Thursday, July 31st, 2014

 Ialomiţa se pregăteşte de zor pentru delimitarea colegiilor electorale. Având în vedere numărul de locuitori, partidele politic vor avea dreptul la 4 colegii electorale şi 6 parlamentari. Listele de propuneri, varianta modernă a cutiei Pandorei, au fost deschise săptămâna trecută. Primarii, cheia viitoarelor succese electorale.

 Colegii pana la 13 iulie

În ciuda ameninţărilor de amânare a alegerilor din toamnă, partidele locale şi-au luat în serios sarcinile trasate de la centru şi şi-au împărţit tovărăşeşte judeţul. Deşi graniţele nu au fost delimitate oficial, cele 4 colegii electorale din Ialomiţa îşi vor avea epicentrele la Feteşti, Slobozia, Căzăneşti şi Urziceni. Cele 4 zone urmează a oferi Ialomiţei viitori 4 deputaţi de Ialomiţa şi cei doi senatori la care are dreptul. Fiecare partid are dreptul să propună un singur candidat pentru fiecare colegiu electoral. Candidaţii care câştigă 50% plus 1 din voturile valabil exprimate la nivelul colegiului in care candidează, primesc un mandat. Voturile tuturor candidaţilor unui partid sunt însumate si folosite in scopul determinării numărului de mandate la care are dreptul fiecare partid, după un algoritm proporţional identic cu cel folosit in prezent. Deşi nu a fost stabilit, termenul final pentru finalizarea propunerilor trebuie să preceadă 13 iulie, dată la care Guvernul va prezenta oficial colegiile uninominale din fiecare judeţ. Până în acest moment nici unui dintre şefii partidelor politice locale nu a definitivat lista celor 6 candidaţi pe care are dreptul sa îi propună.

 Liste incomplete, lupte de culise

Deşi fiecare dintre partidele politice locale vehiculează nume, în fapt, fiecare dintre liderii politici locali caută cu disperare nume cu notorietate care să confirme sau să dinamizeze procentele obţinute la alegerile locale. Potrivit declaraţiilor oficiale, PSD are pe lista sa două nume certe. Pe Marian Neaşcu, fost director de campanie al lui Gabi Ionaşcu, şi pe Alecsandu Stiucă, deputat în funcţie. La PDL, lista cuprinde 4 nume, nici unl confirmat oficial, în lipsa unui şef care să-şi asume responsabilitatea unei declaraţii: Marian Hoinaru, Marius Hoinaru, Ion Mitrică şi Cazacu Marinică.  La PNL, după cum deja s-a publicat în presa locală, preşedintele PNL Petre Gheorghe a reuşit să înlăture printr-o lovotură de palat pe Cristina Pocora de pe lista pentru colegiul Feteşti, adjudecându-şi acest fotoliu în lipsă, Iar restul candidaţilor vehiculaţi, mai puţin cel al primarului de Urziceni Consantin Sava sunt, deocamdată, no name-uri fără rezonanţă pe scena politică locală. Cât despre strategia de campanie, ea poate fi rezumată de declaraţia preşedintelui PSD Ialomiţa, Silvian Ciupercă, al cărui partid a obţinut cele mai bune rezultate la alegerile locale „Selecţia candidaţilor si procedura de lucru este in curs. Vorbim despre candidaţi care şi-au exprimat această intenţie. Urmează să urmărim foarte atent condiţiile de selecţie pentru candidaturi şi, bineînţeles, în funcţie de acele condiţii şi de criteriile pe care le-am stabilit, să vedem dacă vor candida sau nu.”

Primarii, noii Iuda ai alegerilor din toamnă

Într-o traducere exactă, declaraţia preşedintelui Ciupercă înseamnă că locurile pe listele de partid pentru deputaţi şi senatori urmează să fie obţinute în funcţie de capacitatea financiară a celor care se înscriu. Situaţia e valabilă indiferent de partid, iar discuţiile de moment se axează în jurul sumelor care urmează a fi investite pentru campanie.

Totuşi, acesta nu este singurul motiv pentru care listele continuă să rămână deschise. Pentru că dincolo de analizele privitoare la şanse pe care stafurile de campanie le fac privind cu coada ochiului la rezultatele alegerilor locale, acestea trebuie să aibă în vedere şi preţurile nominale ale primarilor. Potrivit unor surse mai bine informate decât noi, hitul acestei veri va fi: „Cât îmi dai să te fac deputat!?” Iar doritori sunt mulţi, pentru că în campaniile locale costurile au fost mari şi golurile se cer acoperite. Şi cum în politică nu există garanţii, situaţia se cere atent cântărită, iar doritorii trebuie să-şi cântărească îndelung buzunarele dacă vor să le ajungă până în toamnă.

