Wednesday, July 23rd, 2014

Un accident de circulație banal petrecut în Ungaria a declanșat la București o adevărată isterie întreținută de tembeliziunile sistemului. Soldat cu 3 morti și vreo 18 răniți, accidentul se înscrie în zona faptului divers. Și asta mai ales la noi, unde sistemul rutier ca și sistemul medical infect fac la fel de multe victime ca epidemiile de ciumă odinioară. Pe șoselele din Romania sunt zilnic accidente cu câte 3-4 morți dar nimeni nu le bagă în seamă cu excepeția reporterilor tembeli care încearcă să ia declarații de la decedați. De data aceasta, ca și în cazul accidentului din Muntenegru, s-a pornit o reacție isterică incredibilă generată de guvernul celui mai tembel prim ministru pe care l-a dat vreodată țărișoara asta. Aflat într-o foame continuă de imagine, guvernul lui Ponta l-a scos de sub pat pe omniprezentul arab din fruntea SMURD, pe care domnul Iliescu îl strigă Yasser Arafat. L-a machiat discret și l-a pus în fața camerelor de luat vederi să anunțe că va decola la bordul unui avion militar spre Ungaria. Să se ia măsuri, să se intervină și românașii accidentați să fie repatriați de urgență. Imediat camerele de luat vederi s-au mutat pe un aeroport, unde au surprins o agitație ca la război, cu aparatură medicală și o armată de medici gata de îmbarcare. Arafat spune că misiunea lui este să constate starea accidentaților și să-i aducă acasă. Ca și cum accidentul ar fi avut loc în Somalia și nu în țara vecină, care un sistem sanitar de 25 de ori mai performant ca al nostru. Bineânțeles că până să se urnească din loc caravana propagandistică a lui Arafat care ne scoate din buzunare o grămadă de bani, medicii maghiari au dus răniții la spitale și au anunțat că doar unul dintre ei este în stare mai gravă. Civilizat, eficient și prompt, atribute pe care serviciile medicale din România nu le vor avea niciodată. Las la o parte faptul că gestul tembel al papițoiului cu pedale din fruntea executivului este un afront la adresa guvernului maghiar, căruia Che Ghevara din Berceni îi spune prin expedierea lui Arafat la locul faptei că nu este în stare să gestioneze o banală tamponare. Ceea ce exasperează este nonșalanța cu care guvernul aruncă pe fereastră banii contribuabilului într-o operație de imagine grețoasă, la care doar alegătorii retardați ar putea reacționa cu mândrie. Că aceștia există și sunt destui, o demonstrează procentele lui Ponta din sondaje. Numai că banii aruncați pe fereastră nu provin de la patrioții mioritici pentru care s-a organizat această scenetă de prost gust, ci de la ceilalți. De la cei care nu se adapă de la micii lui Ponta sau de la mila guvernului și care plătesc tot dezmățul gâfâind sub povara taxelor. Oare câți oameni or fi murit azi pentru că guvernul, în loc să aloce bani pentru medicamente, aruncă miliarde pe fereastră în opreațiuni de salvarea la fel de utile ca frecția la un picior de lemn? Poate răspunde nea Arafat, arabul care gestionează donațiile fraierilor pe care le cheltuie privat și netransparent și care urlă ca din gură de șarpe când bisturiul reformei încearcă să taie cangrena sănătății de stat.

Mircea Cosma a declarat intr-un interviu pentru Jurnalul Prahovean referitor la impartirea administrativ teritoriala a Romaniei ca exista foarte multe orgolii si “invita pe toata lumea sa-si vada lungul nasului”.

  • Mircea Cosma: Sunt foarte multe pareri impartite, foarte multe pasiuni, foarte multe orgolii, dar invit pe toata lumea sa isi vada lungul nasului.(…) Nu poti sa pui resedinta in alte orase care au fost vremelnic capitale dar care nu au reusit sa isi ocroteasca domnitorul si nu au mai avut parte de dezvoltare. Avem si exemple: Curtea de Arges, Campulung Muscel, Targoviste si puteam continua. Mihai Viteazul este simbolul unitatii nationale, iar Ploiestiul a cinstit prin modul in care s-a dezvoltat memoria aceluia care l-a intemeiat. Dovada sta faptul ca astazi Ploiestiul este unul dintre marile orase ale Romaniei si de ce nu unul dintre orasele importante ale Europei. Este capitala petrolului mondial. Aici am avut prima rafinarie din lume si este locul in care avem insumate aproape toate tipurile de energii conventionale pe care le-a utilizat omenirea pana la utilizarea de astazi a energiilor regenerabile. (….)

