ceilalţi.

Aşa îşi permite domnul Emil Boc să guverneze prin „asumarea răspunderii” cum guverna Ceauşescu prin decrete – şi să spună la televizor că suntem un popor leneş care nu gândeşte principial – ba chiar nerecunoscător. Aşa a devenit un tabu pe scena politică să se vorbească de politici publice („eşti un stângist oportunist”), o inconştienţă de neiertat să pui problema viitorului mediu (niciun „vizionar” din guvern nu bate mai departe de următoarea vizită a FMI), o utopie să vorbeşti de oportunităţile pe care această criză le-ar putea deschide unei ţări în care sunt atâtea lucruri de făcut.

*

În urmă cu cîteva săptămâni, Teodor Stolojan declara pentru cursdeguvernare.ro că potenţialul de dezvoltare al României e atât de mare, încât aşa numita creştere de 2% prognozată de guvern pe 2012 este, de fapt, o stagnare.

Aşa-i. Dar să-i spună asta domnului Boc. Pentru că, din punct de vedere economic, situaţia e mult mai blândă decât ceea ce vedem şi auzim de pe scena politică. Dar cine să lucreze cu acest potenţia, să-l alinieze de-a lungul unei viziuni şi să-l monetizeze? România ar trebui să aibă toate motivele de optimism. Dar fără aceşti oameni ajunşi unde au ajuns.

Sigur, se va spune că tocmai aceşti oameni „au stabilizat” România şi că am evitat, astfel, dezastrul. E fals. Mai întâi, că dezastrul l-au evitat românii, nu guvernul – românii care au acceptat fără să crâcnească (chiar fără să crâcnească) costurile crizei.

Apoi, singurele măsuri serioase de criză au fost reducerile de bugete.

Orice prost ştie să taie. Dar numai un şmecher ştie să se mai şi plângă apoi că nu tu, ci tot el suferă. „Suferă consecinţele politice”.

sursa; www.cursdeguvernare.ro

un comentariu postat pe hotnews.ro.

Eu nu sunt reprezentată de cei care sunt acum în stradă.Nici de cei violenti, nici de cei paşnici, nici de revoltaţii de profesie, nici de pensionarii obosiţi, nici de curajoşii indignaţi nevoie-mare. Să nu îndrăznească cineva să afirme că ceea ce se întâmplă acum pe străzi este imaginea întregii Românii. Analişti foarte deştepti vorbeau ieri pe toate canalele de televiziune în numele meu. Eu nu am delegat pe nimeni să-mi strige nemulţumirea în piaţă, deşi îmi pasă şi mie dureros de mult de această ţară.

Eu nu am experienţa acestui mod de acţiune, eu nu am cultura violenţei, eu nu am timpul si energia necesare pentru a protesta în stradă. Eu încerc zi de zi, 8 sau 10 ore să imi fac cât mai bine munca pentru care sunt profesional pregatită, eu imi educ copii in virtutea valorilor în care cred, ca şi cum am trăi într-o lume a meritocraţiei, ca şi cum educaţia încă mai contează, eu încerc să ofer şi să cer corectitudine prin fiecare gest social. Încerc sa-mi iau bilet de câte ori urc în tramvai, să nu arunc mizeria pe jos, să nu dau şpagă, să separ gunoiul menajer în pungi, să iau bonul fiscal de la spălătoria din colţ, să fiu ambasadorul îndârjit al ţării mele de câte ori am prilejul să fiu în străinatate sau să invit în casa mea străini. E puţin? Poate. “Mai înainte de a te intreba ce poate face tara pentru tine, intreba-te ce faci tu pentru tara ” spunea J.F Kennedy. Ce-ar fi să ne uităm fiecare în ograda proprie, măcar un pic, poate vom întelege de ce nimic nu mai funcţionează cum trebuie. Si să începem cu munca. Dacă eu respect statul plătindu-mi toate impozitele la timp aş avea pretentia, modesta, să fiu la rând-mi respectată. E mult?

Eu nu sunt mai puţin dezamagită politic decât marea mulţime onestă a nemulţumiţilor zilei, însa eu nu cred ca aceasta e soluţia. Eu nu cred că doborând şi desfiinţând în acest mod instituţii sau oameni, ceea ce am pune în loc, pe un asemenea teren mistuit de violenţă, va creşte sănătos.

