Wednesday, August 20th, 2014

Cu investiții nefinalizate de peste 500 de miliarde de lei în infrastructura hidro-edilitară finanțate prin credit obligatar, cu o rată a șomajului în creștere și cu firme importante aflate în dificultate, primăria Slobozia are toate șansele să se numere printre primele localități lovite de insolvență. Aflată într-o stare de dificultate economică nedeclarată, administrația municipiului reședință de județ gâfâie sub conducerea unei găști de politruci fără viziune, incapabili să producă strategii de dezvoltare. Modul absolut defectuos în care administrația locală a gestionat creditul obligatar ne arată că vremea primarilor populari dar insuficient adaptați pentru managementul profesionist reclamat de conjunctura economică extrem de complicată pe care o traversăm a apus. Dacă excludem corupția și furtișagul, deși n-am prea avea motive s-o facem, ajungem la concluzia că teribila criză prin care trece reședința de județ are drept cauză prostia în stare pură. În 2007,  cu mari dificultăți, Primăria Slobozia a reușit să contracteze un credit obligatar de circa 500 de miliarde destinat modernizării infrastructurii hidro-edilitare a municipiului. Investiția nu a reușit să genereze dezvoltare și profit, ci stagnare și scandal. La șase ani de la demararea lucrărilor, constatăm că banii s-au cheltuit iar investițiile nu sunt finalizate. Constatăm că suma a fost suplimentată din greu pentru tot soiul de tîmpenii și, în loc să plătim creditul din încasările generate de rețele de apă, canalizare și stația de epurare, ne scotocim prin buzunare pentru plata lucrărilor suplimentare inventate peste noapte și să mai găsim și resurse pentru plata datoriei contractate. Stația de tratare a apei a înghițit suplimentar peste 300.000 de euro, termenele de finalizare au fost prelungite de 4 ori, iar apa continuă să vina la robinete consumatorilor în parametrii de hazna. Stația de epurare plecat de la 4 milioane de euro, a înghițit în final 7 milioane de euro și, ghici ce? Stația este nefuncțională, iar compania care a tocat banii a intrat în insolvență! Banii prevăzuți pentru canalizarea menajeră și pluvială reprezintă un mister. Nu știm cât, cum și unde s-au tocat, știm doar că la Slobozia mergem cu barca atunci când plouă, la Slobozia Noua de canalizare beneficiază doar străzile unde stau consilieri, iar în cartierul Bora și zona de case din Slobozia s-au racordat câțiva utilizatori. Despre schimbarea sistemului de distribuție, finanțată din surse proprii ale municipiului, știm că nu știm nimic. Se pare că soluția tehnică de tip tub în tub a fost schimbată pe șestache și a fost înlocuită cu cea pe bază de săpătură deschisă. Rezultatul? Costuri duble, orașul făcut varză și termenul de execuție depășit. Să mai întrebăm de o nouă licitație așa cum prevede legea? N-are sens. Iar dacă  pe partea de cheltuieli avem planuri mărețe, partea de venituri devine punctiformă. Companii importante disponibilizează salariați și își reeșalonează la plată obligațiile, investițiile noi sunt sublime dar lipsesc cu desăvîrșire, iar bugetul local este din ce în ce mai rahitic. Ce înseamnă asta, altceva decât faliment,mai ales că acum avem și text de lege promovat de Ponta în regim de urgență? Ne putem gândi la alte cauze pentru această stare de fapt decât prostia? Eu nu cred. Partea bună este că falimentul poate fi un nou început. Poate cu alți administratori.

Competiția stânga-dreapta este o luptă inegală între a redistribui prin politici sociale avuția altora și a oferi indivizilor libertatea de a decide cum își folosesc resursele.Libertatea,în general,este un dat. Te naști liber și ar trebui să mori la fel, câtă vreme modul în care trăiești nu afectează normele de conviețuire unanim acceptate și care aderi. Nu poți aprecia libertatea câtă vreme nu ți-o pierzi. Abia când un factor extern îți pune căpăstru și te obligă ca o parte consistentă din veniturile tale să le donezi unui obez care se angajează să redistribuie veniturile astfel încât să aibă toată lumea câte puțin, ai putea să te revolți. De regulă individul de dreapta acceptă tacit și încearcă să plătească mai puțin decât ar vrea statul. Riscă, se agită, mituiește, face orice.Mai puțin să iasă în stradă, să suțină activ un guvern care să-i ia căpăstrul de pe grumaz,să devină militant. Preferă compromisul mic, ciupeala, înțelegerea. El e băiat deștept, știe legea, oocoloște cum poate, o sare dacă este cazul. Mai de greabă dă o șpagă unde trebuie decât să stoarcă o lămîie , să o bea și să meargă la vot ca să susțină un partid imperfect dar care măcar nu-i pune buzunarul pe butucul fiscal. Dreptaciul refuză sistematic soluția de sistem și preferă soluția individuală. Se scoate!