Daca fiecare dintre noi si-ar da seama de rolul si locul unei regiuni istorice in formarea poporului roman, aceasta capitala nu poate fi decat la Bucuresti sau la Ploiesti. Nu exista alt oras mai central intre Cetatea de Floci, respectiv Vadul Oii de azi, si Pitesti, decat Ploiesti sau  in cel mai rau caz Bucurestiul. Dar, Bucurestiul va primi statutul de capitala europeana nu se poate ca institutiile regionale sa functioneze acolo. Logic este sa functioneze la Ploiesti. La distanta mica de principalul aeroport al tarii, situat pe DN1, pe autostrada, intr-o zona care cuprinde majoritatea formelor de relief si nu putem glumi tot timpul cu orgoliile, ragaielile si fanteziile bolnavicioase ale unor primari marunti de prin Pitesti, Targoviste,Slobozia sau din alte parti. (9 august, Jurnal Prahovean)sursa; hotnews.ro

“A propos de Hayssam. Mă întreb cum ar fi arătat spaţiul presei dacă în scandalul cu răpirea jurnaliştilor în Irak s-ar fi spus că, cel puţin jurnalistul de la România liberă(nn.Ohanesian), dar nu singurul, a fost trimis pentru a completa veniturile extra-redacţionale -dar făcute cu instrumentele jurnalismului şi cu carne de tun din redacţie- de către maeştrii în şpăgi ai presei române. Dacă Ovidiu şi-ar fi depăşit trauma altfel decât aruncând cu lături în stânga şi-n dreapta după eliberare printr-o operaţiune plătită de contribuabil şi nu de şpăgarul care i-a ordonat plecarea (unul din şefii de secţie, preten cu Hayssam, cu care nu se afla la prima afacere de acest tip, cu acordul conducerii ziarului) . Dacă ar fi vorbit despre condiţiile umilitoare în care a fost trimis în Irak: comandă de redacţie fără drept de apel, fără telefon mobil, adică fără roaming, să n-aibă nici de pe ce trimite un SOS, cu o diurnă de înfometare, că aşa-i preţăluia redacţia pe jurnaliştii de investigaţie. Dacă ar fi existat o mişcare responsabilă, a unor jurnalişti responsabili care să spună în gura mare cum e cu şpăgile în presa română, cum e cu articolele la comandă din presa română, cum e cu presiunile inumane pe care le suportă un jurnalist care înţelege să scrie potrivit cu propria-i conştiinţă, cu dreptul publicului la adevăr. Dar asta ar fi o poveste prea frumoasă, care nu ar avea nimic în comun cu spaţiul presei de acum. Pentru că presa de acum este după chipul şi asemănarea celor care au făcut din accederea la pârghiile de conducere din redacţii doar o ţâţă bună de supt, cu dispreţ profund faţă de “boborul” (aşa-i gratulează şefii de redacţie pe cititori, ca să ştiţi) “care vrea doar scandal, nu investigaţie”. Aşa sună în general reproşul adresat unui jurnalist serios care-şi face datoria şi nu dă bombe de presă ci informaţie documentată, verificată şi procesată cu preţuri plătite doar pe cont propriu. A, să nu uit: cel care a “aranjat” plecarea jurnaliştilor în Irak şi-a dat demisia din redacţie imediat ce Al Jazeera a făcut publică răpirea jurnaliştilor trimişi într-o farsă plătită cu preţuri infernale pentru psihicul lor. Şi s-a angajat, ei nu vă miraţi prea tare, consilier al lui Becali. Iar redactorul şef al ziarului, la scurt timp, după schimbarea patronatului, consilier al lui Voiculescu.(Bogdan Ficeag). Adică fix în direcţia opusă celei pentru care urla comenzi şi te acuza că nu eşti suficient de “antipesedist”. Asta ca să nu vă mai miraţi că-l vedeţi pe Harnagea, fostul şef al agenţiei de ştiri de la România liberă, debitând inepţii pe Antena 3; inepţii pe care nu le-ar putea comite nici un copil care deţine un organ minuscul al gândirii logice, darămite un ditamai fost şef al spionajului!”

Acum, răpitul fost la Romania Libera, Ohanesian, vrea despagubiri de 2 milioane de euro. Și ne mai mirăm ca presa scrisă a falimentat!

Ediția electronica a ziarului The Telegraph găzduiește o dezbatere legată de chestiunea transportului elevilor în Londra. Liderul liberal democraților, Nick Clegg, care ocupă și poziția de vice prim ministru, a propus recent un proiect de subvenționare a biletelor de autobuz pentru elevi. Gratuitatea, spune liderul socialist, ar decongestiona transportul în Londra și ar oferi un ajutor familiilor cu copii, confruntate cu dificultăți în acoperirea costurilor din ce în ce mai mari ale vieții. Propunerea liberal democraților a primit imediat o replică din partea liderilor conservatori, urmași ai doamnei Margaret Thatcher. Conservatorii susțin că măsura corectă ar fi reducerea taxelor pentru familiile cu copii, care au venituri sub un plafon minim. Conservatorii susțin că nu poate exista transport gratuit și că, în final, costurile acestei măsuri, cifrate la aproape 1 miliard de lire sterline pe an, ar urma să fie acoperite de plătitorii de taxe. Nu există banii statului, ci doar banii plătitorilor de taxe”, spun conservatorii citând-o pe ilustra lor predecesoare, Margaret Thatcher. Mai mult, spun conservatorii, costurile acestei măsuri ar urma să fie acoperite din împrumuturi pentru care contribuabilul englez va plăti dobânzi. Se va ajunge, în final, ca prețul acestei gratuități” să fie mult mai mare decât costul unui bilet suportat de un părinte căruia i s-au redus taxele în acest scop.

Diferența dintre cele două viziuni este evidentă. Socialiștii oferă o gratuitate iluzorie, ce va fi plătită, de fapt, mult mai scump exact de păturile cu venituri mai mici, pe care măura le vizează.  Așa acționează, de fapt, subvenția. Este un mecanism pervers prin care contribuabilul plătește mult mai scump un serviciu. Nu este gratis, ci scump, este o minciună tipică de stânga. Pârghia fiscală, în schimb, lasă banii în buzunarul contribuabilului și el decide ce face cu ei. În mod cert, individul va decide mult mai bine în interesul său decît ar putea s-o facă un politician.