 

Out-siderii, o ameninţare generală

Şi pentru ca tabloul să fie complet, pe lângă capcanele deja existente, trebuie avute în vedere două noi ameninţări. Prima o reprezintă ex-baronul Gheorghe Savu, cel care a reuşit performanţa de a aduna 5000 de semnături în mai puţin de o lună şi a declarat că are la degetul mic jumătate dintre primarii din judeţ, trecuţi, prezenţi şi viitori. Iar cea de-a doua, poate de mai mici dimensiuni, dar la fel de deranjantă o reprezintă actualul deputat Dan Grigore, transferat pentru a treia oară în 4 ani de la PD-L la PC şi care a declarat săptămâna trecută într-o conferinţă de presă că îşi doreşte să rămână deputat de Ialomiţa. Şi, deşi timpul e scurt, numărul intruşilor ar putea să crească pentru că legea face loc destul, daca balta are peşte de calitate. Ceea ce nu pare să fi luat nimeni în calcul e insă faptul că, potrivit rezultatelor de la alegerile locale, electoratul deja şi a exprimat preferinţele. Potrivit acestora, PSD are dreptul sa spere la  doi deputaţi în colegiile electorale din Slobozia şi Căzăneşti, iar PD-L, la alţi doi pentru Feteşti şi Urziceni. La care se adaugă, evident, cate un senator pe post de bonus. Restul vor trebui să aştepte alegerile din 2012.

 

Aşa cum promiteam în numărul trecut al ziarului, continuăm serialul dedicat situaţii constate la nivel judeţean în privinţa gestionării gunoiului. Reamintim că, potrivit informaţiilor oficiale, în acest moment în Ialomiţa se desfăşoară 5 proiecte de gestiune a deşeurilor, finanţate prin Phare CES 2004 şi Phare CES 2005, aflate în diferite faze de execuţie, majoritatea pe hârtie. Între ele există însă şi un exemplu de reuşită. Relativă şi ea, ca mai toate reuşitele administrative din România. Este vorba despre proiectul de la Amara, care reuneşte sub un titlu ambiţios, toate neajunsurile provocate de transformarea peste noapte a unei comune, Amara, într-un oraş obligat să răspundă standardelor europene în domeniu.

 

Amara, exemplul unui eşec reuşit

Titlul complet al proiectului de gestionare a deşeurilor de la Amara este „Îmbunătăţirea sistemului de salubritate. Colectare şi gestionare a deşeurilor în oraşul Amara în vederea reabilitării mediului, protejării sănătăţii populaţiei şi creşterii calităţii vieţii în cadrul comunităţii.” Însă proiectul de la Amara, în valoare de 355 de mii de euro nu rezolvă, practic, decât o parte dintre problemele legate de gestiunea deşeurilor. Primarul oraşului Amara, Victor Moraru: „Contribuţia locală la proiect este de 10 la sută. Cu aceşti bani vom avea două autogunoiere, un transcontainer şi un  autocamion. Vom achiziţiona 2300 de pubele şi saci de plastic pentru separarea deşeurilor. Şi 42 de containere care deja au fost achiziţionate. Fiecare curte va avea o pubelă pentru colectarea deşeurilor, maşina va trece o data-de două ori pe săptămână, iar deşeurile menajere vor fi ridicate. A fost un serviciu dorit şi cerut de populaţie. Pentru asta se înfiinţează o taxă.”

Taxa, potrivit studiului făcut de către autorităţi, este de 1 euro pe persoană. O sumă pe care locuitorii sunt obligaţi să o plătească pentru ca serviciul să poată funcţiona. Din păcate, în ciuda asigurărilor pe care le oferă primarul localităţii Amara, în oraş oamenii susţin că taxa este mare şi că nu o vor putea plăti nici dacă îşi doresc. „De unde să plătesc. Am trei copii, un singur salariu. La 5 inşi, câţi suntem, se duce dintr-un foc o sută cincizeci de mii. Şi-apoi, eu mă compar cu ăla care are cai, vaci…Eu stau la bloc!” ne explică unul dintre cetăţenii întâlniţi la intrarea în primărie. Autorităţile sunt însă optimiste… Şi caută în continuare soluţii: „Un serviciu nou înfiinţat costă. Dar n-avem ce să facem. Asta e direcţia în care trebuie să mergem: către un mediu mai curat. Aşa, toată lumea plăteşte pentru că poluează. Ne gândim însă să operăm diferenţieri între cei care produc doar deşeuri menajere şi cei care produc şi deşeuri animale.”

