Tuesday, July 29th, 2014

Băiatul de la DNA s-a apucat să dea la peşte, mai nou. O râmă camuflată sub biroul lui nea Bebiţă ne-a declarat în exclusivitate că nişte puiet în valoare de vreo 500 de milioane s-ar fi arătat interesat să migreze din balta proprietarului de drept în balta unui amic al lui nea Bebiţă. Cică tranzacţia s-ar fi discutat în trei: proprietarul puietului, cel care dorea să cumpere fără bani şi nea Bebe pe post de agent de vânzări.
Am înţeles că nea Bebe are câteva metode infailibile. Dacă apare el la o tranzacţie, preţul fie dispare, fie se contractă atât de mult că devine ridicol şi susceptibil de şpagă. Adică nici un vânzător nu prea îşi permite să negocieze preţul când de partea aialaltă a tejghelei apare nea Bebe. Exemplu: vrei făină de la Ograda? Preţ maxim plus taxa de şmecher că ai prieteni la DNA. Vrea nea Bebe să cumpere un VW sau să sape o fântână? Care preţ, ai înnebunit?

Auzim că de la prefectura Caramitrului şi-au luat câmpii nişte carnete cu bonuri de benzină. Adică au dispărut fără urmă, că pe ăştia nu-i controlează nimeni. Ca să acopere furăciunea, oamenii de sub biroul marelui om politic au repartizat consumuri fictive pe diverse maşini ale instituţiei. Adică poporul contribuabil a scăpat de Dumitru şi a dat peste alţi doi hapsâni care fură cu nesimţire benzină de la stat, deşi au lefuri imense. Să se determine cine sunt nenorociţii şi să se deferească organelor noastre de cercetare.

Încape un Mercedes într-o geantă? Unii spun că da, dacă geanta adăposteşte banii destinaţi sănătăţii populimii. O astfel de geantă a fost văzută iniţial într-un merţ de figuri. După ce geanta a fost golită şi trasă pe dreapta, a dispărut merţul. Acum se poartă din nou geanta cu banii sănătăţii în ea. Mercedesul nu a mai apărut, dar geanta a început să se golească frecvent la nişte farmacii din Ţăndărei. De unde provenea şi merţul, cică! Acum se aşteaptă ca geanta să fie trântită din nou pe bancheta din spate a vreunei limuzine scumpe, măcar până va fi trecută din nou la statutul de pungă de plastic.

 

 

 

Balta Ialomiţei este pentru Ialomiţa un echivalentul la scară redusă al Triunghiului Bermudelor. Locul unde braconierii apar şi dispar permanent, teritoriul unde animalele nimănui îngroaşă conturile tuturor, ţara făgăduinţei pentru latifundiari de ocazie care reuşesc an de an să facă sa dispară sute de mii de tone de cereale. Şi, mai nou, locul unde drumurile publice au ajuns şi ele să se volatilizeze!!!

 

La bac, la Făcăeni

Bacul de la Făcăeni este una dintre puţinele intrări în baltă rămase deschise… E un drum pietruit, îngust şi murdar… de-a lungul lui, până la ponton, de-a stânga şi de-a dreapta vezi binefacerile civilizaţiei… peturi şi pungi de hârtie, ca peste tot!

La Bac, in fiecare dimineaţă aşteaptă 5 tractorişti din sat… lucrează la ocolul silvic, cară lemne din pădurea statului şi sunt plătiţi doar dacă muncesc că acum aşa a ajuns şi la stat.! Privesc întotdeauna în sus, către cer…Dacă plouă, nu muncesc nici astăzi! Istoria se repetă de o săptămână ca un vis prost. Vin dimineaţa, aşteaptă bacul, trec cu tractoarele, apoi sunt întorşi înapoi. Li se spune că drumul e ud şi îl strică…Uneori e mai rău, îi lasă să treacă, încarcă lemnele şi dacă da o bură de ploaie sunt opriţi pe loc… lasă tractor, lasă remorcă, ifron şi vin pe jos…Aşa e de anul trecu, de când au venit portughezii de la MARTIFER. Drumul însă e public. Sau, mai bine zis, a fost până asta toamnă, la prima ploaie, când reprezentanţii MARTIFER au decis contrariul.

Acasă la Rădăcină

Când nu muncesc oamenii se strâng in curte la pădurar. Pe pădurar la cheamă Rădăcină Marin. Fumează în poartă şi fluieră a pagubă. Când am ajuns noi acolo, erau toţi sub streaşină. Fumau cu ţigările strânse în pumn şi fluierau a pagubă. Se urnesc greu, deşi ei ne-au chemat. „Cum să vă spui!?” caută să ne explice Săcuiu Aurelian: „Noi suntem plătiţi în acord…Nu munceşti, nu iei bani. Şi ei ne opresc cu tractoarele la Săltava şi ne ţin pe loc… Mergem cu tractoarele până acolo, cheltuim motorina, trece timpul, nu intri la muncă, nu decontezi…Stăm şi ne uităm unii la alţii” Săcuiu are ochii albaştri şi braţele groase cât bârnele streşinii  sub care stă. Şi copii acasă, care cer de mâncare in fiecare zi.

„Săptămâna asta am pierdut 3 zile din cinci!!” îi ia vorba din gură un mustăcios trecut de prima tinereţe, sudând altă ţigară de cea din colţul gurii: „Nu-ţi dă voie să treci, nu ai ce pune pe masă! Ce, numai ăsta are copii. Eu am 4. Iar ei, ca la armată! Dă ordin să nu treci stai şi te uiţi.”

Îi întrebăm de motive. Dacă fură, dacă trecu peste culturi, dacă înjură noi proprietari, că sunt străini şi au venit să le ia pământurile… Glasurile se amestecă, nervoase şi amare. Fiecare are ceva de spus! Preluam o singură opinie: „Dom’le, nu înţelegi că nu mai e vremurile alea. De la Bucur încoace n-a mai furat nimic un pai. Balta asta nu mai e a noastră. Cum să furi, te omoară ăia pe loc, acolo, fără judecată! Au firmă de pază, oameni plătiţi, la fiecare fermă… Nu trece nici pasărea dacă nu vor ei. Pe mine m-a trecut şi cînd a început ploaia m-a oprit şi m-a trimis acasă pe jos… Până am ajuns la bac, 5 kilometri, a dat soarele, da’ înapoi nu m-a mai lăsat. Oricum nu asta-i problema…Problema e de ce nu ne lasă pe drumurile noastre. Noi nu cerem să intrăm la ei, pe drumurile lor… doar pe drumul ăla de l-am pomenit toţi.”

Ne intoarcem către pădurar! Pădurea dintre „ei” şi Grupul Martifer e în grija lui… „ce vă uitaţi la mine.. Nu ştiu ce aşteaptă toţi. Ce vreti, să-i opresc şi eu pe ei să mai treaca încoace, cum spun ăştia. Da’ ce, noi suntem sălbatici!? Mai suntem şi în post, Doamne fereşte! Asta e treaba şefilor. Dacă ei a îngăduit asta, noi ce putem să facem. Suntem mici, stăm şi răbdăm!”

