Wednesday, July 30th, 2014

Proprietarul unei clădiri ocupate printr-un “acord tacit” este executat silit de către chiriașul care n-a plătit un șfanț chirie vreme de aproape 10 ani cât a ocupat clădirea. Asta pentru că instanțele judecătorești au admis faptul că respectivul locatar a făcut niște îmbunătățiri la o clădire pe care nu a deținut-o legal niciodată și a obligat proprietarul să plătească aceste  îmbunătățiri stabilite de un expert. Totul capătă sens dacă precizăm că proprietarul clădirii era o instituție publică, respectiv Consiliul Local Făcăeni, iar cel care trebuia să vegheze la integritatea patrimoniului public era un primar căruia “i s-a rupt” de interesul public. Culmea, deși speța a fost trecută prin furcile caudine ale penalului și civilului, cei care au prejudiciat grav interesul locuitorilor din Făcăeni sunt liniștiți și fericiți în vreme ce bugetul public este prejudiciat cu peste 160 de milioane de lei la care s-ar putea adăuga lejer banii neîncasați pentru chirie vreme de 10 ani.

Gaj pe blana ursului din pădure

În mai 1991 Casa Specialistului din Făcăeni este trecută prin decizia Prefecturii Ialomița în domeniul public al localității. Activul era parte componentă a fostei CAP devenită după schimbarea vremurilor Societatea Agricolă Grâușorul. Opt ani mai târziu, Consiliul Local Făcăeni își însușește prin hotărâre inventarul domeniului public al comunei și reconfirmă prin aceasta statutul Casei Specialistului ca fiind parte componentă a averii publice. Hotărârea Consiliului Local este dată la data de 6 octombrie 1999. O lună mai târziu clădirea este vândută dar nu de către proprietarul de drept, ci de consilierul local Iordache Nicolae, care în calitate de președinte  al SA Grâușorul o ipotecase pentru un credit al societății în favoarea Băncii Agricole. Deși creditul fusese contractat în 1995, Casa Agronomului este ipotecată în favoarea băncii abia în martie 1999, adică doar cu vreo 7 luni înaintea vânzării. Aici apare primul semn de întrebare pe care ancheta penală care a urmat l-a ignorat complet. Nimeni n-a încercat să afle cum anume a ajuns activul în ghearele băncii câtă vreme SA Grâușorul nu a avut niciodată un document de proprietate prin care să demonstreze că deține în mod legal clădirea. Mai mult, în calitate de consilier local Iordache ar fi trebuit să știe că societatea pe care o conducea nu deține activul și ar fi trebuit să informeze Consiliul Local despre sechestrul aplicat de Banca Agricolă asupra clădirii. În noiembrie 1999, la o lună de la data la care Consiliul Local a inclus Casa Agronomului în domeniul public, Iordache vinde activul pe mână cu funcționarii Băncii Agricole care comit ditamai ingineria financiară. În contul datoriei societății, un oarecare domn Ion Boștină achită suma de 70 de milioane de lei și întocmește o “minută” prin care dobândește calitatea de cumpărător al activului, urmând  să i se întocmească act de vânzare de către SA Grâușorul. Adică tranzacția se făcea cu blana ursului din pădure, deoarece activul aparținea la acea dată poporului din Făcăeni și nicidecum SA Grâușorul sau Băncii Agricle care, culmea, pusese schestru fără ca debitorul să prezinte documente de proprietate. Logica ne spune că de îndată ce Boștină a constatat că a fost păcălit și a depus plângere penală pentru înșelăciune împotriva lui Iordache litigiul trebuia să se încheie. Adică cei doi să își regleze conturile iar primăria să dispună de activ în calitate de proprietar. Numai că lucrurile nu au stat deloc așa. Deși a fost implicat ca păgubit în această afacere, Boștină a continuat să locuiască în Casa Agronomului ca și cum nimic nu s-r fi întâmplat. Mai mult, Iordache este condamnat definitiv și irevocabil de Curtea de Apel București care pronunță Decizia Penală numărul 965 din mai 2004, comunicată și lui Boștina. În interiorul ei se găseau suficiente informații care să-l facă pe păgubit să-și ia catrafusele și să plece din Casa Specialistului câtă vreme aflase că Iordache trebuie să-i dea banii înapoi dar și că imobilul aparține primăriei. Clar pentru oricine, nu? Se pare că nu.

Primarul Nicu se prinde mai greu

Pînă în iulie 2003 Boștină viețuiește nederanjat de nimeni  într-un spațiu aparținând Consiliului Local Făcăeni.  Primarul de atunci, Nicu Mihai, catadicsește să-i facă chiriașului o adresă prin care-i comunică să se prezinte la primărie în trei zile de la primirea somației ca să i se facă un contract de închiriere. Asta deși atributul administrării domeniului public este al Consiliului Local, care trebuia să decidă închirierea prin hotărâre și cu respectarea legii, și nu al primarului.  După un an Boștină primește o nouă adresă prin care este somat să părăsească imobilul ce urma să fie închiriat unui medic specialist ca locuință de serviciu. Probabil că pentru primarul Nicu Mihai trei zile trec într-un an, pentru că atât i-a trebuit să își dea seama că locatarul continuă să locuiască în clădirea primăriei fără forme legale. În 2004 se schimbă primarul și, odată cu el, și atitudinea Primăriei față de problemă. În august 2004 Boștină este somat să părăsească clădirea și este informat că i se va calcula chirie pentru perioada cât a ocupat imobilul. Prevalându-se de dosarul penal în care-l reclamase pe Iordache, locatarul refuză să iasă din spațiu. Ba, mai mult, în decembrie 2006 decide să ceară cumpărarea imobilului “în condițiile prevederilor legislației în vigoare ”. Asta se întâmpla la aproape un an după ce primarul Nuți Roșu a decis să introducă acțiune în justiție pentru evacuarea imobilului ocupat cu voie de la bec. Tot teoretic, odată ajunsă aici, povestea ar fi trebuit să se încheie de urgență. Adică Boștină ar fi trebuit evacuat pentru simplu motiv că ocupa ilegal un spațiu. Dar nu în România, unde evidența trebuie demonstrată iar justiția se face maximă acuratețe.

Primăria Făcăeni condamnată la daune!

În loc să facă plângere penală împotriva lui Boștină și să-l scoată cu jandarmii din spațiul ocupat ilegal, primăria Făcăeni s-a apucat de glumițe în civil și a demarat în iulie 2005 o acțiune pentru evacuarea musafirului nepoftit de care nu mai putea scăpa. Greșit, căci după 4 ani de procese poporul este pus la plată pe motiv că Boștină și-a pus geamuri și podele, ba chiar a dat cu var și-a schimbat gardul. Nota de plată este de vreo 160 de milioane iar împotriva bugetului s-a pornit ditamai executarea silită. Mai mult, deși a părăsit Casa Specialistului de prin noiembrie, domnul Boștină n-a predat imobilul pentru care a obținut despăgubiri iar primăria nu-l poate folosi. Drumul până la această rezolvare aberantă este sinuos și ne umple de respect pentru țărișoara noastră în care orice este posibil. Epopeea începe la Judecătoria Fetești, un fel de Triunghi al Bermudelor pentru sistemul juridic românesc, unde s-a judecat în primă instanță acțiunea neinspirată a primăriei Făcăeni. Domnul Boștină a susținut că a intrat în spațiu ca efect al afacerii din 1999, când i-a plătit lui Iordache cei 70 de milioane de lei. Din acest motiv nu a plătit chirie spune domnia sa și, deși știa că spațiul este al primăriei iar procesul deschis împotriva lui Iordache nu putea schimba proprietarul imobilului, a investit în clădire circa 240 de milioane de lei, sumă dovedită cu o expertiză tehnică. De la boiler până la zugrăveli și geamuri, bașca instalație electrică, Boștină susține că a schimbat cam tot ce mișcă în imobil. Deși nu a demonstrat întreaga sumă cu documente legale, deși nu avea acordul proprietarului pentru a interveni asupra imobilului,  deși era evident că procesul penal împotriva lui Iordache nu avea nicio legătură cu primăria și dreptul acesteia de proprietate asupra Casei Specialistului, judecătorii au decis altceva. Au respins acțiunea primăriei și au obligat instituția să-l despăgubească pe locatar cu 240 de milioane de lei, sumă certificată de expert și de martori. În paralel cu această acțiune Boștină a dat în judecată SA Grâușoru pentru constatarea valabilității vânzării imobilului, despre care Decizia Curții de Apel vorbea ca despre o înșelăciune. Pas de mai înțelege ceva! Un lucru însă este cert. Deși Boștină și-a recuperat de la Iordache întreg prejudiciul, adică suma plătită în 1999 cu tot cu dobânzi , el continua să susțină că are un drept asupra imobilului și a terenului aferent în suprafață de 1496 de metri pătrați. Și nu orice fel de drept, ci dreptul de a-l cumpăra deși primăria nu dorea să vândă, eventual la prețul din 1999.

