Thursday, July 31st, 2014

Marii poluatori din România sunt ocrotiţi prin mijloace ilegale chiar de către stat. Organele de control nu pot aplica legea şi nu pot închide haznalele toxice care ne otrăvesc viaţa pentru că legi nescrise, mai tari decât cele scrise spun că nu închizi un agent economic poluator pentru că laşi în urmă şomeri. Strategia statului, care latră în public despre protecţia mediului dar permite cazuri de poluare extremă doar de dragul unor locuri de muncă prost plătite răzbate chiar din acte normative în vigoare. Există cazuri în care agenţii economici care poluează se monitorizează singuri. Adică sunt obligaţi să prezinte la control buletine de analiză pe care le plătesc din banii lor şi care nu au cum să arate prost. Dacă organul de control, în speţă Garda de Mediu, vrea să verifice corectitudinea analizelor trebuie să plătească. Şi, cum e de aşteptat, nu are banii necesari. Aşa că poluatorul îşi vede de treabă şi otrăveşte mediul cu acte în regulă, căci nimeni nu va îndrăzni să dea amenzi fără probe. Ceea ce face statul este criminal de două ori. În primul rând că atitudinea de noncombat în faţa marilor poluatori atentează la viaţa a sute de mi de oameni care au neşansa să locuiască în preajma unui asemenea focar de poluare. În al doilea rând, este un fapt deja, poluatorul nu va avea nici cea mai mică reţinere de a face concedieri dacă interesele sale o cer. Este şi cazul Amonil, care fiind tolerat atâta amar de vreme fără nici un fel de investiţie în protecţia mediului va concedia salariaţi pentru că asta îi spune piaţa. Deci, cui foloseşte? În ediţia de astăzi ne ocupăm de un alt mare poluator. Este vorba despre Avicola SA, societate care a transformat o pădure de la marginea comunei Misleanu în hazna. Şi care periodic otrăveşte aerul arzând cadavre de găini după bunul plac. Şi în acest caz se umblă cam cu mânuşi. Situaţia datează de vreo 5 ani. Iar Avicola ne otrăveşte la două capete, comercializând pui cu gust de carton presat şi ouă la care albuşul are aceeaşi culoare cu gălbenuşul. Singura raţiune pentru care poluatorii nu protejează mediul este economia de fonduri. Numai că în vreme ce ei strâng punga şi îşi maximizează profiturile, noi trebuie să plătim cu zile de spitalizare şi medicamente. Dacă tragem linie şi adunăm, vom vedea că ne costă mai mult aţa decât faţa. Şi că amanetăm fără nici un drept viitorul copiilor ce vor fi obligaţi să trăiască într-un mediu toxic doar pentru că nişte şmecheri vor să-şi umple buzunarele pe seama sănătăţi tuturor.

Sătui să tot plătească amenzi de miliarde, securiştii din spatele Amonil SA au pus la cale o inginerie deşteaptă prin care să fenteze organul de control pus pe numărat noxe. Printr-o mişcare abilă, din dosarul de autorizare de la ARPM Piteşti a dispărut una dintre pagini în care erau notate cantităţile maxime de noxe admisibile. În locul ei a apărut o altă coală în care numărul de noxe se umflase niţel, cât să nu mai permită aplicarea de sancţiuni la adresa lui nea Nicolae.

Afacerea a bubuit după ce Garda de Mediu Ialomiţa a sesizat că noua coală contrasta cu celelalte din dosar şi după ce, în urma amenzii de un miliard aplicate la sfârşitul anului trecut s-a propus închiderea şandramalei toxice. S-a declanşat o anchetă administrativă la Piteşti despre care nu s-a mai auzit nimic până în zilele noastre. Ceea ce era de aşteptat.

O mică fraudă în dauna fraierului de contribuabil are loc şi în municipiul Feteşti, devenit fief al PNL. Societatea de gospodărire comunală încasează taxe de la cetăţeni pentru colectarea şi depozitarea gunoiului menajer. Băieţii adună marfa şi în loc să o depoziteze la staţia de transfer operată de Vivani dau o fugă până la Călăraşi, unde există un depozit de deşeuri neconform. Cu acest artificiu fraţii din subordinea primarului Catrinoiu fac o economie de 18 euro pe tonă, bani pe care-i fură pur şi simplu din buzunarele feteştenilor. Deci, bieţii oameni au scăpat în 2008 de nişte hoţi şi au dat peste alţii, mai mari. Ce se naşte din Patriciu….

