În anul 1950, în închisoarea de la Piteşti, comuniştii au inventat cea mai cumplită formă de tortură. Deţinuţii schingiuiţi de alţi deţinuţi cu o cruzime inimaginabilă se autodemascau pentru fapte imaginare. Sub pretextul reeducării, deţinuţii politici încarceraţi la Piteşti au fost forţaţi să îşi mănânce excrementele, să se pupe în fund reciproc sau să afirme despre ei şi părinţii lor că s-au născut şi au trăit în incest. Teroarea inimaginabilă a durat aproape patru ani. În urma unor anchete făcute de ochii lumii, ţapul ispăşitor a fost găsit în persoana unui scelerat pe nume Eugen Ţurcanu, student legionar. A fost singurul care a plătit pentru crimele ordonate şi organizate de comuniştii lui Dej. Unul dintre iniţiatorii sistemului criminal de represiune de la Piteşti a fost generalul de securitate bolşevic Alexandru Nicolschi, care a murit în 1992 la Bucureşti încasînd pensie grasă de la statul român, probabil pe baza principiului contributivităţii, pentru meritul de a fi trimis la moarte prin schingiuire mii de români.

În noiembrie 1985, se stinge în închisoare dizidentul Gheorghe Ursu. Arestat pentru răspîndirea unor materiale duşmănoase prin intermediul postului de radio Europa Liberă, Gheorghe Ursu a avut parte de un tratament similar cu cel aplicat în anii 1950 la închisoarea Piteşti deţinuţilor politici. În celula sa din arestul DSS au fost introduşi doi deţinuţi de drept comun care aveau misiunea să smulgă de la Ursu declaraţii complete cu privire la persoanele pe care le-a întâlnit în excursiile sale şi despre cei care l-au ajutat să scoată din ţară materialele difuzate la Europa Liberă. Metodologia aplicată de anchetatori este similară cu cea patentată de Nicolschi în anii ’50. Bătut crunt la anchetă de călăii săi Mihai Creangă şi Tudor Stănică şi “frăgezit” în celulă de cei doi golani ai securităţii, Gheorghe Ursu se stinge din viaţă în noiembrie 1985. Diagnosticul oficial al morţii a fost atac de cord. În realitate, Ursu a decedat ca urmare a multiplelor leziuni interne cauzate de bătăile crunte ce i-au fost administrate. Jurnalul dizidentului ţinut vreme de 40 ani nu a fost recuperat de familie nici pînă ân ziua de astăzi.

În 1990, regimul lui Ion Iliescu permite redeschiderea dosarului Ursu. În urma unei plângeri a urmaşilor, cazul este preluat de procurorul militar Dan Voinea, care în câteva săptămâni inifirmă soluţia dată în 1985 şi începere cercetările pentru infracţiunea de crimă cu premeditare. Printre suspecţi se află şi cele două lichele bolşevice Stănică şi Creangă. După 13 ani de anchete, timp în care ca şi în dosarul revoluţiei procurorul Voinea a fost dat de-o parte din achetă de regimul Iliescu şi repus în drepturi de regimul Constantinescu, s-a ajuns la un verdict. Cum s-a materializat el explică într-un interviu acordat revistei Acum Andrei Ursu, fiul dizidentului:

“A avut vreunul din prieteni de suferit de pe urma arestarii lui Babu ?

Nu. Citiva s-au speriat insa, lucru firesc. Nina Cassian a ramas din cauza asta in Statele Unite.  Dar nici unul n-a fost intrebat, si nicidecum anchetat, din cite stiu eu, in legatura cu jurnalul tatei.  Uite ce s-a-ntimplat: in viziunea securistilor, e clar ca Babu era un personaj periculos. Printre altele, ii interesa episodul “pusca cu luneta” din jurnal. Tata discutase si cu mine posibilitatea procurarii pieselor pentru o arma, si aducerea lor, una cite una, cu ocazia diverselor excursii in strainatate (avusesem si eu ocazia sa calatoresc, cu lotul de inot). In fine, a fost mai mult o idee abstracta decit un plan; dar cred ca tata ar fi facut-o, daca ar fi avut posibilitatea; imi spusese: “chiar daca sint prins, ar merita: mor eu, dar poate scapa 20 de milioane de paranoicul asta”…  Asa ca in jurul lui, securistii incercau sa descopere un intreg lant clandestin de rezistenta; prea avea multi prieteni; si unii – destul de cunoscuti.  Dar tot ce era scris in jurnal, dupa lege, nu putea fi un cap de acuzare impotriva altora.  Securistii aveau nevoie de declaratii semnate.  Asta ii cereau inca din timpul anchetei in stare de libertate, din ianuarie – iunie 1985.  Si fiindca tata nu a cooperat, l-au arestat, ca sa obtina acele declaratii “cu alte mijloace”. Iulian Vlad scria pe o fila din dosar, in iunie ‘85: “ce ramine pentru instanta, daca paginile de jurnal, prin natura lor, nu pot fi folosite?”  Tata stiuse ce se va putea intimpla. Il amenintasera cu bataia, cu moartea; cu repercusiuni asupra noastra, a familiei.  Asta din urma l-a durut cel mai tare.  A venit intr-o seara de la ancheta mai abatut ca oricind; ne-a cerut sfatul, punindu-ne in garda. I-am spus ca sintem in intregime alaturi de el. Ne-a spus ca orice-ar fi, nu putea sa-si toarne prietenii: “asta nu pot s-o fac; n-as mai fi eu insumi”.  Chiar daca ii cereau sa scrie doar citate din jurnal, a refuzat sa dea declaratii despre prieteni, stiind ca astfel i-ar pune in pericol. N-a facut-o nici in timpul arestului, sub tortura.  Martorii de la procese – fosti colegi de celula, gardieni, infirmieri – au declarat ca “Ursu nu recunostea la ancheta ce vroiau ei” si de aceea securistii au instituit “regimul de teroare” asupra lui. De fapt, cred ca momentul arestarii a insemnat intr-un fel si condamnarea la moarte.  Nu mai aveau cum sa-l lase liber; oricum el nu se lasa reeducat.  Stiau ca ar fi vorbit cind ar fi iesit.  In cele doua luni cit l-au tinut inchis au intervenit pentru el, pe linga Amnesty International, congresmeni si senatori din SUA.  Le-au comunicat, prin ministrul de externe, Stefan Andrei, ca Ursu e arestat pentru detinere de valuta (cei 17 dolari gasiti la perchezitie). Am gasit scrisorile lui Andrei, ale ambasadorului Gavrilescu, si raspunsul ministrului de interne Homostean, in dosar.  Au incercat totul ca sa evite scandalul unui caz politic. Cu atit mai mult Gheorghe Ursu nu mai putea iesi viu – ar fi aflat si americanii de adevaratul motiv al arestarii, de tortura.

Stiu ca doi dintre ofiterii de militie care au participat la omor au fost condamnati. Mai sint in inchisoare ?

E vorba de fostii colonei Tudor Stanica si Creanga Mihail. Au fost condamnati prima data in iulie 2003, la Curtea de Apel Bucuresti, de un judecator de un mare curaj – Viorel Podar. A fost o dovada rara in toti acesti ani ca in Romania se mai poate face dreptate. Pedeapsa, initial de 22 de ani, a fost redusa la 20 la Curtea Suprema, apoi s-a injumatatit la 10, in virtutea unui decret de amnistiere al lui Ceausescu, din 1988.  M-am consultat cu multi juristi si consider ca e o masura, de fapt, ilegala. Prin Decretul 547/29 din iulie 1969, Romania ratificase conventia Natiunilor Unite din 26 noiembrie 1968, care definea crimele impotriva umanitatii. Ori uciderea tatalui meu, esentialmente politica, a fost rezultatul unei politici de stat, prin care regimul de atunci incerca sa reduca la tacere o categorie de oameni – disidentii; deci o crima impotriva umanitatii, care nu poate fi amnistiata; cu atit mai putin de dictatorul in slujba caruia a fost comisa !  Ma intrebai insa daca cei doi mai sint in inchisoare: nu mai sint, de mult. Creanga a stat, dupa cite stiu, vreo 4 ani; Stanica – nici macar un an. A fost eliberat “temporar”, pe motive de boala, an de an. Sint convins ca certificatele medicale respective sint false; unii din medicii care le-au eliberat au fost implicati si in “scaparea” altor condamnati notorii – Hayssam, Stanculescu. Iar medicul legist care-a dat avizul – Iftenie Valentin – mai incercase o data sa-l scoata basma curata pe Stanica; acea incercare fusese calificata ca neprofesionista si ilegala de chiar Inalta Curte de Casatie si Justitie. Stanica a facut avere dupa revolutie, ca multi de teapa lui; a fost vicepresendinte la citeva banci falimentate (printre care Credit Bank, si Banca Populara); si-a facut vile la Snagov, la Zarnesti – acolo are o intreaga statiune. Omul a fost vazut perfect sanatos de vecini si jurnalisti, intr-o perioada cind din actele medicale rezulta ca ar fi fost pe moarte…  Am facut plingere penala impotriva acestor medici; judecatorii insa le-au tinut, pina acum, partea.

