Wednesday, July 23rd, 2014

În România, sediul social al prostiei coincide cu cel al Guvernului României. În goana lor după ciolane pentru fraierii din teritoriu, băieţii de la putere au încercat să-i dea brânci din scaun fostului subprefect Marin Silviu. Cu binişorul nu a mers, cu şantajul nici atât, aşa că fraţii l-au ejectat cu o hotărâre de guvern. Mai întâi i-au dat un calificativ naşpa. Marin Silviu i-a dat în judecată şi, pe timpul procesului, s-a tras la pensie. Potlogorie veche de când lumea de altfel. În locul lui Silviu este numit subprefect un băiat din Feteşti, al cărui nume ne scapă. Pe hotărârea de numire a acestui figurant scrie că până atunci când Marin Silviu îşi va recupera capacitatea de muncă! Care capacitate se dusese dracului, o dată cu pensionarea prigonitului. Ulterior, o instanţă de judecată face praf calificativul nesatisfăcător cu ajutorul căruia Silviu a fost concediat de Tăriceanu. Brusc, dar logic, Silviu se reface şi devine apt de muncă. Îşi ia hârţoagele medicale sub braţ şi dă năvală la reîncadrare.  Că haşgeul prin care a fost epurat nu mai avea obiect şi fusese suspendat la aplicare. Dilemă mare, mon cher! Omul vine la muncă iar efectul este că cel numit în locul lui refuză să mai iasă din birou, ca nu cumva să-i ia ăsta locul. Guvernul dă din colţ în colţ şi îi sugerează pensionarului care şi-a încheiat raporturile de muncă cu prefectura să îţi ia concediu de odihnă! Păi de unde frate, că omul nu mai e angajat! Pas de mai înţelege ceva! Din fericire, epuratul Marin Silviu înţelege. Şi ne lămureşte şi pe noi, într-un interviu de excepţie în care înţelegeţi că n-am avut mare lucru şi nici nu pierdem nimic la afacerea asta. Doar facem haz de necaz şi de prostia fără margini din Românica.

Problema, pe scurt

Domnul subprefect fără birou acceptă cu bucurie să ne dea un interviu. Îi place tema şi are multe de spus. De aceea intră direct în subiect, fără să aştepte vreo întrebare anume.

- Asta e hotărârea Curţii de Apel Bucureşti prin care calificativul a fost anulat. În paişpe ianuarie prin decizie irevocabilă le-a  respins lor, Prefecturii, cererea de intervenţie şi a devenit irevocabilă. Deci, calificativul nu mai există. Hotărârea dată în 2006, 1225 din 13 septembrie 2006 nu mai are temei legal. Bun. Am mers mai departe..

- Dar între timp dumneavoastră v-aţi pensionat?

- Ăă, da, da!

- Păi haideţi să o luăm de la început. De la ce a început acest conflict?

- Deci în baza unui raport făcut în lipsa prefectului, domnul Cazacu Marinică era la Bruxel(n.r cu accent pe r!), când a venit de la Bruxel (n.r acelaşi accent impecabil) m-a chemat la el şi m-a dat exemplarul 2 al, să zic raport, e contraraport la raportul meu de evaluare făcut. Şi mi-a arătat, zice uite ce ţi-a făcut Gheorghişor şi cu domnul Gigi Petre(n.r n-am înţeles de ce Gigi Petre este domn iar Gheorghişor, nu).

- Şi semnătura prefectului Cazacu era falsificată pe acest raport?

- Nu ştiu, se cercetează. De la Gheorghişor am înţeles că i-a luat calculatorul şi se verifică, se fac verificări. Tot la dumneavoastră a apărut în ziar, dar eu u am mai urmărit, la Parchet. E un dosar, dar dosarul ăla nu mai ştiu de el, nu a vrut să-mi spună nimeni de el. Dar acum, se pare, că din nou au început cercetările. În afară e faptul că eu, pe civil, l-am dărâmat acel calificativ, acel raport şi calificativ că a stat la baza hotărârii de guvern, după aceea m-am dus şi am… Uitaţi! (cu gesturi precipitate ne arată un document pe care-l poartă cu grijă în servietă.) Vedeţi? Respinge excepţia, aşa, admite cererea, dispune suspendarea HG 1225 din 13 a 9-a 2006 până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei de face obiectul dosarului 6067 per 2 per 2005 al Curţii de Apel. Adică am termen pe 7 mai să încheiem. S-ar putea să îl atace (n.r pe cine?), dar singura chestiune asta e. Pe mine asta m-a interesat, ca acea hotărâre de guvern să nu mai aibă temei legal şi nu mai are. Şi pentru mine va fi uşor în continuare. Adică…

- Şi dvs. aţi atacat hotărârea de guvern prin care aţi fost destituit.

-Da, sigur. Şi acum urmează al treilea termen.

 

Un pensionar cu perspective

Epurat cu sălbăticie din sistemul în care încasezi fără să munceşti, Marin Silviu răspunde magistral, cu o pensionare. Motivând că inima i-a luat-o razna din cauza epurării şi că sângele a luat viteză prin corp, domnul subprefect îşi trage o pensioară de boier, lăsând deschisă poarta din dosul legii care dă spre câmpul muncii. Adică şi-o ia cu gradul 3 şi dreptul la patru ore de dat cu sapa pe zi. Golănie? Poate, dar Guvernul a început!

-În timpul acestui proces v-aţi pensionat.

- Pensionat pentru tensiune.

-Tensiune aţi avut?

- Tensiune, păi cum să nu salte tensiune când… Probleme de tensiune, de inimă..

-Şi ce pensie aţi avut?

- Gradul 3 cu drept de muncă. Patru ore, da. N-am muncit nicăieri, ideea mea a fost să-mi refac, adică să fiu foarte atent să urmez medicaţia şi tratamentul ca să pot să-mi reiau activitatea vreodată. Şi comisia de expertiză, deci în martie, m-am dus la comisa de expertiză şi a zis că sunt apt. Mi-a dat anexa 27, am adus-o la prefectură, am înaintat-o la ministerul nostru, la MIRA la noi(când şi-or fi tras băieţii minister, nu ne spune!), am început discuţii telefonice… E o speţă delicată. Nu vă ascund faptul că alţii au făcut lucrare de doctorat pe speţa mea. Nu mă interesează ce au făcut alţii, dar e o chestie delicată, cu multe… cum să zic eu, cu multe… probabil că nu a mai fost o astfel de speţă. De aceea cred eu ca să întârzie răspunsul. Acest certificat de grefă, deci, m-am dus cu el şi la guvern, pentru că  este vorba despre o hotărâre de guvern, chiar dacă am adresat-o(n.r ce să să adreseze? Şi de când şi-a schimbat certificatul sexul?) tot domnului secretar Paul Victor Dobre şi o am cu număr de înregistrare şi la ministerul nostru. Discuţii la telefon a mai avut cu un domn director general la relaţiile cu prefecturile. Dânsul spunea într-un fel, apoi în alt fel şi asta e soluţia să rămân să aştept soluţia care o va da guvernul.

Pensionarul vrea concediu

Stimulat de această reuşită, Marin Silviu trece la contraatac. În urma unui pressing făcut uşa la guvernului, primeşte de la un cap pătrat din MIRA sfatul să-şi ia un concediu de odihnă, dacă tot şi-a refăcut capacitatea de muncă. Ce contează că nu mai avea raporturi de muncă nici cu prefectura i nici cu altcineva! L-au epurat şi acum îi dau concediu! Mişto afacere!

-Păi, bine, dar guvernul trage de timp. Nu v-aţi dus peste ei să-i obligaţi să respecte sentinţa?

-Nu pentru că chiar dacă eu pot să stau liniştit acasă pentru că eu merg în continuare. Mai sunt două săptămâni până pe 7 mai.

- Şi între timp ce se întâmplă cu salariul dvs? Pensie presupun că nu mai aveţi..

- Nu, nu! De la 1 aprilie m-am prezentat la serviciu. O soluţie de compromis tot cu domnul director general să-mi fac o cerere de concediu că mai aveam 11 zile de concediu neefectuate (n.r dacă nu ştiaţi, bugetozaurii nu pleacă în concediu. Ei îl efectuează!) din anii 2006-2007, eu m-am pensionat în 2007, în martie, şi acum aştept şi eu soluţia. Nu mi se înregistrează cererile la prefectură, nu mi se dă drumul la cerea de concediu..

-Deci de la minister v-au sfătuit să faceţi o cerere de concediu?

-Da. Am făcut-o şi nu am primit nici o soluţie nici la asta.

-Şi mergeţi zilnic la prefectură ca şi cum aţi merge la serviciu..

-Am fost la prefectură şi mi s-a spus să am răbdare şi să aştept. Mai ales că începând cu data de 9 aprilie, deci eu având 11 zile de concediu, plus din preavizul de 30 de zile care mi l-au dat în 2006, deci nu l-am efectuat în totalitate, preavizul. Raporturile de muncă au fost suspendate, aşa susţin şi dumnealor prin hotărârea pe care au dat-o domnului Dumitru.