Abia intrat pe bază de carnet de partid în biroul de şef de spital, medicul Olaru a simţit miros de penelist. Mirosul venea din fişetul în care zac contracte publice în care sunt trecute mânării de miliarde. Nasul pesedistului Olaru a vibrat mai tare la un contract legat de protecţia muncii pentru angajaţii din spital. Cum spitalul are o tonă de angajaţi, contractul firmei bietului pedelist era şi el extrem de baban.

La intercepţie, pe această piaţă a afacerilor de tip nişă create pentru clientelă stătea la un pesedist hămesit, cu acelaşi obiect de activitate. Adică preluarea cu metoda copy/ paste a unor texte din legi şi comercializarea acestora la preţ de dumping către fraierii obligaţi să deţină astfel de hârţoage destinate protejării angajaţilor.

Şi cum sângele politic apă nu se face, Olaru a luat caşcavalul de la băiatul fostului regim şi l-a dat pesedistului hămăseit. Care pesedist hămesit lucrează în branşă, la instituţia de control şi derulează afacerea camuflat, ca să nu se prindă băieţii că e conflict de interese. Bănet mult în joc, coane Olarule! Şi, colac peste pupăză, pe lângă mirosul de penelist a apărut şi o putoare de corupţie care te ia de nas!

Agentul 007,63

Olărind pe bani cam grei!

 

Cămăşuţa de forţă din acest început de săptămână este îmbrăcată, din păcate, tot de un liberal. Se numeşte Cezar Zamfir şi este mahăr la Garda de Mediu. Acest ţâşt-bâşt politic a fost ani de zile lustruitor de clanţă la uşa PNL până la alegerile din 2004. Omul e specializat în teologie şi istorie, deci are tot atâta legătură cu mediul câtă are Magda Ciumac cu Academia Română. După alegerile din 2004 a fost numit director de cabinet la prefectul Marinică. Când echipa lui Hoinaru a plecat din PNL, Zamfir a avut o tentativă de a pleca şi el dar a fost convins repede că va muri de foame odată întors la catedră. Aşa că a revenit şi a pupat inelul lui Gogu, mutare asezonată cu niţică ţărână pusă în cap în public. La scurt timp, din postura de mare fucker al angajatelor din prefectură omul a fost promovat la Garda de Mediu. Prin concurs, normal. Adicătelea concursul s-a ţinut joi dar postul era ocupat de marţi. N-a contat că fuckerul nu avea studii de specialitate, că pe vremea lui Tăriceanu totul era posibil, ca şi acum, de fapt. Şi a domnit părinţelul ceva vreme la Garda de Mediu, cu sacoşe, portbagaje şi numerar adunat cu trudă de la agenţii economici care aruncau hârtii pe jos până în zilele noastre. Când s-a schimbat gaşca de ciolănari de la putere, părinţelul a fost rugat să lase locul altei loaze de partid. Numai că păstorul a venit în contra puterii cu următoarea declaraţie preluată de un ziar local: “Atitudinea partidelor şi a politicienilor de a schimba şefii instituţiilor deconcentrate fără a face o analiză a activităţii lor este un pic deplasată. Atunci când era PNL la putere s-a făcut această analiză iar schimbările au fost şi urmare a acestor analize. De data aceasta asistăm la o împărţire gen alba-neagra. Se pare că şi Garda de Mediu va intra în această tiribombă politică şi vom ajunge şi la situaţia în care să mă schimbe şi pe mine”. Nu o să insistăm asupra gradului de nesimţire al acestei loaze politice care se face că uită cum a ajuns în postul acesta pe bază de carnet de partid. Nu o să insistăm deocamdată nici pe modul în care loaza aduna bani cu japca în campania electorală pe sistemul un pol la partid şi doi la el. Vom insista asupra unei faze memorabile din vremea în care fuckerul era un sucker la prefectură. Şi şi-a permis să treacă pe roşu la semaforul de pe b-dul Chimiei, că se grăbea să-l pupe în dos la program pe inteligentul Caramitru, pe atunci şeful lui(mamă, ce de proşti au avut şi ăştia în funcţii!!!). L-am sunat pe găozar şi l-am întrebat cum îşi permite să sfideze bunul simţ şi legea. Şi mi-a răspuns, cu nesimţire, că mai au şi ei puţin de stat la putere! Şi că trebuie să-l înţeleg. Ei, bine, suckere, se pare că a ajuns funia la par! Aşa că marş înapoi în copaci, competentule! Sau pregăteşte-te cu nişte limbi noi la PD-L. Poate îţi iese.