Vad aici in dosar ca a fost implicat si Vasile Gheorghe, un satrap cunoscut, seful Directiei Cercetari Penale din DSS. Spuneai ceva si de Iulian Vlad. Ce s-a-ntimplat cu ofiterii de securitate ? Cum de n-au fost si ei condamnati ?

Existau in dosar destule dovezi ca si Vasile Gheorghe, si anchetatorul tatei, Parvulescu Marin, au fost direct implicati in tortura si omor; mai mult, ca intreaga operatiune a fost condusa de ei. Insa ancheta impotriva lor a durat excesiv de mult. Vasile a murit acum citiva ani. Pina la urma dosarul impotriva lui Parvulescu i-a fost luat procurorului Dan Voinea (cel care i-a trimis in instanta pe Stanica si Creanga). Acum exista de citiva ani un dosar impotriva aceluiasi Parvulescu, la Institutul de cercetare a crimelor comunismului. Sper sa fie trimis la procuratura si in instanta cit mai curind”.

Similitudinea aproape perfectă dintre dosarul Ursu şi fenomenul Piteşti arată foarte clar că regimul comunist de teroare instaurat de tancurile sovietice în 1945 a fost pepetuat de Ceauşescu şi protejat de Iliescu. Este cea mai elocventă dovadă că Ion Iliescu nu diferă cu nimic de predecesorii săi ideologici Dej şi Ceauşescu. Esenţa bolşevică a regimului Iliescu este întărită de protecţia totală acordată marilor criminali comunişti de tipul lui Pleşiţă, Nicolschi şi alţii ca ei, precum şi protecţia criminalilor de tipul lui Militaru, care au mîinile pătate de sângele curs la revoluţie. La fel de vinovaţi ca Iliescu sunt şi ceilalţi doi preşedinţi ai României, respectiv Constantinescu şi Băsescu, care deşi se revendică anticomunişti n-au mişcat un deget pentru ca torţionarii regimului bolşevic să fie aduşi în faţa legii pentru crimele comise împotriva umanităţii. Strapii trăiesc liniştiţii pe banii statului în vreme ce victimele comunismului sunt oprimate şi astăzi. Cazierele lor sunt pătate de condamnările pronunţate de regimul bolşevic, averile lor au fost furate a doua oară când regimul Iliescu le-a oferit cu titlul de împroprietărire ciracilor care l-au ajutat să ajungă la putere în 1990 prin crimă şi teroare. O reconciliere paşnică a victimelor cu călăii nu este posibilă şi nici nu trebuie să se întâmple. Iar până ca justiţia divină să-şi facă treaba aşa cum s-a întâmplat cu Pleşiţă şi Nicolschi, e cazul ca justiţia privată să îşi spună cuvântul. Ochi pentru ochi este de preferat întoarcerii obrazului. Pentru că bolşevicii nu se vor opri să lovească din nou şi celălat obraz, atata cat a mai ramas din el.

Comuna Fierbinti apartine colegiului primit de la alegatorii beti de catre deputatul creTinel. Ca orice pedelist nervos, creTinel a primit de la micul Boc un calmant de 3 miliarde de lei vechi pentru a vota bugetul pe anul viitor. Alocarea bugetara s-a directionat, tot din ordinul lui Boc, catre biserica din Fierbinti. Scopul este dublu: sa cumpere votul lui creTinel pentru proiectul de buget si sa inchida gura patriarhului care urla dupa bani non stop. Ce castiga creTinel dupa capul sec al lui Boc este evident: voturi de la enoriasii evlaviosi care, desi au burtile goale, vor da pe spate de placere atunci cand vor vedea cum se inalta biserica la ei in site! Aceste calcule insa sunt date peste cap de un mic amanunt. Desi prefectul judetului asteapta cu ochii in soare o nota de fundamentare(n-am gasit alta rima!), primarul otoman din Fierbinti nu prea poate sa o scrie deoarece biserica este cam terminata, iar banetul alocat cam aiurea-n tramvai. Cica ceva de lucru ar mai fi la casa parohiala dar este clar ca finaliazarea ei nu aduce voturi, ci foarte M.ulte U.rari si I.ubire E.terna de la alegatori catre popa si autoritati, cum e si firesc. La fel au procedat si Tariceanu, Boc, Nastase. Deci, care e diferenta? Nici macar de gen, desi la Nastase nu bagam mana in foc.

PS (d)

Cel mai castigat este deputatul creTinel, care la motiune a primit de la Boc o deconcentrata, respectiv Directia Silvica, iar acum la buget a umflat 3 miliarde probabil cu un comision aferent de numai 30%. De aceea politica ramane cea mai profitabila afacere. Nu se cere carte multa, ci doar nitel tupeu.

Vă mai amintiţi, iubiţi enoriaşi fiscali din parohia mult credinciosului nostru primar Sf Gabriel Ionaşcu, cum a primit Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor nişte loturi în cartierul de la Pepienieră pentru construirea unor viluţe de serviciu pentru robii lui Dumnezeu cu sutană şi chitanţier? Dacă aţi uitat, luaţi de citiţi din Pastorala Penală publicată cu ocazia învierii tupeului bisericesc şi a nesmiţii administrative. Este o poveste despre cum se pupă lupii, adică primarul nea Gabi, cu mieii, adică prefectul Mădălin din ordinul lui Cuviosului Blaga, cel prematur plecat dintre miniştrii cei neadormiţi ai lui Boc. Este o poveste despre cum se încalcă legea porceşte în numele unei religii de stat, despre impostură şi despre nesimţire. Culmea este că deşi jumătate din lucrare a fost făcută pe mîna Arhanghelului Teculescu Mădălin, robul lui Blaga care a închis ochii la o golănie cât casa, Crucea Sloboziei a primit-o doar cucernicul Ionaşcu. Pentru 6 loturi, primarul a trecut in lumea sfinţilor. Dacă mai dădea şi vreo clădire, ceva, sigur îl canonizau. Poate data viitoare. Pentru faptul că prefectul judeţului a ratat şanşa de a primi şi el o cruce există, credem noi, o explicaţie. PS Vicenţiu a considerat că opraţiunea de tip Mucles a prefectului a fost făcută la ordin şi nu din înaltă simţire bisericească, aşa cum a procedat nea Gabi. De aceea înaltul funcţionar guvernamental a fost ras de pe pomelnic. Iată minunata pastorală penală aşa cum a fost ea publicată la data praznicului oferit de cruciatul Ionaşcu.

În ședința din  martie 2010, Consiliul Local Slobozia a executat o pomană fără lumânare către Episcopia Sloboziei și Călărașilor, căreia i-a acordat gratuit 6 loturi de casă în cartierul rezidențial construit pe fosta pepinieră. Inițial, lucrarea administrativă a primarului Gabi Ionașcu a fost contestată de Prefectură, care a considerat proiectul ilegal. La doar câteva ore de la umflarea mușchilor Prea Cuviosului Teculescu, un telefon misterios a determinat o atitudine pioasă a slujitorului lui Boc față de blatul administrativ dintre Episcopie și Primărie. Așa că, în regim de URGENȚĂ, Teculescu a întors foaia și l-a binecuvântat pe primar, retrăgând-și acatistul de ilegalitate. Gestul creștinesc dar profund ilegal al prefectului este unic în anale și demonstrează cârdășia dintre biserica de stat și statul porcesc de drept( în șanț)!

