Frumoasă lucrare se petrece în aceste zile în PNL, unde femeia fatală a liberalismului, Pocora Cristina visează cu ochii deschişi la un post de deputat de Feteşti. Atuul principal al femeii komisar era rectificarea bugetară, pe care a promis-o tuturor primarilor din colegiul lui Vasile Roaită( a se citi Catroinoiu, primarul feroviar).
Mulţi edili din mediul rural au pus botul la promisiuni, până când strâns cu patentul de PSD, premierul Pomaniceanu a plasat rectificările la consiliile judeţene. Adică a dat pâinea şi cuţitul în labele baronilor locali, ca să controleze şi PSD-ul situaţia. La Slobozia, împărţeala se va face între bandele pesediste şi liberale prin reprezentanţi. Defectul apare la liberali, unde chifteaua va fi împărţită de tandemul Martin-Petre.
Care tandem o iubeşte pe Pocora ca sarea-n ochi. Deci primarii din colegiul unde va candida femeia komisar vor primi la rectificare multe urări si iubire eternă. Şi o vor sprijini în consecinţă. Prin urmare, campania electorală declanşată cu nesimţire de Pocora va avea efect nul, deşi şi-a afişat moaca pe toate gardurile în cinstea votului uninominal.
PSD-ul şi-a găsit băiatul cu servietă numai bun de băgat la înaintare pentru mulgerea bugetului public. Este vorba despre un consilier judeţean specializat în omlete şi ciorbe, patron de firmă de construcţii. Băiatul se ocupa până nu de mult cu vânzarea de GPL, la o staţie unde umple şi butelii de aragaz ilegal. Mai nou bucătarul se ocupă de studii de fezabilitate şi construcţii.
Primarii PSD îl selectează în draci, campion fiind nea Gabi, edilul din Slobcity. Mălaiul curge frumos iar unchiul Sam pare că a învăţat bine tabla împărţirii. Cu rest, desigur. Deocamdată firmuliţa partidului pune celuloză pe ziduri şi montează în draci termopane. Constructorii consacraţi ai partidului, baronii cimentului şi mortarului, au început deja să mârâie la cadrele didactice din fruntea consorţiului politic PSD. Aşteptăm prima muşcătură.
Agentul 007,33
Construind pe banii tăi
După ce grupul parlamentar al PNL a votat cu ambele mâini majorarea cu 50% a lefurilor profesorilor, premierul Tăriceanu a declarat plin de revoltă că parlamentarii au fost atinşi de virusul populismului. Şi dacă declaraţia vine de la liderul partidului care dus mita electorală la absurd, vezi majorarea pensiilor sau eliminarea plafoanelor la reţete compensate, e musai să ne facem cruce şi să ne scuipăm în sân. Cu alte cuvinte, domnul Tăriceanu ne transmite că supuşii săi din partid au votat ca imbecilii să cheltuim nişte bani pe care nu-i avem. În hora demenţei colective intră şi supuşii domnului preşedinte Băsescu. Cei 7 pitici de pe scufiţa lui Boc sunt responsabili de lansarea propunerii de majorare a lefurilor în învăţământ, propunere pe care baciul preşedinte a expediat-o la coşul de gunoi pe motiv de lipsă de cash în visteria ţărişoarei. A expediat-o la coş ca să aibă de unde o ridica şi promulga ulterior, deşi capul domniei sale cu creier o taxa drept fantezistă. Singurul care nu are dileme existenţiale legate de nebunia care i-a cuprins pe politicieni în preajma campaniei electorale este domnul Geoană, prostănacul politicii dâmboviţene după gândirea lui Ion Iliescu. Omul care a promis că va trimite cosmonauţi în spaţiu nu a avut nici o tresărire de inteligenţă la votarea aberaţiei, crezând probabil că va mai rămâne ceva la buget după ce în calitate de viitor fost premier va achita fiecărui căpşunar repatriat vreo 20.000 de euro, bani în labă. Senzaţia oricărui om de bun simţ este aceea că dacă nu se termină mai repede campania electorală, România va rămâne fără buget în 2009. Pomenile electorale votate de parlament sau promovate de guvern demonstrează că instituţiile fundamentale ale ţării sunt populate cu nebuni aflaţi la tratament. Sigur că este şi multă prostie în capul celor mai mulţi dintre politicieni, incapabili să înţeleagă cele mai simple mecanisme ale economiei. Dar, ceea ce este mai grav, sunt destui oameni în guvern şi parlament care deşi pricep realitatea mimează perfect tembelismul. Proşti autentici sau doar închipuiţi, politicienii români fie mint cu neruşinare, fie se pregătesc să pună la pământ economia de dragul puterii. Din această dilemă nu putem ieşi. Putem doar lua o pauză din butonul telecomenzii, de acolo de unde izvorăsc zilele acestea râuri de prostie pură şi nebunie în stadii avansate.
