Friday, May 24th, 2013

Domnul Marin Constantin, actualul subprefect al judeţului, este impur din punct de vedere admnistrativ. Funcţia de maximă importanţă în lanţul trofic al bugetarilor a fost obţinută ca urmare a unui viol în grup comis de Ciupercă. Şi de Ponta, marele conte de Xerox, care a promovat o hotărîre de guvern mai proastă chiar decât lucrarea lui de doctorat. Ambii doi bărbaţi de stat şi-au băgat în lege şi ce credeţi dvs dar şi voinţele lor politice stătute de atâta opoziţie. Siluită şi pe faţă şi pe , atenţie Costică, dos, Legea 188/1999 a fătat un avorton hidos şi ilegitim: un subprefect cu greşeli de manufacturare, numai bun de manipulat de păpuşarii care l-au zămislit.

Costică, alesul!

Locul de muncă al domnului subprefect Marin Constantin era, tradiţional, la primăria Albeşti. Era un loc de muncă pentru că domnul Costică era mare specialist în frecarea mentei la rece sau la cald, funcţie de anotimp. Comuna din care domnul subprefect şi-a luat leafa atâta amar de vreme era şi este una dintre cele mai subdezvoltate din judeţ. Abia dacă încasa taxe de la un sfert dintre contribuabili, primarul Costică era primul pe ramură la demagogie şi promisiuni şi abonat constant la portofelul Consiliului Judeţean, de unde domnul preşedinte Ciupercă extrăgea cu degetele sale fine teancuri de bancnote întru echilibrarea nevoilor comunale şi personale ale rotofeiului primărel. Prezent necontenit în staful, ca să nu zicem camarila, d-lui Ciupercă, micul prinţişor de la Albeşti a aşteptat ani de zile să urce şi el pe scara de valori a socialiştilor. Adică să prindă şi el ceva mai de soi, o funcţie care să necesite statură şi aptitudini, calităţi pe care le poseda şi le demonstra necontenit la agapele de partid. Ca mare sforar politic şi combinagiu performant, micul primărel socialist a mirosit perfect conjunctura şi a punctat la momentul oportun, în ciuda unor scandaluri de mai mică anvergură care i-au marcat carierea şi, poate, buzunarul. Numai că trecerea lui de la statutul de ales la cel de numit s-a făcut nenatural, prin dosul organigramei Consiliului Judeţean penetrată de Costică într-o zi de 24 mai 2012. De fapt, nu de Costică deoarece nu putea, ci de Ciupercă, deoarece el mai poate.

Costică, concurentul

Pentru a nu exista nicio suspiciune precizăm că am folosit cuvântul CONCURENT absolut fără nicio conotaţie. Dacă ne-a ieşit totuşi de vreo sugestie, ne bucurăm. La data de 10 mai 2012 Consiliul Judeţean Ialomiţa publică la rubrica de mică publicitate a cotidianului Bursa un anunţ prin care se dezvăluia intenţia organizării unui concurs pentru ocuparea TEMPORARĂ a unui post de consilier la Direcţia Patrimoniu. Ca să fim mai exacţi, pe spesele acestei direcţii nea Ciupercă a tot organizat primiri de cadre în rândul funcţionarilor, cum erau primiţi pionerii odinioară, cu scopul de promovare ulterioară a acestora în funcţii mai grele. Cum era specificat în anunţ, Costică avea să ocupe temporar locul undei femei gravide, totuşi, ceea ce era un deziderat al lui mai vechi. Ca orice concurent solitar, primărelul câştigă la scor şi, pe data de 24 mai este şi oficial la dispoziţia preşedintelui Ciupercă. Şase zile mai târziu, Costică devine subiect de drept. Copiatorul V. Ponta plagiază o HG prin care îl transferă pe funcţionar de sub Ciupercă direct sub el. Devenit subprefect, Costică marchează o nouă etapă în dezvoltarea sa instituţională şi funcţională, intrând în marea galerie a prefecţilor şi subprefecţilor făcuţi la apelul bocancilor.

Întrebări pentru Ciupercă despre postul lui Costică

În prima fază nu putem să nu ne întrebăm de ce a angajat domnul Ciupercă un om pe un post vacant temporar? Răspundem noi: pentru ca acel om, adică micul Costică, să facă treaba salariatei indisponibile. Dacă această ipoteză este reală, de ce domnul Ciupercă îl tranferă pe domnul Costică la Prefectură, după doar 6 zile de activitate intensă? Dacă am spune că prospătul funcţionar era tămâie şi cu ocazia asta Ciupercă a scăpat de un incompetent pe care tot el l-a adus, după îndelungi scamatorii penale, la CJI am fi prea agresivi. Aşa că o spunem pe de-a dreptul. A fost o manevră ilegală similară cu aceea prin care un al mare corifeu al administraţiei, domnul Babagianu de la PD-L a fost uns funcţionar la ANOFM. Deci, porci la stânga, porci la dreapta, nici un arestat. În faza a doua ne întrebăm de ce premierul Xerox a numit subprefect un funcţionar de la CJI dacă în Prefectură există o mână de funcţionari care aveau calificări şi puteau primi funcţia până la organizarea unui concurs. Răspundem tot noi:  nu era nici un pesedist printre funcţionarii din Prefectură, iar asta nu este cu derogare. La opţiunea politică ne referim. În faza a treia ne întrebăm ce diferenţă este între subprefecţii şi prefecţii numiţi ilegal în funcţie de PNL şi PD-L şi cei numiţi de PSD. Răspundem tot noi: nici unul până la Costică nu a fost atât de bine primit de liderul Ciupercă, din toate punctele de vedere. Şi ca să vedeţi că penetrarea prefecturii s-a făcut la fel şi pe vremea PD-L propunem un mic text mai obscen decât cel de faţă publicat evident tot de noi, că nu suntem V. Ponta, cu ceva vreme în urmă. Hai, că nu vă plictisim prea tare:

Micul Boc trece cu buldozerul peste Lege De la Matache SRL la prefectură: Odiseea corupţie la nivel înalt în România