I-am lăsat pe oamenii unde i-am găsit, lângă buştenii aduşi săptămâna trecută, când nu ploua… Peste Făcăeni plouă încet, căineşte. Dar dincolo de mal, pe drumul interzis, a ieşti deja soarele… „Are să vie şi aici!” maia pucăm să aiuzinm o voce oftată din spate. „Da’ vine degeaba, că tot nu ne lasă să muncim!!”

 

Campania noastră de mediatizare a planului judeţean de gestionare a deşeurilor a ajuns la partea a treia. Reamintim că în numerele anterioare ale ziarului am prezentat stadiul a două din cele 5 proiecte derulate în Ialomiţa, respectiv cel de la Sfântu Gheorghe, unde autorităţile locale din 7 comune aşteaptă de o lună demararea lucrărilor la platformele de gunoi finanţate din fonduri europene şi cel de la Amara, unde primarul Victor Moraru este obligat să impună concetăţenilor o taxă de 1 euro pe persoană pentru a asigura finanţarea unui serviciu local de salubrizare care ar fi trebuit să funcţioneze de la începutul acestui an.Cel de-al treilea proiect ales pentru mediatizare este cel de la Buieşti. Un proiect demarat şi el prin programul PHARE CES 2004, al cărui termen scadent-noiembrie 2008, a devenit pentru autorităţi facultativ. Şi asta în vreme ce fiecare dintre cele 5 localităţi implicate – Buieşti, Cosâmbeşti, Ciulniţa, Perieţi, Albeşti se sufocă sub tone de deşeuri menajere şi animale.

 

Buieşti nu ştie dacă va obţine finanţarea pentru gropile de gunoi

La un an şi jumătate de la demararea proiectului, autorităţile locale din Buieşti nu ştiu ce se va întâmpla cu proiectul de gestiune integrată al deşeurilor de care sunt responsabile. Primarul comunei, Nicolae Mihăilă, este senin şi crede că totul se va rezolva:„În acest moment, documentaţia e gata. Din câte am înţeles, ea urmează să fie dusă la minister pentru aprobare. Apoi ne putem apuca de treabă.” Domnul Mihăilă nu ştie exact în ce constă treaba, dar nu-şi face griji. „O să mi se spună, de la judeţ. Noi am făcut tot ce trebuia. Uitaţi-vă aici!” Ne arată mândru un dosar gros de o palmă: „Sunt trei ca astea. Nu se poate să nu ne dea banii.” Îl informăm în treacăt că termenele au fost depăşite şi că banii pot fi pierduţi. Ştie: „Da’, dar am înţeles că se poate amâna. Până în februarie… Şi-apoi, până în iunie, la anu’” Evident că se poate! Doar suntem în România.

 

30 de kilometri de gunoaie

În aşteptarea ajutorului providenţial al autorităţilor judeţene, de la Albeşti şi până la Cosâmbeşti, unde se termină proiectul, cele 5 comune, cu satele componente se sufocă sub mormane de gunoaie. Ştefan Stoica, unul dintre consilierii locali din Perieţi care a acceptat să vorbească despre sistemul precar de salubrizare expune situaţia: „E simplu. Nu se face nimic. De-aia s-a ajuns aici. La Perieţi, în toate cele 5 sate, oameni încearcă să scape de gunoaiele din curte tocmind un om care să le care cu căruţa. Acela vine, ia gunoiul din curte, merg până la primul colţ sau primul teren viran şi îl descarcă acolo. Şi e normal să facă aşa atâta timp cât nu există nici o măsură coercitivă ”

Conştienţi de situaţia în care se află, oamenii arată la rândul lor cu degetul către autorităţi. La Albeşti, de exemplu, oamenii spun că primarul nu s-a ocupat niciodată de salubrizarea localităţii. „Aia e groapa, acolo aruncă omul. Care vrea. Care nu, aruncă unde vrea el, că aici la noi nu e primărie, nu e poliţie, nu e nimic. Adică e, da’ e degeaba..”

 

Platforma de la Cosâmbeşti

 

Un caz particular este cel al platformei de gunoi de la Cosâmbeşti. Aflată la ieşirea din comună, către Gimbăşani. Gunoiul se întinde de-a dreapta şi de-a stânga unui panou pe care stă scris: „Platforma de Gunoi”. Estimăm zona din faţa panoului la peste un kilometru pătrat. Gunoiul se opreşte, practic, în lanul de floarea soarelui. O Dacie apărută dinspre sat opreşte în faţa panoului şi aruncă şi ea un rând de cutii. Dincoace de panou. Pe lângă el, un sărman venit din satul vecin caută fier vechi. Înăuntru e şi mai rău. Platforma este practic o groapă de gunoi între două dune, iar locaţia a fost aleasă, probabil, pentru a limita extinderea gunoaielor. Însă gunoiul a fost aruncat pretutindeni şi o căruţă poate cu greu trece printre mormane. Mihai Mărăcine are 57 de ani şi descarcă o căruţă de gunoi de grajd, a doua din acest an: „Aci vine şi aruncă toată lumea. Vin şi de la oraş, că de-aia sunt atâtea peturi. Vin de la firme, n-ai ce să le faci. Descarcă zi ziua, şi noapte. Aruncă unde le vine şi pleacă. Înainte nu era aşa, că toată lumea arunca acolo unde trebuia, fiecare la groapa lui…”

Situaţia de la Cosâmbeşti e un clasică. Iar fenomenul migraţiei gunoiului de la oraş către comunităţile rurale unul comun. În ultimii ani, o bună parte dintre gunoaiele produse în oraşe au fost aruncate în apropierea platformelor din mediul rural fără ca autorităţile să reacţioneze.

 

Consiliul Judeţean Ialomiţa neagă evidenţa

 Puse în faţa faptului împlinit autorităţile judeţene continuă să nege evidenţa. Deşi ştiu că procesul de derulare a proiectelor de gestionare a deşeurilor e unul greoi, iar autorităţile din mediul rural nu sunt pregătite pentru implementarea acestora, responsabilii judeţeni susţin că, potrivit legii, responsabilii sunt titularii de proiect. Silvian Ciupercă, preşedintele CJI declară că, deşi până în acest moment nici una dintre platformele de gunoi nu este gata, până la sfârşitul anului vor exista cel puţin 10 astfel de locaţii: „Cred că la sfârşitul anului vom avea cel puţin 10 astfel de gropi de gunoi. Iar până la sfârşitul anului 2009 de trei ori mai multe. În cazul în care nu vor exista însă, responsabilitatea aparţine exclusiv autorităţilor locale. Ele sunt direct responsabile de implementarea proiectelor şi de accesarea fondurilor europene.”

Aruncată de la o autoritate la alta, responsabilitatea derulării proiectelor judeţene de gestionare a deşeurilor se dovedeşte a nimănui. Iar din bunele intenţii susţinute în nenumărate rânduri de către ce3i implicaţi se alege încet-încet, praful. Iar temenele scandente care bat la uşă încă din acest an vor continua să fie încălcate până când fondurile europene se vor întoarce acolo unde le este locul: în Europa.