La început a fost cuvântul…

care cuvânt era al Episcopului și a fost transmis enoriașilor din Catedrala Administrativă a Sloboziei sub forma unei cereri prin care “staff-ul”  înaltului ierarh cerea locuri de casă. Primarul Ionașcu, un creștin cu frică de Dumnezeu dar neînfricat în fața legii oamenilor, a aprobat pozitiv și a expus motivele astfel: “Prin cererea nr. 237/08.02.2010, Episcopia Sloboziei Şi Călăraşilor solicită atribuirea în concesiune fără plată a unor terenuri pentru construirea de locuinţe cu destinaţie socială şi de serviciu, precum şi a propunerii noastre pentru zona de nord-est a ansamblului Pepinieră.” Proiectul de hotărâre are la bază prevederile art. 124 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică şi O.G. 82/2001 actualizată, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitatile de cult aparținâd cultelor religioase recunoscute din Romania”. Lucrarea, divină dar și administrativă în același timp, ajunge pe masa comisiei de urbanism care comite o inepție de zile mari avizând favorabil proiectul dar propunând, cu frică de cele sfinte și în șoaptă, schimbarea amplasamentului: “Găsirea unui alt amplasament ( ex. ,,PUZ zona Nord” str. Mărăşeşti) deoarece Cartierul Pepinieră are o altă destinaţie stabilită prin PUG.” Enoriașii urbaniști constată deci încălcarea bibliei lor, care este PUG-ul, dar n-au curajul să respingă fărădelegea care li s-a vârât sub nas.

Vila socială devine vilă de serviciu

în dezbaterile consilierilor întruniți în ședința regulamentară a lunii martie. La lucrări a luat parte însuși PS Vincențiu, care a făcut precizarea că cele 6 viluțe nu vor fi nicidecum sociale, așa cum, cică, eronat a scris în cerere mâna-i divină, ci doar niște locuințe de serviciu pentru iluștri teologi din dotarea staff-ului Său personal. Niște locuințe, spune Înaltul Episcop, care vor face cinste Sloboziei. Până una, alta, Slobozia va trebui însă să facă cinste cu terenul dat pomană. Fără lumânare. Iată cum au dezbătut consilierii cererea Episcopiei:

În continuare se ia în discuție Proiectul de hotărâre privind atribuirea în folosință gratuită a unor terenuri pentru construirea de locuinȚe cu destinaȚie socială si de serviciu către Episcopia Sloboziei si Călărasilor. Președintele ședinței dă cuvântul P.S. Vincențiu, episcopul Sloboziei si Călărasilor, care spune următoarele: ,,Vă mulțumesc pentru prima întâlnire pe care o am cu membrii Consiliului Local al municipiului Slobozia in integrum. Am venit să vă prezentăm rugămintea noastră, a Episcopiei, ca pe aceste terenuri care sunt date într-un spațiu apropiat catedralei si centrului episcopal să putem construi 6 locuințe de serviciu P+Etaj pentru consilierii si personalul pe care îl avem la centrul episcopal. Nu ne permitem să facem locuințe sociale. Facem centru social, centre de cultură pe lângă parohii, pe lângă biserici. În aceste locuințe de serviciu P+Etaj vor locui preoții, licențiați în teologie, adică staff-ul pe care-l avem noi la centrul episcopal. Acum m-am întors dintr-o călătorie și avem, într-un procent de 85%, certitudinea că vom avea banii necesari pentru a construi în maximum doi ani aceste sase locuințe. Vă mulțumesc pentru înțelegerea pe care ne-o veți acorda si sper ca aceste locuințe să aducă un plus de frumos orasului nostru. Ele vor fi supuse aprobării consiliului, autorităților competente si vom respecta toată legislația în vigoare în acest domeniu. Vă mulțumesc foarte mult”.

Presedintele sedinței: ,,Va trebui să modificăm puțin proiectul de hotărâre în sensul că vor rămâne doar locuințe de serviciu, nu și locuințe sociale”.

D-na consilier Petre Gabriela(încercând să aprindă lumina în capul primarului): ,,Proiectul de hotărâre este posibil să aibă un support moral, dar din păcate nu are un suport legal si am să vă explic imediat. Probabil că se poate găsi un alt temei, un alt cadru legal în care să se execute aceste lucrări. În niciun caz pe art. 124 din Legea 215 si în niciun caz pe Ordonanța 82/2001, cele care sunt invocate în preambulul acestui proiect de hotărâre. În expunerea de motive este menționat art. 124 din Legea 215 în care se spune: ,,Consiliile locale pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile si immobile proprietate publică sau privată locală, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ, care desfăsoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori serviciilor publice”. Indiferent cărora din aceste instituții li se dă acest teren în folosință gratuită, categoric, si calea de interpretare legală este aceasta, li se dă în scopul desfăsurării activității fără scop lucrativ. Locuințele de serviciu nu sunt pentru desfăsurarea unor activități fără scop lucrativ, nici pentru servicii de utilitate publică si nici pentru activitate de binefacere. Se vorbeste despre Ordonanța 82, care nu are nicio legătură cu acest proiect de hotărâre. Doar titlul are legătură si probabil cine a redactat aceste înscrisuri s-a gândit că dacă vom citi titlul, totul este în regulă. Nu este în regulă. La art. 1 din O.G. 82 se scrie despre ,,completarea drepturilor salariale neacoperite din fondurile proprii ale unităților de cult centrale si locale respective”. Nu suntem în această situție. La art. 3 pct. (2) din O.G. 82 se spune: ,,De la bugetele locale se pot aloca fonduri pentru completarea fondurilor proprii necesare pentru întreținerea si funcționarea unităților de cult fără venituri sau cu venituri reduse, pentru construirea ori repararea lăcasurilor de cult si pentru conservarea si întreținerea bunurilor aparținând cultelor si care fac parte din patrimoniul cultural național mobil, pentru amenajarea si întreținerea muzeelor cultural religioase, pentru construirea si repararea sediiilor administrative ale eparhiilor sau ale centrelor de cult, a sediilor unităților de învățământ teologic proprietate a cultelor recunoscute, pentru construirea, amenajarea si repararea clădirilor având destinația de asezăminte de asistență socială si medicală ale unităților de cult, precum si pentru activitățile de asistență socială si medicală susținute de acestea”. Deci, nu ne aflăm în niciuna din aceste situații, motiv pentru care în proiectul de hotărâre nu a fost menționat nici un articol din această Ordonanță, cum ar fi fost normal. S-a menționat titlul ca să fie ceva menționat. În al treilea rând, în raportul comisiei de specialitate ori este o greseală de redactare ori este ilogic, pentru că se dă un aviz favorabil, dar cu două alineate mai sus se spune ,,dorim un alt amplasament”. Alt amplasament înseamnă alt proiect de hotărâre. În proiectul de hotărâre este menționat inclusiv amplasamentul. Nu putem să dăm aviz favorabil dar să schimbăm amplasamentul”.

Dl. consilier Sărăcăceanu Constantin (The Smart Guy): ,,Am spus în comisie să dăm aviz favorabil, dar cu un amendament”.

D-na consilier Petre Gabriela (vorbind cu pereții): ,,Era ceva care nu se potrivea. Din moment ce în proiectul de hotărâre se menționa locația, nu putem să fim de acord dacă dorim să se găsească un alt amplasament, pentru că am înțeles că amplasamentul de la pepinieră are altă destinație. Acestea sunt observațiile pe care am avut să le fac. De principiu nu sunt împotriva realizării unor astfel de construcții, însă pe un temei legal”.

Dl. primar Ionașcu Gabi(tămâiat de credință și îmbătat de aghiasmă): ,,Dacă comisia a avut alt punct de vedere, cu un amendament, eu am propus un proiect de hotărâre asa cum am dorit. Dvs. trebuie să decideți dacă aprobați proiectul de hotărâre asa cum l-am propus eu sau cu punctul de vedere al comisiei de specalitate. Vă citesc art. 124 din Legea 215/2001: ,,Consiliile locale si județene pot da în folosință gratuită, pe termen limitat, bunuri mobile si imobile, aflate în proprietatea publică sau privată ori județeană, după caz, persoanelor juridice fără scop lucrativ”. Deci, aceasta înseamnă că pot să dau un teren, un bun imobil unei persoane juridice care să nu aibă scop lucrativ, care desfăsoară activitate de binefacere sau de utilitate publică ori servicii publice. În cazul acesta noi vorbim de Biserica Ortodoxă Română, în speță Episcopia Sloboziei și Călărașilor, care este o persoană juridică fără scop lucrativ. Pe acest principiu ne-am bazat si aceasta am invocat în expunerea de motive. Raportul pe care l-am făcut la Ordonanța 82, nu stiu, acum dvs. îl criticați, poate fi criticabil, accept punctul dvs. de vedere, dar repet încă o dată că este vorba despre Biserica Ortodoxă Română, de acele facilități, de acele lucruri pe care le prevede Ordonanța 82 si pe care, bineînțeles, si noi putem să le acordăm. Este vorba, deci, de Legea administrației publice locale si vorbim de persoană juridică, nu vorbim de amplasament sau activitatea care se desfăsoară pe amplasamentul respectiv”.

