Monday, July 28th, 2014

Ediția electronica a ziarului The Telegraph găzduiește o dezbatere legată de chestiunea transportului elevilor în Londra. Liderul liberal democraților, Nick Clegg, care ocupă și poziția de vice prim ministru, a propus recent un proiect de subvenționare a biletelor de autobuz pentru elevi. Gratuitatea, spune liderul socialist, ar decongestiona transportul în Londra și ar oferi un ajutor familiilor cu copii, confruntate cu dificultăți în acoperirea costurilor din ce în ce mai mari ale vieții. Propunerea liberal democraților a primit imediat o replică din partea liderilor conservatori, urmași ai doamnei Margaret Thatcher. Conservatorii susțin că măsura corectă ar fi reducerea taxelor pentru familiile cu copii, care au venituri sub un plafon minim. Conservatorii susțin că nu poate exista transport gratuit și că, în final, costurile acestei măsuri, cifrate la aproape 1 miliard de lire sterline pe an, ar urma să fie acoperite de plătitorii de taxe. Nu există banii statului, ci doar banii plătitorilor de taxe”, spun conservatorii citând-o pe ilustra lor predecesoare, Margaret Thatcher. Mai mult, spun conservatorii, costurile acestei măsuri ar urma să fie acoperite din împrumuturi pentru care contribuabilul englez va plăti dobânzi. Se va ajunge, în final, ca prețul acestei gratuități” să fie mult mai mare decât costul unui bilet suportat de un părinte căruia i s-au redus taxele în acest scop.

Diferența dintre cele două viziuni este evidentă. Socialiștii oferă o gratuitate iluzorie, ce va fi plătită, de fapt, mult mai scump exact de păturile cu venituri mai mici, pe care măura le vizează.  Așa acționează, de fapt, subvenția. Este un mecanism pervers prin care contribuabilul plătește mult mai scump un serviciu. Nu este gratis, ci scump, este o minciună tipică de stânga. Pârghia fiscală, în schimb, lasă banii în buzunarul contribuabilului și el decide ce face cu ei. În mod cert, individul va decide mult mai bine în interesul său decît ar putea s-o facă un politician.

Iată de ce reducerea taxelor pe salarii până la anularea lor ar putea să aducă o dezvoltare sustenabilă și o creștere reală a nivelului de trai.

PS. Cei care au un punct de vedere asupra acestei chestiuni pot trimite comentarii pe adresa de email redactia@gazetadesudest.ro. Opiniile pertinente si asumate pro sau contra vor fi publicate.

De 23 de ani toată suflarea analiștilor comentează calitatea îndoielnică a clasei politice. Vina de a avea niște politicieni second hand, hapsâni, proști, populiști, hoți, etc aparține, în opinia majorității intelectualilor publici și analiștilor corporatiști de stânga, exclusiv partidelor politice. Este criticată politica de selecție a candidaților și sunt expuse, ce-i drept în șoaptă, criteriile inverse de promovare care consființesc faptul că un politician urcă în carieră cu atât mai sus cu cât este mai lepră, mai penal, mai imbecil. Mare vâlvă a făcut recent un editorial al lui Dan Turturică publicat în România Liberă, ce evoca exemplul unui oarecare Steve Fulop, care a cucerit primăria din Jersey City în ciuda sprijinului pe care Obama l-a acordat contracandidatului său, fostul primar corupt. Odele adresate candidatului pornit “”de la firul ierbii” cum glăsuiește mai nou noul limbaj de lemn al analiștilor, au curs dinspre intelectualitatea de dreapta, iar concluzia optimistă nu a întârziat să apară: ne trebuie un Fulop! S-a găsit imediat unul, corporatistul oengist Nicușor Dan, cel care a reușit un scor bunicel la alegerile din București, în calitate de candidat independent susținut de o zonă obscură a intelectualității de stânga. Orgasm, ce mai! Băieții subțiri cu lefuri babane, cică exponenții dreptei imaculate și ai capitalismului pur, au rostogolit povestea lui Fulop pe Internet și s-au declarat gata să susțină un asemenea proiect. Flăcăii înțoliți de la mall și racordați la Iphone ca la un nou organ ce le-a crescut pe corp odată cu revoluția informatică sunt aceeași care au dat năvală să-l voteze pe Căcărău și a lui revoluție a bunului simț transformată în răscoala nesimțirii. Dar ce mai contează?! Intuiția lor generatoare de convingeri ferme le spune, de data asta, că aceasta este soluția. Până la indentificarea unui Fulop dâmbovițean care să ia corupția la trântă și s-o mai și învingă, este cazul să tragem nițel aer în piept și să gândim. Oare absența unui corporatist incoruptibil și implicat  este cauza pentru care scena politică arată ca o gradină zoologică sălbăticită, în care prădătorii ai ucis paznicii și au ajuns la butoane? Părerea mea este că nu aceasta este cauza. Și mă bazez pe o constatare de bun simț: un electorat de calitate, conștient de calitatea lui de contribuabil, ar respinge fără echivoc asemenea politicieni ca cei propuși astăzi de partide. Un om civilizat nu se poate însoți cu un bădăran și asta ține de domeniul evidenței. Din perspectiva paradigmei cauză-efect, cred că natura electoratului determină calitatea proastă a politicienilor și nu invers. Și nu mă refer aici la tot contribuabilul cu drept de vot, ci doar la cel care face regulat efortul a merge la urne. Adică la aproximativ jumătate din oastea de strânsură pe care politicienii o scot din casă regulat și care oaste trăiește, fatal, din taxele plătite de cei care, tradițional și păgubos, merg la schi în ziua de alegeri.