Văzută din afară şi de un nespecialist, decizia conducerii PSD de a-l exclude pe Chelbea din partid pare a fi una pripită. Luată la pachet cu ţeapa trasă doctorului Gheorghe Savu, căruia i s-a promis un colegiu la schimb cu retragerea din alegerile locale în care ameninţa direct fotoliul domnului Ciupercă, curăţenia clamată de liderul PSD capătă aspect de sinucidere. Pentru că prin promisiunile neonorate, ca să nu spunem ţepe grosiere, domnul Ciupercă reuşeşte să transforme doi oameni care-i erau măcar neutri în doi adversari declaraţi. Despre domnul Savu se ştie foarte clar că este un personaj cu priză la primarii PSD, care bine motivat poate fi un bun vehicul electoral. Nici Chelbea nu este de neglijat ca agent electoral, fapt confirmat de sondajele interne ale PSD care-l indicau drept un tip cu multă popularitate în Feteşti. Ce reacţie vor avea cei doi domni, puternic răniţi în orgolii? Este foarte posibil ca cei doi să îşi dorească o răfuială elegantă cu preşedintele Ciupercă, pe care un rezultat nefavorabil la alegerile generale l-ar pune într-o postură delicată în faţa căpeteniilor de la Bucureşti. Iar răfuiala nu poate veni decât prin implicarea tandemului Savu-Chelbea în campania electorală, pe post de susţinători ai unei alte formaţiuni politice. Cel mai probabil cei doi ar putea fraterniza cu PD-L, unde domnul Cazacu în calitate de preşedinte de partid nu ar avea vreo problemă de incompatibilitate doctrinară cu rebelii. Asta ar însemna că PSD şi-ar putea lua adio de la colegiul Feteşti, zonă tradiţional colorată în roşu la toate alegerile. Pierderile ar fi colosale iar PSD ar pierde mai mult decât dacă şi-ar fi onorat promisiunile faţă de cei doi nemulţumiţi. Dacă privim la oamenii preferaţi de PSD Ialomiţa, adică un fost ministru la Căzăneşti de care nu îşi aduc aminte nici vecinii lui de pe scară, şi un mogul al CFR la Feteşti decizia domnului Ciupercă devine şi mai absurdă. Sau cel puţin aşa pare pentru cineva care nu a avut acces la mecanismele de decizie din cadrul partidului. Depinde însă şi de ceilalţi competitori politici să fructifice această stângăcie a PSD. Şi, uitându-ne în jur, parcă nu prea se văd multe sclipiri de inteligenţă. Oricum, meciul se joacă.
La Feteşti se pregăteşte un mic şmen care vizează falimentarea societăţii de transport în comun patronată de primărie. Este vorba despre firma Transbus aflată de vreo două luni într-un picaj cu destinaţia faliment. Directorul societăţii a făcut o informare către acţionarul majoritar, în speţă Consiliul Municipal Feteşti. Până aici toate bune. Şi normale. Dar aici intră în scenă noul mahăr politic locale, feroviarul Catrinoiu.