Lanțul slăbiciunilor în justiție

Căile de atac exercitate de primărie în cadrul acestui proces absurd nu au modificat mare lucru din dispozitivul sentinței pronunțate la judecătoria Fetești. Relevant este faptul că Tribunalul a avut ochi să vadă faptul că parte din lucrările pe care Boștină a susținut că le-a făcut nu au fost dovedite cu documente. Expertul a consemnat că instalația electrică a fost schimbată fără să vadă nici un document legal, iar Tribunalul a înlăturat această lucrare de pe lista celor invocante de Boștină, fapt care la Fetești a fost trecut cu vederea. Nici în ceea ce privește gardul imobilului lucrurile nu sunt mai clare. Primarul Nuți Roșu susține că împrejmuirea exista din totdeauna și că în nici un caz nu putea costa 60 de milioane de lei așa cum a consemnat expertiza. Interesant este că expertiza nu a putut stabili când anume au fost făcute lucrările invocate de Boștină, fapt extrem de important în judecarea pretențiilor acestuia. Pentru că în 1999-2000 el a aflat, dacă nu știa, că imobilul aparține de drept primăriei și orice lucrare efectuată după această dată nu făcea obiectul despăgubirilor deoarece spațiul nu era locuit cu aprobarea proprietarului iar buna credință invocată de “chiriaș”  nu putea fi luată în considerare.  Finalul banal al acestei povești absurde este acela că instanțele superioare au modificat pretențiile lui Boștină și i-au menținut un drept de retenție asupra imobilului primăriei, obligată să-i plătească circa 160 de milioane de lei. Imobilul a fost părăsit de locatarul nedorit în noiembrie 2009, după cum susțin reprezentanții primăriei, fără ca acesta să fie predat instituției cu proces verbal în care să se consemneze starea acestuia și a lucrărilor invocate. La trezorerie a ajuns solicitarea lui Boștină care își cere banii iar locuitorii comunei vor plăti nota de plată pentru dezinteresul aleșilor care au permis ocuparea “tacită” a unui imobil vreme de 10 ani. Și pentru ca tabloul să fie complet iar odiseea celor 5 ani de procese în care un proprietar cu drepturi depline a trebuit să dovedească unor instanțe evidența, mai spunem că potrivit evidențelor fiscale ale primăriei Făcăeni, Boștină datorează bugetului local  suma de 30.446,72 de lei, contravaloarea unor impozite și taxe neplătite din 2005-2006! Oare cine pe cine execută?

Anul trecut prefectura a constatat că respectarea legii la primării este o chestie “de gustibus”. Dincolo de faptul că informarea publică și transparența sunt flori rare, funcționarii primăriilor din mediul rural în frunte cu secretarii încalcă legea cu voioșie. Și nu vorbim aici de cine știe ce conflicte legislative între actele juridice care se bat cap în cap sau de interpretări eronate ale unor texte alambicate. Vorbim de prevederi simple și clare pe care și un novice le-ar înțelege. Cât minte îți trebuie ca secretar de comună, deci funcționar public cu drepturi speciale, să pricepi că dacă nu trimiți hotărârile adoptate de consilieri la prefectură acestea nu pot intra în vigoare? Nu multă, dar cu toate acestea inclusiv această prevedere este călcată-n picioare în mai bine de un sfert dintre primăriile din județ. Despre încălcările de proceduri la convocarea consiliilor locale, despre lipsa oricăror eforturi minime de informare a populației cu privire  la actele normative adoptate, despre sictirul manifestat de primarii cu vechime care se cred Dumnezei și angajați pe viață ai comunităților nu mai are sens să vorbim. Acestea sunt realități pe care nimeni nu vrea să le schimbe. Este suficient să ne uităm pe cifrele care indică gradul de colectare a impozitelor și taxelor locale  ca să înțelegem că majoritatea primarilor dorm pe scaun și trăiesc din cerșeala de la bugetul județean. Că nu fac nimic în afară plății salariilor angajaților din primărie și că nu știu decât să se vaite ca nu au bani, ca și cum dacă i-ar avea ar și ști ce să facă cu ei. O soluție pentru ieșirea din această stare ar fi modificarea cadrului legislativ care să permită sancțiuni drastice atât pe linie de respectare a legalității cât și pentru colectarea taxelor. În materie de respectarea legii, secretarii  trebuie puși în subordinea prefectului, astfel încât să poată fi administrate sancțiuni pentru prostiile pe care aceștia le fac din necunoaștere sau din nesimțire. Este clar că în actuala formulă nu se poate lucra câtă vreme comisiile de disciplină propun sancționarea lor, iar primarii ignoră aceste propuneri din motive de complicități locale și cumetrii generalizate. În materie de fiscalitate este necesar să se introducă reglementari clare cu privire la falimentul primăriilor. Adică primăria care intră în incapacitate de plată să fie băgată în faliment ca orice firmă. Statul să desemneze un administrator temporar, să asigure fonduri pentru redresare iar cei vinovați, inclusiv consilierii, să fie puși la plată. Apoi la organizarea alegerilor cel care a falimentat o primărie să nu mai poată candida. Este simplu dar incomod pentru politicieni, care nu se pot desprinde de aspiratoarele de voturi denumite primari . Cu cât mai puțin performanți, cu atât mai populari, căci amenzile și executările silite nu aduc sufragii. Din păcate, nu cred că există o altă soluție pentru spargerea monopolului instaurat de primarii – băieți buni care țin localitățile în mizerie și înapoiere. Este nevoie de administratori, nu de gropari.

Deși ingineriile penale ale fostului director al Spitalului Slobozia, Vasile Olaru, fac obiectul unui dosar penal aflat în curs de cercetare, afacerea demarată de Floriconstruct SRL în mod ilegal chiar în curtea spitalului continuă nestingherită. În ciuda faptului că Primăria Slobozia a solicitat firmei stoparea lucrărilor, coșmelia care va adăposti o gogoșerie s-a ridicat în toată splendoarea ei și este pe cale să fie pusă în funcțiune. Asta în vreme ce Consiliul Județean Ialomița încasează lunar jumătate din contravaloare unui contract de închiriere ilegal iar conducerea provizorie a spitalului județean ezită să evacueze chiriașii instalați ilegal în incintă. Acest caz este tipic pentru modul în care autoritățile locale încurajează pe față încălcarea legii, așa cum o fac de 20 de ani. Și de această dată, actorii principali ai acestei golănii sunt pesediștii, în frunte cu șeful lor de partid Vasile Ciupercă.