Prin analogie cu presa…

ca să tragem nițel turta pe spuza breslei, situația ofertei electorale din România seamănă cu  situația presei. Și nu mă refer aici la mașina uriașă de propagandă și îndobitocire care este televiziunea, unde prostia a ajuns criteriu de selecție de la moderator la reporter, ci la presa scrisă, singura care în istoria ei de la noi sau de aiurea a produs ravagii în rîndul politicienilor corupți. În scumpa noastră patrie, ziarele cu tiraje semnificative sunt tabloidele de genul Click, Libertatea și alte trompete. Aceste ziare au aceste tiraje pentru că sunt cumpărate. Cine le cumpără? Studiile arată că astfel de publicații sunt preferate de oamenii cu educație precară și venituri mici. Adică exact segmentul care votează pe mici și bere și care preferă constant stânga lui Iliescu sau dreapta lui Căcărău. La polul opus se află presa de calitate, gen EVZ, Romania Liberă, Adevărul,etc. Moare în picioare, dă rateuri și se îngălbenește pe tarabă. Asta pentru că băieții cu vederi de dreapta se închină la Iphone sau tabletă și nu au timp să își tragă sufletul la o cafea cu un print de calitate în față. Ziarele care au tradiție și care ar putea conta, singurele care la vremea lor băgau spaima în politicieni, sunt acum fantome. Nimeni nu consideră necesar să plătească pentru ca ele să existe și să își facă treaba. Sigur, la această stare de fapt au contribuit și proprietarii lor, care nu de puține ori s-au lăsat momiți de politicieni și au dat credibilitatea pe șperțuri mai mici sau mai mari(vezi cazurile clasice de tip SRS, Nistorescu, Chireac, CTP, etc). Exact așa stau lucrurile și în politică. Gândiți-vă doar cum s-a prăbușit dreapta de la Corneliu Coposu și al domniei sale dicton nu negociem principii”, la Vasile Blaga, cel care evocă o comatibilitate a PD-L cu Partidul Comunist Chinez. Sau, dacă vreți, prăbușirea EVZ(dau acest exemplu pentru că este ziarul care a propus cea mai tare echipă de investigații din presa românească) de la epoca Cristoiu, când avea un tiraj zilnic de peste 1 milion de exemplare, la cel de azi, din epoca Andronic, când redactor șef este o doamnă anonimă care scrie și vorbește în dodii. Eu parcă văd o legătură și un model care se repetă. Morala este simplă: nu cumpărați/nu votați, oferta se degradează și moare.

Odă electoratului scârbit

Clasa de mijloc este noua religie la care se închină politicienii de dreapta în goana lor bezmetică spre un bazin electoral greu de identificat. Disperarea i-a adus în postura de a concura în propagandă, că de programe nu putem vorbi, și demagogie cu politrucii de stânga. Toți se închină, mai nou, la statul asistențial. Și dacă politicienii o fac pentru voturi ceea ce ar putea fi, până la un punct, de înțeles, băieții plătăți cu lefuri babane de ONG-urile dubioase apărute ca ciupercile după ploaie, intelectualii din așa-zisa societate civilă sub acoperire sunt de stânga că e trendy. Că așa suna fișa postului de 2-3000 de euro lunar. Sunt mulți și camuflați ca analiști independenți. Ei dau tonul, ei fac criteriile după care un candidat este sau nu este vandabil. Iar partidele de dreapta, hipnotizate sau doar aflate la remorca finanțatorilor obscuri din spatele acestor ONG-uri, urmează orbește indicațiile analistului de stânga, sictirit de capitalism și sensibil la nevoile sărăcimii proletare pe care, de fapt, o disprețuiește și cu care nu se amestecă nici măcar la plajă. Unde este clasa de mijloc în tot acest vacarm mediatic în care nu se mai deosebește stânga de dreapta? Nicăieri. Nu există pur și simplu. N-a existat nicioadată, iar invocarea spiritului ei la toate alegerile este perdantă și inutilă. Să vedem cine ar putea să facă parte din această clasă de mijloc după care jelesc politicienii de dreapta.

Corporatiștii- Oameni care câștigă 2-3000 de euro lunar și care muncesc 10-12 ore pe zi. Pot ei face parte din această clasă? Nu, pentru că multinaționala care-i plătește le-a netezit creierul în asemenea hal încât ei nu mai realizează  cu ce se mînâncă lumea în care trăiesc. Li se dă drumul prin curte doar la team bilding-uri, dar și atunci cu lesa legată de gard, sau în concedii petrecute în străinătate cu ochii-n laptop. Sunt foarte activi doar pe internet, unde participă la tot soiul de petiții cretinoide, dar dacă-i chemi afară la un protest s-a terminat cu activismul. Logic, băietanii și fătucile cu asemenea lefuri consideră votul vulgar și obscen. E pentru vulg, că ei nu au pe cine vota. I-a trezit Căcărău, dar după ce l-au votat, corporatiștii deștepți au acuzat grețuri și vărsături. Și declară că s-au lecuit de acest sport.