Iar omul refuză de două luni să pună pe masa consiliului această problemă spinoasă. Că nu vrea muşchiul lui de ales local. Gurile rele şoptesc pe la colţuri că vreo doi amici ai urmaşului lui Vasile Roaită care au firme de transport ar fi tare interesaţi de falimentul concurenţei. Că ar prelua traseele şi ar umfla şi ceva subvenţie.
Iar Catrinoiu ar fi fericit să fie şi el de folos măcar prietenilor dacă pe feteşteni nu i-a mulţumit nicicum. Numai că dacă lucrurile stau aşa cum vorbeşte gura târgului, nea Catrinoiu este numai bun de anchetat. Că, poate nu a înţeles, dar consiliul local este autoritatea supremă. Primarul este doar un umil executant. S-o punem de un penal, deci!
Cum anticipam în minunata noastră rubricuţă, la PSD s-a lăsat cu victime după stabilirea candidaţilor la un fotoliu-pat în parlament. Generalul fără trupe Aurică Chelbea, scuzaţi expresia, a trecut în rezervă supărat că partidul l-a ignorat complet la împărţirea ciolanelor.
Omul, vedetă din top 300 (300 de euro am vrut să zicem) a fost pur şi simplu scos din cărţi de un oarecare Dan Mircea Popescu, cică fost ministru, paraşutat de Geoană direct în capul Ialomiţenilor din colegiul Căzăneşti. Iar nea Aurică, băiat cu o bună popularitate în rândul băştinaşilor, a fost pus pe lista de aşteptare a partidului. Cică i s-ar fi rezervat un loc în celula de conducere a judeţului în cazul în care băieţii lui Ilici vor obţine calificarea la guvernare.
Dar nenea Chelbea, băiat cu ambâţ, nu a fost mulţumit de ofertă. El a perceput şutul primit direct în turul pantalonilor drept o trădare a Profesorului, pe care l-a susţinut, ce-i drept contra cost, la alegerile interne din partid. Iar Profesorul, se spune, i-ar fi garantat accesul pe listă la parlamentare.
Multe Urări şi Iubire Eternă a primit şi nea Gică Savu, baronul scos la pensie de partid. Doar că în cazul său, golănia a fost previzibilă. La locale, când Savu ca şi candidat independent putea să-i rupă Profesorului ceva voturi astfel încât fotoliul de preşedinte CJI să fi luat calea dorsalului lui Cazacu, s-a negociat un târg. Nea Gică renunţa la candidatură iar PSD îi oferea un locşor de parlamentar. Nea Gică a pus botul şi, în ciuda avertismentelor GSE venite exact din această rubricuţă minunată, şi-a retras candidatura. Iar băieţii i-au tras-o la marele fix deşi,se spunea prin târg, că promisiunile de troc au fost garantate de Iliescu. Sau poate tocmai de aia.
Se aude că un anumit edil, bine cotat pe piaţa electorală, s-a îmbogăţit frumos de tot pe finalul ultimului mandat. Aşa se face că în noul mandat, omul a intrat spectaculos achiziţionându-şi o căsuţă pentru odraslă taman în SUA. Probabil că expert în piaţa de capital fiind, prietenul a speculat puţin piaţa imobiliară americană aflată în degringoladă şi a făcut o investiţie de portofoliu.
În realitate este vorba doar de valorificarea unei şpăgi consistente venite pe ţeava care va evacua dejecţiile. Care ţeavă a fost cumpărată la preţ de preţ de un intermediar dornic de profit şi cunoscător de tabla împărţirii. Şpaga provine de fapt de la constructor, care a înghiţit preţul pentru ţeavă cu 30% mai mare de la intermediar. Intermediarul a scos bănetul din firmă şi aşa a rezultat căsoiul State. Deocamdată doar zvonim.
Agentul 007,63
Ţepuit de pesedei!