În vremea asta stânga plătește. Cash și în barter! Voturi contra ajutoare, voturi contra posturi bănoase la stat, voturi contra pomeni electorale. Toată lumea câștigă cu stânga. Afaceristul veros primește contracte cu dedicație pe care le execută sau nu dar de pe urma cărora încasează gras și nu plătește taxe,că nu are nici un stres să o facă. Săracii primesc ajutoare necuvenite, căci singura lor problemă e lenea, lipitorii de afișe sunt proptiți în funcții bine plătite la stat, deși sunt proști lemn. Ce ar trebui să prefere electoratul? Libertatea de a munci cu disperare și de a-și folosi resursele cum crede de cuviință sau micul șperț pe care satul social îl oferă darnic susținătorilor stângii, furând din greu resurse de la cei capabili săle producă? Răspunsul este lesne de intuit. Dezastrul este iminent, mai ales că pătura subțire a antreprenorilor tinde să aglomereze zona afaceriștilor asistați de stat. Iar provocarea stângii este fatală: de unde o să mai plătească statul social simpatizanții care îl susțin, câtă vreme nu vor mai exista fraieri care să creadă în virtuțile capitalismului conservator și în muncă? Momentul nu-i departe.

Si iata unde s-a ajuns: http://www.dw.de/la-st%C3%A2nga-st%C3%A2ngii/a-16785068

Apropierea sărbătorilor de Paște pare că le-a luat mințile, și așa puține, atât politicienilor din opoziție cât, mai ales, celor de la putere. Traian Băsescu face exerciții de comunicare publică și, în plină criză, apare la televizor cu laude la adresa celui mai imbecil guvern din ultimii 10 ani. Președintele a ținut să-i mulțumească lui Ponta pentru că a mințit ca porcul în campania electorală și nu a aruncat banii în consum. Da, n-a aruncat oase electoratului de stânga, dar nici n-a luat măcar o măsură ca să deblocheze economia. Companiile românești se zbat în criză de lichidități, salariații din mediul privat, coloana vertebrală a economiei, primesc salariile cu întârziere, iar politicienii se hizilesc la talkshow-ri de prost gust povestindu-ne ce performanți sunt și ce bine o ducem în statistici. De la Băsescu citire, nu, care dacă face un joc, este atât de subtil că nu-l pricepe nimeni. În vremea asta opoziția, condusă de buldogul maidanez Blaga, freacă menta. Dar nu gratis, ginere buldogului fiind recent beneficiarul unui contract de vreo 3 milioane de euro pentru paza autostrăzilor. Să tot faci opoziție de dreapta în aceste condiții, nu? Iar în vreme ce economia reală moare din lipsă de lichiditate, prin țărișoară circulă vorba cum că miliardarii de carton ai economiei au în băncile din Cipru vreo 12 miliarde de euro, bani curați dar neimpozitați. Deci se poate, numai că nu am aflat noi rețeta de succes prin care să acumulăm bănet și să driblăm taxele. Iar ca tacâmul să fie complet, guvernul Poanta a considerat că firmele pot trage obloanele vreo săptămână și a dat un concediu poporului bugetar. Ce contează că 7 zile de blocaj crează mari probleme companiilor care au nevoie să producă și să încaseze. Ratele la credite și leasing, plata taxelor, plata salariaților nu îngheață doar că așa vrea guvernul. O firmă care timp de o săptămână nu vinde și nu încasează nu se simte tocmai bine, mai ales că de când cu criza, portăreii de la toate băncile și de la companiile de utilități bat la ușă cu barosul la prima zi de la scadență. Ce să știe un bugetar ca Poanta, furajat cu contracte grase de la stat toată viața lui? Nu în ultimul rând, pe lângă criza economică prelungită ne paște un alt cadou otrăvit de la bandiții de la putere: REGIONALIZAREA! Văzută inițial ca o mare reformă administrativă, regionalizarea a devenit o afacere de familie a baronilor din USL, care se pregătesc să ne bage pe gât o golănie de zile mari. Adoptarea acestui proiect, care conservă hoțiile de la Consiliile Județene și introduce pe lângă aceste oaze de banditism administrativ o suprastructură denumită regiune, se va face pe șest, prin asumarea răspunderii. Elita baronilor, vreo 8-10 la număr, se pregătește să înșface grosul cașcavalului și să lase  județelor firimiturile pentru mucenicii politici de rang inferior.  Adică su nu mai fure toți cu șacoșa, ci să fure doar unii, cu garnitura de tren. În rest e bine și la vară cald. Un bine pe care ni l-am făcut cu mâna celor 4 milioane de naivi(și/s-au tembeli) care au votat o adunătură de oligofreni, dar și cu durerea-n șpiț a clasei de mijloc absente de la vot din motive estetice, înțepenită acum cu dinții la gardul băncilor în căutare de finanțare.  Hai cu Învierea, că ne-am săturat de post!