 

 

 

Dacă alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Feteşti ar avea loc în piaţă, primarul , Văcăruş ar pierde la scor. Incinta mizeră în care îşi desfăşoară activitatea comercianţii locali a fost o piatră de încercare pe care nici unul dinte personajele care s-au succedat la conducerea municipiului cu aspect de comună nu a trecut-o. Luată la pas, piaţa pare desprinsă dintr-un film indian de serie, care zugrăveşte fidel decalajul dintre clasele sociale. Vânzători ambulanţi care vând orice pe mese din cartoane, munţi de gunoaie şi muzică orientală. Nu e Rahova, nici Ferentari. E mica Indie din inima Feteştiului, municipiul european al anului 2008.

 

Piaţă cu aspect de fundătură

Situată în imediata apropiere a sediului poliţiei, piaţa din Feteşti are aspectul unei fundături de cartier periferic. Tarabele de ciment, degradate poartă urmele anilor care au trecut peste ele. Câteva bătrâne îşi etalează verdeaţa, la concurenţă cu legumele turceşti, umflate cu chimicale expuse pe mese improvizate din cartoane. Undeva, într-o margine de talcioc, descoperim o cutie metalică ruginită, din care iese un fir. Este alimentarea cu energie electrică pentru care orice consumator privat şi-ar lua amenzi la capul gol dacă ar fi improvizat-o. La primărie merge, că bugetul e mic şi indulgenţa mare.  De jur împrejurul tarabelor se înşiră magazine pestriţe, construite după gustul şi buzunarul fiecărui negustor, dovadă că urbanismul este o chestie facultativă la Feteşti. Vedeta de necontestat a oborului este grupul sanitar, aflat veşnic în renovare şi amenajare. Progresul de la coşmelia infecta la clădirea mizeră în care trebăluiau câţiva muncitori este evident. Dar insuficient pentru nişte vremuri civilizate şi, mai ales, europene. Comercianţii de bunuri de consum sunt încă şi mai vitregiţi. Pentru ei, primăria a inventat nişte schelete metalice sinistre, pe care marfa stă expusă ca pe gard. Vânzătorii cu care am vorbit noi vindeau pantofi. Oameni orientaţi. Ei au construit nişte învelitoare din nailon pe care le-au ancorat cum au putut de schelete metalice astfel încât marfa să nu se unde în caz de ploaie. Perechile de pantofi de proastă calitate stau înşirate neatractiv pe barele le metal. Oamenii se plimbă între tarabe, fumează şi-l înjură cu obidă pe primar. E ora 15.00 şi ei nu vânduseră nimic. Scrupuloasă la datorie, casiera primăriei trecuse dimineaţă şi le încasase taxa: 3 lei pe zi. Pentru ce, nu se ştie. Probabil pentru bucăţica de asfalt spartă pe care stau cu picioarele aşteptând clienţi care se încăpăţânează să nu vină. Un asfalt care arată ca după război, cu nişte cratere imense pline de apă de ploaie şi denivelări peste care o maşină de teren abia poate trece. Ceva totuşi s-a mai făcut prin piaţă. Pe nişte ţevi ruginite aşezate la capătul rândurilor de tarabe curge apă! Semn al civilizaţiei, apa care se prelinge pe ţevile strâmbe este singurul semn de civilizaţie din piaţă. O civilizaţie sufocată de gunoaie şi populată cu feţe triste pentru care nu mai există nici măcar speranţă.

Dacă dădeam 6000 de euro, poate luam autorizaţie”

spune cu năduf un comerciant de pantofi, care-şi păzeşte magherniţa de metal cu un aer sictirit. Omul îşi strigă revolta în gura mare şi adună imediat în jurul său prozeliţi.  “Fotografiaţi, că poate vede şi primarul în ce mizerie muncim. De ani de zile ne chinuim aşa. Nici ăsta, nici Dumitru, nu au făcut nimic pentru piaţă. Doar ne-au minţit ca să-i votăm. Am făcut şi noi cereri să ni se concesioneze locurile şi pe baza proiectelor date de primărie să ne construim ceva. Pentru noi nu s-a putut. Dacă dădeam 6000 de euro, poate luam autorizaţie. Sunt nişte nenorociţi, asta să scrieţi. M-au amendat că am sudat fiarele astea ca să pun o învelitoare să nu îmi plouă marfa. Cum vor să stau aici doar cu fiarele astea? Îmi plouă pe marfă, mă bate vântul, cum să câştig şi eu o pâine? ” E doar o voce. Se aude limpede şi clar. Plăteşte taxe şi vrea să fie tratat civilizat. Se pare însă că cere prea mult de la nişte indivizi incapabili să se respecte pe ei înşişi şi să-şi dea demisia din funcţiile pe care le ocupă e pomană de patru ani. Mizeria din piaţă este o parte din caracterul lor. Adimiraţi-o în toată splendoarea ei.  

Bogdan Viorel e din Miloşeşti, dar locuieşte în Slobozia, la bloc, V8, scara D, apartament 2. Se declară candidat absolut independent. Adică nu e susţinut de nici un partid şi nici nu a făcut parte din unul. A fost subofiţer de carieră până când l-au dat afară! Abuziv, spune el, şi ar fi putut să ceară atunci azil politic în străinătate… Dar a ales să rămână aici, să mănânce salam cu soia alături de alegători. Sau după cum declară el, „să sufere alături de popor”… Acum strânge semnături pentru a candida la primăria municipiului Slobozia. E paznic la Liceul de Artă şi, daca vrem să-l contactăm pentru a-l susţine, putem să sunăm la liceu…Îl găsim seara, când e de muncă… E al şaptelea candidat pentru primăria municipiului Sloboia! Politică, frateeeeeeeeee!!!

 

Vineri, când l-am întâlnit noi, trecuse de 700 semnături strânse şi căuta timpi de antenă, cum scrie la lege… Auzise că are dreptul al 5 minute. Puţin, dar trebuie să se facă cunoscut… E încă tânăr, abia trecut de 40 de ani, are o frunte imensă şi părul sur… ne mărturiseşte că e foarte obosit de atâta alergătură şi se teme că n-are să strângă semnăturile necesare până marţi, când e termenul limită:

-Mă lupt pentru a candida şi înainte vreau să le demonstrez că merit să candidez înainte, nu după… Problema e că nu timpul de la înfiinţarea biroului electoral a fost foarte scurt şi e foarte greu pentru un candidat independent să strângă o mie de semnături. Eu am fost cel care a luptat anul trecut pentru tichetele cadou ale profesorilor de la Liceul de Artă.. Eu am fost la primar şi i-am cerut să respecte legea… Pentru că primarul Gabi Ionaşcu nu respectă legea!

Are o voce pătrunzătoare, care ţi se agaţă de urechi. Şi îl acuză pe primarul în funcţie. Aproape că devine interesant…

-Puteţi susţine asta cu argumente!?