După ce a eşuat preţ de două mandate în încercarea de a scoate bani albi din cele 9000 de hectare de teren deţinute în proprietate privată în zona Giurgeni-Vlădeni, Consiliul Judeţean Ialomiţa a reuşit imposibilul: să concesioneze terenurile neproductive pentru învestiţii în centrale eoliene.
Proiectul, în valoare de 70 de milioane de euro a primit deja aprobarea CJI şi urmează ă fie amplasat în apropierea comunei Platoneşti, zonă considerată optimă pentru dezvoltarea unei investiţii de acest tip. Ioan Martin, vicepreşedintele CJI susţine că acest proiect poate fi extins pe aproximativ 2-3 la sută din suprafaţa deţinută de instituţie în zona Giurgeni Vlădeni. Potrivit studiilor efectuate până în prezent, zona respectivă ar putea asigura o cantitate de energie dublă faţă de cea furnizată în prezent de către centrala de la Cernavodă.
68 de centrale eoliene în Ialomiţa
Potrivit informaţiilor oficiale, CJI a primit joi, 18 septembrie o solicitare in partea unei firme înmatriculate în Ialomiţa pentru dezvoltarea unei investiţii într-un sistem de energie alternativă, bazat pe centrale eoliene. Proiectul constând în construirea a 68 de centrale eoliene de 2 megavaţi, va fi ridicat în imediata apropiere a comunei Platoneşti şi va demara la începutul anului viitor. Ioan Martin, vicepreşedintele CJI: „Solicitarea a fost depusă ieri. Este vorba despre un certificat de urbanism şi, ulterior, autorizaţie de construcţie pentru 68 de generatoare eoliene cu o putere instalată de 136 de megavaţi. Analizând tendinţa de dezvoltare pe zonă, m luat în consideraţie potenţialul eolian al terenului. La un prim calcul, cu un minim de realizări, am putea reuşi să triplăm valoarea concesiunilor din zonă.”
Oficialii CJI consideră această oportunitate drept un prim pas în eficientizarea suprafeţelor de teren deţinute în proprietate privată. Viitoarele contracte de concesiune pentru terenurile din zona Giurgeni-Vlădeni, susţine vicepreşedintele Ioan Martin, vor conţine o clauză care va permite extinderea acestui tip de investiţi pe 2 până la procente din suprafaţa de ţinută de CJI în prezent. „Principalul avantaj al viitorilor investitori este că e o suprafaţă compactă, cu un proprietar unic. Vor apărea nişte agenţie economici care vor exploata, plătitori de taxe, care vor oferi locuri de muncă în Ialomiţa şi vor genera venituri aici.”
O altă alternativă pentru exploatarea superioară a zonei o reprezintă investiţiile în culturile de orez, un proiect mai vechi al CJI, nerealizat până în prezent. Până acum, din cele 8 700 de hectare de teren deţinute de CJI, au fost concesionate circa 3100 de hectare, reprezentând teren productiv, iar valoarea redevenţei a fost mai mică decât valoarea subvenţiilor acordate de către stat concesionarilor.
Nici nu sună bine clopoţelul de prima zi de şcoală şi, iată, SC CORAL Impex, firmă abonată de ani buni la licitaţia pentru dezinsecţia municipiului Slobozia, mai ridică un miliard de lei pentru asigurarea serviciilor de dezinsecţie şi deratizare la nivelul oraşului. Şi ce-i rău in asta, veţi spune!? Ei, bine, în principiu, nimic nu e rău. Mai puţin faptul că, potrivit legislaţiei în virtutea căreia autoritatea locală este obligată să asigure acest serviciu, perioada optimă pentru dezinsecţie a trecut de 4 luni. Şi, dacă se mai întârzia oleacă, n-ar fi fost de mirare ca firma să ne dea cu vermorelul de anul nou, pe post de sorcovă.
Dar cum banii trebuie şi ei cheltuiţi la vremea lor şi un miliard nu e de colea, firma a făcut un efort şi vreme de o săptămână a intoxicat că „ceaţă caldă” toţi astmatici scărilor de pensionari din municipiu, de-au ajuns aceştia la medicii de familie la un pas de preinfarct.
