Tuesday, July 29th, 2014

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează cercetări penale faţă de următoarele persoane:

TACHE CORNEL, ofițer de poliție judiciară, șef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită, complicitate la evaziune fiscală şi trafic de influenţă
PĂUN DRAGOȘ-LAURENȚIU, consilier superior la Serviciul Sănătate si Bunăstare Animală din cadrul Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Ialomița, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de luare de mită . Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:  În perioada iulie – septembrie 2013, în calitate de șef al Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Ialomița, inculpatul Tache Cornel a primit cu titlu de mită, de la un denunţător, mai multe sume de bani pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, înlesnindu-i acestuia desfășurarea de operațiuni comerciale cu încălcarea normelor fiscale.
De asemenea, în cursul anului 2013, inculpatul Tache Cornel a primit de la acelaşi denunţător suma de 32.000 de lei pentru a-şi folosi influenţa asupra lucrătorilor de poliţie de la IPJ Călăraşi – Serviciul de Investigare a Fraudelor, astfel încât să îi determine să soluţioneze un dosar în care denunţătorul era cercetat penal pentru infracţiunea de evaziune fiscală, în favoarea acestuia din urmă.  În cursul lunilor august – septembrie 2013, inculpatul Păun Dragoș-Laurențiu, în calitate de consilier superior la D.S.V.S.A. Ialomița, a primit, în total, suma de 1.000 de lei de la acelaşi denunţător pentru a nu-i aplica acestuia sancţiunile legale pentru nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la măsurile sanitar – veterinare. La data de 16 septembrie 2013, inculpatul Tache Cornel a primit de la denunţător suma de 20.000 lei, în scopurile sus menţionate, împrejurare în care procurorii au procedat la constatarea infracţiunii flagrante.  La data de 17 septembrie 2013, procurorii au dispus reţinerea inculpaților Tache Cornel şi Păun Dragoș-Laurențiu pe un termen de 24 de ore. La aceeași dată, inculpatul Tache Cornel este prezentat la Curtea de Apel București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Şeful Serviciului de Investigarea Fraudelor (SIF) din IPJ Ialomiţa, Cornel Tache, reţinut marţi pentru luare de mită, complicitate la evaziune fiscală şi trafic de influenţă, a fost arestat preventiv, printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti. Decizia nu este definitivă.

NR Cornel Tache a fost candidatul PSD pentru șefia IPJ Ialomița.

Ieri, în jurul orei 15.00, comisarul șef Cornel Tache, șeful serviciului de investigare a fraudelor, a fost reținut în timp ce conducea autoturismul proprietate personală pe șoseaua de centură a Sloboziei. Surse judiciare susțin că polițistul a fost depistat cu suma de 200 de milioane de lei care-i fusese oferită de către omul de afaceri Gheorghe Ungureanu, cunoscut dealer de cereale, cercetat în  dosare de evaziune fiscală. Operațiunea a început în jurul orelor 08.00-08.30, când Ungureanu a fost săltat de DNA și condus la București. Acolo a primit suma de bani marcați care a fost ridicată, câteva ore mai târziu, din mașina comisarului Tache. Mascații au făcut percheziții amănunțite în sediul IPJ și, se pare, au ridicat mai multe documente din sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ialomița. Neoficial circula varianta conform căreia Tache ar fi primit banii de la Ungureanu pentru o cantitate de grâu pe care i-o vânduse cu ceva timp în urmă. Astăzi, 17 septembrie, se așteaptă ca polițistul să fie prezentat pentru arestare în fața unui judecător, în vreme ce Ungureanu este liber. În aceeași seară au fost audiați și alți oameni de afaceri din Slobozia și au fost executate percheziții la sediul unor firme.  Se pare că anchetele DNA au legătură cu dosare mai vechi instrumentate de fostul șef al structurii locale, Dumitru Cristudor și că aceste anchete vizează oameni politici din vârful ierarhiei pe care fostul procuror i-a protejat.