Micul antreprenor- este, de fapt, dependent  de stat sau sub controlul total al statului. Pentru că afacerea micului antreprenor, dacă este de succes, are musai o conexiune cu statul. Vorbim aici de mici rechini din imobiliare care au pus mîna pe o parcelă pe bază de drepturi litigioase, de micul constructor care este subcontractor pentru marele constructor bugetofag și care poate fi îndepărtat de la plăcintă printr-un mic gest al autorității, etc. Atunci când micul antreprenor provine din mediul sănătos, teama lui de a fi călcat în picioare dacă se implică activ este atât de mare că-l paralizează. Măcar acest mic grup de antreprenori onești votează și ajută underground dreapta, ceea ce reprezintă totuși un posibil punct de plecare pentru o eventuală construcție.

Micul fermier- ca și ruda lui mai mare latifundiarul, micul fermier este asistatul statului. Veniturile lui depind de subvenții, de evaziune fiscală, adică de stat. Care închide ochii și plătește. Iar fermierul nu poate răspunde altfel. Este majoritar de stânga, regimul care-i dă fără să-i ceară instituțional, ci doar informal.

Păi, am cam terminat lista. Nu am vorbit despre intelectuali, profesori, savanți, pentru că apetența domniilor lor pentru stînga este cunoscută. Excepțiile sunt puține și demonizate. Despre preoți nu are sens să vorbim. Ei sunt salariați bugetari și ca atare sunt natural socialiști. Preoții de vocație fie nu mai sunt printre noi, fie sunt prea bătrâni pentru a mai putea conta.

Proiect pentru trezirea bunului simț din morți

În sprijinul expunerii de mai sus am și un argument de ordin faptic. Fulop-ul autohton, Nicușor Dan, (care nu este, în opinia mea, un candidat viabil al dreptei, ci un iepure), invocat laudativ de corporatiști și libertarieni, a obținut un număr ridicol de voturi având în vedere că a candidat în București, un fel de Mecca a electoratului de dreapta. L-a bătut Vanghelie de l-a ascultat cu urechea. De ce? Pentru că mirifica noastră clasă de mijloc participă dar nu se bagă. Deci nu candidații lipsesc, ci alegătorii care să-i voteze. Mentalitatea comună pentru posibilii electori de dreapta este aceea că dincolo de ușa și de portofelul nostru nu contează nimic. Noi ne descurcăm cu oricine ar veni la putere. Oare așa să fie? Evident că nu. Multinaționala se mai relochează când și-a făcut suma iar guvernul calcă în străchini, bugetul pricăjit taie contractele cu statul și micul antreprenor poate lua calea insolvenței, iar micul fermier poate fi consumat la micul dejun de investitorii externi cu potență financiară, care pot cumpăra terenurile exploatate acum de arendașii locali cu prețuri de ordinul zecilor de mii de euro pe hectar. Politica lui las-o, mă, că merge și așa” nu mai merge. Cum trezim bunul simț din morți? Nu-l trezim, că el, bunul simț, e pe cale de dispariție. Dar putem trezi interesul direct al celor care preferă să nu voteze. Un proiect care să scoată individul de sub dominația statului sau a corporației și să-i pună existența doar în relație cu propria-i competență ar putea fi o soluție. Spre exemplu, cum ar suna un program electoral care să aibă ca repere următoarele direcții:

-         Eliminarea impozitării muncii prin anularea impozitelor pe salarii.

-         Scoaterea statutului de pe piața serviciilor de tip sănătate, învățământ, asistență socială. Parțial sau total, funcție de domeniu.

-         Centrarea fiscalității pe impozitarea profitului și proprietății.

Oare câți adepți ar avea un astfel de proiect? O fi de stânga sau de dreapta?   