Eu nu cred ca venind direct din stradă, poţi fi expert în toate. Dacă zi de zi, de ani încoace auzi vorbindu-se de inflaţie, de buget şi de asigurări sociale, dacă trăieşti pe propria-ţi piele toate privaţiunile şi frustrările decurgând din acestea, asta nu înseamnă că le şi înţelegi, asta nu te transformă automat într-un expert financiar, într-un fin sociolog, într-un analist macro-economic şi mai ales nu înseamnă că ai soluţiile. Respectul pentru adevaraţii profesionişti şi aprecierea lucrului bine făcut de fiecare la locul săi, îmi pare că sunt estompate acum de atracţia nefastă faţă de sclipici şi zornăieli de vedete ori aşa-zis-politicieni.

Eu nu vreau ca la următoarele alegeri, când vor fi ele, comasate sau nu, anticipate sau nu, să fiu nevoită să aleg între PDL si USL. Eu vreau o alternativă. Am votat şi voi vota de fiecare dată şi îmi asum alegerea facută. Ma informez şi încerc să gândesc în afara magiei televizorului.

Eu nu doresc ca prin forţa maselor revoltate să se obţina ceva, orice. Politicienii de duzină care clamează acum schimbări radicale profitând de presiunea unor mase de oameni, poate oneste sau poate dubioase, dar cu siguranţă înfierbintate de televiziuni sau de momentul pseudo-eroic, ar trebui să se gândească de două ori. Cât de mare trebuie sa fie „gălăgia” ca să cadă un guvern? Dar un preşedinte? 1000 de oameni ajung? Sau poate 10000? Câte oraşe ar trebui să se agite? 7 ajung ? Şi câte zile ? Vreo 4-5, cam aşa? Nu ar trebui sa uite, curajosii din opoziţia patetică de azi, că astfel s-ar crea un precedent, că aceeasi măsură li s-ar aplica şi lor şi oricui dacă ar ajunge la putere. Cu aceeaşi măsură ar putea fi judecaţi mâine: furia mulţimii, fără argumente, fără obiective, amorfă şi încărcată de ură difuză.

O petiţie dacă aş face şi aş strânge o mie de semnături, pentru a cere ceva, nu atât de radical precum schimbarea guvernului, ar trece neobservată, nu-i aşa? Un telefon, un email, o scrisoare sau o mie de scrisori adresate parlamentarului pe care l-am votat nu ar avea nici un efect, nu-i aşa? O cerere decentă, o simpatie declarată faţa de o personalitate controversată, o obiecţiune la un proiect legislativ nu ar provoca nici cea mai mică tresărire politică dacă ar fi adresată în mod civilizat, chiar de acelaşi număr de oameni care sunt acum în stradă. Eu nu vreau să cred că aceasta este calea. Hai să mai sperăm!

Eu nu doresc un alt sistem politic, dictatura am încercat-o, deocamdată democraţia (liberală dacă se poate) îmi este suficientă. Oricât de hulit ar fi parlamentul (datorită celor care îl populează de douăzeci de ani încoace) sau partidele politice în totalitatea lor, fără acestea nu ştiu să poată funcţiona cât de cât o firavă democraţie. Mecanismele si pârghile de control însa, da, ar trebui schimbate radical.

Eu nu cred în sistemul acela în care de câte ori mă nemulţumeşte ceva, îmi iau cojocul în spinare, o pancartă, o bâtă, o piatră ceva şi ies în piaţa mare sau blochez un drum public să îmi strig revolta sau indignarea. Eu ştiu să citesc şi să scriu, mai şi gandesc, eu vreau să-mi aleg oamenii politici care să mă reprezinte, iar dacă nu o vor face, vreau sa le pot cere socoteală! Vreau să am pârghiile necesare pentru a le cere socoteală.

Am învăţat să citim şi să scriem, am învătat să conducem un automobil, am învăţat să folosim calculatorul, să căutam orice pe Internet, e oare atât de greu să învăţăm să ne exprimăm idealurile,
convingerile sau păsurile altfel decât prin răcnete? Sau altfel nu vom fi auziţi?

Eu vreau să-mi exprim opţiunile politice într-un sistem democratic funcţional, prin vot. Eu vreau să am alternative în alegerea celui care mă va reprezenta, eu vreau sa mă pot informa cinstit despre acela, eu vreau să am pârghiile necesare pentru a-l sancţiona dacă m-a minţit.

Iar în rest, aş vrea să nici nu ştiu numele premierului, să pot să îl uit, să nici nu mă intereseze… cândva, într-o ţară normală, în catre toate mecanismele funcţionează, în care uriaşa roată a economiei se învârte de la sine, produce şi consumă, în care justiţia judecă drept şi orb, în care profesorii te învaţă, doctorii te vindecă, poliţistii te apară, funcţionarii te îndrumă iar statul se preocupa doar de infrastructură şi de acei câţiva care au cu adevărat nevoie de asistenţa sa.

Eu nu sunt reprezentată de cei care strigă în piaţă acum.
Nu, mulţumesc.