Personajul cel mai fericit din povestea Roșia Montană, proiect care a fost aruncat la gunoi de USL din cauza presiunilor străzii, este George Soros, controversatul miliardar maghiar. Soros a investit destul de mult în ultimii ani în domeniul minier, fiind direct interesat de proiectul Roșia Montană. Multimiliardarul maghiar susține financiar organizațiile ”ecologiste” ale ”societății civile” în cazul Roșia Montană.
George Soros, marele miner ecologist
Începând cu martie 2011, Soros își schimbă planurile de afaceri. Vinde acțiunile deținute la Newmont Mining Corp (companie care deține 20% din Gabriel Resources) dar și pe cele de la Cartepillar Inc. (firmă care produce echipament pentru industria minieră). Peste trei luni, în iunie 2011, acesta răscumpără acțiuni de la aceleași companii, şi, în plus, la alte 20 de companii cu profil minier (Gold Fields Ltd., Allied Nevada Gold, Ivanhoe Mines Ltd, New Gold Inc., IAMGOLD Corp., Goldcorp Inc., Barrick Gold Corp., Eldorado Gold Corp., Randgold Resources Ltd., Silver Standard Resources Inc., Seabridge Gold, Golden Star Resources, Hecla Mining Co., Pan American Silver Corp., Nevsun Resources, Jaguar Mining Inc., Aurizon Mines Ltd., Golden Minerals Co., Compania de Minas Buenaventura S.A. ADS, Cameco Corp., Minefinders Corp. Ltd.).
Soros vrea Roșia Montană pentru Ungaria
Pare contradictoriu ca un personaj ca Soros, care se implică în proiecte miniere, să militeze de cealaltă parte împotriva Roșia Montană acuzând nereguli privind siguranța mediului înconjurător. De fapt, Soros nu face altceva decât să saboteze proiectul canadienilor pentru a pune mâna el pe proiect, cu ajutorul unei firme maghiare. Şi ca să nu curmăm prezentarea aici, merită adăugat şi faptul că interesele lui Soros în statele din Estul Europei sunt foarte largi. Implicarea sa (financiară, înainte de toate, dar cu bătaie politică) în Polonia (unde a susţinut mişcarea disidentă), în Cehoslovacia (idem), în Ungaria (unde a fondat Institutul pentru o Societate Deschisă), în Iugoslavia (unde a finanţat opoziţia anti-Miloşevici), în Ucraina şi Georgia, este specifică unei strategii foarte inteligente de „ajutor” acordat statelor comuniste pentru trecerea la o „societate deschisă”, adică la tipul perfect de societate din care se vor hrăni ulterior afacerile binefăcătorului. În ceea ce priveşte România, numele lui Soros pare a fi legat aici de tendinţe agitatorice (posibile, ca şi în cazul altor ţări, prin infiltrarea soros-iştilor în mecanismele de stat, v. foşti ONG-işti deveniţi guvernanţi), în special de încurajarea mişcărilor de obţinere a autonomiei pe criterii etnice precum în Kosovo. Persistă, de asemenea, în legătură cu persoana sa, ideea unei nostalgii a Transilvaniei pierdute de către Ungaria.
continuarea aici: http://turnul.blogspot.ro/2013/09/documente-bomba-adevarul-despre-rosia.html

O analiza foarte precisa a lui Cristian Grosu care, ca de obicei, pune degetul pe rana.

 

O legendă născută în PDL (iar cei care au fost de față știu că nu e legendă) spune că în anul 2009 – când criza făcea ravagii în jur, iar în România era tratată doar ca un zvon neconfirmat de surse credibile – premierului Emil Boc i s-a propus să reducă cheltuielile salariale din sectorul bugetar cu 10% pentru a evita colapsul. Era an electoral, rațiunea politică întuneca orice rațiune omenească a guvernantului, iar Emil Boc a refuzat. Un an mai târziu guvernul scădea salariile cu 25% și creștea și TVA-ul cu 5 puncte procentuale.

Dar mai făcea ceva: punea la punct câteva legi (pensiile, unificarea salarizării în sectorul public, munca, educația etc.) – e drept, sub presiunea finanțatorilor care profitau de setea de bani pentru a impune actului guvernamental o coerență cu care România nu se mai confrutase de la implementarea, tot sub presiune, a Aquis-ului comunitar.

Problema Dlui. Boc rămânea, însă, neatinsă : învăța să guverneze pe spatele cetățeanului și al economiei cu aceeași candidă nonșalanță cu care, pe timpuri, ucenicii frizeri se învățau să tundă pe capetele pacienților de la Bălăceanca. Când să treacă la nivelul următor – faza înțelegerii economiei și antecamera empatiei cu societatea – guvernul său a trebuit să se dea la o parte.

Ceea ce vedem însă astăzi, la un an de când Dl. Victor Ponta se află la butoanele deciziei guvernamentale (cu îngăduință să Nu punem la socoteală vara oarbă a anului 2012), nu seamănă însă cu ”încălzirea” prin care ceilalți premieri ai României au învățat să guverneze. E un alt fel de incompetență – iar conjunctura o face mai periculoasă: cifrele macroeconomice, pe de o parte, și  un mecanism de PR (”minciuni politice” – ar spune cetățeanul care înțelege) pe de alta,  sunt un bun paravan pentru băltirea situațiilor care așteaptă viziune și acțiune.

continuarea aici:http://cursdeguvernare.ro/premierii-romaniei-si-nivelul-urmator-studiu-de-caz-victor-ponta.html