Poftim!? Spuneţi că în perioada 10-18 septembrie ploua!? Că scările de bloc au fost puţine şi ţânţari deloc!? Că aceasta a fort prima etapă a deratizării şi nicidecum a treia, aşa cum lasă să se înţeleagă primăria dintr-o adresă pe care a remis-o redacţiei… Că „ceaţa caldă” cu care am fost trataţi era pe alocuri apă de ploaie şi că nu e primul an in care autorităţile îşi bat joc de noi făcându-se că fac… Aveţi perfectă dreptate! Iar pentru toate acestea există o explicaţie simplă. Ea ne-a fost oferită de către consilierul local Radu Paros, viceprimar la vremea când Slobozia se logodea cu SC Coral: „Acum câţiva ani, câns SC Coral a câştigat prima oară licitaţia pentru dezinsecţie, preţul a fost de trei ori mai mic decât al următorului clasat. Şi atunci ne-am bucurat. Pentru ca mai târziu să aflu că aceasta e o practică curentă şi că preţul de adjudecare este doar pentru una dintre cele trei etape de dezinsecţie stipulate in contract. Când i-am cerut însă patronului firmei să respecte contractul şi să execute toate cele trei etape, a venit la mine şi mi-a spus: haideţi domnu’ vice că ne înţelegem. Poate vreţi şi dumneavoastră nişte instalaţii de aer condiţionat ceva…” Radu Paros susţine că la vremea respectivă avea deja aer condiţionat şi a refuzat oferta, iar dezinsecţia s-a făcut de trei ori, aşa cum era prevăzut în contract… dar acum oraşul are doi viceprimari noi, abia veniţi de pe băncile de rezervă.
Şi, credem că nu greşim, nici primarul Gabi Ionaşcu nu are aer condiţionat la toate camerele vilei sale.
Aşa că acum înţelegeţi de ce SC Coral a făcut deratizarea şi dezinsecţia la mijlocului lui septembrie, când oraşul renunţase deja de două săptămâni la plasele de ţânţari!? Pentru că se poate, de-aia!
Drumul judeţean Jilavele Dridu este cea mai importantă dintre realizarile Consiliului Judeţean Ialomiţa în mandatul 2004-2008. Şi cea mai păguboasă, ne permitem să adăugăm, în condiţiile în care, la nici un an şi jumătate de la inaugurare, drumul a intrat din nou în reparaţii. Motivul: autovehicolele de mare tonaj care tranzitează zona. Cum se apără CJI de acest flagel judeţean care a afectat circa o treime din drumurile judeţene din Ialomiţa. Ei bine, aceasta chiar este o informaţie demnă de a fi consemnată. CJI combate cărăuşii care strică drumurile judeţene cu ….cântarul!!!
Ctitoria CJI ne-a costat 40 de miliarde
Dacă faceţi efortul de a vă reaminti, reabilitarea drumului Jilavele-Dridu, în lungime de 7,7 kilometri, a fost considerată de către CJI cea mai importantă investiţie în infrastructură din întreg mandatul 2004-2008. Despre această victorie administrativă s-au scris practic, romane. Pe scurt însă, lucrurile arata cam aşa. După ce a dezbătut un an public oportunitatea unei investiţii proprii în infrastructura rutieră locală, CJI a făcut ochii roată şi a ales un drum judeţean de 7,7 kilometri în care a băgat 100 de miliarde de lei vechi, reprezentând contravaloarea a zece ani de reparaţii pentru toţi cei 422 de kilometru cât măsoară reţeaua rutieră. Nu mai pomenim aici de semnele de întrebare lăsate de licitaţie, de cele 40 de miliarde împrumutate de la bancă şi nici de ritmul lent de derulare a lucrărilor. Vom remarca în schimb că, după un an şi trei luni drumul Jilavele Dridu are nevoie de reparaţii.
