Tuesday, July 29th, 2014

Surse din interiorul PD-L susțin că în ședința de guvern care se derulează la această oră s-a luat decizia înlocuirii din funcție a subprefectului interimar Gheorghe Babagianu cu fostul primar al comunei Sfântul Gheorghe, Mădălin Teculescu. Aceleași surse susțin că Babagianu s-ar mulțumi și cu funcția de șef al Oficiului Prefectural Urziceni, doar pentru a putea sta agățat de administrație până la absolvirea cursurilor de specializare în vederea obținerii calității de înalt funcționar public. El a devenit funcționar public în urma unui concurs ilegal organizat de ANOFM, fiind încadrat pe funcția temporar vacantă de inspector la direcția de mediere a muncii. Babagianu nu îndeplinea condițiile legale de participare la respectivul concurs. Vom reveni cu detalii.


Pe lângă faptul că deține un primar de sorginte PSD ales și reales prin vot democratic, comuna Cosâmbești se mai poate lăuda cu un lac artificial situat în satul cu același nume. Lacul, bun al comunității, este exploatat de firma unui ștab de la Penitenciarul Slobozia încă din anul 2002. De atunci și până în prezent, peștii din lac au fost exploatați sălbatic și în regim nefiscalizat de firma Ameind SRL Slobozia, unde tronează pe post de administrator și asociat unic doamna Ovreiu Elena, soția ștabului penitenciar cu același nume. Cum ar putea doamna Ovreiu să ajungă în custodia instituțională a soțului de la Pușcărie, de mână cu primarul Bogdan Popescu și contabilul Marin Gheorghe, citiți în cele ce urmează.

Cum se bagă râma-n ac

Afacerea ochită de familia Ovreiu viza balta formată la Cosâmbeti prin lucrările de regularizare ale cursului Ialomiței. Din această operațiune a rezultat o mândrețe lac în suprafață de circa 4 hectare, pe care ștabul de la Pușcărie a pus ochii. La data de 29 octombrie 2002, Consiliul Local aprobă o hotărâre cu schepsis prin care primarul să poată da cadou lacul amicului său. Actul normativ este unicat în materie și prevede două chestiuni esențiale. Prima este aceea că lacul se va închiria prin licitație publică, ceea ce este normal într-un stat de drept cum este în România. Ceea ce este anormal este faptul că prin același act se stabilește prețul de închiriere, respectiv 25.000 de lei pe metru pătrat pe an, un preț corect de altfel. Prevederea anulează însă articolul 1 al hotărârii, care spunea că lacul va fi închiriat prin licitație publică. Care licitație nu mai avea sens din moment ce consilierii votaseră și prețul de închiriere. Ultima golănie penală care transpiră din actul supus analizei noastre este taxa de participare la licitație, stabilită la 1.000.000 de lei. Având în vedere prețul stabilit de consilieri, adică 25.000 de lei pe metrul pătrat pe an, pentru cele patru hectare de luciu de apă firma lui Ovreiu datora primăriei Cosâmbești suma de 1 miliard de lei pe an(25.000 lei înmulțit cu 40.000 mp). Asta înseamnă că taxa de participare la eventuala licitație calculată la 10% din valoarea contractului pe un an însemna 100 de milioane și nu 1 milion, cum au calculat oamenii primarului. Concluzia noastră de analiști în ale golăniilor este că HCL în baza căreia primarul susține că s-a închiriat balta ar putea fi făcătură cu caracter retroactiv. Care, la articolul 3, nominalizează și viitorii pușcăriabili care ar urma să ajungă în custodia lui Ovreiu în urma acestei minunate dezvăluiri: primarul Popescu Bogdan și contabilul Marin Gheorghe, cei însărcinați cu ducerea la îndeplinire a sinistrei dar naivei hoții. Pardon, hotărâri a consiliului local! Iată și demonstrația!

hcl.jpg

Picture 2 from 3

Cum face primarul pipi pe Consiliul Local

La data de 22 noiembrie 2002 se încheie contractul cu numărul 20911 prin care este adusă la îndeplinire voința Consiliului Local Cosâmbești. Cu mici paranteze, desigur, că doar și voința primarului trebuia respectată. Astfel, deși Consiliul Local stabilise că prețul de închiriere urma să fie de 25.000 de lei pe metru pătrat pe an, iar așa zisul proces verbal care consemnează rezultatele așa zisei licitații stabilește același preț de închiriere domnul primar Popescu procedează puțin diferit. Conform contractului încheiat de primar și de contabil, firma Ameind primește lacul la incredibilul preț de 26 de lei pe metru pătrat pe lună. Ceea ce înseamnă că Ovreiu urma să plătească nu 1 miliard pe an, cum reieșea din așa zisa licitație, ci doar vreo 12.480.000 de lei. Atenție, vorbim de anul 2002 când suma de 26 de lei nu prea avea cum să fie achitată, neexistând monedă divizionară iar salariul mediu pe economie era de vreo 4,7 milioane de lei. Este, credem noi, timpul pentru un prim bilanț. Dacă este să judecăm după actele pe care le-am obținut de la secretarul CL Cosâmbești, situația este următoarea. Consiliul local decide să închirieze lacul Potcoava cu suma de 25.000 de lei pe metrul pătrat pe an. Dar prin licitație, spun aleșii! Procesul verbal de atribuire a licitației, un document inodor, incolor, insipid și neștampilat acreditează ideea că adjudecarea s-a făcut în favoare firmei doamnei Ovreiu pentru suma stabilită de consilieri. Primarul și contabilul se gândesc să facă o reducere de 98,8% din preț și încheie contractul nu la valoare de 1 miliard pe an, ci la vreo 12,4 milioane. Domnul Ovreiu, de la pușcărie, ar trebui deja să pregătească locuri în celulă pentru cei care i-au făcut această monstruoasă pomană. Dar ar fi nedrept ca doar primarul Popescu și contabilul primăriei să ajungă la Dinamo. Pentru că în linia a doua a funcționărimii din Primăria Cosâmbești mai descoperim niște pușcăriabili numai buni de băgat la beci.

Cronica unei licitații neanunțate

După ce am primit contractul de închiriere al firmei Ameind solicitat domnului primar prin viu grai, ne-a venit ideea să cerem și hotărârea consiliului local care a stat la baza închirierii și documentele licitației aferente. Ideea a bubuit după ce am constatat că respectivul contract de închiriere nu conținea baza legală și era redactat cam pe genunchi. Am primit, după o zi cerută răgaz de doamna secretar, hotărârea CL despre care am discutat mai sus și un set de 3 coli format A4 cu un scris de mână și cu o ștampilă a primăriei care testa că respectiva copie este conformă cu originalul. Din acest document aflăm informații care mai de care mai false. Prima spune că primarul Popescu, în calitate de președinte al comisiei de licitație, informează membrii comisiei că anunțul de licitație a fost publicat în ziarul Tribuna Ialomiței din data de 8 noiembrie 2002. Trebuie menționat că din foile respective am reținut că licitația se referea la închirierea unei suprafețe de 38,74 hectare de teren și a 4 hectare luciu de apă. Am dat fuga la colecția respectivului ziar și am descoperit că anunțul cu pricina nu cuprindea nicio silabă despre închirierea vreunui lac, ci doar despre suprafața de 50 de hectare de teren. Cum terenul nu e lac, rezultă că licitația la care a participat doar doamna Ovreiu a fost o făcătură ilegală ținută pe șestache ca să nu afle nimeni. Documentul nu este ștampilat, iar numele celorlalți doi membrii ai comisiei nu este specificat în clar. În plus nu există antet, dată și număr de înregistrare, ceea ce ne induce ideea unui fals grosolan. Care nu este exclus să fi fost făcut după ce am solicitat documente suplimentare de la primărie, ca acoperire pentru contractul încheiat de primar după ureche cu firma Ameind. Oricum am da-o, afacerea iese prost pentru oamenii primăriei. Dacă documentul de licitație este corect, atunci sunt așteptați la pușcărie primarul și contabilul pentru că au încheiat un contract sub valoarea stabilită prin licitație. Dacă documentul e făcătură, la pușcărie va merge și doamna secretar, deoarece a falsificat greșit niște documente pentru a acoperi un contract ilegal încheiat de primar cu firma doamnei Ovreiu.