Proprietarii vor fi obligaţi să aibă, de la data de 19 iulie 2013, certificatul de performanţă energetică a clădirilor atunci când vor vinde sau închiria un apartament sau o casă, contractele încheiate în lipsa acestuia putând fi anulate. Obligativitatea certificatului energetic a fost introdusă prin Legea 159/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 372/2005 privind performanţa energetică a clădirilor. Actul normativ a fost publicat în 20 mai în Monitorul Oficial şi va intra în vigoare vineri, 19 iulie. Potrivit noilor reguli, proprietarul sau administratorul unei clădiri sau unităţi de clădire (apartament) va fi obligat să pună la dispoziţia potenţialului cumpărător sau chiriaş, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului energetic, astfel încât acesta să ia cunoştinţă despre performanţa energetică a clădirii. Totodată, în anunţurile de vânzare sau închiriere, proprietarul ori administratorul clădirii sau apartamentului va da şi informaţii din certificatul energetic. La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul este obligat să îi dea cumpărătorului certificatul energetic în original. Contractele de vânzare-cumpărare sau închiriere încheiate în lipsa certificatului energetic sunt supuse nulităţii relative şi pot fi atacate în justiţie de către părţiile care au încheiat documentul sau de către terţi. De asemenea, la data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul este obligat să depună la organul fiscal competent o copie a certificatului energetic.

Clădiri care trebuie să aibă certificat energetic

Certificatul de performanţă energetică este întocmit pentru clădirile care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse renovărilor majore. Documentul este necesar pentru locuinţe unifamiliale, blocuri de locuinţe, birouri, clădiri ale instituţiilor de învăţământ, spitale, hoteluri şi restaurante, săli de sport, clădiri pentru servicii de comerţ sau alte tipuri de clădiri consumatoare de energie, clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităţilor publice sau a instituţiilor care prestează servicii publice. Certificatul nu este necesar pentru clădiri şi monumente protejate care fie fac parte din zone construite protejate, conform legii, fie au valoare arhitecturală sau istorică deosebită, deoarece acestora, daca li s-ar aplica cerinţele, li s-ar modifica în mod inacceptabil caracterul ori aspectul exterior. De asemenea, documentul nu este necesar pentru clădiri folosite ca lăcaşuri de cult sau pentru alte activităţi cu caracter religios, pentru clădiri provizorii prevăzute a fi utilizate pe perioade de până la doi ani, din zone industriale, ateliere şi clădiri nerezidenţiale din domeniul agricol care necesită un consum redus de energie, pentru clădiri rezidenţiale care sunt destinate a fi utilizate mai puţin de patru luni pe an, pentru clădiri independente, cu o suprafaţă utilă mai mică de 50 de metri pătraţi. În certificatul de performanţă energetică a clădirii sunt cuprinse date privind consumul de energie al unei clădiri sau al unei unităţi de clădire. Performanţa energetică a clădirii se exprimă printr-o notă, de la 1 la 100, care este cu atât mai mare cu cât clădirea are o eficienţă energetică mai ridicată. Totodată, performanţa energetică se exprimă prin încadrarea într-una din cele şapte clase, de la clasa A caracterizată prin consumul cel mai scăzut de energie, respectiv un consum de până la 125 de kWh/mp/an, până la clasa G corespunzătoare celui mai ridicat consum, respectiv de peste 820 kWh/mp/an. Certificatul de eficienţă energetică este valabil 10 ani de la data eliberării, cu excepţia situaţiei în care, pentru clădirea sau unitatea de clădire la care există certificat în valabilitate, se efectuează lucrări de renovare majoră, care modifică consumurile energetice ale acesteia. Noua lege impune şi obligativitatea afişării certificatelor la clădirile aflate în proprietatea sau administrarea autorităţilor publice ori a instituţiilor care prestează servicii publice, cu o suprafaţă utilă de peste 500 de metri pătraţi. Începând din 9 iulie 2015, obligativitatea se va aplica şi clădirilor de acest tip cu o suprafaţă utilă de peste 250 de metri pătraţi. Totodată, noua lege impune obligativitatea analizării introducerii sistemelor alternative de energie din surse regenerabile, atât la construirea clădirilor noi, cât şi în cazul renovării majore a clădirilor existente. Investitorii şi proiectanţii vor trebui să ia toate măsurile ca, începând din 31 decembrie 2020, clădirile noi să aibă consum de energie aproape egal cu zero.