Iată de ce reducerea taxelor pe salarii până la anularea lor ar putea să aducă o dezvoltare sustenabilă și o creștere reală a nivelului de trai.

PS. Cei care au un punct de vedere asupra acestei chestiuni pot trimite comentarii pe adresa de email redactia@gazetadesudest.ro. Opiniile pertinente si asumate pro sau contra vor fi publicate.

De 23 de ani toată suflarea analiștilor comentează calitatea îndoielnică a clasei politice. Vina de a avea niște politicieni second hand, hapsâni, proști, populiști, hoți, etc aparține, în opinia majorității intelectualilor publici și analiștilor corporatiști de stânga, exclusiv partidelor politice. Este criticată politica de selecție a candidaților și sunt expuse, ce-i drept în șoaptă, criteriile inverse de promovare care consființesc faptul că un politician urcă în carieră cu atât mai sus cu cât este mai lepră, mai penal, mai imbecil. Mare vâlvă a făcut recent un editorial al lui Dan Turturică publicat în România Liberă, ce evoca exemplul unui oarecare Steve Fulop, care a cucerit primăria din Jersey City în ciuda sprijinului pe care Obama l-a acordat contracandidatului său, fostul primar corupt. Odele adresate candidatului pornit “”de la firul ierbii” cum glăsuiește mai nou noul limbaj de lemn al analiștilor, au curs dinspre intelectualitatea de dreapta, iar concluzia optimistă nu a întârziat să apară: ne trebuie un Fulop! S-a găsit imediat unul, corporatistul oengist Nicușor Dan, cel care a reușit un scor bunicel la alegerile din București, în calitate de candidat independent susținut de o zonă obscură a intelectualității de stânga. Orgasm, ce mai! Băieții subțiri cu lefuri babane, cică exponenții dreptei imaculate și ai capitalismului pur, au rostogolit povestea lui Fulop pe Internet și s-au declarat gata să susțină un asemenea proiect. Flăcăii înțoliți de la mall și racordați la Iphone ca la un nou organ ce le-a crescut pe corp odată cu revoluția informatică sunt aceeași care au dat năvală să-l voteze pe Căcărău și a lui revoluție a bunului simț transformată în răscoala nesimțirii. Dar ce mai contează?! Intuiția lor generatoare de convingeri ferme le spune, de data asta, că aceasta este soluția. Până la indentificarea unui Fulop dâmbovițean care să ia corupția la trântă și s-o mai și învingă, este cazul să tragem nițel aer în piept și să gândim. Oare absența unui corporatist incoruptibil și implicat  este cauza pentru care scena politică arată ca o gradină zoologică sălbăticită, în care prădătorii ai ucis paznicii și au ajuns la butoane? Părerea mea este că nu aceasta este cauza. Și mă bazez pe o constatare de bun simț: un electorat de calitate, conștient de calitatea lui de contribuabil, ar respinge fără echivoc asemenea politicieni ca cei propuși astăzi de partide. Un om civilizat nu se poate însoți cu un bădăran și asta ține de domeniul evidenței. Din perspectiva paradigmei cauză-efect, cred că natura electoratului determină calitatea proastă a politicienilor și nu invers. Și nu mă refer aici la tot contribuabilul cu drept de vot, ci doar la cel care face regulat efortul a merge la urne. Adică la aproximativ jumătate din oastea de strânsură pe care politicienii o scot din casă regulat și care oaste trăiește, fatal, din taxele plătite de cei care, tradițional și păgubos, merg la schi în ziua de alegeri.

Prin analogie cu presa…

ca să tragem nițel turta pe spuza breslei, situația ofertei electorale din România seamănă cu  situația presei. Și nu mă refer aici la mașina uriașă de propagandă și îndobitocire care este televiziunea, unde prostia a ajuns criteriu de selecție de la moderator la reporter, ci la presa scrisă, singura care în istoria ei de la noi sau de aiurea a produs ravagii în rîndul politicienilor corupți. În scumpa noastră patrie, ziarele cu tiraje semnificative sunt tabloidele de genul Click, Libertatea și alte trompete. Aceste ziare au aceste tiraje pentru că sunt cumpărate. Cine le cumpără? Studiile arată că astfel de publicații sunt preferate de oamenii cu educație precară și venituri mici. Adică exact segmentul care votează pe mici și bere și care preferă constant stânga lui Iliescu sau dreapta lui Căcărău. La polul opus se află presa de calitate, gen EVZ, Romania Liberă, Adevărul,etc. Moare în picioare, dă rateuri și se îngălbenește pe tarabă. Asta pentru că băieții cu vederi de dreapta se închină la Iphone sau tabletă și nu au timp să își tragă sufletul la o cafea cu un print de calitate în față. Ziarele care au tradiție și care ar putea conta, singurele care la vremea lor băgau spaima în politicieni, sunt acum fantome. Nimeni nu consideră necesar să plătească pentru ca ele să existe și să își facă treaba. Sigur, la această stare de fapt au contribuit și proprietarii lor, care nu de puține ori s-au lăsat momiți de politicieni și au dat credibilitatea pe șperțuri mai mici sau mai mari(vezi cazurile clasice de tip SRS, Nistorescu, Chireac, CTP, etc). Exact așa stau lucrurile și în politică. Gândiți-vă doar cum s-a prăbușit dreapta de la Corneliu Coposu și al domniei sale dicton nu negociem principii”, la Vasile Blaga, cel care evocă o comatibilitate a PD-L cu Partidul Comunist Chinez. Sau, dacă vreți, prăbușirea EVZ(dau acest exemplu pentru că este ziarul care a propus cea mai tare echipă de investigații din presa românească) de la epoca Cristoiu, când avea un tiraj zilnic de peste 1 milion de exemplare, la cel de azi, din epoca Andronic, când redactor șef este o doamnă anonimă care scrie și vorbește în dodii. Eu parcă văd o legătură și un model care se repetă. Morala este simplă: nu cumpărați/nu votați, oferta se degradează și moare.