 

11 hectare de gunoi la oraş

Din păcate, de la teorie la fapte, calea este tot atât de lungă ca la început. Pentru că, indiferent care va fi soluţia abordată de către autorităţi, problema gunoiului rămâne. Iar la Amara ea se întinde pe 11 hectare. Deşi este oraş, Amara rămâne în continuare o comunitate rurală, care produce ceea ce numim în mod generic gunoi de grajd. Atât de mult încât cele două platforme de gunoi de la marginea oraşului se întind una pe 7 hectare şi cealaltă pe 4. De fapt, suprafeţele acoperite de gunoaie şi resturi menajere din jurul oraşului Amara sunt mai mari, dar anual, pentru limitarea efectelor, primăria cheltuie 800 de milioane de lei pentru comasarea gunoiului. Evident, şi aici există soluţii pe hârtie. Adică proiecte. Pentru a scăpa de gunoiul care a ajuns să acopere câmpurile din jurul oraşului, autoritatea locală încearcă să acceseze un nou proiect cu finanţare europeană. Finanţarea, în valoare de 65 de mii de euro, a fost obţinută şi aşteaptă licitaţia. Concret, proiectul va permite închiderea gropilor de gunoi existente şi realizarea unei rampe pentru gunoiul de grajd. Evident însă, primarul Victor Moraru nu poate avansa un termen ferm pentru acest nou proiect: „Amara nu va putea niciodată să rezolve problemele majore cu care se confruntă cu fonduri proprii. Şi nici soluţiile guvernamentale nu sunt cele mai sigure. Politicienii vin şi pleacă, există riscul ca proiectele să fie blocate şi să rămână aşa. Singura soluţie sunt banii europeni.”

 

Realitatea care omoară normele europene

Potrivit legislaţiei europene asumate de România, platformele de gunoi betonate ar trebui să devină operativ până la finele anului 2011. Însă în teren, realitatea este dezastruoasă. Nu numai că locuitorii zonelor rurale continuă să arunce gunoiul oriunde, fără a fi deranjaţi în vreun fel de către autorităţi, dar nici acolo unde acest lucru se întâmplă, nu există schimbări majore. La Amara, de exemplu, în aşteptarea serviciului plătit, tomberoanele de gunoi din localitate au devenit neîncăpătoare, iar primăria nu are nici un angajat disponibil pentru a colecta aceste deşeuri. Şi nici proiectul pe care autorităţile locale tocmai l-au finalizat nu se simte prea bine. Deşi licitaţiile au fost ţinute de câteva ori, până acum Amara nu a găsit nici un doritor care să-i vândă un autocamion pentru deşeuri, iar licitaţia pentru pubelele stradale a fost contestată, generând un blocaj de aproape 5 luni. În aceste condiţii, din poziţia lui Stan Păţitu’, primarul din Amara declară că indiferent cât de mult se vor strădui colegii săi implicaţi în proiecte similare la nivelul celorlalte zone din judeţ, cei care au pierdut trenul, nu îl vor mai prinde niciodată. „Cine se apucă acum de un program de gestionare a deşeurilor sau cine nu va reuşi să îndeplinească condiţiile impuse în cadrul proiectelor aflate în derulare, nu mai are nici o şansă să o facă înainte de 2011. ”

Cine sunt cei care sunt pe cale să piardă definitiv acest tren şi o fac cu o inconştienţă administrativă greu de egalat, vom afla împreună în numărul viitor al ziarului.

Două noi cazuri de scarlatină confirmate oficial zilele acestea susţin teoria conform căreia autorităţile sanitare, reprezentanţii grădiniţelor şi medicii de familie nu reuşesc să ţină sub control această boală care afectează cu precădere populaţia preşcolară. Cazurile confirmate au fost înregistrate la grădiniţa de la Tribunal, acolo unde la sfârşitul lunii ianuarie au fost confirmate 3 cazuri, dar şi la grădiniţa de la Poliţie, acolo unde medicii au confirmat la sfârşitul lunii martie un nou caz. Oficialii grădiniţei exclud orice responsabilitate şi refuză să informeze părinţii cu privire la pericolul pe care îl reprezintă boala.

 