-Hotărârea de numire a lui Dumitru este dată până la refacerea capacităţii dvs. de muncă.

-Da. Şi eu mi-am refăcut capacitatea, m-am prezentat de la întâi, am făcut notificări, am adus anexa 27, am dat-o şi la ministerul nostru, acum mi s-a spus să aduc şi certificatul de suspendare a executării, l-am adus şi pe ăsta şi aştept în continuare soluţia. Eu sper să…

-Prefectul ce spune?

- Dânsul aşteaptă şi dumnealui. Îl înţeleg.

- Nu a avut un punct de vedere?( n.r întrebăm la mişto, ca să ne aflăm în treabă)

-Nu. Dânsul putea totuşi să insiste, chiar dacă o atacă. Suspendarea executării rămâne. Trebuia să mă reîncadreze. Eu mai aştept.

-Şi salariaţii ce părere au avut când au văzut că vă duceţi la serviciu?

- Au fost foarte bucuroşi (n.r nu ne nebuni? Ca şi cum ar fi încasat o primă, cam aşa, nu?), că sunt oameni cu care am lucrat ani de zile şi… Cu unii am lucrat şi înainte de 1989(n.r vechi tovarăşi! Ce vremuri!)

- Cu Dumitru aţi vorbit?

- Da, am dat mâna cu dumnealui, discut. Nu e.. Nu puteam eu să spun. Totuşi e bine. Soluţia trebuie să vină de la guvern.

L-au dat afară şi de pe holuri!

Deşi subprefectul vine conştiincios la slujbă, Caramitru şi gaşca nu vor în ruptul capului să-l primească. Deşi face exact ce face şi prefectul, adică şade şi se uită cum muncesc funcţionarii, Silviu a fost trimis acasă. Cică să nu creeze atmosferă! Nici măcar concediul nu i l-au aprobat! Bătaie de joc la superlativ. Noroc că omul nostru este paşnic şi răbdător. Ce ascunde totuşi această răbdare? Şi de ce deranjează un om care nu vrea decât un drept pe care-l au toţi şefii de turme bugetare: adică să ia o leafă fără să producă nimic?

- Domnule subprefect, de la ce a plecat conflictul dvs cu Cazacu?

Şmecher, subprefectul de pe holuri a încercat să ne aburească şi să spună că nu a fost în nici un conflict cu fostul prefect. Am parat cu dibăcie şi i-am amintit de declaraţiile publice ale prefectului de atunci, care-i turteau personalitatea şi-l expediau în ridicol. Cu spatele la zid, Marin Silviu a început să explice:

-Deci soluţia era să pună pe altcineva în loc. Sigur că da, mi-au şi oferit un alt loc de muncă, în locul domnului Purice, la pensii. Şi i-am spus, domnu Cazacu, postul e ocupat de un om, eu nu pot să mă duc, mai ales că fiica mea şi cu fiul lui au fost colegi de liceu. Nu pot să mă duc. A, dacă era un post liber ştiam eu ce am de făcut. A fost o discuţie la genul ăsta, să mă pună să-mi dau demisia. Dacă îmi prindeau demisia eram cel mai mare… (n.r dacă nu a spus-o interlocutorul, nu o spunem nici noi, deşi ştim continuarea logică a propoziţiei.)

Pentru că dialogul lâncezea, am încercat să dăm puţin dinamism discuţiei şi am evocat legitimitatea celui expulzat brutal din administraţia judeţului prin comparaţie cu politrucii menţinuţi ilegal în fruntea prefecturii. Proastă idee, pentru că omul nostru a luat-o pe arătură:

-La ora aceasta dvs. sunteţi singurul legitim în Prefectură, pentru că ei sunt puşi temporar.

- Eu am dat examen în 2001 cu 4 candidaţi, inclusiv cu cel care era interimar, domnul Vânosu, cu domnul Ghorghişor Ionel. Nu ascund că cea mai mică medie  avut-o domnul Gheorghişor Ionel. Am luat concursul iar postul de secretar general s-a transformat în post de subprefect. Calificativul nesatisfăcător îl am din 2005, ca secretar general. Şi m-au destituit din funcţia de subprefect. E ceva simpatic. D-aia vă spun că e speţă delicată. Dar am răbdare.

-Şi mai mergeţi la Prefectură?

-Nu, nu mai merg. Pentru că mi s-a spus că e mai bine să stau acasă.

-Cine v-a spus?

-Domnul prefect. Şi să nu mai creez o atmosferă. Şi sunt de acord. Dacă oamenii sunt deranjaţi de prezenţa mea acolo, nici o problemă.

-Dar salariu vă dau?

-Să vedem. Aşteptăm. Pentru că vă daţi seama, dacă hotărârea de guvern nu mai are bază legală, eu sunt sigur c pe 7 o închei. E în avantajul meu pentru că dacă mă lăsau aşa, nu mai ceream salariu din urmă. De ce s cer? A destulă vechime, am 38 de ani şi renunţam la aproape doi ani, că nu era nici o pierdere. Cineva va plăti. Pe domnul Marinică nu am nimic cu el. Dar sfătuitorii au fost care l-au determinat.

- E totuşi jenant! Un demnitar e talia dvs să fie ţinut pe scări… Nu v-aţi simţit stânjenit?

-Da, e jenant. Tensiunea acrescut deja, m-am dus la medic cu toate problemele care le am, dar ce să fac? Să le zic ceva? Nu, nici o problemă. Îi las în pace, eu mai am răbdare. Şi ştiţi ce e jenat? Că va apărea la CEDO Marin Silviu contra României.

Nu ştiu câtă legătură are primarul Gabi Ionaşcu, primarul în exerciţiu al Sloboziei, cu PSD-ul. Cert este că, de la acest partid vine marea surpriză a alegerilor locale. Într-o conferinţă de presă organizată ieri, Gabi Ionaşcu a anunţat că îşi va finanţa campania electorală apelând la subscripţie publică. Adică, va deschide un cont şi îşi va îndemna simpatizanţii să contribuie după posibilităţi cu diverse sume de bani la campania sa electorală. Gestul este fără precedent în politica românească şi survine după 18 ani de zile în care bătăliile electorale au fost finanţate cu mijloace mai mult decât discutabile. Paradoxul constă în faptul că acest anunţ vine de la partidul de la care aşteptam cel mai puţin să adopte asemenea conduită. Chiar dacă PSD, în întregul său nu va îmbrăţişa soluţia transparentă adoptată de cel mai puternic candidat al său, gestul lui Gabi Ionaşcu este unul care se cuvine subliniat. Şi care trebuie susţinut de dragul ideii că, într-o zi, poate toate partidele vor găsi de cuviinţă să îşi finanţeze campaniile electorale în mod transparent. Scoaterea cotizanţilor la vedere este un gest de normalitate pe care partidele politice se codesc să-l facă. Politicienii născuţi din coasta PCR-ului preferă banii daţi cu sacoşa pe sub masă şi contraserviciile promovate pe uşa din dos a administraţiei. Candidatul ideal pentru acest tip de finanţare a campaniei, Ionaşcu este primul politician care înţelege că politica nu mai trebuie făcută în spatele uşilor închise. Cerând ajutorul direct simpatizanţilor, Ionaşcu vrea să spună că nu doreşte să fie candidatul grupurilor de interese şi apoi primarul lor. Că va face o campanie după măsura posibilităţilor sale materiale şi că preferă să primească câte puţin de la mulţi decât mult de la foarte puţini. Dincolo de simpatiile politice ale fiecăruia, mişcarea primarului Gabi Ionaşcu trebuie încurajată. Trebuie să cerem politicienilor să ne spună exact cine le finanţează campaniile şi ce oferă în schimb. În lipsa unei legi a lobby-ului în care grupurile de interese să finanţeze transparent politicienii, subscripţia publică este o metodă la îndemâna oricui doreşte să se rupă de sistemul obscur care a pompat până acum tone de bani negri în politică. Gabi Ionaşcu a aruncat mânuşa. Să vedem cine acceptă provocarea.    

Un dosar cât o făcătură

Dosarul condamnatul Prodan Marian, victimă a anchetatorilor” din cadrul DNA Ialomiţa şi a judecătorilor manevraţi din umbră de servicii secrete sau doar de propria lor incompetenţă a ajuns la stadiul revizuirii. Avocatul Dumitru Niţurad a redactat o cere de revizuire a sentinţei prin care Prodan a fost condamnat la închisoare. Cererea întocmită de domnul avocat este un adevărat rechizitoriu la adresa justiţiei din România care trimite oameni după gratii fără probe. Rezumatul făcut de Niţurad demască o paletă întreagă de practici infracţionale folosite, culmea, de procurori pentru a înfunda un personaj pe care oamenii legii nu-l prea simpatizează. Din păcate, cazul Prodan este un exemplu că nimeni nu este ferit de asemenea abuzuri grosolane şi că oricine îi poate lua locul dacă un procuror de talia lui Cristudor decide asta. Redăm pasaje relevante din cererea de revizuire cu menţiunea că intertitlurile aparţin redacţiei.