Cum se obține certificatul de performanță energetică

Solicitantul trebuie să se adreseze unui auditor energetic atestat şi să încheie un contract de prestări servicii cu acesta. Proprietarul sau administratorul trebuie să deţină şi să pună la dispoziţia auditorului energetic planurile clădirii sau apartamentului, din Fişa de cadastru OCPI sau din contractul de vânzare-cumpărare, precum şi informaţii legate de istoricul clădirii, inclusiv modificări de spaţiu, de funcţiune şi reparaţiile. Auditorul energetic va trebui să strângă la dosar următoarele documente: planul general de încadrare în zonă al imobilului (scara 1:2000), cu precizarea punctelor cardinale; planuri de arhitectură – faţade şi secţiuni pentru subsol, parter, etajul curent, ultimul etaj, terasă; planuri cu secţiuni longitudinale şi transversale; planuri pentru instalaţiile de încălzire şi apă caldă de consum; releveu apartament (scara 1:100); detalii constructive pentru pereţi, planşeu peste subsol, planşeul de sub mansardă sau terasă; fişa tehnică pentru centrala termică, calorifere şi tâmplăria termoizolantă, dacă acestea au înlocuit recent dotările originale ale imobilului; facturi de apă caldă, apă rece, energie termică sau de combustibil pentru centrala termică a clădirii. În funcţie de ce documente poate proprietarul să pună la dispoziţia auditorului, durata de realizare poate fi mai mare sau mică şi se poate negocia şi tariful. Dacă proprietarul nu are toate documentele, auditorul poate completa dosarul contra cost. Tariful se calculează după o formulă ce include un cost unitar pentru pregătirea lucrării şi documentare, tariful unitar al lucrării (euro/ metru pătrat), aria desfăşurată construită a clădirii şi cinci coeficienţi – de locaţie, de documentaţie, de complexitate, de instrumentare şi de refolosire.

Un accident de circulație banal petrecut în Ungaria a declanșat la București o adevărată isterie întreținută de tembeliziunile sistemului. Soldat cu 3 morti și vreo 18 răniți, accidentul se înscrie în zona faptului divers. Și asta mai ales la noi, unde sistemul rutier ca și sistemul medical infect fac la fel de multe victime ca epidemiile de ciumă odinioară. Pe șoselele din Romania sunt zilnic accidente cu câte 3-4 morți dar nimeni nu le bagă în seamă cu excepeția reporterilor tembeli care încearcă să ia declarații de la decedați. De data aceasta, ca și în cazul accidentului din Muntenegru, s-a pornit o reacție isterică incredibilă generată de guvernul celui mai tembel prim ministru pe care l-a dat vreodată țărișoara asta. Aflat într-o foame continuă de imagine, guvernul lui Ponta l-a scos de sub pat pe omniprezentul arab din fruntea SMURD, pe care domnul Iliescu îl strigă Yasser Arafat. L-a machiat discret și l-a pus în fața camerelor de luat vederi să anunțe că va decola la bordul unui avion militar spre Ungaria. Să se ia măsuri, să se intervină și românașii accidentați să fie repatriați de urgență. Imediat camerele de luat vederi s-au mutat pe un aeroport, unde au surprins o agitație ca la război, cu aparatură medicală și o armată de medici gata de îmbarcare. Arafat spune că misiunea lui este să constate starea accidentaților și să-i aducă acasă. Ca și cum accidentul ar fi avut loc în Somalia și nu în țara vecină, care un sistem sanitar de 25 de ori mai performant ca al nostru. Bineânțeles că până să se urnească din loc caravana propagandistică a lui Arafat care ne scoate din buzunare o grămadă de bani, medicii maghiari au dus răniții la spitale și au anunțat că doar unul dintre ei este în stare mai gravă. Civilizat, eficient și prompt, atribute pe care serviciile medicale din România nu le vor avea niciodată. Las la o parte faptul că gestul tembel al papițoiului cu pedale din fruntea executivului este un afront la adresa guvernului maghiar, căruia Che Ghevara din Berceni îi spune prin expedierea lui Arafat la locul faptei că nu este în stare să gestioneze o banală tamponare. Ceea ce exasperează este nonșalanța cu care guvernul aruncă pe fereastră banii contribuabilului într-o operație de imagine grețoasă, la care doar alegătorii retardați ar putea reacționa cu mândrie. Că aceștia există și sunt destui, o demonstrează procentele lui Ponta din sondaje. Numai că banii aruncați pe fereastră nu provin de la patrioții mioritici pentru care s-a organizat această scenetă de prost gust, ci de la ceilalți. De la cei care nu se adapă de la micii lui Ponta sau de la mila guvernului și care plătesc tot dezmățul gâfâind sub povara taxelor. Oare câți oameni or fi murit azi pentru că guvernul, în loc să aloce bani pentru medicamente, aruncă miliarde pe fereastră în opreațiuni de salvarea la fel de utile ca frecția la un picior de lemn? Poate răspunde nea Arafat, arabul care gestionează donațiile fraierilor pe care le cheltuie privat și netransparent și care urlă ca din gură de șarpe când bisturiul reformei încearcă să taie cangrena sănătății de stat.

Mircea Cosma a declarat intr-un interviu pentru Jurnalul Prahovean referitor la impartirea administrativ teritoriala a Romaniei ca exista foarte multe orgolii si “invita pe toata lumea sa-si vada lungul nasului”.