Ascensiune fulger în doar 48 de ore

Prin metode specifice Gheorghe Babagianu a obţinut nominalizarea de la PD-L pentru funcţia de subprefect. Numai că simpla voinţă a capilor partidului nu era suficientă pentru înscăunarea individului. Legea 188 din 1999 privind statutul funcţionarilor publici cerea ca pretendentul să aibă calitatea de funcţionar public pentru a putea ocupa, chiar şi temporar, această funcţie rezervată înalţilor funcţionari publici. Dacă s-ar fi respectat acest act normativ, Babagianu nu ar fi intrat în această viaţă în corpul funcţionarilor publici, chiar şi în condiţiile în care cu câteva mii de euro poţi cumpăra o diplomă de la orice tarabă universitară. Pentru că existau condiţii de vechime în specialitate pe care clientul PD-L nu le-ar fi putut îndeplini. Aşa că s-a procedat la aplicarea unor paranteze şi, în numai 48 de ore, Babagianu a devenit funcţionar public cu acte în (ne)regulă. La data de 9 martie 2009, ANOFM a organizat pe şest un concurs pentru ocuparea unui post de inspector principal la Direcţia de Mediere a Muncii, funcţie temporar vacantă. Spunem pe şest pentru că acest concurs nu a fost anunţat nicăieri, nici măcar pe site-ul instituţie. Şi nu a fost anunţat pentru că nu se dorea angajarea unui om, ci introducerea unui client politic în rândul funcţionarilor publici. La data de 11 martie Babagianu este declarat admis şi numit în funcţie. În aceeaşi zi proaspătul funcţionar public îşi suspendă ilegal raporturile de muncă cu ANOFM deoarece guvernul Boc îl numeşte în funcţia de subprefect interimar la Instituţia Prefectului Ialomiţa. Aşa se face că în mai puţin de 48 de ore, din director la firma Matache Babagianu ajunge ditamai funcţionarul public fără să aibă habar de atribuţiile funcţiei pentru care a câştigat un concurs. Punem pariu că nici măcar nu a apucat să intre în biroul unde urma să îşi deruleze activitatea…. . De meserie inginer horticultor iar din 1990 afacerist, Babagianu trebuia să aibă 5 ani de vechime în specialitate juridică şi nu în cultura mare, conform articolului 57 aliniatul 5 litera b din legea 188. Despre modul în care s-a derulat concursul nu are sens să mai discutăm. O simplă testare publică a subprefectului ne-ar lămuri că omul este blană în chestiuni banale.

PS. Cum spuneam, porcii sunt la fel. Diferă sigla! Împuscaţi-vă, eventual în gât!

 

Condamnarea lui Adrian Năstase la doi ani de închisoare cu suspendare este o frecţie la un picior de lemn. Motivul pentru care un puşcăriaş de drept comun nu ajunge după gratii este unul singur: corupţia statului. Când te cheamă Adrian Năstase iar la putere este PSD, orice sentinţă care te-ar trimite după gratii este o glumă. Dacă eşti prieten cu Ministrul de Interne căruia, ca prim ministru, i-ai dat voie să vândă guvernului nişte automobile Mercedes, parcă nici forţa de ordine nu mai este aşa desisă să pună în aplicare o sentință judecătorească definitivă. Dacă eşti prieten la toartă cu toată ştăbărimea cu halat şi conturi în  zone offshore, din bărbat sănătos tun care acum câteva săptămâni se scuza la instanță că nu poate sta la proces deoarece are un guvern de făcut, ajungi peste noapte o legumă diabetică şi cardiacă, musai de pus la murat pe un pat de spital. Păi, cum să nu dea nea doctorul un asemenea diagnostic, când el, nea doctorul, are în spate un ditamai dosăroiul de corupție în care este acuzat că şi-a pus la teşcherea vreo 4,5 milioane de euro, şpagă din achiziţia de aparatură pentru spitalele pușcăriei. Păi, dacă Năstase nu poate fi tratat în spitalul penitenciar, nu înseamnă că şi Brănişteanu ar trebui trimis la răcoare pentru că în loc să doteze aceste spitale a dosit bănetul? Amănunte. De asemenea, când ai fost tatăl celui mai corupt partid din lume şi, de pe patul de spital, iţi pui bezadeaua să anunţe că vei citi un testament politic iar apoi te sucești, cum dracului să mai ajungi în celulă? Ce amenințare poate fi mai eficientă decât cea făcut de tatăl hoţilor la adresa fiilor lui de doctrină? Acum înțelegeți de ce Dragnea a declarat brusc, fără să-l întrebe nimeni, că PSD şi-l asumă pe Năstase, deşi nimeni nu avea nici un dubiu şi de ce gașca de puşcăriabili a PSD şi-a dat întâlnire la capul marelui rănit? Dacă vă întrebați de ce scrisorelele sau testamentul plin de dezvăluiri al lui Năstase nu au ajuns în dosarul deschis, la mișto, de Parchet în legătură cu tentativa de sinucidere cu unghiera din strada Zambaccian, atunci vă recomand să revedeți pasajul cu Mercedesurile vândute de Rus la stat. Cum să faci, mă, anchetă şi să ridici probe când anchetatul ţi-a dat o pâine? Cât despre cei care se văicăresc umanitar la TV despre destinul crud al uni mega om de stat ce nu poate fi încarcerat deoarece este plin de fapte bune ca broasca de păr, ar trebui adus în atenție evenimentul petrecut în 2002, când Bombonel pusese ochii pe clădirea Bibliotecii Naționale în care dorea să facă sediul guvernului. Dan Erceanu, directorul de atunci, s-a opus. Urmarea?  A fost arestat sub acuzația aberantă că prin scanarea unui pergament din arhivă ar fi adus statului un prejudiciu de 1 milion de euro. Deși era supraponderal, cardiac şi diabetic, a fost băgat în celulă, iar ca formă supremă de umilință i-a fost repartizat un pat la etaj… . Dosarul n-a ținut iar omul a fost eliberat. Dar trauma a rămas. Şi frica. Porcul care a coordonat această golănie este acum cu gâtul pe butuc. Cu gâtul întreg, deși asupra grumazului lui s-a tras, cică, de la câțiva centimetri cu o armă de calibrul 9 mm care ar fi trebuit să-i rupă capul. Din păcate pentru statul de drept, călăul se preface că ascute securea.

Poliţistul Goagle, mare şef la circulaţie, a donat, zice lumea, prin intermediul unei bătrâne bolnave, nu locuieşte aici, suma de 100.000 de coco la campania unui partid. Noi nu credem că dacă nea Goagle, dirijorul camioanelor din judeţ, ar fi avut suma asta ar mai fi făcut purici mulţi la miliţie.

Dar lumea zice că suntem fraieri şi că bănetul asta iese numai la campania agricolă de vară, când ochiul vigilent al miliţiei se închide iar camioanele cu marfă fără acte se scurg către port.

Cică benetul a fost donat la un partid care ar putea să-l pună şef la miliţie, că lui nea Ştefu i s-a făcut de alte zări. Sau i s-a dat a treia cizmă deşi, sinceri să fim, habar nu avem de ce, că omul n-a deranjat nimic niciodată. Ghici la ce partid a aterizat mălaiul şi cine a umfalt potul? Că doar nu vă închipuiţi că beneficiarii s-au dus să cumpere bannere de toţi banii!