Înregistrări ilegale, şantaj şi intimidare

Procurorul Cristudor Dumitru constatând că denunţul şi declaraţia iniţială a lui Cojoc Jenică priveau un act anterior presupusei traficări a influenţei l-a determinat pe acesta să-şi modifice declaraţiile în sensul că mă angajasem să-i rezolv şi problema permisului deşi, actul administrativ de suspendare a permisului era suspus legislaţiei rutiere în vigoare la momentul respectiv care nu permitea nici o derogare de la perioada de suspendare de 90 de zile. Ca lucrurile să atârne mai greu în balanţă , procurorul Cristudor Dumitru, mi-a mai pus în cârcă o presupusă traficare a influenţei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slobozia, deşi, competenţa soluţionării cauzei penale raportat la locul săvârşirii presupusei infracţiuni revenea Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni. Oricum , nu putea exista un dosar penal fără situaţia premiză a depistării unei alcoolemii care depășea limita legală, aspect care fusese clarificat cu 3 săptămâni înainte de presupusa întâlnire dintre mine şi denunţător. Dat fiind că ,, probaţiunea „ administrată în faza actelor premergătoare nu rezistă unei atente aprecieri Cristudor Dumitru a încercat să obţină ,, alte probe’’ prin coruperea avocaţilor mei. A încercat cu Loghin Simona iar apoi cu Niţurad Dumitru , reuşind să-l determine pe acesta din urmă să accepte o întâlnire cu denunţătorul folosindu-se de influenţa ,, nevinovată” a colegului şi prietenului lui – procurorul Râşnoveanu Ioan. Întrucât înregistrarea neautorizată nu-i convenea, numitul Cristudor Dumitru şi-a permis să o falsifice, aspect detaliat în plângerea penală detaliată , neţinând cont şi nedepunând la dosar înregistrarea legală – făcută cu acordul părţilor implicate, de către avocat Niţurad Dumitru. Diferenţa evidentă între cele două înregistrări face din aceasta comparaţie o împrejurare care n-a fost avută în vedere de instanţe la soluţionarea cauzei şi care justifică un prim motiv de revizuire. Instanţele au apreciat că apărarea mea, dovedită cu înscrisuri oficiale, în sensul că în zilele de 16-17 decembrie 2003 când se presupune că s-ar fi consumat traficul de influenţă , dată la care m-aş fi întâlnit cu denunţătorul, eram în proceduri recuperatorii medicale nu se susţine cu detalii concrete privitoare la orele la care am făcut procedurile respective este nelegală şi putea, pentru orice magistrat care se respectă, întărită prin audierea în calitate de martori a medicului curant şi a personalului medical care mi-a efectuat procedurile respective. Înţeleg să solicit audierea personalului medical sus menţionat în cadrul procedurii revizuirii pentru a dovedi prezenţa mea în zilele sus menţionate la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi imposibilitatea fizică de a mă întâlni cu denunţătorul.

Probe ignorate, martori înlăturaţi

Deşi, am depus la dosar dovezi care atestă că biletul de autobuz care trebuia să facă dovada deplasării denunţătorului în 16 .12.2003 de la Bucureşti la Drajna era falsificat, fiind emis în 18.12.2003 pentru traseul Bucureşti- Sineşti şi că, Comtrans Slobozia nu a efectuat pe tronsonul respectiv curse în perioada 2003-2006, aceste dovezi nici măcar nu au fost analizate de către magistraţii Curţii de Apel Galaţi şi nici de către cei ai ICCJ într-atât de mare le-a fost dorinţa de a concura la fărădelegile comise de numitul Cristudor Dumitru şi de complicele lui Traian Bucălău. O simplă verificare de scripte, audierea şoferului indicat în adresa COMTRANS, ori a patronului firmei ar fi confirmat atât falsificarea biletului, cât şi minciunile debitate acuzator de către denunţător , sprijinit de organele de represiune care fac ca fosta securitate să se simtă în stare de inferioritate. Instanţele au înlăturat nemotivat declaraţiile colegilor mei care făceau dovada că în februarie 2003 când Cojoc Jenică a venit să-şi ridice permisul de conducere, acesta nu mă cunoştea .Cu martorii Braşoveanu Marian şi Radu Marian colegi de muncă cu denunţătorul puteam şi pot dovedi că în zilele de 16 si 17 decembrie 2003 acesta se afla în judeţul Dâmbovița, nicidecum la o potenţială întâlnire cu subsemnatul. Instanţele nici măcar nu au analizat şi înlăturat motivat dovezile produse de subsemnat în sensul că banii ridicaţi de la BCR –sucursala Libertăţii au fost folosiţi exclusiv în interesul firmei al cărei administrator era denunţătorul, iar nu pentru presupusa plată a influenţei mele.

Un dosar cu iz de făcătură

Cu martorii Niţurad Cristina , Loghin Simona şi Râşnoveanu Ioan –procuror, voi dovedi în cadrul procedurii revizuirii că la momentul anterior înregistrării falsificate procurorul Cristudor Dumitru, a afirmat ,, că ştie că dosarul este o făcătură , dar că trebuie să găsească o modalitate de al soluţiona prin NUP fără să-i sară lumea în cap”. Ce a urmat s-a văzut. Abuzuri de la un cap la altul acolo unde cei puşi să aplice legea şi să respecte principii elementare de drept o încalcă flagrant cu ştiinţă în cele mai abjecte forme. Imposibilitatea deplasării lui Cojoc Jenică la Drajna în vederea întâlnirii cu subsemnatul o voi dovedi cu relaţii de la BCR privind ora efectuării tranzacţiei , oră la care denunţătorul ar fi trebuit să se afle deja la Drajna. Faptele şi împrejurările expuse mai sus sunt enunțiative , motivat de faptul că alte dovezi de care înţeleg să mă folosesc în revizuirea pe care o solicit le voi prezenta instanţei de judecată, pentru a nu putea fi alterate, prin influenţa de care încă se bucură un procuror certat cu legea, atât la conducerea DNA, cât şi la CSM. Nu este necesar să existe o hotărâre de condamnare a martorilor Cojoc Jenică , Cojoc Livia Rodica şi Puşcaşu Marin fiind suficiente contradicţiile existente în propriile declaraţii succesive, ori între ei , pentru a trage concluzia că sunt mincinoase. Nu pot să înţeleg cum, magistraţi, care ar fi trebuit să dea dovadă de verticalitate , să aprecieze cu verticalitate prezumţia de nevinovăţie, au ajuns să se complacă într-o stare care face ca actul de justiţie să fie deplorabil , minciuna ridicată la rang de lege, iar probele în apărare nici măcar să fie analizate. Pentru ei nu contează libertatea sau chiar viaţa omului pe care îl condamnă. Omenia nu există. Legea este terfelită , actul de justiţie aruncat la gunoi fără ca statutul lor să aibă de suferit într-un stat în care nu contează decât propăşirea personală şi dacă se poate cât mai frauduloasă. Este posibil ca cei trei magistraţi împotriva cărora m-am plâns de represiune nedreaptă să fie acoperiţi de solidaritatea colegilor şi netrimişi în judecată cu omniprezentul 10 lit.d C.proc.pen. şi cu o motivare deja consacrată ,, n-au avut sărăcuţii intenţia să condamne un nevinovat”. Câți nevinovaţi trebuie să mai treacă pragul justiţiei pentru ca magistraţii să înceapă să fie traşi la răspundere? Represiunea lor împotriva subsemnatului este nedreaptă indiferent dacă a fost săvârşită cu intenţie, din culpă sau la şantaj. Nu vreau să fiu o altă victimă a sistemului judiciar, astfel că, cer în această cale extraordinară să constataţi culpa gravă a magistraţilor susmenţionaţi şi să trimiteţi un semnal de alarmă instituţiilor abilitate, doar-doar se vor trezi şi ele. Nu intenţionez să fac un rechizitoriu la adresa judecătorilor, dar o fac la adresa sistemului în sine. Dacă DNA–ul este corupt, atunci dumneavoastră judecători ai revizuirii cereţi desfiinţarea lui! Dacă judecătorii sunt corupţi cereţi, judecători ai revizuirii– demiterea lor. Dacă dumneavoastră sunteţi solidari şi părtinitori cu cei care au dispus condamnarea mea abuzivă , eu nevinovatul Prodan Marian, vă cer, să vă abţineţi de la judecarea cererii de revizuire. Însă dacă aveţi curajul de a fi adevărați magistraţi , vă rog să fiţi imparţiali , să administraţi toate probele care mi-au fost refuzate şi în final să daţi o soluţie pe măsura nevinovăţiei mele.

Cu umilinţă ( pentru că demnitatea mi-a fost tăvălită în noroi de magistraţii care m-au condamnat fără a avea vreo vină).

Prodan Marian- încă poliţist.