Odă electoratului scârbit

Clasa de mijloc este noua religie la care se închină politicienii de dreapta în goana lor bezmetică spre un bazin electoral greu de identificat. Disperarea i-a adus în postura de a concura în propagandă, că de programe nu putem vorbi, și demagogie cu politrucii de stânga. Toți se închină, mai nou, la statul asistențial. Și dacă politicienii o fac pentru voturi ceea ce ar putea fi, până la un punct, de înțeles, băieții plătăți cu lefuri babane de ONG-urile dubioase apărute ca ciupercile după ploaie, intelectualii din așa-zisa societate civilă sub acoperire sunt de stânga că e trendy. Că așa suna fișa postului de 2-3000 de euro lunar. Sunt mulți și camuflați ca analiști independenți. Ei dau tonul, ei fac criteriile după care un candidat este sau nu este vandabil. Iar partidele de dreapta, hipnotizate sau doar aflate la remorca finanțatorilor obscuri din spatele acestor ONG-uri, urmează orbește indicațiile analistului de stânga, sictirit de capitalism și sensibil la nevoile sărăcimii proletare pe care, de fapt, o disprețuiește și cu care nu se amestecă nici măcar la plajă. Unde este clasa de mijloc în tot acest vacarm mediatic în care nu se mai deosebește stânga de dreapta? Nicăieri. Nu există pur și simplu. N-a existat nicioadată, iar invocarea spiritului ei la toate alegerile este perdantă și inutilă. Să vedem cine ar putea să facă parte din această clasă de mijloc după care jelesc politicienii de dreapta.

Corporatiștii- Oameni care câștigă 2-3000 de euro lunar și care muncesc 10-12 ore pe zi. Pot ei face parte din această clasă? Nu, pentru că multinaționala care-i plătește le-a netezit creierul în asemenea hal încât ei nu mai realizează  cu ce se mînâncă lumea în care trăiesc. Li se dă drumul prin curte doar la team bilding-uri, dar și atunci cu lesa legată de gard, sau în concedii petrecute în străinătate cu ochii-n laptop. Sunt foarte activi doar pe internet, unde participă la tot soiul de petiții cretinoide, dar dacă-i chemi afară la un protest s-a terminat cu activismul. Logic, băietanii și fătucile cu asemenea lefuri consideră votul vulgar și obscen. E pentru vulg, că ei nu au pe cine vota. I-a trezit Căcărău, dar după ce l-au votat, corporatiștii deștepți au acuzat grețuri și vărsături. Și declară că s-au lecuit de acest sport.

Micul antreprenor- este, de fapt, dependent  de stat sau sub controlul total al statului. Pentru că afacerea micului antreprenor, dacă este de succes, are musai o conexiune cu statul. Vorbim aici de mici rechini din imobiliare care au pus mîna pe o parcelă pe bază de drepturi litigioase, de micul constructor care este subcontractor pentru marele constructor bugetofag și care poate fi îndepărtat de la plăcintă printr-un mic gest al autorității, etc. Atunci când micul antreprenor provine din mediul sănătos, teama lui de a fi călcat în picioare dacă se implică activ este atât de mare că-l paralizează. Măcar acest mic grup de antreprenori onești votează și ajută underground dreapta, ceea ce reprezintă totuși un posibil punct de plecare pentru o eventuală construcție.

Micul fermier- ca și ruda lui mai mare latifundiarul, micul fermier este asistatul statului. Veniturile lui depind de subvenții, de evaziune fiscală, adică de stat. Care închide ochii și plătește. Iar fermierul nu poate răspunde altfel. Este majoritar de stânga, regimul care-i dă fără să-i ceară instituțional, ci doar informal.

Păi, am cam terminat lista. Nu am vorbit despre intelectuali, profesori, savanți, pentru că apetența domniilor lor pentru stînga este cunoscută. Excepțiile sunt puține și demonizate. Despre preoți nu are sens să vorbim. Ei sunt salariați bugetari și ca atare sunt natural socialiști. Preoții de vocație fie nu mai sunt printre noi, fie sunt prea bătrâni pentru a mai putea conta.