Nişte băieţi de la PSD zic pe ca colţuri că postul de prefect ar fi fost vizat de Olaru, satrapul de la spital băgat până în gât în afacerea penală din care a răsărit gogoşeria din curtea lui Ciupercă. Acum se pare însă că plăcinta a fost adjudecată de oamenii Varanului Felix, care vor neapărat să vegheze la respectarea legii în Ialomiţa.

Ciupercă îi abureşte pe fomiştii din PSD cu ciolane la ministere. Singurul care a pus mâna pe altceva decât pe ce pune de obicei este profesoraşul de ore de libere de la Albeşti, care şi-a inaugurat abia acum costumul de prefect cumpărat în 2008. Din păcate a fost nevoit să-i ajusteze buzunarele, că la funcţia lui de subprefect şpaga e niţel mai mică.

Revenim niţel la miliţie, că am lăsat treaba neterminată. Cică Ciriblan Cornel, gaborul arestat pentru luare de mită, este finul lui Goagă şeful circulaţiei. Nea Goagă ştia bine că fină-so este administrator de firme şi miliţian dar n-a scos o vorbă. La fel şi şefii lui Goagă, băiat anchetat la rândul lui fără succes de IGP pentru acelaşi tip de matrapazlâcuri cu maşini personale băgate la produs la firmele de transport. Uite aşa se sparge buboiul. Dacă se sparge şi Ciriblan, desigur. Lasă ce venim noi cu acul.

Agentul 007,62

Întors cu faţa către voi

…. Dar le băgăm în seamă

Băi, frate, şi câtă dreptate am avut! Era 13 februarie 2010 şi pe site-ul GSE apărea o minunată investigaţie jurnalistică în care îl dădeam în gât pe domnul vicepreşedinte al CJI, Fănică Muşoiu. Lucrarea, o minunată şi precisă analiză a contractelor dubioase obţinute de băiatul de mingi al cinstitului Ciupercă Silvian, a fost apreciată de organe şi organisme. Mai puţin starostele pesedist Vasile Silvian, care a băgat gunoiul sub preş şi a continuat să îl alimenteze pe ăsta micul cu contracte grase plasate direct sau cu mantă. Aşa se face că în raportul dat publicităţii de ANI cu privire la constatarea încălcării regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală și al incompatibilităților în cazul a 78 de consilieri județeni și consilieri locali tronează la loc de cinste domnul vice Fănică. Despre care ANI reţine că a executat prin firmele sale 7 contracte (lucrări de reparaţii) finanţate de instituţii din subordinea CJI, unde deţinea calitatea de vicepreşedinte, respectiv mâna dreaptă a cinstitului Vasile Ciupercă. Potrivit ANI, vicele Fănică se face suspect de conflict de interese penal şi incompatibilitate. Adică are toate şansele să zboare din Consiliul Judeţean şi să părăsească starea de libertate, dacă procesul s-ar judeca în Germania. ANI a constatat că din afacerile ilegale cu instituţia publică de la care îşi ia leafă şi care-i plăteşte CAS-ul, nea Fănică a umflat suma de 91.190 de lei, beneficiu patrimonial. Pe lista incompatibililor îl regăsim şi pe celebrul Constantinescu Emil, pe care ANI l-a declarat incompatibil şi pe care PSD l-a menţinut în Consiliul Local Slobozia până la final de mandat. În dreptul acestuia ANI reţine că a executat 8 contracte de proiectare în valoare de 242.794 lei, toate finanţate de Primăria Slobozia. Dacă socotim că în Consiliul Local Slobozia PSD a promovat un alt puşcăriabil, este vorba despre juristul de la Spitalul Judeţean, Zamfir Vasile, trimis în judecată pentru ilegalităţi flagrante în cazul gogoseriei construie ilegal pe terenul spitalului, am putea ajunge la concluzia că PSD ar putea rămâne fără majoritate în Consiliul Local. Şi dacă ne gândim că şi Ciupercă poate fi uşor suspectat că abuziv a retras CJI din procesul care viza anularea autorizaţiei de construire pentru respectiva gogoserie deşi instituţia era titularul dreptului de admnistrare al terenului, doar ca să îl salveze de pârnaie pe directorul spitalului, putem avea o imagine clară asupra a ceea ce este de fapt PSD Ialomiţa.

PS. Da, nea Vasile, aveai dreptate. După alegeri viaţa poate fi mizerabilă! Chiar şi pentru partidul matale! Sau mai ales pentru liderii lui.

De 20 de ani PSD conduce acest judeţ. Cu mici excepţii, care sunt insule PNL sau PDL, partidul domnului Ciupercă s-a aflat călare pe situaţie. Rezultatul este cel care se vede. Judeţul este la coada  României, şomajul este pe culmi, infrastructura la pământ iar investiţiile străine sunt sublime, dar lipsesc cu desăvârşire. În 9 ani Ialomiţa a finalizat 9 proiecte de investiţii. În aceeaşi perioadă de timp, vecinii de la Călăraşi au comis vreo 94 de proiecte, iar la alte judeţe mai evoluate nu ne mai referim, că ne umplem de ridicol. În materie de absorbţii de fonduri europene lucrurile sunt foarte clare. Ceea ce s-a absorbit vine de la primarul din Amara, un domn pe  care preşedintele Ciupercă a făcut tot ce a putut să-l împiedice să atragă astfel de finanţări. Orice om de bun simţ s-ar putea întreba cu ce s-o fi ocupat dl Ciupercă în aceşti 8 ani de când călăreşte decizional acest judeţ? Pentru ce şi-o fi luat leafa atâta amar de vreme? Probabil că nu vom avea niciodată un răspuns la această întrebare. Din această perspectivă, SCHIMBAREA pe care dl preşedinte o va clameaza de pe sutele de bannere ce au împânzi Slobozia este cel puţin ridicolă ca să nu spun mai mult. Să schimbe ce, câtă vreme domnia sa şi partidul pe care-l conduce au avut TOT? Să îşi schimbe năravurile de a popula cu politruci instituţiile publice după modelul Spitalului Judeţean sau a Consiliului de Admnistraţie al Urban? Greu de crezut, căci PSD nu are nici oameni competeţi şi nici abilitatea de a-i susţine şi promova dacă nu fac parte din marea famiglie socialistă. Şi atunci, despre ce schimbare vorbim? A cui, cu cine şi cu ce finalitate? Răspunsul îl vom primi, probabil, în campania electorală. Dar, la cum arată lucrurile în Ialomiţa, doar o schimbare ar mai rezolva problema. A domnul Ciupercă, dar nu ce el însuşi.