Scurt istoric al unei golănii marca PSD

La data de 29 iunie 2009, cu puțin timp înainte de a fi ejectat din funcție, managerul interimar al Spitalului Slobozia a încheiat cu firma Floriconstruct SRL un contract de locațiune . Obiectul contractului era, cităm: “Închirierea unui spațiu situat în incinta spitalului (curtea interioară), partea din sud, în suprafață de 50 de metri pătrați în vederea desfășurarării activității de natură comercială” . Dincolo de stilul ușor agramat, remarcăm o primă șopârlă. În locația indicată de contract nu există nici un spațiu. Există un teren viran pe care odinioară tronau niște chioșcuri, terenul fiind eliberat după ce contractele respectivelor firme au expirat și, din dispoziția președintelui CJI nu au mai fost prelungite. Cum terenul din incinta spitalului nu putea fi concesionat fără o hotărâre a CJI managerul spitalului a folosit termenul de “spațiu”. Explicația este simplă. În 2004, CJI adoptase hotărârea numărul 48 prin care spitalul primea în administrare spațiile din interiorul instituție și, atenție, 177,7 mp teren de incintă. Potr ivit articolului 3 al acestei hotărâri Spitalul putea închiria aceste spații, atenție spații nu terenuri, în CONDIȚIILE LEGII, cu obligația de a vărsa 50% din chiriile încasate în contul CJI. Deși închirierea spațiilor nu mai este de actualitate, conducerea CJI, administratorul de drept al patrimoniului refuzând să mai încurajeze activitățile comerciale în incinta spitalului, Olaru a folosit această hotărâre ambiguă și greșită pentru a strecura pe șest o gogoșărie în incinta spitalului. În același contract se stipulează clar că “spațiul va fi folosit de locator pentru activități de natură comecială, respectiv covigrărie și fast-food” și că “destinația spațiului nu va putea fi schimbată fără consimțământul scris al locatorului”. Este evident că Olaru a încercat să inducă în eroare pe toată lumea lăsând impresia că este vorba de un spațiu comercial și nu de un teren. Contractul urma să se încheie pe o perioadă de 5 ani cu o chirie lunară de 4 euro pe metrul pătrat pe lună, adică 200 de euro pentru 50 de metri pătrați de teren situat în buricul târgului. Nicăieri în tot contractul se specifică ceva de o viitoare construcție. Trei luni mai târziu, Olaru acceptă un adițional la contract prin care termenul de închiriere se prelungește cu 2 ani, până în 2016. Pentru ca investiția promovată de Olaru pe sub lege să se materializeze era nevoie de autorizație de construire. Acest document nu putea fi eliberat fără ca solicitantul, în speță firma Floriconstruct SRL Slobozia, să prezinte documente care să ateste dreptul de folosire al terenului. Întrucât contractul inventat în laboratoarele ticăloșiei din birourile administrației spitalului era insuficient pentru eliberarea documentului, Olaru dă la data de 26 august 2009  o declarație notarială pe propria-i răspundere prin care își exprimă acordul ca firma SĂ CONSTRUIASCĂ  “conform contractului de locațiune” o construcție provizorie cu o perioadă de existență a construcției de 5 ani cu posibilitatea de prelungire cu încă 2,5 ani. Ulterior, Olaru rezolvă problema semnând cu voie de la bec un adițional prin care se prelungește contractul cu doi ani, așa cum am arătat mai sus. În actul notarial, Olaru recunoaște ceea ce a încercat să evite, zice el cu dibăcie, în cuprinsul contractului. Practic era vorba de închirierea unui teren prin evitarea plenului CJI, singurul care putea încredința un astfel de contract. Golănia incredibilă este girată de consilierul juridic Zamfir Vasile, un băiat de mingi al PSD plantat în funcție pe lângă Olaru ca ochi și urechi ale președintelui Ciupercă, după cum susțin gurile rele de pe holurile spitalului. În baza acestor documente se eliberează autorizația iar în curtea spitalului a răsărit o clădire cu fundație și structură metalică la care se lucrează de zor la lumina zilei, sub ochii oficialilor responsabili din cadrul Consiliului Județean Ialomița.

Cum se șmenuiește o licitație?

Țeparii din fruntea spitalului județean au comis și un soi de licitație care să acopere porcăria. Din dispoziția managerului Olaru, la data de 24.06.2009 se constituie o așa zisă comisie pentru închirierea unui SPAȚIU COMERCIAL în incinta spitalului. De fapt era vorba de un teren în toată regula ce a fost denumit “spațiu” pentru că HCJ prin care bunurile unității erau date în administrare nu permitea închirierea terenurilor. Din comisie făceau parte juristul Zamfir Vasile (cumnatul viitorului chiriaș), Cilibeanu Nicolae, Popescu Teodora și Ene Gheorghe. Licitația este anunțată într-un ziar local și făcea referire la închirierea unui imobil în incinta spitalului. Deci, președintele CJI și funcționărimea din subordinea domniei sale nu au nici un argument să afirme că habar nu aveau de golănia care se punea la cale. La licitație se prezintă două firme cu aceeași acționari. Este vorba despre Floriconstruct SRL, controlată integral de cumnatul juristului Zamfir, și Marterm Design SRL, firmă pe mână moartă, administrată și controlată în proporție de 50% de același Dumitrache. În urma așa zisei licitații Floriconstruct este declarată câștigătoare cu o ofertă de 4 euro pe metrul pătrat pe lună, față de 3 euro cât a oferit firma venită pe mână moartă.

Ciupercă se opune dar încasează, conducerea spitalului se face că nu pricepe

Din luna noiembrie după ce GSE a declanșat scandalul și a sesizat poliția, nimeni nu a luat nicio măsură iar lucrările la coșmelie au continuat nestingherite. Abia în această lună primăria Slobozia a notificat firma cu privire la retragerea autorizației de construire. Ancheta poliției se află în derulare, ea scoțând la iveală faptul că Olaru apare ca girant pentru creditul făcut de Floriconstruct în vederea finanțării investiției, ceea ce demonstrează caracterul de făcătură penală al întregii afaceri. La data de 12 noiembrie 2009, Consiliul Județean Ialomița cere explicit conducerii spitalului să stopeze construcția și readucă terenul la starea inițială. Formal, desigur, pentru că dacă ar fi ținut la respectarea legii, instituția condusă de Ciupercă ar fi trebuit să nu permită apariția coșmeliei și să sesizeze organele de cercetare penală, ceea ce nu a făcut. Ba, mai mult, în stilul său demagogic de neconfundat, Ciupercă precizează în adresa remisă conducerii spitalului, cităm: “Recent, s-a constatat că pe unele terenuri din incinta spitalului a început executarea unor lucrări de construcții pe baza unor acte de autoritate emise de Spitalul Județean de Urgență Slobozia…”. Ciupercă ezită să spună cine a emis astfel de acte și preferă să cadă în penibil punând golăniile în spatele clădirii, probabil. Mai mult, deși lunar CJI a încasat jumătate din banii plătiți de Floriconstruct, Ciupercă se face că nu știe de existența unui contract. Nici el nici salariații din subordinea lui Cezar Vâlcan, care luni de zile s-au făcut că nu observă golănia comisă de Olaru. De partea cealaltă, noul manager al spitalului se face că nu pricepe ce vrea să spună conducerea CJI în adresă și o dă la întors afirmând că Olaru a comis golănia cu respectarea prevederilor legale și că scopul a fost acela de a administra judicios spațiul! Din nou cineva o face pe prostul și în loc să evacueze incinta preferă să o dea la întors. Oare cât o fi fost halatul de pun ăștia batista pe țambal în asemenea mod ordinar?

De sărbători, băieții înalți de 2 metri din primărie s-au dus cu moș ajunul la firme. Cu câteva zile înaintea Crăciunului, când Slobozia era sub nămeți iar deszăpezirea se mișca precum ochiul mortului omul recent s-a apucat de colindat. Scorul era dictat de mărinimia patronilor care dădeau cât îi lăsa inima. Scopul colectei era pentru ajutorarea copiilor. Judecând după lipsa documentelor de colectare a banilor credem că într-adevăr despre copii era vorba. Dar despre copiii colindătorului. Să fie primit!

Cooperativa “ochiul și timpanul” a coborât în fântână la indicația lui Vasilică Județeanu’. Adică Vasilică Cinstitul de la Județeana de Partid. Oamenii cu microfonul au furnizat Patriarhului Cinstei și Competenței o notă informativă despre problema apei din Slobozia. De aici deducem că Vasilică Județeanu’ are încredere cu carul în primarul Ionașcu. Și mai deducem că după ce a ajuns președinte CJI cu voturile lui nea Gabi, Județeanu’ vrea să-i dea un șut în dos ca nu cumva să se contamineze și el cu înjurăturile populare pe care le încasează acum primarul.

Un mic scandal cu acuzații de însușire de cașcaval se petrece în aceste zile în sânul  prea larg al consilierilor PSD din Slobozia. Omul cu vola, l-am numit aici pe mogulașul Cornel Vasile, s-a dedat la acuzații la adresa pesediștilor care au votat încredințarea contractului de transport public în municipiul reședință de județ firmei Nick Touring. Cică deși erau neconcordanțe între cererile din caietul de sarcini și ofertele depuse, contrăcțelul a fost atribuit contra unor bucăți de cașcaval plătite individual unor pesediști cu foamea în glandă.  Noi nu credem treaba aceasta, vorba domnului primar Ionașcu. Pentru simplu fapt că pesediștii ialomițeni nu au furat niciodată și nici nu au votat la comandă în viața lor. De aceea îi recomandăm lui nea Volă un piramidon cu apă rece, din sursa subterană.

Nasol! Directorii de deconcentrate numiți cu atâta greutate prin concursuri corecte sunt pe cracă. În sensul că justiția a considerat ordonanța 105 din 2009 adoptată de guvernul PSD-PNL drept neconstituțională. Speța în care s-a constatat asta a fost judecată  la data de 3 decembrie 2009 și obligă guvernul să abroge ordonanța. Așa că toți funcționărașii numiți pe bază de contract de manager vor trebui să pună mâna pe carte, respectiv pe portofel, și să cotizeze pentru noul examen. Sau ura și la sapă!