Ameind, o firmă de zero lei și zero bani

Dacă ar fi să judecăm după cifrele de pe site-ul Ministerului de Finanțe, doamna Ovreiu ar avea toate șansele să primească un pat la locul de muncă al domnului cu același nume. Asta pentru că în perioada 2004-2007 firma A meidn SRL raportează cifra 0 lei cifră de afaceri, 0 lei venituri și 0 angajați. Creată în octombrie 2002, cu doar două săptămâni înainte de aprobarea dată de CL Cosâmbești pentru închirierea lacului Potcoava, firma patronată de doamna Ovreiu are ca obiect de activitate acvacultura în ape dulci. Judecând după mărturiile oamenilor din zonă, firma a derulat acvacultura în ape tulburi. Pescarii din zonă susțin că în perioada 2006-2007 taxa percepută de firmă era de 600.000 de lei pe zi iar în perioada 2008-2009 de 250.000 de lei pe zi. Judecând după cifrele raportate la fisc și după declarațiile oamenilor, pentru banii încasați nu s-au eliberat bonuri, ceea ce echivalează cu o minunată evaziune fiscală. La care se adaugă munca la negru practicată de încasatorii de pe baltă schimbați mai des ca șosetele. La data de 27 mai 2009 firma și-a suspendat activitatea, potrivit Registrului Comerțului, numai că la data de 27 iunie 2009, un anume Sorin solicita împreună cu doamna Ovreiu o taxă de la niște pescari din București aflați pe baltă. Același lucru s-a întâmplat și pe data de 6 iunie, când același salariat a încasat taxă de la pescari. Probabil deși oprită din activitatea pe care n-a avut-o, firma a mai mișcat nițel, din inerție. Culmea este că deși fantomaticul contract de închiriere al bălții are valabilitate 15 ani iar chiriașul și-a oprit activitatea, consiliul local nu s-a obosit să rezilieze documentul fabricat de primarul Popescu. Care ridică din umeri și susține că secretara consiliului local știe totul despre această afacere. Miroase a spălat pe mâini de la o poștă. Cu toate acestea, unele mâini chiar nu se pot spăla de mizeria acestei afaceri asupra căreia vom reveni.

 

Aşteptată pentru marţi, nominalizarea fostului primar Mădălin Teculescu în funcţia de subprefect al judeţului Ialomiţa s-a amânat fără vreo explicaţie. Anunţul făcut de conducerea PD-L Ialomiţa a creat multă agitaţie în tabăra deputatului Tinel Gheorghe, cel care a reuşit în timp record să facă din Babagianu funcţionar public în urma unui concurs ilegal organizat de ANOFM şi apoi subprefect. Sigur de nominalizare, Teculescu şi-a dat demisia din funcţia de primar al comunei Sfâtul Gheorghe devenind în urma unei dispoziţii dată tot de el şef al poliţiei comunitare din comună. Deşi numirea sa era dată ca sigură în şedinţa de guvern de marţi, acest fapt nu s-a întâmplat, deşi manevra are girul ministrului Vasile Blaga. Agitaţia a fost maximă şi în tabăra lui Babagianu, acesta fiind admis în programul de formare pentru înalţii funcţionari publici. Cam ce tip de concurs s-a dat pentru asta nu este greu de intuit având în vedere că absolut toţi politrucii au reuşit să-l treacă. O nouă rundă în disputa dintre taberele din PD-L este de aşteptat să se consume săptămâna viitoare, când se speră la introducerea pe ordinea de zi s şedinţei de guvern a hotărârii prin care Teculescu va fi numit în funcţia de subprefect.

De două zile locuitorii municipiului Slobozia au la robinete apă din sursa subterană. În cursul zilei de ieri au existat probleme cu presiunea în reţea datorate punerii în funcţiune a unuia din bazine. Astăzi, după refacerea stocurilor, alimentarea cu apă va intra în normal, după cum ne-a declarat directorul SC Urban SA, domnul Valentin Cilibeanu. Deşi toate problemele de ordin tehnic au fost depăşite, apa furnizată are o uşoară tentă gălbuie, fapt ce a generat o oarecare panică printre locuitorii Sloboziei. Oamenii ezită să folosească apa pentru prepararea hranei fapt care a condus la creştere vânzării de apă plată. Potrivit doamnei inginer Aurica Manolache, chimist la laboratorul Urban, culoarea apei este situată în limite acceptabile. Analizele certificate şi de Institutul Naţional de Sănătate Publică indică faptul că apa este bună pentru consum, calitatea acesteia fiind monitorizată permanent în conformitate cu cerinţele impuse prin autorizaţia de funcţionare. Nimeni nu a putut explica însă de ce apa are tenta gălbuie dar judecând după culoare şi după gustul sesizabil de clor cauza ar putea fi clorinarea excesivă.

 

Concubinajul păgubos dintre furnizorul de apă al municipiului Slobozia şi municipalitate reprezintă o afacere cu peste 50.000 de păgubiţi. Este vorba despre cetăţenii Sloboziei cărora Urban SA, societatea patronată de Consiliul Local Slobozia le-au umflat ani întregi facturile de apă şi le-a facturat frigul din apartamente la preţ subvenţionat dar stabilit din burtă. La celălat capăt al ţepii formidabile încasate de locuitorii municipiului regăsim o afacere soldat cu pierderea unei instalaţii de alimenatre cu apă oferită cadou de guvern, instalaţie înregistrată în evidenţele contabile ale Amonil drept materiale consumabile şi vândută pe bucaţi în beneficiul unor băieţi deştepţi veniţi cu privatizarea din tenebrele UTC-ului. Din 1995, când Amonil a fost cumpărată de fantomaticul grup Eurocolumna, care avea sediul într-o căsuţă poştală, şi până în zilele noastre atât oamenii micului utecist Marius Ţărlea, cât şi politicienii care au călărit administraţia publică locală au tras cât au putut pe buzunarul public şi pe cel al bietului contribuabil. Amonil s-a făcut că furnizează servicii fără se ceară plata promptă a facturilor şi a câştigat la două capete. Pănă prin 1998 a obţinut gaz de la stat fără să îşi plătească datoriile la furnizor. În plus, gazul pentru populaţie era plătit la jumătate de preţ, chit că pentru a furniza căldură populaţiei, oamenii de la Amonil nu ardeau nici un metru cub de gaz. Pentru generezotitatea extraordinară de a păsui Urban la plata facturilor, bişniţarii din spatele Amonil şi-au câştigat bunăvoinţa politicienilor. În primul rând că o populaţie care nu era presată să-şi achite facturile vota cu politrucul care îi asigura iluzia acestui serviciu gratuit. In al doilea rând, băeţii de la Amonil ştiau tabla impărţirii foarte bine. De exemplu, în anul 2000, când în urma unui scandal cu primăria s-a descoperit escrocheria cu gazul metan subvenţionat, unul dintre oamenii de frunte ai PSD a devenit brusc distribuitor de otrăvuri de la Amonil. La schimb, numicipalitatea nu a mai sesizat niociodată Parchetul cu privirea la o ţeapă de 2 milioane de dolari pe care firma lui Ţîrlea ne-o trăsese cu nesimţire. Cam aşa au mers lucrurile aproape un deceniu. Între timp Amonil a trecut în labele altor investitori de portofoliu, dosiţi în paradisuri fiscale. Iar între primăria condusă de un alt primar fără datorii la sitemul ticăloşit şi micul cartel al şmecherilor de la Amonil s-a pornit un război în toată regula. La care nu putem să nu contribuim şi noi, măcar cu nişte informaţii. În primul episod ne vom referi la două afaceri importante care s-au soldat cu prejudicii interesante în portofelul nostru de contribuabili.