Au trecut nouă ani de când Ialomița navighează prin hârtoapele economiei de piață sub conducerea liderului providențial al stângii locale. Domnul Silvian Ciupercă, un fel de soluție finală pentru economia județului, întâmpină acest jubileu care i-a adus multe beneficii și multă onorabilitate cu un bilanț mizerabil. Ialomița este în coada listei în materie de accesare a fondurilor europene. Economia județului se îndreaptă spre colaps, migrația tinerilor este modă iar sărăcia devine plagă. Nu există un proiect, o viziune, o strategie. Administrația locală se zbate în mizerie, serviciile oferite populației sunt deranjant de proaste iar risipa banilor publici este un model economic. Localitățile care au încercat să acceseze fonduri europene au fost blocate brutal de înțeleptul conducător, angrenat mai de grabă în a finanța supraviețuirea primăriilor PSD conduse de asistați decât în a susține performanța și dezvoltarea. Normal și perfect logic, deoarece cele 3 mandate pe care domnul Ciupercă se pregătește să le încheie glorios în 2016 au fost date de votul săracilor din localitățile asistate. Voturi cumpărate de primari de profesie, neperformanți și incapabili să priceapă că funcția nu are doar beneficii, ci și obligații. Pentru ei guvernează Ciupercă și PSD, căci ei sunt singura rațiune de a exista a acestui sistem putred și corupt. Iar beneficiile” guvernării domnului Ciupercă se resfrâng cel mai dramatic în viața celor cu vederi de stânga, care au votat masiv PSD. Este suficient să privim prăbușirea prețurilor din piața imobiliară ca să vedem câtă sărăcie a adus guvernarea domnului Ciupercă și a partidului domniei sale. Dacă acum 5-6 ani un apartament cu 3 camere făcea vreo 50.000 de euro, acum abia găsești client la 30.000 de euro, și asta dacă ai noroc. Cât au costat mandatele d-lui Ciupercă? Vreo 15.000 de euro de familie, la o estimare grosieră.  Modelul liderului luminat la cap cu lanterna, care intervine și ajută sărăcimea, mă refer aici la primării, și care aduce liniște peste sărăcia lucie din județ este încă unul de succes. Nici după 20 de ani ialomițenii nu prea au priceput cu ce se mănâncă PSD. Și că n-a priceput populația, asta e una. Dar n-a priceput nici mediul de afaceri, care a finanțat generos campaniile electorale ale socialiștilor în speranța că aceste finanțări vor aduce contracte cu statul sau protecție. Și poate că au adus, dar la pachet a venit și contextul economic de astăzi. Lipsa oricărei investiții majore, lipsa forței de muncă de înaltă calificare care ține investitorii departe și nu în ultimul rând lipsa unei concurențe reale care să aducă progres și competitivitate sunt cauzele majore ale tabloului sumbru de astăzi. Resursele județului au fost distribuite discreționar, mereu către aceeași gașcă de profitori, gașcă care a prosperat dar care n-a adus dezvoltare. Iar domnul Ciupercă a girat tot acest dezmăț spre beneficiul direct al domniei sale. Iată că acum, pe fondul crizei economice profunde, mediul de afaceri nu poate rezista fără laptele de la țîța bugetară. Agricultura dă doar miliardari care-și pun banii la saltea din motive de culoare, industrie nu există iar de servicii nu poate fi vorba în condițiile pauperizării populației. Care este răspunsul domnului Ciupercă? Zero euro bani atrași din fonduri europene, bani care ar fi putut revitaliza economia locală. Eu zic că merită o statuie.

În cadrul campaniei Raport de țară, postul de televiziune Digi24 a realizat un material despre județul Ialomița. Radiografia jurnaliștilor scoate la iveală problema pe care, ani de zile, autoritățile locale pesediste o ascund sub preș. Gradul de sărăcie și înapoiere al județului se datorează, în principal, ineficienței administrației în atragerea fondurilor europene. Dacă la această problemă mai adăugăm și corupția endemică instaurată în 20 de ani de guvernare PSD, avem un tablou complet al dezastrului.

Grînarul Romaniei, în mizerie!

Reporterii Digi24 văd Ialomița ca pe un grânar al României lipsit însă de investiții majore în infrastructură. Tabloul idilic ar trebui să cuprindă și cealaltă față a problemei. Grânarul colcăie de hîrciogi agricoli îmbogățiți indecent pe spinarea proprietarilor de terenuri, pe seama evaziunii fiscale uriașe și la adăpostul complicității evidente a organelor de control, doldora și ele de băieți deștepți cu conturi babane. Ce nu au văzut reporterii Digi24 este faptul că deși fermierii” fac milioane de euro la fiecare campanie agricolă, bugetele locale sunt falite iar dezvoltarea locală ca efect al afacerilor agricole este nulă.

Judeţul Ialomiţa s-a dezvoltat în ultimii ani mulţumită investițiilor derulate în agricultură, iar o bună parte din bani au venit din fonduri europene. S-a investit în utilaje, unităţi de stocare a cerealelor, fabrici de procesare a produselor lactate şi vegetale, însă la nivel naţional judeţul Ialomiţa este ultimul în topul absorţiei de fonduri UE şi asta din cauza ineficienţei responsabililor în acest domeniu. Judeţul Ialomiţa este grânarul României şi ar putea redeveni grânarul Europei, aşa cum era cunoscut în urmă cu câteva decenii, însă această revenire la strălucirea de demult nu se poate face fără bani, fără investiţii în agricultură şi infrastructură rutieră. Fondurile europene ar fi putut aduce o infuzie majoră de capital în zonă, aşa cum s-a întâmplat în sectorul privat. Nu aceeaşi reţetă a fost aplicată însă şi de autorităţile locale care spun că au existat interese ca judeţul să rămână acolo jos în coada clasamentului”.

 Iar dacă acesta este tabloul, să vedem ce spun cei care l-au pictat, adevărații vinovați pentru dezastrul economic spre care se îndreaptă județul.