Una dintre preocupările importante ale poliției comunitare o reprezintă circulația rutieră în Slobozia. Echipați cu uniforme care imita foarte bine echipamentul polițiștilor de circulație, comunitarii freacă țiparul cât e ziulica de lungă pe Bulevardul Matei Basarab și mai nou, și pe bulevardul Unirii, unde se ocupă cu fotografierea mașinilor care nu sunt parcate paralel cu bordura. Mai mult, de vreo câteva luni, doi băieți de la comunitară o fac pe agenții de circulație pe bulevardul Unirii, la intersecția cu strada Ardealului, unde dirijează după capul lor circulația. Șoferii care îi confundă cu polițiștii de la circulație respectă, în general semnalele foștilor paznici de noapte iar asta produce o bulversare de nedescris în trafic. Pentru că flăcăul care dirijează sensul dinspre Casa de Cultură spre gară  nu se sincronizează de nicio culoare cu flăcăul de pe celălalt sens. Virajul sa stânga reprezintă un adevărat sport extrem la intersecția dintre ele două străzi, ca să nu mai vorbim de nervii șoferilor puși la grea încercare de “priceperea” celor doi rutieri de baltă. Explicația dată de șeful Poliției Comunitare este simplă. Aflat într-o zi pe strada Ardealului în plin blocaj primarul Gabi Ionașcu a solicitat amplasarea unor comunitari în intersecție care să permită mașinilor care vin de pe sensul unic să intre în bulevardul Unirii. Manevra are loc dimineață, când aglomerația în zonă este maximă din cauza părinților care își transportă copiii la școală. Și pentru că IPJ Ialomița se vaită că nu are suficienți polițiști, comunitarii au fost tolerați în trafic deși legea le interzice să desfășoare astfel de activități. Situația este cu atât mai enervantă cu cât polițiștii comunitari își ignoră celelalte atribuții pe care le au. Platformele de gunoi sunt adevărate depozite de deșeuri periculoase, spații verzi sunt vandalizate la lumina zilei, maneliștii terorizează pe toată lumea cu decibeli toxici iar cerșetorii nu sunt deranjați de nimeni. În schimb la circulație comunitarii sunt fruntași pe ramură, dând amenzi ilegal și patrulând cu măreție pe carosabil, acolo unde, de fapt, nu au ce căuta. În viziunea șefului IPJ Ialomița, lucrurile se văd puțin altfel.

Când legea se încalcă, poliția se ține de informări!

Deoarece prezența polițiștilor comunitari pe carosabil este la limuta infracțiunii dacă nu dincolo de ea având în vedere faptul că dirijarea circulației este un atribut exclusiv al poliției rutiere, ne-am adresat șefului IPJ Ialomia pentru a obține un punct de vedere cu privire la această anomalie. Răspunsul inspectorului șef ne-a lăsat mască. Cităm:

Urmare adresei dumneavoastră prin care solicitaţi punctul de vedere al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa cu privire la prezenta agenţilor Serviciului Public de Poliţie Comunitară Slobozia pe B-dul Unirii din municipiu, vă comunicăm următoarele:

Conducerea Inspectoratului apreciază ca fiind benefică prezenţa echipajelor Poliţiei Comunitare în zona amintită, în special pe timpul afluirii/defluirii persoanelor către/dinspre şcoli, în condiţiile în care efectivele poliţiei rutiere, pe fondul deficitului de personal, nu pot asigura prezenţa zilnică,  bineînţeles, cu respectarea legii. În acest sens, precizăm că în conformitate cu prevederile art. 7, lit. d şi e  din Legea nr. 371 din 20.09.2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Poliţiei Comunitare, această instituţie are şi atribuţii în domeniul supravegherii parcărilor auto, a unităţilor şcolare şi poate participa la asigurarea fluenţei traficului rutier, cu ocazia efectuării unor lucrări de modernizare şi reparaţii ale arterelor de circulaţie. Menţionăm că poliţiştii comunitari nu au atribuţii de dirijare a traficului rutier, decât în cazurile prezentate anterior şi că aspectele semnalate de dumneavoastră fac obiectul unei informări transmise de Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Ialomiţa Serviciului Public de Poliţie Comunitară Slobozia”.

Cu alte cuvinte, ceea ce vede toată lumea inclusiv polițiștii care circulă dimineața pe bulevardul Unirii reprezintă “aspecte semnalate de dumneavoastră”. În loc să ia măsuri din proprie inițiativă și să ceară ferm scoaterea comunitarilor din trafic, domnul comandant “îi informează” pe băieți. Ce fel de informații le-o fi trimis domnia sa nu știm, dar știm că pe comunitari i-a durut fix în caschetă pentru că ilegalitatea a continuat să se producă. Și mai știm că încurajați de această atitudine pasivă comunitarii vor ajunge probabil să oprească mașini în trafic și să dea și amenzi. Ce dacă legea le interzice și totuși băieți amendează la capul gol pe calea rutieră? Cât despre prezența comunitarilor pe calea rutieră, iată ce spune legea 371 din 2004 privind înființarea și funcționarea poliției comunitare invocată de șeful poliției:

d) participă, după caz, la asigurarea fluenţei traficului rutier, cu

ocazia efectuării unor lucrări de modernizare şi reparaţii ale arterelor de

circulaţie;

e) asigură supravegherea parcărilor auto, a unităţilor şcolare, a

zonelor comerciale şi de agrement, a pieţelor, a cimitirelor şi a altor

locuri stabilite prin planurile de pază şi ordine publică;

Șeful IPJ confundă dramatic parcarea cu bulevardul și supravegherea cu aplicarea de amenzi. La fel se întâmplă și cu bulevardul Matei Basarab unde primăria a trasat niște linii și consideră că principala arteră a orașului este o mare parcare unde poliția comunitară face legea. Chiar dacă admitem că liniile trasate de primărie pe carosabil fără nici un fel de altă reglementare ar constitui “parcare”, comunitarii nu au alte atribuții decât supravegherea. Adică paza, potrivit DEX. Având în vedere textul de lege invocat de poliție, toate activitățile polițiștilor comunitari pe carosabil și amenzile aplicate pot fi considerate lejer abuzuri. Niște abuzuri evidente comise chiar cu aprobarea tacită a poliției.

Dacă-i ordin, cu plăcere! Direcția de Sănătate Publică a anulat autorizația pentru sursa de apă subterană a Sloboziei

Vineri, 22 ianuarie, Direcția de Sănătate Publică a ieșit din ridicol și a intrat în istorie. După ce a dat-o cotită luni de zile și a practicat un joc de glezne penibil după cum i s-a dictat de la partidele politice, instituția care se ocupă, cică, de sănătatea publică a luat o decizie istorică. Invocând argumente care mai de care mai puerile, DSP a anulat autorizația de funcționare pentru sistemul centralizat de distribuție a apei în Slobozia exploatat de Urban SA. Măsura, justificată de plângerile cetățenilor și de lipsa de reacție a Urban față de respectarea măsurilor de conformare stabilite la autorizarea sursei subterane, va avea un singur efect: afundarea Urban SA în groapa falimentului. Căci populația va continua să primească aceeași apă pe care o va plăti la un preț mai mic. Și, logic, va continua să o și consume deși DSP spune că este nepotabilă și prezintă riscuri majore pentru sănătatea populației. Singurul efect vizibil va fi acela că societatea de distribuție va fi nevoită să factureze apa la prețuri mult mai mici decât cele de producție. Ceea ce va echivala cu falimentul. Iar costurile acestui faliment vor fi suportate de toți cetățenii. Deci, cine câștigă?