Tun cu instalaţia de alimentare cu apă

Societate comercială de referinţă în domeniul industriei chimice, Amonil SA Slobozia a fost privatizata in primul semestru al anului 1995. FPS-ul condus atunci de Emil Dima a executat o vinzare ca la carte, oferind pe tava societatea grupului Eurocolumna patronat de catre omul de afaceri Marius Tirlea. La acea vreme, imperiul Eurocolumna cuprindea Banca Columna, creatie a fostului sef al SRI Virgil Magureanu, precum si o serie de societati din domeniul industriei chimice, cumparate de la FPS prin intermediul SC Eurotrading Chemical, componenta si ea a imperiului Columna. Este vorba despre combinatele chimice de la Tirgu-Mures, Slobozia si Turnu Magurele, intrate in marea familie a obscurei societati. La un moment dat, s-a considerat ca achizitiile respective au adus Eurotrading monopol asupra industriei chimice. Din acest motiv, dar si pentru ca Tirlea & co. nu au reusit sa-si achite datoriile catre FPS, Eurotrading a ramas doar cu Amonil SA Slobozia.

La Slobozia, cadourile costa

In luna aprilie 1990, Ministerul Economiei Nationale emite Ordinul 25 prin care, si in conformitate cu Legea 28/1990 privind desfasurarea investitiilor, face un cadou municipiului Slobozia. Prin respectivul act, ministerul trecea in proprietatea comunitatii lucrarile de investitii si utilajele aferente obiectivului “alimentare cu apa”. Aceasta instalatie era parte componenta din proiectul de dezvoltare al Combinatului Chimic Slobozia, proiect care a fost abandonat din lipsa de fonduri. Costurile estimate ale retelei de captare si transport a apei de la Dunare se ridicau la vremea respectiva la suma de 114,5 milioane de lei, iar lucrarile erau deja demarate.Investitia a trecut gratuit in proprietatea comunitatii, fiind preluata in calitate de antreprenor general de catre Intreprinderea de Gospodarire Locativa Ialomita, botezata ulterior RAGCL, actualmente SC Urban SA. Noul beneficiar al lucrarii  a”uitat” insa sa intocmeasca documente de predare-primire. Timp de trei ani s-a lucrat fara nici un fel de evidenta. In anul 1993, Primaria Slobozia preia acest obiectiv in proprietate. Un an mai tirziu, cind s-a ajuns la construirea statiei de captare, primaria a solicitat conducerii Amonil utilajele necesare, care-i apartineau de drept si care ramasesera in “custodia” respectivei societati. Amonil refuza  sa cedeze gratuit utilajele, mizind pe lipsa actelor de proprietate. Legata de miini, primaria accepta sa cumpere ceea ce ii apartinea de drept. Investitia se derula cu bani de la bugetul central, iar necheltuirea fondurilor pina la sfirsitul anului aducea cu sine pierderea acestora.

Directorul Ion Hanaru vinde blana ursului din padure pe bani buni

La vremea respectiva ca si acum, directorul Amonil era Ion Hanaru politician de prim rang al PSD, om care a ocupat inclusiv funcţia de vuicepreşedinte al Consiliului Judeţean Ialomiţa şi care a condus combinatul chimic în perioada comunistă.. Pentru utilajele necesare instalatiei de captare  a apei, respectiv niste motoare electrice si citeva celule, Ion Hanaru a pretins bani. Primarul de atunci, Ioan Pinter, sustinea ca, sub presiune, a lansat comanda Amonil-ului pentru utilajele respective, sperind ca atunci cind va gasi hirtiile care atestau dreptul de proprietate al comunitatii problemele se vor rezolva. Numai ca lucrurile n-au decurs asa. Amonil a emis catre primarie facturi in valoare de 468 milioane lei. Primaria a refuzat sa achite, partile ajungind in instanta. Instantele au dat cistig de cauza Amonil, luind in considerare comanda lansata de primarie drept un contract comercial neonorat. In acest fel aproape o jumatate de miliard de lei a intrat din buzunarul public in buzunarul SC Amonil SA.  Ajunsa la fundul sacului, Amonil nu a mai avut ce preda. Primaria a solicitat judecatoriei sa execute silit Amonil in baza ordinului 25/25.04.1990 al Ministerului Economiei Nationale, hirtie descoperita de functionarii primariei undeva in arhiva BRD, banca prin care se finantase investitia respectiva. Amonil s-a opus la executare, cele doua parti ajungind din nou in instanta. Desi Primaria Slobozia a cistigat, finalizarea investitiei nu s-a realizat. Alimentarea cu apa a orasului nu se poate face in ciuda sumelor mari investite, iar Amonil SA nu justifica utilaje in valoare de 3,8 miliarde lei, suma actualizata la nivelul anului 2000.

Utilaje in valoare de 3,8 miliarde de lei s-au evaporat din ograda Amonil

La data de 23 iunie 1999, Curtea de Apel Bucuresti, prin decizia civila nr. 1400 respinge contestatia la executare silita formulata de Amonil la data de 18 martie 1998. In luna august a acestui an, o comisie formata din reprezentanti ai primariei si Amonil inventariaza situatia obiectivului de investitii pentru a se stabili cu exactitate ce utilaje s-au predat si ce urmeaza sa mai primeasca primaria. Conform inventarului comisiei, utilajele pe care Amonil trebuia sa le predea valorau, in 1990, 14,4 milioane de lei. Pina la data efectuarii inventarului fusesera predate utilaje in valoare de 9,5 milioane de lei. Pentru ceea ce nu s-a mai putut restitui, primaria solicita despagubirea in bani. Utilajele disparute valorau  3,89 miliarde de lei.