E blondă şi neapărat juristă. Dacă ar fi fost şi fotomodel, ar fi fost imaginea idealului la care visează sute de tinere din ziua de azi. O cheamă Iuliana. Şi Livia. Numele de scenă este Tudorache. De scenă politică vrem să zicem, căci domnişoara pe care o vom lăsa să se reproducă pe larg în paginile noastre este politician. O Elena Udrea de Sfântul Gheorghe, la fel de blondă şi la fel de volubilă, care a decis să încerce din nou o candidatură. În 2004 era social democrată şi era prezentată de presa vremii drept o tânără speranţă a politicii ialomiţene. N-a fost să fie, că mentor i-a fost domnul Savu, care a plecat puţin la Balaciu să se odihnească după un mandat obositor în fruntea Consiliului Judeţean. Cariera politică i s-a frânt astfel înainte de vreme fără a apuca să arate consătenilor ce poate. În anul de graţie 2008, tânăra juristă şi-a schimbat veşmintele politice. A îmbrăcat cămaşa morţii împrumutată de la George Becali, cămaşă pe care o poartă descheiată neglijent la doi nasturi. Dedesubt se vede câte puţin din personalitate vulcanică a noului mentor politic. Pesedeule, uite aici ce ai pierdut! (Mihai ENCIU)Bine motivată, bine structurată, hai s-o aruncăm!

Interviul s-a născut dintr-o pură întâmplare. Din goana maşinii am zărit silueta blondă a candidatei PNG care se întreţinea amical cu un grup de alegătoare în faţa cochetului salon de cosmetică cu nume franţuzesc amplasat strategic pe DN 2A, în comuna Sf. Gheorghe. Am frânat violent, am întors şi am debarcat la timp ca să-i împiedicăm plecarea. Tocmai se pregătea să se urce în Dacia albă parcată în faţa salonului. A acceptat uşor un dialog, deşi numele ziarului îi trezea amintiri dureroase şi puţină teamă. Dialogul a plecat abrupt, fără introduceri inutile. Profitând de garda lăsată a interlocutoarei am lansat prima întrebare ce ne-a fost sugerată chiar de diva creştină a PNG-ului:
- Când v-aţi schimbat opţiunea politică?
- Opţiunea politică mi-am schimbat-o acum o lună de zile printr-o demisie. Am încercat o discuţie cu domnul Ciupercă, să-l chem la un dialog. Nu s-a putut. Trebuie să ştiţi că eu am fost aruncată forţat în lupta politică din 2004. PSD nu avea candidat la Sfântul Gheorghe. Şi au zis, mă, e din Sf. Gheorghe, jurist de profesie, tânăr, e bine motivată, bine intenţionată, nu are un trecut murdar, hai s-o aruncăm. Ciupercă a venit în localitate acum două luni de zile şi a căutat candidat pentru primărie de la PSD.
-De ce a căutat altul?
- De ce a căutat altul? Asta întrebare să i-o puneţi lui, de ce a căutat el altul. Pentru că astea sunt jocurile care le face. Toată lumea ştie şi nu numai aici s-au văzut schimbări. Luaţi ca exemplu primăria Feteşti. Cam aşa au stat lucrurile.
- Şi, totuşi, de ce a căutat alt candidat?
- Pentru că el a crezut că dacă eu am făcut parte din … S-a nimerit să vin la partid când Savu era preşedinte. Şi lucrând ca jurist pentru firma lui Savu a zis că trebuie să mă termine, anunţându-şi domnul Savu candidatura de independent.
-Şi organizaţia PSD ce a zis?
- Ei au comentat demisia mea. Au spus că nu e un lucru bun ceea ce fac.
Abandonăm organizaţia PSD într-o mare de regrete şi ne aruncăm direct asupra concepţiilor politice ale domnişoarei jurist. Aşteptările noastre majore s-au pocnit frontal de simplitatea strategiei electorale a interlocutoarei.
Strategia lipsei de strategie
Candidata PNG are o idee fixă despre strategia electorală pe care o va adopta. Ideea e că domnişoara jurist nu va avea nici o strategie. Ceea ce, în ultimă instanţă, e un avantaj. Nu poţi critica ceva ce nu există, nu?
-Şi de ce la PNG?
- Pentru că este un partid tânăr, pentru că faţă de ceea ce am cunoscut eu acolo sunt oameni de calitate, nu am întâlnit oameni corupţi, cu afaceri dubioase, nu am întâlnit oameni despre care să se spună că sunt baroni locali… Mi s-a părut un partid în care nu sunt frământări. Un partid pe care eu m-am pliat.
-Dar sunt doctrine total diferite..
-Şi?
- Cum se împacă platformele? În 2004 eraţi pe platforma PSD. Acum?
-Pe platforma PNG!
- Spuneţi-ne câte ceva despre platforma asta?
-Câte ceva ce? Oricum strategie nu mi-am făcut şi nu îmi fac. Nu am să mă duc din poartă în poartă să le spun oamenilor <>. Nu! Dacă se întâmplă să dea Dumnezeu să ies primar o să fac strategia împreună cu oamenii. În prima zi îi chem la primărie, le ascult ofurile şi punem pe hârtie.
- Ce o să le spuneţi în campanie?
- În campanie le spun că trebuie o schimbare. Dacă oamenii vor schimbare şi un alt primar mă votează.
Idei pe care nu merită să mergi
Atacăm frontal şi punem pe tapet mandatul actualului primar, Mădălin Teculescu. Băiat tânăr şi el, din păcate brunet. Dar bun totuşi, dacă nu ar fi aşa influenţabil. Candidata zice:
- De ce trebuie schimbat Teculescu? Ce aţi face dumneavoastră în plus faţă de el?
- Aş atrage mai mulţi investitori, aş schimba modul de lucru în primărie şi nu aş merge pe… nu aş merge pe ideile lui în selectarea personalului.
- Şi ce le-aţi oferi investitorilor ca să vină aici? De ce ar veni investitorii la Sf. Gheorghe?
- Pentru că aici există o comunitate formată din tineri şi există un potenţial pentru muncă şi ar putea găsi angajaţi. Sunt o grămadă de terenuri în intravilan şi sunt o grămadă de locaţii lăsate în paragină care pot fi reabilitate, vin gazele, vine apa, de ce nu şi Sf. Gheorghe să aibă investitori?
- Cum adică vin gazele şi vine apa?
-Da, deja proiectele sunt accesate de Teculescu.
-Înseamnă că Teculescu s-a mişcat.
-Da, s-a mişcat Teculescu. Nu pot să-l atac să spun că nu a făcut nimic. Joc fair play. Nu am atacuri la dresa lui.
-Şi atunci de ce candidaţi împotriva lui?
-Nu candidez împotriva lui, candidez pentru postul de primar. Care sunt lipsurile? El se lasă influenţat de alţii.
- Vă referiţi la relaţia cu investitorul Relu?
-Ha, ha… Nu! Nu! Dar el este o persoană influenţabilă. El a făcut foarte multe lucruri bune pentru Sf. Gheorghe. E de apreciat. Este o persoană cumsecade, este o persoană care îţi acordă timp să îţi asculte păsul, ştie să vorbească. Dar nu îmi place modul lui de a-şi alege echipa şi oamenii din jurul lui. Pe unii oameni din localitate tocmai acest lucru îi deranjează.

Un vot, o pungă de orez,
o viaţă mai bună
Sunt idei de bun simţ. Iar candidata noastră cu suflet blond e gata să se ofere electoratului cu tot ce are mai bun: competenţa profesională şi ideile simple, de bun simţ. Sau ni se pare?
- Şi ce argumente aveţi dumneavoastră? Ce argumente aveţi să convingeţi populaţia de o anumită vârstă să vă voteze? Mă refer la cei trecuţi de 40 de ani.
-Păi tocmai pe cei trecuţi de 40 de ani i-a deranjat situaţia asta.
-Şi ce o să le spuneţi?
- Să mă voteze dacă vor o viaţă mai bună.
- Şi ce ştiţi dumneavoastră despre o viaţă mai bună? Sunteţi tânără, nu aveţi nici măcar o familie ca să ştiţi ce înseamnă greutăţile , ce argumente o să aveţi?
- Le-am spus şi în 2004 că sunt alături de ei. Le-am spus, da, ce lipsuri aveţi? Că nu aveţi un magazin la care să mergeţi. Preţuri joase. Ce vrea un pensionar? O pungă de zahăr mai ieftină cu 1000 de lei, că vrea o pungă de orez, că vrea o pâine bună. Şi le-am spus că facem şi asta.
-Şi cum să faceţi asta, că primarul nu are nici un el de atribuţie în acest sens?
- Da, primarul nu are nici un fel e atribuţie. Dar poate să atragă un investitor şi să reabiliteze magazinele vechi.
-Investitorul are nevoie de facilităţi ca să vină aici. Ce facilitate aţi putea oferi?
- Îl atrag cu locaţia, îl atrag cu forţa de muncă, îl atrag că el îşi poate realiza un profit aici datorită faptului că e un loc destul de bine populat.
-Care este media de vârstă?
- (Tăcere. Îi suflăm noi că ar putea fi 50 de ani. Râde uşurată) Cam aşa! Cei mai tineri de aici lucrează la Urziceni la fabricile de confecţii.
-Prost plătiţi!
- Da. 350 de lei.
- Putere de cumpărare ioc!
-Da.
-Şi atunci de ce să vină investitorul să facă alimentară?
- (Tăcere) Pentru că e nevoie şi de aşa ceva.
-Bun şi de ce să vină un privat să facă aşa ceva într-o locaţie fără putere de cumpărare?
- Dumneavoastră credeţi că dacă eu am făcut acest salonaş în care am investit ceva bănuţi, m-am gândit că nu investesc că oamenii nu au bani şi nu o să vină să se coafeze sau sî se tundă?
-Păi de ce nu aţi făcut o alimentară?
-Urmează să fac o alimentară şi o brutărie. Da!
-Atât de bine se câştigă dintr-o frizerie?
-Nu, dar nu e numai asta. Credeţi că nu există bănci, nu există fonduri structurale care să fie accesate?