P.S. Vincențiu(făcând cinste orașului cu niște vile, frate!) ,,Bănuiesc o oarecare reținere a comisiei de specialitate, având în vedere folosirea incorectă, din partea Episcopiei, a cuvintelor ,,locuințe sociale”. Este vorba doar de locuințe de serviciu. În acest cartier dorim să facem locuințe de serviciu, ceva care să facă cinste orasului”.

Se supune la vot proiectul de hotărâre si se aprobă cu 14 voturi ,,pentru”, 1 vot ,,împotrivă” (Petre Gabriela) si 5 ,,abțineri” (Zăinescu Nina, Ioniță Vasilica, Catargiu Dumitru, Radu Paros, Vetu Ionel).

P.S. Vincențiu (binecuvintează pomana aceasta oferită cu încălcarea grosolană a legii): ,,Doresc să vă mulțumesc foarte mult si sper să ne mai putem vedea, fiindcă îmi va face mare bucurie să vin la aceste sedințe si mai ales să vă si am oaspeți la centrul episcopal pe care-l vom începe în curând. Astăzi am reusit să obținem banii necesari. Vă mulțumesc foarte mult. Dumnezeu să vă binecuvânteze întru mulți ani!”.

Dl. consilier Ioniță Gabriel(trage un semnal de alarmă după înfăptuirea lucrării): ,,Ar trebui să fim foarte atenți pentru că vor veni si alte categorii socio-profesionale să solicite. O asociaȚie cred că se va putea constitui destul de repede si apoi să vină să solicite astfel de facilități”.

Presedintele sedinței: (another smart guy)  ,,Articolul din lege pe care ni l-a citit dl. primar nu are legătură cu orice asociație care ar putea să solicite”.

Fostul comunitar Teculescu, ajuns rob al lui Blaga,

veghea însă de la Prefectura poporului la respectarea legii oamenilor. De îndată ce lucrarea administrativă a primarului christic Ionașcu a ieșit din laboratoarele administrative ticsite de săraci cu duhul dar cu frică de Dumnezeu, cuvântul legii s-a făcut auzit într-o adresă care atenționa Consiliul Local că a comis o fărădelege. Și Teculescu grăi cam așa:  “Locuinţa de serviciu este locuinţa destinată funcţionarilor publici, angajaţilor unor instituţii sau agenţi economici, acordată în condiţiile contractului de muncă, potrivit prevederilor locale. Or, scopul pentru care se atribuie cele 6 loturi de teren prin Hotărîrea Consiliului Local Slobozia, construirea unor locuinţe de serviciu către Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor, nu este de binefacere sau utilitate publică, aceasta servind intereselor angajaţilor Episcopiei”. Ionașcu s-a indignat în fața unei asemenea blasfemii și a comandat niște acatiste achiziționate prin negociere cu o singură sursă. PS Vincențiu s-a pus pe post și rugăciune, iar rugăciunea i-a fost ascultată de demiurgul prefecților, SF. Vasile Blaga, care a pus mâna pe celular și a ordonat retragerea adresei ticăloșite și binecuvântarea  fărădelegii evidente ca lumina zilei. Consilierii tare s-au minunat de minunea petrecută și au dat slavă guvernului, PSD-ului și neamului lor de neadormiți. Pușcăria însă este o opțiune încă validă pentru cei care au votat cu ambele mâini și pentru cei care au închis ochii la șmen, căci abuzul în serviciu nu este trecut între virtuțile necesare pentru ajungerea la dreapta Domnului. Să vedem dacă la Parchet ține expresia:” Dă-le Doamne 18 indice 1 că nu știu ce fac”!

Cinci din cei şase inculpaţi din dosarul privind modul în care a fost fraudat concursul pentru posturi de procurori şefi, în urmă cu trei ani, au fost audiaţi, marţi, la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie, după doi ani de la trimiterea dosarului la instanţă, aceştia recunoscând parţial faptele. Instanţa supremă a început, marţi, cercetarea judecătorească în acest caz în care şase persoane au fost deferite justiţiei în legătură cu examenul pentru funcţii de procurori şefi, organizat în 2007. Audierile au început după invocarea mai multor excepţii de nelegalitate a rechizitoriului şi a unei cereri de recuzare a completului de judecată, ultima respinsă de instanţă. În privinţa excepţiilor, o parte au fost respinse, iar altele vor fi discutate odată cu fondul cauzei. Astfel, au arătat că doresc să facă declaraţii în faţa judecătorilor procurorul de la Parchetul instanţei supreme, Eugen Cojocaru, procurorul piteştean Gheorghe Dumitru, fostul judecător ICCJ şi fost membru al CSM, actual notar public, Gheorghe Bucur, judecătorul vâlcean Gheorghe Cerbeanu şi procurorul şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni, Sterian Guli. Fostul procuror general adjunct al României, Georgeta Gabriela Ghiţă, a arătat că va da o declaraţie în acest dosar pe parcursul procesului.

O lucrare subţire

Primul audiat, Eugen Cojocaru, şi-a susţinut nevinovăţia şi a cerut instanţei transcrierea integrală a înregistrărilor ambientale existente la dosar. Cojocaru a recunoscut în faţa judecătorilor că îl cunoaşte pe fostul judecător ICCJ Gheorghe Bucur “de foarte mulţi ani” şi că acesta l-a rugat să-l ajute pe un cunoscut al judecătorului Cerbeanu care ar fi putut avea probleme la concurs. “La uşă Bucur mi-a spus că are Cerbeanu un prieten la Piteşti pe care ar vrea să îl ajute pentru că «e lucrat» pe plan local şi ar vrea să plece procuror general la Piteşti (Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti – n.r.). M-a întrebat dacă îl pot pune în legătură cu Dăscălescu sau Deliorga sau altcineva”, le-a arătat Cojocaru judecătorilor. Acesta a adăugat că l-ar fi sfătuit pe Gheorghe Bucur “să nu se bage” pentru cunoscutul lui Gheorghe Cerbeanu pe motiv că avea cunoştinţă că “la Piteşti se fac multe plângeri”. Întrebat despre sfaturile pe care i le-a oferit procurorului Gheorghe Dumitru în legătură cu proiectul acestuia întocmit pentru concursul din anul 2007, Cojocaru a răspuns că lucrarea anchetatorului piteştean “era subţire” motiv pentru care, în dorinţa de a-i face o favoare prietenului său Gheorghe Bucur, l-a ajutat cu sfaturi utile referitoare la conţinutul proiectului. Cojocaru a recunoscut totodată şi desele întâlniri cu Gheorghe Bucur şi procurorul Gheorghe Dumitru, precizând că totuşi nu a vorbit niciodată în mod direct cu acesta din urmă, ci doar cu Bucur. Procurorul Cojocaru a recunoscut în faţa instanţei că a întocmit inclusiv o schiţă pentru magistratul Dumitru pe care i-a înmânat-o cu specificaţiile de rigoare pentru ca acesta să-şi poată dezvolta proiectul ce urma să îl susţină oral în cadrul concursului.

Relaţia Guli- Cojocaru

Întrebat în legătură cu ajutorul pe care i l-a acordat procurorului Sterian Guli, Cojocaru le-a arătat magistraţilor că acesta din urmă l-a ajutat în trecut cu “nişte medici academicieni” legat de o problemă de sănătate a soţiei sale. Acesta a fost contextul în care Cojocaru ar fi simţit nevoia să îl ajute pe magistratul Guli în legătură cu promovarea la examenul pentru posturi de procurori şefi. Cojocaru a arătat despre Guli că acesta era timorat după ce s-a înscris la concursul pentru postul de procuror şef de la Parchetul Tribunalului Bucureşti, şi că el nu a făcut altceva decât să încerce să îl liniştească. În acest context, Cojocaru a recunoscut că a discutat cu fostul procuror adjunct al României, Gabriela Ghiţă, în sensul în care a întrebat-o pe aceasta dacă există “jocuri făcute” sau persoane susţinute în vreun fel pentru postul de la Parchetul Tribunalului Bucureşti. Acesta a spus că Gabriela Ghiţă ar fi respins existenţa unor asemenea situaţii.”În virtutea relaţiilor de prietenie şi a relaţiilor colegiale strânse am întrebat-o cordial pe aceasta (Gabriela Ghiţă – n.r) dacă sunt jocuri făcute sau diverse persoane anunţate pentru concurs. Ea mi-a spus atunci că nici nu se pune problema şi că dacă va face parte din comisie, ceea ce va conta va fi pregătirea candidaţilor”, a declarat Cojocaru.