Nici nu a apucat bine să atârne firma la poartă că micul borsch caien a și pus-o de o nouă golănie. Dornic de nițică  reclamă pentru majorarea profitului și plata parțială a creditorilor care deja îl aleargă cu sapa prin grădină, micul bucătar care a mers prea departe a aruncat cu rahat bio pe ventilator. Prin intermediul unui textuleț publicitar bine țintit, firmulița de buzunar a decretat că produce prăjituri naturale nu pentru profit,ci pentru gust! Full concept,frate! Numai că jumătate de afirmație este adevărată,și anume partea cu profitul. Pentru că la partea cu produsele naturale, tanti Stana dă la gingia consumatorului cu praf de panna cotta cât cuprinde. Praful este importat de Macromex și este livrat pe factură regulamentară direct în ograda micului bucătar. Cum bănuim că nu l-a cumpărat pentru colecție, deducem că maestru chef specializat în răpirea tigăilor din cârciumi este chitit să  dea la ficatul consumatorului cu premix. În aceste condiții, prețul de cost e minim iar profitul e maxim. Cu singura condiție să găsești fraieri care să cumpere produsul natural  plin de premix-uri! Așteptăm cu interes noile scovergi  naturale cu zeamă de limbă, că la partea asta cu zeama și mai ales cu limba, borsch este foarte talentat!     

Romania este un exemplu cum taxele pe munca si contributiile sociale afecteaza intregul sistem de impozitare. Avem șapte taxe legate de forța de muncă, care reprezintă 72% din rata totală de impozitare a unei companii. Mai exact, 32,3% din profitul comercial al unei firme românești se duce pe taxe cu forța de muncă, comparativ cu 28,4% în Uniunea Europeana și 16,2% la nivel global.

Criza economică este generată de puterea de cumpărare scăzută a salariaților. Statul încasează mai bine de jumătate din salariul brut al unui muncitor, iar din acești bani autoritatea se angajează să presteze diverse servicii pentru contribuabil. Angajamentul este formal, iar statul nu este capabil să asigure nici un fel de serviciu eficient. Sănătatea este gratuită teoretic, dar practic costă mai mult decât un tratament plătit la o clinică privată. Căci la stat plătești deranjul echipei medicale, medicamentele,mâncarea,etc. Și ai toate șansele să ieși din sistem mai bolnav de cum ai intrat sau pur și simplu să ieși cu picioarele înainte. S-au mai văzut cazuri și nu puține.

Învățământul este și el gratuit pe hârtie, dar scump în realitate. Sistemul public de învățământ nu este apt să producă absolvenți care să se poată integra pe piața muncii. Profesorii capabili sunt marginalizați, se promovează pe criterii politice, sunt plătiți profesori care predau materii inutile. Fără meditații private care costă, elevul nu are nicio șansă,căci la curs are parte de profesori frustrați, prost plătiți și unii foarte prost pregătiți. Adăugați faptul că de ani buni elevii nu mai primesc nici măcar caricaturile de manuale, stabilite arbitrar de profesori, în regim gratuit. Rezultă că de banii achitați lunar statul ne oferă un loc unde copiii socializează câteva  ore pe zi și atât.