Războiul apei purtat la baionetă

Încă de la începuturile proiectului lansat de primarul Ionașcu, alimentarea cu apă din sursă subterană s-a bucurat de o puternică opoziție. Câțiva bezmetici care se visau primari au înțeles că acest proiect îl va aduce pe Ionașcu într-o poziție politică de pe care nu va putea pierde cursa electorală din 2008. În loc să se ralieze proiectului și să-l susțină în beneficiul locuitorilor Sloboziei, politicienii, inclusiv unii din același partid cu Gabi Ionașcu, l-au contestat vehement. Dincolo de interese politice firește, gurile rele spuneau că un alt scop major al protestatarilor ea acela ca Amonil să nu piardă o afacere de circa 3 milioane de euro anual care consta în vânzarea de apă Sloboziei cu ajutorul unor instalații de aducțiune care aparținuseră cândva municipiului dar pe care nimeni n-a făcut nici un efort să le recupereze. Una peste alta, o modificare de legislație care a permis aprobarea unui împrumut municipal prin emiterea de obligațiuni cu majoritate simplă a făcut ca proiectul lui Ionașcu să devină realitate, dat fiind faptul că tabăra opoziției nu mai putea bloca afacerea cu cele câteva voturi pe care le deținea în Consiliul Municipal. Cu finanțarea în buzunar și cu Amonil în coastă, Ionașcu a reușit să grăbească lucrurile și sursa de apă subterană a devenit realitate. Una contestată, cu probleme dar o soluție care scotea Slobozia după circa 20 de ani de sub șantajul penal al celor de la Amonil SA, furnizorul privat și privilegiat de apă al reședinței de județ. Proiectul care s-a materializat rapid, poate un pic prea rapid, i-a asigurat lui Ionașcu o victorie zdrobitoare în alegerile locale din 2008 câștigate din primul tur. În iunie 2009 sursa subterană primește autorizație de funcționare după luni de controverse și scandaluri datorate buletinelor de analiză a apei care nu arătau tocmai bine. Ionașcu a jucat în continuare pe cartea șantajului explicând astfel întârzierea autorizării. Iar apa puternic clorinată a atacat sistemul de distribuție bazat pe conducte de metal, insuficient protejate contra coroziunii. În loc de apa cristalină pe care o visa primarul, pe țevi a venit un lichid de culoare incertă. Vânzările de apă plată au crescut, ca și contestațiile la adresa edilului venite din toate părțile. Iar asta s-a văzut la urnă, unde în turul doi al prezidențialelor Geoană și Ionașcu au contabilizat puțin peste 30%. Proiectul câștigător devenea perdant.

Argumente pro și contra

Dincolo de coloratura politică a întregii afaceri, proiectul alimentării cu apă din sursă subterană intrat acum în atenția DNA este unul care trebuie să continue cu orice preț. În favoarea acestuia se pot invoca mai mulți factori care au grăbit, de fapt, investiția. Primul argument care justifică graba cu care s-a acționat este șantajul Amonil. Cu o datorie pretinsă și recunoscută de instanțele de judecată de peste 100 de miliarde de lei, furnizorul privat de apă a prestat un șantaj ordinar amenințând cu sistarea furnizării serviciului. Condițiile impuse care vizau rambursarea unor sume mare de bani din datorie în timp scurt erau imposibil de satisfăcut. Urban funcționa cu conturile blocate și încerca să plătească în mod egal tuturor creditorilor, fapt care nu era pe placul Amonil. Așa că între a sta la cheremul băieților cu ochi albaștri care ne-au furat ca-n codru ani de zile umflându-ne facturile și a ne rupe de ei Ionașcu a ales în mod corect a doua variantă. Asta ar justifica graba în demararea proiectului și insuficienta documentare a specialiștilor care nu au luat în calcul compoziția chimică a apei de subteran din puțurile forate, tratamentele necesare și impactul acestor tratamente asupra sistemului de distribuție. Un alt argument în favoarea sursei subterane este calitatea apei, net superioară față de cea provenită din haznaua de la Dunăre. Oricât ar părea de paradoxal apa gălbuie care vine acum la robinete este mult mai bună decât cea pe care o aduceam de la Dunăre, unde la locul de captare funcționa un adevărat cimitir de animale. Deversările din zonă, neautorizate și neverificare erau un factor de risc mult mai ridicat decât banala rugină care va dispărea odată cu schimbarea țevilor din oraș. Nu în ultimul rând, s-a demonstrat că acolo unde sistemul de distribuție este bazat pe conducte din polietilenă sau apa este filtrată mecanic nu există probleme de potabilitate. Contestatarii proiectului au și ei argumentele lor. Deși s-au cheltuit peste 200 de miliarde de lei apa are nevoie de filtrare ca să fie potabilă. Rugina din țevi atacă grav electrocasnicele iar excesul de fier și clor pun în pericol sănătatea, apa fiind imposibil de băut în anumite zone din oraș unde sistemul de transport este mai vechi. Clorinarea apei se face încă după ureche, deși stația de clorinare modernă ar permite elaborarea unui program care să o facă eficientă. Și, poate cel mai important argument al celor care arată cu degetul spre primar, în ciuda unor probleme evidente autoritățile locale au negat luni de zile evidența. Excese au existat și de o parte și de alta. Ionașcu a continuat să susțină calitatea apei din sursă negând problemele din rețea multă vreme iar adversarii săi au formulat acuzații aiuritoare despre metalele grele din apă și otrăvurile din subsol. Acest război surd și fără finalitate și-a consumat o nouă etapă vineri, când DSP a anulat autorizația sanitară din motive puerile.

DSP face joc de glezne

Actor important în acest război, Direcția de Sănătate Publică a jucat la două capete în funcție de persona care a ocupat scaunul de director. Inițial instituția a refuzat să autorizeze sursa subterană. Buletinele de analiză indicau o calitate necorespunzătoare a apei, în special conținut mare de amoniu și depășiri ale concentrației de metale. Ionașcu a contestat aceste analize invocând la rândul său un sabotaj politic al proiectului său, dat fiind faptul că directorul instituției, doctorița Dumitrescu, răspundea frecvent la comenzi politice. Poziția DSP s-a menținut multă vreme și sursa subterană părea definitiv compromisă. După schimbarea de regim DSP s-a pricopsit cu noi directori, dar avizul a întârziat să apară. Abia după ce Institutul de Sănătate Publică a scos niște buletine de analiză care indicau că apa este potabilă, DSP  a emis, în iunie 2009, o autorizație cu un program de conformare care viza majorarea zonei de protecție severă a puțurilor și impunea Urban un control sever prin analize periodice. Din motive obiective primăria Slobozia nu a putut achiziționa în timp util terenurile necesare extinderii zonelor de protecție din jurul puțurilor. Mai mult, clorinarea în exces a apei a condus la deteriorarea rapidă a sistemului de distribuție și a calității apei, infectată cu rugină și depuneri de pe țevi. Timp de jumătate de an, cât PSD s-a aflat la putere, DSP s-a făcut că nu observă aceste deficiențe, care culmea, existau și la eliberarea autorizației. Abia după schimbarea configurației politice a guvernului instituția încăpută pe mâna unui mare specialist a anulat autorizația de funcționare. Din aceleași motive pentru care acest document s-a eliberat și care nu au fost considerate capitale pentru funcționarea sistemului. Pas de mai înțelege ceva. Concluziile sunt evidente. Ori autorizația a fost dată la presiuni politice, caz în care este nevoie de o anchetă penală care să scoată la lumină vinovații, ori acum autorizația a fost anulată pe motive politice și din nou este nevoie de o anchetă care să stabilească vinovații. Căci consecințele juridice ale actului administrativ emis de domnul Pană sunt grave.

Sănătate publică electorală

Apa furnizată la consumator de SC URBAN SA Slobozia, neîncadrându-se în toți parametrii de potabilitate impuși de legea 458/2002 cu modificările ulterioare nu este potabilă. Având în vedere că municipiul Slobozia nu dispune la ora actuală de sursă alternativă de apă potabilă operațională populația poate fi deservită în continuare cu apă din sursă subterană, după tratarea în actuala stație, pentru nevoile gospodărești curente”. Am citat din adresa prin care DSP informează SC Urban despre retragerea autorizației de funcționare. Concluziile specialiștilor sunt de-a dreptul tembele. Apa nu este potabilă dar în lipsa unei alternative furnizarea va continua. Acest paragraf vorbește de la sine despre substratul măsurilor luate de conducerea DSP. Ținta acestora este una singură. Se încearcă scăderea prețului la apă  și nimic altceva. Deducem asta din faptul că deși apa nu este potabilă se permite furnizarea către populație. Ce se întâmplă însă în cazul firmelor care au ca obiect de activitate alimentația publică? Cum vor mai funcționa restaurantele, fabricile de pâine și lapte care se alimentează cu apă din sistemul public ? Logica ne spune că aceste firme ar trebui închise deoarece folosesc apă nepotabilă. Le va închide cineva? Evident că nu, ar fi aberant. În aceste condiții, cui folosește măsura DSP? Eventual celor aflați în spatele deciziei. O scurtă privire asupra neregulilor invocate de DSP este suficientă pentru a trage concluzia că nu sănătatea publică s-a urmărit în acest caz și că jocul făcut de o instituție a statului se află la limita penalului. Pentru că deși putea face demersuri ca Urban să obțină o perioadă mai mare de derogare în vederea extinderii zonei de protecție a puțurilor și pentru schimbarea sistemului de distribuție a ales să anuleze pur și simplu autorizația de funcționare.