-Da, oamenii trebuie să înţeleagă că eu voi fi acela care voi schimba sistemul… În ce fel!? Sistemul în aşa fel ca cetăţeanul să fie respectat, cetăţeanul să i se asigure asistenţă juridică gratuită de către Primăria Slobozi, care cetăţean plăteşte impozite şi taxe, şi trebuie să Primăria, la rândul ei ca să facă ceva pentru cetăţean…

Pare un mugur de platformă electorală, apucăm să gândim înainte să primim explicaţii pentru această promisiune electorală de nişă, nefolosită nici măcar de nebunul naţional, tribunul Vadim

-Ce înseamnă asistenţă juridica gratuită!? În aşa fel ca cetăţeanul când este nemulţumit de o instituţie publică, sau în Instanţă are probleme să fie susţinut de către un consilier juridic din primărie, să i se explice legea, să i se explice cum să îndrepte acţiunea civilă… şi deci asta doresc pentru cetăţenii municipiului Slobozia

Pare marcat de acest aspect…Aflăm imediat de ce, întrebând politicoşi de cv:

- Din 89 pana în 91 când am fost trecut abuziv de colonel Amza Tudor am lucrat în Ministerul de Interne. Spun abuziv deoarece conform regulamentului disciplinei militare eu trebuia să fiu trecut de către şeful său, adică de şeful IGP şi nu de colonel Amza Tudor. Am fost trecut în baza ordinului 0110, abuziv, fără să fie raportul de activitate a domnului Lupu Vasile, care a fost desemnat să-mi verifice mie activitatea, toată, şi fără a se face o cercetare prealabilă asupra mea, deci am fost înlocuit abuziv…

Înţelegem şi îl rugăm să revină la hotărârea de a candida.

-Staţi să vă spun! După care, după ce am fost trecut, am muncit la calea ferată, muncitor, deci nu mi-e frică de muncă pot să demonstrez cetăţeanului că poţi să cazi şi de sus jos şi să-şi faci datoria..

Profităm de o pauză de cadenţă şi îi deturnăm atenţia

-Şi-acum!?

-Acum în prezent lucrez ca paznic la liceul de artă, de zece ani de când lucrez acolo şi deci, ca orice cetăţean al municipiului Slobozia sunt nemulţumit de ceea ce se întâmplă în municipiul Slobozia.

-Şi cum v-aţi decis să candidaţi!?

-M-am hotărât pentru că am văzut că nu le sunt respectate drepturile cetăţenilor.. tuturor cetăţenilor, nu vorbesc numai că … că lucrez eu în învăţământ.(…) Şi, ca cei în drept… mă refer la primarul Gabi Ionaşcu,  să respecte legea! Că scrie clar în regulamentul de organizare şi funcţionare al primărie ca primarul să vegheze la respectarea legii.

-Un program electoral aveţi!?

Are! În scoate atent din pungile de plastic, aşezate una într-alta, ca să nu se rupă… Un caiet de elev, cu pătratele, scris până dincolo de jumate…

-Mi-am notat pe-aicea, ca să ştie cetăţenii! Eu trec din casă în casă, stau cu cetăţenii de vorbă… Mă voi ocupa de infrastructura muncipiului Slobozia, locală,  privind iluminaul public, privind canalizarea, gazele şi apa…

-Dar nu există deja infrastructură, îndrăznim noi..

-Există, dar mai mult pe hârtie… Vorbe, dar fapte mai puţine… mă voi ocupa de menţinera curăţeniei în oraş, voi asigura asistenţă gratuită pentru cetăţeni, pentru toţi cetăţenii… Aşa cum am promis cetăţenilor, voi instala la primăria slobozia ceea ce nu există, un calculator în care cetăţeanul să poată să se informeze, să ştie cum să cheltuie banul public, ban public care face parte din impozitele şi taxele plătite de el…mă voi ocupa de golirea subsolurilor de apă, care este o problemă pentru toţi cetăţenii…

-Asta v-au cerut cetăţenii!?

-Da! Am trecut din casă în casă! Am plecat din cartierul 500, de la locul V10 şi am trecut pe la fiecare cetăţan. Am găsit cetăţeni foarte mulţi nehotărâţi… Nu mai au încredere aproape nici în candidaţi independenţi. Problema este că am găsit mai mulţi cetăţeni, dar au zis că încă nu sunt mediatizat, n-am apărut pe posturile publice, sau la radio.. aşa… şi datorită acestui lucru nu m-au semnat… Până acum poate aveam şi o mie de semnături… Dar cetăţenii nu m-au cunoscut c persoană publică, ca să fie mai bine…

-Aveţi o echipă de campanie.

-Nu. Asta-i problema! Sunt singur, lupt singur. Sunt un om dintre oameni, nu am bani, ca să ştiţi… Deci eu strâng semnăturile singur, eu merg din casă în casă, la cetăţean, eu le şi completez, răspund eu de ceea ce…

-Cunoaşteţi legea!? Aţi citit-o, ştiţi care este termenul limită pentru depunerea listelor!?

-Nu ştiu exact care e… legea electorală… Conform legii am dreptul  să strâng o mie de semnături ca să fiu ales ca primar… pentru consilier am strâns o sută… le am aici… răspund la orice întrebări, ca să ştiţi, mie nu-mi place să mint… am termen am înţeles până marţi, ca să depun…am întrebat cum se întocmeşte listele la domnuuuuu…

Nu-şi mai aminteşte care domn! Răsfoieşte caietul până ajunge la copertă şi citeşte de acolo:

-Preşedinte Olteanu Tudor şi locţiitor Toma Ioana! I-am întrebat pe dânşii cu se întocmeşte aceste liste…Puteam să fac aceste liste înainte, dar am aşteptat ca instituţia adica indrituită să-mi explice cum trebuie să fac ca nu cumva să încalc legea. Cu toate că cunosc legea, da’ am zis ca să-mi explice cum se fac aceste liste, nu pot să fac de capul meu!

Deschide din nou caietul la pagina unde şi-a notat obiectivele electorale! Găseşte locul unde a rămas şi reia:

-Continui! Mă voi ocupa de izolarea teraselor la blocuri. În ce fel?! Să nu înţeleagă oamenii acum că primăria face totul! Nu! Primăria va veni cu manopera, cetăţenii cu materialele..

-Asta aţi promis la blocuri! Dar la case ce veţi face!?

- La case încă n-am ajuns! Merg numai la case, pentru că vă daţi seama, trebuie să strâng cât mai repede semnăturile! Deci… voia atrage investitori, le voi oferi oamenilor locuri de muncă aici, pentru asta mă voi lupta eu în Slobozia… ce voi mai prevedea eu. Respectarea legilor! De la mine şi până la ultimul funcţionar se va respecta legea…

-Vast program! Nimeni nu a promis asta şi nici nu a reuşit!

-Va fi un eveniment important ce se va întâmpla în Slobozia. Va fi un eveniment singular, cum nu s-a întâmpla în România. Eu v-am spus, puteam foarte bine să plec din România, să cer azil politic, si să am un salariu de preşedinte… Dar am ales să stau cu cetăţenii, să sufăr alături de cetăţeni, pentru că numai dacă suferi înţelegi necazurile oamenilor. Deci…

Deci, nea-m lămurit!! Mai avem o singură curiozitate!! Bogdan Viorel e mai articulat decât mulţi dintre candidaţii susţinuţi de partide, are o listă de „revendicări electorale” care se întinde pe 10-12 pagini şi, cel puţin, ştie să citească ceea ce a scris. De unde această abilitate, atât de rară printre candidaţii de orice fel:

-Cum v-aţi stabilit agenda electorală, domnu’ Viorel

-Programul ăsta l-am făcut urmărind primarii din toată ţara la televizor! Şi văzând cam cu a făcut ei în aşa fel ca să ca să fie mai bine pentru cetăţeni ţi oraşul lor. Deosebirea e că eu sunt omul cetăţeanului şi nu sunt omul partidului. Cu toate că va fi un drum greu pe care îl voi parcurge… Voi elabora strategii de dezvoltare pentru cetăţean, voi…

 

L-am lăsat pe Bogdam Viorel aşteptând să-i fie înregistrată cerea de timp de antenă. Şe chinuie, nu a mai scris de mult o cerere… E paznic la liceu de 10 ani!