În materie de asigurări sociale lucrurile sunt încă și mai grave. Pensia la care un om cotizează toată viața este o iluzie. O analiză a experților în sisteme de pensii indică faptul că cei care acum sunt activi și cotizează vor primi în cel mai fericit caz 15% din valoare cotizației. Adică, vor muri de foame. La fel se  întâmplă și în cazul celor ajunși în șomaj. Pentru un stagiu de cotizare de peste 25 de ani la un salariu mediu de 1500 de lei indemnizația de somaj abia atinge cifra de 500 de lei lunar. Din nou vorbim de o bătaie de joc.

Ce rost  mai  au impozitele pe muncă atunci, dacă plătitorul nu beneficiază de nimic? Răspunsul este simplu: din banii contribuabilului se finanțează niște locuri de muncă și se cotizează la o armată de șmecheri numiți politicieni, care fură în draci din acești bani. Obligat să cotizeze la stat pentru servicii iluzorii, salariatul nu are posibilitatea să aleagă. Este captiv și lipsit de protecție. Iar fără puterea lui de cumpărare perspectiva oricărei afaceri este falimentul.

Fundătura în care ne aflăm reclamă schimbarea totală a sistemului fiscal. Iar asta se traduce prin desființarea impozitelor pe muncă și reorientarea taxării către proprietate și profit, așa cum este normal. Banii lăsați în buzunarul celui care-și vinde forța de muncă pot fi folosiți mult  mai bine de cel care-i produce decât de stat. Statul trebuie să se limiteze la supravegherea prin reglementare a pieții de asigurări private și să lase omului libertatea de a alege unde setratează, dacă se tratează și unde își educă copiii. Statul trebuie să se limiteze la a gestiona infrastructura, apărarea,ordinea publică și justiția. Iar protecția socială a celor aflați în incapacitatea de a-și câștiga existența trebuie plasată în sistem privat și finanțată printr-o taxă de solidaritate. Fără măsuri radicale, vom ajunge cu toții cerșetori la poarta unui stat asistențial doar pe hârtie, care nu ne va oferi altceva decât explicații. De care cu toții suntem sătui până în gât!

Plecat pe șeștache cu tăigăile în sac de la fostul loc de muncă, bucătarul viril Borsch Caien s-a reprofilat pe torturi. Nu este vorba despre torturile pe care i le aplică săptămânal femeii cu numarul de inmatriculare AhAhAh (auzi cumătră, dacă bărbac-to e mâna a doua la CJI asta nu înseamnă că poți să-ți parchezi gipanul pe unde te apucă mâncărimea), ci de torturi comestibile. Pe care atunci când nu are timp,chef sau bani de materie primă, le comandă de la fabrică. Adică de la mama lor, LaCosta.

Cofetăria LaTigaie

a plecat cu stângul în afaceri. Băiatul de mingi a creat o companie multinațională în vederea implementării unui brand de mare impact. Cum piața restaurantelor este plină ochi iar el și oala de ciorbă sunt certați iremediabil, s-a gândit s-o ardă pe prăjituri. Adică să se bage într-un domeniu în care chiar nu are nicio treabă. Primul pas a fost făcut cu stângul. Ca să facă rost de mijloace de producție, Borsh Caien a șutit în fapt de seară 7 tigăi de la restaurantul LaCosta. La ce i-or fi fost necesare tigăile pentru cofetăria pe care o avea în cap, nu se știe. Se știe doar că un băiat cu mușchi de la firma Galant Security l-a prins în fapt după ce l-a fugărit prin parcul de la stadion. Inspirat din filmele cu gansteri, Borsch Caien a răpit tigăile într-un sac, echipat corespunzător și deghizat cu ajutorul unui fes. Eșecul  dotării l-a ambiționat pe bietul pițar șef, care a găsit o metodă legală de a-și dota cofetăria,o marcă piratată și ea. Prin metode specifice, respectiv țeapa, băiatul viril a reușit să convingă niște firme să-l crediteze. Așa s-a născut o denumire de firmă sofisticată, pe care Polonic o propune fraierilor. O găselniță de pe Internet pe care micuțul om de afaceri vrea s-o breveteze drept marcă mioritică. Până să pornească în forță cu noua afacere, pițarul viril a testat piața. Mai întâi a intoxicat-o cu informația că LaCosta nu mai produce prăjituri. Apoi a  primit o comandă și neavând cu ce s-o execute întrucât operațiunea Tigaia eșuase cu succes, omul a comandat tortul direct la LaCosta. A  ieșit mai ieftin iar tortul a fost mai bun. Cum fără tigăi nu poți să faci tort este foarte probabil ca noua afacere va avea la bază acest sistem de producție. Mai nou, Virilache se pregătește intens să lanseze cozonaci la tigaie si savarina cu sirop de limbă, știe el cum și unde!