Guli, examinat cu rea credinţă!

Întrebat în legătură cu intervenţia sa la procurorul instanţei supreme Robert Cazanciuc, în prezent delegat pe funcţie la MAE, Cojocaru a arătat că s-a dus la acesta după ce Guli a dat proba orală a examenului, unde s-ar fi pus presiune asupra acestuia de către un membru al comisiei, “doamna Beraru”. “Este adevărat că în 22 octombrie 2007 l-am abordat pe Robert Cazanciuc şi l-am întrebat dacă a făcut subiectele dar sub nicio formă nu i le-am cerut. I-am reproşat modul de examinare a lui Sterian Guli şi i-am atras atenţia că Guli va obiecta”, a continuat Cojocaru declaraţia.

Următorul audiat de instanţă, procurorul Gheorghe Dumitru a confirmat cele spuse de Cojocaru, spunând că a venit la Bucureşti de mai multe ori cu procurorul Cerbeanu şi că s-au întâlnit cu notarul Bucur şi cu procurorul Cojocaru. Dumitru le-a declarat judecătorilor că nu a oferit sau promis vreodată bani pentru ajutorul pe care i l-a cerut magistratului Cerbeanu în legătură cu suspiciunea sa că “este lucrat pe plan local”.

Procuroul Dumitru, forţat să poarte tehnică de înregistrare!!

Procurorul Dumitru le-a mai arătat judecătorilor că ar fi fost forţat de procurorii anticorupţie să poarte tehnică de înregistrare “în vederea depistării şi documentării unor fapte de corupţie legate de alte persoane din sistem legat de acest concurs”, caz în care el a refuzat, acest fapt fiind “sub demnitatea sa de procuror”. Fostul judecător ICCJ, Gheorghe Bucur, a confirmat la rândul său toate întâlnirile pe care le-a avut cu procurorul Cojocaru, Cerbeanu şi Gheorghe Dumitru, arătând că el nu a făcut altceva decât să îl roage pe Cojocaru, procuror cu specializarea economică, să-l ajute pe Dumitru la îmbunătăţirea proiectului de management pe care urma să-l susţină oral la concurs. Bucur a respins categoric ideea pretinderii unor sume de bani arătând că nu a vrut decât să ajute “un prieten”.La rândul său, magistratul Gheorghe Cerbeanu a confirmat în faţa magistraţilor vizitele la Bucureşti împreună cu Dumitru. El a contrazis acuzaţiile anchetatorilor potrivit cărora ar fi adus în Bucureşti două sute de litri de vin, spunând că era vorba doar de patruzeci de litri şi că, oricum, vinul nu reprezenta o formă de plată. De altfel, el a spus că aducea frecvent vin la Bucureşti pentru prietenul său Gheorghe Bucur, în contextul în care deţine o vie pe care o exploatează împreună cu patronul unei crame.

45 de minute de oral

Ultimul audiat, procurorul Sterian Guli, le-a spus judecătorilor că are o fire temperamentală şi că s-a simţit mereu agasat de una din membrele comisiei de la concurs, “doamna Beraru”, despre care a arătat că l-a ţinut la proba orală “45 de minute în loc de zece maxim 15 ca pe ceilalţi”. O altă situaţie prezentată de Guli este legată de mutarea sa de către un membru al comisiei de examinare într-o altă bancă pe motiv “că se foieşte”. Guli a susţinut în faţa judecătorilor că nu a cerut sau primit vreodată de la Gabriela Ghiţă sau de la alte persoane subiectele pentru proba scrisă la acest concurs, precizând că a învăţat singur tot ceea ce a ştiut, dovadă fiind şi nota medie pe care a primit-o, respectiv 7,20.

În acest caz, Gheorghe Dumitru este acuzat de cumpărare de influenţă, Gheorghe Cerbeanu, judecător la Tribunalul Vâlcea, de complicitate la cumpărare de influenţă, Sterian Guli, şeful Parchetului Judecătoriei Urziceni, de instigare la permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii ce nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite şi Gheorghe Bucur, notar bucureştean, fost judecător la ICCJ şi fost membru al CSM, pentru trafic de influenţă şi complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Acuzaţii şi şpăgi

Gabriela Ghiţă, care a fost şi preşedinte al comisiei de la examenul pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi procurorilor, este acuzată de permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii care nu sunt destinate publicităţii, în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite. Eugen Cojocaru este judecat pentru trafic de influenţă şi instigare la folosirea în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii în scopul obţinerii de foloase necuvenite. Potrivit procurorilor, în noiembrie 2007, Eugen Cojocaru a pretins de la Gheorghe Dumitru 50.000 de euro pentru ca, prin influenţa de care se bucura asupra membrilor Comisiei de examinare a concursului pentru funcţii de procurori şefi, să-i determine pe aceştia să-i înlesnească lui Gheorghe Dumitru promovarea ca procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti.Din suma pretinsă, Eugen Cojocaru a primit efectiv suma de 15.000 de euro, Gheorghe Dumitru fiind ajutat, în acest sens, de Gheorghe Cerbeanu şi Gheorghe Bucur.În cursul lunilor octombrie – noiembrie 2007, Gheorghe Dumitru i-ar fi dat lui Bucur mai multe bunuri (băuturi alcoolice, vin şi whisky), pentru ca acesta, prin influenţa pretinsă asupra unor magistraţi, membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, să-i determine să intervină asupra membrilor Comisiei de examinare în scopul promovării examenului în funcţia de conducere vizată. În urma concursului, Gheorghe Dumitru s-a plasat pe prima poziţie la examenul pentru promovarea în postul de procuror general la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Piteşti. De asemenea, în noiembrie 2007, Sterian Guli, candidat pentru promovarea în funcţia de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, prin intermediul lui Eugen Cojocaru, a obţinut de la Gabriela Ghiţă o parte din subiectele concepute pentru examenul scris al candidaţilor ce urma să se desfăşoare în 25 noiembrie 2007.

Potrivit DNA, Gabriela Ghiţă ar fi pus la dispoziţia lui Eugen Cojocaru informaţii strict confidenţiale, conţinând o parte din subiectele pentru examenul în cauză, pentru ca acesta să le furnizeze lui Sterian Guli. În această modalitate a fost dezavantajat celălalt candidat pentru funcţia respectivă, care nu a avut “şansa” să beneficieze de un astfel de ajutor, potrivit procurorilor. La finalizarea concursului, Sterian Guli s-a plasat pe prima poziţie la examenul pentru promovarea în postul de prim-procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.La scurt timp după anunţarea rezultatului concursului, informaţii despre fraudarea acestuia au ieşit la iveală. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis suspendarea din funcţii a lui Sterian Guli, Dumitru Gheorghe şi Eugen Cojocaru, a Gabrielei Ghiţă şi a judecătorului Gheorghe Cerbeanu.(sursa: mediafax)