Ciupercă dă vina pe..politică            

Chestionat în problema absorbției fondurilor europene, președintele CJI, Vasile Ciupercă, se apără cu argumente penibile. În opinia sa, politica este de vină pentru că Ialomița a tras sume insignifiante în cei 8 ani de când el conduce Ialomița discreționar, la adăpostul majorității de peste 60% pe care o are în Consiliul Județean. Nu vorbește despre prostie, despre hoția de sub nasul său și de cumetriile pe bani publici la care se dedau locotenții lui din generația bovină, oameni de afaceri alimentați exclusiv din afacerile cu pricăjitele bugete locale. Ciupercă este, din acest punct de vedere, o copie fidelă a lui Iliescu: sărac, cinstit, dar înconjurat de mafioți tineri puși în funcții cheie prin decizia lui exclusivă. De asemenea nu scoate o vorbă despre tălpile pe care le-a pus personal primarului din Amara, orașul cu cele mai multe proiecte europene accesate, sau celui din Urziceni, căruia nu i-a dat un șfanț pentru cofinanțări, preferând să direcționeze fondurile de reechilibrare către primarii PSD, un fel de asistați ai administrației socialiste.

Noi avem proiecte mari şi foarte puternice în sectorul privat şi nu în sectorul public. Sunt două lucruri care ne-au tras înapoi faimosul PNDR și măsura 322 şi anume modernizarea infrastructurii în lume satelor a selectat în Ialomiţa numai trei proiecte. O fi fost pollitică această selecţie… eu nu cred că n-a fost şi o influenţă nefastă politică din vremea aceea. Alţii, cum ar fi Dâmboviţa au avut 54 de proiecte, iar proiectanţii erau cam aceiaşi”, explică Vasile Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița.

Prefectul Atanasiu, logică de cârnat administrativ

Numit în funcție pe baza unor aranjamente penale și cu încălcarea tuturor legilor în materie, prefectul Atnasiu, un veterinar obscur provenit din lumea și mai obscură a abatoarelor clandestine își dă și el cu părerea despre fonduri europene. Logica de cremwurști a înaltului funcționar public ne scutește de orice fel de comentarii:

Unde nu a funcţionat această absorţie a fondurilor? E greu de spus unde nu a funcţionat. Din ce spun toţi este o problemă în momentul în care iei un fond european este o responsabilitate deci eşti controlat, eşti verificat iar apoi intervine partea de drumuri, lipsa de informare a oamenilor”, spune Constantin Atanasiu, prefectul judeţului Ialomiţa.

Primarul Stoica, un eurosceptic făcut (grămadă) la apelul bocancilor

Ales ca alternativă salvatoare pentru Slobozia, în 2012, primarul Alexandru Stoica explică pe limba lui și în deplin acord cu IQ-ul său fenomenal cum devine cazul cu proiectele acestea europene. N-are cofinanțare! Omul care a dus în gard peste 500 de miliarde de lei fără a reuși să finalizeze proiecte de infrastructură aproape gata, se plânge de cofinanțare. Nu s-a plâns însă de lipsa cofinanțării atunci când a majorat ilegal, cu 300.000 de euro, costurile reabilitării stației de tratare a apei, la ordinul lui Ciupercă și în beneficiul unui client PSD. Și nici nu i-a crăpat obrazul de rușină că la mai bine de un an de la instalarea la primărie n-a fost în stare să finalizeze un proiect ce trebuia terminat în toamna anului trecut. Dacă citim declarația de mai jos înțelegem de ce Nașul Ciupercă l-a plantat în fruntea orașului: cu un astfel de exemplar administrativ în funcție, succesul sforăriilor din umbră este garantat.

 Pentru noi, cofinanţarea este principala cauză pentru care multe dintre localităţi, multe administraţii, multe UAT-uri nu s-au băgat pentru că n-au avut cu ce să cofinanţeze. Dacă ia un proiect de 10 miliarde şi este 50 cu 50, o comună de unde ia banii aştia, că ăla are buget de cinci miliarde tot anul, cu ce să cofinanţeze?. Hai că noi la Slobozia sau oraşele mai mari găsim soluţii, dar te blochezi”, explică Alexandru Stoica, primarul din Slobozia. Sunt un pic eurosceptic, un pic mai mult… pai de ce? Păi pentru dezvoltare, pentru parcul industrial îmi dă 50 cu 50, iar pentru plimbare 98 cu 2 pentru că punem floricele”, adaugă primarul.

Probabil că la mintea lui, Stoica va pune ceva pavele și nițele floricele și în parcul industrial la care visează dar despre care nu știe nimic. Cum spuneam, apelul bocancilor!

Un croșeu de la spital

Fără să cunoască substratul războaielor politice din PSD, reporterii Digi24 l-au intervievat și pe managerul Spitalului de Urgență de la Slobozia. Enigmatic foc, managerul a transmis un mesaj discret cu privire la hoția și prostia din județ. Iată ce spun ciob despre oală spartă:

„Ca să accesezi un program de reabilitare a acestui spital, aşa cum au făcut şi alţii în România, de 25 de milioane de euro, practic la ora actuală îţi trebuiesc 500.000 de euro şi multă muncă şi foarte multă corectitudine şi foarte multă atenţie. Ce vă lasă impresia, că nu se vrea sau că nu se poate? Eu ştiu? Cred că amândouă”, este de părere Vasile Olaru, managerul Spitalul Judeţean Slobozia”.