O glumiță de vreo 25 de miliarde șiun găuroi de 40.000 de euro

Pe la colțuri se vorbește că micul pițar și-a mascat dobânzile plătite la cămătari în stocuri fictive de haleală. În evidențele făcute pe genunchi Borsch Caien avea materii prime 25 de miliarde de lei. Adică fără să calce prin piață, cumătrul ar fi gătit non stop vreo 2 ani. Asta cât timp a fost administrator. Când a pierdut frâiele,omul s-a reprofilat pe găbjirea încasărilor de la clienți. Adică venea taica popa să facă un praznic de post, plătea cash iar Borsh umfla mălaiul  și o punea de mămăligă la Călărași cu doamna AhAhAh. Așa a îngropat un Porsch beton pe care  a reușit să-l dea cu roțile în sus undeva în Bulgaria. Deranjul a fost minor. Doar vreo 40.000 de euro. Dar de banii aștia a dat-o pe spate și pe doamna,nu doar mașina. Trecut de la polonic la făcăleț și de la ciolănaș la scoveargă,  micul pițar promite noi aventuri. To be continued!

Vasile Ciupercă, probabil cel mai ineficient administrator pe care Ialomița l-a avut vreodată, se pregătește de un nou tun. După ce a dat-o în gard și a aruncat miliarde de lei pe fereastră pentru un studiu de fezabilitate inutil cu privire la un parc de afaceri la Urziceni, acum îi trece pe sub scufie să facă port la Fetești.

Dacă banii pe care tembelii din CJI i-au alocat deja pentru pentru acest proiect fantezist,77.000 de euro, ar fi provenit din buzunarele mamelor lor nu ar fi fost o problemă. Dar sunt bani plătitorilor de taxe, adunați cu japca și cheltuiți după cum dictează scufița lui Ciupercă. De fapt sunt  bani sifonați către o firmă care va face un studiu de fezabilitate inutil,așa cum s-a întâmplat la Urziceni.

Acolo, o firmă de apartament a umflat peste 4,5 miliarde de lei și a făcut un studiu de fezabilitate pentru a se constata, după vreo 7 ani, că terenul pe care imbecilii voiau să facă investiția este revendicat de fostul proprietar. Cât de bou să fii să comiți o asemenea porcărie? Sau poate cât de corupt dacă refuzi ideea că ești un bou sinistru?

Dacă analizăm mandatele lui Ciupercă vom constata un lung sir de ratări, nici un proiect major finanțat din fonduri  europene, subdezvoltare cruntă, bani pierduți ca urmare a alocării delucrări fără licitație, șomaj cât China, sărăcie lucie, corupție în administrațiile locale de sus până jos, etc. Și cu toate astea, profesorul din Țăndărei a  fost votat cu sârg. I-ați făcut un viitor unui individ care nu avea niciunul. Să vă fie de cap!

Singura preocupare a haimanalelor care conduc județul este politica. Alde Lolek și Bolek de la prefectură freacă menta toată ziua și se plimbă de la o cârciumă la alta. Fac jocuri, cică, fac drepți in biroul lui Ciupercă și încasează pentru asta lefuri babane! Habar nu au de atribuțiile funcțiilor pe care le-au primit prin mânării de partid, sunt oamenii de paie controlați de interlopi și inutili ca o frecție la un picior de lemn. În aceste condiții să nu vă mirați că o duceți prost într-un județ sărăc. Pentru asta ați votat. Pentru prosperitatea lui Costică, Mitică, Georgică și Vasilică. Cât despre blaturile de la Prefectură o să revenim cu exemplul dela Giurgeni,unde niște porci penali s-au jucat cu o instituție publică cum a vrut mușchiul lor.

Nea Stoica, zis și primarul Petardă, ne-a anunțat că stația de tratare a apei este în probe tehnologice finale și că va fi gata în curând. Numai că din ianuarie și pănă acum,deși ne-a mai șutit vreo 300.000 de euro din buzunare pe care i-a dat plocon firmei amicului lui Ciupercă, probele astea nu se mai finalizează. S-a dus dracului și contractul, și banii, și răbdarea. Probabil că nea Grenadă ne pregătește o supriză și de Paste ne va livra direct apă sfințită. Pănă atunci însă,ne pregătim să-i livrăm noi niște Multe Urări și Iubire Eternă pentru că distruge tot ce atinge. De exemplu Bulevardul Unirii,unde rade spațiul verde de parcă ar fi orașul lui mă-sa! Nea Grenadă,vezi că ceasul ticăie…!