Dincolo de confruntarea politică a cărei miză este conducerea municiului reşedinţă de judeţ, confruntare care nu pasionează pe nimeni, la Slobozia alegerile au şi o altă miză, mult mai importantă decât pare la prima vedere. Este vorba despre un adevărat război subteran declanşat între Gabi Ionaşcu şi PSD, război care vizează reţeaua de apă şi canalizare a Sloboziei. Încă din 2011 PSD a iniţiat o serie de manevre subterane care au avut drept scop transformarea ialomiţenilor în clienţi ai companiei RAJA Constanţa, care urma să devină dealer de apă în tot judeţul. Cât de profitabilă este afacerea în care profitând de o infrastructură nouă doar tai facturi şi încasezi un preţ de 3-4 ori mai mare decât costul de producţie, nu este greu de imaginat. Ca atare, miza este uriaşă iar pentru ca ea să fie atinsă PSD a riscat tot, inclusiv pierderea alegerilor la Slobozia prin scoaterea în afara partidului a primarului Gabi Ionaşcu, opozantul constant al înstrăinării reţelei de apă. Intrarea operatorului de la PSD Constanţa în judeţ s-a făcut în etape. Iar momentul culminant al afacerii va fi atins după ce PSD, în ipoteza că-l va planta în funcţia de primar pe dl Stoica şi va avea majoritatea în CL Slobozia, va lua decizia de a concensiona reţelele în valoare de circa 300 de miliarde de lei, cu tot cu staţia de tratare modernizată şi reabilitată, firmei de partid. Mai exact spus, fără să investească un şfanţ, RAJA se va vedea în postura de a mulge o investiţie pe care Slobozenii se vor chinui să o plătească 20 de ani de aici înainte.

Aqua Ialomiţa, ucisă pe altarul firmelor PSD

În 2009, CJ Ialomiţa adoptă o hotărâre prin care ia naştere AQUA Ialomiţa, un operator regional care urma să furnizeze în tot judeţul servicii de alimentare cu apă şi canalizare. Miza proiectului era atragerea de investiţii în valoare de circa 70 de milioane de euro, prin care să se modernizeze reţele existente şi să se construiască altele noi. Operatorul regional a decedat cu buricul netăiat pentru că băieţii iluminaţi din CJ au introdus în cărţi la cosntituirea AQUA Ialomiţa două localităţi în care operatorii de apă aveau mari probleme de solvabilitate şi nu se puteau alătura proiectului. Este vorba despre Slobozia şi Amara, unde Urban şi respectiv Serviciul Public, aveau datorii imense, iar orice tentativă de a se lua concesiunea reţelelor celor doi operatori ar fi fost blocată în instanţa de creditorul Amonil. Deşi proiectul AQUA Ialomiţa ar fi putut merge mai departe fără Slobozia şi Amara, iar cele două localităţi s-ar fi putut alătura după rezolvarea problemelor, dl. Ciupercă şi compania au găsit o splendidă oportunitate de a ucide ideea şi de a face loc astfel firmei PSD RAJA Constanţa. Ulterior, primarul municipiului Urziceni, dl Sava Constantin, a găsit formula alăturării operatorului regional creat la Călăraşi. Iar localităţile din Ialomiţa au fost uşor, uşor împinse către RAJA Constanţa. Fără nici un fel de investiţie, firma de partid face profit taxând apa de la Fierbinţi la preţ de Constanţa şi la Feteşti sau Ţăndărei taie furnizarea serviciului în masă la blocurile unde sunt datornici. Tabloul nu este însă complet dacă Slobozia nu este pusă pe harta zonelor în care RAJA are monopol. Şi ce înseamnă monopoulul RAJA? O CREŞTERE DE TARIF DE LA 4 LEI LA PESTE 8 LEI ŞI ASTA CU COSTURI DE INVESTIŢII ŞI REPARAŢII ZERO! Iată ce scriam în urmă cu aproape un an.

Caracatiţa PSD RAJA Constanţa se vrea dealer de apă la Slobozia

Săptămâna trecută s-a consumat un nou episod din războiul care are drept miză apa Sloboziei. Compania de apă a Consiliului Judeţean Constanţa a penetrat judeţul prin intermediul unei manevre de informare a publicului din Slobozia într-un soi de comunicare cu iz publicitar prin care şi-a anunţat intenţiile generoase de a salva oraşul şi locuitorii. Cu un tupeu demn de o cauză mai bună, directorul RAJA, pesedistul Felix Stroe, anunţă că preluarea Urban este inevitabilă şi că, pentru noi ar fi mai bine să predăm societatea acum pentru că am putea beneficia de condiţii de detenţie mai bune. Susţinută puternic de toată suflarea politică locală, RAJA Constanţa se şi vede în postura de furnizor de servicii pentru populimea din Slobozia. Pentru care motive şi ce-i mînă în luptă pe pesediştii din Constanţa urmează să ne convingem. La o primă scanare, lucrurile se prezintă cam aşa.