PS. Găozarul se ajunsese!Circula în ultima vreme cu un scuter ca să nu polueze, aşa cum făcea ministrul lui. Din păcate, încălzirea globală şi-a văzut de treabă şi l-a pocnit fix în creştet.

 El e Dobândă, îl ştiţi, individul acela nesuferit care a vrut să ajungă primar la Urziceni. Dobândă are aspiraţii mari în materie de administraţie aşa că băieţii, adică băiatul din capu la PD-L, s-au gândit să-l urce în schemă. Deci, nea Dobândă va fi uns subprefect pe motiv că Teculescu, primarul de la Sfântul Gheorghe n-are faţă.

Păi, n-are nici faţă şi nici mălai, că el nu dă bani cu camătă. Şi nu e nici la toartă cu Marinel şi nu ştie să dea şpăgi. Aşa că s-a găsit şi motivul oficial: NU ÎNDEPLINEŞTE CONDIŢIILE! Haideţi sictir, măi portocaliilor! Ce, Caramitru le-a îndeplinit cumva şi noi nu ştim? Dar Marinică? Dar Mocănescu? Aşa că terminaţi cu prostiile şi spuneţi cât e preţul. Că poate găsim noi unul care să dea mai mult ca Dobândă. Adică BUBIR plus BUBOR să pricepeţi şi voi ceva din şpaga asta.

Auzim tot pe surse că o garnitură de competenţi este gata pregătită să preia funcţiile administrative de la descentralizate. Printre competenţi se regăseşte şi un flăcău scăpat de la dezalcoolizare, fost primar de Căzăneşti. Acest mic pesedist dezertat la PD-L ar vrea la AJOFM(n-am găsit altă rimă iar băieţii nu i+au găsit altă funcţie). Dar ce, bă, AJOFM e distilerie ambulantă şi nu ştim noi? Ce să caute autistul ăla director la stat? Să înţelegem că în afară de beţivi, cămătari şi băieţi cu mintea odihnită alte resurse umane nu mai aveţi?

Răzmeriţa de la PSD este în floare. Miza este scaunul de prefect iar oamenii muncii din organizaţii anunţă că profesorul Ştiucă a fost blocat la mantinelă. Adică nu va fi prefect pe motiv că desemnarea sa s-a făcut fraudulos. Nu mă înnebuni? Adică la PSD se fură? Adică discipolii lui Iliescu cel sărac şi cinstit se fură între ei? Asta chiar nu o credem. Baronaşii din teritoriu însă sunt gata să jure că Ciupercă i-a furat la vot şi promit că va curge sânge de pesedist nevinovat. Staţi pe aproape dar atenţie la buzunare!

Agentul 007,60

Pregătind un loc e veci!

 

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ialomiţa anunţă organizarea, în data de 27 martie 2009, în Slobozia, a unei  burse a  locurilor de muncă sezoniere în sectorul agricol din Danemarca.

Danemarca are nevoie de lucrători în agricultură pentru a recolta căpşuni, mazăre, zmeură, ceapă, dovleci şi altele. Un grup de angajatori şi consilieri  EURES vor veni în Slobozia pentru a intervieva candidaţii care au aplicat on line, în limba engleză, pe website-ul www.seasonalwork.dk.

De asemenea, se caută câţiva şoferi de tractor, camioane şi autobuze care să lucreze la fermele respective pe timpul sezonului de vară 2009.   

Pentru acestă bursă sunt oferite aproximativ 500 locuri de muncă.

Perioadele de lucru  pentru:  

  • Recoltare căpşuni:  De la sfârşitul lunii mai/mijlocul lunii iunie până la sfârşitul lunii iulie (5-10 săptămâni)
  • Recoltare mazăre: De la sfârşitul lunii mai până la sfârşitul lunii august (8-10 săptămâni)
  • Recoltare ceapă/dovleci: De la sfârşitul lunii mai până la sfârşitul lunii octombrie  (2 săptămâni pauză în august)
  • Recoltare căpşuni/zmeură în sere: Din aprilie în noiembrie, perioade diferite.

Programul de lucru:

            Se lucrează 30-37 ore/săptămână, uneori câteva ore peste program. Deseori munca începe la ora 5 dimineaţa şi se lucrează până în jurul prânzului – 6 zile pe săptămână.

Salariu: 

            Recoltatul căpşunilor şi mazării se plăteşte întotdeauna în funcţie de cantitate – 0,8-0,9 euro/kg (o medie de 10-15 euro pe oră). Aplicanţii trebuie să culeagă 17 kg./ora astfel încât să câştige 14 euro/oră – dacă nu îndeplinesc acest nivel, aplicanţii pot să-şi piardă locul de muncă după 2 săptămâni !