…dar le băgăm în seamă!

Agentul 007,63

Injurând la uselei!

Fostul subprefect al județului, pedelistul Gheorghe Babagianu, este executat silit de Fondul de Garantare pentru o creanță de peste 11 milioane de lei noi. Executarea silită încuviințată de Judecătoria Urziceni la data de 4 martie 2013  o vizează și pe Mariana Babagianu, soția fostului subprefect.

Contract de fidejusiune pentru credite de 8,8 milioane de lei

Măsura dispusă de Judecătoria Urziceni la solicitarea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri schimbă profund sensul vieții pentru domnul consilier Babagianu. Aflat vreme îndelungată la celălat cap al lanțului creditării, nea Gigi era obișnuit să execute el datornicii nerecunoscători, care nu apreciau împrumuturile fără dobândă dar cu nițică plusvaloare oferite generos de marele om politic și uitau să le ramburseze. Așa a crescut averea imobiliară a bancherului de Urziceni, care a ajutat dezinteresat zeci de oameni aflați în rahat până în gât, cărora le-a executat nemilos garanțiile mascate sub formă de contracte de vânzare-cumpărare. Soarta însă s-a dovedit a fi reversibilă, iar bietul nea Gigi  a aterizat ca musca-n lapte într-o poveste cu bani mulți. De dat. În  iunie 2008 soții Mariana și Gheorghe Babagianu au garantat cu bunurile proprii două contracte de credit în valoare totală de 8,8 milioane de lei. Cum împrumuturile nu au fost rambursate, averea familiei Babagianu a fost scoasă la mezat de executorii judecătorești, care le-au blocat deocamdată mai multe bunuri imobile după cum urmează:

-         Locuință P +2 cu suprafața de 650 metri pătrați și anexă de 46 mp

-         Terenul aferent locuinței în suprafață de 2296 mp.

-         2 apartamente cu suprafața  de 84 mp

-         Spațiu comercial- apartament cu suprafața 77,83 mp.

-         Teren intravilan cu suprafața de 2000 mp.

-         Teren intravilan catagoria agricol arabil cu suprafața 587 mp.

Valoare de impunere pentru aceste imobile este de 2,787 milioane de lei, iar valoarea la care aceste bunuri pot fi vândute este, probabil, mult mai mică. Față de valoarea totală a datoriei, care cu dobânzi și penalități este de 11,039 milioane lei (peste 110 miliarde lei vechi) contribuția lui nea Gigi este destul de modestă. Dar esențială,că doar nu o să stea omul pentru tot restul vieții îngazdă la hotelul lui nea Gică Savu, nu?

Hop și primarul cu întristarea

Și, din păcătate pentru nea Gigi și simpatizanții săi, golăniile la care bietul om este supus nu se opresc aici. Primarul municipiului Urziceni, Sava Constantin, un mare admirator al celor vii și celor decedați din familia lui nea Gigi, s-a trezit să-i mai ardă bietului om politic o altă scatoalcă de natură fiscală peste conturile și așa pricăjite ale firmelor sale. Profitând de faptul că bancherul nu și-a reevaluat patrimoniul societăților,Sava i-a băgat pe gât o glumiță de vreo 700 de milioane lei cu titlul de impozit pe clădiri. Și l-a băgat și în executare silită, ca să moară “dujmanii” din opoziție. Și nici asta nu e nimic. În calitatea lui de mare fan al Unirii Urziceni, nea Gigi a făcut prostia să se bage în consiliul de administrație al clubului. Din această poziție el a avut parte de campanie electorală căcălău de la Dan Petrescu, dar și de la loazele care au reușit să joace în Liga Campionilor dintr-o eroare regretabilă. Numai că după ce a umflat milioane de euro de la UEFA, echipa de fotbal s-a desființat și a lăsat în urmă datorii la stat de circa 6 milioane de euro. Și cine să răspundă în solidar pentru acest autogol în bugetul statului? Evident și nea Gigi, căruia i s-a atras răspunderea materială în calitate de membru (al consiliului de administrație). Datoria  rezultă din impozitele aferente  drepturilor bănești achitate fotbaliștilor,TVA și alte acareturi. Direcția de Finanțe a executat silit niște turnicheți,că atât a mai apucat. Asociația a contestat creanța la Comisia Fiscală dar acest organism nu s-a pronunțat încă. Din tribune se sugerează că ar fi vorba despre blestemele debitorilor pe persoană fizică. Dracul știe!?