Familia lui nu e de acord cu decizia sa. Cetăţenii nu se înghesuie să semneze pentru el…noi ne-am muşcat buzele ca să rămânem serioşi… Dar rădem de noi, căci iată după 18 ani, Bogdan Viorel e singura emanaţie pură a societăţii locale, a oraşului. După ce a aşteptat 18 ani în zadar, una dintre rotiţele creierului  său s-a oprit şi i-a şoptit: CREDE! Iar de-atunci, săracul de el, crede!! Fericiţi cei care săraci, căci a lor va fi împărăţia administraţiei locale!!

 Ialomiţa se pregăteşte de zor pentru delimitarea colegiilor electorale. Având în vedere numărul de locuitori, partidele politic vor avea dreptul la 4 colegii electorale şi 6 parlamentari. Listele de propuneri, varianta modernă a cutiei Pandorei, au fost deschise săptămâna trecută. Primarii, cheia viitoarelor succese electorale.

 Colegii pana la 13 iulie

În ciuda ameninţărilor de amânare a alegerilor din toamnă, partidele locale şi-au luat în serios sarcinile trasate de la centru şi şi-au împărţit tovărăşeşte judeţul. Deşi graniţele nu au fost delimitate oficial, cele 4 colegii electorale din Ialomiţa îşi vor avea epicentrele la Feteşti, Slobozia, Căzăneşti şi Urziceni. Cele 4 zone urmează a oferi Ialomiţei viitori 4 deputaţi de Ialomiţa şi cei doi senatori la care are dreptul. Fiecare partid are dreptul să propună un singur candidat pentru fiecare colegiu electoral. Candidaţii care câştigă 50% plus 1 din voturile valabil exprimate la nivelul colegiului in care candidează, primesc un mandat. Voturile tuturor candidaţilor unui partid sunt însumate si folosite in scopul determinării numărului de mandate la care are dreptul fiecare partid, după un algoritm proporţional identic cu cel folosit in prezent. Deşi nu a fost stabilit, termenul final pentru finalizarea propunerilor trebuie să preceadă 13 iulie, dată la care Guvernul va prezenta oficial colegiile uninominale din fiecare judeţ. Până în acest moment nici unui dintre şefii partidelor politice locale nu a definitivat lista celor 6 candidaţi pe care are dreptul sa îi propună.

 Liste incomplete, lupte de culise

Deşi fiecare dintre partidele politice locale vehiculează nume, în fapt, fiecare dintre liderii politici locali caută cu disperare nume cu notorietate care să confirme sau să dinamizeze procentele obţinute la alegerile locale. Potrivit declaraţiilor oficiale, PSD are pe lista sa două nume certe. Pe Marian Neaşcu, fost director de campanie al lui Gabi Ionaşcu, şi pe Alecsandu Stiucă, deputat în funcţie. La PDL, lista cuprinde 4 nume, nici unl confirmat oficial, în lipsa unui şef care să-şi asume responsabilitatea unei declaraţii: Marian Hoinaru, Marius Hoinaru, Ion Mitrică şi Cazacu Marinică.  La PNL, după cum deja s-a publicat în presa locală, preşedintele PNL Petre Gheorghe a reuşit să înlăture printr-o lovotură de palat pe Cristina Pocora de pe lista pentru colegiul Feteşti, adjudecându-şi acest fotoliu în lipsă, Iar restul candidaţilor vehiculaţi, mai puţin cel al primarului de Urziceni Consantin Sava sunt, deocamdată, no name-uri fără rezonanţă pe scena politică locală. Cât despre strategia de campanie, ea poate fi rezumată de declaraţia preşedintelui PSD Ialomiţa, Silvian Ciupercă, al cărui partid a obţinut cele mai bune rezultate la alegerile locale „Selecţia candidaţilor si procedura de lucru este in curs. Vorbim despre candidaţi care şi-au exprimat această intenţie. Urmează să urmărim foarte atent condiţiile de selecţie pentru candidaturi şi, bineînţeles, în funcţie de acele condiţii şi de criteriile pe care le-am stabilit, să vedem dacă vor candida sau nu.”

Primarii, noii Iuda ai alegerilor din toamnă

Într-o traducere exactă, declaraţia preşedintelui Ciupercă înseamnă că locurile pe listele de partid pentru deputaţi şi senatori urmează să fie obţinute în funcţie de capacitatea financiară a celor care se înscriu. Situaţia e valabilă indiferent de partid, iar discuţiile de moment se axează în jurul sumelor care urmează a fi investite pentru campanie.

Totuşi, acesta nu este singurul motiv pentru care listele continuă să rămână deschise. Pentru că dincolo de analizele privitoare la şanse pe care stafurile de campanie le fac privind cu coada ochiului la rezultatele alegerilor locale, acestea trebuie să aibă în vedere şi preţurile nominale ale primarilor. Potrivit unor surse mai bine informate decât noi, hitul acestei veri va fi: „Cât îmi dai să te fac deputat!?” Iar doritori sunt mulţi, pentru că în campaniile locale costurile au fost mari şi golurile se cer acoperite. Şi cum în politică nu există garanţii, situaţia se cere atent cântărită, iar doritorii trebuie să-şi cântărească îndelung buzunarele dacă vor să le ajungă până în toamnă.

 

Out-siderii, o ameninţare generală

Şi pentru ca tabloul să fie complet, pe lângă capcanele deja existente, trebuie avute în vedere două noi ameninţări. Prima o reprezintă ex-baronul Gheorghe Savu, cel care a reuşit performanţa de a aduna 5000 de semnături în mai puţin de o lună şi a declarat că are la degetul mic jumătate dintre primarii din judeţ, trecuţi, prezenţi şi viitori. Iar cea de-a doua, poate de mai mici dimensiuni, dar la fel de deranjantă o reprezintă actualul deputat Dan Grigore, transferat pentru a treia oară în 4 ani de la PD-L la PC şi care a declarat săptămâna trecută într-o conferinţă de presă că îşi doreşte să rămână deputat de Ialomiţa. Şi, deşi timpul e scurt, numărul intruşilor ar putea să crească pentru că legea face loc destul, daca balta are peşte de calitate. Ceea ce nu pare să fi luat nimeni în calcul e insă faptul că, potrivit rezultatelor de la alegerile locale, electoratul deja şi a exprimat preferinţele. Potrivit acestora, PSD are dreptul sa spere la  doi deputaţi în colegiile electorale din Slobozia şi Căzăneşti, iar PD-L, la alţi doi pentru Feteşti şi Urziceni. La care se adaugă, evident, cate un senator pe post de bonus. Restul vor trebui să aştepte alegerile din 2012.