Urme de miliţie! Nasol!
Eram siguri! Aveam o groază de indicii dar nu ştiam cum să le ansamblăm. Ne-a ajutat jurista care ne-a mărturisit că a lucrat în poliţie! Atunci am înţeles multe. Şi ne-am întristat puţin. Consolarea a venit repede. Putea fi mai rău, poate chiar fotomodel în trupa lui Botezatu! De ce tot un drac? Şi în politică e cam la fel?
- Ok, ne-aţi convins. Haideţi să discutăm despre cariera dumneavoastră profesională.
-Cariera mea? Sunt jurist, am terminat în 2002 Facultatea de Drept Bucureşti!
-La Universitate?
-Nu. La Dimitrie Cantemir. (De data asta zâmbim noi uşuraţi. Învăţământul superior de stat mai are încă şanse). Am lucrat în poliţie în Bucureşti un an de zile…
-Ce?
- La Direcţia Generală de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog.
-Şi ce aţi făcut acolo?
-Lucrător civil, că nu îmi luasem licenţa. Pe urmă am fost jurist la Consiliul Judeţean, apoi m-am angajat consilier pe probleme de tineret la organizaţia PSD.
-La CJI aţi fost angajată prin concurs?
-Nu prin concurs.
- Dar cum? Pur şi simplu?
- Nu. Aveau nevoie de jurişti. Am depus un CV, mi s-a făcut un mic interviu, dar nu s-a dat un concurs la care să primeşti note… După PSD am avut o colaborare cu Caviar House, cei care voiau să facă sturionii în Balta Ialomiţei. După aceea am fost jurist la Agromec Balaciu iar acum sunt jurist la Martifer, firma potrugheză. Afacerea asta cu salonul am făcut-o în paralel, pentru că voiam să fac ceva aici la mine acasă şi nu în altă parte. Şi lupt să fac aici cât mai multe. Chiar dacă nu ies primar, voi continua să investesc în această localitate pentru că mi-e dragă şi pentru că mi-s dragi oamenii.

Echipă tare,
partid de valoare!
Fără Rădoi şi Neşu reţinuţi în naţionala lui Becali, blonda de la Sf. Gheorghe s-a descurcat pe plan local. Dintr-o organizaţie de fotbalişti, domnişoara a alcătuit un lot omogen, pe locul doi introducând-o pe soţia preotului din localitate. O să moară nea Gigi de plăcere!
-Echipa de consilieri aţi făcut-o? Care sunt primii trei?
-Primii trei, în afară de mine, a doua este soţia preotului, consilierul numărul doi e ea, consilierul numărul trei este Bratu Dumitru, este şofer de profesie şi consilierul numărul patru este contabil. Doamna are 52 de ani, celălalt 40, contabila 30 de ani, mai am băiatul doctorului veterinar care are 25…. Am găsit mulţi membrii PNG aici. Dar în mare parte, pe listele lor au făcut parte băieţi din echipa de fotbal de la Malu.
-De la PSD nu a plecat nimeni cu dumneavoastră?
- Ba da. La momentul acesta 70 de membri din cei 300. Şi încă mai continui (n.r pe bune, aşa a pronunţat!) să mai iau.
-La Consiliul Judeţean pe cine sprijiniţi?
- Deocamdată nu m-am hotărât.
-Păi dacă va candida domnul Savu…
-Asta e! Drumurile s-au rupt la un moment dat.
- S-au rupt?
-Da.
-Pentru domnul Ciupercă nu veţi face campanie? (n.r ne aşteptam să ne vorbească despre candidatul PNG la consiliul judeţean. Ne-am aşteptat degeaba!)
- Nu. Şi o să-i spun şi în faţă. La modul cum s-a purtat cu mine… N-am cerut mult. Am cerut un dialog. Atât! Şi nu mi-a fost acordat.
 
 

 

 

Biserica este ridicată până la turlă! Pe câmpul dintre Manasia şi Gărbovi! Se vede din şosea, roşie şi impunătoare, ca un stindard al ortodoxiei în mijlocul câmpiei. Insă temelia ei ascunde toate tarele şi fricile noastre de popor supus Domnului, aşa cum au fost, sunt şi vor fi până la sfârşitul zilelor.

 

Fântâna  lui Gheorghe Sfântul

Despre biserica ridicată pe câmpul dintre Manasia şi Gârbovi oamenii nu ştiu mare lucru. Doar că se ridică mai repede decât toate bisericile din jur şi că la doi ani de când s-a pus temelia, biserica a ajuns la turle. De ce în mijlocul pustiei, oamenii îşi dau doar cu părerea: „Acolo, în câmpul ăla, a fost bordeiul lui Gheorghe Sfântul. Eram copil, dar îl ţin minte… Venea în oraş, la Urziceni, după merinde…. Îl oprea lumea să-l miluiasă, să se roage pentru el…Era un bărbat impunător, cu barba lungă… Trăia acolo, în câmp, într-o colibă… se spune despre el că săpase trepte în pământ, până la luciul apei… L-au prigonit comuniştii, îl luaseră la ochi că se ducea lumea la el ca să le citească, să îi vindece… Era şi duhovnic, făcea mult bine… şi comuniştilor începuse să li se facă frică, că se duceau  oamenii la el ca la biserică” ne explică, cu ochii streaşină în zarea bisericii, un om din marginea Manasiei.

Despre povestea lui Gheorghe Călugărul ştie şi primarul din Gârbovi, copil şi el la vremea când trăia sfăntul: „Mergeam acolo cu vacile la păscut şi beam apă de la izvorul lui… Acum nu mai ştiu ce-o fi, m-am mai fost de mult… Am auzit c-a venit acolo o măicuţă şi că face o biserică, că şi-a ridicat acareturi… nu primeşte lume, au mai încercat şi alţii să o vadă, dar nu a ieşit… acum am auzit că e bolnavă şi că n-are să mai prindă biserca ridicată.. Da’ cine ştie… Oricum, biserica se vede din şosea…”

În şosea, înaintea bisericii e ridicată o troiţă. Iar în faţa ei, o fântână Oamenii vin aici din câmp şi adapă vitele sub ochii ameninţători ai unui Iisus  de tablă, mâncat de rugină, sumbru şi prevestitor… lăsat parcă anume să taie cheful curioşilor de vizite bisericeşti.

Cealaltă faţă a credinţei

Biserica din câmp este o clădire sinistră, înconjurată de pustiu. Cu excepţia celor câţiva muncitori care se agită pe schele care înconjoară clădire vegheaţi de un măgar pricăjit aflat într-un inexplicabil extaz sexual, locul pare pustiu. Acoperişul se vede din drumul naţional iar până la lăcaşul dintre câmpuri e plin de gropi. Câţiva câini se zbenguie printre clădirile care compun ciudatul stabiliment ridicat în plin câmp de o bătrână singuratică. Îşi spune maica Ana şi aşa o cunosc şi localnicii din Gârbovi şi Manasia. După câţiva kilometri parcurşi pe un drum de piatră care se lasă în câmp undeva între cele două localităţi, am ajuns în vecinătatea bisericii. Un panou de tablă ruginită ne avertizează că intrăm pe un teritoriu dominat de reguli. Dumnezeul la care maica Ana se închină este un tip dur, inflexibil şi foarte vigilent. Sau cel puţin asta atestă panoul de avertizare pe care-l citim uşor contrariaţi: “Este interzis să se intre cu ţigări şi cu mâncare de carne pe acest loc. Lăsaţi-le unde vreţi dar să nu intraţi cu ele pe acest loc. Femeile să nu intre machiate, rujate sau în pantaloni scurţi că nu sunteţi primite pe acest loc. Respectaţi acestea că o să primiţi pedeapsă de la bunul Dumnezeu”. Avertismentul este intitulat Poruncă de la bunul Dumnezeu” şi l-am luat în serios. Ne-am întors la maşină şi ne-am abandonat ţigările. Aveam să constatăm că maica Ana uitase să precizeze că nici ziariştii nu sunt primiţi în lăcaşul ei. Ne-a avertizat un tip înalt şi musculos, care a făcut oficiul de a chema afară dintr-o clădire ce părea a fi locuinţa ei. A scos capul pe uşa întredeschisă şi ne-a străpuns cu o privire rea:

-Ce vreţi?

-Sărut mâna măicuţă, de la ziar suntem

-Poţi să fi şi de la capătul pământului. Aicea nu există nimic să fotografiezi că e de rău.