Preşedintele care se bate cu bordura-n piept că a condamnat comunismul a eşuat lamentabil la căpătâiul lui Adrian Păunescu. Cariera de anticomunist convins a preşedintelui s-a stins înainte să înceapă. A fost scurtă, intensă ca un foc de paie şi s-a topit în ridicol. “Am avut idei politice diferite dar m-am regăsit în poezia lui”, a spus  bardul politicii româneşti. Este cel mai profund adevăr rostit vreodată de lupul singuratic de la Cotroceni. Poezia lui Păunescu n-a fost altceva decât ideologie bolşevică pură. În poeziile emoţionale ale dispărutului jelit de jumătatea  amorfă a naţiei, proletarul sărac vrea pace mondială, vrea să se iubească pe tunuri şi se uită la banii din batistă ca milogul în traistă. E sărac dar demn şi dîrz, exact cum era conducătorul iubit. Măicuţa bătrână de la marginea mahalalei moare invariabil copleşită de lipsuri, cu icoana lui Ceaşcă pe perete şi cu gândul la patrie şi popor. Cenaclul Flacăra, născut din inteligenţa paranoică a dispărutului, n-a fost altceva decât o manipulare ideologică grosieră care a plasat dizedenţa de aceeaşi parte a baricadei cu regimul pe care, teoretic, trebuia să-l combată. Nu regimul era rău, ci secretarii de partid. Ceauşescu era, alături de tovarăşa, omul bun care habar nu avea de golăniile ciracilor de ideologie. Revolta era atent canalizată iar bizonul era încurajat să se exprime împotriva unor profitori ai regimului, dar nu împotriva regimului. Din acest motiv dispărutul era spaima scretarilor de de partid din judeţ, care se fereau să apară în show-ul bizonului mai ceva ca în faţa COM-ului. Tot de aici rezulta şi puterea extraordinară a individului, care canaliza ura atent spre periferie. O devia către detalii şi ferea astfel ansamblul. Iar bizonii care se iubeau pe tunuri şi prin boscheţi la îndemnul bardului aveau senzaţia că sunt la fel de liberi ca o muscă beată într-un pahar. Dispărutul n-a fost altceva decât un torţionar al spiritului tânăr, pervertit la comunism prin muzică şi vers. Marea artă a bardului din Bârca a fost aceea că a convertit rock-ul, pe care l-a deturnat de la muzică unei generaţii revoltate la statutul de coloană sonoră pentru cântarea României şi a conducătorului iubit. Cu un astfel de propagandist se identifică Băsescu. Cu versul lui scuipat la foc automat, în care până şi natura era o creaţie a lui Ceauşescu la care Dumnezeu avea merite marginale. Idiferent care sunt motivele pentru care Băsescu a coborât pios în hazna semnificaţia este clară ca lumina zilei. Ocupat să-şi arate poporului sensibilitatea şi latura umană, Băsescu şi-a dezvelit ideologia. Care este roşie şi hâdă exact ca cea a celuilat mare admirator şi protector al bardului, Ion Iliescu. Masca de anticomunist a căzut iar din ea n-a rămas decât un hăhăit sinistru. Mai sinistru ca viaţa şi opera celui cu care preşedintele anticomunist se identifică. Iată cum după o viaţă pusă în slujba manipularii şi propagandei comuniste, dispărutul ne relevă un mare adevăr pe care adversarii înverşunaţi ai preşedintelui n-au avut curajul şi libertatea de a-l spune. Şi dacă l-au spus, n-au avut credibilitatea necesară pentru a-l demonstra. Băsescu nu-i decât o iluzie. O imagine falsă proiectată de un păpuşar abil care ca scop să aspire rămăşiţele suporterilor dreptei. După contopirea ideologică a liberalismului cu stânga bolşevică petrecută în turul doi de scrutin al prezidenţialelor, Băsescu a fost noua mutare a bolsevismului, care a oferit electoratului de dreapta o altă iluzie la care să spere. Prin moartea sa, după o viaţă de minciună, Păunescu spune, în sfârşit, un adevăr. Transformarea comunismului bolşevic în forme acceptabile de ideologii politice este acum completă. E roşu peste tot, deci ce urmează? Probabil “înapoi în copaci”, cum ne îndemna poetul!

PS Astept cu maxim interes o explicatie a idelogului de serviciu de la Cotroceni, domnul VOVA Tismaneanu. Curaj maestre!

Săptămâna trecută, reprezentanţii de seamă ai PNL Slobozia au răspândit un manifest electoral care conţinea o presupusă dezvăluire bombă. Este vorba despre vânzarea prin licitaţie publică a unui spaţiu din incinta Policlinicii cu plată din Slobozia, spaţiul destinat amenajării unui cabinet medical. În spaţiul respectiv funcţiona o farmacie, administratorii acesteia nemaiputand incheia contract de concesiune motivat de respectarea OUG 68/2008. Ca atare, primăria a scos la licitaţie si spaţiul respectiv iar licitaţia a fost adjudecată de dr. Ionaşcu Ana Maria. Acest amănunt a stîrnit imaginatia liderilor PNL, care în cadrul unei conferinţe de presă au dezvăluit presupuse ilegalităţi comise de funcţionarii Primăriei Slobozia pentru favorizarea fiicei domnului primar. Deşi producţia de prost gust a PNL citează pe larg din OUG 68/2008 care reglementează vânzarea, fruntaşii liberali în frunte cu doctoral stomatolog  Andrei Tron se pare că nu au înţeles foarte clar actul normativ. Sau, dacă l-au înţeles, au încercat să comită o diversiune cu dublu scop. Primul este evident electoral iar cel de-al doilea are mai de grabă legătură cu intoleranţa la concurenţă a domnului Tron, tipică liberalismului oligarhic de tarabă. Inepţiile debitate de fruntaşii liberali se concetrează pe 3 direcţii, toate greşite, la care vom face referire în cele ce urmează.

Despre legalitatea vânzării.

Ce spune Thron

De ce apare ca si cumparator CMI si nu o persoana fizica, raspunsul il gasim in art.19,  pct.B, alin.4: nu pot cumpara aceste spatii decat cei ce detin un CMI constituit la data aparitiei ordonantei,  cu obiect unic de activitate specializarea ce a functionat inainte de vanzare si care nu trebuie schimbata nici dupa vanzare.

Ce spune legea

Art 18 al 1: “Spaţiile medicale nevândute în conformitate cu prevederile cap. II, altele decât cele aflate în situaţia menţionată la art. 3 alin 4 se pot vinde prin licitaţie publică cu strigare”.

Art 19, al 3 lit B, despre documentele necesare participării la licitaţie: “Pentru furnizorii de servicii medicale persoane fizice:

a. Copie de pe actul de identitate

b. Copie de pe autorizaţia de funcţionare eliberată de autoritatea competentă sau de pe actul legal de constituire, după caz, din care rezultă că are ca obiect unic de activitate furnizarea de servicii medicale, cu sau fără activităţi conexe acestora.

c.      Declarative pe propria răspundere din care să rezulte că nu este beneficiarul unui alt contract de cumpărare în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenţă”.

Explicaţie. Este evident că nu ne aflăm în situaţia invocată de afirmaţia dr Tron care susţine că spaţiile nu le pot cumpăra decât CMI constituite cu obiect unic de activitate specializarea ce a funcţionat înainte de vânzare şi care nu trebuie schimbat nici după vânzare. Ne aflăm în situaţia vânzării unui spaţiu medical pentru care nu s-a formulat opţiunea de cumpărare şi care este vândut la licitaţie publica cu strigare pentru organizarea unei activităţi medicale. După cum se poate observa, legiuitorul face vorbire de două chestiuni pe care domnul Tron le scapă din vedere. Prima se referă la posibilitatea persoanelor fizice de a cumpăra spaţii. A doua se referă la interdicţia ca un medic să poată cumpăra două spaţii vîndute de autoritatea locală în baza OUG 68 despre care discutăm.

Despre existenţa CMI dr Ionaşcu Ana Maria

Ce spune dr Tron

Adevarat, dar d-ra dr. nu detine un CMI constituit si inscris in Registrul Unic al Cabinetelor Medicale de la DSP Ialomita si nici avizul CMDR ,conform Ordinului ministrului sanatatii nr.153/2003  cu modificarile ulterioare. Cu toate acestea apare la cumparator „CMI dr. Ionascu Ana Maria”, cabinet ce nu exista oficial.Omisiune,fals,uz de fals?

Ce spune legea

OG 124 din august 1998 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor medicale defineşte la art. 1: “Cabinetul medical este unitatea cu sau fără personalitate juridică, furnizoare de servicii publice, de stat sau private, de asistenţă medicală umană preventive, curativă de recuperare şi de urgenţă.

2 Serviciile de sănătate ale cabinetelor medicale se realizează de medici de medicină generală- medici de familie, medici stomatologi, medici specialişti şi alte categorii de personal medical autorizat”.

3. Profesia de medic, ca profesie liberală, poate fi exercitată în cadrul cabinetului medical individual în una din următoarele forme:

a. cabinet medical individual.