  • Mircea Cosma: Sunt foarte multe pareri impartite, foarte multe pasiuni, foarte multe orgolii, dar invit pe toata lumea sa isi vada lungul nasului.(…) Nu poti sa pui resedinta in alte orase care au fost vremelnic capitale dar care nu au reusit sa isi ocroteasca domnitorul si nu au mai avut parte de dezvoltare. Avem si exemple: Curtea de Arges, Campulung Muscel, Targoviste si puteam continua. Mihai Viteazul este simbolul unitatii nationale, iar Ploiestiul a cinstit prin modul in care s-a dezvoltat memoria aceluia care l-a intemeiat. Dovada sta faptul ca astazi Ploiestiul este unul dintre marile orase ale Romaniei si de ce nu unul dintre orasele importante ale Europei. Este capitala petrolului mondial. Aici am avut prima rafinarie din lume si este locul in care avem insumate aproape toate tipurile de energii conventionale pe care le-a utilizat omenirea pana la utilizarea de astazi a energiilor regenerabile. (….)

Daca fiecare dintre noi si-ar da seama de rolul si locul unei regiuni istorice in formarea poporului roman, aceasta capitala nu poate fi decat la Bucuresti sau la Ploiesti. Nu exista alt oras mai central intre Cetatea de Floci, respectiv Vadul Oii de azi, si Pitesti, decat Ploiesti sau  in cel mai rau caz Bucurestiul. Dar, Bucurestiul va primi statutul de capitala europeana nu se poate ca institutiile regionale sa functioneze acolo. Logic este sa functioneze la Ploiesti. La distanta mica de principalul aeroport al tarii, situat pe DN1, pe autostrada, intr-o zona care cuprinde majoritatea formelor de relief si nu putem glumi tot timpul cu orgoliile, ragaielile si fanteziile bolnavicioase ale unor primari marunti de prin Pitesti, Targoviste,Slobozia sau din alte parti. (9 august, Jurnal Prahovean)sursa; hotnews.ro

“A propos de Hayssam. Mă întreb cum ar fi arătat spaţiul presei dacă în scandalul cu răpirea jurnaliştilor în Irak s-ar fi spus că, cel puţin jurnalistul de la România liberă(nn.Ohanesian), dar nu singurul, a fost trimis pentru a completa veniturile extra-redacţionale -dar făcute cu instrumentele jurnalismului şi cu carne de tun din redacţie- de către maeştrii în şpăgi ai presei române. Dacă Ovidiu şi-ar fi depăşit trauma altfel decât aruncând cu lături în stânga şi-n dreapta după eliberare printr-o operaţiune plătită de contribuabil şi nu de şpăgarul care i-a ordonat plecarea (unul din şefii de secţie, preten cu Hayssam, cu care nu se afla la prima afacere de acest tip, cu acordul conducerii ziarului) . Dacă ar fi vorbit despre condiţiile umilitoare în care a fost trimis în Irak: comandă de redacţie fără drept de apel, fără telefon mobil, adică fără roaming, să n-aibă nici de pe ce trimite un SOS, cu o diurnă de înfometare, că aşa-i preţăluia redacţia pe jurnaliştii de investigaţie. Dacă ar fi existat o mişcare responsabilă, a unor jurnalişti responsabili care să spună în gura mare cum e cu şpăgile în presa română, cum e cu articolele la comandă din presa română, cum e cu presiunile inumane pe care le suportă un jurnalist care înţelege să scrie potrivit cu propria-i conştiinţă, cu dreptul publicului la adevăr. Dar asta ar fi o poveste prea frumoasă, care nu ar avea nimic în comun cu spaţiul presei de acum. Pentru că presa de acum este după chipul şi asemănarea celor care au făcut din accederea la pârghiile de conducere din redacţii doar o ţâţă bună de supt, cu dispreţ profund faţă de “boborul” (aşa-i gratulează şefii de redacţie pe cititori, ca să ştiţi) “care vrea doar scandal, nu investigaţie”. Aşa sună în general reproşul adresat unui jurnalist serios care-şi face datoria şi nu dă bombe de presă ci informaţie documentată, verificată şi procesată cu preţuri plătite doar pe cont propriu. A, să nu uit: cel care a “aranjat” plecarea jurnaliştilor în Irak şi-a dat demisia din redacţie imediat ce Al Jazeera a făcut publică răpirea jurnaliştilor trimişi într-o farsă plătită cu preţuri infernale pentru psihicul lor. Şi s-a angajat, ei nu vă miraţi prea tare, consilier al lui Becali. Iar redactorul şef al ziarului, la scurt timp, după schimbarea patronatului, consilier al lui Voiculescu.(Bogdan Ficeag). Adică fix în direcţia opusă celei pentru care urla comenzi şi te acuza că nu eşti suficient de “antipesedist”. Asta ca să nu vă mai miraţi că-l vedeţi pe Harnagea, fostul şef al agenţiei de ştiri de la România liberă, debitând inepţii pe Antena 3; inepţii pe care nu le-ar putea comite nici un copil care deţine un organ minuscul al gândirii logice, darămite un ditamai fost şef al spionajului!”