-De ce măicuţă?

-Dacă îţi spun, ţi-am spus. Aici nu fotografiaţi nimic. Nu mă întreba nimic că eu sunt cu cerul, nu cu pământul.

-Am înţeles dar voiam să ne povestiţi şi nouă de biserică. De biserica asta de o ridicaţi.

-Nimic. Ieşiţi. Plecaţi

Am ieşit din raza ei vizuală nu înainte să auzim uşa trântindu-se cu o furie ce nu o bănuiam. Trupul firav şi aplecat de spate al bătrânei a fost capabil să genere suficientă forţă ca geamurile încăperii să se zguduie. Atitudinea inexplicabilă a femeii ne-a dat ghes să riscăm o ultimă poză. Oricum, păcatul îl comisesem. Deranjasem liniştea unui bătrâne izolată între câmpuri şi păzită de un Dumnezeu numai de ea ştiut.

 

Maica Ana nu recunoaşte decât autorităţile cereşti

Despre maica Ana  nu ştie nimenea nimica. Nici cum a ajuns aici, nici de unde are banii pentru ridicarea bisericii, nici de ce nu are autorizaţie pentru această construcţie religioasă, a cărei existenţă depinde atât de binecuvântarea Episcopiei, cât şi de prevederile legale care confirmă acest drept. Un raport intern al Episcopiei Sloboziei şi Călăraşilor, semnat de PS Damaschin Coravul confirmă însă preocuparea Episcopie pentru lămurirea misterului şi scoaterea din păcat a maicii ziditoare de biserici: „în urma sesizărilor de la preoţi şi credincioşi am constatat că în extravilanul municipiului Urziceni se construieşte o mânăstire despre care Patriarhul nu are cunoştinţă. Solicitând lămuri la Direcţia de Urbanism(…) din cadrul Consiliului Judeţean Ialomiţa ni s-a comunicat că numita Dinu Mihaela domiciliată în Urziceni a obţinut certificatul de urbanism nr. 2895 din 20.11.2000 şi autorizaţia de construire nr. 198 din 13.11.2001 pentru executarea unor lucrări de construcţie în extravilanul municipiului Urziceni cu destinaţia exploataţie agricolă. În urma obţinerii actelor de autoritate emise sus-numita a schimbat destinaţia construcţiilor amenajând într-o încăpere un paraclis, apoi s-a construit separat un alt paraclis şi s-a turnat fundaţia unei biserici de mari dimensiuni. Având în vedere că nu s-au respectat prevederile actelor de autoritate emise de Consiliul Judeţean ne-am adresat Primăriei municipiului Urziceni care are îndatorirea să urmărească modul în care s-au executat lucrările autorizate.(…) Primăria răspunde că toate lucrările au fost executate legal, conform actului de autoritate, iar până în prezent nu s-a înregistrat la primăria Urziceni o solicitare de schimbare a destinaţiei acestei construcţii în locaş de cult. La intervenţiile făcute de autorităţile de stat centrelor locale, lucrările au fost sistate, dar de câteva luni au fost reluate, ajungând în prezent la nivelul turlelor.”

În traducere liberă, raportul Episcopiei confirmă faptul că biserica a fost ridicată ilegal şi că vreme de 6 ani, pana în octombrie 2006, nimeni nu a deranjat-o în vreun fel. Până când, deranjată de tratamentul maicii, Episcopia a ţinut să se asigure că lucrarea înălţată în numele Domnului va intra în patrimoniul Episcopiei.

„Având în vedere cele semnalate, constatăm cu stupoare încălcarea legislaţiei în vigoare de către Primăria Urziceni deşi ştia din data de 8.07.2005, prin adresa Ministerului Culturii şi Cultelor nr. 3117 că în România, construcţiile bisericeşti aparţin unităţilor de cult recunoscute, în speţă BOR şi prin statutul de funcţionare a acesteia nici o persoană fizică nu poate solicita construirea unui lăcaş de cult ortodox, în cazul de faţă ierarhului locului, Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor iar persoana care a solicitat eliberarea certificatului de urbanism nr. 122 din 31.05.2005 nu este împuternicită de Episcopia Sloboziei şi Călăraşilor pentru începerea demersurilor construirii unui lăcaş de cult ortodox” mai precizează documentul , înaintat potrivit declaraţiilor oficiale ale instituţiei la Prefectură, Consiliul judeţean, Patriarhie, Guvern şi Preşedinţie.

 Episcopia vrea pace duhovnicească

La  un an şi jumătate de la aceste demersuri, Episcopia Sloboziei şi călăraşilor a renunţat la poziţia sa belicoasă şi crede în sinceritatea duhovnicească a maicii Ana. Deşi recunoaşte că nu există încă un acord scris, Episcopia susţine că maica Ana a acceptat de principiu să ceară acordul instituţiei pentru ridicarea bisericii. Părintele Ion Florea, consilierul economic şi de patrimoniu: „Verbal, există un acord de principiu. Dar trebuie să existe şi o cerere scrisă. Noi am făcut demersurile necesare pentru a o obţine legal. Noi nu suntem împotriva ridicării unei bisericii, Doamne fereşte. Vrem numai ca lucrurile să intre în legalitate din toate punctele de vedere.”

În aşteptarea legaliţătii Primăria Urziceni a primit deja o amendă de 50 de milioane pentru că a aprobat construirea  bisericii în extravilanul municipiului Slobozia. Căt despre maica Ana, ea rămâne în continuare o enigmă în jurul căreia încep deja să se ţeasă legende. Oamenii spun că nu e bine să o superi pe maică, că alţii deja au păţit-o! Doi căruţaşi blestemaţi de maica Ana în urma unei altercaţii, au sfârşit în şanţ, cu mâinile rupte. Şi ăsta e doar unul dintre exemple!!

Mare scăndălău în Balta Ialomiţei. Bucur denumit şi de la Capşa” după numele cârciumei care l-a făcut celebru, a prăduit IAS Făcăeni către investitorii de la Martifer. Cum ADS-ul îi concesionase ilegal lui Bucur toate drumurile din Baltă, portughezii au preluat şi această felie din tortul statului.

Necazul este că acum invadatorii din Portugalia au pus cangea pe drumuri şi nu mai poate intra nimeni pe terenul concesionat. Nici măcar salariaţi de la Direcţia Silvică, deşi le putrezesc buştenii pe câmp! Oare e ce reprezentanţii Prefecturii se fac că nu văd această anomalie cât casa? Caramitrule, nu ştii nimic? Dacă nu ştii, o să îţi explicăm noi vineri de ce închizi ochii.

Se aude prin târg că domnul Gheorghe Savu s-a cam lecuit de candidatura la preşedinţia CJI. Oficial, cică omul ar avea probleme cu sănătatea. Neoficial, negocierea s-a purtat vineri până la ore târzii din noapte. Iar oferta a venit pe filiera Ion Iliescu-Victor Opaschi şi conţine o propunere tentantă. Adică domnul Savu sa candideze în toamnă, pe listele PSD, pentru Camera Deputaţilor.

Nea Gică, ai mare grijă cu golanii ăştia! Că te-au mai tras în ţeapă o dată şi se pricep la asta. De ce dai matale ce-i în mână pe ce-i pe gard? Nu mai bine candidezi şi le iei caimacul iar la toamna faci matale listele ca şef de partid?

Un alt mare agricultor care pune taxe pe drumuri ca la tac-so este marele Poienaru, de la Feteşti. Nea cutare acesta taxează accesul la Stelnica în câmp cu 300.000 de lei vechi. Cică a făcut o groază de paralele neimpozitate din această taxa ilegală. Şi în cazul lui lumea doarme în front. Cum dracului se face că ochii legii se închid doar când e vorba de guşteri multimiliardari?

La Prefectura peştelui prăjit din 6 maşini, 4 deservesc navetiştii din fruntea instituţiei. Adică cei 2 subprefecţi care fac naveta la Ţăndărei şi Feteşti, plus Caramitru, care o arde la Urziceni zilnic, deşi are locuinţă de serviciu. Salariaţilor le rămân două rable sau soluţia să plece pe teren cu cercul! Poate Curticica de Conturi va verifica şi legalitatea foilor de parcurs al maşinilor, unde spre camuflarea navetei se trec curse fictive. Cel puţin aşa zice lumea plecată recent din prefectură şi care a a avut acces la informaţii.

Băiatul de la DNA s-a apucat să dea la peşte, mai nou. O râmă camuflată sub biroul lui nea Bebiţă ne-a declarat în exclusivitate că nişte puiet în valoare de vreo 500 de milioane s-ar fi arătat interesat să migreze din balta proprietarului de drept în balta unui amic al lui nea Bebiţă. Cică tranzacţia s-ar fi discutat în trei: proprietarul puietului, cel care dorea să cumpere fără bani şi nea Bebe pe post de agent de vânzări.
Am înţeles că nea Bebe are câteva metode infailibile. Dacă apare el la o tranzacţie, preţul fie dispare, fie se contractă atât de mult că devine ridicol şi susceptibil de şpagă. Adică nici un vânzător nu prea îşi permite să negocieze preţul când de partea aialaltă a tejghelei apare nea Bebe. Exemplu: vrei făină de la Ograda? Preţ maxim plus taxa de şmecher că ai prieteni la DNA. Vrea nea Bebe să cumpere un VW sau să sape o fântână? Care preţ, ai înnebunit?