            Pentru alte feluri de muncă se plăteşte conform contractelor, în jur de 14 euro/oră (plus bani de concediu) sau conform calităţii recoltate (lucrătorii trebuie să fie capabili să câştige salariul minim pe oră).

            Aplicanţii trebuie să îşi planifice şi plătească ei înşişi transportul către Danemarca şi înapoi, în România.

Impozitarea:

            Lucrătorii sezonieri plătesc doar 10-12% impozit, conform regulilor speciale aplicate pentru munca de scurtă durată a lucrătorilor sezonieri. Candidaţii care vor fi acceptaţi trebuie să aducă în Danemarca un formular special (certificat de rezidenţă fiscală pentru aplicarea Convenţiei de evitare a dublei impuneri încheiată între România şi Danemarca, pentru persoane fizice române) care se eliberează de către administraţia finanţelor publice din judeţ.

Cerinţe:   

·         Vârstă minimă – 18 ani.

·         Cunoştinţe de limba engleză nivel mediu (în unele ferme se acceptă ca doar o persoană dintr-un grup de 2-3 aplicanţi –prieteni, rude – să vorbească bine engleza).

·         Motivaţie pentru muncă fizică grea, pe perioade lungi de timp.

·         Este preferată experienţa în munca manuală.

·         Pentru candidaţii pe posturile de şoferi se solicită:

-          Pentru şoferii de camioane, autobuze se solicită: experienţă; carnet de conducere C, D atestat ARR .

-          Pentru şoferii de tractor:  experienţă, carnet de conducere categoria F şi/sau calificarea de „Mecanic agricol” (experienţa în lucrări de întreţinere a culturilor: arat şi grapat, semănat, erbicidat–maşini de stropit prin pulverizare, etc.) se solicită. De asemenea, şoferii de tractor trebuie să facă dovada calificării/experienţei lor în pulverizarea erbicidelor (act solicitat de guvernul danez) printr-un certificat/o recomandare care se poate obţine de la direcţiile agricole judeţene, primarii, loc de muncă anterior. Acest certificat/recomandare trebuie tradus în limba engleză (nu este necesară legalizarea lui).

-          Pe lângă munca propriu zisă (condusul camionului/tractorului) aplicanţii trebuie să şi culeagă fructe/legume.

IMPORTANT !

 

           Este OBLIGATORIU ca fiecare candidat să îşi înregistreze on line CV-ul, în limba     engleză, pe site-ul danez www.seasonalwork.dk. DATA ULTIMEI APLICAŢII PE   ACEST SITE ESTE  17 martie 2009 !

De asemenea, după înregistrarea CV-ului, candidaţii sunt rugaţi să prezinte la sediul A.J.O.F.M. Ialomiţa, din Slobozia, strada Lacului, nr. 10, etajul 3, camera 17, dovada înregistrării pe site-ul danez.

  Persoanele care nu se înregistrează pe acest site sau care nu completează corect aplicaţia=CVul nu vor fi invitate să participe la selecţie. Selecţia persoanelor care vor fi invitate să participe la interviu aparţine în totalitate angajatorilor/consilierilor EURES danezi !!!

Înştiinţarea persoanelor selectate de către angajatorii danezi pentru a participa la interviu se va face de către consilierul EURES din cadrul AJOFM Ialomita, d-na Lazăr Steluţa.

 

Referitor la completarea aplicaţiei:

 

1.                Toate datele personale trebuie completate corect (inclusiv nr. de telefon, fix sau mobil şi adresa de email). Nu uitaţi să vă înregistraţi o adresă de e-mail validă, pe care ulterior veţi primi electronic contractul de muncă, dacă veţi fi acceptat de către angajatorii danezi. Toate datele care vor fi trecute în contract vor fi preluate din informaţiile înregistrate de candidat, prin urmare corectitudinea lor este esenţială.

         O adresă de email este acceptată de sistemul informatic danez o singură dată, de ex. dacă  vor aplica mai mulţi prieteni sau rude, nu se poate folosi aceeaşi adresă de email,  pentru fiecare persoană în parte trebuie completată o altă adresă de email

2.             Perioada de lucru: Se va menţiona perioada în care lucrătorul e dispus să lucreze în Danemarca.

3.             Abilităţi / educaţie

-   carnetul de conducere pentru o anumită categorie (autobuz, tractor, camion), în cazul candidaţilor care vor să obţină un post de şofer

-   calificările pe care le deţine aplicantul (institutia de învăţământ, calificarea obţinută)

-   carnet de conducere, în general.