România este raiul investitorilor” de două parale care îşi permit să găurească bugetul de stat cu milioane de dolari fără să păţească nimic. Este cazul unui cetăţean englez de origine cipriotă, care a reuşit în numai doi ani să prejudicieze bugetul de stat cu suma de peste 26 de miliarde de lei.  Dacă la această sumă mai adăugăm şi prejudiciul suferit de omul de afaceri Radu Vasile, fost partener al cipriotului, obţinem un tablou complet al modului în care aventurierii străinii aciuaţi în România reuşesc să dea tunuri de zeci de miliarde pe care nimeni nu le anchetează. Afacerea la care ne referim s-a derulat la Urziceni. Radu Vasile, tronul firmei Prod Pan Conf SRL a încercat să facă o afacere cinstită în domeniul confecţiilor. Pornită iniţial ca fabrică de mezeluri, manufactura lui Radu Vasile a încăput integral şi la preţ de nimic pe mâna cipriotului cooptat în afacere. A pierdut şi Radu Vasile, care a fost obligat să plătească oalele sparte cu tot ce avea, a pierdut şi statul care nu are de unde recupera peste 26 de miliarde de lei. A câştiga un cipriot venit în România în gumari şi care a acumulat la liber o adevărată avere. Aceasta este povestea unei ţepe româneşti cu miros englezesc, povestită chiar de păgubitul Radu Vasile.

Afacerea

Începuturile afacerii ne arată foarte limpede cine este de fapt cipriotul care a păgubit statul român cu peste 1 milion de dolari. Un individ fără scrupule, care a intrat pe furişi în afacere şi l-a îndeărtat chiar pe cel care îl introdusese în cărţi.

Prima dată am făcut hala asta cu un spaniol. Eu făceam construcţia iar el venea cu utilajele şi urma să facem o fabrică de mezeluri. Când am fost gata cu construcţia, nu am mai dat de el vreo două luni de zile. Spunea că are probleme cu actele, că are camioanele încărcate, folosea tot felul de motive ca să amâne. Am aflat apoi că spaniolul nu era ce spunea că este şi că era, de fapt, un avocat pensionar şi nu avea nici o treaba cu industria. Aşa am ajuns să-i caut halei altă întrebuinţare. Şi am făcut o fabrică de confecţii care în care lucram costume de motociclist pentru Italia. Am primit o ofertă de la Alyson Heyss să lucrez comenzi pentru ei. Am extins fabrica şi am dat drumul la treabă. La Alyson lucra un cipriot cu cetăţenie engleză, Papasavvas Savvas Petros. La circa un an de când am pornit afacerea l-au dat afară. Stavros, cipriotul cu care lucram şi care îmi aducea comenzi mi-a propus să-l luăm pe Savvas la noi şi să îi dăm şi lui un procent. După o vreme Savvas a venit la mine şi mi-a spus că nu mai lucrează cu Stavros. El era un profesionist şi după mici incidente verbale, Stavros a plecat şi am rămas cu Savvas. Afacerea a început să se dezvolte. Am mai luat maşini, am angajat salariaţi şi aşa mai departe. Ca să înţelegeţi cum s-a derulat afacerea trebuie să ştiţi că în confecţii manopera se plăteşte în funcţie de timpul pe care-l lucrezi la un produs. Se plăteşte la minut, funcţie de numărul de minute necesare pentru realizarea lui. Am început cu 0,4 lire pe minut, ceea ce era un preţ bun. Tot timpul, ce câştigam investeam în afacere, căci crescuseră exigenţele şi nu făceai faţă altfel. Cipriotului însă i s-a deschis gustul de bani”.

 

Frauda

Mecanismul prin care veniturile firmei Prod Pan Conf au fost drenate propriile buzunare de Savvas a fost foarte ingenios. Comenzile erau contractate printr-un intermediar care plătea firmei româneşti doar o jumătate din preţul manoperei. Apoi, la recepţia confecţiilor, sub pretextul unor deficienţe de fabricaţie, Prod Pan era taxată cu sume importante fără ca cineva să poată verifica dacă deficienţele chiar existau.

În momentul în care am ajuns pe la vreo 600 de salariaţi şi salariile au crescut, cipriotul a reuşit performanţa să găsească doar comenzi cu 0,27 de lire pe minut. A invocat ca nu mai plătesc englezii mai mult. De fapt el îşi transfera bani în Anglia. Era clar că banii nu îmi ajungeau. Pe de altă parte nu puteam face restructurare de personal, că nu mă lăsa legea. Trebuia să ţin salariaţii minim 45 de zile, să-i plătesc în timpul acesta şi eu nu aveam de unde. Colac peste pupăză, între timp au crescut salariile, preţul utilităţilor şi au inventat tichetele de masă pe care eram obligat să le dau. A scăzut cursul lirei şi pierdeam circa 1 miliard şi jumătate pe lună doar din schimbul valutar. Pe lângă asta. Cipriotul a început să facă şi o altă escrocherie, la care nu am avut cum să intervin. La partenerii din afară se făceau note de debit cu valoarea produselor care nu erau lucrate corespunzător. Valoarea acestora se scădea din ceea ce aveau ei de plătit. Eu nu aveam cum să mă duc în Anglia să constat că produsele nu corespundeau calitativ iar el nu şi-a asumat responsabilitatea. Eu cred că aici notele erau umflat şi îşi trăgeau bani buni din asta. Cu timpul societatea nu a mai putut continua. Am fost nevoit să merg la bancă, să pun clădirea gaj şi să iau credite pentru salarii. Asta a mers o lună, două. Cât putea să îmi ajungă şi creditul acela? La un moment dat, Savvas s-a oferit să cumpere el firma pe care lucram, Prod Pan Conf, care intrase în faliment.  Eram cu spatele la zid că nu puteam concedia personalul mai devreme de 45 de zile iar dacă anunţat partenerii că nu mai lucrez începând cu o anumită dată nu îmi mai trimeteau comenzi. M-a adus până în stadiul acesta şi mi-a cumpărat hala de la bancă unde era gajată pentru 4 miliarde. El a cumpărat-o făcând un credit. Toată treaba se întâmpla în 2006. El a preluat toată activitate, inclusiv personalul pe care eu îl calificasem în doi ani de zile şi utilajele pe care nu aveam unde să le duc”.

Ingineria

Ţeapa trasă bugetului public se încadrează ca proceduri în tiparul clasic. Savvas a creat o firmă pe care şi-a cumpărat tot patrimoniul şi alta pe care a angajat muncitorii şi care lucra efectiv comenzile obţinute de prima firmă. Sub pretextul că intermediarul care i-a livrat comenzi nu a mai plătit, Savvas a băgat în faliment firma cu salariaţi, căreia i-a transferat voit toate pierderile, în vreme ce profiturile i-au rămas pe firma curată. Firma băgată în faliment nu are nici un el e patrimoniu.