Acum, răpitul fost la Romania Libera, Ohanesian, vrea despagubiri de 2 milioane de euro. Și ne mai mirăm ca presa scrisă a falimentat!

Ediția electronica a ziarului The Telegraph găzduiește o dezbatere legată de chestiunea transportului elevilor în Londra. Liderul liberal democraților, Nick Clegg, care ocupă și poziția de vice prim ministru, a propus recent un proiect de subvenționare a biletelor de autobuz pentru elevi. Gratuitatea, spune liderul socialist, ar decongestiona transportul în Londra și ar oferi un ajutor familiilor cu copii, confruntate cu dificultăți în acoperirea costurilor din ce în ce mai mari ale vieții. Propunerea liberal democraților a primit imediat o replică din partea liderilor conservatori, urmași ai doamnei Margaret Thatcher. Conservatorii susțin că măsura corectă ar fi reducerea taxelor pentru familiile cu copii, care au venituri sub un plafon minim. Conservatorii susțin că nu poate exista transport gratuit și că, în final, costurile acestei măsuri, cifrate la aproape 1 miliard de lire sterline pe an, ar urma să fie acoperite de plătitorii de taxe. Nu există banii statului, ci doar banii plătitorilor de taxe”, spun conservatorii citând-o pe ilustra lor predecesoare, Margaret Thatcher. Mai mult, spun conservatorii, costurile acestei măsuri ar urma să fie acoperite din împrumuturi pentru care contribuabilul englez va plăti dobânzi. Se va ajunge, în final, ca prețul acestei gratuități” să fie mult mai mare decât costul unui bilet suportat de un părinte căruia i s-au redus taxele în acest scop.

Diferența dintre cele două viziuni este evidentă. Socialiștii oferă o gratuitate iluzorie, ce va fi plătită, de fapt, mult mai scump exact de păturile cu venituri mai mici, pe care măura le vizează.  Așa acționează, de fapt, subvenția. Este un mecanism pervers prin care contribuabilul plătește mult mai scump un serviciu. Nu este gratis, ci scump, este o minciună tipică de stânga. Pârghia fiscală, în schimb, lasă banii în buzunarul contribuabilului și el decide ce face cu ei. În mod cert, individul va decide mult mai bine în interesul său decît ar putea s-o facă un politician.

Iată de ce reducerea taxelor pe salarii până la anularea lor ar putea să aducă o dezvoltare sustenabilă și o creștere reală a nivelului de trai.

PS. Cei care au un punct de vedere asupra acestei chestiuni pot trimite comentarii pe adresa de email redactia@gazetadesudest.ro. Opiniile pertinente si asumate pro sau contra vor fi publicate.

De 23 de ani toată suflarea analiștilor comentează calitatea îndoielnică a clasei politice. Vina de a avea niște politicieni second hand, hapsâni, proști, populiști, hoți, etc aparține, în opinia majorității intelectualilor publici și analiștilor corporatiști de stânga, exclusiv partidelor politice. Este criticată politica de selecție a candidaților și sunt expuse, ce-i drept în șoaptă, criteriile inverse de promovare care consființesc faptul că un politician urcă în carieră cu atât mai sus cu cât este mai lepră, mai penal, mai imbecil. Mare vâlvă a făcut recent un editorial al lui Dan Turturică publicat în România Liberă, ce evoca exemplul unui oarecare Steve Fulop, care a cucerit primăria din Jersey City în ciuda sprijinului pe care Obama l-a acordat contracandidatului său, fostul primar corupt. Odele adresate candidatului pornit “”de la firul ierbii” cum glăsuiește mai nou noul limbaj de lemn al analiștilor, au curs dinspre intelectualitatea de dreapta, iar concluzia optimistă nu a întârziat să apară: ne trebuie un Fulop! S-a găsit imediat unul, corporatistul oengist Nicușor Dan, cel care a reușit un scor bunicel la alegerile din București, în calitate de candidat independent susținut de o zonă obscură a intelectualității de stânga. Orgasm, ce mai! Băieții subțiri cu lefuri babane, cică exponenții dreptei imaculate și ai capitalismului pur, au rostogolit povestea lui Fulop pe Internet și s-au declarat gata să susțină un asemenea proiect. Flăcăii înțoliți de la mall și racordați la Iphone ca la un nou organ ce le-a crescut pe corp odată cu revoluția informatică sunt aceeași care au dat năvală să-l voteze pe Căcărău și a lui revoluție a bunului simț transformată în răscoala nesimțirii. Dar ce mai contează?! Intuiția lor generatoare de convingeri ferme le spune, de data asta, că aceasta este soluția. Până la indentificarea unui Fulop dâmbovițean care să ia corupția la trântă și s-o mai și învingă, este cazul să tragem nițel aer în piept și să gândim. Oare absența unui corporatist incoruptibil și implicat  este cauza pentru care scena politică arată ca o gradină zoologică sălbăticită, în care prădătorii ai ucis paznicii și au ajuns la butoane? Părerea mea este că nu aceasta este cauza. Și mă bazez pe o constatare de bun simț: un electorat de calitate, conștient de calitatea lui de contribuabil, ar respinge fără echivoc asemenea politicieni ca cei propuși astăzi de partide. Un om civilizat nu se poate însoți cu un bădăran și asta ține de domeniul evidenței. Din perspectiva paradigmei cauză-efect, cred că natura electoratului determină calitatea proastă a politicienilor și nu invers. Și nu mă refer aici la tot contribuabilul cu drept de vot, ci doar la cel care face regulat efortul a merge la urne. Adică la aproximativ jumătate din oastea de strânsură pe care politicienii o scot din casă regulat și care oaste trăiește, fatal, din taxele plătite de cei care, tradițional și păgubos, merg la schi în ziua de alegeri.