Proiect pentru trezirea bunului simț din morți

În sprijinul expunerii de mai sus am și un argument de ordin faptic. Fulop-ul autohton, Nicușor Dan, (care nu este, în opinia mea, un candidat viabil al dreptei, ci un iepure), invocat laudativ de corporatiști și libertarieni, a obținut un număr ridicol de voturi având în vedere că a candidat în București, un fel de Mecca a electoratului de dreapta. L-a bătut Vanghelie de l-a ascultat cu urechea. De ce? Pentru că mirifica noastră clasă de mijloc participă dar nu se bagă. Deci nu candidații lipsesc, ci alegătorii care să-i voteze. Mentalitatea comună pentru posibilii electori de dreapta este aceea că dincolo de ușa și de portofelul nostru nu contează nimic. Noi ne descurcăm cu oricine ar veni la putere. Oare așa să fie? Evident că nu. Multinaționala se mai relochează când și-a făcut suma iar guvernul calcă în străchini, bugetul pricăjit taie contractele cu statul și micul antreprenor poate lua calea insolvenței, iar micul fermier poate fi consumat la micul dejun de investitorii externi cu potență financiară, care pot cumpăra terenurile exploatate acum de arendașii locali cu prețuri de ordinul zecilor de mii de euro pe hectar. Politica lui las-o, mă, că merge și așa” nu mai merge. Cum trezim bunul simț din morți? Nu-l trezim, că el, bunul simț, e pe cale de dispariție. Dar putem trezi interesul direct al celor care preferă să nu voteze. Un proiect care să scoată individul de sub dominația statului sau a corporației și să-i pună existența doar în relație cu propria-i competență ar putea fi o soluție. Spre exemplu, cum ar suna un program electoral care să aibă ca repere următoarele direcții:

-         Eliminarea impozitării muncii prin anularea impozitelor pe salarii.

-         Scoaterea statutului de pe piața serviciilor de tip sănătate, învățământ, asistență socială. Parțial sau total, funcție de domeniu.

-         Centrarea fiscalității pe impozitarea profitului și proprietății.

Oare câți adepți ar avea un astfel de proiect? O fi de stânga sau de dreapta?   

Au trecut nouă ani de când Ialomița navighează prin hârtoapele economiei de piață sub conducerea liderului providențial al stângii locale. Domnul Silvian Ciupercă, un fel de soluție finală pentru economia județului, întâmpină acest jubileu care i-a adus multe beneficii și multă onorabilitate cu un bilanț mizerabil. Ialomița este în coada listei în materie de accesare a fondurilor europene. Economia județului se îndreaptă spre colaps, migrația tinerilor este modă iar sărăcia devine plagă. Nu există un proiect, o viziune, o strategie. Administrația locală se zbate în mizerie, serviciile oferite populației sunt deranjant de proaste iar risipa banilor publici este un model economic. Localitățile care au încercat să acceseze fonduri europene au fost blocate brutal de înțeleptul conducător, angrenat mai de grabă în a finanța supraviețuirea primăriilor PSD conduse de asistați decât în a susține performanța și dezvoltarea. Normal și perfect logic, deoarece cele 3 mandate pe care domnul Ciupercă se pregătește să le încheie glorios în 2016 au fost date de votul săracilor din localitățile asistate. Voturi cumpărate de primari de profesie, neperformanți și incapabili să priceapă că funcția nu are doar beneficii, ci și obligații. Pentru ei guvernează Ciupercă și PSD, căci ei sunt singura rațiune de a exista a acestui sistem putred și corupt. Iar beneficiile” guvernării domnului Ciupercă se resfrâng cel mai dramatic în viața celor cu vederi de stânga, care au votat masiv PSD. Este suficient să privim prăbușirea prețurilor din piața imobiliară ca să vedem câtă sărăcie a adus guvernarea domnului Ciupercă și a partidului domniei sale. Dacă acum 5-6 ani un apartament cu 3 camere făcea vreo 50.000 de euro, acum abia găsești client la 30.000 de euro, și asta dacă ai noroc. Cât au costat mandatele d-lui Ciupercă? Vreo 15.000 de euro de familie, la o estimare grosieră.  Modelul liderului luminat la cap cu lanterna, care intervine și ajută sărăcimea, mă refer aici la primării, și care aduce liniște peste sărăcia lucie din județ este încă unul de succes. Nici după 20 de ani ialomițenii nu prea au priceput cu ce se mănâncă PSD. Și că n-a priceput populația, asta e una. Dar n-a priceput nici mediul de afaceri, care a finanțat generos campaniile electorale ale socialiștilor în speranța că aceste finanțări vor aduce contracte cu statul sau protecție. Și poate că au adus, dar la pachet a venit și contextul economic de astăzi. Lipsa oricărei investiții majore, lipsa forței de muncă de înaltă calificare care ține investitorii departe și nu în ultimul rând lipsa unei concurențe reale care să aducă progres și competitivitate sunt cauzele majore ale tabloului sumbru de astăzi. Resursele județului au fost distribuite discreționar, mereu către aceeași gașcă de profitori, gașcă care a prosperat dar care n-a adus dezvoltare. Iar domnul Ciupercă a girat tot acest dezmăț spre beneficiul direct al domniei sale. Iată că acum, pe fondul crizei economice profunde, mediul de afaceri nu poate rezista fără laptele de la țîța bugetară. Agricultura dă doar miliardari care-și pun banii la saltea din motive de culoare, industrie nu există iar de servicii nu poate fi vorba în condițiile pauperizării populației. Care este răspunsul domnului Ciupercă? Zero euro bani atrași din fonduri europene, bani care ar fi putut revitaliza economia locală. Eu zic că merită o statuie.