Punctul de vedere al SC Urban SA Slobozia

Societatea Urban SA contestă decizia anulării autorizației cu argumente de ordin tehnic și legislativ. Aceste argumente sunt expuse pe larg într-o adresă care a fost expediată către Prefectură, Primăria Slobozia și, evident către DSP. Redăm integral conținutul adresei:

Catre,

Directia de Sanatate Publica a Judetului Ialomita

In atentia D-lui Director Coordonator Dr. Corneliu Pana

Spre stiinta: Prefectura Ialomita – D-lui Prefect Petru Madalin Teculescu

Primaria Mun. Slobozia – D-lui Primar Ing. Gabi Ionascu

Ca urmare a Deciziei Nr. 490 / 22.01.2010 de anulare a Autorizației Sanitare Nr. 1933 / 24.06.2009, revenim la Adresa Nr.428 / 22.01.2010 cu următoarele completări / precizări :

1). S.C. URBAN S.A a respectat programul de conformare anexat la Autorizația Sanitară Nr.1933/24.06.2009 privitor la numărul și frecvența analizelor impuse a fi executate pentru care au fost înaintate către D.S.P.Ialomița copiile buletinelor cu rezultatele acestora și care reflectă respectarea parametrilor calitativi de furnizare a apei către beneficiarii serviciilor conform reglementarilor în vigoare, urmărind în permanență și respectarea procedurilor de monitorizare impuse de H.G. 974 / 2004. Valorile parametrilor apei potabile furnizate de S.C. URBAN S.A s-au încadrat  până în prezent în valorile impuse de lege, societatea respectand în continuare procedura de tratare autorizată pentru furnizarea apei potabile, apa tratată nedepășind la ieșirea din stația de tratare parametrii impuși de lege. În rețelele de distribuție, apa furnizată către beneficiari a respectat valorile parametrilor impusi de lege, cu exceptia unor puncte ( în cazul rețelelor din oțel cu vechimi de 20-30 ani ) unde s-au înregistrat depășiri ale valorilor admise la parametrii fier și/sau turbiditate. În acest caz, conform prevederilor prezentei legi, pot fi acordate derogari astfel:

Art. 9.(1) Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate aproba, la solicitarea autorităţii de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, derogări pe o perioadă determinată de la valorile parametrilor stabiliţi în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2) sau cu tabelul nr. 2 din anexa nr. 1 până la o valoare ce va fi stabilită şi aprobată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, luându-se în considerare riscul pentru sănătate şi alternativele de aprovizionare cu apă potabilă a populaţiei din zona respectivă. Derogările vor fi limitate la o perioadă cât mai scurtă şi nu vor depăşi o durată de 3 ani. În situaţia în care autoritatea de sănătate publică judeţeană, respectiv a municipiului Bucureşti, solicită prelungirea derogării, se va înainta Ministerului Sănătăţii şi Familiei  analiza situaţiei şi motivarea solicitării de obţinere a celei de-a doua derogări. Pentru o a doua derogare nu se va depăşi termenul de 3 ani.

(2) În cazuri excepţionale Ministerul Sănătăţii şi Familiei poate aproba o a treia derogare pentru o perioadă care, de asemenea, nu va depăşi 3 ani. Decizia pentru o astfel de cerere va fi luată de către Ministerul Sănătăţii şi Familiei, în termen de 3 luni de la depunerea solicitării.

(3) Pentru orice derogare acordată în conformitate cu alin. (1) şi (2) trebuie specificate următoarele:

a) motivele derogării;

b) parametrul în cauză, rezultatele relevante ale monitorizării anterioare şi valoarea maximă permisă prin derogare;

c) zona geografică, cantitatea de apă furnizată zilnic, mărimea populaţiei afectate şi eventualele consecinţe asupra întreprinderilor producătoare de alimente;

d) schema de monitorizare adecvată;

e) un rezumat al planului măsurilor de remediere necesare, ce va include un calendar al activităţilor şi o estimare a costului de evaluare a situaţiei;

f) durata derogării.

Având în vedere gradul de uzură ridicat a cca. 42 km din rețelele de distribuție din oțel, care va continua să influențeze în mod negativ valorile parametrilor fier și/sau turbiditate,  solicităm menținerea Autorizatiei 1933 / 24.10.2009 cu derogare pentru parametrii fier, respectiv turbiditate pentru zonele deservite de conducte din oțel, ale caror planuri le anexam ( Anexa 1).

În cazurile în care au fost constatate depășiri ale parametrilor admiși de lege, S.C. URBAN S.A. a luat următoarele măsuri:

-înștiințarea beneficiarilor afectați și recomandarea măsurilor de remediere necesar a fi adoptate conform Art.6 Al.(2), (3) din prezenta lege. Anexam copii anunțuri ( Anexa 3 ).

- înștiințarea autorităților publice locale în vederea luării măsurilor legale necesare ( Anexa 4 ).

În prezent, la nivelul administrației publice locale au fost întreprinse următoarele măsuri:

- aprobarea fondurilor și a procedurii de achiziție publică a conductelor necesar a fi schimbate,

- comandarea unui studiu și solicitarea unor oferte tehnice și estimative financiare pentru înlăturarea amoniului și fierului înainte de clorinare în vederea reducerii cantităților de clor folosite la tratarea apei la valoarea dozei de marcaj. În perioada următoare, va urma procedura legală de licitație / contractare lucrări în cadrul Primăriei Municipiului Slobozia în urma căreia va putea fi înaintat și graficul estimat de înlocuire a rețelelor de distribuție a apei potabile. Perioada pentru care solicităm derogarea la parametrii menționați este de 3 (trei) ani.

2). Referitor la neîndeplinirea punctului 4 din Programul de conformare la Autorizația Sanitară de funcționare cu Nr. 1933 / 24.06.2009 , menționăm următoarele:

- S.C. URBAN S.A a solicitat prelungirea termenului de conformare la H.G. 930 / 2005 Art. 14, 15 ca urmare a constatării necesitații pentru Primăria mun. Slobozia  a unei perioade mai lungi  pentru derularea procedurilor legale de achiziție a terenurilor. Prezenta lege prevede:

Art. 14.(1) În situaţiile excepţionale şi pentru zonele geografice bine definite se va înainta Comisiei de igienă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei o cerere specială pentru prelungirea perioadei de conformare. Perioada de prelungire nu trebuie să depăşească 3 ani. La sfârşitul perioadei de prelungire se va efectua evaluarea situaţiei, care va fi înaintată Comisiei de igienă a Ministerului Sănătăţii şi Familiei, care poate decide, pe baza acestei evaluări, o altă perioadă de prelungire, de maximum 3 ani.

Considerăm că în baza solicitării noastre amintită mai sus precum și a revenirii asupra acesteia prin prezenta, D.S.P. Ialomița avea și are în continuare suportul legal de prelungire a perioadei de conformare, legiuitorul oferind posibilitatea legală de eliminare a disfunctionalităților în funcționare și asigurarea continuității unor servicii publice vitale, în mod special, pentru a evita luarea unor decizii subiective și a asigura totodata siguranța sănătății beneficiarilor serviciilor. Menționăm că pe toată durata furnizării serviciilor, în baza Autorizației Sanitare Nr. 1933 / 24.06.2009 condițiile de captare, tratare, distribuție / furnizare a apei potabile au rămas neschimbate, respectând procedurile autorizate, ca și în momentul și de la momentul emiterii deciziei de retragere a autorizației și până în prezent. Pe toata perioada furnizării acestor servicii D.S.P. Ialomița nu a identificat și nu a considerat că există un pericol real sau potențial la adresa siguranței sănătății populației generat calitatea apei potabile furnizată de S.C. Urban S.A, neavând nici o poziție / intervenție publică în acest sens.  Prin urmare, în baza acestor prevederi legale enumerate, precum și datorită faptului că municipalitatea nu deține o sursă alternativă pentru apa solicităm menținerea Autorizației Sanitare Nr. 1933 / 24.06.2009, eventual cu acordarea derogării pentru parametrii fier și turbiditate pe o perioada de 3 ani și prelungirea termenului de realizare a zonelor de protecție sanitară severă în jurul forajelor în conformitate cu H.G. 930 / 2005 până la data de 31.07.2010. Solicităm și pe această cale sprijinul autorităților locale pentru rezolvarea situației create, ce poate genera prin o neabordare corectă, responsabilă și realistă, importante probleme de natură juridică și financiară societății Urban S.A, existând riscul punerii în pericol a siguranței stabilității și continuității serviciilor de apă și canalizare furnizate ce ar afecta municipiul Slobozia, orasul Amara și comunele : Cosâmbești, Mărculești, Ciulnița, Scânteia. Cu același tip de probleme se pot confrunta și alte întreprinderi, instituții cu profil / obiect de activitate de alimentație public și, nu în ultimul rând, populația .