Prin analogie cu presa…

ca să tragem nițel turta pe spuza breslei, situația ofertei electorale din România seamănă cu  situația presei. Și nu mă refer aici la mașina uriașă de propagandă și îndobitocire care este televiziunea, unde prostia a ajuns criteriu de selecție de la moderator la reporter, ci la presa scrisă, singura care în istoria ei de la noi sau de aiurea a produs ravagii în rîndul politicienilor corupți. În scumpa noastră patrie, ziarele cu tiraje semnificative sunt tabloidele de genul Click, Libertatea și alte trompete. Aceste ziare au aceste tiraje pentru că sunt cumpărate. Cine le cumpără? Studiile arată că astfel de publicații sunt preferate de oamenii cu educație precară și venituri mici. Adică exact segmentul care votează pe mici și bere și care preferă constant stânga lui Iliescu sau dreapta lui Căcărău. La polul opus se află presa de calitate, gen EVZ, Romania Liberă, Adevărul,etc. Moare în picioare, dă rateuri și se îngălbenește pe tarabă. Asta pentru că băieții cu vederi de dreapta se închină la Iphone sau tabletă și nu au timp să își tragă sufletul la o cafea cu un print de calitate în față. Ziarele care au tradiție și care ar putea conta, singurele care la vremea lor băgau spaima în politicieni, sunt acum fantome. Nimeni nu consideră necesar să plătească pentru ca ele să existe și să își facă treaba. Sigur, la această stare de fapt au contribuit și proprietarii lor, care nu de puține ori s-au lăsat momiți de politicieni și au dat credibilitatea pe șperțuri mai mici sau mai mari(vezi cazurile clasice de tip SRS, Nistorescu, Chireac, CTP, etc). Exact așa stau lucrurile și în politică. Gândiți-vă doar cum s-a prăbușit dreapta de la Corneliu Coposu și al domniei sale dicton nu negociem principii”, la Vasile Blaga, cel care evocă o comatibilitate a PD-L cu Partidul Comunist Chinez. Sau, dacă vreți, prăbușirea EVZ(dau acest exemplu pentru că este ziarul care a propus cea mai tare echipă de investigații din presa românească) de la epoca Cristoiu, când avea un tiraj zilnic de peste 1 milion de exemplare, la cel de azi, din epoca Andronic, când redactor șef este o doamnă anonimă care scrie și vorbește în dodii. Eu parcă văd o legătură și un model care se repetă. Morala este simplă: nu cumpărați/nu votați, oferta se degradează și moare.

Odă electoratului scârbit

Clasa de mijloc este noua religie la care se închină politicienii de dreapta în goana lor bezmetică spre un bazin electoral greu de identificat. Disperarea i-a adus în postura de a concura în propagandă, că de programe nu putem vorbi, și demagogie cu politrucii de stânga. Toți se închină, mai nou, la statul asistențial. Și dacă politicienii o fac pentru voturi ceea ce ar putea fi, până la un punct, de înțeles, băieții plătăți cu lefuri babane de ONG-urile dubioase apărute ca ciupercile după ploaie, intelectualii din așa-zisa societate civilă sub acoperire sunt de stânga că e trendy. Că așa suna fișa postului de 2-3000 de euro lunar. Sunt mulți și camuflați ca analiști independenți. Ei dau tonul, ei fac criteriile după care un candidat este sau nu este vandabil. Iar partidele de dreapta, hipnotizate sau doar aflate la remorca finanțatorilor obscuri din spatele acestor ONG-uri, urmează orbește indicațiile analistului de stânga, sictirit de capitalism și sensibil la nevoile sărăcimii proletare pe care, de fapt, o disprețuiește și cu care nu se amestecă nici măcar la plajă. Unde este clasa de mijloc în tot acest vacarm mediatic în care nu se mai deosebește stânga de dreapta? Nicăieri. Nu există pur și simplu. N-a existat nicioadată, iar invocarea spiritului ei la toate alegerile este perdantă și inutilă. Să vedem cine ar putea să facă parte din această clasă de mijloc după care jelesc politicienii de dreapta.