Auzim că de la prefectura Caramitrului şi-au luat câmpii nişte carnete cu bonuri de benzină. Adică au dispărut fără urmă, că pe ăştia nu-i controlează nimeni. Ca să acopere furăciunea, oamenii de sub biroul marelui om politic au repartizat consumuri fictive pe diverse maşini ale instituţiei. Adică poporul contribuabil a scăpat de Dumitru şi a dat peste alţi doi hapsâni care fură cu nesimţire benzină de la stat, deşi au lefuri imense. Să se determine cine sunt nenorociţii şi să se deferească organelor noastre de cercetare.

Încape un Mercedes într-o geantă? Unii spun că da, dacă geanta adăposteşte banii destinaţi sănătăţii populimii. O astfel de geantă a fost văzută iniţial într-un merţ de figuri. După ce geanta a fost golită şi trasă pe dreapta, a dispărut merţul. Acum se poartă din nou geanta cu banii sănătăţii în ea. Mercedesul nu a mai apărut, dar geanta a început să se golească frecvent la nişte farmacii din Ţăndărei. De unde provenea şi merţul, cică! Acum se aşteaptă ca geanta să fie trântită din nou pe bancheta din spate a vreunei limuzine scumpe, măcar până va fi trecută din nou la statutul de pungă de plastic.

 

 

 

Balta Ialomiţei este pentru Ialomiţa un echivalentul la scară redusă al Triunghiului Bermudelor. Locul unde braconierii apar şi dispar permanent, teritoriul unde animalele nimănui îngroaşă conturile tuturor, ţara făgăduinţei pentru latifundiari de ocazie care reuşesc an de an să facă sa dispară sute de mii de tone de cereale. Şi, mai nou, locul unde drumurile publice au ajuns şi ele să se volatilizeze!!!

 

La bac, la Făcăeni

Bacul de la Făcăeni este una dintre puţinele intrări în baltă rămase deschise… E un drum pietruit, îngust şi murdar… de-a lungul lui, până la ponton, de-a stânga şi de-a dreapta vezi binefacerile civilizaţiei… peturi şi pungi de hârtie, ca peste tot!

La Bac, in fiecare dimineaţă aşteaptă 5 tractorişti din sat… lucrează la ocolul silvic, cară lemne din pădurea statului şi sunt plătiţi doar dacă muncesc că acum aşa a ajuns şi la stat.! Privesc întotdeauna în sus, către cer…Dacă plouă, nu muncesc nici astăzi! Istoria se repetă de o săptămână ca un vis prost. Vin dimineaţa, aşteaptă bacul, trec cu tractoarele, apoi sunt întorşi înapoi. Li se spune că drumul e ud şi îl strică…Uneori e mai rău, îi lasă să treacă, încarcă lemnele şi dacă da o bură de ploaie sunt opriţi pe loc… lasă tractor, lasă remorcă, ifron şi vin pe jos…Aşa e de anul trecu, de când au venit portughezii de la MARTIFER. Drumul însă e public. Sau, mai bine zis, a fost până asta toamnă, la prima ploaie, când reprezentanţii MARTIFER au decis contrariul.

Acasă la Rădăcină

Când nu muncesc oamenii se strâng in curte la pădurar. Pe pădurar la cheamă Rădăcină Marin. Fumează în poartă şi fluieră a pagubă. Când am ajuns noi acolo, erau toţi sub streaşină. Fumau cu ţigările strânse în pumn şi fluierau a pagubă. Se urnesc greu, deşi ei ne-au chemat. „Cum să vă spui!?” caută să ne explice Săcuiu Aurelian: „Noi suntem plătiţi în acord…Nu munceşti, nu iei bani. Şi ei ne opresc cu tractoarele la Săltava şi ne ţin pe loc… Mergem cu tractoarele până acolo, cheltuim motorina, trece timpul, nu intri la muncă, nu decontezi…Stăm şi ne uităm unii la alţii” Săcuiu are ochii albaştri şi braţele groase cât bârnele streşinii  sub care stă. Şi copii acasă, care cer de mâncare in fiecare zi.

„Săptămâna asta am pierdut 3 zile din cinci!!” îi ia vorba din gură un mustăcios trecut de prima tinereţe, sudând altă ţigară de cea din colţul gurii: „Nu-ţi dă voie să treci, nu ai ce pune pe masă! Ce, numai ăsta are copii. Eu am 4. Iar ei, ca la armată! Dă ordin să nu treci stai şi te uiţi.”

Îi întrebăm de motive. Dacă fură, dacă trecu peste culturi, dacă înjură noi proprietari, că sunt străini şi au venit să le ia pământurile… Glasurile se amestecă, nervoase şi amare. Fiecare are ceva de spus! Preluam o singură opinie: „Dom’le, nu înţelegi că nu mai e vremurile alea. De la Bucur încoace n-a mai furat nimic un pai. Balta asta nu mai e a noastră. Cum să furi, te omoară ăia pe loc, acolo, fără judecată! Au firmă de pază, oameni plătiţi, la fiecare fermă… Nu trece nici pasărea dacă nu vor ei. Pe mine m-a trecut şi cînd a început ploaia m-a oprit şi m-a trimis acasă pe jos… Până am ajuns la bac, 5 kilometri, a dat soarele, da’ înapoi nu m-a mai lăsat. Oricum nu asta-i problema…Problema e de ce nu ne lasă pe drumurile noastre. Noi nu cerem să intrăm la ei, pe drumurile lor… doar pe drumul ăla de l-am pomenit toţi.”

Ne intoarcem către pădurar! Pădurea dintre „ei” şi Grupul Martifer e în grija lui… „ce vă uitaţi la mine.. Nu ştiu ce aşteaptă toţi. Ce vreti, să-i opresc şi eu pe ei să mai treaca încoace, cum spun ăştia. Da’ ce, noi suntem sălbatici!? Mai suntem şi în post, Doamne fereşte! Asta e treaba şefilor. Dacă ei a îngăduit asta, noi ce putem să facem. Suntem mici, stăm şi răbdăm!”

I-am lăsat pe oamenii unde i-am găsit, lângă buştenii aduşi săptămâna trecută, când nu ploua… Peste Făcăeni plouă încet, căineşte. Dar dincolo de mal, pe drumul interzis, a ieşti deja soarele… „Are să vie şi aici!” maia pucăm să aiuzinm o voce oftată din spate. „Da’ vine degeaba, că tot nu ne lasă să muncim!!”

 

Campania noastră de mediatizare a planului judeţean de gestionare a deşeurilor a ajuns la partea a treia. Reamintim că în numerele anterioare ale ziarului am prezentat stadiul a două din cele 5 proiecte derulate în Ialomiţa, respectiv cel de la Sfântu Gheorghe, unde autorităţile locale din 7 comune aşteaptă de o lună demararea lucrărilor la platformele de gunoi finanţate din fonduri europene şi cel de la Amara, unde primarul Victor Moraru este obligat să impună concetăţenilor o taxă de 1 euro pe persoană pentru a asigura finanţarea unui serviciu local de salubrizare care ar fi trebuit să funcţioneze de la începutul acestui an.Cel de-al treilea proiect ales pentru mediatizare este cel de la Buieşti. Un proiect demarat şi el prin programul PHARE CES 2004, al cărui termen scadent-noiembrie 2008, a devenit pentru autorităţi facultativ. Şi asta în vreme ce fiecare dintre cele 5 localităţi implicate – Buieşti, Cosâmbeşti, Ciulniţa, Perieţi, Albeşti se sufocă sub tone de deşeuri menajere şi animale.

 

Buieşti nu ştie dacă va obţine finanţarea pentru gropile de gunoi

La un an şi jumătate de la demararea proiectului, autorităţile locale din Buieşti nu ştiu ce se va întâmpla cu proiectul de gestiune integrată al deşeurilor de care sunt responsabile. Primarul comunei, Nicolae Mihăilă, este senin şi crede că totul se va rezolva:„În acest moment, documentaţia e gata. Din câte am înţeles, ea urmează să fie dusă la minister pentru aprobare. Apoi ne putem apuca de treabă.” Domnul Mihăilă nu ştie exact în ce constă treaba, dar nu-şi face griji. „O să mi se spună, de la judeţ. Noi am făcut tot ce trebuia. Uitaţi-vă aici!” Ne arată mândru un dosar gros de o palmă: „Sunt trei ca astea. Nu se poate să nu ne dea banii.” Îl informăm în treacăt că termenele au fost depăşite şi că banii pot fi pierduţi. Ştie: „Da’, dar am înţeles că se poate amâna. Până în februarie… Şi-apoi, până în iunie, la anu’” Evident că se poate! Doar suntem în România.