Trei lideri uriași – doi politici și unul spiritual – au contribuit decisiv la înfrângerea comunismului: Ronald Reagan, Margaret Thatcher și papa Ioan Paul al II-lea. Astăzi s-a stins din viață ultimul supraviețuitor, Margaret Thatcher.

Margaret Roberts s-a născut în 1925 în Grantham, un orășel din estul Angliei. Părinții, Alfred și Beatrice, erau metodiști. Viața socială a familiei era strâns legată de parohia căreia îi aparțineau. Familia Roberts lucra în magazinul de băcănie a cărui proprietar era și a locuit în apartamentul aflat deasupra magazinului. Tânăra Margaret a urmat o școală primară locală, iar apoi a fost admisă la Oxford, unde a studiat chimia la Colegiul Somervile (1943 – 1947). L-a avut ca profesor pe Dorothy Hodgkin, un cercetător în domeniul radiografiei cristalografice care a primit premiul Nobel în 1964. Studiul în domeniul științific a avut o influență puternică asupra profilului intelectual al viitorului politician.

Margaret a fost aleasă președinte al asociației studenților conservatori din Oxford și în această calitate s-a întâlnit cu numeroși politicieni proeminenți ai zilei. În 1950 și 1951 a participat la alegerile generale, în calitate de candidat pentru circumscripția Dartford din partea Partidului Conservator. În vărstă de numai 25 de ani, a devenit cunoscută drept cea mai tânără candidată din țară. A pierdut cu ambele ocazii, la scoruri strânse. Adevăratul câștig a constat în experiența pe care a dobândit-o cu ocazia celor două campanii electorale. Contactul cu electoratul muncitoresc din Dartford și problemele ridicate de acesta – penuria de alimente, impozitarea crescută, restricțiile impuse de stat – au contribuit mult la formarea stilului politic matur al viitorului lider conservator, în special comunicarea directă, plină de energie și încredere, concentrată pe problemele care îl frământă pe alegător.

În Dartford l-a cunoscut pe Denis Thatcher, un om de afaceri local. Cei doi s-au căsătorit în 1951. În acest deceniu ea și-a desăvârșit studiile în avocatură, cu specializare în domeniul taxelor și impozitelor. În 1959 a fost aleasă în parlament, ca deputat pentru circumscripția electorală Finchley din nordul Londrei. În deceniul 1960 și-a consolidat poziția de membru cu influență al Partidului Conservator. În 1970, după ce conservatorii au revenit la guvernare sub Edward Heath, i s-a încredințat portofoliul de ministru al educației.

A fost o perioadă dificilă. Radicalizarea studențească, accentuarea virajului către Stânga al universităților și simpatia presei față de această tendință i-au îngreunat activitatea. Guvernul Heath a dezamăgit profund. Cu toate că au câștigat alegerile în baza promisiunilor de revitalizare economică prin reforme de piață și reducerea puterii sindicale, conservatorii lui Heath au executat o politică în sens opus: intervenționismul de stat în economie a crescut la cote nemaiîntâlnite, iar sindicatele și-au impus punctul de vedere în repetate rânduri în privința politicii de prețuri, salarii și dividente. Înfrântă în alegerile generale din 1974, guvernarea Heath a lăsat moștenire o țară măcinată de inflație și conflict social-politic.

În 1975 Margaret Thatcher a candidat pentru poziția de lider al unui partid conservator demoralizat și în derivă. A câștigat la primul tur de scrutin și astfel a devenit prima femeie conducătoare a unui partid politic occidental. Guvernarea laburistă din perioada 1974 – 1979 a fost catastrofală. În 1976 Marea Britanie s-a aflat în pragul falimentului financiar, când prăbușirea lirei sterline a forțat guvernul să negocieze credit de urgență din partea Fondului Monetar Internațional. Epidemia de greve din 1978 – 1979, cauzată de pretențiile sindicatelor, a pus economia pe butuci și a arătat că laburiștii nu au control asupra presupușilor aliați sindicali.