De ce ar scoate baronetul PSD 150 de miliarde din tescherea

pentru preluarea datoriilor istorice ale Urban SA Slobozia este o întrebare mai mult decât legitimă. Plin de el şi mândru de imperiul pe care l-a construit, directorul RAJA afirmă cu guriţa lui următoarele: “… suntem dispuşi să acceptăm două dintre principalele condiţii impuse de administraţia locală, respectiv calitatea de asociat a SC Urban şi preluarea datoriilor societăţii. Ce v-aţi putea dori mai mult?!” Calitatea de asociat al RAJA Constanţa pentru Urban este o frecţie la un picior de lemn pentru că la nivelul anului 2007 societatea avea deja 54 de acţionari care deţineau împreună 31.000 de acţiuni. Cel mai important acţionar era municipiul Constanţa care deţinea mai bine de jumătate din acţiunile RAJA, adică 18525 de acţiuni. Asta în vreme ce Mangalia, un oraş  comparabil cu Slobozia, abia dacă aduna 3000 de acţiuni. Mai nou, numărul de acţionari ai RAJA s-a redus la 34 de comunităţi. În aceste condiţii este evident pentru oricine că posibilul acţionar Urban SA va fi decorativ şi, foarte probabil, nu va intra în Consiliul de Administraţie unde se iau, măcar teoretic, deciziile. Cel de-al doilea cadou pe care Stroe vrea să ni-l facă este să achite datoria istorică a Urban către Amonil. Adică vreo 150 de miliarde de lei vechi, ceea ce la cursul actual bate spre 4 milioane de euro! Din ce bani va achita nenea Stroe aceste datorii nu aflăm. Ştim însă că RAJA este  îndatorată până peste cap şi că, recent, compania a anunţat că va contracta un credit de 22,5 milioane de euro pentru a finanţa cota de contribuţie pentru un proiect megaloman de modernizare a reţelei de canalizare şi alimentare cu apă în judeţele Constanţa şi Ialomiţa, proiect în valoare de 192 de milioane de euro. Dincolo de faptul că RAJA nu are capacitatea de a pune pe masa Amonil 4 milioane de euro cash, se naşte întrebarea firească: şi dacă ar avea atîta bănet disponibil, de ce ar face-o? Răspunsul este unul singur. Fără controlul Consiliului Local Slobozia asupra preţurilor practicate, RAJA şi-ar scoate investiţia într-un an. După care şi-ar băga profitul la teşcherea căci investiţiile derulate de primărie în reţeaua de apă şi staţia de tratare, başca staţie de epurare modernizată ar aduce RAJA în poziţia de a funcţiona la Slobozia doar cu chitanţierul. Cum de altfel face acum la Ţăndărei şi Feteşti, localităţi intrate sub domnia lui Stroe de vreun an. Amonil este singurul creditor care poate face opoziţie la orice mutare încercată de municipalitate la Urban, deci plata datoriilor către acest furnizor este singurul obstacol către borcanul cu miere pe care pesediştii din Constanţa îl au de trecut. Iar să doseşti 4 milioane din vreo 192 cât poate finanţa UE în proiectul despre care am vorbit mai sus nu e mare şmecherie, mai ales cînd vorbim de pesedişti şi metodele lor în care RAJA excelează.

Apucăturile de pesedist ale lui Stroe

sunt uşor vizibile pe internet. În martie 2010, în numai o zi, RAJA a atribuit pe mână lui Stroe contracte fără licitaţie de 600.000 de lei. Primul şi cel mai gras contract este oferit firmei Energomont SRL din Constanţa, societate care lucrează la racordul utilităţilor în aglomerarea de case electorale ieftine a lui Radu Mazăre. Lucrarea plasată de Stroe acestei companii valora 421.955 de lei fără TVA şi viza remedierea unei avarii la un colector din Constanţa. Culmea este că RAJA a plasat lucrarea pe care putea şi era obligată s-o execute cu forţe proprii, deoarece avea utilaje şi personal calificat pentru asta. Cu toate acestea Felix Stroe a declarat public că lucrarea era “ultraspecializată şi complexă” şi că RAJA nu are specialişti de un asemenea nivel. Întrebarea vine firesc. Dacă nu poate repara un colector, cum poate RAJA exploata reţele de apă în 104 localităţi, aşa cum se laudă? Şi cum poate derula proiecte complexe de infrastructură de sute de milioane de euro? Sau poate prin subcontractori banii se pot sifona mai uşor către buzunare private cu căptuşala roşie? Mai de grabă aşa. Cea de-a doua vrăjeală de week-end a lui Stroe s-a petrecut în buzunarele cetăţenilor din Feteşti, de unde au fost sustraşi fără licitaţie vreo 200.000 de lei din condei. De data aceasta RAJA n-a fost în stare să facă nişte împrejmuiri pentru puţuri şi a motivat procedura de atribuire după ureche prin faptul că se furaseră nişte cabluri iar avaria trebuia remediată rapid. De data aceasta clientul RAJA a fost firma Sade Global din Cernavodă. Iar astea nu sunt decât nişte glume faţă de tunurile meşteşugăreşti trase în buzunarele clienţilor lui nea Stroe.

La RAJA licitaţia e pe invers

în sensul că ofertele cîştigătoare sunt cele la preţ maxim. Aşa s-a petrecut în iunie 2009 cu ocazia licitaţiei organizate de Stroe pentru reabilitarea staţiei de epurare a apelor uzate din Eforie Sud. Câştigătoare a fost declarată o compania germană care a pus pe masă cea mai mare ofertă: 25.883.240 de euro. Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor a admis contestaţiile depuse de doi competitori şi a obligat RAJA să reia procedurile. Ulterior presa a vorbit despre un dosar penal întocmit împotriva lui Stroe după care s-a lăsat o tăcere adîncă. Şi sugestivă. Apărarea directorului RAJA s-a concretizat într-o declaraţie lămuritoare în care Stroe afirma că a filmat procedura de deschidere a ofertelor şi că a invitat presa să asiste. Niciodată însă caietul de sarcini care cuprindea criteriile de selecţie nu a fost făcut public deşi presa l-a cerut în repetate rânduri. Concluzia este că dacă o lucrare de reparaţie se poate face cu 2 lei, RAJA o face cu 4 lei. Iar banii nu provin din cele 10  milioane de dolari care înseamnă averea lui Stroe potrivit Top 300, CI DIN BUZUNARE CLIENŢILOR!

Apă ieftină? Nu se poate

zice Stroe, care afirmă textual: “Din păcate nimeni nu vă mai poate oferi asta”! Iar dacă afirmaţia vine de la un multiminionar în dolari nu putem decât să-l credem. Cu atît mai mult cu cât în iulie 2009 preşedintele Asociaţiei Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus-Mangalia, Lucian Iftimie, susţinea că RAJA practică un adaos comercial la apă de…. 13.600%! „Este incredibil acest jaf «la drumul mare», pe care îl practică RAJA, nerespectând nicio regulă, ei umflând numai facturile. Să nu mai discutăm faptul că, de 20 de ani, în staţiuni nu s-a făcut nicio cheltuială de investiţii, cu schimbări de coloane de alimentare cu apă şi canalizare. Tot ceea ce înseamnă reparaţii şi schimbare de apometre le executam tot noi, cu toate că ei, în preţul de exploatare, au datoria să execute reparaţiile şi întreţinerea. Ei au devenit o mare firmă căpuşa, care se crede deasupra legii, mărindu-ne facturile şi agăţându-se de argumentarea unor cheltuieli şi hotărâri locale”, se menţionează într-un comunicat de presă trimis de Asociaţia Investitorilor în Staţiunea Turistică Venus-Mangalia. Explicaţia dată de RAJA a fost simplă. La momentul 2009 societatea plătea anual rate aferente creditelor contractate de peste 21 de milioane de lei.La astea se adaugă lefurile babane ale mogulilor din conducerea societăţi (Stroe a declarat în 2006 venituri din salarii de peste 6100 de lei lunar, mai mult decât şeful statului la acea vreme ). Pe site-ul ziarului care a publicat această informative, un comentariu atrage atenţia asupra unor realităţi interesante:” O altă cauză a preţului mare al apei este faptul că, fiind o regie autonomă complet politizată, consumatorii, persoane juridice, care sunt membri marcanţi ai PSD, primesc reduceri substanţiale la consumul de apă potabilă plus ce se cotizează pentru filiala PSD Constanţa. De exemplu scaunele din sediul PSD au fost achiziţionate de către RAJA.”