 

30 de kilometri de gunoaie

În aşteptarea ajutorului providenţial al autorităţilor judeţene, de la Albeşti şi până la Cosâmbeşti, unde se termină proiectul, cele 5 comune, cu satele componente se sufocă sub mormane de gunoaie. Ştefan Stoica, unul dintre consilierii locali din Perieţi care a acceptat să vorbească despre sistemul precar de salubrizare expune situaţia: „E simplu. Nu se face nimic. De-aia s-a ajuns aici. La Perieţi, în toate cele 5 sate, oameni încearcă să scape de gunoaiele din curte tocmind un om care să le care cu căruţa. Acela vine, ia gunoiul din curte, merg până la primul colţ sau primul teren viran şi îl descarcă acolo. Şi e normal să facă aşa atâta timp cât nu există nici o măsură coercitivă ”

Conştienţi de situaţia în care se află, oamenii arată la rândul lor cu degetul către autorităţi. La Albeşti, de exemplu, oamenii spun că primarul nu s-a ocupat niciodată de salubrizarea localităţii. „Aia e groapa, acolo aruncă omul. Care vrea. Care nu, aruncă unde vrea el, că aici la noi nu e primărie, nu e poliţie, nu e nimic. Adică e, da’ e degeaba..”

 

Platforma de la Cosâmbeşti

 

Un caz particular este cel al platformei de gunoi de la Cosâmbeşti. Aflată la ieşirea din comună, către Gimbăşani. Gunoiul se întinde de-a dreapta şi de-a stânga unui panou pe care stă scris: „Platforma de Gunoi”. Estimăm zona din faţa panoului la peste un kilometru pătrat. Gunoiul se opreşte, practic, în lanul de floarea soarelui. O Dacie apărută dinspre sat opreşte în faţa panoului şi aruncă şi ea un rând de cutii. Dincoace de panou. Pe lângă el, un sărman venit din satul vecin caută fier vechi. Înăuntru e şi mai rău. Platforma este practic o groapă de gunoi între două dune, iar locaţia a fost aleasă, probabil, pentru a limita extinderea gunoaielor. Însă gunoiul a fost aruncat pretutindeni şi o căruţă poate cu greu trece printre mormane. Mihai Mărăcine are 57 de ani şi descarcă o căruţă de gunoi de grajd, a doua din acest an: „Aci vine şi aruncă toată lumea. Vin şi de la oraş, că de-aia sunt atâtea peturi. Vin de la firme, n-ai ce să le faci. Descarcă zi ziua, şi noapte. Aruncă unde le vine şi pleacă. Înainte nu era aşa, că toată lumea arunca acolo unde trebuia, fiecare la groapa lui…”

Situaţia de la Cosâmbeşti e un clasică. Iar fenomenul migraţiei gunoiului de la oraş către comunităţile rurale unul comun. În ultimii ani, o bună parte dintre gunoaiele produse în oraşe au fost aruncate în apropierea platformelor din mediul rural fără ca autorităţile să reacţioneze.

 

Consiliul Judeţean Ialomiţa neagă evidenţa

 Puse în faţa faptului împlinit autorităţile judeţene continuă să nege evidenţa. Deşi ştiu că procesul de derulare a proiectelor de gestionare a deşeurilor e unul greoi, iar autorităţile din mediul rural nu sunt pregătite pentru implementarea acestora, responsabilii judeţeni susţin că, potrivit legii, responsabilii sunt titularii de proiect. Silvian Ciupercă, preşedintele CJI declară că, deşi până în acest moment nici una dintre platformele de gunoi nu este gata, până la sfârşitul anului vor exista cel puţin 10 astfel de locaţii: „Cred că la sfârşitul anului vom avea cel puţin 10 astfel de gropi de gunoi. Iar până la sfârşitul anului 2009 de trei ori mai multe. În cazul în care nu vor exista însă, responsabilitatea aparţine exclusiv autorităţilor locale. Ele sunt direct responsabile de implementarea proiectelor şi de accesarea fondurilor europene.”

Aruncată de la o autoritate la alta, responsabilitatea derulării proiectelor judeţene de gestionare a deşeurilor se dovedeşte a nimănui. Iar din bunele intenţii susţinute în nenumărate rânduri de către ce3i implicaţi se alege încet-încet, praful. Iar temenele scandente care bat la uşă încă din acest an vor continua să fie încălcate până când fondurile europene se vor întoarce acolo unde le este locul: în Europa.

 

 

 

Dacă alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Feteşti ar avea loc în piaţă, primarul , Văcăruş ar pierde la scor. Incinta mizeră în care îşi desfăşoară activitatea comercianţii locali a fost o piatră de încercare pe care nici unul dinte personajele care s-au succedat la conducerea municipiului cu aspect de comună nu a trecut-o. Luată la pas, piaţa pare desprinsă dintr-un film indian de serie, care zugrăveşte fidel decalajul dintre clasele sociale. Vânzători ambulanţi care vând orice pe mese din cartoane, munţi de gunoaie şi muzică orientală. Nu e Rahova, nici Ferentari. E mica Indie din inima Feteştiului, municipiul european al anului 2008.

 

Piaţă cu aspect de fundătură

Situată în imediata apropiere a sediului poliţiei, piaţa din Feteşti are aspectul unei fundături de cartier periferic. Tarabele de ciment, degradate poartă urmele anilor care au trecut peste ele. Câteva bătrâne îşi etalează verdeaţa, la concurenţă cu legumele turceşti, umflate cu chimicale expuse pe mese improvizate din cartoane. Undeva, într-o margine de talcioc, descoperim o cutie metalică ruginită, din care iese un fir. Este alimentarea cu energie electrică pentru care orice consumator privat şi-ar lua amenzi la capul gol dacă ar fi improvizat-o. La primărie merge, că bugetul e mic şi indulgenţa mare.  De jur împrejurul tarabelor se înşiră magazine pestriţe, construite după gustul şi buzunarul fiecărui negustor, dovadă că urbanismul este o chestie facultativă la Feteşti. Vedeta de necontestat a oborului este grupul sanitar, aflat veşnic în renovare şi amenajare. Progresul de la coşmelia infecta la clădirea mizeră în care trebăluiau câţiva muncitori este evident. Dar insuficient pentru nişte vremuri civilizate şi, mai ales, europene. Comercianţii de bunuri de consum sunt încă şi mai vitregiţi. Pentru ei, primăria a inventat nişte schelete metalice sinistre, pe care marfa stă expusă ca pe gard. Vânzătorii cu care am vorbit noi vindeau pantofi. Oameni orientaţi. Ei au construit nişte învelitoare din nailon pe care le-au ancorat cum au putut de schelete metalice astfel încât marfa să nu se unde în caz de ploaie. Perechile de pantofi de proastă calitate stau înşirate neatractiv pe barele le metal. Oamenii se plimbă între tarabe, fumează şi-l înjură cu obidă pe primar. E ora 15.00 şi ei nu vânduseră nimic. Scrupuloasă la datorie, casiera primăriei trecuse dimineaţă şi le încasase taxa: 3 lei pe zi. Pentru ce, nu se ştie. Probabil pentru bucăţica de asfalt spartă pe care stau cu picioarele aşteptând clienţi care se încăpăţânează să nu vină. Un asfalt care arată ca după război, cu nişte cratere imense pline de apă de ploaie şi denivelări peste care o maşină de teren abia poate trece. Ceva totuşi s-a mai făcut prin piaţă. Pe nişte ţevi ruginite aşezate la capătul rândurilor de tarabe curge apă! Semn al civilizaţiei, apa care se prelinge pe ţevile strâmbe este singurul semn de civilizaţie din piaţă. O civilizaţie sufocată de gunoaie şi populată cu feţe triste pentru care nu mai există nici măcar speranţă.

Dacă dădeam 6000 de euro, poate luam autorizaţie”

spune cu năduf un comerciant de pantofi, care-şi păzeşte magherniţa de metal cu un aer sictirit. Omul îşi strigă revolta în gura mare şi adună imediat în jurul său prozeliţi.  “Fotografiaţi, că poate vede şi primarul în ce mizerie muncim. De ani de zile ne chinuim aşa. Nici ăsta, nici Dumitru, nu au făcut nimic pentru piaţă. Doar ne-au minţit ca să-i votăm. Am făcut şi noi cereri să ni se concesioneze locurile şi pe baza proiectelor date de primărie să ne construim ceva. Pentru noi nu s-a putut. Dacă dădeam 6000 de euro, poate luam autorizaţie. Sunt nişte nenorociţi, asta să scrieţi. M-au amendat că am sudat fiarele astea ca să pun o învelitoare să nu îmi plouă marfa. Cum vor să stau aici doar cu fiarele astea? Îmi plouă pe marfă, mă bate vântul, cum să câştig şi eu o pâine? ” E doar o voce. Se aude limpede şi clar. Plăteşte taxe şi vrea să fie tratat civilizat. Se pare însă că cere prea mult de la nişte indivizi incapabili să se respecte pe ei înşişi şi să-şi dea demisia din funcţiile pe care le ocupă e pomană de patru ani. Mizeria din piaţă este o parte din caracterul lor. Adimiraţi-o în toată splendoarea ei.