Către sfârșitul deceniului 1970 Marea Britanie era epuizată. Stânga politică și sindicală reușise într-un deceniu să torpileze economia, să învrăjbească clasele sociale și generațiile tinere cu cele vărstnice, iar Londra începuse să semene cu un oraș în cangrenă (deveniseră comun acceptate mirosul și priveliștea maldărelor de gunoaie aruncate în stradă și neridicate de gunoierii ocupați cu grevele, precum și iluminatul stradal transformat în întuneric public de indiferența companiilor de stat care căpușau acest sector). Peste toate trona consensul politic, indiferent de orientarea ideologică, conform căruia declinul britanic era ireversibil, iar singura alternativă realistă consta în administrarea unei decăderi cât se poate de line.

În aceste circumstanțe extrem de neprielnice a devenit Margaret Thatcher prim-ministru în mai 1979. A condus țara timp de 11 ani și a câștigat trei alegeri generale consecutive. Dar, mai important, a reușit ceea ce părea imposibil: pe plan intern nu numai că a stopat declinul, dar politicile ei au generat o renaștere națională, iar pe plan extern a contribuit decisiv la prăbușirea comunismului.

A reformat gradual sistemul de impozitare, reducând povara fiscală a cetățeanului și astfel încurajând investițiile și antreprenoriatul. A privatizat industrii de stat nerentabile, oferind cetățenilor posibilitatea de a deveni acționari, în termeni avantajoși. A stimulat creșterea proprietății imobiliare în rândul populației și prin creșterea numărului de proprietari de locuințe a reușit întărirea și extinderea clasei de mijloc. S-a luptat frontal cu sindicatele, reușind să elimine părghiile lor de șantaj politic și paralizie economică. Războiul din Falkland a demonstrat sovieticilor și diverșilor dictatori din orbita URSS că Occidentul nu s-a moleșit de tot (după Vietnam, incursiunile soldaților cubanezi în Africa, anexarea sovietică de teritorii în Cambodia și Grenada puțini credeau că un lider occidental mai are tăria de a răspunde militar vreunei agresiuni). S-a opus aservirii politice și economice a țării la interesele străine ale Uniunii Europene și de aici i s-a tras sfărșitul carierei politice. Aripa bruxeleză a Partidului Conservator i-a contestat poziția de lider și în noiembrie 1990 i-a fost retras sprijinul politic de către colegii de cabinet. A demisionat pe 28 noiembrie.

Urâtă cu pasiune de stângiști și prea inflexibilă pentru colegii din partid dispuși la compromisuri fundamentale, Margaret Thatcher a lăsat în urma ei o țară schimbată profund. De fapt regăsită în profunzime, după aproape două decenii de derivă, amnezie și dezrădăcinare perpetuate de o clasă politică iresponsabilă. Aceasta e marea ei lecție: nu există declin ireversibil. Articol integral aici http://inliniedreapta.net/lavedere/margaret-thatcher-1925-2013/

În vederea consultării tuturor cetățenilor interesați privind viitoarea Constituție a României, adresez rugămintea oricărei persoane interesate de a-mi transmite propuneri scrise privind viitoarea Constituție, propuneri pe care le voi înainta Forumului Constituțional, pentru a fi studiate și analizate. Aceste propuneri se pot transmite la:

  • la Biroul Parlamentar din Slobozia, Blv. Matei Basarab, bl. MB20, sc.E, parter;
  • la sediul Partidului Social-Democrat Ialomița din str. Mihai Eminescu;
  • la sediul P.S.D. Slobozia din Blv. Chimiei nr.2;
  • fie prin fax la nr. 0243.23.11.24;
  • fie prin email la adresa deputat.marian.neacsu@gmail.com .

Propun, cu această ocazie, tuturor colegilor mei, deputați și senatori în celelalte colegii ale județului Ialomița, să accepte propunerile venite din partea cetățenilor și să le depună la Forumul Constituțional, sub orice formă consideră de cuviință.

Consider că în procesul de elaborare a viitoarei Constituții, este necesară o largă consultare a populației, pentru că actul fundamental al țării reprezintă voința poporului consacrată în scris.

De asemenea, reamintesc faptul că organizațiile civice și persoanele interesate pot depune personal propuneri la Forumul Constituțional.

Se preconizează ca activitatea acestui Forum să se încheie în cursul lunii mai 2013, după prezentarea raportului cu propunerile de revizuire a legii fundamentale către Comisia parlamentară de revizuire a Constituției.

 

Marian Neacșu

 

Deputat