În cadrul campaniei Raport de țară, postul de televiziune Digi24 a realizat un material despre județul Ialomița. Radiografia jurnaliștilor scoate la iveală problema pe care, ani de zile, autoritățile locale pesediste o ascund sub preș. Gradul de sărăcie și înapoiere al județului se datorează, în principal, ineficienței administrației în atragerea fondurilor europene. Dacă la această problemă mai adăugăm și corupția endemică instaurată în 20 de ani de guvernare PSD, avem un tablou complet al dezastrului.

Grînarul Romaniei, în mizerie!

Reporterii Digi24 văd Ialomița ca pe un grânar al României lipsit însă de investiții majore în infrastructură. Tabloul idilic ar trebui să cuprindă și cealaltă față a problemei. Grânarul colcăie de hîrciogi agricoli îmbogățiți indecent pe spinarea proprietarilor de terenuri, pe seama evaziunii fiscale uriașe și la adăpostul complicității evidente a organelor de control, doldora și ele de băieți deștepți cu conturi babane. Ce nu au văzut reporterii Digi24 este faptul că deși fermierii” fac milioane de euro la fiecare campanie agricolă, bugetele locale sunt falite iar dezvoltarea locală ca efect al afacerilor agricole este nulă.

Judeţul Ialomiţa s-a dezvoltat în ultimii ani mulţumită investițiilor derulate în agricultură, iar o bună parte din bani au venit din fonduri europene. S-a investit în utilaje, unităţi de stocare a cerealelor, fabrici de procesare a produselor lactate şi vegetale, însă la nivel naţional judeţul Ialomiţa este ultimul în topul absorţiei de fonduri UE şi asta din cauza ineficienţei responsabililor în acest domeniu. Judeţul Ialomiţa este grânarul României şi ar putea redeveni grânarul Europei, aşa cum era cunoscut în urmă cu câteva decenii, însă această revenire la strălucirea de demult nu se poate face fără bani, fără investiţii în agricultură şi infrastructură rutieră. Fondurile europene ar fi putut aduce o infuzie majoră de capital în zonă, aşa cum s-a întâmplat în sectorul privat. Nu aceeaşi reţetă a fost aplicată însă şi de autorităţile locale care spun că au existat interese ca judeţul să rămână acolo jos în coada clasamentului”.

 Iar dacă acesta este tabloul, să vedem ce spun cei care l-au pictat, adevărații vinovați pentru dezastrul economic spre care se îndreaptă județul.

Ciupercă dă vina pe..politică            

Chestionat în problema absorbției fondurilor europene, președintele CJI, Vasile Ciupercă, se apără cu argumente penibile. În opinia sa, politica este de vină pentru că Ialomița a tras sume insignifiante în cei 8 ani de când el conduce Ialomița discreționar, la adăpostul majorității de peste 60% pe care o are în Consiliul Județean. Nu vorbește despre prostie, despre hoția de sub nasul său și de cumetriile pe bani publici la care se dedau locotenții lui din generația bovină, oameni de afaceri alimentați exclusiv din afacerile cu pricăjitele bugete locale. Ciupercă este, din acest punct de vedere, o copie fidelă a lui Iliescu: sărac, cinstit, dar înconjurat de mafioți tineri puși în funcții cheie prin decizia lui exclusivă. De asemenea nu scoate o vorbă despre tălpile pe care le-a pus personal primarului din Amara, orașul cu cele mai multe proiecte europene accesate, sau celui din Urziceni, căruia nu i-a dat un șfanț pentru cofinanțări, preferând să direcționeze fondurile de reechilibrare către primarii PSD, un fel de asistați ai administrației socialiste.

Noi avem proiecte mari şi foarte puternice în sectorul privat şi nu în sectorul public. Sunt două lucruri care ne-au tras înapoi faimosul PNDR și măsura 322 şi anume modernizarea infrastructurii în lume satelor a selectat în Ialomiţa numai trei proiecte. O fi fost pollitică această selecţie… eu nu cred că n-a fost şi o influenţă nefastă politică din vremea aceea. Alţii, cum ar fi Dâmboviţa au avut 54 de proiecte, iar proiectanţii erau cam aceiaşi”, explică Vasile Silvian Ciupercă, președintele Consiliului Județean Ialomița.

Prefectul Atanasiu, logică de cârnat administrativ

Numit în funcție pe baza unor aranjamente penale și cu încălcarea tuturor legilor în materie, prefectul Atnasiu, un veterinar obscur provenit din lumea și mai obscură a abatoarelor clandestine își dă și el cu părerea despre fonduri europene. Logica de cremwurști a înaltului funcționar public ne scutește de orice fel de comentarii:

Unde nu a funcţionat această absorţie a fondurilor? E greu de spus unde nu a funcţionat. Din ce spun toţi este o problemă în momentul în care iei un fond european este o responsabilitate deci eşti controlat, eşti verificat iar apoi intervine partea de drumuri, lipsa de informare a oamenilor”, spune Constantin Atanasiu, prefectul judeţului Ialomiţa.

Primarul Stoica, un eurosceptic făcut (grămadă) la apelul bocancilor

Ales ca alternativă salvatoare pentru Slobozia, în 2012, primarul Alexandru Stoica explică pe limba lui și în deplin acord cu IQ-ul său fenomenal cum devine cazul cu proiectele acestea europene. N-are cofinanțare! Omul care a dus în gard peste 500 de miliarde de lei fără a reuși să finalizeze proiecte de infrastructură aproape gata, se plânge de cofinanțare. Nu s-a plâns însă de lipsa cofinanțării atunci când a majorat ilegal, cu 300.000 de euro, costurile reabilitării stației de tratare a apei, la ordinul lui Ciupercă și în beneficiul unui client PSD. Și nici nu i-a crăpat obrazul de rușină că la mai bine de un an de la instalarea la primărie n-a fost în stare să finalizeze un proiect ce trebuia terminat în toamna anului trecut. Dacă citim declarația de mai jos înțelegem de ce Nașul Ciupercă l-a plantat în fruntea orașului: cu un astfel de exemplar administrativ în funcție, succesul sforăriilor din umbră este garantat.