Utilaje inregistrate ca materiale consumabile

La data de 8.05.1998, Directia Controlului Financiar de Stat a verificat modul in care Amonil a inregistrat in evidentele contabile investitia “Dezvoltare si Alimentare cu Apa a Municipiului Slobozia”. S-a stabilit ca in perioada 1990-1993 utilajele respective au fost inregistrate in conturile “Utilaje in depozit” respectiv “Materiale si utilaje pentru investitii”. Incepind cu 1.01.1994 utilajele au trecut in mod inexplicabil in contul “Materiale consumabile”. Mai exact spus, utilaje in valoare de citeva miliarde au fost asimilate cu pixuri, coli de scris, garnituri sau suruburi. S-a mai constatat ca societatea nu a inregistrat in actele contabile decizia 25/1990 a Ministerului Economiei Nationale si nu a putut prezenta la control documentele de predare-primire a investitiei respective. In ciuda faptului ca s-au constatat mari nereguli, organul de control nu ia nici un fel de masura si nici nu se sesizeaza organele de cercetare penala.

Afacerea GAZUL

Vinerea iernii în anul 2001 a reprezentat pentru mai bine de jumatate din locuitorii municipiului Slobozia un cosmar. Mai bine de 8.000 de apartamente din oras, racordate la vremea respectivă la reteaua de termoficare alimentata cu agent termic de la SC Amonil SA Slobozia, nu au avut caldura.Ca in fiecare iarna de citiva ani incoace, producatorul de energie termica invoca lipsa gazului metan si datoriile mari pe care le are de incasat de la SC Urban SA. Razboiul surd dintre Amonil si Urban (fosta regie comunala) a dat la iveala un scandal de proportii. Primaria Sloboziei si Urban acuza Amonil ca nu justifica 48,6 milioane metri cubi de gaz metan achizitionat la pret pentru populatie care nu a mai ajuns in caloriferele oamenilor. Valoarea prejudiciului creat astfel slobozenilor si statului de catre societatea grupului Eurocolumna se ridica, in numai patru ani si jumatate, la peste doua milioane de dolari.

Lungul drum al gazului catre calorifere

Pina în 1999, societatile de gospodarire comunala solicitau Inspectoratului National de Gaze cota necesara pentru incalzirea pe timp de iarna. Acolo unde agentul termic este produs de combinate sau alti agenti economici, gazul metan este livrat direct acestora, urmind ca respectivele cantitati folosite pentru producerea agentului termic sa fie facturate de Distrigaz la pret special pentru populatie. Producatorul achita contravaloarea si isi incasa pretul pe gigacaloria livrata de la societatile de gospodarire comunala.La sfirsitul anului trecut, procedura s-a modificat. Producatorii de agent termic isi cereau cota de gaz metan, inclusiv cantitatea necesara pentru incalzirea locuintelor populatiei. Societatile de gospodarire comunala contabilizau cantitatea de energie termica primita si confirmau societatii Distrigaz cantitatile de gaz folosite de producatori pentru acest scop, cantitati ce urmau sa fie facturate la pret pentru populatie. De mentionat este faptul ca in cazul cotelor de gaz folosite pentru populatie Distrigaz nu percepe plati anticipate, asa cum se intimpla pentru cotele agentilor economici.

Momentul adevarului

La data de 5 mai 2000, in urma unor negocieri intre Urban, Amonil si Distrigaz Sud Bucuresti, se gaseste o solutie pentru compensarea datoriilor mari care se inregistrau la plata gazului metan.Amonil avea de achitat catre Distrigaz suma de 92,2 miliarde si avea de incasat de la Urban 29,8 miliarde. S-a stabilit astfel ca Urban sa isi asume fata de Distrigaz plata sumei datorate catre Amonil, astfel incit producatorul sa isi poata diminua restantele si sa poata primi gazul necesar procesului de productie. Cele doua societati incheie acorduri separate de reesalonare a datoriilor restante si penalitatilor, luindu-si angajamentul sa achite facturile curente. Lucrurile intra cit de cit in normal pina in luna septembrie cind, din cauza unor neintelegeri intre Amonil si Urban, Slobozia ramine aproape doua saptamini fara apa calda. Cum incidentul se petrece in plina campanie electorala, se ajunge in cele din urma la o solutie de compromis. Numai ca tensiunile reapar in luna noiembrie, cind Urban SA si Primaria Slobozia a refuzat sa achite contravaloarea energiei termice livrate orasului de Amonil, invocind lipsa parametrilor ceruti de consumatori pentru sezonul rece. In loc sa asigure 30-31 Gcal/ora, Amonil a livrat populatiei numai 10-11 Gcal/ora, cantitate insuficienta pentru incalzire. Amonil sustine ca nu a putut livra mai mult din cauza lipsei gazului metan, acuzind Urban ca nu si-a respectat angajamentele de plata catre Distrigaz, fapt ce a condus la nealocarea cotei de gaz pentru populatie.Primaria Slobozia si Urban sustineau ca, dimpotriva, datoriile sint achitate, dar ca Amonil nu are inca un grafic de plata a penalitatilor de peste 115 miliarde de lei catre Distrigaz. Municipalitatea spune ca, la data de 16.11.2000, Distrigaz a aprobat cota de 4,5 milioane metri cubi de gaz pentru incalzirea locuintelor.

Doua milioane de dolari evaporate din conductele AMONIL

In urma unor calcule facute de specialistii din cadrul SC Urban SA, s-a ajuns la concluzia ca Amonil nu poate justifica o cantitate mare de gaz sebventionat facturata, chipurile, pentru producerea de energie termica ce nu a ajuns in caloriferele cetatenilor. Calculul a avut la baza faptul ca pentru producerea unei Gcal. sint necesari 140 metri cubi de gaz conform normelor aprobate de Oficiul Concurentei. In perioada iulie 1995 – decembrie 1999, Amonil a facturat un consum de gaz pentru incalzire de 137.873.000 metri cubi. Pentru energia termica livrata efectiv populatiei s-au consumat doar 89.217.840 metri cubi de gaz.Asa cum rezulta din acest calcul, o cantitate de 48.655.160 metri cubi de gaz subventionat a fost facturata in plus. Luindu-se in considerare ca diferenta de pret dintre gazul pentru industrie si gazul pentru populatie este de aproape 50 USD la 1.000 metri cubi, rezulta ca, in perioada luata ca referinta, bugetul de stat a fost  prejudiciat cu circa 2,4 milioane de dolari. Specialistii sustin ca la aceasta situatie s-a ajuns pentru ca in aceasta perioada nu s-au facut niciodata verificari cu privire la cantitatea de gaz folosita efectiv pentru incalzire de catre producatori, care au raportat consumuri de gaz umflate.

Un parastas cu dar

Scandalurile despre care am amintit au apărut în presă în iarna anului 2001. Acum 7 ani publicarea lor nu a lăsat nici un fel de urmări. Cei care erau blogaţi să vadă s-au întors cu spatele. Politiciernii din PSD, proaspăt reveniţi la putere au transformat aceste subiecte în bani, preferând şantajul grosolan şi umflarea conturilor. Relaţia incorectă dintre municipalitate şi Amonil s-a perpetuat. Sigurul care a avut tupeul să rupă tăcerea a fost primarul Gabi Ionaşcu, un om pe care băieţii nu-l agăţaseră cu nimic. Inflexibilitatea primarului a atras multe reacţii de la Amonil. Stresaţi de faptul că fostul primar a încercat să dizolve datornicul Urban, cei de la Amonil au introdus în istanţă o acţiune prin care solicită ca datoria de peste 150 de miliarde de lei pe care o au de recuperat de la Urban să le fie plătită de Consiliul Local Slobozia. Cum s-a obţinut această aberantă hotărâre judecătoarească nu se ştie. Nici Ionaşcu nu a stat cu mîinile în sân, solicitănd tot în instanţă recuperarea cobntravalorii utilajelor de la istalaţie de alimentare cu apă pe care primăria le-a plătit deşi îi aparţineau, plus contravaloarea utilajelor topite în decor sub domnia lui Hanaru. Teoretic, la 7 ani de la îngroparea scandalurilor ar trebui să le organizăm un parastas. Nu înainte însă de a le aduce în actualitate, pe fondul relaţiilor tensionate dintre primărie şi furnizorul de servicii.