Curticica de Apel a suspendat astăzi actele administrative emise de guvernul Ponta prin care un domn angajat al poliției locale Brașov a fost uns prefect de Ialomița. Decizia justiției, unicat în materie, îl lasă pe bietul Fafa cu buza umflată și pe Guvern cu ochii în soare mai devreme de cât se așteptau părțile. Până la o decizie definitivă pe fond, domnul Atanasiu, prefectul de carton numit în funcție pe mîna lungă și largă a turnătorului Felix va fi nevoit să se întoarcă la ocupațiunile sale de bază, ca milițian comunitar sau vraci de patrupede. Dincolo de spectaculozitatea deciziei de astăzi, care face liniște în saivanul puterii, argumentele cu care guvernul a înțeles să-și justifice mânăria administrativă sunt de toată jena. Onor guvernul a susținut în instanță că decizia de a vacanta postul ocupat de dl. Gigi Petre este legală deoarece guvernul poate emite acte administrative și măsurile luate de el, de guvern, nu trebuie negociate cu funcționarii publici care fac obiectul sau subiectul acestor măsuri. Comentarii? Doar unul: la așa prim ministru, așa capsomani în guvern. Nu putem încheia scurta stire fără un gând bun adresat domnului Nea Vasile Ciupercă  de care suntem alături în aceste clipe grele când și-a perdut băiatul de mingi care-i ducea oala de noapte lui Costică de Albești, adevăratul prefect. Nea Vasile, să fie într-un ceas bun!

PS. Despre bandiții care și-au luat Multe Urări și Iubire Eternă cu ocazia acestei decizii, vom expune pe larg o poveste ceva mai încolo.  

Tragedia petrecută în Muntenegru, unde au decedat 18 cetățeni, a declanșat o adevărată isterie națională. Dincolo de dramatismul situației, de numărul mare de morți și de greoaia identenficare a victimelor, avem de-a face, totuși, cu un accident de circulație și nimic mai mult. Astfel de evenimente se întâmplă tot timpul, oriunde în lume și sunt tratate peste tot la fel. În România, nu se poate ca o astfel de întâmplare tragică să-și consume dramatismul decent.Nu! Trebuie să ne dăm foc la păr în public, să ne lamentăm ca niște babe în pragul apocalipsei și să vărsăm condoleanțe la tv. Cronologia faptelor ne arată cât de defecți la mansardă suntem ca popor și ce conducători imbecili avem. Care va să zică, premierul juca și el un baschet, ca băieții, cu niște vedete. În vreme ce se scremea el acolo să pară competent, se întîmplă nenorocirea. Ambasadorul din Muntenegru află, merge la fața locului și informează guvernul. Ponta, ocupat fiind cu mingea pe maidan, nu este deranjat de subalterni cu informații, așa că ridică din umeri ca opinia publică în fața sondajului când este abordat de fătucile multimedia. Toată suflarea din instituții bâlbâie, nimeni nu furnizează nici un fel de informație familiilor victimelor și de aici începe nebunia. Câțiva jurnaliști cu vederi de dreapta se isterizează la adresa lui Ponta. Corul acuzațiilor ia amploare, bietul Titulescu începe să mintă iar miniștrii fac coadă la televiziuni să-l slăvească. Odă premierul baschetbalist pentru modul cum a acționat! Bine sfătuit de consilierii de șist, Ponta contraatacă și mută decisiv. Declară o zi de doliu național, pune angajații Ministerului de Interne să doneze sânge, pregătește din toată sărăcia noastră un pachet consistent de asistență financiară pentru victime și urmași, asta așa, ca promisune de moment. Avioanele armatei, toate cele două care erau funcționale, decolează spre Muntenegru urgent, de zici că tocmai ce a început vreo gâlceavă armată, iar ministrii de resort anunță declanșarea unor anchete. Bietul patron al agenției de turism care a organizat excursia sfârșită tragic este scos la interogatoriu, fătucile de presă cu neuroni alterați intrîndu-și deplin în rol cu întrebări tembele, ca și ele de altfel. Imbeciliul de la Ministerul Sănătății (ăla mare adică) apare și el la spectacol, cu o mină de bou ferm în atitudine, consecvent în prostia lui dar mișcat emoțional până la lacrimi, și informează că știe numele, prenumele și spitalul unde vor ajunge răniții, pe care-i așteaptă personal pe aeroport. Cunoscător fin, ce mai, că îți vine să te întrebi când dracului a apucat să învețe pe de rost peste 30 de nume! Opoziția minusculă critica și ea prin MRU, constructiv și inspirat, dar din păcate fără efect pe tabela de marcaj din cauză de discurs cu vagi urme de politicianism cretinoid. Implicată la maxim, țara trăiește parastasul acestui accident teribil pe care televiziunea și prostia din capul lui Po(a)nta l-au transformat din dramă în catastrofă. Cu tot cu doliul național aferent, că vorba aia, prostul până nu-i fudul parcă nu e prost destul. 