Firma pe care a preluat clădirea şi utilajele se numeşte Logistic Transport and Storage SRL. A mai creat o firmă care se numeşte Logistic CMT, pe care a angajat salariaţii. Contractele cu Anglia le-a făcut pe Logistic iar lucrările le făcea pe Logistic CMT. Adică veniturile erau pe firma cu patrimoniu iar cheltuielile pe cea cu salariaţi, unde nu are nici un patrimoniu. Exact principiul firmelor căpuşe. În Anglia mai era în legătură cu o firmă, Exclusiv parcă. Firma asta aduna contracte şi i le dădea pe Logistic lui. La un moment dat s-a spus că Exclusiv nu i-a mai plătit, ceea ce eu nu cred. Logistic CMT a intrat în faliment pentru datorii de 26 de miliarde la bugetul de stat, Iar Logistic Transport are profit şi active. Omul are însă proprietăţi şi venituri iar firma a băgat-o în faliment iar statul nu are ce recupera. Utilajele mele au rămas la el şi au fost inventariate de lichidator. Bunurile au fost vândute iar eu trebuia să dau bunurile cumpărătorilor. Savvas refuză să mi le dea, deşi nu sunt ale lui. Că nu vrea el. Până aici se merge cu măgăria. Deci dă o gaură de aproape 1 milion de dolari la buget şi îşi însuşeşte bunuri care îi aparţin fără să păţească nimic. I-am făcut deja două notificări fără nici un rezultat. Nu a plătit din 2006 până acum nici un fel de chirie pentru bunurile astea. Şi mă întreb dacă un cetăţean român ar fi făcut aşa ceva în Anglia ce s-ar fi întâmplat? Am încercat să îmi demontez aparatele de aer condiţionat de pe exteriorul clădirii, care sunt ale mele. M-a reclamat la poliţie şi am fost luat eu la întrebări. Nu s-au dus la el să-i ceară să dovedească proprietatea asupra bunurilor, m-au luat pe mine să le arată actele. Deşi le-am arătat poliţiştilor actele dar nici atunci nu m-au lăsat să intru să le iau. Aşa fac străinii bani în România iar noi suntem slugile lor”.  

Savvas, acţionar în 3 firme

Cipriotul Savvas este acţionar în 3 firme. În 2005 a creat împreună cu concubina lui, Nuţu Vasilica firmele Gist SRL şi Logistic CMT, ultima aflată în faliment. Ambele activează în domeniul confecţiilor. În prima firmă Savvas deţine 70% din părţile sociale iar în cea de-a doua 95%. Logistic Transport and Storage, care a fost înfiinţată în 2003, este deţinătoarea tuturor proprietăţilor achiziţionate de Savvas. În această firmă cipriotul deţine 95%, iar Nuţu Vasilica doar 5%. În schimb, Nuţu Vasilica deţine50% din părţile sociale ale firmei Transport Autovig SRL, firmă pe care funcţionează o şcoală de şoferi. Din aceste firme ar putea statul să-şi recupereze prejudiciul. Vom reveni. 

Vineri, în jurul orei 15.00, într-o cârciumă din Slobozia a intrat Stănică. Cu uniforma cea nouă, cu părul tăiat, era alt băiat, era alt băiat! Era de fapt în concediu şi pătruns ca o vijelie în local. Ne-a reperat la o masă dar s-a făcut că nu ne vede.

Am dezbătut repede si in unanimitate de voturi am decis că nişte poze cu omul din capul poliţiei ieşind din bucătăria unui restaurant în care a intrat ca la el acasă nu ne-ar fi stricat. Iar publicarea lor nu ar deranja nicicum deontologia profesională. Am pornit sculele si am aşteptat continuarea.

Şi continuarea a venit la circa 10 minute. Mai întâi a ieşit un ospătar care căra o cutie plină cu sticle. Bănuim că era vorba despre nişte vin, dar nu băgăm mâna în foc că nu ar mai fi fost şi altceva pe acolo. Ospătarul ţinea cutia cu atenţie şi călca repede îndreptându-se către ieşire.

Stănică îl urma îndeaproape pe ospătar, privind cu ochi bănuitori în toate părţile. În scurt timp ospătarul a revenit singur. Operaţiunea se încheiase. Stănică fusese servit. Evident, contra cost. Că aşa cum îl ştim noi, Stănică este un tip onest, care nu ar lua în veci o şpagă. Nici chiar sub forma unor sticle de vin. Ne întrebăm numai că căuta el în bucătăria localului? O urma ceva cursuri de recalificare? Sau îşi dă doctoratul şi în sarmale cu mămăligă şi varză cu ciolan?

 

Aşa cum promiteam în numărul trecut al ziarului, continuăm serialul dedicat situaţii constate la nivel judeţean în privinţa gestionării gunoiului. Reamintim că, potrivit informaţiilor oficiale, în acest moment în Ialomiţa se desfăşoară 5 proiecte de gestiune a deşeurilor, finanţate prin Phare CES 2004 şi Phare CES 2005, aflate în diferite faze de execuţie, majoritatea pe hârtie. Între ele există însă şi un exemplu de reuşită. Relativă şi ea, ca mai toate reuşitele administrative din România. Este vorba despre proiectul de la Amara, care reuneşte sub un titlu ambiţios, toate neajunsurile provocate de transformarea peste noapte a unei comune, Amara, într-un oraş obligat să răspundă standardelor europene în domeniu.

 

Amara, exemplul unui eşec reuşit

Titlul complet al proiectului de gestionare a deşeurilor de la Amara este „Îmbunătăţirea sistemului de salubritate. Colectare şi gestionare a deşeurilor în oraşul Amara în vederea reabilitării mediului, protejării sănătăţii populaţiei şi creşterii calităţii vieţii în cadrul comunităţii.” Însă proiectul de la Amara, în valoare de 355 de mii de euro nu rezolvă, practic, decât o parte dintre problemele legate de gestiunea deşeurilor. Primarul oraşului Amara, Victor Moraru: „Contribuţia locală la proiect este de 10 la sută. Cu aceşti bani vom avea două autogunoiere, un transcontainer şi un  autocamion. Vom achiziţiona 2300 de pubele şi saci de plastic pentru separarea deşeurilor. Şi 42 de containere care deja au fost achiziţionate. Fiecare curte va avea o pubelă pentru colectarea deşeurilor, maşina va trece o data-de două ori pe săptămână, iar deşeurile menajere vor fi ridicate. A fost un serviciu dorit şi cerut de populaţie. Pentru asta se înfiinţează o taxă.”

Taxa, potrivit studiului făcut de către autorităţi, este de 1 euro pe persoană. O sumă pe care locuitorii sunt obligaţi să o plătească pentru ca serviciul să poată funcţiona. Din păcate, în ciuda asigurărilor pe care le oferă primarul localităţii Amara, în oraş oamenii susţin că taxa este mare şi că nu o vor putea plăti nici dacă îşi doresc. „De unde să plătesc. Am trei copii, un singur salariu. La 5 inşi, câţi suntem, se duce dintr-un foc o sută cincizeci de mii. Şi-apoi, eu mă compar cu ăla care are cai, vaci…Eu stau la bloc!” ne explică unul dintre cetăţenii întâlniţi la intrarea în primărie. Autorităţile sunt însă optimiste… Şi caută în continuare soluţii: „Un serviciu nou înfiinţat costă. Dar n-avem ce să facem. Asta e direcţia în care trebuie să mergem: către un mediu mai curat. Aşa, toată lumea plăteşte pentru că poluează. Ne gândim însă să operăm diferenţieri între cei care produc doar deşeuri menajere şi cei care produc şi deşeuri animale.”