 Pentru noi, cofinanţarea este principala cauză pentru care multe dintre localităţi, multe administraţii, multe UAT-uri nu s-au băgat pentru că n-au avut cu ce să cofinanţeze. Dacă ia un proiect de 10 miliarde şi este 50 cu 50, o comună de unde ia banii aştia, că ăla are buget de cinci miliarde tot anul, cu ce să cofinanţeze?. Hai că noi la Slobozia sau oraşele mai mari găsim soluţii, dar te blochezi”, explică Alexandru Stoica, primarul din Slobozia. Sunt un pic eurosceptic, un pic mai mult… pai de ce? Păi pentru dezvoltare, pentru parcul industrial îmi dă 50 cu 50, iar pentru plimbare 98 cu 2 pentru că punem floricele”, adaugă primarul.

Probabil că la mintea lui, Stoica va pune ceva pavele și nițele floricele și în parcul industrial la care visează dar despre care nu știe nimic. Cum spuneam, apelul bocancilor!

Un croșeu de la spital

Fără să cunoască substratul războaielor politice din PSD, reporterii Digi24 l-au intervievat și pe managerul Spitalului de Urgență de la Slobozia. Enigmatic foc, managerul a transmis un mesaj discret cu privire la hoția și prostia din județ. Iată ce spun ciob despre oală spartă:

„Ca să accesezi un program de reabilitare a acestui spital, aşa cum au făcut şi alţii în România, de 25 de milioane de euro, practic la ora actuală îţi trebuiesc 500.000 de euro şi multă muncă şi foarte multă corectitudine şi foarte multă atenţie. Ce vă lasă impresia, că nu se vrea sau că nu se poate? Eu ştiu? Cred că amândouă”, este de părere Vasile Olaru, managerul Spitalul Judeţean Slobozia”.

Curticica de Apel a suspendat astăzi actele administrative emise de guvernul Ponta prin care un domn angajat al poliției locale Brașov a fost uns prefect de Ialomița. Decizia justiției, unicat în materie, îl lasă pe bietul Fafa cu buza umflată și pe Guvern cu ochii în soare mai devreme de cât se așteptau părțile. Până la o decizie definitivă pe fond, domnul Atanasiu, prefectul de carton numit în funcție pe mîna lungă și largă a turnătorului Felix va fi nevoit să se întoarcă la ocupațiunile sale de bază, ca milițian comunitar sau vraci de patrupede. Dincolo de spectaculozitatea deciziei de astăzi, care face liniște în saivanul puterii, argumentele cu care guvernul a înțeles să-și justifice mânăria administrativă sunt de toată jena. Onor guvernul a susținut în instanță că decizia de a vacanta postul ocupat de dl. Gigi Petre este legală deoarece guvernul poate emite acte administrative și măsurile luate de el, de guvern, nu trebuie negociate cu funcționarii publici care fac obiectul sau subiectul acestor măsuri. Comentarii? Doar unul: la așa prim ministru, așa capsomani în guvern. Nu putem încheia scurta stire fără un gând bun adresat domnului Nea Vasile Ciupercă  de care suntem alături în aceste clipe grele când și-a perdut băiatul de mingi care-i ducea oala de noapte lui Costică de Albești, adevăratul prefect. Nea Vasile, să fie într-un ceas bun!

PS. Despre bandiții care și-au luat Multe Urări și Iubire Eternă cu ocazia acestei decizii, vom expune pe larg o poveste ceva mai încolo.  