Explicaţii

Cabinetul Medical Individual ca denumire face referire la profesia de medic şi nu la spaţiul în care acesta îşi desfăşoară activitatea. Este vorba despre forma de organizare juridică sub care îşi desfăşoară activitatea medicul. CMI obţin personalitate juridică prin obţinerea atributului fiscal de la Direcţia de Finanţe. În momentul în care domnişoara doctor Ionaşcu Ana Maria şi-a obţinut atributul fiscal si-a constituit Cabinetul Medical Individual. Cu acest document a demonstrat comisiei de licitaţie că practică legal profesia în spaţiul pentru care a licitat. Autorizarea cabinetului medical cumpărat şi înscrierea sa în registre este altă opreaţiune, ulterioară achiziţiei. La data licitaţiei CMI Ionascu Ana Maria era înregistrat cu sediul social şi atribut fiscal ceea ce-i dădea dreptul să participe la licitaţie. Avizul CMDR despre care vorbeşte domnul Tron se obţine ulterior şi pentru cabinetul medical achiziţionat. O demonstrează faptul că, potrivit procedurii stabilite prin OMS 124 după depunerea documentelor de către solicitant, inspectorul delegat de Colegiul Medicilor verifică existanţa dotărilor minime cerute pentru un cabinet de stomatologie. Existenţa unui CMI înregistrat la CMDR este condiţie pentru achiziţia unor cabinete pentru care existau deja contracte în derulare. Nu ne aflăm în această situaţie, ci în cea care reglementează vânzarea unui spaţiu nefuncţional. Iar domnişoara Ionaşcu, în calitate de medic stomatolog, are dreptul să cumpere acest spaţiu.

Despre spaţiul scos la licitaţie

Ce spune Tron

Primaria Slobozia vinde un cabinet medical care este de fapt farmacie, format din farmacie de 11,91 mp , depozit farmacie de 7,89 mp, farmacie de 12,11 mp,conform cartii funciare unde este intabulat la nr. 968-CI-U14. In acest spatiu a functionat dinainte de 1989 pana in prezent o farmacie, spatiul fiind initial proprietatea Spitalului Slobozia, iar farmaciile nu intra in obiectul prezentei ordonante : art .  1, alin.2 din OUG 68/2008.
Putem spune , deci ca obiectul vanzarii nu exista, deoarece in acel spatiu nu a functionat niciodata cabinet medical.  Omisiune,fals,uz de fals?

Ce spune legea

OUG 68, art. 4 al 1: “consiliile locale, după caz, pot aproba prin hotărâre lista spaţiilor şi a terenurilor aferente din proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale ori din proprietatea privată a statului, pentru care sunt mandatate să le vândă, ce urmează să fie vândute potrivit dispoziţiilor prezentei OUG. Listele aprobate sunt afişate în mod obligatoriu la sediul consiliului local/judeţean şi publicate pe site-ul CL/CJ în termen de 15 zile de la aprobare”.

Explicaţii

Cum titularul contractului aferent spaţiului în care a funcţionat farmacia nu a putut să mai reînoiască contractul de folosinta din motive legale, decizia ca spatiul respectiv situat în incinta unei Policlinici să fie transformat în cabinet medical a aparţinut CL şi este perfect legală. Vanzarea s-a făcut în baza OUG 68 iar preţul de vânzare este de peste 1 MILIARD de lei şi nu 150 de milioane, cum afirmă domnul doctor care voit sau nu confundă avansul cu preţul final.

Epilog

Cele trei afirmaţii ale doctorului Tron susţinute în bloc de conducerea PNL  cuprind fiecare tripla întrebare: “Omisiune, fals, uz de fals?” Faţă de cele arătate de noi mai sus avem următoarea dilemă: prostie în formă pură sau rea credinţă în stare latentă?

Mai precizez ca inainte de a porni procedurile de promovare a hotararii de consiliu, documentelor de pregatire a licitatiei si de desfasurare a acesteia  am depus la secretatul municipiului declaratia de interese si m-am abtinut de la orice interferenta cu acest proiect, interferenta data de atributiile legale.

Primar

Gabi Ionascu

Săptămâna trecută, maestrul Nelu Iliescu a explicat scurt şi la obiect care este scopul apropierii incestuoase între PSD şi PNL. Speriat de fantoma capitalismului care bântuie prin ţărişoară, nea Ilici a gândit cu organul lui central că dacă stânga, adică PSD, se ţine scai de dreapta, adică de PNL, capitalismul de cumetrie dă musai colţul. Căci în lipsa verigii liberale, cealaltă falangă cu pretenţii de dreapta, respectiv PD-L, rămâne mai singura ca neuronul în capul unei blonde pe scena politică şi, pe cale de consencinţă, va sucomba de plictiseală. Teoria politică a marelui gânditor dela Olteniţa ar putea fi perfectă dacă nu ar pleca de la o premisă total greşită. Şi anume aceea că PNL sau PD-L ar putea avea vreo legătură de sânge cu drepta politică. Falsul grosolan de la care pleacă Ilici se poate consta cu ochiul liber. Căci de la introducerea cotei unice cele două grupări n-au mai dat nici un semn că ar cocheta măcar cu vreo idee de dreapta. Aflate pe rând şi simultan la guvernare, ambele au săltat la cer organigrama statului, ambele au cumpărat în draci voturi cu măsuri populiste, ambele şi-au montat ciracii în funcţii publice, ambele au furat resurse publice de-au rupt, ambele au mutilat discursul public cu populism şi prostie în formă continuată. O privire mai atentă sub fustele celor două grupări arată că ambele sunt, de fapt, nişte fracţiuni cu apucături pur pesediste şi au o platformă electorală comună: să se dea!  La toată lumea dacă se poate! Să se dea instituţional salarii mărite, pensii umflate cu pompa şi ajutoare sociale fară număr, fără logică şi, ceea ce este mai grav, fără finalitate. Să se dea şi neinstituţional, adică un mic, o găleată, o bere şi ce-or mai dona sponsorii în campaniile electorale, că doar nu se cade să voteze electorul cu stomacul gol. Această metamorfoză suferită de partidele ce se revendică de dreapta a făcut ca în zilele de alegeri poporul din clasa de mijloc s-o taie la munte iar la urne să se prezinte doar alegătorii mânaţi de pasiuni gastronomice şi momiţi de primari cu promisiuni lichide la halbă şi solide coapte la grătar. Nea Iliescu nu s-a prins că există doar două curente, ambele de stânga. Este vorba despre stânga de stânga, respectiv PSD, şi stânga de dreapta, respectiv gruparea PNL- PD-L. Dreapta adevărată, în cazul în care a existat vreodată, a sucombat de mult. Iar Ilici ştie asta, că doar a pus un umăr în anii ’50 la hăituirea ţăranilor mijlocaşi care refuzau cooperativizarea, la reeducarea la Canal a intelectualităţii sau la supravgherea rămăşiţelor de conştiinţă naţională cu ajutorul Securităţii Statului până în 1990 şi după. Setat pe lupta de clasă cu burghezia capitalistă, nea Ilici a uitat că opera pe care a desăvârşit-o împreună cu prietenii săi ideologici de la Moscova a exterminat total exponenţii dreptei. Iar ultimele rămăşiţe ale anilor ’90 au fost şi ele îngropate la Bellu sau exportate în Canada de mult, după ce în prealabil au fost alergate de mineri prin Bucureşti în vreo patru rînduri. Apelul bătrânului bolşevic este doar un scuipat între sânii clasei politice. În lipsa unui adversar ideologic, Ilici inventează unul perpetuând un război ideologic între două fracţiuni mutante ale propriului său partid. Căci PNL şi PD-L, faptele o demonstrează, nu sunt decât nişte găşti de proletari mai mici, ai căror lideri umblă cu basca întoarsă invers ca să dea bine la popor.