4.             Experienţa anterioară

-   se va preciza experienţa de muncă din România dar şi din Europa;

-   orice experienţă de muncă este importantă şi trebuie înregistrată;

-   aplicantul trebuie să precizeze cel puţin ultimele 3 perioade/locuri de

  muncă,  dacă aplicanţii au avut atâtea locuri de muncă.

5.             Abilităţi de limbă străină – Engleza, nivel minim cel puţin, nivel mediu -ideal. Dacă aplicantul poate vorbi în germană e bine de ştiut că doar câţiva angajatori danezi cunosc limba germană, deci şansele de ocupare sunt ceva mai mici.

6.             Dacă aplicantul doreşte să vină la fermă împreună cu altă persoană – trebuie să bifeze acest lucru în câmpul aferent prin precizarea codului sau numelui acelei persoane.

 

Completarea aplicaţiei nu înseamnă obţinerea automată a unui loc de muncă, este doar o condiţie obligatorie pentru a putea fi admis la interviu !

 

Actele ce  trebuie aduse de către persoanele cărora le-a fost făcută invitaţia de a participa la bursă, în ziua interviului sunt:

 

-          înştiinţarea scrisă de la A.J.O.F.M. Ialomita;

-          o copie a aplicaţiei efectuate în limba engleză pe site-ul www.seasonalwork.dk

      ( este vorba de un CV on line);

-          copie a BI/CI/ Paşaport

-          cazierul judiciar în original care să ateste că nu are antecedente penale (termen de valabilitate şase luni)

-          în cazul persoanelor care candidează pe un post de şofer – actele menţionate mai sus, la cerinţe

           -       adeverinţă de la medicul de familie cu menţiunea apt pentru muncă.

 

 

 

 

De unde să vă dau eu mai mult, dacă atâta e?!” Expresia adresată de Moromete celor doi fii ai săi, Paraschiv şi Nilă, dornici de creşterea nivelului de trai, este magistrală. Moromete nu era nici pe departe ministru de finanţe, ci un ţăran mijlocaş care trăia vremuri de criză. Vremuri de criză trăim şi acum. În loc de Moromete, din păcate, îl avem în prim-plan pe Pogea. Iar sindicaliştii nervoşi au luat locul tandemului Nilă-Paraschiv şi cer nivel de trai. Vor să bage mâna în ladă, să îşi cumpere ţoale şi să meargă pe uliţă la femei. Între personajele lui Marin Preda şi cele pe care le vedem acum la televizor ameninţând cu proteste, este o strânsă legătură. Şi alde Nilă, şi sindicaliştii sunt bătuţi în cap. Diferenţa e că liderii proletarilor de azi sunt dobitoci cu diplomă. Luat cadru cu cadru, Moromeţii explică pe înţelesul tuturor cum devine treaba cu criza. Vasăzică, Moromete se afla în plină criză de supraproducţie. Grâul nu avea preţ, iar datoriile presau. Ca şi în zilele noastre, numai că pe noi ne apasă, pe lângă datorii, şi nişte promisiuni neruşinate făcute în campania electorală, promisiuni care au ridicat brusc nivelul de conştiinţă în rândul proletariatului bugetar. Moromete nu prea avea lichidităţi şi era presat de perceptor. La fel şi noi, cu deosebirea că pe noi ne presează sindicalistul Nilă la un capăt şi UE, la celălalt capăt, care nu ne lasă să fentăm criza majorând deficitul. Moromete rezolvă criza prin mijloace proprii şi atrase. Mai întâi îşi valorifică credibilitatea în faţa primarului de la care obţine un împrumut până la recoltă, fără dobândă. Cu el stinge o parte din datoria către perceptor. Apoi, vinde ceva mijloace fixe, un salcâm în speţă, şi mai fentează o dată perceptorul care ameninţa cu confiscarea atelajului, mijloc de producţie vital. Nilă şi Paraschiv, care solicitau creşterea nivelului de trai s-au revoltat şi au refuzat să susţină planul de redresare al lui Moromete. La primul semn de revoltă, Moromete a pus parul pe ei şi a înăbuşit răscoala. Argumentul folosit, adică parul însoţit de explicaţia:”De unde să vă dau eu mai mult, dacă atâta e?!”, plus “pământul rămas întreg, acolo e munca voastră”, s-a dovedit imbatabil. Până şi nişte boi de jug ca Nilă şi Paraschiv l-au înţeles şi s-au potolit. Planul de redresare mergea perfect, iar zorii dezgheţului economic mijeau. O singură greşeală economică a făcut Moromete. A permis proletariatului industrial reprezentat de Achim, să plece cu oile la Bucureşti în speranţa asigurării unui cash-flow care să acopere nevoile imediate. Scopul, deştept de altfel, era valorificarea recoltei de grâu fără presiunea creditorilor, atunci când piaţa urma să ofere un preţ mai bun. Numai că Achim a vândut mijloacele de producţie şi s-a angajat portar la fabrică. Adică şi-a abandonat statutul de mic producător în favoarea celui de slugă. Moromete a pierdut astfel controlul datoriei externe, fiind presat de primar să restituie împrumutul. A încercat să obţină un nou împrumut, dar a fost refuzat de un amic tocmai din cauza pierderii oilor, adică a mijlocului de producţie care garanta rambursarea. Şi totul s-a prăbuşit; Moromete fiind nevoit să vândă pământul, adică locul de muncă al lui Nilă şi Achim. Care, între timp, fugiseră şi ei cu caii lui Moromete. Criza a fost totală! Nu-i aşa că seamănă cu ce vedem zilele astea la televizor? Alde Nilă de la sindicate ar trebui să lase puţin ciocul mic şi să vadă filmul. Poate aşa vor evita să ajungă în situaţia de a umbla cu izmenele rupte-n cur tot restul zilelor.