Grădiniţele, ofensate de acuzaţiile care li se aduc

Primul caz de scarlatină, semnalat ca atare de către Gazeta de Sud-Est a fost înregistrat oficial la Grădiniţa nr. 2, la sfârşitul lunii ianuarie. La vremea respectivă directoarea grădiniţei, Georgeta Tudor, declara că au fost luate toate măsurile necesare şi că virusul a fost izolat: „Cine a sesizat, să-şi ia copii acasă. Scarlatina este o boală contagioasă, dar ce ni s-a întâmplat nouă, se putea întâmpla oricui.(…) În cazul altor 4 copii, cărora li s-au recoltat exudate faringiene, s-a constatat că aceştia sunt purtători de streptococ, dar nu manifestă boala. Şi aceştia s-au întors în comunitate.. Noi am făcut tot ce depindea de noi” declara directoarea atunci. La două luni distanţă, deranjată de insistenţa noastră, doamna Georgeta Tudor ne-a declarat: „Ceea ce aţi scris la ziar nu sunt decât nişte minciuni ordinare, nu am ce discuta cu dumneavoastră, duceţi-vă la Inspectorat.” Acelaşi tip de reacţie l-a avut şi directoarea grădiniţei de la poliţie, solicitată să comenteze existenţa cazului de scarlatină raportat de către Autoritatea de Sănătate Publică. După ce a negat existenţa virusului în grădiniţă doamna Nina Zăinescu a sfârşit prin a confirma existenţa unui caz, declarând însă că nici unul dintre responsabilii grădiniţei nu poate fi făcut responsabil: „Copilul care a contactat virusul a fost retras de la grădiniţă şi tratat la domiciliu. Noi nu suntem vinovaţi, e un virus aeropatogen, poate fi luat de oriunde. Eu îi rog pe medicii de familie să dea scutire pentru zilele în care copii lipsesc şi să precizeze clar diagnosticul atunci când permit revenirea copiilor în comunitate. Iar avizul epidemiologic să nu îl dea în absenţa copiilor.”

Nici una dintre directoarele intervievate nu a vrut însă să explice de ce părinţii nu au fost informaşi cu privire la pericolul potenţial pe care îl reprezintă virusul. Conştientă însă de implicaţiile unei posibile epidemii, Nina Zăinescu anunţă de o săptămână printr-o hârtie lipită de geamul grădiniţei că „Începând de azi, 2 aprilie, 2008 nu au acces în comunitate copii care tuşesc, au roşu în gât şi  au tratament”.

ASP-ul  admite existenţa pericolului

Potrivit informaţiilor centralizate de către ASP, numărul cazurilor de scarlatină înregistrate în acest an în grădiniţele din judeţ este mai mare decât în perioadele similare din anii trecuţi, fapt care ar putea reprezenta un pericol. Dar, susţine dr. Mihaela Dumitrescu, director adjunct al ASP, e prea devreme pentru a se pronunţa cineva în această privinţă: „Scarlatina nu e o boală eradicată. E un virus care apare în fiecare an. E drept, ca numărul de cazuri înregistrate până în prezent e mai mare, dar nu există o procedură standard care să ne permită să luăm masuri drastice. Putem vorbi de un focar de infecţie în cazul în care apar 5 cazuri în acelaşi timp… sau avem 20-30 de copii infectaţi odată… În cazurile raportate am solicitat măsurile care se impun, respectiv prelevarea de exudate faringiene şi tratament chimio-profilactic pentru cei care au intrat în contact cu cel infectat.”

 

Inconştienţa complicităţii

Ceea ce nu explică nimeni este modul în care devine posibilă răspândirea virusului după ce copii sunt diagnosticaţi. Scenariul e clasic. În lipsa unei alternative, părinţii acceptă sugestia de a nu declara boala copiilor şi îi readuc bolnavi în comunitate. Unul dintre părinţii ai cărui copil a fost diagnosticat cu o „scarlatină de manual” la Bucureşti spune că sugestia a fost făcută chiar de medicul de familie: „Mi-a spus că ar fi mai bine să îl ţin acasă trei zile, să îl tratez cu antibiotice şi apoi să îl duc la grădiniţă fără să mai spun de ce e bolnav… Nu mi-a venit să cred când am auzit!!” Acceptată aproape fără rezerve din cauza costurilor ridicate pe care le presupune spitalizarea la Bucureşti, această metodă are, dincolo de riscurile la care sunt supuşi copii sănătoşi din grădiniţă, şi neajunsul de a afecta pe termen lung copii infectaţi. Printre riscurile cele mai frecvente în cazul unui tratament neadecvat se numără, susţin specialiştii Spitalului Judeţean, şi afecţiunile renale, care pot avea uneori efecte ireversibile. De asemenea, susţin medicii SJ susţin că numărul cazurilor diagnosticate este mult mai mare, dar grădiniţele încearcă să limiteze acest fenomen camuflându-l sub boli necontagioase.

Oficial în Ialomiţa, de la începutul anului au fost confirmate 15 cazuri de infectare cu virusul scarlatinei. Cele mai multe au fost confirmate la Grădiniţa nr. 2 de la tribunal, 4 cazuri in 4 luni, dar cazuri similare au fost înregistrate şi în mediul rural. Inexistenta unor soluţii concrete perpetuează o stare de fapt generală la care părinţii devin cu sau fără voia lor complici. Şi asta în condiţiile în care costurile pentru un tratament adecvat în cazul acestei boli depăşesc 10 milioane de lei, iar cei afectaţi direct sunt în principal copiii.