 

 

Preşedintele jucător a făcut primul pui, deputatul jucător, şi eu, Tinel Gheorghe, sunt un deputat jucător”. Despre un om care face astfel de afirmaţii tembele poţi să ştii foarte multe. Sau foarte puţine. Resorturile interne care declanşează periodic hemoragia verbală a acestui umanoid bugetar rezultat ca efect al unui sistem de vor uninominal gândit de un creier neted sunt oricum în competenţa specialiştilor în neuro. De competenţa noastră rămâne doar dezvăluirea prostiei ca argument pentru ocuparea unei funcţii publice. De multe ori, singurul. Iar bietul deputat uninominal Tinel ne oferă periodic astfel de argumente de care avem nevoie să ne susţinem teoria potrivit căreia politica e o troacă iar politicienii nişte abonaţi ai ei.

 

Tinel ,avocatul cămătarilor şi al hârciogilor de pădure

Ieşit din tenebrele Ministerului Agriculturi unde a activat pe post de vierme de mătase fătat de ministrul Flutur, Tinel Gheorghe a ars toate etapele pe care un neica nimeni de rând trebuie să le urmeze pentru a accede la masa ciolanelor. După ce şi-a făcut nevasta notar din funcţionar şi conturile au început să i se umple văzând cu ochii, model Băsescian pur de altfel, Tinel a ajuns pe lista de candidaţi a PD-L pentru Camera Derutaţilor. Şi s-a ales prin ricoşeu în forul legislativ, fapt ce i-a creat convingerea că ar avea cumva valoare şi că el ar reprezenta nişte cetăţeni din Ialomiţa. De când a ajuns deputat, Tinel a făcut nimic pentru judeţ. Deputatul jucător avortat de Băsescu n-a mişcat un deget, preferând jocul la offside prin care vrea să preia conducerea PD-L Ialomiţa, organizaţie aflată în derivă maximă. Singurele lui acţiuni concrete au fost două. A făcut cărare la Regia Pădurilor încercând să-l protejeze pe pădurarul Nicu Tudor, de la Groasa, prins cu mâţa în sac de câteva controale succesive şi cercetat de Parchet în mai multe dosare penale. Acţiunile deputatului jucător sunt la limita traficului de influenţă pe care-l derulează cu disperare deoarece pădurarul penal este şi consilier PD-L şi ar da cam rău ca unul din susţinătorii săi să ajungă la mititica. Cea de-a doua acţiune a deputatului jucător are legătură cu promovarea lui Babagianu, cunoscut pentru operaţiunile financiare nebancare purtătoare de dobândă care au lăsat mulţi fraieri în stradă. Pe filiere necunoscute, deputatul jucător a reuşit să-l facă pe Babagianu funcţionar public la apelul de seară, în urma unui concurs trucat derulat la ANOFM. Din postura de rezervă pe un post temporar liber, Dobândă a ajuns subprefect interimar cu încălcarea tuturor legilor posibile şi imposibile. Aşa s-a cimentat o relaţie solidă între aceşti doi intelectuali de clasă medie din politica Ialomiţeană.

Manual de pupat în cur miniştrii

Acum, la ceas de restriște, când Blaga a constatat că un personaj ca Babagianu nu are ce căuta într-o funcţie publică şi este pe cale de a-i rezilia contractul de joc înainte de termen, Tinel a intrat în panică. Împreună cu gaşca de bişniţari aflaţi în spatele acestei numiri, deputatul jucător face un pressing pe tot terenul pentru a-l salva pe Dobândă din ambuscada pusă la cale de Blaga. Ca de obicei, Tinel a ieşit public la bătaie într-un ziar local, acelaşi, demarând atacul cu o limbă pe dosul ministerial al Buldogului. Vrăjeala are rolul de a-l schimba pe tartorul de la centru la idei şi de a crea premisele negocierii. Limba i se mută în cadrul aceluiaşi interviu pe dosul lui Babagianu sub forma unei propoziţii halucinante: “Dacă Babagianu va fi schimbat înseamnă că nu a convenit cuiva că la Urziceni se face politică”! Că la Urziceni s-a făcut camătă şi nu politică o demonstrează scorul de la alegerile locale, unde Dobândă a luat-o în freză ca la balamuc, pentru a doua oară, de la acelaşi om uşor de demolat de un candidat fezabil. Spumele de la gura deputatului jucător se preling într-o ultimă consideraţie ce trădează şorici gros şi creier de bibilică: “Dacă nici scorul nu contează în politică, mă întreb ce mai contează”. Răspunsul este simplu. Contează tot ceea ce gaşca din spatele deputatului jucător nu are: competenţă şi realizări profesionale, moralitate, inteligenţă, bun simţ şi simţ civic. Scorul electoral este doar o consecinţă a acestor calităţi. Altfel, votul nu este altceva decât un râgâit după doi mici şi-o bere. O simplă comparaţie între Teculescu, noul subprefect, şi Babagianu spune tot despre ideile politice ale deputatului jucător. Iar concluzia este una singură. Cine se aseamănă, se adună!

PS. De mai bine de două săptămâni încercăm să-l intervievăm pe deputatul jucător. După ce iniţial a acceptat, n-a mai fost de găsit la telefon. Nu ştim dacă de frica prostiilor pe care le-ar fi putut debita în cadrul unui interviu neregizat sau doar pentru că pur şi simplu nu are ce să spună. Credem că ambele variante sunt corecte.

Blocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor vacante din instituţiile bugetare creează probleme insurmontabile pentru primăriile din Ialomiţa. La primăria Perieţi, situaţia generată de pensionarea contabilei şi secretarului consiliului local nu are ieşire deşi OUG 34 care împiedică organizarea unui concurs are portiţe legale. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici refuză să avizeze concursul fără de care cele două posturi nu pot fi ocupate. Consiliul Judeţean recomandă primăriei să angajeze o firmă care să presteze servicii de contabilitate!

Criză de personal la Perieţi

Pensionarea contabilei şi a secretarei Consiliului Local pune primăria în imposibilitate de a funcţiona. Încercarea primarului Elena Cristea de a organiza un concurs a eşuat deoarece Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici refuză să îşi dea avizul fără de care concursul nu se poate organiza. Motivul este articolul 22 al OUG 34/2009 care prevede că se suspendă ocuparea posturilor vacante din autorităţile şi instituţiile publice a căror finanţare se asigură de la bugetul de stat sau bugetele locale. În lipsa concursului, primarul refuză să se strecoare pe portiţa lăsată în lege prin care, în cazuri justificate, poate angaja pe propria-i răspundere un procent de până la 15% din totalul posturilor ce se vor vacanta după data de 14 aprilie 2009 în condiţiile în care cheltuielile de personal astfel angajate se încadrează în bugetul aprobat. Refuzul primarului este justificat în condiţiile în care legea 188 privind statutul funcţionarilor publici prevede că funcţiile publice se pot ocupa doar prin concurs. Într-o adresă de răspuns, Prefectura sugerează primarului să apeleze la transfer, detaşare sau redistribuire, modalităţi prevăzute de asemenea de Legea 188. Din păcate în cadrul primăriei nu există personal calificat iar delegările de atribuţii operate de primar către persoane necorespunzătoare din punct de vedere al studiilor nu reprezintă decât o soluţie pe termen scurt. Nici detaşarea nu este o soluţie pentru că este greu de crezut că vreo instituţie se poate dispensa de un funcţionar care să şi fie de acord să activeze la Perieţi.