Mocănescu este un băiat din Ţăndărei ajuns prefect de Ialomiţa că aşa a vrut un alt băiat din Ţăndărei, respectiv Gogu, zis şi sustenabilu, de la Inspectoratul Şcolar. Cred că asta am mai spus-o, dar o repetăm pentru istorie! Accesele de nebunie lucidă de care dă dovadă Mocănescu se înteţesc în ultima vreme, ceea ce indică cu exactitate o apropiere periculoasă a funiei de par. Adică a momentului în care băiatul cu o faţă de om inteligent dar fără noroc se va reîntoarce la matcă. Adică va renunţa la Jeep-ul pe care-l călăreşte consoarta din când în când, cum am auzit noi prin târg. Aflat cu treabă pe câmpii pe care-i bate de-i lasă laţi, Mocănescu a declarat într-un ziar local, cităm:”Dacă voi fi schimbat (n.r Slavă Domnului, vei fi, nu îţi face griji!) mă voi relaxa şi mă voi gândi la ce am de făcut. În prima fază mă voi întoarce la Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă, iar apoi mai vedem”! Foarte tare! Adică, măi Mocănescule, să înţelegem că după ce ai stat la propriu pe scaunul de prefect acum vrei să te relaxezi? Dar de muncă când te apuci? Sigur, sunt întrebări retorice la care Mocănescu, oricât ar vrea, nu poate răspunde pentru simplu fapt că nu i le punem. Îi punem în schimb în pagină o altă declaraţie care i-a ieşit pe gură despre participarea sa la un eventual concurs pentru funcţia pe care o va părăsi aşa cum a ocupat-o şi care ne-a umplut de respect: “În nici un caz nu voi participa! Prietenii ştiu de ce”. Băi, Mocănescule, noi care ştim carte şi suntem şi prietenii tăi îţi spunem de ce nu vei participa. Pentru că nu îndeplineşti criteriile, frate! Adică n-ai şcoală de înalt funcţionar public, eşti prieten cu Gogu, care te-a pus în scaun că n-avea pe cine şi mai eşti şi liberal vopsit pe de-asupra. Iete d-aia! Du-te, frate şi relaxează-te, că ne-ai agresat neuronii destul.

 