Decizia Direcției de Sănătate Publică de a anula autorizația de funcționare a sistemului centralizat de alimentare cu apă are consecințe juridice greu de imaginat pentru dobitocul care a gândit-o pe treabă. Dincolo de faptul că tensiunea arterială a primarului Gabi Ionașcu a atins un nou maxim, dincolo de faptul că populația va consuma în continuare apa declarată nepotabilă, se pune problema autorizațiilor firmelor ce au ca obiect de activitate alimentația publică. Deși într-un interviu acordat site-ului guraialomitei.com doctorița Dumitrescu afirma stupid, cităm:”apa nu prezintă riscuri pentru consum dar nu respectă condițiile de potabilitate”,  faptul că DSP a săltat autorizația pentru sistemul de distribuție ar trebui să conducă la închiderea a zeci de firme din Slobozia. Pentru că în lipsa apei potabile curente, restauratele, cofetăriile sau fabricile de lapte ar trebui închise urgent. Adică, mai pe înțelesul lui Pană de la Sanepid, dacă a apucat să mănânce un rahat trebuie să-l mănânce până la capăt, fie că-i place sau nu. Este exclus ca băieți cu halat să pună lacătul pe capitala de județ. Asta este un fapt pe care până și Pană îl înțelege. Nu poți să închizi tot orașul doar pentru că ți s-a năzărit ție să latri la comandă și să dai din coadă. Dar dacă ai apucat să emiți o decizie tembelă este musai să și o aplici. Dacă apa nu este potabilă atunci trebuie să se vină cu lacătul peste tot. Trebuie declarată starea de urgență, trebuie informat guvernul iar locuitorii trebuie aprovizionați cu sacaua. Logic, Ionașcu trebuie musai să pună lacătul pe țeavă și să închidă robinetul, nu cumva să bea poporul apă contaminată și să crape. Și dacă admitem că scenariul generat de decizia lui Pană de vineri este absurd este musai că cineva trebuie să fie tras de mânecă rău de tot. Căci dacă lasă lucrurile pe jumătate făcute, Pană și cei care au semnat adresa prin care trebuie închis robinetul de la Urban sunt buni de băgat la zdup. Pentru că fie apa nu e bună și Urbanul ne otrăvește cu voie de la DSP, fie apa e bună și DSP se joacă de-a autorizarea. Privite din această perspectivă evenimentele de la sfârșitul săptămânii trecute capătă exact conotația care se întrevedea. Ne aflăm în fața unor comportamente instituționale aberante, în care de dragul unor lupte politice intestine o instituție publică, respectiv Direcția de Sănătate Publică, a ajuns să joace țurca cu nervii populației, să inducă panică și să facă jocuri de culise. De aceea cred că ancheta DNA cu privire la alimentarea cu apă a Sloboziei ar trebuie extinsă nițel și la DSP, instituție care fie ne intoxică deliberat, fie ne sperie electoral. Și într-un caz și în celălalt se ajunge la pușcărie.

Direcția de Sănătate Publică a anulat astăzi autorizația sanitară de funcționare a sursei subterane de alimentare cu apă a Sloboziei. Decizia este motivată de faptul de faptul că s-au constat încălcări ale normelor de igienă și depășiri la indicatorii de potabilitate, fără a se menționa care sunt aceia. De asemenea se invocă reclamați de la cetățeni și nerespectarea condițiilor de conformare stabilite la eliberarea autorizației, mai exact extinderea perimetrelor de protecție severă. DSP a stabilit că livrarea de apă va continua dar apa va fi furnizată ca menajeră și nu potabilă. De fapt problema rămâne în suspensie. Dacă apa din sursă subterană este un pericol pentru sănătatea populației ar trebui sistată furnizarea, ceea ce nu s-a întâmplat. Furnizarea și taxarea apei ca menajeră va avea un singur rezultat. Măsura va aduce pierderi importante în contul Urban prin scăderea prețului de furnizare. Adică alte găuri care, la un moment dat vor fi astupate tot din buzunarele cetățenilor. În rest lucrurile vor rămâne neschimbate, populația va continua să bea apa afectată de calitatea rețelelor dar va plăti ceva mai puțin pentru același serviciu. Restul e doar gargară. Ar fi totuși interesant de aflat cum s-a dat autorizație pentru respectiva investiție și cine ar trebui să înfunde pușcăria pentru asta, dacă documentul s-a eliberat nelegal. Vom reveni.

“Capitalism – reteta noastra secreta” a fost difuzat de Arte, in Franta, de ziua nationala a Romaniei. Realizat de Alexandru Solomon, filmul este o serie de interviuri cu cei considerati primii capitalisti ai Romaniei: Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, George Padure, Ioan Nicolae. Ei au in comun fie afacerile cu statul, munca in comert exterior inainte de revolutie, care insemna implicit, dupa cum explica Voiculescu, si colaborarea cu securitatea. Pelicula intra in intimitatea milionarilor/miliardarilor romani si prezinta imagini inedite cu acestia, realizand portrete in detaliu ale acestora. Filmul poate fi vizionat aici.

Ce ar vedea Ceausescu dupa 20 de ani de la indepartarea lui in Romania anului 2009? Acesta este pretextul de la care porneste filmul si de la intrebarea lui Nicolae Ceausescu: “De cand acesti tradatori m-au executat, cine sunt noii lor stapani?”

Primul dintre ei, Dan Voiculescu, care apare cu un interviu acordat unui post de televiziune anglo-saxon, american probabil, in care vorbeste despre banii Securitatii si despre locul in care se afla ei: in conturile firmei Crescent din Cipru. Cele mai importante declaratii ale sale:

  • Cine a construit capitalismul roman asa cum este el, dupa 20 de ani, in conditiile in care Voiculescu scrie intr-o carte ca “un sistem corupt a fost inlocuit de un alt sistem corupt, nomenclatura a fost inlocuita de o alta, iar mediocrii domina scena tranzitiei”? “A existat si in Romania o categorie din care faceam si eu parte, care lucra pentru multinationale in perioada comunismului. Asta le-a permis sa vada capitalismul inainte de venirea lui in Romania, inainte de asimilarea metodelor de lucru occidentale, fara a parasi tara. Aceasta categorie de persoane reprezinta principala categorie si este cea pura, reala, capitalistii romani“.
  • El povesteste ca revolutia din ’89 l-a prins in functia de director general al firmei Crescent din Cipru, cu un salariu fabulos pentru acele vremuri, de 5.000 de dolari. “Compania noastra a lucrat in stransa colaborare cu o companie de comert exterior creata legal de statul roman, care si ea era foarte serioasa. Dar care apartinea securitatii statului. Si asta inseamna ca am lucrat cu toate institutiile statului, inclusiv cu securitatea. Iar daca ai lucrat cu aceasta companie erai considerat automat ca ai lucrat cu securitatea. Dar trebuie stiut ca securitatea era singura institutie care acorda o autorizatie pentru acest tip de intreprindere“.
  • Compania Crescent pentru care lucra Voiculescu era inregistrata intr-un paradis fiscal in Cipru, se arata in film. In 1990, guvernul roman a angajat experti inspectori financiari canadieni pentru a da de urma conturilor securitatii. Cautau 2 miliarde de dolari disparute.

La fortune de diable, 1991: este un interviu acordat de Voiculescu, in care vorbeste despre fondurile securitatii.
Reporter: In timpul comunismului ati acumulat zeci de milioane de dolari. Unde sunt ele?
Voiculescu: Acesti bani sunt in conturile Crescent din Cipru. Toti acesti bani, profitul net sunt in conturile firmei Crescent in Cipru.
Reporter: Care estimati ca e valoarea companiei (n.r. Crescent)?
Voiculescu: Nu stiu, este un secret, in mod normal? Pentru ca daca e un secret, nu va spun.
Reporter: Puteti sa-mi spuneti daca vreun ban din aceste profituri au fost indreptate spre conturi speciale, dupa caderea regimului ceausescu?
Voiculescu: Nu, domnule.
Reporter: Niciun penny?
Voiculescu: Niciun singur banut.

  • Voiculescu spune ca expertii canadieni le-au spus autoritatilor romane ca Voiculescu trebuie arestat si adevarul despre conturile securitatii vor iesi la lumina. I-am iertat pe canadieni, spune Voiculescu, care sustine ca pentru aceasta afirmatie a expertilor, daca ii dadea in judecata, ar fi castigat procesul.