Consiliul Judeţean bate câmpii!

În disperare de cauză, primarul Elena Cristea a apelat la Consiliul Judeţean de la care a cerut sprijin şi asistenţă de specialitate. Instituţia, prin vocea autorizată a preşedintelui Ciupercă, se declară de acord să acorde asistenţă pe domeniul juridic, dar numai punctual şi pentru problemele ce nu pot fi rezolvate cu ajutorul funcţionarilor din primărie. Pentru problema contabilităţii instituţiei, CJI a oferit o soluţie halucinantă! Primăria este sfătuită să îşi caute o firmă specializată sau o persoană fizică autorizată, soluţie care s-ar încadra în prevederile legii contabilităţii. Nu ştim câte firme au expertiză în domeniul contabilităţii instituţiilor bugetare, dar persoane competente se găsesc pe sprânceană la Camera de Conturi sau la Direcţia de Finanţe. Care pe lângă servicii ar oferi şi protecţie la o adică.

Un proiect de hotărâre ce se va afla pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local din data de 30 iunie propune înfiinţarea unui cartier rezidenţial în zona industrială a oraşului. Iniţiativa aparţine unui grup de proprietari din zonă, care vor să legalizeze astfel locuinţele individuale construite la adăpostul unor anexe ale unor exploataţii agricole. Terenurile situate în zona Lactilrom au fost atribuite în special bugetarilor din primăria Slobozia, din Prefectură sau Consiliul Judeţean şi aveau iniţial destinaţia de terenuri agricole. Prin înfiinţarea unui cartier rezidenţial în zonă, firmele care şi-au amplasat acolo unităţi productive vor fi obligate să se conformeze unor reguli mai stricte de mediu. Altele, cum ar fi o fermă de vaci care funcţionează exact lângă proprietate domnului arhitect Ion Vede vor putea ajunge la desfiinţare.

Lactilrom, paradisul bugetarilor pasionaţi de agricultură

Terenurile din zona Lactilrom au fost împărţite după 1990 în special bugetarilor. Deşi Slobozia a avut probleme cu asigurarea suprafeţelor pentru reconstituirea dreptului de proprietate, administraţia acelor vremuri a preferat să înceapă punerea în posesie făcând constituiri de care au beneficiat bugetarii din instituţiile implicate în aplicarea legilor proprietăţii. Parcelele împărţite în loturi de până la 5000 de metri au fost acordate în baza prevederilor legii 18 care se refereau la ajutorarea foştilor membrii cooperatori prin darea în folosinţă a unor terenuri agricole. De fapt, zona în care bugetarii au fost puşi în posesie era zonă agricolă, aflată la un moment dat în extravilanul localităţii. Ulterior, pe tăcute, zona a fost trecută în intravilan iar pe zonele unde altă dată creşteau legume au apărut şi case. Prima a fost a arhitectului Ion Vede, care a demarat construcţia încă din vremea în care funcţiona ca secretar general al Prefecturii. Pentru a putea construi, Vede a solicitat certificat de urbanism pentru anexă exploataţie agricolă. Care exploataţie agricolă era de fapt o mică pădure plantată în jurul viitoarei case. Pe drumul deschis de Vede a păşit apoi fostul consilier local şi fost director al Colegiului Mihai Viteazul Dumitru Costică, care şi-a finalizat de curând o casă şi primarul Gabi Ionaşcu, a cărui vilă se află în construcţie. Cum zona respectivă este prevăzută în Planul Urbanistic General ca zonă industrială, a apărut în vecinătatea exploataţiei dendrologice a domnului Vede o fermă de vaci care funcţionează cu toate aprobările legale. Şi pe care domnul arhitect o vrea dusă din vecinătatea proprietăţii domniei sale, pe motiv că-i deranjează confortul de fermier. Planul urbanistic a fost prezentat în campania electorală din 2008 de către Maria Petre, în calitate de candidat la primărie. Preluat de domnul Vede, proiectul poate fi pus în practică chiar pe mâna celui care l-a contestat vehement. Adică a primarului Gabi Ionaşcu, viitor locuitor în cartierul rezidenţial din zona industrială.

3-1 pentru imobiliari la comisia de urbanism

Singurul consilier care s-a opus proiectului este Dumitru Catargiu, inspector la Inspectoratul pentru Siguranţa în Construcţii şi membru PNL. Catargiu spune că prin Planul Urbanistic General s-a stabilit că terenul din zonă este destinat pentru exploataţii agricole şi prestări de servicii şi că cei care au încălcat PUG-ul sunt cei care şi-au construit locuinţe prin diverse artificii. Catargiu spune că de-a lungul timpului au existat numeroase intervenţii pentru desfiinţarea exploataţiilor agricole din zonă şi crede că acest proiect este doar o continuare a acelor demersuri. În opinia sa acest PUZ are misiunea de a rezolva nişte interese punctuale şi că nu se va respecta până la final aşa cum nu s-au respectat celelalte planuri votate anterior de către consiliul local. El spune că noxele de la industrie şi zgomotele vor crea disconfort viitorilor locatari şi că nu îşi închipuie cum aceştia vor reuşi să elimine toate capacităţile de producţie care funcţionează legal în zonă. O altă problemă identificată de domnul consilier este aceea că proprietarii vor fi nevoiţi să cedeze suprafeţe de teren pentru utilităţi şi reţeaua de drumuri iar acest lucru va fi greu de făcut. Consilierul PNL susţine că a votat împotriva acestui proiect pentru că el nu vine să rezolve o problemă ci să legalizeze construcţii ridicate ilegal şi aprobate tacit de către autorităţi. Din cei patru membrii ai comisiei de urbanism prezenţi la şedinţă, trei au votat în favoarea proiectului. Este vorba despre consilierii Constantinescu, Sărăcăceanu şi Jaga, cel puţin unul dintre aceştia fiind interesat direct în acest proiect deoarece deţine teren în zonă.

Primarul consideră proiectul legitim

Primarul Gabi Ionaşcu consideră că PUZ-ul elaborat de domnul arhitect Vede este expresia dorinţei legitime a proprietarilor din zonă a dea decide ce fac cu terenul lor. Funcţiunile terenurilor nu se influenţează reciproc, susţine primarul, care afirmă că agenţii economici de acolo  au programe de mediu care le permit să funcţioneze fără să creeze probleme viitorilor locuitori ai zonei rezidenţiale. Primarul admite totuşi că exploataţiile agricole trebuie mutate din vecinătatea cartierului rezidenţial şi că dezvoltările industriale trebuie să se facă în afara zonelor de locuit. Totuşi Ionaşcu spune că nu crede că vor fi probleme şi că unităţile economice vor trăi în zonă cum au trăit şi până acum. Pentru a veni în sprijinul locuitorilor din viitorul cartier rezidenţial, primarul spune că va extinde reţeaua de utilităţi de pe strada Filaturii şi pe strada paralelă, care acum este drum de exploatare. În calitate de proprietar de teren în viitorul cartier rezidenţial, Ionaşcu spune că nu ştie ce va face cu terenul pe care şi-a construit deja casa.