 

11 hectare de gunoi la oraş

Din păcate, de la teorie la fapte, calea este tot atât de lungă ca la început. Pentru că, indiferent care va fi soluţia abordată de către autorităţi, problema gunoiului rămâne. Iar la Amara ea se întinde pe 11 hectare. Deşi este oraş, Amara rămâne în continuare o comunitate rurală, care produce ceea ce numim în mod generic gunoi de grajd. Atât de mult încât cele două platforme de gunoi de la marginea oraşului se întind una pe 7 hectare şi cealaltă pe 4. De fapt, suprafeţele acoperite de gunoaie şi resturi menajere din jurul oraşului Amara sunt mai mari, dar anual, pentru limitarea efectelor, primăria cheltuie 800 de milioane de lei pentru comasarea gunoiului. Evident, şi aici există soluţii pe hârtie. Adică proiecte. Pentru a scăpa de gunoiul care a ajuns să acopere câmpurile din jurul oraşului, autoritatea locală încearcă să acceseze un nou proiect cu finanţare europeană. Finanţarea, în valoare de 65 de mii de euro, a fost obţinută şi aşteaptă licitaţia. Concret, proiectul va permite închiderea gropilor de gunoi existente şi realizarea unei rampe pentru gunoiul de grajd. Evident însă, primarul Victor Moraru nu poate avansa un termen ferm pentru acest nou proiect: „Amara nu va putea niciodată să rezolve problemele majore cu care se confruntă cu fonduri proprii. Şi nici soluţiile guvernamentale nu sunt cele mai sigure. Politicienii vin şi pleacă, există riscul ca proiectele să fie blocate şi să rămână aşa. Singura soluţie sunt banii europeni.”

 

Realitatea care omoară normele europene

Potrivit legislaţiei europene asumate de România, platformele de gunoi betonate ar trebui să devină operativ până la finele anului 2011. Însă în teren, realitatea este dezastruoasă. Nu numai că locuitorii zonelor rurale continuă să arunce gunoiul oriunde, fără a fi deranjaţi în vreun fel de către autorităţi, dar nici acolo unde acest lucru se întâmplă, nu există schimbări majore. La Amara, de exemplu, în aşteptarea serviciului plătit, tomberoanele de gunoi din localitate au devenit neîncăpătoare, iar primăria nu are nici un angajat disponibil pentru a colecta aceste deşeuri. Şi nici proiectul pe care autorităţile locale tocmai l-au finalizat nu se simte prea bine. Deşi licitaţiile au fost ţinute de câteva ori, până acum Amara nu a găsit nici un doritor care să-i vândă un autocamion pentru deşeuri, iar licitaţia pentru pubelele stradale a fost contestată, generând un blocaj de aproape 5 luni. În aceste condiţii, din poziţia lui Stan Păţitu’, primarul din Amara declară că indiferent cât de mult se vor strădui colegii săi implicaţi în proiecte similare la nivelul celorlalte zone din judeţ, cei care au pierdut trenul, nu îl vor mai prinde niciodată. „Cine se apucă acum de un program de gestionare a deşeurilor sau cine nu va reuşi să îndeplinească condiţiile impuse în cadrul proiectelor aflate în derulare, nu mai are nici o şansă să o facă înainte de 2011. ”

Cine sunt cei care sunt pe cale să piardă definitiv acest tren şi o fac cu o inconştienţă administrativă greu de egalat, vom afla împreună în numărul viitor al ziarului.

sa fie ionascu sanatos sa poa\' s-o beaCredincioşi preceptului „Nici o vara fără probleme” edilii slobozeni ne-u pregătit pentru această săptămână o nouă surpriză. Apa de la robinete nu e potabilă. Deşi ştiu care este pericolul şi îl recunosc ca atare, comunicatele de presă cosmetizează situaţia.

 

Apa cosmetizată la robinete

Deşi situaţia a fost cunoscută de către autorităţi încă de la finele săptămânii trecute, abia duminică postul local de radio a dat primul comunicat privitor la problemele înregistrate de SC Urban privind furnizarea apei în parametri normali. Potrivit comunicatului, sâmbătă seara la orele 22.00, SC Urban a tăiat definitiv cordonul ombilical care ne lega de SC Amonil şi furnizează apa exclusiv din sursa subterană. Din păcate însă, din cauza turbionării, apa de la robinetele slobozenilor este tulbure, are gust de mâl şi degajă un miros neplăcut. În ciuda acestor neajunsuri, comunicatul remis de către SC URBAN nu precizează clar că apa  nu este potabilă şi recomandă doar „prudenţă în folosirea apei ca apa potabilă: respectiv fierberea şi răcirea apei…”

O exprimare eufemistică pentru banala sintagmă: apa nu e potabilă! Dar cum practicile anterioare ale autorităţilor în condiţii similare au devenit deja proverbiale, încă o cosmetizare a realităţii nu mai miră pe nimeni.

 

Declaraţii evazive ale autorităţilor

Deşi situaţia ar solicita o preocupare sporită a autorităţilor în mediatizarea cât mai exactă a situaţiei de fapt, acestea continuă să comunice cu întârzierea caracteristică. SC Urban s-a limitat la a trimite comunicatul de presă cosmetizat, iar primarul Gabi Ionaşcu dă declaraţii liniştitoare în care susţine că problema este de competenţa specialiştilor . Despre lipsa apei potabile la robinete însă, nici un cuvânt. Mai mult, solicitată să ofere un punct de verere oficial asupra calităţii apei furnizate la robinete, directorul Autorităţii de Sănătate Publică Ialomiţa, Mihaela Dumitrescu, cosideră că textul comunicatului este suficient de explicit: „Scrie clar acolo că apa nu e potabilă. Dacă dumneavoastră înţelegeţi altceva, e problema dumneavoastră. Încă nu am văzut buletinele de analiză pentru a vă oferi amănunte legate de potabilitatea apei. Şi astăzi(luni-n.r.) nu sunt în localitate, sunt la o şedinţă. Cel mai probabil maine v-aş putea oferi informaţii legate de acest aspect.”

 

Apă minerală până la noi ordine

În lipsa unor informaţii oficiale, situaţia apei la Slobozia este deschisă celor mai fanteziste zvonuri. Prea preocupaţi ca să cosmetizeze adevărul, autorităţile locale susţin că situaţia se va rezolva odată cu finalizarea lucrărilor la instalaţia de clorinare a noului front de captare. Unde, afirmă surse apropiate instituţiei, s-a ars un transformator. Nimeni nu precizează însă nimic referitor la calitatea apei furnizate populaţiei din sursa subterană. Nici până in acest moment buletinele de analiză ale apei nu au fost făcute publice, iar nişte analize comandate de ASP au demonstrat existenţa unei cantităţi de amoniu în apă mai mare decât cea normală. Analizele prelevate de către ASP sunt ultimele dintr-un lung şir care  au confirmat existenţa unor probleme majore privind calitatea.

Până atunci însă, populaţia continuă să fie dezinformată, iar majoritatea locuitorilor consumă apa de la robinete atât ca apa potabilă cât şi în gospodărie, pentru gătit.