Corporatiștii- Oameni care câștigă 2-3000 de euro lunar și care muncesc 10-12 ore pe zi. Pot ei face parte din această clasă? Nu, pentru că multinaționala care-i plătește le-a netezit creierul în asemenea hal încât ei nu mai realizează  cu ce se mînâncă lumea în care trăiesc. Li se dă drumul prin curte doar la team bilding-uri, dar și atunci cu lesa legată de gard, sau în concedii petrecute în străinătate cu ochii-n laptop. Sunt foarte activi doar pe internet, unde participă la tot soiul de petiții cretinoide, dar dacă-i chemi afară la un protest s-a terminat cu activismul. Logic, băietanii și fătucile cu asemenea lefuri consideră votul vulgar și obscen. E pentru vulg, că ei nu au pe cine vota. I-a trezit Căcărău, dar după ce l-au votat, corporatiștii deștepți au acuzat grețuri și vărsături. Și declară că s-au lecuit de acest sport.

Micul antreprenor- este, de fapt, dependent  de stat sau sub controlul total al statului. Pentru că afacerea micului antreprenor, dacă este de succes, are musai o conexiune cu statul. Vorbim aici de mici rechini din imobiliare care au pus mîna pe o parcelă pe bază de drepturi litigioase, de micul constructor care este subcontractor pentru marele constructor bugetofag și care poate fi îndepărtat de la plăcintă printr-un mic gest al autorității, etc. Atunci când micul antreprenor provine din mediul sănătos, teama lui de a fi călcat în picioare dacă se implică activ este atât de mare că-l paralizează. Măcar acest mic grup de antreprenori onești votează și ajută underground dreapta, ceea ce reprezintă totuși un posibil punct de plecare pentru o eventuală construcție.

Micul fermier- ca și ruda lui mai mare latifundiarul, micul fermier este asistatul statului. Veniturile lui depind de subvenții, de evaziune fiscală, adică de stat. Care închide ochii și plătește. Iar fermierul nu poate răspunde altfel. Este majoritar de stânga, regimul care-i dă fără să-i ceară instituțional, ci doar informal.

Păi, am cam terminat lista. Nu am vorbit despre intelectuali, profesori, savanți, pentru că apetența domniilor lor pentru stînga este cunoscută. Excepțiile sunt puține și demonizate. Despre preoți nu are sens să vorbim. Ei sunt salariați bugetari și ca atare sunt natural socialiști. Preoții de vocație fie nu mai sunt printre noi, fie sunt prea bătrâni pentru a mai putea conta.

Proiect pentru trezirea bunului simț din morți

În sprijinul expunerii de mai sus am și un argument de ordin faptic. Fulop-ul autohton, Nicușor Dan, (care nu este, în opinia mea, un candidat viabil al dreptei, ci un iepure), invocat laudativ de corporatiști și libertarieni, a obținut un număr ridicol de voturi având în vedere că a candidat în București, un fel de Mecca a electoratului de dreapta. L-a bătut Vanghelie de l-a ascultat cu urechea. De ce? Pentru că mirifica noastră clasă de mijloc participă dar nu se bagă. Deci nu candidații lipsesc, ci alegătorii care să-i voteze. Mentalitatea comună pentru posibilii electori de dreapta este aceea că dincolo de ușa și de portofelul nostru nu contează nimic. Noi ne descurcăm cu oricine ar veni la putere. Oare așa să fie? Evident că nu. Multinaționala se mai relochează când și-a făcut suma iar guvernul calcă în străchini, bugetul pricăjit taie contractele cu statul și micul antreprenor poate lua calea insolvenței, iar micul fermier poate fi consumat la micul dejun de investitorii externi cu potență financiară, care pot cumpăra terenurile exploatate acum de arendașii locali cu prețuri de ordinul zecilor de mii de euro pe hectar. Politica lui las-o, mă, că merge și așa” nu mai merge. Cum trezim bunul simț din morți? Nu-l trezim, că el, bunul simț, e pe cale de dispariție. Dar putem trezi interesul direct al celor care preferă să nu voteze. Un proiect care să scoată individul de sub dominația statului sau a corporației și să-i pună existența doar în relație cu propria-i competență ar putea fi o soluție. Spre exemplu, cum ar suna un program electoral care să aibă ca repere următoarele direcții:

-         Eliminarea impozitării muncii prin anularea impozitelor pe salarii.

-         Scoaterea statutului de pe piața serviciilor de tip sănătate, învățământ, asistență socială. Parțial sau total, funcție de domeniu.

-         Centrarea fiscalității pe impozitarea profitului și proprietății.

Oare câți adepți ar avea un astfel de proiect? O fi de stânga sau de dreapta?