Scandalul de la Urziceni a demonstrat încă o dată, deşi nu mai era nevoie, că poliţia ialomiţeană este depăşită de evenimente. În oraşe scandalurile dintre clanurile de interlopi se ţin lanţ. Liniştea publică este doar un concept din cărţi pe care şeful poliţiei, doctorandul Stan Bîtlan, îl teoretizează ca un casetofon stricat ori de câte ori găştile de mafioţi se iau la omor în plină stradă. Mai prost stă domnul Bîtlan cu practica. Şi nu pentru că băieţii din subordinea sa nu s-ar pricepe să instaureze ordinea cu bastonul. Numai că ori nu sunt lăsaţi să o facă ori sunt carotaţi de la Parchet, altă instituţie de tip cloacă, populată cu procuratori” cărora NUP-ul le-a intrat adânc în sânge şi în conturi. Dacă în restul oraşelor din judeţ scandalurile sunt mai rare, la Urziceni este stare de asediu cel puţin odată pe lună. Comandantul Greu e uşor depăşit şi nimeni nu ştie dacă doar din cauze de incompetenţă sau ca efect al corupţiei generalizate care colcăie la poliţia locală. Plătitorii de taxe nu au decât să dea mărunt din buze ori de câte ori interlopii se iau la bătaie sau fac focuri de artificii când li se scoală dorinţa, după modelul inventat chiar de adjuncţii lui Bîtlan. În mediul rural situaţia este şi mai tragică. Burtoşii de la poliţiile comunale birjăresc inutil şi zilnic zecile de Logan-uri primite de la guvern pentru urmărirea hoţilor şi nu pentru mersul săptămânal la cumpărături. Aflaţi la toartă cu primarii, alde Pristanda din mediul rural freacă şi ei capra pe lefurile ce par indecente dacă le raportăm la prostia lor. Furtul de animale este sport naţional pe care poliţistul rural, cu mici excepţii îl patronează discret sau la vedere. Asta pentru că şefii de la Slobozia freacă şi ei altă capră, cu ceva mai mult lapte. Nimeni nu le cere socoteală pentru nimic. Se avansează între ei, îşi iau prime de zeci de milioane şi îşi trag şpăgi de pe unde mai e loc. Asta în vreme ce pălmaşii care stau pe stradă sunt ţinuţi pe lefuri de mizerie şi luaţi la şuturi când deranjează vreun ştăbuleţ cotizant. Cu atâtea activităţi interesante nici nu e de mirare că senzaţia generală este aceea că poliţia doarme în bocanci. Dacă admitem că peştele de la cap se împute, trebuie că pe lângă biroul lui Bâtlan duhoarea îţi mută nasul din loc.

Suntem o ţara a proiectelor. Ne proiectăm până şi viaţa până în cele mai mici detalii. Liberul arbitru, de fapt, nici nu mai există. Pentru că nu are ce cauta într-o lume atat de controlată. Concentraţi pe toate aceste detalii, de cele mai multe ori, uităm de lucruri dintre cele mai importante. Cum ar fi: Uităm să privim în jur şi nu reuşim să avem nicicum o imagine de ansamblu asupra vieţii. Uităm să  ne oprim din cand în cand din mers şi să respirăm, să trăim. Uităm să ne descoperim pe sine aşa cum suntem, nu prelucraţi ca o bucata de carne în mâna măcelarului. Uităm să ne găsim menirea şi să fim împăcaţi cu noi înşine. Uităm să ne alintăm copiii cu un zâmbet şi nu cu un colet de bancnote reci şi urât mirositoare. Uităm să iubim şi considerăm iubirea o banalitate. Ramâne ruşinată în urmă, vinovată. Iubirea a devenit o caracteristică a celor slabi, celor care se lasă purtaţi de adieri romantice, inutile şi aducătoare de probleme.

Aşa se face că suntem pe zi ce trece mai pragmatici, mai convinşi de natura pur teoretică a omenirii, mai încrâncenaţi să descoperim reţeta perfectă a succesului, fără a vedea cu adevarat ce înseamnă succesul pentru fiecare suflet în parte.

Dezbinare, ură, dorinţa de putere, adoraţie unică a verbului a avea, control şi ambiţii fără sens.

Aşa a fost condusă România către o destinaţie pe care începem cu toţii să o întrezărim. Şi tindem să spunem că suntem o naţie de toată jena. Greşit! Plaga a cuprins de mult mai multă vreme decât ne putem imagina întreaga lume. Şi în faţă ni se deschide un singur şi sumbru viitor: al celor ce au de plătit o factură imensă pentru propriile acte.

Încredere în credinţă, în Biserică. Nu pretindem că am fi fost apropiaţi de Biserică în orişice moment al istoriei. Dar acum, parcă mai mult ca oricând, am fi avut nevoie să simţim, să ştim că există şi suflete curate. Or, acest mit pare să fie tot mai greu de întâlnit. Feţele bisericeşti ne surprind tot mai des, spre deliciul diavolilor care ne îmbrăţişează pe tot mai mulţi, tot mai des. E mai uşor să vedem greşelile altora, decât să încercăm să le contracaram, să luptăm împotriva lor, evitând să ne oprim la nivelul unei simple incriminări.

Nu mai avem unde lucra în adevaratul sens al cuvântului. Depunem eforturi supraomeneşti pentru un job ce ne asigură hrana cea de toate zilele, nu şi hrana sufletului. Căci de suflet am uitam cu mult timp în urmă.