Competenţa lui Stroe face 900.000 de euro lunar

sumă care înseamnă totalul costurilor pe care constănţenii le achită pentru funcţionarea staţiei de epurare. Şi vorbim de costuri la nivelul anului 2005, când RAJA avea în exploatare 9 staţii de epurare în judeţ. Tot meseriaşii de la RAJA susţineau atunci că staţiile au fost supradimensionate şi că nici în 2015 nu se vor atinge capacităţile proiectate. Cu alte cuvinte, oamenii lui Stroe recunosc că au umflat cifrele dar o fac doar ca să justifice de ce constanţenii achită lunar grămezi de bani pentru servicii care ar putea fi şi ieftine. Avem acum şi răspunsul la axioma lui Stroe care afirma că nu ne poate garanta nimeni apă la preţuri mici. În condiţiile în care se fură cu vagonul, afirmaţia lui Stroe este perfect adevărată. Când municipalitatea achită 5 milioane de euro plus ratele unui credit de 20 de milioane de euro pentru staţii de epurare dimensionate la ochi este evident că nu putem vorbi de costuri mici. Şi cum să nu umfli proiectul la valoare când vorbim de procente din sume plecate aiurea prin conturi de partid? Este adevărat că proiectul a demarat pe vremea lui Stelian Duţu, dar la fel de adevărat este faptul că lucrăturile la stadiul de cash uniform distribuit au fost preluate de gaşca lui Nicuşor Constantinescu. Iar şi mai adevărat este că preluarea Urban are în vedere descărcarea costurilor infernale suportate de constănţeni şi pe spinarea slobozenilor. De aici şi intersul lui Stroe faţă de apa chioară de la Slobozia. Asupra căruia vom reveni cu modelele de bună practică de la Ţăndărei şi Feteşti, unde reţelele au fost preluate fără plată de experţii scumpi de la RAJA.

Nimic n-a mai fost la fel după ce PSD a renunţat la Gabi Ionaşcu. O serie de gesturi incredibile ale preşedintelui Ciupercă au dus partidul pe buza prăpastiei. Colaborarea cu PNL a fost dinamitată după ce măsurătoarea pentru stabilirea candidatului USL a fost măsluită. Social democraţii au participat în competiţie cu Ionaşcu iar liberalii cu Martin. Au câştigat socialiştii, dar au schimbat candidatul fără să repete măsurătoarea. În felul acesta PNL a pierdut o candidatură pe care ar fi meritat-o din plin şi care ar fi putut să fie de succes în condiţiile în care, pentru prima dată după 20 de ani Slobozia ar fi avut un altfel de candidat decât tiparul populist propus cu succes de PSD. Schimbându-l pe Ionaşcu cu Stoica, socialiştii d-lui Ciupercă n-au făcut altceva decât să schimbe originalul cu o clonă nereurişită şi să mute toate cărţile PSD pe votul politic. Dar asta este acum poate ultima problemă a PSD. Cea mai gravă este pierderea încrederii partenerilor din PNL, care pe bună dreptate au reclamat obţinerea unor poziţii avantajoase în alte localităţi în schimbul acceptării manevrei Stoica. În stilul caracteristic, domnul Ciupercă va fi nevoit să mute pe ici, pe colo printre candidaţi, cedând liberalilor fiefuri tradiţionale şi angajându-se să susţină candidaţi noi şi mai de dreapta cu voturile electoratului de stânga. Totul pentru ca Domnia Sa, Dl Ciupercă, să îşi asigure prezenţa pe scaunul de preşedinte al Consiliului Judeţean încă vreo 4 ani. De aici şi teama primarilor de profesiei ai PSD, care se văd puşi în situaţia de a aştepta cu sufletul la gură depunerea candidaturilor. Din acest motiv, mulţi dintre candidaţi au trecut la planul B, încercând să se asigure că în ziua Z, cineva de la un partid, oricare ar fi acela, le va semna pe declaraţia de depunere a candidaturii. Jocurile sunt în toi iar aripile dizidente din PSD încep să prindă glas. În plină campanie electorală, de exemplu, primarul oraşului Amara, dl Victor Moraru, se întreabă  dacă PSD, partidul pe care l-a deservit şi care acum îl pune la colţ, are şi alt proiect electoral în afară de Jos Băsescu, sus Antonescu (deci nici măcar sus Iliescu), iar întrebarea vine după o altă afirmaţie a aceluiaşi primar care descria conferinţa judeţeană a PSD de săptămâna trecută drept o gargară fără ordine de zi specifică preşedintelui Ciupercă. Iar dacă de la un asemenea vector puternic al PSD vine un astfel mesaj, oare la ce să ne aşteptăm în zilele viitoare. Cert este că alegerile locale din acest an sunt dominate de incertitudine şi lovituri neaşteptate, iar aceste mişcări folosesc oricui numai celui care le-a declanşat cu mare pricepere, d-lui Silvian Ciupercă, nu!