Reparaţii în garanţie la drumul pentru camioane
Reparaţiile au început în urmă cu circa o lună de zile şi se execută cu o încetineală de melc. Dacă veţi avea curiozitatea să veţi fi oblicaţi să treceţi prin zona respectivă, veţi descoperi, ca oriunde altundeva, că o jumătate de duzină de muncitori lucrează pe rând la repararea a circa un kilometru de drum decopertat în prealabil. Când l-am traversat noi, din cei 7-8 oameni număraţi, doi lucrau, doi dădeau indicaţii, iar restul spărgeau seminţe. Iar ora la care s-au apucat de lucru era undeva după prânz. Probabil şi pentru că lucrarea nu este una de proporţii. Solicitat să ofere o explicaţie, CJI a precizat prin purtătorul de cuvânt al instituţiei că lucrarea executată este în garanţie şi că, practic, nu există cheltuieli. De aici, probabil, şi eficienţa cu care se lucrează. Mai grav însă decât modul în care se lucrează e faptul că acest lucru se întâmplă atât de devreme. Primarul comunei Jilavele, Nicolae Stoene, declară că situaţia se datorează exclusiv autovehicolelor de mare tonaj care traversează zona. „se lucrează pentru că trec mereu camioane.60-70 de tone. Deja s-a stricat drumul. Nu e vina noastră, nu putem face nimic.” În schimb, CJI poate. Şi face!
CJI sperie camioanele cu cântarul
Una dintre măsurile luate de către CJI pentru combaterea traficului greu din zonă a fost instalarea cântarului. Trecând peste faptul că măsura a fost pusă în aplicare după ce drumul a fost făcut sită, metoda se dovedeşte total ineficientă. Şi nu pentru că numărul de cântare aflate în dotarea CJI se reduce la impresionanta cifră de 1. Nu! Ci pentru că, după cum declară vicepreşedintele CJI, Ioan Martin, filtrul organizat de către CJI n-a avut alt scop decât să-i sperie pe şoferi. „Legislaţia în domeniu este greoaie şi CJI nu poate controla permanent drumurile judeţene. Controlul desfăşurat săptămâna trecută mai mult i-a speriat. Problema vine de la balastiera din zonă. Iar soluţia ar fi un control acolo, pentru că, potrivit legii, singurii traşi la răspundere sunt şoferii, deşi ei nu sunt principalii vinovaţi”
Altfel spus, aşa cum explicam de la început CJI sperie traficul greu cu cântarul!
Balastiera e protejata lui Videanu
În ciuda faptului că balastiera din zonă (aflată în imediata vecinătate a comunei Dridu) reprezintă principala sursă de deteriorare a drumului, aceasta continuă să funcţioneze bine mersi. Şi să încarce, în fiecare zi, în camioane de 35 de tone, de două ori mai mult. În ciuda numeroaselor sesizări privitoare la această practică, nici una dintre instituţiile abilitate din judeţ nu a mişcat un deget. Iar o posibilă explicaţie, după cum au aflat locuitorii din Dridu de la şoferii care le dărâmă casele şi le crapă asfaltul în fiecare zi, este că balastiera a fost şi este protejată de fostul primar al Bucureştilor, Adriean Videanu, care a avut şi continuă să aibă nevoie de piatră ca de aer. Adevărat sau nu, zvonul a ferit ani buni balastiera de la Dridu de controale, iar CJI continuă să trateze senin problema. Iar după ce perioada de garanţie va expira, reparaţii care acum „nu costă, pentru că drumul este în garanţie” vor fi suportate, ca de obicei, din buget. O dată cu rata la bancă, probabil!