Cu investiții nefinalizate de peste 500 de miliarde de lei în infrastructura hidro-edilitară finanțate prin credit obligatar, cu o rată a șomajului în creștere și cu firme importante aflate în dificultate, primăria Slobozia are toate șansele să se numere printre primele localități lovite de insolvență. Aflată într-o stare de dificultate economică nedeclarată, administrația municipiului reședință de județ gâfâie sub conducerea unei găști de politruci fără viziune, incapabili să producă strategii de dezvoltare. Modul absolut defectuos în care administrația locală a gestionat creditul obligatar ne arată că vremea primarilor populari dar insuficient adaptați pentru managementul profesionist reclamat de conjunctura economică extrem de complicată pe care o traversăm a apus. Dacă excludem corupția și furtișagul, deși n-am prea avea motive s-o facem, ajungem la concluzia că teribila criză prin care trece reședința de județ are drept cauză prostia în stare pură. În 2007,  cu mari dificultăți, Primăria Slobozia a reușit să contracteze un credit obligatar de circa 500 de miliarde destinat modernizării infrastructurii hidro-edilitare a municipiului. Investiția nu a reușit să genereze dezvoltare și profit, ci stagnare și scandal. La șase ani de la demararea lucrărilor, constatăm că banii s-au cheltuit iar investițiile nu sunt finalizate. Constatăm că suma a fost suplimentată din greu pentru tot soiul de tîmpenii și, în loc să plătim creditul din încasările generate de rețele de apă, canalizare și stația de epurare, ne scotocim prin buzunare pentru plata lucrărilor suplimentare inventate peste noapte și să mai găsim și resurse pentru plata datoriei contractate. Stația de tratare a apei a înghițit suplimentar peste 300.000 de euro, termenele de finalizare au fost prelungite de 4 ori, iar apa continuă să vina la robinete consumatorilor în parametrii de hazna. Stația de epurare plecat de la 4 milioane de euro, a înghițit în final 7 milioane de euro și, ghici ce? Stația este nefuncțională, iar compania care a tocat banii a intrat în insolvență! Banii prevăzuți pentru canalizarea menajeră și pluvială reprezintă un mister. Nu știm cât, cum și unde s-au tocat, știm doar că la Slobozia mergem cu barca atunci când plouă, la Slobozia Noua de canalizare beneficiază doar străzile unde stau consilieri, iar în cartierul Bora și zona de case din Slobozia s-au racordat câțiva utilizatori. Despre schimbarea sistemului de distribuție, finanțată din surse proprii ale municipiului, știm că nu știm nimic. Se pare că soluția tehnică de tip tub în tub a fost schimbată pe șestache și a fost înlocuită cu cea pe bază de săpătură deschisă. Rezultatul? Costuri duble, orașul făcut varză și termenul de execuție depășit. Să mai întrebăm de o nouă licitație așa cum prevede legea? N-are sens. Iar dacă  pe partea de cheltuieli avem planuri mărețe, partea de venituri devine punctiformă. Companii importante disponibilizează salariați și își reeșalonează la plată obligațiile, investițiile noi sunt sublime dar lipsesc cu desăvîrșire, iar bugetul local este din ce în ce mai rahitic. Ce înseamnă asta, altceva decât faliment,mai ales că acum avem și text de lege promovat de Ponta în regim de urgență? Ne putem gândi la alte cauze pentru această stare de fapt decât prostia? Eu nu cred. Partea bună este că falimentul poate fi un nou început. Poate cu alți administratori.

Competiția stânga-dreapta este o luptă inegală între a redistribui prin politici sociale avuția altora și a oferi indivizilor libertatea de a decide cum își folosesc resursele.Libertatea,în general,este un dat. Te naști liber și ar trebui să mori la fel, câtă vreme modul în care trăiești nu afectează normele de conviețuire unanim acceptate și care aderi. Nu poți aprecia libertatea câtă vreme nu ți-o pierzi. Abia când un factor extern îți pune căpăstru și te obligă ca o parte consistentă din veniturile tale să le donezi unui obez care se angajează să redistribuie veniturile astfel încât să aibă toată lumea câte puțin, ai putea să te revolți. De regulă individul de dreapta acceptă tacit și încearcă să plătească mai puțin decât ar vrea statul. Riscă, se agită, mituiește, face orice.Mai puțin să iasă în stradă, să suțină activ un guvern care să-i ia căpăstrul de pe grumaz,să devină militant. Preferă compromisul mic, ciupeala, înțelegerea. El e băiat deștept, știe legea, oocoloște cum poate, o sare dacă este cazul. Mai de greabă dă o șpagă unde trebuie decât să stoarcă o lămîie , să o bea și să meargă la vot ca să susțină un partid imperfect dar care măcar nu-i pune buzunarul pe butucul fiscal. Dreptaciul refuză sistematic soluția de sistem și preferă soluția individuală. Se scoate!

În vremea asta stânga plătește. Cash și în barter! Voturi contra ajutoare, voturi contra posturi bănoase la stat, voturi contra pomeni electorale. Toată lumea câștigă cu stânga. Afaceristul veros primește contracte cu dedicație pe care le execută sau nu dar de pe urma cărora încasează gras și nu plătește taxe,că nu are nici un stres să o facă. Săracii primesc ajutoare necuvenite, căci singura lor problemă e lenea, lipitorii de afișe sunt proptiți în funcții bine plătite la stat, deși sunt proști lemn. Ce ar trebui să prefere electoratul? Libertatea de a munci cu disperare și de a-și folosi resursele cum crede de cuviință sau micul șperț pe care satul social îl oferă darnic susținătorilor stângii, furând din greu resurse de la cei capabili săle producă? Răspunsul este lesne de intuit. Dezastrul este iminent, mai ales că pătura subțire a antreprenorilor tinde să aglomereze zona afaceriștilor asistați de stat. Iar provocarea stângii este fatală: de unde o să mai plătească statul social simpatizanții care îl susțin, câtă vreme nu vor mai exista fraieri care să creadă în virtuțile capitalismului conservator și în muncă? Momentul nu-i departe.