Alegerile locale din iunie găsesc Ialomiţa într-o criză profundă de lideri şi platforme. Bulversată de maşinaţiuni politicianiste şi dominată de interese obscure, clasa politică locală, dacă se poate numi aşa, nu este capabilă să producă lideri noi şi credibili pe care populaţia să-i urmeze. PSD rămâne tributar discursului rugos al preşedintelui Ciupercă, un lider fabricat din înlocuitori care nu poate privi dincolo de scaunul şi funcţia care i-au marcat existenţa. Sfâşiat de conflicte cauzate de orgoliu şi prostie, PSD este menţinut în viaţă de inerţia proverbială a mediului rural, de gargara populistă la care o populaţie asistată ani de zile mai apleacă ureche şi de reţeaua de activişti prăfuiţi, distribuitori de mici şi bere în campaniile electrorale. Că acest partid este o frână în calea dezvoltării judeţului o demonstrează cifrele seci din bilanţul celor 20 de ani de guvernare locală a socialiştilor. Ialomiţa este pe ultimul loc în accesarea fondurilor europene, investiţiile străine lipsesc cu desăvârşire iar proiectele publice finanţate din fondurile judeţului au fost dijmuite la sânge de administraţia locală. Un pod scump şi vreo două drumuri care n-au rezistat întregi nici măcar câteva luni reprezintă toată agoniseala strânsă de domnul Ciupercă în 8 ani de domnie. Asta în vreme ce primarii care s-au agitat să atragă fonduri au fost şicanaţi, nu le-au fost asigurate resurse pentru cofinanţarea proiectelor iar, mai nou, sunt daţi la spate din motive de concurenţă la scaunul domnului preşedinte, cum este cazul primarului Moraru, de la Amara. În prag de alegeri, domnul Ciupercă pare să joace totul pe cartea votului politic şi, pentru protecţia proprie, îşi permite să radă primari cu un solid capital electoral cărora le găseşte vinovăţii pe care în ultimii 8 ani s-a făcut că nu le vede. Trandafirii par a fi mai importanţi decât oamenii care au adus ani de zile voturi pentru mastodontul roşu cu picioare de lut. La PD-L situaţia este încă mult mai disperată. Managementul domnului Cazacu nu a reuşit să producă un candidat viabil pentru Consiliul Judeţean, iar pentru primăriile oraşelor PD-L practic nu contează. Aşa că soluţia adoptată de preşedintele de conjunctură al opoziţie a fost racolarea de candidaţi rejectaţi de PSD. Cu asemenea uzaţi speră oamenii lui Băsescu să remonteze ceva din incapacitatea cronică a liderilor de a produce candidaţi viabili şi credibili. Apogeul a fost atins săptămâna aceasta, când PD-L şi UNPR au semnat un protocol de colaborare şi au făcut apel la Gheorghe Savu să li se alăture în tentativa de a-l detrona pe dl Ciupercă. Jalnic! Cât despre PNL, nu sunt prea multe de spus. Cu excepţia unor primari, vreo 2, care şi-au făcut bine treaba şi care vor câştiga noi mandate, acest partid nu există în Ialomiţa. Este doar o pată galbenă pe sigla roşie a PSD, un fel de a cincea roată a unei căruţe care merge din gard în gard. Şi, din păcate, la nivel naţional lucrurile stau la fel. Iar în această fundătură am fost aduşi de politicieni iresponsabili, populişti şi necinstiţi, care au făcut din politică o ocupaţie bănoasă. Necazul este că la umbra acestor dinozauri nu a crescut nimic în afară de clone la fel de nocive. Soluţii de sistem nu există. Cred că este vremea soluţiilor individuale.

In mai putin de 2 saptamani actionarii Amonil si baietii de la RAJA Constanta au facut demersuri publice pentru a pune mana pe apa Sloboziei. Amonil ar vrea actiuni si participarea la managementul Urban iar RAJA vrea nici mai mult nici mai putin decat concesionarea intregului sistem. Care va sa zica, pe o marfa asa proasta se bat baietii cu parale. Ambele entitati au facut demersuri subterane in acest sens inca din 2011. Ionascu s-a opus in ambele cazuri. Rezultatul este acela ca desi are cel mai bune procente in sondaje NU MAI ESTE CANDIDATUL PSD. O fi vreo legatura?

Tocat marunt de fostii colegi din PSD, Ionascu este un adversar de temut in cursa pentru primarie. Marti dimineata, Ionascu a fost invitat de Ponta la Bucuresti in scopul unei negocieri foarte interesante. Micul Titulescu i-a garantat primarului un post de deputat cerandu-i in schimb sa nu candideze la alegerile locale pentru un nou mandat. Demersul este cu atat mai interesant cu cat survine unui sondaj de opinie comandat de PSD prin intermediul caruia urma sa fie luata decizia finala cu privire la candidatul acestui partid la primaria Slobozia. Iar daca conducerea PSD este dispusa sa dea un colegiu pentru scoterea lui Ionascu din cursa, oare cate procente are actualul primar in fata candidatului Alexandru Stoica? Surse din PSD care au confirmat ca intalnirea a avut loc sustin ca Ionascu nu a dat inca un raspuns.   Insa ce incredere mai poate avea Ionascu in fostii sai colegi dupa ce a fost mazilit cu cinism in urma unei manevre pusa la cale cu mai bine de un an in urma? Pe de alta parte, daca Ionascu candideaza si bate PSD la Slobozia, ghici cine va semna listele de candidati la toamna? Domnul Ciuperca, in nici un caz. Asta da miza!