În numele ideii de reformă, Ministerul Sănătăţii a reuşit să pună pe butuci medicina de familie. Din interfaţa bolnavului cu spitalul, medicul de familie a ajuns un funcţionar cu atribuţii de contabil, obligat să facă statistici şi informări în dauna consultaţiilor. Pacienţii nu au fost nici ei uitaţi, creierele albe din minister luând dreptul medicilor de familie de a prescrie anumite medicamente. Gândirea de tablă a ministrului Nicolaescu a generat măsuri încă şi mai aberante. A fost plafonat numărul vizitelor la domiciliu plătite medicilor la doar 20 pe lună iar dreptul de a trimite pacienţii la analize a fost transferat la medicii specialişti. Modificarea listelor de medicamente compensate din două în două săptămâni şi tonele da raportări către diverse instituţii la care sunt obligaţi medicii de familiei au definitivat haosul din sistemul sanitar românesc.
Hârţoage, hârţoage şi iar hârţoage
Deşi lunar medicul de familie înaintează către Casa de Sănătate o raportare despre programul de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, din şase în şase luni ASP cere exact aceeaşi statistică. Pe care medicii trebuie să o întocmească cumulativ, ca şi cum ar fi statisticieni cu jumătate de normă la ASP. Medicii au fost dotaţi cu laptopuri, necesare raportărilor pe sistem unic integrat către Casa de Sănătate. Numai că softul implementat pe bani grei de minister este prost şi necesită update-uri repetate. Dacă s-a ratat un update, trebuie să refăcută toată documentaţia, ceea ce mai fură câteva ore bune din programul medicilor de familie. Catagrafiile pentru şcoli mai mănâncă şi ele din timpul medicilor de familie. Ca şi triajul epidemiologic la şcoli, ceea ce presupune consultarea elevilor şi încheierea unui proces verbal, operaţiune neplătită de Casa de Sănătate. Sanepid-ul îşi cere şi el tribut din timpul medicilor de familie, care sunt obligaţi să facă săptămânal raportări pe boli infecţioase cu risc epidemiologic. Raportările trebuie făcute detaliat, pe grupe de vârstă şi sex. La toate acestea se adaugă actele contabile de la cabinete, pe care medicii trebuie să le facă pentru a-şi putea primi banii de la Casa de Sănătate. Una peste alta, zilnic un medic pierde cam două ore din cele cinci pe care le are alocate consultaţiilor la cabinet. Sau două-trei zile la sfârşitul fiecărei luni pentru a putea face faţă avalanşei de hârţoage, unele inutile, pe care trebuie să le facă. Cum şi medicul este tot om şi are nevoie de timp şi pentru problemele sale, rezultă că pacienţii sunt cei direct afectaţi de împovărarea medicilor cu hârtii pe care interconectarea bazelor de date ale instituţiilor sanitare le-ar face uitate.
Ping pong cu pacienţi
Printr-un ordin al Ministerului Sănătăţii medicul de familie şi-a pierdut dreptul de a face trimiteri la analize pentru pacienţi. Acest ordin se răsfrânge direct asupra pacienţilor, care sunt nevoiţi să înfrunte o coadă în plus. Pentru o radiografie, de exemplu, medicul de familie dă pacientului o trimitere la specialist. Dacă acesta consideră necesară analiza, trimite pacientul în spital, unde prioritate au bolnavii internaţi. Dacă nu o consideră necesară, scrie o reţetă simplă către medicul de familie. Unde asiguratul va mai sta la o coadă ca medicul de familie să i-o compenseze. Pentru analize hormonale prescrise de un spital extrateritorial, lucrurile sunt şi mai complicate. Trimiterea trebuie făcută de un specialist local, aşa că se reia circuitul de la medicul de familie – specialist – spital. Schimbarea reglementărilor în privinţa eliberării de reţete arată cum face guvernul economii pe seama asiguraţilor. Un ordin al Ministerului Sănătăţii interzice medicilor de familie să mai prescrie anumite medicamente, stabilind acest drept doar pentru specialişti. Este vorba despre