Si iata unde s-a ajuns: http://www.dw.de/la-st%C3%A2nga-st%C3%A2ngii/a-16785068

Apropierea sărbătorilor de Paște pare că le-a luat mințile, și așa puține, atât politicienilor din opoziție cât, mai ales, celor de la putere. Traian Băsescu face exerciții de comunicare publică și, în plină criză, apare la televizor cu laude la adresa celui mai imbecil guvern din ultimii 10 ani. Președintele a ținut să-i mulțumească lui Ponta pentru că a mințit ca porcul în campania electorală și nu a aruncat banii în consum. Da, n-a aruncat oase electoratului de stânga, dar nici n-a luat măcar o măsură ca să deblocheze economia. Companiile românești se zbat în criză de lichidități, salariații din mediul privat, coloana vertebrală a economiei, primesc salariile cu întârziere, iar politicienii se hizilesc la talkshow-ri de prost gust povestindu-ne ce performanți sunt și ce bine o ducem în statistici. De la Băsescu citire, nu, care dacă face un joc, este atât de subtil că nu-l pricepe nimeni. În vremea asta opoziția, condusă de buldogul maidanez Blaga, freacă menta. Dar nu gratis, ginere buldogului fiind recent beneficiarul unui contract de vreo 3 milioane de euro pentru paza autostrăzilor. Să tot faci opoziție de dreapta în aceste condiții, nu? Iar în vreme ce economia reală moare din lipsă de lichiditate, prin țărișoară circulă vorba cum că miliardarii de carton ai economiei au în băncile din Cipru vreo 12 miliarde de euro, bani curați dar neimpozitați. Deci se poate, numai că nu am aflat noi rețeta de succes prin care să acumulăm bănet și să driblăm taxele. Iar ca tacâmul să fie complet, guvernul Poanta a considerat că firmele pot trage obloanele vreo săptămână și a dat un concediu poporului bugetar. Ce contează că 7 zile de blocaj crează mari probleme companiilor care au nevoie să producă și să încaseze. Ratele la credite și leasing, plata taxelor, plata salariaților nu îngheață doar că așa vrea guvernul. O firmă care timp de o săptămână nu vinde și nu încasează nu se simte tocmai bine, mai ales că de când cu criza, portăreii de la toate băncile și de la companiile de utilități bat la ușă cu barosul la prima zi de la scadență. Ce să știe un bugetar ca Poanta, furajat cu contracte grase de la stat toată viața lui? Nu în ultimul rând, pe lângă criza economică prelungită ne paște un alt cadou otrăvit de la bandiții de la putere: REGIONALIZAREA! Văzută inițial ca o mare reformă administrativă, regionalizarea a devenit o afacere de familie a baronilor din USL, care se pregătesc să ne bage pe gât o golănie de zile mari. Adoptarea acestui proiect, care conservă hoțiile de la Consiliile Județene și introduce pe lângă aceste oaze de banditism administrativ o suprastructură denumită regiune, se va face pe șest, prin asumarea răspunderii. Elita baronilor, vreo 8-10 la număr, se pregătește să înșface grosul cașcavalului și să lase  județelor firimiturile pentru mucenicii politici de rang inferior.  Adică su nu mai fure toți cu șacoșa, ci să fure doar unii, cu garnitura de tren. În rest e bine și la vară cald. Un bine pe care ni l-am făcut cu mâna celor 4 milioane de naivi(și/s-au tembeli) care au votat o adunătură de oligofreni, dar și cu durerea-n șpiț a clasei de mijloc absente de la vot din motive estetice, înțepenită acum cu dinții la gardul băncilor în căutare de finanțare.  Hai cu Învierea, că ne-am săturat de post!

Nici nu a apucat bine să atârne firma la poartă că micul borsch caien a și pus-o de o nouă golănie. Dornic de nițică  reclamă pentru majorarea profitului și plata parțială a creditorilor care deja îl aleargă cu sapa prin grădină, micul bucătar care a mers prea departe a aruncat cu rahat bio pe ventilator. Prin intermediul unui textuleț publicitar bine țintit, firmulița de buzunar a decretat că produce prăjituri naturale nu pentru profit,ci pentru gust! Full concept,frate! Numai că jumătate de afirmație este adevărată,și anume partea cu profitul. Pentru că la partea cu produsele naturale, tanti Stana dă la gingia consumatorului cu praf de panna cotta cât cuprinde. Praful este importat de Macromex și este livrat pe factură regulamentară direct în ograda micului bucătar. Cum bănuim că nu l-a cumpărat pentru colecție, deducem că maestru chef specializat în răpirea tigăilor din cârciumi este chitit să  dea la ficatul consumatorului cu premix. În aceste condiții, prețul de cost e minim iar profitul e maxim. Cu singura condiție să găsești fraieri care să cumpere produsul natural  plin de premix-uri! Așteptăm cu interes noile scovergi  naturale cu zeamă de limbă, că la partea asta cu zeama și mai ales cu limba, borsch este foarte talentat!