Realizatorii peliculei se intreaba mai departe, dupa cazul Voiculescu, despre cum s-a construit capitalismul in Romania si prin ce metode banii statului au devenit capital privat. Banii din comertul exterior au fost deturnati tocmai de aceia pusi sa ii pazeasca, de cei mai de incredere, care si-au inceput cu ei propriile afaceri, se arata in comentariu.

Ioan Niculae, patronul InterAgro are tot experienta muncii in comertul exterior si chiar munca in Securitate. Timp de trei ani si jumatate, cand avea 24-25 de ani, a lucrat pentru politia secreta a regimului comunist. Pana in 1980.

  • Putem spune ca oamenii securitatii si-au impartit zonele economice pe care sa le controleze?, este intrebat. “Am lucrat pentru securitate pana in 1980, aveam 24-25 de ani, am lucrat 3 ani si jumatate si am plecat in comert exterior. Cine era suficient de matur si poseda capitalul necesar pentru a demara o afacere la revolutie? Cei care, ca si mine, aveau intre 35 si 45 de ani in 1989. Vrand nevrand, noi am trait intr-un sistem. Ce sa fi facut dupa revolutie? Sa ne retragem, sa disparem? Sa fiu facut vinovat doar pentru ca am lucrat intr-o companie comunista de comert exterior? Care este problema?”, raspunde acesta.

Rasfatatul inceputului anilor ’90, George Padure, isi marturiseste dezamagirea de a fi cazut in uitare si de a nu fi reusit sa faca bani multi. Pentru ca nu a vrut sa apartina grupurilor care imparteau banii, de fapt, spune el. Copil de nomenclaturist, tatal lui a fost primar al Constantei pe vremea comunistilor, a fugit in Belgia intr-o vreme cand era suficient sa isi spuna numele – zice Padure in film – pentru a obtine avantaje. Dar tatal lui a fost “unul dintre activistii cuminti”, care n-a acceptat sfatul sotiei de a face ceva pentru a avea si ei o “cosmelie”, pentru ca voia sa puna capul pe perna linistit noaptea. Insa fiul lui s-a intors cu 4 milioane de dolari din Belgia pentru a-si deschide afacerile intr-o “economie perfect instabila”. “Unoeri ma simt jenat ca n-am reusit sa castig atatia bani precum altii. (…) Eram preferatul vremii”, se lamenteaza Padure, acum e cazut in uitare.

Tender, Vantu, Dan Ioan Popescu
– imaginile prezentate de televiziuni cu ei chemati in fata anchetatorilor si concluzia raportului pe justitie din 2009 al Comisiei Europene care noteaza faptul ca niciun caz de mare coruptie nu si-a primit sentinta. Cateva imagini cu oameni pagubiti la FNI. “Justitia este foarte agitata, nu ajungem niciodata la fondul problemei, din cauza viciilor de forma”, este comentariul filmului.

Povestea de succes in afaceri a lui Dinu Patriciu ocupa o parte extinsa a peliculei. In februarie 1990 a creat prima firma privata din Romania, Alpha, un birou de arhitectura, iar primul milion l-a facut un an mai tarziu, din cateva proiecte imobiliare pe niste terenuri pe care le detinea, care au fost vandute unor “antreprenori cu viziune”.

  • Filmul prezinta povestea privatizarii Rafinariei Vega, a Petromidia, povestea datoriilor si banii pe care i-a platit Dinu Patriciu si mentioneaza faptul ca datoria de 571 de milioane de dolari trebuie platita statului pana in 2010. In plus, aminteste ca Libia avea o creanta de 85 de milioane de dolari pentru lucrari facute de Petromidia pe vremea lui Ceausescu, o creanta pe care a recuperat-o Patriciu.
  • N-a fost o operatiune imorala, ci una comerciala, spune Patriciu despre aceasta afacere. Probabil e prima operatiune de anvergura de achitare a unei datorii a statului catre el insusi. Dar daca statul era un mai bun negociator? intreaba realizatorul filmului. “Statul nu dispunea de resursele intelectuale sa fie un mai bun negociator. Functionarii din comunism si-au pastrat posturile, nu aveau suficienta experienta in economia libera. Dar capitalismul e imoral. Exista o mitologie pe dos a succesului: nu poti sa ai succes decat daca furi“.
  • Patriciu surprinde evolutia capitalismului romanesc prin desen, intai un rechinas, apoi o balena, in final o caracatita. Si marturiseste ca s-a distrat bine.

Gigi Becali e prezent si el in film, ca o evolutie de la arestare pana la a deveni europarlamentar si destul de stigher in hemicilul de la Strasbourg, in timp ce povestea lui Dan Diaconescu si a postului OTV este considerata si ea simbolica pentru modelul de capitalism romanesc.

“Oamenii au reinceput sa ii aprecieze pe securisti, si-au dat seama ca sunt inteligenti si ca au reusit”, este concluzia de final a lui Dan Diaconescu. “Romanii s-au obisnuit si cu coruptia, si cu faptul ca hotii scapa nepedepsiti si au ajuns sa le para rau ca n-au facut (furat) si ei”.

Asa ca si Ceausescu, personajul care face calatoria in Romania la 20 de ani de la caderea sa ar fi multumit. Multumit ca aceia care au lucrat in comertul exterior au reusit si ca pot exporta modelul lor de capitalism.

Deși nu mai aveam nevoie de elemente suplimentare care să-i definim personalitatea președintele PSD Silvian Ciupercă ne-a făcut un cadou și și-a dat săptămâna trecută întreaga aramă pe față. Cu ocazia scandalului declanșat de GSE la Spitalul Județean (de GSE și nu de organele de control de la CJI care la ordinul Nașului tolerează hăcuirea patrimoniului public) marele demagog din fruntea județului și-a administrat singur un sut în dorsal. Prins cu spatele la zid, Ciupercă era obligat să sesizeze poliția și Parchetul cu privire la fapta lui Olaru, care folosindu-se de înscrisuri false a determinat închirierea unui teren din patrimonial public către  firma cumnatului juristului de la Spital, a indus în eroare primăria Slobozia, care a autorizat ilegal o construcție și a păcălit o bancă. În loc să facă ceea ce orice om de bun simț ar fi făcut, Ciupercă a preferat să pună batista pe țambal. Nici după publicarea articolului nostru,  marele om politic născut din concubinajul vinovat al corectitudinii cu cinstea (ambele fiind de gen feminin procesul de naștere a omului politic a fost evident influențat) n-a mișcat un deget măcar pentru restabilirea legalității la Spital. Abia după 16 zile, timp în care s-a ascuns pe sub birourile subordonaților, marele om politic a emis un comunicat de presă în care nici măcar nu a avut bunul simț să explice detaliat cum s-a descoperit golănia de la spital. A stabilit el că actuala conducere a spitalului trebuie să dreagă busuiocul penal al lui Olaru și a închis cazul. Urmează să vedem ce va spune ancheta penală declanșată la sesizarea GSE și în care Ciupercă este vedeta de necontestat. Demagog de excepție, Ciupercă nu s-a limitat însă doar la a ține de șase la managementul penal al lui Olaru. Zgâriat pe obrazul său curat dar gros de faptul că i-am readus aminte de afacerea Boromir, domnul Ciupercă a sărit de 7 metri în sus și ne-a remis un drept la replică nesimțit de-a binelea. Mizând greșit pe lipsa noastră de memorie, Ciupercă susține că n-a avut nicio treabă în afacerea Boromir, când elevii ialomițeni au primit vreo 60 de grame de biscuiți în loc de 80 de grame cum le dădea dreptul legea. Că domnul Ciupercă minte ordinar, demonstrăm în pagina 3. Și precizăm că Marele Cinstit și Competent din fruntea PSD mizează pe faptul că în 2005 a secretizat cu voie de la bec documente care ar fi trebuit să-l trimită după gratii și pe el și funcționarii din subordinea sa care au mânărit contractul cu Boromir și caietul de sarcini aferent licitației. Mizează prost. Dacă Cazacu, pe atunci prefect și autor al sesizării penale a înghițit ca pelicanul o rezoluție ticăloasă a unui procuror naiv și n-a atacat-o în instanță, GSE nu va înghiți așa ceva. Așa că tocmai ce ne pregătim ca în calitate de contribuabili să-l scoatem pe profesorul de demagogie Silvian Ciupercă la tablă. Nu de alta, dar încă patru ani cu el la CJI nu știm dacă mai înghițim. Ne-ar trebui prea multă lămâie.