Copiii noştri se întreabă de multe ori cum arătăm, căci abia dacă ne zăresc într-o zi obişnuită. Suntem musafiri în propria casă şi luptăm pentru cine ştie ce scopuri, mai puţin pentru a trăi cu adevarat.

Încercăm disperaţi să ne votăm conducătorii cei mai nimeriţi şi nimerim, invariabil, cu nuca în perete.

Devenim încet şi sigur simpli robeţei în marele conglomerat metalic, rece şi neiertător.

La celalalt capăt al poveştii, viaţa, aşa cum era ea până nu demult, abia dacă mai poate fi zărită. Locurile calde se transformă în sloiuri de gheaţă, cele reci în cuptoare încinse, apele în pustiuri şi desertul în oaza de lumină. Şi ne tot întrebăm cât va fi fi până acolo? Cât va mai rezista planeta noastră şi când vom vedea cu adevarat dezastrele încălzirii globale? Ciudat! Ne tot întrebam şi nu vedem că, dacă va fi să trăim toate acestea, le vom trăi. Însă, fără a prinde seama, deja le trăim. Locul căldurii din suflete e preluat de gheaţă. Liniştea şi plăcerea sunt acoperite de pârjolul propriilor noastre vieţi. Apele sunt secate de propria noastră inconştienţă. Iar desertul rămâne singura lumină după care să ne ghidăm.

Am uitat drumul. Şi oricâtă filosofie ne-am imagina, tot nu putem inventa un discurs care să ne trezească la realitate, să ne readucă la viaţă.

Vegetăm, pretinzând că suntem genii.

În vreme ce câştigătorii alegerilor se confruntă între ei pe tema funcţiilor, Ialomiţa intră încet în zodia crizei. Anunţul disponibilizărilor de personal pe care Amonil intenţionează să le facă , este un semnal care trebuie luat în serios. Cu încă 400 de şomeri în spate, cu cele câteva manufacturi locale ameninţate de iminenta deschidere a unor supermarketuri, Slobozia va avea probleme serioase. Iar dacă ar fi să luăm în serios anunţul preşedintelui cu privire la desfiinţarea judeţelor, ar trebui să ne aşteptăm la dispariţia a încă vreo câteva sute de slujbe. Reîntoarcerea căpşunarilor alungaţi de criza din Europa, este un alt motiv de îngrijorare, căci banii acestora pompau ceva sânge în economia locală. În faţa acestor realităţi imediate sau mai îndepărtate, autorităţile locale nu par a avea vreo soluţie. Primarul Sloboziei anunţă investiţii publice de circa 600 de miliarde de lei, bani ce ar putea fi absorbiţi în bună parte de firme locale. Gabi Ionaşcu trage speranţe că mult trâmbiţata investiţie a chinezilor, despre care ştie sigur că vor veni, dar nu ştie sigur în ce vor investi, va mai produce câteva zeci de locuri de muncă. Dacă tragem linie şi facem un inventar, constatăm că am trecut din starea de criză de forţă de muncă în cea de şomaj excesiv. Dacă până nu demult căutai cu acul un zugrav sau un instalator, azi găseşti anunţuri cu oferte la preţuri avantajoase pe toţi pereţii. Ce ar putea face autorităţile locale în această situaţie? Este evident că lipseşte o promovare agresivă a oportunităţilor oferite de judeţ potenţialilor investitori. Că ani de zile oamenii din fruntea judeţului au tras mâţa de coadă şi au blocat prin nepăsare, corupţie sau incompetenţă orice investitor interesat de afaceri în Ialomiţa. Nici mediul de afaceri local nu a avut parte de un tratament mai bun. Cu mici excepţii, firmele locale nu au reuşit să prindă contracte pentru lucrări publice, asta şi din cauza  faptului că procedurile de licitaţii exclud orice formă de protecţionism, iar antreprenorii locali nu au capacitatea de a concura întotdeauna cu alţi competitori bine ancoraţi pe piaţa lucrărilor publice. În aceste condiţii, chiar dacă autorităţile locale ar aloca mai mulţi bani dezvoltării infrastructurii, nu este sigur că aceste investiţii vor aduce şi locuri de muncă pentru ialomiţeni. Cum creditarea nu dă semne că s-ar lăsa deblocată curând este de aşteptat ca următoarele şase luni să producă mici cutremure în economia locală. Soluţiile pot veni de la autorităţile locale şi mai puţin de la guvern, unde decizia ignoră de multe ori interesele comunităţilor mici. Acum vom vedea dacă cei pe care i-am mandatat să conducă, sunt aşa de competenţi cum se prezentau în pliantele electorale!