 

PUZ fără avize

Experţii în urbanism consultaţi de noi spun că proiectul este util anumitor persoane care au avut proasta inspiraţie să îşi construiască ilegal locuinţe pe terenuri cu folosinţă agricolă. Sursele noastre spun că PUZ-ul ce se va afla pe masa consilierilor nu are nici un fel de aviz şi că există riscul ca, aprobat fiind de consilieri, să nu poată fi pus în operă deoarece nu se vor obţine autorizaţiile ulterioare. Era necesar un aviz de la Electrica, având în vedere că în zonă este o reţea de 20 de kilovolţi în preajma căreia nu se poate construi. De asemenea, susţin sursele noastre, se impunea un aviz de mediu care să ţină seamă de impactul pe care-l va avea viitorul cartier rezidenţial. În opinia experţilor un Plan Urbanistic Zonal poate modifica un Plan Urbanistic General dar trebuie să existe justificări temeinice pentru asta. Din moment ce acolo s-au dat avize pentru unităţi de mică industrie, fabrici de lapte şi alte activităţi cu caracter agricol, este evident că nu există acum justificare pentru un cartier rezidenţial în zonă. Asta cu atât mai mult cu cât în zona de nord există o suprafaţă de circa 30 de hectare pe care s-au construit abia câteva case şi unde s-ar fi putut sistematiza un cartier rezidenţial, dacă aceasta ar fi fost problema oraşului. Cum Slobozia are deja 4 cartiere rezidenţiale, dintre care două făcute pe terenurile primăriei, iniţiativa din zona de vest nu este altceva decât o afacere de grup restrâns care va afecta funcţionarea unităţilor economice din zonă. La aceasta se adaugă faptul că PUZ-ul  nu are fişele tehnologice prin care să se inventarieze proprietarii de terenuri din zonă şi să detalieze destinaţia fiecărei suprafeţe de teren. Abia după ce se stabilea care este ponderea tipului de activităţi în zonă s-ar fi putut lua o decizie corectă. În acest context pare evident pentru toată lumea că prima ţintă a acestui proiect este îndepărtarea fermei de vaci care îl deranjează pe domnul Vede şi a fabricii de lapte pentru care investitorul are deja finanţare. Până la închiderea ediţiei nu am reuşit să obţinem un punct de vedere de la domnul arhitect, domnia sa fiind plecat din oraş. Vom reveni şi cu acest punct de vedere.

 

De mai bine de două luni, Primăria Amara a reuşit să finalizeze proiectul privind îmbunătăţirea sistemului de salubrizare şi colectare a deşeurilor finanţat prin programul PHARE 2004, COEZIUNE ECONOMICĂ şi SOCIALĂ. Derulat pe o perioadă de aproximativ 3 ani, proiectul a avut o valoare a investiţiei de 356.318 euro şi a avut ca rezultat înfiinţarea unui serviciu public de salubrizare  în oraşul Amara. După două luni de funcţionare a acestui serviciu, rezultatele sunt satisfăcătoare.

Peste 100 tone de gunoi s-au ridicat în luna mai

Serviciul Public de Salubrizare al oraşului Amara funcţionează din luna aprilie, când a început efectiv activitatea de colectare. Până în prezent 1100 de gospodării şi 38 de firme au încheiat contracte pentru ridicarea gunoiului, ceea ce înseamnă aproape jumătate din posibilii beneficiari. În luna aprilie s-au colectat circa 45 de tone de gunoi iar în mai cantitatea a ajuns la 118 tone. Creşterea s-a datorat contractelor încheiate cu hotelurile din staţiune. Şeful serviciului de salubritate, domnul Gheorghe Voicu spune că volumul deşeurilor colectate din oraş s-ar putea stabiliza undeva în jurul a 120 de tone lunar. Din punct de vedere logistic, primăria pune la dispoziţia cetăţenilor saci de plastic pentru colectarea selectivă a deşeurilor, pubele individuale şi containere pentru agenţii economici. Pentru transportul deşeurilor la depozitul ecologic al firmei Vivani sunt utilizate două autogunoiere, un camion şi un transcontainer.

Preţuri de oraş

Tariful perceput pentru ridicarea gunoiului este de 5,69 lei de persoană pe lună. Pentru firme taxa se ridică la 190 de lei pentru o cantitate de până la 920 de kilograme. Ceea ce depăşeşte această greutate se taxează cu un tarif de 200 de lei pe tonă. Serviciul public de salubritate funcţionează cu 14 angajaţi, bugetul lunar de salarii ridicându-se la 166 de milioane de lei lunar, costuri cu salariile nete. La costul cu munca vie se mai adaugă o cheltuială de aproximativ 30 de milioane de lei lunar aferentă carburantului consumat.  Costurile sunt majorate cu valoare amortismentelor mijloacelor fixe, care se ridică la 830 de milioane de lei anual şi cu preţul utilităţilor care înghit într-un an circa 150 de milioane. Marja de profit a serviciului public nu depăşeşte 2% .

Probleme care aşteaptă soluţii

Primăria Amara face eforturi considerabile să convingă cetăţenii să încheie contracte pentru ridicarea gunoiului menajer. Deşi mai există cazuri în care locuitorii preferă să incendieze gunoiul noaptea şi să evite plata taxei de salubrizare, primarul Victor Moraru speră să reuşească să convingă cetăţenii de utilitatea serviciului oferit de primărie. Odată cu închiderea gropii de gunoi şi monitorizarea atentă a modului în care populaţia depozitează gunoiul numărul contractelor este de aşteptat să crească. Poliţia comunitară a intensificat controalele şi a împărţit amenzi celor care ard deşeuri. Îmbucurător este, în opinia primarului Victor Moraru, că populaţia plăteşte taxa de salubritate. În luna aprilie s-au emis facturi către populaţie şi firme în valoare de circa 170 de milioane de lei şi s-au încasat în jur de 135 de milioane. Una dintre problemele  identificate de municipalitate este aceea că nu se pot efectua încasări la domiciliul clienţilor. Cetăţenii sunt obligaţi să se deplaseze la sediul serviciului de salubritate pentru a-şi putea achita facturile. Primarul Moraru sune că va căuta o soluţie prin care măcar persoanele în vârstă să poată plăti factura la domiciliu, direct personalului care se ocupă cu prestarea serviciului. Problema este cu atât mai complicată cu cât aplicaţia informatică nu permite măcar plata în avans a serviciilor, oamenii fiind obligaţi să ia calea casieriei lunar. În ceea ce priveşte tariful pentru firme, există voci care susţin că preţurile sunt exagerate. Este vorba despre micile magazine, care nu produc deşeuri mai multe decât o gospodărie dar care sunt tarifate cu 190 de milioane lunar. Problema se află în atenţia consiliului local, care va relua în discuţie tarifele pentru astfel de cazuri.   