  • Buy Cheap order quality cialis Online Best Drugstore. Discount Online Pharmacy.
  • Buy Cheap levitra sales Online Best Online. Discount Pharmacy Online.
  • Buy Cheap blue diet pills Now Free Viagra Pills! Drugs, Health And Beauty.
  • Buying Cheap tablet viagra. Mexican Pharmacy, Best Prices. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest safe buy brand viagra online cheap Now Low Prices. Drugs, Health And Beauty.
  • Buy Cheapest there generic viagra Now Best Online. Top Online Pharmacy Supplier.
  • Buy Cheapest viagra benefits Online Best Prices. Drugs, Health And Beauty.
  • Buy Cheapest taking levitra Now Best Online. Cheap Prescription Drugs.
  • Buy best price cialis canadian pharmacy Without Prescription Doctor. Low Prices. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest levitra cheapest price Online Free Viagra Pills! Best Internet.
  • Buy Cheapest how much viagra do i need Now Best Online. Internet Prices For how much viagra do i need!
  • Buy Cheap buy cialis online next day shipping Online Top Online Pharmacy. Pharmacy Store.
  • Buy Cheapest cialis online pharmacy no prescription Now Top Online Pharmacy. Online Medical Shop.
  • Buy Cheap how long does viagra take to work Now Pharmacy Store. Special Prices For how long does viagra take to work!
  • Buy Cheap viagra doseage Online Cheap Pharmacy Online. Free Viagra Pills!
  • Buy Cheap viagra trial Now Best Prices. Pharmacy At The Best Price!
  • Buy Cheap viagra jelly online pharmacy without a prescription Online Drugs, Health And Beauty. Best Online.
  • Buy Cheapest sildenafil citrate 2 Online Best Online. Online Medical Shop.
  • Buy Cheap cheap generic cialis 2010 Now Pharmacy Store. Top Online Pharmacy Supplier.
  • Buy Cheap generic cialis no prescription Now Internet Prices For generic cialis no prescription! Best Internet.
  • Buy Cheapest when will viagra go generic Now Cheap Pharmacy Online. Top Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest tadalafil effects Now Best Drugstore. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy buy levitra onlin Without Prescription Doctor. Best Internet. Low Prices.
  • Buy Cheap daily use cialis Online Online Medical Shop. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheapest tadalafil pharmacy Now Free Viagra Pills! WorldWide Shipping.
  • Buy Cheap viagra weight loss Now Cheap Pharmacy Online. Online Medical Shop.
  • Buying Cheapest canadian pharmacy discount. Mexican Pharmacy, Good Prices. Best Online.
  • Buy Cheapest dose levitra Online Cheap Pharmacy Online. Low Prices.
  • Buy Cheap cialis online canada Now WorldWide Shipping. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheap viagra erectile dysfunction Now Best Drugstore. Internet Prices For viagra erectile dysfunction!
  • Buy Cheap levitra drug information Online Pharmacy At The Best Price! Best Drugstore.
  • Buy Cheap buying generic viagra online Now Pharmacy Store. Special Prices For buying generic viagra online!
  • cialis canadian pharmacy no prescription Online Without Prescription Best Prices. Pharmacy Store.
  • Buy Cheapest viagra experience Now Best Drugstore. Top Online Pharmacy.
  • Buy Cheap cialis tadalafil cialis Online Best Drugstore. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheap dose of levitra Now Buy Medications Online. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest side effects viagra men Online Best Online. Top Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest can you get viagra on prescription Online Best Drugstore. Online Medical Shop.
  • Buy Cheap how long does it take for viagra to work Online Pharmacy Store. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy Cheap sample generic cialis Online Online Medical Shop. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest generic viagra work Now Best Drugstore. Discount Pharmacy Online.
  • Buy generic cialis usa Without Prescription Doctor. Best Prices. Best Online.
  • Buy Cheapest buying generic viagra online Now Pharmacy Store. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheap generic viagra prices 50 mg Now Top Online Pharmacy. Online Prices For generic viagra prices 50 mg!
  • Buy Cheap generic viagra sample Now 100% Satisfaction Guaranteed. Best Internet.
  • Buy Cheapest viagra au Now Cheap Online Pharmacy. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest took viagra Online Best Drugstore. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest best ed pill Now WorldWide Shipping. Cheap Pharmacy Online.
  • Buy Cheap buying canadian pharmacy Now Top Online Pharmacy. No Prescription Needed.
  • generic viagra sample Online Without Prescription Best Internet. Best Prices.
  • Buy Cheap sildenafil side effect Now No Prescription Needed. Cheap Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest tadalafil cialis 20 mg Now Best Prices. No Prescription Needed.
  • Buy Cheap viagra how works Now Cheap Online Pharmacy. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest pfizer drug Online Guaranteed Shipping. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest discount viagra online Now Best Drugstore. Drugs, Health And Beauty.
  • Buy Cheapest viagra jelly buy online cheap Now Best Online. No Prescription Needed.
  • Buy Cheapest viagra online india Online Best Prices. Discount Online Pharmacy.
  • Buy Cheap generic levitra vardenafil information Online Top Online Pharmacy. Free Viagra Pills!
  • Buy Cheapest generic viagra 100mg Now Best Drugstore. No Prescription Needed.
  • Buy Cheap generic cialis without prescription Online Top Online Pharmacy. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest no prescription cialis online Online Best Prices. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheap can you buy viagra online Online Pharmacy At The Best Price! Best Drugstore.
  • Buying Cheapest dose of levitra. Mexican Pharmacy, Good Prices. Best Online.
  • Buy Cheap viagra timing tablet Now Low Prices. Bonus Pills And Reorder Discounts!
  • Buy Cheap how does viagra work on men Online Prescription Drugs And Generic Medications.
  • Buy Cheapest blue diet pills Online Best Online. 24/Online Pharmacy.
  • Buy Cheap tadalafil sale Online Drugs, Health And Beauty. Best Drugstore.
  • Buy Cheap side effects of viagra on men Now Best Internet. Pharmacy At The Best Price!
  • Buy Cheap buying generic viagra online Online Low Prices. Internet Prices For buying generic viagra online!
  • Buy Cheap sildenafil citrate uk Now Cheap Pharmacy Online. Buy Medications Online.
  • Buy Cheapest rx levitra Now Cheap Online Pharmacy. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheap where to buy cialis Now Cheap Pharmacy Online. Guaranteed Shipping.
  • Buy Cheapest sildenafil canadian pharmacy Now Discount Online Pharmacy. Best Online.
  • Buy Cheapest buy daily cialis from canada Online Online Prices For buy daily cialis from canada! Best Prices.
  • Buy Cheap genaric cialis Now Pharmacy Store. Buy Medications Online.
  • Buy Cheapest non prescription cialis online pharmacy Online WorldWide Shipping. Top Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest generic viagra uk paypal Online Buy Medications Online. Best Online.
  • Buy Cheapest best alternative viagra Now Best Internet. No Prescription Needed.
  • Buy Cheap viagra cialis no prescription fast Now Online Prices For viagra cialis no prescription fast! Best Internet.
  • Buy Cheap viagra or levitra which is better Now No Prescription Needed. WorldWide Shipping.
  • Buying Cheapest compare generic viagra prices. Offshore Pharmacy, Good Prices. Low Prices.
  • Buy Cheap ordering cialis online legal Now Safe And Secure Payment System. Low Prices.
  • Buy Cheapest generic viagra australia reviews Online No Prescription Needed. Best Internet.
  • Buy Cheap kamagra viagra Now Best Drugstore. Special Prices For kamagra viagra!
  • Buy Cheap cialis online pharmacy no prescription Now Drugs, Health And Beauty. Best Internet.
  • Buy Cheap viagra online pharmacy canada Online Drugs, Health And Beauty. Best Internet.
  • Buy Cheapest viagra 50mg pills Now Best Online. Cheap Prescription Drugs.
  • Buy viagra offers Online Without Prescription. Best Online. Low Prices.
  • Buy buy levitra onlin Without Prescription Doctor. Low Prices. Best Online.
  • Buy Cheapest viagra 50mg price Online Best Prices. Online Medical Shop.
  • Buy Cheapest mexican generic cialis Now Discount Online Pharmacy. Best Drugstore.
  • Buy Cheapest sildenafil prices Online 24/Online Pharmacy. Best Drugstore.
  • Buy Cheap viagra oral Now Best Internet. 100% Satisfaction Guaranteed.
  • Buy Cheap diabetes and viagra Now Cheap Pharmacy Online. WorldWide Shipping.
  • Buy Cheapest viagra free Now Drugs, Health And Beauty. Best Internet.
  • Buy Cheap how many people use cialis Now Best Internet. Cheap Prescription Drugs.
  • Buy Cheapest buy cialis brand Online Best Internet. WorldWide Shipping.
  • Buy order tadalafil no prescription Online Without Prescription. Pharmacy Store. Low Prices.
  • Buy Cheap buy cheap viagra online with prescription Online Best Drugstore. Discount Online Pharmacy.
  • Buy Cheapest cheap generic cialis no prescription Now Safe And Secure Payment System. Low Prices.