Tragedia petrecută în Muntenegru, unde au decedat 18 cetățeni, a declanșat o adevărată isterie națională. Dincolo de dramatismul situației, de numărul mare de morți și de greoaia identenficare a victimelor, avem de-a face, totuși, cu un accident de circulație și nimic mai mult. Astfel de evenimente se întâmplă tot timpul, oriunde în lume și sunt tratate peste tot la fel. În România, nu se poate ca o astfel de întâmplare tragică să-și consume dramatismul decent.Nu! Trebuie să ne dăm foc la păr în public, să ne lamentăm ca niște babe în pragul apocalipsei și să vărsăm condoleanțe la tv. Cronologia faptelor ne arată cât de defecți la mansardă suntem ca popor și ce conducători imbecili avem. Care va să zică, premierul juca și el un baschet, ca băieții, cu niște vedete. În vreme ce se scremea el acolo să pară competent, se întîmplă nenorocirea. Ambasadorul din Muntenegru află, merge la fața locului și informează guvernul. Ponta, ocupat fiind cu mingea pe maidan, nu este deranjat de subalterni cu informații, așa că ridică din umeri ca opinia publică în fața sondajului când este abordat de fătucile multimedia. Toată suflarea din instituții bâlbâie, nimeni nu furnizează nici un fel de informație familiilor victimelor și de aici începe nebunia. Câțiva jurnaliști cu vederi de dreapta se isterizează la adresa lui Ponta. Corul acuzațiilor ia amploare, bietul Titulescu începe să mintă iar miniștrii fac coadă la televiziuni să-l slăvească. Odă premierul baschetbalist pentru modul cum a acționat! Bine sfătuit de consilierii de șist, Ponta contraatacă și mută decisiv. Declară o zi de doliu național, pune angajații Ministerului de Interne să doneze sânge, pregătește din toată sărăcia noastră un pachet consistent de asistență financiară pentru victime și urmași, asta așa, ca promisune de moment. Avioanele armatei, toate cele două care erau funcționale, decolează spre Muntenegru urgent, de zici că tocmai ce a început vreo gâlceavă armată, iar ministrii de resort anunță declanșarea unor anchete. Bietul patron al agenției de turism care a organizat excursia sfârșită tragic este scos la interogatoriu, fătucile de presă cu neuroni alterați intrîndu-și deplin în rol cu întrebări tembele, ca și ele de altfel. Imbeciliul de la Ministerul Sănătății (ăla mare adică) apare și el la spectacol, cu o mină de bou ferm în atitudine, consecvent în prostia lui dar mișcat emoțional până la lacrimi, și informează că știe numele, prenumele și spitalul unde vor ajunge răniții, pe care-i așteaptă personal pe aeroport. Cunoscător fin, ce mai, că îți vine să te întrebi când dracului a apucat să învețe pe de rost peste 30 de nume! Opoziția minusculă critica și ea prin MRU, constructiv și inspirat, dar din păcate fără efect pe tabela de marcaj din cauză de discurs cu vagi urme de politicianism cretinoid. Implicată la maxim, țara trăiește parastasul acestui accident teribil pe care televiziunea și prostia din capul lui Po(a)nta l-au transformat din dramă în catastrofă. Cu tot cu doliul național aferent, că vorba aia, prostul până nu-i fudul parcă nu e prost destul. 

Cu investiții nefinalizate de peste 500 de miliarde de lei în infrastructura hidro-edilitară finanțate prin credit obligatar, cu o rată a șomajului în creștere și cu firme importante aflate în dificultate, primăria Slobozia are toate șansele să se numere printre primele localități lovite de insolvență. Aflată într-o stare de dificultate economică nedeclarată, administrația municipiului reședință de județ gâfâie sub conducerea unei găști de politruci fără viziune, incapabili să producă strategii de dezvoltare. Modul absolut defectuos în care administrația locală a gestionat creditul obligatar ne arată că vremea primarilor populari dar insuficient adaptați pentru managementul profesionist reclamat de conjunctura economică extrem de complicată pe care o traversăm a apus. Dacă excludem corupția și furtișagul, deși n-am prea avea motive s-o facem, ajungem la concluzia că teribila criză prin care trece reședința de județ are drept cauză prostia în stare pură. În 2007,  cu mari dificultăți, Primăria Slobozia a reușit să contracteze un credit obligatar de circa 500 de miliarde destinat modernizării infrastructurii hidro-edilitare a municipiului. Investiția nu a reușit să genereze dezvoltare și profit, ci stagnare și scandal. La șase ani de la demararea lucrărilor, constatăm că banii s-au cheltuit iar investițiile nu sunt finalizate. Constatăm că suma a fost suplimentată din greu pentru tot soiul de tîmpenii și, în loc să plătim creditul din încasările generate de rețele de apă, canalizare și stația de epurare, ne scotocim prin buzunare pentru plata lucrărilor suplimentare inventate peste noapte și să mai găsim și resurse pentru plata datoriei contractate. Stația de tratare a apei a înghițit suplimentar peste 300.000 de euro, termenele de finalizare au fost prelungite de 4 ori, iar apa continuă să vina la robinete consumatorilor în parametrii de hazna. Stația de epurare plecat de la 4 milioane de euro, a înghițit în final 7 milioane de euro și, ghici ce? Stația este nefuncțională, iar compania care a tocat banii a intrat în insolvență! Banii prevăzuți pentru canalizarea menajeră și pluvială reprezintă un mister. Nu știm cât, cum și unde s-au tocat, știm doar că la Slobozia mergem cu barca atunci când plouă, la Slobozia Noua de canalizare beneficiază doar străzile unde stau consilieri, iar în cartierul Bora și zona de case din Slobozia s-au racordat câțiva utilizatori. Despre schimbarea sistemului de distribuție, finanțată din surse proprii ale municipiului, știm că nu știm nimic. Se pare că soluția tehnică de tip tub în tub a fost schimbată pe șestache și a fost înlocuită cu cea pe bază de săpătură deschisă. Rezultatul? Costuri duble, orașul făcut varză și termenul de execuție depășit. Să mai întrebăm de o nouă licitație așa cum prevede legea? N-are sens. Iar dacă  pe partea de cheltuieli avem planuri mărețe, partea de venituri devine punctiformă. Companii importante disponibilizează salariați și își reeșalonează la plată obligațiile, investițiile noi sunt sublime dar lipsesc cu desăvîrșire, iar bugetul local este din ce în ce mai rahitic. Ce înseamnă asta, altceva decât faliment,mai ales că acum avem și text de lege promovat de Ponta în regim de urgență? Ne putem gândi la alte cauze pentru această stare de fapt decât prostia? Eu nu cred. Partea bună este că falimentul poate fi un nou început. Poate cu alți administratori.