În perioada 2004-2009 Prefectura a investit în cursurile de specializare a funcţionarilor publici peste 1,2 miliarde de lei. Cea mai mare parte din această sumă s-a dus pe cursuri de calculatoare şi obţinerea permisului european de conducerea computerului (ECDL). O altă sumă importantă s-a cheltuit pentru cursurile pe care prefecţii şi subprefecţii numiţi politic au fost obligaţi să le urmeze pentru a deveni înalţi funcţionari publici. Devenite obligatorii prin lege, cursurile de perfecţionare a funcţionarilor publici sunt o afacere bănoasă pentru diverse entităţi juridice şi persoane fizice care încasează bani frumoşi fără să facă mare lucru. Cele mai multe dintre cursuri au o durată cuprinsă între una şi trei zile şi costă minim 4 milioane pe cap de cursant.

Bani pentru politruci

În anul 2004 suma alocată pentru specializarea funcţionarilor publici a fost de 94 de milioane. Sume importante s-au cheltuit pentru Mihăiţă Găină, actual senator PSD şi Marin Silviu, fost subprefect şi inspector guvernamental, care au urmat cursurile de înalţi funcţionari publici. Cei doi au consumat 38 de milioane de lei, adică aproape jumătate din totalul fondurilor instituţiei. Patru milioane de lei s-au cheltuit şi pentru specializarea” lui Vasile Cornel, pe atunci şeful de cabinet al prefectului, care a participat la un curs de o zi intitulatProgramul de formare profesională pentru directorii de resurse umane şi alţi funcţionari publici”! În 2005, schimbarea de guvern a atras alte cheltuieli pentru specializarea noilor politicieni intraţi în administraţie. Gigi Petre, numit subprefect a debutat cu un curs postuniversitar la ASE pentru care s-au plătit 15,5 milioane de lei. Cezar Zamfir, fost consilier al prefectului Cazacu Marinică a urmat şi el un curs la Institutul Naţional de Administraţie despre relaţia cu ONG-urile, pentru care Prefectura a plătit 450 de lei. În acel an, singurul funcţionar public care a beneficiat de un curs a fost Neacşu Ecaterina, care s-a specializat în noua contabilitate publică. Din totalul de 26.800.000 de lei alocaţi specializării, cei doi politicieni au consumat 20 de milioane. Anul 2006 a fost un an record, instituţia cheltuind cei mai mulţi bani pentru pregătirea profesională a angajaţilor. Din totalul de 610 milioane de lei, peste 370 de milioane s-au alocat pentru cursuri de utilizare a calculatorului. A fost anul prefectului Cazacu Marinică, pus cu burta pe carte rău de tot. El a absolvit un curs postuniversitar la Colegiul Naţional de Apărare în domeniul securităţii naţionale, curs care a costat 8,7 milioane de lei. Pentru numai 15,5 milioane, domnul Cazacu a participat la seminarul Eu.Ro.Com seminar cu o temă excepţională: Apele Române iau cursul integrării. Peste 3 milioane de lei a costat un curs de coordonare a serviciilor descentralizate, care l-a învăţat pe domnul Cazacu să devină un bun coordonator. Permisul european de conducere a calculatorului şi participarea sa la Gala Premiilor de Excelenţă organizată de un site a mai scos din conturile instituţiei 4,7 milioane de lei. Şi asta în condiţiile în care probabil că fostul prefect are o problemă în a trimite un email! În 2007, după ce PNL a rămas singur la guvernare şi a schimbat garnitura de prefecţi au fost necesari alţi bani pentru şcolirea politrucilor promovaţi pe uşa din dos în funcţii pentru care ar fi trebuit să dea concursuri. Subprefecţii Gigi Petre şi Ion Dumitru împreună cu prefectul Stelian Caramitru au consumat 123 de milioane de lei pentru cursurile de înalţi funcţionari publici. Şi în acest an s-au alocat 35,5 milioane de lei pentru cursuri de calculatoare, totalul sumelor destinate perfecţionării funcţionarilor din prefectură ridicându-se la 270 de milioane de lei. În 2008 perfecţionarea funcţionarilor a costat 77 de milioane iar pentru 2009 planului de perfecţionare a funcţionarilor îi sunt alocate 130 de milioane. De data aceasta, noii şefi ai instituţiei, adică prefectul Alecsandru Ştiucă şi subprefectul Gheorghe Babagianu vor plăti cursurile de înalţi funcţionari publici din banii lor. Cei doi vor scoate din buzunare peste 90 de milioane de fiecare, pentru că au crescut preţurile la specializări.

Cursuri inutile pentru funcţionari ineficienţi

Cele mai multe dintre cursurile de specializare urmate de funcţionarii publici nu au legătură cu obiectul de activitate al Instituţiei Prefectului. Managementul a fost cea mai studiată disciplină, urmată de cursuri de contabilitate, protecţia mediului şi accesarea fondurilor europene. Funcţionarii publici s-au mai specializat în managementul dezastrelor, concesionarea serviciilor publice sau integrarea europeană, activităţi cu care nu se prea întâlnesc în cadrul atribuţiilor de serviciu. Multe dintre specializări au legătură cu atragerea de fonduri europene şi cu proiectele de finanţare, deşi Prefectura nu are atribuţii în acest sens. Cel mai adesea specializările au fost de fapt cursuri de câteva zile în care este greu de crezut că respectivii cursanţi au reuşit să acumuleze cunoştinţe noi. Utilizarea computerului, abilitate pe care funcţionarii publici ar fi trebuit să o demonstreze la angajare, a fost obţinută absolut formal, pe bani grei, fără ca investiţia să lase vreo urmă. Dacă calculăm sumele cheltuite de Prefectura Ialomiţa şi le multiplicăm la nivel naţional, vom constat că zeci de miliarde anual s-au dus în conturile celor care organizează astfel de cursuri cu denumiri dintre cele mai tembele.

Specialişti în frecat menta

Mulţi dintre funcţionarii publici şcoliţi pe banii instituţiei au părăsit sistemul. Legea prevede că pentru orice formă de specializare finanţată de instituţie, funcţionarul este obligat să activeze minim 5 ani. În caz contrar, dacă ieşirea din sistemul administrativ i se datorează, funcţionarul este obligat să restituie banii cheltuiţi cu specializarea sa. Fostul prefect Cazacu Marinică a fost şcolit pe bani publici pentru a putea ocupa funcţia de prefect. În 2007 el a fost schimbat din funcţie şi numit inspector guvernamental. Pentru a putea candida la alegerile locale din 2008, Cazacu şi-a dat demisia din corpul inspectorilor guvernamentali. Nimeni nu i-a cerut să restituie contravaloarea cursurilor urmate în perioada în care a fost prefect. La fel s-a întâmplat şi cu Stelian Caramitru. Ţinut ilegal în funcţia de prefect interimar, Caramitru a fost trimis de guvern să urmeze Institutul Naţional de Administraţie pentru a deveni înalt funcţionar public. Din proprie iniţiativă, Caramitru a părăsit instituţia şi s-a refugiat înapoi de unde venise, adică la Agenţia Naţională Sanitar Veterinară în speranţa că va rămâne în sistemul public după ce PNL va pleca de la guvernare. Cursurile urmate de el au fost inutile. Din faptul că absolut nici unul dintre cursanţi nu a ratat vreun examen se poate deduce că, exact ca la facultăţile private, specializările funcţionarilor publici sunt, de cele mai multe ori frecţii scumpe la piciorul de lemn.