medicamente uzuale şi importante pentru care pacienţii trebuie să alerge în mai multe locuri pentru a le obţine. Bolnavii cronici care suferă de 3 sau 4 boli sunt nevoiţi să alerge la tot atâţia specialişti pentru a-şi obţine medicamentele. Un schepsis există însă şi aici şi el vizează economii la buget în dauna asiguraţilor. Căci medicii de familie au totuşi voie să prescrie medicamente echivalente, care de regulă sunt mai ieftine iar compensarea lor aduce economii. De exemplu, pentru adenomul de prostată medicul de familie nu poate prescrie PROSCAR, dar poate da OMNIC, deşi ambele medicamente fac parte din aceeaşi categorie. Ministerul a decis să limiteze la numai 20 lunar vizitele la domiciliul pacienţilor. Mai exact spus, doar pentru aceste 20 de vizite lunare medicul este plătit. Reglementarea ministerului nu spune nimic despre cazurile în care se depăşeşte numărul. Cine plăteşte o urgenţă la care medicul este chemat după ce şi-a epuizat norma stabilită din burtă de minister? Cum se justifică faptul că un asigurat are gratuitate şi altul este pus la plată pentru acelaşi serviciu? Sunt întrebări la care medicii de familie nu au un răspuns. Deocamdată, eu vor fi singurul paratrăsnet pentru nemulţumirile cetăţenilor faţă de aceste măsuri aberante dictate de Ministerul Sănătăţii.
În vreme ce pe Wall Street s-a lăsat răcoarea falimentului, în România lui Tăriceanu e soare şi la vară cald. Anglia este lovită în plin de recesiune, dar Românica anunţă creşteri economice record şi iminente majorări de pensii şi salarii. Se pare că şi criza financiară are mândria ei, că nu îşi strică stilul cu o ţară “în curs de dezvoltare”, în care PIB-ul creşte din nimic de parcă ar fi aluat dopat cu drojdie. Într-o evaluare recentă făcută cu ocazia depunerii în Parlament a unor moţiuni de cenzură, Tăriceanu anunţa rezultate excepţionale ale economiei româneşti. Cică am fi ţara cu cea mai mare creştere economică din Europa. Ca simplu consumator de presă economică nu pot să nu mă întreb pe ce se bazează această creştere economică. În condiţiile în care deficitul de cont curent este pe cale de a sări pragul de 10 miliarde de euro, în condiţiile în care economia românească nu produce mai nimic, care este resortul ce împinge economia în sus? Afacerile imobiliare, de exemplu, vor spune analiştii care vor explica avântul acestui sector prin… creşterea economică. Suntem care va să zică într-un cerc vicios din care nu putem ieşi. Până una, alta, banii din privatizări au plecat în consum, investiţiile în infrastructură se mişcă precum ochiul mortului iar economia românească suferă de o cronică lipsă de forţă de muncă. Scumpirea creditului, iminentă în condiţiile în care valul de falimente americane va atinge şi Europa, va spulbera pur şi simplu fragila economie românească pe care Tăriceanu o vede pe culmi. Ea va atinge si importatorii, prin cursul de schimb, dar şi exportatorii, care vor concura pe pieţe aflate în criză. În loc să pregătească o aterizare cât mai lină a economiei urcate în tavan cu furca statisticilor, guvernul o face pe Moş Crăciun în pragul alegerilor. Consumăm ca nişte nababi în aşteptarea portăreilor. Care inevitabil vor veni în ciuda mesajelor optimiste dar mincinoase trâmbiţate de Tăriceanu şi miniştrii săi. Nota de plată pentru trocurile PSD-PNL şi pentru cererile populiste ale PD-L, intrat şi el în corul făcătorilor de bine din postura de partid de opoziţie, o va plăti cu vârf şi îndesat mediul de afaceri. Şi, în aceeaşi măsură, salariatul din mediul privat care va avea inconştienţa să se îndatoreze în asemenea conjunctură. În vreme ce Anglia îşi abandonează fracul şi trece de la BMW la transportul în comun, România o ia invers. După capul conducătorilor ei conjuncturali, niţel cam gol şi generator de mari tâmpenii.