S-a ajuns prea departe. Iritat de manifestările huliganice înregistrate la mitigul ilegal al poliţiştilor, preşedintele a renunţat la serviciile de pază ale Poliţiei şi Jandarmeriei. Faptul că în faţa palatului Cotroceni „oamenii legii” s-au comportat ca nişte golani de cartier este foarte grav. Dar reacţia preşedintelui, chiar dacă este omeneşte justificată, nu îşi are sensul. Preşedintele greşeşte atunci când confundă miliţienii ieşiţi în stradă şi instigaţi de lideri iresponsabili la manifestări huliganice cu poliţiştii adevăraţi. Iar gestul să de a renunţa la serviciile Poliţiei aruncă o umbră de neîncredere asupra întregii instituţii. O instituţie aşa cum este Poliţia nu are nevoie de acest tratament, chit că pe undeva îl merită. Îl merită pentru corupţii din sistem, pentru incompetenţii angajaţi pe pile şi şpăgi şi pentru maniera în care anumite dosare sunt instrumentate sub ochii închişi ai procurorilor. Dar fără a da încredere părţii sănătoase din sistem, fără a arăta poliţistului, până la proba contrară şi chiar dincolo de ea, respectul cuvenit unei autorităţi a statului nu se poate construi nimic. Or, preşedintele, prin reacţia de ieri tocmai asta face. Transmite poporului mesajul că Poliţia nu este o instituţie suficient de sigură pentru paza domniei sale, ceea ce este în mod evident o exagerare. Miliţienii care au aruncat cu caşchete şi au înjurat la gardul palatului Cotroceni sunt doar o masă amorfă de manevră. Ei nu reprezintă în nici un caz sistemul poliţienesc din România. Sunt doar nişte oameni disperaţi, manipulaţi şi insuficient de capabili să iasă din sistem dacă nu le convine leafa. Preşedintele poate avea o problemă punctuală cu liderii sindicatelor responsabile de degenerarea protestului, dar nu cu sistemul. Căci dacă preşedintele nu mai poate avea încredere în sistem înseamnă că totul este pierdut şi că trebuie să mergem la culcare. Să nu mai plătim taxe şi să ne facem singuri dreptate. Ori asta este incacceptabil. Preşedintele are datoria să cheme la calm şi să adune la masa dialogului toate părţile implicate în acest conflict grav. De cealaltă parte şi liderii sindicali trebuie să să delimiteze de golanii care au purtat mesaje obscene în public iar cei vinovaţi trebuie traşi la răspundere imediat. Liderii opoziţiei care îndeamnă zilnic la revolte populare nu ar trebui să uite că venirea lor la putere nu ar schimba cu nimic situaţia. Că majorările de taxe sau iluzoria luptă cu evaziunea trîmbiţate de Ponta şi Antonescu n-ar aduce suficienţi bani la buget cât statul asistenţial să îşi poată continua politica imbecilă de cumpărare a voturilor pentru politicienii din fruntea sa. Oamenii opoziţiei ar trebui să spună că şi venirea lor la putere ar însemna tot restructurare şi tăiere de cheltuieli. Şi că reacţia la astfel de măsuri amânate vreme de 20 de ani poate fi de nemulţumire, dar nu de maidan. Disponibilizaţii de la stat sau cei cărora li s-au tăiat lefurile sunt liberi oricînd sa plece din sistem şi să câştige mai mult. Asta cu simpla condiţie să fie în stare.

PS Reactia lui Ponta este incredibila, mai ales ca vine de la un fost procuror: ”Protestul a fost legal si perfect indreptatit, de aceea suntem solidari cu sindicalistii. De acum, orice miting trebuie sa se indrepte catre Basescu, pentru ca pana si oamenii au inteles ca acesta este prim-ministru, nu Boc. E momentul sa nu ne mai fie frica de ei, de regimul Basescu!” La mitingul neautorizat al politistilor au existat oameni care purtau arme de foc si care afisau materiale obscene (pe un portret al lui Emil Boc era pictat un penis in locul nasului primului ministru). De asemenea devierea traseului catre palatul Cotroceni a fost aprobata telefonic de Oprescu, desi aprobarea trebuia data de o comisie formata din reprezentanti ai politiei, jandarmeriei si SPP. Perfect legal!

Au fost, cică, vreo 6000, toţi cu burţile atârnând peste brăcinari şi cu caşchetele puse la ora 12. Conduşi de Marica, sindicalistul cu apucături de interlop şi de sărmanul Bogdan Hossu, patronul de hoteluri, miliţienii au injurat ca în mahala la poarta palatului Cotroceni. Ei vrea respect (şi ei) şi lefuri mari, că se riscă zilnic în lupta cu infractorii. Cam atât am înţeles din revendicările scuipate în direct la TV pre limba lor. Probabil că într-o ţară normală, unde poliţistul vorbeşte fluent două limbi străine şi îşi face treaba eficient revendicările ar fi fost normale. În România însă, marşul miliţienilor a arătat exact mizeria care zace în instituţie. Dincolo de obscenităţile scandate de interlopii în uniformă rămâne mentalitatea acestor băieţi cu  mintea lejeră cărora ar trebui să li se amintească nişte lucruri. Ca de exemplu faptul că miliţia colcăie de cămătărai, proxeneţi şi violatori, aşa cum GSE a demonstrat printr-o serie de articole undeva prin 2004. Şi nu vorbim de cei câţiva de prin arest, ci de cei din birouri. Că mulţi ofiţeri cu doctorate luate pe la Chişinău habar nu au să vorbească şi să scrie corect în limba română. Sunt de notorietate conferinţele de presă ale unor foşti şefi ai IPJ Ialomiţa, de exemplu, la care râdeam mai ceva ca la filmele cu Stan şi Bran. Nu vorbim aici de şefii de post sau poliţiştii de stradă, ci de ofiţeri cu rang mare plătiţi cu lefuri de mii de euro şi care au acumulat averi pe care nu le au mulţi oameni de afaceri. Toate sondajele de opinie arată că poliţia se bucură de foarte puţină credibilitate în rândul populaţiei. Şi asta pentru că de cele mai multe ori, poliţistul închide ochii şi face blat cu infractorii. Am văzut scene cu ofiţeri de poliţie beţi mangă dormind în paturile interlopilor, am văzut ofiţeri de poliţie în postura de cămătari sau de consumatori de prostituate pe care le plăteau în permise de conducere. Această pleavă a fost şi ea reprezentată în stradă de haita sindicală care s-a suit pe lege cu bocancii şi a pus pulanul pe bunul simţ. Drepturile nu se câştigă cu înjurături şi prin încălcarea legii, ci prin corectitudine şi profesionalism. Ieri, în stradă au ieşit miliţienii. Aştept cu interes o reacţie a poliţiştilor.

Dezbaterea asupra legii pensiilor a fost o demonstraţie jalnică a populismului şi lichelismului care domină haznaua politică din România. Opoziţia, reprezentată de găştile lui Ponta şi Antonescu, a ţinut-o langa cu majorarea punctului de pensie la 45% din salariul mediu. Susţinerea aberantă în condiţiile în care bugetul de pensii are un deficit uriaş s-a vrut o demonstraţie a griji faţă de pensionari manifestată de cele două găşti politice. În fapt nu este decât populism de joasă speţă care ţine la prostime şi la votanţii cu creier plat. Este evident că în conjunctura de astăzi este IMPOSIBIL să plăteşti asemenea pensii majorate. Dar la fel de evident este că nu te doare gura să promiţi ştiind foarte bine că nu vei fi prea curând în postura să şi aplici ce ai promis. Într-un singur punct au avut dreptate şmenarii din opoziţie: că guvernul lui Băsescu a dezechilibrat şi el bugetul de pensii când, susţinut de PSD, a introdus pensia socială minimă, un fel de pomană comunistă pentru populimea care n-a contribuit cu nici un şfanţ la bugetul de pensii. Asta însă nu justifică şi nu susţine în nici un fel aberaţia trâmbiţată de opoziţie privind majorarea punctului de pensie. Dezbaterile de ieri au arătat foarte clar că taberele aflate în dispută pentru ciolan n-au nicio treabă cu viaţa reală. Interesul unic şi major al golanilor politici este acela de a cumpăra voturi folosind banii publici. Populismul lui Boc nu este cu nimic mai prejos de populismul lui Ponta sau Antonescu. Dreapta politică nu există iar stânga nici atât. Totul se rezumă la prostirea electoratului şi la acapararea puterii cu orice scop. Măsurile reale de restructurare care ar viza plafonarea imediată a pensiilor şi salariilor bugetare, legarea punctului de pensie de PIB şi nu de utopicul salariu mediu, combaterea reală a evaziunii fiscale şi folosirea creditelor externe pentru echilibrarea bugetului în condiţiile relaxării fiscale sunt vorbe în vânt pentru golanii politici. Nu-i interesează relansarea economiei, nu-i interesează întărirea mediului de afaceri şi impozitarea rezonabilă şi egală a tuturor contribuabilor. Îi interesează doar ca statul să aibă bani de investit şi de furat, ca justiţia să răspundă la comenzi iar ei să fie micii dumnezei fără de care să nu se mişte nimic în ţărişoară. Iar pentru asta calcă pe cadavre şi promit orice, indiferent cât de aberante ar fi respectivele promisiuni. Despre asta este vorba în politica românească.

PS Citeam în Indepedent o declaraţie a domnului Ştefan Muşoiu, vicele de la CJI despre clientela politică a lui BOC. Adică domnul vice vorbea despre funie în casa spânzuratului, ca şi cum domnia sa ar fi doar client la Bamboo  nu şi la lucrările finanţate de CJI. Te doare bila!